Antena 3 după ce pică cortina

În 2012, la rubrica mea din Cațavencii am scris un articol suprarealist despre viața la Antena 3 după ce se termină emisiunile. În 2013 am băgat și partea a doua. Acum am băgat-o și pe a treia, și, dacă tot a făcut un miliard de like-uri ieri pe Facebook, și dacă tot mi-e lene să scriu ceva nou (mint, scriu la treaba aia cu subpământu, da nu o mai pun pe bucățele că nu se înțelege nimic, vă dau de Crăciun, când se leagă destul).

oricum. le pun aici. Antologie gen. Dacă doriți să revedeți gen.  Cred că e o beletristică fină. Sau puteți să dați click pe ele mai sus, varianta originală. Vin și cu multe comentarii de la cititori impresionați și mulțumiți

”Exemplul cel mai elocvent al faptului că scrierea nu-i pentru toată lumea. Conținutul acestui text nu poate fi decât mesajul “clocit” al unei minți bolnave de o gravă sminteală. Rău este faptul că asemenea sminteli perverse pot fi exteriorizate sub des-invocatul principiu al libertății de exprimare. Însă, cum răul și binele sunt concepte relative, este bine că discernământul ne oferă libertatea de opțiune și încă mai putem adopta o atitudine critică față de astfel de acte de (in)cultură.”

”daca si asta se mai numeste jurnalism … inseamna ca orice homeless poate trimite un CV la Catavencii – sigur are sanse mai mari decat orice “jurnalist” de acolo!”

”exagerat, trist, patetic, penibil, oribil, demn de mila, dezgustator. nu sunt fan antene dar nimeni de pe lumea asta nu merita porceala dezgustatoare scrisa in acest “articol”. nu vreau sa stiu ce e in sufletul si in mintea celui care a putut sa puna pe foaie o asemenea descriere. patetic. ”

”Asa ceva, sincer, nu gust, consider ca nu e umor, e ceva trivial de povestit la bodega…”

 

Fix genul ăla de reacții care mă fac să mă frec pe burtă mulțumit că am făcut o treabă bună.

 

I – 2012

Reflectoarele din studio se sting şi fondul de ten de pe Dana Grecu luceşte gălbui sub lumina neoanelor. S-a terminat şi emisiunea lui Badea, ultima în direct a serii. E timpul ca toţi analiştii să se relaxeze cu jocul lor preferat. A fost o zi grea şi merită. Sigur, e un joc cam de băieţi, dar Dana Grecu şi-a cîştigat locul în el pe merite, fiind independentă, isteaţă, dar mai ales lipsită de orice strop de feminitate, din orice unghi ai privi-o. Sigur. Poate nu e dotată de la natură, dar are un strap-on noduros. Nu de-ăla cumpărat de la sex-shop ca toate amatoarele care nu pun pasiune în ura lor faţă de Băsescu. Unul cioplit manual, cu o şurubelniţă, dintr-un picior de scaun. În fiecare zi îşi face altul, pe sub pupitru, chiar în timpul emisiunii.

Analiştii se adună în faţa dulapului sacru şi scot din el masca uzată cu Băsescu. Cineva, complet aleator, o va purta, ca în fiecare seară, şi va fi siluit violent de restul, ca să scape de toată ura faţă de Băsescu adunată în timpul zilei, să poată dormi liniştiţi. Acel cineva e mereu Gâdea. În mod normal nu ar trebui să-şi dea seama nimeni că e Gâdea cu masca pe faţă, dar la capul lui imens abia reuşeşte să o tragă pînă la sprîncene şi i se văd mereu ochii ăia mari, inocenţi şi buzele groase pe care şi le tot linge cu subînţeles. Să nu credeţi că lui Gâdea îi place să fie siluit. O face din respect pentru colegii lui.

Ciutacu este mereu răscolit de remuşcări. Ar vrea să ia uneori povara de pe umerii şi fesele colegului său, dar nu poate să-şi dea ochelarii jos, pentru că seamănă prea tare cu Mugur Ciuvică şi nu-şi mai dă seama care e el. A fost penibilă rău situaţia aia cînd credea că se masturbează în oglindă şi la sfîrşit şi-a dat seama că, de fapt, era cu mîna pe organul lui Ciuvică. E de la zîmbetul ăla plin de greaţă perfect identic, de zici că au mîncat amîndoi aceeaşi mîncare stricată.

Valentin Stan e acasă. Se uită la ei prin webcam. Ar vrea să participe şi el la orgie, dar nu poate înţelege nimic din ce se desfăşoară în afara ecranului său slinos de laptop. Îl vede pe Badea cum apare repezit. Mereu vine ultimul, avînd cea mai tîrzie emisiune, dar termină primul. Nici nu apucă bine să-şi dea jos cravata şi deja e în Gâdea. În aşa hal de rău e supărat pe Băsescu încît trebuie să dea doar de două ori din fund pentru ca testiculele lui să zvîcnească în spasme regulate şi să-l umple pe Gîdea de ciudă stătută.

Termină şi restul grăbiţi, ca nu cumva să apară Adrian Ursu. Nimănui nu-i place Adrian Ur­su. Gata. L-au pedepsit pe Băses­cu şi astăzi. Fără milă, că me­rită dictatorul.

II – 2013

Ultimul reflector de pe platou s-a stins, sec. Mugur Ciuvică arăta mai obosit decît de obicei. Era ceva sălbatic în privirea lui, de parcă tocmai uitase vreo 20.000 de ani de evoluție. Privea galben și gol la un perete, cu mandibulele încleștate. „Băsiști!”, sughiță el de cîteva ori, spasmodic.

Gâdea se trînti îngîndurat pe un fotoliu. Își mîngîia tîmplele și tot nu mai termina, pentru că are fruntea cît un teren de baschet. Fusese o săptămînă grea, de dramatizat ore în șir o poză pusă de Lăzăroiu pe Facebook, cu jurnalista Mihaela Bârzilă și niște gratii făcute în Paint. „Nu înțeleg, de ce o lălăim atît? Nu-i mai simplu să punem și noi o poză cu Lăzăroiu, cu o pulă desenată pe frunte, și sîntem chit?”, zisese Badea cu cîteva zile în urmă. Gâdea se uită încruntat spre Badea, care deja se apucase de făcut flotări într-un colț. Era un băiat simplu, de cartier. Ce știa el de politică? Era din ce în ce mai greu să găsească oameni cu care să poată avea o discuție în Antena 3. „Băsiști!”, icni Ciuvică, cu gîtul încordat și fața roșie.

Privirea îi alunecă pe poza din mînă, din care fostul coleg zîmbea la el senin, ca în ziua cînd lingeau amîndoi la același fund. „Iar te gîndești la el?”, rînji Badea. Gâdea oftă. Nu avea cum să nu se gîndească la el. Lucrurile deveniseră din ce în ce mai grele de cînd plecase Ciutacu. Limbile se împuținau pe zi ce trece, iar fundul rămînea la fel de mare. Viața era grea. O lacrimă i se prelinse pe lîngă nas, oprindu-se în streașina buzelor imense, de negresă cu Botox care și-a luat un pumn în bot fix în timp ce era alergică la ceva.

Mugur Ciuvică răcni din toți plămînii: „Băsiști!”, apoi căzu pe jos, zbâtîndu-se ca un pește pe mal. Ochii îi erau bulbucați și o o spumă albă i se aduna în colțul gurii. Mîinile și picioarele i se contorsionau în poziții nefirești. „Are o criză!”, urlă Badea, scoțîndu-l pe Gâdea din gîndurile lui sumbre. „Să nu-și înghită limba! Dați-i ceva tare, să muște! Ne omoară patronul dacă se întîmplă ceva cu limba lui!”, se trezi Gâdea vorbind, ca în vis.

Dana Grecu intră în platou, furibundă, dărîmînd pupitre și camere de filmat. Cu o mișcare sigură, de femeie care face asta des, își scoase sutienul cu o singură mînă, de pe sub sacou. Se aplecă peste Ciuvică, îi apucă cu o mînă părul năclăit de transpirație și îi înfipse un sîn între dinți. Era un sîn tare. Ca lemnul vechi, din care sînt făcute scaunele alea medievale. Ciuvică grohăi ca un porc înjunghiat. De parcă ar fi vrut să urle „Băsiști!” printr-un gît care nu mai era de om. Începu să se liniștească.

III – 2014

Fusese o duminică a alegerilor încinsă în studioul Antena 3. Doisprezece oameni au dus o luptă grea, într-o dezbatere ce a durat multe ore. Nu vorbitul a fost lupta. Acolo a fost ușor. Că absolut toți erau de acord unul cu celălalt. Partea grea a fost stăpânitul acelei zbateri de sfincter asociată cu groaza. Dar reflectoarele începeau să se stingă și sfincterele începeau să bată în scaune cu un ritm tribal. Răzvan Dumintrescu cedă primul.

”Am pierdut! Oamenii și-au dat seama că mîncăm rahat! Dar cum se poate așa ceva? Doar am fost de acord unii cu alții!”, bîigui el, ochelarii crăpîndu-i de la tremurat.

”Am fost. Dar unii dintre noi ar fi putut să fie și mai de acord”, râgâi scârbit Ciuvică, aruncînd cu privirea lui de mort spre Adrian Ursu.

”Am fost de acord în concordanță perfectă cu contractul meu. Nu sunt plătit în plus pentru acorduri suplimentare!” se scuză el, retrăgîndu-și capul între falduri de grăsime, ca o țestoasă imensă. Prima burtă a cefei îi acoperi fața și colegii lui înțeleseseră că s-a retras din conversație.

”Tu ai fost, canalie!” se întoarse Ciuvică plin de ură spre Radu Tudor. ”Tu n-ai fost de acord destul de des! Cu mecla aia a ta! Arăți ca un porc care și-a prins capul într-o găleată cînd era mic și i-a crescut capul în găleată, luînd forma ei!”

Radu Tudor încercă să formeze un gînd, dar carnea dintre urechi nu-l ajuta cu nimic. Clipi lent din ochiul stîng, apoi din cel drept. ”N-am fost eu. Poate tanti asta de lîngă mine”. Nimeni nu știa cine era băbuța de lîngă el. Nu spusese nimic toată emisiunea și vecinii de scaun începuseră deja să suspecteze că mirosul ăla de descompunere nu vine de la respirația lui Ciuvică. Era țapul ispășitor perfect.

Dar era prea tîrziu. Deja ura era direcționată spre omul care arată ca și cum deschide uși doar cu fața. ”Badea, sări pe el!”, răcni Ciuvică, însetat de sînge.

Badea își ridică privirea din telefonul pe care juca Flappy Bird. Era calm. ”Cine, prietene? Eu? Bătaie? Nu, prietene, eu sunt prietenos cu toți ciumpalacii.”. Badea se maturizase mult în ultimul timp. O fi fost vîrsta, o fi fost bătaia recentă pe care și-o luase de la un motociclist. Dar parcă nu mai avea chef de scandal. Mai ales cu unul ca Radu Tudor, care arăta de parcă ca și cum poate să muște capul unui om și să-l smulgă de pe umeri.

Dar un țiuit ciudat umplu platoul, Gâdea făcea spume la gură și se lovea cu o biblie mică peste testicule, prin pantaloni. ”Ai pus-o. L-ai enervat pe Gâdea”, rânji Ciuvică la Radu Tudor. Atunci Gâdea se repezi furibund de pe scaun. Fizica nu ținea cu el însă. Mai exact, inerția. Corpul o luă înainte însă sfecla aia imensă, de hidrocefal, rămase în urmă și gîtul lui subțire ca un creion pocni. Simți cum creștetul i se lovește între omoplați. Privi în sus, la ultimul reflector, cum se stinge. Arăta ca un Soare. Nu mai văzuse Soarele de mulți ani.

 

 

Ne vedem și în 2015 cu ăștia, dacă nu dispar de la TV și se întorc în văgăunile de unde s-au aburcat.

***

da bă, am greșit

eram sigur că iese Ponta. și a ieșit neamțu autist. Acuma l-am votat, ce să fac. chiar dacă nu am crezut că contează sau că are vreo șansă. ce s-a întâmplat a fost SF.

 

L-am votat, dracu, când am văzut cozile alea interminabile din străinătate. Mi-ar fi fost rușine de oamenii ăia să nu mă duc să votez. Să nu ies în stradă din solidaritate. Chit că nu credeam în gestul de a vota, am fost de acord cu intenția lor și impresionat de îndârjirea lor. Nu mai continui că n-are rost să ne batem prea mult pe umăr unii pe alții. O face Mîndruță pentru toți. Ajunge.

Dar am greșit. Trebuia să fac mai multe. Trebuia să urlu la voi să votați. Trebuia să mă duc observator într-un sat de căcat din Teleorman, să mă cert cu un șofer de autocar și să-mi iau un pumn în ficat. Chiar trebuia. Dar am fost leneș și înfrântist. Am făcut ce trebuia să fac dar la efort minim și pe ultima sută de metri, ca de obicei. Trebuia mai mult.

E greu cu cinismu ăsta al meu. Mă împinge să fiu prost uneori. Atât de sigur că totul merge spre căcat absolut încât nici măcar să nu mai vreau să încerc să schimb ceva.

Și e o prostie.

Chiar nu credeam că România are capacitatea să aleagă răul cel mai mic. Să se mobilizeze în așa hal când  contează. Mi-aș fi pariat 3 dintre degete și 2 dintre coaie acum 24 de ore că Ponta o să bată spre 60%.

Acuma na. Mi-a revenit puțin speranța că locul ăsta are o șansă, încet încet să nu mai fie un căcat absolut. Și că lucrurile se pot face și fără puțoială extremistă. Ușor dar sigur. Poate România o să se schimbe lent. Poate o să mă schimb și eu. Dracu știe. Om trăi și om vedea. Acuma-s rezervat. Că vă dați seama. L-am votat pe autist. Dacă o dă în bară e și vina mea. Trebuie să-mi asum responsabilitatea ștampilei ăleia pe care am pus-o în ciudă, încruntat, complet convins de inutilitatea gestului și complet în eroare.

 

Om trăi și om vedea. Hai, să aveți o zi bună, că o meritați.

***

Candidatul

Ziua bună și respectele mele, iubiți compatrioți! Eu sunt candidatul. Și am să vă spun de ce ar trebui să mă votați.

Pentru că sunt un om cu principii, care crede în tradiții și cultură.

Pentru că sunt convins că copiii sunt viitorul nostru.

Pentru că sunt mândru că sunt român într-o Românie a lucrului bine făcut.

Pentru că sunt convins că ar trebui să ne respectăm și să ne îngrijim bătrânii.

Cred în frumusețea spiritului uman și în noblețea neamului Românesc.

Știu imnul, iubesc steagul și limba noastră-i o comoară.

Cred în bun simț și în dreptul omului de a fi respectat pentru principiile lui.

Mă duc la biserică pentru că sufletul oricărui om are nevoie de călăuză.

Îi admir pe Hagi, Nadia Comăneci, Simona Halep, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Decebal, Burebista, Eminescu și toți ceilalți români mari de care a auzit toată lumea.

Cred în eroii patriei, care s-au jertfit pentru drepturile noastre și pentru libertatea noastră. În cei care au murit la revoluție ca noi acum să ne putem alege destinul.

Pentru că lăcrimez de fiecare dată când văd un om fără casă și un câine fără stăpân.

Pentru că dreptatea este cel mai important lucru.

Ce legătură au toate platitudinile astea frumoase, cu care e de acord orice om, cu competența mea pe un post politic mă întrebați? Absolut niciuna! Ce, vreți să auziți argumente politice? Nici măcar nu știți politică! Pariez că acum o lună nici nu știați care-i diferența dintre dreapta și stânga.

Pariez că nici măcar nu știți care-s atribuțiile președintelui.
Pariez că nici măcar nu știți cine plătește campania electorală a fiecăruia și de ce.
Pariez că nici măcar nu puteți numi 4 miniștri din guvernarea actuală.
Sau cu cine am fost aliați și cu cine nu în ultimii 10 ani doar noi doi, candidații.
Ba chiar am să mă duc mai departe și am să pariez că jumătate dintre voi, chit că mâine vă duceți la vot, nici măcar nu știți diferența dintre guvern și parlament. Cine dă legea, cine o votează. Ce e aia ordonanță de urgență și chestii de genul

Dar nu sunt aici să vă explic chestii. Eu sunt aici să vă spun că știți deja tot ce e nevoie să știți. Eu sunt candidatul. Nu am nici un interes să învățați lucuri. Și nici măcar nu vreți să învățați. Vreți doar să auziți cât de cetățeni responsabili sunteți. Să auziți lucruri frumoase, în care credeți. Să vă las impresia că sunteți informați ca să vă duceți maine să votați.

Că sunteți niște cetățeni deștepți care au înțeles situația și fac o decizie conștientă. Asta vreți să auziți. Nu informație nouă. Ci confirmare a faptului că știți deja tot ce trebuie. Și am să vă spun asta, și multe nimicuri frumoase în timp ce am să vă aplec ușor cu mâna, am să vă trag nădragii în vine și am să vă fut în cur.

Pentru că voi, doar voi aveți puterea de a alege! De a alege cine vă fute în cur! Eu sau celălalt. Și atât timp cât sunteți convinși că atât puteți face, ba mai mult, că e datoria voastră morală să alegeți cine vă fute în cur, totul o să fie frumos!

Și am să vă dau așa, ușor, cu cuțitul pe spate în timp ce vă fut în cur. Nu tare. Cât să lase dungă roșie. Să văd cărnița aia fragedă și rozalie de dedesubt. Să simt tremuratul de frică și strânsul din cur care face senzația mai plăcută pentru mine. Și am să mă aplec să vă șoptesc la ureche cât de mult mai mare și mai nelubrifiată e pula celuilalt candidat. Și voi o să îmi mulțumiți, cu lacrimi în ochi, că vă fut eu în cur, nu celălalt. O să fie atât de frumos.

Atât timp cât rămâneți convinși că singura voastră alegere e legată de cine vă fute în cur. Nu ”dacă”. Desigur. Ai putea să te ridici de acolo, din poziția caprei și să îmi iei gâtul. Să mă spânzuri de un copac pe mine și pe contracandidat și să urli la cer că nimeni nu o să te mai fută în cur niciodată.

Dar nu poți singur. Trebuie să convingi mulți oameni. Și nu o să poți. Stai liniștit, puiule, nu o să te împiedic eu. Du-te și convinge-i. O să ți se opună ei. Nu eu. O să urle la tine că ce vrei tu să faci nu e democratic. Nu e decent. Nu e în setul de reguli mici pe care ei le știu.

Pentru că oamenii nu vor să nu mai fie futuți în cur. Vor doar să știe că au făcut tot ce le stă în putință pentru binele curului lor. Și dacă sunt convinși că tot ce pot face e să aleagă pula cea mai mică, sunt mulțumiți.

Oamenii vor să creadă în lucruri care nu necesită depus de efort. Și ideea că tot ce poți să faci este atât de simplu și ușor: să votezi, e atât de frumoasă! Te duci, votezi și zâmbești mulțumit. Alea 10 minute au fost toată treaba ta! De ce să vrei să crezi că ai fi putut face mai mult? Vrei să nu fii mulțumit cu tine? Important e să fii mulțumit cu tine!

Cine ești tu, să le spui că ar trebui să se ridice, să ia gâturi ? E periculos. E greu. Și simpla idee că pot face altceva decât să aleagă pula cea mai mică îi ofensează. Asta îi deranjează. Presupunerea ta că pot face mai mult decât să aleagă pula cea mai mică. Ar părea că e vina lor. Cum poți să le spui oamenilor că e vina lor? Ești tâmpit? Nu e în lista aia de lucruri pe care vor să le audă. Tu crezi că poți să convingi pe cineva de ceva, spunându-i ceva ce nu vrea să audă? Asta e definiția minciunii, băi, băiatule! Ceva ce nu vrei să auzi!

Cine ești tu, să le spui că acțiunea asta simplă și ușoară, cu care se mulțumesc și se complac, de a alege pula cea mai mică, nu e tot ce pot face? Tu le strici echilibrul și pacea interioară cu ideea asta absurdă. Nu eu, că îi fut în cur.

Și nu eu o să te trag de păr în jos, să stai capră ca și ei și să accepți pula. Ei o să o facă. Pentru că atât timp cât toată lumea joacă jocul de-a ”alege pula cea mai mică”, toți suntem cetățeni responsabili. Vii tu și le strici șarada, presupunând că există a treia opțiune.

Tu ești inamicul lor. Nu eu. Tu, că nu le spui ce vor să audă. Că acțiunea lor simplă de a alege cine îi fute e tot ce pot face. Asta e ce vor. Confirmare că efortul lor minim e tot efortul pe care pot și ar trebui să-l facă pentru confortul curului propriu.

Vii tu să le spui că pot să nu fie futuți în cur, dar trebuie doar să lupte pentru asta. Ce idioțenie! Păi băi, ei au muncit 25 de ani să se convingă singuri că alesul pulii celei mai mici e luptă! Cine pula mea te crezi tu să le insulți inteligența, spunând că poți face și altceva pentru binele tău decât un compromis din an în paște cu ștampila?

Lasă-i în pace. Ei au o decizie serioasă de făcut. Cine are pula mai mică? Eu sau contracandidatul meu?

Și vă spun sincer, că a lui e mare și noduroasă. A mea e fină și delicată. Nici nu o să o simțiți. Are gust de marmeladă și strălucește în întuneric. Dacă o duci la ureche cântă și un cântecel mic.

Pentru că eu cred că tinerii sunt viitorul nostru.

Și suntem datori bătrânilor cu ocrotire și respect.

Iar țara noastră este de o frumusețe desăvârșită, cu toate formele de relief. Și Dunărea, o.. Dunărea… cât de mult îmi place Dunărea în timp ce vă fut în cur. Și Carpații, mamă, deci cum sunt Carpații…. MÂNDRU CĂ SUNT STĂPÂN ÎN ROMÂNIA CURULUI BINE FUTUT

***

Senzațional! Rămâi prost! Votez cu Iohannis!

Nu, nu s-a schimbat nimic. Tot nu cred în vot a fi altceva decât un concurs de manipulat mase în care opțiunea individului nu contează absolut deloc.

Și nu, nu-mi place Iohannis. Ba chiar după dezbaterile alea la care recita monoton sloganuri și truisme fără pic de charismă, oratorie sau capacitate de a contaargumenta, mi se pare chiar antipatic.  Zici că l-au luat dintr-o peșteră din pădure și abia a învățat să vorbească cu oameni. Și nu, nu suntem republică prezidențială. Nu mă interesează câtă tehincă politică știe. Deși după dezbateri nu părea să știe mai nimic despre nimic.

Și dacă-l vedeți altfel, sunteți doar orbiți de ura pentru Ponta și vedeți în el ce sperați să fie, nu ce se vede. E doar un Geoană puțin mai rigid, puțin mai de dreapta și care suferă de un autism mediu. O marionetă a unui grup de interese care momentan se încontrează cu PSD-ul nu ca să ne salveze pe noi ci ca să apuce din ciolan. Singura lui calitate e că nu e Ponta și avem de ales între ei doi. Și faptul că PNL-ul, atât a găsit, pe ăsta-l avea, era cel mai nedetestabil și nepătat dintre ei mă sperie. E ca și cum m-ar trimite pe mine România la concurs de culturism că altul mai solid nu există în țară.

Dar ăsta e răul cel mai mic. Ponta președinte e tot ce îi lipsește PSD-ului să se întoarcă la furat ca pe vremea lui Năstase fără să îi deranjeze nimeni.

Și Ponta o să fie viitorul președinte al țării. Obișnuiți-vă cu asta că nici voința nici speranța voastră nu schimbă realitatea.

Dar am să votez cu Iohannis.

Chit că nu cred în vot, chit că nu cred în el. Chit că sunt convins că iese Ponta. Motivul e simplu.

După ce iese Ponta, hoarda asta de maimuțe urlătoare care au învățat să se șteargă la cur alaltăieri și au descoperit politica ieri, toți votanții heirupiști ai Monicăi Macovei care nu au înțeles nimic din cum funcționează un stat, o societate și o clasă politică și se bat pe umăr unii pe alții mândri și siguri că adevărul și dreptatea e de partea lor, o să caute un vinovat.

Că așa e prostul. Dacă pățește o nasoală și găsește un vinovat, se liniștește.

Și ăștia o să găsească vinovatul foarte repede.

Nu, nu o să fie sistemul defect care permite băieților deștepți să îi folosească pe cei mulți și manipulabili pentru a pune mâna pe banii noștri și a ne lăsa impresia că e alegerea noastră.

Și nici PSD-ul și fosta Securitate, care s-a infiltrat și și-a extins influența în orice lucru care se mișcă pe banii statului.

Nu o să fie nici hoarda de oameni cu poziții mici, care sub presiunea pierderii poziției mici sau a banilor care vin în poziția lor mică, respectă servili ordinele șefilor de mai sus. Știți voi, directori de spitale, de școli, de fabrici, uzine și autobaze, popi, primari, inspectori, polițiști, șefi de sindicat, și mulți mulți alții. Toți liderii ăia mici de comunitate care știu că poziția și prosperitatea lor precară ține de cât de mulțumit e omul de deasupra lor, care are și el un om deasupra lui, care sigur e de la PSD. N-o să fie vina ăstora. Cum să fie vina lor? Viața e grea.

Și nici vina oamenilor și mai mici și simpli, care îi ascultă pe acești mici lideri de comunități care le spun să voteze PSD că altfel o să fie mai rău. Ei doar ascultă de oamenii de deasupra lor. Sunt oameni simpli. Cum sa fie vina lor? Viața e grea.

Pe ăia care nu votează o să dea vina. Ăia o să fie inevitabilul țap ispășitor. O să fure Dragnea cu trei mâini și optimiștii dezamăgiți o să țipe la mine că e vina mea. Că n-am fost să votez. Nu a lui Dragnea că fură. A mea că trebuia să fac ceva în legătură cu asta. Sau să mă prefac că fac ceva, ca ei.

Și de-aia mă duc să votez cu Iohannis și vă recomand să faceți la fel, chit că o să iasă Ponta.

O grămadă de oameni naivi o să fie foarte dezamăgiți și furioși luni și nu o să poată da vina pe mine. Și o să pot să le zic în continuare că situația e așa pentru că sunt proști fără să poată să zică că e vina mea.

Plus, mulți dintre ei, chit că sunt idioți, sunt oameni buni. N-ai ce să le ceri. Sunt niște oi. Simt nevoia să facă ceva, dar n-au coaie să facă ceva. Așa că se conving că votatul e făcut ceva. E un căcat în care ei cred. De ce să ne căcăm în credința omului fără motiv? Oricum suntem prea puțini să demonstrăm ceva prin nevotat.

Și bunică-mea, dacă vrea să mă duc cu ea la biserică, să fac cruce și să zic bogdaproste o să o fac. E un efort minor. Chit că e un căcat de ritual care nu face absolut nimic, dacă ea se simte bine, de ce nu?

Așa și cu oile democrației și credința lor în vot. Îmi este prea ușor să votez și să nu îi ofensez în iluzia lor imbecilă că votul lor contează ca să nu o fac. De convins n-am cum să-i conving că-s proști. Asta e.

 

Așa că du-te și votează cu Iohannis. Nu îți ia mult și o să te scutească de mulți deliranți democratici care o să vrea să dea vina pe tine pentru ce o să se întâmple luni.

 

 

 

***

Fără bilet

Mă urc în autobuz la aeroport fără bilet. A venit repede, n-am găsit o gheretă de-aia de bilete vizibilă și asta e. Chiar aveam intenția să iau un bilet la capăt, că plm, nu mă caliceam la călătorie, doar mi se pare complicătură cu taxiurile la aeroport.

Nu încerc să par băiat de treabă la modul general. În oraș circul mereu fără bilet. De când am auzit de chestia asta, consider că la câți bani a furat RATB-ul de la stat, adică contribuabil, adică eu, ar fi deja insultător pentru mine ca cetățean să mai plătesc și bilet. Evit datul de bani la stat și la lucruri care funcționează cu bani de la stat pe cât de tare pot. Dar aici tehnic era o călătorie în afara orașului, așa că m-am hotărât că ar fi cam de prost gust să o fac pe moca. Nu cred că are logică dar nici nu am căutat să am o justificare. Doar am hotărât să îmi iau bilet. Lucru complet irelevant în continuare.

Evident că mă oprește un pâlc de vreo 5 controlori și încep cu poezia lor tâmpită care știm toții unde duce. Le zic că de legitimat nu mă legitimez, amendă nu plătesc, dar dacă pot să cumpăr un bilet, exact cât face călătoria, am să cumpăr. Că intenția era. Doar nu am văzut gheretă. Moment în care unul dintre ei scoate telefonul și se preface că cheamă un echipaj de poliție care vine în zece minute. Aici mă pocnește râsul. Nici dacă împușcam oameni pe stradă nu veneau polițiști în 10 minute. Mă opresc și cobor din autobuz cu ei, că altfel nu pornea. Și n-aveau restul oamenilor nici o vină că n-am găsit eu de unde să cumpăr bilet.

Coborâm din autobuz și îi opresc din gargară și le spun din nou frumos că de legitimat nu mă legitimez, amendă nu plătesc și dacă există vreun mod în care pot să îmi cumpăr un bilet la preț normal, o fac. Dacă nu, mă pun să merg într-o direcție.

La care băiatul cu telefonul că cum să merg eu într-o direcție? Că el a chemat poliția.

Îi spun, omule, termină-te, aveai telefonu’ inchis. Suntem în România. Nu ai chemat pe nimeni și chiar dacă ai chema, nu ar veni nimeni. Repet, pot să cumpăr un bilet la preț normal înainte de a pleca sau doar plec?

Nu că poliția vine in 10 minute și dacă plec o să vină polițiștii după mine.

Mă crucesc ce poveste tâmpită au oamenii și mă întreb dacă există om atât de prost încât să creadă asemenea tâmpenii. O cucoană, aparent șefa lor, o arde recalcitrant. Că cică îi iau la mișto. Îi spun pentru a cincea oară frumos că nu iau pe nimeni la mișto, ba chiar sunt un domn galanton gata să cumpere un bilet la preț normal înainte de a pleca și a-și vedea de viață. Din responsabilitate civică sau gen.

La care ea dezvoltă iar tonul ăla recalcitrant. Așa că o bat pe un umăr, împăciuitor, cu fața aia de om care a înțeles că vorbește singur și fac semn la un taxi, că eram deja în București.

Mă sui în taxi, le urez serviciu ușor și le fac cu mâna.

Moment în care băiatul cu telefon scoate un carnețel și țipă spre mine că a notat numărul taxiului și că o să vină echipajul de poliție după mine. Ăla imaginar care mai avea vreo 8 minute imaginare și ajungea să mă ridice pe mine, periculosul infractor care nu și-a luat bilet.

Mi-a venit așa să mă dau jos și să rămân acolo, cu ei. Să așteptăm împreună poliția imaginară și să văd dacă până la urmă o să spună

”Ok, coaie, ne-ai prins. Mâncam rahat. Îți dai seama că nu vine nici o poliție că îi doare la falus de biletul tău. Am zis că te brăilim și noi cât să decartezi un 30 de lei acolo. ”

Cam cât timp ar fi pierdut 5 oameni să ne prefacem împreună că vine o mașină de poliție? Din păcate nu o să aflu niciodată, pentru că îmi era foame și am plecat. Și acum regret amarnic.

***