- Care crezi că este diferenţa între viaţă şi univers? Întrebă omul angajat să-l spele pe mâini pe omul care-l şterge la cur pe Dinu Patriciu pe omul angajat să-l şteargă la cur pe Dinu Patriciu.

- Cred că univers e tot timpul, pe când viaţă e doar până mori, răspunse omul angajat să-l şteargă la cur pe Dinu Patriciu îngândurat.

Moment în care intră brusc în cameră omul angajat să-i aducă un prosop omului care-l spală pe mâini pe omul care-l şterge la cur pe Dinu Patriciu.

-Ţi-am adus un prosop. Zise el.

-Dar voi ce faceţi aici, îl bârfiţi pe Gicu? Zise el în continuare.

- Nu. Filosofăm. Care Gicu? Răspunse mirat omul angajat să-l şteargă la cur pe Dinu Patriciu.

-Ee, care Gicu, Gicu mă, angajatul nou!

- Care angajat nou mă?

-Cum care mă, ăla angajat să-ţi aducă ţie hârtia igienică.

-A! Nu-l cunosc. Nu s-a prezentat. E calificat?

-E calificat mă, a terminat filosofia, ca noi. Ştii că şefu’ nu angajează proşti.

- Da’ ce să bârfim de el? Se băgă în discuţie omul angajat să-l spele pe mâini pe omul care-l şterge la cur pe Dinu Patriciu.

-Am impresia că e gheu, concluzionă omul angajat să-i aducă un prosop omului care-l spală pe mâini pe omul care-l şterge la cur pe Dinu Patriciu.

- Ce e ăla?

-Gheu mă. Poponar, găozar, pidosnic, pârţar!

- Şi cum ai ajuns la această paradigmă? Întrebă curios omul angajat să-l şteargă la cur pe Dinu Patriciu.

- Păi mă lasă să-l fut în lorgean! Se explică liniştit omul angajat să-i aducă un prosop omului care-l spală pe mâini pe omul care-l şterge la cur pe Dinu Patriciu.

- Aha… păi e destul de evident atunci, zise omul angajat să-l şteargă la cur pe Dinu Patriciu, scobindu-se în unghii. Auzi, ţie ţi ce ţi se pare mai important, viaţa sau universul? Continuă el.

- Auzi colegu, noi aici suntem angajaţi să muncim, nu să cugetăm! Pentru acest gen de conversaţie am termiant eu facultatea? Se contrarie omul angajat să-i aducă un prosop omului care-l spală pe mâini pe omul care-l şterge la cur pe Dinu Patriciu, ieşind din cameră şi trântind uşa după el.

Omul angajat să-l spele pe mâini pe omul care-l şterge la cur pe Dinu Patriciu şi omul angajat să-l şteargă la cur pe Dinu Patriciu se uitară unul la altul sictiriţi.

-Prost şi antipatic Eusebiu ăsta. Nu ştiu de unde l-a angajat şi pe ăsta şeful. Parcă avea standarde, şopti primul dintre ei, puţin nervos.

- O fi prost şi antipatic, dar măcar îşi face treaba. Stăm de juma’ de oră în mirosul ăsta de căcat şi Virgil tot nu vine să tragă apa. Prefer un coleg de muncă antipatic, decât unul incompetent, sublinie cel de-al doilea, ridicând indexul de la mâna dreaptă în aer.

-Just. Just. Fu de acord primul.

Care îmi dă add. Fără să zică nimic. Şi stă aşa de săptămâni. Oare ce vrea de la mine? Să mă facă destul de curios încât să-l întreb de sănătate? Să mă impresioneze cu cât de chipeş e? Na, că am pus să vadă toată lumea cât de mumos e!

Luna februarie înseamnă multe chestii pentru mulţi oameni. Spre exemplu, pentru un domn pe care îl cunosc io, e luna când nu bea. Că i-a zis doctorul să nu bea o lună pe an, şi cum e de 28 de zile e cea mai propice. Pentru alţii este luna iubirii. Mna, cum zicea şi Shakespeare, „What is love? Baby don’t hurt me, don’t hurt me, no more”.

Mie, sincer, mi se pare o decizie ciudată. În primul rând, cine dracu’ mai are chef de futut în cea mai friguroasă lună a anului? Şi nu numai că e extrem de friguroasă, dar mai e şi după alte două luni de frig. Nu mai ai nici măcar avântul ăla solar din decembrie când îi zici uneia „Pisi, hai să ne deschiloţăm, să ne aruncăm în mormanul ăla de zăpadă şi să ne frecăm unul de altul până o topim pe toată!”. Acuma nu îţi vine să zici decât „Pula mea, hai mai bine facem un vin fiert şi ne ţinem în braţe unu’ pe altu’ până dau ghioceii”. Pula mea e ca ghioceii. Când o vezi că dă din zăpadă deja e prea târziu.

Cred că dacă faci o medie a mărimii pulii, pe tot parcursul anului, în februarie este cea mai mică. Că stă strânsă de frig. E aşa de frig încât în februarie nici nu mă rad la ouă. Sacrific estetica zonei pentru termoizolare. Prost aleasă luna. Bine, poate e doar extrem de frig la mine acasă. Deşi nu cred că-s singurul care se cacă la copcă.

Totuşi, e singura lună în care bărbaţii pot mima orgasmul. O scoţi şi îţi sufli nasul pe spatele ei.

Şi în ea îs sărbătorile ălea cu dragostea. Mare căcat şi dragostea asta. E un rahat normal, care se întâmplă cel puţin o dată la 95% din populaţia globului, şi cu toate astea, toţi se simt speciali când o au. Simt nevoia să trâmbiţeze. Gen, ăia de pe messenger care îşi pun poze lingirind jumătatea la avatar. De parcă ar vrea să ne impresioneze pe noi. Să ne zică „ete băăă că pooot!”. Bravo băăăă, eşti normal. Clar motiv de laudă.  E ca şi cum aş da eu petrecere pentru că am fix două coaie.

Şi cei mai penibili sunt ăia cu porecluţe pentru iubită. Îl vezi cât malu’ că zice „şi eu te iumbesc, fufuletele meu pufos!” şi închid telefonu’, apoi se uită fioroşi spre tine şi zic, „coae, ce bem în seara asta?”. Nu ştiu, pula mea, eu mă duc să iau o bere. Îţi aduc şi ţie un suculeţ cu umbreluţă?

Iar o să plângă mamele voastre pe 14 că nu le-am sunat.

Suntem într-o epocă frumoasă, în care în medie lumea scrie mai mult decât citeşte. Muncim din ce în ce mai puţin şi avem din ce în ce mai mult timp liber. Omul cînd stă degeaba se simte artist. Simte că are un ideal măreţ şi că are de oferit ceva lumii. Chit că respiră pe gură. De aceea din ce în ce mai mulţi oameni au impresia că au ceva de zis, deşi nu au nici cea mai mică umbră de talent.

Dar haideţi să o luăm treptat.

Cazul 1: Să presupunem că ai o umbră mică de talent., cât să nu poţi fi considerat oligofren. Bineînţeles, nu destul încât să îţi trecă ceva original printre urechi. Ai două opţiuni.

A. Combini elemente din ce s-a mai scris. E foarte simplu. Iei ce au făcut alţii şi le bastardizezi ideile. Nu trebuie să aduci nimic nou. Scrii despre vampiri, elfi, dragoni, roboţi, dând o interpretare simplistă unor motive scrise de alţii. E banal. E lejer. E profitabil. Cel mai uşor este să iei o poveste clasică şi să pui fantasy la modă peste. Nu ai idei? Îţi dau eu! Scrie Romeo şi Julieta cu vârcolaci. Mizerabilii cu piraţi şi ninja. Winnetou cu soldaţi intergalactici. E ATÂT DE SIMPLU. Şi garantat o să prindă la proşti. Adică ideea originală e bună iar elementele combinate de tine sunt cool. E de ajuns.

B. Sistemul cutia în care nu e nimic. E un sistem pervers şi nu necesită deloc inteligenţă. Se prezintă cititorului un mister, o enigmă, o problemă, o chichiţă care să-l facă curios. Nu contează că problema nu are răspuns, sau dacă are, e absurd, banal şi absolut deloc deductibil din naraţiune. Prostul se va gândi „OARE CE O FI?”. Şi chit că îl serveşti cu căcat la sfârşit, el va vedea totul ca o experienţă intelectuală. Pentru că l-ai pus pe gânduri. Apropo. Ştiţi cum poţi să ţii nişte proşti pe gânduri 24 de ore? Vă spun mâine!

Cazul 2: Să presupunem că nu ai nici cea mai mică umbră de talent. Nici cât să scrii o scrisoare de sinucidere. Nici cât să-ţi scrii numele în zăpadă cu pişat.

A. Cumva eşti o pizdă cunoscută? O proastă care…. poate cântă sau gen? Care se fute cu unul cu bani dar spune că scoate bani din cântat? BANAL! Scrii o carte pentru copii. Ca să scrii o carte pentru copii de 4-6 ani trebuie să ai minim inteligenţa unui copil de 7 ani. Deci poate oricine lejer. Ţi-o publică prostul cu bani. Şi o să se vorbească despre ea, că eşti persoană cunoscută.

B
Şi aici voiam să ajung. Hai să presupunem că eşti un căcat fără talent. Un căcat necunoscut. Un căcat banal, urât, necunoscut, banal, fără talent. Nu o să ajungi niciodată să fii admirat de mase pentru ce scrii. DAR poţi face în aşa fel încât să te păcăleşti singur că scrii bine. Poţi aduna câţiva oameni care să aibă o părere bună despre ce scrii, şi părerea lor să conteze pentru tine, pentru că e bună.

În primul rând, nu trebuie să scrii nimic realist. Nimic proză, nimic cu personaje. Ăstea sunt uşor de criticat. Se vede clar că eşti imbecil dacă scrii o nuvelă de căcat. Orientează-te spre lirică. Aici ai apărarea perfectă. Dacă cineva spune că scrii de căcat, răspunzi direct: NU ÎNŢELEGI TU, FRAIERE, CE VREAU IO SĂ ZIC. La proză nu poţi face asta. La poezie e lejer.

Şi când zic poezie, nu mă refer la de-aia cu rimă. Rima e greu de făcut. Cacă versuri albe, care nu înseamnă nimic. Sau fă o proză lirică de-aia cu metafore care nu înseamnă nimic, despre prima dată cînd te-ai futut tu cu un om care nu e urît, sau ce simţi tu cînd te uiţi la răsărit de pe malul mării, sau alte labe intelectuale de genul. Foloseşte neologisme, pentru că pari inteligent dacă ştii cît mai multe cuvinte! Nu contează că există un cuvînt mult mai scurt care înseamnă acelaşi căcat! Zi cerulean la bleo, că îi dai pe toţi jos de pe căcat.

Şi de unde lauda? AAA e simplu, găseşti nişte căcaţi la fel de lipsiţi de talent ca tine şi te înhăitezi cu ei. Şi începeţi a vă lăuda reciproc munca. Merge şi cu bloguri, sau chiar cu un CENACLU LITERAR!

Daa, sună profund şi intelectual SĂ AI CENACLU LITERAR! Chit că eşti un căcat lipsit de talent. Te întîlneşti cu alţi căcaţi şi vă aplaudaţi reciproc.

Ca aceşti fraieri.

Hai că vă dau şi un exemplu de poezie de acolo, ca să nu scobiţi prea mult după râs, de Ana-Maria Rau-Avram.

Descătuşare

Copleşitoare
ceaţa amurgului
îţi poartă pe aripi
suferinţa…

Sub pleoapa nopţii
răstignit
obosit de a lumii deşertăciune
sufletul a-mpietrit…

Născut sub aripa cerului
din roua dimineţii
cuvântul tău plouă
peste amintirea lumii…

Hai încă una.

OMUL

Fantasma despărţirii, spre mine roieşte,
Umilă carapace, îmi pari tot mai rece.
Privesc în adâncu-ţi… e ceaţă,
Iar ochiul morbid răscoleşte
Adâncul întuneric din noi.

Te-ai plictisit de oameni şi nu mă recunoşti,
Iar duhul meu, străin parcă de tine,
Abia-ţi mai duce trupul
Ce ţi-l târăşti greoi.

Tresar…
E suflul tău, făptura mea.
Aud…
Ecoul tău, strigarea mea.
Trăiesc…
În hoitul tău, o viaţă-a mea.

http://catavencu.ro/top_10_voci_pentru_romania-12347.html

urmează Dan Puric

Nu mă mir că mulţi cititori de pe aici sunt nişte întârziaţi.  Dar am primit vreo 3 desene cu terente după postu ăla cu terenţii de la fani care nu merită ignorate. (click pentru mai mare)

Începem cu Andrea, că e pizdă. Şi eu favorizez mereu pizdele.

Un nene cu mailu smokewanker sau gen (prezentaţi-vă, bă, că io nu semnez cu Superdumnezeu articolele) a trimis acest desen. Care e superb. Pe bune.

Şi ultimul, SingurEu ( http://furtdecurent.blogspot.com/ ) care a insistat să îi bag link la blog (na, mă, te-n spanac). Menţionez că am umblat pe poză pentru că varianta originală avea treişpe mega. Nu l-a învăţat mă-sa să fie eficient.

După articolul anterior, ăla în care făceam mişto de Costin Ilie şi de poveţele lui profunde către noi, oamenii mai puţin experimentaţi în viaţă, am văzut acest articol:

Domnul Florin Puşcaş a sărit să-l apere pe Costin care, CA DIN ÎNTÂMPLARE îi este şef, scriind despre mine că sunt un mârlan de internet. Just, domnule, just. Fin punctat. Recunosc sunt un mârlan.

„Cineva trebuia să o zică şi pe asta” Şi dacă cineva trebuia, DE CE NU EL?

Dar nu. Nu am de gând să scriu căcaturi despre el. Consider că cel mai bine un om se face de căcat cu gura lui. Aşa că voi da nişte citate din dumnealui, care să explice mai bine personalitatea acestui fin înţelegător al naturii umane. Un om care, cu toate că, la fel ca şi noi, ştie ce înseamnă exhaustiv, foloseşte cuvântul în texte ca să vadă şi alţii că îl cunoaşte. Dacă pentru blogul meu el a recomandat cititorilor lui să îşi ţină o batistă la gură când intră, eu le recomand cititorilor mei să îşi ţină una la cur. Ştiţi voi de ce.

Blogul lui are ca motto sau gen următoarele „Idei pertinente într-o lume impertinentă. Un blog pentru oameni civilizaţi!”

“Pentru că nu mi-am descoperit din timp pasiunea pentru scris, am absolvit Facultatea de Geografie, Specializarea Planificare Teritorială de la Universitatea Babeş-Balyai din Cluj-Napoca.”

“O recomandare pe săptămână. Text interzis inculţilor!” (ăsta e titlu de articol, pentru că el este un autodeclarat om cult la cei 22 de anişori fragezi ai lui, v-aţi prins?)

“nu pierd nicio ocazie de a povesti cum citeam eu la 5 ani” (de-aia e cult! şi io citeam la 5, şi uite ce mîrlan am ajuns. din cauză că m-am oprit la 6 probabil)

“m-am săturat să scriu despre frivolităţi devenite fenomene sociale,”

“Am fost un adolescent destul de controversat. Nu cred că mai e cazul să vă explic situaţia ingrată în care se află un tânăr considerat inteligent dar prea lipsit de ambiţie pentru a-şi valorifica potenţialul. Am urât sincer profesoarele de limba română, orele de gramatică şi comentariile literare. În clasa a VII-a, scriind o povestire amuzantă şi destul de reuşită pentru un băiat de 13 ani, profesoara nici nu a vrut să creadă că textul era creaţia mea. Tocmai luasem un 4 pentru că nu aveam tema la gramatică. În liceu, după ce era să fiu exmatriculat de câteva ori, diriginta m-a numit “mândria clasei”. Olimpic naţional la geografie şi aproape de corigenţă la istorie, redactor şef la revista şcolii şi cu media 5 la limba română, am fost un tip cu unele probleme şi cu o mare durere în cot când venea vorba de lucruri obligatorii.”

“Scriu de plăcere şi de nevoie, încercând să declaşez o “epidemie” de moralitate şi bun-simţ.”

“Suferind poate şi de sindromul viţelului scăpat din jug după zeci de ani  şi exasperat de atâtea speranţe năruite, românul s-a învăţat să scuipe şi să înjure tot ce nu-i convine.”

“Pentru că nu mi-am descoperit din timp pasiunea pentru scris, am absolvit Facultatea de Geografie, Specializarea Planificare Teritorială de la Universitatea Babeş-Balyai din Cluj-Napoca. M-am însurat la 21 de ani, lucru pe care nu îl regret deloc. În mai 2010 voi deveni tată.

Oamenii ăştia se înmulţesc şi eu îmi arunc copiii în veceu.

Şi drept dovadă că se înmulţesc, uite, şi-a pus ecografia cu copchilu’ pe iutub!

SE CHEAMĂ… SUNTEŢI GATA?

BUBU MIC ÎN PRIMU LUI FILM

!!!!!!!!

Asta îmi aduce aminte. Iar mi-am pierdut chiureta.

Sunt unii oameni de te uiţi aşa la ei şi îţi dai seama că sunt proşti, mă. Mă, da ştii cum? Te uiţi aşa la ei şi numa îţi dai seama! E de ajuns. Şi e un gen de-ăsta de prostie care îţi inspiră milă, râzi da nu ai cum să fii supărat pe om. Îţi vine aşa, să-i explici părinteşte de ce e prost, râzând de parcă a făcut el o glumă. De parcă vrei să-i mulţumeşti că e prost. Că ţi-a făcut favorul de a fi prost. Că e prost pentru tine. Ca să vezi tu ce e ăla prost şi care e diferenţa într el şi tine.

Şi nu mă refer la domnul de mai sus. Mă refer la Costin Ilie. Care uitaţi ce a scris. .

Of, măi Costine. Cum ai început tu să o arzi aşa, moralisto-intelectual la început, facând umor fin de corporatiştii răi cu “McBook” (E jucărie de happy meal?)

Ca apoi să ne explici tu cum e de bun simţ să arunci zăpada de pe maşină în grădină. Of măi, Costine, cât am mai putut să râd!

Hai să prespunem că zăpada ar fi căcat. Ceva urât, indeziderabil şi scârbos. Să zicem că tu, Costine, ai face plajă şi ar ninge cu căcat. Să zicem că te-ar acoperi un strat de 20 de cm de căcat. Ei bine, acel căcat nu ar fi responsabilitatea ta, pentru simplul motiv că dacă nu ai fi fost tu acolo, ar fi picat pe pământ. Nu l-ai adus tu acolo să fie de bun simţ să îl cureţi. Şi la cât căcat e prin jur, procentual căcatul de pe corpul tău firav e o cantitate nesemnificativă. Nu e nici o problemă morală să îl laşi pe jos.

Dar aici nici măcar nu e vorba de căcat. E vorba de zăpadă. O zăpadă pufoasă, albă şi leneşă. O stare de agregare a apei care se topeşte curat şi liniştit.  Zăpada nu poluează, nu murdăreşte, nu pute. E ceva normal şi natural care o să dispară de la sine. Nu e vina omului dacă o dă jos de pe maşină, în locul în care oricum ar fi căzut dacă nu ar fi fost acolo.

În schimb să o faci pe moralistul formator de opinii care îşi dă seama ce se cade şi nu se cade a face la un filmuleţ cu un autist obsesiv-compulsiv e penibil. Nu toată lumea e rainman ca ăsta să facă zăpada pătrăţele. Ce ai vrea să facă omul cu ea dacă să nu o dea în stradă? Să o mănânce? Să o ţină în palmă până se topeşte? Tu ştii că e apă îngheţată, nu?

Mai bine spune-ne cine te-a supărat în aşa hal încăt să îţi alerge neuronii de ciudă şi să scrii ceva aşa de cretin. Şi habar n-am cine-s cititorii de la vox publica, dar dacă mă iau după comentariile în care nimeni nu observă penibilul tonului moralist, nu vreau să mă aflu printre ei.

Dacă aveţi stomacul puternic şi suportă mecla lui Tatulici, un om mai scârbos decât un limax dat cu căcat, aţi putea da pe Realitatea TV în aceste momente legendare de duminică seara, frig de crapă pietrele afară, să vi se facă destulă greaţă încât să nu vreţi să mai ieşiţi din casă să vă luaţi de mîncare. Sau orice altceva.

Pentru că Tatulici, un om mai scârbos decât un furuncul mânjit cu căcat, se piaptănă de dragul copiilor fomişti din Haiti. Dar nu se piaptănă singur, se piaptănă în grup, cu o întreagă cohortă de imbecili. Căinele moare de drum lung şi Tatuliciul de grija altuia. Strîng donaţii pentru victimele cutremurului din Haiti ei. Că n-au nimic mai bun de făcut.

„Cum e să fii tânără, să crezi că eşti nemuritoare şi să afli că există oameni pe lume care se întîlnesc atât de des cu moartea?” întreabă Tatuliciul, un om mai scârbos decât un film porno cu gay graşi uns cu căcat, pe Cristina Ţopescu.

Nu sunt nici Cristina Ţopescu, nu sunt nici muiere, dar în calitate de tânăr îţi spun sincer că mă doare la bască. Şi nici nu-mi place formularea ta.

Vorbesc serios de adoptat ţigănuşi înfometaţi şi fără casă din Haiti. O femeie a sunat şi a zis că vrea doi.

SFINTE CĂCAT, BĂI OAMENI, VOI SUNTEŢI NORMALI? Dacă ies pe stradă şi merg 10 minute în orice direcţie găsesc minim 5 ţigănuşi înfometaţi şi fără casă. E centrul bucureştiului plin de ţigănuşi înfometaţi care stau abuziv în case de pe acolo. CHIAR TREBUIE SĂ ADUCI ŢIGĂNUŞI DIN HAITI DACĂ VREI SĂ FACI O FAPTĂ BUNĂ? Ia în pula mea doi de pe stradă şi adoptă-i dacă vrei să o arzi umanitar!

Suntem noi o ţară care gârâie de îndestulare în aşa hal încît trebuie să dăm la alţii?

Hai să construim case pentru ţigănuşii fără casă în Haiti! A sugerat cu alte cuvinte, mai docte şi mai fine Tatulici, un om mai scârbos decât un lepros tăvălit în căcat.

Hai să construim case pentru ţigănuşii fără casă de la noi, zic eu, dacă tot vrem să facem fapte bune. Dacă vreţi, că eu nu vreau. Mi se fîlfîie.

Dar cât de IPOCRIT trebuie să fii să vrei să rezolvi problemele unor Haitieni când avem lejer şi căcălău la noi în ţară oameni cu aceleaşi probleme!

Singura concluzie logică e că se poartă. E trendy, e la modă, e de fiţă ţiganul de Haiti. Ţiganul de România e expirat, nu mai e pe val. N-are rost să-l ajutăm pentru că e retro. Hai să înfiem ţigani de Haiti. Sunt mult mai cool!

Anul ăsta se poartă violetul, mustăţile, eşarfele albe şi ţiganii de Haiti! Fataah, ne luăm un ţigan de Haiti fatăăăh, că am văzut-o pe Andreea Marin purtând unul! Ce cauţi fatăăăh cu ţiganul ăla de Ferentari după tine? Nu ştii că a expirat? Tu cu ăla vrei să te duci în mall fatăh? Se râde lumea de tine!

Băi.

Băi, proştii. Cretinii.

Băi. Hai să facem campanii până rezolvăm ţara asta şi dup-aia să murim de grija altora, ca proştii. Mai ales pe probleme pe care le avem şi noi. Înţeleg să adoptăm ţigănuşi fără casă din Haiti DACĂ NU AR FI ORFELINATELE DE LA NOI PLINE DE EI! Ce, ai noştri nu sunt destul de exotici ? Sau aşteptăm să-i adopte Taiwanezii în 2015 când o să fie la modă ţiganul de România pe la ei?

Au strâns până în acest moment 280 000 de euro. Ce chestii mişto s-ar putea face în ţară cu banii ăştia, mai ales în criza asta în care ne aflăm.

Cât mă scârbeşte Tatulici, acest om mai scârbos decât un căcat frecat cu căcat.

. Tu vezi ce faţă ai? Ai cearcăne sub cearcăne! Cearcănele tale au făcut cearcăne. Şi ălea vor face cearcăne la rîndul lor. E un cerc vicios ar cearcănelor. Cercul Cearcănelor. Cearcănălă.. cîcat.

- Când te-ai dat cu ruj?
-În taxi.
-Păi nu ştii că trebuie să mă consulţi şi pe mine? Adică e un efect bilateral. Că mă afectează şi pe mine. Oare ai făcut-o intenţionat? Adică te-ai gândit tu că “Radu nu şi-a mâncat cota lunară de untură de câine!”? E ca şi cum ai decide să faci un copil fără să întrebi partenerul! Adică eu bag pula, sau în cazul ăsta, tu dai cu rujul în al doilea, plătim amândoi.

Culmea beţivănelii politicoase e să borăşti într-o mănuşă.