Haiduci daci vârcolaci: vânătoarea

 

Sandalele i se înfundau pas cu pas în pământul moale al pădurii. Se săturase de păduri. Toată Tracia era numai păduri ierboase pline de urzici, jir, știr, jnepeni și aloe vera. Și parcă 99% din timp era într-o pădure, pe întuneric. Dar asta era viața de vânător de vârcolaci.

 
Iarba se încovoia sub picăturile de rouă. Se săturase de rouă. Deșertul de acasă era mult mai prietenos cu sandalele. Îi era dor de el. Dar acolo, sub copac, în bătaia lunii, un jneapăn picura negru și greu. Sânge proaspăt. Se apropie. Cârlionții de la perciuni aproape îi atingeau pământul. Se uită atent și părul i se zburli pe ceafă. Sângele nu putea să aibă mai mult de câteva minute. Era încă cald. Se rostogoli pe spate, și pălăriuța neagră și ridicol de mică, ca un bol de supă pentru creștet, îi zbură din cap. În locul unde era cu milisecunde în urmă, căzu din copac, cu un răcnet feroce, vârcolacul mare, negru și rănit.

- Ce cauți în copac, vârcolac? Nu știi că vârcolacii nu se suie în copac?

Niciodată nu crezuse că o să prindă ziua când un vârcolac o să se suie în copac. Începuseră să învețe. Să evolueze. Își scoase secerele de argint de la cingătoare. Bestia se repezi spre el cu crimă-n privire. Era mult prea solid să îl oprească. Vârcolacii maturi, transformați, săreau lejer de 200 de kilograme, iar acesta ar fi putut avea chiar 300. Îi propti piciorul în piept și-l aruncă pe spate, cu capul în copac, crestându-l pe piept, din zbor. Se auzi un trosnet. Din păcate, nu era capul vârcolacului, ci fagul falnic care cedase de la impact. Sângele monstrului sfârâia pe lamele de argint. Animalul se întoarse și răcni din nou când ploaia de săgeți îl lovi în piept, pironindu-l de ciotul copacului, pentru că vânătorul acum avea în mâini două arcuri.

- Am venit cale lungă să te omor, vârcolacule. Tocmai din Iordania.

Bestia începuse să se transforme înapoi în om. Nu aveau vârf de argint săgețile, că era scump, dar erau îmuiate în zeamă de mătrăgună, ceea ce pentru vânat de vârcolaci era aproape la fel. Adică se cunoștea diferența de calitate, dar chiar nu merita diferența de preț decât dacă le cumpărai când erau la reducere.

– Cine ești, și de ce mă vânezi? urlă gutural vârcolacul, învins.

– Mă cheamă Goldberg și sunt cel mai mare vânător de vârcolaci din tot neamul lui Israel!

– Și ce căcat cauți tocmai în Tracia, iudeule? vârcolacul dădu să se miște, dar otrava deja începea să-i înmoaie membrele.

Goldberg se mângâie în barbă și își ridică kippah-ul de jos, proptindu-l înapoi pe creștet.

- Nu contează cât de departe sunt. De când vârcolacii mi-au omorât fica, am jurat că îi voi omorî pe toți! Doar așa pot ști că l-am omorât și pe cel responsabil de tragedia mea!

Evreului îi dădu o lacrimă.

- Dar e complet stupid, omule. Eu n-am ieșit în viața mea din Tracia. Ce treabă am eu? N-am omorât în viața mea copii. Am pocnit câțiva, dar pula mea, erau impertinenți. Chiar nu e nevoie să faci asta. Pot să-ți dau aur. Mult aur dacă mă lași viu.

Lui Goldberg îi sclipi ceva în ochi. Ceva primordial.

- Aur? De unde ai tu aur? Cât aur?

– Sunt un vârcolac dac, omule, noi dacii avem mult aur. Practic ne împiedicăm de el. O să fim un popor foarte semeț dacă istoria o să fie corectă cu noi.

Goldberg auzi în urechi zgomotul ăla pe care-l scoate aurul când doar există și pe care doar evreii pot să-l audă. Nu. Era o minciună de vârcolaci. Asta e tot ce știu să facă vârcolacii. Să mintă. Avea o misiune mai importantă decât adunatul de aur.

- Sunteți toți vinovați! Nici un tată nu se va mai scărpina în barbă trist că vârcolacii i-au omorât copiii după ce vă voi omorî pe toți!

- Asta chiar e o idioțenie. Adică nici mie nu-mi plac evreii, dar nu stau să-i omor pe toți. Ba chiar mi se pare că ar fi super nașpa să încerce cineva să facă asta.

Steinberg se scărpină în barbă gânditor. Părea de bun simț ce zice vârcolacul, dar așa mint ei, cu bun simț. Și pe deasupra, cine naiba ar vrea să omoare toți evreii? Sigur n-o să se întâmple asta niciodată în istorie. Nu, trebuia să-și aducă aminte de fata lui. Cum zăcea moartă, sub zidul casei. Frântă ca o păpușă. Ura îi dădea putere. Mai trase o săgeată în vârcolac. Din păcate, acesta era prea amorțit de mătrăgună ca să simtă durerea. Se uită calm la săgeata nouă din burtă, cu fața lui jumătate de om jumătate de lup.

- Uite din cauza la faze de-astea nu îi plac nimănui evreii.

– Taci! Bestie! Avea doar 8 ani! Era nevinovată! M-am dus să culeg ciuperci și când m-am întors era moartă, cu zidul nord-vest de la șopron dărâmat peste ea!

- Nu înțeleg care-i legătura cu vârcolacii! oftă vârcolacul, încercând din nou să se ridice. În zadar.

Steinberg urlă de furie.

- Varcolacii! Au venit și au dărâmat zidul peste ea!

– Asta chiar e oligofrenie, omule. De ce ar dărâma vârcolacii un zid peste un copil? Adică, ipotetic vorbind, n-ar fi mai simplu să-i smulgă o mână, sau să-i muște capul? Deschid gura mai larg decât are capul un copil, uite! se apără vârcolacul, deschizând o gură mare și plină de dinți galbeni.

Era o întrebare atât de simplă încât iudeul nici nu se sinchisi să răspundă. Ca să-și ascundă urmele, evident. Așa omoară vârcolacii în moduri nevârcolăcești, ca să nu îi bănuiască lumea. De-aia trebuie stârpiți.

- Poate era o eroare arhitecturală, mormăi vârcolacul.

– Ce?

– Zic, poate era o eroare arhitecturală.Poate era proiectat prost și a căzut singur. Ai încercat să întrebi un arhitect?

- Să știi că genul ăsta de diversiuni vârcolăcești nu merg cu mine, vârcolacule! Nu o să te las să întinezi memoria scumpei mele fiice cu minciunile tale!

– Deci să înțeleg clar. Ai venit într-o zi de la culesc ciuperci, ai găsit-o pe fiică-ta moartă sub un zid dărâmat, ai dedus că a fost o execuție a vârcolacilor și te-ai pus pe vânat vârcolaci.

Goldberg rânji la el plin de ură și-i mai trase o săgeată în piept.

- Vorbești prea mult, vârcolacule!

– Atunci omoară-mă. Ce pula mea aștepți?

Vânătorul de vârcolaci se aprope de el. Uitându-se calm în ochiii ăia mari și roșii. În gura deschisă și sângerie, plină de dinți ca niște cuțite de os. Niciodată nu îi fusese frică de vârcolaci. Vârcolacii erau prada.

- O, nu. Nu te omor. Am planuri mai mari cu tine, vârcolacule. Cum te cheamă?

Vârcolacul își adună ultimul strop de putere și rosti cu mândrie.

- Sunt Gruia, din neamul vârcolacilor daci!

– Nu o să te omor, Gruia. O să fii prizonierul meu. Și o să te torturez. Și o să urli. Și haita ta o să vină să te salveze. Și o să-i omor pe toți.

- O să vină pe dracu, oftă Gruia. Sunt doar un unchi. Nu le pasă atât de tare. Și sunt la mii de kilometri. Tracia e mare.

- Mai vedem, șopti vânătorul, ștergându-și secerele de argint de tunica de blană. Poate o să vină. Sunt multe lucruri de tăiat la tine și multe luni în care pot să le tai. Și în care poți să-mi spui de ei. Ce slăbiciuni au. Unde se alfă. O să ne distrăm noi doi mult și bine până când o să te omor.

Vârcolacul rânji și el la rândul lui. Era aproape om acum.Până și colții i se micșorau. Doar ochii ăia roșii și plini de ură rămaseră la fel.

- Du-te la malul de nord al Dunării. O să te găsească ei. Și o să-l răzbune pe unchiul lor Gruia. Pentru că nu sunt doar vârcolaci daci. Sunt haiduci daci vârcolaci. Cât despre discuția noastră, acum se termină.

Și Gruia își apucă capul în mâinile lui păroase și musculoase de vârcolac și și-l pocni ca pe un pepene. Și fu cea mai coioasă moarte de personaj secundar din istoria personajelor secundare.

***

Ghidul complet despre dragoste și relații

Pentru că dau accept în lista de prieteni doar la gagici mișto ca să moară dârlăii de ciudă că au impresia că le fut pe toate, îmi apar foarte multe prostii romantice în feed.

Romantismul ăsta, ca subiect de gândire, ca ocupație a minții mi se pare extrem de stupid. Pentru că dragostea e simplă, ce fel de tâmpit trebuie să fii să te gândești activ la ea, să te preocupe subiectul? Mi se pare o obsesie la fel de cretină ca și aia cu fotbalul. Nu am nimic cu fotbalul, dar știți genul ăla de handicapat care atât știe și la atât se gândește? Fotbal? Tot ce are în cap și în conversație sunt scoruri, jucători și partide memorabile? Pe care dacă îl lași singur în cameră îi fuge mintea la fotbal în 5 minute și își recapitulează în cap fazele din ultimul meci pe care l-a văzut? Exact așa sunt și obsedatele astea de romanță care bagă zilnic citate explicative despre cum e dragostea. Cum se simte. Cum o recunoști. Cum o miroși și la ce temperatură trebuie să setezi mașina ca să iasă la spălat. Așa-s ele, defecte. Dacă le lași singure, mintea le zboară spre obsesia asta pe care cumva societatea a catalogat-o a fi mai artistică și mai fină decât aia cu fotbalul. Le recunoști de mici. Sunt proastele alea care de la 12 ani se întrabă cu voce tare ”oare cum o să arate soțul meu?”.

Și la fel ca și obsesia cu fotbalul, majoritatea obsedaților nu joacă și sunt complet pălămide pe teren. Sunt experți-observatori la nivel de discuție.

La bărbați e și mai penibil. Am un băiat în lista de prieteni care tot timpul pune statusuri de-astea despre cât de specială e tipa de care e îndrăgostit. Ce simte când o vede. Cum îi răvășește lui complet existența prezența ei. De vreo 3 ani. Nu am fost atent dar bag mâna în foc că nu e o singură tipă, ci o serie de tipe. Și toate sunt speciale și toate îl răvășesc la modul penibil. Ok, coaie, înțeleg că te simți bine, dar de ce trebuie să ne spui și nouă? Nu îi pasă nimănui decât obsedatelor de fotbal romanță. Dragostea e ca căcarea. E un act intim, te face să te simți bine, nu îi pasă nimănui de el în afară de tine și e ridicol să vorbești despre ea în public pentru că e ceva intim care e doar treaba ta, în pula mea de exhibiționist sentimental. Și serios acuma. Dacă toate tipele alea de care te-ai îndrăgostit tu sunt speciale, nu înseamnă asta că de fapt niciuna nu e specială? Îți explodează mintea, pula mea.

Și există atâtea cărți și citate și discuții și filme despre dragoste, un căcat atât de simplu încât îl pot explica complet într-o pagină de text. Ceea ce am să fac.

Asta e o inima. Am facut-o in mspaint pentru ca sunt un romantic si pentru ca stiu ca oamenii citesc mai usor texte mai lungi daca-s sparte de poze irelevante

Asta e o inima. Am facut-o in mspaint pentru ca sunt un romantic si pentru ca stiu ca oamenii citesc mai usor texte mai lungi daca-s sparte de poze irelevante

TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII DESPRE DRAGOSTE ȘI RELAȚII ȘI NU E GARGARĂ INUTILĂ

Ok, vrei să găsești pe cineva ca să simți sentimentul ăla magic de dragoste. Pentru că dragostea o alegi, nu te lovește. Aia care te lovește e îndrăgosteala și e complet altceva. E doar creierul de maimuță care a văzut la nivel superficial pe cineva care pare compatibil și s-a repezit ca găina la muci. Îndrăgosteala se lasă cu futaiuri și decepții de obicei. Și de-aia adulții n-o mai practică. Pentru că poți să futaiuri și fără implicare sentimentală și decepții inutile.

Tot ce spun filmele proaste și idioții despre dragoste e greșit. Doar tâmpiții cred că sunt speciali. Dragostea e despre compatibilitate. Și compatibilitatea e despre raportul dintre doi oameni, nu despre cât de speciali sunt fiecare luați ca atare. Nimeni nu e special. Doar unii oameni se potrivesc. Atât.

Știind asta, trecem la pasul 1.

Găsește o persoană de care ești atras fizic de vrei să te sui pe el/ea și nu ți s-ar părea deloc scârbos ba chiar fain să transpire pe tine.

Dacă ești dârlău asta e foarte ușor, că vrei să faci chestia asta cu jumătate din populația globului și unele obiecte.

Dacă ești femeie e mai complicat, că pe lângă fizic, care e secundar, trebuie să aibă niște caracteristici care să te atragă. O personalitate interesantă și/sau succes în diferite domenii. Doar că bărbații știu asta și instinctiv simulează că sunt interesanți și/sau au succes deși n-au și nu-s. Așa că mult noroc în dat seama care e pe bune și care doar se preface ca să te fută, fetelor. Ori îl fuți și vezi după dacă mai e cum era înainte, ori nu-i dai sexică decât după ce o face pe interesantul destul timp, și ori e pe bune, ori simulează foarte bine. Simulatul foarte bine e o trăsătură de succes, deci e bine oricum. Dar e nașpa să fii femeie că e mai complicat. Hahaha, ce bine că nu-s femeie. Viața e mult mai ușoară ca bărbat.

Dar ăsta e pasul 1 în găsitul și înțelesul iubirii. Sunt doar 2 pași, v-am zis eu că e simplu. Dar dacă atunci când vezi persoana, primul instinct nu e că vrei să-ți vâri genitalele în fața lui/ei, atunci n-are rost să treci la pasul 2.

Pasul 2. Compatibilități

Să îți placă forma cuiva și să vrei să îți freci genitalele de acea formă e ușor. Dar articolul ăsta nu e despre sex, e despre dragoste. Și dragostea, deși are ca necesitate sexul, e ceva mai complicată. Ține de compatibilitate. Iar compatibilitatea se poate împărți în două laturi simple.

a)Activități, concepții și obiceiuri comune.
Asta e baza iubirii. Și nu, sexică nu se pune ca activitate comună. Că nu poți să faci sexică toată ziua, ca maimuțele. Te plictisești dracu’, trebuie să ai și ce să faci și despre ce să vorbești.

Și asta te face să îți dai seama că nu există persoane speciale. Ci doar raporturi potrivite. Că asta contează. Dacă tu ești un zgârcan care numără reducerile și merge pe jos juma de zi ca să ia hârtie igienică direct de la producător, e fain să găsești o persoană exact ca tine, să vă bucurați împreună de cei 50 de bani economisiți la bax.

Dacă ești un dement care crede că pasta de dinți e o conspirație a industriei farmaceutice care îndobitocește populația făcându-i să mânânce fluoruri și că sănătos e să te speli pe dinți cu ceapă și găsești pe cineva la fel de dement ca tine, foarte fain, aveți un subiect comun la care să fiți de acord. Cu toții avem căcaturile noastre ciudate de comportament și e plăcut să stai cu cineva cu aceleași dubioșenii.

b) Rahaturi pe care nu le aveți în comun
Asta e partea cea mai importantă din partea cea mai importantă când iubești pe cineva care nu e propria persoană pentru că nu ești Trăistariu să te masturbezi în oglindă. Oamenii sunt diferiți între ei. Trebuie să stai și să analizezi serios care dintre chestiile diferite la cealaltă persoană te enervează și de care nu-ți pasă. Ălea care te enervează nu o să treacă cu timpul. O să se accentueze încet încet până când o să îți displacă mai tare decât îți plac toate chestiile bune și ajungi la faza ”căcat stau lângă o persoană care mă cunoaște foarte bine și cu care nu am nimic în comun” și se termină tot sentimentul.

Cel mai important pentru menținerea sentimentului e ca persoana de lângă tine să nu vadă și să facă lucrurile diferit la chestiile care chiar contează pentru tine. Restul e gargară și hormoni. Atât. Acum, în funcție de cât de compatibil e omul de lângă tine, dragostea ajunge la un deznodământ de mai jos. De la cel mai romantic la cel mai puțin romantic.

Deznodământul
a) Trăiți fericiți până un accident vă omoară pe amândoi în același timp. Asta chit că nu pare, e cea mai romantică finalitate a iubirii.

b) Trăiți fericiți până unul moare și celălalt e prea scârbit de ideea de a înlocui un om și sigur că îi e mai bine fără așa că așteaptă să moară singur. Sau își revine încet-încet, în funcție de cât de puternic sentimental e și își reia căutarea unei persoane cu care e compatibil că până la urmă omul nu e construit să stea singur și oricât de autosuficient e, tot se simte mai bine când atinge alt om.

c) Trăiți fericiți până când vă dați amândoi seama că oamenii se dezvoltă în direcții diferite și niște oameni care acum ceva ani aveau totul în comun, de la aspirații la hobby-uri, au ajuns să nu mai aibă aceeași direcție. Așa că stabiliți de comun acord că e mai sănătos pentru fiecare să își vadă singur de direcția lui.

d) Trăiți fericiți până când unul dintre voi își dă seama că era orbit de hormoni și aparențe și n-a judecat corect cât de enervante sunt diferențele alea și decide că îl consumă mai puțin să stea singur. Sau a găsit pe cineva mai compatibil. Și celălalt e dărâmat și își revine în funcție de cât de bine e construit și câtă experiență are la trecut prin căcaturi de genul. Unii chiar niciodată, pentru că sunt defecți, nu că au iubit foarte tare, cum le place lor să creadă.

e) Trăiți nefericiți pentru că vă dați seama amândoi că nu prea aveți chestii în comun dar vă e la amândoi prea frică de singurătate și de posibilitatea că oricum nu găsiți ceva mai bun, așa că vă complaceți în ură reciprocă și de sine până cineva moare și altcineva e eliberat forțat, pentru că a fost prea laș să se elibereze singur.

Și asta e tot ce trebuie să știi despre dragoste și relații. Asta e tot. Plecați acasă. Nu îmi vine să cred că Radu Fănel Constantinescu trăiește din asta de ani de zile. 

***

Generația asocială

 

Există foarte multe voci care spun că dom’le, tineretul din ziua de azi nu mai știe să vorbească. Stau tot timpul cu nasul în ecranele lor de diferite mărimi și nu mai știu să interacționeze unii cu alții ca oamenii. Habar n-au să facă o conversație cu un străin. Păi, pe vremuri, când mergeai cu trenul, cunoșteai oameni, vorbeai cu ei de una alta, formai niște legături sociale. Acuma butonează ca niște autiști ridicând nasul din gadgetul propriu doar când se împiedică stingheri unii de alții, ca să își ceară scuze.

Și eu aud chestia asta și știți ce zic? Zic că e foarte bine.

Trebuie să privim interacțiunea socială de proximitate și discuțiile mici ca pe niște bunuri într-o economie de piață. Dacă nu le folosește nimeni, înseamnă că altele oferă mai mult. Poate că vorbitul cu oameni nu a fost niciodată așa de fain. Poate că oamenii tot timpul au fost super plictisitori, dar nu aveai cu ce să îi înlocuiești. Acum ai cu ce. Și dispare cererea de vorbit cu oameni cum a dispărut cererea de pagere, patefoane și alte produse învechite.

Oamenii sunt super plictisitori.  Când e ultima oară când ai vorbit cu un străin? Nu te-a superplictisit cu tâmpenii despre vreme și fotbal și observații mici și pozitive despre căcaturi din jur? De ce să vorbești cu oameni în public acum când ai lucruri mai bune de făcut? De ce să auzi părerea unui probabil idiot când poți să găsești pe internet părerea unui probabil idiot pe care îl respecți și să o citești pe aia? E mult mai plăcut.

 

 

Există foarte multe voci care spun că tinerii din ziua de azi nu mai apreciază natura și mișcarea. Că stau doar în ecranele lor. Nu mai privesc cerul. Nu mai privesc nuielele de salcie cum se bălăngăne lent pe apa unduită de trecerea unui cârd de rațe.

Și eu aud chestia asta și știți ce zic? Zic că e foarte bine.

Haideți să nu ne căcăm pe noi, că natura nu e atât de mișto cum ne prefacem toți că e. Și ca orice chestie, arată mai bine în poze.

tunelu

Uitați-vă la rahatul ăsta. Voi chiar credeți că rahatul ăsta arată așa de bine în realitate? E la fel de mult photoshop aici ca și la curul lui Kim Kardashian. Dacă te duci acolo, probabil sunt niște copaci beliți și o șină coclită, furată pe alocuri de țigani. Verdele ăsta nici nu există în realitate, în pula mea. Credeți-mă pe cuvânt că cunosc verdele.

 

 

Există foarte multe voci care spun că copiii din ziua de azi nu mai știu să se joace. Nu mai ies afară să bată o minge, să se fugărească, să facă un șotron. Stau toată ziua în casă și se joacă pe calculator.

Și eu aud vocile astea mâhnite și știți ce zic? Foarte bine!

Jucatul în fața blocului e mult mai plictisitor decât îți aduci tu aminte că era. Eu îmi aduc aminte bine că fiind un pesimist, n-am prostul obicei să țin minte doar părțile frumoase din trecut și să mă cac pe mine în nostalgii. Aveam unu’ în bloc. Sile. De-o seamă cu mine. Mă rog, fiind Galați se pronunța Sâli. Și Sâli în fiecare seară când ne puneam să jucăm ascunselea încerca să hackeze jocul și să forțeze reguli neclarificate dar de bun simț. Spre exemplu se punea în spatele lu ăla care mijea și când ăla se întorcea de la mijit, încă buimac, Sâli sărea din spatele lui și se scuipa. Haha, v-ați prins? Se ascundea în spatele lui, în pula mea. Las-o în pula mea Sâli că nu e nici amuzant nici isteț ce faci. Doar fuți jocu la 7 oameni.  Trebuie acuma să începem iar de la început să ascultăm un analfabet cum numără din zece în zece cu mâna la ochi.

La jocurile bune pe calculator nu poți să trișezi. Nu trebuie să vezi oameni cum o fac pe interesanții. Păi când am descoperit Heroes of Might and Magic 2 (da, îs așa bătrân), m-am căcat pe mine de uimire. Păi cum să am de ales între jucat asta și bătut mingea cu Sâli și să o aleg pe cea din urmă, ești tâmpit? Gândește bă, în plm, înainte să spui asta.

 

Nu s-a stricat nimeni. Doar activitățile sociale au fost depășite de vremuri. La fel ca și coafura lu’ maică-ta.

***

Prostia e un cerc plat

Țineți minte faza din True Detective când Rusty explică de ce timpul e un cerc plat și turtește beri? Spune numai truisme și banalități filosofice de manual de a doișpea. Dar are o voce faină și șuag și pare că e super filosof.

 

giphy

Am ajuns și eu la faza bătrâneții în care îmi dau seama că timpul e un cerc plat. Că prostia umană nu e infinită. E un set limitat de idei cretine care se repetă ciclic. Pentru că oamenii sunt proști în același fel și cum nu sunt nemuritori, nu trebuie o cantitate infinită de prostie în lume. Trebuie doar destulă cât să țină idiotul ocupat vreo 80 de ani.

Spre exemplu, zilele astea iar s-au alarmat redușii mintal pe Facebook când și-au dat seama că absolut nimic din ce pun ei acolo nu le aparține. Normal că nu le aparține. Scrie în contractul pe care l-ai semnat la intrare că tot ce faci înăuntru e al lor și poate fi folosit pentru a identifica cât mai sănătos pe ce butoane trebuie ei să apese ca să îți vândă căcaturi.

Așa că proștii, proști fiind, au început să dea copy paste la o ciornă de genul ”declar pe propria răspundere că bla bla tot ce fac aici e al meu”. Pentru că sunt atât de proști încât au impresia că un status de facebook are vreo valoare legală. Nu insist, că au făcut alții un filmuleț care are toate glumele pe care puteam să le fac pe subiect.

Dar timpul e un cerc plat, clar, clar, clar. Prima oară când am văzut oligofrenie de genul, era pe DC++, acum 10 ani, pe când oamenii erau speriați că o să facă pârnaie că au filme pe share și puneau o mizerie de genul ”legal nu ai voie sa te uiti aici dacă esti politist fara acordul meu” la începutul listei de download. Timpul e un cerc plat, omule. E aceeași prostie care se repetă la infinit. Doar proștii se nasc și mor. Prind câteva ture de cerc și crapă. De-aia găsesc din ce în ce mai greu lucruri de care să fac mișto. Că am mai făcut mișto de ele și-n 2007. Erau exact la fel în esență, dar cu altă pălărie.

Freza aia care era super tare acu 20j de ani timp de un an, după care toată lumea a hotărât că e super ridicolă și cât de tâmpit trebuia să fii să îți faci asemenea mizerie în cap. O să fie super tare din nou timp de un an în viitorul apropiat.

Formația aia de băieți supărați și în același timp accesibili muzical, pe care îi ascultai tu la 14 ani că îți vorbeau pe limba ta. Știai toate versurile de la toate melodiile despre cum lumea nu te înțelege. Simțeai cu ei. După care ți-ai dat seama că de fapt erai un mucea, problema era că tu nu înțelegeai nimic de la lume și făceai totul despre tine. Și acum ți-e jenă cu tine că ascultai asemenea căcaturi la 14 ani. Ei bine, fix acum există complet alte trupe la fel de edgy care țipă la fel de tare și în același timp accesibil muzical despre cum lumea nu-i înțelege. Și pulifricii de 14 ani simt durerea și știu toate versurile.

Când Facebookul va fi înlocuit de Spațiogând în 2462, cineva o să își pună pe omnizidul pentadimensional un mesaj în care scrie că dacă nu-l vei da mai departe la 10 prieteni, cyberfantoma marțiană de sub pat îți va mânca implanturile cognitive. L-a primit și el de la cineva. Nu crede în așa ceva, dar îl dă mai departe pentru că nu are rost să te riști.

Apoi va apărea zvonul că Spațiogândul n-o să mai fie gratis din martie. Și că o să doneze bani pentru operația unui micuț, dar doar dacă dați like și share la poză.

 

Dar important e să nu ne mai enerveze același val de prostie și a doua oară și că Mathew Mccounaghey are toate personajele aproximativ la fel. Acum hai, toți cu mine. Pumnul în piept, hmmm hmm. hhmmmm hmm. E tot ce poa sa facă un om normal când vede că prostia e un cerc plat.

 

mcconaughey-wolf-of-wall-street-gif

***

Pentru Andrei și Andreea

Cu ocazia acestei sfinte sărbători, aș vrea să le spun din toată inima tuturor celor cu numele Andrei și Andreea din țară că

 

aveți un nume super comun. Serios. Părinții voștri n-au deloc imaginație. Dacă vrei să te apuci de orice lucru creativ și te cheamă Andrei sau Andreea, lasă-te. Că ai gene de om care  alege drumul cel mai bătătorit.

Cum vă simțiți atunci când cineva strigă într-un mijloc de transport Andrei sau Andreea și voi întoarceți capul împreună cu jumătate de autobuz?

Cred că dacă strig ”bă, ăla!” pe stradă se simt mai puțini oameni decât dacă strig ”Andrei”.

Numele e un mod prin care poți fi identificat în mulțime. Numele vostru eșuează la scopul numelui. Identifică 3/10 oameni.

Andrei e înghețata de vanilie a numelor. E șaorma cu de toate a numelor. E poziția misionarului a numelor. E Smiley a numelor. Pariez că pe Smiley îl cheamă Andrei. Atât de generalist e numele ăsta.

Singurul lucru mai nasol decât să te cheme Andrei e să te cheme Adrian. Dacă Andrei e poziția misionarului a numelor, Adrian e poziția misionarului cu un deget în cur.  Și mai e și dezamăgitor. Că dacă ești Adrian, în fiecare an te întreabă cineva dacă se sărbătorește de sfântul Andrei. Și nu, nu se sărbătorește. După ce că ai un nume nasol,  mai și induci oameni în eroare bă Adi. Se așteaptă lumea să le dai de băut și îi dezamăgești cu numele tău anost care seamănă cu alt nume anost. Iar dacă te cheamă Adrian și te-a strigat vreodată cineva Adiță, poți să te împuști în cap, că serios, trăiești degeaba.

Iar fetele pe care le cheamă Andreea și se prezintă Deea pe facebook sau în realitate sunt, fără discriminare, curve. Nu există nici un alt motiv pentru a te striga Deea decât așa, ca răzvrătire împotriva lu’ tac-tu că ți-a pus un nume comun. Și știm cu toții că fetele care vor să se răzbune pe părinți sug pula la străini.

Dar se poate și mai rău decât Deea. Cum e Adiță pentru Adrian, așa e Deyutza. Fetele care se prezintă așa, fac parte din submulțimea curvelor cu negi la anus. Serios. Nu există Deyutză care să nu fie prostituată manelistă cu negi la anus. Doar o prostituată manelistă cu negi la anus s-ar gândi că așa face un nume să sune bine și special.

 

 

Și sfântul Andrei era un hipster. Crucea normală era prea mainstream pentru el. Trebuia să aibă o cruce originală. Să fie în X. Dar de ce nu în formă de Q, dacă tot vrei să fii diferit, hipstere? Marș, bă, specialule care vrei să ieși în evidență. Nu e ironic că numele tău a ajuns atât de banal, hipstere? Tudor Chirilă al sfinților.

 

***