Greenpeace și restul idioților care au probleme cu organismele modificate genetic o sug prost

ȘOC ȘI GROAZĂ LA BOTOȘANI! BRAVII ACTIVIȘTI GREENPEACE AU GĂSIT NIȘTE ȚĂRANI PERVERȘI CARE CULTIVĂ SOIA MODIFICATĂ GENETIC.

 

Uite. S-au tras și în poză cu periculoasa soia modificată genetic care mai are puțin și scoate tentaculele la ei. Curajoși hipsteri activiști.

 

10367552_10152676757794194_2524531982253242925_n

2014 și inculții încă mai au o problemă cu organismele modificate genetic. Pentru că prostul nu știe ce e aia. Și prostul, dacă nu știe ce e o chestie, se sperie de ea. Ce e animalul ăsta, girafă? Sigur vrea să mă omoare pentru că e nou pentru mine!

Mi-e silă să explic de ce nu există nimic greșit sau periculos în organismele modificate genetic pentru consumator. ( Faptul că Monsanto are încet încet monopol pe semințe de plante modificate genetic și au destulă putere încât să controleze piața e altă discuție. Acolo e o problemă de business, nu cu GMO-urile în sine)

Dar vă puteți uita la negrișorul preferat al științei pop cum vorbește despre subiect. Vorbește bine și dacă nu ești de acord cu el, ești oligofren.

Da. Există legi împotriva GMO-urilor pentru că există foarte multe pizde proaste în lume care au impresia că dacă pe o cutie de mălai scrie ECO BIO NATURAL e sănătate pură și dacă e modificat genetic o să faci cancer la cur. N-ai ce să faci. Așa-s pizdele proaste. Se sperie de lucruri pe care nu le înțeleg. Și fiind pizde proaste, înțeleg foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte puține lucruri.

Să lăsăm respectatul legilor idioate doar de dragul sensibilității ignoranților pentru țările care-și permit chestii de genul. Aici se moare de foame. Nu avem timp să luăm fiecare proastă de mânuță și să îi explicăm că singurul motiv pentru care ea crede că organismele modificate genetic fac rău la sănătate e că mă-sa e proastă.

Ia, luați niște pulă ăștia cu Greenpeace și susținătorii lor pe cât de vehemenți pe atât de ignoranți. E eco, bio și nemodificată genetic. O să vă placă. Free range pulă.

***

Haiduci Daci Vârcolaci: Goana

Ziua se ridica încet, de nicăieri. Copitele cailor se scufundau în praful înmuiat de rouă. Un corp atârna moale, scuturându-se în ritmul calului. Bujor se scurgea spre pământ, așa că Bobi îl apucă de guler și-l propti mai bine pe șa. Fratele lui mai mare era mai mult mort decât viu. Se agăța de gâtul calului, moale, și pica înapoi în leșin. Nu era în stare nici să vorbească, darmite să conducă propriul cal. Adică nu era gay sau ceva că erau doi băieți pe același cal. Plus, erau frați, deci era ok. Calul gâfâia și transpira șiroaie. Bulbuca din ochi de parcă încerca să fugă cu ei mai tare decât cu restul corpului. Și romanii erau din ce în ce mai aproape.
Celălalt frate mai mare, Gelu, cu barba lui neagră și calul lui și mai negru trecu în galop pe lângă calul lui, apucându-l pe Bujor ca pe un sac de cartofi și punându-l la el pe cal. Trebuiau să-l care cu schimbul, să nu-și istovească caii. Deși romanii aveau cai mult mai proști, care nu crescuseră cu iarba înbelșugată și mult mai hrănitoare decât în orice altă parte din Dacia, nu aveau greutăți în plus de cărat. Se apropiau.
Fusese o recuperare perfectă. Îl salvaseră pe fratele lor de la ștreang în ultimul moment, foarte isteț, cu un foc de diversiune, niște peruci și o săgeată bine țintită în funia de la gât. Și cu cai. Dacă ar fi fost un plan, ar fi fost un plan foarte bun. Doar că nu a fost plan, ci doar a ieșit așa, la fața locului. Pentru că haiducii daci vârcolaci nu fac planuri. Haiducii daci vârcolaci o ard spontan. Și nici nu fusese nevoie să se transforme. Oricum nu era momentul.
- Eu tot nu înțeleg cum de l-au prins romanii singur pe ăsta, țipă Bobi spre fratele lui, încercând să facă niște dialog.
- A? Complet vina lui! Începu Gelu, încrâncenat, încruntând din sprâncene. S-a dus neînarmat, să negocieze o pace cu ei. Și eu

am venit tiptil după el, și când i-am văzut pe romani am aruncat cu securea după ei. I-a zburat lu’ unu o mână, și ceilalți s-au supărat și i-au dat omor. Complet vina lui. Trebuia să știe că eu nu joc după reguli.
Așa era, confirmă Bobi mental. Toată lumea știa că fratele lui mijlociu, Gelu, era un tip foarte neînțeles și intens, care nu juca după reguli. Fix acum se apleca cu curul peste partea stângă a calului și începea să se cace.
- Te caci? Se uimi Bobi la el.
- Ne ajung din urmă. Trebuie să ușurăm caii, țipă Gelu foarte afectat. Și avea dreptate, dar Bobi se căcase recent și chiar nu avea cum.
Așa că aruncă șaua de pe cal și începu să se dezbrace. Gelu înțelese planul spontan și începu să râdă ca un om imprevizibil. Aruncă și el hainele de pe el. Îl dezbrăcă chiar și pe Bujor, pe care în continuare îl pasau de la unul la altul, peste cai, ca să împartă greutatea. Și toți trei aveau pătrățele și nu era nimic gay sau ceva că erau frați.
Dar romanii în continuare se apropiau și, Bobi constată cu uimire, că erau la fel de dezbrăcați. Înțeleseseră și ei cum stă treaba. În fața lor, Victor Alupigus, cu un rânjet sadic pe față și o suliță în mână. Un munte de om cu un munte de pătrățele. Ceilalți romani în schimb nu aveau pătrățele.
- Mai au sulițe da scuturi pula, se bucură Gelu. E șansa ta, piticule! Gelu știa că fratele lui mai mic avea mână rece și perversă când era vorba de tras cu arcul.
Bobi se ridică în picioare pe cal, folosindu-se de echilibrul lui supraomenesc de haiduc dac vârcolac. Era în pula goală dar avea un arc. Și ochiul lui de șoim se alinia perfect cu vârful săgeții și gâtul lui Victor.
- Dă-i cep la gât, golane! chiui Gelu, uitându-se cu coada ochiuli.

Săgeata zbârnâi prin aer, înfigându-se într-un roman secundar care se rostogoli de pe cal horcăind.

- Nu pot! țipă Bobi, cu o lacrimă în colțul ochiului.

- Ce-ai bă, ești prost? L-a bătut pe frate-tu de s-a căcat pe el! Merită!

- E fratele ei! Nu m-ar ierta niciodată!

Și Gelu înțelese. Era el un om imprevizibil și iute la mânie, dar înțelegea dragostea.

- Cui, bă? A lu’ pizda aia romană la care te guduri?

Bobi propti o săgeată în arc și o ținti spre capul fratelui lui,

- Ai grijă cum vorbești de ea! E viitoarea mamă a copiilor mei!

Gelu începu să râdă copios.

- Ce-ai bă, te-ai tâmpit? Tu ești dac, ea e romană! Ce neam de copii bastarzi vrei tu să faci acolo?

Și ochiul lui Bobi luci a mândrie.

- Și ce dacă eu sunt dac și ea romană? O să iasă niște copiii pe care îi iubim. Un neam nobil cum nu s-a mai văzut. Care are toate caracteristicile frumoase ale poporului dac, cât și cele ale poporului roman! O temelie de cultură, civilizație și spirit frumos care va lumina Europa în cele mai grele momente!

- Ești tâmpit, concluzionă Gelu. Temeliile nu luminează.
Apoi oftă.

- Dacă nu vrei să-l omori pe cumnat, mai e o soluție. Trebuie să facem caii mai ușori.
- Cum? Am aruncat tot de pe ei, răspunse Bobi, aruncând arcul în afara calului.
Gelu rânji la el, scoțând două cuțite de la cingătoare și pasându-i unul.
- Dă în răspăr!

Și Bobi înțelesese. Trebuia să bărbierească calul. Ca să fie mai ușor și mai aerodinamic.

Soarele se ridica de după deal timid, spre cerul încă plin de stele al dimineții, îmbibând norii în lumină roșie. Pe deal, doi cai goneau, depărtându-se încet de un grup mai mare de călăreți. Și praful se lipea de trupurile lor transpirate și chele, roz în bătaia soarelui.

***

Cum să mănânci pișcoturi pe banii prietenilor cu social media

O ard autist pe internetul românesc. Nu mă duc la întâlniri cu băieți de pe net ca să discutăm despre cum să facem mai mulți bani pe internet pentru că nu fac bani de pe internet. În afară de butonul ăla de donații din care îmi mai ajunge de-un elicopter abia. În rest n-am treabă. Totuși îi cunosc pe câțiva. M-au mai chemat niște piariști sinucigași pe la evenimente. Nu mi-am scos pula pe acolo da’ e mereu o eventualitate așa că nu mă cheamă nimeni.
Și am băut o bere cu alde Zoso sau Victor Kapra așa că îi am în lista de prieteni pe facebook. Pun linkuri la chestii interesante uneori. Însă au un obicei scârbos. Spamează cu reclame la campaniile în care-s implicați (acuma chestia aia cu magenta care nu e roz) de pe conturile personale. Înțeleg. Social media. Bagi reclame pe gât la oameni când ei vor să se distreze pe internet. Asta e social media. Însă ar trebui să fie o distanță între entitatea de muncă, vânzătorul de reclame și omul care e om în tipul liber. Ei nu. Ei sunt amândoua în același timp.
Ca tipele alea care te cheama la ele la o cafea, ca între fete, și când ajungi acolo vezi că ea nu vrea să stea la o discuție ca oamenii. De fapt vrea să-ți arate ultimul catalog avon. Toată lumea le urăște, nu-i așa, fetelor? Cum dracu’ să fii prieten cu cineva care când vine în vizită îți umple cutia poștală de pliante? Adică înțeleg că din asta trăiești, dar fă-o cu publicul, nu cu oamenii din cercul tău social.
Am explicat asta ca un domn și omul a zis că și eu pun linkuri la nimic nou și alte chestii. E o diferență. Eu arăt un produs pe care l-am făcut eu. Vin cu rodu muncii și spun ”uitați chestia asta distractivă gratis* (*ar putea conține publicitate, dar dacă nu vrei să o vezi, nu te uiți)”. E o chestie pe care aș face-o și în realitate, la prieteni. Sau o fac de pe pagina de facebook de la piticigratis, separată de a mea.
Ei nu. Ei vin să vândă telefonie magenta la amici, profitând de faptul că ăștia nu o să îi dea afară pe ușă ca pe mormoni pentru că o să le fie jenă, că sunt amici. Nici măcar nu îți dau link la ceva ce are reclame. Ți le bagă direct în feed-ul de facebook. Ca statusuri personale. Să pară că chiar zic ceva ca oameni, nu vând lucruri. Să nu îi omoare ad-blocker-ul. Și la fel se comportă pe net toți experții ”social media”. Gen Alexandru Negrea și alții de gen. Băieți de-ăștia cu un site cu 200 de unici pe zi care aparent sunt experți în făcut trafic. Vorbitori despre social media.
Și că tot se face acuma master de social media, să vă învăț cum se fac bani din asta rapid. Vă scutesc de doi ani de cursuri.

1. Îți faci un site în care scrii lucruri de bine despre alte lucruri.
2. Te împrietenești cu oameni care vând publicitate online la clienți.
3. Iei și tu niște bannere și scrii un articol elogios și le împarți la toți amicii tăi online cărora le e jenă să îți zică ”sictir, bă, de aici, cu reclamele tale” pentru că te cunosc.
4. Primești o lingură de ciorbă drept plată.
5. Scrii pe site-ul tău de căcat cât de mulți bani faci din social media și cum trebuie să dai linkuri și buzzworduri și căcaturi ca să faci bani din social media.
6. Proștii pun botul și te cheamă să îi înveți și pe ei cum să facă bani din social media, și chiar îți dau bani buni pentru asta.
7. Citești o carte de social media și le povestești gargară banală care sună interesant live la 10 corporatiști bătrâni care nu înțeleg internetul.
8. PROFIT

Așa că dacă aveți oameni în listă care trăiesc din asta și îi suportați pentru că aveți bun simț, vă spun eu, mai bine coaie decât bun simț. Nu sunt prietenii voștri. Sunt doar niște băieți care o ard prietenos cu toată lumea ca să le pună pliante în cutia poștală. Și cel mai urât, nu văd nimic în neregulă cu asta. Apăsați unfriend.

Și fără legătură, un băiat de pe Autobază a luat domeniul Româniafutacioasa.com  ca reactie la site-ul dumneaei, romaniafrumoasa.ro Să o ajutăm pe doamna Udrea cu campania. Glorie Autobazei.

***

Uite-o și pe vaca asta

Când nu e ocupată cu mâncat mici la popas, cumpărat parizer, făcut poze cu babe, croșetat și alte acțiuni de-astea regizate special ca să pară din popor, Elena Udrea face gargară cu coaie. Și când se satură de gargară cu coaie, se întoarce la campania ei electorală atât de retardată încât nici măcar nu-ți dai seama dacă femeia asta trolează sau chiar în așa hal de proști ne crede.

 

Spre exemplu, a luat domeniul romaniafrumoasa.ro

Și pe acest site și-a pus muianul antipatic pe care l-ar căca orice român cu asemenea patos încât ar face prolaps. Am modificat puțin poza pentru că nu suportam să mă uit la ea așa, normală cum e.

 

bkg3

 

Trebuie să explic pula din desen. Nu e pula mea. Pula mea e mult mai dreaptă și mai estetică. Nu aș fute-o pe udrea nici cu pula celui mai mare dușman al meu. Udrea suge puli găsite pe jos. Sunt singurele puli pe care le merită. Puli de-alea, acoperite de frunze și paianjeni, pe care le găsești în grădina din spatele blocului.

Auziți la maimuță, românia frumoasă. Și muianul ei. Ce vrea să sugereze? Că ea face românia frumoasă? Sictir, fă! Că ea e frumoasă? Sictir, fă. Photoshop de-ăla grav, de handicapat care nu știe să se oprească din editat până nu face pielea să arate ca linoleul. Genul ăla de photoshop de disperare, de curvă de 40 de ani care-și dă poza la matrimoniale și zice că are 29.

 

belește fasolea la mine de parcă vrea să-mi bage un  deget in cur. cu mandibula aia a ei de bărbat pe steroizi care mănâncă prea multe semințe. Vă dați seama câte coaie au balansat între mandibula aia puternică și cerul gurii? Vă dați seama ce loc periculos pentru niște coaie să stea? Dar n-au mușcat coaie dinții ăia. Au fost finuți cu coaiele care au trecut pe acolo, că altfel nu mai candida la președinție.

Să te fut în inimă cu o pulă găsită pe jos, fă! Nu ești și nu ai fost niciodată frumoasă. Doar o curvă bine amplasată. Și românia nu e frumoasă, oricât ai încerca tu să o lauzi. Nu e frumoasă pentru că există oameni ca tine.

Dar spune-ne în continuare ce țară frumoasă avem. Ce oameni fini printre care îți place să te amesteci. Să sugi mici unde sug mici tiriștii și curvele, să te pozezi cu babe care n-au metri de grădină câți metri de pula bagi tu la grumaz zilnic. Cu cât încerci tu să pari mai din popor, cu atât reușești să arăți că ești doar o curvă ipocrită.

Pentru că se vede pe fața ta că pentru cariera ta politică, mai degrabă ai suge o pulă nespălată decât parizer din alimentară . Și dacă ai ajuns la parizer, înseamnă că clar nu mai există puli nesupte care ar putea să te ajute cu ceva.

***

Haiduci daci vârcolaci: zvârcolirea

Luna aluneca printre nori ca untul pe o tigaie deloc încinsă. Ținându-și cămașa de noapte cu o mână, ca să nu calce în balegă, tânăra se strecură în grajd. Nici unul dintre soldații tatălui ei nu o văzuse. Era bine. Nu ar fi lăsat-o să umble noaptea în afara conacului. Pentru că nu o înțelegeau. Nimeni nu o înțelegea, în afară de el. Apăru din penumbră și o apucă de mână. Simți cum o căldură și o liniște i se urcă în stomac.

”De când te-am văzut, știam că știai că sunt specială”, îi șopti Cecilia Alupigus, privindu-l intens. În ciuda vârstei de 15 ani, tânăra romană avea deja chestia aia pe care o au femeile și după ce știu că o au, sunt foarte mândre de ele. Nu era chiar  frumoasă, dar chestia aia o avea și era foarte clar. Își mușcă buzele roșii. El încercă să se apropie de ele dar îl opri. ”Nu încă…”, șopti ea și mai intens.

”Oh, Cecilia, îmi frângi inima, îmi scuturi încrederea în mine zilnic”, șopti tânărul, mângâindu-și părul facial atent neîngrijit. Era blondiu spălăcit, cu reflexii roșiatice pe alocuri. Mult mai deschis decât părul din cap, aproape brunet. Surprinzător de des pentru un băiat ce părea abia trecut de 18 ani. O sărută pe frunte. Era înalt. Nu chiar făcut, dar zvelt și mlădios. Dacă s-ar fi născut fată, ar fi fost o fată frumoasă. Dar așa era doar un băiat ok, care arăta puțin cam sensibil.
”Mereu spui cele mai poetice lucruri, Rubobostes!” zâmbi ea, smulgându-se din brațele lui și lipindu-se de perete.
”Te rog, zi-mi Bobiță. Ca toți prietenii mei. Suntem prieteni, nu?” O urmă, înghesuind-o între trupul lui fremătând și perete. Ea îl roti, proptindu-și sânii emergenți în pieptul lui lipsit de păr. El dădu să o sărute din nou. Ea se feri.

”Nu știu, suntem?”

”De când te-am cunoscut mi-am dat seama instantaneu că pura ta prezență e tot ce am nevoie pentru a fi fericit. Mi-am dat seama că ai acolo niște calități și trăiri complet unice, care așteaptă să fie descoperite.” spuse el, gâfâind romantic în timp ce încerca, în înghesuială, să scape o mână pe o țâță. Nu era nici o șansă. Era atentă, a dracu’.
“Nu știu ce mă face specială. Ce am eu înăuntrul meu și ai văzut tu din prima clipă când m-ai văzut și ai început să mă urmărești obsesiv”

”Uneori mă suiam în copaci și mă uitam la tine cum dormi” oftă tânărul, dându-și o șuviță rebelă de păr din ochi.
”Poate am eu doar 15 ani, dar dacă nici asta nu e definiția romantismului, atunci nu știu ce e. Și faptul că tu vezi cât de specială sunt e de ajuns pentru mine cât să mă îndrăgostesc de fascinația ta față de mine!”
”Sună complicat, dar și eu te iubesc!”. Și deodată o lacrimă tulbură ochii lui atât de verzi și atât de blajini în lumina lunii. Bobiță se dădu un pas în spate și se uită spre lună ca un neînțeles. ”

“Există o parte din mine pe care nu o cunoști. Un secret întunecat pe care dacă l-ai ști, nu m-ai mai iubi…”

Și ea zâmbi ca o femeie care are chestia aia. ”Știu secretul tău. Știu că nu ești un orfan etrusc crescut de pescari. Știu că ești un dac! Nu contează! Te iubesc așa cum ești!”

Bobiță făcu ochii mari, uimit, și își luă basca în mână. Era deșteaptă. Și asta doar îl făcea să o iubească mai mult.

”De unde știi?”.

”Din cauză că ai bască. Romanii nu poartă bască. Doar dacii poartă bască.”.

”Să sperăm că ceilalți romani nu știu asta”, șopti el conspirativ, punându-și basca la loc în cap. ”Dar nu ăsta e secretul meu întunecat. Există ceva și mai cutremurător decât faptul că sunt dac. Nu sunt doar un dac.” Pe fața lui Bobiță se vedea că se duce o luptă internă, dar ea veni din nou și îl apucă strâns de mână.

”Știu și secretul ăsta al tău. Știu că ești un haiduc dac și că tatăl meu este dușmanul tău de moarte, dar asta nu contează pentru mine. Te iubesc oricum. Nu sunt superficială” spuse ea, apoi zâmbi și îi făcu cu ochiul.

”Dar de unde te-ai prins?” se uimi din nou Bobiță, luându-și basca în mână și pipăindu-și arcul pe care îl lăsase proptit de perete.

”Pentru că ai arc și trăiești în pădure și nu ai un loc de muncă” răspunse ea mândră de sine, luându-l în brațe.
Dar Bobiță făcu încă un pas în spate. Lacrima din ochi începu să se scurgă în jos, pe față, ca untul pe o tigaie deloc încinsă. Se uită spre lună ca spre o boală veche.

”Mă tem că secretul meu ascuns este și mai cutremurător de atât. Și mai întunecat. Sunt mai mult decât un haiduc dac. Sunt un haiduc dac vârco”

Un tropot de cai opri feeria. Făclii și oameni agitați umplură ulița. Cei doi îndrăgostiți se pitiră după o căpiță de fân. Cecilia îl văzu pe fratele ei și aproape răsuflă ușurată. Dar Victor avea părul năclăit de sânge, sulița ruptă și căra în brațe un soldat mai mult mort decât viu. Îl pasă la doi sclavi și își scoase o săgeată din umăr pe care tocmai o observase. Armura lui de centurion era aproape tăiată în două, așa că o dădu jos, rămânând la bustul gol. Victor avea pătrățele și lumina torțelor făcea umbre jucăușe pe ele.

”Chemați-l pe tatăl meu! Am prins unul! Am prins un haiduc dac!” răcni el smulgând un om legat bine de pe șaua calului și trântindu-l în glod. Avea un sac în cap și sacul se umplu de nămol. Victor își propti piciorul pe grumazul prizonierului.

”Pentru că ai atacat soldați romani, mâine dimineață vei fi crucificat, dacule!”. Îi scoase sacul din cap și dacul se ridică și răcni prin călușul ce-i acoperi gura. Urlă ca un animal rănit. Ca un urs constipat care tocmai și-a văzut, pe geamul de la baie, nevasta sărutându-se cu vecinul. Și lupii din pădure urlau o dată cu el. Caii își luară spaimă și începură să alerge bezmetici. Victor îi dădu prizonierului un picior în cap, și acesta căzu moale.

Înima se zbătea în Bobiță ca musca între geamuri. Pentru că prizonierul din nămol nu era nimeni altul decât fratele lui.

***