Minunata apă bulgărească

Stau aici cu un pahar de minunată apă bulgărească și cuget, pentru că nu pot să dorm. Minunata apă bulgărească mă răscolește.

Cred că omenirea are multe de învățat. Despre spațiu, existență, istorie, viitor. Dar sunt sigur că câteva lucruri le-am lămurit. Spre exemplu apa. Cred că am lămurit apa. H2O. E necesară vieții. Când organismul o cere, simți o senzație de sete și, de obicei, se bea pe gură. E bine să nu conțină alte substanțe, în special de-ălea dăunătoare și nici microorganisme. E bine să conțină niște săruri minerale, că avem nevoie de ele, dar nu prea multe, că facem pietre la rinichi. Atât. Apa nu mai are nici o fațetă ascunsă. Nici un secret mistic. E apă.

Cred că punctul în care consumerismul a reușit să ducă realitatea pe o pantă absurdă și SF a fost când oamenii au început să vândă apă îmbuteliată în locuri în care curge din perete și e aproape gratis. Punctul în care publicitarul a convins omul de rând să se ducă la magazin, să ia o sticlă de apă marginal și nesemnificativ mai curată decât aia care iese din perete, să dea bani pe ea și să o care până acasă. A fost dovada irefutabilă că oamenii sunt atât de proști încât ar cumpăra orice, dacă dai bani altor oameni să le spună că au nevoie de chestia aia.

Sigur, ai putea spune într-o țară ca România că apa din perete vine cu rugină de pe țeavă și cu mult clor, și că aia îmbuteliată e cumva mai bună. Dar de ce există apă la sticlă în orașele din Germania, spre exemplu? Apa nu are o scară a calității. Nu există o variantă de lux a apei. Apa e de două feluri: potabilă și nasoală, și toată apa potabilă e atât de aproape egală valoric încât trebuie să fii absolut tâmpit să alegi  între două surse de apă la fel de potabilă pe aia pe care trebuie să o cari. Nu există nici o scuză în afară de prostia umană pentru existența apei îmbuteliate în locurile civilizate cu apă potabilă la îndemână. Oamenii sunt atât de proști încât ar plăti orice. Dacă mâine cineva ar vinde bilete de căcare la căcăștoarea corporației și ar spune că numai inconștienții se cacă gratis, în baia lor de acasă, fără bilet, oamenii s-ar bate între ei la coadă, cu mâna la cur, pentru noul produs de care au nevoie pentru că așa au auzit la televizor.

Alții spun că aleg apa la sticlă pentru că are gust mai bun. Ăia nu sunt numai idioți, dar și au proasta impresie despre ei că paleta lor rafinată distinge felurile de apă, și nu e doar în capul lor. Plus, apa nu e băutură fină. Nu o plimbi în pahar și o deguști ușor, la un film. O bei când ți-e sete și asta a fost. Care e diferența aia de gust care îl face pe prost să aibă preferințe în adăpat? Nu bei apa pentru gust cum nu te piși pentru sentimentul ăla de urină pe țeavă. Sigur, e plăcut, dar nu de asta o faci. O faci că ai nevoie.

Dar dacă apa îmbuteliată la modul general îți spune că oamenii sunt proști, apa bulgărească e cu un pas mai sus. E dovada macabră că universul e o glumă proastă, că nimic nu are sens și că un Dumnezeu nebun ne-a părăsit râzând, fără să se uite înapoi.

De câteva luni, pizzeria de cartier de la care comand din comoditate, îmi aduce la fiecare meniu, moca, câte o sticlă de jumătate de apă plată bulgărească. Bachklovo sau Baklokovo sau Bachlovo sau ceva se cheamă. O aveam în mână adineaori și mă uitam la numele ei dar nu ai cum să îl reții. Sună ca și cum cineva tocmai a aflat că în grișul cu lapte pe care-l mănâncă s-a căcat pisica și încearcă să-ș scoată din gâtlej post-înghițire. Bachlocvo.

012927232

Cu toate că apa e un nonprodus la îndemână oricui în lumea asta civilizată, cineva a crezut că e o idee bună să scoți apă banală din Bulgaria, să o pui în sticle, să treci granița cu ea, să plătești taxe, și dup-aia să o dai la băut în București. Tot deranjul ăsta pentru o apă care dacă e relevant superioară ăleia de la robinet, eu îmi tai un coi. Un bulgar cu ceafa groasă a scos-o din pământ, altul a îmbuteliat-o, altul i-a făcut sigla, altul s-a gândit cui și cum să o vândă. O mână de oameni își justifică existența pe planeta asta prin scos banală apă din Bulgaria și trecut granița cu ea.Acum nu spun că e o afacere bună, că dacă era, nu încerca să scape de ea gratis într-o pizzerie de mâna a patra, dar cineva a venit cu ideea căratului de apă bulgărească și altcineva a fost de acord. Lucruri s-au întâmplat, etichete au fost traduse și printate. Pentru că nu e doar apă. E alegerea unui stil de viață. E o experiență definitorie.

Cu apă. Așa am ajuns noi, oamenii. Să cărăm deampulea apă pe planetă. Pasul următor: să cărăm aer dintr-o parte în alta.

Dacă asta nu e dovadă că am eșuat ca specie și că societatea e un monstru defect, nimic nu e.

De pe etichetă mă privesc sticlos patru cetățeni care dau 110% la zâmbet. Arată ca și cum au renunțat la suflet ca să încapă mai multă glorioasă apă bulgărească în ei. Au făcut un pact cu demonii apei bulgărești și acum apa bulgărească e singurul lucru care-i animă și îi face să rânjească maniacal. În ei nu mai există umanitate. Doar nevoia de a bea apă bulgărească. O nevoie care sugrumă temelia universului. Grea soarta nefericitului care se va afla între cei patru moroi și sursa lor de apă bulgărească.

Bachkovoewew

Are și cuvinte pe etichetă. De parcă apa are nevoie de explicații. Ce ai putea scrie pe o sticlă de apă de băut? Ce informație necesară despre ea nu se poate deduce din faptul că e apă și, ca om, știi ce e apa?

Apă de izvor

Da, plm. Cam ăla e locul din care iese apă OK de când s-a inventat planeta: izvoare. Nu ar îmbutelia nimeni apa care picură dintr-un aparat de aer condiționat.

Ideală pentru întreaga familie!

Ați auzit? Nu ca apa ailaltă care-i pentru femei și apa pentru pensionari. E apă pentru întreaga familie! E o apă pe care o poate bea și mama și copilul și bunica și cățelul. Incredibil. Eu nu am mai auzit în viața mea de o apă cu asemenea proprietate. Cu adevărat miraculoasă apa bulgărească. Acum înțeleg de ce e necesar să o scoată de acolo și să o aducă aici. Asta schimbă tot. E cu totul diferită de apa pe care am putea-o scoate de aici.

În fiecare zi cu un pahar mai mult!

Asta pare chiar periculos. Înțeleg de ce ai vrea consumatorul tău să consume din ce în ce mai mult. Dar apa nu funcționează așa. Se bea la sete, excesul se pișă. Nu face nimic bonus dacă bei mai mult decât ai nevoie, în afară de îndesit drumurile la baie. Plus, cred că dacă în fiecare zi bei cu un pahar mai mult, după vreo 10 zile începi să ai probleme. Câtă apă bei pe zi? 4 pahare? Păi dacă te iei după ăștia, într-o lună ajungi la 34 de pahare pe zi. Sună impractic, nesănătos și retardat.

Potrivită pentru consum zilnic.

În sfârșit. Mă săturasem de apa pe care trebuie să o bei o zi și o zi să faci pauză.

Cu toții, împreună! Mai mult cu un pahar, în fiecare zi!

Bachklovo, nu. Parcă am stabilit mai devreme că e o idee proastă.

Un pahar în plus nu e chiar greu…

Bachlkovo, ce faci? Oprește-te. Am zis că nu.

Experții vă sfătuiesc ca dumneavoastră și familia dumneavoastră să beți mai multă apă de izvor!

Of, minunată apă bulgărească. Tu reprezinți tot ce e greșit în noi. Cum pot eu să mă culc, știind că mâine mă voi trezi tot într-o lume în care tu exiști?

***

Legătura dintre evoluția Facebook și sexul cu mama ta

Nu prea mă cunoști, cititorule.  E normal. Nu prea vorbesc despre mine, ca om. Adică în afară de niște adevăruri imuabile care transpiră fără să vreau din text, cum ar fi faptul că am făcut sex cu sute de femei frumoase, tot pe atâtea OK-ish, vreo două nasoale și o grasă, nu prea se subînțeleg lucruri despre mine.

Dar am să îți spun un lucru pe care probabil nu îl bănuiești. Că sunt sigur că aș putea să te conving că e o idee bună ca eu să fac dragoste cu mama ta.

Acum o să spui: „Delirezi, centaure! Nu mă cunoști nici pe mine nici pe mama mea. Nu te-aș lăsa să te apropii de ea nici mort!”

Sunt de acord. Și asta pentru că nu ne cunoaștem.

Nu am spus că aș putea instantaneu să te conving că e o idee bună să fac sex cu mama ta. Mi-ar lua luni, poate chiar ani.

Ar trebui întâi să te înțeleg pe tine ca om. Oamenii sunt simpli in modul de funcționare, dar diferiți între ei. Dar dacă aș putea să te observ ceva timp, să îmi dau seama ce îți place, ce iubești, ce te face să râzi, ce te uimește, ce te sperie, ce te enervează și ce te întristează, mi-ar fi foarte ușor. Ți-aș demonstra că suntem la fel. Vrem aceleași lucruri. Ne bucurăm și respingem aceleași lucruri. Lucrăm spre un ideal comun.

Te-ai simți confortabil cu mine. Te-ai uita așa, cu coada ochiului spre mine uneori și te-ai gândi, „bă, ăsta e genul de bărbat semeț și solid de care mama mea ar avea nevoie lângă ea”. Mai ales că aș fi super politicos cu mama ta. I-aș pupa mâna mereu când o văd.

Apoi într-o zi ai ajunge acasă și ai găsi-o pe mă-ta răsturnată cu cracii în sus pe masa de la bucătărie, gâfâind ca trenul și dărâmând farfurii cu mâinile, adânc încârligată în cel mai intens act de dragoste pe care l-a trăit în viața ei. Eu te-aș saluta cordial de deasupra ei și tu vei simți că trebuie să fii indignat, dar nu vei fi. Ba din contra, vei simți un sentiment de ușurare, ca și cum universul ducea spre momentul ăsta și e bine că s-a întâmplat.

Desigur, mi-ar fi super greu să fac asta cu mama fiecărui cititor în parte. Mi-ar lua groaznic de mult timp.

Dar dacă aș putea într-un fel să separ doar demografica celor cu mame între 38-55 de ani, vii, fără soț, mi-ar fi mult mai ușor.

Apoi, spre exemplu, dacă aș avea un mod în care să știu la ce și cum, mai exact, reacționează oamenii ăia pe plan emoțional, 99% din treabă ar fi deja făcută pentru mine. Ar urma doar să mă duc la ei acasă, să le spun fix ce vor să audă, apoi direct să le cordesc mamele. Ar fi aproape banal de ușor.

Și aici intervin noile butoane de reacții de la Facebook, care vor fi implementate în curând.

screen-shot-2015-10-08-at-17-05-09

Acuma ești oleacă supărat. Că m-am ținut de miștouri cu mama ta. Trebuie să vezi imaginea de ansamblu. Nu era vorba despre mama ta ca persoană fizică cu buci. Era doar un reprezentant al  principiilor tale generale de viață. Și eu, din situația asta ipotetică, un om care vrea să se introducă cu lubrifiere în principiile tale de viață ca să îți vândă o idee sau un produs. Ajungem și la Facebook, dar pentru asta, trebuie să înțelegem prostul și natura lui. Pornim de la niște adevăruri deja demonstrate:

1. 99% dintre oameni sunt mai proști decât o găleată cu muci.

2. Prostul e o resursă naturală care trebuie manipulată în interesul tău.

3. Prostul e foarte maleabil. Prostul poate fi convins de absolut orice idee, dacă i se repetă destul de mult și de devreme. Prostul poate să fie la fel de bine creștinopat, vegan, musulman, neonazist, homeopat, conspiraționist, homofob, orice. Absolut orice idee poate fi interiorizată, dacă i se repetă destul de mult prostului, și dacă e compatibilă cu ideile care i-au fost repetate până la interiorizare anterior. Prostul va crede orice i se repetă și se potrivește cu ce crede deja.

4. Democrația nu pune puterea în mâna maselor de oameni. Democrația pune puterea în mâna oamenilor care au destule resurse încât să convingă mai mulți proști că ei au dreptate.

5. Economia de piață nu favorizează produsele obiectiv mai bune, ci pe ălea care au convins mai mulți proști că sunt mai bune.

Pare super ușor până acum, nu ?

6. Partea grea nu e aia în care trebuie să convingi proști. Partea grea e aia în care trebuie să identifici cât mai bine masa de proști cea mai susceptibilă la ideea pe care vrei tu să o împingi.

Pentru că deși prostul e super maleabil, nu ești primul care a descoperit asta. Cel mai probabil, înainte de a ajunge tu la prost cu ideea ta proastă, la el au ajuns mulți alții. Ideile proaste anterioare s-au cristalizat în timp. Au devenit convingeri și principii. Sunt solide acolo. Așa că prostul nu va accepta ideea ta nouă, oricât de mult ai repeta-o, dacă nu e compatibilă cu convingerile lui anterioare.

Și aici intervin viitoarele butoane de la Facebook.

Nu, nu sunt pentru tine, prostule. Nu sunt aici să îți facă viața mai ușoară, să te ajute să te exprimi. Puteai să zici ce te enerveaza și ce te face să râzi și înainte. Doar că era complicat pentru un program să identifice asta și să o bage într-o bază de date. Butoanele sunt aici ca să le facă viața lor mai ușoară în a categorisi oamenii în diferite grupuri, ca atunci când au o idee nouă de vândut, să știe clar care este demografica de proști compatibilă cu ea. Să nu risipească resurse aiurea transmițând un mesaj unui om care e puțin probabil să îl accepte.

Până acum aveau doar like-urile, care îți spun clar ce atrage omul, dar nu îți spun clar în ce fel. Ce reacție emoțională au la chestia aia.  O dată ce eficientizează și asta, brusc totul devine mai ușor. Au toate datele alea necesare să te convingă că e o idee bună să facă sex cu mama ta.

Ai un nou antidepresiv de vândut? Targetează reclama la ăia care dau reacții de tristețe mult peste medie.

Ai o nouă formație de rock supărat pentru adolescenți rebeli? Targetează  reclama la tineri de 14-18 care folosesc reacția de supărare mult peste medie.

Ai un nou partid de extremă dreapta care-și exteriorizează platforma imbecilă pe un pseudo site de stiri? Targetează-ți propaganda pe segmentul 30-55 cu maxim 12 clase și care reacționează cu tristețe și supărare la știri cu imigranți.

Sigur, sunt doar niște butoane noi. Dar butoanele astea nou spun două chestii foarte importante despre viitor:

 Manipularea maselor va deveni mult mai ușoară. Pentru că cu puțină psihologeală îți poți scoate din baza lor veselă de date fix, dar fix demografica căreia trebuie să i te adresezi. Să nu mai risipești resurse pe propagat mesjul la oameni care nu sunt în target.

Vei vedea din ce în ce mai puține relcame/propagandă, dacă nu ești în targetul lor. Și asta nu înseamnă doar că, ca mascul,  n-o să mai vezi reclame la tampoane, pentru că nu ești în demografica targetată. Astea sunt doar aplicațiile inocente.  Înseamnă că orice idee cu care clar nu ești de acord, n-o să mai ajungă la tine. Nici nu o să știi că există. Habar nu o să ai cine propagă o idee și cui, dacă nu ești în demografica targetată, chit că o dată convinși, proștii ăia  o să te afecteze și pe tine.

Și abia aici apare problema gravă. Singurul mod în care ideile proaste sunt combătute e că ajung la oameni care le recunosc a fi idei proaste. Oameni care au ajuns accidental la mesaj, pentru că nu sunt în target. Oameni care aud că Oreste vinde magneți pentru vindecarea cancerului și încep să urle „stai, bă, șarlatane, că păcălești oameni proști și tragi lumea în jos!”.

Ori dacă reușești să transmiți mesajul tău doar oamenilor cărora mesajul tău nu le contrazice nici un principiu, nimeni nu o să se îndoiască de veridicitatea lui. Nimeni nu o să îl combată. Și aici am pierdut cu toții, ca specie de oi placide, perfect liniștite cu faptul că le dăm unor necunoscuți destule informații despre cum suntem, cât să ne împartă în țarcuri eficiente, și să dea fiecărui grup fix fânețul pe care îl va molfăi cel mai cu poftă.

Pentru că proștii sunt proști și mândri că prezentul le oferă posibilitatea de a spune ÎNTREGULUI UNIVERS ce simt ei în legătură cu chestii. Nu îi deranjează că cineva ia notițe și se va folosi de ele să îi vândă un politician și un vibrator, și că ăia amândoi o să o ardă la găoz pe mama lor.

***

Cum ești luat de prost de presa de rahat și site-urile de propagandă rusească

S-a întâmplat ceva super drăguț zilele astea. Două cazuri de idioțenie colectivă care mă ajută să vorbesc cu exemple de un subiect pe care voiam să-l tratez de mult timp. O să fie un text lunguț, dar strânge din dinți și treci prin el, că îți explică pe ce lume trăiești. Și are multe poze.

Cotidian zilnic e un site la mișto făcut de niște amici. E un fel de the onion românesc mult mai slab (ca orice variantă românească a orice), dar amuzant. Principiul e simplu: se parodiază trenduri de presă. Nu cioace gen TNR. Pur și simplu se ia o idee stupidă din presă și se duce la o extremă absurdă și amuzantă. Până și titlul din tab îți spune că e la mișto: „Cotidian Zilnic – tabloid infect”. Spre exemplu acest articol despre niște copii orbi care l-au desenat pe Iohannis. Nu îți trebuie mult creier să vezi că e invenție și să râzi că așa e presa de sentiment la modul general, care trateaza emoțional chestii care nu spun nimic.

Săptămâna trecută au scris articolul ăsta la mișto, cu un politician inventat de extremă dreapta de la un partid fictiv, care parodiază gândirea gen Donald Trump sau Iulian Capsali.

Îți trebuie doar bunul simț al unui copil de 14 ani să îți dai seama că articolul e o parodie. Un idiot fictiv a găsit sursa tuturor problemelor sociale grave într-un căcat irelevant: muzica rock. E amuzant pentru că exact asta fac și idioții reali! Uite ce față au găsit pentru personaj. Se potrivește perfect!

Untitled4

După care au apărut idioții reali. Ăia care nu au discernământul să le spună bunul simț că ceva e fake. Gen Șerban Huidu, care intră în subiect pe contrasens și-l împrăștie ca pe o mașină plină cu săraci.

huidu

Până la urmă i-a zis cineva, „auzibăiatu, vezi că ai pus botu la o cioacă” și s-a prins și el și a editat. Dar nu înainte ca subiectul să fie preluat de EVZ și Cancan.

563463 342425

Din păcate, EVZ a apucat să editeze articolul până am făcut printscreen. Era la fel de cretioid de credul și el la publicare.  Și de aici vedem ceva grav. În presa cât de cât profi, oamenii sunt complet idioți. E o regulă de-aia de prima lecție la primul curs de jurnalism amatoricesc: VERIFICĂ INFORMAȚIA ÎN PULA MEA. Îți ia literalmente două minute de internet să vezi că liderul ăla de partid e la fel de real ca batman.

Cum s-a ajuns în presă să apară articole de-astea fără să fie nimeni scos din redacție de ureche, ca pe vremuri? Două motive:

1. Înainte de criză, salariile din presă săreau des de 50 de milioane. erau gen 2-3 salarii medii pe economie. Acum un salariu de presă e vreo 12 milioane. Salariul minim pe economie gen. Doar idioții și copiii fără perspective proaspăt borâți de pe banda rulantă a facultății mai lucrează în presă. Nu mai există etică jurnalistică, pentru că se moare de foame. Și asta duce la punctul doi.

2. Clickurile sunt mult mai importante decât veridicitatea informației. Bă, clickurile se traduc în bani și banii în parizer și bere. Fără clickuri le cad dinții la jurnaliști de subnutriție. Nu există etică cu stomacul gol. Nu e în natura umană. Dacă un articol aduce clickuri, nu îi pasă nimănui ce scrie în el.

Și pe acest fond al presei care subzistă și produce cantitate nu calitate, a apărut în ultimul an subiectul principal al acestui articol. Stai să scot literele mari.

 

NOUL VAL DE PROPAGANDĂ RUSEASCĂ

De vreun an jumate a apărut din neant o salbă de site-uri care arată ca și cum ar fi de știri, dar nu sunt. Nu au nici un reportaj. Nici un interviu. Nici un angajat care să iasă pe teren și să facă subiecte. Sunt doar preluări de subiecte, reformulări, traduceri și opinie legată de ele. Liste găsești pe tot internetul.

cocoon.ro;  efemeride.ro;  lovendal.ro;  expunere.com;  stiripesurse.ro;  onlinereport.ro;  comisarul.ro;  blastingnews.com;  nationalisti.ro;  napocanews.ro;  infoalert.ro;  cyd.ro;  dcnews.ro;  activenews.ro;  nuv.ro;    inliniedreapta.net;  bn24.ro;  stiri-extreme.ro;  exclusiv24.net;  stirinefiltrate.ro;  gandeste.org;  fluierul.ro;  ortodox.md;  doxologia.ro

Sunt foarte multe. Conținutul e destul de omogen însă.

40% delir: energii mistice și patriotardisme protocroniste cu Dacia, leagănul civilizației (ca-n haiduci daci vârcolaci), Soros si oculta mondială, etc.

20% știri oarecum reale

40% exagerări alarmiste despre situația politică globală și pericolul în care ne aflăm, în principal din cauza imigranților.

Nu vreau să intru în detalii cu cât de periculoși sau nu sunt imigranții. Aia e altă discuție, care ține de experiența de viață și prejudecățile fiecăruia. OBIECTIV însă, situațiile cu imigranți prezentate de site-urile ăstea, ori nu au existat, ori sunt grav exagerate. O bulăneală devine un viol în masă și tot așa. Au analizat și alții cu exemple de pe site-urile astea. Sunt ușor de demontat, dacă ai discernământul necesar încât să îți dai seama că ceva e greșit acolo. Însă am arătat mai sus că nici măcar presa sau formatorii de opinie nu pot fi acuzați de discernământ. La ce să te aștepți de la omul de rând? Nu o să stea el să vadă că toate sursele site-urilor din salba asta sunt tot alte site-uri de acolo și că nici o informație nu duce la ceva real și verificabil.

Repet, pentru că știu că unii dintre voi sunt mai grei de cap. Nu vorbim dacă imigranții sunt un pericol sau nu. Asta e altă discuție. Vorbim doar de faptul că site-urile astea inventează și denaturează evenimente, apoi le prezintă ca fapte reale.

Întrebarea de bun simț este „care este scopul?”. De ce există site-urile astea și din ce trăiesc?

Pentru răspuns ne întoarcem la prietenii noștri de la Cotidian Zilnic, care au scris o parodie de patriotardism în care au dezvăluit că oameni de știință importanți aveau origini românești. Nicolae Teslea și Maria Curista. Adică serios, cât de prost să fii ca să crezi că un articol care spune că Marie Curie era Maria Curista din Brăila e pe bune? Păi atât de prost ca site-urile astea:

12439076_953828041365757_6638351857372114135_n

 

 

Da. Atât de proști sunt oamenii care se ocupă de salba de site-uri de propagandă rusească. Acum o să mă întrebi cum pot niște proști să facă propagandă și care-i miza, că nu scrie nicăieri nimic de bine de Rusia sau Putin.

Așa e. Dar propaganda rusească nu funcționează cum crezi tu. Articolul ăsta de pe Cracked explică foarte bine sistemul nou. Pe scurt, are două scopuri mari: dezinformare și destabilizare.

Cu dezinformarea e simplu. Pur și simplu piața e atât de inundată de nonsens și variante și teorii alternative legate de absolut tot ce se întâmplă încât plebea se învârte în cerc, certându-se care e adevărul, în loc să vadă problema și să caute soluția.

Partea a doua, cu destabilizarea, e puțin mai complicată. Aia se deduce iarăși din metoda de funcționare a acestor site-uri. Algoritmul e cam așa:

1. Se atrag oameni creduli, care sunt predispuși în a crede lucruri în lipsa dovezilor, doar pentru că le sună lor bine și în concordanță cu ce simt ei că e adevărat. Asta se face cu articolele SF despre daci, energii, conspirații reptiliene și alte demențe superbe narativ dar complet paralele cu realitatea.

2. Acestor oameni li se prezintă o variantă distorsionată a adevărului, în care lucrurile de care lor le este frică se întâmplă cu adevărat. În știrile inventate și distorsionate despre imigranți, realitatea e preapocaliptică. UE nu ne respectă valorile și religia. Imigranții violează și fură. Distrug europa. Se pișă pe creștini și pe valori. Dau foc la monumente și dansează în flăcări. Iar oamenii creduli, cernuți la cazul unu, sunt perfect convinși de chestiile astea. Pentru că nu sunt genul care să caute sursa informației cu care sunt de acord. O acceptă de bună doar pentru că sunt ei de acord. Și pentru că le e frică de ele. Și nu îți poate fi frică decât de ceva ce crezi că există o șansă mare să se întâmple. Repet, pentru că știu că în continuare mă citesc oameni cu opinii vehemente. Nu zic că nu se întâmplă lucruri nașpa cu imigranții. Se întâmplă. Dar obiectiv se întâmplă mult, mult, mult, mult mai puține și mai mici decât citești tu că se întâmplă.

3. Oamenilor li se sugereaza fin care este vinovatul pentru toate problemele (în mare parte fictive) sociale cu care tocmai au aflat că se confruntă: Uniunea Europeană. E impotentă. Tolerantă. Placidă. Incompetentă. Vrea să îți bage imigranți pe gât și să se pișe pe valorile tale și pe religia ta.

Și aici e miza. Scăderea încrederii populației în UE. Rusia nu apare nicăieri în propaganda rusească. Nu îți spune „Ai încredere în mine”. Îți spune „Nu avea încredere în rivalii mei”. Și da, în cazul unui război, chiar și rece, contează foarte mult încrederea țărilor mici în puterile mari.

Pare o teorie cam de om cu pălărie de staniol în cap, Radu. De ce zici tu că e propagandă rusească, și nu e doar o gloată de demenți care scriu tâmpenii?

De fapt e amândouă. Am demonstrat mai sus că băieții cu site-urile de genul sunt idioți. La fel ca și publicul lor, preiau orice informație le sună pe plac, fără să o verifice. Pe ei nu i-a interesat dacă Marie Curie a fost sau nu româncă. Le-ar plăcea să creadă că a fost, așa că au apăsat pe share. Adevărul, ridicolul, nu contează. Contează ca articolele să exprime idei din lista de idei împinse pe site-urile astea. Cum ar fi ideea „românii sunt super tari”. Dacă asta zice articolul, nu contează cât de real e. E în concordanță.

Am demonstrat și că efectul final al acestor site-uri e de a scădea încrederea în UE. Însă nu, ăia care se ocupă de site-uri nu sunt agenți secreți ai Moscovei, antrenați în tehnici de manipulare. Adevărul e mult mai simplu. Să zicem că am mulți bani și vreau să conving lumea că există extratereștri. Nu o să antrenez oameni să mintă. Mai simplu găsesc 10 nebuni boschetari care deja urlă că există extratereștri, îi îmbrac frumos, îi spăl, îi duc la televizor și îi fac să pară credibili. Ei cred sincer ce spun. Eu doar le fac vocea auzită. O voce care îmi îndeplinește scopurile și care fără banii mei n-ar fi auzită.

La fel și site-urile astea. Nebunii care le țin sunt autentici. Rușii doar le dau bani cât să aibă site-uri profi, care arată ca surse credibile de știri, și cât să poată să trăiască din scris dezinformare retardă. După cum observați, site-urile din salba asta nu au publicitate. Că nimeni nu se asociază cu demențe de-astea. Nu se susțin financiar singure. Cineva pompează bani în ele ca să le facă vocea auzită.  Dacă nu ar fi fost banii de la ruși, toți „autorii” ăștia de articole de opinie și paranoia ar fi doar niște nebuni șomeri. De-aia e propagandă. Că nu e o afacere. Nu fac bani. Consumă. Ca să transmită un mesaj. Cine plătește? Păi ăla pe care-l avantajează mesajul.

Ca să fim sinceri până la capăt, nu toate site-urile de genul sunt propagandă rusă. Mai sunt și de-alea plătite de republicanii americani ca înliniedreaptă.ro sau orice Monica Macovei, care fac o propaganda la fel de proastă dar pe altă direcție. Mai sunt și unii plătiți de UE, piața e plină de interese macro, ca în orice țară mică, dar deja ne întindem. Propaganda prorusa e doar un exemplu. Mai dă și biserica bani pentru propagandă, și mulți mulți alții.

 

Așa că cititorule care te-ai obosit să urmărești poliloghia până la capăt. Ține minte când mai citești informații, înainte de a simți ceva în legătură cu ele, verifică dacă sunt reale sau nu. Nu contează după ce citești o știre cu musulmani care violează o olandeză cât de capabili sunt ăia de faptă și cât de plauzibilă e. Contează dacă s-a întâmplat sau nu. Și dacă nu s-a întâmplat și tu te-ai gândit deja ”băgami-aș pla în UE că nu face nimic”, tocmai ai fost manipulat. Învață să îți verifici singur sursele de informație. Presa e moartă și nișa aia e plină acum de amatori, idioți și propagandă. Nu verifică nimeni informația pentru tine. Învață să o faci singur, ca să nu fii prost.

Pentru că asta e problema secolului ăsta. Accesul la informație există. La absolut orice informație. Cu asta s-a rezolvat. Propaganda nu mai poate să-ți ascundă informație, ca în perioada ceaușistă. Poate doar să-ți distragă atenția de la ea. Să se bazeze pe faptul că nu ai destul discernământ încât să îți dai seama ce e real și ce nu.

 

***

S-a repezit internetul la păreri pe cazul Bodnariu ca găina la muci

Cel mai fierbinte subiect al zilei care nu e moartea lui David Bowie e clar cazul Bodnariu.

În caz că tocmai ați ieșit din peșteră, iată pe scurt întâmplările.

Avem familia asta de ciudați:

 

Imigranți români ultracreștini de rit bizar din Norvegia, familia Bodnariu a pățit o nepățită:  le-a luat statul norvegian copiii pentru că i-ar fi bătut sau îndoctrinat religios sau ceva, nu se știe clar.

Și de aici a început circul. Păreriștii de internet au început să dezbată dacă e OK sau nu să îți mai pocnești copiii din când în când. Nu dau linkuri pentru că na. Oricum a fost o mare labă în cerc în care au fost toți de acord că nu e OK și s-au bătut pe umăr unul pe altul că sunt civilizați și și-au exprimat opinia civilizată.  Și apoi au venit oamenii indignați. Nu se poate așa ceva domle! Cetățenii gospodari au ieșit să protesteze . Apoi au apărut creștinii adevărați, care au început să urle că e creștinătatea atacată. Românitatea. Chestiile alea de care vorbește Dan Puric. S-a dat share masiv la articole ca ăsta,  (atribuit lui Marius Tucă de salba de site-uri antieuropene din noul val  de inspirație financiară rusă, dar doar scris pe site-ul lui de o tanti posibil mai nebună decât el). S-a făcut și pagină de Facebook. Deci vă dați seama, e serios rahatul.

Și ca om serios, te întrebi ce părere ar trebui tu să ai în legătură cu asta. Ești de acord sau nu cu ce a făcut statul Norvegian?

Nu poți să judeci așa, după pe ce parte ți s-a așezat în pantaloni, că ești om civilizat. Trebuie să te informezi. Uite. Te ajut. Ai aici tot ce se știe momentan. Versiunea familiei.

Ești gata să judeci?

Dar stai! Am o teorie fantezistă. Mi s-a năzărit mie o lemă de-asta a judecatului, sunt sigur că nu s-a mai gândit nimeni până acum. E absolut genial. Fiți atenți. CA SĂ JUDECI UN CONFLICT, TREBUIE SĂ ȘTII AMBELE VERSIUNI ALE POVEȘTII.

Bun. Hai să aflăm versiunea statului norvegian. Aici e o mică problemă. Nu e. Statul norvegian nu simte nevoia să justifice în fața ta decizia luată. Nu are nici de ce să îți dea ție, un anonim, informații din dramele unor cetățeni ai acelui stat. Nu e reality show și nici telenovelă. Nu ai tu dreptul să afli cine când unde și cum a maltratat cineva niște copii pe care nu îi cunoști. E intimitatea lor.

Dar vai. Asta înseamnă că nu poți judeca corect cazul. Ce o să te faci? Absolut nimic. Nu e de competența ta să judeci cazul ăsta. Nu ai cum să afli cealaltă parte a poveștii. Și cum nu o poți afla, trebuie să fii idiot să îți dai cu părerea.

Desigur, copiii ăia sunt și cetățeni români. O instituție autorizată a statului poate cere explicații în legătură cu cazul și poate să vadă mai departe, pe cale legală, dacă trebuie făcut ceva, și dacă da, ce.

Dar tot ce poți face tu e să auzi jumătate de poveste. Și mai departe, dacă ești imbecil sinistru, poți să îți dai cu părerea dacă e corect sau nu. Pentru că redus mintal fiind,   faptul că știi doar o versiune a faptelor nu te oprește din a avea o opinie.

 

BINE RADU DACA TOT ESTI ASA DESTEPT DESPRE CE PLM PUTEM VORBI, DACA DESPRE CAZUL ASTA NU, PENTRU CA NU AVEM DESTULE INFORMATII?

Mă bucur că m-ai întrebat, personalitate paralelă măgulitoare. Cum de cazul real nu ne putem da cu părerea, putem să facem niște gargară semiprofundă despre principii. Hai să terminăm repede.

1. Copiii sunt niște oameni cu drepturi. Nu aparțin părinților. Sunt niște cetățeni ai statului în formare. Fragili și influențabili. Este datoria statului să îi protejeze. Drepturile copilului sunt mai importante decât cele părintești. Că aici a fost sau nu cazul de intervenție nu avem cum să știm. Dar e bine ca statul să intervină în situații de creștere ciudată. Nu își crește fiecare dement copiii cum are chef. A fost evul mediu, a trecut. Copiii nu mai sunt proprietatea părinților. Și treaba aia cu vai, dragostea de mamă, e doar de poezie proastă. Copiii iubesc orice om îi tratează corect. La fel ca și animalele de companie. E un fel de sindromul Stockholm și dragostea asta față de părinți.

2. E normal să lovești ușor un copil când nu te ascultă? Am să răspund cu altă întrebare. E normal să lovești o femeie peste țâțe ușor când nu e atentă la tine? Ar fi frumos să fie, dar nu e. Și dacă nu e normal să pocnești femei peste țâțe, și știm cu toții că la cât de iraționale sunt, chiar ar ușura treaba,  cum dracu să fie normal să lovești un copil? Un copil e un cetățean de 10 kile care nu știe absolut nimic despre nimic, nu se descurcă singur să facă nimic și e foarte ușor de păcălit.  De ce să te impui fizic în fața acestui semiom când există moduri mult mai simple și mai ușoare de a-l face să facă ce vrei tu. Ești complet idiot, ce naiba?

3. În general când două părți au păreri diferite despre o situație socială, mă uit la cele două părți. Pe de-o parte avem niște habotnici pe care-i bănuiesc că umblă cu iconița cu Arsenie Boca la piept, și de partea ailaltă avem statul Norvegian, care e cu vreo 60 de ani în fața noastră ca dezvoltare.  Instinctul îmi zice că e mai mare șansa ca băieții ăia cu speranță de viață mai mare, protecție socială, educație și cultură să știe mai bine decât ăilalți cum se crește un copil.

4. Toate chestiile de mai sus au fost gargară inutilă. Pentru că există două categorii de oameni: ăia care știu deja chestiile astea și doar se freacă pe burtă acum că-s de acord cu ei, deși asta nu ajută cu nimic, și ăia care sunt ferm convinși că n-am dreptate, și ăia oricum sunt niște idioți vehemenți care n-o să-și schimbe opinia că am zis eu una-alta.   E un subiect  polarizant. Ca homosexualii și avorturile. Nu există nehotărâți pe care să-i convingi cu argumente abile. Nu există omul care să zică „hmm, oare e ok sau nu să pocnești un bebeluș? ia să vedem dacă piticigratis are o părere despre asta”. Deci toată partea asta cu 4 puncte e doar așa, de confirmare a faptului că noi, oamenii normali, suntem de acord.

 

Știu, e un subiect țepos. E greu să nu ai o părere legată de el. Dar hai că te ajut. Trecem peste asta împreună. Închide ochii și spune după mine „Nu am nici o opinie despre cazul Bodnariu, pentru că nu cunosc toate datele, și oricum nu este de competența mea să judec treaba asta. Părerea mea chiar nu contează.” Gata. N-a fost ușor, știu.

***

Ziua rataților fără pantaloni la metrou

Am scris anul trecut despre cel mai șomer om din lume și marea lui realizare, de a copia o cerșeală de atenție, ”no pants day”.  Fiind extraordinar de inutil planetei, n-a reușit să vină cu vreo idee nouă într-un an, așa că a încercat să facă din nou același căcat.

 

Doar că anul ăsta n-au venit decât zece oameni. Pentru că nici măcar cei mai anormali cerșetori de atenție nu fac același căcat jenant de două ori. Și chiar trebuie să fii complet lipsit de simțul penibilului să nu vezi cât de ridicol e să o arzi la metrou în pantaloni scurți în gașcă mică, ca „happening”. A, dar a fost un act social caritabil. Pentru că și-au donat haine la săraci sau ceva după. De parcă nu puteau să doneze fără să se plimbe în pantaloni scurți prin metrou. Și insist pe pantaloni scurți pentru că majoritatea erau cu pantaloni scurți. Nici măcar n-au putut să fie penibili până la capăt și să poarte chiloți. Au simțit ei că așa salvează din onoare. Ca eleva care nu înghite, pentru că are impresia că doar curvele înghit și până acolo e limita poștei.

Evident presa  a venit, că a fost zi lentă la știri și era ocazie bună să umpli site-ul cu un material fără să te miști prea mult. Doar că au venit doar 10 aiuriți participanți și 15 jurnaliști profi care fac poze. Bâlci cu handicapați. Pasagerii din metrou însă i-au ignorat cu grație. Nimeni nu dă un rahat zburător pe un hipster șomer prăjit care insistă să se facă de rahat.Fiind lipsiți de simțul penibilului, evident că n-au înțeles nimic participanții.

„Important e că au venit cei care trebuiau să vină. Nu contează că suntem puţini, important e că suntem aici“, spune relaxat unul dintre organizatorii evenimentului. „Hai, mă, că până la urmă a ieşit bine“, îl încurajează prietenul său.

Deci probabil o să mai fie și la anul 2-3 șomeri insistenți, în pantaloni scurți la metrou pentru ăuernăs și binele public sau gen. Poate fac no pants day în gară la Koln să iasă amuzant totuși.

Dar într-un articol dezamăgit despre ei am găsit o poză superbă. Pe care am furat-o cu nesimțire, pentru că spune trei povești reale de viață.
 978x01978x03 978x02
***