Uber vs. Taxi – spune-mi cu cine ții ca să-ți spun cât de timid ești

Iar au ieșit taximetriștii la protestat împotriva UBER și aplicații de genul. Și iar au ieșit timizii de București la aplaudat. Se bucură când o duc taximetriștii nașpa. Că sunt niște cocalari abuzivi. Merită. Uberiștii sunt băieți de gașcă. Hai UBER!

E ușor să îți formezi o părere despre subiect când ești foarte prost și vezi problema doar din unghiul tău mic, de om timid căruia taximetristul nu i-a dat rest 2 lei la o cursă de 8 lei și ți-a fost rușine să-i ceri. Pizda mamii lui de cocalar. De ce trebuie să-i cer eu restul și bonul? ÎN LEGE SCRIE CĂ TREBUIE SĂ MI LE DEA EL! COCALARU DRACU. Bine, ăstea-s doar gânduri, că timidul nu zice nimic. Ba chiar așteaptă să coboare din taxi ca să înjure în gând.

Bun. Mulți șoferi de taxi sunt cocalari antipatici care îți strică relaxarea. Nici chiar mulți, să zicem 10%. Dar pe ăia îi ții minte mai tare decât pe ăia de gașcă. Așa că chiar sunt o problemă. Hai să înțelegem totuși de ce există problema asta.

Problema cu taxiurile

Motivul pentru care există taximetriști nașpa e destul de complicat. L-am explicat în detaliu acum vreo 2 ani, dar am să încerc pe scurt.

Taximetria e istoric demonstrată că e genul de industrie unde liberalizarea pieței nu funcționează. Dacă nu ai un număr limitat de taxiuri, piața devine prea competitivă pentru ca oamenii cinstiți să poată facă meseria corect. Scad prețurile și sunt prea puțini clienți comparativ cu numărul de taxiuri. Ceea ce favorizează băieții interlopi care se bagă în față și intimidează alți șoferi, gherțoii care fac slalom pe contrasens ca să ajungă mai rapid la destinație și să nu piardă prea mult timp cu clientul și evident țeparii care stau toată ziua în același loc și așteaptă fraierul pe care să-l taxeze de 10 ori cât face cursa și să-și facă treaba pe ziua aia.

Adică exact cum e în București. Unde cartelul  a reușit prin influență politică acum mulți ani să bată limitările orașului pe număr de taxiuri (absolut normale) prin băgatul pe piață a jdemii de mașini de Ilfov. Rezultatul e ăsta pe care îl vedeți: prețul mizer de 1,39 lei/km care îi împinge spre meserie doar pe ăia disperați și fără opțiuni în alte domenii ( gen infractori ieșiți din pușcărie)

Marele câștigător al ecuației e, evident, cartelul firmelor de taxi. Ei tehnic închiriază mașina și licența șoferulului contra cost (planul zilnic) și îi doare la bască ce face ăla, atât timp cât dă planul zilnic. Treaba lui cum face banul. Dacă nu se descurcă, există oricând alți disperați gata să încerce meseria.

Contrar părerii timizilor, taximetriștii problematici chiar sunt foarte puțini. 9/10 taximetriști sunt foarte ok, corecți, cinstiți și oameni. Dacă  ai constant experiențe neplăcute cu ei, nu e de la ei. E de la tine și de la faptul că ești groazinc de timid și prost. Probabil atât de timid încât deja îți tremură anusul când vezi mașini galbene.

Oamenii de la dispecerat sunt foarte deschiși la plângeri. Și chiar le dau ore de suspendare cocalarilor care sar calul. Că ei tot își iau planul. Și cocalarul chiar suferă. Îl rezolvi pe unul cu o jumătate de zi de penalizare și crede-mă că i-ai stricat ziua mai mult decât ți-a stricat-o el ție. Dar na, timizilor le e rușine să sune la dispecerat și să reclame. Ar vrea să se rezolve problema fără intervenția lor, că sunt mimoze și se sperie ușor.

Problema cu UBER

Ai mers cu UBER? Mult mai civilizați dom’le. Cât de CIVILIZAȚI. E important să fie civilizați! Nu ai orgasm de cât de civilizați sunt?

Păi sunt așa civilizați pentru că au în spate o corporație agresivă și foarte bine finațată care reușește prin lobby și avocați solizi să fenteze tot sistemul taximetriei cu o butaforie legală. Au inventat ei termenul de rideshare, care deși arată și miroase a taximetrie, legal nu e taximetrie și nu se supune legilor ei. E ca și cum ai încerca să devii prostituată legal spunând că ce faci tu nu e prostituție ci vaginashare. Complet altceva.

Șmecherie, nu? Foarte tari băieții. I-au făcut pe fraierii cu cartelul lor și pe fraierii cu legi.

Doar că prin fentatul ăla fentează și niște chestii care pe tine ca client te-ar interesa să nu le fenteze. Gen o grămadă de taxe. (știu, românia, corupție, banii ajunși la stat se fură, dar în teorie, ca cetățean ar trebui să te intereseze ca afacerile din jurul tău să plătească taxe).

Pe deasupra, șoferul de taxi e obligat să aibă atestat – o mini școală care (teoretic) atestă că ăla nu e doar un șofer oarecare, ci e un șofer cât de cât competent, în mâna căruia poți lăsa viața a 4 necunoscuți. Repet. E românia și chestiile se aplică românește, dar în teorie, șoferul de taxi e

– apt medical si psihologic;
– are permis categoria B de minim 2 ani;
– fara evenimente rutiere majore in ultimele 12 luni (permis suspendat pentru conducerea autovehiculului sub influenta alcoolului sau a substantelor stupefiante, ori implicare in accidente rutiere soldate cu victime);
– minim 21 de ani impliniti;
– e obligat să facă revizii periodice la mașină. (deci e mai mică șansa să-l lase plăcuțele de frână într-o situație critică decât pe un șofer de uber)
– are asigurare ( să zicem că ai în portbagaj colecția de penisuri de porțelan a bunicii. Și e un accident. Dacă ești în taxi, totul e asigurat. Dacă ești în Uber, ghinion.)

Astea sunt lucruri de care te lovești mai rar decât de șoferi nepoliticoși, dar genul de chestii de care când te lovești prost iese mult mai nasol decât dacă te-a înjurat un șofer și ți-a rănit emoția.

Problema cu clienții

Până la urmă problema vine de la clienți. Taximetriștii cocalari există doar din cauza clienților fără șira spinării, care se lasă dominați și acceptă căcaturi pe care nu ar trebui să le accepte. Și au impresia că rezolvarea nu e în mâinile lor. Că ar trebui să existe CINEVA mai sus care să-i oblige pe șoferi să fie politicoși și corecți. Nu e responsabilitatea lui ca client să aibă grijă de unde cumpără.

E foarte simplu să interacționezi taximetriștii, dacă știi câteva reguli simple.

1. Evită firmele fantomă și stațiile de taxi unde tradițional stau țepari
2. Fii mereu politicos cu șoferul, ca să nu aibă scuze la dispecerat când suni să-l scoată pe bară câteva ore.
3. Încearcă să iei prin comandă. Nu lua direct de pe stradă decât dacă te grăbești.
4. Nu îi spune unde mergi până nu te-ai suit și a dat drumul la taximetru. Dacă te refuză îi faci frumos reclamație. Nu are voie să te refuze dacă e staționat și cu becul verde pornit. Nu are voie să te întrebe unde mergi pănă nu dă drumul la aparat. Își ia ore de penalizare și tot el plânge.
5. Dacă face orice chestie neplăcută, nu plătești la final. Nu te lăsa intimidat ca o mimoză rușinoasă. Nu are ce să îți facă. Dacă e șmecher o să încerce să te întărâte să-l insulți și chestii, punct în care devine mai complicat. Nu pica în capcană. Refuză să-i dai bani cu zâmbetul pe buze. Dacă mârâie, suni la dispecerat și explici ce s-a întâmplat. Dacă tot mârâie, suni la poliție.

În toate „pățaniile” cu taximetriști, dacă îți păstrezi calmul și refuzi să te lași intimidat, el o pățește mai tare decât tine.

Bine, dar nu e mai simplu să mergi cu Uber și să eviți problema, dacă ai pățit chestii nașpa?

Dacă ai sta în altă țară, aș zice că da. Evită cocalarii și oamenii care te iau de fraier, și viața ta o să fie mai faină. Dar în românia, dacă eviți un om care vrea să-ți dea țeapă nu tratezi problema. Tratezi doar simptoma. În țara asta toată lumea vrea să-ți dea țeapă. Nu rezolvi nimic evitând un mediu cu țepari. Toate mediile sunt cu țepari. Absolut toate. Dacă iei țepe problema nu e de la ăia că sunt țepari ci de la tine, că ai față de fraier. Taximetria e un mediu în care poți să te antrenezi să nu mai fii fraier. Țepele sunt mici, conflictele sunt mici. Înveți ușor-ușor cum să le menajezi, cum să miroși țeparul și cum să-i dai peste nas. Și nu îți mai iei țepe.

Sau poți să fugi de ei, să nu înveți nimic și să îți iei țeapă în alte domenii. Pentru că în România dacă ai față de fraier nu scapi orice ai face. Nu ai unde să te ascunzi.

Să îți iei țepe de la taxi și să fugi la Uber e ca și cum ai avea în clasă un coleg fix în spate care îți lipește gumă în păr oră de oră și soluția ta e să te muți în altă bancă. Poate merge temporar, dar dacă ăla are chef să vină după tine, vine. N-ai rezolvat nimic. Ai fugit ca o târfuliță timidă și atât. Aici dacă ești târfuliță, o să fii toată viața târfulița cuiva, chiar dacă dispar toți taximetriștii cocalari din lume. Taximetriștii sunt nivelul de antrenament. Dacă vezi că te ia de fraier nu e semn că trebuie să fugi. E  semn că trebuie să-ți dai seama ce, mai exact, la tine, l-a făcut să te considere că ești fraier și cum poți să i-o întorci. Pe deasupra, Uber e o soluție foarte temporară.

Ce o să se întâmple pe viitor și care trebuie să fie poziția ta de om normal în conflictul UBER – Taxi

Când două entități diferite se bat pentru o piață, cel care are de câștigat e clientul. Cel mai bine pentru tine e ca uber și taxi să existe și să fie la cuțite în continuare.

Trebuie să ții minte că Uber acum e într-o fază de expansiune și afirmare pe piață. Nu într-o fază de profit. De-aia își permit să plătească oameni OK și să impună standarde. Dar dacă își consolidează poziția pe piață, șoferii lor o să fie exact aceiași ca ăia de pe taxi. Ce crezi că o să se întâmple cu toți șoferii ăia cocalari de taxi dacă oamenii o să prefere uber? O să se reprofileze pe muncile câmpului? Nu. O să se facă șoferi de Uber. Pentru că profiturile o să fie prea mici să atragă alți oameni.

Sigur. O să fie obligat să fie mai politicos. Dar șansa să știe să conducă decent o să fie mai mică decât în cazul unui taximetrist. Și șansa să fie un violator vesel o să fie fix egală.

Problema este și va fi tot timpul de la client. Dacă e dispus să înghită căcat, va înghiți căcat oriunde s-ar duce. Vrei să nu te mai servească lumea cu căcat? Atunci nu-l mai înghiți când îți este pus în față.

Iar în tot conflictul ăsta, ideal ar fi ca presiunea pusă de Uber să fie atât de mare încât taximetria să se reformeze. Să devină mai faină. Moment în care renunți la Uber. Pentru că ăia tot timpul o să fie o corporație infectă care fentează legi și nu plătește taxe. O chestie fundamental nocivă pentru societate și economie. Uber nu e soluția care înlocuiește taximetria. Uber e târfa aia cu care flirtezi ca să faci taximetria geloasă și să o obligi să se aranjeze.

Și înainte de a te căca pe tine, gândește-te și la ăia 9/10 taximetriști cinstiți, care după ce că au de-a face cu cartelul care a omorât prețurile, cu ăia 1/10 cocalari care le sperie clienții, cu taximetria pirată și traficul din bucurești, acum s-au trezit și cu câteva mii de șmecheri care nu joacă după regulile după care sunt ei forțați să joace.

 

 

***

Cum să nu ajungi sclav

Salut, generație tânără! Dacă te apropii de vârsta la care oamenii se apucă de muncă, ghidul ăsta e perfect pentru tine. Munca e un subiect serios, care trebuie abordat de la început cu mare precauție. Altfel riști să ajungi sclav. E un pericol real. O mare parte dintre oameni ajung sclavi și e super trist. Însă, cu ajutorul acestui ghid, poți evita această situație dramatică în care se află mulți dintre semenii tăi.

Prima întrebare pe care trebuie să ți-o pui e

CHIAR TREBUIE SĂ MUNCEȘTI?

Există foarte multe moduri de a-ți asigura lejer existența fără a munci. Dacă dibuiești unul, ține-te de el. Munca nu e obligatorie condiției umane și dacă poți să o eviți că ai părinți bogați sau te pricepi la spart bancomate, spre exemplu, fă-o fără jenă! Știu că mulți oameni zic că munca te înnobilează. Dar toți care zic asta nu au avut niciodată opțiunea să nu muncească. Există foarte multe alte chestii pe care le poți face cu viața ta. Să dormi, să vizitezi chestii, să te vezi cu oameni, să citești, să te uiți la filme și seriale, să asculți muzică, să te ții de hobby-uri. Te fac și astea să te simți împlinit. Nu pierzi nimic. Serios.

Dar nu suntem toți așa norocoși. E foarte posibil să ai nevoie de un venit stabil. Atunci

GĂSEȘTE CEVA CARE ÎȚI PLACE ȘI LA CARE EȘTI BUN ȘI VEZI CUM SĂ FACI BANI DIN ASTA

Dacă te pricepi la o chestie, e foarte probabil să ajungi să scoți bani din chestia aia, orice ar fi. E o stare spre care te scurgi natural. Spre exemplu eu nu mi-am planificat să trăiesc din scris. Pur și simplu m-am trezit în situația asta excelentă. Așa că ocupă-te mai mult de ce-ți place și mai puțin de ce zic oamenii din jur că ar trebui să te ocupi și poți și tu ajunge să faci ceva ce îți place pe bani.  Dacă ești în situația asta, poți deja să te oprești din citit. Că dacă ai genul ăsta de muncă, muncești fix cât ai chef și cum ai chef. Că banii sunt doar o parte din ecuație, rar cea mai importantă.

Din păcate, doar vreo 10% dintre oameni chiar au un talent spre ceva și ar putea să facă asta. Cu toate astea, foarte mulți investesc timp în muncile lor și se declară mulțumiți. Îți spun satisfăcuți că le place ce fac. Că nu muncesc doar pentru bani. Ei sunt dronele care au picat în capcană.

CUM SĂ EVIȚI CAPCANA

Orice loc de muncă anost încearcă să te păcălească să investești emoțional în el. De-aia există departamentul de resurse umane și toate activitățile alea cretine care vor să te transforme într-o comunitate.

Să te încurajeze să te împrietenești cu colegii de muncă.

Colegii de muncă nu sunt prietenii tăi. Sunt doar niște oameni despre care corporația a decis că au skill-uri complementare cu ale tale și că ar fi eficient să vă desfășurați în același spațiu. Nu îți alegi colegii de muncă și de-aia trebuie să fii cretin să ajungi cu ei mai sus de gradul de cunoștință amiabilă. Nu ieși la bericică cu colegii după muncă să socializezi și nici nu te duci în teambuilding să faci jocuri de societate și să vă povestiți viețile personale unul altuia. Aia e parte din capcană. Corporația încurajează rahaturile astea special ca să vă pese unul de altul și să vă înțelegeți mai bine ca să facă ei bani mai mulți. Ei câștigă bani și tu câștigi prietenii artificiale și forțate. Super afacere, fraiere. În timpul ăla pierdut puteai să stai cu prietenii tăi reali.

O dată investit emoțional în grup, te gâdilă validarea lor

A doua parte a capcanei de prins sclavi. Validarea de grup. E normal când faci ceva să fii apreciat de către client. E o chestie absolut normală și reală atunci când e relația directă producător-client. Consumatorul a ce faci tu ia produsul direct de la tine, știe că l-ai făcut tu și te apreciază pe tine pentru asta.

Sistemul corporatist de îndobitocire însă vrea să recreeze artificial satisfacția asta. Natural nu are cum. Că clientul e satisfăcut de firmă. Habar nu are el cine a făcut ce. Așa că aprecierea angajatului nu poate să vină de la client. Vine tot de la cercul social de firmă. Se aplaudă ei unul pe altul că au făcut o treabă bună și că șeful e satisfăcut. Au primit recunoaștere unul în fața altuia și toți în fața șefului. Cu toate că nimeni din exterior nu știe cine sunt ei și îi vede doar ca pe ”firmă”. Ei între ei s-au apreciat sănătos în cercul lor mic de rotițe mici și complet înlocuibile dintr-un angrenaj mare și impersonal.

E mai satisfăcător să pui faianță la oameni în casă și să îți mulțumească ăia direct și să te recomande decât să completezi formulare la corporație.

Asta e capcana. Să te facă să te simți parte dintr-o comunitate și validat într-un mediu artificial complet rupt de satisfacție profesională autentică. În care ești dresat să îți pese și să fii motivat. Nu vin din tine și din nevoile tale reale. Să uiți că ai ajuns acolo pentru bani și să simți că locul ăla face parte din viața ta reală și din planurile tale de viitor. Ca să îți plătească o parte din efort cu satisfacție emoțională în loc de bani. Că satisfacția emoțională e aproape gratis. Nu fac chestiile alea ca să te simți tu bine, fraiere. O fac ca să economisească bani.

Da, știu. Nasol. Așa sunt marea parte a locurilor de muncă. Dar asta nu e chiar așa rău. Nu înseamnă că dacă te duci acolo ești automat sclav. Poți fi și altceva.

CUM SĂ FII MERCENAR

O dată ce ți-ai dat seama că locul de muncă în care vrei să te angajezi e genul cu capcana de mai sus, trebuie să îți impui niște reguli din start.

Nu stai niciodată o secundă peste program neplătit. Locul de muncă nu e viața ta. E un loc în care ți-ai concesionat 8 ore pe zi contracost. Ăla e contractul și nu există nici o scuză în a da timpul tău prețios fără să primești mai mulți bani.

Când ai ieșit pe ușă, nu te mai gândești nici o secundă la muncă. Fără mailuri fără planuri, telefoane și chestii de luat pe care să te uiți acasă. Fără gândit la cum să abordezi următoarele probleme. Astea nu sunt gânduri pentru tine. Sunt gânduri pentru corporație. Și atât timp cât nu ești în orele plătite să te gândești la ele, trebuie să fii foarte prost să o faci.

Sigur, nu spune nimeni că nu trebuie să îți pese de ce faci. E foarte bine să îți pese realist, în măsura în care îți dai seama cât de distant de viața ta reală e ce se întâmplă acolo. Îți faci munca cât mai bine în alea 8 ore în care ești plătit pentru asta și când ai ieșit pe ușă devii altă persoană. E bine să ai ambiții profesionale. Care apar când intri pe ușă și dispar când ieși.

Nu ieși le bere cu colegii, nu te duci în teambuildinguri, nu participi la secret santa și la cheta de cadou pentru ziua colegului.  Astea sunt chestii care îți distrag atenția de la viața ta reală și nu ești plătit pentru ele. Boicotează toți speakerii aia motivaționali și seminarele de „dezvoltare personală” plătite cu bani buni de proastele de la HR ca să te îndobitocească. Explică șefului tău că banii pe care îi investește în spălare pe creier sunt irosiți aiurea și că mai mult te deranjează decât te ajută și că ai fi mult mai satisfăcut dacă ar investi direct în tine la salariu.

Fă o treabă bună dar nu munci o secundă mai mult decât ești plătit să muncești și fă o ruptură clară între viața ta de om și viața ta de mercenar. Nu e o situație ideală, să fii doar vreo 15 ore pe zi om, dar e mai bine decât să fii sclav toată viața. Ai 15 ore în care faci ce vrei. Hobby-uri, familie, prieteni reali. Ce ai tu chef. Profesional, scopul tau principal ca mercenar e să ajungi să faci fix câți bani ai nevoie și de acolo să scazi din orele de muncă, pentru că în momentul ăla timpul devine o resursă mai prețioasă decât banii.

Acum o să zici

„Da, dar Radu, eu deja lucrez de câțiva ani și nu se poate să fac așa. Că suntem o comunitate, toată lumea stă peste program, mergem la munte în timbilding, nu pot eu acuma să fac notă discordantă și să fiu altfel”

Pai da. De-aia am zis că e ghid pentru tineri. Poate generația următoare nu-și ia țeapa corporatistă. Oamenii ăștia ca tipul complet imaginar din citatul imaginar de mai sus sunt deja cauze pierdute. Viața lor de muncitor și viața lor de om deja sunt prea profund interconectate să mai poată fi salvați. Sunt și o să fie toată viața sclavi.  Dar lasă, că-s buni și ei. Fără sclavi n-am fi avut piramidele.

***

Top impostură jurnalistică: Locul 1 – Liviu Mihaiu și părerea lui despre Siria

Există oameni care îl consideră pe Liviu Mihaiu jurnalist. Nu mulți. Mai puțini decât ăia care îl consideră un lindic cu bască. Sau un gnom angajat de Sorin Ovidiu Vântu să îi scuture mătreața de pe coaie, din săritură. E greu să îi zici jurnalist. Nu e ca și cum a făcut vreun reportaj sau vreo anchetă la viața lui. Păreristică teribilistă și periat mogulul, cam asta a fost toată cariera lui. A, și a salvat Delta și Vama Veche, să nu uităm. Le-a salvat de le-a umplut de căcat.

Ca să înțelegem totuși în ce hal de impostor penibil e de data asta acest om exagerat de scund în statură și în minte, trebuie să înțelegem puțin despre războiul din Siria. Mai exact, trebuie să înțelegem ce nu înțelegem.

Războiul din Siria e un subiect complicat. Mai ales pentru oameni fără nici o gară cu politica externă, istoria Orientului Mijlociu, experiență de război sau Siria. Adică pentru 99,999999% din populația globului. Eu, tu, Liviu Mihaiu. Ca să fii sigur pe tine că știi ce se întâmplă acolo, ori trebuie să fii expert la fața locului, ori complet imbecil.

De-aia cel mai de bun simț lucru pe care poți să-l spui despre Siria e că e nasol ce se întâmplă acolo, dar că mai departe de atât habar n-ai. Dar dacă insiști să ai o părere mai complicată de atât, nu ai cum să o faci decât pe baza părerilor altor oameni. Problema e că, om normal fiind, nu prea ai de unde să știi ce e sursă credibilă și ce e nu. Ce e manipulare și propagandă și ce e adevăr.

Dar repet. Vrei tare să ai o părere. Atunci ai de ales între două mari și late.

 

Presa mainstream – Assad e un dictator sinistru prins între interesele iranului și cele ale rusiei, care dă cu arme chimice în civilii propriei țări. Gen ce zice orice site de știri cu mai mult de 3 angajați.

Adevărul alternativ – Americanii au înscenat atacul cu gaz sarin ca să aibă o scuză să intre peste el în ochii lumii. Tot ce știm despre Asad e de fapt manipularea mașinăriei mainstream de media. Asta zice Russia Today prin goarnele ei, site-urile de postadevăr propagandistic și orice conspiraționist  cu tichie de aluminiu.

 

 

Din punctul de vedere al omului normal, ambele variante sunt la fel de neverificabile. Crezi una dintre ele pentru că alegi să crezi. Nu ai cum să verifici nici o sursă. Dar chiar și așa, neverificabile cum sunt, tot una pare chiar mai puțin plauzibilă decât ailaltă. E destul de simplu: surse îndoielnice  sau surse și mai îndoielnice.

De ce ar alege cineva să creadă adevărul alternativ când e chiar și mai îndoielnic decât adevărul mainstream? Foarte simplu. Te face să te simți deștept. Nu ești ca oile ălea 90% care au înghițit fără să mestece și fără să verifice opinia presei mainstream. Ești ca ăia deștepți. 10%. Care au înghițit fără să mestece și fără să verifice opinia presei alternative. Nu faci parte din mase. Ești dintr-un club select al oamenilor sceptici și deștepți. Un edgelord care nu a picat la manipulare ieftină pop. A picat la manipulare ieftină alt. Cam din același motiv pentru care ascultătorul de Guerilla se crede nejustificat mai deștept decât ascultătorul de Zu. La fel de artificial se simte și edgelordul alt-truth mai deștept decât oaia mainstream.

De-aia o să vezi că cei mai făloși adepți ai adevărului alternativ sunt puștani cordiți de până în 20 de ani. Că na, când ești adolescent VREI să te simți special. Și dacă nici credința că 90% din oameni sunt manipulați și tu știi de fapt care e adevărul nu te face să te simți special, apăi ce?

Iar cel mai mare puțoi teribilist adolescentin care defilează zilele ăstea cu adevărul alternativ e chiar lindicul cu bască menționat anterior. Liviu Mihaiu. Plin de el, păcăliciul compilează fără aport propriu delirul adevărului alternativ într-un articol jenant la finalul căruia probabil s-a frecat pe sfârcuri mulțuimit de deștept ce e. Vedeți băi, fraierilor? Chit că piticul are la fel de multe cunoștințe în domeniu ca și tanti Geta de la aprozar, el n-a picat în capcana presei mainstream, ca tanti Geta. E un pitic isteț cu o părere neverificabilă, dar mult mai edgy. Adevărul lui e mult mai șmecheros decât adevărul altor oameni.

Cum o fi, bă, să ajungi la 50 de ani și încă să fii contra doar așa, din teribilism adolescentin. Nu că ai tu surse sau ceva. Pur și simplu să alegi dintre două variante ale unei chestii pe aia care sună mai cool. Oare asculta Linkin Park în timp ce scria articolul? Se încuiase la el în cameră pentru că nu îl înțeleg părinții?  E trist să nu mai crești în înălțime de la 14 ani. Dar e și mai trist să rămâi acolo cu maturizarea emoțională.

 

 

***

Top impostură jurnalistică: Locul 2 – Radio Guerilla & Dobro

Ca să înțelegem de ce o vomă ca Radio Guerilla există, trebuie să înțelegem care este diferența dintre români și un popor normal.

Într-un popor normal populația e împărțită cam așa: 50% idioți, 40% mediocri, 9% oameni cu inteligență peste medie și 1% oameni inteligenți.

Cum noi facem parte din (pe cifre) cel mai prost popor din Europa, la noi situația e diferită. Poporul român e format din 90% idioți, 9% mediocri, 1% oameni cu inteligență peste medie și o cantitate absolut neglijabilă de oameni inteligenți.

Și această aberație statistică face ca mediocrii să fie mult mai puțini decât idioții, dându-le falsa impresie că sunt elite. Și așa a apărut Radio Guerilla. Un post de mediocri, pentru mediocri. Un loc unde se strâng și râd de idioți, ca să se simtă deștepți. De parcă observarea unui comportament idiot îi face pe ei mai puțin mediocri.

În esență nu există nici o diferență între Radio Guerilla și Radio Zu. Publicul e la fel de prost. Părerile sunt la fel de cocălărești, doar puțin înfășurate în elitism. Muzica e la fel de mizerabilă, doar că în loc de manele-pop e muzică de lift și de reclame la bere. Hipstereli la fel de simple și banale ca și manelele lui Alex Velea, doar că mai puțin pop.

Un loc unde mediocri țipă la alți mediocri că nu-s mediocri, și toți aplaudă. Corporatiști și publicitari din upper lower class care au făcut o facultate de mântuială și se cred intelectuali. Smegma societății. Aceeași cocălăreală ca peste tot, dar cu un strat de elitism pe deasupra.

Toate campaniile lor la asta se rezumă ”noi suntem deștepți pentru că uite un comportament de cocalar pe care noi îl descurajăm deci automat suntem intelectuali”. A început cu atlasul de mitocănie urbană, un jeg în care mediocrii se aplaudau că nu ies în șlapi la mall și a continuat cu tot soiul de aroganțe de genul.

Ultima: angajații Guerilla au semnat că nu au colaborat cu serviciile și Dobro s-a lins pe sfârcuri în public că ce tare e el că face asta.

Din nou Guerilla a prezentat un exemplu social. Ne-a dat jos de pe căcat pe toți și ne-a arătat cum ar trebui să fim ca oameni.

Sunt așa de multe chestii greșite la asta încât nici nu știu de unde să încep. Cred că o să vomit puțin.

Paginademedia.ro: Cum a venit ideea demersului?

Mihai Dobrovolschi: Chiar dacă parem mereu cu zâmbetul pe buze, în sediu avem deseori discuții despre jurnalism, despre etică, politică, viața cetății, acoperiți, lege etc. Ne-am dat seama ca suntem, printre atatea paradoxuri românești, și într-unul constituțional: articolul 31 ne obligă să informăm corect opinia publică or, cum poți să informezi corect dacă nu controlezi editarea și intenția informației?

Ce căcat chelos cu ochi dom’le.

Cum discută ei la sediu despre jurnalism de parcă ei fac jurnalism.

Țineți minte ancheta aia faină de la Guerilla? Da’ reportajul ăla excelent?

Nu?

Cum, n-au făcut niciunul niciodată și sunt doar niște păreriști care cacă păreri alt-banale și bagă muzică de lift fără să iasă din redacție sau să aibă vreun tip de aport jurnalistic?

Și în instituțiile normale se semnează genul ăsta de chestie fără să te caci pe tine în public?

Dar cum căcat să ai aroganța să semnezi așa ceva, de parcă te-ar crede cineva capabil? E ca și cum m-aș duce eu să semnez că n-am futut-o pe Jessica Alba. Stai, coițe, că nu m-a bănuit nimeni. Nici n-am față. Nici circumstanțe. De unde și până unde să semnez așa ceva?

Și de unde și până unde se cred ăștia jurnaliști. Ce, dacă vorbești spre public, gata, ești jurnalist? Ca să fii jurnalist trebuie să produci știri. Nu doar să o arzi autosuficient gargaristic pe ce știri scot alții.

Nu vreau să insist pe subiect, că și-a bătut și eftimie pula de ei, și nu pot să-i dau link că na, antipatiile trebuie păstrate. Ca să apară și el în istoria literaturii române de la 2100, ca notă de subsol (*băiat care s-a certat cu Radu Alexandru, ) dar în mare asta zicea și el. bășini de pseudointelectuali mediocri care-și dau importanță.

Mi-i și imaginez cum s-au strâns ei să facă o labă în cerc și, cu două puli în brațe, Dobro a exclamat:

„Vă dați seama că la ce jurnaliști importanți, profi și relevanți suntem noi, oricare dintre noi ar putea fi acoperit al serviciilor? Pentru că suntem formatori de opinie profunzi! Adică da, ne ascultă maxim 30 000 de puleți, dar puleții ăia sunt geniali. Fiecare e formator de opinie la rândul lui. Tehnic, mesajul nostru schimbă destinul țării. Cu mari puteri vin mari responsabilități. Trebuie să semnăm în public că nu suntem ofițeri acoperiți! Pe deasupra vom da un exemplu solid la restul presei. Dacă nu noi, elita, atunci cine?”

Impostori penibili dintr-o țară de căcat în care mediocrii se cred elite.

 

***

Locul 3 – Decât o Revistă

3. Decât niște hipsteri

Ați auzit de revista Decât o Revistă? Dacă nu, felicitări, sunteți din cei 99,9999999%. E ceva pentru corporatiști upper lower class. Povești. În principal redacția lor luând interviuri lungi și ample la diverși edgelorzi artistici din cercul lor anonim. Și pe chestii curente fac niște proze, nu știu cum să le zic. Niște relatări ale sentimentelor oamenilor. Spre exemplu, cu Colectiv au făcut articole ample despre ce au simțit toate victimele și salvatorii de atunci, cu zero informație. Înțeleg de ce ar consuma cineva asemenea conținut. Nu am nici o problemă cu genul ăsta de conținut. Cum nu am nici cu telenovela turcească Kosem de pe Kanal D la care probabil se uită mama ta. Dar spre diferență de DoR, Kosem nu spune asta despre el însuși:

Vrei să vezi cum e o revistă vie? DoR Live transpune pe scenă conceptul și dinamica unei reviste, alături de unii dintre cei mai creativi și relevanți jurnaliști și artiști ai momentului. Poveștile din show stau sub semnul generațiilor – a ce le diferențiază, unește sau definește.

Decât o Revistă (DoR) este o revistă trimestrială de jurnalism narativ care publică povești despre cum trăim azi și care explorează familiarul realității românești, experiențele și trăirile care ne sunt comune.

Ce pula sufletului meu e jurnalism narativ? Nu poți să agăți termenul de „jurnalism” de orice chestie și să o faci altă chestie. O, uite, am terminat o bere. Trebuie să fac niște jurnalism uretral. Cei mai creativi și relevanți jurnaliști ai momentului. DE LA O REVISTĂ CU UN NUME DE INSIDE JOKE PRINTRE CORPORATISTI DESPRE BUCURESTENI SUBMEDIOCRI IN CARE TOATE ARTICOLELE SE POT REZUMA LA „E DE CĂCAT SĂ PĂȚEȘTI NASOALE”.

Cum, coaie, să zici așa ceva despre gașca ta obscură? Bazat pe ce? 100 000 de like-uri la pagină? 30 de like-uri în medie la o postare? un tiraj de 4000 de exemplare? Cum să zici așa ceva și să nu te aștepți la un car de muie?

***