Io ma intorc in orasu’ natal de pe malu’ Dunarii, de doua ori pe an. Cand se naste pletosu’ ala, si cand e crucificat. Mi se pare ca ajunge. Si tot fac datorii. Prieteni de pe aici pe care nu i-am mai vazut de la ultima sarbatoare Iisusoasa, si cu care tre sa recuperez. Unu’ dintre ei s-a facut digei de karaoke. Si mereu ma cheama in barurile unde se karaocheste el, sa ma distrez chipurile. Si uneori ma duc dintr-un masochism amuzant. Da ultima data, cum sorbeam io din bere, cu patos, m-am gandit sa fac profilu’ psihologic al consumatorului de karaoke. Cine is oamenii astia? Ce au in comun ? Ce ii impinge sa fie penibili in public? Nu au rusine? Nu au jena? Nu li se pare o mare cretinatate sa lalai pe muzica altora? Habar n-am. Singurul lucru pe care l-am observat era ca erau foarte urati. Da’ extrem urati.

Mai ales muierile care-si borau vocea pe acolo. Ba, erau asa de urate. Nu le-as fi futat nici de dupa un zid de plumb. Nu le-as futa nici daca pula mea ar depinde de asta. Nu le-as futa nici daca gaurile lor ar fi singurele gauri din univers de marimea pulii mele si as avea mainile prea scurte sa pot sa fac laba. In asa hal de urate erau. As putea scrie o epopee despre cat de tare nu le-as fi futut pe niciuna din ele. Nu am inteles clar de ce uratii simt nevoia sa cante prost in baruri, dar sigur, intr-un fel ciudat, faptul ca sunt urati determina behaitul. Ramane de studiat.

Si cand am ajuns acasa era Happy Feet pe HBO. Urasc animatia aia jenanta. Primii oameni de pe planeta care au pus tzatze pe un pinguin. Ce cauta tzatze pe un pinguin ? Am vazut tzatze cat un pinguin, tzatze cu pene, da’ tzatze DE pinguin niciodata. Cred ca a fost ideea animatorilor geniali: “Baa, da’ pinguinii arata cam toti la fel. Cum dracu’ facem sa fie diferenta intre masculi si femele, sa inteleaga copii ? “ “Stiu io! Le punem tzatze!”. Baa.. eminentilor! Da’ de ce nu le-ati pus pizda la pinguinitze si coaie la pinguinoi? Sa fie clar pentru toti copii! Cel mai mult urasc filmu asta ca e tipic tot ce e animat. Un membru al unei societati de pinguini/pantofi/soareci/masini/orice rahat antropomorf ori a) este diferit de cei din jur si neinteles din cauza asta ori b) ingamfat, egoist si superficial. El va pleca din comunitate si cu ajutorul altor prieteni proaspat gasiti, la fel de antropomorfi si a unor intamplari amuzante dar pline de povete se va descoperi pe sine. La sfarsit se va intoarce in comunitatea lui, unde va fi in final acceptat si apreciat, si va ramane cu gagica. Si va invata ca e OK sa fii diferit. Ce am descris ? Shreck ? Cars? Finding Nemo ? Ants? Toy Story? Wall-E ? RASPUNSUL CORECT E TOATE.

Deja prevad urmatorul scenariu PIXAR. Un pantof masculin ROZ nu este acceptat de comunitatea lui de pantofi pentru ca e ROZ. Pantoafa cu toc il iubeste dar nu-l considera destul de matur. El fuge de acasa, se imprieteneste cu un bocanc de armata si cu o sabie ninja care spune glume. Ajunge la Paris, pe podiumuri de moda, este apreciat, devine faimos. Intre timp comunitatea lui de pantofi de acasa il vad la televizor si sunt mandri. Lui i se urca celebritatea la cap, dar cu ajutorul prietenilor lui fideli, bocancul de armata si sabia ninja care spune glume, isi da seama ca ii este dor de casa, si doar acolo va fi fericit. Se intoarce acasa, se bucura toata lumea si se fute cu pantoafa cu toc. Sau gen. Fara futat ca e de copii.

Sa-i fut in inima pe PIXAR. Astia vor sa-ti invete copii ca e OK sa fii diferit. Nu e ba. Iti iei bataie la scoala daca esti. E ok sa fii diferit doar daca esti deja destul de mare. Si chiar si atunci, diferit da’ asa, mai moderat, sa nu exagerezi, ca tot iti iei bataie. Si dansatul de step, nu e niciodata acceptabil. Stepul e pentru cretini. Intr-o situatie realista, ceilalti pinguini l-ar fi omorat pe pinguinul care danseaza step. Asa cum am facut noi, oamenii, cu toti dansatorii de step la sfarsitul anilor 50. I-am trimis in lagare de concentrare si am facut sapun din ei. Meritau. Traiasca Stepolocaustul!

Si cand sa ma culc, aud vag de afara, regulat, chiuchiuchiuchiu. Un cretin isi setase alarma pe ultra sensibil, de zici ca era la ma-sa in garaj, si cum trecea o masina pe langa ea, incepea sa chiuie. Asa a facut toata noaptea. Pe mine nu ma deranja, ca era destul de peste strada, la mama dracu in diagonala si se auzea vag. Si mi-am si dezvoltat cu timpul o toleranta ridicata fata de sunete repetitive. Si fata de gustul de carne umana, dar asta e alta poveste. Oricum. Era fix sub un bloc. Un bloc plin de pizde. Pana la 6 dimineata nu a iesit niciunu cu un picior de scaun in mana sa o arda medieval pe toata masina aia, cum as fi facut io daca imi piuia la ureche. Nici macar n-au sunat la politie, ca un om vag inteligent. Pizde ba, pizde. Merita sa le piuie alarma la ureche si sa doarma cu perna-n cap daca sunt pizde.

Nu va mai lasati copiii sa se uite la desene animate cu pinguini care danseaza step, ca asa o sa ajunga. Viermi fleoscaiti, fara destula coloana vertebrala sa rezolve masina unui marlan care piuie aiurea si nu ii lasa sa doarma.

Dacă e un lucru, unu singur, da’ numai unu pe care il detest la Crăciun în aşa hal încât mi se strepezesc coaiele, îs colindătorii. Nu ştiu dacă am menţionat de 10-15 ori până acuma, io dorm ziua. Ei bine, bastarzii ăştia „tradiţionali” vin să îmi futeze mie somnul cu bătut insistent la uşă (dezactivez soneria). Băi şi îs aşa de bătuţi în cap că nu se prind de la faptul că trec 5 minute şi nu răspunde nimeni că ori e casa goală ori nu are chef cineva să răspundă. Tre să ies io în chiloţi la ei, cu mecla sictirită pe meclă şi maceta într-o mână, să le zic „Ce pizda nerasă a lu mă-ta insistaţi bă cerşetorilor futu-vă muma-n cur. Ia sictir de aici. Animalelor!”

Dar hai să-i catalogăm:

1. Colindătorii tradiţionali
Vârstă: 7-13 ani
Motivaţie: Săniuţa. O sticlă de votcă „săniuţa” . Şi un pachet de ţigări. Aştia micii, cât îi vedeţi voi de simpatici, fumează ca trenu’. De-aia şi colindă. Nu le dă mă-sa bani de tutun şi troscău. Dacă aveţi impresia că îşi iau jucărele de banii ăia, sunteţi idioţi.
Prezentare: Cântă execrabil, se grăbesc, sar versuri, cuvinte, strofe, să termine repede că le tremură mâna şi le trebuie un shot să se regleze.
Cum scapi de ei: Cu un „marş mă!”. Nu protestează. Sar repede la altă casă să strângă banu până nu-i pocneşte sevrajul.

2. Tradiţionalii expiraţi
Vârstă: 13-18 ani
Motivaţie: Ceva mai trişti decît ăia mai mici, ăştia au nevoi serioase. Rate la telefon, scutece lu’ ăla micu, cămătari. Necesităţi, nu vicii. De aia îs mai disperaţi.
Prezentare: Cântă mult mai bine. Se iau în serios. Că e grav la ei. Rămân fără degete dacă nu strâng banu’.
Cum scapi de ei: Le arunci un zece mii şi închizi uşa. O să-l ia şi o să se care. N-au timp de comentarii.

2. Tradiţionalii de bloc

Vârstă: 7-18 ani
Motivaţie: Ca grupele anterioare, doar că altă metodă de a extrage banu. Băieţii sunt de la tine din bloc. Ştiu unde îţi parchezi maşina, unde îţi plimbi câinele, când te duci şi te întorci de la muncă. Nu plăteşti colindul. Plăteşti taxa de protecţie.
Prezentare: Irelevant. Colindatul e o formalitate.
Cum scapi de ei: Le dai cât este necesar. Dacă nu, o să îţi găseşti maşina zgâriată cu cheia, cuie în roată, beţe de chibrit date cu superglue în yală şi câinele mort în condiţii misterioase.

3. Tradiţionalii nepotişti
Vârstă: 3-13 ani
Motivaţie: Tac-su sau mă-sa îs prieteni sau rude cu tine. Atât. Părintele vine cu boracul la tine, mîndru foc, că ete ce a ieşit din futatul lui. Zâmbeşte ca proasta la pulă cât ăla micu orăcăie un colind scremut.
Prezentare: Jenant
Cum scapi de ei: Le dai mulţi bani. Părintele îşi va măsura aprecierea ta faţă de el prin câţi bani îi dai puradelului.

5. Aurolacul rătăcit
Vărstă: 14-44 de ani
Motivaţie: Aurolac
Prezentare: Bărbos, jegos, trist, a crescut la cămin şi acuma, de sărbători, nu are şi el acolo bani de o pâine, şi să te ajute D-zeu, om bun, dacă îi dai şi lui acolo, că e un suflet şi el.
Prezentare: Nu prea cântă. Vrea bani direct. Trebuie să-l convingi să cânte. E mult mai distractiv. Dacă nu cântă, nu-i da bani.
Cum scapi de el: Da’ e simpatic. De ce să scapi de el?

6: Iată vin colindăciori
Vârstă: 16-60 de ani
Motivaţie: Banu. Ăştia se bazează pe banii strânşi de sărbători, să trăiască din ei până când încep să vândă mărţişoare.
Prezentare: Ţigani profi, cu capra făcută din pungi de la Billa, buhai, toate cele. Turmă mare şi gălăgioasă. Funcţionează la sistem macro. Nu bat la uşă, răcnesc din faţa blocului, să le arunce lumea bani de la balcon.
Cum scapi de ei: Îţi pui perna în cap până pleacă. Nu le da bani că mănâncă şi cu burta plină o sa aibă chef de reproducere, aducând blestemul colindăciorilor şi peste generaţiile următoare.

7. Ştefan Bănică JR.
Vîrstă: Încă în putere
Motivaţie: Bani şi PR
Prezentare: Elvis
Cum scapi de el: Niciodată nu scapi de el. Nici în mormânt.

Hai să nu vă stea porcu-n gât!

The very best of monden 2008! Ehe, aici distractie, nu la shaormaria la care lucrez io ca taietor de varza.

Toată lumea scrie despre cum e de căcat Crăciunu. Că trebuie să vizitezi rude plictisitoare, să cheltuiești bani, aglomerație, colinde agasante și mulți, mulți cretini enervanți care îți taie tot cheful.

Îmi pare rău, dar nu mai ești rebel dacă urăști Crăciunul. Poate ținea în 2006, 2007, dar anul ăsta deja e trendy. Ca să fii unic și original trebuie să îți placă Crăciunul.

Păi cum ? Cum poți să te distrezi cu toți idioții sticători de chef din jur? SIMPLU! Devii tu idiotul care strică cheful altora. Și te simți bine că le futezi sărbătorile. Vă învăț io cum.

- În primul rând trebuie să fii vag torpilat tot timpul, și cu burdihanul plin de cârnați. Vorbești tare și mult, de aproape, să simtă toți damful de usturoi fermentat în bere ce supurează din străfundul ființei tale. Comentează unu’, îi zici tare : “E crăciun bă, ce pula mea, ai vrea să miros a roze?”. Telefoanele de “Crăciun fericit” le dai după ce te-ai torpilat bine, și după 3 noaptea. Dacă nu mai ții minte ce sărbătoare e clar, ai dubii că e Paștele sau 23 August, înseamnă că ai ajuns în starea ideală pentru a da telefoane.

- Faci vizite neanunțate la rude și prieteni. Noaptea. Preferabil cu alte rude sau prieteni după tine dar care să nu se cunoască cu victimele. Zâmbești din toate măselele direct din ușă și bagi un “Sumprizăăă, e crăciun bă, m-am gândit să văd ce mai faci! Cu ce mă servești?” Și te trântești cu toată trupa, fără să te descalți pe canapeaua lui din sufragerie. Dacă în continuare ești torpilat, cum recomand eu, bagi și un colind să scoli vecinii. “Capra, în cinstea lu’ mă-ta! Hai, decartează niște vin până terminăm de cântat!”

- Cadouri de tot rahatul. Le prezinți ca ceva special și personalizat. Recomand cd-uri cu mp3uri arse de tine acasă și scrise cu markeru “Muzică cadou pentru Xsulescu de crăciun 2008, la multi ani coaie!”. Poți să-l dai și blank. Oricum nu îl deschide nimeni. Da’ dacă nu e blank, insiști să îl pună în momentul ăla, și să dea tare. Îl inviți la dans. Încălțat, la el în sufragerie. Sau o casetă cu muzică proastă, că pe lângă faptul că e proastă, nu mai are nimeni casetofon. Merge și o fotografie cu tine, înrămată, daca vrei chiar să îi enervezi. În grabă poți să iei un bibelou cu un câine sau o icoană chinezească cu leduri. Ăstea din urma nu-s așa de satisfăcătoare pe moment, dar poți să îi stresezi în restul anului: “Coaie, da’ ce ai făcut cu icoana aia de la mine de ți-am dat-o de Crăciun?”. Toți o să zică “Am dus-o la țară”, nu “Am aruncat-o, era de căcat”.

- Dacă nu ai ce face, te sui în mașină, te bagi în cea mai aglomerată parte a orașului și încurci traficul. Daca n-ai mașinșă, te duci la un hipermarket și plimbi căruciorul să încurci grăbiții. Te claxonează unu sau te înjură, îi bagi un “Băă, tu strici spiritul sărbătorilor, în pula mea”

- Toate de mai sus sunt mai de efect dacă porți o scufie de Moș Crăciun când le faci.

Nu lăsa muiștii să îți strice sărbătorile! Fii tu muistul care strică sărbătorile altora! Hai că v-am pupat. Să vă aducă Moșu ce nu încape la mine sub brad.

Ştiu că am mai zis-o. Ştiu că am promis că nu mai fac şi că ţi-ai pierdut toată încrederea în mine, dar chiar nu mai fac. Chiar îm pare rău. O sa-mi spui că ai auzit textul ăsta de o mie de ori. Sunt şi eu om. Mai am scăpări. Nu am vrut să vin aseara acasă beat ca un porc şi n-am vrut să te fac să suferi. Ştiu. Am fost un cretin. Dar chiar crezi că nu te îmi pasă? Când suferi tu, sufăr şi eu. Ştii asta! Azi m-am simţit ca ultimul om din cauză că tu sufereai. Am fost palid ca un mort. Chiar crezi că nu îmi pasă? Îmi pasă foarte mult! Ştiu că nu se vede din acţiunile mele, dar chiar îmi pasă! Uite, na, că o zic. NU POT TRĂI FĂRĂ TINE! E bine? MA COMPLETEZI! Te rog eu, iarta-ma si acum, o ultima data. Hai să trecem cu bine şi peste asta, dragă ficatule. Chiar promit. Pe bune de data asta. Nu mă mai fac beat pulă niciodată! Cel puţin în următoarele 3 zile.

Te iubesc.

Acest post i-l dedic unui mare blogăr, ba chiar om.

În ultimul timp toţi se iau de el, şi nu înţeleg de ce, că ca el vreau să ajung şi eu, spre exemplu când o să cresc mediu.

M-am uitat pe blogul lui ieri şi am rămas fascinat. Mai ales de filmuleţul ăla de 6 minute cu poze cu el. Ce muzică faină avea pe fundal! În câte locuri s-a dus! Ce pătrunzător se uita spre cameră mereu!

Dar nu e invidie. Doar admiraţie.

Mic la stat, dar mare la sfat. Ca Ştefan cel Mare şi Sfânt!

Mi-e şi jenă, aşa ca pulifrici ce sunt să dau link spre marele lui blog. Dar vă prindeţi voi.

În cinstea ta, maestre!

Ajung io la muncă, ca tot omu’, mă plimb a pagubă, ca tot omu’, mă fac că muncesc cinci minute și decid să mă duc să mă cac. Da’ înainte de a mă căca, că tot îl văd pe colegu’ Andrei, zic să mă uit pe blogu’ lui așa, diagonal, de complezență că șade pe scaun la juma de metru de mine și să se simtă bine că-l citesc. Și ca să vezi, îmi dădu o leapșa pe blog pe subiectu’ dragoste la prima vedere.

Păi vedeți voi, că nu degeaba mă scarpin io la cur cu tastatura lui slim când îs singur în redacție. Preventiv. Eram sigur că o să mă pună într-o situație de-asta. Cum adică să scriu io de dragoste la prima vedere? Păi aş putea scrie de futut la prima vedere. Sau de futut la prima futere. E jenant.

Da’ hai să bag.

Io zic că dragostea la prima vedere e, cel puţin pentru mine, singura plauzibilă. Asta dacă prin dragoste înţelegem nevoia aia psihopată de a (ok nu intru in detalii intime ale gândirii mele, deci cenzurat aici).

Primu’ motiv e, că trăsăturile care se văd la prima vedere (10-40 sec, depinde de cât rămân blocat la buci) sunt singurele relevante. Adică ce rămâne nedescoperit la prima vedere? Personalitate, hobby-uri, concepţii despre viaţă, inteligenţă… CUI ÎI PASĂ DE ĂSTEA? Tot ce contează e la vedere. Ţâţe, buci, dantură, ăăăă chestiile intermediare .. a! craci, etc.

Al doilea motiv bun e că na, io am o minte fixistă şi psihopată (iar scoatem detalii intime) Nu mi s-a întâmplat niciodată să îmi dau seama brusc că îmi place una la 6 luni după ce am cunoscut-o. Văd. Vreau. Mă duc după. Tot ce a mers la mine pe planu’ amoros a fost decizie de prima vedere. Tot ce a mers prost, a fost decizie de după 5 beri. Apropo. Aia nu se pune ca prima vedere. Sigur nu se pune dacă vezi dublu.

Şi până la urmă, e cum mi-a zis un moş beat odată, când eram mic, foarte profund omu: “Bă, dragostea e ca şi diareea. Când te taie, apăi te taie”. Şi pe mine când mă taie, mă duc. Nu stau să văd daca e tufişu destul de întunecos, dacă am şerveţele sau nu. Mă pun pe vine, o trântesc şi mă şterg cu şosetele.

Dacă nu e instinct, e labă tristă.

Dar, ce recomand io. Pe ăştia cu prima vedere îi cam recunoşti după meclă. După cum se uită mai lung la tine de prima dată. Ei bine, dacă vezi ca privirea se duce spre plictiseală aşa după câteva secunde, le dai o bastârcă cu cotoru’ pumnului în lobu’ temporal. Dacă o ocheşti ca Xena, uită ultimul minut din viaţă şi te mai vede o dată prima oară. Preferabil într-o lumină mai bună. Dacă eşti mai pasiv, încearcă să cari dupa tine o mustaţă falsă, o pălărie şi o pereche de ochelari. Faci combinaţii până se îndrăgosteşte,

Io nu mai pasez leapşa la nimeni. Îs antisocial. Îmi iau jucăriile şi plec.

Ca aproximativ psiholog ce sunt, ar trebui să ader și io mai mult sau mai puțin la un curent psihologic. Psihanaliză, behaviorism, psihologie analitică, experențială, sau ceva de genu’. Că-s mai multe, nu țin minte clar. Oricum, de ce să mă duc io la ideile altora, când pot să îmi fac un curent psihologic doar al meu și pe care să nu-l mai dau la nimeni. Ce, dacă Freud poate, Jung poate, io de ce n-aș putea? Așa că am schițat un mod nou de a privi psihicul uman.

Psihologia pulii. Toate acțiunile unui om sunt determinate de mărimea pulii lui.

După mărimea pulii, oamenii se încadrează în patru tipologii:

Bărbații cu pula mare:
Maxipulii se simt împliniți spiritual pentru simplul motiv că au pula mare. Ei nu se străduiesc să facă nimic în viață. Nu vor nici bani, nici faimă, nici case, nici mașini. Ei nu au nimic de demonstrat. Au pula mare și știu că au pula mare. Acest lucru le este de ajuns încât să ducă o viață liniștită, pașnică și veselă, străduindu-se în viață doar cât e necesar să supraviețuiască. Maxipulii sunt pașnici și liniștiți. Nu vor nici războaie, nici ceartă nici nimic. Se vor împăca cu toată lumea, și vor căuta soluția de mijloc în orice conflict, pentru că nu au nevoie să se compare cu alții. Deja se știu superiori. Atitudinea lor generală față de restul oamenilor este de o superioritate detașată. Se uită de sus, cu blândețe la restul oamenilor, înțelegând drama lor internă. Totuși sunt mărinimoși. Dacă ar fi după ei, toată lumea ar avea pula mare, dar, din păcate, nu se poate. În relațiile cu femeile sunt calmi și tandri, capabili de o relație profundă și sentimentală, pentru că nu au nevoie de altceva.

Bărbații cu pula mică:
Lumea s-a dezvoltat pe spatele bărbaților cu pula mică. Toți cercetătorii, toți filozofii și artiștii au avut pula mică. Minipulul este un om muncitor. El știe că o are sub-standard și va dori toată viața să compenseze. Va munci, se va zbate, va crea. Toate ca să pară că o are mai mare decât e cu adevărat. În mintea lui, el are impresia că lumea va face o paralelă între succesul lui și mărimea pulii lui, deși, cu cât adună mai multe chestii, cu cât se zbate mai tare, cu atât dovedește că o are mai mică. Minipulul vrea tot timpul să iasă în evidență. Unul mai prost va cumpăra foarte multe chestii, compensând mărimea lui peniană cu mașini mari, case mari, haine de lux, etc. Unul inteligent va compensa prin făcutul de lucruri noi, prin inovație în domeniul de care se ocupă, împingând lumea înainte. Se va simți tot timpul amenințat de oamenii cu pula mare dar nu este destul de bazat pe mărimea propriei puli încât să caute conflictul cu aceștia. Îi va urî în tăcere. El este nefericit până la vârsta de mijloc, când, se va resemna cu pula lui mică și va începe să se bucure de posesiunile lui materiale și să caute plăcere în munca sa. Minipulul, până la faza de împăcare cu propria pulă va privi femeia ca un obiect. O va alege nu după sentimente, ci după valoarea superficială a ei. Va fi pentru el doar o altă chestie cu care să compenseze pula mică. În faza a doua, de resemnare, va fi capabil de o relație profundă, dar minipulul necopt niciodată nu va fi în stare de o relație adevărată.

Bărbații cu pula medie:
Medipulii sunt caracterizați printr-o tensiune internă permanentă. Sunt oameni vehemenți și violenți. Știu că pula lor nu are o dimensiune care să impună categorisirea în tipologiile anterioare, și de aceea vor fi toată viața blocați într-un permanent concurs de măsurare a pulii. Medipulul va râde bucuros când va da de unul cu pula mică și îi va demonstra că a lui e mai mare și îi va săpa pe la spate pe cei cu pula mare ca să îi deruteze dar fără succes. Maxipulii sunt imuni la răutăți și acest lucru îl va frustra pe medipul. Însă cel mai violent va fi cu cei ca el, restul medipulilor. Știe că unul cu pula medie, ca a lui este asemănător lui. Unul mai prost va încerca prin orice metodă să demonstreze că are juma de centimetru în plus și va face tot soiul de competiții cu ceilalți medipuli, tot timpul facând topuri și clasificări. Unul mai deștept va încerca să se distanțeze de ceilalți medipuli printr-o personalitate unică. Printr-un mod de a fi original. La vârsta mijlocie, medipul ori se va încadra singur în una din categoriile de mai sus, mimând comportamentul lor (pseudomaxipul sau pseudominipul) sau va rămâne toată viața un frustrat, un încârcenat. Atâta timp cât va considera că are pula medie, va fi o forță distructivă, un element negativ al societății. Medipulul caută o femeie care să-l facă să se simtă cu pula mare. Va trece peste orice defect al acelei femei atâta timp cât ea va avea grijă de această simplă nevoie a lui. De aceea relația lui cu femeile va fi una de simbioză, nu una profundă. Evident, până la faza pseudo.

Femeile
Femeile nu au pulă. Evident. De aia sunt apule. Totuși, modul lor de gândire se centrează pe pulă. Singure, sunt haotice. Comportamentul lor nu poate fi prevăzut, pentru simplul motiv că nu au o pulă fizică. Au în schimb o imagine a propriei puli în cap, care fluctuează. Ei bine, femeia într-un anumit moment se va comporta în funcție de cât de mare sau mică este pula psihică, pula imaginată de ea că o are. Iar imaginea apulei despre nepula ei este foarte fluidă. Poate fi de 10 cm acum, și de 30 cm puțin mai încolo. De aceea femeia este imprevizibilă și lipsită de logică. Din fericire, după ce se combină cu un bărbat, va adopta mărimea pulii acestuia ca fiind mărimea pulii ei. Atenție! Dacă va avea impresia că pula masculului este mult mai mică decât pula ei mintală, va încerca să îl domine și să îl țină sub papuc.

Vom mai continua cu această nouă ramură a psihologiei în curând.

Un cur trecu prin încăpere şi îmi eclipsă toate gândurile. Ere genul de cur atât de intens încât făcea restul camerei să pară alb-negru prin comparaţie. Un cur care tăia sunetele din jur şi răcnea spre tine, în tăcerea apăsătoare a propriei tale minţi. Am tras aer în piept şi s-a pierdut în golul dureros proaspăt apărut între plămânii mei. Ce ai putea să spui unui cur în asemenea hal de perfect? Am închis ochii şi mi-am imaginat acei craci lungi întorşi invers şi sprijinind orizontul. Soarele apunând între acele buci arcuite suav.

Desigur, femeia era simplu de citit. M-aş fi dus la ea, aş fi zâmbit puţin, să mi se vadă dinţii bine proporţionaţi şi bine aliniaţi, apoi m-aş fi uitat intens în ochii ei, câteva secunde, cât să observe cum lucesc ca un izvor de munte ochii mei albaştri ca un cer furtunos, şi aş fi zis ceva complet nesemnificativ, pe care oricum nu l-ar fi auzit, complet hipnotizată de privirea mea. Dar acel cur. Ce aş putea să îi zic lui? Pus faţă în faţă cu curul ei, cum aş putea să reacţionez? De cuvinte aş fi putut doar să mă împiedic. Părea genul de cur care le-a auzit pe toate. Implacabil. Curul enigmatic care nu este impresionat de nici o privire, şi pentru care o viaţă de om ar fi insuficientă ca să-l înţelegi.

Şi totuşi era un cur pentru care merita să te zbaţi. Un cur care distruge idealuri şi visuri, şi totuşi unul între ale cărui sidefate buci ţi-ai lăsa stâlcite toate năzuinţele şi speranţele fără nici o clipită de regrete. Un cur pe care ai putea să îţi pui capul şi să plângi. Să laşi ani de emoţii reprimate să se scurgă printe acele dune de alabastru. Un cur care ar putea să te înţeleagă cum nici un cur nu a putut să te înţeleagă vreo dată. Un cur cu care să poţi fi tu însuţi, fără frică. Care poate să vadă cele mai întunecate văgăuni ale sufletului tău şi nici măcar să nu se încrunte. Să te accepte în deplinătatea fiinţei tale. O piersică de cleştar, un fruct al cunoaşterii reciproce. Curul pe care cu cât îl explorezi mai bine, cu atât te dezvălui pe tine mai mult. Fin ca nisipul şi curbat ca o clepsidră. Curul atemporal, care te face să uiţi cine eşti. Curul care sfârşeşte toate cururile.

Şi un nod mi s-a pus în gât, ştiind că acel cur este prea mult pentru mine, un biet om. Că nu sunt destul de bărbat pentru un asemnea cur, pe care mintea mea nu ar putea să-l înţeleagă niciodată, şi în care m-aş putea pierde. Acel cur era o cutie a Pandorei în care eu nu voi putea niciodată să bag mâna…

Io cel mai activ îs noaptea. Nu e din cauză că îs vampir. E din cauză că îs în așa hal de leneș încât până când mă trezesc, mă scarpin la coaie, casc, mă spăl pe dinți și mă scarpin la coaie deja se întunecă. E bine, că na, prind programul de baruri după masa de prânz de la 9 seara, și nici nu mă culc cu alcoolu în tromf că bag la ghiozdan cina pe la 5 dimineața. Are avantaje și dezavantaje. De obicei, până ies io din casă se închid toate patiseriile și nu mai găsesc să cumpăr “fantezie cu rahat”. Dar ca un adevărat pesimist, nu văd părțile bune, adică ce evit, decât când sunt nevoit să îmi mișc carcasa matinal.

Spre exemplu azi, când a trebuit să mă scol la sinistra oră de 10:00 AM. Auzi la ei! AM!. Și cum mergeam morocănos pe stradă, orbit de globu’ ăla mare de lumină care nu e luna, cum dracu îi ziceți, am observat că e prea multă lume! Și am încercat să îmi cumpăr mâncare dintr-un magazin de-ăla mare pe care l-am văzu mereu închis și e prea multă lume! Și am realizat că e PREA MULTĂ LUME! Noaptea nu, da’ ziua.. prea multa lume!

Așa că m-am gândit io la vreo trei soluții să nu mai fie așa de multă lume.

Unu: Există locuri cu prea puțină lume, gen deșerturi sau păduri. Duceți-vă acolo. Veniți toți buluc în București.

Doi: Nu vă mai futeți. Nu e soluție bruscă, dar dacă nu vă mai futeți, peste 40 de ani o să fie mai puțin aglomerat. O să fiu bătrân (da sexos ca Sean Connery), da’ măcar atunci să respir lejer. Mai ales dacă nu aveți nimic special depedeve intelectual sau estetic e bine să nu vă futeți. Măcar voi.

Trei: Canibalism. Începem cu grașii că au mai multe calorii și dizlocă mai mult spațiu.

Alte idei n-am.

Plua mea, m-am trezit azi la 10. Cu 4 ore de somn cine dracu’ are idei ?