Boala cea mai mare a omului prost e futerea de grijă pentru lucruri tangenţiale cu ce consumă. Da, just, îi place ce scrie/desenează/cântă/găteşte/orice cineva. Dar nu poate să se oprească acolo. Trebuie să îl intereseze ce bagă ăla în gură. Ce trage pe pulă. Cum se îmbracă. La ce oră se culcă. Cu ce mână şi-o ţine când se pişă şi dacă se uită la hârtie după ce se şterge la cur.

De unde şi până unde curiozitatea asta bolnavă pentru detalii care nu au relevanţă? E ca şi cum ai mânca un hamburger şi ai fi curios ce culoare a avut vaca. Chiar contează?

Idiotul nu face diferenţa între personaj narator şi scriitor. E cumva diferit textul ăsta dacă e scris de unu’ de 100 de kile de muşchi sau de unul paralizat de la gât în jos? Îl schimbă cu ceva?

Mi-am plimbat mecla puţin vizibil şi iar am ajuns la concluzia că sunteţi nişte căcaţi. Şi nu din ce cauză credeţi voi. Io m-am dus acolo şi mi-am făcut treaba. Am vrut să văd în principal cât de tare mă bâlbâi cu o cameră de filmat în faţă. Destul de tare prima dată. Dup-aia mi-a trecut. Vă asigur pe voi, care o ardeţi aiurea cu “timidoşenia” că am stat destul în spatele unei camere de filmat să ştiu că 90% din oameni se pierd şi când îs doar eu, ei şi camera, darmite când sunt în direct, şi că toţi care vorbesc dezinhibat în faţa ei o fac din cauză că au experienţă şi repetiţie, nu că s-ar fi născut cu un coi în plus. Şi am vrut să văd şi câţi oameni îs curioşi să îmi vadă mecla.

Nu. Nu dintr-un acces de grandomanie. Voiam doar sa verific o teorie de-a mea, care din păcate s-a confirmat. Vă spun la sfârşit.

M-a durut la bască de comentariile negative, ca şi de cele pozitive. Nu mai pot io că zic 5 anonimi pe net că probabil aveam regim de labă şi bătaie în liceu. Mi se pare normal atâta timp cât io vă iau la pulă cu orice ocazie prind, sentimentul să fie reciproc. Ete fleoşc acuma. Ştiţi şi cum arăt, şi pe unde umblu. Dacă vreţi să faceţi miştouri care chiar să mă afecteze, veniţi să le faceţi în faţă. Să vedeţi live şi cum fac când sunt afectat. Deşi trebuie să recunosc că m-a întristat să îmi dau seama că existau nişte oameni care se aşteptau să fiu cine ştie ce psihopat cu un ochi de sticlă şi macetă care face spume la gură şi sare la bătaie în loc să fiu un om normal. Oau.

Dar în schimb ceva, recunosc, m-a afectat. M-a enervat şi m-a scârbit în aşa hal încât să zic iar că sunteţi nişte căcaţi.

Faptul că o porcărie de filmuleţ în care nu zic NIMIC, care doar are MECLA MEA ÎN EL e în medie de 3 ori mai interesant decât ce scriu, mă enervează crunt. Că PRODUSUL, munca, umorul, căcaturile de texte pe care am făcut site-ul ăsta şi pentru care ziceam eu că intră lumea sunt de 3 ori mai puţin interesante decât mecla mea, mă face să vreau să vă calc pe muie. Cum pula mea să am cu 50% mai mult trafic şi de 3 ori mai multe comentarii într-o zi când pun un filmuleţ IDIOT cu mine, decât când pun un text la care mi-am copt creierul 3 zile?

De ce pula mea vă pasă vouă mai mult de culoarea vacii decât de hamburgeru făcut din ea? Irelevant dacă vi se pare o culoare mişto sau una oribilă. Chiar contează culoarea vacii? Căcaţilor!

Oricum. M-am dus, am făcut ce voiam să fac şi gata. Mi-a ajuns. Na, un ultim montaj, pentru ăia cu culoarea vacii. Meh, a scos cam fazele în care nu ziceam nimic. Da na, până la urma nu va intereseaza ce zic.

Ma intorc la ale mele.

Eram la lansare de album E.M.I.L. , o formaţie de ska, la care toate bucăţile sună la fel. De fapt în ska cam toate bucăţile de la toate formaţiile sună la fel. Spre exemplu în deschidere au cântat Pistol cu Capse, care sună exact la fel. Au făcut şi nişte coveruri EMIL care sunau exact ca originalul. Cred că-s un fel de echipa B de la EMIL ăştia. Speră şi ei că se accidentează unu’ de la formaţia de bază să intre şi ei.

Fix lângă scenă era un dragon gonflabil care la un moment dat a început să zboare de colo până colo. Cineva îl ridicase de jos şi era aruncat aleator prin aer. Se întâmpla acolo o poponărie cruntă. Şi cum stăteam io la a treia bere caldă am decis că e datoria mea să opresc această poponărie şi să ucid dragonul. Şi mi-am scos briceagul din buzunar şi am m-am dus spre el.

Nu ştiu alţii cum sunt, da’ mie mi se pare că un om normal tre să aibă mereu un briceag la el. Nu se ştie când ai nevoie. Un poponar prost de obicei ar scoate cuţitul de la briceag când se lasă cu bătaie. E o prostie. În primul rând e evident cuţitul şi s-ar putea ca şi celălat să scoată ceva fioros, ca să îţi taie avantajul, şi trebuie să ştii şi să dai cu el. Unul care se pricepe dă la mâini, face crestături, să sară sânge FĂRĂ să îl omori pe idiotul în care dai. Scopul e maxim să-l bagi în spital. Nu să-l omori dracu’ să faci puşcărie şi să îţi lărgească băieţii rozeta pe acolo. Cu cuţitul se pot întâmpla accidente.  Băieţii deştepţi de la Victorinox au pus pe bricege nişte chestii ce ei zic că-s nujce ace de cusut piele, de belit blană, ceva, o prostie. De-aia îi iubesc io. Au găsit o justificare să pună acolo ceva perfect de cafteală. Faci un pumn în jurul briceagului şi printre degete îţi ies 2 cm de lamă. Perfect. Nu se vede decât dacă se uită cineva atent deci poţi să dai neveuri şi, cel mai important, e destul de mică încât să fie o şansă foarte scăzută să omori pe cineva dar destul de mare să-l faci pe unu să sângereze ca un porc şi să ajungă în perfuzii la spital de la un pumn în stomac.  Mi se scoală numa când mă gândesc. 

Am terminat educaţia, ne întoarcem la poveste. Cobor, urmăresc dragonul şi când trece razant pe deasupra mea îi fut o bastârcă din fundu grădinii care era să pălească în tâmplă un hipiot cu dreaduri de să-i amestece ideile. Prostu sărise să dea cu capul în dragon. Dragonul răcneşte în agonie şi pică răpus. Dragonslayeru’ de mine dă trei coate în gură, că se lăsase cu moşală şi pleacă pe plajă să îşi termine berea mulţumit. Aici intervine episodu cu grasa pişândă.

După concert văd pe unu’ cu cadavrul pe umăr ieşind de acolo. Mi se pune pata. Adică ce basca lu’ Odin face ăla? Se laudă cu ce am ucidat eu ? Mă duc după el să cer cadavrul. Să îl ard pe un rug ceva, să vadă Thor ce brav dragonslayer sunt. Să vină valkyrele să mă feleze până-n Valhalla şi înapoi. Şi aflu de la duduia de lângă tip că ei erau stăpânii de drept ai dragonului. Că era o ea. O chema Daisy. Am omorât-o pe Daisy! M-au tăiat remuşcările brusc.

Îmi pare rău, Daisy că te-am trimis în raiul dragonilor de plastic. Nu ştiam că eşti un dragon de-ăla prietenos, cu stăpâni şi aventuri drăguţe. Credeam că eşti un dragon boschetar care venise la concert să facă poponării pe acolo. N-aveam de unde să ştiu. Îmi pare rău că n-am apucat să te cunosc, să zburăm printre nori, să îmi povesteşti povestiri dragoneşti şi să îmi prăjesc mici la respiraţia ta de foc. N-am apucat să am parte de înţelepciunea ta draconică, şi nici să admir năstruşniciile tale de creatură magică.

Am făcut un desen cu Daisy, în memoria ei. Ţin minte că era galbenă. Probabil nu avea buline mov şi sigur nu scuipa foc, dar na, asta e viziunea artistului. Nu mai ţin minte clar, că eram cam beat, dar am desenat-o pe Daisy aşa cum vreau eu să mi-o amintesc. Fericită. În cinstea ta, Daisy, oriunde ai fi acum!

Marea e un veceu imens. Un pişat de loc. Ziua oamenii sunt mai ruşinoşi. Ba că au pula mică, ba că au impresia că pizda lor e un element interesant şi care nu trebuie văzut decât de oameni care merită. Dar cum dă întunericul peste ei, n-ai loc pe plajă să te pişi. Încercam să o ard şi eu liniştit la un sfârşit de bere, solo, pe plajă, să-mi adun gândurile când apare o grasă, se aşează la 5 metri în faţa mea. Nu în stânga, nu în dreapta, ci fix în faţă şi dă drumu la un jet ţărănesc de-ăla de vacă proastă. Se bălăbăne, trage budigăii peste ultimul strop şi vine clătinat spre mine. Probabil în mintea ei sticloasă credea că m-a dat jos de pe căcat de impresionat ce eram. Stă cam 6.5 secunde pe gânduri şi mă întreabă “ai o ţigară?”. Cred că fusese pişarea atât de bună încât merita o ţigară de după. Trag un “nu fumez” în sictir. Ea mai stă 6.5 secunde şi mă loveşte iremediabil cu o replică care duhnea a inteligenţă : “să te apuci!”. OAU.

O grasă la stuf unduia din osânză pe melodia aia a lu’ Banderas

ay, ay, ay, ay ay,
ay mi amor
ay mi balena,
de mi corazon

Multă pizdă în ţara asta, bă. Multă pizdă de proastă calitate, disperată, pe care n-o fute nici dracu. N-am văzut, da mi s-a zis de un beţivan care futea o grasă cu o zi înainte, fix la stuf. O coclea la secreţii la umbra unei umbreluţe, nocturn. Ăla e adevăratul spirit Vama Veche. Asta de fapt e tot ce reprezintă Voma Veche. Un loc unde terminaţi beţi se fut cu grase naşparlii în semipublic. Şi în care dârlăi între ultimele vârste îşi plimbă hernia testiculară la 12 pe plajă. Să-i piş în cur.

Mai târziu, eram cam înveselit şi mă taie pişarea. Banghesc eu o piatră pe marginea apei, mare şi albă şi decid să mă piş pe ea. Mă duc la piatră, mi-o scot, când văd că oamenii de lângă piatră se uită ciudat la mine. Contrariaţi aşa. Mă întreb io ce pula mea au ăia de se benoclează la mine de parcă nu mai sunt 14 oameni care se pişă în raza lor vizuală. Dau să vociferez când observ că şi piatra albă se uita ciudat la mine. Ciudat spre contrariat. Parcă ar fi vrut să zică “hai laso-n pula mea, ce e prost-gustul ăsta pe tine?”. Doar că n-a putut zice nimic, pentru că era un câine. Piatra era un câine. I-am zis scuzoaie câinelui, mi-am băgat-o înapoi şi am plecat. Era să mă piş pe un câine.

Aşa am descoperit eu circuitul apei în natură. Ăla adevărat, nu ce vor Illuminati să credeţi. Bullşitul ăla cu evaporare şi nori care-s făcuţi din apă. Încă un element şi am elucidat misterul.

Mâine dimineaţă mai vesel despre cum am ucidat un dragon.

Ăsta a fost de umplutură.

Salut. Acu mi-e lene.