S-au umplut staţiile de metrou de raţe care ţin un dispozitiv de curăţat WC-ul. De când a devenit raţa un simbol pentru igiena căcăştoarei? Nu îmi pare a avea prea mari tangenţe cu actul în sine. În primul rând, habitatul ei nu se intersectează cu vasul de la toaletă. Decât când vrei să faci glume mişto şi ascunzi o raţă în veceu, pui capacul şi aştepţi să se sperie şi să se pişe una pe ea când se duce să se pişe. Ăştia au impresia că dacă un animal trăieşte în apă e curat. Fals. Pe această linie logică şi căcatul e un lucru curat, că în 80% din cazuri îl văd scăldându-se, sau pregătindu-se de ultimul duş care îl trimite în jos pe ţeavă. Căcatul de om, zic. Căcatul de animal e mai sălbatec în apucături.

Aţi luat vreodată o raţă la un subbraţ, să îi crăcănaţi ciocul cu mâna cealaltă în timp ce o  strângeţi? Le pute gura! Ce fel de expert în igienă e ăsta, căruia îi pute gura? ŞI CU CE ŢINE PRODUSUL DE CURĂŢAT PENTRU CĂ RAŢELE NU AU DEGETE!

Nu tot ce e ud e curat, băieţi. Asta am învăţat de la sutele de curve mizerabile pe care le-am futat.

Şi că tot e vorba de fecale. M-am dus la fornetti, dintr-un masochism nostalgic. Înainte aveau chestiile ălea, pseudopizza, cu umbră de salam bărbos şi miros de brânză de ţăran, dreptunghiulare, cărora le ziceau pontino. Habar n-am ce curu’ mă-sii e un pontino şi de ce e dreptunghiular, dar creativii de la fornentti, ăia cu minim un curs de 3 zile de creativitate şi o scrumieră ceramică pictată de mână la activ s-au gândit că, dacă tot aduce chestia aia cu o pizza cam cât aduc eu a fiinţă umană decentă, să îi zică direct pizza. Nu nu, nu o fac ca pe pizza. E acelaşi rahat, cu acelaşi gust fecal, făcut în acelaşi mod, dar cu o nouă formă, dinamică, trapezoidală, care ADUCE cu cea a unei felii de pizza.

Şi nu încape în pungă. Latura mare e prea mare şi poponăria aia de mâncare se înfige în pungă ca o pulă în nara unui copil de 11 ani, rămânând afară ca burta unei grase cu tricou mulat. Dar clienţii se pot bucura acum de gustul nestăvilit al unui trapez, net superior gustului de dreptunghi.

Continuăm seria de fecale cu poliţiştii de la circulaţie. Cred că mama lor e mândră rău că stau în intersecţie şi dau din mână. Nu am ajuns, ca civilizaţie, într-un punct în care am putea dresa roboţi să facă un lucru aşa de simplu? Şi să ne şteargă la cur, că e din aceeaşi categorie.

Pe un afiş de căcat, reclamă la următorul concert Florin Salam, am văzut un manelist paradoxal. Îl chema Adi de Adi. Ceea ce ridică următoarea problemă: ce a fost mai întâi, adiul sau adiul?  Cum poate ceva să provină DIN SINE? Este Adi de Adi etern? Este el ceva ce a existat de dinaintea spaţiului şi timpului, astfel ajungând să fie propria lui origine?

Este Adi de Adi Dumnezeu?

Şi dacă da, de ce nu e cap de afiş?

Salut! Dacă ai găsit această foaie la tine în poşetă, înseamnă că te-am futat aseară. Pentru o bună contorizare a performanţelor mele sexuale, presexuale şi postsexuale, te rog să completezi această fişă, să o scanezi şi să o trimiţi pe adresa de mail superdumnezeu at gmail punct com. Nu, nu veni la mine la uşă cu ea în mînă ca scuză să mă mai vezi o dată. De ce să stricăm un one night stand frumos cu un dialog stupid mult după moment. Aş vrea să te ţin minte aşa cum erai: beată muci şi anonimă. Să începem.

1. Faptul că te-am învârtit pe potecuţe ciudate până la mine acasă arătându-ţi luna şi norii şi stelele, şi vorbind mult ţi s-a părut:

a) romantic
b) agasant
c) o încercare evidentă de a mă împiedica să ţin minte clar unde dracu’ stai

2. Garsoniera mea ţi s-a părut

a) boem aranjată şi curăţică, comparativ cu alte case de masculi
b) cam mirosea a cauciuc încins, bere şi băşini.
c) nu, nu am crezut că „chestia” aia e sculptura „Fantoma Soarelui Pierdut” de Brâncuşi şi că valoreză o avere. Era evident o sobă de teracotă, ţăran care eşti!

3. Atmosfera creată de mine ţi-a lăsat impresia că

a)  Muzica în surdină completa perfect starea de spirit în care eram.
b) Te-ai dus să te caci şi ai pus muzică ca să nu se audă zgomotele. Ştiu că ai dat drumu’ şi la apă să curgă, la derută, dar tot m-am prins că te caci
c) Mi s-a părut puţin deplasat când te-ai dezbrăcat la pula goală, ai scos maceta şi ai început să ataci soba, scoţând zgomote de light-saber cu gura. Nu sunt atât de mare fană Star Wars. Şi cu toate că nu ştiu cine-i ăla, m-am simţit ofensată când mi-ai zis că am meclă de Jar-Jar Binks.

4. Pula mea, ca mărime, e

a) o dihanie imensă ce nu poate fi concepută de mintea omului
b) chestia aia ar trebui dusă la circ. sau la muzeu. sau la un circ-muzeu
c) sincer, îţi cam face coaiele să pară mici

5. Ca performanţă m-am descurcat:

a) ca un zeu. Am avut orgasme multiple şi faza aia când m-ai ridicat într-o mână, m-ai pus pe tavan şi m-ai futut acolo mi s-a părut suprarealistă
b) cu tote că sunt frigidă gen vaginoi paralizat, tot am avut orgasme multiple şi faza aia când m-ai ridicat într-o mână, m-ai pus pe tavan şi m-ai futut acolo mi s-a părut suprarealistă
c) Da. Ai adormit înainte de a o introduce, idiotule.

6. Dimineaţa
a) te făceai că dormi aşa că am plecat
b) te făceai că dormi aşa că te-am trezit şi ai început să scoţi sunete guturale de porc înjunghiat la mine, cu o privire de psihopat aşa că am plecat
c) faptul că, chit că te făceai că dormi, eu tot te-am trezit şi nu am plecat nici când scoteai mugete de animal rănit la mine, a determinat nefericitul accident ce m-a făcut să plec cu un ochi vânăt.

7. Per total, experienţa a fost
a) cea mai tare noapte din viaţa mea.
b) eşti un psihopat.
c) eşti un psihopat. sună-mă.

Cred că am o mică manie. Ăla e hipstăr, ălălalt tot hipstăr, tot ce văd sunt hipstări. Şi totuşi mulţi habar nu au ce e ăla un hipstăr şi de ce consider eu că e cea mai josnică subspecie umană, responsabilă cu decăderea a tot ce este cultură occidentală.

Mi-e greu să explic. Nu că n-aş sti cum. Mai mult din cauză că trebuie să-mi retardez discursul ca să înţelegeţi şi voi ceva. Mă gândesc chiar să încep multe fraze cu „prietene”, ca să vă fie limbajul familiar, dar cred că ar fi cam mult.

Hipstărul este.

Asta e principala problemă a omenirii. Că hipstărul este. Dar ce este el?

Păi hipstăreala e o subcultură. Cam ca maneleala, doar că, spre diferenţă de maneleală, hipstăreala e o subcultură cu pretenţii. Membrii acestei subculturi se cred mai citiţi, mai isteţi, mai artişti şi cu o mai mare afinitate pentru cultura urbană decât noi, restul oamenilor. Ei se opun profund mainstream-ului, dar această opunere este una falsă. Ei propun ca antagonist al masei de oameni care arată la fel, fac şi gândesc acelaşi lucru o masă de oameni care arată la fel, gîndesc şi acţionează aglutinat, DAR ALTFEL decât prima masă. Diferenţa dintre ei şi mainstream este doar de aparenţă, nu şi de esenţă. Fiind cam tâmpi, nu observă că opunerea logică faţă de mainstream ar fi individualismul. Sunt aceeaşi mărie, cu pălărie, dar de altă culoare.

Diferenţa dintre subincultura hipstăr şi cea, să zicem, emo, sau minimal, e că cei din urmă sunt boraci mici, pe cînd hipstării nu prea au scuza vârstei, găsindu-se în număr mare în segmentul 22-30 de ani. Studenţi, clasa muncitoare, oameni serioşi, cică.

Caracteristica principală a hipstărului este mimetismul. Dar iarăşi, cum e şi normal, un mimetism superficial. Hipstărul extrage aparenţa din culturi de care nu aparţine şi pe care nu le înţelege, le adaptează la standardele lui de superficialitate cu iz de nou, mândru că a REINVENTAT ceva. Adevărul e mult mai trist. Ei nu reinventează nimic, doar smulg învelişul lucrurilor diferite şi le însuşesc, înţelegând din conceptul de bază cam cât înţelege un autist din dansul de împerechere al cocoşului de munte.

Şi acest lucru li se pare cool. Să vă dau exemple, să mă înţelegeţi.

Tipul cu creastă şi pierce în sprânceană, care nu ştie cine au fost the misfits, the ramones, că sid vicious nu era vocalul de la sex pistols şi care mai arde un post punk şi un „ooh your sex is on fire”, care e anarhist 3 ore pe săptămână şi corporatist în restul timpului, e un hipstăr. El a jupuit lookul culturii punk şi îl poartă ca o mască, atâta timp cât se simte bine în ea. Nimic de acolo nu îl defineşte, nimic de acolo nu e mai profund de piele. E doar un şou, să se simtă cool.

Din anii 30 şi 40, hipstării au înţeles pălărie şi eşarfă. Din anii 60 au înţeles haine vintage. Din cultura punk au înţeles pătrăţele şi pierce-uri, din cea nerd ochelari cu rama groasă şi păr în ochi. Din aia gay haine androgine şi machiaj la tipi. Din aia hippie rahaturi hand made şi simboluri florale. Un hipser poartă tricou cu Che Guevara deşi habar n-are cine e ăla. Un hipster dă 2 milioane pe o pereche de gumari Converse fără să ştie ce însemnau gumarii acu 20 de ani. Ce simbolizează ăia. Un hipstăr dă 15 milioane pe o bicicletă cu o singură viteză, simplistă că arată ca în anii 60. Hipstării jupoaie toate simbolurile culturilor şi epocilor pe care nu le-au trăit şi înţeles. Transformă lucruri ieftine, de masă în alte circumstanţe, în chestii scumpe şi pă trend. A început cu pantalonii rupţi şi uzaţi din fabrică, că ăia care umblau cu pantalonii rupţi şi uzaţi nu le păsa şi erau culeanu.

Acum poţi fi la fel ce cool ca cineva din alt spaţiu sau timp pe mulţi bani! Poţi emula sărăcia anilor 60 în haine de fiţe!

Şi asta e problema principală a hipstărilor. Că aleg tot ce e facil şi superficial. Imită prost şi bezmetic şi prin asta insultă lucrurile pe care le imită. Totul e simplificat şi transformat în pastile de „cool”. Remixăm „du-mă acasă măi tramvai”. Punem la gât cravata de pionier a lu bunicu, luăm o poşetă hand made şi ne dăm cu bicicleta prin oraş.

Să nu înţelegem nimic. Să interpretăm facil şi autist toată istoria şi cultura şi să extragem doar ce e cool din ea. Amestecăm tot, eliminăm ce e complicat şi cerebral şi ne-a ieşit ceva simplu, de consum în masă. O epidermă cu mirajul profunzimii. Muzică, artă, futut. Totul merge hipsărizat şi adus la un numitor comun cu bale în colţul gurii.

Che Guevara e tipul ăla cool de pe poşetele pentru bărbaţi. Dă bine.

Vreau să menţionez la început că Voiculescu mi-e antipatic. Indiferent unde aş lucra sau n-aş lucra, il găsesc odios şi sinistru din toate unghiurile. Bine, dacă aş lucra la Intact sigur l-aş găsi cald, pufos şi o figură paternă. Dar până în momentul în care o să scriu la intact şi o să mă jur cu mâna pe coaie că acest articol a fost scris într-un puseu de nebunie temporară, e odios şi sinistru.

Cum ştiu că nu am cum să conving trolii băloşi care intră aici că nu e comandă din trust articolu ăsta, recunosc direct. E comandat de Vântu, de Dragoş Stanca, de Tanti Maria, de Zoso, de duşmanii lui Ciutacu şi de mama lu Băsescu. Sunt o curvă şi scriu la comandă.

Dacă tot am stabilit asta, să trecem la subiect.

Voiculescu se crede cool. Voiculescu are blog. Mailul de la blog e coolmogul@yahoo.com . Am scris mailul aşa ştiind că motoarele de spammeri o să îl bage în baza de date acum. Nu că aş fi eu nesimţit, dar zic că nişte reclame la cialis i-ar prinde bine.  Deci. Ne întoarcem. Voiculescu ştie că e sinistru de mult. Că are charismă cît talpa bocancului şi că plîng copii când îl văd. Că are un zâmbet de moroi sătul şi o privire de lighioană nesfântă. Dar nu a fost niciodată mulţumit cu statul în umbră, chit că întunericul îl îmbracă ca o mantie. A vrut premier, nu i-a ieşit. Dar ideea de baie de mulţime nu i-a ieşit din capul lui osos. Ca şi monstrul lui Frankenstein, el vrea să fie iubit. Se pozează cu copii, dă burse, face concursuri, o arde caritabil, numa numa l-ar crede cineva că e simpatic.

Şi vrea să ne prindă în plasa lui de prietenie şi familiaritate, cu poze cu el şi copii zâmbind, cum juca hockey zâmbind. Să asociem aerul de pe pagină cu meclanul lui şi să deducem că şi el e la fel. Blogul lui e foarte jovial.Cum îţi permiţi, bă, să fii jovial cu mine pe internet? Băi ăsta, ce, am pupat aceeaşi fesă de ceauşescu când eram mici ? Ne jucam de-a secera şi ciocanul la mama ta în pridvor? Cât tupeu! Să fii jovial cu oamenii! Pe net! Puţin respect. Să fii jovial cu mine când o să fiu eu jovial cu tine, auzi?

Băi coolmogul. Io îmi tai un coi dacă scrii tu pe blog şi nu o piaristă tristă care se uită în oglindă şi spune „pentru asta am terminat eu snspa-ul? să emulez un  securist pe net?”. Mi-a plăcut foarte mult jmecheria cu coolmogul. Hai că mai am io vreo două, poate vrea să le bage. Le dau fără copyright: seCOOLrist, .com-unist, Motanul Coolix sau direct Felix the Cool Cat.

Şi ultima smegmă a lui e că face burse pentru bloggeri, aceşti copii oribili ai internetului. Se dă bine pe lângă ei. Că are impresia că blogul e un domeniu de viitor, nu un trend de căcat. Că ăia sunt formatori de opinie, nu labagii frustraţi. Că părerea lor contează şi dacă ăia îl văd într-o latură pozitivă, o să-i convingă şi pe alţii. Mai ales că pe net nu se simte damful lui malefic. Dar nu asta e problema. Marele plasangiu pică într-o plasă la rândul sau. Părerea bloggărilor chiar nu contează. Ştiu că fac chestii pe net, că se agită, dar sunt puţini şi între ei acolo, în cercul lor strâmt. Chit că sunt 200 de oameni pe netul românesc care fac conţinut cât restul 2 000 000 care mai freacă tastatura, conţinutul ăla mult e tot pentru ăia 200. E ca şi cum ai avea o cameră mare cu 200 de nebuni care aleargă pe pereţi şi una cu 2 milioane de liniştiţi care stau cuminţi în banca lor şi nu-i bagă în seamă. Chiar că nebunii impresionează prin energie, NU-I BAGĂ NIMENI ÎN SEAMĂ. Şi când ajung la urne, tot 200 de voturi sunt.  Plăteşti o piaristă degeaba. Bloggării contează doar pentru bloggări. Atât. Şi nu-s aşa mulţi. Îs cât marja de eroare din Adunaţii Copăceni.

Las-o baltă cu vrăjeala, găseşte altă metodă să pari simpatic. Blogărul e ca copchilu’ nebătut. Cu cât îi dai mai multă atenţie, cu atât orăcăie mai tare. Chiar e nevoie să încurajăm labagii frustraţi ai internetului? Să le dăm burse? Să se creadă şi mai importanţi? Dă-i în mă-sa de şomeri şi paraziţi. Auzi tu la el, cică „visul cel mai mare al unui blogăr român e să-l bată pe zoso”. Io zic că-l fac parte-n parte, că am reflexe mai bune şi condiţie fizică gen.

Şi cel mai tare îmi place că a ales şi vreo 5 blogări să se întâlnească cu ei. De ce? Ţi-au zis sursele că au măduva mai gustoasă, bestie?

Deşi la prima vedere, Mircea Badea este o chestie jenantă, ruşinoasă, care se face de căcat şi are nevoie tratament, exact ca un hemoroid, ei bine, eu am să demonstrez că nu este. Aşa că am făcut o listă de diferenţe clare între Mircea Badea şi un hemoroid, ca să nu existe confuzii.

1. Hemoroidul este jenant toată ziua, pe când Mircea Badea este jenant doar o oră pe zi.

2. Hemoroidul chiar te umple de sânge pe când Mircea Badea maxim te ameninţă „bă, prietene, te umplu de sânge!”.

3. Hemoroidul nu răspunde de comezi date la telefon de Voiculescu. Cu toate că e roşu, hemoroidul nu colaborează cu comuniştii. E apolitic.

4. Hemoroidul te jenează când faci şpagatul, pe când Mircea Badea te încurajează.

5. Mircea Badea este mult mai uşor de ignorat decât un hemoroid.

6. Mircea Badea vorbeşte ca un ţăran de Bucureşti cu dă, şi pă şi „prietene”, pe când hemoroidul nu vorbeşte.

7. Hemoroidul miroase a căcat şi transpiaţie, pe când Mircea Badea mai miroase şi a cremă epilatoare.

8. Daca pocneşti un hemoroid te doare, dacă îl pocneşti pe Badea îl doare pe el.

Deci chiar nu e un hemoroid Mircea Badea! Să nu mai aud asemenea supoziţii absurde.