1 mai e sărbăoarea preferată a oamenilor lipsiţi de orice umbră de inteligenţă. Genul de cretin cu idei fixe care se bucură după calendar. Sâmbătă se spală pe cap, de Sfântu Gheorghe îl sună pe cumătru să îi zică „la mulţi ani”, marţea o fute pe nevastă-sa că nu e nimic fain la televizor şi de 1 mai se duce la mare. În turmă.

De ce se duc toţi, în turmă de 1 mai să se aglomereze pe plaja de să n-ai loc să scuipi o băşină de ei? Habar n-am. E ca şi cum ar veni o curvă gratis la tine în sat timp de 3 luni şi ai stabili să te duci într-o seară cu toată lumea la grămadă, ca să vezi cururi păroase şi să miroşi traspiraţie de coaie, ca apoi, pentru următoarea lună, la curva aia să nu se ducă nimeni. Pentru că dacă vă duceţi weekendul viitor la mare, nu o să fie NIMENI. O să fie o plajă imensă NUMAI A VOASTRĂ. Dar de ce să faceţi asta când vă puteţi bucura de 8 ore de drum dus, 8 întors pe cea mai scârboasă aglomeraţie şi de 9 ore petrecute pe o plajă plină de târlani care urlă?

Şi mai ales, coae, e 1 mai, tre să mergem la vamă. Să bem şi să urlăm că suntem rebeli şi aşa face toată lumea!

Şi serios. Anul ăsta nici măcar nu a picat mai luni-vineri, să zicem ca are lumea liber şi profită de un weekend prelungit. Nu. E un weekend exact ca următorul, doar că o să fie litoralul plin de drone iar săptămâna viitoare o să fie gol. De ce? De proşti.

Dacă vă duceţi la mare weekendul ăsta pentru că e 1 mai, fără alt motiv mai bun decât ăsta, vă invit să-mi suflaţi în pulă ca într-o trompetă de marţipan glazurată cu ciocolată.

Cum urci de la bariera dinspre chei şi treci de Suburbia, un loc unde-s mai puţini oameni decât la curul Irinei Margareta Nistor, deşi e aproape la fel de încăpător, vezi pe stânga cum urcă semeţ strada Smârdan.

Ea începe cu Goblinul pes stânga, acel club de căcat plin de pulifrici pastilaţi şi pizde minore atât de uşor de futut încât te bagă în depresie. Ani de zile de alergat după gagici competitiv, uneori fără succes îşi pierd sensul. Fututul devine din sport de agerime ceva accidental şi banal ca călcatul într-un căcat. Nu intraţi acolo decât dacă vreţi ca anii anteriori din viaţă să pară complet duşi pe pulă. Ceva mai sus e un magazin de hipsterbicilete în jurul cărora roiesc căcaţii ca într-o lume opusă unde căcaţii mănâncă muşte stătute la soare, nu invers.

Iar dacă ai ajuns acolo, deja ai intrat în miezul teraselor de pe Smârdan.

Îţi dai seama unde eşti după privirea oamenilor din jur. Ură sau dispreţ. Dacă se uită cu ură, înseamnă că porţi haine de la Kenvelo mai scumpe decît ale lor, deci ai mai mulţi bani decît ei, în pizda mă-tii. Dacă se uită cu dispreţ înseamnă ca ori ai haine de la un Kenvelo ieftin ori nu sunt haine de la Kenvelo pe tine deci se deduce că sunt mai ieftine. Insistăm pe hainele de la Kenvelo pentru că nu sunt ieftine, nici scumpe. Nu e o mare firmă, să zici că dai pe cineva jos de pe căcat cu ea, dar nici nu e sărăcie din Obor. Dai mai mult pe ele decât fac dar discrepanţa între calitate şi preţ e lejer în limita dintre acceptabil şi ţeapă.  Exact ca şi viaţa lor. O epatare care se apropie de ţeapă dar nu destul încât să vrei să te împuşti în cap.

Stai jos, ia-ţi o bere şi priveşte-i, dragă cititorule. Ei sunt măgarii pe spatele cărora se pişă toţi şefii antipatici din univers. Ei sunt cei care opresc, cu mecla lor, jetul puternic de urină venit de la cei de mai sus, spărgându-l, astfel încât la noi să ajungă doar stropi. Turma de yuppie. Nici hipstări nici cocalari, nici business. Un melanj de toate trei. Un ambalaj plin de pretenţie pe un balot de banalitate. Partea de sus a clasei medii care se crede partea de jos a clasei superioare. Yuppie la tinereţea târzie, bătând de la 25 pînă la 35 de ani.

Sunt nişte oameni pentru care banii înseamnă ceva mai mult decât pentru mulţi dintre noi. Sunt încă la vârsta la care au prieteni care o freacă toată ziua, iar ei muncesc de le sar capacele. Poate nu greu, dar plictisitor. Au genul ăla de slujbă de la 9 la 5, cu pauză de o oră, că aşa e în protecţia muncii. Îi prinde 6:30 adeseori la muncă. Nu ai cum să îţi justifici pierdutul vieţii pe o slujbă de căcat, care nu te împinge în nici o direcţie decât dacă te convingi că banii sunt foarte importanţi.

Nu au destui cât să se şteargă la cur cu ei, dar sar de 20 de milioane, ceea ce e destul de decent. După rate şi chirie, mai rămân ceva ceva, de statut. Că trebuie să arăţi altora că o duci binişor, că alfel ar râde de tine că munceşti ca drona toată ziua.

Aşa că stau pe strada Smârdan, cu o sticlă de Carlsberg în mână, pe care la gust nu ar diferenţia-o de un Ursus din două pahare similare, dar care e cu 2 lei mai scumpă deci arată mai bine la ei în mînă. Se adună cu colegii de la muncă, că nu au timp de altă viaţă socială, la aceeaşi oră, în aceeaşi zi a săptămânii, să râdă de ultima poză cu pisici şi cizburgări care a circulat pe mailul intern, să discute despre următoarea mărire de salariu, teambuilding şi să-şi etaleze toate căcaturile pe care au dat ceva mai mulţi bani decât merită.

Stau şi se uită cu dispreţ la oamenii care trec şi pe faţa cărora se vede că câştigă mai puţin decât ei. Ah, ce bine ar fi să aibă fiecare câte un semn plutitor cu salariul deasupra capului, să nu mai fie nevoie să te uiţi după eticheta de la Kenvelo ca să-ţi dai seama de valoarea lui ca om! Sigur, ei, yuppie de Smârdan îşi irosesc viaţa acum, dar peste 10 ani o să te cheme să îţi arate cum din ratele lor au apartament cu 2 camere în Militari, televizor cu plasmă, aer condiţionat, centrală şi un SUV ieftin dar SUV. Ei şi-au construit o viaţă, cât tu ai frecat-o şi chiar dacă sincer, nu-ţi pasă, ei o să creadă că îţi pasă. N-are cum să nu-ţi pese. Că nimeni nu e mulţumit doar să bea Ursus în haine ne-Kenvelo şi să meargă cu metroul la muncă.

A dat în sfârşit căldura. Înfloresc rândunicile, ciripesc crizantemele, etc. Căcaturi verzi, mirosuri, splendoare în iarbă, ştiţi voi povestea, nu v-o mai spun şi io că nu m-am jucat „câte ouă are baba” cu Alecsandri. Dar pentru oamenii gospodari ca mine, important e că putem să bem în locuri fără acoperiş. Aşa că vă recomand io trei locuri din centrul capitalei unde poţi arunca o bere în grumaz şi, bonus, să te simţi şi valoros ca om, pentru că eşti înconjurat de o faună de dobitoci.

Argentin
Argentinu’ e o bodegă în aer liber cu bere ieftină din faţă de la club A. Pe vremuri, roacării se adunau în Argentin să se facă pulă şi apoi intrau în club A, unde nu consumau nimic, decît panaramă, spre disperarea patronilor. De când Lenţi Chiriac, manelistul ăla urât care punea metale comerciale pe acolo a plecat, a murit sau ce măsa-n cur a păţit de antipatic, metaliştii nu mai calcă prin A. Mai ales că acolo e tot timpul festivalul cîrnatului: 20% tipe urâte 80% dârlăi penibili. Dar prin Argentin tot mai trec.

Şi jalnice creaturi mai sunt metaliştii din ziua de azi. Toţi sunt de pe la 25 la 50 de ani, stau şi îşi deplâng soarta şi beau. Şi au şi de ce. Soarta a fost crudă cu ei. Pe vremuri, dacă erai pletos, aveai geacă de piele şi puteai să te uiţi fioros la oameni, futeai. Nu conta că eşti nespălat, urât ca noaptea şi prost de gârâi. Erai un rebel. Toate pizdele de 14 ani care voiau să se răzbune pe un tată prea sever umblau 3 săptămîni cu un metalist, care le futea numai în cur, ca să rămână virgine, că erau controlate. Viaţă de lux. Beai şi futeai minore. Acuma minorele nu se mai chinuie cu metaliştii, că au alte alternative.

De fapt asta era marele avantaj al metaliştilor pe care şi l-au pierdut. Înainte, pe vremuri, erau ei sau cocalarii. Acum mai sunt şi hipsteraşii, care au acelaşi aer fals de rebeliune doar că nu le pute gura a carmol şi te ţin de mână după ce te fut. Aşa că metaliştii au rămas cu grasele urâte care tot timpul gravitau în jurul lor, aşteptând să se îmbete destul ca să le fută. Stau, beau, şi plâng pe interior. Acuma nu mai dă nici o pizdă uşor impresionabilă doi bani pe faptul că ei au trupă de groh care se cheamă Putrifying Evisceration sau Eviscerating Putrefaction. Nu mai vine niciuna să umecteze la repetiţiile lor. De fapt, nu-şi mai face nimeni trupe de metale.

Toţi lăbarii o ard indie acum. Au dispărut cele 500 de trupe de black şi death metal din Bucureşti, care sunau toate la fel. La fel de prost. Au dispărut şi proastele care credeau că cu cât e ăla mai nespălat şi mai zgomotos cu atît e mai cool. Acuma cool e ăla care mixează denebe, face grafuri şi trage ketamină pe cur. Şi foştii oameni cool au rămas doar cu vechile poveşti de glorie, geaca de piele şi CD-urile cu demouri zgomotoase pe care le trăgeau la cd-writeru cu 8 viteze a lu mă-sa acu 10 ani. Ei şi grasele lor. Beau şi îşi plâng de milă. Nu mai sunt culeanu.

Argentin e un loc perfect în care să bei o bere şi să faci bărcuţe de hârtie, să le dai drumul pe râul de lacrimi ce curge printre picioarele ultimilor metalişti din Bucureşti. Bătrâni, săraci şi nebăgaţi în seamă. Vărsăm şi un gât de bere pe jos. Pentru morţi.

Continuăm zilele următoare cu minunata stradă Smârdan şi Motoarele.

Şi Sfântul Duh veni într-un oraş din Galileea, numit Nazaret, la o virgină vorbită să se căsătorească cu un bărabat Iosif, din casa lui David. Numele virginei era Maria. Şi cum intră, sfântul duh îi zise:

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul e cu tine! Iar aceasta a răspuns: Cum va fi mie aceasta? Şi El a spus: Eu voi veni asupra ta şi puterea Celui preaînalt te va umbri. Iar Fecioara a grăit: Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi Duhul Sfânt se pregăti şi deodată se opri brusc zicând:

- Ce căcatul Meu e asta?

- Ce?

- Eşti pe ciclu!

- Păi şi ce?

- Păi cum adică şi ce? Nu puteai să zici şi tu ceva?

- Păi nu credeam că contează?

- Cum târtiţa Mea Sfântă să nu conteze?

- Aşa şi, nu eşti Tu omnipotent?

- Femeie, nu am zis că nu pot. Nu vreau. E scârbos! Pizda e scârboasă aşa cum e, darmite cu sânge.

- Cum să fie scârboasă dacă aleargă toţi bărbaţii după ea?

- Băi, io-s bărbat? Io-s duhu sfânt. Tu te-ai uitat la ea vreodată să vezi cum arată? Şi mă mai întrebi dacă e scârboasă. Pff! Păi stăteam la o şuetă cu bărbosul, de când cu gândurile paterne vrea să îi zicem Tatăl, dar pe atunci îi ziceam Tipul. No aşa, şi cum stăteam io cu Tipul şi ne gândeam cum pana mea să facem specia umană, vine ăsta cu o idee glumeaţă. Zice mie, „bă să facem o chestie la femei, pizdă să se cheme, care să fie o gaură urâtă şi penibilă şi care flopăie şi e plină de faună şi floră şi zemuri şi pieliţe şi chestii”. Şi după începe nebunu să râdă şi să cadă pe jos. „ce-ai mă”, zic io, la care el, râzănd şi băşindu-se şi bălind de râs zice „şi bărbaţii să alerge toată viaţa să dea limbi în pizdă, hă hă hă!”.

- Nu, serios? Nu cred aşa ceva!

- Băi, pisi, să-mi cadă ciocu’ dacă te mint. Mă, voi sunteţi proşti mă, mai ales bărbaţii. Păi am făcut 8% dintre ei să se fută în cururile lor păroase între ei şi să-şi sugă pulile din cur şi să nu găsească nimic scârbos în asta. Păi bă, putem să-i facem şi să şi-o bage în stupi de albine şi să li se pară mişto! Aşa de rasă de tâmpiţi sunteţi!

- Bine bine, dar noi, aici, acuma, ce facem?

- Nu facem nici un căcat. Io îţi şterg acuma memoria, şi îl trimit pe Gavriil să vină peste o săptămână, să-ţi spună el iar poezia. Delegarea puterii, ce pula mea.