Pitici Gratis

vineri, aprilie 23, 2010

Faună de terasă: Argentin

A dat în sfârşit căldura. Înfloresc rândunicile, ciripesc crizantemele, etc. Căcaturi verzi, mirosuri, splendoare în iarbă, ştiţi voi povestea, nu v-o mai spun şi io că nu m-am jucat „câte ouă are baba” cu Alecsandri. Dar pentru oamenii gospodari ca mine, important e că putem să bem în locuri fără acoperiş. Aşa că vă recomand io trei locuri din centrul capitalei unde poţi arunca o bere în grumaz şi, bonus, să te simţi şi valoros ca om, pentru că eşti înconjurat de o faună de dobitoci.




Argentin
Argentinu’ e o bodegă în aer liber cu bere ieftină din faţă de la club A. Pe vremuri, roacării se adunau în Argentin să se facă pulă şi apoi intrau în club A, unde nu consumau nimic, decît panaramă, spre disperarea patronilor. De când Lenţi Chiriac, manelistul ăla urât care punea metale comerciale pe acolo a plecat, a murit sau ce măsa-n cur a păţit de antipatic, metaliştii nu mai calcă prin A. Mai ales că acolo e tot timpul festivalul cîrnatului: 20% tipe urâte 80% dârlăi penibili. Dar prin Argentin tot mai trec.

Şi jalnice creaturi mai sunt metaliştii din ziua de azi. Toţi sunt de pe la 25 la 50 de ani, stau şi îşi deplâng soarta şi beau. Şi au şi de ce. Soarta a fost crudă cu ei. Pe vremuri, dacă erai pletos, aveai geacă de piele şi puteai să te uiţi fioros la oameni, futeai. Nu conta că eşti nespălat, urât ca noaptea şi prost de gârâi. Erai un rebel. Toate pizdele de 14 ani care voiau să se răzbune pe un tată prea sever umblau 3 săptămîni cu un metalist, care le futea numai în cur, ca să rămână virgine, că erau controlate. Viaţă de lux. Beai şi futeai minore. Acuma minorele nu se mai chinuie cu metaliştii, că au alte alternative.

De fapt asta era marele avantaj al metaliştilor pe care şi l-au pierdut. Înainte, pe vremuri, erau ei sau cocalarii. Acum mai sunt şi hipsteraşii, care au acelaşi aer fals de rebeliune doar că nu le pute gura a carmol şi te ţin de mână după ce te fut. Aşa că metaliştii au rămas cu grasele urâte care tot timpul gravitau în jurul lor, aşteptând să se îmbete destul ca să le fută. Stau, beau, şi plâng pe interior. Acuma nu mai dă nici o pizdă uşor impresionabilă doi bani pe faptul că ei au trupă de groh care se cheamă Putrifying Evisceration sau Eviscerating Putrefaction. Nu mai vine niciuna să umecteze la repetiţiile lor. De fapt, nu-şi mai face nimeni trupe de metale.

Toţi lăbarii o ard indie acum. Au dispărut cele 500 de trupe de black şi death metal din Bucureşti, care sunau toate la fel. La fel de prost. Au dispărut şi proastele care credeau că cu cât e ăla mai nespălat şi mai zgomotos cu atît e mai cool. Acuma cool e ăla care mixează denebe, face grafuri şi trage ketamină pe cur. Şi foştii oameni cool au rămas doar cu vechile poveşti de glorie, geaca de piele şi CD-urile cu demouri zgomotoase pe care le trăgeau la cd-writeru cu 8 viteze a lu mă-sa acu 10 ani. Ei şi grasele lor. Beau şi îşi plâng de milă. Nu mai sunt culeanu.

Argentin e un loc perfect în care să bei o bere şi să faci bărcuţe de hârtie, să le dai drumul pe râul de lacrimi ce curge printre picioarele ultimilor metalişti din Bucureşti. Bătrâni, săraci şi nebăgaţi în seamă. Vărsăm şi un gât de bere pe jos. Pentru morţi.

Continuăm zilele următoare cu minunata stradă Smârdan şi Motoarele.

posted by Radu at 5:40 am  

187 Responses to “Faună de terasă: Argentin”

  1. adi
    aprilie 23, 2010 la 5:55 am

    vremuri bune, dar apuse

  2. firstname008
    aprilie 23, 2010 la 6:22 am

    Bun, bun… N-am mai rezonat de mult cu o lectra cum am rezonat cu asta. Felicitari!!!

  3. eu...evident
    aprilie 23, 2010 la 8:50 am

    or sa se spanzure cu lantoagele alea pe care le trag dupa ei…
    teoretic tot nespalati au ramas

  4. JKGJKHSDFUGHU
    aprilie 23, 2010 la 9:12 am

    Bravo!Bun post. Comentariu perfect!

  5. AI
    aprilie 23, 2010 la 9:18 am

    Eu am fost de doo ori in Argentin. Prima data, ca eram beata si nu stiam exact unde sunt. A doua ora cred ca am luat un purice. De la o garsa metalista.

  6. eu...evident
    aprilie 23, 2010 la 9:33 am

    sunt purici in Argentin?la cate animale sunt acolo,numai puricii mai lipseau

  7. eu...evident
    aprilie 23, 2010 la 9:33 am

    app.Radule,zeul meu,iti plac motoarele?

  8. TheCreatrix
    aprilie 23, 2010 la 9:34 am

    “Argentin e un loc perfect în care să bei o bere şi să faci bărcuţe de hârtie, să le dai drumul pe râul de lacrimi ce curge printre picioarele ultimilor metalişti din Bucureşti. Bătrâni, săraci şi nebăgaţi în seamă. Vărsăm şi un gât de bere pe jos. Pentru morţi.”

    suna foarte frumos. foarte pe inima mea. aproape la fel de frumos ca şi “veniţi să luaţi intuneric”.

    Ştiu Smârdan şi Motoarele. Deşi locuiesc cam departe, am fost in locurile astea două.

  9. AI
    aprilie 23, 2010 la 9:37 am

    @eu: da, sunt. sau am facut eu o alergie de la miros. oricum, un lucru e clar: dupa ce vii de acolo, ai o parere mult mai buna despre tine. indiferent cat de urat si gras esti, asa ca mine.

  10. TRG
    aprilie 23, 2010 la 10:30 am

    ce stii tu tarane despre metalistii din bucuresti ? ai auzit si tu pe la munca sau pe la facultate? mars la mata la tara

  11. Corporatistu' cu badge la cingatoare
    aprilie 23, 2010 la 11:05 am

    Un articol fain dupa destul de multa vreme de laba trista…

  12. Sloboz
    aprilie 23, 2010 la 11:06 am

    Da ba, dar inchide la 9 jumate barul. E de cacat, slobozi-m-as ace. Ca sa te faci penis, tre sa vii dimineata. E nasol.

  13. ungheorghe
    aprilie 23, 2010 la 11:11 am

    Baaaaa! Ala nu era rau de lacrimi. Avea concentratie de minim 40% alcool. In rest mi-e dor de miercurile din Club A, chit ca toata noaptea ascultam numai Alice Cooper si Sepultura. Ah ce vremuri!

  14. mmihai
    aprilie 23, 2010 la 11:14 am

    @trg – Cica unii ar fi agramati. Mananca cratime. E dovedit stiintific.

  15. moceanu
    aprilie 23, 2010 la 11:17 am

    5*/5* pt ultimu paragraf

  16. mihai
    aprilie 23, 2010 la 11:19 am

    eu zic ca suferi de niste mici complexe si frustrari sexuale. Probabil ai suferit mult pe vremea cand roackerii aia rai aveau succes la gagici, iar tu trebuia sa te resemnezi doar cu Manuela. Cat despre Argentin …. nu am fost decat o singura data acolo, deci nu prea pot sa imi dau cu parerea foarte mult.

    • Radu
      aprilie 23, 2010 la 5:12 pm

      zice unu ca cica as fi frustrat ca am suferit pe vremea cand metalistii pletosi aveau succes la gagici .

      pe vremea aia eram metalist pletos. gg.

      mna, dupa ce am avut dreptu sa votez mi s-a parut ca era oleaca cam penibila treaba si ca tre sa ai cultura muzicala a unui copac sa te limitezi la un singur gen de muzica. pletele au fugeat din plictiseala, ceva mai tarziu.

      iar pulifriciu ala care imi zice mie ca n-am cultura muzicala. coaie, n-ai citit tu cat am io playlistu de lung

  17. mmihai
    aprilie 23, 2010 la 11:21 am

    asta e altu’ nu-s eu

  18. sal
    aprilie 23, 2010 la 11:23 am

    ba, stiu ca pe-aici se vorbea despre corporatisti la modul “muie corporatistilor”. am gasit imnul lor si e simpatic:
    http://www.myspace.com/omugnom
    prima melodie, “demisia”

  19. Nebunul_din_Porumb
    aprilie 23, 2010 la 11:33 am

    bun bun asa. Bine ca au deschis Argentin-ul. sa calce si piciorul meu de taran prost de la mare, capitala. Raman uimit. oamenii care au postat mai sus si vor posta in continuare mai jos, injura si critca Arngentin-ul si metalistii. dar au fost de cel putin 3 ori acolo ca sa bea o bere cu 3 lei, ori 2.50 sau cat dracu era asta vara Azuga :). cum se face ca scuipati acum? plm… em fost de cateva ori pe acolo si din , 20 de mese ori cate sunt acolo, doar 5 erau ocupate de metalisti, 8-9 de batrani care jucau table, si restul meselor… de oameni ca voi. se cunostea pe fata lor ca nu le place si ii dezgusta la maxim locul, dar pula mea coaie ..de ce sa dau 1 leu in plus si sa merg unde-mi place mie ? :)

  20. Cata
    aprilie 23, 2010 la 11:50 am

    Who the fuck cares… Se vede ca unora nu le place beletristica.

  21. Nici nu stiti ce pierdeti
    aprilie 23, 2010 la 12:02 pm

    hai ca o ardeti fandositi !
    FRANTUJILOR !
    Salutul frantuzesc – razbunarea romaneasca !

  22. Nici nu stiti ce pierdeti
    aprilie 23, 2010 la 12:03 pm

  23. namtab
    aprilie 23, 2010 la 12:17 pm

    ba io n-am pretentie la baruri, atat timp cat nu ti se lipesc coatele de masa de nespalata ce e, atat timp cat exista maxim un imputit la 10 m2 , nu e 15 lei o bere si nici nu stai 100 de ani ca-n piranha sa vina cineva sa iti aduca un meniu si inca 100 sa iti ia comanda… imi place de ex in curtea berarilor.

  24. Gabitza
    aprilie 23, 2010 la 12:21 pm

    Asa cum au observat si ante-scriitorii mei, ultimul paragraf e liric!

  25. Victor
    aprilie 23, 2010 la 12:25 pm

    Adevarul e ca am vazut cativa metalisti d-astia de care spui tu doar ca nu stateau la terasa ci erau bagati in ultima cara, aia de langa bude..

    Btw, mai nou, preturile din Club A se compara cu cele din Argentin.

  26. Radu
    aprilie 23, 2010 la 12:43 pm

    Lenți n-a crăpat, din păcate. Stă sâmbătă seara în Fire să „încânte” auzul tuturor metaliștilor români cu selecții fine de tipul Pantera sau Whitesnake.
    Și metaliști bătrâni nu prea am văzut în Argentin. Sunt moșnegi pletoși, sunt studenți (nu toți pletoși), dar ceva între, mai rar. Or toți metaliștii care-ar avea vreo 40 de ani acum au renunțat la plete și straie specifice și umblă incognito.

  27. Cockwork Orange
    aprilie 23, 2010 la 12:50 pm

    Futere!! Trainspotting-like! Bad, Bad Pussycat!

  28. bullshit
    aprilie 23, 2010 la 1:53 pm

    in primul rand vreau sa incep cu traditionalul Muie MMihai.
    Second: nu mai comentati ca vacile care se taie la falci in lanu de porumb uscat. Acum cativa ani 90 % din voi admirau ‘metalistii” si vroiau sa fie la fel ca ei. Acu ati crescut, si nu mai e trendy sa fii metalist! Mars in pula de hypster in control!

  29. Becker
    aprilie 23, 2010 la 2:16 pm

    rateul ala de Lenti a ramas in Fire, vine cu acelasi playlist saptamanal, ii da play si face pe DJ-ul p-acolo. futere. idol.

  30. Phaloos
    aprilie 23, 2010 la 2:22 pm

    culmea jegului la roackeri: Sa faca puricii paduchi.

  31. mmihai
    aprilie 23, 2010 la 2:36 pm

    Bullshit atarnator de pula gaozar ce esti (daca intelegi ce vreau sa zic)… Te-am mirosit de la o posta, ceea ce e normal la un bullshit care se respecta. MM e de la numele meu, dar in zilele de vineri mai inseamana Musca-Ma. Grabeste-te sa nu se faca sambata!

  32. mmihai
    aprilie 23, 2010 la 2:40 pm

    erata: “ceea ce e normal TOTUSI la un bullshit care se respecta CA TINE”. Nu vreau neclaritati de semantica

  33. AI
    aprilie 23, 2010 la 3:01 pm

    iar o luati ma de la capat? Cacat de taur, eu nu vreau sa fiu metalist. Inteleg ca spown of satan astia n-au simtul umorului…

  34. AleX
    aprilie 23, 2010 la 3:06 pm

    5:40 A.M! :o :)) drace..mi-e ciuda
    astept continuarile :))))))

  35. Eu
    aprilie 23, 2010 la 3:37 pm

    Rock is dead!
    ……………….

  36. adi
    aprilie 23, 2010 la 3:39 pm

    muie metalari…forza nea kalu

  37. LEVIATHAN
    aprilie 23, 2010 la 3:42 pm

    Bai radule, acest post dovedeste o lipsa mare de cultura. Muzicala, desigur.

  38. mihai
    aprilie 23, 2010 la 3:49 pm

    atatia cocalari la un loc nu am mai vazut demult.Pana una alta rockerii isi vad de treaba lor, pe cand voi va vedeti mai mult de treaba altora.
    @LEVITHANIAN eu sunt convins ca nu vorba doar de cultura muzicala.

  39. adi
    aprilie 23, 2010 la 3:55 pm

    unde pula mea isi vad rockerii de treaba lor? un rocker beat=un cocalar beat, dar mai fara talent in pumn. radu de mai sus zice bine ce zice…metalistii din ziua de azi sunt incognito…sunt atatia cacati,de ti-e tarsa sa te imbraci ca ei. metalistii din ziua de azi interpreteaza metalu cum interpreteaza biserica noastra biblia…adica pe dos.

  40. LEVIATHAN
    aprilie 23, 2010 la 4:14 pm

    In primul rand termenul de “metalist” e de mult obsolete. E clar ca cei care au ramas fixati pe acest termen se raporteaza undeva la anii ’80 – ’90. Cam ce au auzit ei pe la babacii mai mari in timp ce o sugeau la gradinita. Si avand traume pe creier si-au facut bloguri cand au crescut mari.

  41. blink
    aprilie 23, 2010 la 4:15 pm

    Cat de ratat trebuie sa fii, sa iti doresti sa arati/te porti/mirosi/canti precum un metalist ? Sau rocker “d-ala imputit” ?

  42. Nebunul_din_Porumb
    aprilie 23, 2010 la 4:55 pm

    e de cacat sa asculti genul de muzica, care a dat nastere altor genuri de cacat. e de cacat sa te imbraci in asa fel incat sa te diferentiezi de turma. e de cacat sa canti ca un metalist? sunt curios cum canta metalistii astia? ca la biserica in cor.sau au o asociatie ceva?
    in pula mea. te deranjeaza toate cele de mai sus, de deranjeaza sa vb si canti in engleza, dar nu te deranjeaza pe tine ca om, sa te porti, sa te imbraci , sa asculti muzica si sa vorbesti limba tziganilor.

  43. AI
    aprilie 23, 2010 la 4:58 pm

    Eu cred ca Radu nu posteaza. Comentariile sunt adevaratul blog. sau ceva

  44. bullshit
    aprilie 23, 2010 la 5:01 pm

    Bai Muie Mihai, am zis eu ca asta nu e numele tau? de ce te ataci?Daca asta e numele sau porecla ta, stai linistit ca-l acceptam. (nu e nevoie sa ne demostrezi ca-ti meriti numele, te credem pe cuvant)

    Bai Blink… toti roacari e imputiti ma? (incerc sa folosesc un limbaj pe care sa-l intelegi)

  45. Nebunul_din_Porumb
    aprilie 23, 2010 la 5:05 pm

    era un distrus mai sus (opaa…facem rime ) .1 rocker beat = 1 cocalar beat. cam 75% rockerul se gandeste cu mintea lui “sterilizata” sa`i futa 2 in gura cocalarului daca comenteaza fara motiv. si 100 % sanse ca cocalarul s sara la bataie asa de`ampulea , numai ca vede un rockar beat ce merge pasnic, cand pe un trotuar cand pe altul, spre casa.
    cat despe mirosit @ Blink , stau in vama veche cu pantalonii de piele pe mine, in soare la 40 de grade. merg pe jos pana in Muntii Rodnei , fac 15 -20 de trasee , si cand ajung acasa de ma dezbrac, coaiele mele tot miros mai frumos decat mirosi tu la subrat. curge transpiratia pe voi cum curge Volga, dar macar sunteti dati cu gel si aveti pantofi lacuiti. sau pt ailalta categorie sociala… fularele la gat.

  46. Gay Brie L
    aprilie 23, 2010 la 5:22 pm

    N-am mai plans de muuuuuulta vreme asa cum am plans acum. Sincer, mi-e mila, ca si eu is o tara de rocker. Am varsta, pasiunile muzicale, geaca de piele (din Franta, baaaaaa fraiere!) si dorinta de bere. Cand o muri formatia “Curent continuu / Curent alternativ”, aia de vin pe 16 mai in cloaca noastra, inchid fabrica de merdenele si ma apuc de manele. Am zis!

  47. Observatorul astronomic
    aprilie 23, 2010 la 7:06 pm

    @@@@@@@@@@@Gabitza

    Liric este tot textul nu numai ultimul paragraf analfabeto !

    @@@@OP

    Aia cu tinutul de mana si barcutele de hartie sunt bune de pus in rama.

  48. adi
    aprilie 23, 2010 la 7:16 pm

    nebunu din porumb…tu-mi suni a cacat care se duce la stufstoc si la rosia montana, cu pleata plina de ciulini in vant si fara tricou ca e cool si i se pare ca arata foarte bine pielea pa os. wacko jesus….sa ma sugi da carici cu formatiile tale de underground, ca vrei sa pari tu mai cunoscator…tot un fel da hipstaras esti si tu.

  49. adi
    aprilie 23, 2010 la 7:18 pm

    wacko jesus sau cum s-o scrie e rahatu pa care l-ai postat tu (cacatu de prin coceni) pe postu de dinainte…

  50. Eu
    aprilie 23, 2010 la 7:45 pm

    (troll gheu)

  51. Nebunul_din_Porumb
    aprilie 23, 2010 la 8:48 pm

    pleata? a fost…acum niste ani cand tu ascultai candy, LA, si costi ionita ;) stuf si rosia ? ma cac pe ei, daca vrea sa ma simt bine imi permnit sa merg la un sziget, pe cand tu ai sa mergi prin cimitire de “pastele blajinilor” sa ceri o bucata de friptura de la tzigani.
    “n-ai citit tu cat am io playlistu de lung” oare cine a scris asta ? :)
    nu sunt nici gras da nici slap, sunt indeajuns de “facut” sa ma pot pocni la ureche d`astia ca tine, acum cand am sa merg in vama de 1 Mai….prost ca tine ! dar tu cum de citesti si postezi pe aici? s`au terminat seminte bulgaresti la magazinul de la colt? ori nu mai dau “la caiet ” ?

  52. ostap bender
    aprilie 23, 2010 la 9:40 pm

    observ ca is mai mult rockeri pe saitu asta. naaais! asta spune multe. io nu ma consider rocker da ascult 70 la suta rock, metal in special. ma inerveaza si pe mine aia cu doua randuri de pantaloni de piele pe coaie care asculta exclusiv gorgorot si morgorot.
    @nebunu din porumb, rupe-le curu!
    rocker imputit vs. tigan, hmmmm. ma tot gandesc cu care as bea o bere.
    vine o zi !

  53. Amenth
    aprilie 23, 2010 la 9:48 pm

    Radu e un fel de Caragiale a zilelor noastre. Dar toata faza asta cu “ascult un singur gen de muzica, rock/hip hop/manele/dnb” sau ce-o mai fi acum, nu e o chestie de liceu? Sau unii nu mai evolueaza din punctul ala.

  54. blink
    aprilie 23, 2010 la 10:31 pm

    @ NEBUNUL DIN PORUMB: cum le stii tu pe toate! Si-acum ca m-am descaltat de pantofii de lac, nu pot sa nu ma-ntreb de ce te-ai aprins asa? Defapt, inteleg.

  55. Army
    aprilie 23, 2010 la 10:51 pm

    Stau si ma-ntreb daca mai sunt ca mine… care asculta manele si rock/alternative/metal.

    N-are rost sa-mi zica nimeni ca-s cocalar, nu ma carafecteaza.

    Ce-i drept manele decat in cluburi, pentru mine maneaua tine de folclor si amuzament.

  56. ostap bender
    aprilie 23, 2010 la 10:59 pm

    “Ce-i drept manele decat in cluburi, pentru mine maneaua tine de folclor si amuzament.”

    cu asta ai zis tot.

  57. Pilat D'Amai-Bini Pilung
    aprilie 23, 2010 la 11:12 pm

    @Radu
    Wellcome back!
    ^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
    Eu
    7:45 pm on aprilie 23rd, 2010

    (troll gheu)

  58. adi
    aprilie 23, 2010 la 11:14 pm

    nebunule, nu prea stii nimic despre mine, vorbesti sa te afli in treaba. io nu am zis nimic despre mine care sa evidentieze faptu ca ascultam costi ionita si la, dar tu deja ai zis ca te duci in vama de 1 mai. de 1 mai, din cate stiu io, e sarbatoare nationala a hipiotilor prin vama. deci stufstoc si rosia montana s-ar putea sa fie adevarate. si crede-ma ca stiu asta, ca am avut si io pleata si mergeam si io in vama, cand aveam 16 ani. in schimb vad ca tu ai ramas tot acolo. esti destul de facut sa-ti dai palme peste bot? mai baga-ti si io pula in gura, ca nu te-ai facut de cacat destul.

  59. Pilat D'Amai-Bini Pilung
    aprilie 23, 2010 la 11:33 pm

    @Ostap
    Salut.
    Dupa cum ai punctat, Army a zis-o. Da’ cum a mai zis-o, n-ai fi zis-o nici tu, de-aveai sa zici de cum ar zice-o.

  60. ostap bender
    aprilie 23, 2010 la 11:37 pm

    ni ma, pilat are chef de povesti. salut, ba. vezi ca tre sa fii on topic. deci cum ziceam, oamenii albi care asculta manele sug cur big time!

  61. Pilat D'Amai-Bini Pilung
    aprilie 23, 2010 la 11:52 pm

    @Ostap
    Cat sunt on top po’ sa fiu s-un pic pe langa topic. Revenind la sonorul lui Bach si la lichidul lui Bachus (colaterali incl.). Nu-i terasa pe masura berii si nici omul pe masura gandului.

  62. Angela
    aprilie 24, 2010 la 12:09 am

    apropos de eviscerating-u’ ăla… era pe la mine prin oraş o “trupă” care şi-a pus numele Zona Zoster, fără s-aibă habar că e boală şi nu vreo zonă cool :D

  63. ostap bender
    aprilie 24, 2010 la 12:10 am

    io vreau cu unguroicile, daca tot m-am imbatat. unguroaicelooor! io si pilat vrem sa va iubim romaneste si cu tankszapda pe fundal. sau cum drac se scrie. sau pe mc kalapacz

  64. Amenth
    aprilie 24, 2010 la 12:17 am

    Tankcsapda canta un rock comercial mai ceva ca…nu-mi vine in minte nici o trupa romaneasca cu care sa o aseaman.

  65. ostap bender
    aprilie 24, 2010 la 12:22 am

    bine, amenth, atunci ne iubim clasic pe holograf. pula mia, io voiam sa fiu romantic si sa facem sex poetic pe fondul parintilor tai. daca zici de omega te bat cu cd-ul lu ozzy la buci.

  66. Amenth
    aprilie 24, 2010 la 12:27 am

    Nu-mi place muzica maghiara, decat o singura trupa care a scos 2 albume la viata ei si s-a destramat.

    PS: Sunt unguroaica doar cand situatia o cere. Situatia de fata imi zice sa nu fiu unguroaica. :D

  67. rozsaszin pitbull
    aprilie 24, 2010 la 12:31 am

    Pai bine bre, pa mine m-ai amenthat pa motive de szépirás iar pe asta care se declarase minoritar pe fata il lasi doar cu o mustrare de prost gust? tz tz amenth´o san, pai ie frumos?(garcea)

  68. Amenth
    aprilie 24, 2010 la 12:33 am

    Tu te-ai declarat ungur sau vorbitor de limba maghiara, el nu. Si nu era szepiras, szepiras = caligrafie.

  69. Angela
    aprilie 24, 2010 la 12:37 am

    Gizăs Cruaist! Parcă discuţia cu unguroaicele era la altă postare, m-am rătăcit eu, sau sunteţi voi bătuţi în cap?

  70. Amenth
    aprilie 24, 2010 la 12:38 am

    Adica io n-am voie aici? Vaaaai. :D

  71. Army
    aprilie 24, 2010 la 12:38 am

    @mycock_bender, ostape, tu! all-knowing brown eye, sau ce vrei tu.

    in cazul in care credeai ca prin ‘folclor’ ma refer la etnia mea, care nu e rroma. te’nseli, big time.

    iar prin amuzament ma refeream la… mistocareala.

  72. garcea
    aprilie 24, 2010 la 12:43 am

    omul se declarase minoriter destul de respicat, nu numai o data si nu numai aice. whatever, nevermind. Daca stau sa ma gindesc puteam sa gasesc alt subiect ca sa ma bag in seama da´nu m-a dus mintea.

  73. ostap bender
    aprilie 24, 2010 la 12:47 am

    legatura dintre unguroici si rock sau metal e clara. ele stiu. sau cum ar zice manelistu” ele stie”.

  74. garcea
    aprilie 24, 2010 la 12:50 am

    in mintea ta probabil ca se leaga mai multe lucruri. da e clar intre timp si pt mine.

  75. Amenth
    aprilie 24, 2010 la 12:51 am

    Si daca se declarase minoritar, ce? Eu ce pot zice ca sa ii schimb parerea? E doar o discutie oarecare pe un site oarecare, nu prea conteaza nimic din ce spunem aici. Si eu nu injur.

  76. garcea
    aprilie 24, 2010 la 12:56 am

    ha? da´cine te-a´njurat? tot de un motiv oarecare m-am agatat si e ca sa ma bag in seama.

  77. Amenth
    aprilie 24, 2010 la 1:02 am

    Noapte buna. :)

  78. garcea
    aprilie 24, 2010 la 1:06 am

    ca bine zici. noapte buna si tie.

  79. Pilat D'Amai-Bini Pilung
    aprilie 24, 2010 la 7:30 am

    Ei, na! Atunci, poftim: Buna Dimineata! Cand invatam si un cantecel?

  80. garcea
    aprilie 24, 2010 la 8:01 am

    baaai! concentratia de alcool din singe a atins un nivel atit de ridicat inact peste noapte mi s-au evaporat comentariile. erau slabe, corect.

  81. garcea
    aprilie 24, 2010 la 8:01 am

    baaai! concentratia de alcool din singe a atins un nivel atit de ridicat incat peste noapte mi s-au evaporat comentariile. erau slabe, corect.

  82. garcea
    aprilie 24, 2010 la 8:02 am

    pula, mai bine ma culc la loc.

  83. ILUZIA
    aprilie 24, 2010 la 8:59 am

    of da plictisitorisunt comentatorii astia ai tai ! ce vroiam sa iti sun este ca nu ai remarcat corect fauna si anume: pe vremuri ,la argentin erau numa’ jumate metalisti pletosi si restul batrani filozofi sau pictori neintelesi. astia din urma furau grasele, care, dupa ce aflau de la metalisti ca exista unu’ supercul cioran care a scris o opera beton ” pe culmile disperarii” si invatau si ceva citate din ea, se dadeau la mosi ca era dovada de maturitate psihica. sic! aia aveau la activ un singur tablou intitulat “primavara pe tarnave” si o ardeau boem ca nu vroiau sa-l vanda pana nu ajungea cat un van gogh. PS- si metalistii din argentin nu erau d-aia rai, detari, ci mai de graba 80 sau hipi; aia detari/tresari nu se duceau in club A ci in fire sau metal fan (pe la sala palatului) si se imbatau la Turist sau pe pietre la casata.

  84. ILUZIA
    aprilie 24, 2010 la 9:10 am

    precizare: tabloul descris de mine este inspirat din anii *92 and up, ca nu stiu la ce perioada te referi tu!

  85. Alina
    aprilie 24, 2010 la 9:25 am

    Motoarele sunt un loc frumos (si ieftin! si unde poti sa stai si fara sa comanzi – cam ca in Fire). Dar tocmai pt asta a ajuns un loc de cacat pentru ca toti terminatii vin acolo (cam ca in Fire).

  86. Ramses3
    aprilie 24, 2010 la 9:30 am

    bah din cate imi aduc aminte in fata la A era o bodega d’aia comunista care se numea Amicii, si intr-adevar acolo se facea lumea pula

  87. eu...evident
    aprilie 24, 2010 la 10:10 am

    daca mai dezbateti mult subiectul vin si va casapesc pe toti!!incepand cu Army!

  88. Nebunul_din_Porumb
    aprilie 24, 2010 la 1:00 pm

    @ Adi da esti cazut rau de tot in cap. ce a comentat radu ,asta vara am impresia, legat de vama veche, a zis ceva si voi ca cornutele, ca asa sunt romanii , ne tinem dupa primu si nu vedem decat la 10 cm.
    merg in vama pt ca acolo merg de peste 10 ani de zile, si atata timp cat eu ma simt bine calare pe motor acolo,nu`mi pasa de d`astia ca tine.
    pe mine nu ma intereseaza ce zice radu despre vama, si da … am sa nerg acolo cu cortu` pana atunci cand nu o sa mai am loc de hoteluri.
    1 mai sarbatoarea hipiotilor ? :)) atunci inseamna ca e si sarbatoarea nudistilor, ca si ei erau pe acolo cand a inceput fenomenul vama.
    si nu vad ce spune despre mine faptul ca am fost sa ascult niste muzica in vama ?! nu s`a vrut niciodata sa “salvati vama veche”, chair daca asta a fost mesajul. dar daca tu vrei sa crezi asta, treaba ta.
    mno…. ramai atunci cu gratarul in fata blocului sau prin curte.

  89. TheCreatrix
    aprilie 24, 2010 la 1:37 pm

    szigetul e scump, măi copii.

    sănătate.

  90. adi
    aprilie 24, 2010 la 3:34 pm

    nebunule, sincer iti urez distractie placuta in vama de 1 mai. io o sa am examene, deci astia ca mine nu prea o sa aiba nici macar cum sa ajunga p-acolo, asa ca stai lnistit. de 1 mai, sper sa iasa soarele la astia, sa scot si io grataru in curte…facem niste mici ca baietzii si bem un stejar la oferta 2l jumate la un pret de 2l.

  91. Pilat D'Amai-Bini Pilung
    aprilie 24, 2010 la 8:57 pm

    Bag pula-n ea cenusa vulcanica. Sa mi se scorojeasca, na! Daca nu gasesc o cursa de scapare ma duc la hotel si ma pis pe niste bacnote ca prostu’. Da macar dorm si io ca omu’. Ma fut in terasele voastre… e o fauna purtatoare de pizda aici, of… si mi-s crapat de oboseala.

  92. Pilat D'Amai-Bini Pilung
    aprilie 24, 2010 la 9:19 pm

    Nu era de la cenusa. Am plecat, pa!

  93. Hegg
    aprilie 25, 2010 la 12:48 am

    “dupa ce am avut dreptu sa votez mi s-a parut ca era oleaca cam penibila treaba”

    Ti s-a parut “oleaca cam” penibila treaba pentru ca probabil nu mai era la moda,si tu ai fost “metalist pletos” pentru ca a fost la moda,nu pentru ca te regaseai in muzica aia. Zici ca erai metalist pletos. Pai daca erai metalist pletos numai pentru ca ai vazut ca asa poti fute si tu ceva,e egal cu zero. Dupa aia,cand regnul feminin si-a schimbat gusturile,te-ai schimbat si tu,si dupa aia te lauzi ca “pe vremea aia eram metalist pletos baaaaiii” …erai pe dracu,erai ceea ce credeai tu ca ii trebe unei pizde ca sa se ude… dupa ce a trecut moda si nu se mai dadeau toti dobitocii rockeri,si au ramas numai aia care intr-adevar stiau ce asculta,si toti puletii care pana atunci purtau tricouri cu manson au inceput sa se indeparteze de gastile de pletosi care si asa nu ii prea suportau…atunci au aparut idei de genul celei pe care o vehiculezi tu – “mi-am dat seama ca era penibil frate…m-am tuns….am EVOLUAT…” ooo daaa…in ce? Sunt satul de idei din astea…de la toti fostii metalisti care nu mai sunt metalisti pentru ca AU EVOLUAT (de parca ar fi fost vreodata) si fostii pletosi care nu mai sunt pletosi pentru ca S-AU PLICTISIT… Mi se intampla uneori de mai vad pe cate un idiot pe strada care se uita asa,cu un amestec de nostalgie si admiratie la mine pe strada,de la bratul nevesti-si si din spatele caruciorului in care are boracul, si cand trec pe langa el ma opreste si-mi spune,cu un ton exagerat de admirativ,in timp ce ma studiaza din cap pana-n picioare “si eu am fost rocker…aveam si plete…da mi-a trecut…m-am tuns…plm” aha,altu care a evoluat…atunci daca ai evoluat,de ce plm imi spui cu atata nostalgie cine erai tu acu 20 de ani fara sa ma cunosti,de ce iti place sa te lauzi cum erai tu inainte sa “evoluezi” si de ce plm te uiti cu admiratie la mine, varianta ta “neevoluata” de acum 20 de ani? Cei mai multi din astia au renuntat la gecile de piele si la plete nu din plictiseala,nici din alt motiv,ci pentru ca nu aveau coaie sa se prezinte la vreun interviu pt un job cu parul lung,si pt ca aplecau urechea la toate comentariile si reactiile lumii din jur,care voia sa-i faca la fel ca ea. Adica pentru ca le-a fost greu,si le-a fost lene,sau n-au fost in stare,sa fie altfel,de-aia,atata tot,nu din plictiseala,sau maturizare,sau cu atat mai putin vreo urma de evolutie.
    Daca tu zici ca pe la varsta cand ai drept de vot tie ti s-a parut cam penibila treaba,inseamna ca n-ai fost niciodata “metalist pletos” ci doar un “pokemon” (ce,in gastile voastre de rockeri nu asa se spunea la astia cu mucii la nas?) care a ascultat si el ceva metal de pe la 16 pana pe la 18 ani,nu prea a-nteles nimic de-acolo,maxim a ramas cu impresia ca a-nteles,dupa 2 ani de ascultat metal numai ca sa aiba cu cine bea,si ca sa aiba pizdele de ce se craci,ca deh,el ii rocker, si acum vorbeste despre lucruri pe care nu le-a inteles (desi a avut contact cu ele,da a fost ignorant) ca si cum parerea lui ar fi venita “din interior” ca doar si el a fost “metalist pletos” dom’le…da…intre 15 si 18 ani…si tot ce-a inteles din metal a fost bautura si futai…

  94. Bestie
    aprilie 25, 2010 la 1:50 am

    Radu e o tarfa cu pula…Vorbeste mult si gandeste putin.
    Hegg sugi pula om terminat traumatizat si frustrat.Si nu chiar nu conteaza cum arati cand te duci sa dai interviu pentru gunoier.

  95. Hegg
    aprilie 25, 2010 la 5:24 am

    Mah Bestie, tu ai inteles macar ceva din ce am scris eu acolo? Nu de alta,da se pare ca esti pe langa subiect rau de tot. Vorbind de ignoranta…
    Radu a raspuns din nou cu o postare de om beat,ca multe dintre postarile lui…cum spuneam – there’s more to life than fuckin and drinking…and there’s more to metal than fuckin and drinkin…da ai putea sa spui si despre metal aceeasi chestie ca si despre postul meu,numai cu o mica ajustare,incearca ceva de genul “too long,didn’t LISTEN”…because you didn’t listen,and didn’t care…which is fine,but at least shut your yap about it…

  96. firstname008
    aprilie 25, 2010 la 8:04 am

    bah “duda” dupa ce ai scris un post asa bun…la ce pula mea il strici cu comentariile astea idioate?
    AI…respect…comentariile tale bat postul :)

  97. Bestie
    aprilie 25, 2010 la 9:42 am

    Eu cred k Hegg e poponar…are voie sa posteze?

  98. Nebunul_din_Porumb
    aprilie 25, 2010 la 12:40 pm

    eu cred ca tu nu intelegi engleza. si da pe langa faptul ca nu conteaza cum arati atunci cand dai interviu pt gunoier, sa stii ca nu conteaza nici cata engleza sau limba romana stii. poti sa spui “socares” esti recrutat din start.

  99. Je
    aprilie 25, 2010 la 1:04 pm

    Asteptam continuarea. :)

  100. Fane
    aprilie 25, 2010 la 2:54 pm

    Cum plm sa “te regasesti” in muzica metal? Ho dreacu…
    Si trebuia sa asociezi tu Argentinu’ cu oamenii in haine de piele. Argentinu e mult mai mult decat atat. E aboslut sublim in plm. Sa vezi cum se ridica cate un bosorog rupt si da un jet de boratura pe masa, sa mai asculti o poveste misto de la cate un adevarat de Bucuresti, sa stai vara la cea mai misto racoare, sa bei o bere de cacat… poti sa mergi si la curve in cladirea de deasupra. Si p-astia ii fute musai grija de muzica… A

  101. Hegg
    aprilie 25, 2010 la 4:01 pm

    Eu cred ca Bestie e cocalar prost…are voie sa posteze ?….aaa,am uitat,suntem pe piticigratis…deci are voie si chiar e incurajat s-o faca…

    “cum plm sa te regasesti in muzica metal? Ho dreacu…”
    Ai idee ce e muzica metal? Ia pune mana si citeste dumneata cateva versuri de pe-acolo…da cauta-le p-alea de la trupe adevarate,nu-mi veni cu “don quijote marijuana” de la Brujeria,citeste-le si vezi daca ti se misca vreo rotita prin cap.
    Nu stiu in ce masura se poate regasi un om oarecare in muzica metal,da cert e ca ignoranti din astia care se cred buricul pamantului si mai tari ca tot ce-i inconjoara si care au ramas la varsta de 15 ani dpdv al aspiratiilor (aspiratii limitate la “noi vrem sa futem si sa bem”) sunt mentionati pe ici pe colo… asa ca nu te mai intreba asa mirat “cum plm sa te regasesti” s-ar putea sa te regasesti tocmai tu care nu te-astepti…ca in astea de ex – “You feel at ease as you flock with the masses/ What do you see with your heads in their asses? /Keep on railing at what I believe /Call me insane and I am proud to be”
    ….nu? nu va simtiti…chiar radu,”what do you see with your head in their asses?”

  102. adi
    aprilie 25, 2010 la 4:42 pm

    edguy, bun asa, desi nu prea i-as da ca reper de muzica inteligenta…adica fucking with fire, trinidad, lavatory love machine? piese vechi erau mai inteligente…dar cu varsta, s-au cam prostit oamenii. gorefest au versurile de care ai tu neovie…i’ve got the music for the masses/the pounding drums of slavery

  103. Nebunul_din_Porumb
    aprilie 25, 2010 la 5:17 pm

    poti continua asa la infinit :) fiecare piesa are mesajul ei. fiecare piesa face trimitere catre alt sector, atingand astfel subiecte foarte diferite. auzi ceva nou, nu stii ce e, cauti in carti te documntezi si din toate astea tot ramai cu ceva.

  104. Bassu
    aprilie 25, 2010 la 5:57 pm

    2 tantari faceau omleta,ai dracu hoti iar au furat stropitoarea.

    • Radu
      aprilie 25, 2010 la 6:18 pm

      cretinutule, tre sa fii putin limitat sa te regasesti in muzica in asa hal incat sa te definesti prin ea. si uite, dovada clara ca tu esti cretin. io am zis “metalistii in general sunt niste cretini” si tu ai iteles “metalele e muzica de rahat”.

      si mai mult decat ca esti dobitoc nu am ce zice pe tema asta.

  105. Radu
    aprilie 25, 2010 la 7:06 pm

    in sfarsit ai scris ceva misto dupa multa vreme.
    treaba asta cu metalistii ii cam prin toata tarisoara noastra. tot ce au inteles din muzica metal ii ca trebe sa fi cat mai prost,dar sa te dai cat mai destept si sa puti a transpiratie.

  106. Bogdan
    aprilie 25, 2010 la 9:19 pm

    Bravo HEGG! L-ai lasat fara replica pe Radu. Fostul metalist.

  107. Andrea
    aprilie 25, 2010 la 9:52 pm

    Cre’ca aveam vreo 15 ani cand o pretena mi-o dat intalnire intr-o chestie numita “Umbra”. Da, sigur nu era vorba de clubu’ de fite al orasului, va dati seama. TheCreatix sigur stie localu’, daca mai exista.
    In fine, era iarna si apar io acolo cu niste manusi roz, da’ roz de ala smecher, pal, finut. Inauntru numa’ persoane asemanatoare ca si stil vestimentar si freze ca aia din nu stiu ce formatie de black metal, aratata de un coleg, care cica avea in plan sa ne oripileze pe noi, gagicile din clasa. Si tipa era de genu’ asa ca nu mi s-a parut nimic ciudat. Toate bune si frumoase, a doua zi gagica imi spune ca nu se mai poate vedea asa des cu mine, ca grupu’ celor care stau in intuneric si is albi ca luna nu prea agreeaza pitipoancele.
    Acu’ daca ma gandesc mai bine, ea are o scuza ca o fo’ proasta, varsta. Da’ aia de acolo ma jur de n-aveau intre 20+ si ++. Asa ca nu tre victimizati in halu’ ala cand despre ei se vehiculeaza ca toti put si au paru’ slinos. In fond sub bocancii de piele cu talpa groasa, vara la 35 de grade sau sub cureaua D&G, se poate ascunde acelasi limitat.
    Da’ simt ca am fost prea serioasa spre final, asa ca daca mai vrea careva, pot sa va povestesc de manusile alea ale mele, smechere.

  108. adi
    aprilie 25, 2010 la 9:53 pm

    aicea toti zic ca-s fosti metalisti, dar fac pariu ca asculta dying fetus in ascuns

  109. garcea
    aprilie 25, 2010 la 10:34 pm

    da andrea, daca faci si un handjob sigur ca ma intereseaza. Cu sau fara manusi.
    PS- Manusile roz per ansamblu nu´s cit de tare au influientat optic aparitia ta, da´daca le-ai lasat pe maini si in timp ce´ti beai berea era musai sa le explici la pletosi ca boala psihica nu´i contagioasa.

  110. Andrea
    aprilie 25, 2010 la 10:40 pm

    Garcea, ce bolund esti, normal ca le-am dat jos. Aura pozitiva ce iesea din ele le cam cauza spasme si spume la gura pletosilor.

  111. Hegg
    aprilie 25, 2010 la 11:07 pm

    “cretinutule, tre sa fii putin limitat sa te regasesti in muzica in asa hal incat sa te definesti prin ea.”

    Zau? As prefera sa ma definesc prin muzica decat sa nu ma definesc prin nimic,asa cum fac prea multi oameni.

    “si uite, dovada clara ca tu esti cretin. io am zis “metalistii in general sunt niste cretini” si tu ai iteles “metalele e muzica de rahat”. ”

    Adica tu de fapt vrei sa spui ca “metalele e” muzica buna,numai ca cei care o asculta sunt niste cretini. Interesanta logica. Si cum in foarte multe cazuri cei care o asculta ajung sa fie si cei care o canta,deducem ca si cei care o fac sunt niste cretini. Si mai interesanta logica. Deci avem niste cantareti cretini si niste fani cretini,dar care au o muzica buna. Mai sa fie !!! Cretini de ambele parti,da cum plm ca apare ceva bun din partea cretinilor alora. Oare chiar sunt aia cretini si e un mister faptul ca scot ceva ca lumea,sau poate nu-s chiar asa cretini? Eh,de-aici ganditi fiecare cu ce puteti,cum puteti.
    Si am inteles ce ai aberat tu,ca te-ai referit la metalisti,nu la muzica,si tot la asta ti-am raspuns si eu,da poate ai citit privind prin fundul sticlei si ai inteles ca atare. Eu te-am intrebat pe ce te bazezi tu cand generalizezi si ii faci pe toti cretini,ca daca te bazezi pe experienta ta ca metalist,asa cum ai dat de inteles,atunci inseamna ca esti in plop rau de tot,avand in vedere ca experienta ta ca metalist e egala cu zero,dupa cum chiar tu ai demonstrat cand ai scris aberatiile de mai sus,dintre care putem exemplifica:
    “PE VREMURI, dacă erai pletos, aveai geacă de piele şi puteai să te uiţi fioros la oameni, futeai.Nu conta că eşti nespălat, urât ca noaptea şi prost de gârâi.” pentru ca dupa aceea sa spui “PE VREMEA AIA eram metalist pletos” … mai trebuie sa explic mai clar de ce te-ai facut tu metalist si ce fel de metalist ai fost tu?
    Sau “Beai şi futeai minore. asta era marele avantaj al metaliştilor pe care şi l-au pierdut”…sa mori tu ca asta era marele avantaj al metalistilor? Ca futeai,nu?… poate dupa capul tau asta era supremul avantaj,ceea ce arata ca gandeai cu pula si atunci ca si acum…
    “Beau şi îşi plâng de milă. Nu mai sunt culeanu.” Nici un metalist in afara de pulifricii care isi lasau plete ca sa futa si ei ceva nu incercau sa fie “culeanu”,si nu acordau vreo importanta acestui “cool”. In schimb,pentru pulifricii care erau rockeri doar pt ca asta era “cool”,bineinteles ca acest “cool” era tot ce conta. De aia cand n-a mai fost “cool” s-au tuns,si peste 8-10 ani injurau tot ce n-au fost in stare sa inteleaga.
    In concluzie, se vede clar ca ai fost un WANNABE care si-a lasat plete doar ca sa futa si el ceva si sa fie “culeanu”,si asta vreme de vreo 2-3 ani.Astfel,asta explica si de ce nu ai vrut sa intelegi si nu te-au interesat alte laturi ale metalistilor decat cele superficiale, anume bautura si futaiul,asadar ai omis in a intelege foarte multe aspecte mai putin superficiale. Si totusi aceasta ignoranta,superficialitate si incapacitate de intelegere,nu te impiedica sa aduci injurii. Unei chestii pe care n-o intelegi,pe care maxim ai impresia c-o intelegi. De vreme ce vii si spui ca “metalistii sunt cretini pt ca acum nu mai sunt cool,si sunt nespalati si au parul slinos” si alte argumente similare,la fel de verosimile,pai e clar cat te duce capul. Asa-i ca in gasca de metalisti cu care umblai,tu erai ala care-l trimiteau dupa bere si tigari?

    @Andrea
    “sub bocancii de piele cu talpa groasa, vara la 35 de grade sau sub cureaua D&G, se poate ascunde acelasi limitat”

    Am o vaga impresie ca nu te-ai intrebat niciodata ce limitare se poate ascunde sub niste manusi roz smechere. Si aura pozitiva ce iese din ele se gaseste de multe ori inconjurand orasele.

  112. Andrea
    aprilie 25, 2010 la 11:18 pm

    Hegg, esti atat de serios incat din tamponu’ meu as putea stoarce lacrimi, nu fluid menstrual.

  113. Amenth
    aprilie 25, 2010 la 11:24 pm

    Umbra aia e in Cluj? :-?

  114. joker
    aprilie 25, 2010 la 11:41 pm

    Atata praf de pusca n-am vazut in mileniul asta..aici la piticii creati gratis! Miza? Destept, autentic, justitiar, No.one in Romania? Sincer mi-as dori potopul asta pe TV.
    Si totusi in urmatorii ani, Radu ai sa fii si vizibil, astept momentul.

  115. garcea
    aprilie 25, 2010 la 11:55 pm

    andrea, mersi pt rezumat. Io n-am avut rabdare sa citesc tot ce a scris nea igal of detmetal.(cine cunoaste formatia asta va pricepe si batjocura)

  116. Bestie
    aprilie 26, 2010 la 12:40 am

    Eu v-am zis k Hegg poponar da nu m-ati crezut :<

    Oricum omu nu e in stare sa inteleaga dc e limitat Andreea..
    El crede k daca se "regaseste" in metal iese din tipare dar nu intelege substratul problemei.Si-a gasit alta autoritate in care sa se refugieze si bineinteles ca o sustine cu toata puterea creierului sau mic.
    Niste filozofie ici si colo s-ar putea sa-l lumineze dar nu pun pariu.

    Ps: HEGG E GAY si ii place.

    • Radu
      aprilie 26, 2010 la 1:11 am

      e destul de gheu.

      dar concluzie pentru el : toti metalistii care se definesc asa, sunt niste cretini. eu pe la 18 ani eram un cretin, ca toata lumea de altfel. cu muzica am ramas. cu aia buna, nu toate mizeriile gen manowar , judas priest, gorgoroth, linkin park (mizerii pe care nu le-am ascultat niciodata).

      si mai am prieteni care asculta metale dar nu sunt metalisti. aia care au trecut de 18 ani si inca se mai cred cool pentru ca asculta grohuri sunt niste terminati. ca tine si ca mama ta. si la urmatorul wall of text ai ban.

      nici pe asta nu l-am citit, apropo.

  117. Hegg
    aprilie 26, 2010 la 1:43 am

    (esti un gunoi fixat pe argumentarea ta. genul de prost vehement. nu am cum sa-ti explic ca esti prost petru ca e fizic imposibil sa te convinga cineva de adevarul asta. asa ca sterg direct tot ce zici, ca sa nu ma mai complic)

  118. adi
    aprilie 26, 2010 la 1:48 am

    @radu cu basca
    ba cum pula mea sa zici ca judas priest e mizerie? dreacu fara oamenii aia, jumate din metal nu ar exista. si cum cacat poti sa pui gorgoroth linkin park manowar si judas priest in aceeasi lista? se vede ca n-ai ascultat mai nimic. ba! te luai de metalisti pana acu, dar daca te iei de giganti ca judas priest si manowar, te iei de metal practic, ceea ce inseamna ca ai mancat cacat mai inainte, cand ai zis ca nu te iei de metal ca muzica, ci de metalisti ca oameni care percep muzica intr-un anume fel.
    si ba! cum poti sa te iei de aspectu metalistilor cand tu ai la avatar pa mess o poza de hipstar poponar care o ia in cur (ca si avataru lu bestie care probabil iti suge pula in momentu de fata) cu basca si cu codita da hipstaras?
    si ba! cum poti sa discuti despre muzica in general cand toate piesele pe care le-ai postat pana acu pa site-ul asta si toate alea pa care le ai pa trilulilu sunt niste cacaturi pa care nu le-as asculta nici ca zgomot de fundal cand m-as caca?
    si ba! aia nu e ma-ta…aia e o matusa…

    • Radu
      aprilie 26, 2010 la 2:08 am

      judas, manowar , iron maiden sunt o rusine poponareasca pentru muzica universala, mult sub manele. si hai, taci in gura ca confunzi locul asta cu unul in care parerea ta conteaza.

  119. Pilat D'Amai-Bini Pilngu
    aprilie 26, 2010 la 1:52 am

    Am un exemplu despre cum se poate trece rapid de la o glorioasa creatie muzicala in primul album la un total ne-glorios cacat in urmatoarele productii, printr-o simpla, idioata si nefericita accentuare stilistica: “Celelalte Cuvinte”.

  120. Pilat D'Amai-Bini Pilung
    aprilie 26, 2010 la 1:55 am

    Bai, azi imi schimb tastele, c-au inceput sa stalceasca ce scriu (vezi nick-ul anterior).

  121. adi
    aprilie 26, 2010 la 2:02 am

    ai grija ce comentezi radule, ca daca raspunzi urat, devine personal…la info scrie ceva interesant…”Dacă vă place ce rahat mănânc și mă vedeți printr-un bar, luați-mi o bere, așa, de mulțumire”. vezi sa nu ti-o iei in cap.

  122. simi
    aprilie 26, 2010 la 2:04 am

    Wow, mai rar vezi asa labar frustrat ca hegg. gege, vorba lui radu

  123. Pilat D'Amai-Bini Pilung
    aprilie 26, 2010 la 2:47 am

    Uite, io n-am reusit vreodata sa fac pasul de la rock (de toate soiurile) la groh (sub orice nume de trupa sau de gen s-ar ascunde). Cum nu l-am facut nici p-ala de la bautor la betiv, sau de la drogul de ocazie la junkie, sau, sau… Am ascultat si ascult mult rock, dar niciodata nu mi-au prea placut zoiosii imitatori ai vestimentatiei de scena.

  124. Amenth
    aprilie 26, 2010 la 6:38 am

    Dar nu “se regasesc” in muzica aia. Pur si simplu li se pare tare de tot si se gandesc asa “muzica asta e tare de tot, e asa ca mine, pe-asta o ascult de-acum incolo”.

  125. Observatorul astronomic
    aprilie 26, 2010 la 6:58 am

    Bai Radule, ai pus limita sa nu fie comentariul prea scurt dar lasi toti cretinii sa scrie enciclopedia brutallica pe aici.

  126. eu...evident
    aprilie 26, 2010 la 8:35 am

    raduleeeeeeeee,partea a doua?

  127. B
    aprilie 26, 2010 la 8:38 am

    Da. Corect, et ego in Argentin fui. Si asa e, cum spui tu!
    N-ai trait pana n-ai supt o bere calda la o masa de-aia, avand un dialog filosofic cu un tip pe nume Satan si alcoolul din el, in timp de la alta masa doi roackeri dubios de batrani isi dau prieteneste o sticla in cap, de dragul vremurilor trecute.

    Cool!

  128. ciomu
    aprilie 26, 2010 la 9:26 am

    Ba, voi pierdeti ca de obicei esenta.
    Terasa lu ardentin cel pitzigaiat e un loc in care pana anu trecut se bea bautura ieftina. Anu asta a scumpit un pic.
    Da cel mai important lucru e ca te poti imbata fara sa se uite nimeni chiorash la tine.
    Restu metalisti plmea si alti copilashi dbusolati… Fiecare cu pula lui.

  129. LEVIATHAN
    aprilie 26, 2010 la 10:53 am

    Bai maselor de cocalari, manelisti, hipstarasi si ce alte lighioane mai suntei voi. Iniante de a mai posta alte prostii aruncati o privire aici:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Heavy_metal_music

    Dupa aia stati o zi doua, rumegati bine si pe urma va cacati iarasi.

  130. AI
    aprilie 26, 2010 la 12:20 pm

    Ba, Leviathan, cati ani ai ba? Ca sa-ti spun cum iti sugeai singur pula pe vremea cand altii, recte eu, ascultau metale. Insa, de atunci mi se parea stupida afisarea asta excesiva..”eu am geaca si plete, pula mea, sunt metalist rau”. In fine, la 16 ani e explicabil, ca e dragut sa intorca lumea capul dupa tine, ca vreai sa-l stresezi pe tata, cacat, normal. Da’ dupa 20, daca tot asa te porti si te mai si ataci la orice gluma esti tampit. Adica, esti prost si nu ai simtul umorului.

  131. BunicaMoartaAbuniculuiviu
    aprilie 26, 2010 la 3:04 pm

    Ti-as recomanda the new Voltaire daca tot te pui sa bei :D

  132. adi
    aprilie 26, 2010 la 4:53 pm

    bai pulete, daca parerea mea nu conta, tu nu ai fi raspuns. si oricum nu mi-ai raspuns decat la o intrebare…astept si la celelalte…

  133. EvilConCarne
    aprilie 26, 2010 la 5:33 pm

    Hegg si Adi, mi-a placut. Radule, la faza cu Judas ti-ai dat cu tesla in coaie. Credeam ca din greseala pana am vazut ca te-ai luat si de Maiden. M-am convins cine e obiectivul dintre voi. Pe maimutoiul ala de “bestie” sunt convins ca l-ai scuipa chiar tu in ochi, da’ daca ti-a impartasit parerea falsa, i-ai cantat in struna. Slabuta atitudine. Si da, sunt de-ala cu pleata, ascult muzica buna de cand imi punea al batran la magnetofon, adica de cand ma stiu, si ma duc in Vama peste cateva zile. Pacat ca tu stii ce inseamna asta.

  134. Nebunul_din_Porumb
    aprilie 26, 2010 la 5:58 pm

    Radule, de te vad in vama veche arunc cu sticle in tine de la “Pirati”.
    Daca zici ca manowar,judas, maiden nu ai ascultat niciodata, cum zicea si adi, ti`ai dat cu tesla in coaie.

    • Radu
      aprilie 26, 2010 la 6:13 pm

      nu am zis ca nu am ascultat. am ascultat accidental, de la altii, ca si guta, salam si minune. si sunt cacaturi

  135. whatmydickvrei
    aprilie 26, 2010 la 6:10 pm

    “judas ,iron maiden sunt o rusine poponareasca pentru muzica universala”

    retrag laudele catre radu . peleme , ma duc s-ascult oleaca de satanic warmaster .

  136. whatmydickvrei
    aprilie 26, 2010 la 6:11 pm

  137. EvilConCarne
    aprilie 26, 2010 la 6:21 pm

    *Pacat ca tu nu stii ce inseamna asta.

  138. adi
    aprilie 26, 2010 la 6:57 pm

    radule, data viitoare cand te gandesti sa zici ceva despre muzica in general, inghite in sec si taci…tine-ti gandul ala de 16 horsepower pentru tine. deja a vazut toata lumea vasta ta cunostinta in d-ale muzicii. nu tre sa ai doctorat in audiofiziolgie sa stii ca maiden e fiul lu sabbath si fara sabbath muzica moderna (un exemplu sunt cacaturile tale da pseudorock pa care le asculti) nu ar mai exista. si tu esti un hipstaras…asculti 16 horsepower ca mai asculta inca 15 insi din alabama. e necomercial ce pula mea, nu tre tu sa asculti toate porcariile. kissarmy? inseamna ca-s o gramada de prosti care asculta kiss…hai sa bagam niste legendary cacat shakers (piesa din postu asta – agony wagon – care suna ca o piesa din scooby doo). daca ar exista o carte de genu “listening to music for dummies” aia ar fi pentru tine.

    • Radu
      aprilie 26, 2010 la 8:16 pm

      e fiul homosexual al lui sabbath, ala pe care il accepti dar nu il chemi la masa de paste ca te face de cacat de fata cu rudele

      FEAR OF THE DOOORK, FEAR OF THE DOOOOO OOO OOORK

      las-o in plm, nu e metale, e slagare. e angela similea ce canta aia. pana si him is mai cu coaie.

  139. Nebunul_din_Porumb
    aprilie 26, 2010 la 9:01 pm

    nu asculta manele ca e muzica facuta de tigani deci e de cacat. maiden, sunt prea cunoscuti sau..chiar cei mai cunoscuti. asculta gogol bordelo :)) ce daca e facuta de tigani, dar macar e punk tiganesc, cam un fel de capra cu trei iezi in tiganeste, + ceilalti retarzi care au inceput sa fure stilul de “punk-tiganesc”, care in plm e o tampenie totala, echivalentul ar fi… un arab ce se declara nazist,ori polonez sau tigan :)). degeaba`l injuri pe lenti chiriac, esti la o pula`n cur distanta fata de el. da, cacat, fiecare acum asculta ce`i place degeaba tot aruncam cu cacat unii in altii, ca aia sunt rockari ca noi suntem hausari sau rave-ri sau mai stiu eu ce combinatii dinastea fatale. cand in pula mea sa “lucram” imotriva tiganilor a manelelor si a prostiei ce o raspandesc.

  140. Nebunul_din_Porumb
    aprilie 26, 2010 la 9:03 pm

    ma intreb oare daca muzica ar fi ramas la stadiul de acum 60 de ani, ne certam si ne luam la bataie ca unii ascultau blues si altii jazz ?

  141. ostap bender
    aprilie 26, 2010 la 9:08 pm

    bluesu ii fix pula! jazzu rocks!

  142. Nebunul_din_Porumb
    aprilie 26, 2010 la 9:10 pm

    exact ce ziceam. date`n gatu matii !

  143. Nebunul_din_Porumb
    aprilie 26, 2010 la 9:11 pm

    cu cratima “-”

  144. ostap bender
    aprilie 26, 2010 la 9:15 pm

    ba, nebunule tu esti prost in cap! esti singuru care s-o umflat pe-aici. ma cac pe jazzu si pe bluesu tau ca n-ai inteles nimic.si pe vama veche si pe pletele tale.

  145. Bestie
    aprilie 26, 2010 la 9:29 pm

    Sunteti niste ratati care ati suge pula daca v-ar spune cnva k muzica care o ascultati e cea mai buna din univers si ca rezoneaza cu insusi Dumnezeu…
    idiotilor

    ps; Hegg ii place penisul.

  146. garcea
    aprilie 26, 2010 la 9:47 pm

    Da´de jimi? de jimi n´a auzit niminea?´va-´n gura de fondatori, ca tare sunteti amuza(n)ti mai mereu si citeodata.

    • Radu
      aprilie 26, 2010 la 10:28 pm

      se ataca lumea rau cand le spui ca asculta muzica proasta. in strafundul sufletelului lor simt si ei ca e cam homo slagar si de-aia apara cu ardoare

  147. Bassu
    aprilie 26, 2010 la 10:54 pm

    Ma da tre sa recunosc s-a oparit lumea nu gluma,daca urla asta ca manelele sunt de rahat (si ar fi avut dreptate),toata lumea aplauda,se trezeau cativa cocalari sa urle p’aci si gata.Cum si-a batut putin pula de rockeri si metalari gata s-a infierbantat tarata in voi,ca deh nu va e rusine sa recunoasteti ca ascultati rock,daca ascultati manele era liniste si pace…Amuzant e ca tot cocalari sunteti si voi astia de va dati metalari si roackeri de vreme ce postati asemenea commenturi.Da-ma dreacu ca-s desteapta , n-am citit nicaieri mi-am dat seama singura.Ma duc sa-mi iau o acadea.

    • Radu
      aprilie 26, 2010 la 11:21 pm

      hai ca am io una, e cu carne.

  148. Cacat
    aprilie 26, 2010 la 11:32 pm

    Ba ai dat-o in bara rau cu postu asta, iar melodia pe care ai pus-o e jalnica (cum spunea cineva mai sus, parca e luata din Scooby Doo).
    Mai lipsea sa te iei si de Ozzy Osbourne.

    • Radu
      aprilie 26, 2010 la 11:35 pm

      vorbind de scooby doo, e un mister cine a futat-o pe ma-ta

  149. Cacat
    aprilie 26, 2010 la 11:37 pm

    Eu tot mai sper ca postu asta sa fie facut la caterinca…

  150. adi
    aprilie 27, 2010 la 12:01 am

    radule, serios, intai citeste despre muzica si dupa comenteaza…” pana si him is mai cu coaie”. ala de la him (ville vallo) se fute in cur cu bam margera. bruce dickinson de la maiden are nevasta.

  151. garcea
    aprilie 27, 2010 la 12:05 am

    ba adi, te-ai dat de gol: nu stii cum o chiama pa nevasta lu´ dick in son.

  152. Pilat D'Amai-Bini Pilung
    aprilie 27, 2010 la 12:11 am

    @Garcea
    Bar-bra Pus-in-son?

    • Radu
      aprilie 27, 2010 la 12:29 am

      bai, bruce suck my dickinson, vezi ca ville vallo imi ia calu.

  153. emi
    aprilie 27, 2010 la 12:57 am

    Ba radule abia astept sa scrii de motoare, ca de Argentin ai scris exact asa cum il vad eu, ba, stai, Argetin era la fel si acum 8 ani, aceeiasi metalisti tristi…
    O mare pula pentru Comandorul Hoisan!!!

  154. adi
    aprilie 27, 2010 la 1:18 am

    ba inteleg ca voi astia din moldova ziceti is in loc de sunt dar pula mea, FUTAT? ce cacat e ala? fatat? cacat? cum de ati ajuns la futat? suna ca un cur. mai zice si gaybriel pule…ce dreacu-s alea? sunt un fel de merdenele?

    • Radu
      aprilie 27, 2010 la 1:31 am

      futat nu e de moldova, e de la mine, ca suna mai distins decat futut.

  155. Nebunul_din_Porumb
    aprilie 27, 2010 la 2:13 am

    pai tu esti din galati parca ziceai. si galati-ul de ce apartine? nu partea orientala a moldovei? :)

  156. Pilat D'Amai-Bini Pilung
    aprilie 27, 2010 la 2:34 am

    Nea Stiulete,
    Mai sus “de la mine” nu inseamna “de prin partile in care am copilarit”, ci chiar “creatie proprie”.

    • Radu
      aprilie 27, 2010 la 2:44 am

      haha bine ca i-ai zis tu, ca eu nu intelegeam ce n-a inteles.

  157. fifi
    aprilie 28, 2010 la 1:14 am

    bine radu, da melodia aia tot urata e

  158. Johann
    aprilie 28, 2010 la 7:37 pm

    Un aspect care spune multe despre ce fel de metalist ai fost tu. Astia ca tine mai bine ca se tund in plm,ca aveti voi treaba cu pletele cum au cocalarii. Intr-adevar,iti sta mai bine si esti mai putin patetic cu un betisor din ala de clisma infipt in bot,si cu tigara bagata in celalalt capat,cum mandru te afisezi la avatar. Maturitate si evolutie exprimi din toti porii…se vad chiar si perioadele de “cretin” prin care ai trecut,acum – evident – depasite :D
    Si mah radule…cum sa dai tu banuri la oameni mah? Chiar asa rau te-ai enervat? Ce sa zic…ma bucur…Da stii ca-i semn de lasitate,nu? Adica,daca nu aveai chef sa-ti bati capul, puteai sa nu dai atentie si asta e…da sa stergi commenturi,sa dai ban…daca erai asa invulnerabil la ce se scria,si erau intr-adevar aberatii cum ziceai tu si trepadusii tai, nu te deranjau asa commenturile alea incat sa le stergi…da te-o fi deranjat pe tine ceva acolo,te-oi fi regasit tu in niste adevaruri mai suparatoare probabil,si ai zis “adica astia imi dau mie cu tifla pe blogu meu??? Ia sa-i cenzuram noi… ” plm,asta e…altii se regasesc in muzici,altii in diferite adevaruri,care de care mai frustrante,asa…
    Da nu ti se pare ca parca nu mai sunt asa serios ca la-nceput,nu ti se pare ca parca acuma jubilez un pic? :D Pai cum sa nu jubilez mah Radule,cand tocmai am vazut cum te-ai facut singur de kkt…pai you made my day man…nice going…si acum te folosesti cu josnicie de ultima unealta ramasa – cenzura…si stai geana pe fiecare comment care nu-ti convine,si mai mult injuri decat raspunzi, ca un birjar …cica ” bai, bruce suck my dickinson, vezi ca ville vallo imi ia calu “..asa-i ca nu esti prea inteligent de felu tau? Pai cu dume d-astea ieftine de cocalar vii tu mah … Nu-i cam patetic? Uite,asa poti fi patetic la 20+ de ani,chiar daca te-ai tuns si ai inlocuit geaca de piele cu o palariuta primita de la Ronald McDonald…

    http://www.gravatar.com/avatar.php?gravatar_id=59c9150b1fc6df11d68fbb090eba5a4a&rating=R&size=320 Asa arata omu care zice ca metalistii is penibili…culmea,tot el zice ca-s si gay…si el arata asa in timp ce zice asta…

    LATER EDIT: Mah Raducule, da ce cenzurezi mah in halu asta, chiar asa te inflameaza posturi ca astea,de nu le suporti deloc? Chiar asa am reusit sa te fut la icre? Pai atunci degeaba arunci tu cu rahat pe-aici,daca atunci cand vine vreo replica te comporti ca un castrat,stergi si te prefaci ca n-a existat. Nu esti in stare sa dai o replica inteligenta? If you can dish it out,you should be able to take it too. Care-i faza,ti-e rusine cu fatza ta prezentata in contextul asta,sau ce? Daca te deranjeaza asa tare ce scrie unul, da-i o replica de sa-l desfiintezi, si ai si scapat de el si l-ai facut si de rahat in ochii tuturor citesc. Da plm…daca nu esti in stare,te multumesti sa stergi,ca o pizda… desi ii rusinos,da macar nu vede nimeni… ca si-o muie facuta in scara blocului la-ntuneric – te lasa cu-n gust amar,da ramai cu fatza curata, ca nici ala de ti-a dat-o nu stie sigur ca tu ai fost. Poate ca stii si tu,in sinea ta,ca e cam adevarat ce mai scriu unii si altii,si d-aia te grabesti sa stergi cu atata ardoare,sa nu se extinda asemenea opinii…

  159. F.B.
    aprilie 29, 2010 la 2:03 pm

    Ma Hegg…la ce te agiti asa?Nu vezi ca n-ai cu cine?Cind le explici pe intelesul lor,ca la gradinita,argumentat,si tot ce pot sa faca e sa injure sau sa ameninte cu banarea,e clar ca-ti pierzi vremea.Daca nu au priceput pina acum,nici nu-i mai scoti din ale lor.Noi sa fim sanatosi,stii cum e …ciinii latra,ursul trece.eu nu ma mai cert de mult cu lumea;daca ii duce capul,or sa priceapa singuri ce e cu metalul,daca nu,nu si pace.presupun ca va fi de-a dreptul terifiant pentru ei sa vada cum se aduna 100000 de “metalari” in vara la Slayer si Megadeth;))

  160. Mihai
    aprilie 29, 2010 la 4:36 pm

    “Au dispărut şi proastele care credeau că cu cât e ăla mai nespălat şi mai zgomotos cu atît e mai cool.”

    partea trista e ca din pacate fenomenul metal inca persista.

    si inca babacii aia au localurile lor si la treizeci de ani inca au succes la fetele care experimenteaza intrarea in pubertate. am auzit cazuri in care un prost de 26 de ani umbla cu una de clasa a opta. :O

    si aici in cluj, mai exista rockoteci si metalisti cu gramada. deci, din pacate, fenomenul inca nu a disparut ci doar o parte din raspandirea lui…

    in orice caz, un post foarte bun. il astept cu interes pe cel cu motoarele! hai, bafta!

  161. Dragos
    aprilie 29, 2010 la 6:48 pm

    Nu e trist sa fii prost fara sa iti dai seama, dar e o mare prostie sa devii trist cand iti dai seama. Ce a fost a fost, iar cei ce inca sunt, exista oameni ca Radu care ne ajuta sa ne bagam pula fara sa ne dam seama. Hegg, hai cu ma-ta, sa ne cacam pe tot rock-ul, generalissimo. Elitismul e o chestie buna si a ma caca in tot ce e important pentru tine si restul generatiei voastre de ratati e ceea ce ma face sa ma zambesc dimineata. Si mai ai tupeul sa faci bravada pe marginea pseudo-mandriei de a fi un metalist “adevarat”. De eram in locul tau ma scoteam accentuand faza cu “a fi diferit”. Macar aia trece cu anii. Inevoluatii pulii mele.

  162. Dragos
    aprilie 29, 2010 la 6:52 pm

    Ah, si facand abstractie de dezacorduri, mi se pare o logica sanatoasa de viata in a dori sa futi in cur pustoaice comparativ cu a asculta muzica aia de mierda. Daca ala de mixeaza denebe le poate combina avem inca sperante si rabdare ca ceva tara ostila va da cu napalm peste vama veche.

  163. torquemada
    aprilie 29, 2010 la 10:13 pm

    “am auzit cazuri in care un prost de 26 de ani umbla cu una de clasa a opta. :O
    si aici in cluj, mai exista rockoteci si metalisti cu gramada. deci, din pacate, fenomenul inca nu a disparut ci doar o parte din raspandirea lui”

    Ia du-te intr-un club de DnB sau altele si sa vezi prosti de 76 de ani cu una de clasa a opta. Si cazurile acelea sunt mult mai raspandite,si stii bine asta,da macar e bine ca stii sa fii impartial.
    Chiar nu inteleg cu ce te deranjeaza pe tine “fenomenul”? Iti intra peste tine-n casa,ce-ti fac adeptii fenomenului ala? Cred ca avem alte fenomene cu adevarat ingrijoratoare ce se manifesta,dar pe-alea le neglijam probabil pt ca rezolvarea lor ar necesita coaie.

    “Elitismul e o chestie buna si a ma caca in tot ce e important pentru tine si restul generatiei voastre de ratati e ceea ce ma face sa ma zambesc dimineata.”

    Dar elitismul nefondat,asa cum apare in cazul tau, e o chestie stupida.Si nu stiu in ce masura esti tu in stare sa te caci pe unde-ti vine, avand in vedere ca pt asta ar trebui sa ai niste “deschideri” ,care s-ar putea sa-ti lipseasca. Cu ce se manifesta cufureala ta asupra generatiei respective? Cum se face simtita ea? Daca se face simtita tot ca si tine,atunci sparcaieste-te linistit,ca nu deranjezi pe nimeni,oricat de mult ti-ai dori. Totusi e trist ca un lucru atat de ieftin ca ura pentru altii e ceea ce te face sa zambesti. Te astepti ca un om sa aiba motive referitoare la sine care sa-i smulga zambete,nu referitoare la altii. Dar cainele moare de drum lung,si prostul de grija altuia.

    “tara ostila va da cu napalm peste vama veche”

    Soldatul Svejk….Bai,tu chiar crezi ca ura asta are cauze normale? Tu te-auzi ce spui? Si mai ai tupeul sa vorbesti de “generatii de ratati” si sa-i faci pe altii inevoluati. Vorbesti ca un adevarat dusman declarat al unor oameni care nu ti-au facut nimic. La psihiatru mah baiatule…

  164. Whiplash
    aprilie 29, 2010 la 11:34 pm

    Dragos, intelegem perfect ura ta fata de metalisti derivata din faptul ca esti un copil facut la 14 ani de o pizda proasta slobozita de un “metalar” care acum iti e tata. In absenta unui astfel de istoric esti un cretin, scurt pe doi.
    Ceea ce te face mai jegos decat ceilalti cretini de pe aici totusi e accesul de pseudo-intelectualitate in care crezi daca pui niste cuvinte elevate unul langa altul pari inteligent. Dezacordurile si coerenta te bate, apropo.
    Te felicit Radule pentru modul in care mananci cacat, implicit pentru hoarda de fani gata sa ti-o suga pana ti se usuca.

  165. Dragos
    aprilie 30, 2010 la 2:18 pm

    Imi pare rau, nu merge cu logica asta hippie si nici cu pacifismul. Continui sa ma cac pe tot rock-ul. Fara ura. Asa, in scarba. “Ce ti-au facut ?” Nimic, imi inchid orizontul plin de speranta pentru specia umana.

  166. Dragos
    aprilie 30, 2010 la 2:23 pm

    In plus, in caz ca nu ati prins subtilitatea blogului astuia, e creat sa isi bata pula de rasa voastra, nu sa va inteleaga sau sa fie PC. Un rezumat decent ar fi “femeile sunt curve si prostii (aia pe care ii vad eu ca atare) ar trebui executati”. Care cacat e problema voastra, jegosilor ? “Hoarda de fani” va fute in gura, cu ura. Hai, sapun.

  167. Whiplash
    aprilie 30, 2010 la 4:55 pm

    Treaba aia cu prostii nu te pune intr-o situatie prea buna, m3n. Dar dorinta ta de acceptanta e atat de mare incat esti in stare sa dai mana si cu aia care te-ar fute in gura doar asa, din principiu.

    Si daca tot vorbim de orizontul speciei umane, iti propun sa te futi numai in cur de acum, ca tot ziceai de filozofie sanatoasa de viata. Ar fi nasol sa te mai si inmultesti.

  168. torquemada
    mai 1, 2010 la 3:29 am

    “ Imi pare rau, nu merge cu logica asta hippie si nici cu pacifismul. Continui sa ma cac pe tot rock-ul. Fara ura. Asa, in scarba. “Ce ti-au facut ?” Nimic, imi inchid orizontul plin de speranta pentru specia umana.(…)
    In plus, in caz ca nu ati prins subtilitatea blogului astuia, e creat sa isi bata pula de rasa voastra, nu sa va inteleaga sau sa fie PC. Un rezumat decent ar fi “femeile sunt curve si prostii (aia pe care ii vad eu ca atare) ar trebui executati”. Care cacat e problema voastra, jegosilor ? “Hoarda de fani” va fute in gura, cu ura. Hai, sapun.”

    Nu “merge” ? Da ce iti da impresia ca esti atat de important incat sa crezi ca eu am incercat sa te conving de ceva, si nu a “mers” ? Pentru ce imi spui mie ca tu continui sa te caci pe tot rockul, cumva am incercat eu sa te conving de altceva? Dimpotriva,eu ti-am spus clar data trecuta : “Daca acea cufureala a ta se face simtita tot ca si tine, atunci sparcaieste-te linistit,ca nu deranjezi pe nimeni,oricat de mult ti-ai dori”. Nu esti atat de important incat sa conteze parerea ta,daca ar conta poate as incerca sa ti-o schimb,dar cum nu dau 2 bani pe astia ca tine,n-o sa-mi bat capul incercand sa te conving de ceea ce nu esti capabil sa intelegi. Insa nici nu vreau sa te las sa te flatezi singur,crezand ca parerea ta cantareste destul de mult in fata mea incat sa ma preocupe schimbarea ei. Si trebuie sa recunosc ca e o adevarata placere sa-ti demonstrez ca esti dobitoc, in timp ce te incurajez sa ramai asa in continuare.
    Esti tragi-comic,asa cum vorbesti tu pe un ton grav despre rock si rockeri ca si cum ar fi vreo problema majora a umanitatii…“imi inchid orizontul plin de speranta pentru specia umana” …apocaliptic,frate… daca zicea vreun rocker asta,i-ai fi spus sa scoata capul dintre copertile cu versuri…
    Din ce mai ilustrezi tu pe-acolo,cu orizontul speciei umane si blogul creat sa-si bata pula de rasa, alaturi de lumina razboinica in care asezi “hoarda de fani”, pare ca vorbesti ca si cum ai fi ales un blog ca simbol neoficial al luptei impotriva…tu stii ce … Admirabil…continua… nu esti penibil deloc…si nici ideea nu e aberanta… Cat despre blogul asta,se pare ca mai are un rol,mai apropiat de realitate,anume acela de a scoate la iveala si a oferi un spectacol al unora din cele mai rudimentare atitudini umane,cum e cea de care dai tu dovada. Grotesc spectacol,insa.
    Trebuie totusi sa-ti acord credit pentru ideea cu rezumatul blogului – “femeile sunt curve si prostii (aia pe care ii vad eu ca atare) ar trebui executati.” dar ai uitat continuarea – “asa ca hai sa-i adunam pe toti in acelasi loc”. Si din cate aud,tu esti dintre cei cu vechime pe-aici…
    Sa demonstrez ca esti dobitoc e ceea ce ma face sa zambesc…pe moment. Si nu-mi zi iar ca nu merge,am zis “sa demonstrez”,nu “sa te conving”… Sa te convinga cineva de asta e imposibil,tocmai asta e una din caracteristicile dobitocului.
    In concluzie,putin Xanax nu ti-ar strica…poate atunci n-o sa mai mori de grija altora. Renunta sa mai crezi ca,daca atunci cand vezi un pletos pe strada incep sa-ti zvacneasca venele de pe frunte, il deranjeaza cu ceva pe ala. Oricum,ala si cu “hoarda de jegosi” te fut in gura…da nu cu ura…asa,mai la misto,mai in scarba…

  169. Cacat
    mai 1, 2010 la 4:08 pm

    Torquemada, tu nu ai blog? Ca m-am saturat sa citesc cacaturile de doi lei ale lui Radu…sa nu mai vorbesc de ineptiile pe care le scrie capsunarul de Dragos si alti pupincuristi ca acesta… Vorbesc foarte serios, scrii de o mie de ori mai bine decat hipstarul de Radu.

  170. torquemada
    mai 3, 2010 la 12:06 pm

    Nu,nu am blog. Si,sincer,la ce menajerie vad pe unele bloguri,nici nu ma atrage ideea unuia.

  171. Dante
    mai 4, 2010 la 11:43 pm

    Don’t cry for me Argentin’…

  172. mm
    mai 31, 2010 la 6:27 pm

    mi se pare amuzant ca esti conservator de fapt…sau asa imi suni mie

Leave a Reply



Acest site este un pamflet si trebuie tratat ca atare.