Pitici Gratis

sâmbătă, noiembrie 20, 2010

Hipsterul anului 2010

Anul trecut competiţia a fost strâmtă ca un copil de 11 ani. A câştigat cu greu TUDOR CHIRILĂ. Anul ăsta, nu o să mai fie concurs. Există un hipster prin Bucureşti care bate la cur orice în materie de hipstereală în aşa hal că a câştigat premiul de hipsterul anului fără concurs. A depăşit de mult gradul de hipster ordinar. E REGELE HIPSTERILOR.

L-am văzut într-o bodegă prima dată. Stătea, cu aceeaşi meclă şi îmbrăcat chiar mai penibil decât aici, dacă vă vine să credeţi. Da. De la el din şifonier se îmbracă mai jenant decât la prezentări de modă de hipstări. Nu ştiu cine este şi cum îl cheamă, ca să îi înmânez premiul, dar dacă îl vedeţi pe stradă puteţi să i-l daţi voi.

Premiul e un bocanc în muie.

IDEE: HAI SA-I DĂM FOC LA PĂR! Cre-ca ar arde ca o faclie! Brichetă + Ăsta = distracţie!

posted by Radu at 2:29 am  

285 Responses to “Hipsterul anului 2010”

  1. nu!
    noiembrie 20, 2010 la 2:31 am

    Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!

  2. jammin
    noiembrie 20, 2010 la 2:35 am

    Ai folosit un font gresit

  3. Ganja
    noiembrie 20, 2010 la 2:37 am

    Buna alegere…pot sa-i “inmanez” premiul?

  4. Imparatul Utopic al Balcaniei
    noiembrie 20, 2010 la 2:39 am

    Si totusi ce cauta pe el catelul miriapod de la Agip?

    • riparul
      noiembrie 20, 2010 la 2:46 am

      il poarta ironic, nu-i evident?

    • mhm
      noiembrie 21, 2010 la 3:19 am

      m-am prins, nu e ironic.
      costumul e facut din pungi din plastic. o punga din aia cu lupul cu 6 craci am si eu acasa. probabil ca daca o arunc isi mai face un mucos din asta o maneca, o pereche de chiloti, ceva.

      maine promit ca o arunc, deci saptamana asta, baieti se baga plastic galben la groapa de gunoi. spor la cautat. sa o pun la plastic sau la textil? :))

      • mhm
        noiembrie 21, 2010 la 3:20 am

        sau la hardcore?

  5. ochi de mamifer
    noiembrie 20, 2010 la 2:39 am

    Hai frate :))

    Si in ce mod se uita tampitii din fundal(apreciativ-o-distant)

  6. borax
    noiembrie 20, 2010 la 2:41 am

    mi se pare mie sau la poznareasa aproape i se vede pruna?

  7. Paultrial
    noiembrie 20, 2010 la 2:43 am

    Pe buzunarul drept al “hainel” lui e logo-ul de la Rafo Racing Team. De ce?

  8. Aiurea
    noiembrie 20, 2010 la 2:49 am

    Ba…. seamana cu Mesia…. daca Mesia era hipster? Suntem oameni sau hipstar?

  9. lucianB
    noiembrie 20, 2010 la 3:00 am

    @Aiurea
    asta cred si eu, e un Mesia_Modern…

  10. Dorian
    noiembrie 20, 2010 la 3:05 am

    Ai de pula mea… o_O

  11. Cosmin Ciortan
    noiembrie 20, 2010 la 3:29 am

    Ar fi fost prea ironic sa fie imbracat in niste colanti portocalii cu motive florare roz?

  12. leana
    noiembrie 20, 2010 la 3:31 am

    Radule, mi-a luat fro 5 minute sa pricep ce vroiai sa spui cu copilul de 11 ani. Sa iti fie rusine daca asemenea glume iti vin in mod natural sau ti se par amuzante.

    • Alexandru
      noiembrie 20, 2010 la 9:25 am

      Din doua fraze scrise care crezi ca te caracterizeaza mai bine ca fiind proasta?

      • whatever
        noiembrie 22, 2010 la 5:24 pm

        vai de pula ta omule

  13. Alexz
    noiembrie 20, 2010 la 3:34 am

    Bah, cine e asta, unde ma duc, doar de asta dau, ba la motare, ba la univeritate pe scari, ba la unirii. Cine e asta?
    PS. L-am vazut odata purtand costumul unui pusti de 12 ani… tipul e o figura ce nu poti sa o uiti usor, oricat ai incerca.

    • invidia
      noiembrie 28, 2010 la 12:11 am

      :))) Tipul e student in anul 2 sau 3 la geografie si se crede un adevarat cunoascator in ale modei. O sa il gasiti la toate fashion week-urile de la noi din tara, la prezentari de moda, dar si in cluburi cu prietenii lui la fel de penibili. Am avut neplacerea sa stau cu el in acelasi hotel si fara sa vreau am obsservat ca are mai multe perechi de pantofi decat am eu cu mama la un loc. Cat despre parul lui miraculos, va pot spune ca lasa in urma un miros odios.

    • John Lennon
      februarie 20, 2011 la 10:58 pm

      Idem, eu ii spuneam OMUL-SPAGHETE sau SPAGHETTI INCIDENT :\

  14. omu'cu parerea
    noiembrie 20, 2010 la 3:34 am

    sunt beat si sunt de acord cu mesaju, bate-o pe asta

  15. limbinpizda
    noiembrie 20, 2010 la 3:44 am

    De ce PUMNezeii masii nu rad toti oamenii aia? E clar ca fata i-a fost decupata cu un ciob ,trasa prin shredder si cusuta inapoi in stilul celui mai urat goblen din lume.

  16. Anca
    noiembrie 20, 2010 la 3:50 am

    Hai ma ce oameni rai, lasati oamenii sa se imbrace cum vor ei..Si eu l-am vazut la un party weekendu trecut dar era imbracat normal, ca oricare alt baietzandru la moda and that was it. ..Suntem golani ori nu mai suntem!?

  17. lari
    noiembrie 20, 2010 la 4:21 am

    check this out….same fkin hipster alaturi de unul ce are o adevarata pula intre ochi..si o arde hipster-este :>

    aluia i-as da eu 2 3 bocanci in dusmanu ala dintre ochi…btw pe coca hipsteru anului il cheama sava ionut daniel..si o arde prin cluburile high class din bu(_|_)esti.

    Saaa e cacam in parul luuuuii..!!

  18. lari
    noiembrie 20, 2010 la 4:21 am

    sorry for the double post !!

    http://img812.imageshack.us/img812/444/latfh.jpg

    LOOK AT THIS FUCKING HIPSTER !!!!

    • Familia Lu' pulescu
      noiembrie 20, 2010 la 2:01 pm

      Hehe! Asta-i mortala!

  19. Sherezada
    noiembrie 20, 2010 la 4:25 am

    Radule, cum ti s-a parut concertul ?

  20. sherlock homeless
    noiembrie 20, 2010 la 4:33 am

    un glont in cap nu un bocanc in muie

  21. trumpets
    noiembrie 20, 2010 la 5:50 am

    there is seriously nothing cool about being ginger and beardy, trust

  22. Mircea
    noiembrie 20, 2010 la 6:57 am

    Ai perfecta dreptate, l-am vazut si eu acum o luna. Trebuie sa il dam cu dintii de bordura

  23. super_fotbal
    noiembrie 20, 2010 la 7:19 am

    sa moara masa daca romanii pot sa se tina de o cultura urbana, au mai aderat si la cacatu asta acuma. incep sa cred ca eu sunt normal si plictisitor…

  24. sictir
    noiembrie 20, 2010 la 7:28 am

    este pitoresc, dar l-am vazut mereu cu aceleasi haine.
    poate e sarac si atat a primit si el de pomana 
    e urat ca limba rusa

    • whatever
      noiembrie 22, 2010 la 5:29 pm

      dude limba rusa e marfa….sa vezi un rus care vorbeste in romana (moldoveneste) e naspa.

      • John Lennon
        februarie 20, 2011 la 11:01 pm

        Da, limba rusa e marfa…

        …pă lumea ailalta

  25. bigdaddy_RO
    noiembrie 20, 2010 la 8:04 am

    well ain’t that cute… BUT IT’S WRONG!!!

  26. Petrov
    noiembrie 20, 2010 la 9:45 am

    mda, avem si in cluj unu care-l pisa pe asta-n cur. actor e.

    • The Creatrix
      noiembrie 20, 2010 la 11:31 am

      avem si un chinez gay cu cizme de cauciuc care ii bate la cur pe toţi.

    • sciencefictionanton
      noiembrie 20, 2010 la 12:43 pm

      Cred ca l-am vazut si eu in birturi. Ala ce poarta cizme (sau ciorapi mai lungi decat fotbalistsii) si palarii de robin hood?

  27. shleampi
    noiembrie 20, 2010 la 10:32 am

    cu ce te deranjeaza felul cum se imbraca x si y? de ce trebuie sa judeci pe cineva dupa felul cum se imbraca? judecati dupa aparente se pare….sunteti niste ignoranti!get a job, dude! mai bine cititi draq o carte…

    • mhm
      noiembrie 20, 2010 la 9:02 pm

      comedia nu e deranjanta. sunt curios cata garderoba de a ta rezista la mistocareala. ieftina cum e. mitocareala, ca toalele rupte intentionat costa multicel azi. si mai e vorba si de snobeala si de self importance, dar ne rezumam la cat de bine se poate rade de prosti.

    • lulz
      noiembrie 22, 2010 la 1:20 am

      Tot ce am inteles eu din mesajul tau a fost “SUNT UN HIPSTER INFECT VIOLEAZA-MI MUTRA”

    • paduroi
      noiembrie 22, 2010 la 6:00 pm

      esti un prost si orice ai face tactu tot iti ia o dacie

  28. Inhalez prenadez si markere
    noiembrie 20, 2010 la 10:36 am

    That’s all fine and dandy, dar avem probleme mai grave decat acest clusterfuck ambulant de hipstareala.

    Fratilor, de vreo luna eu observ un lucru ingrijorator. Fularele. Toata lumea poarta keffiyeh in ultimul timp. It’s the new black sau ce dracu? Si nu ma refer doar la hipsteri. Estimez ca in acest moment, vreo 70% din populatia “20-something male” are la gat cate un fularas din ala de homalau. Ma mai bufneste dracu rasu cand vad cate un cocalar cu ditamai esarfa peste ceafa groasa. WHAT IS THIS I DONT EVEN…

    • Andrea
      noiembrie 20, 2010 la 1:00 pm

      Tu din 2006 ai trait sub o piatra.

      • gigi
        noiembrie 20, 2010 la 4:51 pm

        :))))) YEAAA !!!

    • C0k@lAr
      noiembrie 21, 2010 la 12:14 pm

      Dar tu cu rom-engleza ce esti? Nu tot un soi de hipster?

      • Inhalez prenadez si markere
        noiembrie 22, 2010 la 11:22 am

        Nu prostul pulii, sunt un nene care are o boala profesionala. btw, sunt perfect constient ca existau fulare din alea si inainte, dar nu in procent asa de mare.

      • whatever
        noiembrie 22, 2010 la 5:35 pm

        nu stiam ce trebuie sa fi hipster sa vorbesti in rom-engleza. Everybody does it , be it emo , rocker , manelist infect/cocalar/indian de import , houser , rapper … whatever. What are you over 40?

  29. penguins_can_and_will_fly
    noiembrie 20, 2010 la 12:36 pm

    Jur ca l-am vazut aseara in AfI Cotroceni!Jur!
    M-am cacat pe mine de ras la faza asta!

  30. Locke
    noiembrie 20, 2010 la 12:55 pm

    Vezi ca ai gresit fontu’ pentru image macro-uri .. e altu

    • mhm
      noiembrie 20, 2010 la 9:02 pm

      acolo e cu moartea pe moarte calcand? :)))))

  31. nervuri
    noiembrie 20, 2010 la 1:08 pm

    PRima dată am zis că aşa ceva nu poate exista, dar e clar că mă înşel. Deci, cine-i va în-muia premiul? =))

  32. dan
    noiembrie 20, 2010 la 1:12 pm

    l-am vazut si eu odata in metrou :)) =)))

  33. roacaru
    noiembrie 20, 2010 la 1:17 pm

    ba, da n-are poseta?

    • noah
      noiembrie 27, 2010 la 6:25 pm

      are are. o scoate la plimbare pe strada.

  34. happy little boozer
    noiembrie 20, 2010 la 1:25 pm

    oh my fucking god..
    boraciune:))

  35. Virgil
    noiembrie 20, 2010 la 1:31 pm

    Il vad tot timpu’ prin Amzei.Creca e frantuz

    • squeezelime
      noiembrie 23, 2010 la 9:39 pm

      da,frantuz din suceava :)))

    • asdfgh
      decembrie 23, 2010 la 7:09 pm

      iar eu cred ca-i din suceava =)

  36. unu ce face comentarii
    noiembrie 20, 2010 la 1:38 pm

    hipstareala la ala incepe din ghemu ala de par impletit si se termina cu pantofii care daca ar aparea in poza mi ar veni sa borasc

  37. Andreea
    noiembrie 20, 2010 la 1:47 pm

    hahaha il vad de cateva luni prin bucuresti, chiar ma intrebam cand o sa zici ceva de el :)))).da , e foarte penibil

  38. heorheta
    noiembrie 20, 2010 la 2:06 pm

    pula. l-am vazut saptamana trecuta prin fata pe la turabo cafea. panarama cu ghemu ala de foaca in cap. mi-as cumpara unu’ din asta, sa se mai distreze si matza mea.

  39. alle
    noiembrie 20, 2010 la 2:31 pm

    il vad mereu pe lipscani. mereu ma mir cum de nu il trage pleata in jos

  40. ILUZIA
    noiembrie 20, 2010 la 3:33 pm

    ba la-i vazut tu p-asta live? adica era sigur viu? se misca ?

  41. George
    noiembrie 20, 2010 la 3:59 pm

    E din Suceava asta, il cheama sava ionut daniel si daca nu ai vomitat inca la pranz te invit sa ii vezi contul de facebook http://www.facebook.com/profile.php?id=711167337
    P.S.: il stiu din vedere de cand era la liceu si la fel de hipsar doar ca nu era imbracat ca o prostituata libaneza

    • alacaremergepestadion
      noiembrie 21, 2010 la 2:08 am

      ba, am 14 prieteni comuni cu asta, pe facebook. si nu ma strang hainele. si nici chilotii. ba,da. aia ma strang mai ales dimineatza.

  42. mhm
    noiembrie 20, 2010 la 4:33 pm

    imaginati-va cum, ce, cat, unde, si pe cine fute asta. atat.

  43. esti pilaf
    noiembrie 20, 2010 la 4:42 pm

    Prima oara struti , emo, acum hipsteri…
    Eu il cunosc personal pe Onu , nu intelegeti voi oricum notiunea de fashion , asa ca nu am ce sa ma astept de la niste romani incuiati la cap cu nike uri in picioare … se imbraca DIFERIT , o arde DIFERIT , e un tip incredibil de tare ca persoana si tot … Prefer sa fie toti ca el decat sa dau de fotbalisti si manele la fiecare colt de strada…
    a .. si oricum a avut mai multe pizde bune decat aveti voi fire de par in cap …
    Asta e oricum o jmecherie … daca va vad pe unu din voi pe strada va uit imediat … cineva diferit iti ramane in cap asa cum va ramas si voua …
    sunteti mai terminati ca bateria … :))

    • Radu
      noiembrie 20, 2010 la 7:41 pm

      e o diferenta intre diferit si penibil. intre unu care se imbraca diferit ca sa atraga atentia si unu care face lucruri inteligente. mama ta e proasta.

    • mhm
      noiembrie 20, 2010 la 9:08 pm

      o arde diferit impreuna cu o tona de tarfetzi de 20j de ani care vor sa futa proaste rasta sau tunse bob. si mama ta e o tarfa atat de tarfa incat… plm, uita-te la tine.

      “mai multe pizde bune decat aveti voi fire de par in cap” d-aia are atat par in flocalau? e ca la cavemeni? sau e pentru paduchi?

    • mhm
      noiembrie 20, 2010 la 9:10 pm

      +
      cat de hipster sa fii sa crezi in revivalul expresiei “sunteti mai terminati ca bateria”?

    • mhm
      noiembrie 20, 2010 la 9:48 pm

      ++
      fernando de la caransebes iti ramane in minte? deci e super baiat. probabil taica-tau

    • alacaremergepestadion
      noiembrie 21, 2010 la 2:11 am

      bai, femeie (si chiar daca esti barbat, mentin apelativul) esti prea retardata sa intelegi ce e cu tine pe lumea asta. mai bine cauta prima gaura de canal si ascunde-te acolo. mirosul e din gura ta, nu te ingrijora.

    • Cartman
      noiembrie 22, 2010 la 4:12 pm

      Buey muie cu pilaf… manelisti sunt javrele care te-au crescut. Pentru ca te-au invatat in mortii tai de terminat sa pui la socoteala cat fute un barbat intr-o viata. ASTA NU TI SE PARE MANELISTIC?
      Si ca sa stii si tu micule hispatar manelist (fara numar la femei….fara numar fara numar), unul care fute mult nu o sa se laude niciodata. Poate daca e simplist asa ca tine…

    • borax
      decembrie 14, 2010 la 1:31 pm

      pilaf, e “incredibil de tare ca persoana”? nu ca franzela? sau ca sampon? da’, ca cuier cum e? (cacofonia e intentionata).
      Deci, pa!

  44. eminem
    noiembrie 20, 2010 la 4:50 pm

    haha. da. o merita shau. search Sava Ionut Daniel pe FACEBOOK

  45. gigi
    noiembrie 20, 2010 la 4:53 pm

    FACT : hipsterii sefi sunt din Suceava, inclusiv specimenul !!!

  46. Manu Chao
    noiembrie 20, 2010 la 5:07 pm

    Radule, esti un cocalar si un hipster!!!

  47. Cine cunoste stie
    noiembrie 20, 2010 la 5:14 pm

    IL CHEAMA SAVA aka ONU !!!!

    http://www.facebook.com/profile.php?id=711167337

    have fun kids :)

  48. coco
    noiembrie 20, 2010 la 5:58 pm

    onu! f ok omu hahah.. onule unde esti? vor maimutele sa-ti dea bocancu’

  49. gigi
    noiembrie 20, 2010 la 6:21 pm

    si pentru cine ia devenit FAN : http://www.facebook.com/profile.php?id=711167337

  50. Marghioala
    noiembrie 20, 2010 la 6:27 pm

    Deci in alte circumstante as fi zis ca as fi vrut sa’l fut p’asta. Pur si simplu. Si pe chinezu’ lu’ creatrix. E ca si atunci cand ma uitam la Ciao Darwin fara sa clipesc ca sa vad cat rezist. I have a thing for freaks.

  51. Oea
    noiembrie 20, 2010 la 6:49 pm

    Well… l-am vazut si eu intr-o seara mirifica. Era atat de intuneric, incat n-am reusit sa disting decat un cocalau imens unduindu-se lasciv prin noapte .. :D

  52. Andrea
    noiembrie 20, 2010 la 7:02 pm

    N-am putut sa nu observ ce sat mic ii Bucurestiu’. Probabil in primul colt unde as opri cu masina, as da peste aceasta celebritate autohtona.

  53. IFP
    noiembrie 20, 2010 la 8:33 pm

    am batut un hipster azi, pana a plans. Acum ce urmeaza?

    • semitot
      noiembrie 22, 2010 la 1:17 pm

      sa fii declarat prostu` anului !

    • mata.duce.galeata.la.gunoi
      noiembrie 29, 2010 la 5:56 pm

      bravo coaie. acum ai demonstrat ca intre tine si manelistii cretini care bat rockeri pentru ca au plete nu e nicio diferenta. si bravo radu… foloseste-te de blogul tau de rahat ca sa mai promovezi violenta un pic. poate, poate vreun cretin de 18 ani pe etnobotanice ia de bun ce zici tu aici si ii da in cap unuia pe strada. ca nah…ce e diferit ne sperie si trebuie eliminat.
      PS: nu sunt de acord cu “moda” astuia, dar nici cu varsarea nervilor pe oameni inofensivi. ce dracu’… e tara plina de tigani. de ce nu cautam acolo?

      • Radu
        noiembrie 29, 2010 la 6:12 pm

        murdarirea de sange este buna.

  54. Regele Cocalarilor
    noiembrie 20, 2010 la 10:24 pm

    destul de multi muisti ati scris aici. e clar ca multi habar n-aveti ce vorbiti. un fel de OTV distractiv. n-as vrea sa stiu cam cata arta de orice fel se gaseste in casele voastre si de care fel, cam in ce zona muzicala va invartiti, care a fost ulimul Libertatea pe care l-ati citit si pe unde in centrul vechi sau regie iesiti.
    Cert e ca, prin ajutorul multora dintre voi va iesi presedinte idolul meu..si implicit al poporului Dan Diaconescu iar in tara se va instaura linistea si pacea, toata lumea va reveni la normal si va umbla tunsa si imbracata in culori neutre si vor disparea toti hipsterii pe care-i veti aminti doar cand se mai intoarce unu sau altu de pe la o Londra, Barcelona sau Paris….. pana la alegeri incerc sa fut cateva dintre fetele f bune cu care umbla Regele Hipsterilor pt ca la Bomba Secsi, Bianca Dragusanu, Adelina Varciu, Daniela Crudu ..si altele inca vreo doo am incercat si nu mi-a iesit

    • Radu
      noiembrie 20, 2010 la 10:27 pm

      ^
      deci daca ai tablouri pan casa esti mai bun decat majoritatea oamenilor?
      mars ma.
      si ca sa inteleg mai bine. ALA SE IMBRACA CA UN CLOVN PENIBIL PENTRU CA ARE MULTA ARTA, ASCULTA MUZICA FINA SI IESE IN LOCURI SELECTE? oau.
      nu stiam ca daca asculti the mooooooood esti cult.

      si hai sa-ti spun o chestie. daca nu esti mega hipster, nu inseamna ca esti mega cocalar. mai suntem si noi, oamenii normali. hipsterii si cocalarii sunt doua extreme ale normalului care dau in rahat in mod diferit. la fel cum in politica extrema dreapta si stanga sunt complet diferite dar ambele dictaturi nasoale, la fel si hipstereala si cocalareala. la fel de penibile, la fel de extreme. doar ca penibile in moduri diferite.

      • Regele Cocalarilor
        noiembrie 20, 2010 la 11:06 pm

        din cate zic oamenii de pe aici care l-au vazut, nu ar merge prin locuri tocmai selecte. si mai imagineaza-ti ca poate tipu are un job ca oricare altcineva si prezinta haine. afterwork in lumea asta trebuie sa te exprimi prin haine si stil (mai mult sau mai putin inteles de unii sau de altii) sau e posibil sa pierzi contactul cu oamenii care te angajeaza. exact la fel ca la un corporatist normal care e obligat practic de job sa se poarte cu costum si cravata. uneori imbracandu-se mai la fel chiar si in afara jobului din considerente de apreciere neadecvata de catre cercurile in care se invarte. poti ramane f surprins cam ce mare diferenta e intre oameni privind arta din casa lor(daca exista), cu cartile din biblioteca, cu muzica pe care o asculta ….etc.
        iar eu la ce comenturi s-au facut aici imi dau seama cat de triste sunt casele si oamenii care stau in ele.
        ma mai pun un pic la Otv ca e ceva senzational.
        spor la alegeri!

        • Radu
          noiembrie 20, 2010 la 11:19 pm

          bai. io scriu ca meserie. da nu ma vezi in bar cu laptopu dupa mine.
          si e cel mai bun exemplu de imbecilitate si limitare intelectuala, sa imparti lumea in doua categorii: aia EXACT ca tine, si cocalarii care se uita la otv si citesc libertatea. daca nu sunt din prima categorie, evident sunt din a doua. hai sictir, fii cult prin alte parti.

          bine ca nu-i sudor, ca cre-ca nu l-ar fi lasat in baruri cu masca si aparatu’ de sudura dupa el.

          si tu vrei sa spui ca asta e fotomodel? hai flit ma, ca arata ca un neanderthalian homosexual si subnutrit.

          • Mihai
            noiembrie 22, 2010 la 4:29 am

            Muie bah. Tu injuri rasa de neanderthalieni aici. La ce musculatura aveau aia, te rupeau in doua cu degetele mici de la picioare.

        • mhm
          noiembrie 21, 2010 la 6:01 am

          ce imi place analiza pe text!

          prin locuri de care tu spui tu ca sunt selecte nu merg de scarba. alea nu sunt haine, e gunoi. afterwork esti om, nu cuier de clovn. un corporatist se imbraca in costum dar nu ii convine pentru are o minte fututa in cur si se complace. eu sunt artist, am citit o biblioteca, si muzica ma straduies sa fie de oameni (fericiti, suparati, intimi, nu de sclavi cu ochii goi).
          mie imi plac comm pe care le dau hipsterii ofuscati pentru ca arata durere. si asta ma bucura. nu e un scop. dar e ok.
          esti un comunist invers, o vita sucita in ea insasi. mov. cu esarfa.

        • 10
          noiembrie 21, 2010 la 10:06 pm

          Cu dintr-astia ca tine a inceput si comunismul….

        • [idiot]
          decembrie 25, 2010 la 9:03 am

          pai pana la urma se imbraca asa fara sa fie alegerea lui, nu pentru ca vrea el ci pentru ca e obligat de sefii lui tiranici si de imaginea in care trebuie sa ramana captiv ca sa reziste in lumea asta dura a fashion-ului? e o biata victima, cred ca plange in somn de dorul unui tricou fara imprimeu, viseaza noaptea ca e pieptanat cu carare

          exact cum e scris mai sus, nu e nicio diferenta de fond intre el si un corporatist in costum si cravata, doar ca unii-s spalati pe creier cu apa de ploaie si altii cu ciripituri de pasarele

      • Ronald McDonald
        noiembrie 20, 2010 la 11:33 pm

        http://www.explosm.net/comics/2239/

        cred ca e ceva de genu’.

    • alacaremergepestadion
      noiembrie 21, 2010 la 2:16 am

      zât, fătălăule! “cine nu e ca mine, e rău?” gândire totalitară care ești tu. și vă mai dați și toleranți, libertini și alte ipocrizii. hai, zât!

    • leana
      noiembrie 21, 2010 la 3:41 pm

      Domnule rege, nu stiu de ce te agiti pe aici. Cineva care se imbraca asa este cineva care vrea sa atraga atentia. Toate injuraturile de aici dovedesc ca omul tau si-a atins scopul. Tu de ce nu te bucuri de reusita lui?

    • valjean
      noiembrie 22, 2010 la 3:33 am

      eşti ptost băăăă! iese elena udrea

  55. mhm
    noiembrie 20, 2010 la 10:40 pm

    http://poorlydressed.failblog.org/
    hipster future. inca putin, curaj, copii!

  56. ilie
    noiembrie 20, 2010 la 10:40 pm

    Ceasul tau e naspa9o ora dupe)

  57. Coroner
    noiembrie 20, 2010 la 10:41 pm

    @ esti pilaf – du-te-n mortii matii cu hipsteru asta la care-i iei apararea,vad ca esti foarte impresionat de personalitatea lui,fa-i o muie ce mai astepti?In conceptia ta,toti cei care nu se imbraca si nu arata atat de penal sunt manelisti?Sinucideti-va!Auzi la boul asta,cica e DIFERIT,da bai cacat,e diferit de specia umana.
    Cat despre personalitate,daca aveai notiuni elementare de psihologie puteai sa-ti dai seama ca imbecilii astia de se imbraca asa ca niste papagali in calduri au personalitate 0,nimic notabil,de aia incearca sa socheze si sa iasa in evidenta cazand in ridicol…in fine,prea multe vorbe pe subiectul asta,chiar nu merita.Ma minunez doar ca mai exista persoane ce tolereaza astfel de aberatii umane,cum sa tolerezi asa ceva?E ca si cum ai tolera prostia…
    Excelent Radule,genial ca de obicei,combate in continuare!

    • :)
      noiembrie 26, 2010 la 2:10 pm

      Pune-te la punct cu psihologia. :)

  58. contele
    noiembrie 20, 2010 la 11:25 pm

    e cacat cam tot ce scrie aici…faceti aiurea publicitate la un om de rand!Ori exista interese ori o frecati aiurea…iar blogul cam e in scadere si s-au adunat tot fel de nechemati si nedesavarsiti abonati la comentarii!

    • mhm
      noiembrie 20, 2010 la 11:51 pm

      tu esti chiar regina stupului? sau esti una din dronele sterpe tunse bob? sau cu esarfa. sau cu patratele. doamne cat de usor e sa ghicesti cum se imbraca dronele.

  59. Meandrele discrtetului
    noiembrie 20, 2010 la 11:49 pm

    Mie îmi place mantia de invizibilitate de pe pleoşniţa ce zace pe spatele lui.

  60. Preda
    noiembrie 21, 2010 la 2:22 am

    Daca ar sta cu o mana in aer tot timpul si ar invata sa faca jonglerii cu cucu ar putea deveni un sfant indian. Hipster Baba. Asa nu ar mai trebui sa se ingrijoreze ca isi distruge cariera de hamster, adoptand o alta imagine decat cea de la locul de munca (numai dracu stie care o fi acela) pentru ca ar lucra tot timpul. E suficient sa iasa pe strada si adeptii ar arunca cu bani in el. Sau fanii circului. I smell a new religion.

  61. The Creatrix
    noiembrie 21, 2010 la 2:54 am

    imi plac comentariile :)

  62. vietkongolezu'
    noiembrie 21, 2010 la 5:16 am

  63. valeria
    noiembrie 21, 2010 la 11:00 am

    :))))))))))) daca asta e regele hipster , il astept pe regele breaster …

  64. secsi
    noiembrie 21, 2010 la 11:18 am

    In primul rand ca muie asta nu e imbracat ci este ambalat in hartie creponata. Si ma doare-n cot daca e cult sau nu, daca fute sau da laba, oricum ar fi, e un rahat inestetic care deranjeaza ochiul. Exact ca toate grasele care isi trag dres verde sau rosu + fusta mini.

    http://cdn-www.cracked.com/articleimages/ob/hipster_wm.jpg

  65. cutarescu
    noiembrie 21, 2010 la 12:23 pm

    -de cati hipsteri e nevoie ca sa insurubeze un bec?
    -e un numar destul de obscur, nu cred ca ai auzit de el.
    auzi, nu crezi ca trebuie sa mai gasesti si altceva sa urasti, nici poponarii undercover nu urasc poponarii asa cum urasti tu hipsteri, hipstere.

  66. fram
    noiembrie 21, 2010 la 12:50 pm

    pfff…muitza asta e student la geologie sau geografie la UB.Asa vine imbracat si la fac , de mult vroiam sa ii fac o poza sa ti-o trimit.clovnu’ pulii mele…

  67. Helios
    noiembrie 21, 2010 la 1:31 pm

    Io cred ca asta-i crescut la subsol. Observati ce par stufos si alboi are si la gene. Sunt sigur ca de crestea la soare era verde, de la fotosinteza.

  68. Dr. Pulete
    noiembrie 21, 2010 la 1:42 pm

    Ba, femeile sunt de vina, nu vedeti ca in toate pozele stau gramada pe asta? Posesoarele de pruna nu mai au discernamant!

  69. DUDU
    noiembrie 21, 2010 la 2:08 pm

    Sfântă mărie, a luat-o lumea razna de tot. Eu nu vreau sa vadă copiii mei așa ceva pe stradă. Ar trebui luate măsuri.

    • Nico
      noiembrie 22, 2010 la 9:55 pm

      Sa-i luam masuri de sicriu?

  70. eu...evident
    noiembrie 21, 2010 la 2:17 pm

    initial am crezut ca il stiu de la vreo intalnire moto.domnie fer!!!cred ca tot prin bucuresti.cum dreacu face asta de il vedem toti??? :))
    foarte tare faza aia “cuier de clovn” :))

  71. iq
    noiembrie 21, 2010 la 2:23 pm

    sunteti foarte foarte tari cu totii. Pe cand o intrunire sa ardeti stiu eu, tigani, homosexuali, evrei, negri si mai stiu eu cine nu va mai convine?

    • mhm
      noiembrie 21, 2010 la 10:00 pm

      ce rasist esti.

      ps. prostia nu are rasa, clasa, etnie. dar are esarfa.

      • mata.duce.galeata.la.gunoi
        noiembrie 29, 2010 la 6:05 pm

        @mhm Recunoaste ca ai fost violat ore intregi de niste hipsteri in timp ce foloseaua drept calus un fularas din ala specific… Sau iti doresti in secret sa arati si tu asa dar nu ai curaj sa porti haine din alea ca stai in Berceni si fac baietii de la bloc brad de Craciun din tine? Ai facut deja o obsesie din poza cu purtatorul ala de coc

  72. Sunshinebreez
    noiembrie 21, 2010 la 3:43 pm

    Sunteti toti maxim de penibili. Nu prea va dati seama ce faceti si in ce directie o luati. Personal nu citesc acest blog dar am primit un link si acum siiincer ma doare capul de la cata energie negativa se elibereaza aici.
    Injuraturi si comentarii urate, de unde pana unde e toata lumea dintr-o data asa suparata? Vrei sa-i dai foc? oaaau! cat de matur.

    Eu cred ca muult mai frumos si constructiv din partea fiecarei persoane de aici ar fi fost sa trimita argumente. De ce e acest baiat imbracat aiurea si cam care e limita fiecaruia dintre voi.

    Imi pare super rau sa vad asta, mai ales ca nu e nimic constructiv. Aruncam cu noroi aiurea…

    Evolutia vine din gandire, incercati sa ganditi inainte sa scoateti lucruri din gura sau inainte sa luati idei ca atare de la domnul Pitic aici prezent. Pe el il hraniti cu nimicuri de comentarii si pe voi va saraciti.

  73. Dante
    noiembrie 21, 2010 la 4:01 pm

  74. Portocalu
    noiembrie 21, 2010 la 6:12 pm

    Astia..hipsterii..sunt printre noi nu doar in lumea reala ci si aici.Aia care sunt de partea pozei si impotriva comentarilor la misto..e ca un fel de invazie ced ca vin din gaura aia neagra despre care a zis azi la tv,nu stiu ce o sa ne facem.Ei sunt peste tot!POate de fapt nu’s hipsteri poate sunt extrateresti si noi nu stim .Trebuie doar sa stai la tv sau pe net ..sa te duca putin capu(ca pe mine) si sa faci legatura- hipsteri-gaura neagra.

  75. primejdie
    noiembrie 21, 2010 la 6:27 pm

  76. Dragos
    noiembrie 21, 2010 la 8:23 pm

    Ma pis pe hainele lui, nu sunt ultima problema. Ce sare in ochi cu adevarat e faptul ca e urat ca foamea, ochii aia debordeaza de cretinism, mari, umflati ca la broaste si cearcane naturale. Maaaaarsh futu-ti omenirea ma-tii de cacat. Platesc bine pe oricare il miruie pe rateu si ii face poze dupa. Moldovean besit si hipster.

  77. emi
    noiembrie 21, 2010 la 10:35 pm

    Ba atmosfera din poza e ceva gen crazy loop daca stie cineva melodia bashitului ala de Dan Balan… Anyway, propun sa ne facem brigada sa mergem in Lipscani sa ii dam premiul omului.

    • Marmorosblanc
      noiembrie 22, 2010 la 2:23 am

      Asa, tati, fiti curajosi. Formati o brigada, duceti-va macar 8, sa nu va incinga hipsterul. Cred ca au mai zis unii p-aici: penibilitatea aluia din poza e egalata de majoritatea comentariilor de aici. Precum asta al tau, adica.

      • nila
        noiembrie 22, 2010 la 1:53 pm

        daaaa
        brigada cocalars de net
        normal adica taran? ia zi @Fane

        o gramada de ‘normali’ de cand cu discovery si acces la net
        la munca fomistilor

    • mata.duce.galeata.la.gunoi
      noiembrie 29, 2010 la 6:09 pm

      n-are rost sa va mai duceti pe lipscani. au desfiintat terasa aia tare cu manele si mici. o sa va plictisiti dracu pe acolo.

  78. Anda
    noiembrie 22, 2010 la 12:02 am

    “Sloganul” are potential. Da o raita prin agentii, ai face treaba buna.

  79. alexibad
    noiembrie 22, 2010 la 12:11 am

    Din commenturile astea reiese ca e cel mai omiprezent om din Bucuresti. Oricum nu cred ca fute mai bine cu freza aia !

  80. mhm
    noiembrie 22, 2010 la 12:15 am

    eu cred ca explicatia cea mai simpla e aia buna

    • mhm
      noiembrie 22, 2010 la 12:16 am

      plm de enter.

      xplicatia: i s-a stricat geaca inainte sa intre, asta explca si privirea neincrezatoare in orizont.

  81. 101111000101010000010002
    noiembrie 22, 2010 la 12:20 am

    Duduia din poza care face poza isi da seama ca face o multime de “poze colorate” cu fusta aia scurta si din pozitia aia? Sau asta era o manifestare artistica?

    • Cartman
      noiembrie 22, 2010 la 4:28 pm

      Imi place mult nick-ul tau. De fapt e mortal si gluma am mai citit-o acum ceva vreme. Vrei sa ne ardem in binar?

  82. Diana
    noiembrie 22, 2010 la 12:52 am

    sa stii ca nu e o idee rea sa-i dai foc la par; bine… nu ca ar avea nevoie de ceva in plus pentru a iesi in evidenta, cureaua aia verde e centrul de interes, dar combinata cu un par in flacari … mama mama… ” Toate pizdele de pe raza de 100 de metri egal fleașcă.br ” asta ca sa te citez pe tine.

  83. matei
    noiembrie 22, 2010 la 1:19 am

    Bai vreau sa vad si eu cum arata, asa, ca idee, genul de femei pe care spuneti voi astia cativa pe-aici ca le-ar fute asta pe banda rulanta.

    Arata ca un boschetar, las-o-n sloboz. Mi am intrebat niste colege pe care le consider domnisoare respectabile, care isi permit sa aiba pretentii. Toate au zis “nu” cand le-am aratat poza astuia.

    Da-l in pula noastra colectiva de primitiv.

  84. GenX
    noiembrie 22, 2010 la 1:36 am

    haideti sa nu generalizam.

    Nu toti uratii sunt hipsteri.
    Nici toti cei care se imbraca cat de cat prezentabil, in functie de mediul in care se afla.
    Nici cei care merg in aceleasi cluburi/baruri in care a calcat castigatorul distinsului premiu.

    El o fi hipster. A dus multe la extrem.

    Dar de unde aversiunea asta, parca la fel de extrema?

    Corect. Da-l in cacat si pe el si pe cei ca el. Si ok, hai sa-i punem si pe cocalari in aceiasi oala.

    Dar in unele comentarii, se screm unii atat de tare sa fie anti-teza dreadosului din poza incat parca imi vine sa-i arunc si pe ei in oala aia.

    Evident ca nu zic ca daca nu esti hipster, esti cocalar (sa nu ma certe Radu). Dar parca un om ce se catalogheaza ca om normal n-ar investi chiar atata energie in a-l “da cu muia de bordura” (mai mult sau mai putin la figurat) pe cel din poza.

    Ala nu mai este “omul normal”, asa cum se auto-intituleaza. Devine anti-hipster vs hipster. Antimaterie vs materie. Extrema dreapta a ideologiei politice vs extrema stanga. (bine punctat Radu)

    Tot o extrema e. Imi cam pute a ipocrizie.

  85. Fane
    noiembrie 22, 2010 la 2:00 am

    L-AM VAZUT p-asta la film la Studio miercuri seara.
    Deci, asta, Regele Hipster, era insotit de alti 2 poponari, la fel ca el. Categoric poponari pentru ca aveau blugi terifiant de stransi pe coaie, tunsori bizare si aratau subnutriti (orice scolar de la a 6-a e obez pe langa aia). Cred ca e “a gay thing” sa fii subnutrit ca sa sari bine in pula. Nuj. Si eram noi trei darlai cat se poate de normali, ne uitam la aia si parca ziceam in cor “Pula mea, chiar exista asa ceva?! De ce? Cum?” Scarbos, ingrozitor, jenant, penibil in pula mea. Apropo de commenturi: ala nu umbla in locuri selecte pentru ca nu ar fi primit in locuri selecte, ala nu fute pizda, clar si categoric, pentru ca e partzar. Locul 1 detasat la hipsteri!

    • jemoi
      noiembrie 25, 2010 la 12:00 pm

      cand ati fost la film le-ati spus si lor ceea ceea ce ne spui noua acum?

  86. geefo
    noiembrie 22, 2010 la 2:05 am

    Am vazut homleshi imbracati in acelasi stil. DAca ziceti ca este moldovean refugiat la “studii” poate ca asta vrea sa spuna: ca n-are casa.

  87. Speis
    noiembrie 22, 2010 la 2:56 am

    eu tot nu inteleg de ce ii doriti moartea omului. adica, de ce va intereseaza felul in care se imbraca, orientarea lui sexuala, locurile prin care umbla. e treaba lui. nu zic sa fiti de acord si sa vi se para mega tare, dar indiferenti puteti fi, ca nu deranjeaza cu nimic.
    oricum, tare cuvantul asta nou pe care l-ati invatat: “hipster”. trendy rau.

  88. ileana
    noiembrie 22, 2010 la 3:10 am

    maaaama, ce va fute grija pe toti! uite-asa apar ridurile.

  89. valjean
    noiembrie 22, 2010 la 3:43 am

    o muie ste rasta deci drogangiu. eu cre că e predator. care l liniuţă aţi vorbit de rău aţi supto

  90. Vlad
    noiembrie 22, 2010 la 10:53 am

    Hehe, cunoastem specimenul, isi face veacul prin bodega numita “Kulturhaus”… in special in cadrul asa-ziselor evenimente culturale.
    E foarte agitat omu’, rau de tot. Jesus varianta blonda.

  91. stalker
    noiembrie 22, 2010 la 11:31 am

    Daca-l infigi intr-un deal cu vita de vie, sigur scapi de graurii ce-ti manaca strugurii…si nu vreti sa-l vedeti impreuna cu haita de poponari cu care se afiseaza prin carciumi, e un tablou horror de care scapi greu.In alta ordine de idei, omu’ e un simulacru, cum plm sa asculti alternative si david guetta?e ca si cum dupa o salata greceasca ai baga si o felie groasa de paine cu magiun…

  92. lolozaurus
    noiembrie 22, 2010 la 11:39 am

    parerea mea umila e ca uneori se exagereaza cu anti-hipstereala…sau orice antimiscare ce apare cu un trend in romania…
    problema e una de originalitate…toti se vor diferiti…dar adopta fortat un trend…pe cand in alte tari…acest trend e adoptat natural, nu neaparat ca stil de viata, dar mai mult ca personalitate…
    asa ca ma intreb cati dintre hipsteri chiar se pot numi 100% hipsteri adevarati.
    plus, romanul este nascut carcotasi…iar cel mai bine e sa ignori…decat sa dai importanta…care e reclama cea mai buna.

    • mhm
      noiembrie 22, 2010 la 1:41 pm

      heitars bi heitin, hipstars bi ridichiul.

  93. lolozaurus
    noiembrie 22, 2010 la 11:41 am

    PS: nu stiu daca ati observat hipteritza din dreapta cu aparatul foto :)

  94. semitot
    noiembrie 22, 2010 la 1:03 pm

    Draga Raducu, nu te mai juca cu maimutele cu mintea odihnita! De ce plm ii instigi la violenta? Da, ok, poate ala se imbraca ca un cur coclit, da nu e treaba nimanui altcuiva decat a lui. Am inteles ca iti place tie sa iti alegi tinte din astea si sa faci misto. Da` macar nu instiga cretinii la violenta, ca nu aduci imbunatatiri in mediul asta plin de creiere mucegaite. Tu meriti una bucata cacat pe muie, pentru ca te joci de`a Aghiutza si te preocupa cum se imbraca nushcineplm. Ajungi sa fii atat de implicat incat propui masuri din astea stupide, stiind ca o gloata de zerouri influentabile te urmareste.

  95. Redest
    noiembrie 22, 2010 la 1:11 pm

    Tristu’ din poza nu e cu nimic diferit de generatia lui, vai de pula lor, concursul e cine e mai penal si mai varza. Asa le trebuie.
    Dar citesc comentarii de 100 ori mai cretine decat baietasul din poza- toti cei care isi dau cu parerea cam cat de fain ar fi sa-l ardeti pe asta sa-i dati foc, sunteti niste muisti handicapati cu grave accente de cocalari idioti. E exact ca pe vremuri cand rockerii erau batuti pe strada de fun. Sugeti pula in piept toti cei care nu au invatat ca oamenii n-au decat sa fie retarzi in legea lor.

    PS: Castigatorii vor beneficia de un cosulet de muie bonus.

    • mata.duce.galeata.la.gunoi
      noiembrie 29, 2010 la 6:17 pm

      exact. radu + etnobotanice + cretini fara idei proprii = romania nu mai are nicio sansa. sper sa vina si dan diaconescu la putere si sa se termine cu mizeria asta de tara

  96. Fremenu'
    noiembrie 22, 2010 la 2:38 pm

    Deci Sfinta Onanie la mine in oras e unu’ care seamana leit cu asta. Si il vad constant prin Timisoara deci ori e frate’su, ori are o clona care cumva e mai retardata decat el(ala e genu’ care trage lipici pe nas), ori se inmultesc ca zombalaii futu-i in gura. Eu zic ca daca mai apar si prin alte orase ar trebui luata in serios posibilitatea de a-i omori si de a le ingropa capul intr-un loc diferit de restul hoitului.

  97. octav
    noiembrie 22, 2010 la 2:52 pm

    Ce public de clasa a 5-a ai piticule. Se preteaza la astfel de articole. Doar niste cocalari legati la scara blocului pot sa “isi doreasca sa bata” pe cineva pentru ca se imbraca cumva. Nici macar nu incape discutia de gusturi aici.

    • Radu
      noiembrie 22, 2010 la 3:28 pm

      bai, cum pula mea, chiar asa am ajuns, toti o ard pacifist?

      • mhm
        noiembrie 22, 2010 la 8:06 pm

        nici nu trebe violenta fizica. ftizicii astia isi dau borsu pe nas singuri cu presiunea intracraniana cand rade lumea de ei.
        si tunsu e considerat mutilare. trebe ras de ei pana isi revin. ca asa ii doare mai tare. automutilarea rules. singur in baie.
        oricum se imbraca de parca is daltonisti si se fac cum ca nu observa ce borala au pe ei. gen, daca esti oripilat, mi-am atins varfu pulii cu limba, neinitiatule. sau e curajos sa fii cercul cromatic ambulant?
        parca si aia cu lant da haur si tricouri albe mulate tot de asta se imbraca asa… sa futa. carne goala pe dinauntru, fofo de melc. ceea ce rules din nou. cica arta. postmodern, deconstructivst. oamenii sunt fini. la circumvolutiuni. si la cultura, ca e fina ca vidul. matase, frate.

      • Nico
        noiembrie 22, 2010 la 10:18 pm

        In cacat, am ras cu lacrimi la tot postul si toate comentariile. Bis, bis !

        Muie pacifistii.

  98. Evil1
    noiembrie 22, 2010 la 3:20 pm

    Ai dat lovitura cu Sava

  99. Tiberiu
    noiembrie 22, 2010 la 3:40 pm

    +1 like pentru luciditatea de care da dovada Redest. Pentru toti ceilalti care vor sa il ia pe unul la omor pentru ca e diferit de voi, +1 pula in gura. Articol ok insa.

    • Radu
      noiembrie 22, 2010 la 3:42 pm

      si io n-am zis sa-i dam omor. un sut in cur asa, ca afirmatie, si tuns ca pe naomi.

  100. AI
    noiembrie 22, 2010 la 4:02 pm

    nu te doare la ureche cand rad prostii? vezi ca daca il gasesti p’asta plutind in dambovita tu esti de vina. sper totusi ca majoritatea braveaza si nu i-ar da foc la par sau bocanci in gura. da’ cam seamana a galerie de stadion , in pisda mea.

    • Radu
      noiembrie 22, 2010 la 4:26 pm

      ar fi hazliu sa-l vad plutind in dambovita. hai ma, macar sa ajunga tuns si plangand la otv, ca naomi.

      • sciencefictionanton
        noiembrie 22, 2010 la 4:39 pm

        Daca tot e un fel de Ofelia, de ce nu?

        • AI
          noiembrie 22, 2010 la 4:58 pm

          cand eram copil aveam o amarata pe care o terorizam toti pentru ca era pistruiata si ma-sa plecase de acasa. intr-o zi am fgarit-o cu o radasca pana s-a cacat pe ea. la propriu, de frica. am fost incredibil de mandra de mine. a sarit de la 11 la 20 de ani. mi-a parut rau pentru faza cu radasca. nu e chiar asa simplu.

          • sciencefictionanton
            noiembrie 22, 2010 la 7:29 pm

            Personal nu cred ca trebuie sa judecam ce am facut in copilarie. Si eu am fugarit, batjocorit s.a.m.d. copii mai nenorocosi. Asta se intampla peste tot. Dar acum, ma intalnesc cu respectivii in mod constant si nu imi cade privirea in pamant pentru nu stiu ce dracu’ s-a intamplat acum 15 ani. Eram copil. Punct. Cat despre cineva care se arunca de la 11 sau in rau, imi pun un serios semn de intrebare. Daca se sinucid, atunci isi justifica tratamentul la care au fost supusi.

  101. Cartman
    noiembrie 22, 2010 la 4:46 pm

    A fost un singur pitic care a zis foarte bine ce a zis: nevoia de a arata cat mai diferit prin “chestii” exterioare este direct proportionala cu simplitatea omului in cauza.
    Va pisa in freza un om foarte plictisitor si normal.

  102. gustav
    noiembrie 22, 2010 la 5:26 pm

    plm radule… trebuia concurs, cu poll cu tot… asa normal ca se razvrateste lumea!sigur puteai sa mai gasesti niste hipstari de extrema creativitate! :D

  103. Gigel
    noiembrie 22, 2010 la 6:55 pm

    Uite-l ma si pe asta:
    http://www.facebook.com/photo.php?fbid=118693278152462&set=a.118693111485812.13810.100000353707412

    Io cred ca clubu in zah gheng e un loc de ghei penali si de hipsteri roshii-n freza shi cretzy. faceleashi freza cu pula in timp ceshi leaga sireturile la espadrilele pulii.

    • Gigel
      noiembrie 22, 2010 la 6:56 pm

      shi am mai vazut o chestie: ashita totzi au nume diminutivale. paraca si la parintzii lor li s-a facut mila de ei cand i-au vazut ieshind hipsteri ghei din pizda.

    • mata.duce.galeata.la.gunoi
      noiembrie 29, 2010 la 6:21 pm

      iar tu dupa cum scrii in romglish esti cu siguranta un brav dac, reprezentant de seama a poporului roman. tu unde iesi? la ce restaurant cu specific romanesc, ca sa nu fi cumva descris ca hipster?

      • Gigel
        noiembrie 30, 2010 la 1:31 pm

        ti-as fi spus doar “sugi pula ma.” dar cica e prea scurt comentariul. asa ca detaliez: sugi pula lui ionut si lui danut si lui julian si tutror hipsterilor ce sunt pe aici, ma! daca vrei poti sa iti sugi si singur pula. oricum, gura ta nu o sa cunoasca pula de om normal, ca nu e nimeni atat de prost sa ti-o dea la muie.

        • mata.duce.galeata.la.gunoi
          noiembrie 30, 2010 la 6:25 pm

          e bine ca deodata nu mai scrii cu sh, tz, si asa mai departe. si fanteziile tale sexuale cu barbati chiar nu ma intereseaza. oricum, din nou, felicitari ca ai invatat sa scrii!!

          • Gigel
            decembrie 1, 2010 la 11:33 am

            care sunt barbatii ma? ionut si altii? sau poate tu? cacatule.

  104. stefan stancu
    noiembrie 22, 2010 la 7:54 pm

    profilul de facebook al lighioanei.
    sariti cu urari de bine!

    http://www.facebook.com/profile.php?id=711167337#!/profile.php?id=711167337

  105. utiscinteianu
    noiembrie 22, 2010 la 7:54 pm

    da ba, dar uite ce-i fac gagicile poze! cine mai e ca el?
    Mi e imi place. E eco omul.

  106. unu altu
    noiembrie 22, 2010 la 8:19 pm

    ba radule tu esti dement rau de tot =))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

  107. Evil1
    noiembrie 22, 2010 la 10:07 pm

    Io am avut un coleg de care mi-am batut joc, alaturi de celelalte fete, in liceu, ca era prost si urat. Acuma este gay… Imi pare rau pt ce-am facut, ca acum are hpv in cur si locuieste cu un pedofil si se comporta ca o piticurva ordinara si profitoare.
    Fetelor sunteti sigure ca e meritul vostru? Se presupune ca fiecare om (care nu are dunga pe buletin) este individ capabil sa-si faca propriile alegeri si sa-si asume consecintele, nu?

  108. Evil1
    noiembrie 22, 2010 la 10:14 pm

    Apropo Radule, mie Sava mi se pare f masculin fata de altii care se perinda prin lumea modei.

    Hai sa-ti dau un nene care ar merita un articol, pt. ca si-a batut joc pur si simplu de scena punk (cu toate ca muzica lor ma face sa sforai, iar mintile lor de nuci ma fac sa spumez – au avut si ei macar un rost in istorie, spre deosebire de hipstari)

    Tadadadaaaaaa! Prizentiiing:
    FLORIN DOBRE – cu colectia LOVE THE PUNK!!
    Nu sunt sigura daca o sa razi sau o sa-ti pui un pansament pe cur de frica.
    Iar cel mai rau lucru e ca nimeni nu-si bate joc. Toata lumea il pupa in cur… EUUUGHHH.

  109. 101111000101010000010002
    noiembrie 23, 2010 la 12:23 am

    Freza e RASTA!!! Nu e hipster, e din alt film. Dar nu=mi amintesc numele curentului. Ideea e ca astia cu rasta poarta de obicei niste salvari a la Ali Baba, cu turul pantalonilor pe la genunchi, se spala rar->deloc pe motiv ca gelul si deodorantul sunt otravuri cu parabeni si manca bio si etc. Deci nu e hipster… decat daca e un hipster derutat cu freza din alt film.

    • Radu
      noiembrie 23, 2010 la 12:34 am

      cauta hipster pe net. vezi ce inseamna. cum aglutineaza superficial elemente distinctive din alte culturi fara subtext. apoi da-ti una.

  110. Miricu
    noiembrie 23, 2010 la 4:34 am

    M-am trezit la ora asta pentru ca am adormit prea devreme, deci am citit de plictiseala toate comentariile. M-am tot razgandit de-a lungu’ lor daca sa scriu si eu sau nu. Pentru ca inca nu mi s-a facut somn, scriu. Sa fii anti gay e un curent. Sa fii hipster e un curent. Sa fii pacifist e un curent. Si tot asa. Nu ma deranjeaza cand lumea face parte din curente, ma deranjeaza cand in locu’ lumii gandeste curentu’. Curentu’ a gandit si in locu’ lu’ Radu cand s-a inmuiat si a zis ca hai totusi sa nu-i rupem muia foarte tare, sa-i dam doar un sut in cur. De ce frate? De exemplu, daca in sensul giratoriu un retardat nu e in stare sa-si tina banda, pacifistu’ din mine ar zice sa nu-l claxonez, ca pula mea, ignoranta doare. Si uite asa se nasc prostii. Din ignoranta. Nu sunt din Bucuresti, si ma bucur despre, da’ daca l-as vedea pe om in preajma mea, m-as simti foarte prost cu mine daca nu l-as face de cacat. Ar fi ca si cum am mai lasat un prost in viata.
    Si a mai fost duma desteapta mai sus ca asta a futut toate pizdele bune din lume. Ce cocalar infect. Vai de pula ta si de lista ta cu pizde futute.
    Ca sa fie contradictia maxima, totusi parca nu i-as rupe muia. Li s-ar face retarzilor frica si s-ar imbraca normal. Ca noi. S-ar tunde, si-ar rade barba si, astfel, nu i-as mai deosebi cu usurinta. Da’ un jto mizerabil tot as da pe langa un retardat d-asta. Simt ca e de datoria mea si ca daca n-o fac ma injura nepotii ca dintr-un prost d-asta au iesit multi, prea multi, care-i fut pe ei la cap. Si cum retardu’ e laudat ca fute mult si numai femei de calitate, sunt sanse sa umple o “Barza mica” cu bastarzi.

  111. EvilConCarne
    noiembrie 23, 2010 la 7:58 am

    Bai Radule, in general te apreciez ca fiind baiat destept care scrie bine si merita citit, dar cateodata te vad cam limitat in anumite chestiuni. Sa-ti zic si de ce. Pai daca un tip destept ca tine provoaca si indeamna gloata sa-i dea foc la par unui anumit specimen, ce pretentie sa mai avem la “personajele epice” care au invadat marile orase in ultimii ani, de ex.?! Cand un lider e nebun se alege praful de bunastare pentru ca se gasesc destui retardati care sa il linga in cur actionand marsav numai pentru s-i atrage atentia. Faptul ca un om nu e ca tine, are par mai mult si barba, se imbraca in rosu si nu in gri, nu iti da dreptul de a actiona brutal si a-l schimba dupa bunul tau plac. Da’ ce pula mea esti tu, referinta? Pe principiul asta ar trebui transformati in “oameni normali” aproape jumatate din londonezi pentru ca sunt mai altfel. Ti-ar placea sa aratam toti ca niste zebre? Ca sa nu mai zic ca daca am gandi toti la fel ar fi un dezastru. Nu ai vazut cat de triste sunt imaginile cu oameni de pe vremea pantofarului de-a ajuns cap de trib? Niste capatani infipte intr-o masa gri inchis. Un oras comunist n-o sa fie niciodata spectaculos ca Amsterdamul pentru ca-i lipseste culoarea. Diversitatea e buna pentru ca ai de unde alege. Eu nu as alege sa ma imbrac ca el nici intr-o mie de ani, dar niciodata nu as alege sa ii dau foc la par doar ca il are lung sau nu-mi place cum e asortat cu hainele. Pe mine nu ma deranjeaza ca nu-ti place acest hipster, aici fiind vorba de gusturi, ci faptul ca ti-a trecut prin cap sa ii dai foc la par si ca ai mai si indemnat la asta. Instigarea la violenta, oricat ti-ai baga tu pula in pacifisti, nu e buna orice ai zice. Asta e caractiristica puletilor retardati, nu unuia inteligent ca tine.

    • Radu
      noiembrie 23, 2010 la 8:14 am

      esti un homalau

      • EvilConCarne
        noiembrie 23, 2010 la 3:25 pm

        Si mai sunt si prost pe deasupra ca nu-mi vad de treaba in pula mea. Da’ e si ultima data.

  112. Dan Puric
    noiembrie 23, 2010 la 12:02 pm

    Nu intelegem noi nimic. Omul vrea sa faca un “STATEMENT, gen”. Noi, oamenii simpli care dam muie, mancam si ne cacam nu vom intelege niciodata conceptul contopirii metafizice cu energia purificatoare a universului si sarcasmul pe care mesagerul adevarului pur il utilizeaza pentru a sublinia superficialul noroiului poleit in care traim, invartindu-ne in jurul unor reclame lipsite de valoare atat artistica, cat si intrinseca, precum cea pentru asa zisa “energie vie” de la Rafo. Ai sa-mi bag pula!

    • mata.duce.galeata.la.gunoi
      noiembrie 29, 2010 la 6:29 pm

      bah…da ce plm inseamna normalitatea asta a ta? de unde te imbraci tu? ca poate ma trezesc dracu intr-o zi ca imi da unu in cap pe strada ca nu am nu stiu ce tricou sau pantaloni pe mine. hai dracu si faceti si un model de cum ar trebui sa se imbrace oamenii normali. e vreo uniforma care se vinde pe undeva?

  113. Daniela
    noiembrie 23, 2010 la 12:38 pm

    Care o fi problema noastra cu hipsterii, rockerii, gay-ii etc., nu inteleg. E plin occidentul (ala pe care il divinizam si unde cu totii vrem sa ajungem ) de ei! Si mai urat sa pui o poza de la o prezentare de moda … cu ce este el vinovat de ‘conceptia autorului’ ????

    http://rufflesforbreakfast.wordpress.com/2010/11/19/gala-avanpremiere-2010-review/

    • Radu
      noiembrie 23, 2010 la 6:44 pm

      se imbraca la fel si in realitate. si nu generaliza. daca tu divinizezi occidentu si pula de homalau, e treaba ta.

  114. cristina
    noiembrie 23, 2010 la 12:56 pm

    De la a critica stilul vestimentar pana la a propune o bataie e o distanta destul de mare si mi se pare de prost gust sa propui unor cititori sa-l bata pe un tip doar pentru ca e el de pe alta planeta (penibil, cum o fi, nu conteaza!) Care-i problema? Urat, urat, urat.

  115. sciencefictionanton
    noiembrie 23, 2010 la 2:42 pm

    Cat de curand o sa fie lagare special pentru hipsteri:
    http://www.youtube.com/watch?v=AIm70YTRXhQ&feature=related

  116. Dorin Palanciuc
    noiembrie 23, 2010 la 3:10 pm

    De crapau pisicile jucandu-se cu el.

  117. supercow
    noiembrie 23, 2010 la 9:59 pm

    asta e facebookul lui. il cheama sava daniel ionut. e superb. http://www.facebook.com/#!/profile.php?id=711167337

  118. nu conteaza
    noiembrie 23, 2010 la 10:23 pm

    El a purtat hainele astea pentru ca asa i s-a cerut, era o prezentare de moda. El de fapt nu se imbraca asa…

  119. Ramses3
    noiembrie 23, 2010 la 10:50 pm

    bah lu gagica aia care pozeaza i se vad chilotii, sau de fapt nu i se vad ca nu are

  120. eu
    noiembrie 24, 2010 la 12:09 am

    ce adunatura de dobitoci care il pupa in cur pe idiotul asta care sufera de ‘suparari’ infantilo retarde cu devieri spre rebeliune ca semn de protest fata de superficialitatea in care se scalda societatea si alte basini care ii mai flutura prin curul ala cu pretentie de cap..

  121. SporDsM
    noiembrie 24, 2010 la 4:06 pm

    Mama,omu asta(omu cu blogu)va arunca o galusca si voi va ingramaditi pe langa ca mustele la cacat.

    E treaba lui cum cacat se imbraca,cum e treaba ta cum te imbraci,cand te scarpini la oo sau cum o futi pe mama prietenului tau cel mai bun(chill,it’s not gonna happen)

    Ideea e sa te simti tu bine.Intr-adevar,eu nu m-as simti bine asa. Oameni bolnavi mintal intr-o masura mai mica sau mai mare sunt peste tot.Acum depinde cat de mult puneti voi botu la ce se intampla pe langa boi.voi,pardon.

    Nu iau apararea nimanui,ma pish pe toti

    • Radu
      noiembrie 24, 2010 la 4:28 pm

      ideea e? e o idee?

      • SporDsM
        noiembrie 24, 2010 la 11:13 pm

        Ideea e ca de suprafata asa… esti tare “frate”.
        Si pentru ca esti tare ai o armata de fraieri care o sa iti scrie 100+ comenturi adunati.
        Eu nu vreau sa gadil vanitatea sau sa cresc maculinitatea,vb aia,cu mine n-ajungi tricoiat decat daca ma tricoiezi si tu pe mine.Ca eu nu dau gratuit ca toti fraierii astia care au impresia ca daca iti scriu tie ca esti tare,o sa le pice o para-n poala => happiness.
        Nu,ideea e ca ma amuza poporul care primeste o excitatie(nu excitare,a se tine cont de sens) si care crede ca scopul in viata este sa mai aprobe pe cineva,ca nu e asa,e greu sa ai ideea ta.Daca ti-o da unu mura-n gura cum faci tu,atunci suntem cu totii de acord,ca deh,asa suntem dresati daca putem fii dresati.
        Dam drumu la peceu, intram pe blog,mai citim ceva amuzant,ni se mai insufla o idee gen “nu pune mana ca te frigi” ,o luam ca atare,spunem prin 2 propozitii ce ai zis tu in mai multe si e viata dulce,mai avem ceva de povestit cand vrem sa vrajim prin inteligenta noastra acuta.
        Daca nu,zicem ce dracu avem de zis.Ma enerveaza in schimb cei care cred ca prin “ideea e? e o idee?” sau “esti un homalau”…etc… li se inchide gura.si o tin inchisa..sau oricum,dau in spate.
        Nu nene , eu stiu ca pentru a face ce faci tu ai nevoie de cap.si daca ai cap,accepti parerile altora,daca nu inseamna ca esti doar un poser cu ceva talent la scris,deci esti cam fals si publicitatea ti-o trezeste din simtiri fix in varfu boxerilor.nu inseamna ca le asimilezi automat parerile altora,d-aia suntem noi diferiti,ci doar iti faci o anumita impresie.E adevarat,si eu daca m-as apuca sa imi fac un blog m-ar durea fix in dos de ce zice Ionica si Gigica despre ce am scris eu,atata timp cat nu contravine ideii mele.
        Ma supara ca,acum vorbind la modul general, daca ai ceva de zis,zi-o. Daca vrei doar sa iti arati confirmarea,besi in plm pe facebook si mai arde-un “Like” ca tot cacatu ala e.

        Comentariile astea ma duc cu gandul fix la pitzipoanca vietii.Unde normal ca toata lumea comenta de cat de curva/grasa/proasta/etc e aia/sunt alea,frate,o sa gasiti oameni prosti peste tot,reclama le face bine,si voi sunteti doar niste cacati care in timp ce va scobiti cu stanga-n nas mai ziceti un “daaa,asa e…ce par are asta,cata dreptate are acest Radu” Ca nah,daca zice oierul,aia facem si noi,nu?!
        Si ce ma doare pe mine personal ce face asta,sau ce profil de facebook are,sau unde l-a scos ma-sa pe mapamond?! Mi-e de ajuns sa ii vad poza,sa iti citesc tie parerea,sa ma amuz de cadou si..vb aia, a a e.
        Nu era commentul legat de ce ai scris tu,ci…cacat…eram la munca,l-am citit,am citit si restul de comentarii si m-am luat cu mana de par cand am realizat ca inteligenta atrage prostime in cea mai mare parte.Esti dur ,agresiv..dar exista un fine line pe care cititorii tai l-au intrecut de mult.pacat

        • Radu
          noiembrie 24, 2010 la 11:53 pm

          ba, tu ma simti fara ocupatie rau daca ai impresia ca ar trebui sa stau sa citesc ideile a o suta de idioti pe zi in legatura cu ideile mele. si tre sa te crezi cu pula cat caru daca ai impresia ca aici eu fac dialog cu voi. pai pula mea, nu-s cabral sa stau pe blog 10 ore pe zi. lasa arfele. n-am timp.

          si incercam sa sugerez fin ca toti cretinii care s-au haladit si au pretentii de entelectual isi incep argumentarea cu “ideea e”, ca si cum ce urmeaza ei sa spuna e chintesenta, ca au tras concluzia, ca au gasit intelesul abscons, ca au privit intregul si au sustras din el doar ideea. mars ma.

          ideea e ca nu stii sa te exprimi. si scrie mai putin si mai la obiect, ca mor simi de foame in china si tu irosesti pixeli.

          • badday
            noiembrie 25, 2010 la 12:18 am

            ce a zis ala de mai sus ma? ca io nu stiu sa citesc asa de mult…

          • Radu
            noiembrie 25, 2010 la 12:19 am

            ca ii place la lorgean.

  122. Crizu
    noiembrie 24, 2010 la 7:52 pm

    In principiu am descoperit ca “keffiyeh” e ceva pe care eu l-am purtat prin 2005-2006, o iarna si acum zace pe undeva…in rest am revenit la un fel de fular facut de mami acum vreo 30 de ani..de fapt 32….si e foarte cozy….ridicol de actual…si tine cald la cefos :D

    Tipul din poza arata ca alti coispe mii de tipi de pe strazile din Amsterdam. Dupa primii 100 care-ti trec prin fata devii imun.

    Poza din profilul sau de pe FB ma sperie o tzara..de fapt mortaciunea din ea…

    In rest…calm..is gonna get worse…way worse…

  123. Phlocea
    noiembrie 24, 2010 la 10:31 pm

    bah, sa ma inec cu aeru din dotare… bai nene, bai..

  124. jemoi
    noiembrie 25, 2010 la 7:49 am

    Man eu nu nu inteleg ce aveti cu omul ala.E un tip de fotomodel.Se cheama fotomodel slab cu trasaturi usor androgine.Se poarta la prezentarile de moda.Cat despre haine nu si le-a ales el ci designerul i le-a dat sa prezinte.
    Modelingul functoneaza pe urmatoarele principii:iei bani ca fotomodel si prezinti ce ti se da.N-ar trebui sa va mire daca maine il vedeti imbracat in rapper daca prezentarile de moda o cer.
    Observ ca pe blogul asta e instigare nasoala la violenta.Deja is vreo 20 care vor sa il bata pentru nush ce motiv si autorul dobitoc le da apa la moara.Daca un retardat din asta care citeste poate chiar ii face ceva tipului el e absolvit de orice vina.
    Pana la urma care-i problema voastra.Ce v-a facut omul?Cu ce gresit?Asta e intoleranta crasa .Sa inteleg ca ar trebui sa le dau un pumn in mecla fiecarui angajat al trustului lui Vantu dupa faza cu stenogramele?
    Pentru o categorie sociala aka jurnalisti angazati la mogul ar trebui sa va rezolvati totusi problemele voastre de imagine mai intai.Sau ati uitat cum toti o sugeati prin batista si scriati uniti ca o armata la ordinele stapanului?
    La faza asta esti de-a dreptul patetic.

    • secsi
      noiembrie 25, 2010 la 10:54 am

      Jemoi, esti o pizda proasta! Faptul ca ala e “fotomodel” (cu trasaturi de cuier), nu-l face mai estetic din punct de vedere vizual. Ma pis pe gusturile tale!

    • Radu
      noiembrie 25, 2010 la 11:20 am

      miez, l-am vazut intr-un bar, in timpu liber. avea un furou-rochie pe el. patetic in romaneste inseama plin de pathos. sugi pula.

      • sciencefictionanton
        noiembrie 26, 2010 la 2:08 am

        Ironic e ca esti patetic in sensul romanesc atunci cand vine vorba de hipsteri. Chiar daca Jemoi are vocabularul deformat de englezisme, poate fi apreciat pentru faptul ca are dreptate (fara sa vrea) si exista si el ca sufletel dezorientat.

  125. jemoi
    noiembrie 25, 2010 la 11:47 am

    Ba da ce violenta in limbaj.
    @secsi.Nu e vorba de gusturi.E ok sa nu-ti placa.E vorba de responsabiliate pentru un debil cu un blog care are nush cate sute de viewuri,si mai si scrie la un ziar sa promoveze violenta impotriva unui om ca nu-i place fata.Ar fi interesant cat de mult te-ai simti tu in siguranta daca ti s-ar intampla tie ce i s-a intamplat aluia.N-am nimic cu critica dar pana a ajnge la amenintari cu bataia e mult.
    A si din cate am eu impresia baiatul asta cu fata mai mult rasta spre raegge decat hippie a avut mai multe fotomodele decat viseaza autorul.Si probabil o sa aiba in continuare in timp ce el trebuie sa se multumeasca cu prise s jurnaliste care nu si-o trag cu colegii lui mai faimosi.Nasoala viata.

    @autor
    Pentru faza asta am sa incerc cat pot eu de mult,desi nu promit, cand ajung in Bucuresti sa te gasesc si sa-ti fac un cadou.Dar un cadou din ala frumos tare.Sa nu-l uiti cat vei trai
    P.S:Cand l-ai vazut in bar la cat de barbat esti presupun ca i-ai zis ce ai scris in articol si i-ai m-ai dat si foc la par nu.
    Mi-e scarba de tine si de cei ca tine.Cadoul o sa fie cu atat mai frumos.
    Repet nu promit nimic

    • Radu
      noiembrie 25, 2010 la 12:18 pm

      aha, abia astept.
      vezi ca-s mii, nu sute de cititori.

      si l-am vazut o singura data, eram prea uimit sa imi dau seama mai exact ce reactie tre sa ai.

      don’t blame it on sunshine, don’t blame it on moon light, don’t blame it on the good times, blame it on the cozias

      • SporDsM
        noiembrie 28, 2010 la 1:13 pm

        ba cozias liber asta, don’t evade the subject in plm,
        trebuia sa ii stalcesti tu fata,pana sa iti vina lingaii din spate de pe blog sa discute ce 20 de copite i-ar da in bot aluia cu paru de lana.
        Si uite,vezi?Nu mai aveai de ce sa scrii daca ii rupei tu fata ;)

        • Radu
          noiembrie 28, 2010 la 3:10 pm

          l-am vazut o singura data mez. credeam ca e accident, nu ca e asa mereu.

  126. tudor
    noiembrie 25, 2010 la 1:01 pm

    jenant postul. adica tipul din poza este un semi-fake, dar nu inteleg cine esti tu sa faci astfel de afirmatii gratuite

    • Radu
      noiembrie 25, 2010 la 1:10 pm

      hhhh-chhhhh hhhh-ccchhhhh.

      tatal tau.

  127. squeezelime
    noiembrie 25, 2010 la 10:56 pm

    In caz ca nu il stiti, uitati-l si pe fra`su. Cred ca il ia la hipstareala =))) http://www.facebook.com/profile.php?id=100001651921368

    • Radu
      noiembrie 25, 2010 la 11:11 pm

      sfinte cacat. is mai multi. vor sa ne incercuiasca.

    • mhm
      noiembrie 26, 2010 la 2:05 am

      numa “prietenii lui” poa sa vada pozele. ce fatalau ca si-a blocat profilu

  128. :)
    noiembrie 26, 2010 la 2:00 pm

    Cred ca o mare majoritate dintre voi, cei care ati postat aici, aveti nevoie de o reevaluare a valorilor in care credeti. Intr-adevar, fiecare este liber sa gandeasca ce vrea si sa actioneze in consecinta, insa daca traiati la inceputul anilor ’60, ati fi blamat hippiotii? Mai mult decat atat, dreptul la exprimare, dragii mei, propune si anumite responsabilitati. Una dintre acestea este sa te exprimi corect.

    Si inca o remarca: a te imbraca intr-un anumit mod nu face decat sa iti reflecte o parte a personalitatii,iar corpul ar trebui privit ca o panza goala pe care o “pictam” in asa fel incat sa corespunda cu interiorul. Unii vor sa arate ca gandesc si simt diferit, ca au alte atitudini si mentalitati . Restul se aliniaza. :)

    O zi buna tuturor!

    • secsi
      noiembrie 26, 2010 la 7:08 pm

      Plm, vorbesti de valori, cand voi sunteti niste ambalaje colorate si la fel de banale ca restul lumii! MUIE!

  129. maria
    noiembrie 26, 2010 la 4:34 pm

    Chiar nu pot sa inteleg ce caut in tara asta,de abia astept sa plec…
    Cu gandirea asta proasta care o aveti , la 45 o sa fiti tot la shaormarie sau paznici …taraturi fara viata

  130. vietkongolezu'
    noiembrie 26, 2010 la 7:10 pm

    @maria : sa vezi tu “viata” si “gandire” acolo unde o sa mergi, printre shaorme si paznici..

  131. dan
    noiembrie 26, 2010 la 8:03 pm

    hai cu noua dreapta :))

    • mhm
      noiembrie 26, 2010 la 10:41 pm

      hai cu noua bleaga

      • mhm
        noiembrie 26, 2010 la 10:42 pm

        ps:noua dreapta e scoala de oligofreni, dar hipsterii sunt la acelasi nivel

  132. Fremenu'
    noiembrie 28, 2010 la 1:13 am

    Charles Bronson a gasit solutia
    http://www.youtube.com/watch?v=gEyP4Q8igQY

  133. Evil1
    noiembrie 28, 2010 la 4:23 pm

  134. Cutiuta Milei
    noiembrie 28, 2010 la 10:11 pm

    este student la mine la facultate, la Geografie, la Mediu. este distractie maxima cand apare prin zona :)))

  135. bogdan
    noiembrie 29, 2010 la 6:33 pm

    Wow, ai şi un troll! Ăla de duce maică-sa găleata la gunoi, dat fiind că arată prea naşpa să o mai fută cineva. Bine, nici tatăl lui, beţiv şi cu palma grea, nu e o certitudine…

    • mata.duce.galeata.la.gunoi
      noiembrie 30, 2010 la 6:38 pm

      “Sunt multe de spus. Şi mi-e lene. Şi uneori mi-e şi teamă.

      Dar dacă veţi căuta cu atenţie, veţi găsi frânturi din mine. Adunate din rândurile astea, ele nu vor alcătui vreodată întregul. Dar asta este tot ce se poate mai aproape.” citat de pe blogul lui Bogdan.

      Emotionant!!!

      Se pare ca nu prea le ai cu cititul. E vorba de MATA. asta scrie acolo: MATA duce galeata la gunoi. Ca mie imi e prea sila, dupa ce am iubit-o anal o noapte intreaga.

      • bogdan
        noiembrie 30, 2010 la 6:42 pm

        Mă, pula mea, cu tine discut când înveţi să scrii în română. Cu exprimatul deja am lămurit-o, sau mă rog, a reuşit asta doctorul. Hai, stai jos, e apa mică, nu ai cum să sucombi.

        • mata.duce.galeata.la.gunoi
          noiembrie 30, 2010 la 7:11 pm

          te-ai suparat? ia-o usor sa nu faci dracu’ ulcer sau alte boli din astea pe baza de stress.

          • bogdan
            noiembrie 30, 2010 la 7:15 pm

            Da, sunt supărat rău, mi s-a umplut pula de lacrimi.

          • mhm
            decembrie 1, 2010 la 2:16 am

            na, am pus si eu un comentariu sa vada cacatul de tine si sa dea click. mata duce gunoiul si o ia la moaca de la copii.

  136. Teo
    noiembrie 30, 2010 la 12:34 pm

    Mie-mi place parul lui!

  137. Teo
    decembrie 1, 2010 la 12:14 pm

    Cate un pitic gratis pentru fiecare care se ia de el doar ca sa se bage in seama!

  138. Teo
    decembrie 1, 2010 la 12:15 pm

    Cate un pitic gratis pentru fiecare care se ia de el fara motiv!

  139. alexr
    decembrie 3, 2010 la 5:33 pm

    Da tata, ca bine zici, l-am vazut de nenumarate ori pe strada. Vezi ca are si o armata de acolitzi pe langa el, si aia demni de luat in considerare.

  140. varlan
    decembrie 3, 2010 la 5:46 pm

    Ce ratat :)) Da de cracii departati ai fotografei nu zice nimeni nimic?

  141. cyxz
    decembrie 8, 2010 la 2:46 pm

    ni ma http://jump.fm/HFMMQ
    el fusai la liceul de arte si meserii frumoase ciprian porumbescu din suceava .

  142. cyxz
    decembrie 8, 2010 la 2:50 pm

    deasemenea numele hipsterului anului , de mentionat (pentru contacte ulterioare si cadouri meritate) este sava ionut daniel bon soir

  143. Razvan
    decembrie 10, 2010 la 12:12 am

    Am scris si eu ceva asemanator, oricum, stima! Empatizez!

  144. tudor
    decembrie 12, 2010 la 2:18 pm

    nu stiu daca tipu’ are vreo gaura in cealalta ureche, dar propun asta in caz de ceva: http://sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-snc4/hs401.snc4/46389_1588738796141_1165967805_31666793_2969100_n.jpg

    :D

  145. S.
    decembrie 17, 2010 la 12:41 am

    cele mai multe curve nu-s femei.

  146. Ana Baity
    decembrie 17, 2010 la 5:12 pm

    bhai..acum..nu-mi place..da frate,pana la urma omul poarta ce vrea.A|sta inseamna drept natural al omului.Insa k premiam asa ceva ca pe o forma rara de arta…adica orie gunoi,orice “creatie” o aduem la rangul de “arta”..asta e..pfff

  147. Ana Baity
    decembrie 17, 2010 la 5:22 pm

    Ma da ce rai suneti toti cu omul..nu intelegeti ca nu cu el trebuie sa friti ironici?Ci cu colegii si colegele voastre care l ridica la rangul asta?

  148. George
    decembrie 20, 2010 la 6:29 pm

    @Radu “murdarirea de sange este buna.”

    Ok, atunci hai sa incepem cu sangele tau…

    • Radu
      decembrie 20, 2010 la 7:11 pm

      incepem, da sa fugi pana ma ridic, ca altfel o belesti grav.

  149. zzzuperman
    decembrie 27, 2010 la 3:33 am

    cine vrea sa ii inmaneze premiul in gaseste vara in vama veche ;)

  150. una
    ianuarie 5, 2011 la 6:11 am

    da, il stiu eu, e calugarul din vechiul schit. Intre timp a si murit..

  151. Alexandru
    ianuarie 8, 2011 la 4:29 pm

    Sunteți proști. Proști și răi. Vă șochează atât de tare un om…doar pentru că e diferit de voi. Care e diferența dintre voi și părinții voștri? Nici ei nu înghit îmbrăcămintea sau stilul de viață foarte diferit de al lor. La fel, și ei folosesc același pretext – între modă și penibilitate e o diferență. Defapt nu e, multe lucruri care au fost vazute ca fiind penibile acu câțiva ani, acum sunt la modă. E doar o problemă de percepție, nu reguli. Ceea ce acum vi se pare penibil, peste câțiva ani va fi la moda, și?
    Vă spun…tăiați-va internetul, că nu știți să îl folosiți. Mai bine mergeți și locuiți câte o lună prin Anglia, Franța sau Danemarca…cel puțin până treceți de 25 de ani.
    Mno…haideți cu înjurăturile.

    • Radu
      ianuarie 8, 2011 la 7:03 pm

      bai, moda e moda. DA ITI SPUNE BUNU SIMT SA NU ARATI ASA. CA E GRESIT SI PENIBIL. pula mea. toti mediocrii s-au dus o luna in franta si s-au intors artisti cu barba. flit ma.

  152. Cerneanu Claudiu
    ianuarie 24, 2011 la 5:50 am

    Cum sa vorbiti asa . Voi privati verbal un om de la libertatea lui si felul lui de exprimare necontand oricare ar fi acesta asa ca voi sunteti aia care merita un glont in cap nu el .

    • Cris
      ianuarie 24, 2011 la 2:26 pm

      Pai si tu daca te exprimi asa nu le ingradesti lor libertatea de a-si exprima opinia cu vedere la stilul sau??

      Dunno, just wondering :-)))

      • Ana Baity
        februarie 7, 2011 la 3:03 pm

        Marfa paralelea :))))

  153. marusc
    martie 17, 2011 la 12:02 am

    am calatorit cu el in autobuz.
    eu ma holbam marlaneste la el dintr-un unghi din care sa nu ma observe, cand si a scos telefonu si a inceput sa vorbeasca:
    bla bla bla.. “trebuie sa ma duc urgent acasa sa mi repar un dred” bla bla..

  154. dana
    martie 21, 2011 la 2:44 am

    el este omul paianjen si cel mai bine se pricepe sa prinda musculite

  155. Extraterestru JR
    mai 9, 2011 la 11:54 pm

    ce recompensa e pe parul lui?

    • Radu
      mai 10, 2011 la 12:03 am

      bai. pe cuvantu meu, daca imi aduci chica lui iti dau 5 milioane.

  156. pamatuf
    mai 10, 2011 la 11:29 am

    Astuia daca-i dai un sut in cur, i se scoala pwla.

  157. Extraterestru JR
    mai 10, 2011 la 11:53 am

    ma sigur nu e artificiala cocoloasa aia din spatele capului care se paote numi par? da faza e ca imi emite mila, e ca ca narcis lanau ala ,ti-ai bate joc de el dar… dupa te-ai simti prost… ma eu daca-l prind pe strada sau pe la metrou, il trag rapid la o ghena ceva si-l bat acolo si-l tund fara probleme. la cum se imbraca zice lumea ca e un boschetar

  158. porkchoprasta
    mai 10, 2011 la 9:21 pm

    aaaa! l-am mai vazut p’asta prin oras :-l

  159. pamatuf
    mai 11, 2011 la 11:16 am

    pai si nu e? tu ce crezi

  160. celcareuraste
    mai 13, 2011 la 9:08 pm

    Bun! Am stabilit, toata lumea l-a vazut cel putin odata prelingandu-si podoaba capilara prin minunatul orasel. Eu insa am fost terifiata cand i-am accesat pagina de facebook si am constat uimita ca avem 7 “mutual friends”. E foarte gresit…

  161. C'estMoi
    mai 19, 2011 la 3:29 pm

    am descoperit tarziu, adica azi, acest articol. Am planuri de un an sa ii tai cu o foarfeca de gradina coada lui nenea OctoPussy…acesta e mereu in prezenta lui Florin Antonio, autor al faimoasei autobiografii (“De la cartofi , prin incest, spre design”), un midget autoproclamat designer, cu inceput de chelie care fute pustoaice pe promisiuni de podium. Amandoi, OctoPussy si Midget Moron merita acest premiu.

  162. Xulescu
    mai 28, 2011 la 8:37 pm

    ^Ai dracului de comunisti^

  163. Tarheb
    iulie 6, 2011 la 2:07 pm

    L-am gasit pe facebook pe asta :)

    http://www.facebook.com/profile.php?id=711167337

  164. W
    iulie 29, 2011 la 8:33 pm

    asa incerc sa ma tund.

  165. REGELE HIPSTERILOR
    noiembrie 3, 2011 la 4:02 pm

    NU VA MAI LEGATI DE MINE – AM PRACTICAT 11 ANI AIKIDO (DINAMO SI SSC) SI INAINTE 2 ANI JUJITSU BRAZILIAN (CU ROBERTO, CEI VECHI IL STIU BINE. NU MA MAI AMENINTATI, CA VOI O SA PIERDETI… ATENTIE, MAGARILOR!

  166. Tembel
    decembrie 26, 2011 la 7:46 am

    Barfe de scara blocului. Radule, esti gospodina de la parter, care da tonul.

  167. Adrian
    februarie 22, 2012 la 5:24 pm

  168. printu la hipsteri
    martie 11, 2012 la 3:09 am

    2012. La Eurovision. Se vede printre oficiali.

Leave a Reply



Acest site este un pamflet si trebuie tratat ca atare.