Am o cunostinta atat de proasta incat a tripat dupa ce a luat LCD.

1. Oamenii care vin în bar/club/bodegă să îmi ceară o țigară.

Doar din cauză că eu mă distrez într-un loc, și tu te distrezi în același loc, asta nu înseamnă că s-a format o legătură specială între noi doi. Că împărtășim o experiență comună și că trebuie să ne simțim bine împreună. Du-te-mpula mea și cumpără-ți. N-ai bani, du-te-mpula mea acasă de pauper.

2. PH-ul pizdei.

Am ajuns pe net, din cauză că mie îmi place să dau click pe chestii, pe un articol de pe Unica despre igiena organelor intime. Mă așteptam să râd la un articol serios despre cum femeile nu ar trebui să se șteargă la cur din spate-n față ca să nu-și care rahat în bască, dar nu. Era vorba despre PH și bacterii. Cum folosești un săpun care nu e de pizdă la pizdă, cum strici PH-ul și bacteriile. Te ștergi la pizdă cu un prosop care nu e de pizdă, strici PH-ul și bacteriile. E un ecosistem acolo care se deranjează mai rapid decât ăla din pădurea ecuatorială. Nu poți să tai un floc fără consecințe iremediabile asupra mediului pizdei. Mă întreb ce făceau femeile acu 100 de ani, când nu exista săpun special pentru pizdă. E o gaură-n pula mea, mai lăsați-o baltă, că nu e așa fragilă. Io văd țigănci cu 11 puradei și nu pare să li se fi stricat pizda pentru că săpunul lor de casă, cu care se spală aproape lunar, nu are PH-ul adecvat. Lăsați vrăjeala. E o gaură.

Eu cred că special femeile dau atâta importanță pizdei. Ca să compenseze pentru faptul că de fapt e o gaură. Nu e un organ, e lipsa unui organ. Și tot ce e mai organ serios, e mult prea adânc ca să conteze ce îi faci la exterior. Noi masculii avem chestii vizibile, externe, care atârnă și nu avem un întreg raft la farmacile dedicat lor. Lăsați vrăjeala. E o gaură la fel de complicată și sensibilă ca aia de lângă.

3.L-a făcut să zâmbească.

Să vedeți ce cititori spirituali am. Un ciumete cu pretenții de brontozaur umoristic a citit postul anterior, care se termina cu “făceți-l pe tipul ăsta să zâmbească” și a făcut chestia asta.

Ha, Ha. Cred că ar trebui să faci o școală de clovni sau ceva.

Apropo, nu mai am nevoie, m-am descurcat cu ce mi s-a trimis. Mulțumesc ăia de gașcă care au fost utili.

Cine e tipul ăsta:
Tipului ăstuia cu faţă de dealer de alba-neagra în piaţă la ruşi pe timp de zi şi hoţ de găini din curtea oamenilor într-un sat limitrof pe timp de noapte nu i-a plăcut şcoala. A făcut 4 ani de psihologie la FPSE, Bucureşti. Bine, făcut e mult zis, că nu prea s-a dus la cursuri, fiind prea ocupat să se întâmple fabulos prin locuri şi să doarmă mahmur. Dar, chit că nu are nevoie, tipul ăsta vrea să-şi dea, în final, licenţa. În principal pentru că îl fute mă-sa la cap şi în secundar că fără ea e un fel de absolvent de 12 clase cu harfe de intelectual, ceea ce e lipsit de tact. Oricum, nu vrea să profeseze psihologie în viaţa lui, aşa că staţi liniştiţi. Nu strică domeniul.

Problema tipului ăsta:

Tipul ăsta nu prea ştie cu ce se mănâncă psihologia, din motivele de mai sus. Plus, nu e mare fan efort intelectual. Când era mic a văzut Star Wars şi după a încercat să ridice o banană de pe jos cu puterea minţii, efortul obosindu-l grav. Şi de atunci evită efortul intelectual cu orice ocazie, ca să nu pocnească ceva în el.

Deci nu e de mirare că, atunci când s-a înscris azi la examenul de licenţă, tipul ăsta nu prea ştia clar din ce sunt examenele. A aflat că unul e din psihologie sau ceva, şi celălalt era opţional. Tipul ăsta nu ştia opţiunile dar, aflînd că să nu opteze pentru niciuna nu e o opţiune, a ales, dintre chestiile de acolo psihologie organizaţională. Apoi a aflat că nu e un subiect care tratează organul lui, cum spera.

Deci tipul ăsta ştie doar că are două examene între 7 şi 10 februarie, unul la psihologie sau ceva şi celălalt la psihologie organizaţională. Tipul ăsta s-a tot uitat pe acolo, poate îşi dă seama din ce ar trebui să înveţe pentru exemenele ăstea două, dar cum e obişnuit să scrie, nu să citească, nu şi-a dat seama care e filonul de materie pe care trebuie să-l înveţe şi de unde trebuie să facă rost de el.

Cum puteţi să-l ajutaţi pe tipul ăsta:

Tipul ăsta are nevoie de o persoană care să-i spună ce căcat trebuie să înveţe şi de unde căcat să facă rost de acel căcat. O persoană ideală care să-i spună asta ar fi o studentă studioasă şi cuminte, care ori a dat licenţa anul trecut, ori o dă anul ăsta la FPSE în Bucureşti şi ştie despre ce e vorba. Şi un profesor ar fi bun.

Tipul ştie că e citit de câteva zeci de mii de oligofreni, şi ştie că e foarte improbabil ca printre ei să se afle studente studioase la psihologie, pentru că de obicei acestea îl consideră un caz agravant care strică ordinea frumoasă de cooperare reciprocă, veselie şi sprijin interuman ce se predă în cultul de îndoctrinare/spălare a creierului neohipiot la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti.

Tipul nu vă sugerează să răpiţi una şi să o torturaţi în beci pînă vă dă toate informaţiile necesare. Ar fi ilegal să sugereze aşa ceva. Tipul speră că aveţi o prietenă sau ceva de gaşcă şi că faptul că vă rămâne adânc recunoscător e de ajuns.

De ce să-l ajutaţi pe tipul ăsta:

Dacă vă place cum scrie, e foarte util să-şi ia licenţa. Atunci tipul ăsta va putea să mănânce căcatul lui obişnuit, absurd şi ofensiv în care etichetează gratuit oameni terminând argumentările pompos cu „Şi ştiu despre ce vorbesc, că sunt psiholog licenţiat, mpula mea!”
Dacă nu vă place de tipul ăsta, atunci la fel de bine. Dacă-şi ia licenţa, probabil de fericire o să-şi cumpere o motocicletă. Fiind grav incompetent, foarte probabil o să o înfigă într-un copac, paralizând de la brâu în jos şi terminând să se mai laude cu penisul lui.

Anunţul e pe bune. Puneţi un zâmbet pe faţa tipului ăsta, că şi el a făcut-o pentru voi. Mailul e superdumnezeu la gmail punct com

un episod din trilogia prequel a mult iubitului Găozaurii: dinozauri găozari

Şi Dumnezeu coborî pe pămînt şi dădu de prima femeie proastă. Nu cea mai proastă din lume. A mers şi el douăzeci de metri pe trotuar şi a ales-o pe cea mai proastă. Era extraordiar de proastă. Nu era o întâmplare. În general din 10 femei, una e groaznic de proastă.

Şi dumnezeu se uită spre ea, şi se întrebă retoric:

De ce eşti fă atît de proastă?

Şi bărbatul aprobă ca un lingău. Da. E proastă De-aia nu putem noi să avem lucruri frumoase. Că e ea proaste.

Dar nu suntem toate proaste! Se băşicară trei femei peste medie de deştepte. Adică nişte oameni normali cu pizdă.

Just, cugetă bărbatul, scărpinîndu-se submisiv la pulă. Dar o femeie proastă strică munca a 10 femei deştepte!

Păi cum aşa, se ofuscară nişte femei deştepte, care erau la fel de deştepte ca ălea puţin peste medie de deştepte.

Păi imaginează-ţi aşa. Că unul din zece torturi ar fi plin cu căcat, sugeră dumnezeu, extrem de retoric. Ai mai mînca tort, dacă ai şti că unu din zece ar fi plin cu căcat? S-ar spăla gustul de căcat din gură după nişte torturi fără căcat?

Eu mi-aş băga numa pula în el de tort şi n-aş muşca din el de-a dracu, zise bărbatul cu un ton de lingău.

Tu să taci, du-te-n pula Mea de lingău, i-o reteză dumnezeu. Apoi imaginează-ţi că şi restul de torturi, chiar dacă sunt perfecte, au ascunse în ele un sîmbure de căcat. Şi că oricînd ai muşca din el, chit că e bun, poţi să rămîi cu o bucată de căcat între dinţi.

E nişte torturi femeile ăstea, aprobă slugarnic bărbatul.

Mă taci din faţă, băi puţă, îl alintă dumnezeu sobru. Şi imaginează-ţi nişte torturi care au fin, împrăştiat în ele praf de căcat. Atît de fin încît nu-ţi dai seama. Şi încet încet, pe cît mănânci mai mult, pe atât concentraţia de căcat creşte, până cînd ajungi să mănânci căcat pur, crezând că e tort.

Păi stai aşa, zise cea mai deşteaptă femeie din lume, care era doar cu 5% mai deşteaptă decât femeia medie. Păi dacă bărbatul ăla poate să mănânce căcat şi să nu-şi dea seama, înseamnă că e cretin.

Just, justifică dumnezeu.

Şi dacă alte torturi văd că se mănîncă cu căcat, li se pare ok să fie de căcat, că se poate şi aşa. Deci de-aia nu putem, pînă la urmă, noi, să avem lucruri frumoase.

Că bărbaţii sunt la fel de proşti. Concluzionă dumnezeu, scuipând în scârbă.