Am avut o perioadă extrem de grea. Boli și alte chestii. Perioadă în care mi-am dat seama că, cu cât o duci mai rău, cu atât ești mai singur. Oamenii au subconștient impresia că problemele sunt contagioase și, atunci când le ai, te ocolesc. Și, totuși, după săptămâni de stat singur, mi-am dat seama că nu sunt chiar atât de singur precum credeam. Mi-am dat seama că, oricât de izolat aș fi, există cineva care este întotdeauna alături de mine. Cineva care mă iubește și are încredere în capacitatea mea de a mă ridica și a-mi scutura poverile din spate: Iisus.

Și mi-am dat seama că toată concepția mea despre viață este greșită. Toată ura asta pe care o strâng în mine față de imperfecțiunile oamenilor este o prostie. Normal că nu suntem perfecți. Nimeni nu e. Ar fi atât de plictisitor dacă am fi. Ce rost ar mai avea să trăim, dacă ne-am naște perfecți? Însă Dumnezeu ne iubește așa cum suntem, imperfecți. El are încredere în noi că ne vom strădui să devenim pe cât de buni suntem capabili să devenim. Asta vrea El de la noi. Să vadă că ne șlefuim sufletul ăsta imperfect, cu care ne-am născut. Pentru că doar așa Îl vom putea cunoaște. Muncind pentru autoperfecționare. Viața nu e grea pentru că El nu ne iubește. Viața e grea pentru că nu poți șlefui un diamant cu o bucată de unt. Îți trebuie cel mai dur material din lume pentru a face să lucească un lucru atât de puternic ca sufletul uman.

Am găsit o mănăstire la care să stau. Plec la sfârșitul săptămânii. Nu cred că o să rămân acolo toată viața. Câțiva ani, până voi înțelege ce trebuie să fiu, ca să fiu tot ce vrea El să fiu. Site-ul ăsta.. va rămâne așa până se termină plata la provider. Gluma e glumă, dar nu poți trăi din glume toată viața. Vine o vreme când, cu toții va trebui să ne maturizăm și să realizăm motivul adevărat pentru care suntem aici. Aveți încredere în voi, pentru că Dumnezeu vă iubește și e acolo, pentru voi. Vă așteaptă să vă depășiți condiția. Trebuie doar să vreți.

Va salut cu respect.

Radu

În unele culturi eşti considerat bărbat când ajungi la 18 ani. În altele la 21. În altele, când uzi pentru prima oară venosul în ceva feminin. Eu consider că eşti mascul abia când ai ars o bubă neidentificabilă cu ţigara de pe falus. Sau când omori o persoană cu propriile mâini. Dar despre corelaţia dintre mine şi numărul scăzând de cerşetori din sectorul 3, cu altă ocazie. Să vorbim de boli venerice.

Când mă gândesc la lăţei, mă întristez. În copilărie tot timpul auzeam povestiri eroice despre aceste maiestuoase creaturi şi obiceiul lor de a colcăi prin blană. Dar eu nu am văzut niciodată. Au dispărut ca dropia, tigrul tazmanian şi celebritatea lui Florin Călinescu. În curând o să auzim de ei doar în cărţile de poveşti, alături de unicorni şi grifoni. Şi cel mai trist este că nu e nici un grup ecologist îngrijorat de soarta acestor animale aproape dispărute. De ce au dispărut, mă întrebaţi? Din cauza modei ăsteia stupide ca toate muierile să se radă la bască. Le-a distrus habitatul! Moda le-a distrus habitatul! Totuşi, nu se găsesc nişte hipioate inimoase care să crească nişte colonii şi să îi salveze? Ce naiba, ştim cu toţii că singurele femei care nu se rad la scoică, pentru că oricum sunt prea urâte să le-o vadă cineva şi n-are rost, sunt ecologistele. Hai, Dragoş Bucurenci, e evident că tu eşti genul de metrosexual care se epilează în jurul vaginului, dar sigur dacă vrei, ai găsi la tine la „Salvaţi Verdele” sau cum se cheamă nişte volunare! Fă-o pentru biodiversitate!

Să punem pubis de la pubis şi să le construim un cămin nou acestor timizi delfini ai pilozităţilor.

Şi aici voiam să mai scriu nişte chestii, da’ am dat-o într-un rap. SCULAMENT RAP. Şi na. Am uitat ce altceva voiam să zic.

N-am mai scris pe aici aşa des în ultimul timp. Nu am mai avut chef. Asta e. Lucrurile se mai schimbă. Nimic nu e constant. Nu aveţi cum să vă aşteptaţi ca eu să mă trezesc în fiecare zi la fel, şi să mă taie de trei ori pe săptămână să iau ceva la mişto pentru amuzamentul vostru. Am alte planuri pentru viitorul apropiat.

Spre exemplu, vreau să-mi schimb părul facial. Aş vrea să-mi las perciuni, dar în continuare nu pot. Am văzut fete cu mai mult păr pe sfârcuri decât îmi creşte mie în zona perciunilor. Aşa că o să-mi schimb ciocu’. O să las doar un smoc de blană mic, fix sub buza de jos. Pentru că nimic nu zice „artist, posibil violator”, mai tare decât un smoc de blană fix sub buza de jos.

Dup-aia vreau să îmi fac un tatuaj. Ştiu ce, da’ nu vă spun, că sunteţi maimuţe şi vă duceţi repede să mă copiaţi. Nu, nu e un craniu în flăcări cu un şarpe care iese pe ochiu stâng şi ţine un trandafir în gură. Nu m-am hotărât încă unde să mi-l fac. Că dacă ţi-l faci prea vizibil, cum ar fi pe încheietura mâinii, te resemnezi cu faptul că absolut orice căcănar cu care o să ai o conversaţie mai mare de 5 minute în următorii 70 de ani o să te întrebe ce înseamnă tatuaju’ ăla. Şi nu. Nu vreau să am conversaţia asta cu câtva mii de căcănari pe parcursul vieţii mele. Iarăşi, dacă îl faci într-un loc prea ascunse, e naşpa. Numai târfele au tatuaje în locuri intime. Deci trebuie să găsesc un echilibru.

Aş vrea să-l găsesc pe Dumnezeu pentru câţiva ani, să mă fac sihastru şi să mă duc în peşteră. Să conversez cu îngerii până îmi dau seama că sunt complet nebun şi îmi revin. Nu e absolut un plan, dar sunt sigur că două lucruri o să-şi găsească inevitabil loc în inima mea într-o zi: Iisus Hristos şi colesterolul. Pentru că mă consum prea mult să găsesc înţeles în lucruri. Pentru că într-o zi o să fiu prea cocoşat de viaţă să mai pot menţine o direcţie logică, când totul în jurul meu e pişat în vânt, fără sens. Şi atunci o apelez şi eu la soluţia cea mai simplă, ca orice laş ordinar: „E unu’ omnipotent şi omniscient, şi are un plan, ăsta e sensul”. Măcar pentru câţiva ani, până o să-mi revină energia de a încerca să am un sens într-o lume care nu are. Se mai consumă şi asta.

O să încec să găsesc mistica „a patra gaură”. Am auzit că anumiţi maeştri ai centaurimii au reuşit să descopere la femei a patra gaură în care poţi să o bagi, pentru plăceri inestimabile. Un loc fantastic şi secret pe care femeile îl ascund cu dârjenie de noi. O să găsesc acest Graal al sexului în numele cromozomului y. Simt că e un lucru pe care pot să-l fac pentru omenire.

Dar nimic nu se schimbă brusc. Brusc doar îţi dai seama că te-ai schimbat. Nu mai sunt acelaşi care eram acum 3 ani. Nici nu aş putea să-l recunosc pe omul ăla. Sunt doar curios cine o să fiu peste alţi trei. Om trăi şi om vedea. Doar suntem cu toţii limitaţi de condiţia asta umană. Nu avem de ales. Mi-o reveni umorul în câteva zile.

Am luat un furazolidon. Nu-s stricat la stomac, vreau doar sa vad mai bine unde sare cand mi-o scutur.

(copypasta de pe futezatorii.ro)

În Japonia au fost cutremure, tsunami-uri, centrale nucleare fierbinţi şi alte veselii care au făcut să dea decesul grav în populaţia de pe acolo. S-a tot scris de asta, s-a analizat din toate direcţiile. Însă nimeni nu a analizat următoarele consecinţe posibile ale tragediei. E vremea să mă ridic de pe scaunul meu de tren personal, să îmi scutur scrumul de pe burtă, să fac o gargară cu ce a mai rămas în sticla aia de Babanu bătută de soare, să-mi aprind o ţigară menthol, ca să-mi împrospătez respiraţia şi să trag un semnal de alarmă:

Creatura ce a colaborat cu radiaţia sub numele conspirativ de Godzilla

Godzilla: Deci. Am avut valuri de tsunami, cutremure, clădiri dărâmate şi radiaţii. Nu vă sună puţin suspect? Cred că am văzut deja filmul ăsta. E evident că Japonia a fost atacată de Godzilla şi încearcă să muşamalizeze asta, ca să nu ne panicăm. Gălbejiţii ne iau de proşti. Staţi liniştiţi, nu o să ne atace şi pe noi Godzilla. Bestia atacă numai oraşele dezvoltate. O să înceapă cu New York şi o să termine cu Tiraspolul. Iar noi o să sfârşim mâncându-ne între noi, nefiind în stare să ne susţinem, după ce toate ţările civilizate pe care le parazităm pentru subzistenţă vor fi distruse.

Japonezi cu superputeri: Dacă am învăţat ceva în cei 12 ani de şcoală, când chiuleam ca să mă uit pe Cartoon Network şi Fox Kids e că radiaţiile îţi dau superputeri. Credeţi că lumea e pregătită pentru japonezi cu superputeri? Credeţi că aveţi destule coaie încât să trăiţi într-o lume cu ninja şi samurai CARE ZBOARĂ? Există ceva ce i-ar opri pe japonezi din a ne transforma pe toţi în sclavii lor, dacă o să aibă ninja zburători? Eu cred că nu.

O zi normală de şcoală în Japonia

Carenţă de porno sinistru: Cât ei vor fi ocupaţi cu reconstruitul ţării, noi, oamenii normali cu nevoi absolut normale de porno japonez, de unde vom face rost de porno nou japonez? Va trebui să ne uităm la ăla vechi? Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu consider că nu pot trăi fără să văd pornografie în care bărbaţii şi femeile au aceeaşi faţă. În care ele au un muflon la savarină cât aveau în cap toată trupa Jackson 5 la începutul anilor 70. Şi în care ele stau ca proastele pe spate, şi se smiorcăie ca şi cum nu ştiu clar ce se întâmplă la traista lor cu păr, în timp ce nişte dârlăi cu ştanga cât un tub de picături de nas grohăie peste ele, organele genitale fiind cenzurate, bineînţeles, că nimeni nu ar vrea să vadă ceva atât de sinistru ca sex de japonez. Doar multă barbă inghinală. Şi, să nu uităm glorioasele desene hentai, cu fetiţe de şcoală generală violate de monştri cu tentacule-penis. De unde dracu’ mai fac eu rost de desene animate cu tentacule-penis acuma?

Tecktonik: Există o posiblitate serioasă ca, de la atâtea mişcări tectonice, japonezii să înveţe să danseze tecktonik, cel mai homonasol dans din istoria omenirii. Nu e de-ajuns că am fost nevoiţi să construim un gard în jurul Franţei ca să oprim aceste mişcări de epileptic decorticat din a se răspândi în toată lumea? Suntem oare pregătiţi pentru un alt incident tecktonik?

Cabral, am o veste nasoală pentru tine...

Creşterea mărimii medii a penisului: E universal acceptat că japonezii au penisul extraordinar de mic. Toţi băieţii care ştiu puţină statistică o să fie de acord cu îngrijorarea mea. De fiecare dată când un număr mare de oameni cu penisul extraordinar de mic moare, mărimea medie a penisului în lume creşte . Asta înseamnă că dacă acum două săptămâni aveaţi penisul mediu, s-ar putea acum să-l aveţi mic. Iar dacă eraţi puţin peste medie, să vă treziţi cu el mediocru. Aşa că nu mai staţi pe gânduri. Există o soluţie! Pentru fiecare japonez mort, trebuie să omorâm un african! Trebuie să fie un echilibru. Ce o să facem? Doar nu putem sta aşa, să râdă prietenele noastre de noi că o avem din ce în ce mai mică, relativ! Hai, scoateţi macetele că trebuie să tragem o fugă până în Botswana.