Haznaua: Capitolul 5 şi ultimul: Vârtejul
Peştera era umedă, rece şi parcă uitată de tot universul. Ca Mălina Olinescu. Dar, spre diferenţă de Mălina Olinescu, mirosea ceva mai urât. Pe o stalagmită, învăluită într-o lumină bizară, stătea cu spatele Monica Tatoiu.
- Comisarul Rareş şi subinspectorul Liviu Ion! Vă aşteptam!
Monica se întoarse pe stalagmită, cu faţa la ei, folosindu-se doar de muşchii fesieri. Ochii ei luceau ca nişte becuri maro.
- De unde ştiai că venim? întrebă Rareş înmărmurit.
Încercă să-şi tragă respiraţia încet, să nu forţeze plămânii pe care simţea că mirosul infect îi traumatiza mult mai tare decât reuşise Măruţă cu cuţitul. Liviu tremura, palid. Mâna îi aluneca spre pistol.
- Am simţit căcatul din voi mişcându-se, răspunse Monica, cu o voce ca de tunet. Simt tot căcatul din lume acum. Am ajuns la o etapă superioară, departe de spaţiu şi timp. În fiecare om văd căcatul tuturor strămoşilor lui şi căcatul tuturor generaţiilor viitoare. Tu nu o să ai urmaşi, comisare. O să mori în seara asta!
- Mie îmi sună ca şi cum ameninţi un organ. Tovarăşa Tatoiu, cred că ţi s-a urcat căcatul la cap! Rareş rânji, scoţând pistolul din teacă şi îndreptându-l spre capul faimoasei dătăroare cu părerea. Eu zic să te dai frumos jos de acolo şi să te predai, până nu te scobesc în dinţi cu un glonte!
- Niciodată, răcni Monica Tatoiu, râzând extrem de dramatic.
O siluetă durdulie se prăvăli de după o stalagimită durdulie. Îşi dădu masca de gaze jos şi-şi aranjă cravata, dregându-şi vocea grav.
- Comisare, doamnă, eu zic să ne calmăm cu toţii şi să discutăm ca nişte oameni adulţi, rosti linguşitor directorul Faur, de la Direcţia Regională de Administrare şi Salubrizare a Fecalelor. Sigur ajungem noi la un compromis în care să fim cu toţii fericiţi. Stimată doamnă Tatoiu, vă rog să-i explicaţi situaţia domnului comisar ca să…
- Nu vreau să îmi explicaţi nimic! îl întrerupse răspicat Rareş. Faur, vierme gras şi slinos, eram sigur că eşti în cârdăşie cu suspecta. De-aia am adus o pereche în plus de cătuşe. Hai, pas de defilare amândoi!
- Dar domnule comisar, bâigui Faur, încercând să-şi găsească cuvintele.
- Nu vreau să aud! Încă un cuvânt şi vă găuresc! răcni iar Rareş. Nu numai mirosul îl înmuia. Umezeala îi ajunsese la cămaşă, trecând de pansament. Şi doar simţise când s-au rupt copcile. Spera doar că i se păruse.
- Mă tem că nu te pot lăsa să faci asta, Rareş. Trebuie să asculţi ce au de zis.
Subinspectorul Liviu Ion era livid. Mâna transpirată îi tremura pe pistolul ferm îndreptat spre capul comisarului.
- Liviu! Canalie! Eşti cu ei! Eram sigur că nu pot avea încredere într-un om pe care îl cheamă Liviu! Doar imbecilii fără scrupule au numele ăsta!
Rareş îl scuipă pe Liviu pe bocanc, plin de dispreţ. Ca intrată în transă, Monica începu să povestească.
- De mii de ani am existat noi, mâncătorii de căcat. Spre diferenţă de voi, oamenii normali, noi am ştiut să îl apreciem. Să îl vedem ca ce este cu adevărat: esenţa unei fiinţe, strânsă în intestinul gros. Nu mâncăm căcat pentru că ne place gustul. Îl mâncăm pentru puterea pe care ne-o dă. În evul mediu, mâncatul de căcat a scăpat de sub control, creând incidente oribile, cum ar fi cruciadele şi inchiziţia spaniolă. Aşa că, în perioada renaşterii, am format o societate secretă, responsabilă cu reglementatul mâcatului de căcat. Porţii, cantităţi, etc. Sute de ani toate au mers perfect. Sute de ani am aşteptat ca paznicii legilor, ca Măruţă să se complacă în pace şi să se culce pe o ureche. Şi într-o zi am făcut-o. Cu ajutorul lui Faur am mâncat tot căcatul din ţară. Toţi mâncătorii de căcat au fost uimiţi, au crezut că e o glumă. Aveam un alibi perfect, trimiţându-mi 3 sosii modificate genetic la televiziuni, să pară că am fost în direct non stop. A doua zi l-am mâncat iarăşi pe tot. S-au prins, dar era prea târziu. Erau prea slăbiţi. Nu ar fi putut să mă oprească nici să fi încercat. Eram deja mult prea puternică. Aşa că s-au ascuns. Dar în curând vor fi toţi morţi. Pentru că nu rezistă fără căcat. Şi nu mai există nici un strop în toată ţara.
- Sărind peste tehnicalităţi, completă Faur, noi stăm pe un depozit de bani. Cu puterile ei, Monica poate salubriza o cantitate de rahat pe care noi cheltuim un milion de euro de salarii şi întreţinere a utilajelor ca să o putem face. Pe zi, domnule Rareş. Eşti singurul om din toată lumea care a început să miroasă mica noastră înţelegere. Zi-mi o sumă, orice sumă, şi putem pleca cu toţii de aici fericiţi. N-are rost să stricăm ceva frumos pentru nişte căcat.
- Fericiţi, ziceţi voi. Rareş tuşi, simţind gustul de sânge în gură.
- Hai, înţelege şi tu, şopti Liviu. Ştiu că eşti încăpăţânat ca un măgar bătrân, da’ m-am săturat de garsoniera aia din Rahova. M-am săturat să o şterg la cur pe mătuşă-mea pentru o moştenire pârlită. Eşti bătrân. Meriţi o pensionare frumoasă. Să te plimbi în jurul lumii şi să vii să mă vizitezi în vila din Dorobanţi din când în când. Lasă pistolul ăla jos, ce naiba.
- Aha, sună foarte frumos ce spuneţi voi. Cu o mică problemă. Ce o să se întâmple cu restul mâncătorilor de căcat?
- Foarte simplu, vor muri, domnule comisar, rosti Monica Tatoiu fără nici o urmă de emoţie.
- Zău? Şi dacă, nebuni de foame, ca Măruţă, vor începe să atace oameni inocenţi?
Directorul Faur îşi împleti palmele într-un gest oratoric plin de falsă candoare. Degetele lui ca nişte cârnăciori păreau că se sugrumă reciproc:
- Începem o nouă eră. O eră mai curată. Fără mâncători de căcat. Mă rog, în afară de ea. Lumea va fi a noastră. Şi ce dacă vor fi nişte victime colaterale. Nici o revoluţie nu s-a făcut gratis.
Rareş vorbi printre dinţi, cu gura încleştată de mânie:
- Şi cine sunteţi voi, să decideţi cine e bine să moară şi cine e bine să trăiaiscă, Dumnezeu?
- La cât căcat am mâncat eu, sunt cel mai apropiat lucru de Dumnezeu pe care l-a cunoscut planeta asta! urlă entitatea Monica Tatoiu, cu părul vâlvoi, fulgere scurgându-se valuri din fiinţa ei transdimensională.
Rareş se întoarse din nou spre Liviu, fixându-l pentru o clipă cu privirea. În ochii ăia de un gri metalic ca lingura se citea determinarea. Şi amândoi ştiură că ajunseseră în punctul din care nu mai era cale de întoarcere. Rareş ochi sfecla Monicăi, care lucea deja ca un soare mai mic.
Două pistoale răsunară în Peştera Muierilor. Două pistoale, o singură peşteră.
martie 23, 2012 la 9:26 pm
Cred că e cel mai lung articol (serie) pe care l-ai scris doar ca să zici că Monica Tatoiu e cea mai mare mâncătoare de căcat. Ce urmează? Cel mai inedit lingău?
Oricum, eu cred că se cere o partea a 2-a.
martie 24, 2012 la 1:47 am
Ce partea a 2-a, poporu’ vrea si sequel si prequel, bro!
martie 23, 2012 la 9:30 pm
Două pistoale răsunară în Peştera Muierilor. Două pistoale, o singură peşteră.
impulamea, jur ca pentru finalul asta apoteotic a meritat asteptarea!
martie 23, 2012 la 9:35 pm
trebuie o continuare. dupa monica tatoiu, toti mancatorii de cacat umbla acum dupa orice frimitura de cacat ca dependentii de heroina dupa garouri moca. cacatul e treaba murdara, iar razvan si dani sigur planuiesc ceva…
acum serios C.S.I.-iul asta scatofilic chiar e amuzant si ma jur ca as fi facut o banda desenata daca ma pricepeam.
martie 23, 2012 la 9:35 pm
bai, tot sunt nelamurit..a tras rares in monica si liviu in rares sau amandoi in monica? sau poate sunt batut in cap si nu ti-am inteles subtilitatile..
martie 23, 2012 la 9:37 pm
pai am lasat la latitudinea cititorului sa creada ce vrea. desi e un indiciu mare in text care dintre variante e buna
martie 24, 2012 la 12:06 pm
Sa mori tu ca ai lasat final deschis la o povestire de cacat … despre cacat …
martie 24, 2012 la 7:44 pm
Mama coaie, ce sfarsit… ca ala de la mass effect 3.
martie 23, 2012 la 9:45 pm
Foarte tare! :)
martie 23, 2012 la 9:51 pm
deci prima varianta e corecta, nu? si din cate vad, monica tatoiu traieste bine mersi…nu imi place..ceva cu happy end nu puteai sa scrii? l-ai transformat pe rares intr-un idealist sacrificat pentru interesele meschine ale celorlalti..cam cum se intampla in viata reala cu toti idealistii..imi place asta..dar totusi puteai dreaq s-o omori pe baba aia..macar in poveste s-o stiu crapata.
martie 23, 2012 la 11:15 pm
in tara asta sunt multi mancatori de cacat in concurenta acerba cu muscatorii de cur
martie 24, 2012 la 12:24 am
Epic!
Best of de pana acum.
martie 24, 2012 la 12:41 am
Sublim! Esti genial, Radu.
martie 24, 2012 la 1:04 am
Cum ar veni, 2 girls 1 cup… Epix!
martie 25, 2012 la 11:15 pm
Uau, capitanul evident !
martie 24, 2012 la 1:35 am
cine zice ca asta nu-i capodopera, sa suga pula!
martie 24, 2012 la 1:40 am
Mdea, previzibil rezultat, dar tot nu m-am gandit la el dinainte, asa ca e misto! Brava, mane, brava!
PS: Gandeste-te, daca am inlocui peste tot cuvantul “cacat” cu “pastrama”, ar fi oare textul tot la fel de… savuros?
martie 24, 2012 la 1:43 am
Faza e ca chestia asta e atat de buna, waaay better decat ceea ce ai mai scris pana acum (Jurnalul Antichristului comes to mind), incat nu prea poti sa te intorci la aceleasi cacaturi de dinainte. Ar suna banal, zic eu. Da’ io astept. Surprinde-ne, centaure, fa-ne sa belim iar pe sticla ochii cu admiratie si restecp!
martie 24, 2012 la 4:58 am
Ie dâcât pâ gratis, cuaie, nu da ordine’ampulea. Poate sa se intoarca la ce cacaturi vrea pula lui, e blogul lui fara reclame…faptu’ ca tu numesti celelalte posturi “cacaturi” denota ca nu prea esti constient de ceea ce spui din moment ce vorbesti in numele tuturor de admiratie si “restecp” in incheiere, si nu faci referire doar la postul cu cele 5 capitole. Mananca ciocolata, sau arunc-o, dar in amandoua situatiile, nu da ordine sursei; e ca si cand i-ai spune unuia ce ti-a dat o bomboana ca te-a lasat fara sa te futa-n cur…e problema ta, noi suntem fericiti ca nu ne-a futut in cur, ne place bomboana si-atat.
martie 24, 2012 la 12:56 pm
Just… Adica… Ce?
martie 24, 2012 la 1:48 am
Just for fun am dat copy la inteagul text si in loc de Monica Tatoiu si “cacat” am inlocuit cu Oana Roman si “carne de porc”.
martie 24, 2012 la 2:57 am
You copycat you!
martie 24, 2012 la 3:41 am
Ma cheama Liviu si ma simt ofensat de acest articol.
Ii misto totusi
martie 24, 2012 la 5:01 am
pe mine bogdan, liviu, si sunt ofensat ca si pe tine te cheama liviu, pentru CACHEMANDU-te si pe tine liviu, asta-i da dreptate lui radu, suntem imbecili. Ai tinut sa-mi deprimi fiinta catalogand intreaga opera ca fiind ” misto ” , esti cancer.
martie 24, 2012 la 3:43 am
conform principiului, nimic nu se pierde totul se transforma, liviu si faur au murit inecati in cacat?
martie 24, 2012 la 5:13 am
Am adaugat la notepadul meu de lectura (notepad ce este pozitionat, ironic, desi virtual, langa notepadul cu data si ora in care ejaculez prin procesul de turbare-mas, ca sa fac inversiuni haotice si agramate) si “Haznaua – Radu Alexandru”, poate poate o sa pice la bac, si a 5′a oara o sa fie cu noroc. Rugamintea mea este, poti sa ne dezvalui daca vom mai avea parte de lecturi de-astea in decursul acestui an ? Simt si eu ca sunt cult, citind chestii de-astea, o sa intru in discutii cu analfabete ce-mi spun c-au citit twilight si le zic de personajele tale sublime, si-i coplesesc -cucu- ltura mea mangaindu-mi gales orgoliul.
Personaje ce le-as dori incluse intr-o opera ce probabil nu o sa existe:
Ori ceva gen ” marii scriitori pe facebook”, in care te poti lega de diferite opere, ori daca nu ceva de la noi, bolnavi mintali gen Vadim Tudor, Radu Banciu, Becali…desi e cam ponosit numele, becali a ajuns ca o piesa de-a lu’ Inna, produce la fel de mult haz ca how i met your mother, mai bine privesc cum creste iarba. Mircea Badea, ar putea sa produca umor, daca o sa fie ticluit de tine… Ciutacu, ursul de Bogdan Chireac, Diaconescu, si ca final de capitol, Cristian Tudor Popescu :))
Felicitari pentru cele 5 capitole, ne-ai dat umor gratuit, am mai aflat si 2-3 cuvinte noi, ce mai, veselie, curata veselie!
martie 24, 2012 la 12:58 pm
Auzi, Ioane, da’ tu ai logoree tastaturica, frate!
martie 24, 2012 la 11:15 am
Cainele meu a facut caca ieri in spatele blocului si nu a disparut inca de acolo! Cacatul de caine nu este la cautare?Daca ar fi nu ar mai calca aia in el…aia din articolul despre caini vagabonzi,care calca in cacat pe trotuar etc.
ps.am vazut iar 1-2 humanoizi care se cred inteligenti si scriu pe rongleza.Sa va fut in cur ma tzaranilor.In afara de indieni mai vorbeste cineva in lumea asta asa? Aia macar au fost colonie au alte motive dar voi ce?MIaj pula ce mam enervat
martie 26, 2012 la 3:06 pm
pune mana si strange cacarezele cainelui, lenes imputit
martie 26, 2012 la 9:25 pm
sa stranga mata ca de aia e platita de asociatie.
ps.trebuia sa te injur:) nu se poate strange acolo e o bosketareala in locul acela ca doar cainii si tatoiu pot intra.
martie 28, 2012 la 8:49 pm
ce cioban esti. V-au pus astia in timisoara afise peste cosurile de gunoi “strang dupa cainele meu”, da’ tu nu te simti. Plm, roman nespalat.
martie 24, 2012 la 11:45 am
bravo, coaie… frumos. respect. dar da dracului odata accept pe fb.
normal ca nu stii care-s io dintre atitea cereri,ca in bancul cu ala care se ruga la dumnezeu sa castige la loterie, dar nu cumpara nici un bilet,dar poate nu se stie….
martie 24, 2012 la 3:48 pm
Fac pariu ca tatoiu e-n al noulea cer. Tatoiu. Monica Tatoiu. Bestiala novela.
martie 25, 2012 la 12:38 am
Bravo, Radule, am asteptat fiecare episod iar finalul a meritat asteptarea.
Ziceau unii pe aici ca te cam lasi pe o ureche… mai da-i in pula ta, Haznaua asta e ceva epic. Meriti sa te adaug pe fb.
Ps: mai zi ceva de Terente.
martie 25, 2012 la 1:07 am
EPIC!
Seria de povestiri este ..geniala. Il bate pe Vonnegut la ‘cur’.
martie 25, 2012 la 5:02 am
Worth the wait.
martie 25, 2012 la 7:50 am
@Meseriasul – nu, nu il bate.
dar e misto ideea. finalul e gasit, e miserupist de-pa dreptul, e ca o injuratura de mama. adica stii ca nu-i de efect, dar o zici, o zici.
martie 25, 2012 la 11:26 am
f.frumos..felicitari…poate incerci si o carte intr-o zi…promit sa o cumpar..
martie 25, 2012 la 8:57 pm
“De mii de ani am existat noi, mâncătorii de căcat. Spre diferenţă de voi…”
Spre deosebire** In rest, bun bancul. A fost mai bine asa decat un post gigantic. Nu citim posturi gigantice.
martie 25, 2012 la 10:46 pm
Nu stiu, da’ mie sa’mi zici cand scrii despre pauni ca sa stiu cand sa ma’ntorc.
martie 25, 2012 la 10:46 pm
Nu stiu, da’ mie sa’mi zici cand scrii despre pauni ca sa stiu cand sa ma’ntorc.
martie 25, 2012 la 11:41 pm
Daca cacatul asta de cvintologie n-are si epilog poti sa ma sugi de cur pana albesti.
martie 26, 2012 la 12:35 am
Degeaba, in zadar s-a straduit tovarasul Rares, mancatori de cacat inca vor mai fi.
martie 26, 2012 la 1:37 am
monica tatoiu? eu ma asteptam la oana roman..
martie 26, 2012 la 10:38 am
Care ma … e din acelasi grup … oana … monica… plm
martie 26, 2012 la 2:07 pm
Sunt oameni care dupa ce au epuizat ultima fila dintr-o carte atat de buna incat urlii ca vrei continuare, buna incat tremuri sa citesti una la fel de buna si asa nu te mai opresti din citit, pretind sa continue aceasta aventura ca numarul mancatorilor de departe nu s-a epuizat!!!!
martie 26, 2012 la 6:47 pm
Foarte foarte frumos. Pentru puturosi si ca sa fie acolo toata lucrarea in acelasi loc, cred ca merita o categorie in partea stanga. Respect!
martie 27, 2012 la 9:39 pm
prea mult de citit..totusi s-a spus ceva despre tatoiu, pestera, stalactite si stalacmite si alte cacaturi..n-o sa citesc, totusi.
martie 28, 2012 la 12:35 am
Sa respiri nu ti-e lene , mortule ?
martie 28, 2012 la 7:56 am
si respiratul e un risc atunci cind in preajma sunt bashitzi ca tine.
martie 29, 2012 la 2:10 am
Acum ca ai terminat zii ce ai bagat ca sa scrii asta.
martie 29, 2012 la 6:35 pm
mai scrie si tu ceva ca intru zilnic entuziasmat, si mereu ies deprimat :(
aprilie 5, 2012 la 2:29 pm
frumos si sfarsitul asta, dar eu prevedeam un altul. o sinucidere: ea isi relaxa muschii fesieri reusind astfel sa se traga singura in stalagmita ca intr-o teapa. varful stagmitei ii iesi pe gura impreuna cu cacatul si curul i se micsora – se facu cat baza stalagmitei…
aprilie 7, 2012 la 10:42 am
ba radu, nu te mai lega de madam tatoiu, ca are 2 doctorate! tu cite ai?
http://stefancociodar.wordpress.com/2011/09/21/tatoiu-doua-doctorate/
:)))))
aprilie 7, 2012 la 7:20 pm
in supt si lins