Să omori animale e foarte normal și să îți pese de suferința lor e un moft

S-a umplut internetul de iubitori de animale care ne bat obrazul că lăsăm maidanezi să moară de foame și nu ne ducem până în Spania să desființăm corida. Și nu salvăm crabii de la mega image.  Cum. Noi nu știm că animalele sunt super importante? Ba da.

Animalele sunt super importante!

Legat de animale, omenirea trebuie să aibă două priorități majore:

1. Păstrarea biodiversității. – Evoluția s-a chinuit biliarde de ani să facă animale ciudate, și e de căcat să dispară că n-avem noi unde să creștem pătlăgele. E important să nu provocăm dispariția unor specii de animale și să le păstrăm, cât putem, populația la un număr decent. Misiune complet ratată, dacă ne uităm la statistici.

2. Păstrarea unui procent semnificativ de glob în care să nu ne băgăm coada și să lăsăm natura să-și facă rahatul. Altă misiune complet ratată, dacă ne uităm la statistici.

Știai că dacă pui toate animalele vertebrate în găleți și numeri gălețile, avem cam jumate câte găleți aveam acum 50 de ani?

Că numărul de indivizi din speciile de primate au scăzut chiar și de 10 ori? Avem mult, mult mai puține găleți de urangutani, cimpanzei și maimuțe bonobo decât aveam acum 50 de ani. Sinistru de puține.

Și atât.

Există însă o specie de prost rămas cu maturizarea emoțională pe la vârsta de 11 ani căruia îi pasă de animale la nivel de individ. De suferința animalelor crescute pentru hrană, povară și vânătoare și a speciilor parazit care nu sunt utile nimănui și dăunează animalelor sălbatice (câini maidanezi, pisici maidaneze).

Și nu numai că acești adulți cu minte de bebeluș plâng de se rupe cămașa de pe ei de jalea unor lucruri care nu contează, dar o fac și cu o atitudine moral-superioară, ca și cum n-am înțeles noi, ăștia cruzi, adevăratele valori ale vieții.

Nu, copii. Nu e așa. Nu ați înțeles voi adevăratele valori ale vieții. Vi le explic eu.

Niște crabi se chinuiau pe gheață, cu toate că au un sistem nervos extraordinar de simplu, care nu prea face chestii, și au fost salvați de un fuflet cald!

15666444_1396102927090921_39378118_n

Să presupunem că crabul belit ar suferi. Așa, și?

Viața e materie care poate să se chinuie, și de-aia suferința crabului și a porcului nu contează.

Cea mai complexă formă de suferință e proprie doar omului. Vine din conștientizarea suferinței care o să vină.  Că  moartea și durerea ta și a celor din jur sunt inevitabile.

Suferința reală vine doar din ințelegerea realistă a universului în care te afli. Prostul nu se pune, că reușește să o evite. Se convinge că moartea nu e o finalitate, ci doar un prag spre chestii selecte. Și evită suferința cruntă a conștientizării propriei micimi și inutilități. Se crede special și posesor de suflet nemuritor.

Animalul e chiar mai jos decât prostul. Nu se gândește la propria moarte. Îl ia prin surprindere. Suferința lui e doar fizică. Nu psihică. Suferință-light. Între un porc asomat și un porc care și-a luat un cuțit în beregată și s-a zbătut fără rost în sânge și durere 10 minute, nu e mare diferență. La final, rezultatul e același. Vietatea a încetat să mai existe și, o dată cu ea, și durerea.

Ia mai dă-le în pula mea pe animale.  Au luxul de a nu conștientiza ce înseamnă existența și moartea. Moartea lor ar trebui privită cu invidie, nu cu milă.

Și de-aia salvatorii de câini și pisici maidaneze sunt cele mai proaste animale.

Sunt ultimele animale care ar trebui să fie protejate. Chiar sunt peste tot. Dacă continuăm așa, o să avem pe lume doar specii comestibile, câini și pisici. Nu există nici un motiv real pentru care viața unui câine sau a unei pisici ar valora mai mult decât un rahat zburător.

Avem prea mulți câini și prea multe pisici. Îi putem omorî cu bâtele pe toți și n-ar schimba nimic. Ba chiar ar crea niște spațiu pentru alte animale.  Păsări, iepuri, etc.

15592220_1295067423848818_845911404_n

De ce gândește prostul așa?

Antropomorfism. Din același motiv pentru care un smiley îți arată a față de om, deși sunt două puncte și o linie. Omul are proprietatea faină de a proiecta trăiri emoționale complexe pe lucruri ne-umane. Poezii, desene, filme, chiar și animale. Prostul nu își dă seama de asta. Doar o face.

Cum mă jucam eu când eram mic cu roboțeii și îmi imaginam că fiecare e în felul lui și vrea chestii, și are un loc în viață, la fel fac și ăștia cu animale. Doar că ei nu-s copii și ei cred că e pe bune.

Pe deasupra, deoarece prostul se păcălește toată viața că viața e altfel și moartea e altceva decât e, nu se împacă cu ele niciodată cu adevărat. Nu înțelege viața și e teribil de înspăimântat de moarte. Refuză să le accepte regulile și are impresia că dacă face el alte reguli, universul o să i le respecte.

Se vede ca un dumnezeu pentru animale. Și speră că dacă el, ca dumnezeu, va fi milostiv și blând cu supușii lui, și dumnezeul lui va fi la fel cu el. Îl va scuti de suferință la fel cum scutește el animalele de suferință. Logică de om naiv.

Să faci asta nu e greșit însă, atât timp cât îți dai seama că proiectezi chestii total subiective, care n-au nici o legătură cu universul obiectiv. Că natura funcționează după complet alte reguli și că ar fi absurd să încerci să faci pe alții să respecte ce simți tu subiectiv. Să se comporte cu trăirile tale mici ca și cum ar fi adevăruri general valabile.

Pe deasupra, prostul se convinge că e nobil. Că misiunea lui de a scuti animale aleatoare de durere cumva îl face mai sus decât alți oameni. Un mic martir care suferă pentru suferința animalelor. Le simte durerea și o înțelege. Spre diferență de noi, ăștia, restul. Iubitorii ăștia de animale sunt ca o sectă. Și ca orice sectă proastă, sunt agresivi și contrariați că nu respectăm dumnezeul lor absurd: durerea animăluțelor.

Dar vânătorii?

Mi se pare că trebuie să ai pula foarte mică să te bucuri de omorât animale. Dar atât timp cât vânătoarea e taxată bine și banii ăia se investesc înapoi în natură, poate fi chiar un beneficiu pentru animale. Așa că vânatul e foarte ok. Râdem de vânători ca de orice om cu un hobby jenant, dar dacă ajută natura, foarte bine!

Dar oamenii care chinuie animale?

Treaba lor. Dacă un om are un câine și il arde cu țigara sau taie felii din el, e absolut dreptul lui. Mi-e scârbă de el, și dacă e într-o groapă nu îi arunc o funie să iasă. Dacă mă întreabă cât e ceasul îi răspund că o fut pe mă-sa și, dacă am chef și nu e prea solid, îi dau și un bocanc în dinți. Ca persoană fizică pentru că așa am eu chef, fiind perfect conștient în același timp că e dreptul lui să facă ce vrea cu animalul lui, și că nu greșește cu nimic moral sau legal. Doar mă scârbește în valorile personale, pe care le pot impune doar cât mă pot eu impune, dar care cu siguranță nu sunt adevăruri general-umane.

Eu chiar sunt un iubitor de animale în sensul real al cuvântului.

Vreau biodiversitate. Vreau mai mult din planetă neatinsă de om. Vreau protejarea speciilor pe cale de dispariție.

Dar mă doare în cur de indivizi și de suferința lor.

Suferința animalelor e ca pișatul fără să te speli pe mâini după. Ar fi drăguț să fie evitat, dar plm, nu prea contează cât să faci din asta o problemă. Problema e că rămânem fără specii și indivizi. Nu că vor hingherii să o gazeze pe Dolly din fața blocului și că pe porc îl dor amigdalele când îi iei beregata.

***

Comentarii (60)

  • mihai spune:

    nu ca ar fi foarte relevant, da’ maxim un minut se zbate porcu’. asta daca nu il injunghii cu scobitoarea

    • Jane Făe spune:

      Asta dacă nu se ridică mai târziu și fuge cu paiele aprinse pe el (true story). Sau nu se pune?

      • Shadow spune:

        Dar de ăia ce l-au omorât cu gaz (să nu-l chinuie cică) și când au pus foc să-l pârlească a explodat porcul? Tot true story :)

      • kerehome spune:

        Si intotdeauna fuge in sura plina cu fan! Sau in magazia de lemne! Vazut personal!

      • mihai spune:

        inseamna ca a fost injunghiat stangaci

  • MR spune:

    typo in prima linie „de arata obrazul”

  • Mihaela spune:

    Lasand-o la o parte pe fata care a salvat crabii de a deveni supa si care e exagerata: Crezi ca e posibil sa te inseli tu atat de tare incat empatia chiar sa conteze, spiritul chiar sa fie vesnic si suferinta individului/animalului sa fie importanta si pentru o alta categorie in afara de prosti/nebuni/copii batrani? Sau tu stii deja totul si iti e mult prea clar ca nu exista nicio sansa sa fie altfel?

    • Radu Post author spune:

      E POSIBIL. e posibil si sa existe unicorni. nu s-a verificat chiar peste tot.

    • qwe spune:

      Cred ca e extraordinar de posibil ca tu sa ai mentalitatea unei fetite de 5 ani.

      Grow the fuck up.

    • Un Moldovean Imputit spune:

      Prea scumpa Mihaela.
      Ce zici tu cu batranii, copii, negroteii si ce alt cacat vrei tu sa protejezi cu inimioara aia ta mare e ca faza aia cu drobul de sare. Ca si cum ar veni la tine unu si ti-ar zice ”Hai sa ne futem fa”, si tu ai raspunde cu ”M-as fute cu tine, strasnice pularau, dar daca futaiul va fi implantat si pentru o alta categorie de persoane, poate maine o futi pe mama, poimaine pe tata si bunicu, si la anu il futi pe fratiorul meu in scaunul cu rotile pana merge de atata durere de cur, sau tu stii deja totul si iti e mult prea clar ca nu exista nicio sansa sa fie altfel? ” Si are dreptate monsieur centaur, ar putea fi si unicorni, chiar in pizda ta aia plina de dragoste pentru fiinte lipsite de aparare, ar putea trai o turma de unicorni, dar avand in vedere cele explicate mai sus, nu cred ca vom stii vreodata.

      • Crimson spune:

        Tragic de prost trebuie sa fi sa nu intelegi nici macar ce banalitati debita proasta cealalta, si sa aberezi complet paralel cu subiectul.

  • cristi spune:

    Ce lake e cernea si ce proasta e femeia lui ,pe care vreau sa o frec.Oare cum decurge o conversatie intre cei doi?Dimineata la cafea…

    • John spune:

      era evident ca tipa e proasta de baune, altfel nu se lasa fututa de cernea…sau ii era macar rusine sa recunoasca asta.

  • Suleyman Magnificul sub domnia iubirii spune:

    „atât timp cât vânătoarea e taxată bine și banii ăia se investesc înapoi în natură…”
    E mai multa naivitate in fraza asta decat in Staniloiu, Cernea, Brigitte Bardot si asociatia cutu-cutu la un loc.

    Dar da, astia care iubesc animalele mai mult pe facebook tre sa moara. Aia care zic ca vor sa salveze biosfera dar habar nu au de problemele ei (e.g. albinele) tre sa moara. Aia care iubesc doar animalele „dragutze” dar daca vad un paianjen s-au crizat tre sa moara.

    • Radu Post author spune:

      se face in africa. exista parcuri nationale care din vanatoare se finanteaza.

  • adolf hitler spune:

    Crabu da-l in pula mea, dar diferenta dintre un crab si un caine e mai mare decat diferenta dintre un locuitor din Teleorman si un om. Unde tragi linie, coae?

    • Radu Post author spune:

      PE NARA

      • Jane Făe spune:

        HA!

      • kerehome spune:

        HAHAHA! 10 puncte rosii!

  • gigel spune:

    When you are dead, you do not know you are dead. It’s only painful & difficult for others. The same applies when you are STUPID.

    • Viorel spune:

      Vezi ca te-ai murdărit puțin de engleză la colțul gurii.

    • NicuBaraJos spune:

      Pai bine ma Gigel. Daca eu sunt prost, dar e si frate’miu, suferim amandoi? Eu din cauza lui, si el din a mea? Asta asa, intr-un cerc inchis. Ca sa stiu cum procedez cu restul vecinilor.

    • kerehome spune:

      No,to be stupid is more painfull for the others!

  • Mihaela spune:

    Daca am inteles cat de cat evolutionismul, mie imi pare ca animalele domestice au, de fapt, un deal foarte bun. Noi le asiguram continuitatea. Cata vreme o sa avem nevoie sa le mancam, nu vor fi pe cale de disparitie. Daca nu am avea nevoie de ele, cu siguranta nu ar exista in numere asa mari si probabil din ele ar si disparea din cauza ca nu ar avea unde sa traiasca. Ca de fapt asta conteaza la scara macro: sa supravietuiesti. Dar cum viata individului e limitata, supravietuiesti prin urmasi. Animalele domestice au mare succes la viata, de fapt. Da, viata individului e naspa, dar uita-te in natura, viata individului e tot naspa si daca esti liber. Viata animalelor e cruda, asta e. N-au cum sa nu sufere. Nu subestimez durerea fizica, e usor de subestimat cand nu o simti in prezent, e suficient de convingatoare. Singura diferenta e ca nu natura oarba e responsabila de durerea provocata, ci noi.
    .

    • creca spune:

      evolutionismul e o teorie falsa..supravietuirea e un concept inventat…orice fiinta vie lupta pentru PUTERE si nu pentru supravietuire.

  • Alex spune:

    Deci i-a „salvat” ea, dar ii pune pe altii sa-i adopte?

    lol

    • kerehome spune:

      Ca sa-si faca supa gratis!

  • Teophrastus Bombastus von Hohenheim spune:

    Sunt curios cum s-a terminat povestea cu crabii. Am asa o senzatie ca i-a salvat cu apa de robinet si aia de obicei bolborosesc in apa sarata.

    • Victoria spune:

      Si iata ca s-a terminat. Au murit. Oficial.

    • Bogdan spune:

      Stau liniștiți într-un acvariu :)

  • meee spune:

    mda… psihologic vorbind ai niste probleme grave!
    da crestem animale pentru hrana… da le mancam si e ok sa fie asa…
    dar nu e ok sa lasam animale sa moara… este de preferat sa le salvam daca se poate sau sa le oferim o moarte decenta(gen eutanasiere)….
    si in nici un caz sa le torturam ca asa ne place noua… nimeni nu ne da dreptul sa facem asta n… nici o fiinta (existenta sau nu) superioasa, nici legea (suprinzator e ilegal sa torturezi animale… cine ar fi crezut, nu?!) , nici moaralul cu care ne laudam…
    pai nu ne consideram noi ai mai smecheri de pe tarla?! nu prea stiu animale care tortureaza alte animale pentru ca le face placere…

    aveai articole destepte.. .dar fara sa fiu rau te cam crezi mai smecher decat esti si consideri ca parerea ta egeniala, unica si evident, ai dreptaate…. cel putin asa cai impresia… well… you don’t! nu sunt expert dar din punctul meu de vedere ai niste semne de psihopatie…

    • Brifcor spune:

      „nu prea stiu animale care tortureaza alte animale pentru ca le face placere…”
      ia sa vedem. Pisicile? Orca, balena ucigasa. Probabil ca si altele.

  • Pulosu spune:

    Ce insensibili sunteti, trebuie sa fiti mai intelegatori cu doamna.
    Daca ii da gratis, primesc eu crabii, sa vedem cum merge dry cooker trilogy-ul nou.

  • Gogu al II-lea spune:

    Mai ţii minte articolul ăla al tău în care făceai mişto de campania aia cu „mă-ta are cratimă”, în sensul ca oricum nu ajunge mesajul unde trebuie? Asta ce crezi că e? E acelaşi căcat, numai că la nivel emotional nu intelectual. Cei cu o brumă de bun-simţ oricum sunt de acord cu tine măcar parţial. Ceilalţi îşi vor băga mâinile în urechi şi vor face tot ca ei. De exemplu tufa care te-a făcut bolnav cu capul mai sus. Deşi prostia asta masiva la majoritatea mă face sa mă simt mândru. Omul e singura fiinţă cu o capacitate cognitivă destul de ridicată pentru a fi prost. Animalele nu pot fi proaste, animalele doar există. Prostia e o „calitate” strict umană.

    PS. Hai coaie, te-ai găsit să iei print screen-uri de la Cernea şi Stăniloiu? Ăia sunt retardati mintal, mai ales ea. Şi nu o zic peiorativ, ci chiar cred că sunt.

  • Mokele spune:

    Mega Image ? Acu se explica multe. S-au inmultit prin toate cotloanele si de aia racii sunt asa de mici prin balti. Si creveti si midii.
    Tre facut ceva.

  • gorunea spune:

    Ma intreb daca hahalerele astea au muncit vreo zi in viata lor. Oare din ce traiesc? Problema e ca acesti indivizi au capatat o oarece notorietate pe baza unor idei de cacat. Si or gasit o ceata de prosti care sa ii sustina pe hipstereala asta eco, ca prosti sunt. Bai cernea, daca esti pizdos legati-va cu lanturile de megaimage si stati acolo pana se da lege ca sa nu mai vanda aia crabi. Si nici ceafa de delfin. Atunci tot as zice ca esti prost dar te-as stima pentru sange. Sau varianta bossdeboss, sa cumperi tot tirajul de crabi din Ro pe o luna. Ca o salvat femela ta patru crabi, dar restul? Iti dai seama cate megaimajuri sunt? Cati clestisori sufera in gheata aia rece ca mormantul? Om esti tu? Te poti numi ca ai suflet? De unde stie cernea ca iarba nu sufera cand o cosesti? Mars la munca, da un exemplu pozitiv. Ia ecologii tai si da-le un scop muncitoresc in viata.

  • UTA_Bătrâna_Doamnă spune:

    Esti prea cretin. Logica prezentată te ajută să rămâi același dobitoc în gândirea despre animale, cel putin…

  • vasea spune:

    …daca se poate:
    Trecem peste faptul ca cele mai salbatice instincte pe care inca le purtam in ADN-ul masculin sunt: violenta (de-aia stie toata planeta cine e mike tyson, si doar o parte cine e murhino sau kobe bryant) si vanatoarea. Sunt chestii cu care te nasti ca barbat, ca inca din cele mai primitive timpuri: masculul trebuia sa se bata cu alti masculi (pentru dreptul de-a fute in general) si SA VANEZE in pula mea. Acuma sa-i acuzi pe aia cu gena asta sangeroasa ca au pula mica, pentru ca, genetic vorbind, sunt mai apropiati de masculul primitiv si sangvinar, deja am senzatia ca trebui sa-ti fi preschimbat coaiele in ovare. Cum pula mea ai ajuns la cliseul ala cu vanator-pula mica, boss? Tu esti constient ca tu, in viata ta de zi cu zi, esti un fel de ecler umblator in materie de masculinitate, da?! Deci tu, zi de zi, te duci si dai niste hartii colorate cu cifre pe ele, unui om care sa injunghie animale in gat pentru tine, ca sa nu mori de foame. Deci, daca maine, ne loveste un asteroid, si camioanele inceteaza sa mai care mii de tone de haleu in cuburile alea de beton in care locuim, in cateva zile esti belit. SINGURII care vor trai ceva mai mult, sunt tocmai aia de zici tu ca au pula mica. Ai incercat vreodata sa omori un animal domestic? Dar unul salbatic care zi de zi lupta pentru supravietuire si evita pradatori care ucid chestii cu fata? Tu ai senzatia ca vanatoarea e ca jocurile pe calculator?
    Mai alfa decat un vanator adevarat, prbabi ca e doar un luptator UFC. Dar ce sa vezi, multi luptatori UFC sunt vantori in timpul liber. Puli mici, ce sa faci!
    P.S. vezi Cameron Hanes, vanator cu arcul, care mai face si niste ultramaratoane de 200 de mile si arata ca un culturist. Femeie de om, nu alta!

    • Mirel spune:

      Mars ma de aici. Omul cavernelor in anul 2016 :)) toti vanatorii ar trebui dusi in padure si dezbracati in curu gol intre ursi si lupi. sa ii futa in cur ursii pana le iese esenta alfa le gura. prea prosti pentru secolul asta.

      • vasea spune:

        hai ca e clar ca te-am prins intr-o zi proasta, pe ciclu probabil, si esti cam instabil. hai, fugi si schimba-ti tamponul, da-ti jos tocurile si imbraca-te in ceva mai lejer, vorbim dupa :)

    • Ovidiu spune:

      True man. Am injunghiat animale , am fost la vanatoare de ceva ori. Oricat Bambi&co as fi inghitit n-a anulat gena. Gena spunea ca animalul ala o sa moara. Era sigura de asta. Iar cu asteroidul stai linistit, In grupa de varsta cu vreo 10 ani sub mine rar gasesti unul sa stie sa faca un foc.

  • vasea spune:

    ah, are cineva idee de ce pula mea vanatorii iau toate flegmele in timp ce pescarii trec neobservati? Ah, cred ca e insinctul dobitocului de-a analiza dupa standarde de cacat lipsite de logica!

    • Mirel spune:

      Probabil pentru ca pescuitul implica uciderea unor vietati relativ scarboase care miros a vagin. Iar vanatoarea e un sport practicat de niste maimute cu pula mica?

      • lele spune:

        Probabil pentru ca ma-ta, taxonomic vorbind, are mai multe in comun cu o scroafa care fata in padure pui vii decat cu o stiuca care depune icre in apa, la o adâncime de: 0,5 metri — 1 metru (martie-aprilie), cand temperatura apei ajunge la + 6 ° C.

        • Izanami spune:

          :)) Bună asta

  • Mirel spune:

    Domnu Radu, putem doar presupune ca animalul nu constientizeaza moartea. Poate in viata urmatoare cand te vei reincarna intr-o rama vei trai niste traume cand vei fi inghitit si cacat de o pasare.

  • ipo spune:

    Ba, tu traiesti drama luciditatii a lui Stefan Gheorghidiu. O sa crapi spanzurat ca n-ai plans la moartea lu’ Dolly.

  • crabu´koi spune:

    bai ma gindeam io la strategii de supravietuire si mi´a iesit ca daca ma prefac mort s´i las pe crabu unu´, 3 si IV sa se omoare intre ei si o pun parte in parte cu supravietuitoru´si asa surmenat…

  • MAGA spune:

    Man is not special. Man is just another animal.

    Tu faci cam acelasi lucru considerand omul mai special ca porcu’.

    • Crimson spune:

      Revino cu textu asta cand pun delfinii roboti pe marte, imbecilule.

  • iisus spune:

    dar avem voie sa ne cacam pe majestatea voastra pentru ca sunteti prost si batran?

  • Tiberiu spune:

    Sincer, chiar nu ma mira deloc ceea ce au facut astia doi. Ma astept la tot felul de idiotenii din partea astora, care nu au mai multa minte decat crabii aia.

  • Cristi spune:

    Daca vânătorii mănâncă ce vânează, nu pot decât sa-i respect.
    Dar mi se pare de cacat sa ucizi doar de plăcere, apoi mi se pare de cacat sa ucizi folosind arme cu luneta. Unde mai e jmekerua vanatorii, vasile, cand omiri de la juma de km? Unde e „alfa”, ba!? cand folosești luneta?

  • Anca spune:

    Stupid articol. Felicitări! La cât mai multe. Poate așa se Închide si pagina asta. Peace out!

  • Bogdan spune:

    Copilul pornește cu idei pure, de logică simplă (dar o logică obiectivă). Apoi copilul e modelat de cultura în care crește. Cultura în care crește e definită prin atitudinile adulților contemporani lui. Dacă majoritatea adulților se înșeală într-o anumită privință, aceasta se va reflecta în cultură și prin urmare în copilul ce ulterior devine adolescent și adult.

    Majoritatea adolescenților și adulților rămân așa și chiar își crează unele mecanisme de a raționaliza și a-și apăra lacătul cu care și-au întemnițat ideea respectivă. Acesta e un fapt demostrat psihologic. Chiar devin foarte iritați și se simt hărțuiți atunci când sunt provocați la o dezbatere. Alții, însă, se întreabă mereu ce e bine și ce e rău, și caută răspunsul nu raportat la cultura în care trăiesc, ci în funcție de logică și cercetare personală. Aceia pot ajunge, astfel, la o idee total nouă, puternic diferită de cea „mainstream”.

    Așadar, uneori, trecând prin procesul de mai sus, se nimerește (uneori da, uneori nu, depinde de ce idee vorbim – în cazul veganismului, da) să te întorci la o gândire pe care ai avut-o și când erai copil, dar care ți-a fost scoasă cu forța din cap de niște adulți care se înșeală. Asta nu te face naiv, nu te face copilăros. Te face deschis la minte, pentru că ai pornit în căutarea adevărului în primul rând.

    Faptul că și copiii văd că veganismul e calea corectă nu e în sine o contrazicere a ideii (de ex: copiii cred în Moș Crăciun și tot copiilor le pasă de animale – faptul că Moș Crăciun există este ridiciol, prin urmare și păsatul de animale este la fel).

    Cât despre celălalt argument al tău (cel cu Dumnezeul al animalelor și calea naturală) cred că în perioada sclaviei (atât timp cât nu erai chiar tu printre sclavi) tu ai fost cel care spunea celor ce militau împotriva ideii că se simt un „Dumnezeu al sclavilor” și „nu vor să priceapă că asta e calea naturală”.

    Înainte să ridiculizezi comparația total pertinentă între sclavie și veganism, între suferința oamenilor și a animalelor, permite-mi să o apăr: Ambele au fost apărate cu pasiune, ambele au fost considerate căi naturale de către majoritatea și în final, ambele presupun că unele ființe au dreptul să se folosească de altele chiar dacă și există alternative de a supraviețui. În acest sens, da, sunt la fel.

    Ai putea fi tu un sclav dacă civilizația degradează îndeajuns de mult încât să înceapă o nouă eră a sclaviei. Ai putea fi tu o cină dacă ființe extrem de dezvoltate ne-ar „vizita” planeta și ne-ar supune absolut după primele 2 ore. Tu ești speciist. Sunt oameni mai răi ca tine pe planeta asta, nu zic că ești mai rău decât majoritatea în ceea ce privește păsarea față de animale (asta deduc din textul tău). Dar… sper ca prin logică, să revii la atitudini mai bune.

  • WTF spune:

    „Viața e materie care poate să se chinuie, și de-aia suferința crabului și a porcului nu contează.”
    Ce ai fumat cand ai debitat prostia asta? In ce univers vezi tu o conexiune logica in ce ai scris mai sus? Incerci sa justifici aberand.

  • Izanami spune:

    Penis… Un mare penis are nevoie persoana ce a scris chestia asta. Nici măcar nu se merită să citești astfel de articole, poate doar să îți faci o idee despre cât de înapoiat mintal este meduza ce a scris „articolul”.. dar așa e la noi la țară, ideea importanta e sa ieși în evidență, nu contează cu ce, ori de ce.. De asta omul își „merita” soarta.. tocmai pentru ca este incapabil sa fie om.
    Și dacă chiar aveți ideea ca omul e în vârful piramidei trofice. Va înșelați amarnic.

  • Ruxandra spune:

    Ce postare cretina . Persoana care a scris mizeria asta are grave probleme psihice

  • Ana spune:

    Daca ma-ta nu te-a iubit trebuia sa nu te nasca. Esti prost, rau dar te dai mare, tipic „macho” :))

Adaugă un comentariu