Top impostură jurnalistică: Locul 1 – Liviu Mihaiu și părerea lui despre Siria

Există oameni care îl consideră pe Liviu Mihaiu jurnalist. Nu mulți. Mai puțini decât ăia care îl consideră un lindic cu bască. Sau un gnom angajat de Sorin Ovidiu Vântu să îi scuture mătreața de pe coaie, din săritură. E greu să îi zici jurnalist. Nu e ca și cum a făcut vreun reportaj sau vreo anchetă la viața lui. Păreristică teribilistă și periat mogulul, cam asta a fost toată cariera lui. A, și a salvat Delta și Vama Veche, să nu uităm. Le-a salvat de le-a umplut de căcat.

Ca să înțelegem totuși în ce hal de impostor penibil e de data asta acest om exagerat de scund în statură și în minte, trebuie să înțelegem puțin despre războiul din Siria. Mai exact, trebuie să înțelegem ce nu înțelegem.

Războiul din Siria e un subiect complicat. Mai ales pentru oameni fără nici o gară cu politica externă, istoria Orientului Mijlociu, experiență de război sau Siria. Adică pentru 99,999999% din populația globului. Eu, tu, Liviu Mihaiu. Ca să fii sigur pe tine că știi ce se întâmplă acolo, ori trebuie să fii expert la fața locului, ori complet imbecil.

De-aia cel mai de bun simț lucru pe care poți să-l spui despre Siria e că e nasol ce se întâmplă acolo, dar că mai departe de atât habar n-ai. Dar dacă insiști să ai o părere mai complicată de atât, nu ai cum să o faci decât pe baza părerilor altor oameni. Problema e că, om normal fiind, nu prea ai de unde să știi ce e sursă credibilă și ce e nu. Ce e manipulare și propagandă și ce e adevăr.

Dar repet. Vrei tare să ai o părere. Atunci ai de ales între două mari și late.

 

Presa mainstream – Assad e un dictator sinistru prins între interesele iranului și cele ale rusiei, care dă cu arme chimice în civilii propriei țări. Gen ce zice orice site de știri cu mai mult de 3 angajați.

Adevărul alternativ – Americanii au înscenat atacul cu gaz sarin ca să aibă o scuză să intre peste el în ochii lumii. Tot ce știm despre Asad e de fapt manipularea mașinăriei mainstream de media. Asta zice Russia Today prin goarnele ei, site-urile de postadevăr propagandistic și orice conspiraționist  cu tichie de aluminiu.

 

 

Din punctul de vedere al omului normal, ambele variante sunt la fel de neverificabile. Crezi una dintre ele pentru că alegi să crezi. Nu ai cum să verifici nici o sursă. Dar chiar și așa, neverificabile cum sunt, tot una pare chiar mai puțin plauzibilă decât ailaltă. E destul de simplu: surse îndoielnice  sau surse și mai îndoielnice.

De ce ar alege cineva să creadă adevărul alternativ când e chiar și mai îndoielnic decât adevărul mainstream? Foarte simplu. Te face să te simți deștept. Nu ești ca oile ălea 90% care au înghițit fără să mestece și fără să verifice opinia presei mainstream. Ești ca ăia deștepți. 10%. Care au înghițit fără să mestece și fără să verifice opinia presei alternative. Nu faci parte din mase. Ești dintr-un club select al oamenilor sceptici și deștepți. Un edgelord care nu a picat la manipulare ieftină pop. A picat la manipulare ieftină alt. Cam din același motiv pentru care ascultătorul de Guerilla se crede nejustificat mai deștept decât ascultătorul de Zu. La fel de artificial se simte și edgelordul alt-truth mai deștept decât oaia mainstream.

De-aia o să vezi că cei mai făloși adepți ai adevărului alternativ sunt puștani cordiți de până în 20 de ani. Că na, când ești adolescent VREI să te simți special. Și dacă nici credința că 90% din oameni sunt manipulați și tu știi de fapt care e adevărul nu te face să te simți special, apăi ce?

Iar cel mai mare puțoi teribilist adolescentin care defilează zilele ăstea cu adevărul alternativ e chiar lindicul cu bască menționat anterior. Liviu Mihaiu. Plin de el, păcăliciul compilează fără aport propriu delirul adevărului alternativ într-un articol jenant la finalul căruia probabil s-a frecat pe sfârcuri mulțuimit de deștept ce e. Vedeți băi, fraierilor? Chit că piticul are la fel de multe cunoștințe în domeniu ca și tanti Geta de la aprozar, el n-a picat în capcana presei mainstream, ca tanti Geta. E un pitic isteț cu o părere neverificabilă, dar mult mai edgy. Adevărul lui e mult mai șmecheros decât adevărul altor oameni.

Cum o fi, bă, să ajungi la 50 de ani și încă să fii contra doar așa, din teribilism adolescentin. Nu că ai tu surse sau ceva. Pur și simplu să alegi dintre două variante ale unei chestii pe aia care sună mai cool. Oare asculta Linkin Park în timp ce scria articolul? Se încuiase la el în cameră pentru că nu îl înțeleg părinții?  E trist să nu mai crești în înălțime de la 14 ani. Dar e și mai trist să rămâi acolo cu maturizarea emoțională.

 

 

***

Comentarii (29)

  • pod spune:

    Tu ai citit tot articolul ala?

    • Radu Post author spune:

      da. de ce o spui ca si cum daca ai citi tot articolul ala ar fi mai putin imbecil decat daca l-ai citi partial?

      • catalin spune:

        probabil ca se referea ca iti trebuie multa rabdare si o oarecare tendinta masochista sa poti citi articolul ala pana la capat. parere impartasita si de mine, dealtfel :)

  • Teodor Clauhari spune:

    B0$$ baga si tu un target = „_blank” in href, sa se deschida link-ul in alt tab, ca cine pe articolul lui Liviu Mihaiu fie si asa, de curiozitate, n-o sa se mai intoarca pe blogul tau.

    • plm spune:

      lol taci fmm cu _blank-ul tau ca nue 2005

  • Cili-O-San 7 Dani spune:

    Niciodată nu mi-a fost frică că oamenii din jurul meu își vor da seama la un moment dat ca sunt prost. Oare liviu mihaiu s-o fi gândit la chestia asta?

  • fanulumocanu spune:

    A zis atunci urat, ca cum va merge mai departe ziarul, cu Pitici Gratis?

  • Costin spune:

    Și dacă totuși caut sa am și eu o parere cat mai apropiata de adevăr, cum fac?
    M am întrebat de multe ori: dacă sunt x și am următorul interes, oare cum as proceda?
    Parca începe sa îmi para mai una din variante mai credebila decât cealaltă.
    Tu cum faci?

    • chiombi spune:

      mergi la fata locului si intrebi pe toata lumea, simplu.

  • adept_lorin_fortuna spune:

    exista si a 3a parere, ZELOTII CIVILIZATIEI ARAHNIDICE TARANTULARE CE SE ASCUND IN ANTARCTICA S-AU INFILTRAT DE SUTE DE ANI IN TOATE GUVERNELE LUMII SI NE CONDUC CA PE NISTE MARIONETE DUPA CUM VREA PULA LOR, TREZITI-VA OAMENI BUNI !

    • gigi kent spune:

      vezi ca se zice „sheeple”, fraiere. in rest, destul de corect.

  • Ignațiu Ralea spune:

    lăbarul ăsta troglodit de Mihaiu mă face să pun la îndoială neîncrederea ce o aveam în toate miturile masturbării. eu cred că tagma lui, aparent inofensivă și activă social, face mai mult rău țării decât ăialalți bandiți, politicienii. că el pare bun, bine-intenționat, activist, salvator și câte o generație întreagă pune botul la căcaturile lui. ah, și îmi vine mai nou să dau cu o cărămidă în dinții oricui mai poartă tricou cu che guevara sau basca cu steluță.

  • cititot dezamagit spune:

    toate ca toate, da’ tu chiar nu ai futut-o pe jessica alba… si-ti mai zici centaur intergalactic

  • Alex spune:

    But in the end it doesn’t even matter

  • Durel spune:

    Haidi boss ca macar pe americani i-am prins cu minciuna cu irak ul, au recunoscut toti inclusiv Blair…cum zicea bush „fool me once shame on you”.mai dai in plm ca s prea pe fata deacuma

  • S hit spune:

    Nu e vorba de teribilism, idiotule. Asta esti tu in general cand scrii pe blog ca sa atragi atentia si iti dai seama ca te apropii de o varsta in care o sa ajungi ca tudor chirila al bloggerilor. Dar destul cu ad hominem. Parerea ca Assad si-a gazat proprii cetateni cand Putin nu il lasa sa isi futa sotia fara ca el sa afle primul e foarte stupida daca nu cumva rusii chiar vor sa il testeze un pic asa pe Trump sau daca Trump chiar e in cardasie cu Putin si amandoi stiu ca Trump nu o sa intervina ever ci doar o sa dea impresia ca face ceva, vezi atacul bazei aeriene. Probabilitatea cazurilor astea exceptionale e mica, nu foarte mica, dar mica. Mi se pare ca Mihaiu explica foarte bine. Exista deja in plan o conducta din Qatar/ Arabia Saudita catre Europa prin Syria. Daca ar deveni realitate, influenta Rusiei in Europa ar deveni aproape zero. Si daca chiar crezi ca amenintarile de invazie chiar functioneaza pe tari gen Polonia si alea baltice esti retardat. Ca o invazie ar inseamna probabil razboi nuclear, si nimeni nu vrea asta. Nu e o conspiratie cretina, e o chestie de realpolitik cu foarte mult sens.

    Si ca sa iti demonstrez ca esti idiot, Mihaiu iti spune in articol sa te informezi de la toate sursele si sa nu digeri informatia pentru care ai confirmation bias. Dar nu, ai ales sa ignori pasajul asta si sa te concentrezi pe cat de destept vrea sa se simta Mihaiu, adica ai ignorat informatia utila si te concentrezi pe superficialisme.

    • Radu Post author spune:

      haha, alt expert in plm

      • S hit spune:

        ”Din punctul de vedere al omului normal, ambele variante sunt la fel de neverificabile. Crezi una dintre ele pentru că alegi să crezi. Nu ai cum să verifici nici o sursă. Dar chiar și așa, neverificabile cum sunt, tot una pare chiar mai puțin plauzibilă decât ailaltă. E destul de simplu: surse îndoielnice sau surse și mai îndoielnice”. Iti dai seama ca te contrazici, nu? Nu esti expert in legatura cu ce se intampla in Syria dar afirmi in contextul Syria ca una e mai putin indoielnica ca aialalta in legatura cu Syria. Daca afirmai intr-un context diferit sau pur si simplu dadeai si exemple din presa mainstream care sunt la fel de idioti ca Mihaiu din punctul tau de vedere, ar fi fost altfel. Pe langa asta, presupui ca toti oamenii se informeaza de undeva si nu gandesc deloc. Daca un om care a citit tot din presa actuala ajunge la concluzia X care din intamplare e concluzia presei alternative, atunci tu zici ca ala e un pusti teribilist de 20 ani. Eu aleg sa cred in ceva ce are mai mult sens, dar ti-am zis, sunt constient ca exista o probabilitate sa ma insel.

        • Radu Post author spune:

          nu are mai mult sens coaie esti doar tu prost

          • S hit spune:

            De ce nu are mai mult sens? Adu ceva constructiv discutiei decat expertule si esti prost.

  • Bula N Escu spune:

    Ba, da esti prost, prooost, mult mai mult decat credeam. Nu zic ca sa te insult, e un adevar sec, il constati si ridici din umeri, asa, ca si cum ai afla ca Dragnea a furat, Radu Alexandru e prost. Ok, asta e.
    Ai facut niste studii care ar fi trebuit sa.ti ofere niste cunostinte despre cu ce se mananca jurnalismul, dar nu ai ramas cu nimic. Eu nu le am si totusi stiu mai multe decat tine despre cum se face meseria asta.
    Exista niste oameni care se duc acolo unde aia isi dau cu bombe in cap, jurnalisti de razboi se numesc. Unii sunt free.lanceri (adica pe barba si coaiele lor mari) altii sunt platiti de vreun ziar cu bani (oximoron), dar toti sunt profesionisti, cu experienta multa in spate, nu se duce orice pulete sa isi lase creierii pe acolo. Si unii si altii sunt in marea lor majoritate destul de obiectivi, pt ca vad la prima mana ce se intampla acolo. Astia trimit sau vand catre marile trusturi de presa informatiile culese. Astialalti, mass.media perie mai mult sau mai putin reportajele alora, in functie de orientarea lor dogmatica si cine le sponsorizeaza (desi nu toate trusturile care inghit bani de la vreu avut au neaparat si politica editoriala controlata) si le publica. Niste alti oameni ca mine si ca tine citesc stirile astea. Niste oameni inteligenti cauta aceeasi informatie din mai multe surse de presa, ca sa poata extrage informatiile nealterate si sa.si faca o imagine cat mai obiectiva. Nu este adevarul curat, dar cu suficienta rabdare si atentie poti filtra propaganda si biasurile si obtine o imagine suficient de aproape de adevar din ceea ce scrie presa mainstream.
    Pe langa astia mai exista si niste asa zisi jurnalisti, niste maimute cu tastatura care scriu stiri alternative. Astia n.au nici macar un minut de studii jurnalistice sau 3 notiuni de presa, dar ling cururi care se caca bani. Bani care trebuie sa se transforme in curente de opinie, bani care trebuie sa dirijeze turma pe drumul pe care vrea ciobanul cu bani. Pe siteurile de alternativ nu cauti sa te informezi, cauti sa soptesca cineva la ureche cat esti tu de special si destept si cum numai tu ai aflat adevarul.
    Da, piticule, poti avea o parere suficient de obiectiva citind presa mainstream, trebuie sa fii doar suficient de destept. Daca tu nu ai reusit, imi pare rau, nu indeplinesti conditiile.
    Altfel, despre Mihaiu de acord in general. O sa citesc totusi articolul. Dar asta iti dovedeste si ca pe langa putoii de 20 de ani care pun botul la stiri alternative, sunt si aia de 50+ care s.au culturalizat la tv.

    • Radu Post author spune:

      ce prost esti. eu explic ca nu ai cum sa fii sigur de chestii atat de distante de tine si tu grohai autosuficient comentarii prea lungi sa le citesc. ce proastaimata

      • Bula N Escu spune:

        Ma, o fi, nu i.am dat teste de inteligenta. Noroc ca am iesit eu mai destept. O fi avand taica.meu pula mare.
        Pai ce nu zici boss ca nu stii sa citesti. UITE, SCRIU CU CAPS CA LA AIA DE 5 ANI. EBINE?

    • Coroner spune:

      Ai acel talent de a vorbi mult fara sa spui nimic,chiar nu inteleg de ce te iei de pula lui Radu aiurea,omul a explicat foarte frumos cum sta treaba dar tu nu ai inteles nimic,stai jos,nota 1.

  • Loko spune:

    Ba cat de alternativ is io daca cred ca asta este o regie prin care putin cauta sa se distanteze de pupilu’ trump? Trump ii cretin rau, cand te uiti la el cum povesteste despre prajituri cu ciocolata si rachete incepi sa-l regreti pe bush, iar asad este un ticalos cu sanse mici sa scape in viata din tevatura asta daca il manie pe tar. Nimeni nu gazeaza o mana de civili doar pentru ca-i vrea morti, o face ca sa creeze emotie si premise pentru alte actiuni si reactiuni. Amaratii aia morti nu’s decat niste figuranti in filmul ce ne este prezentat. Exista si varianta in care asad este nebun ca un rahat de liliac iar restul sar sa scoata piatra din apa, totusi nu cred ca-i plauzibila pentru ca s-ar fi gasit un sirian patriot sa-i faca felu’ in toti anii astia daca ala era asa prajit.

    • Radu Post author spune:

      cum ziceam sigur pa el idiotu

  • matamatamata spune:

    Ba, io nu cunosc subiectul si nici pe Liviu Mihaiu.
    Am avut toata intentia sa dau click pe link si sa-l citesc obiectiv. Da plm n-am reusit cand am vazut poza lui de pe site cu tigara-n gura. Si nici sa citesc ce are de spus. Ma cac pe mine de ras prea tare. Jur, n-am mai vazut de multi ani pe cineva atat de prost care sa defileze cu faptul ca el fumeaza si sa-si puna poza cu tigara-n gura.

  • Jane Făe spune:

    Bă, nici nu se poate să mă intereseze mai puțin de atât când mor oameni prim țări dintr-astea care au fost mereu de căcat. Ce mă interesează e că au apucat să testeze un MOAB în luptă, că de aproape 15 ani le tot țin degeaba. Sper că a făcut treabă de toate milioanele alea cât costă o bucată.

  • wtf spune:

    frumos articol am ras unpic

Adaugă un comentariu