Crăciunul mai mult decât adecvat

Cei care mă cunosc știu că sunt genul de om cu standarde. Poate alții ar tolera să aibă un Crăciun doar adecvat. Dar eu mă respect. Crăciunul meu trebuie să fie minim mai mult decât adecvat, altfel nici măcar nu stau la discuții.

 

Așa că pentru a întări senzația de trăinicie în spațiu-timp a unității familiale, am decis, ca în fiecare an, să îmi vizitez părinții de Crăciun. Este o perioadă în care e foarte adecvat să lași senzația de perenitate a legăturilor dintre indivizi genetic similari. Mi-am luat prietena și am purces către apartamentul copilăriei.

 

Primirea a fost festivă și nu a înșelat nici o așteptare, fiind mai mult decât adecvată. Am admirat împodobirea casei cu mijloace specifice sărbătorilor dar și setul de lumini colorate din balcon, net superioare luminilor vecinilor. I-am spus tatălui că se observă că dacă ceilalți oameni au împodobit adecvat, nu încape nici o îndoială că la el lucrurile sunt mai mult decât adecvate. „Noi să fim sănătoși” i-am comunicat, ciocnind un pahar în semn de aprobare.

 

Între timp prietena mea a intrat în bucătărie, unde mama termina ultimele detalii ale factorilor comestibili ai sărbătorii și a întrebat-o despre rețete și trucuri de a eficientiza atât procesul de producție a acestora cât și calitatea rezultatului final, pentru a lăsa impresia că obiceiul de a găti aceleași lucruri în același fel în aceeași perioadă e un fenomen ce va depăși limitările temporale ale corpului uman al mamei și vor dăinui prin repetarea lor de către următoarele generații. Mama a fost foarte mulțumită. Bătrânilor le place să creadă că modul în care trăiesc ei lucrurile e mai mult decât adecvat și de aceea va rezista și după moartea lor, așa că este mai mult decât adecvat ca membru al generației ulterioare să le lași această impresie prin întrebări și gesturi. ”Noi să fim sănătoși”, le-am comunicat eu, ciocnid un pahar.

 

După ne-am strâns la tradiționala masă de Crăciun, unde am consumat amestecătură tocată de diverse cărnuri și legume împachetată în diverse frunze, apoi un mix derivat, unde accentul se pune pe cartofi și maioneză și bineînțeles, diferitele stări de agregare și combinare ale porcului, tradițional evoluate să ofere o paletă variată de gusturi pe întreg parcursul iernii, dintr-un singur individ porcin. Friptură, tobă, cârnați și alte lucruri care să dovedească abilitatea progenitorilor de a transforma porcul eficient și în totalitatea lui în diferite paste nutritive.

 

Am mâncat bine și am exprimat opinia că nutrienții preparați de mama sunt sesizabil superiori calitativ nutrienților preparați în alte locuri de alți oameni, mame sau nu. Ne-am abținut amândoi din a ne umple la maxim, deși am declarat că am făcut asta, expectativ, pentru a menaja corect pâinea dulce care se mănâncă la final și a determina progenitorul matern să aprecieze efortul de a suprasolicita sistemul digestiv, cu implicația lui că nutrienții au fost atât de buni încât au provocat erori în calcularea ritmului de aglutinare. Evident că a fost mulțumită și ne-a zâmbit pentru a comunica asta. Apoi mama a ridicat un pahar și a proclamat: „noi să fim sănătoși!”

 

Eu și prietena mea ne-am ținut de mână după masă și ne-am sărutat, ca să lăsăm impresia progenitorilor că procesul natural de a produce o nouă generație este în curs de a începe, pentru a nu se îngrijora și a se speria că linia lor genetică ar putea să se oprească o dată cu ei. Apoi am mai luat o felie din painea dulce și am clefăit-o zgomotos.

 

La paharul cu vin de după, tata a început să povestească l despre cum se desfășura Crăciunul în perioada lui de copilărie și preadolescență. Deși poveștile erau în totalitate aceleași ca și în alți ani și le țineam minte în detaliu, am mimat interesul, am pus întrebări explicative suplimentare și am cascat ochii uimit, la final, ca și cum acele povești au avut un rol educativ asupra mea și m-au ajutat să îmi calibrez așteptările și comportamentul legat de sărbători. A fost tare mulțumit și a ciocnit un pahar cu noi, zicând ”noi să fim sănătoși”.

 

Evident a urmat schimbul de cadouri. Am primit variate obiecte și lucruri de semnificație medie și am reușit cu brio să mimez atât uimirea cât și încântarea legate de ele. În special față de șosetele colorate față de care mi-am declarat public o afinitate, pentru a ușura munca semenilor de a găsi un cadou cel puțin adecvat pentru mine. Tatălui i-am luat o cravată de un albastru închis. ”Este o culoare mai mult decât adecvată, care merge atât la o cămașă albă cât și la una albastru-deschis, pe deasupra nu dețineam această nuanță de cravată” a spus el, deși eu deja știam, confirmând că a fost un cadou mai mult decât adecvat. ”Noi să fim sănătoși” i-am spus eu, ciocnind un pahar de vin.

 

Mamei i-am luat o plasă cu lucruri care miros frumos. Săpunuri, lumânări, creme, ceaiuri și bețișoare parfumate. Deși la cravata tatei am avut emoții, aici am mers la sigur, știind bine afinitatea femelelor speciei pentru lucruri frumos mirositoare.

 

Prietenei i-am luat o lenjerie sexy, ca să îi reconfirm că mă gândesc constant la ea la modul sexual și pentru a lăsa impresia că intimitatea noastră va fi o eternă joacă care nu va atinge niciodată un platou, sau doamne ferește, un declin. O iluzie absolut necesară în relațiile medii și lungi.

 

Pe finalul serii am primit în casă niște minori și i-am plătit la negru să ne cânte abstractizări artistice ale vieții omului care a făcut un sacrificiu greu de explicat pentru a ne upgrada spiritual pe noi toți în moduri insesizabile și a cărui zi de naștere a fost stabilită a fi de Crăciun, din motive pragmatice de suprapunere și suprimare a sărbătorilor anterioare. Am cântat și eu o strofă pentru a îmi confirma afilierea la filonul tradițional și religios din care fac parte. Mama s-a bucurat, văzându-se în ochii ei că gestul meu a fost mai mult decât adecvat.
Înainte de culcare am stat la o țigară cu tata. Nu am vorbit, doar ne-am uitat împreună în negrul nopții și am căzut de acord din priviri că efermeritatea vieții și a unității familiale a fost din nou negată de repetitivitatea ritualurilor aferente sărbătorii și că senzația de inutilitate existențială a fiecăruia dintre noi a fost profund îngropată.

 

A doua zi am plecat acasă, lăsând impresia că voi vizita mai des apartamentul progenitorilor, deși știm cu toții că nu o voi face. Nu a fost un subterfugiu, ci doar finalul normal al unui Crăciun mai mult decât adecvat în care am despus efort și rezultatele au fost pe seama așteptărilor. Un Crăciun cum vreau să fie peste ani, când eu voi fi progenitorul din ecuație și îmi voi aștepta odraslele acasă să îmi confirme că cel puțin pentru familia noastră, Crăciunul va fi tot timpul mai mult decât adecvat.

 

***

Comentarii (23)

  • domnu foto spune:

    Tu mintasti.nu ai avut prietena niciodata

  • fur spune:

    per total a fost un Craciun emotionant se pare..

  • Klimpi spune:

    Îmi voi exprima aprecierea mea aici deoarece o reactie pe Facebook risca sa fie vazuta de proprii mei progenitori. Deși cadourile au fost mai mult decat adecvate, fapt sustinut inclusiv de pozele special realizate pentru a fi urcate pe rețeaua sociala care le acaparează mai mult timp decât mie, am scris un enunt asa de lung ca am uitat de unde am pornit. De aia nu sunt scriitor. Craciun fericit si traiasca falusul tau!

    PS: mesajele de eroare ale acestui site web sunt mai mult decat adecvate deoarece am fost avertizat ca nu am scris niciun mesaj cand am incercat sa postez textul de mai sus. Am reusit performanta de a scrie totul in câmpul adresat introducerii adresei web.

  • Fane spune:

    Am citit cu vocea lui c-3po. A avut haz.

  • dr.pulex spune:

    foarte frumos…fara scandal de sarbatori.

  • pacala spune:

    anu ista e primu in care am fost singur, fara familie fara cadouri fara nimic.
    si sa-mi bag pula daca nu a fost cel mai relaxant si linistit de pana acum.

  • Vmo spune:

    O lenjerie sexy facuta cadou unei persoane cu care ai gânduri serioase ? Ai dat-o de gard aici, parerea mea! O pijama de bumbac, un halat de baie, asta sunt cadouri adecvate!

    • X spune:

      Dar nu mai mult decat adecvate

  • Jucu Flender spune:

    #traitiarfamilia #astaedescurtmetraj

  • required spune:

    Se pare ca in toata adecvarea, prietena nu se incadreaza pentru ca ea nu a spus: „noi sa fim sanatosi”. Deci in mintea ta, ea e un cetatean de mana a doua, altfel ai fi croit textul acordandu-i si ei sansa de a se integra in adecvare. Deci nu o iubesti, deci schimb-o!

  • Morții mamei sale spune:

    Ma intristeaza faptul ca aproape toti mergeti acasa si dati aprobator din cap, mancati si ascultati povesti inutile, cand, de fapt, ar trebui ca de fiecare data cand aveti sansa, sa le amintiti ca sarbatorile nu au nicio insemnatate reala, biserica e, de fapt, satana, horoscopul nu conteaza, celebritatile din Romania nu au nicio relevanta pentru viata lor de zi cu zi si mancarea poate varia, ca sa nu moara de diabet sau infarct. (bine, sa nu faceti chiar numai aia)
    Macar sa le propunem alternative si stiluri de viata mai sanatoase (fizic si psihic vorbind) prin cadouri care sa-i faca interesati de schimbare.
    Nu vreau sa merg acasa ca si cum as merge la un azil. Vreau sa am o legatura reala cu ei.
    E trist, in pula mea.

    • Radu Post author spune:

      ma intristeaza ca unii oameni citesc beletristica si cred ca e pe bune.

      • Morții mamei sale spune:

        Si aia.

  • Maka Naki spune:

    Urmează să facă un articol despre Paste, ziua Națională că sa mai dea cate o lovitura la temelia valorilor . Zi trăițe ar neamu de influencer upgradat cat iei pă articol? Să o Sugi anticipat că știu că răspunzi cu o jignire.

    • Radu Post author spune:

      cat ma plateste soros sa ma pis pe naratiunea nationalista pe cat de superba pe atat de rupta de realitatea istorica zici? 5k pe luna

      • Pickle Rick spune:

        RON sau EUR?

        • Radu Post author spune:

          dubloni

  • Fabian spune:

    Fin

    — chestie în plus ca să nu fie prea scurt comentariul —

  • ion spune:

    La prima citire pare-se ca a fost un Craciun de cacat.

    • gfgjkjhgd spune:

      da’ de cate citiri are nevoie un retardat mintal ca sa priceapa?

  • TeGhidilLaSfinter spune:

    Nu s-a cacat nimeni in sifonier? Super trist.

  • creca spune:

    ,,adecvat,, e cea mai interesanta notiune de la antici incoace..inca nu se stie (dar se lucreaza la asta) daca prostii sunt doar adecvati ( cam ca otetul intr-o reteta buna) sau daca nu sunt chiar interesanti ( cam ca bashina porcului in parcul cu lalele)

Adaugă un comentariu