Apartenența Transilvaniei explicată pentru toate vârstele

A sugerat tractoristul de Tudose ceva cu steaguri secuiești care flutură alături de secui și s-a umflat pipota în toți naționaliștii. Iar e dezbatere publică pe ”Fă, Transilvania, ia zi tu pe cine iubești mai tare, pe mă-ta sau pe tac-tu?”

Of, dacă ne-am concentra mai tare pe ce face lumea și mai puțin pe ce părere are lumea, toate ar fi mai bune.

Dar hai să stabilim o dată pentru totdeauna A CUI E TRANSILVANIA

Ca să nu mai aibă și generația următoare discuția asta. Pentru asta trebuie să înțelegem

ISTORIA ROMÂNIEI SPUSĂ MAI INTERESANT DECÂT V-A SPUS-O ORICINE VREODATĂ 

(dați link la copii să nu moară proști)

Întâi au fost dinozaurii.

Ceva ani mai târziu, nu mai erau dinozauri, dar au apărut oameni. Triburi și triburi, mai mult sau mai puțin înrudite, s-au perindat prin spațiul carpato-danubiano-pontic, cum îi zicea proful ăla comunist. Daci, Geți, Sarmați, Roxolani și mulți alții. Au trecut și o tonă de invadatori (vizigoți, ostrogoți, slavi, huni). Unii au rămas, alții au plecat. Dar repet, foarte mulți și foarte pestriți.

Pe atunci nu se punea problema a cui e pământul. Nu ajunsese omul la gradul de aroganță la care să creadă că deține întindere de planetă. Mai ales că în mare parte era pădure sălbatică. Omul se identifica cu satul lui, cu tribul lui de două trei sate și cam atât. De certat se certa el cu alte triburi, dar pe chestii practice, gen resurse. Nu că vorbeau ăia altă limbă și fluturau alt steag. Spoilăre istorice: dacii s-au bătut mai mult între ei decât cu romanii.

E absurd să crezi că pe atunci exista o populație majoritară pe un teritoriu mare cu o cultură comună și cu un simț al aparteneței unul la altul. E greu să ai asta fără televizor și când cel mai rapid mijloc de transport e căruța. Pur și simplu nu ai contact cu oamenii la mai mult de un sat distanță, să consideri că ești neam cu ei. Psihologic sunt foarte departe de tine.

După care a venit evul mediu și băieții cu castele. Băieții cu castele au împărțit teritoriile și au declarat că le dețin și că oamenii de pe ele vin la pachet. Iarăși, cnezatele, regatele, voievodatele și ce mai erau erau destul de pestrițe, având sate de diferite nații.

Chiar opțiunea plebei nu conta. Pentru că taxa îi era luată cu forța și la război era trimis cu cuțitul la gât să se bată în numele tipului cu castel. Dacă identificăm poporul ca fiind plebea, nu băieții cu castel (ne tragem toți din plebe, nu vă mai dați lorzi) pentru ei dușmanul tot timpul a fost tipul din castel care îi lua jumate din agoniseală și îl trimitea să moară pentru granițele lui.

 

Țăranul, indiferent de neam, nu considera că țara e a lui pentru că nici brazda pe care o săpa nu era a lui. Era a tipului din castel. În continuare nu se întreba nimeni a cui e Transilvania pentru că nimeni în afară de tipii din castel nu considerau că trebuie să fie a cuiva. Când se băteau doi tipi cu castel fiecare venea cu o armată pestriță de asupriți vorbind 14 limbi și toți sperând în limba lor să nu moară de sabie și să se întoarcă acasă să moară de foame. Nu putea să îi pese mai puțin țăranului de ce limbă și steag avea asupritul din tabăra adversă.

Apoi a venit 1800 și doi tipi cu castel au avut următoarea conversație

-Men, nu ar fi fain toți țăranii ăștia pe care îi luăm la luptă cu forța și sclavagesc pentru noi cu forța gen să creadă că sunt în aceeași tabără cu noi și avem un destin comun și că ar trebui să facă rahaturile astea de bunăvoie și nesiliți de nimeni, nu siliți de noi?

-Ne-ar scuti de multă muncă menuțule, dar nu prea merge. Ca să aibă impresia asta ar trebui să fie toți la fel. Să se vadă ca o masă omogenă și similară. Ori plebii noștri sunt super pestriți. Uite pe Dunăre cum se împrăștie deampulea pe ambele maluri saturi de sârbi, români, bulgari. Uite și unu de greci. N-ai cum să îi convingi pe toți ăștia că-s masă omogenă și au un destin comun. 

Și așa a pornit cea mai brutală idee din istoria omenirii care a rezultat în foarte mult omor și două războaie mondiale: naționalismul

Tipii din castele s-au pus pe mutat populații în funcție de granițe și îndoctrinat tot din interiorul graniței să se îmbrace la fel, să aibă aceleași obiceiuri și să vorbească la fel. Și că toate neajunsurile lor nu sunt din cauza conducătorilor ci din cauza tipilor de dincolo de graniță, care se îmbracă altfel, au alte obiceiuri și vorbesc altfel.

O idee care a provocat milioane de morți. Nazism. Comunism. Toate au avut o latură naționalistă. În secolul 20 cam 1 din 4 oameni a murit legat de ideea asta.

E normal în condițiile astea să fie o idee care persistă. E greu să accepți că strămoșii tăi au fost păcăliți de oamenii din castele să moară pentru o cauză care nu era a lor, crezând că e a lor. Să recunoști că bunicii și străbunicii tăi nu sunt eroi ci niște fraieri care au pus botul la o vrăjeală e umilitor și mulți vor refuza.

Și chiar dacă războaiele au trecut, morții au rămas în subconștientul colectiv. Suntem niște câini într-un țarc de luptă și am fost dresați să urâm celălalt câine, nu stăpânii care ne-au aruncat pe amândoi acolo să ne omorâm unul pe altul.

Atunci a cui e Transilvania? 

Nu există răspuns mai simplu. A oamenilor care trăiesc și s-au născut acolo. Chiar și o familie de chinezi, dacă se mută în Cluj și nu învață româna decât cât să-și plătească taxele și să muncească, copiii lor născuți acolo sunt transilvăneni cu drepturi depline și pot continua să vorbească ce limbă au ei chef unde au ei chef. E problema lor dacă se înțeleg cu restul, nu problema ta.

Ruptura logică vine atunci când plebul îndoctrinat de generații își confundă interesele proprii cu interesele unei organizări statale. Ale băiatului din castel care l-a păcălit că dacă el e român și pe castel scrie România, trebuie să apere castelul, chit că nu e al lui ci al omului care îl asuprește direct.

Obiectiv nu există nici o legătură între poporul românesc și organizația statală România. Între poporul unguresc și Ungaria. Popoarele nu au granițe.

Și ținând cont de aceste adevăruri absolute, Transilvania e evident a oamenilor vii care s-au născut acolo. Să fii ungur din Budapesta, oltean din Craiova sau moldovean din Galați și să ai impresia că Transilvania îți aparține în vreun fel ție e dovadă de retard mintal profund.

O, uite, Am scris pe castelul meu România! Asta înseamnă că am dreptul să dețin toate teritoriile populate de români și să îmi plătească taxe! La război, plebeii mei!

Care ar fi soluția?

Normal că o știu, că le știu pe toate.

Transilvănenii ar trebui să se vadă ca un copil cu părinții despărțiți. Și să nu se gândească la cum ar fi mai bine pentru unul dintre părinți ci să își vadă de interesele proprii. Nu sunt două tabere, sunt trei. Și la fel ca un copil cu părinții despărțiți, ar trebui să profite de amândoi.

Să fie ca la partaj

Să fie Transilvania a României de luni până vineri și a Ungariei în weekend. Așa, vreo 10 ani. Să se străduiască ambele țări să o impresioneze cu cadouri. Care face mai multe autostrăzi și spitale? Și la final să voteze toată lumea și să de ducă la ăia care au muncit mai mult pentru a-i impresiona.

Opriți-vă din a munci pentru interesele oamenilor din castele. Obligați-i pe ei să muncească pentru interesele voastre.

Și hai să ne oprim și din haterit imigranți care au venit aici acum 800 de ani. Zic că dacă ți s-au așezat unii în bătătură de mai mult de 200 de ani și nu te-ai obișnuit încă cu ideea, ai o problemă.

Hai să ne îngrijorăm mai tare de imigranții recenți și mai puțin de ăștia care-s aici de dinainte de a se inventa cartoful.

Da, ultima frază e fix acolo să debusoleze extremiștii de dreapta. „cum, nu e marxist pro imigranți musulmani? dar asta îmi invalidează toate pseudoargumentele pe care mi le pregătisem în timp ce citeam textul!” Țeapă.

 

***

Comentarii (13)

  • dragonu spune:

    Cea mai brutală idee din istoria omenirii care a rezultat în foarte mult omor și războaie mondiale a fost religia, nu nationalismul, zic eu. Poate faci un text si cu asta.

    • Shab spune:

      De obicei merg foarte bine mana in mana.

    • omulbun spune:

      Religea e cicoare la cafeaua nationalismului. Lupta tot pe bani si resurse era.

    • andrei spune:

      Nationalismul a venit dupa revolutia industriala, atunci cand tehnologia a permis oamenilor sa se organizeze in grupuri mari si armele au inceput sa provoace pagube considerabil mai mari. Putem analiza evolutia numarului de combatanti incepand din secolul 13 pana in secolul 20. in evul mediu, unde multe conflicte s-au datorat religiei, o armata de 30k era considerata redutabila. In primul ranzboi mondial, armata germana numara 1-1,5 mil.

    • fanulumocanu spune:

      nationalismul comunist a facut 100 de milioane de victime pe timp de pace, in 50 de ani. nacazul cu nationalismul e ca ajunge la totalitarism in mod obligatoriu.

  • alxzen spune:

    mane, iti mai zic un motiv pentru care iobagu lasa nevasta si copilu si mergea sa se omoare cu alti iobagi pentru ala din castel, ii promitea un petec de pamant. Nu din carti, iti zic din experienta de familie.

    Burta plina bate patriotismu, sa vezi ce impuscau romanii la romani in primul razboi cand au auzit ca le promite austriacul pamant.

  • Sigismund spune:

    Moldovenii din Brăila*

  • dr.pulex spune:

    eram gata sa scriu ca esti un marxist globalist sorosist

  • War Ensemble spune:

    Toate razboaiele s-au purtat pentru un singur lucru: resursele de orice fel. Doar vrajeala a mai fost schimbata: religie, libertate, egalitate, fraternitate, nationalism… Sunt curios care va fi urmatoarea: poate extraterestrii sau robotii? Si singurele dovezi sa fie niste filmari facute cu un superbuget de cei mai tari de la Hollywood si difuzate pe CNN. Cu extraterestrii sau robotii sau robotii-extraterestri care fura copiii si incendiaza spitalele sau calca batranii la coada la moaste cu Mertzanele… Sfasaietor!!! Mai-mai iti vine sa te inrolezi si tu sa salvezi lumea! Ca intr-un film din ala de categoria B sau C, iti iei la revedere de la sotia ta in lacrimi si o iei in mana… arma. Si te transporta aia intr-o tara din aia gen Bananistan unde te baga in niste boscheti si iti spun: acolo sunt! Șo pe ei! Ceea ce nu stii tu este ca exact acelasi lucru li s-a spus si alora de „acolo”…

  • 1123 spune:

    Ai omis ceva important – daca Transilvania se alipeste la Ungaria – absurd, dar asta e gândul final la care reacționează oamenii – atunci chiar sunt implicatii pentru toate lumea, fie din Galați sau Alexandria. Implicatii economice, posibil in nivelul de trai, si de libera circulație, cu toata UE – platesti in alta moneda etc.

    • Kathy Bates spune:

      La un moment dat, un şef politic -pe cât de viteaz, pe atât de păros- avea ocazia să anexeze Ucraina şi o parte din Belarus la Republica Polonia. Ştiind că Republica exista mai mult pe hârtie, n-avea administraţie, n-avea industrie, n-avea nici măcar monedă proprie, e ca şi cum s-ar ridica un ţigan din Ferentari, l-ar bate măr pe Mike Tyson şi ar cere ca premiu viloiul de 750 mp al lui Tyson din Henderson, NV.

      Cu mica precizare că e cam greu să ai o republică polonă cu 20 de milioane de polaci şi 30 de milioane de ruşi, ucrainieni, belaruşi, evrei, germanici, greci, slovaci, români, ruteni şi alte neamuri puse la un loc. Republica o să fie orice, dar nu polonă.

      Aşa încât seful nostru fioros, puţintel cam păros, a dat înapoi şi n-a pus mâna pe toate pământurile atunci când ar fi avut ocazia. Au pus alţii, mai puţin scrupuloşi, mâna pe ale lui.

  • fanulumocanu spune:

    treaba e ca oamenii din castele au facut universitati si biblioteci, datorita lor ai internet si apa calda. organizarile astea statale sunt pentru protectia membrilor, pentru a se pune la adapost de progroame si holocausturi. dar sunt absolut de acord ca locul e al celor care traiesc acolo si e fix problema lor ce limba vor sa invete.

  • SaruptUnburlan spune:

    no Ardealu nost sfant ii rodu cand s-o fecundat bozgorii cu ragatenii, fuceiar Dumniezo sa-i fuce

Adaugă un comentariu