Am avut un vis. Am visat că aveam un cur detașabil. Și că-l dădusem jos să văd cum îmi stă fără. Nu vă gândiți la chestii sexuale, muiștilor. Era cur în sensul fese. În sensul muscular al cuvântului, nu partea aia pe unde te caci. Și aveam un cur detașabil și mi l-am dat jos și nu mai știam să-l asamblez să-l pun la loc. Și mă panicasem, că bunul simț îmi spunea că, chit că e detașabil, un cur nu poate să supraviețuiască mult în afara corpului și m-a tăiat brusc gândul la oribila posibilitate de a fi nevoit să trăiesc fără cur. Să nu pot să mai stau pe scaun în viața mea pentru că am fost prost și mi-am dat jos curul și n-am știut să-l mai pun la loc. Apoi m-am trezit extrem de speriat.

Am intrat într-o bancă să scot niște bani azi și mirosea oribil a iarbă. Am fost contrariat pentru că oamenii ăia lucrează cu banii mei și sunt sparți. Mi s-a părut iresponsabil. Apoi mi-am dat seama că de fapt nu mirosea în bancă a iarbă ci râgâisem eu. Nu, nu fumasem nimic, ci pur și simplu am ajuns la gradul ăla de rafinament la care alimentele de la mine din stomac se combină și se dizolvă în procese chimice până miros a iarbă. Cred că devin din ce în ce mai autosuficient, de-aia.

Nu înțeleg timpul. Ultima dată când îl înțelegeam eram clasa a doișpea. Vinerea era veselă. Duminică seara era trist, luni deja era horror. Pe joi îmi recăpătam speranța. Dar când nu muncești la program, când nu pui ceasul să sune decât uneori, și atunci la ore rezonabile, ca 11, timpul nu mai are sens. Weekendul nu mai înseamnă nimic. Înțeleg să număr zilele dacă spre exemplu joia ar fi ziua când ar trebui să iau o piatră ponce și să rașchetez solzii de pe spatele bunică-mii ca să nu i se infecteze pielea și să moară. Dar când realmente nu am nimic urât spre care să mă uit în viitorul apropiat, nu mai are rost să număr cât mai am până acolo. Uneori observ anotimpurile când fug pe lângă mine. Ridic din umeri și le las să treacă.

Nu înțeleg de ce Dumnezeu s-a odihnit în a 7-a zi. Nu înțeleg cum să fii omnipotent și să obosești. Dacă ești obosit nu prea mai ești omnipotent. Ce a făcut Dumnezeu în a 7a zi? A băut o bere și s-a uitat la meci? A făcut o labă? S-a dus la biserică? Știu clar că nu a spălat rufe că e păcat. Mi-a zis bunică-mea.

Dar niște oameni religioși și docți o să zică. “Dumnezeu s-a odihnit în a 7a zi ca să ne dea nouă exemplu. Să știm noi să ne odihnim în a 7a zi!”. Oau. Dacă nu făcea el asta noi am fi muncit 7 zile din 7. Că așa e în natura noastră. Noi, oamenii, iubim munca în așa hal încât a trebuit Dumnezeu să vină să ne zică: “Da mai opriți-vă, bă! Nu mai munciți atâta că pocnește ceva în voi! Mai faceți și voi o labă. Duceți-vă la biserică, vedeți un meci, beți o bere!”.

De parcă i-a trebuit vreodată cuiva o scuză să nu muncească. Dar au existat oameni de-ăștia muncitori, care munceau atât de mult încât până și pe un leneș complet împăcat cu natura lui, ca mine, l-ar face să se simtă prost. Dar au murit de prea multă muncă și nu și-au dat genele de nebuni mai departe. Pentru că natura îi urăște. Da, dacă muncești mult, natura te urăște. Organismul te urăște. Își bagă pula și te lasă. Zice ficatul “pentru asta sunt eu aici, băi pulă, ca să mă strici cu dormit puțin și mâncat prost? Eu sunt aici ca să mă strici cu alcool și grăsimi suprasaturate, futu-te-n inimă!” La care inima zice “Ba pe pizda mă-tii!” La care pizda mă-tii zice “Bă, pentru asta te-am fătat io, ca să muncești, păi ce pizda mă-tii crezi că e aici?”

Când eram mic venea uneori bunică-mea să stea cu mine când ai mei erau plecați. Și stătea 2 minute la televizor și apoi se scula și începea să faca chestii prin casă. “Tre să fac ceva, nu pot să stau degeaba, zicea și ea”

Exact la fel și eu doar că invers.

Pe pâinea mea scrie: tehnologia bla bla asigură că eşti prima fiinţă care atinge pâinea.

Nu sunt Jean-Luc Picard. Nu simt nevoia să mă duc brav unde nici un om nu a mai fost vreodată.

Desigur, nu vreau cineva să îmi fută pâinea înainte de a o mânca. M-ar deranja ca cineva să amestece aluatul pâinii mele cu pula. Dar între “a fute pâinea” şi “a atinge pâinea” există o mare zonă gri în care nu îmi pasă prea mult ce s-a întâmplat.

Cât de nesigur pe tine, ca mascul, trebuie să fii ca să vrei să fii până şi la pâine primul care o atinge? Ţi-e frică că ăla care a atins-o înaintea ta a atins-o mai bine? Că râde tot satul de tine că mănânci o pâine pe care a mâncat-o şi Vasile?

Să-i coborâm pe toţi la nivelul nostru!

Există multe chestii din viaţa lui Iisus care îl definesc ca personaj biblic. Toate minunile pe care le face au un sens, o logică şi cristalizează întreaga filosofie creştină. Vindecă bolnavii ca să ne înveţe că trebuie să avem grijă de aproapele nostru şi că prin credinţă se pot depăşi obstacolele vieţii. Merge pe apă ca să demonstreze apostolilor că trebuie să ai credinţă oarbă, să nu te îndoieşti, în ciuda bunului simţ care îţi spune că dacă mergi pe apă te cam îneci. A murit şi a înviat pentru păcatele noastre şi pentru a se întoarce la divinitate. Totul are sens, în afară de o chestie.

Una singură. Nunta din Cana Galilei. Locul unde era prea puţin alcool pentru numărul de invitaţi, pentru că evreii sunt zgîrciţi şi au început să se plîngă că nu mai au vin.

Atunci, Fiul lui Dumnezeu s-a întors spre ei şi le-a spus „Am prevestit că lipsa alcoolului va aduce Antihazul în sufletul vostru, fraţii mei de la alte mame. Am să transform această apă în vin ca să bem încontinuare, să ne facem pulă şi să rulăm cu cucul la vedere ca nişte mieji culeanu care suntem!”

Nu înţeleg scopul. S-a gîndit Iisus că a unşpea poruncă ar trebui să fie „Să nu vă opriţi din băut pînă nu răsare soarele şi cad toţi sub masă?” Ce voia să ne spună? Că în viaţă trebuie să fii moderat, ascet, să meditezi la binele omenirii şi să împarţi tot ce ai cu semenii tăi pe care trebuie să-i iubeşti dar uneori trebuie să-ţi foloseşti puterile pentru a trânti cele mai feroce paranghelii din existenţă şi că dreptul omului de a se matoli la chiolhane este atît de important încît se bagă şi divinitatea ca să-l ajute?

Sau poate voia să se dea mare? Era matol şi voia să se dea mare? De ce apa în vin? De ce nu şi copacii în curve şi băşinile în artificii? De ce nu a făcut să coboare Duhul Sfânt cu cele mai ameţitoare tunuri de bas pe care mintea omului le poate concepe şi să mixeze MC Păsăroiul cum numai el ştie ca să iasă cea mai nimicitoare petrecere din univers?

Cred că Iisus era pimp. Era tipul ăla, de voiai să dai o petrecere şi îţi zicea tovarăşu Luca „coiţe, ştii pe cine tre să inviţi? Pe Iisus fra. Bă, ştii cum e tipu’? DE-MEN-ŢI-AL! Fra, să moară Vespassian dacă te mint! Nu ştii ce-i aia petrecere dacă nu-l chemi pe Iisus! Mamă să vezi ce băute infinite face Iisus! Ce shoturi rade din buricu pizdelor. Deci bastardu’ ăla e cel mai mare centaur de petrecere din existenţă!”

Probabil asta era şi problema lui Iuda. Era un lamer de-ăla care stă în colţ, nu ştie să danseze şi nu-l bagă nimeni în seamă şi îl ura pe Iisus că avea papagal şi roia tot păsăretul pe lîngă el. Urăşte jocul, nu jucătorul, negrişorule.