Alte obiceiuri proaste ale femeilor
Mă enervează obiceiul prost al pizdelor în cluburi de a se sui pe mese sau pe scaun ca să danseze de acolo, de zici că dacă câştigă între 40 şi 70 de cm înălţime sunt brusc mai interesante.
E boală veche la ele, se simte şi la tocuri. Porneşte din găinile din care au evoluat vag, care puteau cotcodăci doar dacă se suiau pe mormanul de lemne. Fă, urâto, eşti la fel de urâtă şi de acolo, doar că eşti mai sus. Îţi observă toată lumea hidoşenia mai bine, atât. Nu pare că ai picioarele mai lungi, nici că eşti mai zveltă şi nici mai futubilă. Şi dacă arăţi bine, stai tu lin că te observă ochiul de vultur şi dacă te-ai ascunde după bar. Tot ce demonstrezi cu asta e că eşti clar disperată şi că protestele tale-s de formă când te duci la baie să te pişi şi intru peste tine să-ţi dau o muie cu japca. Iar dacă eşti urâtă, te bucuri ca proasta că se uită la tine lumea. Nu se uită că eşti brusc mai mişto. Cu toţii sperăm să calci strâmb şi să-ţi rupi pizda-n tine de colţu mesei.
Şi mă enervează pizdele proaste care folosesc cuvântul genial gratuit. Trupa aia e genială. Pula mea, ăia sunt doar nişte dârlăi care maxim cântă bine. Stephen Hawking e genial, chinezu ăla cu IQ 210 e genial. O trupă, o haină, o prăjitură nu pot fi geniale cum nici tu nu poţi fi peste medie.
Urăsc filmele romantice. Altă invenţie care n-ar fi existat dacă muierile ar fi fost normale la cap. Şi toate filmele romantice din istorie au o formulă extrem de simplă:
Georgel şi Maricica vor reciproc să se fută.
Apare brusc obstacolul X care se pune între pula lui şi pizda ei, mai mult sau mai puţin metaforic.
Georgel şi Maricica reuşesc să treacă peste obstacolul X şi se fut, învăţând astfel o importantă lecţie de viaţă.
Acuma, daca obstacolul X este cretin într-un mod vag hazliu, cum ar fi faptul că o vrăjitoare l-a transformat pe Georgel într-un bebeluş, Georgel a pariat cu un unchi bogat că se poate abţine de la sex 6 luni pe o avere , Georgel s-a travestit într-o femeie ca să joace în echipa liceului de supt pula şi acolo a întâlnit-o pe Maricica care nu ştie că el e de fapt bărbat, atunci filmul este o comedie romantică.
Dacă obstacolul e ceva cretin într-un mod trist, gen lupus sau Al Doilea Război Mondial iar, cu toate că se fut, unul dintre ei păţeşte ceva nasol gen moare, atunci filmul e dramă.
Şi asta e tot, mii de filme de pişat ochii explicate în două paragrafe scurte.
Uite, o să prezint şi varianta mea de scenariu pentru o comedie romantică. Să nu zică pizdele că nu-s simţitor.
Georgel şi Maricica vor reciproc să se fută, dar lui Georgel îi e puţin scârbă să discute cu Maricica pentru că ea e o pizdă proastă care se uită la comedii romantice şi Georgel se simte sucombat intelectual de prezenţa ei. Într-o zi Georgel se îmbată criţă, Maricica tace şi ea, în pula mea, din gură, pentru prima oară în viaţa ei şi se fut. Happy end.






