sa scriu. dar stiu ca si voua va e lene sa va uitati pe arhiva, si sunt chestii faine pe acolo. spre exemplu, pulifriciul :

Vezi mai multe video din Divertisment

E un fapt social acceptat că 7/4 dintre oameni nu înţeleg fracţiile şi că încă pe atît sunt complet idioţi. Mai idioţi decât tatăl lui William Brânză la eliberarea certificatului de naştere a lu fie-său. Există mai multe tipuri de idioţi însă. Există prostul cuminte, care nu se consideră chiar prost, dar simte aşa în străfundul lui că nu e capabil de o părere pertinentă aşa că de obicei tace din gură. Este varianta cea mai benignă şi acceptabilă de prost. Apoi vine prostul vehement, care e prost de behăie dar simte că părerea lui trebuie auzită de toată lumea şi prostul citit, cel mai periculos animal din lume, despre care o să vorbim cu altă ocazie. Ăia sunt mai complecşi. Prostul vehement însă e un animal simplu. Enervant dar simplu. Te-ai certat cu unul, te-ai certat cu toţi. Au aceleaşi contraargumente care sfidează logica de clasa a 9a.

Frustrarea

Ai impresia că poşetele sunt inutile? Eşti un frustrat! Ţi se pare că Ada Milea e un băiat urât care cântă poponării pentru hipioate cu păr la pizdă? Eşti un frustrat! Dacă ceva nu e în concordanţă cu ordinea raţională a lumii în care prostul vehement crede cu tărie, e din cauză că tu, ăla care îi spui că nu are dreptate şi că o proastă mamă în nefast moment l-a fătat pe cur, eşti un frustrat.

Cretinii iubesc cuvântul frustrat, deşi majoritatea habar n-au ce înseamnă. Au mirosit ei psihologie de la Bebe Sexologu’ când aşteptau să înceapă „Lacrimi de Iubire” pe Acasă şi gata, au înţeles mecanismul. Nu, proştilor. Frustrarea nu e aşa cum credeţi voi. Frustrarea este un lucru bun. Este baza pe care se creează cam orice mecanism motivaţional. E componenta emoţională fără de care am putea sta în propriul căcat liniştiţi. Stai şi te joci la farmville ca un gheu prost. Ai un examen. Ştii asta, şi te simţi prost că ai o datorie pe care nu vrei să ţi-o îndeplineşti. Asta e o frustrare care se adună ca o tensiune internă până îţi ridici hoitul şi te duci să-ţi faci treaba. Tot căcatul ăsta de lume este construit pe frustrări. Mereu cînd cineva zice „dă-te-n rasa mă-tii de prost, o faci greşit. Ia, plimbă carcasa că fac io cum trebuie”, aia e o frustrare. Majoritatea căcaturilor făcute corect din orgoliu, din simţul dreptăţii, de nervi, de orice cu componentă emoţională vin din frustrări. Dacă nu erau ele încă mai pictam pereţii peşterii cu căcat. Dar ce vrea cu adevărat imbecilul să zică prin „eşti un frustrat” este „eşti un nefutut” că în mintea lui simplă şi netedă a auzit din filmele cu proşti de o chestie care se cheamă frustrare sexuală şi îşi imaginează că aia e frustrarea, cînd stai acasă şi plângi că Maricica nu-ţi dă pizdă.

Şi ce legătură are asta cu toată argumentarea, mă întrebaţi? Păi simplu. Omul prost e mulţumit cu satisfacerea nevoilor primare. El nu înţelege cum ai putea fi deranjat de ceva dacă ai maţul plin, capul odihnit şi coaiele stoarse. Mai exact, singurul motiv pentru care orice pe lumea asta ar putea să te deranjeze este faptul că eşti nefutut. Cum, coaie, să ai vreo neplăcere în lume dacă te fuţi? Ce, ai nevoie de mai mult în viaţă? E aberant să fii futut şi să scrii că Dan Puric e un căcat de om! Ăsta e raţionamentul omului care respiră pe gură. Dacă ai futut nu ai probleme şi toate problemele se rezolvă futând.

Alba neagra

Ţi se pare că Manowar sunt o formaţie de homalăi traşi de fiare care cîntă şlagăre despre cum vor ei să sugă pula la unicorni fără pic de vlagă, coi sau rockereală? Du-te şi ascultă Guţă! Ţi se pare că Andreea Bănică are meclan de bărbatocal şi n-ai fute-o nici cu o pulă de căpătat? Ce-ai bă, eşti gheu?. Pentru dobitocul sinistru universul este alb negru. Nu există nuanţe de gri, nu există nimic intermediar. Dacă nu îţi place X, atunci automat tot ce se află tangenţial în acelaşi univers cu X ţi se pare de căcat şi e evident că opusul lui X te pasionează adînc. Aşa că în mintea lui îngustă se formează conexiunea. Nu îţi plac sferele, ai? Futu-te-n inimă de cubist! Nu coae, tot ce încerc să zic e că sferele sunt de căcat, mama ta e o curvă proastă şi cuburile momentan nu au nici o legătură cu discuţia.

Şi ajunge deocamdată.

Azi mi-e lene să scriu ceva nou. Aşa că mă gîndesc să vă încînte din nou tanti Luminiţa, karaokista menopauzală care a gîdilat urechile atîtor generaţii de piticişti de pe aici cu şambala, la festivalul mamaia pilită. Pentru cei mai noi dintre voi, ea era un fel de Adina a anului 2008. Alt personaj care, împreună cu Pulifriciul o să rămână în istorie. Cel puţin în capul meu.

Aşa că, conform dictonului “nici un an fără tanti Luminţa, femeia senibilă”, vă prezint episodul 2010. “quand les rodes”

Vezi mai multe video din Incredibil

nu ştiu ce înseamnă că habar n-am franceză, dar observaţi privirea tristă, nostalgia unei tinereţi duse pe pulă. Cum ziceam nu ştiu franceză dar înclin capul în faţa acestei speranţe nedescoperite a muzicii, zicând un sincer, avec!

Bam b’nah na nam, b’na n’nana. Bam b’nah na nam, b’na n’nana .

Veţi intra în direct cu unul dintre operatorii noştri în scurt timp.

Dam d’dam bam dam, b’a n’nanah. Bam b’dam na dam, b’nah n’nah nah.

Veţi intra în direct cu unul dintre operatorii noştri în scurt timp.

-Sunt Melania Petrescu, cu ce vă pot ajuta?
-Melania, Radu Alexandru aici. Sincer, nu mai ştiu de ce am sunat. Mi-a şters toată memoria melodia aia.
-Care melodie?
-Cum care melodie măi Melania. Aia cu bam b’nah na nam, b’na n’nana. E urbană, e jazz, cum să zic eu, atinge. E alertă, mişcă, are sentiment. Mă face să plîng, să râd, să mă pun în genunchi, să dau tricoul jos de pe mine şi să arăt cu mîna dreaptă spre un punct imaginar din faţa mea în timp ce pe cea stîngă o rotesc în jurul corpului măi Melania. Îmi vine să mă duc să iau mătura din bucătărie şi să cînt la ea ca la un microfon în timp ce dansez pe vîrfuri, cu genunchii flexaţi ca Ştefan Bănică, ceea ce e ciudat, Melania, că e melodie instrumentală, dar asta mă face să vreau să fac. E ca şi cum îmi injectează viaţă cu forţa fix în gît. Auzi Melania?
-Da?
-Poţi să mai pui o tură melodia aia?
-Nu.
-Melania, cu ce eşti îmbrăcată?
….

Ştiu că mă citesc mulţi hipstări, aşa că o să vă explic ce s-a întîmplat între 13-15 iunie 1990 pe limbajul vostru.

Era după 89 un tip foarte interesat de personal branding care voia să pară super nonconformist şi îl chema Ion Iliescu. El tot o ardea hip că comunismul e foarte anii 80 şi că scena democarată e unde se întîmplă treaba culeanu. Dar prin 90 nişte elitişti l-au acuzat a fi poser şi că de fapt o arde mainstream neocomunist şi se preface a fi nou şi original. Aşa că el s-a gîndit să organizeze un happening ca să demonstreze tuturor că el e miez alt şi nu faker, deşi era evident că era destul de cool încît să nu-i pese de părerea unor hateri care nu înţeleg scena. Aşa că s-a gîndit el să facă ceva super undergound gen. Şi ce e mai underground decît minerii? Aşa că a invitat o gaşcă de mineri la un flash mob  în Piaţa Universităţii, să o ardă hater cu haterii, şi aceştia au demonstrat cît de democrat e Ilici şi că ăia de s-au adunat acolo sunt nişte mainstreameri prea superficiali să înţeleagă cum e să o arzi artistic, caftind tot ce e cu studii superioare pe o rază de cît a vrut muşchiul lor.

Şi căcatul ăsta a mai fost votat de vreo 2-3 ori să fie preşedinte fix de către părinţii voştri. Sunt sigur de asta, pentru că asemenea idioţi ca voi n-au putut ieşi decît din nişte oameni care au votat cu Iliescu.

Aş vrea să organizez o mineriadă la anul. Să ne adunăm cîţi putem, şi să mergem pe Valea Jiului şi să caftim tot ce pare că nu a terminat liceul şi e peste 40 de ani de acolo. Procentual, e şansa destul de mare să nimerim măcar un gherţoi bătăuş de studenţi de acum 20 de ani. Dar e prea puţin şi prea tîrziu.

Am putea să mergem să-l linşăm pe Iliescu, acest sinistru căcat comunist pe care istoria sper să-l pună în acelaşi capitol cu Ceauşescu. Iarăşi prea puţin, prea tîrziu.

Singurul lucru pe care putem să-l facem este o minoriadă. O mineriadă a noastră, ăştia care eram minori pe atunci. Nu caftim pe nimeni. Chiar nu ar rezolva nimic. Pur şi simplu aşteptăm pînă cînd odiosul moare şi ne ducem în Piaţa Revoluţiei să ne sărbătorim victoria amară şi tîrzie. Cu şampanie şi pocnitori.

În ziua cînd moare Iliescu, ne vedem acolo. Eu o să fiu ăla care şi-a golit toţi banii de pe card, a cumpărat o magazie de bere şi a pus-o la răcit în fîntîna aia, unde se aruncau studenţi acum 20 de ani, la ordinele sinistrului. O să bem, o să ne distrăm, şi la sfîrşit o să plantăm flori.

Că pînă la urmă, chiar altceva nu avem ce să-i facem boşorogului. Doar să ne uităm unii la alţii şi să ne înţelegem din priviri că ştim cine e, cine a fost şi ce a făcut. Neocomuniştii ne-au învins. Dar pe ei o să îi învingă în curînd natura. Bătrîneţea e o boală fatală. Şi istoria e scrisă de intelectuali, nu de mineri.