Pentru restul, am extras cam 1/3 din text

Eşti şomer fără nici un talent util? Îţi zice mă-ta că te dă afară din casă dacă o mai freci în faţa calculatorului neproductiv 10 ore pe zi jucând Travian şi uitându-te la poze cu foştii colegi de liceu pe Facebook? Nu prea ştii să interacţionezi cu alt om? E timpul să te faci bloggăr de succes. Cu destul timp investit, şi o lipsă completă a oricărui tip de orgoliu, în maxim un an poţi câştiga lunar sume fabuloase de 6-8 milioane pe lună + pachete de biscuiţi, ciorbă la plic, telefoane cu împrumut şi alte bunătăţi!

Nu mai sta pe gânduri, ţine-te de ghidul meu şi în curând o să te băşeşti prin mătase!

[...]

4. Cum să ajungi bloggăr relevant care câştigă bani din asta

[...]

E foarte hazliu cum se socoteşte cât de relevant eşti ca bloggăr. Nu ţine absolut deloc de trafic, ci de cât de mult eşti linkat de alţi bloggări. Cât de mult vorbeşte comunitatea de bloggări despre tine. În principal, prostului de peste 45 de ani care vrea să facă campanii online îi este prezentat Zelist.ro, site-ul care clasează bloggerii în funcţie de relevanţă fix pe sistemul ăsta:

Cu cât eşti linkat de mai multe blog-uri cu atât ai un punctaj mai mare.
Cu cât ai un punctaj mai mare, cu atât dai mai multe puncte când linkezi pe cineva.

Observaţi cât de stupidă e logica, nu? E ca şi cum cea mai de succes prostituată ar fi aia despre care vorbesc cel mai mult alte prostituate, nu aia care are cei mai mulţi clienţi/ cel mai mare tarif.

Adicătelea dacă iei 100 de prostituate hidoase şi le pui să se laude reciproc una pe alta, automat toate o să fie în top 100 cele mai de succes prostituate, chit că nu le fute şi nu le plăteşte nimeni.

La fel şi cu zelistul şi relevanţa în blogosferă. Dacă iei 100 de elevi de liceu, îi pui să-şi facă toţi câte un blog şi să se ocupe o oră pe zi aşa: 30 de minute să scrie un articol despre orice tâmpenie vor ei, cu link la cât mai multe articole de pe blogurile ălorlalţi 99, şi jumătate de oră să comenteze unii la alţii, în 2 luni ar fi toţi 100 cei mai relevanţi bloggări din românia.

Evident, să se treacă şi în blogroll unul la altul.

Eu am un trafic de vreo 4-5 mii de unici pe zi. Dar asta, din fericire pentru mine, nu mă face bloggăr relevant.

Dacă te uiţi pe orice listă cu top 20 bloggări relevanţi, maxim 5 sar de 1000 de unici pe zi. Iar restul adunaţi nu ajung să aibă trafic în cea mai bună zi cât am eu într-una proastă, în care nu scriu nimic.

Cam ăsta e sistemul şi asta trebuie să faci ca să ajungi să scrii articole despre napolitane pentru un bax de napolitane ca un bloggăr relevant:

a) Îţi faci un blog şi treci la blogroll toţi bloggării fomişti din univers. Le dai un mail să te treacă şi pe tine acolo.

b) Scrii articole despre articolele altora, cu multe linkuri. Speri să facă şi cineva chestia asta cu ale tale

c) Chit că nu ai nimic de spus despre un subiect actual, scrie despre el fără să spui nimic. Pentru că oamenii caută pe google subiecte actuale. Să zicem că Emil Boc i-a dat muie unui struţ azi. Tu nu ai o părere despre chestia asta, că eşti prea prost. Însă e ceva relevant ce s-a întâmplat azi şi oamenii o să caute pe internet. N-ai cum să faci trafic doar de la laba în cerc cu ceilalţi bloggări fomişti. Aşa că scrii frumos un articol care începe cu „Aţi auzit că Emil Boc i-a dat muie unui struţ azi? (link către ştire).”
Apoi bagi un paragraf despre biografia lui Emil Boc şi unul despre struţi, copiat de pe wikipedia, (ce mănâncă, cât trăiesc etc). Nu ai spus nimic nou, relevant sau original, dar ai un articol de actualitate. Conform motoarelor de căutare, o să îţi intre câţiva fraieri.

d) Tocmai ai ajuns în top 50 pe zelist fără să ai un trafic mai mare de 100 de unici pe zi. Felicitări! Dă refresh la mail până îţi trimite un PR/ Expert Social Media oferta lui să scrii un articol despre biscuiţii cu gust de pulă, cu link la site-ul pentru biscuiţi cu gust de pulă, pentru 2 pachete de biscuiţi cu gust de pulă.

e) Te bucuri de biscuiţii tăi cu gust de pulă. Nu uita să nu ratezi vreo conferinţă despre blogging sau social media! Acolo cunoşti oamenii care fac următoarele campanii pe bloguri! Acum ai burta plină de biscuiţi, dar e şi mâine o zi!

[...]

6. Concluzii

Social media e utilă doar pentru crescut traficul pe un site. Dacă nu e o corelaţie directă şi relevantă între trafic pe un site şi banii pe care îi faci, trebuie să fii extrem de prost să investeşti în social media. Foloseşte metode tradiţionale de marketing.

Nu există bloggeri bogaţi. E doar o modalitate pentru nişte şomeri să nu moară de foame. Şi oameni isteţi să-şi suplimenteze veniturile. Nimeni nu câştigă mai mult de 10-15 milioane pe lună din blogging.

Bloggării relevanţi au un trafic minuscul şi închis. Relevanţa lor e o ţeapă pe care şi-o umflă reciproc.
Blogosfera e o sferă foarte mică de autişti fără talent, care vorbesc între ei, despre ei. Au un trafic nesemnificativ, în mare parte făcut tot de oameni din blogosferă. Degeaba convingi tu un fomist să-ţi scrie despre produs şi o face pentru o lingură de ciorbă. Reclama aia o să o vadă doar 50 de fraieri, la fel de fomişti ca şi ăla care a scris.

Trebuie să fii tâmpit să crezi că dacă-ţi scrie Adrian Ciubotaru despre motivele pentru care bea el bere Ciuc, o să-ţi cumpere cineva vreo bere în plus.

FLORIN SALAM, CĂLĂTOR PRIN TIMP

Jumătate de oră mai târziu, Hitler era încă extrem de nedumerit.

- Mânca-ţi-aş ţie cardanul, dacă am înţeles eu bine, tu vrei să-mi spui mie că eşti un ţigan român din viitor, care a venit să mă omoare că am fost bulangiu în istorie sau ceva, concluzionă Hitler, scărpinându-se în mustaţă.
- Da, guştere, exact aşa e. Te-ai ginit de figură!
- Boss de boss, mă scuzi, dar nu înţeleg o fază. Dacă tu zici că eşti baragladină de Dunăre, cum pula mea de vorbeşti aşa de bine germană?
- Hă, hă! Hăhăi Florin Salam din toate fălcile. Păi bă ciupitule de molii. Tu chiar crezi că am stat eu, un cântăreţ bengos să învăţ germană? De fapt vorbeşti tu română de manelist!
- Cum pula mea?
- Păi simplu, fraiereştene. M-am uitat io pe limba voastră de rahat şi am zis că mi se rupe capu până la ştangă dacă învăţ rahatul ăla. Aşa că am zis că-i mai uşor să mă întorc în timp vreo 2000 de ani şi să trăiesc vreo 50 de ani printre triburile germanice, fiind o influenţă culturală atât de puternică încât să învaţă ei să vorbeşte ca mine.
- Adică, tu vrei să zici că toţi nemţii vorbesc, de când suntem noi, ca nişte garoi din cauza ta?
- Ce să-i faci, eminentule dacă aveaţi o limbă nasoală? N-am loc în maşina timpului pentru translator. Trebuia să ne înţelegem şi noi într-un fel.
- Deci din cauza ta, limba germană n-a mai existat absolut deloc?
- Ăhă, mormăi Florin Salam, zâmbind mulţumit de sine.
- Să-mi bag toată pula!
- Lasă, bă, că n-ai pierdut nimica. Suna gen flugănştugănbaindăr. Ţi se împleticea limba-n gură ca la proşti când vorbeai.

Florin Salam îşi dădu seama atunci că era singurul om din univers care auzise originala limbă germană. Şi nu mai ţinea minte nimic din ea. Că nu o auzise decât la nişte filme porno extrem de scârboase, la care se uitase doar de curiozitare, dar care, deşi n-ar fi recunoscut niciodată, îi provocaseră un început de erecţie. Mai mult la rădăcină, aşa. Hitler profită de momentul de introspecţie a cântăreţului să aplice un călcâi din săritură rotită peste pistol, care zbură spre mijlocul covorului ăla extrem de rafinat. Cu un rânjet hitleresc, Hitler scoase de le şold propriul său pistol, îndreptîndu-l spre Florin Salam.

- Mori, belitule!, răcni Fuhrerul.
Cu o încruntare încrâncenată pe chipul temător, Salam folosi asul din mânecă:
- Nu cred că ai putea să-l omori… pe tac-tu!
- N-ai cum să fii taică-miu! Protestă Hitler, complet uimit.
Încet, Salam băgă mâna în paltonul lui de nurcă şi scoase un portofel de piele D&G. Din portofel lăsă să cadă o singură fotografie, bătută de timp.
- Atunci cum îţi explici poza asta cu mă-ta dezbrăcată?

Hitler scăpă pistolul din mână, lovit de un puternic conflict intern. Florin Salam îl ridică cu o mişcare destul de fluidă pentru câtă burtă are, şi i-l propti în frunte.

- Acuma mori tu, belitule! Dar întâi împachetează covorul. Vreau să-l iau acasă. Ar merge extrem de beton cu leul de marmură.
- Doar nu ai putea să-ţi omori propriul puradel!
- Puradelu’ meu? Ce-ai mă, te-am prostit. Nu eşti fii-mio.
- Dar… mama, dar.. poza?
- A, decât i-am dat o muie, n-am futut-o, chicoti Florin, mulţumit de el. Era prea naşparlie, concluzionă el, gâdilând trăgaciul cu degetul, fix când un zgomot ce nu putea fi nimic altceva decât un vortex temporal se auzi în spatele lui.

-Stai! Răcni al doilea Florin Salam, cu cioc şi petec de pirat la ochi. Nu-l omorî pe Hitler!
Primul Florin Salam nu fu deloc uimit. Nu era primul paradox temporal pe care l-a creat în călătoriile lui prin timp.
- Dar nu înţeleg! E un personaj negativ! De ce să nu-l omor?
- Pentru că, chit că a făcut lucruri nasoale, dacă-ţi vine să crezi, fără el lumea trece printr-o serie de evenimente şi mai nasoale, de, în prezent, situaţia e mult mai nasoală decât ţi-ai putea imagina. Adică uită-te la mine!
Şi al doilea Florin Salam chiar arăta destul de nasol.
- Pe bune, nu te-aş minţi că ce dracu’, io-s tu. Hitler e rău, dar e un rău necesar.
- Ca şosetele?
- Exact ca şosetele.

Românul are principii puternice, în care crede cu tărie şi pe care şi le apără cu sălbăticie, atât timp cât apărarea asta nu necesită depunerea de vreun efort real. Dar revoluţia a strâns sute de mii de like-uri pe Facebook. Şi toată lumea ştie că like-urile sunt extrem de importante.

2. Fiecare protestarar urlă în treaba lui
Şi foarte mulţi care s-au dus acolo, au confundat protestul cu duhul lămpii. Fiecare cerea în treaba lui ce-l durea pe el. Era chiar unu’ cu „Legalise Marijuana”

Şi na, clasicii terminaţi cu Roşia Montană de care s-a săturat tot universul.

Unii s-au uitat la prea mult la Lord of the Rings şi vor Monarhie Constituţională. Că na, asta ar rezolva problemele ţării: să-i spun eu maiestate lui Radu „the dude” Duda.

Mă mir că n-a fost unu’ care să protesteze că vrea o sacoşă de bani şi un penis de 20 de cm.

Unii voiau „muie steaua”. Habar n-aveam că şomerul de peluză, care crapă seminţe la derby are păreri politice. Giboni care au venit să-l susţină pe „Calafat” aruncând cu pietre în chestii.

Iar unii vor doar telefoane. NE-AM SĂTURAT DE TÂLHARII DE LA GUVERARE! JOS HOŢII! Apropo, nu-s jandarmii pe felie, hai să furăm şi noi nişte telefoane.

3. Hipsterii şomeri au găsit cum să se simtă social relevaţi
Am văzut şi hipsteri care se jucau pe acolo de-a revoluţia, ca să fie „implicaţi politic, gen”. Îşi luaseră fulăraşele de hipsteri şi-şi făceau poze unii la alţii, să pună pe Facebook dovada că ei trăiesc periculos. În mintea lor netedă se simţeau aproape ca la 1989.

Diferenţa principală e că în ăia de la 1989 se trăgea cu gloanţe adevărate, şi în caz că nu le ieşea treaba cu revoluţia ar fi fost împuşcaţi toţi cu tot cu familiile lor până la rude de gradul 3. Dar na, în rest, a fost fix acelaşi lucru ca în 2012. Şi eu trăgeam cu cornete şi aveam impresia că-s în război. Dar eu făceam asta la 7 ani. Hipsterii doar o ardeau retardat. Revoluţionarii lu’ peşte. Bine că era Controlul aproape, să poată bea un Grolsh din când în când.

Şi evident, hipsterul s-a născut copywriter. Foarte mulţi au venit să-şi arate pancartele lor isteţe, cu rimă şi desene de pe 9gag. Poate îi observă Naumovici pe acolo, e impresionat până se cacă pe el şi îi pune să scrie următoarea reclamă cu barbă-de-cur şi faţă-pătrată la Maximia.

4. Politicieni care cred că dacă ţipăm în aceeaşi direcţie suntem prieteni
Mi-a plăcut cum, pe sistemul „poate duşmanul duşmanului meu vrea să-mi sugă pula”, o grămadă de papagali gen Orban, Lis sau Irinel Columbeanu s-au dus şi ei în mulţime, să se dea bine pe lângă popor. „Daa, şi noi îl urâm pe Băsescu ca şi voi! Ce prieteni buni suntem cu toţii, apropo, nu mă votaţi?”. Mă bucur că şi-au luat muile pe care le meritau pentru tentativa asta jenantă de a o face pe simpaticii.

5. Boierii formatori de opinie
M-a uimit cum boieri ca Dinescu şi Mihaiu, care o ard greţos de aristocrat în viaţa lor de zi cu zi, lipsită de griji şi probleme, au avut tupeul să vină la televizor şi să ne explice cât de grea e viaţa în România şi care sunt problemele cetăţeanului de rând. Cetăţeanul de rând nu are probleme de genul „Furnizorul meu obişnuit de icre de sturion a fost răcit şi a trebuit să cumpăr de la altcineva icre de sturion. Evident au fost mai scumpe şi mai proaste.”. Să se mute într-o garsonieră în Vitan şi să trăiască din 14 milioane pe lună un an. Dup-aia să-mi explice mie la televizor cum se simte românul, de ce se simte aşa, şi ce îi lipseşte lui.

Eu cred că câştig de 10 ori mai puţin decât fiecare dintre ei şi m-aş simţi ultimul ipocrit să spun că viaţa mea în ţara asta e de căcat. E ok. Nu răcnesc de fericire dar mă descurc. Şi să vorbesc în numele altora, şi nu doar al meu, n-aş putea absolut deloc. M-aş simţi un cârnat cu ifose de formator de opinie dacă aş face asta.

6. Răscoala răzgândiţilor
M-a mirat şi că, după faţă, protestatarii vehemenţi de zilele trecute semănau extrem de tare cu protestatarii vehemenţi de la referendum de acum 2 ani care au ieşit să ţipe că Băsescu e om bun care ţine ţara în spate şi e strigător la cer să fie suspendat. Exact aceiaşi fraieri care l-au votat de două ori au ieşit acum să urle „jos Băsescu”. Acum, orice redus o să spună: „da, coaie, că io-s om pasional. Mi-a plăcut determinarea lui Băsescu. Cum vorbea el despre stârpit mafioţi şi moguli. L-am crezut. Asta e, m-am răzgândit de atunci.”.

Nu-mi place cuvântul „răzgândi”. Asta înseamnă că ai gândit-o o dată, ai gândit-o prost, şi ai fost nevoit să o gândeşti încă o dată. Că la prima tură te-ai aruncat în gândire ca proasta la pulă, fără să analizezi clar ce faci. Mai exact, răzgânditul e pentru reduşi mintal. Oamenii normali nu se răzgândesc. O gândesc bine din prima.

7. Nimeni nu ştie pasul următor
Şi pe final. Pentru că ştiu genul de comentatori care respiră pe gură şi abia aşteaptă să mă facă băsist, pdl-ist şi alte chestii. Nu am votat niciodată cu Băsescu. Consider că ar trebui să îşi plimbe hoitul de la Cotroceni şi să-şi ia şi tot guvernul PDL cu el.

În acelaşi timp, consider că răscoala asta din ultima săptămână a fost o poponărie jenantă şi inutilă, făcută de oameni care văd problema, n-au nici o idee cum ar arăta o soluţie şi s-au pus să ţipe că stau în căcat, dar n-au nici o idee cum să iasă sau cine ar trebui să îi scoată.

Bun, să presupunem că pleacă toată guverarea PDL, în frunte cu Băsescu pe o insulă pustie şi scăpăm definitiv de ei. Care-i pasul următor?

Pentru că pe mine o ţară condusă de ceata lui Crin Antonescu sau de gaşca glumeaţă a lui Ponta mă încântă la fel de mult ca şi dictatura lui Băsescu. Mai ţineţi minte alianţa portocalie? Şi cum 2 ani de zile n-au făcut nimic decât să-şi pună beţe în roate unii la alţii cum au ajuns la guvernare? Doar nu credeţi că USL-ul o să fie mai armonios.

Şi acuma corul oligofrenilor: „Herp derp, n-are cum să fie mai rău!”. Ba are cum să fie mai rău. Mereu are cum. Are cum să fie şi mai bine. Dar cel mai probabil o să fie exact la fel.

Şi iarăşi corul oligofrenilor: „Hurr, durr, măcar noi încercăm să facem ceva!”. Aici nu e serbarea de clasa a 7-a, în care şi prostul clasei ia menţiune. În viaţa reală se pune doar cînd ai făcut ceva, nu şi încercatul.

Şi chiar dacă pică guvernul şi/sau Băsescu, asta nu e „făcut ceva”. Făcut ceva e dacă, drept urmare a răscoalei dubioase din 2012, în 2014 situaţia în ţară o să fie mult mai bună. Că dacă pleacă ăştia şi în rest toate-s la fel, se cheamă labă-n cerc, nu „făcut ceva”.

Şi mi-a zis că vine luni, dacă nu e prea târziu.

Dupa ce am închis telefonul am început să mă gândesc cum e mai exact “prea târziu” ăla. Mai exact, cum dracu’ ar trebui să arate casa mea luni astfel încât atunci când intră pe uşă, să dea Jeni cu basca de pământ şi să urle “sfinte căcat! am ajuns prea târziu!”