Şi am scris o chestie şi aici. Şi hipsterii s-au atacat. Mi s-au umplut chiloţii de lacrimi când am văzut că nu mă apreciază.

Cred că absolut toţi oamenii care fac karaoke trebuie bătuţi cu un ciocan ud. Există două tipuri de oameni:

1. Ăia care ştiu să cânte, şi n-au ce căuta la karaoke pentru că ce căcat e aia, să te lauzi în faţa unor străini că ştii să cânţi. Scoate un album, acolo, şi dacă avem chef să-ţi auzim vocea, marcăm banu’. Te apuci ca tălâmbu să-ţi etalezi talentu’ în bar. Şi aţi văzut ce tipe cântă bine în bar? Naşpete cu voce bună dar nu excepţională. Nu le ajută vocea să se facă cântăreţe pe bune, şi nici faţa să se facă cântăreţe la mişto cu autotune care să dea din buci în videoclipuri pe MTV. Că nimeni nu vrea să le vadă bucile, că sunt naşpete.

Aşa că vin ele la karaoke, să arate oamenilor cu voce de nota 4 cum au ele voce de nota 7. E ca şi cum m-aş duce io la o grădiniţă să le arăt ce bine desenez, comparativ cu ei.

2. Ăia care nu ştiu să cânte. Pe ăia nu i-am înţeles niciodată. Cât de jenant trebuie să fii ca om, cât de lipsit de orice dram de simţ al penibilului, să ştii că behăi ca un cur şi să faci asta în faţa unor necunoscuţi? Ce căcat crezi că demonstrezi? Că eşti curajos? Curaj înseamnă să faci ceva util, important, necesar, chit că tot corpul tău îţi spune că e o idee proastă. Cam asta e diferenţa dintre curaj şi prostie. Dacă alergi într-o clădire în flăcări ca să salvezi nişte orfani, eşti curajaos. Dacă alergi într-o clădire în flăcări doar ca fapt divers, eşti imbecil. Şi dacă urli ca gibonul la un microfon tot ce faci e să-ţi torni singur căcat în freză. Te rog să mori.

Combinăm 1 şi 2 şi logica de clasa a 9a ne spune că NIMENI nu ar trebui să facă karaoke NICIODATĂ.

Şi acuma, toţi corporatiştii anoşti o să spună „păi nu cântăm pentru public, cântăm să ne distrăm”. Păi dacă nu o faci pentru public, de ce morţii mă-tii o faci ÎN PUBLIC? Cântă la tine acasă cât vrea muşchiul tău. Behăie cât de prost sau cât de bine ai chef în intimitatea propriei grote.

Şi dacă mai aud o proastă miorlăind pe Adele chiar o să lovesc pe cineva cu scaunul.

Vorbind de oameni penibili, am văzut iei pe facebook o poză cu nişte sclavi dansând în intersecţie, pe trecerea de pietoni. Un fel de flash mob. Şi i-am zis lu’ aia de a pus poza că dacă eram conducător auto aş fi călcat pedala şi aş fi aşteptat zgomotul ăla plăcut, de cum intră caroseria pe sub piele simultan la o gaşcă de proşti.

Şi a nu înţelegea care e problema cu flash mobu.

Nu înţelegea de ce mă deranjează pe mine că există nişte oameni atât de plictisiţi.

Atât de îngropaţi în rutină. Cu nişte vieţi atât de înfiorător de anoste încât au nevoie de acţiuni nonconformiste artificiale ca flash-moburile ca să iasă din monotonia zilnică.

Ca să poată la sfârşitul zilei să spună: „Astăzi nu a fost o zi exact la fel ca toate celelalte zile din existenţa mea mizerabil de plictisitoare. Azi am făcut ceva diferit, spontan şi nou: un flashmob planificat”

Şi o să aibă şi subiect de discuţie a doua zi la serviciu, când iese pe balcon cu colegii de muncă la fel de supţi de viaţă ca şi ea şi o să poată să aibă dialogul următor:
-Şi? Ai facut ceva interesant ieri?
- Nu. Tu?
. DA! AM FOST LA UN FLASH MOB ŞI AM DANSAT PE INTERSECŢIE
- VAI SUNĂ A CEVA NOU CARE IMI DISTRAGE ATENŢIA DE LA FAPTUL CĂ SUNT UN ROBOT AL CĂRUI SINGUR SCOP ÎN VIAŢĂ E SĂ-ŞI PLĂTEASCĂ RATELE ŞI AŞ VREA SĂ MĂ SINUCID DAR SUNT PREA BANAL ÎN GÂNDIRE SĂ ÎMI DAU SEAMA CĂ REALMENTE E SINGURA PORTIŢĂ DE SCĂPARE DIN GROAPA DE RESEMNARE PLACIDĂ ÎN CARE SUNT AŞA CĂ AŞTEPT SĂ MOR DE MOARTE NATURALĂ, DUPĂ CE TERMIN DE PLĂTIT RATELE, EVIDENT. TE ROG SĂ-MI POVESTEŞTI MAI MULTE DESPRE FLASH-MOBUL TĂU, POATE E SOLUŢIA PE CARE O CĂUTAM LA TOATE PROBLEMELE MELE!

Nu înţelegea tipa de ce aş avea eu o problemă cu asta.

Mă întorc la Diablo 3. Witch doctorul meu e negru, aşa că i-am pus numele Cabral.

Şi am văzut un gospodar cu o musteaţă de vânzător de peşte făcând truculeţe ieftine, de-ălea pe care le înveţi de pe youtube în 10 minute. Just, îţi ia o săptămână să prepari sau să faci rost de materiale. Da’ nu ţin nici de agerime, nici de inteligenţă. Nici măcar nu a venit cu ceva original. Genul de păcălici care în SUA n-ar avea loc nici măcar într-un bâlci de ţară. Pe care îl angajezi pe 100 de dolari să facă şmecherii la a 10-a aniversare a lu’ fii-tu. Şi vine şi cu un clovn la pachet.

Da’ na, suntem o ţară înapoiată şi genul ăsta de chestii încă mai uimesc masa de melteni nespălaţi.

Totuşi e mai bine ca anu’ trecut, când a câştigat Ţuţu, cu talentul lui de a fi orfan şi a face versuri puerile despre cum românii sunt super speciali.

Şi bine că n-a câştigat Skrem.

Skrem, nu uita, pentru noi, tu eşti Adrian Ţuţu doi!

Lasă coaie, asta e, nu eşti destul de orfan. În rest eşti la fel de bun ca ăla. Da’ spală-te pe mâini după ce te ştergi la cur, că de-aia faci conjunctivită. 90% din cazuri sunt din cauză că ajung microbi din fecale în ochi.

Dar să mă întorc la Gog. Gogule, ai noroc că trăieşti într-o ţară de înapoiaţi. Cu talentul tău, ai putea să fii cel mai mare magician din Bârlad.

Da’ io ţi-aş recomanda să investeşti într-o meserie serioasă, până nu învaţă şi gherţoii să dea pe goagăl „how to mentalist like a boss for free”. Că îţi fură toţi meseria.

Şi ce am învăţat anul ăsta? Că dacă nu eşti caz social, poţi câştiga, totuşi, concursul ăla.

Nu, evident că nu trebuie să ai talent. Trebuie doar să-ţi faci o campanie bună. Să ai prieteni pe net care să se milogească la cititori să te voteze şi să-ţi umpli cartierul cu postere cu tine. Să te voteze vecinii, că na. Eşti vecin cu ei şi au impresia că dacă o să câştigi, o să le dai şi lor de-o bere când te întâlneşti cu ei pe stradă.

Tragi la imprimantă afişe de vreo 5 milioane, mai dai şi vreo 2-3 milioane la nişte blogăraşi pişcotari şi câştigi 100 000 de euro. Merită investiţia.

Toate concursurile cu vot al publicului sunt retardate. Pentru că românul e retardat şi va vota mereu cu ăla cu care are ceva în comun, nu cu ăla care i-a plăcut cel mai tare. Românul va vota cu vecinul toată viaţa lui. Până la urmă ăsta e talentul, să ştii să storci voturi. Ce faci pe scenă e irelevant.

Pentru restul, da, nu am chef sa scriu si pun o conversatie veche, de la 6 dimineata, cu o nebuna.

Storm.psique@yahoo.com

proasta: Bună,

proasta: eşti?

proasta: O altă “muiere” disperată… Alta care se iluzionează; s-o fi îndrăgostit şi asta de pula mea. Bou am fost, că atât timp cât mi-a fost scris, m-am cam fotografiat singurel. Ce o mai fi vrând şi asta? Consiliere? Pulă? Adresa? Lapte? Hai să nu îmi dau foc la scaun… O las să dospească. O să mă caute. Mă iubeşte femeile. Ah, e şi analfabetă. Clar, ştiu ce vrea.

proasta: După ce mă rezolvi cu analizatul, bagă-mă în mormânt. Fă-mă să zâmbesc înainte. Da, ai cam fi alinarea mea. M-am cam grăbit cu toate.

eu: ok.

proasta: Ok, la care parte?

proasta: Bună seara, la tine

proasta: Eşti?

eu: ?

proasta: Inima mea se încâlzeşte când vorbeşti astfel.

proasta: Nu, e suficient atât

proasta: Putem să ne “radem” oricând

proasta: Depinde care e primul

proasta: Se poartă…

eu: esti incoerenta

proasta: Just

proasta: Ar trebui să mă deplasez către alte orizonuri ori orizoante, cum îţi place ţie

proasta: În regulă

eu: foarte incoerenta

eu: cine esti si ce vrei?

proasta: Ah, te rog, nu vorbi aşa

eu: e 6 dimineata

proasta: Că nu-s nici Sfântu’ Duh nici vreo exă de a ta sau cum le numeşti

proasta: Că la mine e mai devreme…

proasta: De ce vorbeşti cu mine acum, dacă te-a răpit de la visele scumpe?

proasta: Bine că nu îţi torni vise în vene

proasta: E ok

eu: vorbeste ca un om normal. o arzi pretios si e penibil rau

proasta: Nu

proasta: Nu o ard de niciun fel

proasta: Habar nu ai cine sunt

proasta: Şi nici eu nu ştiu cine eşti

eu: pai prezinta-te, ca oamenii normali

proasta: Nu sunt normală. Ai ratat lecţia asta

eu: vasta, nume, ocupatie

proasta: Poate vrei numele meu

proasta: Cere-l, naibii

eu: era o lectie?

proasta: Nu mai fi copil

eu: nuj. poate tie ti se pare ca esti interesanta, cu modul asta bombastic de a vorbi fara sa spui nimic

proasta: Nu mă iei de nevastă, deci nu ai nevoie de ocupaţie, vârstă, nume

eu: mie mi se pare doar penibil

proasta: Nu am căzut în ograda ta, din păcate

eu: ma rog. te-am intrebat cine esti si ce vrei. ai insistat sa nu raspunzi

proasta: Nu îţi închipui că insist. N-am inimă sau pizdă de bărbat-cârpă

eu: am o lista de ignore special pentru oamenii care o ard misterios

proasta: Ştiu

eu: saluta-i din partea mea. papa

proasta: Fă ceea ce ai de făcut… ori, de ars.

eu: asa, pur de curiozitate, a mers vreodata cu cineva chestia asta? adica sa o faci pe interesanta cu limbaj cretin

proasta: Nu satisfac curiozităţi. Totuşi mă dau o tură cu chestiile inteligente. Şi tu eşti unul.

proasta: Chestia asta, păi, nu ştiu, numeşte-o.

proasta: Şi vedem, după.

eu: te dai o tura adica te futi? ca nu inteleg metaforele.

proasta: Eu nu sunt curioasă. Nu mă fuţi tu, nu îmi plăteşti tu facturile, nu mă hrăneşti tu, nu mă mângâi tu.

proasta: Cine e curios? Să fii tu, oare, curios?

eu: femeie, te futi sau nu te futi, ca n-am inteles.

proasta: Bărbate, eşti diliu ori nu ?

eu: bai, mnna. io n-am timp si chef de delirium scremens cu toate dubioasele. da’ e ok. iti trimit niste gagii mai plictisiti decat mine sa te intretina. ignore.

Spre exemplu, dacă nu poţi transmite nimic complex, transmite ceva simplu într-un mod complex. Formulează-ţi ideile pompos, cu neologisme şi sinonime cu mai multe silabe decât primul cuvânt care-ţi vine în minte. Cu cât se înţelege mai greu ce ai vrut să zici, cu atât pare că ai vrut să zici ceva mai complicat.

E ca şi cum te-ai screme să ridici o damigeană goală. Dacă te scremi destul, trecătorul bănuieşte că e plină.

Sau, dacă nu poţi să spui ceva inteligent, întrerupe pe cineva care spune ceva inteligent. E la fel de uşor.

Vreau să ajung genul ăla de om ale cărui citate sunt puse pe Facebook. Să spun chestii destul de scurte încât să le poată înţelege şi analfabeţii care dau share la citate.

gen NU POŢI SIMŢI MIROSUL LIBERTĂŢII PÂNĂ NU TE DESCALŢI DE ŞOSETELE CONFORMISMULUI.

Cred că e destul de entelectual pentru fanii filosofiilor de maxim două rânduri care vor să pară deştepţi fără să depună un efort.

Când citează pe cineva, prostul vrea să spună:„Faptul că am ajuns într-o conjunctură în care să găsesc şi să apreciez isteţimea asta mă validează ca om şi mă face să par cult”.

Dar tot ce transmite e: „Uitaţi ce perlă de inteligenţă destul de scurtă încât să o înţeleagă şi să o aprecieze şi mintea mea simplă am găsit!”

În două rânduri nu poţi comunica ceva profund. Poţi comunica doar ceva ce sună interesant.

Şi orice om care digeră citate scurte şi le împărtăşeşte cu amicii ca să le arate ce isteţime a reuşit el să găsească e un cretin iremediabil, oricât de cunoscut şi valoros ar fi autorul citatului.

Să îi citezi pe Paler, Einstein, Oscar Wilde, Nietzsche şi alţii scoşi din context, probabil fără să le fi lecturat cap-coadă vreo carte, ca şi cum în citatul ăla e chintesenţa operei lor, e ca şi cum ai sări peste 12 ani de şcoală şi te-ai duce direct să-ţi ridici diploma de BAC.

Dacă ar fi ştiut ăştia ce gen de proşti o să ajungă să-i admire n-ar mai fi scris o carte întreagă în viaţa lor. S-ar fi mulţumit cu 5 pagini de citate. Mai mult decât suficient pentru intelectualul modern.

Desigur, uneori, în mijlocul unei argumentări, foloseşti câte un citat care-ţi întăreşte părerea, explicând contextul din care l-ai scos.

Dar nici un om mai inteligent decât o banană nu a trântit vreodată din senin citate, aşa cum fac toate maimuţele pseudointelectuale pe internet.

Aşa că propun ca, mereu când vedeţi un profund de-ăsta cum vomită câte un citat, să îi răspundeţi cu clasicul „M-ai dat jos de pe căcat”. (Am auzit- prima oară de la  fostu’ coleg Marian, nu stiu dacă a scornit-o el)

E o frază simplă, care exprimă o trăire adâncă rău. Înseamnă că ce tocmai ai citit ţi-a cutremurat tot cotorul existenţei în aşa hal încât dacă ai fi fost aşezat pe veceu, ai fi căzut de pe el.

Şi am scris textul ăsta din paragrafe foarte scurte, să îl poată citi şi filosofii de internet fără să le fugă ochiul. Ba chiar am şi subliniat nişte părţi numai bune de pus citate la status/facebook/ ce o mai fi, în caz că 3000 de caractere e o lectură prea groasă.

Pur şi simplu nu suport oameni care-s tandri şi vesei şi chiţăie şi se giugulesc şi se sorb din priviri. Mi se pare cel mai detestabil lucru din univers. E de la mine, nu e de la ei. Unor oameni nu le plac şerpii. Mie nu-mi plac oamenii bucuroşi. Şi când îs doi, deja imi vine să vomit.

Dar, cum spuneam, e de la mine.

Însă mai tare de atât mă enervează vitele proaste care behăie „VAAAI CE BINE VĂ STĂ ÎMPREUNĂĂĂ” la imaginea mai sus menţionată.

Zic vite proaste pentru că pariez un coi şi o mână că nici un bărbat realmente heterosexual nu a spus vreodată „vă stă bine împreună”.

Mi se pare una dintre cele mai cretine constatări din univers.

Cum adică le stă bine împreună? Cum îi stă lu’ Megatron şi lu’ Starscream împreună că sunt amândoi Decepticoni? Ce căcat vine asta?

Sau în mintea vitei oamenii sunt ca piesele de puzzle, că se potrivesc sau ceva? Păi în cazul ăsta eu aş putea să-mi potrivesc protuberanţa în orice om mai mare de 3 ani. Ar fi un puzzle cam de căcat, pe care îl faci cum vrei.

Dar, vita de fapt vrea să sugereze că aşa, la trăsături şi chestii, oamenii ăia par a se potrivi.

Păi hai să vă spun o observaţie fină: un om care arată bine se potriveşte cu orice om care arată bine. Adică eu, spre exemplu, m-aş potrivi cu absolut orice tipă din univers care-i incredibil de frumoasă. Până şi Cabral care e foarte negru se potriveşte cu nevastă-sa. Că na, arată bine amandoi, ca oameni.

Urâţilor, din păcate, nu le stă bine împreună. Nu le stă bine nici singuri. Pe întuneric le stă bine.

Sunt ca piesa aia de puzzle pe care a ros-o câinele şi s-a pişat pe ea şi s-a lăbărţat şi s-a fleoşcăit şi s-a şters de n-ai ce să mai faci cu ea.

Dar nu e ca şi cum în sine, omul, arată mai bine din cauza proximităţii cu celălalt om. Nu e ca şi cum corpurile lor creează o sinergie estetică şi formează o bestie cu 2 spinări şi nota 14 pe scara de la 1 la 10 a estetismului, atât de incredibilă încât toate fiinţele din jur au orgasm instantaneu şi trebuie să meargă ciudat că au chiloţii umezi. Nu e nici un „împreună” acolo. Sunt doi oameni separaţi care stau în acelaşi loc.

Să spui „vă stă bine împreună” e ca şi cum ai spune „nici unul dintre voi nu e atât de urât încât să îl facă pe celălalt de căcat prin asociere”.

Şi e un compliment extrem de imbecil.

Ştii cui i-ar sta bine împreună? Bocancului meu şi meclei tale.