Întîi aş vrea să menţionez că ştiu că voi sunteţi oligofreni, şi aveţi impresia că orice menţionare a unei chestii e o reclamă. Nu e. Eu nu cred în vorba aia cu „şi reclama negativă e reclamă”. Dacă eu spun „Nu o futeţi pe Marinela că are herpes la cur”, nu cred că o ajută cu ceva reclama negativă pe Marinela. Maxim să arunce lumea cu aciclovir în ea.

Pina, din câte am înţeles eu, e un film despre o dansatoare care o crepat. Nu, nu avea trupă de breakdance să o facă pe Andra să plângă la „Românii au Talent”. Dans de-ăla artistic, care iscă sentimente în pseudointelectuali, în care dansatoarea are o morgă gravă, închide din ochi şi ţopăie de parcă ţopăitul ei ar trebui să cutremure sufletul. Mizerie.

Dar nu mă deranjează că există un film pe care nu vreau să-l văd în viaţa mea. Sunt complet imun la asta. Nu-s atât de tâmpit încât să urlu la o chestie doar pentru că există. Mă enervează că există agresiv. Că are o campanie de mediatizare care mă freacă la melodie de vreo 2 luni.

A început cu nebuna de Maia Morgenstern, o nebună complet care se îmbracă ca împăratul din Star Wars şi are impresia că se cacă artă, care devine brusc „promotoarea filmului PINA, cel mai aşteptat film 3D al anului!” Cel puţin aşa scriu toate tabloidele penale. Mă întreb ce pula mea e PINA, gugălesc, nu-s impresionat. Mă uit pe IMDB, pe rottentomatoes, nimic. Nu se excită nimeni că o să apară filmu ăsta. Deci, cel mai aşteptat de către cine? De către mă-sa piaristului care a scris ştirea aia stupidă?

Încerc să trec mai departe dar nu pot. Campanie agresivă în media şi reţele de socializare cu „Tu ce faci din 9 septembrie?”. Păi beau bere şi o fut pe mă-ta. Exact ce fac şi până-n 9 septembrie. Nu mi se pare un prag după care să-mi schimb viaţa. Aparent nu e aşa. Răspunsul era „te duci să vezi Pina”. Din 9 septembrie. Încontinuu. Ca un oligofren. Îmi pocneşte o venă pe frunte şi în continuare încerc să ignor.

Dar nu pot. Se umple presa, inclusiv aia de 2 bani, de oameni care îmi recomandă să mă duc la Pina! Andreea Bălan, labă-n cur de prostul satului de Mihai Morar. Până şi Inna ne recomandă să mergem la Pina. S-o fut în inimă pe Inna. Glumesc domnu’ Nicu Gheară, n-am nimica cu ea, e o fată superbă, nu trimiteţi gorilele să mă îndoaie, ce încerc eu să zic e că pare mult prea proastă să îmi poată recomanda hârtie igienică, darmite un film. Mă rog, toţi vedeţeii ăştia se cacă pe ei grav că ce mişto e Pina şi cum trebuie io să văd filmu’ ăla.

Da’ nu vreau, coaie. Chiar nu o să văd, vă spun sincer, în viaţa mea filmul ăla. Pentru că m-aţi enervat. Pentru că m-aţi futut la cap cu el din toate direcţiile timp de 2 luni. Poate să vină şi Iisus să îmi zică „fra, tre să vezi Pina!”, nu o să îl văd în viaţa mea, pentru că:

1. Să vă piş în freză pe ăia de l-aţi promovat.
2. Am văzut trailerul. E cu nişte femei urâte care ţopăie afectat.
3. Dacă vreau să văd un film cu dansat 3D, ceea ce nu o să se întâmple în viaţa mea, mă duc la Step Up
3D. Măcar are gagici mişto.

Şi pula mea, dans? Cui îi pasă de dans? E doar un mijloc prin care femeile fac a pulă şi poponarii exprimă într-un mod nonvulgar că vor penetraţi la lorgean. Asta e singurul scop al dansului în tot universul.

Şi pe deasupra am văzut şi un citat din Pina Bausch, urâta despre care e filmul, care m-a enervat grav „Dansaţi, dansaţi… altfel suntem pierduţi!”

Ce căcat băşit! Numai pentru duma asta aş dezgropa-o şi aş călca-o pe gât. Dansul nu împinge lumea în nici o direcţie. Dansul nu a făcut nimic relevant. Nu a ridicat spiritul uman, nu a salvat nici o situaţie. E doar o ţopăială. Singura diferenţă între lumea în care trăim noi şi lumea în care am trăi dacă dansul nu ar fi fost inventat niciodată e că în varianta a doua Mihai Petre ar fi fost angajat să cântărească banane şi să le pună în pungă la Carrefour. În rest totul ar fi fost exact la fel.

Opriţi-vă din a vă căca pe voi cu Pina şi dansul. Nu a făcut absolut nimic bun sau rău. E ceva complet nonvaloric şi merită să te uiţi 2 ore la un film 3d despre dansat cum merită să te uiţi 2 ore la mine cum mă cac. Ambele acţiuni schimbă lumea la fel de mult.

Şi nu vă duceţi la Pina. Pentru că aşa zic eu. Mă piş pe film, pe cadavrul ei, în dinţii lui Mihai Morar, în curul ălora de l-au promovat agresiv şi în ochii ălora de se duc să-l vadă. Şi am un jet puternic de sapă î piatră.

Poate meseria mea nu e cea mai onorabilă din lume. Nu trebuie să mă justific în fața voastră. Vă spun doar atât: orice ați vrea și este omenește posibil, pentru suma adecvată, eu vă fac rost. Nu contează cât de ilegal, bizar, rar, sau dubios. Îmi spui ce e, eu în 24 te ore te contactez cu prețul și durata de livrare. Bani să ai și nevoi. De restul mă ocup eu.

Am avut multe cazuri bizare la viața mea, dar niciunul nu se compară cu cazul Botezatu. A fost cel mai șocant lucru pe care l-am văzut vreodată, și credeți-mă, anul trecut i-am făcut rost unui rus de o mână de sfânt ca să-și facă pastramă de moaște.

Dar deviez. Vine Cătălin Botezatu la mine într-o zi, cu vrăjeala clasică: “am auzit că poți face rost de orice, că nu știu cum să îți cer, că bla bla”. Îi zic, “dom’le, hai să sărim peste preludiul ăsta inutil, că suntem amândoi ditamai oamenii, cu programul încărcat”. “Bine”, zice el. “Vreau o ghilotină”. “Mare chestie, o ghilotină”, zic eu, lăsându-mă pe spate și calculând un preț. “Și vreau să îmi tai capul cu ea”. Brusc ridic o sprânceană. Deja s-a mai pus un zero la preț. “Mă rog, să fie cu manetă, să mi-l tai singur”, continuă el. “Dumneata doar să fii acolo când o fac. Nu îți cer să mă ai pe conștiință.”

Conștiință oricum nu am, mă gândesc eu. Dar am o curiozitate. Și îl întreb: “bine bine, nu prea înțeleg. De ce vrei tu să te omori? Ești un faimos ce dracu’ ești tu, ce nu-ți convine la viață?”.

Și ditamai omul începe să plângă. Îmi povestește cum are o boală gravă și doar câteva luni de trăit, și dacă tot e să plece din lumea asta, vrea să își incheie socotelile cum vrea el. Insistă că trebuie să fiu acolo când o face. Mai pun un zero la preț, i-l prezint. E de acord fără să stea pe gânduri.

Au trecut două săptămâni până am făcut rost de ghilotină, și incă două luni până Botezatu s-a hotărât să facă tărășenia. Închiriasem un abator și niște racheți de treabă să spele și să facă cadavrul să dispară. Totul era pregătit la perfecție. Era 3 dimineața. Racheții au ieșit din cameră și păzeau ușa. Ghilotina lucea în penumbră. Botezatu era alb ca varul și tremura ca varga. Și-a dat halatul jos și a rămas în pielea goală, cum l-a fătat mumă-sa. A băgat capul în ghilotină și a spus o rugăciune. Apoi brusc, cu o voce calmă și puternică îmi zice.

- Probabil te întrebi de ce un om ar alege să se sinucidă tăindu-și capul, și de ce am vrut să fii aici, cu mine în cameră când o fac. Era mai sigur pe el ca niciodată când vorbea.
- Am învățat, în meseria mea, să nu pun întrebări, zic eu, deși mintea îmi roia cu întrebări.
- Se spune că atunci când ești decapitat, capul rămâne viu vreo 7 secunde perfect conștient și capabil senzorial.
- Mă rog, dacă zici tu, zic eu, aprizându-mi o țigară. Era genul de dialog care merita o țigară.
- Asta e ultima mea dorință, continuă el. Să îmi văd anusul. Vreau cum pică ghilotina, în alea 7 secunde pe care capul meu le mai are de trăit, să-l ridici de pe jos și să-l ții lângă anusul meu. Vreau să îl văd, pentru prima oară în viața mea.
Îmi cade țigara din gură de uimire. Vă spun sincer. M-am ars pe cămașă. Dau să protestez. El mă întrerupe.
- Știu că nu e prea mult pentru tine. Am dublat prețul inițial. O să ai banii în cont mâine dimineață. Trebuie să faci asta pentru mine. Trebuie să îl văd.
- Ai putea să încerci, totuși, cu un sistem complicat de oglinzi, zic eu, stingându-mi jarul de pe piept cu mâna.
- Nu. Nu e destul de visceral. Trebuie să fie autentic. Eu și anusul meu, între trei ochi.

O lacrimă i s-a scurs pe obraz. Nu m-a lăsat să protestez. A tras de manetă. Capul s-a rostogolit vreo 2 metri. Am sărit după el și l-am luat de păr. Ochii încă se mai învârteau în orbite, de parcă era viu. L-am luat și l-am proptit în dreptul curului celui care era el acum câteva secunde. S-a uitat lung și a închis ochii. Ambele părți din ce era Cătălin Botezatu au murit în același timp. Acum o să spuneți că mi-am imaginat toată chestia. Sunet nu a ieșit din gura lui, că plămânii nu mai erau legați. Dar jur pe tot ce am mai sfând că, fix în momentul ăla când s-a uitat în propriul rect pentru prima și ultima oară i-am citit pe buzele vineții și muribunde cuvântul “Mulţumesc”.

Spoilere pentru ăia care n-au văzut ultimul episod

Echipa penibilă de vampiri commando nu face nimic interesant.
Toată lumea se comportă aleator şi contrar cum a fost construit personajul pînă acum.
Sam se vagineşte şi nu-l omoară pe vârcolachele pitic pletos. Ăsta în loc să se care dă să-l împuşte. Alcide îl ucidează în legitimă apaărare sau ceva şi se desparte de gagică-sa că e curvă sfârloasă şi ciolănoasă.
Şeriful Băsescu futează o zânuţă random.
Paramedicul homosex probabil ia SIDA după ce linge nişte sânge. Face o vrajă tot episodul cu negrul homosex, se transformă în demon penibil, exorcizează baba magică şi vampirii o omoară pe ea şi pe trepăduşul ei agasant.
Sookie e în continuare cel mai plictisitor personaj din tot serialul.

Si fantoma babei magice posedeaza negrul homosex, pentru că mai e un episod şi na, trebuie să-l umple şi pe ăla.

UPDATE: uploaderul clipului se oftica cand i se spune ca piesa e plagiatura penibila. lasati-i cat mai multe comentarii. E TIMPUL UNUI TROLAJ, ARMATA PERSONALA!

Mie îmi place folkul.  Nu ăla românesc, că e o labă afonă. Sigur nu Tudor Gheorghe, cu florile lui de brebenei. Am văzut la un cetăţean pe facebook chestia asta, as spune cum îl cheamă, da’ nu mai ţin minte.

Ia uitaţi ce cover după System of a Down bagă plagiatorul ăsta cu mustaţă. Nici Moga, în zilele lui bune nu fura atât de lejer:

Dacă există un gen de om din cauza căruia aş vrea să pot să-mi dizloc mandibula ca un şarpe, să îl decapitez dintr-o muşcătură şi, după ce molfăi creierul ăla moale ca crema de zahăr ars să scuip tigva şi să o folosesc ca recipient pentru urină atunci când mi-e lene să mă duc până la baie, e cugetătorul de internet.

Ştiţi specia. Sigur o ştiţi. Genul care are o frază isteaţă la status pe yahoo messenger. Sau pe twitter. Sau pe facebook. Sau pe suckafuck sau ce pizda măsii reţea de socializare o să mai folosească oamenii lipsiţi de personalitate ca să simtă o legătură unul cu altul în 2050 când o să-mi dezgroape oripilaţi nişte unii calculatorul dintr-un morman de cadavre.

Evident, citatul nu e creaţie proprie. Nu e nici măcar hazliu. Cuvântul perfect pentru a-l descrie e ISTEŢ. Preferabil e în engleză. E un mod de-ăla de a te raporta la dragoste, oameni, viaţă, univers care încape în două rânduri de scris şi, în acele două rânduri îţi prezintă un mod diferit de a vedea acel lucru.

Nu te dă jos de pe căcat. Nu te face să râzi, să plângi, să dansezi, să tragi lac de uşi pe nas sau să-i dai drumul fetiţei grase şi mucoase pe care o îndopi în beci ca să te întrebe toţi prietenii de crăciun, invidioşi, cum ţi-au ieşit cârnaţii în aşa hal de fragezi.

Nu. Te face doar să dai puţin capul pe spate, să ridici o sprânceană şi să zici „Hmm, isteţ!”. Apoi să uiţi complet fraza în 14 secunde, pentru că, cu toate că e isteaţă, nu aduce nimic nou în univers.

Dar problema nu este citatul. Problema este omul. OMUL care l-a pus acolo la status pe goagăl+ sau ce dracu’ mai folosesc copiii în ziua de azi ca să schimbe 3 cuvinte despre viaţă ca să simtă destul de familiari unul cu altul încât să iasă în parc să vorbească despre filmele lor preferate după care să îşi sugă unul altuia mămăliga dintre dinţi. Că acuma nu te mai duci la una pe stradă să-i zici: Păsă, hai să stai lângă mine într-un bar şi să-mi povesteşti despre tine cât eu muşc dintr-o bere ca să nu îmi pice faţa de la poveştile tale neinteresante, şi săvedem săvedem săvedem ce-o să iasă.

Deviez.

Omul cu citate de genul. Sau desene ISTEŢE, cu semnificaţii ISTEŢE pe căcaturi sociale internautice este un cancer. E un parazit care prin asta vrea să spună:

Uitaţi-vă la mine! Nu sunt destul de inteligent încât să vin cu un mod original de a vedea lucrurile. Nu-s destul de inteligent măcar să citesc 3 cărţi şi să vin cu un monolog de 5 minute în care combin ideile altora de acolo, cu cuvintele mele, într-un concept despre viaţă coerent pe care l-am asimilat.

Dar nu sunt prost ca un sac de puli! Dacă citesc o frază de maxim 200 de caractere care e ISTEAŢĂ, o să o arăt la alţii, ca să o citească şi ei şi să zică:

MAMA CE FRAZE ISTEŢE CITEŞTE GOGU! CRED CĂ E ŞI EL ISTEŢ PRIN ASOCIERE SAU CEVA CĂ RECUNOAŞTE ISTEŢIMEA ALTORA ŞI TREBUIE SĂ FII ISTEŢ SĂ RECUNOŞTI CĂ ALŢII SUNT ISTEŢI, ŞI EU SUNT ISTEŢ CĂ RECUNOSC CĂ GOGU RECUNOAŞTE FRAZE ISTEŢE. SUNTEM CU TOŢII ISTEŢI ÎMPREUNĂ!

Dar nu funcţionează aşa decât între voi, pseudointelectualii cocliţi. Sunteţi nişte cancer. Oamenii normali se uită la frazele voastre isteţe şi se gândesc: „Hai, să moară mama lui Sun Tzu, pe cine vrei tu să dai jos de pe căcat cu proverbele ăstea postmoderniste scrise pe veceu de strănepotul bastard al lui Anton Pann căruia îi curge oleacă scuipatul din gură când clipeşte?”

Acuma nu vreau să fiu misogin. E doar o observaţie. Oamenii care au genul ăsta de comportament sunt de obicei pizde.

Şi acum vă dau şi eu un citat să-l puneţi la status. Ca să creadă toţi vecinii internautici că sunteţi foarte isteţi.

„A gândi înainte de a vorbi e ca a te şterge la cur înainte de a te căca” – un geniu anonim al secolului 20