Doar idioții se plictisesc

Am să arunc o ipoteză: trebuie să îți curgă scuipat din gură de prost ce ești ca să te plictisești.

Dar întâi să definim clar ce înseamnă a „te plictisi”, că e un cuvânt cu mai multe sensuri, și eu mă refer doar la ăla pur.

Nu mă refer la „ma plictisesc” ala pe care îl zic pizdele când vor să se fută. Știți voi, când se bagă una în seamă

– Ce faci?

– Uite mă joc un căcat de joc și mă bat niște copii de 12 ani online pentru că copiii de 12 ani îmi sunt mecanic superiori și au reflexe mult mai bune ca mine, și încerc să nu mă gândesc la faptul că mi-o iau de la niște puștani cordiți că îmbătrânesc și îmi ruginesc încheieturile, (și din politețe termini cu un), tu?  (ca să nu pari nesimțit)

(la care ea zice) – mă plictisesc.

Aici nu e cazul, că ea prin „mă plictisesc” vrea să zică „vreau să-mi dai cu pula prin toate găurile până îmi dau lacrimile la coltul ochilor, dar nu pot să vin eu cu propunerea asta, pentru că vreau să mă dau domnișoară finuță, așa că doar anunț că nu fac nimic, ca să vii tu cu propunerea”. Nu e  plictiseală, e orăcăit de împerechere.

Și nici la situațiile în care e un factor clar care te plictisește.

Gen, ai o slujbă de căcat, care nici nu te stimulează intelectual, dar nici nu e o chestie ca șofatul, care nu necesită prea multă atenție și te lasă să te gândești. Ai o slujbă nasoală care necesită concentrare și atenție fără să te stimuleze cu nimic, că așa ai ales tu cariera prost și viața ta e făcută ca să suferi.

Sau ești blocat într-un lift cu o pizdă proastă care îți povestește ce-a visat, ca și cum ăsta e subiect de conversație și interesează pe cineva, mai ales că proștii visează chestii super previzibile și li se par interesante numai lor, pentru că nu își dau seama că sunt previzibile, proști fiind.

Astea sunt cazuri separate, în care nu te plictiesești. Ești plictisit. E ceva acolo care te plictisește, un om sau o activitate. Nu e vina ta.

În schimb există o specie de om care se plictisește.

Așa, fără să fie nimic extern care să pună presiune pe el. Nu are nimic de făcut. Nu îl bâzâie nimeni. Creierul lui poate să facă orice în momentul ăla, dar el se plictisește. Păi ești foarte prost, de-aia te plictisești. Creierul tău nu e în stare să se ducă spre chestii interesante de la sine. Trebuie să vină cineva în fața ta să jogleze cu idei, că ești prea prost să o faci singur. Ai ajuns acasă, nu e nimeni să te fută la icre, nu ai muncă de făcut și te plictisești? Mamă, ce prost ești. Realmente o risipă de biomasă, spațiu și timp. Spânzură-te de calorifer, cum plm să te plictisești.

***

Haiduci Daci Vârcolaci în spațiu: Exces Lunar

Mușchii abdominali ai celor trei haiduci daci vârcolaci luceau în lumina apusului ca oțelul ud. Planeta pe care se aflau avea gravitația aproape de două ori mai puternică decât cea de pe Pământ, exercitând presiune neobișnuită asupra trunchiurilor celor trei bravi tineri, făcându-le pătrățelele să iasă în evidență ca niște pernuțe, doar că super tari. Se simțeau și se mișcau ca niște grași, dar de arătat, arătau glorios.

Planul era simplu. După luni de căutări în toate colțurile Universului după indicii, tot nu descoperiseră cine era în spatele atacurilor misterioase ce destabilizau frontierele Imperiului Galactic Dacic. Așa că au schimbat strategia. S-au uitat prin Enciclopedia Galactică și, după lungi dezbateri, au stabilit care li se pare că e, probabil, cea mai urâtă rasă din universul cunoscut. Din experiență știau cu toții că tipii răi sunt foarte urâți, așa că folosind logică elementară, cel mai probabil ăia foarte urâți sunt răi. Iar carcalacii ăștia spațiali erau foarte urâți. În așa hal de urâți încât sigur știu ceva. Erau așa de urâți încât numele speciei lor realmente suna ca un om care e înjunghiat în timp ce vomită. Așa că Bubu, Bujor și Gelu se suiră grabnic în Frigata Funar și stabiliră traseul spre planeta creaturilor, să le bată de să sară căcatul din ele.

Dar asta era ieri. Pentru că astăzi deja erau pe planetă, și ultimele raze de soare abia mai defineau mușchii lor abdominali rebeli, printre care se scurgeau șiroaie de transpirație. De-aia își și dăduseră tricourile jos. Gravitația dublă era o chestie super neplăcută.

Terenul era plat, maro și plin cu găuri cam cât o canalizare. Dar cei trei haiduci daci vârcolaci săriseră complet peste epoca canalizărilor, fiind înghețați 3000 de ani, așa că nu știau să descrie găurile ca atare.

Arată ca găurile pe care le sapi ca să aibă unde să se cace familia, exclamă Gelu, scărpinându-se în barba lui neagră ca smoala.

Pe vremea Dacilor, igiena funcționa altfel.

– Totuși, nu îi văd, șopti Bubu, parcă pregătit de o întâmplare năpraznică, scărpinându-se în tuleiele care abia-i creșteau pe față.

– Ai răbdare, sunt nocturni, îl îmbărbătă Bujor, care era cel mai mare și, cel puțin în capul lui, liderul trupei, legându-și părul lung și blond într-o codiță care nu numai că-l proteja să nu-i intre părul în ochi în timpul unei lupte, dar îl făcea să arate mult mai visător.

Deodată începură să iasă din găuri bestiile. Arătau ca niște gândaci de bucătărie imenși, blindați cu o carapace grea și tentacule mov care flopăiau grețos. Din mandibulele puse invers și asimetrice se scurgeau bale galbene și toți aveau ochii atât de roșii de conjunctivită încât iți venea să lăcrimezi doar când te uitai la ei. Pe deasupra, aveau niște bărbi atent îngrijte și freza aia foarte scurtă în părți și în spate și ceva ridicol făcut cu ce a rămas mai lung în vârful capului. Chiar aveau cele mai grețoase caracteristici pe care niște ființe vii le pot avea.

Se năpustiră asupra celor trei cu o ferocitate ieșită din comun. Bubu își scoase arcul și dădu să facă un filc-flac pe spate, însă, din cauza gravitației, căzu exact ca un gras infect care ar fi încercat să facă același lucru. Bujor se lupta parte-n parte cu 14 dintre ei, în timp ce Gelu îl luase pe unul de tentacule și îl rotea amenințător, făcând cărare în jurul lui. Cu toată bravura și în ciuda mușchilor lor atent lucrați, erau ușor, ușor, copleșiți.

– Se pare că până aici ne-a fost, fraților, oftă Bubu.

– Moarte glorioasă! urlă Gelu, mușcând din tentaculul unuia. Avea gust de rucola. Până și la gust erau scârboși.

Nu încă, frații mei! chiui Bujor, uitându-se spre orizont. Luna își făcea simțită prezența.

Și atunci începură să se transforme. Trupurile lor mlădioase începură să se scuture spasmodic și să se umple de păr. Gheare, dinți, și ochi galbeni și sticloși. Ce să mai, se vârcolăciseră total. Cu forțe noi începură să sfâșie și să se bestializeze la modul barbar. Cadavrele carcalacilor spațiali se adunau mormane în jurul lor. Trei haiduci daci vârcolaci în forma lor finală. Gelu, mare, mițos și negru, Bujor, alb și nobil și Bubu, de o culoare cam spălăcită așa, și cu pete. Era încă tânăr. Însă dușmanii tot ieșeau de sub pământ. Din ce în ce mai mari. Din ce în ce mai puternici. Cei trei haiduci daci vârcolaci erau din nou pironiți la pământ și urlau neputincioși.

Un gândac imens ieși de sub pământ. Avea ochelari de soare. Și era noaptea. Era clar mai detestabil decât restul, cu siguranță un lider al lor. Le transmise un mesaj telepatic.

– Nu suntem dușmanii voștri, dacilor. Cei ce vă atacă nu sunt din Universul ăsta! le spuse el.

– Nu credeți minciunile lui, uitați-vă ce urât e! Urlă Gelu gutural, cu voce de vârcolac.

– Cred că până aici ne-a fost, fraților! oftă Bubu din nou, dar cu voce mai de vârcolac.

– Nu încă, frații mei, chiui Bujor, arătându-le spre orizont. O a doua lună ieșea de după dealuri.

Așa că cei trei vârcolaci începură să se transforme și mai tare. Mușchi noi începură să crească peste mușchi vechi, Gheare ca cuțitele, dinți atât de lungi încât te zgârii pe mână dacă vrei să vezi cât e ceasul. Ce să mai, arătau de zici că băgaseră steroizi. Și lupta porni din nou, mai cu spor. Gândacii erau din ce în ce mai mari. Mii.  Zeci de mii. Sute de mii. Lupta devenea din ce în ce mai imposibilă.

După încă zece minute, cei trei hulkolaci supertransformați erau la pâmânt și plini de sânge.

Până aici ne-a fost, șopti Bubu, atent să nu-și muște limba cu dinții imenși. O ureche îi era sfâșiată complet și sânge îi curgea în ochi.

Dar Bujor le arătă spre orizont. O a treia lună ieșea de după dealuri. Gelu urlă. Simțea ceva nefiresc. O pereche nouă de labe îi creștea de pe umeri. Era un vârcolac cu 4 mâini! Lupta porni din nou cu o năprăznicie incomensurabilă. Haiducii daci hiperhulkolaci hexapozi spațiali erau realmente mașini de ucis. Treceau prin carcalacii spațiali ca trenul printr-o coală A4. Însă solul se cutremură și erupse în niște gândaci mari cât niște blocuri.

Cei trei frați se dădură înapoi. A patra lună a planetei ieșea de după dealuri și Gelu o văzu cu un ochi care tocmai îi creștea pe spate. Se uită la cele patru labe ale lui. Avea 10 degete la fiecare, terminate cu gheare ascuțite ca tăișul.

– Pare puțin excesiv, cugetă Bubu dintr-o gură care-i crescuse în interiorul gurii. A cincea lună ieșea de după orizont.

Bujor simțea că toate membrele lui noi se înghesuie și își tot scoate ochi din greșeală, însă i se regenerează la loc mult prea repede. Se rostogoli pe 4 picioare și le folosi pe celelalte 4 ca să smulgă un tentacul al unui gândac imens.

– Câte luni are planeta asta? Întrebă Gelu.

– Chiar, câte sunt? Întrebă celălalt cap al lui Gelu, proaspăt crescut, uitându-se cu îngrijorare la răsăritul celei de-a șasea luni a planetei. Era chiar mai mare decât restul.

– 14, mugi Bujor din 5 voci, 3 dintre ele neștiind nici el de unde, mai exact, de pe corpul lui provin. Se uită spre fratele lui Bubu, care deja era o bilă păroasă de membre, terminate în gheare, dinți și ochi, care se rostogolea pe câmpul de bătaie, devastând tot din jur.

–  Nu cred că noi, vârcolacii, am fost gândiți pentru planete cu mai mult de o lună, concluzionă Bubu dintr-o gură crescută în capătul unei mâini, din care ieșea încă o mână care avea un cap la capăt pe care se mai aflau două guri. Erau doisprezece luni pe cer, și le putea vedea pe toate, pentru că avea ochi în toate direcțiile.

– Sper că am învățat o lecție din asta! țipă Gelu, din toate capetele, la unison.

Bubu se opri. Cu ultima vlagă, gândacul imens pe care tocmai îl sfârtecase, îi trimise un mesaj telepatic, în care îi explică cine sunt, de fapt, dușmanii adevărați ai dacilor.

– Că nu ar trebui să judecăm ființele după cât de urâte sunt și că aparențele înșeală? Adică uite ce hidoși suntem și noi, acum!

Nu, în pizda măsii. Că în spațiu trebuie să fim atenți la luni. Peste trei e un pic cam mult. rosti Gelu, scuipând ofticat din trei guri.

– Suferim de un oarecare exces lunar, concluzionă Bujor, uitându-se în jur. Toți gândacii erau morți, însă el era prea rotund să se rostogolească.  Își aminti din atlas că o dată la 20 de ore, toate lunile planetei apun. Ar fi vrut să se uite la ceas, să își dea seama cât mai e până atunci, dar chiar îi era imposibil să își dea seama la care dintre cele aproximativ 30 de membre pe care le avea momentan era acesta. Încercă totuși, să îl găsească, și se zgârie cu dinții pe un umăr.

***

7 lecții scurte pe care le-am învățat de la Brexit

Avem multe de învățat din Brexit. Știu că nu-s mare analist politic și economic, și tocmai de-aia n-o să încerc să trântesc verdicte pe chestia asta. Eu mă pricep la înțeles cum funcționează oamenii, și atât. Și ăstea sunt concluziile mele, clare și evidente.

 

1. Dacă vrei să știi dacă e bine sau rău, uită-te cine se bucură. O să vezi că rânjesc din ureche în ureche toți extremiștii ultranaționaliști. Toți Vadim Tudorii și simpatizanții lor din Europa. Marine Le Pen și de-ăștia. Până și neonaziștii de la noi urlă că bravo UK! Să ieșim și noi din Europa! Nu avem nevoie de nimic de la nimeni! Munții noștri aur poartă și Iisus e cu noi!

2. Democrația e cretină. Omul de rând nu are discernământul necesar să voteze o chestie cu implicații economice și politice, pentru că nu e capabil să le înțeleagă. Omul de rând va vota pe bază de sentimente, în general frică, că asta-l activează, pornite din propagandă.

3. Prostul este complet convins că poate înțelege orice și orice e de competența lui. De obicei, partea rațională a problemei îl depășește. Nu ai cum să îi explici că treaba e complicată, factori și aspecte. Îl pierzi. Prostului trebuie să îi prezinți clar cine e dușmanul și care e soluția la problemele lui. Și asta au reușit clar să facă ăștia din tabăra exit. Aveți probleme? E simplu Dușmanul e UE și imigranții, ieșirea e soluția. E atât de simplu. Orice prost ar putea înțelege și vota. Mesajul ălorlați a fost „nu e așa de simplu”. Care mesaj credeți că face prostul să se simtă mai bine în pielea lui? Sigur, problemele prostului sunt reale. Doar dușmanul și soluția oferite de tabăra Exit nu prea sunt.

4. E super amuzant ca tari ca Rusia, unde plebea nu are nimic de zis pe politic si economic și e doar o masă de manevră, încurajeaza alte state sa puna decizii in mainile plebei.

5.  Nationalismul de tipul „hurr durr noi suntem smekeri nu avem nevoie de nimeni altii vor sa ne fure smecheria” chiar prinde peste tot.

6. In absolut orice zona din univers, daca o subzona e 1% peste medie si pui la vot, o sa vrea sa iasă. Că așa funcționeaza omul. Cum il depaseste putin pe altul, cum are impresia ca ăla il trage in jos. Sunt sigur ca in orice județ peste medie ca venituri, daca faci referendum sa paraseasca Romania, trece. București. Timișoara. Cluj. Constanța. Oricare. Asta e natura omului, sa se simta tras in jos de aia din jurul lui. Din cauza lor nu o duce el bine. Se combină bine cu mândria înăscută a acestor animale simple și defecte ce suntem. Fiecare om se naște cu impresia că e buricul pământului, locul lui de baștină e raiul pe pământ și că tot răul vine din cauză că vin alții peste raiul lor, să le schimbe stilul de viață. Sunt sigur că și dacă te duci în Teleorman, cel mai sărac și analfabet județ din țară, ăia sunt convinși că ei sunt frumoși și deștepți și că nu le merge bine din cauză că restul țării îi trage în jos.

7. Omenirea nu are memorie. Fiecare generație are nevoie de derapaje extremiste care merg prost, să servească de exemplu negativ și să îi calmeze. Hitler e prea departe, în istorie. Avem nevoie de țări noi care să derapeze spre dreapta și să și-o ia în freză, ca să vadă tot globul de ce e asta o idee greșită. Măcar încă 50 de ani, până uită iar. Poate o să fie UK. Poate SUA cu Trump. Poate Marine le Pen în franța. Undeva idioții extremiști trebuie să ajungă la putere, să facă ce vrea și să iasă un căcat. Ca să vadă și restul idioților și să se calmeze. Și să râdem și noi de cum poate să o ia pe arătură democrația când pui decizii complicate pe mâna maselor neinformate și emoționale.

***

E foarte bine ca am luat bătaie de la Albania

Cred că mândria națională e cel mai mare dușman al românului. Tot timpul am fost anusul Europei. Cei mai proști din curtea școlii la tot ce contează. Comuniștii aveau o strategie bună de a face prostul mândru că e român, în ciuda tuturor dovezilor că suntem foarte înapoiați. Procesul era destul de simplu.

1. Închizi oamenii în interiorul graniței. Dacă nu știu ce e afară, nu au termen de comparație.

2. Falsifici istoria grav și transformi un popor de vasali retrograzi și irelevanți la nivel european, care nu au mai fost independenți de când nu se învecinau cu nimeni, într-un popor de eroi care au păzit Europa de turci. E destul de ușor să inventezi istorie când chiar nu ai una.

3. Pompezi mult în sport, ca să ieși șmecher la competițiile sportive internaționale. Plebea nu poate compara țările între ele decât la ce le dai. Și dacă le dai rezultate sportive peste medie, o să aibă impresia că sunt peste medie.

La 26 de ani de la revoluție, prima parte încă mai funcționează. Or fi granițele deschise, dar nu toți își permit să vadă ce e afară. Și mulți dintre ăia care ies, ajung direct în clasa de jos din țările civilizate, la muncă manuală. Nu apucă ei să vadă cine știe ce, că nu ies la vizionări. Ies la cules căpșuni.

Și a doua merge bine. Lipsa de educație din ultimii 26 de ani o face pe aia comunistă să pară excelentă, comparativ. Așa că oamenii se întorc la istoria aia falsificată de comuniști din nostalgie, lipsă de valori și nevoie de a avea ceva de care să se simtă mândri. De-aia s-a umplut țara de dacopați complet convinși că ne tragem dintr-un popor avansat și leagănul civilizației.

Din fericire, sportul românesc s-a năruit. Comparativ cu cum era înainte, când statul se implica în el să scoată rezultate, să aplaude fomiștii. Acum sportul e doar o altă vacă de muls de către băieții șmecheri.

Și asta e foarte bine. De ce să fie sportul altfel decât restul lucrurilor? De ce să fim ultimii la alfabetizare, igienă, speranță de viață și nivel de trai, dar printre primii la fotbal? Creează o imagine falsă în mintea prostului de rând. Îi dă motive de mândrie.

Și de ce e asta rău, mă întrebați? Ce e așa nașpa să fii mândru de țara ta? Absolut nimic, dacă ai de ce. Noi nu avem și nu am avut niciodată vreun motiv real de a fi mândri. Să pice și astea artificiale. Nu ne-a ajutat cu nimic mândria națională. Tot ultimii suntem. Omul, când e mândru de țara lui, încearcă să găsească scuze să o accepte așa cum e. Și da, românul o acceptă așa cum e. Asta e clar după ultimele alegeri.

Mândria națională nu e un sentiment productiv, la nivelul la care suntem noi. Să nu mai existe domenii unde suntem peste medie. Să fie toate lucrurile la fel. Să fim la fel de buni la fotbal cum suntem la spălat pe dinți. Să fie sportul la fel de corupt și plin de securiști și cocalari care sifonează bani ca absolut orice lucru românesc.

Să înlocuim mândria națională cu o rușine generală, națională. Poate dacă populația ar avea un sentiment general de rușine cu nația lor, țara lor și originea lor, i-ar activa. Clar mai degrabă faci ceva de rușine decât de mândrie.

Pleci din țară și îți negi originile.

Ajungi la concluzia că singura ta șansă e să te pui pe treabă și să mori de gât cu toți paraziții care frânează dezvoltarea țării și chiar îți miști curul să faci ceva.

Sau dai o funie cu săpun, ți-o agăți de gât și ai terminat cu gluma.

Rușinea te activează. Te face să nu te mai suporți până nu schimbi ceva. Mândria te face doar să te freci pe burtă și să plescăi satisfăcut. E bine că ne-a bătut Albania. E foarte bine. Să ne dea un motiv în plus să ne fie rușine. Ce, credeți că doar la fotbal suntem sub Albania? În sfârșit sportul a ajuns la nivelul la care sunt și restul lucrurilor. Nu ne mai putem freca pe burtă și ignora realitatea pentru că Hagi și Nadia Comăneci au dovedit ce șmecheră e țara noastră. Nu mai avem sportivi care să facă lucruri de care să fim mândri, în locul nostru. E timpul să faci singur ceva de care ești mândru, sau să recunoști că ești pielea de la cotorul pulii. Nu mai e nimeni care să facă lucruri admirabile în numele tău, ca să poți dormi liniștit.

Să desființăm toate cârjele astea ale orgoliului național. Ori mergem pe picioarele noastre, ori stăm cu capul în nămol. Tot e mai bine decât să ne păcălim singuri că suntem altceva decât ultima țară de pe continent.

***

Filmul Warcraft e slăbuț și nu înțeleg dacă acolo la sfârșit a fost deny sau killsteal

M-am săturat de fani orgasmici care plescăie satisfăcuți că a apărut filmul Warcraft și îl prezintă ca pe o încununare a cinematografiei. E un film prost, dar la care poți să te uiți, dacă ai și un joc OK pe telefon. Ca țestoasele ninja și transformers. Vizual destul de activ încât să îți distreze ochii.

 

Însă are cea mai retardată răsturnare pe care am văzut-o în viața mea în toate filmele recente că nu mă pot baza pe memorie prea tare:

 

SPOILERE: (dar fiind că e retardare, nu cred că se pune ca spoiler)

Deci personajul preferat al fanilor onaniști Garona, în care cumva toată lumea are încredere deși nu a făcut nimic, se bate toată bătălia de partea oamenilor. După care ăștia și-o cam iau, rămâne ea, cu regele Cumîlcheamă, cu 10 soldăciori pârliți care-i înconjoară și-i apără așa, în ultimele secunde până la o înfrângere inevitabilă.

Această poză este aici doar pentru că articolele cu poză sunt mai citite.

Această poză este aici doar pentru că articolele cu poză sunt mai citite.

Și aici filmul se duce complet în ridicol și oligofrenie. Regele se oprește să aibă o conversație lungă cu ea, în timp ce soldăciorii se bat pe viață și pe moarte literlamente la 20j de cm în jurul lor cu o mare de orci. Și îi spune tipei că ea trebuie să îl omoare, ca să nu îl omoare ăia, că dacă îl omoară ăia, ceva, ceva, glorie, și așa își ia ea gloria sau gen, și devine erou al orcilor și poate să-i saboteze din interior!1!1!!

Și aia se uită la el cu o privire de „coaie, nu face sens. m-au văzut ăștia că mă bat de partea voastră tot meciul. nu e o situație din care ai putea scăpa, să zicem că îi scutesc de un efort. e pur și simplu retardare”

ea zice ceva gen „lol, nu”, vine orcul mare, și când să îi ia orcul mare capul regelui, vine ea din spate și îi bagă cuțitul în gât. după care toți orcii se prefac că tipa aia care a omorât vo 10 orci toată bătălia și l-a cuțitat pe ăla în ultimul moment fără explicație e un erou și un cetățean de încredere.

nu are sens nici în logică de film și nici măcar în logică de joc. Că în logică de joc ar fi „killsteal”. Adică când îl bați pe unul de-l lași cu un scuipat la viață, după care vine un coechipier și îți fură plăcerea loviturii finale. Sau ar fi „deny”, un concept clasic warcraft. Când o unitate de-a ta mai are un scuipat și moare, o omori tu, ca să nu-și ia experiență pe ea eroul inamic. Să zicem că i-a făcut deny lu Blackhand, să nu-și ia experiență pe rege. De ce plm ar considera-o ăla erou pentru o găinărie?

și de aici devine și mai cretin totul, dacă e omenește posibil. Lothar găsește cadavrul regelui cu cuțitul lu aia în gât și deduce că Garona i-a trădat. Nu știe el că i-a făcut deny lu ăla, la rugămintea regelui și de acolo logica s-a dus în toate direcțiile. Ei cred că ea i-a trădat dar de fapt nu i-a trădat. Dramă pentru episodul următor! Aștept cu sufletul la gură confruntarea.„L-ai omorât pe rege!”, „Ba nu! Am făcut deny ca să nu-l looteze ăia și să facă level!”

oricum, în rest filmul 5/7, l-aș mai downloada ilegal de pe torenți din nou.

***