Pitici Gratis

marți, august 16, 2011

super-eroi: Găinomancerul

Am găsit nişte poze absolut superbe cu nişte oameni care au depăşit de mult bariera penibilului pe care fizica a stabilit-o a fi finală.

N-au cum să fie hipsteri. Sunt prea ciudaţi. E clar că sunt super eroi. Le-am scris poveştile de origine. Cîte unu, cîte unu, să nu mă surmenez.

GĂINOMANCERUL

Găinomancerul are puterea de a mâna mintal orice galinacee din univers. Le hipnotizează cu privirea lui rece, de cuţit şi le poate controla după voinţa lui. Pe deasupra, poate comunica telepatic cu găinile, adunînd informaţii de la ele şi văzînd prin ochii lor. Dacă se concentrează adânc, poate să învie o găină moartă, sau chiar părţi dintr-o găină, cum ar fi aripi picante de la KFC şi să le folosească ca pe o armă. Se spune că atunci când e mânios, se poate transforma într-o găină uriaşă cu puteri ce depăşesc înţelegerea umană.

Fire sensibilă, a crescut într-un abator de mic, loc în care lucrau părinţii lui. Vedea cum se omoară găinile şi plângea. La vârsta de 6 ani a văzut că lacrimile lui absorb spiritele găinilor şi că acestea se lipesc la spiritul lui, formând o forţă psihică de răzbunare. Slăbiciunea lui este sosul cu usturoi.

posted by Radu at 6:14 pm  

duminică, august 14, 2011

Terente 2.0 se înverşunează

(Aventurile lui Terente 2.0 au mai apărut pe aici. Aveţi buton de search, nu vă mai dau link mura-n gură)

Pula lui Terente, aflată la Mina Minovici până în 2009, a fost aruncată la gunoi, din cauza deteriorării. Dar acesta nu a fost sfârşitul pentru eroul nostru, pentru că, complet aleator, o rază de energie cosmică a ţîşnit din interiorul soarelui, lovindu-se de un satelit militar secret, ricoşând printr-un nor puternic ionizat şi aterizând fix pe pula semidescompusă, regenerând-o instant cu tot cu omul de care a fost ataşată pe vremuri. Cu superputeri. Aşa că fostul haiduc futangist s-a decis să-şi spele păcatele, devenind un super-erou futangist. Astfel s-a născut Terente 2.0, apărătorul tuturor bărbaţilor de pretutindeni!

Terente 2.0 e atît de hipermascul că dacă te uiţi spre el îţi creşte spontan barbă. Trăieşte pe partea întunecată a soarelui şi are pula atât de mare încât face cu ea umbră pe un bec. Două umbre.

Când Terente 2.0 vede o muiere care transmite mesaje mixte, că parcă vrea dar dup-aia nu mai vrea şi dup-aia parcă vrea iar da’ după două zile pare complet neinteresată şi după alte 2 te sună şi te întreabă de ce n-ai mai dat nici un semn, Terente iese din pământ şi o sărută pasional în timp ce cu bocancul lui în formă de cazemată îi dă şuturi în pizdă pentru că are mobilitate şi atenţie distributivă.

Şi când Terente 2.0 vede o urâtă care e evident că e urâtă dar caută romantism şi nu înţelege că urâtele n-o să aibă niciodată parte de romantism şi că maxim primeşte nişte atenţie în schimbul unei felaţii şi totuşi nu se mulţumeşte cu acest schimb simplu şi profitabil pentru orice urâtă, Terente 2.0 iese din spatele oglinzii de la baie în timp ce ea se machiază şi se împedică de ea şi o calcă pe cap. Pentru că singura slăbiciune a lui Terente 2.0 este că nu vede femeile urâte. Sunt complet invizibile pentru el şi se poate împiedica de ele. Sunt kryptonita lui.

Apoi Terente 2.0 se opreşte pe la femeile care au impresia că fututul e o etapă a unei relaţii care se întâmplă după ce un guşter le ţine 2 luni de mână şi le plimbă ascultându-le problemele, nu un act normal şi spontan care se întâmplă când condiţiile sunt adecvate, între doi oameni care se plac. Şi Terente 2.0 le coase pizda acestor muieri anoste cu un şiret murdar de la o pereche veche de başcheţi.

În final Terente 2.0 se opreşte pe la femeile urâte şi stridente. Genul care sunt urâte dar vorbesc tare şi se agită mult, neînţelegând că singurele femei interesante când sunt gălăgioase sunt ălea miştoace. Evident că nu le vede nici pe ăstea, dar le aude. Şi folosind ecolocaţia cu pula, ca un fel de liliac mutant sau ceva, le găseşte şi le aruncă cu un jet de urină până în zone nepopulate, unde pot fi stridente cât vrea pizda lor fără să deranjeze pe nimeni.

Şi apoi Terente 2.0, apărătorul masculinităţii de pretudindeni se duce la o spălătorie auto, să i se spele pula şi să îi fie dată cu ceară, mulţumit că a mai apărat cromozomul y de idioţeniile feminine încă o zi şi că a asigurat stabilitate în univers.

posted by Radu at 6:12 pm  

sâmbătă, august 13, 2011

Gettin loaded

M-am intors dintr-o vacanţă mult prea lungă,  plin de cucsiguranţă şi tărie testiculară.
Pantalonii jos că mă pun iar pe scris grav. Da’ mai pe seară

posted by Radu at 7:29 pm  

joi, august 11, 2011

Drumul meu inițiatic

Mă aflam la Sfântu Gheorghe, în deltă, la o piscină de fițe. În fața mea, Horia Roman Patapievici, fără papion, citea o carte sub umbrelă. În capul lui înalt se ducea o bătălie ideologică între a se arunca în apă sau nu. Sau nu a cîștigat. Am vrut să-l întreb cum ar rezuma tot festivalul de film Anonimul de la Sfântu Gheorghe într-un neologism, dar nu eram destul de beat. Deodată s-a întâmplat ceva magic.

Un mingeac de plajă a venit spre mine și l-am pălit grav cu pumnul meu calcaros de a zburat pînă într-un stufăriș băltos, departe de zona unde brațul uman l-ar putea recupera.  Două fetițe de 12 ani s-au uitat triste spre mine că am pierdut irecuperabil mingea. Așa că m-am întrebat către mine: ce ar face un pușcăriaș belgian în locul meu? Și normal că am dedus că ar încerca să impresioneze minorele aducînd mingea.

Mi-am luat pălăria de cowboy spațial al oceanelor și am plecat să o recuperez. Am prins-o cu colțul ochiului cum se duce spre larg, de pe un pod de lemn și am plîns în mine. Dar, nepierzînd speranța, am găsit un băț pe care am decis să-l fac toiagul meu magic, cu care am purces pe celălalt mal. Acolo am privit, cu sfîrșire în suflet cum mingea s-a oprit din drumul ei în niște nuferi. Doar prin răbdare și credință am reușit să o văd cum trece de ei, doar pentru a se opri în niște mătasea-broaștei, ceva mai încolo.

Atunci l-am întîlnit pe aghiotantul meu, Copilul Deltei, cu care m-am împrietenit brusc.  El m-a ajutat, aruncînd cu pietre în ea pînă s-a dus la mal, de unde am pescuit-o cu toiagul magic. El mi-a mărturisit că într-o vreme avea și el ieșire la baltă, dar au vîndut la alde Sorin Marin și acum nu mai au. I-am mulțumit și am plecat. Într-un moment de conexiune interumană, mi-a mărturisit că, atunci cînd era mai mic, omora broaște. I-am zis că și eu.

M-am întors cu berea în toiag și mingea la subbraț. Am povestit peripeția, la care una dintre fetele de 12 ani a zis, impresionată, că ar trebui să scriu o carte. Sunt sigur că era mult prea mică să fi zis la mișto. L-am mai văzut prin deltă și pe amicul Jan, care e omul cu cele mai mici sfîrcuri din univers, și pe maimuțele de festival,  două creaturi vag feminine, urîte cu draci, care apar la toate festivalele din univers. Mă întreb, dacă aș scrie o carte despre drumul meu după minge, minge  pe care am înapoiat-o în aplauze poporului, ar citi-o oare la piscină Horia Roman Patapievici?

posted by Radu at 11:22 pm  

sâmbătă, august 6, 2011

Ce se mai întâmplă cu mine

Uite că n-am mai scris de mult timp despre ce fac io.

Păi în primul rând, aş vrea să vând nişte otravă de şobolani.

Acum 2 săptămâni m-am trezit buimac, în creierii nopţii, pe la 11 dimineaţa, că îmi băteau nişte oameni la uşă. După faţă am zis că vor să-mi vîndă covoare. Nu. Erau de la primărie. Erau cu constatarea deratizării. Eu n-am văzut crac de şobolan în 5 ani de cînd stau aici. Sau crac de deratizist, sau cum s-o chema, zic io, cu urme de pernă pe meclan. Nu contează doamna Marioara Georgescu sau ceva, trebuie să semnaţi că s-a constatat deratizarea. Dar nu-s doamna Marioara Georgescu sau ceva şi aveţi adresa greşită, am combătut eu. Nu contează, trebuie să semnaţi.

Am semnat, ce dracu. Nu de alta, da’ îmi era somn şi îs destul de obişnuit cu căcaturile ăstea gen Kafka, aşa că nu stau să le mai găsesc explicaţii logice. Era bifat acolo că gradul de infestare era scăzută şi etc. Semnez, moment în care unul dintre cetăţeni îmi dă nişte pliculeţe roz. 300 de grame. Îmi zice să iau o mănuşă sau ceva, că-s oribil de toxice. Ridic din umăr, vin cu o pungă pe mînă şi dau să iau otrava. Moment în care cetăţeanul responsabil mă întreabă suspicios dacă n-am animale sau copii.

Îl am numai pe domnul Pufoşilă, care e un cactus, zic eu. Dacă-s psihopat nu m-a întrebat. Iau otrava, o pun sub chiuvetă, unde ţine orice om normal otrava industrială, mă întorc la ei. Mă întreabă de nea Caisă, proprietarul, că nu răspunde la uşă. Le zic că omul a decedat. A, atunci ia şi otrava lui şi semnează că ai primit.

Am semnat şi pentru aia şi am mai luat 300 de grame de otravă.

Concluzia e că acum am mai multă otravă industrială de şobolani decît am nevoie. Aşa că vreau să vînd. 10 lei plicul. E perfectă pentru:

Petreceri
Glume cu cîinele vecinului
Să-ţi inviţi fosta/fostul la un ceai
Să devii erou pe stilul Mădălina Manole

În rest, o săptămână cre-că pauză pe aici, că mă duc să fiu dubios la Sfântu Gheorghe, la festivalul Anonimul de film şi băut. Ok, partea a doua nu e oficială. Acolo o să dorm pînă la 2 ziua, o să beau şi o să mănînc şi o să beau şi o să fac plajă pînă la 9 seara, după care o să beau şi o să mă uit la filme până la 6 dimineaţa. Dacă mă vedeţi pe acolo, probabil o să fiu beat grav, aşa că duceţi-mă la cel mai apropiat pelican, ca să vomit pe el. Apoi prezentaţi-mi o gagică foarte mişto, să o oripilez cu poveşti imbecile cum ar fi aia cu doctorul care mi-a zis că am o boală venerică dar eu de fapt sunt convins că sunt un profet şi că am stigmată pe testicule.

Şi în ultimul rînd, mie îmi plac ţâţele. Dacă e ţâţe, mă arunc în ele. Asta până când apare pizda pe interval, care e mult mai interesantă şi cum sunt retardat la atenţie distributivă mă concentrez numai pe ea. Joia viitoare, cînd n-o să fiu în Bucureşti, din păcate, în Oxygen, pe Sun Plaza, o amică face o petrecere cu tricouri ude. Teoretic al fi venit, da’ n-am cum. Dacă ajunge cineva, faceţi nişte poze, că vreau să văd ce am ratat, şi mai exact dacă există tipa de pe afiş.

Mă rog, vă daţi seama că e oleacă de reclamă, că m-a rugat duduia să o ajut şi eu, cavaler, aş face orice din univers să ajut o domnişoară şi să o impresionez. Orice care nu implică efort fizic sau mai mult de 4 minute de concentrare.

Şi nu uitaţi de otravă. Aşteptăm provincia şi oferte serioase. La 5 plicuri unu gratis.

posted by Radu at 8:43 am  
Pages: Prev 1 2 3 ...10 11 12 13 14 ...123 124 125 Next


Acest site este un pamflet si trebuie tratat ca atare.