Nu zic nimic nou când zic că mintea femeilor e un loc încâlcit şi lipsit de sens. Aţi auzit vreodată vreo poveste cu o femeie naufragiată sau rătăcită care să supravieţuiască? Le duci în pădure şi se învîrt în jurul unui copac până mor, cu convingerea că e o pădure infinită, altfel nu-şi pot explica de ce au mers atât şi nu au ieşit din ea. Aţi auzit vreodată de o campioană la şah? Reformulez. De o femeie care să joace şah. Nu, reformulez iar, o femeie care să joace şah şi să ştie că piesele se mişcă diferit. Pot da exemple până mâine.

Ce încerc eu să zic este că diferenţa principală între bărbaţi şi femei este că dacă îi arăţi o drăcovenie nouă unui bărbat, el o să se gândească „Ce e asta şi, mai important, la ce foloseşte?” Pe când o femeie se va gândi „Chestia asta arată sau nu bine şi, mai important, arată bine pe mine sau mă face să par grasă?”. Dar să trecem direct la subiect.

Paradoxul pantofilor. Cu toate că are maxim două picioare, femeia are o hoardă de pantofi. Un om normal, şi prin om normal vreau să zic mascul, are aşa: o pereche de ghete de iarnă, o pereche de adidaşi de vară, o pereche de pantofi de dus la cumetrii, o pereche de adidaşi de vara trecută cu care joacă fotbal că s-au cam jerpelit şi o pereche de şlapi cu care se duce să ducă gunoiul. Atât. Nici un bărbat care nu e scafandru nu are nevoie de mai mulţi pantofi în viaţa lui în acelaşi moment. Scafandrii au nevoie şi de tălpi de scafandru, v-aţi prins voi ca sunteţi isteţi.

Femeile nu. Au minim 8 perechi pentru fiecare rol. De fapt au toate perechile pe acelaşi rol, că nu joacă fotbal şi nu duc gunoiul. În total o femeie are peste 10 perechi la 16 ani, în medie, fiecare an adougând încă o pereche la medie. Minim 40% dintre perechi cauzează bătături şi mers strâmb. Credeţi că îi aruncă? Nuuu, îi poartă la OCAZII SPECIALE! Ce mod mai bun de a marca o ocazie specială este decât să te doară odios călcâiele? Aţi mers vreodată la ceva cu fason, cu o duduie de mână care nu se plânge că o dor picioarele de la pantofi? NICI EU!

Şi acum abia vine partea retardată. Are o pereche lila, una fuchsia şi una roz, toate arătând aproximativ la fel. O întrebi de ce, răspunde că ca să arate bine. Aici te scarpini a lehamite. Tălpile nu au cum să arate bine. Nici un bărbat niciodată (care nu are un fetiş bizar) nu a fost dat pe spate de aspectul unor tălpi. Just, pot fi urâte, mutante şi strâmbe (cel mai probabil de la purtat excesiv ăia minim 40%), dar sunt un element la fel de important ca halba din care bei bere. Nu o observi decît dacă are gaură. Nu, noi bărbaţii nu suntem CHIAR aşa de porci superficiali încât să ne uităm doar la ţâţe şi buci. Dar chiar pantofii… pula mea, nu poate să ne pese mai puţin de ei.

Şi dacă îi explici chestia asta, va răspunde negreşit „E pentru mine, nu pentru alţii”. Aha, deci nu e un motiv extern. Nu impune contextul socio-cultural. Nu există presiune din afară. Eşti tu doar nebună ca o curcă stată-n soare. E bine de ştiut. Şi căcaturile ălea de tocuri nu te fac să pari mai inaltă. Te fac doar să pari mai sus. Ceea ce e complet irelevant. Nici eu dacă-mi pun un toc pe pulă nu o să pară o pulă de 30 de cm. O să pară o pulă cu toc şi atât.

Lipsa buzunarelor. Sigur ştiţi practica asta enervantă. Vine la tine, îmbrăcată giugiuc şi spune „ţine şi mia telefonu/pachetu de ţigări/portofelul/tampoanele, că n-am buzunare”! Atunci de ce pula mea ţi-ai mai cumpărat hainele ălea? Hainele au doar două utilităţi pe lume: te protejează de frig şi au crevase unde să depozitezi rahaturi. De aia le-am inventat. De aia le purtăm. De aia nu merg io în pula goală pe stradă. Că mi-e frig şi nu vreau să îmi ţin cardul sub coaie. Dar hainele femeilor nu au, de obicei nici una din aceste două utilităţi. Sunt acolo doar ca să mă enerveze pe mine.

Poşeta de mână. Sau cum pula mea se cheamă. Căcatul ăla de seară, fără bretele, care se ţine într-o mână tot timpul. Cât de tâmpită poţi să fii să decizi că o să ai o mână ocupată toată noaptea ţinând un căcat în ea care conţine rahaturi de care, foarte probabil nu o să ai nevoie? Te-ai dilit? De-a dracu’ când vezi una de-asta trebuie să o iei la bătaie foarte lent, cu ambele mâni. Să vadă cum vin loviturile, dar să nu poată să le blocheze decât dintr-o direcţie.

Să poţi să-i zici a doua zi “fă, azi ţine-o în mâna ailaltă, să te invineţesc uniform”.

Importanţa lenjeriei. Pe bune, ştiu ce o să ziceţi. Exact ce o să ziceţi şi la partea cu pantofii: “sunt sigură că dacă ar fi urât ai observa!”. Da aş observa lenjeria dacă ar arăta făcută din pielea bastardului unei zebre violate de un leopard. Dar în rest… deschiloţarea mai cu talent. Serios. În momentul în care tu DEJA eşti în lenjerie, sigur pe noi ne doare în pulă de lenjerie şi tot ce contează e să scoţi mai rapid ce e sub ea. Lenjeria frumoasă nu face o femeie mai frumoasă. Lenjeria urâtă nu face o femeie mai urâtă. Doar mai chicioasă. Şi chiar dacă eşti chicioasă, nu ne pasă în aşa hal de mult, că nu e în public. Ăsta e Secretul Victoriei. Că lenjeria chiar nu contează. Şi acum o să aud iar argumentul “contează pentru noi!”. Curcă stată prea mult în soare şi care n-are apă în troacă.

Şi cerceii nu o să-i înţeleg niciodată. De ce să dălăngăni chestii de urechi? De unde şi până unde? De ce urechi? Îmi şi imaginez scena cu Adam şi Eva, Adam îşi descoperă corpul, se bucură, pune mâna pe urechi şi spune “Şi cu ăstea auzim!”, la care ea, la fel de entuziasmată “Da, şi putem atârna rahaturi de ele!”

La care el îi dă un pumn în pizdă, că e proastă.

E clar că şi-a greşit vocaţia. E evident că trebuia să fie proctolog după modul mieros al lui de a se introduce în intimităţile puturoase ale vedetelor. Parcă îl şi văd, cu ochiul minţii, într-un halat alb, frecându-şi mâinile cu un licăr în ochi şi zicând pofticios: “Ia să vedem noi ce ai tu în anus”. Agentul VIP ar fi putut foarte bine să fie Agentul CUR.

Şi la fel cum broasca de frunză arată ca o frunză, şi insecta-băţ arată ca un băţ, pentru a se camufla, se vede că şi subconştientul lui Brancu ştie că mediul lui natural sunt cururile. Că trebuie să se camufleze între ele. De aceea el arată din ce în ce mai mult ca un cur. Obrăjorii lui s-au mărit în ultimul timp, încercând să ascundă nasul între ei, luând formă de fese. Buzele i s-au subţiat, s-au maronit şi s-au strâns, ca un sfincter. Prevăd că în maxim 5 ani ochii ăia mici ai lui vor dispărea complet şi metamorfoza va fi completă. Se va duce la baie şi nu va şti pe ce parte să se cace.

M-am săturat până în gât de oamenii ăştia slinoşi, care aduc proşti la televizor să vorbească prostii cu ei. Oriunde dau cu telecomanda ajung pe un canal în care un cur slinos provoacă nişte proşti semicunoscuţi să vorbească prostii banale despre vieţile lor de proşti banali, în aplauzele unei cohorte de babe pensionare, aduse cu japca şi cu 100 de mii în platou, să rânjească proteza la Daniela Gyorfi care vorbeşte despre cum se spală pe cap(la fel ca noi). Sau la Laurenţiu Cazan care ne povesteşte cum şi-a deszăpezit maşina (la fel ca noi). Sau la Simona Sensual care povesteşte cum propteşte ea friptura cu furculiţa ca apoi să purceadă în a o tăia cu cuţitul.

La prima vedere Brancu nu pare mai cu moţ. E exact acelaşi rahat ca Mădălin Ionescu, Bahmuţeanca sau Capatos, alţi mari scormonitori de căcat. Dar, dacă te uiţi atent la el, deşi rezultatul e acelaşi, în ochii lui Brancu se vede o poftă, un nesaţ. El nu scobeşte în căcat doar pentru audienţă, ca restul limbricilor. Lui îi bate inima mai tare când scobeşte în căcat. El chiar vrea să ştie cu cine se fute momentan Gina Pistol. Pentru el e chiar important să ştie părerea lui Mădălin Voicu despre chiloţii tanga. El nu e doar un maimuţoi care se prostiutează la televizor, hrănind milioane de submediocri cu informaţii care nu au absolut nici o relevanţă în genul de discuţii pe care le găseşti pe malul şanţului, la Pechea, între babe care nu ştiu clar cum arată o periuţă de dinţi şi dacă e sau nu păcat să o foloseşti.

Nu. El are o arşiţă în sistem. O sete de neoprit pe care o adapă cu nesaţ din mondenităţi cretine. Trist este că, oricât ar suge din ele, el nu o să fie niciodată sătul. Pentru că este o sete falsă. E o nevoie proiectată. El, în străfundul lui de proctolog ratat are o sete de cur.

Doar mirosul de lorgean cald l-ar satisface. Doar băgându-şi buzele zbârcite într-un sfincter umed ar putea să se simtă împlinit. Şi până atunci îşi va trăi drama la televizor. Ca naufragiatul care bea apă de mare şi mai mult i se face sete, la fel şi Brancu va muri însetat.

Cineva să facă o faptă bună pentru acest om, să îi ia mondenul de sub nas şi să îi bage un cur. Să tacă şi el mulţumit. Sau poate, cine ştie, dacă aşteptăm destul şi se va transforma într-un cur, se va satisface singur. Va deveni prima entitate autosuficientă din univers. Un Dumnezeu al cururilor.

În primul rând vreau să menţionez că nu sunt genul ăla de om care se crede prea „cool” pentru reţelele de socializare. Nu fac faţa aia de „sunt mai bun decât tine” când zic că nu am facebook sau mai cine ştie ce căcat. Nu mă simt net superior din cauză că socializez „offline”. Nici nu e cazul. Mai schimb două vorbe, trei prostii pe Yahoo, le explic diferenţa dintre „numai” şi „nu mai” pe serverele pirat de counterstrike 1.6 cretinilor în timp ce îi împuşc în cap sub numele de Cockmaster Penis şi le zic nubi şi facerolleri tuturor fraierilor de care dau ca Pulifrici, cel mai ciumete paladin din tot World of Warcraftu. Cred că se pune ca socializare pe net.

Şi nu pot să nu iubesc forumurile. Sunt dovada supremă că absolut orice conversaţie umană neaflată sub pericolul unui pumn în gură de la interlocutor se termină în înjurături.

TOPIC: Îmi plac catzelushiii!!!!
Gicu| Catzelushii sunt cei mai tari!

Sile| Nu ai gusturi. E evident ca pisicutzele sunt mai tari decat catzelushii.

Gicu| Da. Imi plac pisicutzele doar sa le tin in brate cand o fut pe mata.

Sile| Mama a murit de leucemie.

Gicu| Lasa, coae, nu-i nimic. Am purtat prezervativ.

Sile| Leucemia nu se ia, retardatule.

Gicu| Nu sunt retardat. Tu esti retardat.

^^^^
Absolut orice topic de pe orice forum din istoria omenirii.

Cum poţi să nu iubeşti aşa ceva? Nici măcar nu postez pe 90% din forumurile pe care stau. E inutil.

Dar reţelele ăstea de socializare, pur şi simplu nu le înţeleg. Adică le înţeleg, dar pur şi simplu nu găsesc nimic distractiv la ele. Am avut hi5 2 zile, am un twitter pe care intru la 2 saptămâni, în scârbă şi acuma mi-am făcut un facebook. Mă enervează că toată lumea se simte beton prin ele numa io nu. Şi am încercat. E cam ca la o orgie. Ajung entuziasmat, mă ung tot cu vaselină, văd pe toată lumea cum se distrează, mă bag şi io acolo, bag degetul în vreo două-trei găuri şi nu mi se scoală. Şi plec dezamăgit.

Există multe lucruri care mi se par cretine la facebook. Spre exemplu tot sistemul ăsta de „nu vrei să fii prieten cu prietenul prietenului tău?”. Cum ar fi să fie chestia asta în viaţa reală? Să îţi bată unu la uşă, „coae, io sunt Mirel. Joc fotbal cu văr-tu. Nu vrei să fim prieteni?”. Desigur coae, desigur. Hai să ne frecăm şi cucurile unul de altul. Să facem un fel de scrimă cu ele.

Nu vi se pare bizar într-un sens gay neplăcut (Naomi, nu Freddie Mercury) ca un dârlău să vină la alt dârălău şi să-i zică „coae, hai să devenim preteni!” ?

Şi tot rahatul ăsta cu acceptat prieteni e extrem de superficial. De fapt mna, nu ştiu cum sunteţi voi, da’ io am avut un algoritm simplu.

Accept lu ăsta că îl cunosc.
Un tip pe care nu-l cunosc? Pas. Deny.
Accept lu asta că chit că n-o cunosc pare futabilă din poze.
Tipă naşpetă? Marş, fă. Deny
Tipă pe care deja am futat-o? De ce să îi dau add, că deja am futat-o. Deny.

Şi e enervant că are tot soiul de sugestii. Ai 7 preteni în comun cu Georgel. Nu vrei să fii preten cu Georgel? Deci Georgel vine cu garanţie. Nu e un dârlău oarecare care e posibil să vrea să-şi frece cucul de al tău. E un dârlău cu recomandare.

Spre exemplu, mie Facebookul mi-l tot recomandă pe Dobrovolschi. Că am preteni comuni cu el. Mie nu îmi place Dobrovolschi. Mi se pare că se chinuie prea mult să pară cool. E tipul ăla de om care se şterge la cur cu mâna pentru că toţi cocalarii folosesc hârtie igienică. Şi are privirea aia blândă, de om care joacă badminton şi se bucură prea mult când se joacă. Care se uită la fluturaş cum zboară maiestuos în sus şi când coboară spre el se panichează şi scapă paleta din mână. Nu îl vreau prieten, Facebook. Nu mai sugera.

Dar Facebook a decis că eşti social mort şi se oferă să-ţi caute prieteni şi prin mail. Trebuie să-i dai doar parola de la mail. Desigur, Facebook. Vrei şi pinul de la card? Ce zici de cheia de la casa cu bani? Simt că am încredere în tine, Facebook. Nu vrei să vii la mine acasă şi să o fuţi pe sor-mea? Vezi că ascunde valută în şifonier, sub teancul de bluze de corp.

Şi poţi să notezi pe facebook şi statutul în relaţie. Ca mascul, dacă scrii acolo, sigur te-a pus remorca să scrii. Nici un mascul, de la sine n-o să noteze într-un loc public că e într-o relaţie. Doar masculii proşti, cu femei geloase care-şi marchează teritoriul. Şi ai şi mai multe opţiuni de selectat la tipul de relaţie. Cum ar fi „it’s complicated”. Dar nu poate fi complicat de sine stătător. Complicat şi atât. Trebuie să scrii şi cu cine e complicat. Io cu Maricica, e complicat. Nu ne futem. Ne lăbăm reciproc.

Şi toate rahaturile ăstea ca să ce?

Ca să te uiţi la pozele unor cunoscuţi de-ai cunoscuţilor tăi?

Ca să scrii căcaturi evidente gen „afară ninge rău” pe peretele tău, ca să vadă oamenii care se uită pe geam şi ninge că ai observat şi tu?

Ca să dai link la ultimul filmuleţ de pe youtube cu o pisică care face ceva drăguţ, ca să vadă prietenii tăi ce simţ al umorului dezvoltat ai?

Ca să faci teste stupide? Află ce fel de cretin eşti tu! Răspunde la 50 de întrebări ca să îţi dai seama din ce categorie faci parte! Cretin flamboiant? Cretin cu spume? Cretin irecuperabil? Cretin clasic cu probleme tiroidale? Împărtăşeşte rezultatul cu prietenii tăi!

Cred că lumea îşi face Facebook ca să joace jocul ăla cu peşti gay şi retardaţi. Aia a fost cea mai mare risipă de 38 de secunde din viaţa mea. Happy Aquarium. Cumperi nişte peşti care arată ca şi cum le place cucul de peşte rău şi sunt lobotomizaţi şi ai grijă de ei să se facă mai mulţi şi mai mari. Apoi le arăţi pretenilor câţi peşti gay ai adunat tu şi cum se ard la lorgean sau nuj ce dracu fac, pentru că m-am jucat doar 38 de secunde şi m-a scârbit cum se uita un peşte la mine cu ochii mari ca Dobrovolschi şi l-am închis. Do you like fishdicks?

Singura idee care m-a amuzat, după ce mi-am făcut cont şi mi-am dat seama că e o mizerie e să fac cont lui Adolf Hitler. You have a new friend request from Adolf Hitler. You and Adolf Hitler have 7 mutual friends. Dar evident că nu a mers că s-au gândit ei că o să vină glumeţi ca mine. Aşa că i-am făcut cont lui Nicolae Ceauşescu, că e mai puţin popular. El vrea să fie prietenul vostru. Daţi-i Add.

A şi am făcut pagină pentru Pitici Gratis. Puteţi să deveniţi fani.

- Care crezi că este diferenţa între viaţă şi univers? Întrebă omul angajat să-l spele pe mâini pe omul care-l şterge la cur pe Dinu Patriciu pe omul angajat să-l şteargă la cur pe Dinu Patriciu.

- Cred că univers e tot timpul, pe când viaţă e doar până mori, răspunse omul angajat să-l şteargă la cur pe Dinu Patriciu îngândurat.

Moment în care intră brusc în cameră omul angajat să-i aducă un prosop omului care-l spală pe mâini pe omul care-l şterge la cur pe Dinu Patriciu.

-Ţi-am adus un prosop. Zise el.

-Dar voi ce faceţi aici, îl bârfiţi pe Gicu? Zise el în continuare.

- Nu. Filosofăm. Care Gicu? Răspunse mirat omul angajat să-l şteargă la cur pe Dinu Patriciu.

-Ee, care Gicu, Gicu mă, angajatul nou!

- Care angajat nou mă?

-Cum care mă, ăla angajat să-ţi aducă ţie hârtia igienică.

-A! Nu-l cunosc. Nu s-a prezentat. E calificat?

-E calificat mă, a terminat filosofia, ca noi. Ştii că şefu’ nu angajează proşti.

- Da’ ce să bârfim de el? Se băgă în discuţie omul angajat să-l spele pe mâini pe omul care-l şterge la cur pe Dinu Patriciu.

-Am impresia că e gheu, concluzionă omul angajat să-i aducă un prosop omului care-l spală pe mâini pe omul care-l şterge la cur pe Dinu Patriciu.

- Ce e ăla?

-Gheu mă. Poponar, găozar, pidosnic, pârţar!

- Şi cum ai ajuns la această paradigmă? Întrebă curios omul angajat să-l şteargă la cur pe Dinu Patriciu.

- Păi mă lasă să-l fut în lorgean! Se explică liniştit omul angajat să-i aducă un prosop omului care-l spală pe mâini pe omul care-l şterge la cur pe Dinu Patriciu.

- Aha… păi e destul de evident atunci, zise omul angajat să-l şteargă la cur pe Dinu Patriciu, scobindu-se în unghii. Auzi, ţie ţi ce ţi se pare mai important, viaţa sau universul? Continuă el.

- Auzi colegu, noi aici suntem angajaţi să muncim, nu să cugetăm! Pentru acest gen de conversaţie am termiant eu facultatea? Se contrarie omul angajat să-i aducă un prosop omului care-l spală pe mâini pe omul care-l şterge la cur pe Dinu Patriciu, ieşind din cameră şi trântind uşa după el.

Omul angajat să-l spele pe mâini pe omul care-l şterge la cur pe Dinu Patriciu şi omul angajat să-l şteargă la cur pe Dinu Patriciu se uitară unul la altul sictiriţi.

-Prost şi antipatic Eusebiu ăsta. Nu ştiu de unde l-a angajat şi pe ăsta şeful. Parcă avea standarde, şopti primul dintre ei, puţin nervos.

- O fi prost şi antipatic, dar măcar îşi face treaba. Stăm de juma’ de oră în mirosul ăsta de căcat şi Virgil tot nu vine să tragă apa. Prefer un coleg de muncă antipatic, decât unul incompetent, sublinie cel de-al doilea, ridicând indexul de la mâna dreaptă în aer.

-Just. Just. Fu de acord primul.

Care îmi dă add. Fără să zică nimic. Şi stă aşa de săptămâni. Oare ce vrea de la mine? Să mă facă destul de curios încât să-l întreb de sănătate? Să mă impresioneze cu cât de chipeş e? Na, că am pus să vadă toată lumea cât de mumos e!

Luna februarie înseamnă multe chestii pentru mulţi oameni. Spre exemplu, pentru un domn pe care îl cunosc io, e luna când nu bea. Că i-a zis doctorul să nu bea o lună pe an, şi cum e de 28 de zile e cea mai propice. Pentru alţii este luna iubirii. Mna, cum zicea şi Shakespeare, „What is love? Baby don’t hurt me, don’t hurt me, no more”.

Mie, sincer, mi se pare o decizie ciudată. În primul rând, cine dracu’ mai are chef de futut în cea mai friguroasă lună a anului? Şi nu numai că e extrem de friguroasă, dar mai e şi după alte două luni de frig. Nu mai ai nici măcar avântul ăla solar din decembrie când îi zici uneia „Pisi, hai să ne deschiloţăm, să ne aruncăm în mormanul ăla de zăpadă şi să ne frecăm unul de altul până o topim pe toată!”. Acuma nu îţi vine să zici decât „Pula mea, hai mai bine facem un vin fiert şi ne ţinem în braţe unu’ pe altu’ până dau ghioceii”. Pula mea e ca ghioceii. Când o vezi că dă din zăpadă deja e prea târziu.

Cred că dacă faci o medie a mărimii pulii, pe tot parcursul anului, în februarie este cea mai mică. Că stă strânsă de frig. E aşa de frig încât în februarie nici nu mă rad la ouă. Sacrific estetica zonei pentru termoizolare. Prost aleasă luna. Bine, poate e doar extrem de frig la mine acasă. Deşi nu cred că-s singurul care se cacă la copcă.

Totuşi, e singura lună în care bărbaţii pot mima orgasmul. O scoţi şi îţi sufli nasul pe spatele ei.

Şi în ea îs sărbătorile ălea cu dragostea. Mare căcat şi dragostea asta. E un rahat normal, care se întâmplă cel puţin o dată la 95% din populaţia globului, şi cu toate astea, toţi se simt speciali când o au. Simt nevoia să trâmbiţeze. Gen, ăia de pe messenger care îşi pun poze lingirind jumătatea la avatar. De parcă ar vrea să ne impresioneze pe noi. Să ne zică „ete băăă că pooot!”. Bravo băăăă, eşti normal. Clar motiv de laudă.  E ca şi cum aş da eu petrecere pentru că am fix două coaie.

Şi cei mai penibili sunt ăia cu porecluţe pentru iubită. Îl vezi cât malu’ că zice „şi eu te iumbesc, fufuletele meu pufos!” şi închid telefonu’, apoi se uită fioroşi spre tine şi zic, „coae, ce bem în seara asta?”. Nu ştiu, pula mea, eu mă duc să iau o bere. Îţi aduc şi ţie un suculeţ cu umbreluţă?

Iar o să plângă mamele voastre pe 14 că nu le-am sunat.

Suntem într-o epocă frumoasă, în care în medie lumea scrie mai mult decât citeşte. Muncim din ce în ce mai puţin şi avem din ce în ce mai mult timp liber. Omul cînd stă degeaba se simte artist. Simte că are un ideal măreţ şi că are de oferit ceva lumii. Chit că respiră pe gură. De aceea din ce în ce mai mulţi oameni au impresia că au ceva de zis, deşi nu au nici cea mai mică umbră de talent.

Dar haideţi să o luăm treptat.

Cazul 1: Să presupunem că ai o umbră mică de talent., cât să nu poţi fi considerat oligofren. Bineînţeles, nu destul încât să îţi trecă ceva original printre urechi. Ai două opţiuni.

A. Combini elemente din ce s-a mai scris. E foarte simplu. Iei ce au făcut alţii şi le bastardizezi ideile. Nu trebuie să aduci nimic nou. Scrii despre vampiri, elfi, dragoni, roboţi, dând o interpretare simplistă unor motive scrise de alţii. E banal. E lejer. E profitabil. Cel mai uşor este să iei o poveste clasică şi să pui fantasy la modă peste. Nu ai idei? Îţi dau eu! Scrie Romeo şi Julieta cu vârcolaci. Mizerabilii cu piraţi şi ninja. Winnetou cu soldaţi intergalactici. E ATÂT DE SIMPLU. Şi garantat o să prindă la proşti. Adică ideea originală e bună iar elementele combinate de tine sunt cool. E de ajuns.

B. Sistemul cutia în care nu e nimic. E un sistem pervers şi nu necesită deloc inteligenţă. Se prezintă cititorului un mister, o enigmă, o problemă, o chichiţă care să-l facă curios. Nu contează că problema nu are răspuns, sau dacă are, e absurd, banal şi absolut deloc deductibil din naraţiune. Prostul se va gândi „OARE CE O FI?”. Şi chit că îl serveşti cu căcat la sfârşit, el va vedea totul ca o experienţă intelectuală. Pentru că l-ai pus pe gânduri. Apropo. Ştiţi cum poţi să ţii nişte proşti pe gânduri 24 de ore? Vă spun mâine!

Cazul 2: Să presupunem că nu ai nici cea mai mică umbră de talent. Nici cât să scrii o scrisoare de sinucidere. Nici cât să-ţi scrii numele în zăpadă cu pişat.

A. Cumva eşti o pizdă cunoscută? O proastă care…. poate cântă sau gen? Care se fute cu unul cu bani dar spune că scoate bani din cântat? BANAL! Scrii o carte pentru copii. Ca să scrii o carte pentru copii de 4-6 ani trebuie să ai minim inteligenţa unui copil de 7 ani. Deci poate oricine lejer. Ţi-o publică prostul cu bani. Şi o să se vorbească despre ea, că eşti persoană cunoscută.

B
Şi aici voiam să ajung. Hai să presupunem că eşti un căcat fără talent. Un căcat necunoscut. Un căcat banal, urât, necunoscut, banal, fără talent. Nu o să ajungi niciodată să fii admirat de mase pentru ce scrii. DAR poţi face în aşa fel încât să te păcăleşti singur că scrii bine. Poţi aduna câţiva oameni care să aibă o părere bună despre ce scrii, şi părerea lor să conteze pentru tine, pentru că e bună.

În primul rând, nu trebuie să scrii nimic realist. Nimic proză, nimic cu personaje. Ăstea sunt uşor de criticat. Se vede clar că eşti imbecil dacă scrii o nuvelă de căcat. Orientează-te spre lirică. Aici ai apărarea perfectă. Dacă cineva spune că scrii de căcat, răspunzi direct: NU ÎNŢELEGI TU, FRAIERE, CE VREAU IO SĂ ZIC. La proză nu poţi face asta. La poezie e lejer.

Şi când zic poezie, nu mă refer la de-aia cu rimă. Rima e greu de făcut. Cacă versuri albe, care nu înseamnă nimic. Sau fă o proză lirică de-aia cu metafore care nu înseamnă nimic, despre prima dată cînd te-ai futut tu cu un om care nu e urît, sau ce simţi tu cînd te uiţi la răsărit de pe malul mării, sau alte labe intelectuale de genul. Foloseşte neologisme, pentru că pari inteligent dacă ştii cît mai multe cuvinte! Nu contează că există un cuvînt mult mai scurt care înseamnă acelaşi căcat! Zi cerulean la bleo, că îi dai pe toţi jos de pe căcat.

Şi de unde lauda? AAA e simplu, găseşti nişte căcaţi la fel de lipsiţi de talent ca tine şi te înhăitezi cu ei. Şi începeţi a vă lăuda reciproc munca. Merge şi cu bloguri, sau chiar cu un CENACLU LITERAR!

Daa, sună profund şi intelectual SĂ AI CENACLU LITERAR! Chit că eşti un căcat lipsit de talent. Te întîlneşti cu alţi căcaţi şi vă aplaudaţi reciproc.

Ca aceşti fraieri.

Hai că vă dau şi un exemplu de poezie de acolo, ca să nu scobiţi prea mult după râs, de Ana-Maria Rau-Avram.

Descătuşare

Copleşitoare
ceaţa amurgului
îţi poartă pe aripi
suferinţa…

Sub pleoapa nopţii
răstignit
obosit de a lumii deşertăciune
sufletul a-mpietrit…

Născut sub aripa cerului
din roua dimineţii
cuvântul tău plouă
peste amintirea lumii…

Hai încă una.

OMUL

Fantasma despărţirii, spre mine roieşte,
Umilă carapace, îmi pari tot mai rece.
Privesc în adâncu-ţi… e ceaţă,
Iar ochiul morbid răscoleşte
Adâncul întuneric din noi.

Te-ai plictisit de oameni şi nu mă recunoşti,
Iar duhul meu, străin parcă de tine,
Abia-ţi mai duce trupul
Ce ţi-l târăşti greoi.

Tresar…
E suflul tău, făptura mea.
Aud…
Ecoul tău, strigarea mea.
Trăiesc…
În hoitul tău, o viaţă-a mea.

http://catavencu.ro/top_10_voci_pentru_romania-12347.html

urmează Dan Puric

Nu mă mir că mulţi cititori de pe aici sunt nişte întârziaţi.  Dar am primit vreo 3 desene cu terente după postu ăla cu terenţii de la fani care nu merită ignorate. (click pentru mai mare)

Începem cu Andrea, că e pizdă. Şi eu favorizez mereu pizdele.

Un nene cu mailu smokewanker sau gen (prezentaţi-vă, bă, că io nu semnez cu Superdumnezeu articolele) a trimis acest desen. Care e superb. Pe bune.

Şi ultimul, SingurEu ( http://furtdecurent.blogspot.com/ ) care a insistat să îi bag link la blog (na, mă, te-n spanac). Menţionez că am umblat pe poză pentru că varianta originală avea treişpe mega. Nu l-a învăţat mă-sa să fie eficient.

După articolul anterior, ăla în care făceam mişto de Costin Ilie şi de poveţele lui profunde către noi, oamenii mai puţin experimentaţi în viaţă, am văzut acest articol:

Domnul Florin Puşcaş a sărit să-l apere pe Costin care, CA DIN ÎNTÂMPLARE îi este şef, scriind despre mine că sunt un mârlan de internet. Just, domnule, just. Fin punctat. Recunosc sunt un mârlan.

„Cineva trebuia să o zică şi pe asta” Şi dacă cineva trebuia, DE CE NU EL?

Dar nu. Nu am de gând să scriu căcaturi despre el. Consider că cel mai bine un om se face de căcat cu gura lui. Aşa că voi da nişte citate din dumnealui, care să explice mai bine personalitatea acestui fin înţelegător al naturii umane. Un om care, cu toate că, la fel ca şi noi, ştie ce înseamnă exhaustiv, foloseşte cuvântul în texte ca să vadă şi alţii că îl cunoaşte. Dacă pentru blogul meu el a recomandat cititorilor lui să îşi ţină o batistă la gură când intră, eu le recomand cititorilor mei să îşi ţină una la cur. Ştiţi voi de ce.

Blogul lui are ca motto sau gen următoarele „Idei pertinente într-o lume impertinentă. Un blog pentru oameni civilizaţi!”

“Pentru că nu mi-am descoperit din timp pasiunea pentru scris, am absolvit Facultatea de Geografie, Specializarea Planificare Teritorială de la Universitatea Babeş-Balyai din Cluj-Napoca.”

“O recomandare pe săptămână. Text interzis inculţilor!” (ăsta e titlu de articol, pentru că el este un autodeclarat om cult la cei 22 de anişori fragezi ai lui, v-aţi prins?)

“nu pierd nicio ocazie de a povesti cum citeam eu la 5 ani” (de-aia e cult! şi io citeam la 5, şi uite ce mîrlan am ajuns. din cauză că m-am oprit la 6 probabil)

“m-am săturat să scriu despre frivolităţi devenite fenomene sociale,”

“Am fost un adolescent destul de controversat. Nu cred că mai e cazul să vă explic situaţia ingrată în care se află un tânăr considerat inteligent dar prea lipsit de ambiţie pentru a-şi valorifica potenţialul. Am urât sincer profesoarele de limba română, orele de gramatică şi comentariile literare. În clasa a VII-a, scriind o povestire amuzantă şi destul de reuşită pentru un băiat de 13 ani, profesoara nici nu a vrut să creadă că textul era creaţia mea. Tocmai luasem un 4 pentru că nu aveam tema la gramatică. În liceu, după ce era să fiu exmatriculat de câteva ori, diriginta m-a numit “mândria clasei”. Olimpic naţional la geografie şi aproape de corigenţă la istorie, redactor şef la revista şcolii şi cu media 5 la limba română, am fost un tip cu unele probleme şi cu o mare durere în cot când venea vorba de lucruri obligatorii.”

“Scriu de plăcere şi de nevoie, încercând să declaşez o “epidemie” de moralitate şi bun-simţ.”

“Suferind poate şi de sindromul viţelului scăpat din jug după zeci de ani  şi exasperat de atâtea speranţe năruite, românul s-a învăţat să scuipe şi să înjure tot ce nu-i convine.”

“Pentru că nu mi-am descoperit din timp pasiunea pentru scris, am absolvit Facultatea de Geografie, Specializarea Planificare Teritorială de la Universitatea Babeş-Balyai din Cluj-Napoca. M-am însurat la 21 de ani, lucru pe care nu îl regret deloc. În mai 2010 voi deveni tată.

Oamenii ăştia se înmulţesc şi eu îmi arunc copiii în veceu.

Şi drept dovadă că se înmulţesc, uite, şi-a pus ecografia cu copchilu’ pe iutub!

SE CHEAMĂ… SUNTEŢI GATA?

BUBU MIC ÎN PRIMU LUI FILM

!!!!!!!!

Asta îmi aduce aminte. Iar mi-am pierdut chiureta.