Pentru că sunt un fin dezgustător de artă, am decis ca azi să dezgustăm împreună nişte artă fină.

Talentul este un lucru frumos, care trebuie încurajat. Pe Corina Chirilă, cei de la universitatea de arte n-au încurajat-o. În schimb noi o încurajăm. Pentru că noi ştim că n-ai nevoie de chestii ca perspectivă, mână sau simţ artistic ca să fii pictor. E de ajuns să ai TALENT. Talentul este un lucru foarte bun. Pentru că este nedefinibil.

Corinei îi plac extratereştrii, stelele şi femeile care se ating, deşi ea nu este lezbiană şi dacă înţelegeţi asta din faptul că desenează zeci de femei care se ating sunteţi proşti.

Dar hai că m-am plictisit cât am introdus-o. (Replică cu care de obicei dau afară tipele de la mine din casă). Să vedem nişte lucrări.

Aici avem tandrul desen “Elfiţe cu scolioză de la silicoane”, care ne arată pericolele chirurgiei estetice făcute la colţul blocului. I-am văzut ţâţele lu’ Sexy-Brăileanca după operaţie. Exact aşa erau: un sfârc spre mine, unu’ semnaliza că schimbă banda.

Aici avem un zombie tuns cu toporul îmbrăţişându-l pe Aphex Twin.

Un clasic negrişor care a mâncat un pepene, ca un negrişor şi şi-a făcut o cască din el.

Un ţigan educat, care nu deranjează pe nimeni.

Şi preferatul meu

Iisus Hristos, dând o muie pioasă.

Mai multe pe blogul ei. Eu deja sunt un fan. Voi nu? Are PESTE 9000 DE DESENE.
galactic!
:*

Albert se propti puţin cu umărul în leul de marmură şi, cu un icnet îl balansă puţin de la sol. Băgă mătura sub el şi îl trânti la loc repede, gâfâind. Cinci facultăţi de fizică să faci, şi tot nu înţelegi cum rasa mă-sii ajunge praf sub un leu de marmură de 200 de kile, se gândi el, udând puţin mătura în fântânuţa cu bonsai şi beculeţe din mijlocul camerei. Se hotărî să nu mai aducă scara ca să cureţe paianjenii din interiorul cupolei aurite. Nu s-au strâns ei într-o săptămână.

Cea mai grea parte a curăţeniei fu, ca de obicei, pusul de bibelouri pe televizor. E greu să balansezi balerina şi peştele de sticlă pe muchia de doi centimetri a plasmei de 2,20 metri în diagonală. Cel mai cretin însă stătea mileul cu margine aurită, care, făcut pentru televizoare vechi, pur şi simplu atârna peste ecran în partea de sus la ăsta subţire. Dar aşa îi plăcea stăpânului. Să aibă televizorul breton. Toate chestiile trebuiau să fie exact cum îi plac stăpânului. Măcar casa lui să fie mereu la fel, dacă restul lumii se schimba mereu. Pentru că stăpânul casei era

FLORIN SALAM, CĂLĂTOR PRIN TIMP

Portalul albăstrui se deschise pe la jumătatea tavanului, cu un băzâit electric. Un acordeon masiv căzu fără nici un zgomot pe covorul luxos, din păr pubian de cămilă. Covorul era atât de bun încât absorbise tot şocul. Se gândiseră arabiţoii ăia, cu mintea lor, la acordeoane care cad, când l-au făcut. A dracu’ minte pe ei! Cu zgomot de acordeon căzu şi Florin Salam. Peste acordeon, evident.

Era julit, transpirat şi slinos pe faţă de parcă se pişase într-un vulcan. Juliturile erau ceva nou. Era evident că n-a ieşit chiar cum trebuie călătoria prin timp. Albert începu să turuie parametrii, cum am fost învăţat.

- 4 Noiembrie 2011, România, preşedinte e Băsescu, oamenii în continuare se uită la Bendeac şi gustă manele.

Dezmeticindu-se brusc, Florin sări de pe covorul extraordinar de rafinat şi cu o mână îl apucă pe slujitorul lui, Albert, de guler, iar cu cealaltă mână apucă un porumb fiert dintr-un lighean de porumb fiert.

- Lasă asta, că sunt parametri secundari, răcni Florin Salam, muşcând din porumbul fiert şi scuipând bucăţi fine de hoaspe de porumb cu fiecare cuvânt. Zi-mi de Robohitler. A fost înfrânt?

- Să-mi fie iertat, stăpâne, dar nu am auzit în viaţa mea de Robohitler?

- Imens, jumătate robot, jumătate Hitler?
- Nu a existat în realitatea asta, stăpâne!
- Înseamnă că am reparat anomaliile temporale, rânji Florin Salam, cu mult porumb între dinţi. Se uită puţin spre acordeon. Mă rog, când am plecat eu, acordeonul se ţinea pe spate, nu pe burtă. Dar nu poţi să repari chiar tot….

Florin Salam se trânti pe un fotoliu cu imprimeu de icoană. Fusese o zi bună pentru ştiinţă. Şi avea un lighean de porumb fiert.
- Albert, unde-i Aurel? De obicei urla cum veneam acasă.
-Aurel, stăpâne?

Un sentiment de năpastă îi porni din coşul pieptului său păros şi îi paraliză tot corpul. Creierul încerca să înţeleagă ce corpul deja bănuia. Întrebă oricum.
. Aurel, velociraptorul meu?
- Să-mi scuzi ignoranţa, stăpâne, dar ce e ăla un velociraptor?
- Un soi de dinozaur….
Bănuiala se trasforma încet, încet în certitudine.
- Îmi pare rău, stăpâne, dar dinozaurii sunt dispăruţi…
- De când?
- De… milioane de ani….

Florin Salam căzu în genunchi şi se tângui cum doar un manelist se poate tângui. Ţinându-se de inimă şi dând din cap în ritmul unei muzici imaginare. Încercând să repare timpul mai mult l-a stricat. Şi atunci ştiu că ziua abia începuse. Că trebuie să se întoarcă înapoi în timp şi să-l facă pe Aurel să existe din nou. Poate mai ţin o tură motoarele turbo ale maşinii de călătorit prin timp….

Cel mai uşor mod să te asiguri că nu o să te respect niciodată e să-mi spui că faci un internship sau că faci parte dintr-o asociaţie de-aia studenţească care face proiecte şi chestii care n-au o definiţie clara şi nu vin cu salariu, ci cu un tricou gratis.

Înţeleg voluntariatul. Ăia care şterg moşi la cur şi plantează copaci şi strâng gunoaie din pădure ca sclavii. Îi înţeleg. Eu nu o să fac asta niciodată, pentru că am un salariu greţos de mare şi impozabil. Îmi imaginez că din taxele ălea greţos de mari statul şterge la cur vreo 48 de moşi pe minut şi plantează cîte un snop de arbuşti printr-un păduriş pe undeva. Dar înţeleg voluntariatul. Majoritatea care fac aşa ceva sunt şomeri inutili, mă rog, le place să li se spună studenţi, deşi din punctul meu de vedere, dacă ai 20j de ani şi stai cu ea în mînă, faptul că eşti la o facultate nu e o scuză. Deci şomeri/studenţi care o freacă toată ziua dar se simt gînditori. Să se ducă să planteze copaci, să facă dracu’ ceva productiv.

Înţeleg şi munca de probă, stai o săptămână-două neplătite, să vadă angajatorul că ştii ce faci. Că în ziua de azi trebuie să fii cretin să-i faci lu’ unu contract doar că a terminat o facultate, zâmbeşte frumos şi şi-a trecut pe CV că cel mai mare defect al lui e că munceşte prea mult.

Dar internşipul ăsta e complet altceva. Te duci să lucrezi 2-3 luni într-un loc, la program, cu termen clar de expirare, şi ei nu te plătesc! Ca răsplată îţi trec pe CV că ai muncit ca sclavul pe plantaţia lor 2 luni. Şi atît!
Şi nici un om cu respect de sine nu ar accepta aşa ceva. La voluntariat ajuţi un om, plantezi nişte copaci, nu profită nimeni de pe spatele tău. Dar la chestia asta ajuţi o firmă. Te speteşti ca prostul acolo, pe plantaţia lor, ei fac bani şi tu te alegi cu gloria că ai fost sclav pe plantaţie. Păi cît de prost tre’ să fii să accepţi aşa ceva?

Şi acuma reduşii care se duc 6 ore pe zi să facă cafele într-o firmă de publicitate şi să le bage diacritice în texte spun: „coaiee, da’ eu o să am experienţa asta de lătrău sugarnic TRECUTĂ PE CV”. Da. Şi orice companie o să-ţi accepte CV-ul când o să aibă nevoie de un lătrău sugarnic. O să vadă acolo că ai muncit ca un flauşat pe gratis şi o să zică: „da, fix ce ne trebuie: o cârpă de şters pula. Dacă a muncit 3 luni gratis la ăştia, clar n-o să aibă vreo pretenţie prea mare la o slujbă plătită. O să se bucure că nu l-am pus să vină cu bani de-acasă.”

Orice om normal respectă mai mult un om care a întors hamburgeri la McDonalds pe 7 milioane pe lună decît un fraier care a fost assistant junior copywriter la Sug&Fut.SRL pe gratis. Şi pentru o slujbă de alpha, nu de peon, n-o să se uite pe unde ai fost internat.

.

.

.

.

.

Şi că am scos asta din sistem şi am stabilit că există sclavi proşti care muncesc pe gratis şi au impresia că peste 10 ani o să fie şefi în ceva media/servicii/advertising şi că e fin că au pornit de jos, angajez şi eu unul!

VĂ COMPLETEZ PE CV CĂ SUNTETI SCLAVI RESPECTABILI SAU CEVA! O SA FIE FOARTE FAIN.

Internul de la Piticigratis o să aibă 3 responsabilităţi: le enumăr în ordinea importanţei:

1. Să îmi facă curat prin casă săptămânal. Momentan am o femeie de serviciu, dar de ce să o plătesc când pot să-m trag un internos şi să facă treaba asta gratis?

2. Să mă spele pe pulă în fiecare dimineaţă. Mă oboseşte activitatea asta. Îmi ia mult timp. Să o facă internul, cît îmi verific şi eu mailu’ şi ce mai fac matinal.

3. Şi cel mai important. Eu sunt un om nervos. Mă enervează multe chestii în fiecare zi. M-ar ajuta foarte mult să bat pe cineva să mă descarc, fără să depun efort. Spre exemplu, mă trezesc dimineaţă, na, ca tot omu, urasc universul. Că din cauza lui m-am trezit. Trebuie să pocnesc pe cineva, nu? Iese internistul de sub pat, jap un pumn în uter, mă simt mai bine. Săptămâna trecută am văzut afişele cu Dan Cristian Popescu care suge căcat. M-am enervat grav la ce tupeu are cu campania electorală. Da’ nu era acolo să-i fut una. E complicat să-l găsesc. Dacă aveam intern cu mine, îl băteam pe ăla şi mă linişteam. Aşa a trebuit să fiu nervos vreo 2 ore. Plus. Doar faptul că munceşte pe moca o să mă facă să-l urăsc că există şi să-l pocnesc din când în când.

Şi pentru că sunt om modern care nu face discriminări, accept şi femei. Nu mi-e jenă să pocnesc o femeie. Chiar e mai bine petru mână, că au pielea mai catifelată şi nu mă julesc la pumn.

CV-uri pe mail. Îl găsiţi voi.

Mai ţineţi minte GĂOZAURII?

Normal că nu. Doar nu sunteţi tâmpiţi.

Ei bine, găozaurii se vor întoarce în curând, şi se vor întâlni cu un nou personaj

CĂTĂLIN BOTEZAUR

Da. pe mine uneori chiar ma amuza orice.