Prin Bucureşti, în special sectorul 2, au apărut ca ciupercile după ploaie reclame la revista fantomă „The Marketer”. Extraordinar de multe reclame pentru o revistă fantomă.

Absolut nimic suspect la ele. Uitaţi-vă şi voi.

Nu conţine nici un cuprins, idei generale şi alte prostii pe care le au până şi revistele de muieri pe prima pagină. În schimb îl are mare pe Dan Cristian Popescu, cu făţăul lui de tălâmb, verigheta la vedere, să vedem că e om serios, măritat, şi sloganul „dreptul la normalitate”, mare. Ceva care sună frumos la orice om diform. Să fim normali!

Absolut nimic suspect. Nimeni nu se prinde, uitându-se la chestia asta, că, pentru o reclamă, îl prezintă foarte mult pe Dan Cristian Popescu şi nu spune nimic despre revista în sine, produsul care trebuie vândut.

Produs care apropo, e adresat oamenilor de afaceri/marketing şi vine doar pe comandă. Deci n-ar avea de ce să apară pe afişe de neam prost la Piaţa Muncii, să le vadă tot melteanul care oricum nu e în target.

Absolut nimic suspect.

Dacă eşti idiot.

Dan Cristian Popescu este candidatul la primăria sectorului 2 din partea PNL. Cum campania electorală n-a început încă, nu prea are cum, legal, să îşi posteze mecla pe toţi stâlpii. Însă poate să pună reclame la o revistă. Ce, e o revistă, dom’le! E normal să arăţi prima pagină ca să o vinzi. Complet ACCIDENTAL toată pagina e despre el şi nu despre revistă. Complet ACCIDENTAL iarăşi, omul lucrează în publicitate, scrie la revista asta şi foarte probabil, n-am de unde să verific, o şi deţine.

Curişti de marketing/publicitate ar spune acum că e o metodă isteaţă de a păcăli sistemul şi a-ţi face campanie.

Eu consider că faţă de viezure ăsta a trişat meschin la campanie electorală ca un tuciuriu şi pentru asta suge căcat cu paiul.

Dacă eşti mascul, porneşte cursa cu toată lumea, nu fura din caşcaval la start.

Cine-l votează, proastă mamă mai are.

Muie PNL? Hai cu muie PNL!

P.S. Acuma nu interpetaţi că ţin cu partidul x sau y. Asta e doar o fază la care se necesită un cor de muie PNL fără legătură cu restul partidelor.

Frate mai mic al Găinomancerului şi rival suprem cu acesta, Dihorul Uman este un super-erou singuratec şi întunecat. După ce fratele său mai mare a trădat abatorul familial, dându-se de partea găinilor şi fugind în lume, părinţii lui Mirel au fost prea devastaţi pentru a mai putea lucra. Aşa că Mirel a fost nevoit să ia în spate toate greutăţile unei vieţi de adult de la frageda vârstă de 21 de ani, lucrând două ture pe zi, ca să-şi întreţină familia şi să nu lase afacerea să moară.

Şi-a urât fratele că l-a lăsat cu asemena responsabilitate. L-a urât şi pe el, şi găinile care îi erau aşa dragi. Din ură a descoperit că poate sfârteca cu dinţii orice gât de găină mai repede decât orice topor cunoscut de om. A început să se pedepsească singur de neajunsurile familiei, dându-şi cu toporul în cap. Astfel a dezvoltat freza aia ciudată şi un cap rezistent ca o găleată de tablă. Trauma i-a abit prematur şi o parte din păr. Înnebunit de ură şi durere, a fugit în lume, fiind adoptat de o familie înţelegătoare de dihori, care l-a învăţat tainele vieţii.

După 7 ani în Tibet, s-a întors mai calm, încercând să îşi împace natura de om cu cea de dihor. Lucrează singur şi când nu salvează oameni, plănuieşte să se răzbune pe fratele lui mai mare care i-a distrus viaţa cu dragostea lui nespusă faţă de găini.

Îl recunoşti după mirosul specific, mai puternic când e speriat sau excitat. Dar, până simţi mirosul, deja e prea târziu. Şi-a înfipt dinţii ca nişte pumnale de azbest adânc, în carotida ta.

Înotător perfect, nu se poate uda, şi se strecoară prin locuri imposibile, ca ţeava de la veceu, muşcând răufăcători de interiorul anusului în timp ce se cacă. Se regenerează cu viteza unui dihor.

Slăbiciuni: Îi place să molfăie ouă. Cum vede ouă, cum le molfăie. Nu se poate abţine.

Strigăt de luptă: „După ce trec eu, nimeni nu se mai cacă drept!”

Dacă ai folosit vreodată expresia asta, meriţi împuşcat în ochi cu pistolul de bătut cuie.

Nu mai spune nimeni „nu-mi place”, „e naşpa”, „nu e în totală concordanţă cu realitatea mea subiectivă” sau orice alt rahat care să exprime aceeaşi chestie. Nu. Acuma, când nu eşti de acord cu ceva „nu e pe filmul tau”. Dacă calci într-un căcat de câine, căcatul de câine „nu a fost pe filmul tău”.

Bătuţi cu scaunul ud merită cetăţenii ăştia, să mor io.

Deci să fim clari. Oamenii ăştia sunt nişte oameni speciali. Nu au o viaţă banală în care punctele esenţiale ale zilei sunt că se cacă şi fac labă. Ei au un fir narativ epic prin care se zbat ca nişte eroi glorioşi şi anumite chestii grobiene pur şi simplu NU SUNT ÎN FILMUL ĂLA!

Mă, pulifricilor. Dacă viaţa voastră ar fi film, eu m-aş ridica şi aş pleca în primele 5 minute, aş cere banii înapoi şi m-aş căca în maşina de făcut popcorn. Pentru că povestea ar fi plictisitoare şi personajul principal anost, prost şi urât, cu care n-ai cum să empatizezi şi de care n-are cum să-ţi pese.

E bine când o chestie nu e pe filmul tău, pentru că are şansa să fie o chestie bună. Filmul tău e cel mai de căcat film din istorie. E bine că numai tu te uiţi la el. Şi faci asta că n-ai încotro, nu că ai avea ce să vezi.

Apropo, pula mea e din filmul tău? Aşa pare.

McDonalds.
Peste tot văd afişe cu noul lor meniu cu happy end. Mi-am luat un meniu dublu ciz, am pus pula pe tejghea şi am aşteptat happy endul. Ei mi-au dat o îngheţată. Cred că n-au înţeles terminologia corect. McDonalds e cel mai prost salon de masaj erotic la care am fost în viaţa mea.

Hipsterii băşiţi care se dau loviţi de moartea lu’ Steve Jobs de parcă pula mea, era tac-su.
Bucurenci şi Tudor Chirilă, spre exemplu, o ard afectat pe blogurile lor personale de zici că moartea lu’ Steve Jobs a fost cea mai mare tragedie a universului. Mare căcat a făcut Steve Jobs de i-a scos din foame.

Hai să vă explic eu ce a făcut Apple în lume: A luat tehnologie deja existentă şi a făcut-o atît de simplu de utilizat încât să fie la îndemâna oricărui oligofren. Apoi a vândut-o la de zece ori mai mult decât face , ca oligfrenul să fie năpădit de un sentiment de elitism când dă jumătate de salariu să cumpere rahaturile ălea. Că dacă era iPodu 500 de lei, cam cât face cu un adaos comercial de 100% şi taxe, după ce pleacă din mânuţele chinejilor de 12 ani care-l asamblează cu degeţelele lor mici, n-aveai cum să îţi miroşi băşinile cînd îl pui pe masă. Ar fi zis toată lumea „ete încă un retard care şi-a luat mp3 player cu un singur buton, că două îl încurcau!”. Da bă, poţi să-ţi iei un laptop mai puternic decât un macbook la un sfert de preţ. Şi dacă ţi-e frică de viruşi, libertatea de a-ţi instala ce vrea curu’ tău pe el şi complexitate mai mare decît a unui băţ, dacă toate astea te fac să plângi în tine ca un căcănar că ai prea multe butoane şi te-ai speriat, nu trebuie să-l ţii pe windows sau linux. Încap sistemele ălea de operare de la Apple care fac calculatorul din motocicletă o tricicletă de cauciuc cu care nu te poţi răni pe absolut orice. Ştiu, nasol, n-o să mai poţi să te lauzi la oamenii din jur că ai dat 1000 de euro pe un MacBook, o să trebuiască să-i impresionezi cu intelectul. Greu.

Şi observaţi, zic Apple, nu Jobs. Că Steve Jobs nu era Moş Crăciun, în pula mea, să stea în fabrică cu elfii lui şi să sprayeze orice produs cu bună dispoziţie şi veselie. Cre-că se mai uita şi el pe ultimul model de iPhone, spunea „da, e destul de gay, are destul de un singur buton, merge. Daţi la populaţie să joace Fruit Ninja până li se teşeşte gâtul, în pula mea de hidrocefali”. Apple e companie mare. Nu se căca Jobs idei. Are mulţi angajaţi. Un număr mai mare decât ăla maxim până la care poate să numere Chirilă fără să ameţească. Da, coaie, mai mult de 30. Mult mai mult.

Dar să presupunem prin absurd că Jobs era al patrulea Mesia şi că a inventat roata, focul şi tastatura. Nu e ca şi cum le dădea moca, pentru binele omenirii. Să plângi după ăsta e ca şi cum ai plânge după directorul de la Reckitt Benckiser după ce moare că ce drăguţ era el că îţi dădea nurofen la 500 de mii cutia. În primul rând îl fabrica cu 5 lei vagonul şi în al doilea rând e ibuprofen. Îl găseşti la 100 de mii cutia. Acelaşi căcat.

Dar totuşi, să ne ducem şi mai departe. Să presupunem că Jobs era mesia şi dădea totul moca. Nu ai voie să te caci pe tine cu lacrimi de crocodil că a murit un om PE CARE NU ÎL CUNOŞTI, CU CARE NU AI VORBIT 2 SECUNDE ÎN VIAŢA TA DE PARCĂ PULA MEA, ERA TAC-TU. Las-o în mă-sa de poponărie. Nu ştiţi nimic despre omul ăla, ce făcea, cum era. Poate ţinea un copil mic în beci şi se căca pe el. Nu spun că o făcea. Dar chiar n-ai cum să deduci ce om bun şi despot luminat era un cetăţean după cum îţi vinde căcatul pe care joci Angry Birds. Nu cunoşti omul, abţine-te din comentarii.

Şi mă mai enervează şi Marius Moga.
Pentru că mă face să urăsc societatea. Pentru că dacă eu zic că arată penibil, o să par eu ţăran. Că în ziua de azi, dacă vezi că unul merge pe stradă cu un căcat pe frunte şi râzi de el, eşti înghesuit, că ăla e spirit liber, exprimă ceva, ŞI TU NU ÎNŢELEGI, ŢĂRANE. Ei bine, asta e, din cauza lui Moga o să zică societatea că-s ţăran. Coaie, pur şi simplu nu poţi să rulezi aşa. Cu papion mare, ca-n desene animate, cu cămaşă lucioasă de paiete sau ceva, neagră, de zici că e cămaşa în care a fost îngropat Naomi, cu zâmbetul ăla de viezure ud, şi mai ales, mai ales, cu freza aia de Elvis al evreilor. Cine pula mea ţi-a făcut căcăreaza aia în cap? Tu te uiţi în oglindă când ieşi din casă? Nu degeaba ţi-a dat, bă, flit Iulia Vântur pentru un ţigan indian. M-am băşit lucruri care exprimă mai multă masculinitate decât tine. Ar trebui să ţi se revoce dreptul de a purta coaie la cum te prezinţi.

Mă bucură. Mă face să mă simt bine în pantaloni rubrica mea. În fiecare săptămână îmi bat desfăcătorul de maimuţe de un cetăţean în Caţavencii.

I-aş da copy pasta aici cu cea mai mare plăcere, doar că, tehnic n-am voie. Atâta timp cât am luat banu’ pe chestia aia şi am făcut-o ca să fie citită în partea aia, ar fi cam aiurea să o pun la citit în partea asta. În schimb pot să fac ceva. Copy-pasta vreo 70%, restul link. Aşa toată lumea e veselă, mai ales eu, pentru că am o rubrică.

Şi mai ales sunt vesel că 1. mi-e lene să scriu ceva aici si 2. stiu sigur că 80% dintre voi sunteti tampiti si nu cititi ce scriu prin alte parti. deci, o sa mai bag niste copy pasta din cand in cand. Săptămâna viitoare, în ziar, Tudor Chirilă. Momentan ceva din iulie.  Lună bună. Era mai cald.

.

.

.

Povești sexy & horror cu Mihaela Tatu

Există o vârstă în viața oricărei femei după care devine jenant să te pi­si­cești ca o prințesucă a­tunci când vorbești. Acea vârstă e cam jumătate din vârsta Mihaelei Tatu. Bineînțeles, nu există vreun factor extern care să oprească o femeie din a-și da aere de școlăriță inocentă când ajunge la senectutea me­no­pauzei și îndoaie cân­tare. Nu există poliția je­nei care să vină și să îți dea cu un taburet în cap când o faci pe rușinoasa deși ai pielea tăbă­cită ca basca pe care o fo­lo­sește bunicu’ ca husă pentru șaua de bicicletă. Natura se așteaptă să ai un cenzor intern. Să îți spună bunul simț că ești cam penibilă.

Spre exemplu, acum o jumătate de an, Mihaela Tatu declara: „În drum spre casă sau doctor îl voi cunoaște pe prinț“. Și ce o să te întrebe prințul, femeie? Dacă ai cumva vreo nepoată sexy? De ce îi sperii calul? Apoi, cu a­ceeași candoare, la TV, ea se caracterizează ca o „biată muscă de o zi, dodoloață și blondă“. Da­că tu ești muscă de o zi, înseamnă că eu toată via­ța am făcut sex numai cu embrioni.

SFARSITUL AICI (LINK ETC, TREBUIE SA DATI CLICK CA SA VEDETI. VA SCRIU MARE CA LA RETARZI PENTRU CA ASTA CRED DESPRE VOI, NU CA AS AVEA CEVA CU VOI DA OK BINE APESATI AICI)