Hai mai bine să nu ne unim cu Republica Moldova

5000 de aiuriți s-au strâns azi prin București să se bată cu cărămida în piept de patriotarzi ce sunt și să urle că vor unirea cu Republica Moldova.

mars-unionist-1_94329100

Să nu mă înțelegeți greșit. Apreciez intenția. Înțeleg că sunt frații noștri, dacă crezi în chestii de genul „popor”. Înțeleg să vrei sa îi ajuți. Să se integreze in UE. Să ne implicăm și să le ajutăm economia medievală sa ajungă măcar la epoca pre-industriala în care se află a noastră. Sa contrabalansăm influența rusă. La modul ideal sunt complet pro astea, deși nu mi se par realizabile momentan.

Dar chestia asta cu unirea propriu-zisă, care e doar o chestie administrativă depașită de contextul global actual, nu o înțeleg. Social, nu e nevoie. Granița cu ei e destul de relaxată. Ar putea fi mai tare, dar poti să te duci când vrei, ei pot veni când vor, poți să muncești acolo, ei aici, poți să-ți iei o moldoveancă de nevastă și să-i aranjezi ușor cetățenie, totul e OK la nivelul ăsta, om la om. Și dacă nu e, putem lucra lejer la asta.

Dar cu ce ne ajută să unim mecanismele administrative? Cu ce îi ajută pe ei? Ideal ar trebui să ne fragmentăm cât mai mult, în provincii cât mai mici, pentru responsabilizarea politicienilor locali. Cu cât e locul mai mic, cu atat e nevoie de mai puțini politicieni și administrație publică. Cu cât sunt mai puțini, cu atât se poate pune mai bine lupa pe ei si presiune să fie seriosi. Asta ar trebui să vrem. Provincii mici administrate local, cu centralizare prin organismele UE. Țărișoare în sistemul franciză.

Și într-o epocă în care toate provinciile cer independența fix pentru asta. Românul ar trebui să vrea spargerea țării în Transilvania, Moldova si Țara Românească, toate trei în spațiul Shengen, aceeași federație europeană și aceeași alianță militară, cooperând armonios între ele. Dar nu, românul vrea unirea cu frații de peste Prut. Că asta vrea el de 100 de ani și nu contează că realitatea s-a schimbat în jurul lui și e la fel de normal să vrei unire în 2016 cum e să vrei casetofon.  Nu contează că nu are nici un sens. Sunt frații noștri, să avem același format de buletin!

Dar poate nu e nevoie. Poate granița aia dintre noi și Republica Moldova care trebuie desființată e cea socială, culturală și economică, nu cea administrativă.

***

Terorism cu suc și senviș la metrou

A fost alertă la metroul din Capitală, în această seară. Metrorex a decis să evacueze călătorii din trei staţii – Unirii 1, Izvor şi Eroilor – după ce un paznic a descoperit o sacoşă abandonată, într-o garnitură de tren. Situaţia a revenit la normal după ce pirotehniştii au descoperit că, în punga respectivă, erau doar două sticle de suc şi un sandviş.

Cât de idiot să fii, să oprești circulația pentru o sacoșă? E România. E microscopică șansa să risipească cineva o bombă aici. Găsești o sacoșă, uită-te în ea. Ești bărbat, ce dracu’. Înfruntă șansa de 0,00000001% ca în sacoșa aia să fie o bombă. E mai mare șansa să fie o sacoșă cu bani acolo decât o bombă.

Știi de câte ori au pus oamenii bombe în mijloacele de transport în istoria omenirii? DE CÂTEVA ORI. Știi de câte ori a uitat un aerian o sacoșă într-un mijloc de transport, de la inventarea căruței până acum? DE BILIARDE DE ORI! De ce când vezi o chestie să nu te gândești la situația cea mai plauzibilă și să te duci cu gândul fix la ultima chestie, aia care s-a întâmplat de cele mai puține ori?

Da, știu, o bombă la metrou e gravă. Știi ce e mai grav? Un meteorit care să lovească pământul. CHIAR S-A ÎNTÂMPLAT ȘI ASTA DE CÂTEVA ORI. Așa au dispărut și săracii dinozauri, deși erau super simpatici. Da’ n-ai cum să treci prin viață gândindu-te că orice stea căzătoare poate fi un meteorit care rade rasa umană de pe planetă sau orice sacoșă părăsită poate fi o bombă.

Așa e prostul. Se gândește doar la ce se poate întâmpla rău, dar nu îl duce capul să ducă gândul mai departe, să încerce să înțeleagă și care e șansa reală ca acel lucru să se întâmple, și dacă e destul de mare încât să aibă rost să o iei în considerare.

Dacă aduni tot timpul risipit de omenire pe evitat teroriști imaginari, îți ies de sute de mii de ori mai multe vieți de om decât a omorât terorismul în toată istoria lui.

Recomand cu căldură tuturor cetățenilor din lume să uite sacoșe cu două sticle de suc și un senviș în mijloace de transport. La un moment dat ori se blochează toată planeta, ori trecem cu toții peste frica asta irațională.

E ca și cum ai merge tot timpul pe stradă uitându-te în sus, să vezi daca are ce să-ți cadă în cap dacă e cutremur brusc. Dacă faci asta, ești atât de prost încât dai în gropi. Literalmente.

 

***

Doar moaște

moaste-ioan-gura-aur-3

Am o foame în suflet. Un gol pe care îl pot umple doar cu moaște.

Nu am mai pupat moaște de ceva timp. Cum pronunț cuvântul „moaște”, simt cum mi se usucă gâtul, de parcă alte cuvinte, după, nu mai au rost. Mi se încleștează mandibula și simt cum mi se scurge gingia de pe dinți, de lipsă. Le caut instinctiv, cu nările frămătânde și pupilele mici, pierdute într-o pânză de capilare sparte. Îmi îmaginez cum mi se lipesc buzele de moaște și îmi lasă sărățeala aia parfumată acolo. Și vreau să îmi ling buzele și mă abțin dureros, că ar strica magia. Visez cu ochii deschiși. I-ar mi-am înfipt unghiile în palmă. Prea intens.

Când dorm, visez doar moaște. O mare infinită de moaște. Unele întregi, altele doar mâini și capete. Mă arunc în marea de moaște, complet gol și simt cum mă scufund. Pielea lor uscată și crocantă se freacă de pielea mea și mă blagoslovește din cap până în picioare. Ajung în centrul pământului. Locul perfect. Sunt punctul de unde pornește gravitația și moaște cad pe mine din toate direcțiile. Respir moaște. Prin vene îmi curg moaște. Doar moaștele mă înțeleg.

5s99-3awsht7un4mw-u5x8m

Mă ridic din pat,  palid și amețit. Arunc tricoul transpirat de pe mine. Nu mă spăl. Dau cu parfum. Să miros a piele moartă și a levănțică. Exact ca moaștele. Peste tot văd doar moaște. Moaște pe pământ. Moaște în aer. Moaște pe gheață.

Mă uit la televizor. Nu pot să fiu atent la ce spun oamenii de acolo. Mă uit în ochii lor și mă întreb. Oare câți dintre ei o să devină moaște? Oftez. Puțini. Prea puțini, din păcate. Sufletul omului de rând nu e curat. Și eu le spun. Le spun tuturor. Duceți o viață mai cinstită, fără de păcat, și o să fiți și voi moaște. Nu ar fi frumos să fim toți moaște? Să se adune munți și munți de moaște, până când ne năruim sub greutatea lor, de fericire. Dar oamenii se uită ciudat la mine. Nu înțeleg.

Nu îl iubesc pe Dumnezeu destul cât să își dea seama că așa își arată el iubirea. Așa te răsplătește pentru o viață în slujba lui. Nu îți dă ani în plus. Nu îți dă sănătate. Noroc. Succes. Inteligență. Fericire. Dar îți face cadavrul păstrămos și frumos mirositor. Ca generațiile următoare să-l pupe și să se minuneze și să se convingă că asta este puterea lui Dumnezeu. Așa se manifestă el în lumea omului. Tăbăcește cadavre cu mila lui și le  face să nu pută.

Mulți nu înțeleg. Li se pare macabru.  Se uită la moaște și văd hoitul, nu iubirea nemărginită din spatele lui. Văd orbitele goale, nu viețile pline. Dar eu mă uit la mâna mea și știu că, după ce mor, venele se vor usca și se vor strânge pe os, carnea se va duce, pielea se va bătători. Buzele ateilor se vor descompune și nu va rămâne nimic din ei. Dar buzele ăstea cu care am pupat atâtea moaște se vor încârliga uscat, ca niște jaluzele stricate, dezvelind ultimul meu zâmbet etern de fericire. Și oameni de pretutindeni îmi vor pupa obrajii surpați, zbârciți și negri și vor simți că asta e adevărata dragoste a lui Dumnezeu. Pentru că doar el și McDonalds pot face o bucată de carne să se usuce fără să se strice și să stea așa mii de ani. Închinați-vă în fața Gloriei Divine! Cadavrul semi-permanent!

pr_argatu

***

Dacă te scremi destul, iese un articol

N-ai cum să fii influensăr dacă nu scrii regulat. Dacă nu-ți trântești cugetările aburinde pe internet, în legătură cu orice subiect. Scriu mai rar în ultimul timp pentru că sunt genul de om care își pune întrebări când îi trece ceva prin cap. întrebări gen „bă, chiar AR TREBUI să intereseze pe cineva căcatul ăsta?” și de obicei răspunsul e nu. accent pe „ar trebui”. Că, spre exemplu, oamenii sunt atât de proști încât dacă aș scrie un articol despre preferințele mele în materie de biscuiți, s-ar găsi interesați. Dar ăia sunt idioți și nu AR TREBUI să îi intereseze. dacă ajungi să povestești străinilor ce ai mâncat la prânz, ești prost și sunt proști.

sau altă întrebare care îmi strică des elanul. „bă, oare nu cumva subiectul ăsta e 90% identic cu 1000 de alte subiecte anterioare și nu-s încă destul de senil încât să zic același rahat la infinit?”

gen, de ce nu mai scriu de ani de zile despre gagici și cum să le vrăjești?

pentru că nu s-a schimbat nimic. în continuare cel mai secret și fabulos truc prin care poți să ai garantat 100% succes la femei e să le vezi ca pe niște oameni, să fii atent la cine sunt și ce vor și să găsești una (sau mai multe, plm, succes) cu care să ai interese comune. și când zic interese comune, nu mă refer la genitale. a. și alt sfat important. orice ar zice Trump, nu le apuca de fofoloancă decât dacă îți cer ele explicit asta.

dar Radu, uite ce a mai făcut politicianul x! e strigător la cer! ne ia de proști!

nu e. în 9 din 10 interacțiuni, politicianul se adresează unui prost. deci dacă ne ia pe toți de proști, greșește doar în 10% din cazuri. ba mai mult, 9 din 10 politicieni sunt imbecili, deci, în 81% dintre cazuri, interacțiunea e prost la prost. singurul lucru strigător la cer e că încă nu ți-ai dat seama că asta e normal.

poate îmi lipsește ceva. foamea de atenție. nu mă strofoc să fiu ăla care zice lucruri atunci când nu e nimic de zis. așa că m-am decis să mă uit la niște influensări aspiranți, să mă inspir. să îmi revitalizez cheful de făcut conținut. uite. brusc devine informativ. vă arăt oameni de care, dacă sunteți normali, nu ați auzit, și de care puteți uita liniștiți după ce terminați de râs.

ANDRA FĂRĂ ZAHĂR

Toate secretarele au calculator, mult timp liber la muncă și un job cu un titlu în care nu apare cuvântul secretară deși știm cu toții că așa se cheamă meseria. aproape 50 000 de secretare i-au dat like Andrei, care e o femeie care spune lucrurilor pă nume, fără să le dea cu zahăr. le prezintă așa cum e. dacă nu ați înțeles. e ca cafeaua fără zahăr. își face treaba, nu e acolo să te îndulcească. și merge și de clismă, dacă crezi în medicină alternativă.

Andra se pliază perfect pe nevoile secretarei mediocre. Îi spune că e o femeie puternică și că i se cuvine să facă ce are ea chef, fără să o judece nimeni.  Că are multe de oferit. Peste medie. Toate femeile au de oferit peste medie, se știe. Problema e că nu există masculi care să MEEHEEEERITEEE. (behăitul standard al femeii mediocre). Și chiar ai nevoie să ți se spună asta când iei ordine toată ziua și n-ai avut un gând original în cap în toată istoria lui. Femeile simt nevoia să exprime sentimente. Și dacă-s prea proaste, nu știu cum. Așa că parazitează mediocre de-astea, care prezintă sentimente generice, pe care proasta le poate interioriza ca și cum ar fi o ființă umană reală lol.

Are  și articole despre avantajele și dezavantajele statutului de amantă, întrebare care a fost pe buza oricărei secretare, fix în același timp cu pula șefului.

Și multe chestii semiporno pentru proaste reprimate sexual, care se bucură să citească și să-și imagineze situații în care nu ar ajunge niciodată, pentru că le e jenă. Dar le-ar plăcea să poată să ajungă. Să își imagineze situația aia ipotetică în care nu îi e rușine de propriul corp și propria sexualitate și face lucruri despre care scrie Andra. Pe care nici ea nu le face, că și ei îi e jenă.

Just, multe chestii pe care le zice sunt adevărate. Dar sunt adevărate cum e adevărat că o dată la câteva secunde trebuie să respiri. Adică trebuie să fii prost să nu știi asta și chiar imbecil să ai împresia că alții nu știu asta și ar trebui să le spui.

În același timp, pe Andra o ling la rozetă mulți betafagoți sugălăi, care-i spun cât de superbă e ea ca femeie, deși ea arată așa.

13015244_1165573983476240_7367028262901045236_n

Care e cam la jumatea drumului dintre om și chestia asta.

bad-plastic-surgery

Știi că trebuie să-ți schimbi chirurgul plastician când arăți ca și cum îți cresc buci pe față în loc de pomeți.

DUPĂ CARE E CHESTIA ASTA

In care o cetățeancă ne povestește pe lung de ce n-are ea prieten. E un cringe de-ăla, de îți strică ziua. Vezi un filmuleț de-ăsta, afli că au murit dup-aia 50000 de oameni în Siria și te gândești „foarte bine, așa le trebuie. toți oamenii sunt de căcat”. Unii oameni sunt atât de născuți fără simțul penibulului încât te fac să urăști specia. Vă dați seama că după un minut am închis filmulețul, mi-am aruncat calculatorul pe geam și mi-am dat foc la ochi. Dar simt că pot să răspund mai bine la întrebarea ei, de ce nu e într-o relație.

Nu e din cauză că e proastă.

Nu e din cauză că arată ca Beavis după 6 luni de tratament cu estrogen.

Nu e nici din cauză că nu are pic de feminintate.

Și nici din cauză că oricâte tatuaje și outfituri excentrice ar trânti pe ea, tot nu distrage atenția de la fața aia de țărancă de la marginea Vasluiului.

Nici măcar din cauza nărilor ălea sinistre, pe care și le înfige în obiectiv și te oprești din a o asculta și te gândești, oare pula mea ar încăpea în nara aia? Oare ar încăpea o pulă într-una și una într-alta, sau umplutul unei nări i-ar scădea volumul celeilalte până la neuzabilitate? Oare dacă vin cu încă un prieten și ne băgăm pulile în nările ei, e puțin gay? Nu prea știu anatomia nasului, dar nările nu se întâlnesc cumva mai sus? Că dacă se întâlnesc, dăm în situație de atinscucurile și ar fi super gay.

Dar nu, nu din cauzele ăstea nu are prieten. Bărbații sunt atât de proști încât chiar pot trece peste toate chestiile astea. Că dacă n-ar putea, nu am mai exista ca specie.

E din cauză că nu are simțul ăla al penibilului care sa-i pună întrebarea „bă, ar trebui să intereseze pe cineva căcatul ăsta? e normal ca o anonimă să vorbească de viața ei privată pe internet ca și cum i-ar păsa cuiva?” și să îți dea răspunsul „nu, în pula mea!”

Mihai Vasilescu-Blog

Privirea de aprig cugetător spune tot.

10171293_849318395103125_6153007166148919185_n

 

Are motto la site „viața e mult prea serioasă, ca să n-o luăm în râs!” care-i o formulare proastă a unei idei absolut banale. Sub motto, numai subiecte stringente.

Cum să slăbești.

Povești care te aștepți să aibă o glumă la sfârșit dar nu au.

Uite ce-a zis ăla.

Mă bucur că trei oameni au citit articolul anteror.

Surprinzător, și articolul anterior despre cât mă bucur că a fost citit articolul anterior a fost citit de doi oameni deci am scris acest articol.

Nici un subiect nu e prea mic om. Stai și te gândești, oare ce-o fi în mintea lui? Se scoală dimineața și primul gând care-i trece prin tărtăcuță, prima chestie colorată pe care o vede, devine subiect. Nu stă să își pună întrebarea aia clasică. „CUI PULA MEA ÎI PASĂ?”. Se oprește la primul gând și-l așterne. Că se cunoaște. Știe că al doilea gând vine rar. Vă dați seama că, din cauză că niște șomeri nimeresc accidental din spam în spam pe scrierile lui insipide, el se crede creator de conținut? Că nici măcar nu își dă seama că respiră degeaba? N-are treabă omul. Scrie căcaturi. Des. Mai face o reclamă la LIDL pe o cutie de ciorbă, se culcă cu mațele ghiorțăind că i-au dat de-aia teoretic expirată dar practic prea plină de E-uri să expire înainte de stingerea Universului. și se crede influensăr.

————————

Și mă uit cu ciudă la oamenii ăștia. Că până la urmă, despre asta e vorba. Nu-s atât de mediocru încât să am impresia că lucrurile evidente sunt subiect. Nu sunt atât de narcisist încât să am impresia că eu sunt subiect. Nu sunt atât de bou încât să cred că ORICE e subiect. Vreau să scriu mai mult pe aici și e greu. Nu din lipsă de inspirație sau ceva. Am mintea ca un brici care are în loc de mâner încă o lamă. Și se ascute singură de la secundă la secundă. Doar că lumea nu ține pasul cu capacitatea mea de a urî chestii. Am descoperit cam toate unghiurile din care se pot urî chestiile vechi și astea noi sunt în general variații pe aceeași temă. N-am cum să mai delirez despre cât de golani sunt popii din BOR mereu când fac câte o golănie. Că am zis deja tot ce era de zis la golănia anterioară. Mă deranjează și ultima pizdă proastă care cerșește atenție, oricare ar fi ea, dar nu pot să mai scriu despre asta. Că 90% ar fi același text ca și la anterioara pizdă proastă care cerșește atenție.

Așa că încerc să mă întorc la origini. La urât omul mic. Ca ăștia de mai sus. Ai putea să zici „Daa, Radu, dar știi tu, CUI PULA MEA ÎI PASĂ DE ĂȘTIA”.

Nimănui. Nu trebuie să îți pese. E comedie aici. Trebuie doar să râzi.

 

 

***

Probabil o să fiu parlamentar în 8-12 ani

Da. Eu. Chiar eu. Pe bune. Am să îți demonstrez științific, pe puncte, de ce e absolut posibil.

1. Lumea e mai polarizată decât oricând.

Asta se datorează mass mediei alarmist-aservite, pentru că vinde frică, știind foarte bine că frica e heroină pentru prost.  Îi e frică de chestii și acționează impulsiv. Deși în lume e super liniște, toți se simt amenințați. Toți au dușmani clari din cauza cărora nu merg lucrurile „cum ar trebui să meargă”.

Un al doilea factor evident e și influența modului în care omul modern își alege informația. Deoarece există foarte multă informație din care poți alege, și mii de oameni de oriunde cu care poți interacționa, e mult mai ușor acum decât oricând să te scurgi într-o bulă de oameni și păreri complet de acord cu tine și să fii agresiv cu restul bulelor de oameni. Înainte era mai greu. Informația era limitată, oamenii cu care puteai interacționa erau limitați. Trebuia să te înțelegi cu ei. Grupurile de oameni se intersectau și erau forțate la compromisuri. Acum nu mai sunt, și diferențele dintre ele cresc. Și, din lipsa de interacțiune, fiecare grup de cetățeni împarte același teritoriu cu alte grupuri, dar e complet convinsă că teritoriul e al lor. Corporatiștii lui Mîndruță sunt la fel de convinși că țara e a lor și că ei sunt singurii care muncesc să o ducă pe calea cea bună ca și neonaziștii de la Noua Dreaptă.

Așa că tot ce trebuie să faci e să găsești un grup destul de mare, și să te insinuezi ca reprezentantul lor. Le gâdili fricile, le arăți celelalte grupuri și cât de diferite sunt. Cum vor să vină să le schimbe felul de a fi. Dar tu ești ca ei. Și le reprezinți interesele. Vrei aceleași lucruri ca și ei. (exact ce fac eu, ca să vezi). Nici nu trebuie să știi prea multă politică. Pentru că:

2. Politica devine reality show

Cum ne-a demonstrat și Trump, pe omul obișnuit nu-l interesează ca politicianul să știe meserie. Îl interesează să fie ca el, sau cum ar vrea el să fie. Și să știe politică doar puțin mai mult decât omul mediu. Ceea ce nu e mult. Poate și Trump, pot și eu. Avem exemple bune și la noi de oameni de-aștia publici care au ajuns în politică pe notorietate, nu pe cunoștințe. Irina Loghin, Sergiu Nicolaescu, Senatoarea Foamei, băiatul de la HI-Q, Remus Cernea, etc. Spre asta tinde politica. E mult mai important să ai o față cunoscută decât să fii competent.

Reality show-urile au stricat omul și l-au învățat cu un format de entertainment pe care-l caută și în politică. Vor mondenități. Vor porcăială. Insulte. Vor personaje. De-aia o caută PNL pe Denise Rifai, de-aia ar fi vrut-o PSD pe Ponor, de-aia a vrut fostul coleg Căutiș să se bage pe listele PSD Constanța. Și ar fi reușit, dacă ar fi fost mai notoriu. Dar nu e.

Logica pentru care politica se mișcă spre personaje, e simplă. Ca un politician să devină cunoscut, trebuie să investești în el. Să dai bani să-i apară fața în locuri. Trebuie să plătești oamenii să se uite la el. Să îi păcălești. Ceea ce devine din ce în ce mai greu într-o eră în care, având o infinitate de canale de informație, până și celui mai mediocru om îi e ușor să îți ignore reclama, oricât ai pompa în ea. Pe când personajul atrage oameni fiind personaj. Conține și entertainment.

Și de-aia cred eu că politica o să se transforme ușor în talent-show. În care politicienii propriu-ziși for face un pas în spate. Vor deveni un fel de impresari pentru personaje, fețele pe care le cunoaște publicul și le votează.

3. Și e destul de ușor să devii personaj și să se uite oamenii la tine.

Exagerez. Nu e chiar ușor. Eu fac asta de vreo 8 ani și am strâns abia vreo 50 000 de oameni care mă citesc. Dar cu cât ești MAI personaj, cu atât e mai ușor. Remus Cernea nu a dat bani să se promoveze. A venit cu niște chestii atât de ridicole pe mediu încât televiziunile au venit după el că e amuzant. Și așa a devenit cunoscut. Gratis. La fel și Cristiana Anghel, senatoarea foamei. A făcut grevă, a fumat, a orăcăit platitudini și a ajuns senatoare. Că era personaj. Bine, să nu înțelegeți că orice tip de personaj poate ajunge politician. Doar unul care să le dă  încredere unor oameni ca reper moral. Nu contează dacă alte grupuri te consideră idiot. Ba chiar e ideal ca viitor politician-personaj. Să faci ceva de să te aplaude 10% dintre oameni și restul să te considere complet idiot. Și să se uite la tine să vadă ce mai face idiotul. Și Remus Cernea și Cristiana Anghel sunt pe modelul ăsta.

Mă rog, ăștia-s mari, pe lângă mine. Dar din punct de vedere politic, am și eu ceva. 50 000 de oameni ascultă ce zic. Nu sunt neaparat de acord cu mine, dar mă ascultă. Ca politician trebuie să dai ceva bani să te faci auzit la 50 000 de oameni. Și aici e conținut care polarizează. Face lumea să țipe într-o direcție. Că de obicei ori ești de acord cu mine, ori ai impresia că-s complet idiot.

Politician de tip vechi n-aș putea să fiu. Mi-am pus pula pe internet în repetate rânduri. Dar pe tip nou asta nu mă scoate din cărți. Doar mă face mai personaj. Credeți că dacă își pozează pula Trump și o pune pe net, îi scade numărul de votanți?

Pe deasupra am păreri de bun simț, pe care le exagerez până devin păreri de personaj, nu de om. Exact ca și Trump.

Bine, un Trump al săracului, cu complet alte păreri, dar la același nivel de extremism amuzant. Nu mă compar cu el decât la șablon, nu și la mărime, că nu-s tâmpit. Ținta mea e mult mai mică. În 8 ani așa, politica o să se miște și la noi spre personaje. Iar eu, dacă mă mișc armonios, aș putea să-mi cresc numărul de oameni care au cât de cât încredere în mine ca reper moral la… 200 000 ? hai că e realizabil.

Iar peste 8 ani partidele o să caute personaje mai tare decât acum. O să ridic și eu mâna. Și o să mă impresarieze un grup de interese și pe mine.

Ceea ce nu e un lucru chiar rău, nu? Hai, nu te căca pe tine, că aș fi bun de senator. Să mă duc la televizor și să vorbesc despre cum ăilalți senatori sunt niște mediocri și se cacă pe ei. O să fie amuzant. Deja o vezi cu ochii minții. E realizabilă. PITICIGRATIS PARLAMENTAR.

A. Și un vloggăr o să devină președinte. Au încrederea a sute de mii, uneori milioane de copii care nu știun nimic despre nimic. O să crească cu ei. Probabil Zmentă o să fie președinte.

Vorbesc super serios. Zmentă președinte. L-ați văzut că i-a făcut campanie lui Iohannis. E clar interesat de domeniu. E la fel de neutru-bou ca și Iohannis. Are public care, deși e flasc acum, în 8 ani o să fie clasă plătitoare de taxe. Sute de mii. Eu v-am zis.

Da’ o să fie ok. O să apar la televizor ca parlamentar și o să vă zic cât de prost e, și o să râdă toată lumea.

 

***