Dacă ai urmări orice problemă a omenirii până la origini, ai descoperi că totul a pornit de la un prost care și-a dat cu părerea fără să-l întrebe nimeni care e părerea lui. De la un părerist încep toate. Nu mă înțelegeți greșit, nu toți păreriștii sunt toxici. Unii, ca mine, mai sunt și amuzanți. Vin la tine cu o părere să te bucuri de ea. În schimb ăilalți, păreriștii nesărați, nu vor să bucure pe nimeni. Vor să te educe dintr-o poziție de superioritate morală. Dau ochii peste cap și încep.

„Dom’le, ar trebui să se facă”

„Dom’le, ar trebui să se gândească cam așa”

„Dom’le, stați să vă spun eu care e direcția”

„Care e motivul pentru care lucrurile merg așa cum merg”

„Dacă am fi cu toții într-un fel mai ca mine, dom’le!”

„Dom’le trăim într-un secol în care s-a stabilit că lumea ar trebui să gândească într-un fel, dar niște unii își permit s-o gândească altfel dom’le n-ați mai pomenit așa ceva veniți să vedeți strângeți-vă chiar aici chiar vă rog!”

Așa încep toate discuțiile degeaba. Cu un de-ăsta care explică lumii cum e necesar a gândi. Imediat va strânge alți câțiva păreriști nesărați să-l aplaude, pentru că păreriștii nesărați umblă-n gașcă.

„Așa e dom’le! zi-le zi-le! cineva trebuia să o zică! Bravo bravo! Ecou! Bine punctat! Awareness! Ecou!”

Umblă în gașcă ca să se umfle reciproc. Pe rând fiecare emite păreri nesărate și ceilalți îl aplaudă. Apoi rahatul se îngroașă. Atrași de zgomotul de aplauze, apar tiptil o gașcă de păreriști nesărați care au o părere diferită, ba chiar contrară.

„Nu se poate dom’le așa ceva!”

„Uitați, dom’le ce păreri se emit în anul ăsta în țara asta în văzul lumii!”

„Suntem atacați păreristic de părerile acestea opuse, dragi cetățeni!”

La prima vedere cele două găști de păreriști nesărați se războiesc. Dar la un nivel subliminal lucrează împreună. Fac zgomot în jurul problemei și îmbie lumea să participe. Fără zgomot, n-ar fi observat nimeni problema. Poate nici nu merita neaparat observare. Poate era doar o problemuță. Dar vedeți voi, cum nu există nici o metodă obiectivă de a măsura cât de mare e o problemă, cei mai mulți oameni o vor aproxima după cât scandal se face în jurul ei.

Deci dacă avem două tabere mici dar foarte înverșunate de păreriști nesărați care fac zgomot, zgomotul va atrage oamenii normali și îi va face să se simtă presați să aibă și ei o părere. N-ar vrea neaparat, dar păreriștii nesărați par că se simt atât de bine cu părerea lor încât ți se face poftă. Ba mai mult, ambele tabere, deși complet opuse, cad de acord pe un adevăr suprem: cei lipsiți de părere sunt inferiori. E mai nașpa să nu ai nici o părere decât să ai o părere opusă lor.

Cu cât mai mulți cetățeni nevinovați sunt convinși că e important să ai o părere despre orice, că părerea ta contează și că trebuie să o țipi cât mai tare spre aerul din direcția celorlalți ca să fii om, cu atât zgomotul crește. Și atrage și mai mulți oameni.

„Hei, dacă nu era important să ai o părere, de ce o au așa mulți oameni?”

„Nu mai bine am și eu o părere decât să fiu om aiurea, fără păreri?”

„De ce să fiu exclus din fenomen?”

Așa, de la un grup de păreriști neamuzanți setoși după validare morală, ajungem la fenomene de masă pe aceleași subiecte cu mici variații. Important e să alegi o tabără și să țipi păreri mai tare decât poate tabăra ailaltă. Nimănui nu-i mai pasă de problema de la care s-a pornit. Cât de mare e, pe cine afectează, cât de tare afectează. Chiar nu mai contează chestiile astea. Niciunul dintre ăia afectați de problemă nu e în nucleul dezbaterii, asta știm clar. N-are cum să fie acolo să dezbată că e afectat de problemă.

Dar tot ce trebuie să faci e să fii sigur pe tine că părerea ta e aia care trage lumea-n sus și aia opusă trage lumea-n jos, să o țipi foarte tare și să te culci la final împăcat și convins că ai făcut lumea un loc mai bun dând cu părerea și ai rezolvat problema. Problema ta, că ți se pare că nu ești destul de auzit, nu problema aia în jurul căria s-a construit discuția. Aia era doar o problemă orientativă, cui îi pasă de ea, serios acuma.