Cum să faci consumerism toxic crezând că combați masculinitatea toxică

 

Copiii sunt distractiv de fraieri. Umanizează tot ce e antropomorf. Iei o cutie de carton, ii desenezi nas, ochi, gura zambareță și i-o arăți unui copil. Apoi sari cu bocancii pe ea și o faci bucățele. Copilul o să plângă. Că e fraier și nu își dă seama că o cutie e o cutie și dacă desenezi o față pe ea. Nu simte durere. E doar o cutie. Nu simte nimic.

Unii dintre acești copiii fraieri sunt crescuți foarte ferit de realitate și ajung bebeluși-adult care încă au prostul obicei să atribuie trăsături umane obiectelor. Sau corporațiilor. Deja au păr pe ouțe și încă li se pare că o corporație e un om mai mare, capabil de păreri morale. Nu o entitate economică pe care o interesează doar profitul, extinderea și brand awarenessul. De-aia când entitatea comercială se preface om și prezintă o opinie morală, ca și cum ar avea o viață într-o societate și n-ar fi doar un concept economic colectiv, aplaudă ca focile fără să își dea seama că ăla e doar un brand. Nu simte nimic.

Gillette a făcut exact asta zilele trecute. Și-a desenat o față umană ca să păcălească bebeluși-adult și a vomitat niște truisme despre masculinitatea toxică. A explodat internetul că și-au anunțat ăștia virtuțile.

Cum să îți anunți virtuțile și să pari gratis implicat social.

Să presupunem că mă sui pe o cutie și țip în public

Eu, piticigratis omul susțin mamele din lumea întreagă! Mamele mi se par foarte importante! Toată lumea ar trebui să aibă o mamă, să o respecte și să aibă grijă de ea! Să apreciem mai mult mamele!

Super pozitiv mesajul meu pe scara morală. N-ai cum să nu aplauzi ca foca când îl auzi, nu? S-ar putea un om mai cinic să vină și să zică: „Bă, tu tehnic n-ai făcut nimic. Ai zis ceva cu care toată lumea normală e deja de acord. Ce plm te-ai suit să cerșești aplauze pentru normalitate? Vrei aplauze, fă ceva, că să dai cu ciocul că ești de acord cu lucruri bune poate toată lumea”

Moment în care eu o să mă încrunt dezamăgit și toți idioții utili o să sară cu gura pe ăla să urle la el că „ce-ai bă, nu-ți plac mamele? te ataci? te-am prins băi ăsta care urăște mamele din lumea întreagă, huăăăăă”.

Că așa sunt idioții utili. Pentru ei contează mai tare mesajul în sine decât de unde vine și ce intenție are. De-aia ești idiot util și dacă aplauzi mesajul și dacă te enervează. E irelevant mesajul. Nu vine de la o entitate reală. Dacă îl iei în serios ești idiot.

 

Nici un brand nu e prietenul tău, consumatorule

Pentru că nu e entitate umană, să fie capabilă de prietenie. E o entitate economică bazată pe munca colectivă a unui număr mare de oameni care nu se cunosc între ei și care au ca scop comun profitul, extinderea și brand awarenessul. Nu e nici o componentă morală acolo. Companiile doar și-au dat seama în ultimul timp că numărul de bebeluși-adulți e atât de mare încât dacă îți desenezi o față umană și țipi chestii în concordanță cu ei, o să se atașeze emoțional de tine ca și cum ai fi om.

Dacă o companie țipă un mesaj social înseamnă doar că au testat acel mesaj pe un grup de control și au dedus că ori vei cumpăra căcatul lor, ori vei vorbi despre el prietenilor tăi care poate îl vor cumpăra. Și brusc ne trezim cu brandul în brațe fără ca ăla să fi făcut nimic în afară de borât propoziții cu care suntem de acord, ca și cum ar fi om. Nu contează băă care e mesajul și cât de tare ești de acord cu el. Că nu vine de la un om. Vine de la un proces automat pe bază de oameni menit să vândă căcaturi.

De-aia de fiecare dată când ești de acord în public cu o reclamă, ești doar un cocalar care poluează

Ținând cont de faptul că brandul zice ce zice doar ca tu să vorbești despre brand prietenilor tăi, o dată ce ai început să vorbești despre brand prietenilor tăi, ești idiot util manipulat. Ai ajutat la o formă de poluare. Ești un fel de reprezentant Avon inconștient.

Fiind indiscutabil o formă de poluare, cocalarul care îți bagă reclame pe gât în spațiul virtual e echivalent cocalarului care aruncă ambalaje pe jos pe stradă și trebuie tratat la fel. Huăăă bă, cocalarule, vezi că ai scăpat o reclamă în spațiul public. Idiotule util care ești, ai ajutat un brand să profite de noi gratis. Doar că a regurgitat ăla un mesaj cu care ești tu de acord și tu l-ai confundat cu un om? Nu mai arunca gunoaie pe jos, țărane. Alții plătesc pentru dreptul de a ne băga pe gât reclame și tu o faci gratis și mai crezi și că suntem prieteni.

Reclama e la fel de cerșeală proastă de atenție și încercare de parazitare a unui fenomen social prin truisme cu care toți oamenii de bun simț sunt de acord ca și aia de anul trecut cu Kendall Jenner la Pepsi în care încerca să sugereze că oamenii care se duc la proteste generice sunt cool și ar trebui să bea Pepsi.

Totuși, toată lumea s-a pișat pe reclama aia și pe asta nu. De ce?  Că a fost la fel de generică și neclară. Spre diferență de aia a nimerit însă pe

Războiul imbecil al extremiștilor de pe internet

Tot internetul e o iluzie. Pentru că niciodată când se țipă ceva, nu o să îți dai seama câți sunt. Doar așa, auzi cât de tare se țipă și estimezi cu creierul tău de maimuță, foarte greșit, câți sunt. Pe net sunt două minorități de extremiști opuse dar foarte vocale. Unii sunt alt-righterii inceli rasiști și xenofobi și ăilalți sunt ultrasocialiștii monodimensionali care au găsit că toate problemele pornesc de undeva de la masculi albi.

Ambele tabere sunt foarte mici dar țipă foarte tare. Dacă nu te gândești prea tare, ai putea crede că sunt foarte mulți. Că e război. Că trebuie să alegi ce te sperie mai tare, naziștii sau feministele și să intri în tabăra ailaltă. Că în război cine nu e împotriva ta e cu tine. Că scopul scuză mijloacele. Că se acceptă să aplauzi o entitate comercială ca o dronă consumeristă chiar dacă e o formă de poluare. E război, cui îi pasă de poluare? E pe viață și pe moarte.

Dacă triem boții, trolajele și influensării de mâna a paișpea care se agață de subiecte controversate doar pentru controversă, câți oameni reali credeți că au fost atacați de reclama aia pe bune? Cunoști vreunul? Merită să ajuți o companie să își facă reclamă doar că le-a dat peste nas unor oameni care ori sunt imaginari, ori ar putea fi tratați ca si cum ar fi imaginari fără să piardă nimeni nimic? Atât de meschin ești încât periezi consumerismul doar ca să te freci pe sfârcuri satisfăcut că niște persoane pe care ți le imaginezi tu că există și au niște principii nașpa acuma sunt supărate?

Oamenii ăia deja au fost păcăliți. Au fost supărați de o idee în așa hal încât au văzut și discutat o reclamă, proștii. S-au indignat de s-au expus singuri gratis la consumerism penal. Dacă intri și tu să te bucuri de indignarea lor ești la fel de prost și monetizat ca și ei.

Zice de masculinitate toxică. Cool. Nici mie nu-mi place masculinitatea toxică. Ce e aia? A definit-o cineva? Că tot ce înțelegem din filmuleț e blabla #metoo. Unde ABSOLUT toți oamenii sunt de acord. În toate cazurile în care S-A DOVEDIT că un bărbat a hărțuit sau forțat sexual pe cineva, acel om trebuie să fie pedepsit. Complet de acord. Toată lumea de acord. E cineva care nu e de acord? Nimeni? Fain. Atunci

Ce e până la urmă masculinitatea toxică?

Clar e ceva nașpa. Dar ce e. De unde vine? Dacă vorbim de agresivitate și tendințe de dominare, păi astea sunt caracteristici comportamentale care se moștenesc genetic în mare parte. Știu că unii extremiști tind să urle la orice dovadă științifică că nu ne naștem toți egali și că unele caracteristici se moștenesc, dar na. Agresivitatea și tendințele de dominanță se cam moștenesc.

Sigur, pare o problemă masculină. Doar că dacă iei o femeie normală și bagi testosteron în ea, o să devină brusc mai agresivă și mai dominantă. Deci nu e de la cromozomul y, e de la hormoni. Biologic suntem cu toții cam la fel. Deci o soluție ar fi să inhibăm testosteronul după pubertate și o colectare de spermă pentru reporoducere și să devenim toți o rasă de lezbiene, unele cu penis. Altfel na, populație umană + testosteron = un procent de oameni agresivi.

Hai să nu ne încurcăm în partea genetică a problemei. Să zicem că masculinitatea toxică e o problemă sistemică. Asta se sugerează. Că există undeva niște grupuri generale care o promovează. Unde, boss? Că am fost în destule grupuri. În niciunul nu se aplaudă agresatul de femei.

Dar să zicem că există grupuri în care genul ăsta de comportament e aplaudat. Sigur există. Păi hai să le identificăm și să le tratăm de la caz la caz. Atât timp cât nu e ceva generalist gen toți fotbaliștii, sau toți soldații sau toți oamenii de afaceri, nu ajută cu nimic un mesaj generalist de dezaprobare. Și ăia care o fac DEJA știu că e dezaprobat social. De-aia se ascund. Trebuie să îi găsim, nu să stabilim că nu e bine. E stabilit deja.

Eu am dezaprobat și m-am opus oricărui caz de masculinitate de-asta toxică pe care l-am întâlnit. Repet. Cazuri directe. Nu consider că ajută cu ceva să țipi în sus la aer. Că nu e ceva acceptat social care trebuie schimbat. Hai să identificăm medii cu masculinitate toxică clar și să vedem ce putem face pentru a le rezolva. Tot ce rezolvi aplaudând o reclamă în care un brand cerșetor de atenție se preface om și se poziționează moral față de o problemă complexă e să îți poluezi prietenii cu brand awareness gratis. Propagi ideea că companiile sunt oameni ca și noi, au voce, ne pot fi prieteni, ne îndrumă și ne ghidează. Nu doar vor să vândă căcaturi de care nu avem neaparat nevoie. Sunt parte din comunitate. Consumerism profund toxic. Dacă ajungem să vedem companiile ca pe îndrumători, chiar am belit colectiv pula ca specie și ajungem mai drone ca furnicile.

Salut. Sunt Radu și mă opun sever răului de pe lume. E destul rău pe lumea asta, ba chiar prea mult. Vă rog să mă aplaudați altfel sunteți niște cetățeni toxici care susțin răul de pe lume. Am donat un leu pentru a opri răul de pe lume, apropo.

***

factori si aspecte 10

mi-am dat seama ca am uitat sa il pun si aici. uraaat. fac asa de multe in ultimu timp ca si eu uit ce fac.

***

boboceva

cine primeste popa in casa cu boboteaza ii ultimu sclavete si merita scuipat in ochi se stie. sustinutul cersetoriei e la fel de imoral ca sustinutul coruptiei sau hotiei. macar cand dai bani la cersetori mai ai o scuza. inspira mila, par ca nu au casa etc. te gadila la empatia de animal simplu si iti pornesc frica aia ca in caz de doamnefereste cesentampla ajungi pe strazi ai vrea sa le fie si altora mila de tine asa ca animal simplu fiind ai impresia ca cumva universul tine minte faptele bune.

dar cersetorii barbosi cu fustana par toti indestulati. acolo nu ai nici o scuza. daia nu putem sa avem lucruri frumoase ba. niste unii intretin niste paraziti care nici macar mila nu inspira.

mai ales ca sunt niste unii care cumva sunt de acord cu mine dar sunt prea amiabili si servili din reflex sa zica ” mars ba ” cand bate barbosu la usa cu tupeu.

ati vazut ba ca mereu popa bate la usa cu tupeu? orice alt om bate timid asa. sa nu deranjeze. 2 3 secunde, considerand ca daca ala e acasa a auzit si daca are chef sa raspunda raspunde.

nu si popa. bate la tine la usa ca si cum e la el acasa si cineva l-a incuiat pe afara. asa. cu juma de pumn si minim juma de minut. raspunde in plm cine plm te crezi ba sa nu raspunzi la usa. tu nu realizezi ca sunt popa?

***

Cum să faci jurnalism de răzbunare cu un caz de revenge porn

Acum vreo lună s-a viralizat pe internet o poveste cruntă despre o fată care a fost hărțuită de un băiat, forțată într-o relație și umilită cu poze intime puse pe tot internetul, să o vadă toată lumea. O poveste care a indignat pe bună dreptate foarte mulți oameni.

Povestea este scrisă foarte bine și pe sentiment. Te face să empatizezi cu victima. Să simți umilința, neputința și injustiția, chit că nu îți spune clar ce s-a întâmplat. Nu s-a considerat că e nevoie. A fost de ajuns să ți să spună ce trebuie să simți. Ce, nu îți ajunge? Vrei să te încurci în detalii? 

Cum poți să sari să scuipi pe cineva, și să te scuipe ăla primul? Mă bulversează pur anatomia faptei. Îmi sună ca și cum băiatul x l-a scuipat pe băiatul y și din condei, autoarea a încercat să lase senzația că a fost invers. Că y a fost agresorul. Pare așa, formulare de capcană lexicală pentru copii. Ce e mai greu, un kilogram de vată sau unul de plumb? Am mai avut ceva nelămuriri de-astea dar am ridicat din umeri și am zis că e mai bine să îmi păstrez nelămuririle pentru mine, fiind extrem de irelevante în comparație cu tragedia.

La vreo săptâmână după scandal m-a contactat agresorul

Voia să spună povestea și din punctul lui de vedere. A mai încercat și pe la alții dar n-a fost curios nimeni. Pentru că vina lui e incontestabilă. Și atunci de ce să stai să vorbești cu un vinovat incontestabil? Orice narațiune prezentată de el prin intermediul tău va fi interpretată ca o încercare de a îi lua apărarea și te va murdări de stigmă prin asociere. Te va face un complice de-al lui.

Nici un om normal căruia îi pasă de propria imagine nu ar face asta decât dacă l-ar considera nevinovat. Presupunere care clar pică. Dovezile sunt incontestabile. Însă pe lângă dovezi și fapte incontestabile mai e și o nebuloasă de întâmplări implicate și sugerate despre care eram foarte curios. Așa că m-am dus să mă întâlnesc cu Hannibal Lecterul mioritic. Nu e ca și cum am vreo imagine de om demn de păstrat. Sunt mai curios decât demn.

Înainte de asta vreau să mă asigur, fiind un subiect delicat că intenția mea nu este de a îi diminua agresorului din vină. Nici măcar nu consider că e în capacitățile mele sau de competența mea de a stabili vina. Vreau doar să clarific niște fapte în capul meu și al vostru pentru că articolul inițial mi s-a părut groaznic de neclar. De verdict să se ocupe oricine consideră că ține de responsabilitățile lui să o facă. N-am stat să îmi zică ce crede, ce simte și cum vede el situația. M-au interesat doar chestiile pe care le poate dovedi și cum schimbă ele narațiunea poveștii. Să începem cu

Relația lor

Din text se înțelege (fără dovezi) că a fost o relație abuzivă, că el a urmărit-o pe la facultate îndelung, apoi cumva a convins-o prin dominare și agresiune să facă sex cu el. După o perioadă s-au despărțit și el a început să o hărțuiască cu niște poze intime pe care le avea cu ea și pe care o forțase să le facă. M-am băgat ca o țață în laptopul lui Vlad văd discuțiile din perioada aia.

Au început să vorbească pe Facebook cu vreo lună înainte de începerea facultății în 2016. El 20 de ani, ea 19. Flirturi, poze, ce ți-aș face dacă te-aș prinde, știți voi. Chestii normale de adolescenți cu hormoni până aici. Apoi a început facultatea, moment în care articolul spune că el a început să o urmărească. Nu se menționează cât în articol, dar probabil foarte puțin și intens, că cei doi au făcut sex fix în prima zi de facultate și discutau pe net despre ei ca și cuplu de ceva timp.

 

Aici articolul prezintă primul sex ca fiind o experiență traumatică pentru ea. A forțat-o. A agresat-o. I-a tras de pantaloni. Ea a plâns la final. Fix cum ai descrie un viol fără să folosești cuvântul „viol”. Posibil. Cred că n-a fost totuși o experiență în așa hal de traumatică însă dacă a doua zi flirtau pe net în continuare, făcând schimb de poze cu vânătăile de sex cauzate reciproc.

Articolul se obosește să-l prezinte ca psihopat de la început. Având un comportament deviat pe tot parcursul relației, însă din conversațiile celor doi pare că era o relație absolut normală, la fel de melodramatică ca orice relație normală între adolescenți narcisiști. Nici ei nu-i face vreo favoare articolul. Pare așa, o mimoză neprihănită, pierdută în spațiu și cu mai puțină voință decât un ficus care a fost manipulată ca un obiect, fără a avea nimic de spus și fără a se opune. Varianta că până la partea cu revenge porn relația lor era irelevant de normală și banală are mai mult sens, dar e mult mai puțin siropoasă.

O lună mai târziu a prins-o cu unul. Ăla l-a scuipat în autoapărare, cum știm de mai sus, la care psihopatul orgolios s-a dus acasă, a luat niște poze cu ea dezbrăcată și le-a trimis la rudele și prietenii ei. Două săptămâni mai târziu s-au porcăit la telefon două ore. Fragmente atent alese din cele mai nasoale lucruri zise de el le aveți în articolul original. N-ai cum să asculți înregistrarea aia și să nu concluzionezi că ai de-a face cu un psihopat. E aiurea însă că dintr-un dialog sunt tăiate doar replicile lui. Ea ce făcea? Râdea? Plângea? Se ruga de el să o lase în pace? Îl înjura? Îi spunea  că e un ratat cu pula mică care n-a satisfăcut-o niciodată? Nu știm și o să știm niciodată. Nu l-am întrebat că nu mă interesează varianta lui, nedemonstrabilă fiind. Însă cam în orice ceartă din istoria omenirii dacă insiști doar pe ce a zis una dintre părți iese un terci scos din context și manipulator.

Apoi el a luat pozele și a făcut niște conturi pe site-uri de escorte unde le-a pus cu numele și numărul ei de telefon. Ea s-a dus la poliție să depună plângere și polițiștii nu au băgat-o în seamă pentru că nu există legislație clară legată de revenge porn la noi în țară. Acuzatul zice că nu a mai agresat cu nimic victima de atunci și nu par a fi nici sugestii în articol, nici plângeri la poliție care să spună că ar fi continuat în vreun fel de atunci. Asta era în 2016, acum 3 ani. A dat o tură de poze la apropiații victimei și apoi o tură pe site-uri de escorte. Hărțuirea ulterioară a venit prin telefoane de la căutători de escorte și sentimentul victimei că poate fi urmărită pe stradă, pe care, ca să îl înțelegem, trebuie să vorbim puțin despre pozele ei nud.

Pozele nud

Citind articolul poți avea impresia că el a forțat-o să facă niște poze nud. Sau că a convins-o să le facă.

Pozele folosite de agresor (cel puțin o mare parte dintre ele, toate zice el, nu bag mâna-n foc, dar nici nu găsesc prin screenshoturile alea blurate altele decât alea) sunt de pe un tumblr public al tipei, unde isi ținea pozele nud și pe care le dădea cu link tipilor cu care flirta. A fost șters între timp. Încă le mai poți vedea cu un waybackmachine sau alte programe de genul, că internetul nu uită niciodată. Aici clar articolul minte pe față. Nu i-a zis că nu, i-a zis că da și i-a dat cu link.

Vă rog să nu mă înțelegeți greșit. Faptul că pozele erau pe un site public pe internet, puse de ea înainte de tot scandalul nu scade cu nimic fapta lui. Erau publice dar erau fără nume și nu i se vedea fața în niciuna. Deci n-avea de unde să știe nimeni că e ea, era absolut dreptul ei să își expună anonim corpul pe net și să dezvăluie că e ea doar cui vrea ea.

Însă nu i se vedea fața în nici o poză. Infractorul neagă că ar fi folosit în revenge porn-ul lui vreo poză în care tipei i se vede fața. E posibil să nu fie așa, că na, nu îl credem, dar nu văd nici în screenshoturile alea blurate de pe site-urile de escorte că ar fi alte poze decât alea fără cap.

Ceea ce nu micșorează cu nimic fapta lui, dar le face mult mai puțin compromițătoare decât par din articol. Nu era ca și cum ar fi putut să o recunoască cineva după poze. Singurii oameni care ar fi putut confirma că e ea în poze sunt ăia care o văzuseră deja dezbrăcată. Maxim câteva duzine de oameni, bănuiesc. Și chiar și ălora ar fi putut să le zică „nu-s io, bă, doar seamănă la corp”

Hărțuitorii de pe site-urile de escorte

Din articol se înțelege că drept urmare a acțiunilor lui Vlad, victima a fost hărțuită de anonimi care i-au aflat numărul de telefon de pe site-ul de escorte. Îi era frică să meargă pe stradă singură, să nu o urmărească cineva și să o agreseze. Trăia sub teroare. Însă dacă în poze nu i se vedea fața, după ce ar fi putut să o recunoască cineva pe stradă? Cu ce era ea mai în pericol de a fi agresată pe stradă decât oricare altă femeie de oriunde? E destul de ciudat că articolul se axează în paragrafe stufoase pe nesiguranța simțită de ea pe stradă. Teroarea zilnică. Cum și-a luat spary iritant și briceag ca să se protejeze cu toate că nici nu a acostat-o nimeni pe stradă și nici nu prea avea de unde și cum.

Hărțuirea reală, deși gravă (o contactau telefonic tot soiul de ciudați) putea fi contracarata destul de ușor (pui telefonul să inchida automat orice apel de la numere necunoscute sau mesaje timp de o săptămână două)

Iar de la asta la un sentiment constant de teroare când mergi pe stradă, cuțite și sprayuri e drum lung. Ori teroarea ei era în mare parte irațională, deci ținea mai mult de patologie decât de vreo agresiune reală, ori autoarea articolului a băgat partea asta din burtă, ca să stârnească gratis niște sentimente în cititor și să-l manipuleze spre a empatiza cu situația.

Dar poate a hărțuit-o el în continuare și nu știm noi, nu? Improbabil. Asta putem deduce din răspunsul poliției.

Nebuloasa legală a cazului

Din articol reacția poliției este prezentată a fi rece și nepăsătoare. Crudă cu victima. Ba chiar legea, de partea agresorului, o consideră pe victimă a fi de vină pentru tot ce a pățit. Oribil să trăiești într-o societate în care poliția are asemenea comportament.

Pentru a continua trebuie să înțelegem rolul poliției în societate. Poliția nu există pentru a face justiție. Pentru asta sunt tribunalele penale și civile. Scopul poliției e de a opri și prinde infractori. Ori în acest caz infractorul nici nu fugea, nici nu meșteșugea vreo faptă. Făcuse ce a făcut înainte de plângere. Sunt sigur că nu a mai făcut nimic după. Că dacă ar mai fi făcut, l-ar fi ridicat instantaneu poliția la a doua plângere (care în 2 ani nu a existat). Poliția intervine la hărțuiri. Ca să fie hărțuire, agresorul trebuie să facă ceva în mod repetat victimei.  Orice lucru din care să se înțeleagă că agresorul încă mai e un pericol pentru victimă. S-a încercat să fie trecut la infracțiunea de amenințare. Probabil de-aia l-a și înregistrat și posibil stârnit să zică toate mizeriile alea. E ușor să provoci un prost arogant și narcisist. Din păcate pentru ea a picat și asta. E o diferență mare între „o să te omor” și „m-aș bucura să mori”. Prima e amenințare. A doua e ce zice un psihopat neputincios. Până și dom judecător Cristi Dănileț a zis că nu s-a întâmplat nimic ilegal acolo (nu confunda ilegal cu imoral apropo).

Cum nu s-a putut demonstra nici o faptă penală iar fapta demonstrabilă (revenge porn) nu e legiferată de nici un fel, poliția chiar nu a avut cu ce să intervină. Evident că nu e bine și ar trebui să se facă niște legi și pe asta, dar asta nu e de competența poliției și cu siguranță nu vina polițiștilor că nu există cadru legal care să le spună cum ar trebui să se procedeze. Autoarea ori e lipsită de înțelegere elementară asupra rolului poliției în societate, ori speră că cititorii ei sunt.

Și aici înțelegem, de fapt, reacția poliției care le-a propus să se înțeleagă și să stabilească o sumă de bani. Din cum e prezentat se subînțelege așa, un iz de corupție. Că sistemul putred a încercat să închidă ochiul și să o forțeze să accepte bani în loc de justiție. Era cea mai bună sugestie pe care polițistul i-o putea da victimei. Ce s-a întâmplat aici nici nu are cadru legal, nici nu e de competența noastră. Decât să te târăști prin tribunale civile, ia-i 3000 de euro și asta a fost. Pentru ei e doar o plângere rămasă deschisă pe care n-au cum să o închidă nici în o mie de ani și care dacă s-ar rezolva amiabil ar fi excelent. Ce altceva putea să facă polițistul? Să fie Rambo și să ia justiția în propriile mâini?

Tipa a refuzat așa că plângerea a rămas timp de vreo doi ani într-o nebuloasă legală pe care nu pot să o explic fără să îmi prind urechile deși am vorbit și cu avocați. Dacă tipul ar fi cercetat penal pentru vreo faptă, ar fi primit hârtiuță și el și tipa, am fi știut și nu s-ar mai fi dat nimeni cu curul de pământ că justiția nu e corectă. În același timp nici nu a primit hârtiuță de-aia de clasare, care să zică că plângerea s-a închis și e nevinovat și curat ca lacrima (legal). Dacă mă întrebați pe mine, faptele n-o să fie considerate penale niciodată că nu prea au cum, și nici hârtiuța aia cu clasarea n-o să vină prea curând, că lumea e indignată și le-ar da apă la moară. Deci nu vă așteptați să se miște ceva în vreo direcție.

El zice că i-a zis nuștiuce Garcea că e ok și totul e terminat și n-are cine ce să-i facă vreodată. Să cred asta ar însemna nu numai să cred un băiat dubios în care n-am încredere, dar și o poveste la mâna a treia cu ce a zis un Garcea pe care nu l-am văzut în viața mea. Mie mi-e destul de clar că legea și-a terminat de mântuială treaba. Aici ar fi trei posiblități

– S-au comportat perfect dar din păcate pentru victimă, chiar nu există cadru legal în care tipul poate fi acuzat de ceva

– Poliția e incompetentă pentru că totul e incompetent în România și de-aia procesul legal a mers prost și lent

– Folosind relațiile părinților lui care sunt vag băgați in politică, tipul a făcut problemele legale să dispară, că e deasupra legii.

Ultima variantă sună a conspirație proastă însă autoarea „anchetei” a luat-o în brațe ca și cum ar fi 100% sigură și singura posibilă. Fără dovezi, ambreiaj pe narațiune. S-au pus familia Stat Paralel să facă să dispară niște fapte care n-au fost considerate penale de nicio lege.

Cealaltă femeie hărțuită

Cazul a forțat-o pe mama agresorului să se renunțe la cursa pentru europarlamentare. De la publicarea articolului e hărțuită prin comentarii și mesaje personale pe facebook de justițiari binevoitori care o umilesc că a fost în stare să crească asemenea monstru. Poate de altceva nu e vinovată, dar de asta sigur e vinovată, nu? Merită niște umilință publică și hărțuire.

Poate. Nu mă pronunț. Personal cred că modul în care fiecare reacționăm la decepții amoroase nu prea ține de ce am învățat în familie. Că nu stai să discuți cu maică-ta despre ce ai face dacă ai prinde-o pe gagică-ta cu unu. Cel puțin eu nu o fac. N-am simțit niciodată nevoia să îmi discut viața sexuală cu părinții. Cred că partea cu sexul și relațiile a vieții fiecare om o învață singur din experiența lui și e pur vina și responsabilitatea lui dacă o face greșit. Nu cred că o să hărțuiesc vreo femeie în viitorul apropiat, dar dacă o fac, sunt sigur că nici n-o să discut cu maică-mea în prealabil, nici n-o să împart vina cu ea.

Recapitularea poveștii, fără manipulări sentimentale și detalii nedemonstrabile

1.tip și tipă flirtează pe net o lună de zile normal

2.începe facultatea, tip și tipă fac sexică complet normal și intră într-o relație  normală

3.tip o prinde pe tipă cu un alt tip. Îl confruntă dar își ia o flegmă și pleacă.

4.umilit, tip se răzbună ca un om defect. Ia pozele cu tipa dezbrăcată în care nu i se vedea capul pe care asta le ținea pe tumblr-ul ei public de agățat artistic și le dă unor apropiați de-ai ei.

5.tipa se crizează. tip are power trip. se simte în sfârșit în control la modul bolnav. plusează. face niște conturi pe site-uri de escorte cu numele, telefonul ei și pozele alea

6.familia tipei intră pe fir. tipa se hotărăște să se ducă la poliție. înainte îl înregistrează ca să aibă probe. polițiștii consideră că nimic prezentat, deși nașpa, nu intră la penal, că așa e legea și nu ține de părerea lor.

7.tip află că s-a ajuns la poliție, se cacă pe el, bagă capul la cutie și o evită pe tipă

8.mama tipului află de caz dar n-are ce să facă pentru că răul a fost deja făcut

9.doi ani mai târziu, Venera de la Casa Jurnalistului, o ultrafeministă cu ultrabreton care a mai scris despre revenge porn află de caz și scrie despre caz.

Astea sunt lucrurile clare. În rest a zis ea, a zis el, a simțit ea, a simțit el. Jurnalistic nu mi se pare relevant. Consider că un jurnalist trebuie să prezinte faptele imparțial și să aibă încredere în cititor să decidă ce trebuie să simtă în legătură cu ele. Aici nu a fost cazul.

Despre Venera, bretonul ei și misiunea ei în viață

E destul de clar că articolul e plin de găuri. Sunt niște minciuni clare, niște manipulări, exagerări și paragrafe întregi de delir sentimental care uneori se contrazic singure. Din păcate e scris atât de vag și fără date și acuzații clare încât e greu să prinzi minciuna. Unde se afirmă lucruri, e ușor. Dar în 90% din articol nu se afirmă nimic. Se implică vag la sentiment și atât. Cu toate astea, găurile sunt vizibile, cum am demonstrat mai sus. Oare câte din faptele implicate neclar sunt la fel de false dar nu ar putea niciodată cineva demonstra că sunt, implicate neclar fiind? Un sfert de articol? Jumătate? Două treimi?

Mi-e destul de clar că deși faptele băiatului au fost oribile, nescuzabile și dovadă suficientă de vină au fost și profund exagerate în articol să pară mult mai grave decât sunt prin implicații, sugestii și manipulări emoționale. Unii mai misogini ar putea sări să arate cu degetul spre victimă. Că probabil ea a exagerat relatarea din răzbunare. Mă îndoiesc.

Din figurile de stil meșteșugite și paragrafele de emoție atent înfipte eu bănuiesc că a fost pur lucrătura autoarei articolului. Teorie pur personală, bazată doar pe această poză cu ea.

Orice om cu bun simț poate deduce după bretonul ăla că avem de-a face cu o ultrafeministă mânată de ideologie. Fata a mai scris despre un articol de revenge porn acum vreun an și a promis pe atunci că va fi stârpitoarea revenge porn-ului din România și de ce nu, tot universul. Așa că a stat cuminte, cu singura ei idee concretă, așteptând să apară încă un caz și încă un agresor pe care să îl execute public mediatic pentru binele omenirii.

Din păcate pentru ea, a apărut doar amețitul ăsta care da, se încadra în tipar prin anumite puncte esențiale, era și incontestabil vinovat, dar dacă ar fi prezentat cazul clar și imparțial, fără să ia drept scriptură ce zice o femeie umilită și cu chef de răzbunare și fără să înflorească faptele, nu prea i-ar fi păsat nimănui. Asta e, suntem cam de căcat, noi oamenii, și dacă victima nu e 100% inocentă și pură ca lacrima cristalului, nu ne pasă de ea. Dacă agresorul nu e psihopat din fașă până în mormânt, nu e destul de psihopat. Adevărul a trebuit să fie ajustat și brodat să se potrivească perefect lecției pe care Venera voia să o dea omenirii.

 

Prea mulți hărțuitori scapă. De aceea Venera Dimulescu l-a prins pe ăsta mai pricăjit, i-a umflat povestea până a făcut dintr-un inadaptat ditamai Hanibal Lecterul și l-a scos în față împreună cu familia, să-i execute public ca să vadă toți bărbații și să intre frica în ei. Să nu le mai vină idei la vreunul că ar putea să hărțuiască o femeie și să scape. Că o să pățească exact ca băiatul ăsta pe care toată viața lumea o să-l știe de hărțuitor de la un search pe google.

Apoi s-a culcat liniștită ca un prunc. Perfect convinsă că n-o să fie nimeni destul de nebun încât să semnaleze că a făcut din jurnalism doar o unealtă prin care să modeleze societatea și opinia publică după cum are chef bretonul ei. Cine ar avea tupeul să o acuze de aberat, după ce a stârnit toată gloata? Gloata e simplă și emoțională. Dacă vei spune că Venera mănâncă rahat în numele ideologiei personale, gloata va înțelege că ții cu agresorul, îl vezi nevinovat, vrei să dai vina pe victimă, ești un căcat de om și toate cele. Nu mă credeți? Uitați-vă în comentarii. Orice aș scrie, o să fiu acuzat de asta, bag mâna-n foc.  Nu contează că zic din două în două rânduri că sunt convins de la început că e vinovat și că nimic din ce zic aici nu are legătură cu gradul lui de vinovăție. Nu contează nici că am bolduit toate astea ca să fie mai clar de văzut.

Dacă e cinstit sau nu ține de cum simte fiecare justiția. Dacă tot se fură găini și nu se prind hoți de găini, până la urmă îl prinzi pe unu’ cu găina la subraț, nu mai bine zici că a furat șapte și îl spânzuri în piața publică? Dacă asta descurajează populația din a fura găini n-are cum să fie imoral, nu?

Agresorul zice că le-a băgat proces pentru defăimare ăstora de la Casa Jurnalistului. Mă îndoiesc că are vreo șansă să facă ceva. În primul rând pentru că e vinovat, să nu uităm, și în al doilea rând pentru că articolul nu îl acuză de nimic clar, pe lângă faptele incontestabile. Doar sugerează că e psihopat, că a siluit-o pe aia, că a urmărit-o și a chinuit-o o perioadă lungă de timp, că a agresat-o și multe altele. Avem senzația că a făcut astea, dar autoarea a avut viclenia stilistică de a nu le spune nicăieri ca și cum ar fi afirmații.

Misoginii ar putea spune că e răzbunarea victimei. Că „mara” a plănuit linșajul. Mă îndoiesc profund că fata a avut vreo legătură cu modul in care a fost scrisă povestea. Trecuseră deja doi ani. probabil trecuse peste. Dar dacă Venera s-a arătat dispusă să-l execute public din condei pe ăla, de ce să zică nu?

Și atunci ce e de făcut?

S-a întâmplat ceva oribil unei fete, ceva necinstit. Asta ne zice codul moral fiecăruia indiferent de ce zice litera legii. Ca gloată de oameni trebuie să facem ceva, nu? Să facem cumva să fie mai corect. Să pedepsim pe cine e de vină, nu?

Eu nu cred că e de competența cetățeanului de rând să dea verdicte și pedepse în cazuri de-astea. Nici când citește un articol scris de o feministă cu breton care prezintă 10% din poveste, nici când citește un articol scris de un misogin expirat ca mine care prezintă alt 10% din poveste. Cred că ar trebui să fie de competența justiției.

Așa că dacă chiar vrei să faci ceva util și bun, să îți verși energia aia acumulată din indignare că justiția nu a fost făcută, scrie o scrisoare parlamentarului care te reprezintă în care să îi spui că tu consideri că ar trebui să existe un cadru legal pentru „revenge porn” în care agresorii să răspundă penal pentru genul ăsta de fapte. Că de-aia sunt ei acolo și de-aia i-ai votat sau ai votat cu ălalalt dar n-a ieșit, din păcate. Poate nu se întâmplă nimic. Poate se întâmplă ceva. Cu siguranță e o șansă mai mare să se întâmple ceva bun dacă faci asta decât dacă înjuri o tanti pe Facebook pentru că ai citit tu un articol la sentiment care te-a umplut de indignare, scris de o feministă cu breton și agendă, care mai mult îți spune ce trebuie să simți decât ce s-a întâmplat și ești convins că aia e vinovată că a născut un psihopat.

Până la urmă ăsta e singurul verdict pe care îl dau. Agresorul e în continuare la fel de vinovat. Victima e la fel de victimă, iar Venera Dimulescu e o extremistă care n-are ce căuta în jurnalism, habar nu are cu ce se mănâncă și scrie doar articole la sentiment în care minte și manipulează. Ignoră orice nu îi susține narațiunea prestabilită și înflorește unde simte că e necesar. Nu e jurnalism, e doar propagandă. Poate ar trebui să scrieți un mail și acolo, la Casa Jurnalistului să o zboare că a mințit sute de mii de oameni în față, dacă tot suntem puși pe făcut bine. Să scrie povești lăbărțate în locuri unde nu contează adevărul. Gen Formula As. Infractorul. Sunt locuri și pentru oameni de-ăștia. Nu în presă, dar sunt.

Sau na, puteți să nu faceți absolut nimic. Ca până acum. Nu vă mai lăsați manipulați. Toată lumea are un program ideologic. Venera vrea să sperie bărbații în așa hal încât să nu aibă niciunul tupeul să zică nici măcar „bă” unei femei, eu vreau să opresc jurnalismul ideologic, sentimental, părtinitor și de căcat. Vlad vrea ca lumea să-l judece după ce a făcut, nu după ce se aberează despre el și nu vede ironia în faptul că un revengepornist a fost executat cu revenge journalism la fel de grețos și „mara” habar n-am ce vrea. Probabil vrea lăsată în pace.

***

Prea multe povești cu Moș Crăciun 7:

INSIST

7. Evoluție

Era trecut de 12 noaptea când Mihăiță auzi clinchete de clopoței venind din sufragerie. Inima îi stătu în loc de bucurie. În sfârșit avea să îl prindă pe Moș Crăciun! Avea deja 6 anișori, era băiat mare și de data asta chiar reușise să rămână treaz, nu ca în alți ani. Mihăiță se dădu jos din pat și porni tiptil spre sufragerie. În drum trecu pe lângă camera părinților. Dormeau duși. Ceva mișca lângă brad. Îl auzi și se întoarse.

– Crăciun Fericit, Mihăiță! spuse creatura, întorcându-se spre el.

Era un bărbat scund si rotund, chel, cu o mustața extrem de lungă și albastră, cu clopoței în vârfuri. Purta un costum decoltat, de toate culorile curcubeului și, cel mai șocant, avea un singur ochi în mijlocul frunții. Începu să danseze prin cameră bălăbănindu-se pe niște picioare subțiri și crăcănate, vesel, pe ritmul clinchetului clopoțeilor din mustață. Clipi din singurul lui ochi și rânji la Mihăiță. Fiecare dinte avea altă culoare.

– Mihăiță, spuse creatura, nu știi că nu e politicos să-l pândești pe Moșul? Of, of, of, măi Mihăiță, păi eu te știam de copil cuminte!

– Tu nu ești Moș Crăciun, se pițigăie Mihăiță speriat, gata să țipe.

– Ba chiar Moș Crăciun sunt, măi Mihăiță. Cum să nu fiu?

– Păi… nu arăți ca Moș Crăciun.

– Of, măi Mihăiță, tu știi cum funcționează poveștile?

– Nu… spuse Mihăiță, ștergându-se la nas, puțin speriat.

– Oamenii, de cand sunt ei, și-au spus povești unul altuia. Problema e că de fiecare dată când un om povestește o poveste mai departe, o modifică puțin. Fiecare modificare e micuță micuță, așa ca tine, Mihăiță, dar când povestea trece prin zeci de mii de oameni, timp de sute de ani, se schimbă de nu o mai recunoști! Eu sunt Moș Crăciun și așa am arătat tot timpul. Doar că poveștile s-au schimbat și s-au tot schimbat de Moș Crăciun ăla din povești nu mai arată deloc ca mine!

– Deci tu tot timpul ai avut mustața albastră și un singur ochi, Moșule?

– Da, măi Mihăiță. Cum arăt eu cu adevărat e al doilea cel mai neînțeles lucru despre mine.

– Să știi că chit că nu arăți cum credeam, tot îmi ești simpatic, Moșule!

– Și tu îmi ești simpatic, măi Mihăiță!

– Și, ce mi-ai adus?

– Uite că am ajuns și la asta. Nimic, măi Mihăiță. Eu nu vin în seara de ajun să aduc jucării la copii, măi Mihăiță. Nu am făcut asta niciodată. E iar o poveste de-aia care s-a povesitit de așa de multe ori încât nu mai are nici o legătura cu realitatea. Nu e ușor să fii Moșul, măi Mihăiță.

– Dar de ce vii, atunci?

– Ca să fac ce fac de când mă știu: să mănânc garniturile de la țevile de apă și să mă cac în mijlocul bucătăriei. Sincer nu știu cum s-a ajuns de la asta la adus cadouri, dar cred că orice poveste poate deveni orice altă poveste, dacă o povestesc destui oameni, măi Mihăiță.

***