Acum vreo doi ani erau vremuri ușoare. Toată lumea făcea covid, erau peste tot numai articole despre vaccin. Aveau spațiu peste tot să delireze că boala nu există și/sau vaccinul e o metodă de control al populației cu injectare de ???? pentru a cauza ????.

Anii au trecut, oamenii normali au trecut peste subiect însă schizofrenii au rămas acolo. Că asta e patologia bolii. Ai un gând obsesiv în cap care nu te lasă să respiri și absolut tot ce se întâmplă în jur e legat de gândul tău obsesiv.

Știri despre vaccin nu mai apar.

Oameni foarte rar mai fac covid. Mă rog, încă se face dar cum nu-i mai pasă nimănui să se testeze, a intrat la categoria „răceală nedefinită”.

Ei bine, oameni buni, m-a mâncat în cur să fac covid. M-a mâncat și mai în cur să zic pe internet.

Absolut toți schizofrenii stătuți de pe internet au sărit pe mine ca șobolanii lihniți. Au stat și s-au zbătut ca musca între geamuri doi ani fără să aibă ocazia să-și spună aceeași poezie care-i obsedează pentru că nu-i mai păsa nimănui și m-au găsit pe mine.

În primul rând boala nu există și în al doilea rând da, am făcut boala asta care nu există dar CU SIGURANȚĂ am făcut-o de la vaccin pe care CU SIGURANȚĂ l-am făcut cu sfințenie de minim trei ori pe an că altfel nu se explică cum am făcut boala asta CARE NU EXISTĂ.

Băi dar știți cum au sărit? Furibunzi. Asalt de-ăla cu venele pulsând pe frunte și cu ochii bulbucați. Faptul că am făcut eu covid nu numai că le demonstrează din nou fără loc de îndoială CĂ TOT CE ȘTIAU EI E ADEVĂRAT, dar și că cumva sunt ultimul om care se știe că a făcut covid fix ca să-i enerveze și să-i activeze pe ei.

Ăsta era planul big pharma. Să fac eu covid în off season ca să le stric lor liniștea.

Sunt un om foarte scârbos. Ori mint că m-am înbolnăvit ca să îi decredibilizez pe ei, ori de fapt m-am înbolnăvit de la vaccinul ăla care știu ei MULT MAI BINE decât mine de câte ori l-am făcut și când.

Dar nici dacă ziceam că am făcut boala kuru de la mâncat creiere umane ca un canibal nu cred că mă atacau în așa hal de mulți schizofreni.

E boală tristă rău schizofrenia. Că timpul și tăcerea doar le amplifică obsesia. Ei chiar nu înțeleg cum noi, ăștia normali, ne-am vaccinat, nu ne-am vaccinat, am făcut covid, n-am făcut, pizdele mă-sii, am trecut peste, ne-am văzut de viață în continuare.

Ei au rămas acolo și ne urăsc că n-am rămas acolo cu ei. Să discutăm de covid și de vaccin și în 2023. Fiind obsesia lor, e singurul subiect care contează. Cine nu discută despre singurul subiect care contează e un trădător al omenirii. Cine nu e de acord cu 100% din delirul lor schizofren ori e plătit, ori e idiot util big pharma.

Chiar acum un schizo pe X încearcă să mă convingă că de fapt n-am avut covid, m-am intoxicat cu arsenic și mi-am crescut temperatura corporală cu 3 grade datorită unei isterii de masă.

Oribil. Nu recomand la nimeni. Dacă faceți covid, mergeți pe burtă. În nici un caz să nu spuneți pe net că sunteți bolnavi că o să iasă schizofrenii de sub toate pietrele să vă spună că ce simțiți voi nu e adevărat și că sunteți dușmanul lor și al omenirii.

Nu. Nu folosesc termenul de „schizofren” peiorativ. Oarecum am terminat o facultate în domeniu, știu că peste 1% dintre oameni suferă de boala asta, știu că nici un sfert dintre românii care suferă de ea nu sunt diagnosticați și că din sfertul ăla doar un sfert se tratează.

Pentru că parte din boală e să fii convins că nu ai nici o boală și că ăia care vor să te convingă să te tratezi sunt dușmanii tăi.

Boală grea schizofrenia și vremuri grele pentru schizofreni. Au găsit toți obsesia cu covidul, s-au găsit între ei să și-o alimenteze în cercuri mici și ne urăsc pe noi toți ăștia care nu vrem să dansăm cum cântă melodia din capul lor.

De fiecare dată când apare un film biografic, seminteligenții încep să se smiorcăie de lipsa de acuratețe istorică.

-12 momente din filmul Napoleon care au fost pe lângă istorie!

– De fapt Freddie Mercury nu s-a certat cu restul formației înainte de Liveaid ca în Bohemian Rhapsody!

– De ce Oppenheimer de fapt, ca să vezi, cand a explodat ciumperca aia n-a scuipat gumă de mestecat pe jos să zică „oh yeah it’s oppenheiming time!”

Nu, nu au făcut producătorii, scenariștii și regizorii greșeli. Ai tu niște așteptări nerealiste de sfertodoct de la un biopic.

Biopicul e, prin definiție, smegma artei cinematografice. Pentru că oricare ar fi personajul și subiectul, trebuie să iasă un film.

Trebuie să aibă structură în trei acte, să vedem personajele cum se cunosc în actul I, eroul nostru că e pe cai mari dar și-o ia în freză în actul II și se regrupează, învață și își depășește obstacolele în actul III.

Trebuie să aibă și o poveste de dragoste acolo și pașii poveștii de dragoste trebuie să fie fix în același ritm cu pașii poveștii principale.

Cu mici excepții, viața NIMĂNUI nu are fix ritm de film. Povestea de dragoste se întâmplă la 15 ani distanță de povestea eroică, certatul și împăcatul cu prietenii la 15 ani distanță de marea provocare și confruntarea cu marele dușman.

Așa că dacă vrei să iasă film, trebuie să delirezi. Să faci sărituri temporale, să amplifici sau să muți prin timp anumite conflicte ca să se pupe cu cum curge narațiunea. Să exagerezi și să inventezi acolo unde lipsa de informație istorică îți permite.

Altfel nu iese film.

Așa că dacă vrei istorie, citește o carte. Uită-te la un documentar. Da documentar real, nu mizerie de-aia cu actori care îți „reimaginează” dialoguri istorice.

Și dacă vrei un film, încearcă o ficțiune bazată pe nimic. Că aia le permite autorilor să facă ce le trece lor prin cap acolo.

Nu păcălești pe nimeni că ești cult că te uiți la biopicuri. Că nu-s culte. N-au fost niciodată. Numai sfertodocții cred că e activitate de oameni inteligenți să te uiți la astea. Sunt doar niște struțocămile în care structura cinematografică îți limitează acuratețea istorică și istoria îți limitează libertatea creativă.

De aia sunt făcute pentru idioți. Idioți cărora le fug ochii când citesc litere. Care au impresia că pot să fenteze cititul și să devină culți uitându-se la filme. Care pleacă de la biopicuri complet convinși că au învățat niște istorie când tot ce au reținut e că Napoleon era un băiat cu o pălărie ciudată.

Știu că la voi în cercurile de mediocri e admirabil să te uiți la biopicuri. Că simțiți că e activitate culturală. Dar așa simțea și Becali când răsfoia cărți și sublinia cu carioci colorate părțile pe care le înțelegea.

Vai, o nu! Moare GSP. Se duce jurnalizzzmu! Ce ne facem fără jurnalizm?

Jurnalismul e mort de la criza anterioară. Din 2011. Cam de atunci s-a oprit din a fi autosustenabil. Sigur, hoitul a fost conectat la aparate. Bani de la stat. Bani de la ONG-uri care vor propagandă. Bani de la corpo care cred că-l pot face profitabil transformându-l într-o capcană de strâns date personale cu clickbait.

Dar jurnalismul e mort. Mort de un deceniu. Da, e conectat la aparate și încă mai are puls, dar activitate cerebrală nu mai e de ani buni. E doar o legumă cu puls.

Cel mai tare m-a mirat la GSP că au reușit rudele să țipe la doctori atâta timp să-l țină pe aparate, sperând o minune. Dar n-ai cum să susții 70 de „jurnaliști” pe un tiraj de 30 000 de exemplare.

Mai ales că presa sportivă e cea mai ușor de scris presă. Trebuie doar să relatezi ce s-a întâmplat sau să aberezi pe lângă un citat din Becali. Un băiat de inteligență medie, care știe să hrănească AI-ul cu keyworduri îți poate „scrie” lejer 30-50 de articole de presă sportivă pe zi.

Adică dublu cât produc ăia 70 de „jurnaliști”. Și nu e ca și cum scade calitatea. Că e sport. Nu are nuanțe, subtext. Nu necesită explicații și context. E sport.

A scris Dana Lexe un articol lăbăcit acum câteva zile despre cum presa scrisă nu moare, pentru că îi place lui mirosul de ziar și cum se simte hârtia. Moare o dată cu generația lui. Că fandosiții din alte generații au alte plăceri superficiale ale formei în care e prezentat conținutul.

Sunt sigur că acum 50 de ani, un Dana Lexe interbelic scria cum lumânarea nu va muri niciodată, pentru că e aiurea să citești la lumina becului, că nu e mirosul ăla de fum. Lumina pâlpâindă și alte prostii.

Dar presa tipărită moare o dată cu generația lui Dan Alexe. Adică încă vreo 10 ani maxim.

De ce dracu să ai jurnaliști pe sport, care fac mofturi, ling case de pariuri 10 ani și după îi taie deontologia, au pretenții nejustificate de banul produs, bășini, când poți să faci tot rahatul ăla cu un student și chatGPT?

Au trimis scrisoare alarmată și profesorii de la jurnalism. Normal. Că dacă se prind și ultimii amețiți cât de irelevant a ajuns domeniul, chiar nu mai vine nimeni la facultatea aia să le plătească salariile.

La fel de alarmați au fost și colegiul potcovarilor, când s-au ieftinit mașinile.

Alarmați-vă, cetățeni! Nu putem trăi într-o lume în care fosile nu-s plătite să clefăie păreri despre cum dau cu piciorul în minge niște țărani. Cum nu putem trăi într-o lume fără căruțe trase de cai.

Cetățeni!
Am observat mult smiorc pe internet în ultimele săptămâni. E bine. Demonstrează că suntem niște oameni cărora ne pasă!

Problema e că ne pasă foarte haotic.

Sunt prea multe subiecte de smiorcăială cu care trebuie să jonglăm în momentul ăsta și mi-e că o să iasă balamuc dacă nu ne organizăm puțin. Așa că propun un

PROGRAM SĂPTĂMÂNAL DE SMIORCĂIALĂ

LUNI – smiorcăim pentru palestinieni

E subiect greu, e subiect curent. Mai bine să scăpăm de el la începutul săptămânii, ca să nu stăm cu grijă.

MARȚI – smiorcăim pentru schimbările climatice

Subiect etern. Planeta se duce de râpă. N-ai cum să greșești cu el. E un smiorc cinstit și necesar. Genul ăla de smiorc care nu ia aurul dar prinde mereu podiumul. E bun și ca zonă tampon între smiorcul anterior și următorul, ca să nu o întoarcem prea brusc.

MIERCURI – smiorcăim pentru Israel

Până la urmă la ei a început masacrul. O să spui că n-ai cum să smiorcăi pentru ambele tabere, că pari ipocrit. Nu și dacă vorbești doar de victime. Așa pari extrem de empatic fără să-ți pui pe nimeni în cap. Dacă cineva vrea să te prindă în capcane de dezbatere gen „cu cine ții?” sau „a cui e țara aia de drept?”, te întorci la victime. Nimeni n-o să poată să mute subiectul de pe victime fără să pară jeg uman.

JOI – smiorcăim pentru Ucraina

Știu că nu mai sunt sentimentele ca la început. Că a dispărut pasiunea. Chimia. Dar se ține bine și încă mai putem să dăm acolo cu lacrimi. Încă merge. Merge lejer.

VINERI – smiorcăim pentru minoritățile sexuale

Fiind Casual Friday, poți să vii cu preferințele tale personale. Ori să te smiorcăi că-s oprimați, ori că vin și ne corup copiii. Cum vrei tu. Alege-ți aroma de smiorc preferată și savurează-l în șlapi și cămașă cu floricele.

SÂMBĂTĂ – fiind weekend, băgăm un smiorc rapid și superficial. Așa, să fie. Fără să ne spetim. Așa că intrăm pe chatGPT și îi spunem „scrie-mi un text de două paragrafe pe ideea: școli, spitale, corupție, asta-i românica, frate, n-ai ce să faci”. Post și gata.

DUMINICA – NU NE SMIORCĂIM. E zi de repaos. Maxim un oftat cu direcție nespecifică.

Haideți să ne coordonăm puțin. Sunt sigur că dacă nu ne mai smiorcăim ca chiorii și ne ținem de program, putem să bifăm toate subiectele mari eficient și plăcut pentru toată lumea. Mulțumesc de considerație.