Despre lucruri care nu se exclud reciproc

Unii oameni consideră că e amuzant că daniela crudu și-a luat omor domestic de la concubinul ei.
Alții consideră că e tragic. Violența domestică e mereu tragică.

Să vă spun un secret: nu se exclud reciproc.

Am văzut când eram mai mic un filmuleț cu o grasă care cădea pe o scară rulantă care urca și vă spun sincer cu mâna pe inimă că lucrurile pot fi și tragice și amuzante în același timp. Spre exemplu, piticii. Tragedia și amuzamentul se exclud doar dacă ești atât de simplu încât nu îți încap amândouă în minte. Majoritatea lucrurilor tragice au un unghi amuzant din care pot fi văzute și majoritatea lucrurilor amuzante au un unghi tragic din care pot fi văzute.

Mulți cocalari dau vina pe ea. Ca și-o caută. Și adevărul e că dacă scoți în cantonament toți fotbaliștii care au caftit-o sau au ars-o cu țigara pe Daniela Crudu la viața ei, scoți de vreo două echipe. Cumva asta e tipologia ei de bărbat: fotbalist de la țară cu palma grea.

Oamenii sensibili sunt profund revoltați de asemenea insinuare. Niciodată în cazurile de violență domestică nu e vina victimei, animalelor!

Să vă spun un secret: mai mulți oameni pot fi vinovați de o faptă, fiecare în felul lor.

Daniela e genul ăla de femeie crescută în sărăcie, cu tată alcoolic și abuziv care venea seara acasă și lua la scatoalce tot ce mișca. În repetate rânduri și-a exprimat în public idei de genul „dacă nu te bate înseamnă că nu te iubește”. Că așa defect a fost crescută și formată. Asta caută când se simte neiubită: să fie bătută și dominată ca dovadă de dragoste. În capul ei defect, bărbatul trebuie provocat din când în când la violență și dacă nu prestează e desconsiderat.

Îl scuză asta pe gherțoiul care i-a umflat capul? Bineînțeles că nu. Animalul ăla e 100% vinovat de acțiunile lui. La fel cum mediul ei familial e 100% vinovat pentru ideile proaste cu care a fost formată și ea e 100% vinovată că nu a reușit să-și depășească traumele din copilărie.

Așa e vina asta, un căcat complicat. Dacă un om cade într-o groapă care nu trebuia să fie în drum e 100% vina lui că nu s-a uitat pe unde merge dar și 100% vina ăluia de a săpat-o.
Viața e complicată. E tragică și amuzantă în același timp. Nu se exclud reciproc. La fel cum vina clară a cuiva nu exclude vina celorlalte părți implicate.

***

Greierele și furnica (fabulă veche românească)

Toată vara greierele a cântat, a dansat și s-a relaxat. A fost și la mare câteva săptămâni, s-a dus și pe la festivaluri. Viață de huzur. Între timp vecina lui furnica a muncit încontinuu. A semănat ogoarele, le-a udat, le-a treierat. N-a avut timp nici de distracție nici de prieteni. Îl mai vedea pe greiere dimineața, când se scula să se pună pe muncă. Acesta venea acasă vesel și amețit.

„Dacă o ții tot așa, o să mori de foame la iarnă”, îl tot povățuia furnica. „Ar trebui să te apuci de muncă, vecine. Cât crezi că o să țină așa?”. Toamna veni pe nebănuite. Furnica avea hambarul plin de grâne. Greierele nimic.

Doar că guvernul micșoră taxele de import la grâne și piețele se umplură de grâne din Turcia, unde e mâna de lucru mai ieftină și agricultura ceva mai bine automatizată. Furnica pur și simplu fu nevoită să scadă la preț sub costul de producție, altfel risca să rămână cu grânele nevândute, așa că intră în toamnă pe minus. Pe deasupra subvențiile pentru agricultură de la guvern întârziară și furnica pur și simplu nu dispuse de destule lichidități cât să cumpere semințele necesare pentru următorul sezon. Fu nevoită să subînchirieze ogoarele și să vândă teren doar ca să-și plătească creditul ipotecar la casă. Iarna o găsi aproape în faliment.

Între timp greierele își făcu cont de instagram și începu să cânte trap. Followerii veneau organic și mulți. Nebunia începu când îi dădu Dorian Popa tag într-un post, cu descrierea „ia fii atent ce le zice băiatu meu #greierele, jonule!”. Direct viral. După începură să vină contractele promoționale. Ba un suc, ba o bere, ba o schemă piramidală, important e că veneau. Odată conscarat pe piața de influnceri, greierele începu să facă challenge-uri, rap battle-uri și provocări cu ceilalți vloggeri faimoși, își găsi reprezentare și brusc prețurile pentru promoții și activări crescură. Greierele intră în iarnă cu un Mercedes CLS luat cu banii jos și un teren pe care se ridica ușor o vilă cu două etaje.

Furnica în schimb ajunsese la sapă de lemn. Așa că fu nevoită să vândă tot ca să-și acopere datoriile și se angajă săgeată la greiere. Șofa, făcea cumpărături și ducea acasă gagicile pe care le agăța greierele în cluburi. Se apucă să învețe montaj, ca să fie mai utilă greierelui cu videoclipurile dar nu avea nici un talent la asta. Trăia cu groaza constantă că greierele o va da afară și va rămâne pe străzi așa că acceptă să trăiască din salariul minim pe economie, ca argat de casă până la adânci bătrâneți.

***

Coșmarul multicultural

 

Îi plăcea partea asta a țării, chit că erau mulți etnici locali. Atât timp cât nu ridicau steaguri verzi sau țipau după autonomie, erau chiar simpatici. Iar bucătăria lor chiar merita să le auzi limba spurcată. Mai ales că acum îi ghiorăiau mațele. Kürtöskalács scria pe gheretă.

„Un colac secuiesc” comandă el într-o românească impecabilă, ridicând un deget în aer ca să puncteze impecabilitatea limbii. Vânzătorul se întoarse zâmbind și spre oroarea lui era complet nepalez și lipsit de orice rușine în legătură cu asta. Îi întinse un colac secuiesc cu mâinile lui mult mai maro decât media țării. Colacul mirosea puțin a ghimbir.

„De ce miroase a ghimbir?”, se revoltă el.

„Știți, patronul e chinez și a venit cu rețeta lui”, răspunse nepalezul evident într-o română stricată.

Atunci nu mai putu și dădu cu colacul de pământ. Un paznic îl văzu și se grăbi spre el. Paznicul avea un poncho, mărgele la gât și era foarte, foarte sudamerican. „Que ora es!?”, țipă imigrantul. „Nu vorbesc mexicană!” se apără omul nostru în timp ce paznicul îi sucea mâna. „Ay caramba! La cucaracha!” urlă sudamericanul, evident bucuros de oportunitatea de a pune un localnic la pământ.

„De când terenul ăsta e cumpărat de arabi care-l subînchiriază, securitatea e la maxim pe aici. Așa e la ei.” se scuză nepalezul în româna lui strâmbă, în timp ce omul nostru era târât spre o dubă. Pe lângă ei trecu un vietnamez care scuipă în bătătură țipând „Dacii sunt o invenție a naționaliștilor!”.

Dan Puric se trezi plin de sudori. „Ce-ai pățit?” îl întrebă Tudor Gheorghe îngrijorat. „Nimic. Am avut iar coșmarul ăla” îi răspunse cunoscutul mim. Folcloristul îl pupă pe frunte și îl luă în brațe, ca să îl calmeze. „O să înfrângem multiculturalismul mâine. E tărziu. Hai să lingurim și să ațipim”, mormăi el pe sub mustață.

***

Despre oameni chibziuiți care se spală pe mâini înainte de a se căca



Mulți oameni fac mișto de Firea după poza asta. „Haha, uitați la ea, e proastă de respiră pe gură, de-aia nu simte nevoia să tragă masca aia și peste nas”. Nu e chiar așa. Ăsta e stilul ei. Nu mai criticați ce nu înțelegeți.
 
Firea, după ce se cacă, se spală doar pe mâna dreaptă deși se șterge la cur cu stânga. Pentru că așa e stilul ei.
 
Când face sex cu pandele și nu vrea să mai spawneze boraci, îi trage un prezervativ peste coaie. Pentru că așa e stilul ei.
 
În loc să închidă calculatorul la sfârșitul zilei de muncă, doar întoarce ecranul monitorului spre perete. Că așa e stilul ei.
 
De fiecare dată când Firea mă enervează sau mă scârbește, (singurele reacții pe care le stârnește în mine), îmi vine așa o poftă să mă duc să dau un șut în cur. Nu ei. Lu’ Barna.
 
Știu că trăiești într-o bulă de hipsteri care se smiorcăie constant de Firea și că ți se pare aberantă posibilitatea să mai prindă un mandat, dar spoilere: e foarte probabil să mai ia un mandat. Și dacă-l ia, nu e meritul ei, e imbecilitatea lui Barna, Cioloș și toți băieții ăia deștepți care au refuzat să prezinte un candidat comun la primărie și vor să ne bage paișpe agarici care să se bată pentru locul doi, după care să se combine în turul doi într-un agarici mai mare pe stil Voltron care să o bată pe Firea.
 
Vlad Voiculescu e băiat valid dar are treabă să candideze la primăria București cum am eu treabă să mă fac balerin.
 
De ce dracu’ să faci campanie timp de două tururi pe un singur nume să le intre ăla bine în cap alegătorilor când poți să debusolezi publicul cu paișpe opțiuni în turul unu și dup-aia să te ambalezi timp de doar două săptămâni să-l promovezi pe contracandidatul rămas?
 
Pentru că Barna e genul de băiat deștept care când vrea să poarte o cămașă, se îmbracă cu paișpe una peste alta după care dă jos treișpe.
 
Barna e genul ăla de tip isteț și cerebral care când vrea să mănânce o ciorbă la restaurant, comandă paișpe, după care scuipă în treișpe și le trimite înapoi.
 
Barna nu e genul care să se spele doar pe o mână după ce se cacă. Nu. El e atent și elegant. Se spală vertiginos până la cot pe ambele mâini. Dă cu săpun și se clătește de minim trei ori până să se simtă plenar curat. Doar că o face înainte de a se căca, nu după. Că așa e el. Băiat deștept. Și de-aia e foarte probabil să mai avem niște Firea, cel puțin până în 2024. Mulțumită lui.
***

De data asta chiar ne omoară coronavirus pe toți

Prima dată când am murit toți aveam vreo 7 ani.

Era foarte clar că toată planeta o să fie infectată cu SIDA în cât mai scurt timp. Discutam și la școală, în pauză despre asta. Nu era de sex, că habar n-aveam ce e aia. Dar știam cu toții că sunt oameni în autobuz care au ace infectate și te înțeapă când te duci acasă. Asta când nu sunt la piață, să injecteze banane. Și după ce te infectezi, vrei să infectezi pe alții. Dup-aia am murit toți de boala vacii nebune. Apoi de gripă aviară, SARS și de pestă porcină. Ce să mai, de când mă știu, la maxim 5 a venit câte o epidemie de-asta nasoală și ne-a curățat pe toți. Oare de o să murim după ce murim de coronavirus?

Orice om care nu suferă de vreun handicap mintal sever știe că atunci când e vorba de epidemii, te uiți la rata de mortalitate. Adică câți crapă din ăia infectați. La ciumă bubonică, spre exemplu, se apropia de 50%. SARS ajungea și la 10%. Bășina asta de liliac abia e pe la 5%. Și 5% nu înseamnă că din 100 de infectați mor oarecare 5. Înseamnă că din 100 de infectați, probabil cei mai slabi imunitar 5 mor. Adică bebeluși, boșorogi și imunocompromiși. Daăștia mor și de la gripă și multe alte boli comune. Și ăstea au grad ridicat de mortalitate printre firavi. Deci na, și dacă ne infectăm toți, o să fie trist, da‘ n-o să fie grav. Plângem puțin și dup-aia duduie economia, că bebelușii, bolnavii și bătrânii obiectiv sunt frâne.

Dar ca specie suntem fascinați de epidemii cum suntem fascinați de cataclisme naturale. Cel mai comun fetiș uman și cel mai bolnav e ăsta cu sfârșitul lumii. Toți avem fantezia secretă că brusc o să se ducă societatea de râpă și noi cumva supraviețuim. Că în secret toți urâm societatea și în secret toți ne credem mai capabili în fața calamității decât vecinul nostru. E de înțeles cumva. Ar fi cam de căcat să treci prin viață fără să prinzi sfârșitul lumii. Să o scalzi 80 de ani pe aici fără să prinzi calamitate, război, epidemie sau na, orice scuză de a degenera spre canibalism. Din păcate însă, toate semnele arată că cam asta o să fie viața noastră: 80 de ani de fâsâieli și discuții despre sfârșitul lumii care clar vine la anul în fiecare an. Și idioții o să cotcodăcească de fiecare dată când un ipotetic bulgăre de sare stă să cadă de pe o sobă imaginară peste un copil închipuit.

Cei mai mari fani ai noncalamităților mai virale pe social media decât biologic sunt autoritățile din state corupte și pline de idioți. Abia așteaptă să apară fondul de panică ca să justifice niște cheltuieli pentru soluții fictive la probleme imaginare. „Haideți să dăm roțile mașinilor cu apă cu săpun! Are un băiat o firmă! Cerem un milion pe găleată de apă cu săpun, n-o să zică nimeni nimic că dacă zice îl acuzăm că vrea să murim toți din cauza lui”.

Nu s-a răcit primul chinez că s-au apucat alde aeroportul Otopeni de achiziții inutile: camere de filmat care detectează febra și alte aberații care nu funcționează nici pe hârtie. Murim cu zile în cel mai poluat oraș din Europa și Firea face conferință de presă de urgență despre pericolul coronavirus. A mai bifat cu nonproblema asta o săptămână de muncă. Discuții, celule de urgență, niște afișe despre spălat pe mâini și gata. Ne-au protejat autoritățile. Ce, credeți că dacă vine o epidemie de deochi n-o să se scuipe și în sân? O să se scuipe. Și o să ne salveze de deochi. La Otopeni o să ne dea și ațe roșii, să ne legăm la mână. Se muncește.

***