(fragment din Întreprinderea)

Stelică nu se putea abține. Era un contrarian. Fiecare specie inteligentă avea un procent mai mare sau mai mic de contrarieni, în funcție de cât de imprevizibil era mediul natural al planetei pe care s-au dezvoltat. Cu cât mai multe calamități neașteptate, cu atât mai mulți contrarieni. Când auzea un consens popular pe absolut orice temă, primul gând al contrarianului era „Ia stai, mă, nu cumva e fix invers?”. Apoi concluziona că întradevăr e invers. Pentru că atunci când pornești de la o concluzie, e mult mai ușor să aduci argumente. 

Scopul lor în evoluție e simplu și logic. Sunt un mecanism de siguranță pentru situațiile în care consensul popular să dovedește greșit, oricât de rațional părea. Tot satul alege să-și construiască case pe malul mării, să pescuiască și să stea la plajă în afară de câțiva tâmpiți care aleg să stea în vâful muntelui, într-o peșteră mărăcinoasă și friguroasă fără nici un alt motiv în afara faptului că s-au născut contrarieni. Doar că o dată la douăzeci de generații, un tsunami vine de nicăieri și rade toate casele de pe malul mării. Supraviețuiesc doar nebunii din vârful muntelui, care n-aveau nici un motiv să fie acolo, că nu e ca și cum anticipase vreunul dintre ei că o să vină o calamitate. Doar i-a călăuzit deviația de personalitate accidental spre siguranță. Drept urmare procentul de contrarieni din cadrul speciei crește. Aceștia devin doar o frână și o bătaie de cap inutilă pentru întreaga specie până la următorul tsunami.

Contrarienii sunt responsabili și cu stabilirea granițelor unei specii. Îi găsești la limita dintre zona unde traiul este tolerabil și zona în care este imposibil. Spre exemplu la specia umană, în istoria pierdută în negura timpurilor, un contrarian a zis „De ce crede toată lumea că e bine să trăiești în locuri în care nu mori congelat dacă stai jos o oră? Eu o să mă duc undeva unde e cel mai frig, o să-mi fac o casă din zăpadă și o să mănânc foci și pește toată viața mea și la fel și toți urmașii mei!”. Așa au apărut inuiții, o cultură frumoasă și aparte care n-ar fi existat niciodată dacă nu ar fi fost contrarieni.

 Acestea erau excepții însă. Excepții venite mai mult din circumstanțe decât din cine știe ce calitate inerentă a unui contrarian. Procentul de contrarieni în specia umană era undeva aproape de 5% și 99,99% dintre ei duceau o existență neplăcută și inutilă în care doar îngreunau viața tuturor oamenilor din jur, fiind nefericiți și făcând și pe alții nefericiți. Iar Stelian cu siguranță se încadra în acest tipar de contrarian. 

„Nu sunt contrarian!” țipă Stelică din tot pieptul lui costeliv, exact cum ar țipa orice contrarian. Paradoxal, oamenii normali habar nu au dacă sunt contrarieni sau nu, în schimb contrarienii sunt siguri că nu sunt. 

Semnele că omul nostru e contrarian irecuperabil se văzuseră de la sfârșitul adolescenței când se hotărâse să se căsătorească cu o fată de la el din cartier cu câțiva ani mai mare, în ciuda protestelor tuturor prietenilor care argumentau destul de logic că nu prea e bine să-ți faci casă cu o persoană căreia i se zice „Baracuda”. Aceasta i-a golit portofelul, i-a tocat și ultimul strop de optimism și i-a umplut patul matrimonial cu diverși, printe care chiar și prietenii anterior menționați care îl avertizaseră că așa o să se întâmple. Stelian nu își revenise de atunci dar, ca orice contrarian, era convins că soarta are ceva cu el nu că el se opintește instinctiv împotriva sorții.

Matt Walsh, un influenker american conservator a făcut acum un an un filmuleț căruia poți să îi zici documentar doar dacă îmi zici mie culturist despre toată problema cu tranșii,

ce e aia femeie,

ce și cum e cu discernământul la copii,

când și cum ar putea să-și aleagă sexul,

ce e aia sexul,

cât din el poți să alegi,

cât din ce alegi e alegerea ta și cât e determinat socio-cultural.

Subiecte greoaie și complicate, dacă le-ai trata corect.

Alaltăieri l-a pus moca pe twitter și după o mare melodramă pe subiectul „va fi sau nu cenzurat pentru că rănește niște sentimente în oamenii sensibili și cumva am ajuns ca societate într-un punct în care sentimentele oamenilor ușor de ofensant sunt responsabilitatea noastră, a tuturor”, până la urmă a pus Elon Musk cariciul pe masă și a zis NU DOM’LE, E FREE SPEECH. ARE VOIE. ȘI ÎL RECOMAND TUTUROR PĂRINȚILOR.

Frumos. Mă știți. Sunt absolutist al dreptului de liberă exprimare și pot argumenta acest drept în fața oricui până începe să mă înjure printre scâncete.

Puteți vedea documentarul mai jos. L-au văzut 80 de milioane de oameni în doar două zile.

Dar nu cred că are rost, pentru că e o porcărie sinistră.

Am să demonstrez că e o porcărie sinistră. Da, ați ghicit. Ăsta e un text în care enervez pe toată lumea din ambele tabere, că așa sunt părerile mele. Enervante pentru toți extremiștii. Pentru că extremiștii sunt cei mai proști oameni din lume. Ei sunt convinși că toate problemele din lume sunt simple și clare și că cine nu le vede ca ei e de fapt „extremistul”.

Cine nu se fute cu mine se fute împotriva mea.

Ăsta e principiul pe care merge orice extremist, indiferent de extremă și pentru asta merită să i se lipească gumă în păr, să scuipi pe deget și să i-l bagi în ureche și toate lucrurile care-ți vin prin cap care ar opri un om din a fi mulțumit în propria autosuficiență.

Înainte de a intra în pâine vreau să mă adresez idioților care au ajuns până aici și deja sunt convinși că sunt un progresist globalist care critică ciorna video pentru că are opinii opuse celor exprimate acolo. FALS. 80% sunt de acord cu ce zice agariciul de Matt Walsh. Problema mea nu e cu ideile prezentate ci cu MODUL de prezentare care este profund toxic.

Cum ar fi trebuit să fie ca să fie documentar și util, că nu e niciuna nici alta.

În primul rând trebuie să definim utilitatea asta. Care ar fi utilitatea? Păi, utilitatea ar fi dacă ar fi făcut într-un mod în care să ajute oamenii care nu au o opinie pe care sunt 100% siguri, adică neidioții, să înțeleagă problema. Să vadă o prezentare OBIECTIVĂ la finalul căreia să își folosească mintea de neidioți ca să ajungă singuri la o opinie.

Matt nu face asta. Te ia de mânuță din secunda 1, îți spune mură-n gură care e opinia la care trebuie să ajungi apoi te ghidează printr-o serie de tablouri și interviuri menite să îți confirme că opinia pe care ți-a băgat-o el pe gât din secunda 1 e cea corectă. Face asta prin niște mecanisme foarte simple.

Suprasimplificare

Niciunul dintre cazurile prezentate nu îți lasă vreo urmă de îndoială că n-ar avea dreptate. Toate cazurile sunt clare și evidente. El are dreptate și ăilalți nu. Cazurile mai gri, cu oameni demonstrabil trans pe RMN, cu tranși fericiți că au făcut tranziția, cu tranși care n-au făcut-o și s-au spânzurat, cu tranși adaptați social, nestridenți, care nu deranjează pe nimeni sunt ocolite cu grație. Pentru că atunci când vrei să demonstrezi un punct de vedere n-ai nevoie de ele. Ai nevoie doar de chestii simple unde e alb sau negru și nu e nici o urmă de îndoială că tranșeele morale în care te-ai închistat sunt cele corecte.

Există și altfel de cazuri? Evident în plm. Simt aici că deja niște dobitoci au uitat că am explicat mai sus că nu-s nici globalist nici progresist și că în 80% din cazuri îi dau dreptate lui Matt pentru că na, dobitocii au memorie scurtă și deja îi aud cu urechea minții cum urlă la mine să îmi pun fustă dacă îmi plac tranșii așa de tare.

Dar în orice problemă în care 80% dintre cazuri sunt clare și 20% discutabile dispare discuția dacă le prezinți doar pe cele clare.

Ales cei mai proști exponenți ai opiniei contrare

Asta e o tehnică clasică de manipulare. Orice idee, orice poziție morală, dacă vrei să o faci de râs, alegi cei mai proști și extremiști exponenți ai ei, îi lași să se manifeste și dup-aia asociezi TOATĂ ideea cu ei. E atât de simplu.

Vrei să îți bați joc de creștinism? Îi iei un interviu cretinului de Teodosie, Mache, cum era în rapoartele de securitate. Te comporți ca și cum el e un reprezentant semnificativ al creștinătății și te-ai pișat pe toți creștinii normali de pretutindeni. Îi asociezi cu un troglodit securist, corupt și mizantrop.

Vrei să îți bați joc de liberali sau de conservatori? Îi iei un interviu păcăliciului pitic și strident de Mihail Neamțu. Rar găseși oligofren mai mare decât microbărbățelul ăsta. La final te prefaci că e reprezentativ pentru liberali și conservatori și te-ai pișat pe ei.

Vrei să te piși pe ecologiști? O scoți în față pe Greta Thunberg și e atât de proastă încât începi să urăști toți oamenii care cred în schimbările climatice.

Vrei să demonstrezi că democrația e o idee proastă? Scoți în față orice dictator ales democratic.

Orice idee poate fi demolată din temeli dacă o asociezi cu cel mai ticălos, antipatic, imbecil și strident exponent al ei. E atât de simplu.

A, zici că sportul face bine la intelect? Atunci explică-l pe Dorian Popa.
A, zici că muzica e artă? Atunci explică-l pe DJ Khaled.

A, crezi că MÂNCAREA e bună? Uite un filmuleț cu un bucătar care se scarpină în cur în timp ce gătește. E, ȚI-AM DEMONSTRAT CĂ NU E BINE SĂ MĂNÂNCI, ESTE?

Iar Matt asta face. Ia cei mai proști, stridenți și grețoși exponenți ai mișcării trans și îi lasă să se manifeste. Și nici asta nu e de ajuns. Îi lucrează din montaj. Sunt sigur că au zis și chestii de bun simț flaușații ăia. Dar au picat la montaj. Ca tot ce nu enervează nu are rost să fie prezentat.

Și asta ne duce la scopul ticălos al întregului film.

Filmul nu își propune să convingă pe nimeni. Nu își propune să prezinte obiectiv nimic. Își propune doar să gâdile la ego oameni care sunt deja SIGURI PE PROPRIA OPINIE. Să le spună ce deja știu ca ăștia să aplaude ca focile.

Că așa sunt dobitocii.

Nu vor să afle ceva nou.

Nu vor să fie confuzați de nuanțe de gri.

Vor să li se spună că au dreptate. Să își audă propriile idei din gura altuia, poate mai frumos prezentate decât poate dialogul intern și să aplaude ca focile.

Am dreptate oameni buni! Cineva mi-a zis toate motivele pentru care am dreptate! Și a evitat toate punctele de vedere unde e discutabil!

Nu e un documentar, e doar o cârjă pentru oameni care vor să simtă că deja știu adevărul.

Nu spune nimic nou.

Nu convinge pe nimeni de nimic. Doar stârnește aplauze de la oameni care erau deja de acord cu tot ce zice Matt și smiorcăieli de la cei care deja nu erau de acord.

E diviziv. De aia e toxic.

Cine nu se fute cu mine se fute împotriva mea. Asta e tot ce afirmă.

Nu încearcă să modereze problema, să caute o cale de mijloc. Încearcă doar să împartă lumea în două tabere și să sape mai adânc șanțul dintre ele.

La ce ar duce asta?

Cu ce ajută?

Că dacă ăsta e singurul mod de a aborda problema, de a împărți lumea în două tabere cu diferențe ireconciliabile, de ce pizda mă-sii de treabă ne mai chinuim să vorbim între noi? Nu e mai simplu să luăm furci toți, tricouri roșii la progresiști, albastre la conservatori și să ne omorâm între noi până rămâne o singură tabără?

Pentru că dacă pornim de la premiza că o singură tabără, oricare ar fi aia, deține toată dreptatea, e singura soluție. Hai să sărim peste preludiu și să ne masacrăm frumos ca să terminăm discuția. Eu sunt de acord și cu soluția asta, dar plm, să recunoaștem că asta vrem. Hai să nu ne mai prefacem că vrem discuții și comun acord.

Pariez că idioții care s-au bucurat la documentar iar țipă și au uitat că am zis că 80% sunt de acord cu ce zice Matt. Pentru că idiotul nu poate înțelege cum cineva poate critica o abordare dacă nu e DUȘMAN IDEOLOGIC DIN TABĂRA ADVERSĂ.

Mă băieți.

V-a spus ceva nou ce nu știați „documentarul” ăsta?

Nu.

Credeți că a convins pe cineva care nu era convins deja?

Nu.

Atunci înseamnă că singurul scop e de semnalizat apartenența la o tabără prin aplauze. De a gâdila egoul prin afirmații deja acceptate.

E ca și cum m-aș uita la un documentar despre cum RAPID e cea mai bună echipă din univers de Fotbal. E clar că nu e făcut pentru publicul larg ci doar pentru galeria RAPIDULUI care e de acord cu premiza și vrea doar să aplaude.

Și dacă împarți lumea în RAPIDIȘTI și ANTIRAPIDIȘTI ești absolut cretin. Majoritatea oamenilor nu au auzit de RAPID. Majoritate ălora care au auzit de Rapid, îi doare în pulă de ei. Asta nu îi face pe toți antirapidiști. Nu orice problemă e binară. Nu orice situație împarte lumea în două tabere. Ba chiar aș zice că nu există nici o problemă în lume care să împartă omenirea în două tabere distincte și ăia care văd două tabere distincte în ORICE sunt cei mai proști și toxici oameni și fix din cauza lor și doar din cauza lor nu putem să avem lucruri frumoase.

Iar toată „întrebarea isteață” de la care pornește, ce e aia femeie, nu e deloc isteață. E o întrebare fără răspuns obiectiv. Pot să-ți mai dau 100 de întrebări la fel de capcană la care orice ai răspunde e incomplet și faptul că răspunzi te face prost.

Ce e aia om?

Ce e aia nazist în 2023?

Ce e aia sănătate mintală?

Ce e aia iubire?

Ce e aia familie?

Ce e aia etnie?

Ce e aia rasă?

Ce e aia toleranță?

Mamă ce deștept sunt eu cum pun eu toate întrebările astea capcană la care orice răspunzi pot să-ți dau peste nas cu un contraexemplu! Mă duc să mă ling singur în cur că sunt așa deștept încât merit.

Iar dacă vreți un documentar corect pe subiect, care nu e doar propagandă, vi-l recomand pe Louis Theroux de la BBC care din punctul meu de vedere e cel mai obiectiv, rațional și fin documentarist din istoria recentă. Are prostul ăla obicei pe care îl au oamenii deștepți de a pune întrebări relevante în loc să își etaleze propriile opinii ca Matt Walsh.

Știu. Ești socialist și te enervează că niște practic ultrameganaziști sociopați nu vor să lase niște oameni frumoși să se iubească fericiți pentru că așa urăsc ei tot ce nu e fix ca ei.

Știu. Ești conservator și ai impresia că niște mustăcioși cu fustă vor să îți fure toți copiii ca să le schimbe sexul și să îi ardă la rozetă și să le dea SIDA.

Dacă ești din una dintre aceste două categorii, textul ăsta e pentru tine. În același timp, dacă ești din una dintre aceste două categorii, probabil ești semianalfabet și îți fug ochii când citești un text deci scriu degeaba că oricum n-o să înțelegi nimic. Singurii care o să-l citească până la capăt sunt oameni care deja știu și sunt de acord cu ce zic. Dar hai să facem acest exercițiu inutil. Că na, au dat unii statul român în judecată la CEDO că nu le recunosc drepturile și au început ambele specii de extremiști reducționiști reduși mintal să se agite ca musca între geamuri.

Mai ales că e un subiect la care chiar sunt expert. Uitați-mă aici cum OFICIEZ o cununie în calitate de pastor pastafarian autorizat în cel mai progresist și sfidător asupra tradițiilor mod.

Și aici cum fac partea religioasă a căsătoriei mele în cel mai tradițional mod.

Deci ca extremist de centru înțeleg perfect ambele extreme.

De aceea pot să zic ambelor extreme BĂ BĂIEȚI, CALMAȚI-VĂ ȚÂȚELE. NU E NICI O DIFERENȚĂ DE OPINIE ÎNTRE VOI, E DOAR O NEÎNȚELEGERE PORNITĂ DIN SEMANTICĂ ȘI NEÎNȚELEGEREA ACTULUI CĂSĂTORIEI.

Ce e aia căsătorie și de ce sunt două chestii separate pe care doar imbecilii suferind de retard sever le văd ca pe o singură chestie

Căsătoria a apărut în societatea umană din nevoia de a responsabiliza fututul în fața comunității. Prin căsătorie bărbatul confirma comunității că are de gând să fie responsabil cu femeia pe care o fute și cu copiii rezultați în urma fututului și femeia confirma că nu e o boarfă penală care se fute aiurea cu toată lumea.

După care au apărut religiile și au zis. ”Hei, vreau să fac și eu parte din chestia asta. Dacă îmi dați niște bani, o să confirm că prietenul imaginar în care cred e de acord cu tot acest futut care va decurge”.

Și a fost bine. Că oamenii fiind animale religioase, latura spirituală mai dădea un strat de siguranță și temeinicie actului. Ca atunci când încui ușa de două ori. Prin tot actul ăsta comunitar și spiritual familia se întemeia cu martori și cu promisiuni în fața societății și a prietenilor imaginari ai acesteia. Actul se chema căsătorie sau cununie.

După care a venit statul.

Statul nu are nici o valoare morală. Singurul rol al statului e de organizare a societății. Statul s-a gândit că dacă te împușcă cineva cât ești pe cal, cel mai probabil o să vrei ca nevastă-ta să îți moștenească calul. Așa că s-a gândit că ar fi drăguț să existe și un act al căsătoriei, ceva legal care să permită soției să te decupleze de la aparate când ești în moarte clinică și să mute ipoteca pe numele ei, ca să nu ai impresia că scapi de rate dacă mori.

Și asta a fost oarecum bine, că dădea o siguranță legală și financiară unității familiale.

Ce a fost rău și e în continuare rău e că mulți oameni fiind troglodiți au început să considere aceste două chestii ca fiind un tot unitar. O singură chestie. Că troglodiții preferă să grupeze lucrurile, ca le fuge mintea dacă le văd separat.

Dar cele două chestii au fost tot timpul DOUĂ chestii SEPARATE:

Căsătoria religioasă sau cununia – o ceremonie, un ritual fără nici o valoare legală care se face în fața comunității, familiei, prietenilor și na, prietenului imaginar, în funcție de zona în care te-ai născut și prietenul imaginar aferent.

Căsătoria legală sau actul ăla pe care statul l-a denumit căsătorie ca să te păcălească să-l iei în serios – Ăsta e singurul motiv pentru care niște troglo țin cu dinții de „instituția” căsătoriei. Că un funcționar public de acum sute de ani s-a gândit să-i spună „certificat de căsătorie”, că suna mai frumos decât „contract de conviețuire”. Dar numele pompos nu îi schimbă sensul. E doar un contract de conviețuire care oferă niște drepturi și obligații financiare, de moștenire și alte tehnicalități.

Dacă ți se pare că actul ăla are vreo valoare morală, spirituală sau culturală, ești doar idiot. E un contract ca un contract de închiriere, de vânzare-cumpărare sau orice altceva. E doar un contract cu statul. Statul prin definiție nu are valoare morală, spirituală sau culturală.

Îți dai seama că sunt două chestii separate și că statul se bagă fără vaselină în treburi care îi depășesc atribuțiile și din lege. Legea zice că nu ai voie să te căsătorești religios înainte de a semna contractul de conviețuire.

Dar e complet la mișto legea asta.

Căsătoria religioasă nu îți conferă nici un drept. Nici un act în plus, nici o chestie. E doar un ritual fără valoare legală. Nu ai cum să faci ceva ILEGAL dacă acel ceva e un gest simbolic și atât. E ca și cum ar da statul lege că n-ai voie să spui rugăciuni pe stomacul gol. Pe cine deranjează? Cum poți verifica? Care e scopul, în afară de a se băga aiurea în seamă ca să pară că statul are legitimitate în chestiuni de grup social?

Mai mult, legea spune că e ilegal fără a menționa vreo pedeapsă asociată. Spoilere: Dacă ceva e ilegal dar nu e pedepsit, înseamnă că e legal.

BUN, DECI AVEM

CĂSĂTORIA RELIGIOASĂ, SINGURUL ACT MORAL, SPIRITUAL ȘI SOCIAL DAR FĂRĂ VALOARE LEGALĂ

ȘI CONTRACTUL DE CONVIEȚUIRE, CU VALOARE LEGALĂ DAR ZERO VALOARE MORALĂ, SPIRITUALĂ ȘI LEGALĂ.

Brusc, considerându-le separat, totul devine simplu.

Cine are voie să se căsătorească religios?

Păi, absolut oricine, dacă religia și comunitatea din care face parte e de acord cu asta. Dacă eu sunt într-o sectă ciudată și popa sectei ciudate e de acord să mă căsătorească cu un copac, toți vecinii, rudele și prietenii sunt de acord să mă căsătoresc religios cu un copac, nu e nici un motiv pentru care n-aș putea face asta.

Deci orice cuplu gay, ultragay sau supergay se poate căsători RELIGIOS dacă religia și comunitatea le permite. Aici n-ai nici un cuvânt de zis. E doar între cuplul ăla, liderul lor religios și gașca lor. Poți doar să nu vrei să se întâmple chestia asta la tine în comunitate și aici e de discutat cu liderii tăi religioși. Statul n-are nici o atribuție aici. Nu vrei să existe căsătorii religioase între gay în religia ortodoxă? Vorbește cu Preafericitul. El e singura autoritate care poate da voie să se întâmple așa ceva. N-are nici cea mai mică intenție, deci poți să stai liniștit.

Cine are voie să facă un contract de conviețuire?

Oricare doi adulți în plm. Cum acest contract îi privește doar pe ei în raport cu statul, n-ai nici un cuvânt de zis aici, că nu e treaba ta ce contract semnează altcineva cum nu e treaba ta dacă mă împrumut eu la bancă.

Nici măcar nu trebuie să fie ceva sexual.

Vrei tu să îmi zici mie că dacă mă duc la război cu prietenul meu Vasile și ăla se aruncă pe o mină ca să mă salveze și îi zboară coaiele și îmi zboară și mie coaiele și suntem frați de cruce castrați și știm amândoi că n-o să găsim pe altcineva care să țină la noi într-un mod nonsexual mai tare decât celălalt, n-am avea voie să semnăm un contract prin care să punem toate bunurile noastre la comun, să ne moștenim unul pe altul și să ne vizităm la spital?

De ce să nu ne dai voie?

Ce treabă ai tu?

Ești muist?

Și asta de fapt e problema cu căsătoriile gay

Că nu e o singură chestie. Sunt două chestii separate, fără legătură una cu alta. E doar o intoxicare informațională. Și e pornită de la americani, unde PREOTUL semnează certificatul de căsătorie, deci cumva PARE că nu sunt două chestii separate ci una singură. Doar PARE. Că tot trebuie să te duci la stat cu documentul ăla să-ți dea ștampila finală.

Sunt două chestii separate.

Doar una are valoare legală.

Și aia nu are valoare spirituală, morală sau comunitară. E doar un contract. Dacă ai impresia că statul are vreo treabă cu spiritualitatea, morala și comunitatea, ești doar un idiot.

Iar cealaltă nu are nici o valoare legală. Dacă ai impresia că vor homosexualii să le pună popa coroana în cap, ești doar un idiot.

Cealaltă problemă, conceptul de familie, ține doar de semantică.

Mulți conservatori sunt deranjați de ideea de „familie gay” pentru că nu înțeleg că termenul de familie nu are o definiție obiectivă. Fiecare om are DREPTUL să considere familia a fi CE VREA CURUL LUI.

Poate pentru tine familie înseamnă doar bărbat+femeie+copii. Asta e definiția ta, e treaba ta.

Poate pentru tine la familie intră și câinele și pisica. La fel, e dreptul tău să-ți definești familia cum vrei tu și obligația să nu te frece grija de cum și-o definesc alții.

Spre exemplu Dominic din Fast and Furious le zice tuturor foștilor rivali cu care s-a bătut respectuos că sunt parte din FAMILIE. cine ești tu să îi spui lui Dominic că n-are voie să ALCĂTUIASCĂ o familie cu Han, Hobbes și Shaw?

Și dacă el are voie să-și definească familia cum are chef, de ce n-ar avea voie oricine?

Uitați aici o familie tradițională. Nu puteți spune că după 10 filme nu au o istorie și o tradiție.

Dar asta e problema cu idioții de pretutindeni. Ei nu acceptă definiții subiective. Vor ca cuvintele să însemne același lucru pentru toată lumea, că au creierul mic și îi doare dacă îi bagi în relativisme.

Așa că soluția la toată dezbaterea asta care umple omenirea de spume la gură e extraordinar de simplă.

Detașăm cele două evenimente ca să nu le mai confunde proștii între ele.

CĂSĂTORIA e ritualul religios și social fără valoare legală.

Brusc asta închide ciocul tuturor din ambele tabere.
Nu poți să îi interzici cuiva să o facă, că nu o face în religia ta sau în cercul tău social.
Nu poți forța pe cineva să te accepte, fă-ți treaba în grupul tău și în religia ta.

Tăiem din orice exprimare LEGALĂ termenii de FAMILIE ȘI CĂSĂTORIE pentru că sunt termeni subiectivi fără valoare legală. Actului cu statul nu îi mai spunem CĂSĂTORIE pentru că NU E CĂSĂTORIE. E doar un act. Hai să nu îi mai dăm statului autoritate morală că n-are de ce să aibă. E doar o unealtă de stabilire al unor raporturi legale. Să îi spunem CONTRACT DE CONVIEȚUIRE, că asta este și atât.

Și aici iar n-ai absolut nici un drept să îi spui unuia cu cine are și cu cine n-are voie să conviețuiască.

Poți chiar să le separi, dacă vrei ca troglodiții fără dinți să se simtă speciali și să nu aibă impresia că îi pune cineva în aceeași oală cu homosexualii. Faci două acte care legal înseamnă același lucru dar au nume diferite. E CONTRACTUL DE CONVIEȚUIRE SUPER SELECTĂ ȘI MIȘTO care e doar pentru bărbat și femeie și CONTRACTUL DE CONVIEȚUIRE NAȘPA pentru oricare altă situație cu doi adulți.

Legal au aceleași obligații, atribuții, responsabilități. Sunt echivalente, toată lumea mulțumită.

Gata? Am lămurit-o? A, da, a mai rămas un subiect în care nu vreau să intru că e foarte stufos dar dacă nu intru o să îl folosească imbecilii ca contraargument.

Problema spinoasă a adopțiilor gay

Și la asta e ușor dacă o iei separat. Cum iei separat căsătoria culturală de contractul de conviețuire. Dar na, cum ziceam mai sus, proștii iau totul la pachet.

La pachet așa, e foarte dezbătubil cum o duce un copil crescut de un cuplu gay comparativ cu un copil crescut de un cuplu hetero. Dar trebuie să fii redus mintal ca să faci această comparație. Comparația reală e între cum o duce un copil adoptat de un cuplu gay comparativ cu un copil aflat în sistemul românesc de orfelinate, un sistem care acum 20 de ani era cel mai prost de pe tot GLOBUL.

Se făceau studii în anii 70 pe maimuțe, să vadă cum le afectează lipsa de afecțiune părintească în toată perioada de copilărie.

Și le afecta foarte grav.

Se teoretiza că efectul e similar și la oameni. Doar că na, nu era etic să faci un asemenea experiment monstruos. Din fericire l-au făcut accidental românii. Au luat cercetătorii americani copiii din sistemul nostru de orfelinate care au fost lipsiți COMPLET de orice tip de afecțiune și s-au crucit de cât de complet și irevocabil defecți au ieșit din cauza asta.

Știm că cei 50 000 de copiii instituționalizați din România nu primesc afecțiune, educație și mâncare, dar primesc bătaie și futaiuri în cur de la ăia mai mari. Știm că din motive de PR adopțiile internaționale au fost blocate de zeci de ani, ca nu cumva să vină străinii să îi salveze și dup-aia să creadă că ne sunt moral superiori doar pentru că pot iubi un copil pe care România n-a fost în stare nici să-l învețe să vorbească.

Credeți că un copil orfan adoptat de un cuplu gay mediu o să primească de la ăia mai puțină afecțiune, educație și mâncare decât la orfelinat?

Credeți că o să primească mai multă bătaie și futai în cur decât de la colegii mai mari de la orfelinat?

Dacă răspunsul tău e „da”, nu ești doar idiot ci și ticălos.

Pe deasupra, toată problema asta e pur teoretică, de morală și de situații imaginare. Că în real sub 1% dintre cuplurile gay de lungă durată vor să se căsătorească și sub 1% dintre astea ar dori sa adopte un copil.

Deci stau sute de mii de oameni să dezbată o situație ipotetică în care s-ar afla maxim 100 de oameni.

Scriam mai des acum vreo 10 ani. Cu siguranță nu din cauză că eram mai tânăr și aveam mai mult chef. Nu e de la mine. E de la tot universul. A devenit foarte anost pe toate planurile. Pot să demonstrez asta lejer.

Presa – Asta clar nu mai e amuzantă de vreo 10 ani, de când a murit. Nu e mare secret că după criza din 2009-2011 prețul pe publicitate în presă a scăzut de vreo zece ori și oamenii s-au săturat să cumpere presă direct. Ce putem dezbate e dacă întâi presa a devenit căcat și oamenii au refuzat să o mai cumpere sau a devenit căcat PENTRU că oamenii nu o mai cumpără. Dar chiar nu o să dezbatem, pentru că motivul chiar nu contează, rezultatul e clar și evident pentru toată lumea.

Global toți oamenii cu mai mult creier decât trei râme lipite cu scoci una de alta care lucrau în presă s-au orientat spre alte domenii. Că așa fac oamenii inteligenți. Se reorientează profesional când profesia lor moare. Au rămas în domeniu doar idioții și propagandiștii care cred atât de tare un căcat încât suportă să moară de foame doar pentru oportunitatea de a-și spune poezia cu orice ocazie. Că na, nu toți pacienții suferă de o boală la diblă. Unii dintre ei se bucură de ea.

O să spuneți că deși presa e moartă, hoitul încă umblă. Cum se poate?

Nu e nici un miracol. Hoitul umblă că există două tipuri de degenerare ale presei nu neaparat viabile dar cât de cât funcționale.

Clickbait – Scrii chestii atât de cretine încât e greu pentru un om fără disciplină de călugăr shaolin să nu dea click pe ele, îi sugi informațiile personale cu cookies și le vinzi mai departe la data brokeri care la rândul lor le vând la publicitari, ca algoritmul lor de promovare să vândă mai multe șosete. Cititorul nu mai e client, e produs.

Propagandă – Ești plătit de guverne sau grupulețe de interese să împachetezi mesajul lor în orice știre. Informarea cititorului e secundară. Important nu e să îi prezinți știrea ci să îi spui ce ar trebui să creadă despre ea. Sau încerci să-l bagi la colț într-o ideologie cu spaimă și scârbă, prezentându-i ideologia opusă ție în cel mai revoltător mod și folosind cei mai imbecili exponenți ai ei ca tipar general pentru toată mișcarea.

A, ești moderat și bați puțin spre stânga? Uite niște naziști reduși mintal. Nu ți-e scârbă de ei? Nu vrei să devii extremist de stânga de frica lor?

A, ești moderat și bați puțin spre dreapta? Uite niște tranși care fac elicopterul cu genitalele mutilate spre niște copii de grădiniță. Nu-i așa că vrei să devii extremist de dreapta de scârba lor?

Nu-i așa că vrei să te înfigi în această discuție interminabilă despre morală atât de tare încât să nu-ți mai pese unde vine și unde pleacă banul?

Presa nu pare un organ vital. Societatea o mai duce niște ani și fără ea. Dar organul ăla mort putrezește în corp și cangrena se împrăștie în toate celelalte organe. De-aia tot universul a devenit anost.

Politica românească – asta tot timpul a fost plină de țărănoi semidocți și corupți. Dar când presa era vie, niște băieți îi mai deranjau. Îi urmăreau, râdeau de ei, ne arătau și nouă de ce ar trebui să râdem de ei. Nu se mai întâmplă. Că na, cum banul nu mai vine de la cititor, banul vine de la partid. Nu poți să-ți muiești clientul. Nu e rentabil. De-aia ciucă și ciolacu, deși obiectiv sunt la fel de oligofreni sau chiar mai oligofreni decât alde Oprea, Ponta, Băsescu, Năstase, Crin Antonescu și generația de aur a muii publice, își iau doar 1% din muia pe care și-o luau ăia. Că nu mai are cine să le-o dea și din ce bani. Blazare socială ca acum n-a mai existat în toată istoria țării.

Politica internațională – Presa mare e complet aservită guvernelor și grupurilor de bogătași. Treaba ei e să împartă săracii în globaliști și suveraniști și să îi întărâte să se certe între ei, ca să nu vadă unde se duce banul. Pentru ei chiar nu contează în care dintre taberele astea ești. Important e să îți consumi energia cu tabăra cealaltă și să le lași stăpânii în pace. Activiștii și protestatarii din ambele tabere sunt la fel ca presa. Că până la urmă banul vine din același loc și scopul lor e același. Divizarea ideologică a clasei de jos pentru a o ține ocupată. Greta Thunberg și Proud Boys sunt același căcat pentru că au același scop: să îți țină atenția ocupată. Până și un război care se petrece la o flegmă distanță de noi a reușit să ne blazeze. Pentru că este încadrat ca prezentare în același tipar de conflict ideologic care ne-a ieșit pe nas. Dacă bomba cade destul de departe de blocul tău încât să nu-l hâțâne, nu mai e o bombă, e doar un prilej să îți spui tu poezia despre cum uite ce se întămplă, de-aia se întâmplă, știai tu, tu le-ai zis dar ei sunt proști și nu te ascultă.

Generația mea – A răcnit la pereți, s-a dat cu curul de pământ cu proteste penibile care n-au mișcat nimic, s-au supărat pe mine că le ziceam de pe atunci că protestul pașnic e homeopatia activismului, dar până la urmă s-au prins și ei. Așa că jumătate s-au cărat în țări în care jetul de pișat îndreptat spre plebe e mai subțire și restul au strâns din dinți și și-au văzut de viața personală și de joburile de corpodrone.

Generația următoare de români – Prea mică de la declinul demografic să mai miște ceva. Mi-am promis pe la 30 de ani că n-o să mă deconectez în viața mea de tineret. Că e important să știi cine sunt și ce vor ăștia de vin după tine. Dar, la fel ca generațiile anterioare, m-am dat bătut. Pur și simplu tik-tokul e o ghenă prea analfabetă să o pot consuma doar ca să îi înțeleg pe ăștia mici și trapul, muzica proastă a zoomerilor, sigur e la fel de proastă ca linkin parku de pe vremea mea. Mna, sigur e. Dar deja am văzut prea multe la viața mea să mai pot face mișto de terminați de 30 de kile cu tatuaje pe față doar ca să rămân relevant. Mă piș dezinteresat în direcția lor generală.

Mondenul românesc- Partea amuzantă în monden era să vezi diferența dintre cum vor să se prezinte vedetele și cum sunt în realitate. Pentru asta aveam papparazzi, meserie care nu mai există de 10 ani, pentru că nu mai are nimeni bani să plătească demenți să-i urmărească pe bune pe agarici când faci la fel de multe vizualizări și cu o proastă care îi urmărește pe instagram și face știri despre ce postează ăia, ca și cum ăia n-au nici un interes să mănânce căcat ca să pară mai interesanți decât sunt.

Mi-e greu să mai zic ceva despre țărăncuțe cu mămăligă între dinți și râme în talpă care își arată târtița printre tutoriale de makeup, pentru că toate sunt la fel.

Mi-e greu să mai zic ceva despre gherțoi care transformă bancuri la care nu a râs nimeni din „almanahul umoristic 1973” în sketchuri filmate în garsoniere mizere la care pot râde doar ăștia atât de cruzi încât n-au auzit în viața lor de bancu cu lupu și bascula, pentru că toți sunt la fel.

Mondenul internațional – Ăsta chiar e locul unde se duce ultimul neuron să moară. Am dat ochii peste cap de prea multe ori auzind vedete care valorează zeci-sute de milioane care spun săracilor ce vor să audă pentru aplauze. După care o zbârcește unul cu câte o declarație, un șut în cur dat la furie și își ia cancel. Că nu-i pasă nimănui cum joacă actoru nuștiucare. Le pasă cu ce chestie ridicolă se îmbracă la MET gala și ce părere a zis despre Ucraina la beție. Actorii și taximetriștii, cele două profesii în care găsești idioți siguri pe ei care țin să-ți explice cum văd ei lumea deși nu i-a întrebat nimeni.

Filme, seriale și muzică – Aici se simte algoritmul cel mai tare. Se produc de 100 de ori mai multe chestii decât acum 10 ani însă cantitatea de idei originale rămâne constantă. Cred că de-aia și schimbă toți producătorii mari rasa și sexul personajelor. De-aia bagă propagandă ideologică în orice. De-aia întâlnești aceleași subiecte girl power – salvați balenele – diversitatea e frumoasă, indiferent de epoca și tema „operei”. Că „opera” în sine n-are nimic nou sau inteligent. E doar o recombinare de teme bătătorite anterior. Dacă n-ar exista „controverse” forțate de dragul discuției, chiar n-ai avea ce să discuți la ele.

Internetul și umorul – Umorul prin definiție vine din contrastul între ce zici și ce se întâmplă cu adevărat. Aia e umorul. Doar că na, discursul a devenit foarte normalizat și benign. Pentru că dacă zici ceva prea aberant, se supără niște proști. Și de 10 ani sentimentele oamenilor contează și nu sunt responsabilitatea animalelor ușor activate emoțional ci a ălora care vorbesc ce le trece prin cap. Iar dacă prostul se supără, prostul nu mai cumpără șosete. Dacă ești genul de om care împiedică prostul din cumpărat șosete, ești dat afară din piața publică a internetului. Că internetul nu mai e locul ăla sălbatic și liber care era când aveam eu 20 de ani. E doar un mall acaparat de branduri în care dacă nu cumperi și nu vinzi nimic, doar deranjezi.

Lumea e exact la fel. Aceleași situații care cer aceleași glume. Doar personajele s-au schimbat. Sunt alții, la fel ca ăia de dinainte doar că mai flaști, mai șterși, mai anoști.

Merită să fac aceeași glumă despre cât de sparți sunt Ian și Azteca pe care o făceam acum 10 ani despre Dragonu AK47?

Are rost să râd și de ăștia când inevitabil se prăjesc până-l descoperă pe Dumnezeu? Pentru cine? Pentru ăia care acum 10 ani erau prea cruzi să râdă de ălălalt și habar n-au că tot ce se întâmplă acum s-a mai întâmplat o dată dar mai amuzant?

Până și textul ăsta e exact la fel. Simt că l-am mai scris o dată acum 5 ani exact la fel. Nu pot să scriu chestii noi când lumea nu îmi dă chestii noi ci doar variații pe aceeași temă. Ca un joc dezvoltat pe repede-înainte în care te tot întâlnești cu aceiași inamici cu hainele colorate diferit, ca să umple spațiul fără conținut. Cum dracu să fiu eu creativ când Universul nu e?

Abia aștept să pot antrena un AI pe textele mele, să poată vomita aceeași părere la infinit, de fiecare dată când apare un personaj similar într-o situație similară cu ceva despre care am scris deja. Și să facă asta până la sfârșitul omenirii. Că pe bune, e un joc pe care l-am jucat prea mult și deja am văzut toate variațiile posibile pe care le-au pus programatorii grăbiți să îl lanseze cât mai repede.