De data asta chiar ne omoară coronavirus pe toți

Prima dată când am murit toți aveam vreo 7 ani.

Era foarte clar că toată planeta o să fie infectată cu SIDA în cât mai scurt timp. Discutam și la școală, în pauză despre asta. Nu era de sex, că habar n-aveam ce e aia. Dar știam cu toții că sunt oameni în autobuz care au ace infectate și te înțeapă când te duci acasă. Asta când nu sunt la piață, să injecteze banane. Și după ce te infectezi, vrei să infectezi pe alții. Dup-aia am murit toți de boala vacii nebune. Apoi de gripă aviară, SARS și de pestă porcină. Ce să mai, de când mă știu, la maxim 5 a venit câte o epidemie de-asta nasoală și ne-a curățat pe toți. Oare de o să murim după ce murim de coronavirus?

Orice om care nu suferă de vreun handicap mintal sever știe că atunci când e vorba de epidemii, te uiți la rata de mortalitate. Adică câți crapă din ăia infectați. La ciumă bubonică, spre exemplu, se apropia de 50%. SARS ajungea și la 10%. Bășina asta de liliac abia e pe la 5%. Și 5% nu înseamnă că din 100 de infectați mor oarecare 5. Înseamnă că din 100 de infectați, probabil cei mai slabi imunitar 5 mor. Adică bebeluși, boșorogi și imunocompromiși. Daăștia mor și de la gripă și multe alte boli comune. Și ăstea au grad ridicat de mortalitate printre firavi. Deci na, și dacă ne infectăm toți, o să fie trist, da‘ n-o să fie grav. Plângem puțin și dup-aia duduie economia, că bebelușii, bolnavii și bătrânii obiectiv sunt frâne.

Dar ca specie suntem fascinați de epidemii cum suntem fascinați de cataclisme naturale. Cel mai comun fetiș uman și cel mai bolnav e ăsta cu sfârșitul lumii. Toți avem fantezia secretă că brusc o să se ducă societatea de râpă și noi cumva supraviețuim. Că în secret toți urâm societatea și în secret toți ne credem mai capabili în fața calamității decât vecinul nostru. E de înțeles cumva. Ar fi cam de căcat să treci prin viață fără să prinzi sfârșitul lumii. Să o scalzi 80 de ani pe aici fără să prinzi calamitate, război, epidemie sau na, orice scuză de a degenera spre canibalism. Din păcate însă, toate semnele arată că cam asta o să fie viața noastră: 80 de ani de fâsâieli și discuții despre sfârșitul lumii care clar vine la anul în fiecare an. Și idioții o să cotcodăcească de fiecare dată când un ipotetic bulgăre de sare stă să cadă de pe o sobă imaginară peste un copil închipuit.

Cei mai mari fani ai noncalamităților mai virale pe social media decât biologic sunt autoritățile din state corupte și pline de idioți. Abia așteaptă să apară fondul de panică ca să justifice niște cheltuieli pentru soluții fictive la probleme imaginare. „Haideți să dăm roțile mașinilor cu apă cu săpun! Are un băiat o firmă! Cerem un milion pe găleată de apă cu săpun, n-o să zică nimeni nimic că dacă zice îl acuzăm că vrea să murim toți din cauza lui”.

Nu s-a răcit primul chinez că s-au apucat alde aeroportul Otopeni de achiziții inutile: camere de filmat care detectează febra și alte aberații care nu funcționează nici pe hârtie. Murim cu zile în cel mai poluat oraș din Europa și Firea face conferință de presă de urgență despre pericolul coronavirus. A mai bifat cu nonproblema asta o săptămână de muncă. Discuții, celule de urgență, niște afișe despre spălat pe mâini și gata. Ne-au protejat autoritățile. Ce, credeți că dacă vine o epidemie de deochi n-o să se scuipe și în sân? O să se scuipe. Și o să ne salveze de deochi. La Otopeni o să ne dea și ațe roșii, să ne legăm la mână. Se muncește.

***

Trump și Greta sunt pe aceeași tipologie de jeg uman

Uite o părere care sigur o să enerveze extremiștii din ambele tabere: deși par diametral opuși și fizic și ideologic, Greta Thunberg și Donald Trump sunt exact același tip de cancer social. Să analizăm trăsăturile comune.

– meclă antipatică și arogantă care cere flegme

– discurs simplist și plin de idei fixe la care pune botul doar un redus mintal

– urmăritori fanatici cărora le curge scuipat din gură de idioți ce sunt și care sunt agresivi cu oricine nu îi aplaudă

– atitudine de-aia de „mi se cuvine” bazată pe absolut nimic

– înțelegere limitată a problemelor despre care vorbesc, dublată de agresivitate cretină față de orice realitate care nu le susține narațiunea

– sociopatie care din categoria „doar acoliții mei contează” „cine nu e cu mine e împotriva mea” făcută special să antagonizeze, să enerveze și să dividă populația

– serios, fețele ălea. I-aș flegma până m-ar ustura glandele salivare de la suprasolicitare și mi s-ar crăpa amigdalele de uscăciune

– efectul ăla de „marș în plm, ce căcat mai vrei, iar a apărut asta/ăsta să comenteze aceleași căcaturi cretine, ia uite, bă, voiam să-mi beau cafeaua liniștit și iar apare idiotul/idioata să rumege o aroganță cretină în public și să-și dea importanță împreună cu salba de trepanați care aplaudă ca focile orice ar zice” mereu când apar în presă

– goarne ale unor interese care n-au nici o legătură cu plebea care îi susține

– complet convinși că dețin adevărul suprem

– aspect de caricatură umană năruită genetic care te face să te gândești că nu poate să existe divinitate care să permită zămislirea unei asemenea abominațiuni și că ori Dumnezeu e mort, ori a părăsit clădirea, ori ne urăște profund, ori trăim într-o simulare perversă făcută să testeze limitele rațiunii

– evident doi din cei patru călăreți ai apocalipsei

Același căcat cu altă aromă, împins în față de același tip de ratați, oameni buni. Singura diferență între ei e lista de idei la prima mână pe care le împing în față. Știu, știu. Acuma o să intre extremiștii din ambele tabere să îmi explice că deși l-am nimerit perfect pe unul dintre ei, l-am catalogat aiurea pe celălalt. Hai, marș acasă.

***

Fragmente pierdute din cărți care nu există:

 

– Vezi tu, dragă Watson și stimabili colegi din Scotland Yard, nu ar fi avut cum să fie suicid. Ne putem da seama ușor după testiculele victimei!

Doctorul se scărpină în bărbie și făcu ochii mici.

– Nu înțeleg, Holmes, ce legătură are?

– Elementar, dragă Wattson. Știe și cel mai simplu fermier că toți bărbații au un testicul puțin mai lăsat decât celălalt și că acesta mereu este cel opus mâinii dominante. Adică stângul, în general, la dreptaci. Bineînțeles aici nu ne putem da seama vizual care este testiculul dominant din cauza rigor mortis-ului instalat asupra scrotului care urcă ambele ouțe într-o poziție simetrică de repaos. Dar gândește-te la starea lor naturală. Victima alergase astăzi. Transpirase la ouțe și ouțele se lăsaseră de la căldură. Datorită faptului că un testicul e puțin mai jos decât celălalt, cu siguranță e și mai sărățel. Pentru că transpirația alunecă de pe celălalt pe el și se evaporă acolo, lăsând în urmă sare. Victima a fost găsită împușcată în tâmpla dreaptă. Salinitatea testiculară îl face însă stângaci. Ce să caute un stângaci să se împuște cu mâna dreaptă, dragi colegi?

Directorul Scotland Yard se ridică de jos și plescăi din buze.

– Are dreptate domnul detectiv! Papilele mele gustative nu mă înșală! Acest om a fost stângaci! Se pare că avem de-a face cu o crimă, băieți!

– Ești genial ca de obicei, Sherlock! proclamă doctorul Watson, cu barba tremurândă de emoție.

– Simple deducții logice, Watson. Simple deducții logice.”

(Sherlock Holmes și criminalul ambidextru, 1886)

***

Vulpea care nu ajunge la struguri (fabulă veche românească)

Era weekend și vulpea stabilise să se vadă cu niște prieteni în oraș. Voia să bea și un pahar de vin, două, așa că se hotărî să lase mașina acasă și să ia autobuzul. Și cum stătea vulpea pe bancă, în stația de autobuz, pierdută pe gânduri, auzi o voce.

-Te-a furat frumusețea podgoriei mele, zi sincer!

Era bursucul, de după un gard înalt și frumos, de pe partea cealaltă a străzii de stația de autobuz.

– Poftim? se miră vulpea. Vorbiți cu mine?

Bursucul arătă cu ambele mâini spre dealul din bătătura lui, din spatele gardului, pe care se lăfăiau niște rânduri de tămâioasă, cu boaba care aproape pleznea de zemoasă ce e.

– De poftit poftesc mulți. Da‘ nu puneți voi botul. Sunt strugurii mei și numai ai mei. Cei mai dulci struguri din tot județul! se lăudă bursucul, plesnindu-se peste burtă cu degetele, mulțumit.

Vulpea se foi puțin pe bancă, stingheră.

– Eu doar așteptam autobuzul…știți cumva cât de des vine?

– Așteptai autobuzul cu ochii beliți fix în podgoria mea. Îți ploua în gură, crezi că nu te-am văzut? pufni bursucul, bătând pasul pe loc în spatele gardului.

– Era în fața mea. Nu eram atentă, sincer, nici n-am observat-o. Mă gândeam la ale mele, se scuză vulpea, încercând să încheie conversația. Sincer nici nu-mi plac strugurii.

Bursucul pufni nervos.

Sigur, sigur! Ce-o să zici și tu acuma, știind că neam de neamul tău n-o să pună botul pe strugurii mei? Te pomenești că-s și acri!

Vulpea se scărpină cu o lăbuță după ureche și oftă.

– Poate sunt, poate nu sunt. Nu știu și nu mă interesează. Doar așteptam autobuzul să mă duc în centru, domnule bursuc.

Bursucul începu să râdă forțat. Ridică un deget în aer și-l scutură spre vulpe, ca și cum se pregătea să emane un verdict important.

– Te justifici prea mult, domnă vulpe! Da‘ e normal. Așa face toată lumea când minte!

Vulpea se ridică nervoasă de pe bancă.

– Auzi, știi ce? Mă doare fix în cur de strugurii tăi. Ia vezi-ți matale de treaba ta!

– Normal. Te prind bălind la strugurii mei și ajungi la invective. La ce să mă aștept dacă atâta te duce capul? i-o trânti bursucul, sprijinindu-și bărbia pufoasă de gard.

Vulpea încercă să adune o argumentație dar tocmai venea autobuzul. Zâmbi politicos spre bursuc și se urcă în el. În seara aia nu apucă să se distreze prea tare. Tot îi fugea mintea la discuția stupidă pe care o avusese cu bursucul despre struguri. A doua zi, duminică, se hotărî să o lase uitării, dar luni, la muncă începu să audă colegi că bârfesc și râd despre cum ea, vulpea, nu a ajuns la niște struguri și a spus că sunt acri.

Zvonul se răspândea repede și vulpea observă, descumpănită, că, cu cât încerca mai tare să explice ce s-a întâmplat cu adevărat din punctul ei de vedere, cu atât lumea devenea mai sceptică. Se vedea pe fețele lor că nu o cred. Prea se ambala, prea se justifica și prea dădea din lăbuțe când explica. Știa toată lumea că așa face doar cineva care e prins cu musca pe căciulă, ceea ce o făcu pe vulpe să se gândească dacă nu cumva și musca aia de pe căciulă fusese înțeleasă greșit și catalogată pe baza unor zvonuri.

În zadar încercă vulpea să oprească răspândirea zvonului. Era mai zemos decât strugurii bursucului. Până la sfârșitul săptămânii deja tot orășelul vorbea despre vulpea cea penibilă care n-a ajuns la struguri, după care a zis că-s acri. Pur și simplu era o poveste mai clară și mai distractivă decât varianta ei. Suna prea bine să mai poată fi oprită.

Cam pe atunci se apucă vulpea de băut serios. Apoi de băut singură. Nu mai ieșea cu prietenii în oraș, stătea mai mult în casă și saluta pe toată lumea cu o figură acră în rarele momente când era văzută în public. La sfârșitul anului își dădu și demisia și își schimbă numărul de telefon. În anul următor fu zărită doar de câteva ori, singură, noaptea și cu o față neîngrijită.

Apoi, vreo jumătate de an n-a mai văzut-o nimeni. După care, pe la început de septembrie, vulpea a fost prinsă în miez de noapte, în podgoria burscului, încercând să injecteze strugurii cu acid citric. S-a împotrivit arestului, a mușcat doi polițiști, apoi a fost condamnată pentru ultraj. În urma testelor psihiatrice a fost mutată într-un sanatoriu pentru bolnavi mintal cu tendințe agresive, legată cu o cămașă de forță și închisă într-o cameră capitonată cu o singură fereastră mică, cu zăbrele, care dădea fix spre podgoria bursucului.

***

Peștișorul de aur (fabulă veche românească)

Un intelectual și un idiot găsesc peștișorul de aur. Peștișorul zice:

– Băieți, aveți câte trei dorințe de căciulă! Felicitări!

Intelectualul se scarpină în barbă, dă ochii peste cap și începe să judece cu voce tare, imaginându-și un public care-i soabe cuvintele.

– Interesantă convergență de oportunități propui, pește! Cred că moral ar fi să folosesc altruist două dorințe și egoist una. Una pentru mine, două pentru omenire, cum ar veni. Bineînțeles am să încep cu cele altruiste și indiscutabil cea mai mare problemă a omenirii e sărăcia, deci va avea dorință dedicată. Dar ce, mai exact aș putea face în legătură cu sărăcia? Cum aș putea eu să ridic printr-o dorință nivelul de trai al săracilor fără a strica economia globală și fără a descuraja antreprenoriatul? E foarte complex și nu cred că mi-ai dat destule informații despre proces. Dacă e o dorință complicată, trebuie să mă gândesc eu la toți parametrii sau mă poți ajuta tu cu formularea? Ai putea, spre exemplu, eu să formulez pur teoretic o dorință, și tu să îmi descrii cum ai pune-o în aplicare și ce consecințe ar avea? Pentru că ar fi iresponsabil…

La care idiotul zice:

– Domnu‘ peștișor, aș vrea să o am în așa hal de mare încât să pot să mi-o sug singur dar să n-apuc pentru că aș vrea să fiu tot timpul înconjurat de femei care se bat să mi-o sugă. Și a treia, aș vrea să zbor!

Se aude un zgomot ca de tunet și dorințele se îndeplinesc. Peștișorul ridică o sprânceană spre intelectual, expectativ.

– Încă analizez. Cred că voi fi nevoit să mă consult cu niște amici de pe net! zice intelectualul.

La care peștele se încruntă, oțărât, își aprinde o țigară și îi zice:

– Vezi, bă? De-aia vă urăsc pe voi, intelectualii, toți politicienii. După ce că sunteți sub 1% din populație, bă, mai aveți și niște mofturi pe voi…

– Mi se pare că am niște cerințe normale și de bun simț…

– O pulă și cu tine, bă! Să zicem că vin niște politicieni și fac o programă de bun simț fix pentru voi. Tot o să vă pută. Că fiecare dintre voi are multe idei și oricât s-ar strădui ăla cu programa, tot nu v-ar nimeri pe fiecare în parte decât 80%. Și ai crede că e de ajuns, dar nu. Că voi aveți fiecare idei despre restul 20%. Și vi se pare că sunt idei foarte bune care merită auzite. Așa că numai despre ălea o să vorbiți, ca să o faceți pe interesanții. Mai mult, fiecare în parte are probleme cu alt 20% din programă și fiecare se așteaptă să fie lămurit în particular despre nelămuririle lui. Și se va lupta cu lămurirea pentru că mai mult vrea să facă dezbatere din care să pară isteț decât să se lămurească de ceva. Muncă sisifică, bă! Și pentru ce, pentru 1% din electorat? Băă, cât stai tu pe gânduri eu puteam să îndeplinesc dorințe la 100 ca ăstalalt!

Se uitară amândoi la idiot care zbura razant cu solul, târându-și pula prin pământ în spatele lui, în timp ce un cârd de gagici dezbrăcate alergau după ea să o prindă, râzând bucuroase.

– Dacă vă referiți la faptul că Moise Guran a intrat în USR, să știți că e mult de discutat acolo despre oportunism, moralitate și deontologie, continuă intelectualul.

– Auzi, știi ce? Eu m-am răzgândit cu dorințele alea, haide s-o lăsăm așa, i-o tăie peștișorul.

– Păi aveți voie? Sigur există un regulament după care funcționează toată operațiunea asta, nu?

Peștișorul își stinse țigara și aruncă chiștocul. Își puse pălăria în cap și se urcă pe bicicleta lui pe care și-o rezemase în prealabil de un copac.

– Nu știu, poate există, poate nu există. Ia du-te tu pe internet și discută intens cu prietenii tăi despre asta, poate ajungeți la o concluzie!

Începu să pedaleze. Între timp idiotul învăța să facă tirbușoane prin aer.

***