lumea e cacat dar daca te superi esti prost

Nu e asa grav ca la americani se interzice avortul.

Ok, nu mai poti sa scapi de fetus in luna a treia la cabinetul doctorului. Mare chestie. Mai rabda si tu 10 ani, pana ajunge la gimnaziu si vine un baiat suparat cu arma automata la scoala. Mai bine mai tarziu decat niciodata.

———————————————

Toate ghenele de extrema conservatoare au bagat direct in titlu in toate articolele despre variola lu maimuț ca aceasta s-a raspandit la orgii de fundaşi.

Pentru ca scopul unei ghene de propaganda conservatoare nu e sa te informeze, ci sa te faca sa urasti ce urasc si ei. Daca focarele de infectie erau la cluburi de oameni albi care citesc biblia, nu mentionau nicaieri.

Ghenele de extrema corporatist-consumerista in schimb nu mentioneaza nicaieri ca focarele de maimuțita au fost la orgii de oameni cu cromozomu y.

Pentru ca scopul unei ghene consumeriste nu e sa te informeze ci sa iti turuie incontinuu placa cu “toti oamenii sunt speciali si superbi si tot ce fac e curajos si uluitor, mai ales minoritatile secsuale care nu fac nici o greseala niciodata”.

Daca focarele de infectie erau la galerii de fotbal europene, vedeai in titlu si pe vice si pe guardian si pe nytimes. Ca daca masculii albi heterosexuali fac ceva gresit, trebuie trambitat peste tot. Ca na, sunt personajele negative ale culturii consumeriste. Cand altii fac prostii mergem pe burta.

Probabil au fost discriminati sau ceva, de-aia si-au dat gripa lu maimuț la rozeta.

***

Războiul civilizat

Ca să nu dau idioților apă la moară, deși găsesc ei cum să interpreteze prost orice, crimele de război sunt nasoale. E normal să ne enerveze, să ne dezguste și să ne facă să îi urâm pe cei care le fac.

Ce nu e normal e să ne mire. Pentru că n-a existat război în istoria omenirii fără crime de război. Fără niște masacrat civili, jafuri, viol, tortură și victime colaterale. Că așa e războiul. Războiul nu e o chestie civilizată. Dacă vrei ceva civilizat, te duci la ceai dansant, nu la război, în morții ei de treabă. Războiul este cea mai josnică exprimare a naturii umane. Ne arată că omul cu cât e mai organizat, cu atât se scurge mai tare moral. Că o masă de oameni poate să facă decizii atât de atroce încât niciunul dintre ei nu ar fi în stare să le facă de unul singur. E prin definiție opusul civilizației.

Atunci de ce se tot miră politicienii, pseudopresa și păreriștii că se fac crime de război în Ucraina? Păi ori sunt proști ori o fac pe proștii pentru a sublinia situația.

Cum ar fi, totuși să avem un război civilizat?

– Mă scuzați, domnule soldat inamic, nu aș vrea să vă inoportunez.

– Nu face nimic, spuneți, vă rog.

– Aș dori să vă împușc în cap dar am observat că vă aflați destul de aproape de niște civili și nu aș vrea, doamne ferește, să se întâmple un accident.

– Vai, scuze eu! Nu mi-am dat seama. Am să mă mut deîndată!

– Este de înțeles, vă rog să nu vă faceți griji.

– Că tot veni vorba, să știți că și dumneavoastră stați foarte aproape de un bloc de locuințe iar grenadele acestea au rază destul de mare. N-aș vrea să spargem geamuri sau să speriem vreun civil.

– Vai, dar scuze eu, încercam să iau un unghi cât mai bun și chiar nu mi-am dat seama.

– Nu face nimic, să știți că am făcut și eu așa de multe ori. Nu este absolut nimic rușinos.

– Domnule, ce ați zice să mergem pe acel câmp viran de la marginea orașului?

– Am eu o idee mai bună! Știu un cimitir în apropiere. Să nu traumatizăm un civil. Ar fi urât să vadă un cadavru.

– O propunere excelentă! Jos pălăria! Putem și săpa gropi, ca să nu inoportunăm pe nimeni!

* 2 ore mai târziu*

– M-ați împușcat drept în inimă, domnule. Sunteți un țintaș formidabil!

– Vai, mulțumesc. Sunt sigur că și dumneavoastră ați fi tras la fel de bine în locul meu!

– Apreciez complimentele dumneavoastră, dar se pare că nu am tras la fel de bine. Ați fost mai bun, domnule.

– Chiar am avut noroc. Vă bătea și soarele în ochi. Am avut unghi mai bun. A fost o victorie pur circumstanțială. Să știți că am apreciat la dumneavoastră atât caracterul cât și dârzenia. Sunteți un adevărat gentleman și un soldat redutabil. Respectele mele.

– A fost… o… onoare…

***

Elon Musk nu e mesia dar e mai bun ca Black Rock, Vanguard și MBS

După care sunt oamenii care țin să ne reamintească că Elongated Muskrat nu e mesia.

Oau, serios? Super tare! Chiar nu e?

Cine plm îl considera mesia? E un scamator cu implant de păr.

Dar haideți să îl comparăm cu acționariatul anterior Twitter.Avem Black Rock și Vanguard, care sunt literalmente satana, fondurile de investiții din spatele tuturor mizeriilor din ultimii 20 de ani, de la cote de gen și diversitate pentru toate companiile care au ghinionul să aibă credit la ei până la planul pe termen lung de a uni clasa de jos cu clasa medie într-o struțocămilă divizată care se ceartă cu ea însăși prea mult ca să mai aibă timp să vadă și ce fac elitele.

De ce bagă netflix vikingi negri? Pentru că așa le-a ordonat Vanguard și Black Rock, evident. Că na, pulimea trebuie divizată pe gargară morală care nu-i atinge pe ei.

De ce vorbește new york times brusc numai despre discriminarea la nivel mic și n-au mai avut un articol despre cum ăia 0,1% cei mai bogați tot acumuleaza galopant averi de peste 10 ani? Pentru că Vanguard și Black Rock, evident.

Cine a ordonat omoratul libertatii de exprimare ca sa nu mai existe „buling discriminare și heit spici?” Black Rock și Vanguard.

De ce costă orice garsonieră belită dintr-o capitală europeană în jur de un milion de dolari? Pentru că Black Rock și Vanguard au decis că în lumea nouă clasa de mijloc trebuie să se întoarcă la iobăgie și n-are nevoie să DEȚINĂ locul în care trăiește pentru că trebuie să trăiască pe bază de subscripție, să nu dețină nimic și să plătească chirie și abonament la tot ce există, așa că cumpără tot ce e rezidențial din faza de proiect.

De fapt îți propun un experiment. Gândește-te la o companie care valoreaza jde miliarde. Oricare vrei tu. Acum uită-te cine sunt shareholders și dacă Black Rock + Vanguard nu au vreo 15% îmi mănânc pălăria.

Bun, și pe cine mai aveam în board la Twitter? Niște companii din Arabia Saudită, controlate de marele filantrop prințul MBS, care total n-a decapitat jurnaliști sau ceva recent, lol. Ăștia erau entitățile care controlau unul dintre cele mai importante canale de comunicare ale omenirii. E Elon Musk mesia? Nu în plm. E mai moral decât ăștia mai sus menționați? CLAR!

***

Haiduci Daci Vârcolaci – THE REBOOT

Luna sublinia gheața ca un reflector cosmic de putere mică. Patru siluete alunecau pe suprafața înghețată bocnă a Dunării. Dacă te uitai mai atent, erau de fapt opt siluete. Doar că patru erau cai și patru erau călare pe cai și cumva siluetele se uneau. Dar dacă nu te-ai fi uitat la siluete ci direct la ei, ai fi văzut clar că de fapt erau opt.

Șaisprezece picioare tropăiau pe gheața care troznea sub greutatea lor și zăpada fărmântată de copite se amesteca ușor cu picături răzlețe de sânge.  Opt picioare doar se bălăbăneau, câte două bălăngăninde la câte patru tropăinde. Și sudoarea aburea în frigul nopții de ianuarie, doar că nu se vedea atât de concret, pentru că luna nu lumina în așa hal de puternic. În spatele lor, la o distanță din ce în ce mai puțin considerabilă se putea vedea o ceată mult mai consistentă de siluete care arătau mult mai ticălos, pentru că erau romani. 

Dacii noștri călăreau în linie. Primul dac, spre surprinderea misoginilor care ar crede că femeile nu se pricep la treburi de haiduci daci vârcolaci, era femeie. Geta, sora cea mai tânără a haiducilor daci vârcolaci. Avea fix 18 ani, ca să nu existe dileme morale și era genul de tipă care arată foarte foarte bine dar e îmbrăcată într-o armură de piele foarte serioasă și fără decolteu și era machiată natural, ca să se poată identifica și fetele urâte cu ea. Dar se vedea clar că dacă aventura lor ar obliga-o la un moment dat să se aranjeze, dar să nu pară gratuit așa, adică chiar să fie nevoie de asta, ar face mulți bărbați să bălească și în același timp feministele n-ar putea să zică nimic, pentru că probabil până atunci ar demonstra deja că e puternică și independentă, deci n-ar fi gratuit. 

Avea chiar și părul scurt, ca să pară mai băiețoasă, deși frații ei erau foarte pletoși și practic părul scurt, în epoca aia, nu spunea nimic despre sexul unei persoane.  Părea genul de personaj care în prima variantă a poveștii era băiat, dar genul i-a fost schimbat în ultimul moment, ca să rezoneze și femeile cu povestea. Și funcționa foarte bine, pentru că era foarte competentă și cool. Chiar nu se simțea deloc că personajul ar fi fost modificat pentru a prinde la o audiență mai largă. Avea un arc în spate, apropo. 

Geta sări din șa direct pe capul calului, dintr-o mișcare lipsită de efort dar foarte impresionantă. Era ușoară și calul era dacic, cu gâtul gros, deci nu era o problemă pentru el. Se uită în zare la romani, se încruntă într-un mod simpatic și își mușcă buza sexy. Își avertiză frații:

– Se apropie! 

– Doar ți se pare, frate! rosti optimist al doilea dac din coloană, demonstrând că schimbarea personajului anterior fusese făcută pe genunchi în ultimul moment și încă mai erau scăpări în text. 

Era Bujor, fratele cel mare, de 21 de ani, și defectul lui principal era că era foarte romantic și vedea doar partea bună a lucrurilor. Era blond, înalt, mlădios și un falx lung și curbat îi zăcea la cingătoare. Falxul, sabia tradițională a dacilor era net superioară săbiilor drepte romane, mai ales când voiai să te bați cu cineva de după un colț. 

– Nu, chiar se apropie!, spuse și Gelu, al treilea din coloană și mijlociul ca vârstă. 

Gelu avea pletele ca pana corbului și barba tot ca pana corbului, dar alt corb, și mai închis la culoare. Două toporiști îi atârnau la brâu și era cunoscut pentru faptul că putea toca un urs de la bot la coadă cu ele în mai puțin de douăzeci de secunde. Dar nici ferocitatea, nici pesimismul nu erau caracteristicile lui principale. Caracteristica lui principală era că era foarte, foarte divers. 

Într-adevăr, oricât de mult i-ai fi studiat trăsăturile, era atât de divers încât era absolut imposibil să-i ghicești complet etnia. Era clar că era doar jumătate dac și că tenul era mult prea închis pentru un dac, dar mai departe de atât puteai doar să speculezi. După culoarea pielii ar fi putut avea origini persane, sau egiptene, sau poate chiar de grec mai măsliniu cum sunt unii greci. Însă dacă te uitai la forma ochilor, te băga în ceață și mai tare. Că părea puțin mongol, sau poate din sud-estul asiei. Ar fi putut fi chiar și amerindian lejer. Era probabil cea mai ambiguu-diversă față zămislită vreodată din fondul genetic uman. Însă cumva trăsăturile ne-europene erau atât de cu bun simț așezate încât arăta destul de european. Nu avea nasul borcănat, părul prea creț sau frunte bombată aiurea, spre exemplu.  

Horcăi și trase o flegmă în zăpadă. 

– Caii noștri sunt net superiori, că sunt cai dacici. Mai mari, mai odihniți. Armăsari serioși.

– Deși și iepele aleargă la fel de repede ca și armăsarii, să nu uităm! completă Geta.

– Evident!, fu de acord și Gelu, deși mai mult așa, de complezență. În schimb caii lor sunt mult mai bine motivați. 

Bujor îți scărpină murgul după ureche. 

– Prostii! Murgul Murgu este cel mai bine motivat cal! Îi scarpin după ureche, îi dau ovăz, îi spun că ar putea și să zboare dacă ar vrea destul de mult. Și că toți caii care aleargă mai repede decât el sunt hateri și o fac din invidie. Nu există cal mai motivat!

Gelu scrâșni din dinți. 

– Trezește-te frate! Degeaba îți motivezi tu calul acolo! Romanii au un imperiu! Au o întreagă industrie motivațională! Filosofi motivaționali, citate, melodii despre cum caii conduc lumea. La ei orice mârțoagă se crede pegas. Nu te compari tu un biet dac cu întreaga societate romană. 

– Gata, copii, spuse și al patrulea dac, și spuse așa pentru că era fix tatăl lor. 

Deceneu era un munte de om și păr, atât de masiv încât calul lui aproape își târa burta de pământ. Dar era doar mușchi, ca să fie clar. La spate avea prins un paloș imens, lat cât un braț de om și lung de zgâria gheața din când în când. Genul de săbioi pe care un om puternic abia l-ar fi putut ridica în două mâini. Și lui Deceneu dreapta îi lipsea din cot. Pur posibilitatea că ar fi putut ridica și învârti arma aia cu o singură mână părea demență. 

Cailor li se înmuiau genunchii. Se apropiau de o mică insuliță de lângă malul dunării, cu o salcie mare pe ea. 

– Ne oprim acolo puțin, să-și tragă caii sufletul, altfel pică sub noi, ordonă patriarhul familiei.

Săriră de pe cai. Geta respira greu și se trase de-o parte. Puse o mână în stânga abdomenului, unde o durere surdă o chinuia din ce în ce mai tare. Simți sângele cum îi șiroiește printre degete. Zâmbi amar dar tot cumva sexy. 

– Familie! Continuați voi drumul. Eu o să rămân aici, să-i țin ocupați și să vă câștig niște timp. 

– Prostii! tună Gelu cu spume la gură. N-o să o las pe soră-mea vitregă să se bată cu romanii în timp ce noi fugim. 

– De ce, pentru că sunt femeie? se răsti Geta la el. Crezi că ce, că doar bărbații au dreptul să se sacrifice pentru familie?

– Nu! se apără Gelu pe un ton foarte calm, ca să nu pară misogin. Doar că ești cea mai mică dintre noi. Mi-ar fi rușine ca frate mai mare să mori aici ca să scăpăm noi. 

– Trebuie să scăpăm toți. Nu încape discuție. Doar suntem haiduci daci vârcolaci! completă și Bujor.

Geta oftă și își desfăcu armura. Celorlalți trei le stătu inima în piept. O săgeată o străpungea pe sub coaste, cu vârful ieșind prin dreapta buricului. Sângele șiroia în jurul rănii.

– Frații mei, se încrâncenă Geta. N-am vrut să vă sperii cu cadoul ăsta de l-am primit de la romani de când eram partea ailaltă a Dunării. Dar zilele îmi sunt numărate. Lăsați-mă, cu ultimele puteri, să vă câștig niște timp o să-i țin ocupați cât fugiți! 

Bujor se încruntă și înghiți în sec.

– Prostii, soro. Aia e doar o julitură. Dacă e cineva care are soarta pecetluită și trebuie să rămână în urmă ca să câștige niște timp familiei, ăla sunt eu. 

Bujor își desfăcu și el armura ce ascundea șiroaie de sânge și le arătă săgeata care-i străpungea abomenul, sub coaste.

– Asta-i de azi dimineață, când ne-au găsit romanii. N-am zis nimic ca să nu vă îngrijorați. Dar simt viața cum se scurge din mine. Lăsați-mă în urmă. Să vă câștig timp cu ultimul meu stop de vlagă!  

Gelu scoase o ploscă de la cingătoare plină cu rachiu și o dădu pe gât dintr-o înghițitură. 

– Aia-i doar o zgaibă, fratele meu. 

Își desfăcu și el armura o săgeată îi străpungea abdomenul, sub coaste și sânge năclăit se prelingea din rana care deja avea un început de gangrenă. 

– E de săptămâna trecută, dacă mai țineți minte, când am dat de romanii ăia. N-am zis nimic, că nu-s genul care se plânge din toate prostiile. Dar Zamolxe mă cheamă la el. Cred că s-ar bucura să nu vin cu mâna-n cur și să aduc niște țeste de romani. Suiți pe cai că eu am de făcut niște văduve!

Văzându-i pe toți trei, lui Deceneu îi dădu o lacrimă de mândrie.

– Copiii mei. Un tată nu trebuie niciodată să-și vadă copiii murind. Sacrificiul ăsta e al meu și numai al meu. Lăsați atitudinea asta. Ce aveți voi sunt doar niște bube. 

Își desfăcu și el armura și o săgeată îi străpungea abdomenul sub coaste. Rana era tumefiată și necrozată în jur. 

– O am aici de peste 15 ani. Eram tânăr și nechibzuit. Nu mi-am proptit arcul bine și s-a descărcat accidental. 

Cei trei frați icniră de uimire, frică și respect față de tatăl lor. 

– 15 ani! exclamă Geta. Tot respectul, tată, dar ai fi putut să o scoți și să îți dezinfectezi rana de atunci. 

– N-am avut timp, suspină Deceneu. Aveam trei copii mici cu trei mame diferite pe care soarta le-a răpus înainte de vreme. Aveam de trăit. Aveam de iubit. Aveam atât de multe să vă învăț. Atât de multe clipe de petrecut alături de voi. Pur și simplu nu a fost timp să scot săgeata asta și nu regret nimic. 

Își scoase paloșul și chiar părea că-l ține într-o singură mână fără efort. 

– Vreau doar să știți că sunt mândru de voi și n-am nici cea mai mică îndoială că veți reuși, voi trei, să apărați toată Dacia de toți Romanii. 

– Asta pentru că suntem haiduci? întrebă Geta.

-Parțial, răspunse grizonatul cap de familie

– Pentru că suntem daci? întrebă și Bujor.

– Și asta e parte din răspuns, spuse Deceneu.

– Știu eu, cugetă și Gelu. E din cauză că suntem vârcolaci. 

– De fapt, e o combinație de toate trei. Acum sus pe cai! Nu uitați, copiii mei. Atât timp cât lucrați împreună și vă transformați în vârcolaci doar când e momentul, nimeni nu vă poate opri. Și nu uitați să scoateți săgețile alea când aveți timp! 

Cei trei își luară în brațe tatăl pentru ultima oară și săriră în șei. 

Trei siluete urcau malul dunării în lumina lunii, dar dacă te uitai mai atent vedeai că sunt de fapt șase, dintre care trei cai. Doisprezece picioare tropăiau și șase se bălăngăneau. Între timp, de pe o insulă mică și înghețată de pe Dunăre se auzeau urlete îngrozite de romani. 

***