Despre subvențiile pentru artiști și dobitocii ciudoși

Au trimis niște artiști o scrisoare deschisă la guvern în care cer ajutorarea domeniului artistic (subvenții) și tot internetul s-a umplut de acid gastric. Cum ÎȘI PERMIT VEDETELE să ceară bani gratis de la stat?

Am să explic pe scurt, dar o să încep cu concluzia.

Dacă te deranjează că artiștii vor subvenții și nu te deranjează că HORECA vrea subvenții, ești un dobitoc. Ș

tiu că scuipatul de vedete e sport național și că ați vrea toți să îi vedeți pe toți șmecherașii de cântăreți și influensări cum le ghiorțăie mațele de foame. Ați avea și o mică erecție dacă ați vedea asta. Dar asta n-o să se întâmple. Domeniul artistic e format din 1% oameni care învârt bani cu lopata și 99% din tehnicieni din spate care își cară ratele de pe o lună pe alta, exact ca în orice alt domeniu. Sunetiști, cameramani, oameni care montează, pun lumini, machiaj și multe altele. Oameni care-s mai mult meseriași decât artiști în sensul ăla la care vă gândiți voi.

Clar că alde Ștefan Bănică jr., Inna, Delia și restul nu merită bani gratis de la stat, că au strâns destule jumări în cămară în anii în care le-a mers bine. Pe ăștia pe care vreți voi să îi vedeți cum mănâncă parizer cu pâine uscată stați liniștiți, că nu o să îi vedeți. Nu e nici o posibilitate ca fantezia voastră să devină realitate.

În schimb fomiștii domeniului, oamenii din spate, ăia pe care nu îi recunoaște nimeni pe stradă, ăia au ajuns la subzistență. Da, e frumos să zici că „dom’le, ar trebui artiștii mari să împartă cașcavalul cu echipa din spate și să scutească statul de smiorcăieli”, dar așa poți să zici de absolut orice domeniu afectat de criză. Și lipitorile de patroni de cârciumi care se șterg la cur cu bani ar trebui să împartă ce au pus de-o parte în anii de jecmăneală cu ospătarul ăla rămas fără loc de muncă și tanti Geta, menajeră la pensiune de trei margarete pe la care n-a mai trecut nimeni din martie. Dar asta nu se întâmplă și nu o să se întâmple.

Așa că ai două opțiuni de bun simț de a privi problema.

Dacă ești de stânga, ar trebui să consideri că TOATE domeniile afectate de criză ar trebui ajutate de stat la fel. Că nu e mai moft să consumi artă decât să te plimbi sau să mănânci la restaurant. Dacă merită ospătarul ajutat, merită și cameramanul.

Dacă ești de dreapta, ar trebui să consideri că TOATE domeniile afectate de criză trebuie lăsate în pace. Așa e piața. Se reglează singură. Dacă piața nu aduce oportunități pentru anumite domenii acum, e normal ca în acele domenii să se moară de foame. Așa e capitalismul, cu risc. Cum nu vor impozitați mai tare când li se îndoaie coloana de la cărat sacoșe cu bani, n-ar trebui să vrea nici bani gratis când fac foame.

Dar dacă ți se pare că anumite domenii merită scoase din căcat și susținute din bani publici pe timp de criză și altele nu, în special artiștii, că dă-i în plm de figuranți, dacă n-ai țipat când orice alt domeniu a cerut subvenții dar fix acum ți se pare aberant, ești doar un dobitoc ciudos și atât.

Cel mai trist e că sindromul dobitocului ciudos e cel mai des întâlnit fix la oameni din domeniul artistic care n-au făcut bani niciodată. De-ăștia care s-au obișnuit cu ideea că o să facă foame toată viața și vor doar să facă și alții foame cu ei. Când nu poți să te ridici, măcar să-i tragi pe alții în jos la nivelul tău.

***

Ghidul alegătorului miserupist pentru parlamentare 2020

Salut, prietene! Te simt că la fel ca și mie ți se rupe de alegerile astea care vin din variate dar intemeiate motive. Așa că o să fac cel mai scurt și pragmatic ghid posibil pentru alegerile astea, să te poți considera oarecum informat, fără să fii nevoit să sapi personal prin ghena de informație numită absurd „presă”.

Impresii generale:

Deși alegerile parlamentare sunt practic cele mai importante alegeri din țară, prezența la vot o să fie destul de scăzută. Populația e sictirită de clasa politică și impresia de „toate-s la fel” e generală. Diaspora s-a calmat și s-a obișnuit cu ideea că oricum n-o să se mai întoarcă în țară decât în vacanțe, n-a mai fost nici un eveniment masiv care să trezească indignarea populară și nici un dușman concret care să activeze voturile de ură gen Dragnea, Băsescu, Ponta, Iliescu și alți balauri din istorie.

Lumea o să cam stea acasă și dacă citești asta probabil votul tău nu o să conteze absolut deloc. Faci parte dintr-o nișă irelevantă politic și trendurile din interiorul bulei tale n-o să influențeze nimic cu nimic.

Dar ăia 500+ parlamentari tot o să fie votați, că nu se aleg mai puțini doar pentru că-s alegători mai puțini. La alegerile astea jocul nu o să îl facă tendințele populare, că nu există. O să fie doar schemă de aparat local de partid. Cine adună cele mai multe voturi de la membri de partid, familiile lor, firmele căpușă, angajații lor și evident masele de manevră de fomiști care o să fie manevrate cu o lingură de ciorbă și o promisiune de ajutoare sociale mai mari. Ăștia o să voteze cum votează de obicei. Ținând cont că singurele partide cu filiale puternice în țară, primari locali și șleahtă de argați sunt PSD și PNL, cel mai probabil ăstea două partide o să fie singurele cu scoruri serioase. Ăsta e momentul în care amintim, deși sper că n-a uitat nimeni, că PSD și PNL sunt același căcat.

Dar hai să luăm fiecare partid în parte la o puricare superficială rău. Ordinea nu e aleatoare, e după ce scoruri o să facă, de sus în jos. Guvernarea o să o facă ori PSD ori PNL + ce balamale mai strâng să ajungă la 50%

PSD

PSD s-a mai curățat în ultimul timp. Să nu înțelegeți cumva că asta i-ar face mai frecventabili dracu’, dar obiectiv sunt mai curați decât sunt de obicei. Marii corupți s-au retras în insule frumoase, câțiva (Dragnea) încă mai sunt la mititica și câțiva, gen Șerban Nicolae au fost maziliți. Recolta actuală de pesedei pare mai degrabă capabilă de găinării decât de tunuri. În continuare n-au lider serios sau grup de interese care să tragă tot partidul într-o direcție clară, ca pe vremuri.

Cap de afiș e adânc detestabila Firea împreună cu de-ăștia, mai mult figuri semi-publice care speră ei că trezesc inexplicabil încredere gen Alexandru Rafila și Streinu-Cercel. Sub ei pe liste clasicii șoferi de partid cărora le-a venit rândul, actuali parlamentari care n-au mișcat nimic decât voturi pe linie de partid când s-a dat ordin și rude de foști și actuali politicieni puternici de-ai lor. Cumați, copii, ce mai au și ei.

Printre alții i-am remarcat pe marea speranță rromă Petre Florin Manole, viitorul Mădălin Voicu, care ofta acum patru ani cum vrea să ducă PSD-ul pe drumul cel bun din interior, era chiar aplaudat de bulă și părea omul ăla rațional care a făcut compromisul pentru binele alegătorilor lui, după care și-a închis internetul și a votat cot la cot cu partidul la masacrarea justiției. Și traseistul Dan Cristian Popescu, etern candidat la primăria sectorului 2, plecat din PNL în PSD dar practic UNPR, cu diplomă printată la universitatea de apărare, ca toți prietenii de afaceri ai generalilor.

O să scoată lejer peste 30%

PNL

PNL etalează cu eternul Orban, cu Câțu și alți miniștri remarcabil de inerți din guvernarea actuală care a avut ca singur scop ca pandemia să nu le deranjeze prea tare învârtelile. Teoretic n-ar exista nici un motiv în tot universul ca cineva să voteze PNL, dar practic în doare în cur de asta, că au aparat de partid, baroni, argați și plebei agitabili la ordin pe linie.

Speră la un 30% minim și probabil o să-l scoată și ei.

USR

USR e copilul ăla prost care vrea să se joace și el cu băieții mari dar băieții mari nu prea ar vrea să se joace cu el că are multe pretenții și nu poate să-și țină dracu’ gura când trebuie. E un partid în derivă. Singura lor șansă să facă chestii e pe val de indignare, care momentan nu există. Aparat local de partid nu prea au decât în București deci n-au nici o șansă să scoată cifre serioase pe țară. Dacă strâng și ei zece parlamentari pe provincie zic doamne-ajută și sărumâna tanti soartă.

Pe deasupra charisma de pește mort a lui Barna nu ajută absolut deloc. Nici faptul că sunt o grămadă de scandaluri interne. Mulți activiști idealiști și-au dat demisia din partid recent după ce pe listele pentru parlamentare au fost eliminați mai mulți oameni cu tracțiune și înlocuiți cu sugălăi de-ai găștii Barna. Majoritatea membrilor de partid tac din gură la chestiile astea că știu că orice scandal major în interiorul partidului le-ar scădea șansa să treacă pragul electoral de 5%. Reamintesc că la ultimele parlamentare au scos 8.8% și erau pe cai mult mai mari decât sunt acum. Acum sunt pe cai cu mânere. Prevăd stil mama omida că după un scor dezastru la alegerile astea o să înceapă să arunce cu rahat în ventilator public.

Candidați: Năsui, Prună, niște unii, niște alții care au luat locul altor niște unii.

Singura lor șansă la relevanță e cumva să sară de 5% și să fie una dintre balamalele de care PNL are nevoie pentru a sări de 50% și a forma un guvern. Dacă au super noroc și lasă din pretenții, poate prind și ei un minister.

UDMR

M-aș mira să nu-și atingă pragul electoral, dar UDMR tot timpul a sărit de 5% și tot timpul a fost la guvernare, ca balama. Probabil o să reușească și tura asta să fie nevoie de ei pentru 50%, ori de la PSD ori de la PNL. Spre diferență de USR, UDMR e o balama mult mai previzibilă și cuminte. Îi dai ce vrea (păduri) și n-ai probleme cu ei.

PRO România

Din punctul meu de vedere cel mai mare pericol actual. După ce a absorbit mormanul de fecale Tăriceanu și ALDE, care singuri n-ar avea cum să treacă pragul electoral, alde Ponta speră să ajungă și ei în liga mare. Personal aș bea o bere de bucurie dacă nu le-ar ieși schema și s-ar scurge înapoi în fosa septică de unde s-au revărsat în viața politică românească fără să aibă nimeni nevoie.

Practic PRO România e locul unde s-au dus ăia care ori au pierdut jocurile politice din interiorul PSD/PNL, ori au fost considerați prea infecți să fie trecuți pe liste. Imaginează-ți că ai o ciupercă pe mână care tot nu trece oricât ai trata-o și când crezi că ai scăpat de ea, pac, îți apare pe picior. Cam așa e PRO România. Credeai că ai scăpat de Ponta și Tăriceanu după ce partidele lor n-au mai avut nevoie de ei? Țeapă! Un partid feudal, anti-european, ruso-prietenos, unde se duc infecți a căror carieră politică refuză să moară.

Aș da 50% șansă să facă pragul de 5%. Dar serios, haideți să sperăm toți în momentul ăsta că nu. Dacă asta înseamnă să fii pro România, prefer să fiu anti.

PMP

Zis și hooby-ul de pensionar al lui Băsescu. A adunat și el niște nume care parcă sună cunoscut dar practic nu înseamnă nimic (Cristian Diaconescu, Eugen Tomac) și speră să ajungă partid balama. Doar că nu îi mai pasă nimănui de Băsescu. Și am zis destul despre ei. Le dau un galanton 20% șansă să sară de 5%.

Partidul Ecologist

Dacă ți se pare că PRO România e fosă septică, ei bine, e gură de aer proaspăt pe lângă ăștia. Nu știu ce necromancer a reînviat partidul ecologist și chiar nu-s curios să aflu, că le-aș da atenție. Dar probabil niște șobolani s-au gândit că e mai simplu să ia un partid mort care deja are toate actele făcute decât să facă unul de la zero. Și așa a ajuns să fie ce e acum: o groapă de gunoi în flăcări.

Nu. N-are nici o legătură cu ecologia, că asta îl face cel mai revoltător. E doar un loc pentru ăia care nici la proro n-au mai avut loc. Gen Pleșoianu, dementul de Cătălin Rădulescu zis mitralieră și Șerban Nicolae, omul care a fost cu mâna pe trăgaci la toate legile nașpa date de PSD în ultimii 20 de ani, proaspăt mazilit din partid. Cum au ajuns ăștia brusc ecologiști? Nici ei nu știu. O aveau pe Bahmuțeanu candidată la primăria sectorului 1 acum câteva luni. Un nume care n-ar trebui să sune cunoscut nimănui sub 35 și să îi facă puțin să râdă pe ăia peste.

Spre diferență de PRO RO, din fericire, e minusculă șansa să treacă de pragul electoral. Să sperăm că nu.

Zona fără șanse:

Aici amintim partidele care sunt mai mult memă decât partid. Gen Partidul Verde al lui Flooriin Călineescu. Sau Partidul Puterii Umaniste. Ce plm e ăla un umanist? Nu suntem toți umaniști practic? E a paișpea reinventare a partidului de buzunar al securistului infect de Dan Voiculescu. Din fericire pușcăria i-a calmat ambițiile politice. Partidul lui încă se mai rostogolește puțin din interție, că nu poate să moară brusc. Ceea ce ne mai dă ocazia să râdem puțin cu analfabeta de Ramona Bryuunseles, sigur i-am scris numele greșit și nici nu îmi pasă destul cât să verific pe google. Lista e completată de partidul țărănist care probabil e doar un club de șah cu 10 membri și noua dreaptă pe care n-a luat-o nimeni în serios niciodată.

Și cam atât. Nu uita că e doar treaba ta cu cine votezi și că statul acasă e o opțiune validă, oricât ar smiorcăi agitații care nu înțeleg jocul. Herp derp ieși la vot, doar la tine în brațe stă schimbarea, etc. Am mai auzit placa în ultimii 30 de ani. E doar o poezie care sună bine, nu mai puneți botul, bebelușilor.

***

Albert Baldovin, detectiv șomer ep. 2 deși practic n-au nici o legătură între ele episoadele și e doar un titlu înșelător pentru iluzia de continuitate:

———————————————————–

Budoarul e mov și întunecos. Miroase a Chanel contrafăcut și bețișoare parfumate cu aromă de iasomie. Duduia vine spre mine bălăngănind languros din coapse într-un neglijeu desfăcut nonșalant și un corset cu două numere mai strâmt care-i sugrumă mijlocul și demonstrează că la fel cum se bulbucă ochii când strângi pe cineva de gât, la fel se bulbucă și țâțele când strângi pe cineva de talie. Bidoanele alea periculoase ar fi putut să convingă orice bărbat să-și trădeze toate principiile doar pentru privilegiul de a roti de sfârcurile lor semețe ca de butoanele unui radio stricat. Nu și pe mine.

– Nu se fumează aici, îmi zice, suflând rotocoale și jucând portțigaretul între buze cu o dexteritate impresionantă. Părea în stare să te lege la șireturi cu limba în timp ce face o felație.

Mă uit la ea urât, tușesc melodramatic și fals și își stinge țigara. Sting și eu trabucul, pipa și țigara de foi, opresc vaporizatorul și scot bateria de la țigara electronică. Îmi dau bereta din cap și-i zic:

– Lasă vrăjeala, buci zglobii. Sunt detectivul Albert Baldovin și știi de ce sunt aici.

Mă invită să mă tolănesc pe comoda ei și refuz scurt. Părea mai periculos să lași garda jos în bârlogul ei decât să joci poker cu un urs flămând pe o corabie care se scufundă.

– A fost un client foarte ciudat, zice. Întâi m-a pus să i-o iau la palme, apoi la pumni.

– Am auzit de asta zic, în timp ce mă dau cu ulei de mustață pe mustață. Tinerii îi zic CBT.

– Nu era CBT pentru că mi-a spus explicit să nu-i ating scrotul. Doar să i-o bat de parcă m-a înjurat de mamă. O să ți-o bat ca pe un copil care și-a modificat notele în carnetul de note cu pixul și ai aflat asta într-o ședință cu părinții după ce i-ai luat Playstation 5, îi zic. Nu e de ajuns, îmi zice. Vreau să mi-o bați ca pe un vecin care a venit plângând la tine să-l împrumuți cu 100 de lei până la sfârșitul lunii, au trecut două luni de atunci, s-a jurat în genunchi că n-are nici un ban de fiecare dată când i-ai ciocănit la ușă și tocmai l-ai văzut ieșind cu o gagică de la film și aruncând la gunoi o pungă de-aia de popcorn XXL la 45 de lei jumătate mâncată.

Nu era o surpriză pentru mine că infractorul era pervers, însă gradul de perversitate povestit m-ar fi făcut să îmi scap pipa din gură, dacă aș fi avut-o în gură. Observ pe noptiera ei un tub de Bengay jumătate consumat. I-a bătut-o până a făcut febră musculară. Mă uit la pumnii ei. Roșii pe toată lungimea degetelor și în sus, pe mână. Era evident că infractorul nu reușise să aibă o erecție și că biciuia din ea flască, la fiecare lovitură. Asta explica zgomotul flop-flop, ca de coajă de banană trântită pe faianță udă auzit de vecinul de palier. Piesele puzzle-ului începeau să se lege.

– Toni Bretoni e căutat de INTERPOL de mai bine de 8 ani. Fă o faptă bună și dă pe goarnă tot ce știi despre el. Nu vrei să fii complice unui asemenea om, zic.

– Dar nu știu absolut nimic, domnule detectiv, zice ea, fâlfâind din gene.

Fac doi pași spre ea, la intimidare, și dau să o apuc de guler. Nu are guler așa că o apuc de o țâță. Strâng și o trag spre mine. Se simțea după textură că avea termopane de firmă la balcoanele alea.

– Lasă vrăjeala, bagaboanto. Crezi că e prima oară când stau la discuții cu o pasăre de noapte? Știu ce aveți voi în cap. M-ai văzut detectiv particular, semeț și ager la minte, știi că ai informații de care am nevoie, așa că te-ai gândit să mă seduci și să mă manipulezi. Poate te scot din viața asta mizeră de lucrătoare sexuală. Poate te scap de peștele tău și de datorii. Poate te fac femeie serioasă. Îmi pare rău să te dezamăgesc, ventuză voluptoasă, dar nu-s lozul tău câștigător și inteligența mea mă face imun la cântecul tău de sirenă.

Se dă în spate și îmi trage un dos de palmă peste gură de-mi sare trabucul din gură. Nici nu îmi aduc aminte când a ajuns acolo și de unde l-am scos. Probabil un reflex.

– Lucrătoare sexuală? Lucrătoate sexuală e mă-ta, porcule! Eu am o meserie serioasă. Sunt vindecător intuitiv!

Mă dau în spate de uimire. Pentru o secundă îmi vine să o întreb ce e ăla vindecător intuitiv dar apoi inteligența mea se dă și ea în spate și mă ajunge din urmă. Pot intui ce e ăla un vindecător intuitiv și în timp ce intuiesc, inima mi se umple de respect și invidie. Femeia asta prostește proști că îi vindecă de diverse doar atingându-i. O meserie perfectă, pe care aș fi putut să o fac și eu lejer mai bine decât ea. Sigur n-aș mai fi fost detectiv șomer dacă mi-ar fi trecut prin cap la vârsta orientării că pot inventa o meserie ca „vindecător intuitiv” Să trec prin viață dând din mâini dramatic pe lângă oameni contracost. Dar nici nu m-am gândit să mă gândesc la opțiuni de carieră. M-am hotârât de la prima scânteie a conștiinței să mă fac detectiv ca tatăl meu și tatăl tatălui meu, adică bunicul meu. Mi s-a părut singura opțiune naturală. Ca bretonul atunci când ai coșuri pe frunte. Să particip și eu la cercul ăsta vicios în care s-a scufundat familia mea. Un cerc vicios care trebuie să se oprească. Sper că nu cu fiul meu potențial și fiul lui ipotetic, totuși. Mi s-ar părea urât să se oprească tradiția asta cât sunt viu. Până la urmă e tot ce avem noi, Baldovinii. Îi dau femeii drumul la țâță. Puzzle-ul din capul meu se sparge în bucăți și în locul lui apare un nou puzzle care are o singură piesă.

– Deci nu a venit la tine în scopuri sexuale. A venit să-l vindeci de impotență. Toni Bretoni e impotent, disperat și caută leacuri alternative. Asta explică multe.

– Și în al doilea rând nu m-aș da în viața mea la tine. Ești un ciudat. Nu înțeleg cum și de ce, că ești îngrijit și fiecare trăsătură a ta nu e deloc urâtă luată separat dar cumva împreună lasă o senzație sticloasă și nenaturală. De parcă ești o statuie de ceară care a înviat aiurea și acum se învârte prin viață fără scop, animată doar de direcția accidentală a momentului în care se află. Mă uit în ochii tăi și deși lucesc a inteligență, în spatele lor nu e nimic. Doar un vid ambulant parcă desenat de un om care n-a văzut niciodată oameni reali dar a citit mult despre ei.

Îmi scot tabachera de avarie din buzunarul de la spate și îmi proptesc două țigarete în gură pe care le aprind prin frecare una de alta. Îi arunc femeii Bengay-ul de pe noptieră.

– Ia. Freacă-ți țâța aia să nu se învinețească. Ți-aș zice adio, dar presimt că soarta o să ne aducă din nou în aceeași cameră, că așa face ea cu oameni care au chimie între ei.

– Da. Prefer să nu, îmi zice ea, deși ochii ei zic că preferă să da.

Ies în noapte. Ploaia măruntă mă biciuie de parcă din cer se aruncă jochei milimetrici cu cravașele de catifea înainte. În orașul ăsta care mi-e străbun, strămoș și străin sunt multe oportunități de tratament alternativ al impotenței. Regina Oltcita, vrăjitoare tradițională promite că scoate din om impotența la pachet cu argintul viu. Părintele răspopit Ignațiu Barbilian o tratează prin călcat pe spate și citit din biblie. Iuzuf Cadâr, doctorul naturist de origine turcă are o licoare homeopată anti impotență garantată de multe nume mari din lumea interlopă. Toni Bretoni sigur a nimerit la unul dintre ei, momit de promisiuni de întărire a atârnătoarei. Ziua în care nu voi mai fi detectiv șomer se apropie galopant.

***

Albert Baldovin, detectiv șomer ep. 1

Trag din țigară adânc, de mă ustură sufletul și mă uit în ochii ei. Are niște craci în așa hal de alambicat de lungi încât nu poți ghici uitându-te la ei nici măcar pe care scaun s-a așezat mai exact cu curul. Sting țigara și îmi șterg monoclul cu batista de bumbac cu pătrățele albastre din buzunarul de la piept. Îmi dau jos melonul de pe cap și îmi aprind pipa.

– Uite ce e, duduie. N-am să te mint, e un caz dificil. Dar ai noroc că ai apelat la Albert Baldovin, detectiv de renume internațional. Am detectivismul în sânge. Bunicul meu, Franț l-a prins în 34 la Sighet pe temutul cuțitar tunisian Milyei Milybei. Tatăl meu, Ricardo a fost singurul inspector care în ’62, când a dispărut Cloșca cu Puii de Aur de la muzeul național de istorie s-a prins că a șters-o femeia de serviciu de praf și a pus-o în vitrina greșită. Justiția mi-e în sânge.

Mă las pe spate cu trabucul între dinți și aștept să văd cum îi pică fața de ce impresionată e. Scot o pensetă din buzunarul de la vestă și pun exact zece bobițe de zahăr în cafea. Amestec de șaisprezece ori. Beau o gură și scuip dramatic. Chelnerul nu mă observă așa că mai beau o gură și mai scuip o dată dramatic. Vine și face o plecăciune.

– Nu e pe gustul dumneavoastră cafeaua? mă întreabă .

Îmi scot scobitoarea din gură, mă ridic în picioare și îl împing ușor cu ea.

– Mă agariciule, eu sunt un om ocupat și mi-e silă să fie nevoie să explic de două ori. Ți-am zis să pui întâi cafeaua în ibric și apoi apa peste ea, nu invers. Ia-o de aici și fă-mi alta. Și fii atent că-s detectiv. Dacă simt cea mai mică intenție că ai vrea să-mi scuipi în cafea, îi spun nevesti-tii că spargi banii de bacșiș pe păcănele zi de zi.

Se uită la mine speriat.

– Dar cum de știți…

Îmi frec vârful musteții între degete și zâmbesc la el.

– Elementar, dragă Mirciulică. La cum iti protejezi mâna dreaptă de hiperextensie e clar că ai ligamentul carpian transvers inflamat de la o mișcare care nu poate fi decât trasul de manetă la păcănele mai mult de două ore pe zi. Îi zici că muncești peste program, nu ?

Face ochii mari la mine. Îmi sting țigara și o pun după ureche. Îmi dau ochelarii jos și îl privesc fără să clipesc. De obicei ăstora de inteligență medie le ia cam șapte secunde să proceseze ce vorbesc. Trei. Doi. Unu.

– De unde știți că mă cheamă Mirciulică? Doar mama mă striga așa!

Îl bat pe umăr și îi pun cafeaua în brațe.

– Chiar nu am timp și de asta. Ia zi, ouă știți să fierbeți aici?

– Bineînțeles, mă minte el. Văd o broboană de transpirație cum i se formează pe tâmplă. Habar nu are să fiarbă un ou. Ridic un călcăi și îmi scutur pipa de el. Desfac un trabuc, pun un smoc de tutun din el în pipă și îl aprind cu bricheta zippo a lu’ taică-miu, gravată cu numele lui, pe care o port tot timpul în veston, lângă ceasul de buzunar.

– Fii atent, tinere, că-ți explic o singură dată. Ibric îngust, 500 de mililitri de apă. Pui patru linguri de sare în ea, ca să fiarbă la 104 grade fix. Când începe să fiarbă, aduci un ou de țară, mărime XL, nu L, nu XXL și îl bagi ușor, cu vârful în jos pentru exact 55 de secunde. Vreau să fie gălbenușul moale în interior dar tare în exterior, mă înțelegi?

– Înțeleg, bâlbâie el pe un ton din care deduc clar că nu înțelege. Îi suflu un rotocol de fum în față.

– Lasă emoțiile, tinere, stai liniștit, îl îmbărbătez. O să-l trimit înapoi de câte ori e nevoie, până vă iese.

Chelnerul pleacă, nesigur pe el și mă așez la loc. O privesc pe clientă direct în sfârcuri și apoi în ochi. În continuare nu zice nimic, de impresionată ce e. Sting pipa și scot trei monede din buzunar pe care încep să le joc nonșalant între falangele de la mâna stângă.

– Uite ce e, țâțe-dulci. Hai să vorbim direct. Eu nu sunt un detectiv obișnuit. Metodele mele sunt neconvenționale. Tipicăriile mele de comportament sunt destul de particulare și sinceritatea mea adeseori repugnă. Dar sunt cel mai bun detectiv pe care ți-l poți permite. Eu sunt sigur că îl pot găsi pe fratele tău dispărut. S-ar putea să nu-ți placă cum îl găsesc și ce găsesc, dar îți promit eu..

– Știi ce, m-am hotărât să abordez problema în altă direcție.

Îmi cade trabucul din gură de uimire direct pe pantalonii mei culoarea oului de rață.

– Cum adică? Te joci cu viața fratelui tău, duduie!

– Poate. Da’ n-am întâlnit în viața mea om mai antipatic și și enervant. De când m-am așezat aici doar o faci pe interesantul. De ce trebuie să ai mereu ceva în gură? Serios acuma. Prefer să mă descurc singură. O zi bună.

Se ridică de la masă și pleacă cu picioarele alea lungi de parcă se despică direct din gât. Asta e viața de detectiv particular. Îmi iau jobenul și bastonul din cuier și ies din restaurant. Îi arunc o monedă cerșetorului de la colț. Nu mă pot abține și îi zic.

– Știu că te prefaci că ești orb.

Respir adânc și mă uit în stradă. Strada e mamă, tată și uneori amantă perversă. Ea aduce cazuri, ea ți le ia. Domnul în bej de vis-a-vis are un costum nou, scump, dar cu două numere mai mari. Recent a dispărut un import de costume Armani în port la Constanța. Doamna cu perucă de la colț cară în plasă ceva ce nu poate fi, judecând după forma plasei, balansul ei în mers și anvergura bicepsului decât o mașină de cusut Singer originală. Tocmai au dispărut trei de la Muzeul Național al Broderiei. Trag aer în piept și mirosul de București îmi inundă nările. Gunoi ars, benzină și canalizare. Orașul e frate, cumnat și uneori vecin care-ți dă cu căcat pe clanță. Trebuie să am încredere în el că îmi va aduce un nou caz. Nu poți să le câștigi pe toate.

***

Era maică-ta alcolistă când era gravidă și te-ai născut diform, cu ochi ciudați amplasați în lateralul capului, cu o palmă distanță între ei ca la ierbivore?

Crezi că o să râdă toată viața oamenii de tine și de cromozomul tău potrivit invers?

Ai noroc! Hollywoodul tocmai a decis că desfigurarea ta congenitală e interesantă și merită pusă în filme.

Practic, dacă ai ochii poziționați ca urechile, s-ar putea să devii actor super faimos.

Acuma na, dacă aș fi puțin mai conspiraționist aș zice că sunt doar reptilienii care încearcă să ne obișnuiască cu aspectul dubios al hibridului reptilian/om cu care vor să ne înlocuiască.

Sau oculta veganistă știe că dacă trecem la dietă vegetală o să ne transformăm treptat în paricopitate cu ochi laterali, cinci stomace și incisivi lați și tufliți, buni pentru smuls salata din farfurie și rumegat și încearcă să ne obișnuiască creierul cu inevitabilul aspect sinistru spre care involuăm.

Sau poate doar am eu ochii apropiați și am boală pe ăștia invers. Dar vă propun un test, prieteni. În următoarele poze aveți trei actori și un rechin ciocan. Pariez că 90% dintre voi nu o să fie în stare să identifice în care poză e rechinul.

***