incă mai lucrez la chestia asta. mă rog, cu o pauză că alte munci. dar mă reapuc f curând. între timp, un fragment.

Să îi pui un nume unei specii, chiar și propriei specii, în cadrul comunității galactice a fost tot timpul un proces îngreunat de bariera culturală. Fiecare specie avea modul ei de comunicare. Marea majoritate foloseau vibrații emise de un organ specializat, transmise printr-un mediu lichid sau gazos și receptate de alt organ specializat. Altele comunicau optic, chimic, electric sau prin meme-uri complicate. Toate aveau un „cuvânt” simplu pentru propria specie, propria planetă și propria stea care, trecute prin traducătorul universal, cu mici variații, sunau aproximativ la fel cu cuvintele tuturor celorlalte specii. Așa că pentru claritate birocratică, Federația desemnă un număr fiecărei specii de viață inteligentă, cronologic, în funcție de data descoperirii. Oamenii, spre exemplu, erau cunoscuți atât în Federația Galactică cât și ulterior în Imperiul Galactic ca 224. Clămpălăii erau 237. Convenția cu numerele era universal acceptată de întreaga comunitate galactică, cu excepția românilor. 

Românii aflară de existența a încă 223 de specii capabile să spună bancuri o dată cu restul planetei, în prima jumătate a secolului XXV. Invocând gramatica simplă, în anul 2440, Academia Română decise că denumirile speciilor sunt substantive comune, în nici un caz serii de cifre. Fiind comune, ele trebuie traduse sau dacă nu se poate, inventate într-un fel în care să sune perfect românește, ca să fie protejată cultura autohtonă.  Așa că cei doisprezece președinți ai Academiei printară frumos, color, niște atlase cu toate celelalte 223 de specii, și convocară o ședință extraordinară. Treizeci de ore, trei cartușe de țigări, patru platouri de mici, două lăzi de bere și paisprezece sticle de Purcari mai târziu, ieșiră victorioși. 

Rezultatul mâhni ambasadorii Federației din România și fu catalogat de aceștia ca ciudat, penibil și destul de xenofob pe alocuri. Ei recomandară călduros și energic partenerilor români de dialog să adopte, totuși, convenția generală. Atunci marele academician, senator și lingvist Armand Borcea ieși public cu declarația controversată care, după cum spun istoricii, i-a asigurat lui primul mandat de președinte al țării și țării o relație foarte rece cu Federația în următorii zece ani:

„Să moară Cici, a venit un ștrombeleac, un nastrobemp, două glombeduze și-un gărgăzoi să ne-nvețe pe noi cum să vorbim românește!”

***

Am mers ieri cu un taximetrist pe la ora 11 pe care-l bănuiesc că era coxat până-n măduvă. Acum nu pot să garantez că omul trăsese un gram pe nară matinal, dar na, erau acolo niște semne prin care aș vrea să trec, poate vă dați și voi o părere.

Primul indiciu a fost că a întors pe linie continuă prin spatele unei mașini de poliție ca să mă ia, a deschis ușa și a pornit mașina când încă eram cu un picior afară, explicându-mi, cu pupilele dilatate, în 10 secunde, care ar fi vreo 3 locuri din zonă pe care ar fi fost mai bine pentru toată lumea să pun punctul de ridicare, ca să nu mai fie absolut necesar pentru taximetriști să întoarcă pe linie continuă în spatele mașinii de poliție.

După care omul a început să povestească. Aici ar fi fost dificil pentru orice om să-l urmărească, pentru că erau trei povești paralele, una în prezent, una în trecut și una în viitor. A avut noroc că scenarist fiind, sunt destul de familiar cu tipul hibrid-postmodern de a spune o poveste.

Povestea din trecut, de ieri, era despre cum găsise el 10 000 de euro într-o pungă de carton de lângă un tomberon, cu buletin cu tot, și s-a dus la poliție cu ele. Aparțineau unui bombardier bogat care a venit, i-a arătat pe telefon colecția lui de mașini, i-a oferit un job mult mai de căcat decât ăla pe care îl avea drept mulțumire și a plecat fără să-i dea nici un ban.

Povestea din viitor era despre cum peste câteva ore trebuia să plece la mare ca șofer personal cu alt bombardier, fiu de politicieni, care voia să impresioneze o pasăre prin Mamaia, avea 10 000 de euro de cheltuit (alte 10 000 de euro) și îl pusese să-i găsească o mașină de lux de închiriat, așa că omul meu, în timp ce conducea, se uita la tot soiul de oferte de Lamborghini și Bugatti.

Poveștile erau destul de absurde, dar omul meu avea multe poze pentru fiecare drept dovadă, pe care insista să mi le arate fix când trecea prin intersecții cu 90 la oră fără să se uite la semafoare, pietoni și alte prostii de genul. Stilul lui de condus nu era absolut deloc palpitant pentru el, dar părea foarte palpitant pentru cei trei glovoiști pe scuter pe care i-a evitat la milimetru.

În timp ce făcea toate astea, era și pe video call cu un băiat căruia îi povestea în paralel alte două povești care n-aveau nici o legătură cu poveștile pe care mi le povestea mie. Toate erau povestite într-un ritm de cred că ar fi reușit să povestească în detaliu tot ce se întâmplă în Lord of the Rings în maxim 5 minute.

La un moment dat și-a dat seama că nu mai are gaz așa că a întors iar pe linie continuă fără să scadă viteza, frânând brusc milimetric de o butelie de GPL. A fost cea mai rapidă alimentare pe care am văzut-o în viața mea. Omul meu nici nu s-a obosit să închidă portbagajul după. A demarat, după 100 de metri și-a dat seama că era deschis, așa că a băgat piciorul în frână și portbagajul s-a închis singur. După care a plecat iar cu scârțâituri.

Acum indiciul cel mai mare că omul meu băgase nara până la cot a venit de la băiatul de pe video call, care la un moment dat începe un dialog pe care-l redau integral, că am memorie bună.

Ia uite ce are fratele tău pentru tine.

Ia, dă să văd.

*camera se mută de pe fățăul înterlocutorului pe un staniol unde se afla un morman de praf alb

Ce-ai, mă, acolo?

Bulgărași bulgărași!

Ce, bulgărași mă, de unde ai luat? Că arată parcă-s de la Catena.

N-ai mă treabă, e ce trebuie.

Ambii băieți erau atât de teleghidați încât chiar aveau impresia că dialogul ăsta a fost codat și eu, gospodar de rând, chiar nu m-am prins despre ce e vorba. Acuma na, am mai văzut drogălăi la viața mea, că lucrez în domeniu artistic. Știu cum arată un om pe cocaină dar recunosc că e primul om pe care l-am văzut care era pe TOATĂ cocaina. Practic mai mult cocaină decât om.

Toate chestiile astea s-au întâmplat în maxim 12 minute, cât i-a luat să ajungă de la Academia Militară pe Floreasca. Super rapid, waze îmi zicea 25 de minute. Evident că i-am dat 5 stele.