Prea multe povești cu Moș Crăciun 5: Trasul de timp

ÎN CONTINUARE NIMENI NU MAI GĂSEȘTE DOPUL DE LA BUTOIUL CU POVEȘTI CU MOȘ CRĂCIUN.

5. Trasul de timp

– Doctore, am o problemă mare cu programul. Nu sunt în stare să mă organizez și mă termină. Pe lângă perioada Crăciunului, când fac traseu, mai am și muncă de birou. Dosare, lista de copii buni și copii răi, treburile alea din spate care nu se văd dar necesită multă muncă. De fapt tocmai asta e. Că nu necesită chiar atât de mult de muncă. Aș putea să fac toată treaba lejer, o oră pe zi tot anul. Doar că na, în ianuarie sunt epuizat după traseu, vă dați seama. Nici nu mă ating de muncă. Și o lungesc așa până în februarie, când mă hotărăsc că trebuie să mă apuc. Dar credeți că mă apuc? Pe dracu’. Mă prinde mereu 1 septembrie cu munca neîncepută. Dar să nu credeți că mă distrez în perioada aia. Mă stresez încontinuu, că știu cât am de muncă, de nu pot să mă bucur de nimic. Dar nici de muncă nu mă apuc. În septembrie mă gândesc că tot e lejer, cu vreo 3 ore de muncă pe zi o dau până-n Crăciun dar asta mai mult mă convinge să nu mă apuc. Doar să mă stresez din ce în ce mai tare. Prin noiembrie deja fierbe ficatu-n mine și nu pot să dorm de stres. Dar tot nu mă apuc. Abia când se face Decembrie mă taie panica și mă pun la muncă. Când deja e prea târziu să o faci ca un om normal. Și aici intervin zilele de 16 ore de muncă și drogurile grele, termin fix înainte de a începe traseul și mă prinde ianuarie epuizat și cu 40 de kilograme mai slab. În fiecare an îmi promit că n-o să mai fac așa și în fiecare an fac exact la fel. De 500 de ani mă trec an de an prin același chin. Spune-mi doctore, ce e defect la mine? Că nu înțeleg de ce mă pedepsesc în așa hal!

– Haideți, vă rog, să luăm problema de la rădăcină. De cât timp aveți impresia că sunteți Moș Crăciun?

– Ce? De când mă știu. Cum adică? Eu chiar sunt Moș Crăciun. Nu înțeleg ce vreți să ziceți.

– Haideți, domnule, știți că nu există Moș Crăciun!

– Ba poftim?

– Serios, aveți perucă și barbă falsă!

– Păi stați, domnu’ doctor, că încă n-am ajuns acolo. De la stres așa prin octombrie încep să îmi smulg tot părul, și barba, tot, e ca un tic așa, nici nu-mi dau seama. Până-n Crăciun am capul ca un ou, ce să fac?

***

Prea multe povești cu Moș Crăciun 4: Marțipan

SFINTE RAHAT CÂTE POVEȘTI CU MOȘ CRĂCIUN MAI ARE NEBUNUL ĂSTA PE ȚEAVĂ? ȘI PARCĂ SUNT DIN CE ÎN CE MAI BUNE.

4. Marțipan

– Marțipan, șovăi Moș Crăciun, palid și cu ochii bulbucați, încă ne aflăm într-o situație din care ne putem întoarce la normal. Nu ai rănit încă pe nimeni. Te înțeleg și înțeleg prin ce treci. Haide să lăsăm arma jos, să ne calmăm și îți promit că trecem cu toții peste acest incident minor!

Spiridușul Marțipan își șterse fruntea transpirată cu mânecuța lui mică cu dungi albe și roșii, ca o acadea, și măsură camera cu o privire maniacală. Dacă mișca vreunu’, era hotărăt să îi zboare tărtăcuța.

– Las-o, Moșule, că nu ne cunoaștem de ieri! Au murit 6 copii, Moșule! 6 copii!

Marțipan tremura vizibil.

– Nu a fost vina noastră, Marțipan. Așa erau tabletele alea chinezești din design. N-aveam de unde să știm. Au explodat și ale lor, și ale noastre. Știm cu toții că n-avem cum să schimbăm designul jucăriilor pe care le copiem la noi în atelier. Dacă sunt defecte ale lor, sunt defecte și ale noastre.

– Da. Teoretic n-avem nici o vină, dar cine a copiat design-ul și trebuia să vadă că se supraîncălzește și explodează dacă îi blochezi cooler-ul? Marțipan, în pula mea! se pițigăie Marțipan agitat.

– Marțipan, nu dă vina nimeni pe tine…

– Cât timp a avut alocat Marțipan să verifice fiecare design? 10 minute, în pula mea!

– Marțipan, îți promit eu…

– Ce-mi promiți, umflatule? Ce-mi promiți? Crezi că nu te știu? Cum ai aflat că au murit copiii ăia cum te uitai în jur după un țap ispășitor. Cine oare să fie? Marțipan, în pula mea! Păi dacă așa stă treaba, să mi-o iau numai eu pentru toată lumea, pentru tot sistemul, păi vă trag pe toți după mine, bă, tuvăninimă de mișei!

– Marțipan, te rog eu, măcar lasă ostatecii să iasă. Sunt reni. Sunt nevinovați!

– Nevinovați? Nimeni nu e nevionovat, omule! Ne naștem și murim vinovați toți pe planeta asta mizerabilă, de la cel mai gras om la cea mai sfrijită amibă! O să regretați ziua în care m-ați cunoscut, fiecare dintre voi, uitați-vă bine la mine!

***

Prea multe povești cu Moș Crăciun 3: Înfrângere

CONTINUĂM TURUL DE FORȚĂ. CÂTE POVEȘTI CU MOȘ CRĂCIUN POATE ACEST PSIHOPAT SĂ SCRIE PÂNĂ ÎN CRĂCIUN IISUSE?

3: Înfrângere

Anton se uită în calendar și începu să transpire. Era abia octombrie, însă de la Crăciunul trecut îl lua cu transpirație de fiecare dată când verifica data. Pentru că anul trecut fusese Moș Crăciun.

Suna absurd și când își zicea singur în oglindă că a fost real, suna absurd și când încerca să-și amintească fiecare detaliu, dar în fiecare zi ajungea la aceeași concluzie: ori a fost Moș Crăciun, ori suferă de vreo boală psihică profundă care a debutat fix la ultimul Crăciun.

Nu, nu avea cum să fie nebun, se revoltă el. Ținea minte în detaliu toată experiența magică. Cum s-a speriat de omul care i-a intrat în casă și l-a lovit cu tigaia. Cum ăla s-a dematerializat într-un norișor de brumă și clinchet de clopoței, râmânându-i doar haina roșie în urmă. Cum și-a pus haina și a simțit cum îi crește burta și barba. Cum se uita în oglindă urlând de uimire la trăsăturile lui cum se modifică și se transformă în trăsături de moș vesel. Sania fermecată, renii vorbitori, spiridușii muncitori, magia care oprea și îndoia timpul ca să ajungă la toți copiii. N-avea cum să nu țină minte. Păi pentru el noaptea aia în care livrase cadouri la peste un miliarde de copii durase, subiectiv, vreo 1500 de ani. N-ai cum să trăiești 1500 de ani într-o noapte și să uiți. Fusese o experiență fermecată care îl transformase într-un om nou. Mai bun, mai fericit, mai conectat la nevoile omenirii.

Desigur, ar fi putut să fi fost doar un delir dement al unui creier în descompunere, dar adunase dovezi. Încă mai avea bocancii. Cărămida aia care zburase dintr-un horn din Indonezia pe care-l lovise cu lateralul saniei și poza de grup cu spiridușii de la final, când l-au luat toți în brațe și i-au spus că a salvat Crăciunul. Scoase telefonul și se uită din nou la poză. Arăta la fel de real precum își amintea. Fusese cu siguranță o noapte magică care-l lăsase cu inima plină de speranță și dragoste.

Apoi s-a întors acasă, totul a revenit la normal și au început întrebările. Cu cât se gândea mai mult, cu atât întâmplarea părea să aibă mai puțin sens. Cu cât se gândea mai tare, cu atât erau mai multe ramificații și implicații. Spre exemplu toate jucăriile alea contrafăcute. Nu observa nici un producător sau distribuitor că apar de nicăieri și sunt identice cu cele produse de ei? Mai ales electronicele. Livrase milioane de tablete. Ălea n-ar fi trebuit să aibă un MAC verificabil pe placa de bază? Un cod de fabrică? Ar fi fost complet aberant să conectezi un milion de tablete contrafăcute la internet și să nu observe nimeni.

Ce să mai, implicațiile asupra economiei mondiale erau enorme. Chiar nu observa nimeni că în fiecare an mii de tone de produse apar de nicăieri și sunt distribuite peste tot prin lume? Anton se întoarse din nou la ipoteza cu boala psihică. Din nou ajunse la concluzia că nu avea cum să fie nebun. Că era om calculat. Își notase ce le dădu copiilor din cartier. Verificase în zilele următoare. Cadourile erau reale. Nicușor de la 2 pedala aproape zilnic la bicicleta aia verde pe care i-o livrase cu mâna lui pe horn. Ținea minte și cum îi era mobilată sufrageria. Poate suferea de o nebunie agresivă care-l convinsese că toate cadourile alea pe care le vedea la copii au fost aduse de el pe horn, dar ținea minte detalii despre interioarele caselor copiilor. Detalii pe care nu avea cum să le fi inventat.

Iar faptul că se apropia din nou Crăciunul îl speria și mai tare. Că na, renii, spiridușii, îmbrățișări, mulțumiri, prietenie, dar niciunul nu a stat să îi explice ce o să se întâmple în continuare. A fost dus acasă de sania magică, s-a transformat din nou în el însuși și abia după ce a rămas singur a început să urce întrebarea: ce o să se întâmple Crăciunul următor? O să își revină Moș Crăciunul original? O să se transforme el iarăși să bântuie 1500 de ani într-o noapte? O să o pățească altul?

Cel mai tare îl durea că nu putea discuta toate chestiile astea cu nimeni. Erau prea absurde. L-ar fi luat toată lumea de nebun. Îl bântuia, îl măcina, nu putea să mânânce sau să doarmă și nu putea vorbi cu nimeni despre asta. Și totuși singura concluzie la care ajungea zilnic era că totul a fost real. Și asta umplea toată realitatea de erori logice. Pentru că noaptea aia de 1500 de ani fusese la fel de reală ca toată realitatea și în același timp atât de absurdă încât n-ar fi putut niciodată să se împace 100% cu realitatea. Deci singura concluzie logică era că realitatea nu e reală. Că toată lumea în care trăiește e doar o simulare.

Și totuși părea real. Totul părea real. Bucuria copiilor, bicicleta lui Nicușor, funia aspră pe care tocmai și-o proptea în jurul gâtului. Totul părea așa de real și n-avea cum să fie. Trecuseră 10 luni de când fusese Moș Crăciun. 10 luni în care s-a măcinat, s-a consumat și s-a torturat singur, încercând să ajungă la o concluzie, la un răspuns pe care doar funia putea să i-l ofere.

***

Prea multe povești cu Moș Crăciun 2: Tensiune

CONTINUĂM PÂNĂ ÎN CRĂCIUN CU PREA MULTE POVEȘTI DESPRE MOȘ CRĂCIUN.

2: Tensiune

Soarele de dimineață mijea bine printre jaluzele când ajunse acasă. Își descălță bocancii plini de nămol, beteală și căcat de ren din mers. Pantalonii picară și ei în drumul spre dormitor. Se băgă ușor în pat, să nu o deranjeze pe nevastă dar după cât de ușor respira, clar nu dormea.

– Ai stat ceva.

– Am avut de muncă. E Crăciun, mormăi el, sperând că nu o să înceapă o discuție.

– Știu și eu că e Crăciun, că nu-s proastă.

Moș Crăciun oftă. Discuția era inevitabilă.

– În fiecare an ai mai mult de muncă. Uneori am impresia că o faci intenționat. Muncești până noaptea târziu, ca să adorm până ajungi acasă și să eviți să vorbești cu mine.

– Da oau, în fiecare an am mai mult de muncă. Ce observație fină. Clar vreau să te evit. Sigur nu are nici o legătură cu faptul că în ultima sută de ani s-au înmulțit oamenii ca iepurii, le-a crescut nivelul de trai și pretențiile și trebuie să livrez din ce în ce mai multe cadouri. E despre tine, femeie. Totul e despre tine!

Se sculă nervos și își aprinse o țigară. Parțial să se calmeze, parțial pentru că știa că nevasta urăște când fumează în dormitor. Se ridicase și ea în cur. Era clar că își făcuse dialoguri în cap toată noaptea și că era mult mai pregătită de scandal decât el.

– Da, e clar că îți place la muncă mai tare decât acasă. Cel puțin asta se înțelege din comportamentul tău.

– Sigur, femeie, muncesc toată ziua ca să pun o pâine pe masă la nevastă și la spiriduși și o fac să mă distrez! E fantezie! Relaxare!

– Hai, lasă-mă, că te știu. Ești faimos, te recunosc copiii, o faci pe vedeta, te simți bine, mai vine o mamă singură și tânără, îți dă un pahar cu lapte, niște cozonac, din una-n alta, crezi că nu știu eu cum vine treaba? îi aruncă ea, acru.

– Te-ai dilit complet, femeie! Deci io-s Moș Crăciun ca să agăț gagici, că altceva n-am mai bun de făcut! Să mor io, tu te auzi!?

Nevasta rânji sfidător. Era clar că ajunsese cu conversația fix în punctul ăla unde voia să ajungă, repetat în cap toată noaptea.

– Atunci cum de nu m-ai mai atins de ani de zile? Și nu zi că ai fost ocupat! Am nevoie și eu de un bărbat care să mă facă să mă simt femeie! urlă ea printre dinți, plină de venin.

– Și ce, crezi că tu mă faci să mă simt ca un bărbat? i-o tăie el scurt. Se uită la ochii ei cum se umplu de lacrimi și își dădu seama că o să regrete foarte mult timp replica aia.

– Ai zis că nu contează pentru tine că nu pot face copii! Ai zis că îți ajung renii și spiridușii! Ai zis că ești fericit și că n-ai nevoie de mai mult!

Moș Crăciun scrășni din dinți. Își dădu seama că ar fi fost înțelept să tacă, dar era prea nervos.

– Ce căcat să zic atunci? Erai cu ochii pișați și cu analizele în mână! Normal că am zis că nu contează, că sunt fericit și așa! Dau cadouri la toți copiii din lume! Crezi ca nu îmi imaginez de fiecare dată cum ar fi să îi dau un cadou propriului meu copil?

– Ești cel mai crud om pe care l-am întâlnit! Avea mama dreptate când zicea că e o greșeală să mă încurc cu tine! sughiță ea printre lacrimi.

Moș Crăciun strânse clanța de la ușă mult mai ferm decât era nevoie.

-Mă duc să dau mâncare la reni, mormăi el. Că e clar că nu pot să mă odihnesc nici măcar la mine acasă!

***