Grimase

Am să încep şi eu cu problema care este de pe buzele până pe cururile tuturor românilor zilele astea: suspendarea lu’ Băsescu. Mi se pare o problemă foarte delicată. Şi prin delicată vreau să zic că imi pasă extrem de puţin de ea. În principal nu îmi pasă mie, şi nu ar trebui să pese nimănui este din cauză că nimănui implicat nu îi pasă de noi, plebea. Sentimentul trebuie să fie reciproc. Toată chestia asta cu puterea cetăţeanului şi dreptul de vot este o mare vrăjeală. Iese mereu ce trebuie să iasă. Avem în parlament nişte băieţi FOARTE deştepţi şi FOARTE descurcăreţi, genul de băieţi pe care i-ai vrea să aibă priorităţile ţării în cap şi ale tale între degete, şi tocmai aici este de fapt problema. Băieţii ăştia deştepţi şi competenţi care umplu parlamentul de ţi-e mai mare dragul îşi văd numai de interesele lor proprii şi personale. Nu avem parlamentari idioţi. Idioţii nu ajung bogaţi, decât poate excepţia de Becali. Oricum, la meciul “Băieţi deştepţi (geoana, tu stai jos) VS. Băse” pariez pe băieţii deştepţi. Singurul atu a lu’ Băsescu este poporul, iar poporul nu contează.

Mă enervează extrem cuvântul oligarh. Nu ştiu care l-a dezgropat din meandrele timpului, ca un adevărat necromancer lingvistic, dar imi vine să le dau câte o lopată in cap la fiecare când îl aud.

De când m-am tuns mi-am dat seama că sunt inconjurat de cretini. Doua tipuri de cretini mai exact:

Primii sunt ăia care mă intreabă “te-ai tuns?” ca şi cum ar exista alta explicaţie care nu implică paranormalul pentru dispariţia uniformă în medie 40 cm din părul meu. Persoanele ăstea care respiră pe gură de proaste ce sunt se uita la capu’ meu câteva secunde şi dup-aia pun întrebarea, cu o nedumerire evidentă pe meclă. Nu, nu m-am tuns, mi-a crescut părul invers, e iluzie optică, mi-a căzut de la jumate. Nu serios, de ce să întrebi? e evident! Ce aşteaptă ăştia? Să mă prindă cu minciuna ? “Te-ai tuns?” “NU!” “Bullşit!”

Şi dup-aia sunt ăia care afirmă “Te-ai tuns!” Cu o satisfacţie de detectiv pe muie de parcă au descoperit cel mai adânc mister al lumii doar prin pură perspicacitate. Holmes nu e impresionat şi nici Scooby Doo nu vine sa-ţi dea un premiu. Chiar m-am tuns? Să mor io dacă ştiam!

O situaţie care mi se pare extrem de suspectă este când mă duc la un magazin să cumpăr ceva şi imi dă rest o gumă de mestecat. Niciodată nu ştiu clar… poate că nu are mărunţi… da’ poate a observat că imi pute gura şi vrea să imi sugereze asta în mod subtil fără să mă facă de ruşine. Poate e doar de gaşcă şi plin de bune maniere şi imi semnalizează astfel, prin gestul ăsta suav că am halenă şi nu vrea să mă simt prost. Io la punctu’ ăsta mă blochez. Mă uit adânc în ochii lui de vânzător şi fac cu ochiul stâng în timp ce mă trag cu mâna dreaptă de lobul urechii opuse, poate poate se face o conexiune la nivel nonverbal între noi şi aflu dacă nu are rest sau îmi pute gura. Nesiguranţa îmi provoacă ulcer, şi chestia aia cu pus mâna la gură şi suflat nu funcţionează niciodată.

În final vreau să-l menţionez pe domnul Dan Voiculescu. De ce? Ca să se bucure şi el. Aş fi primul om din tot multiversul (după unii fizicieni) care îl menţionează fără a fi plătit să facă asta sau a fi angajat Antena 123. Şi săracul om se chinuie aşa de mult să fie băgat in seamă încât la antenele lui orice se întâmplă în lume, el şi partidul lui au ceva de zis. “Un stâlp a căzut peste o capră în Guatemala omorând-o instantaneu. Preşedintele partidului Conservator, mult inestimatul Dan Voiculescu ţine o conferinţă de presă în direct fix în momentul ăsta în legătură cu accidentul. Adelin Petrişor, ai legătura!” Merită menţionat atât el cât şi partiduleţişorăşelul lui de 5 persoane. Pentru efort.

***

Comentarii (9)

  • Nox spune:

    La faza cu guma de mestecat, uite cum faci: inainte de a merge la magazin te speli bine pe dinti de vreo 2 ori, dupa kre te duci la magazin si cumperi cateva rahaturi cu preturi d’alea cu enshpe bani in coada, si vezi dak iti mai da vanzatoarea orbit in loc de rest. dak da…voila. mystery solved.

  • radu spune:

    tu distrugi corola de minuni a lumii

  • Anonymous spune:

    te-ai tuns;

  • Nox spune:

    ma simt mandra….

  • aalex spune:

    ba radu, postez si eu la vreun an jumate dupa ce ai scris postul,ca acum l-am citit..mie mi-a zis odata o tipa in fata : ba, da ce-ti pute gura! …i-am fost recunoscator, ca nu stiam…si ai dreptate, chestia cu suflatul in palma nu ajuta…mai bine sufli direct in moaca vreunuia..si tragi concluzia dupa expresia faciala a individului…a se aplica doar daca esti destul de solid pentru a replica fizic…

  • aalex spune:

    daca lesina tipul te poti considera mindru..

  • latomeru spune:

    cel mai tare e cand rezisti la intrebare(te-ai tuns?), zici “da” si primesti raspuns: sa-ti fie de bine…

  • da spune:

    De mic ești miserupist.

Adaugă un comentariu