Mic tratat de pulologie

Ca aproximativ psiholog ce sunt, ar trebui să ader și io mai mult sau mai puțin la un curent psihologic. Psihanaliză, behaviorism, psihologie analitică, experențială, sau ceva de genu’. Că-s mai multe, nu țin minte clar. Oricum, de ce să mă duc io la ideile altora, când pot să îmi fac un curent psihologic doar al meu și pe care să nu-l mai dau la nimeni. Ce, dacă Freud poate, Jung poate, io de ce n-aș putea? Așa că am schițat un mod nou de a privi psihicul uman.

Psihologia pulii. Toate acțiunile unui om sunt determinate de mărimea pulii lui.

După mărimea pulii, oamenii se încadrează în patru tipologii:

Bărbații cu pula mare:
Maxipulii se simt împliniți spiritual pentru simplul motiv că au pula mare. Ei nu se străduiesc să facă nimic în viață. Nu vor nici bani, nici faimă, nici case, nici mașini. Ei nu au nimic de demonstrat. Au pula mare și știu că au pula mare. Acest lucru le este de ajuns încât să ducă o viață liniștită, pașnică și veselă, străduindu-se în viață doar cât e necesar să supraviețuiască. Maxipulii sunt pașnici și liniștiți. Nu vor nici războaie, nici ceartă nici nimic. Se vor împăca cu toată lumea, și vor căuta soluția de mijloc în orice conflict, pentru că nu au nevoie să se compare cu alții. Deja se știu superiori. Atitudinea lor generală față de restul oamenilor este de o superioritate detașată. Se uită de sus, cu blândețe la restul oamenilor, înțelegând drama lor internă. Totuși sunt mărinimoși. Dacă ar fi după ei, toată lumea ar avea pula mare, dar, din păcate, nu se poate. În relațiile cu femeile sunt calmi și tandri, capabili de o relație profundă și sentimentală, pentru că nu au nevoie de altceva.

Bărbații cu pula mică:
Lumea s-a dezvoltat pe spatele bărbaților cu pula mică. Toți cercetătorii, toți filozofii și artiștii au avut pula mică. Minipulul este un om muncitor. El știe că o are sub-standard și va dori toată viața să compenseze. Va munci, se va zbate, va crea. Toate ca să pară că o are mai mare decât e cu adevărat. În mintea lui, el are impresia că lumea va face o paralelă între succesul lui și mărimea pulii lui, deși, cu cât adună mai multe chestii, cu cât se zbate mai tare, cu atât dovedește că o are mai mică. Minipulul vrea tot timpul să iasă în evidență. Unul mai prost va cumpăra foarte multe chestii, compensând mărimea lui peniană cu mașini mari, case mari, haine de lux, etc. Unul inteligent va compensa prin făcutul de lucruri noi, prin inovație în domeniul de care se ocupă, împingând lumea înainte. Se va simți tot timpul amenințat de oamenii cu pula mare dar nu este destul de bazat pe mărimea propriei puli încât să caute conflictul cu aceștia. Îi va urî în tăcere. El este nefericit până la vârsta de mijloc, când, se va resemna cu pula lui mică și va începe să se bucure de posesiunile lui materiale și să caute plăcere în munca sa. Minipulul, până la faza de împăcare cu propria pulă va privi femeia ca un obiect. O va alege nu după sentimente, ci după valoarea superficială a ei. Va fi pentru el doar o altă chestie cu care să compenseze pula mică. În faza a doua, de resemnare, va fi capabil de o relație profundă, dar minipulul necopt niciodată nu va fi în stare de o relație adevărată.

Bărbații cu pula medie:
Medipulii sunt caracterizați printr-o tensiune internă permanentă. Sunt oameni vehemenți și violenți. Știu că pula lor nu are o dimensiune care să impună categorisirea în tipologiile anterioare, și de aceea vor fi toată viața blocați într-un permanent concurs de măsurare a pulii. Medipulul va râde bucuros când va da de unul cu pula mică și îi va demonstra că a lui e mai mare și îi va săpa pe la spate pe cei cu pula mare ca să îi deruteze dar fără succes. Maxipulii sunt imuni la răutăți și acest lucru îl va frustra pe medipul. Însă cel mai violent va fi cu cei ca el, restul medipulilor. Știe că unul cu pula medie, ca a lui este asemănător lui. Unul mai prost va încerca prin orice metodă să demonstreze că are juma de centimetru în plus și va face tot soiul de competiții cu ceilalți medipuli, tot timpul facând topuri și clasificări. Unul mai deștept va încerca să se distanțeze de ceilalți medipuli printr-o personalitate unică. Printr-un mod de a fi original. La vârsta mijlocie, medipul ori se va încadra singur în una din categoriile de mai sus, mimând comportamentul lor (pseudomaxipul sau pseudominipul) sau va rămâne toată viața un frustrat, un încârcenat. Atâta timp cât va considera că are pula medie, va fi o forță distructivă, un element negativ al societății. Medipulul caută o femeie care să-l facă să se simtă cu pula mare. Va trece peste orice defect al acelei femei atâta timp cât ea va avea grijă de această simplă nevoie a lui. De aceea relația lui cu femeile va fi una de simbioză, nu una profundă. Evident, până la faza pseudo.

Femeile
Femeile nu au pulă. Evident. De aia sunt apule. Totuși, modul lor de gândire se centrează pe pulă. Singure, sunt haotice. Comportamentul lor nu poate fi prevăzut, pentru simplul motiv că nu au o pulă fizică. Au în schimb o imagine a propriei puli în cap, care fluctuează. Ei bine, femeia într-un anumit moment se va comporta în funcție de cât de mare sau mică este pula psihică, pula imaginată de ea că o are. Iar imaginea apulei despre nepula ei este foarte fluidă. Poate fi de 10 cm acum, și de 30 cm puțin mai încolo. De aceea femeia este imprevizibilă și lipsită de logică. Din fericire, după ce se combină cu un bărbat, va adopta mărimea pulii acestuia ca fiind mărimea pulii ei. Atenție! Dacă va avea impresia că pula masculului este mult mai mică decât pula ei mintală, va încerca să îl domine și să îl țină sub papuc.

Vom mai continua cu această nouă ramură a psihologiei în curând.

***

Comentarii (79)

  • OayE spune:

    Amin. :))) urmeaza ” psihologia coaielor” mai incolo? ca si acolo e mult de dezbatut

  • Marius spune:

    Cred ca asta e prima explicatie interesanta a faptului ca femeile sunt ilogice :)) pur si simplu nu se pot decide cat de mare au pula :))

  • ComradeVodka spune:

    #tipografie brasov

    dar de GTFO ,u pice of shit ai auzit

  • Marcel Pavel spune:

    Si-atunci cand femeia e combinata cu mai multi barbati de-odata ce se intampleaza in mintea ei apulica?

  • Radu Post author spune:

    Hmm. la asta nu m-am gandit.

    next time

  • Marcel Pavel spune:

    Astept cu fufletu’ in dulap.

  • prowler spune:

    *va crea

    mda, mi-e teama ca sunt un pseudominipul

  • doruldezid spune:

    bre radule, usor cu psihologia pulilor mici, o sa creada lumea ca de dono e vorba!=)) si ca suntem vorbiti!:D

  • pixu spune:

    avem nevoie de oameni pasionati de studiul pulii. poate intr-o zi tara noastra draga va fi varful de lancie in cercetarea acestui nou si inovator domeniu asa cu multi dintre noi profetesc fara sa-si dea seama cand repeta obsesiv „ce tara de-ampulea avem”

  • Adelina spune:

    daca femeia considera ca pula barbatului ei e mai mica decat pula din cap sa stii ca nu il tine sub papuc..de fapt nu reactioneaza deloc asa cum ai zis tu. se ridica din pat, scoate un zgomot de sictir total se imbraca si pleaca…desi s-a chinuit probabil o luna sa-l bage intr-un colt de scara nemaisuportand sa astepte un pat liber:D

  • krossfire spune:

    Si totusi, unde-i pula transcendentala cea care ne uneste pe noi ca natie, in esenta un popor de organe sexuale ?

  • krossfire spune:

    ^Am halit o virgula. Primul care ghiceste unde merita pusa o virgula in comentariul meu anterior castiga satisfactia de a fi mai coerent decat mine la ora asta.

  • OayE spune:

    dupa transcendentala :))

  • krakilla spune:

    HA HA HA! Dupa descrierea ta, am pula mare!!! Hai sa ne impacam… Referitor la faptul ca esti mai obsedat de pule ca o pizda (ceea ce, sa recunoastem, este destul de suspect pentru un barbat) vreau sa spun… se pare ca am spus ce aveam de spus.
    Pula mea, acum ca stiu ca am pula mare, ma duc sa dau cu ea in stanga si-n dreapta… da’ impaciutor, asa.

  • Alexandru2 spune:

    Poi, Radule, daca tu esti asa de revoltat, rezulta ca ai pula medie? Sau poate incerci sa creezi opere literare si o ai mica?

  • Radu Post author spune:

    crachila, n-ai vrea sa fac monoloagele vaginului ? ar fi masculin.

  • georgel spune:

    inteleg. pula mea se micsoreaza la bautura. da-mi si place bautura, pula mea, ce fac? radule, nu ma lasa asa dupa ce mi-ai bagat mortu-n pula. zi in pula mea ceva.

  • boldea spune:

    HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA

    inafara de asta scriu aici pentru a va oferi tuturor o solutie pentru foametea mondiala:

    mancati dracu’ mai mult!

  • Rin Tin Tin spune:

    Bai Rade, un singur lucru am sa-ti zic: In general, in viatza, chiar daca esti maxipul, intotdeauna poate aparea unu’ care sa te faca sa simti ca esti medipul, sau chiar (O, zei!) minipul. Am zis.

  • giapapadia spune:

    ma, tu minti, teoria asta existase deja :)). si asa pula psihica a femeii e pe cale sa se umfle si sa-si reverse cultura generala ca sa compenseze pentru cand devine mica, mica de tot, ca la apa rece.

  • spintecantropus erectus spune:

    De mic copil am cautat sa aflu adevarurile supreme ale vietii: cine suntem, de unde venim si unde ne indreptam, what is the meaning of life, oare ciobanul de pe varful muntelui n-o fi mai fericit decat noi. Omniradule, viata mea de astazi s-a schimbat definitiv. Acum stiu. Totul.
    Asta e cel mai tare post din istoria blogosferei romanesti, de la geto-daci la bobby voicu. Pula mea!…

  • Radu Post author spune:

    bobitza voicu e sistem de referinta?

  • spintecantropus erectus spune:

    Este, daca vorbim despre blogosfera ca fenomen de masa. El e zeul suprem, el vinde blogu’ cu 40.000 de euro. Daca ne referim la continut „literar”, de calitate macar peste medie, cu siguranta ca nu.

  • Dominvs spune:

    Baiete, ai zis-o bine, neaos, desi ca si atunci cand citeste horoscopul omul incearca sa isi dea seama cum si pe unde ‘i se potriveste’ dar in mare ai nimerit-o .Ai scris intr-o maniera simpla si cinstita, esti destept. Acuma nu te stradui prea tare sa demonstrezi asta..

  • Plegomazin spune:

    Sherifule, esti folozof!

    • Herpules spune:

      Fofolonc

  • ROCKETICA spune:

    MAN TRE SA RECUNOSC … CA MARE DREPTATE AI….

  • Mishu spune:

    Dupa ce am citit si ultimul taui post am ajuns la concluzia ca ai pula mare, pentru ca la serviciu doar te faci ca muncesti :)))

  • gabriel spune:

    fiecare scula are o pasarica a lui.cand pasarica schimba scula intervin problemele.intotdeauna vei aprecia ce ai avut dupa ce pierzi acel lucru.nu marimea conteaza ci cum se muleaza pasarica.si cat e de fierbinte.cine cunoaste stie

  • roxana spune:

    Gabriel, ai tu dreptate in ceea ce spui insa din asta putem trage si concluzia ca o ai mica.:))
    P.S. Si marimea conteaza nu mai mult insa decat tehnica [inainte si inapoi nu e de ajuns] si crede-ma pe cuvant de pionier ca nu locuiesc pe centura.
    Cheers.

  • roxana spune:

    cat despre articol, e genial !
    Oamenii prosti ar trebui sa moara de la sine iar unii dintre cei ce s-au trezit sa faca commenturi idioate ar trebui sa urmeze exemplul.

  • alice spune:

    asta nu e psihologie de maxipul, gabi!

  • alice spune:

    eh, mi-a luat-o rox inainte. nu-i nimic. am maxinepula, deci nu ma supar.

    • alex spune:

      …tare asta cu maxinepula :)))

  • KlN spune:

    foarte tareeee :))))))

  • p'aci spune:

    Nu mai stiu cand a fost ultima data cand am ras cu lacrimi. Prea :) adevarat.

  • Remi spune:

    Fucking genius!!!!

  • meethroo spune:

    bai radu…esti un mare labar..c pot sa zic…micul tau tratat este o \"plagiatura\".incerca sa fii original.l- ai luat de pe ceva site de educati sexuala…am mai citit unele din articolele tale…sunt jenante..esti frustrat omule…sunt putin amuzante..insa contin greseli gramaticale..numai bine.si nu mai fura artic din alte parti

    • Radu Post author spune:

      nu ba proasta pulii. aia l-au luat de la mine.

  • meethroo spune:

    ba boule care esti bou..ca sa ma intelegi…ce anume te face sa crezi ca as avea cromozom xx???sau nu mai stii sa te exprimi…auzi la el…”ba proasta pulii….”
    :))::))esti cat se poate de fraier..si manci cacat

    • Radu Post author spune:

      nu fah. uita-te pe ce data a aparut la mine pe blog ala si pe ce data a aparut la ei pe site. iti zic proasta pulii ca un mascul stie sa se uite la data. fah. proasta. pulii. adica una e cand ma copiaza altii . nu zic nimic. ma doare-n bostan. da sa fiu acuzat ca EU MI-AM COPIAT SCRIERILE! date-n mortu’ ma-tii ca te scuip in ochi.

  • meethroo spune:

    ce- i mai taticule mai ???
    nah…c sa zic…scuipa-ma de poti.

    • Radu Post author spune:

      scuza-ma ca-s obscen. eram beat. te iubesc.

  • meethroo spune:

    vezi…asa mai nerge nene…ha….nu crezi…??

  • octavian spune:

    amuzant

    trebuie esantion peste o mie de puli pe care de cercetat ipotezele tale

  • mukcelmik spune:

    god damn…!

    • Radu Post author spune:

      am mai vazut. e copy paste de la mine. eh

  • Prietena lui Haelion spune:

    Woodline: Tuesday, February 17, 2009 6:56:39 PM
    Galeti de tate: Tuesday, December 16, 2008

    Pam-pam! M-am lamurit! Doamne, astia vand parchet :))

  • Prietena lui Haelion spune:

    Lista de tzarani/rapandule care nu-s in stare sa mentioneze autorul la final.
    Nah..
    http://www.zgubilitic.com/tratat-de-pulologie/
    http://nekocika.wordpress.com/2009/01/26/psihologia-pulii/
    http://www.motor-zone.ro/forum/showthread.php?t=2459
    http://stropinela.blogspot.com/2009/01/psihologia-pulii.html

    http://iepurashul.blogspot.com/2009_01_18_archive.html
    asta e genial: „m-am nascut in Caracal, am 23 de ani, acum stau in Bucuresti. Nu vreau sa plec din tara deocamdata, si nici nu o critic prea aspru ca altii. M-am saturat sa vad prostie in jurul meu si vreau sa gasesc vinovatii pentru ea. Iubesc multe si urasc multe…chestii”

    Etc etc. M-am plictisit… Iar tu nu esti de gasit pe GUGL.

  • Susquehanoc spune:

    Super tare postul, dar acum sa imit un comediant roman, nu e de ajuns ca a folosit Radu cuvantul pula de atatea ori? Restu parca il folositi pe post de punctuatie, ce-i drept nu ma mira.
    Si inca ceva…Sunt multi stresati sexual pe aici…lol…DUDE get laid.

  • Susquehanoc spune:

    @Alexandru2: Dude daca Radu e mediupul sau minipul, ca e revoltat dupa concluzia ta, asta semnifica ca tu esti dea dreptul minipul, totusi omul merita un premiu pentru aceasta tipologie, iar cum am mai spus doar stresatii ( minipulii/mediupulii ) au ceva de comentat, pentru ca se simt ofensati.

  • Zeriz Nospun spune:

    din spaima justificata a uitat cred autorul sa mentioneze de femeia cu pula de-adevaratelea

    pentru ca nu este amuzanta ci este pretutindeni

    se numeste femeie moderna, e violenta ca medipula, superioara ca maxipula si strangatoare de obiecte ca minipula

    pula ii creste intern, in gat, si apasa pe glanda pituitara; astfel tot echilibrul hormonal ii este dat peste cap; din aceasta cauza crede in democratie si in egalitate, ia parte cu placere la sedinte si isi da cu parerea despre orice

    nu este pseudointelectuala coclita; spre deosebire de aceasta, femeia cu pula iti poate taia beregata fara sa clipeasca (asa stie ea ca fac barbatii si vrea sa fie egala), insa iti este recunoscatoare cand o lasi sa-ti dea limbi in cur (tot pentru ca a vazut ea ca barbatilor le place sa dea limbi)

    ea, in sine, este un fetis bizar; dar este multe

  • Yo spune:

    =)))))))) doamne ce aberatie sinistra mi-au dat lacrimile…si totusi are cam 90 % dreptate omul

  • alex spune:

    eminescu a fost poet scriitor ma rog. a murit de sifilis. pula mica si sifilis?! e un paradox sau a vost violat anal de luceafar?

  • Minipul spune:

    nu se aplica, frate.. eu pana acum chiar nu am inventat nimic si stiu sigur ca nu s-a dezvoltat lumea cu nimic pe spatele meu ;))

  • Gina spune:

    Ha Ha Ha !!!!

    Vulgar, dar adevarat!

    Ma putin partea ref. la femei, hmmmmm, aici cred c-ai dato’n bara…

  • nuconteazacine spune:

    treaba asta am mai citit-o undeva,deci miroase a plagiat. daca ai labari-o mai putin cu freud si jung,ai fi mai cul. in rest spor la spart nuci cu pula! ;)

    • Radu Post author spune:

      da, miroase a plagiat in alte parti. muie.

  • ba spune:

    O prostie pentru pizde proaste si emancipate! si pt masculi retardati!
    1- daca ai pula mare nu inseamna ca nu esti ambitios sau ca nu vrei ceva de la viata!
    2- femeile gasesc tot timpul o pula mai mare, mai frumoasa, mai bogata, cu o slujba mai buna ca a ta!(o spun din experienta)
    3- tot timpul e unu cu o pula mai mare ca ta, mai ales daca e negru^…^
    4- noua ne plac sanii mari lor pula mare, deci e echitabil, cred!

  • mind spune:

    Ba
    calmeazate omule, nu sti de psiho – logie.
    E in(o) gluma..

  • Pseudomaxipul spune:

    Foarte adevarat articolul, si pentru cei crae au comentarii negative, uitati-va la urmatorul film, si daca la sfarsit veti afirma ca nu e posibil asa ceva, sunteti minipuli : http://www.youtube.com/watch?v=rJp0TyYbWxU

  • fane de la sifoane spune:

    mereu va exista o pula mai mare ca a ta

  • Nubifera spune:

    Tocmai ce m-am trezit pe mail cu aceasta lucrare stiintifica, copipastuita si fara date de identificare, ca doar nah, poate o fi fost gandita de tine, dar acum ea este a noastra, a tuturor. Si cum am ajuns eu asa la randul al doilea sau al treilea al primei categorii, i-am recunoscut paternitatea, pe care am confirmat-o cu un test de google. Si ma aflu aici sa iti spun un lucru pe care il cunosti deja, si pe care eu una stiu ca mi-ar placea sa il aud cat mai des – ai stilul tau propriu si unic si incopiabil. Ai lasat in articolele tale un tag din ala de plastic care tiuie la iesirea din magazin, si striga ca-i al tau. Eu una cred ca asta e grozav.

  • doubt spune:

    sunt apule-))))) ah ce liniste e in arhiva.

  • benone spune:

    poate are dreptate intr-un fel…dar totusi tind sa cred ca e o idiotenie ce spune…..

  • latomeru spune:

    nu-i adevarat bă, n-am trimis pe nimeni

  • lia marcu spune:

    Circula asta-toamna prin Florida , scris cica de un fost coleg de clasa de-al lui Andrei Plesu de la liceul Spiru Haret, emigrat de ani buni in State.

  • Romeo spune:

    Bai oameni buni eu unul consider ca avem nevoie maxim de oameni de acest gen. Ne mai scot in pula mea sau pardon in minipulamea din situatiile de kakat in care ne taran in fiecare zii, unii dintre noi. Eu unul am inteles mesajul lui, chiar si asa cu pula mea mica :)))). Asta aseaa ca toti vad ca au maxipula pe aci .

Adaugă un comentariu