Sunteți prea mulți

Io cel mai activ îs noaptea. Nu e din cauză că îs vampir. E din cauză că îs în așa hal de leneș încât până când mă trezesc, mă scarpin la coaie, casc, mă spăl pe dinți și mă scarpin la coaie deja se întunecă. E bine, că na, prind programul de baruri după masa de prânz de la 9 seara, și nici nu mă culc cu alcoolu în tromf că bag la ghiozdan cina pe la 5 dimineața. Are avantaje și dezavantaje. De obicei, până ies io din casă se închid toate patiseriile și nu mai găsesc să cumpăr „fantezie cu rahat”. Dar ca un adevărat pesimist, nu văd părțile bune, adică ce evit, decât când sunt nevoit să îmi mișc carcasa matinal.

Spre exemplu azi, când a trebuit să mă scol la sinistra oră de 10:00 AM. Auzi la ei! AM!. Și cum mergeam morocănos pe stradă, orbit de globu’ ăla mare de lumină care nu e luna, cum dracu îi ziceți, am observat că e prea multă lume! Și am încercat să îmi cumpăr mâncare dintr-un magazin de-ăla mare pe care l-am văzu mereu închis și e prea multă lume! Și am realizat că e PREA MULTĂ LUME! Noaptea nu, da’ ziua.. prea multa lume!

Așa că m-am gândit io la vreo trei soluții să nu mai fie așa de multă lume.

Unu: Există locuri cu prea puțină lume, gen deșerturi sau păduri. Duceți-vă acolo. Veniți toți buluc în București.

Doi: Nu vă mai futeți. Nu e soluție bruscă, dar dacă nu vă mai futeți, peste 40 de ani o să fie mai puțin aglomerat. O să fiu bătrân (da sexos ca Sean Connery), da’ măcar atunci să respir lejer. Mai ales dacă nu aveți nimic special depedeve intelectual sau estetic e bine să nu vă futeți. Măcar voi.

Trei: Canibalism. Începem cu grașii că au mai multe calorii și dizlocă mai mult spațiu.

Alte idei n-am.

Plua mea, m-am trezit azi la 10. Cu 4 ore de somn cine dracu’ are idei ?

***

Comentarii (21)

  • Andrei spune:

    scuze de deranj, dar pe google reader tot n-ai feedul full. nu ca m-ar deranja asa tare, dar eram obisnuit sa te citesc de acolo…

  • Radu Post author spune:

    habar n-am. nuj. io-s atehnic, daca ma intrebi despre baut si futut iti explic pe indelete, da’ la asta… eh.
    intreb si io oamenii.

  • envi spune:

    io-s gras ma, manca-m-ai :)
    deci nu am gresit, e manca-m-ai, nu manca-mi-ai, ca la ghiolbani!
    auzi, dar nu ar fi mai usor sa ne mutam noi astia care ne plangem de aglomeratie, ca si eu fac spume si apoplexii cand dau de mai multi decat e nevoie… Dar stii care e chestia?! ca or sa vina si componentii astia de aglomeratie dupa noi, ca or sa afle ca-i cul in Rasfiratia :)

  • basmatirice spune:

    http://rrimuna.wordpress.com/ haules baules, coaaeee, shi-a facut aia rebranding :)) e grav, am pete pe ecran, ca si cum a facut indigestie plasma asta si acum sughita ghemotoace de kkt..a, nu…ala era textul…dar :)), chiar si asa :)), trebuie parcus.

  • Rrimuna spune:

    da, bă, basmatricule, şi io am fantezii cu oameni care mor în chinuri. dacă vrei, putem să ne visăm reciproc. numa să nu fii gras, că nu vreau să-mi invadezi tot spaţiul oniric.

  • MarVerde spune:

    ENVI, stai frate ca si eu vin in club. ne facem un yahoo group pentru inceput… HORNY ANGRY FAT MAN.. sau :-??

  • abc spune:

    mah, tu stii ca a aparut pe siteul unui ziar un articol despre un post de-al tau?

  • Radu Post author spune:

    oa ce unde cum ?

  • julie spune:

    eradicate the bitches

  • prowler spune:

    eu nu vreau sa mananc grasi :(

  • doruldezid spune:

    ‘la mea! esti si frumos si destept, si pasare de noapte. ce sa isi mai doreasca ‘zdele?

  • doruldezid spune:

    si da. si eu cred ca asta cu reproducerea a fost scapata de sub control. suntem 6 miliarde!!! daca nu da o molima ceva, io propun sa nu mai fie voie sa se reproduca oricine, asea, de capu’ lui. nu, domne. sa treaca mai intai un test. se califica, bine, nu se califica, poftiti de va castrati, de va sterilizati, sa imbunatatim rasa!

  • Rrimuna spune:

    da bă, da’ ăl de sus a declarat că tre să ne înmulţim, pe vremea când erau numa 2. :( acuma a adormit? ce naiba face? a abandonat locu’ de muncă sau şi-a pierdut megafonu’ :(

  • Radu Post author spune:

    io zic sa ne futezam fara sa ne inmultim.

    bine, unu cu gene de campion, asa ca mine, ar trebui sa se inmulteasca. altii nu.

  • cezar spune:

    pai daca era sa stam fiecare la scara lui acum lucrai in combinatul siderurgic, dar asa e cand se emancipeaza proletarii, bucurestean mic ce esti

  • trotzki spune:

    Coaie, ce nu vezi tu şi adulatorii de serviciu e că tocmai de generaţia voastră colcăie mai abitir şi mai cleios pe stradă, în anii 70 şi 80 Bucureştiul era încă un oraş respirabil. Părinţii voştri însă s-au apucat să se fută în neştire, că tot n-aveau ce face altceva în anii ăia oribili (în loc să pună pula pe Ceaşcă, o puneau pe neveste, românaşii, drept refulare), prezervative ioc sau gata găurite din fabrică, iar acum taman boracii turnaţi în neştire atunci, se plîng că e prea multă lume.

    La fel o să faceţi şi voi, după ce vă trec figurile de blogăreală cool, o să vă facă rînd pe rînd cîte-o futeoză cu spiritul civic de reproducere dezvoltat.

  • Radu Post author spune:

    tu si dan voiculescu

  • einsatzgruppen spune:

    Radule, mars acasa la gheboaia la moldova. din cauza voastra s-a aglomerat Bucurestiul. Ai dreptate: esti ipocrit. Si mai du-te si-n pula mea.

Adaugă un comentariu