Reverend Glasseye – One more smoke
audio Muzica »
De fapt nici măcar nu e o întrebare. E o dilemă. Mue Şecspir.
Îo mi-s nefumător dar, spre diferenţă de majoritatea nefumătorilor, nu-s de căcat. Nu mă simt moral superior fumătorilor că ei sunt fraieri vicioşi şi eu îs neîntinat de tentaţiile tutunului. Toţi avem vicii. Toţi. Toate-s egale în nemernicia lor şi toţi suntem egali în nemernica noastră. Nu contează că fumezi, ca unii, că mesteci gumă până îţi crapă fălcile, ca alţii, că fuţi tot de prinzi doar de dragul de a fute, ca nişte noi cunoştinţe de-ale mele, că faci labă cronic ca nişte vechi cunoştinţe de-ale mele,că bei bere până mergi aiurea sau te comporţi ca o gaură de cur cu oamenii doar pentru că umilirea altora te face să te simţi bine, aşa ca mine. Toţi suntem o apă şi-un pământ.
Totuşi nu înţeleg fumatul. Nu îl înţeleg dom’le deloc. Înţeleg să tragi aurolac, să pufăi vopsea, să-ţi injectezi heroină în coaie, să bei până te baţi cu piticii la delirium tremens, hei, înţeleg şi să lingi zahăr dintre bucile unei prostituate, că zahărul îţi dă un şut de energie. Dar fumatul nu-l înţeleg.
Hai să vă spun de ce. Iei un copil de 6 ani. Îi dai un pahar de votcă, i-l torni pe gât. Se simte bine, se simte semizeu, e extaziat. Bagi nicotină în el şi borăşte şi din intestinul gros, pentru că nicotina nu te face să te simţi bine. Pur şi simplu îţi fute corpul în aşa fel încât absenţa ei să te facă să te simţi naşpa.
E ca şi cum ai umbla toată ziua cu un morcov în cur şi să îl scoţi 4-8 minute o dată pe oră şi să te bucuri de ce relaxat te simţi.
“-De câte ori iţi scoţi, bă morcovu’ din cur pe zi ?
– Am ajuns la aproape 40 pe zi.
– Aoleu! Naşpa! Tre’ să le mai răreşti!
– Da, mă, ştiu. Deja îmi sângerează curu de cât foiesc morcovul ăla. Mi-a zis doctoru că dacă nu le răresc pot să fac şi fisuri anale până ajung la 50 de ani.
– Io le-am lăsat moale rău. În unele zile nici nu-mi scot morcovul din cur. Aşa, doar când sunt într-un bar cu prietenii, îl mai scot de 4-6 ori. Da’ acasă deja nu-l mai scot deloc. Am auzit că şefu’ n-o să ne mai lase să-l scoatem pe hol, o să trebuiască să ieşim afară. Să vezi ce naşpa o să fie la iarnă. O să ne îngheţe coaiele când dăm pantalonii jos la -10 grade. “
Aşa e fumatul. Dar problema nu este dacă e un obicei de căcat sau nu. Problema e alta. Ai voie să ai un obicei de căcat? Eu zic că da. E curu, pardon plămânu’ tău, faci ce vrei cu el. Ăştia care vor să interzică fumatul în baruri trebuiesc bătuţi cu lopata udă. Bastarzi pompoşi care îşi dau importanţă singuri şi umblă cu nasul pe sus, mirosindu-şi propriile băşini cu superioritate. Să nu fumezi în baruri. Câcat! E ca şi cum nu te-ai fute în paturi.
“Acest pat este doar pentru dormit. Fututul e scârbos. Futeţi-vă în spaţiile special amenajate pentru futut. Ştiu că patul arata foarte bun pentru futut, parcă ar fi chiar proiectat să te fuţi în el, dar nu. E urât. În pat se doarme”
Marş mă. Ok, înţeleg. Nu îmi place să simt fum când dorm, în locul unde dorm, sau peste micul meu dejun, când am chef de el şi mai ales când am o mahmureală greţoasă şi orice iz mi-ar tăia pofta de aruncat sub nas. Dar barul ESTE PENTRU FUMAT! AŞA L-A LĂSAT DUMNEZEU SAU CE PRIETEN IMAGINAR VĂ GÎDILĂ PE VOI CÎND VĂ TAIE MISTICISMUL ŞI NU TREBUIE MODIFICAT! E BINE AŞA!
Şi nu vă mai căcaţi pe voi cu fumatul pasiv. Ăştia anali care dau ochii peste cap şi regurgitează fraze despre cât de dăunător e fumatul pasiv oricum nu au ce căuta în bar. Şi alcoolul e dăunător. Ipocrizie? Şi flegma-n muie pe care ţi-o dau dacă încerci să îţi împingi neinvitat ideile peste mine e dăunătoare, că-s răcit şi iei şi tu. Da coae, e dăunător. Du-te la cofetărie. Bea suc şi linge o savarină. Eşti în pericol să îţi dăunez o sticlă-n muie dacă o faci pe deşteptu’ cu sănătatea mea de care-s deplin conştient.
Şi, aşa, între noi fie vorba: mie îmi place fumatul pasiv. Dacă o ard aiurea în penumbră, cu berea în mână, te rog io, suflă-mi şi mie nişte fum în faţă, să mă bucur şi io de el. Chiar merge cu alcoolul şi muzica. E de atmosferă, aşa. Oricum fac un duş acasă, da’ mă îmbăt mai repede când plămânul nu duce oxigen la creier cu randamentul maxim. Aţi încercat să vă îmbătaţi la munte, într-o pădure de-aia cu aer curat? Ce greu e! Da’ într-un bar neaerisit şi plin de fum? Bei 4 beri şi te-ai pulit.
Totuşi gagicile care fumează au un gust naşpa în gură… dar na, daca-şi bagă rahaturile ălea puturoase între buze, sigur n-o să strâmbe din nas la o pulă. Sau dacă strâmbă, aveţi contra-argument.
Comentarii (79)
ideea cu contraargumentul e mai mult decat buna.
Ca ex-fumatoare zic asa: fumatul sucks big time. Puti si puti si puti. Tusesti ca magarul, respectiv magarita. Ai o voce de canal, care nu e deloc secsi, asa cum cred duduitele.
Merg dimineata pe racoare spre metrou, 2-3 cocalari fumeaza in fata mea si flegmeaza muci din 30 in 30 de secunde. Aia e o dimineata gretoasa. Punct. Le blestem obiceiul, mamele, tatii, toata natia lor de viciosi si pe toti amaratii care sclavagesc pe plantatiile de tutun din Moldova (care cica se vor dubla pana in 2010… plantatiile, nu amaratii). Eu as interzice fumatul in locurile publice, in TOATE locurile publice IN AFARA de baruri si discoteci. Ca acolo nu ma duc eu. Dar in restaurant NU se fumeaza. M-am saturat sa vreau sa mananc in oras si la masa alaturata sa sudeze unii cate 10 de tigari pe ora. Nu e corect !
Ciudat, da’ o buna prietena de-a mea fumeaza si n-a avut niciodata gust naspa in gura. Si stiu pen’ ca mai demult am fost un-fel-de-impreuna, deci am avut destule contacte cu gura ei. E-un mister profund, ca toate celelate fumatoare in care mi-am bagat limba aveau asa, aroma de tigara. Ea insa nu. Da’ hai ca devin melancolic.
„M-am saturat sa vreau sa mananc in oras si la masa alaturata sa sudeze unii cate 10 de tigari pe ora. Nu e corect !”
Asta asa e.
Tocmai vroiam sa ma apuc cu contraargumente, sa te cert, ca barul e pentru baut nu pentru fumat, dar cu ultima fraza mi-ai inchis gura. Respect.
am fumat si m-am lasat. deci…am jucat la ambele echipe. inainte nu concepeam sa merg undeva unde nu se fumeaza. si daca mergeam, eram doar in trecere. maxim 10 minute. acu’ as sta mai mult, dar cu cine? toti prietenii mei fumeaza. asa ca prefer sa merg cu ei, sa rad cu lacrimi si sa uit de fumul dens din jur. totusi, trebuie sa declar cu mana pe plaman ca ma enerveaza muuult mai mult ca inainte fumatul in timp ce mananc. sau in camera in care dorm (stau intr-o garsoniera). ar fi bine sa va lasati, dar daca nu puteti…no,asta e! sper sa traiesc mai mult ca voi!:))
A NU fuma ! Da, eu sunt din aia care „mă simt moral superior fumătorilor că ei sunt fraieri vicioşi şi eu îs neîntinat de tentaţiile tutunului.” :-p Dar asta e … fiecare cu „piticii” lui/ ei.
In alta ordine de idei, nici nu stii Radu ce noroc ai: in loc sa invat eu a trebuit, musai sa-ti citesc toata arhiva (nu m-am putut abtine)…norocul tau ca am trecut examenle, ca te trimiteam pe tine in locul meu la restante ;-)
Pai, coaie, e simplu. Fumezi din acelasi motiv pentru care bei si-a treia bere inainte de-a patra; pentru ca ITI PLACE. De ce pula mea iti place? Cantitatea de lichid necesara (un litru) ai bagat-o mintenash in trup, berea e amara, e dospita, e drojdie lichida, si tot asa. Nu inteleg demersul tau logic in fata unei situatii cu o puternica componenta afectiva: bem si fumam pentru ca ne place mahoarca si jpritzu’. Asa cum calului ii place ovazul, desi ar putea manca numa’ surcele (presupunand ca acestea ar avea o gramada de nutrienti tocma’ la fix pentru cai).
Plm, doi centi ai mei.
A, si inca ceva: muie la toti nefumatorii, o sa traim de zece ori mai mult si-o sa dansam pe mormantul vostru :)
Sunt de acord cu Tutunul dăunează sănătăţii! Dar niciodată să nu-mi vină cineva cu afirmaţia asta, cretină în toate cele, că fumatul dăunează.
Mulţi fumează pentru FUMAT, pentru ritualul, ca stare (relaxare, concentrare, empatie etc). Actul fumatului implică o experienţă pe care numai cei ce au trăit-o o pot descrie. Ca să fiu un stil cu blogul, numai 10% dintre femei au orgasm, în adevăratul sens, medical, al cuvântului, deci numai ele au trăit adevărată satisfactie sexuală…
Fumez de vreo 15 ani, dar m-am apucat târziu (cu Carpaţi). Pot să nu fumez şi 2 saptamani, dar, dacă ceva mă solicită nervos, e bine să am o ţigare prin jur.
Nici mie nu imi place sa simt fum cand mănânc, dar, la restaurant, trebuie lăsat şi un loc pentru fumători.
Pentru mine, un kef, fără ţigări e ca o ţigară fără foc.
Gata, destul cu teoria, mă duc să îmi aprind o practică :-)
Ce nefumator de treaba esti tu meh.
Depinde si ce fumezi. Tu te referi la….tutun? Atunci e naspa :)
Ex fumator, deci am dreptul la o parere, ca jucator in ambele tabere: e de cacat sa vrei sa manaci si sa-ti pufaie unu\’ in ceafa valuri de fum. Eu zic sa se dea drumul si la marijuana in baruri, cluburi si restaurante…legal! :)) E mai putin toxica.
Nu mai stiu de unde am furat ideea (nu e a mea) dar cand gasesc oameni care fumeaza in spatii inchise desi ii rog sa nu fumeze, ma apuc sa trag basini (doar puturoase am!) si sa ragai, sunt convins ca nici pe ei nu-i deranjeaza.
Cred ca e o gena care te face fumator sau nu.Aia care fumeaza si la un moment dat se lasa nu au gena respectiva.
dar cind o bagaboanta isi ia limba in gura cu tine de unde cu juma’de ora inainte isi lua o pula intre carii nu are gust nasol in gura? Si mai poti avea surpriza sa-i fi ramas vitamine printre dinti si te trezesti ca te caci embrioni umani de se ia vaticamul de tine ca e importiva firii sa faci avort.
toti penalii gavaresc ca e nasol tutunul dupa ce s-au lasat de fumat. ei bine, eu m-am lasat de fumat si zic ca e foarte nasol.
in primul rind mi-au crescut sansele sa nu mor de tinar si asta e cam de kkt.
doi, cind flenduresti tigara in gura nu poti sa dai si limbi asa ca ai o scuza cind ii zici sa iti gidile pacatosu’chel cu limba. ca deh…limbi cu tigara in gura e mai nasol.
trei, n-ai ce sa-i mai stingi intre tite panaramei cind iti cere bani.
si se mai gasesc citiva prosti sa ma intrebe de ce nu ma reapuc de fumat. raspunsul e ca dau banii pe bere. ori tigari, ori bere. prefer blonda.
M-as fi mirat sa nu deviezi discutia spre sex :)
Si eu am fumat si m-am lasat, desi mai am momente cand vreau o tigara asa de tare ca imi dau lacrimile. Dar asta e, sunt multumita de ce-am facut. Ce fac ceilalti… ii priveste. Sa isi fumeze creierii pana si-i innegresc de tot, ma lasa rece. Au si ei fix aceleasi drepturi si obligatii ca si noi.
Power to the smokers, but think about quiting.
Cel mai haios in ziua de azi e ca atunci cand te intreaba lumea daca fumezi raspunsul cel mai des este „ce?” :))
Mai oameni buni …deschid eu blogul, citesc ce are Radu de zis si in momentul in care dau de scroll mai jos dau de comentarii(si in special comentariul lui QQQ). Mai fata mosului…mai reciteste odata paragraful cu „Nu mă simt moral superior fumătorilor …..”.Trecem peste … Eu fumez si fumez mult. De ce o fac? E simplu. Din placere. Da da, Placere. Orice alt fumator care imi invoca alt motiv pentru care baga tutun in el, merita batut cu furca. „Eu fumez ca am necazuri” – cea mai penibila scuza invetata de om vis a vis de subiectul asta. Nici eu nu sunt de accord cu cei care fumeaza si flegmeaza (de parca asta ar face parte din procesul in sine) dar probabil filmele cu cowboys si`au facut datoria (desi nu imi inchipui un cocalar uitandu`se la un western din anii `70 si admirand cum mesteca ala dita smocul de tutun si apoi se chinuie sa nimereasca scuipatoarea de la 30 de pasi distanta ca sa il aplaude lumea)….dar e coool..Doamne ce pedale in mustiuc merita toti. Cat despre fumatul in locurile publice …apoi aici e de comentat nene nu gluma…totusi, sunt f curios stimata QQQ unde mama draq e restaurantul ala unde mananci tu si unde alaturi „un porc de fumator de imi ofileste florile de pe masa cu respiratia” incearca sa bata recordul mondial la sudat-tutun-viteza. Esti sigura ca e RESTAURANT? Sau si McDonald`s`ul din Gara de Nord a primit cordon bleu`ul si eu nu stiu ? Ia vezi, nu cumva florile alea de la tine de pe masa, sunt de plastic?…pax
Fumat, lăsat, apucat, reapucat… rărit, renunţat… Fumez orice şi destul de mult, dar nu vreau sa sufle nimeni fum în prânzul meu… Alcoolul fără ceva de fumat nu are nici un haz. Vinul e mult mai bun cu ciocolată :P După o noapte cruntă (cel puţin un pachet de ţigări) te trezeşti cu un gust de pisică moartă în gură… Nu reuşesc să mă las (sigur nu vreau destul), dar mai bine sug ceva… chiar şi la cafeaua de dimineaţă :)
Muie si retardatului oligofren, avortonului mutant Rin Tin Tin! :D. O sa traiasca mult si dijeaba, asta daca nu cumva isi va folosi timpul sa o suga la greu ;).
cu privire la fumatul in baruri/cluburi etc amajuns primavara trecuta in italia,nu la impins puli pe cur sau roabe pe santier ci cu rucsacul proprietate personala,un buget limitat si o camera foto,
ajuns in riccione(un fel de mamaia a lor,sau mai degraba costinesti dar mai mare si spalat) am zis sa merg intr-un club..zis si facut…era o discoteca gen tineretului,dar acoperita pe jumatate..evident nu se fuma..decat prin wc-uri..cum am intrat m-a izbit puternic un miros greu de transpiratie si basini,aerul conditionat regla temperatura dar nu inlatura mirosurile din moment ce nu se fuma patronii au zis ca nu are rost sa dea banii pe aparate de purificat aerul..eu sunt nefumator dar imi venea sa mi aprind o tigara si sa umblu cu ea doar ca sa mai temperez duhoarea
@ioa: wow, sugi si la cafeaua de dimineata; esti femeia perfecta!!!
@Lacune
La McDonald’s nu se mai fumeaza de foarte mult timp.
Oricum slabut subiect.
^
vai. ma scuzi. stii ca scriu sa te distrez pe tine. ma duc sa ma autoflagelez ca nu am reusit.
Din păcate nu are efect laxativ, dar asigură un aport de proteine şi oligoelemente :P şi nu „poate să ucidă”…
E adevarat ca toti avem vicii. Dar parerea mea este ca trebuie pus in balanta si cat de mult dauneaza acel viciu si felul in care ii afecteaza pe ceilalti. Ori fumatul dauneaza..si eu stiu, deoarece o persoana apropiata mie a murit de cancer la plamani. Si afecteaza si pe cei din jur, deoarece nu te afetcteaza doar pe tine cand sufli fumul in fata cuiva. Daca bei, doar tu te amtesti sau, dupa cazi, dormi in baie. Dar cand fumezi este alta poveste. Fumatul este oribil…. tentant pt multi si nu zic ca sunt jalnici cei care fumeaza sau ceva de gen. Dar very very very bad!!!!
marfa aia cu italia. sa va zic si eu. am fost acum cativa ani in mexic. ce apa clara ba, sa-mi bag pula! sa fumam pentru asta!
cand bei iti faci rau doar tie. pana se matoleste asta micu’ si-ti fute o sticla in frunte si belesti pula. iaca, vezi. cum facem? fumam una?
Suma viciilor e intotdeauna constanta. daca te lasi de fumat, cine stie ce dereglaj produci in ecosistem
@Ms Gahan Miller
Maestre…apreciez ca ai citit tot commentul dar nu apreciez ca nu ai observat ca scria cat se poate de clar ” McDonald`s`ul din GARA DE NORD” (Bucuresti, Romania)….hai,ne vedem la o tigara si la un dublu-orice acolo (daca iti e si foame) si iti explic eu cum iti dau si scrumiera acolo daca le zambesti frumos si le spui si un „sar`mana”
@Lacune
In primul rand, citatul “un porc de fumator de imi ofileste florile de pe masa cu respiratia” NU imi apartine. Cine are ceva de impartit cu altul si da citat din al treilea se cam face de cacat.
Ca sa-ti raspund, totusi, la intrebarea „la ce restaurant…?” iti zic ca cel mai nasol moment s-a petrecut la Excalibur (inghesuisera langa masa noastra 2 cocalari care sudau tigari exact cand ne-au adus noua mancarea), dar si la Potcoava am fost afumati bine (noroc ca acolo e mancarea delicioasa); la Cuptorul cu lemne din Protopopescu a fost horror (toate usile se tin deschise, de afara curentul trece pe la fumatori si aduce duhoarea la nefumatori).
P.S. Nu mai incerca tu sa pari cool, crezand ca ai inventat mersul la restaurant.
P.P.S. Hai sictir ca esti prost. PAX !
@QQQ
Fata mosului
1. Habar nu ai cu ce se mananca conceptul de restaurant. Mi`ai insirat numele a 3 bodegi unde mergi tu cu amicii seara. Pacat….nush de ce dar chiar avem pretentia sa stii despre ce vorbesti cand zici restaurant, dar se pare ca a vorbi doar de dragul de nu a tace e ceva caracteristic in zilele noastre. Si nu te astepta sa fi tratata altfel decat ai fost in bombe de genul celor 3 insirate mai sus.
2. Mi`am permis sa „iti pun in gura” un citat pe care oricum l`ai gandit. (desi daca ma gandesc bine, cred ca e destul de complex ce mi`am permis sa gandesc in numele tau).
3. Nu am inventat eu mersul la restaurant dar sigur tu ai inventat apa calda sau gaura la macaroana (inca nu sunt sigur).
4. In legatura cu P.P.S.`ul tau …permite`mi sa nu comentez deoarece sunt mai mult ca sigur ca ai mintea supeer odihnita..;)
Bag pula , dar cacatul ala cu morcovul e prea tare
Nu-i vina mea ca am o fixatie in stadiu oral (cititi Freud daca nu va suna cunoscut :P )… e vina mamei. Ea trebuie hulita >:)))
da’ un comentariu interesant nu lasa nimeni? daca articolul urmator va fi despre stersul la cur, toata lumea va oferi tehnici si solutii despre cum este bine/rau/amuzant/dureros sa te stergi la cur?
a auzit cineva de copomosumubebu, pana acum?
ba pitic, tu esti curvette, ma?
cine? io ? aha. de unde crezi ca fac bani.
Constat lacune de gramatica la un personaj care se crede buricul pulii. Mars la cotet !
N-am nimic cu faptul ca cineva fumeaza. Cu conditia sa nu ma oblige si pe mine sa fumez. Altfel spus: fumeaza linistit la bar sau la tine acasa sau unde vrei, da\’ nu acolo unde sunt si alti oameni aflati acolo din obligatie. Altfel spus, ma doare la parizer ca fumezi la bar, io oricum n-o sa dau pe-acolo. Da\’ daca ma obligi sa-ti inspir fumul la spital, in tren, in statia de autobuz, la servici, la masa… deja devii nesimtit.
Ai facut analogia cu morcovul in cur. Mda, ar merge, cu conditia ca in acelasi timp sa simta morcovul si cei aflati in raza de 10 m de tine.
Daca tot merge asta cu fumatul, ce-ati zice sa fie permis sa te caci unde vrei? Pe strada, in tren, in bar, la restaurant? E o functie fiziologica, nu dauneaza deloc sanatatii, pentru unii e chiar o placere sau un ritual.
Nu-ti convine ca ma cac langa tine? Du-te la barul pt. cei care se caca numai in WC. Te deranjeaza ca mirosi a cacat? Nu-mi pasa, eu nu pot sa beau bere fara sa ma cac.
s.a.m.d.
A fumatul e aiurea :
1. ca trebuie sa ma spal de 10 ori pe zi pe dinti,de frica sa nu arate a graunte pe la 30 de ani
2. ca arunc bani pe el
3. ca am ramas o data la munte fara tigari..;)e aiurea
4. ca daca toti prietenii tai vin la tine si fumeaza nici nu mai ai chef ca ai nevoie de masca sa mai poti respira!
5. ca trebuie sa ma misc pana la bucatarie ca sa o fac
6. ca toti care au tigari iti cer iar tu cand n-ai nu-ti da nimeni sau oricum esti prea simtit(prost..cazu de fata proasta) sa o faci.
7. ca ai sa cunosti intr-un an minim 5 persoane care sa-ti tina morala:”Fumatul dauneaza grav sanatatii”..si mai vin si aia cu campaniile antidrog…aici doar rad..e alt subiect!
8. ca trebuie sa-ti vezi parintii stramband din nas la fiecare fum!
9. ca la un moment dat tot tre sa te lasi…asta mai ales daca esti femeie,vrei un copil si niste minime capacitati si informatii!
10. ca tre sa-ti tii hainele in alta camera ca sa poti dormi!
etc…
Fumatul e „cul” ca sa zic asa pt ca toti o facem,la un momendat sau altul din curiozitate,prostie sau alte stari ale fiintei umane,doar ca prea putin o recunosc..de parca ar infaptui o crima complexa cu praeterintentie( ..culpa si intentie..),dar na,asta e ..o sa-mi aprind o tigara si am sa dau submit comment:)’Seara buna!
Hmm. Cei de la Cafe Deko au facut misto pe tema asta cu locurile de fumatori/nefumatori. Ziceau ca o sa fie ca la Zoo, familiile de fumatori ( sau de nefumatori ) o sa`si duca plozii pe langa baruri, si fiecare, dupa caz, o sa arate cu degetu` : „Uite, Gigel, fumatorii!” (sau nefumatorii, ma repet, dupa caz).
Asa. Eu fumez si fumez MULT. Cam 2-3 uneori si 4 pachete pe zi, cand imi merge prost. Zicea cineva mai sus ca pana n`ai fumat, nu stii cum e, cu atata exaltare. Bullshit. Sa`mi zica mie unu` care la primul lui fum a avut o stare de placere absoluta care sa`l faca sa vrea sa fumeze pana in ultima lui zi de viata. Celor care ar trebui sa li se rupa o mana si sa fie batuti cu ea sunt cei care n`au fumat in viata lor si dupa cum se pare, s`au nascut cu o gena care ii face sa se strambe de parca au realizat ca au calcat in cacat cand vad pe cineva ca isi aprinde o tigara. Mai sunt si dinastia care se uita la tine insistent si te fixeaza cu privirea „uuu, tigara!”, da` intr`un fel tampit, care te face sa crezi ca vor si ei una si au ramas fara. Si na, ca un om dragut si cizilivat, nu ai vrea sa`i lasi cu bala la coltul gurii si le oferi una. Si ti`ai dat cu firma in cap. Sar in sus de 6 metri si incep cu teorii motivationiste pro-quitting care tin de la 2 ore in sus. Ca ei n`ar fuma NICIODATA, ca e un obicei scarbos, ca nu suporta gustul de scrumiera in gura, ca te bagi singur in mormant, ca te joci cu viata ta, si tipicul „Doamne`fereste! Eu sa fumez? NICIODATA!”
Trist e ca pe majoritatea in 2-3 ani ii vezi cu batzu`cancerigen in bot si iti doresti sa ii fi inregistrat in momentele lor de superioritate de nefumator. Imi tai eu o tzatza daca e vreunu` care sa nu cunoasca macar o persoana de genul (ma refeream la cei care sa tina teorii milenare despre cum imi sapa tigarile groapa).
Si alta chestie care ma crispeaza pe mine sunt oamenii care iti flutura pe la nas pozele alea gretzoase de pe noile pachete de tigari. Ptiu, bagami`ash ce n`am, cred ca ar trebui sa fumezi cartushu` pe zi, timp de 40 de ani, combinat cu alte dereglari genetice ca sa ajungi la gusha pe care o poseda saracul om. Sau sa nu te speli jumate de viata pe dinti combinat cu paradontoza in stadiu evoluat ca sa ajungi ca si Gigi-stirbu` ala (nu contest ca fumatul ingalbeneste dintii, da` sa ajungi dinte-gaura-pauza-lipsa asa? Hai mah.)
Fumez ca imi place, ca e deja parte din subconstientul meu, imi aprind o tigara din reflex, si decat sa nu am nici un viciu, o viata eco, verde, perfecta si sa fiu sanatoasa ca un cal, si sa dea masina peste mine cand ma duc sa`mi iau soia, sincer mai bine fumez si mor fericita.
Smoking kills. So do guns and people.
ce nu inteleg pizdele revoltate (pizda e cuvant unisex in acest context) e ca fumatul e un act estetic, ca si bautul, futarea, incendierea batranilor si torturarea copiilor care pun prea multe intrebari
Un boost de activitate cerebrala ar fi principalul beneficiu al nicotinei. Eu am o problema cu aia care-mi fumeaza in mecla pentru ca mi se pare lipsa de respect. Etologic vorbind, e spatiul meu intim in care pot sa fiu agresiv si alea , alea. Daca vrei sa fumezi, ia-ti macar 45 de cm de bun simt.
Fumatul e o chestie de alegere si o pot respecta in niste limite.Tot o chestie de alegere e si posibilitatea de a lua un pumn in mecla daca nu e suficient de clar ca n-am venit in salonul de NEFUMATORI ca sa mi se fumeze in cafea.
Aproape in toate „articolele „tale deviezi discutia spre sex si nu prea iti inteleg scopul. Daca vrei sa-ti exprimi un punct de vedere fa-o pana la capat si nu mai devia de la subiect. Sau poate crezi ca asa pui sare si piper dar te inseli. BIne, optiunea este a noastra. De a-ti vizuala sau nu site-ul, de a fuma sau a nu fuma.Mare diferenta intre baietasii care stau pe strazi si folosesc lumbajul pe pe care-l folosesti tu…….nu este.
toata lumea stie ce inseamna sa fumezi, ce e aia tigara etc.
si totusi, desi e evident ca articolul se refera la tutun, unii vor sa fie siguri…ca a aflat toata lumea ca au pus ei botu pe mary.
ei bine, la sex nu prea am auzit comentarii ca nu ar sti cineva ce e ala(decat io in clasa a2-a) sau la ce fel de sex se refera articolul, deci pot intelege toti analogia.
tin minte cu exactitate data in care am pus ultima tigara din pachet in gura pt ca de atunci mor de pofta de fiecare data cand as vrea sa fiu din nou una din aceasta turma. noroc ca am exclus doar tutunul simplu din aceasta ecuatie, asa ca buzele mele au bafta ca din timp in timp sa pufaie elegant pana nu se mai simt una pe ailalta. : ))
awww coaie de tutun vorbeai?saracutu de tine tu nu ai auzit mah de MARIJUANA?fac pariu injectii faci cu polidin sau ceva de genu.terminatule!
Am fumat in fiecare zi timp de 11 ani. Si cand zic in fiecare zi – i mean it.
Primul lucru pe care l-am facut dupa o operatie foarte grea a fost sa cer tigari. Si nu m-am oprit pana nu mi-au adus. Asta a insemnat ca mi le-am dorit atat de tare incat am convins niste oameni sa-mi dea voie sa fumez intr-un spital la mai putin de doua ore dupa ce suferisem o interventie chirurgicala…
Dupa 11 ani m-am trezit intr-o dimineata,am vrut sa-mi aprind tigara si mi-am dat seama ca de fapt m-am plictsit de moarte si de fumat.
And I said Fuck fish. …. I vow never to set foot in that ocean again. That’s how much „fuck fish”. …
Eu sunt fumatoare pasiva dependenta de vreo 8 ani si nu vreau sa ma las. Fumul altora in baruri imi produce o senzatie calduta de pierdere a cunostiintei si de fiecare data cand respir afara simt ca renasc. E o metoda buna sa apreciezi lucruri pe care nu le observi in mod obisnuit, cum ar fi aerul.
Si ii dispretuiesc pe cruciatii antifumat – specimene ofticoase care vor sa ucida ce nu inteleg, si anume placerea neutra de a face ceva deampulea. Bolile din poze nu-s asa rele daca mai reduc populatia. De aia, tutunul e chiar eco.
draga centaurule suprem,
ai devenit celebru, multi prosti musca/pupa cur. imi e dor de vremurile vechi cand aveai putine comentarii.
te-am iubit cu adevarat. mi-ai produs cele mai intense orgasme.
la revedere.
dimineata in lift e nashpa fumul de tigara lasat de ala dinainte.
@Radu
Te scuz de data asta. Am asteptari mai mari de la tine pentru data viitoare. Bet you hear this often.
@Lacune
Sa inteleg ca frecventezi McDonald’s din Gara de Nord. Asa stiu si eu pe cineva care fumeaza in orice McDonald’s si nu se prinde nimeni. Oricum nu imi face placere sa mestec fum de tigara alaturi de dublu-orice.
Fumez de fiecare dată ca şi când aş face dragoste. Şi pe urmă îmi aprind ţigara de după. :D
prea neinteresant… tutunul in sine e o planta de kkt, cine a fumat un trabuc stie despre ce vorbesc. Ca sa ajunga ca in tigara dureaza foarte mult timp. Iarba e mult mai sanatoasa o usuci cat sa poata arde si e ok o fumezi. Vara la tzara cand eram mai mic si-au dat seama ca fumez ai mei si a fost nasol. Pana am descoperit canepa din porumb care era foarte smekera…
Iar in legatura cu fumatul trebuie sa stii si cum sa fumezi si ce tzigari sa fumezi… Spre exemplu cu kentu itzi futzi plamanii grav de tot si gatu, eram racit si zic sa-mi iau un kent 1 ca e slab de unde de la carbunele din filtru mi-a iritat gatu si am ramas fara voce cateva zile… Candva era o scoala de bune maniere cred in care erai invatzat cum sa fumezi…
Eu vad justificarea fumatului la nivel de interactiune sociala ca pe una din regulile obligatorii ale non-conformismului, daca intelegeti aluzia mea fina. Problema este ca s-au cam inversat treburile, din cauza procentajelor. A fi fumator e banal, nu e nici rebel, nici original, nici cool, te incadrezi intr-o categorie deloc exclusivista, mie imi vine in minte cum ard tutun toti prapaditii prin gari.
Analogia cu morcovul include si fumatul pasiv – cand il scoti, pute, deci toti din jur remarca.
Cred ca la nivel de pitici pe creier, fumatul e cea mai usoara metoda de a produce \"foame\", adica anticipare, dorinta, de-aia e o practica atat de propagata in randul maselor. E necesar un oarecare efort intelectual si de vointa pentru accesul la surse de placere superioare, insa mecanismul asta de metabolizare rapida a nicotinei si reaparitia senzatiei de \"foame de nicotina\" face urmatoarea tigara placuta, pentru ca e dorita.
Femeile fumatoare servesc fixatiilor orale, e adevarat, insa la capitole mai sportive mor repede, n-au conditie fizica, sunt lesinate. De mers cu ele de mana iar ti-e jena, pielea lor are un aspect specific si o textura cam aspra.
In rest, noi sa fim sanatosi.
omg only gheeey jews around here
‘ai de pula mea cum e ala cu „MARIJUANA”, mi-a facut ziua. si mi-a dat si ideea. IDEEA! merci ma kilu’ lu’ oancea, n-am inteles cum iti zice. ceva privat, select, la separeu. stii tu, elegant, ‘te-n sange!
Gudronul dauneaza, nicotina chiar ajuta, e un fel de narcotic pentru creier. Il increteste cand e neted.
Si da, muie lor, alora de s-au lasat de fumat si acum le-au crescut un ou mai mare.
ba nu mai injurati in comentarii, doar de dragu sa scrieti si voi de-o pula, ce daca a scris piticigratis gata, v-ati infierbantat si tre sa dati si voi cu genitale? BAAA cand injura asta e cu stil, voi doar vorbiti urat!
Si eu m-am lasat de fumat, si aia cu secsu e cam aiurea, doar daca domnisoara fumeaza trabuc d-ala mai tzapan 10-15 minute.
Radu sa le pui filtru pe injuraturi ma ca mie imi oboseste ochii.
sa pui, cum ar veni, filtru pe pula.
Comentariile-s cam pe la nivelul patriei noastre, dar atat am de zis, generatiile astea mononeuronal-fumatoare vor ajunge hrana la insecte cu mult sub media sperantei de viata din prezent.
Si asa sapunul nu e la moda in Romania, dar fumatorii put ca… zmeii.
Ma doare in cur ca va deranjeaza fumul de la tigara mea. Pe mine ma omoara!
terminati bheee cu vrajelile ca lu cristii ii oboseste ochii bheee !
propun ca banii din campaniile antifumat sa fie redistribuiti spre invatamant.
lucky baiatule (sau poate esti un caine supradotat, judecand dupa nume) daca te doare, viziteaza un proctolog.
nu stiu despre voi restul, muritori de rand, dar mie-mi place melodia.
radule, asta e cea mai normala melodiile dintre toate ciudateniile ce le asculti tu.
direct la inima … pardon, plaman, o mers.
*cea mai normala melodie, pardonnez-moi.
Fumatul se pisa pe orice in 2 situatii
La baut si dupa futut
pacat pentru un semizeu sa nu cunoasca si placerile astea
Reverend Eyeglass = influenced big time by Tom Waits.
GLASSEYE zic
Decat sa ne tot injuram reciproc si sa facetm comentarii pro sau contra, mai bine ne-am bate capul sa descoperim ce se ascunde in spatele campaniei mondiale impotriva fumatului.Ca daca imi spune cineva ca politicienii au grija de sanatatea populatiei si asta e motivul,o sa le scuip vorba lui Radu „o flegma in muie”.Statele lumii castiga enorm din vanzarea tigarilor si daca prin absurd s-ar aboli fumatul pe pamant ar provoca o noua criza financiara(toata industria tutunului si tot ce depinde de ea!).Faptul ca murim mai repede din cauza asta ( poate) e imbucurator pentru cei care iau deciziile in lumea noastra(suntem prea multi,o pensie mai putin de platit..etc ).Deci daca se face campanie in toata lumea,se ascunde ceva ingrozitor in spate.Si ingrozitor pentru noi „pulifricii” ca sa-l parafrazez din nou pe autor. Ca nimmeni nu isi bate un cui in talpa doar de dragul BDSM-ului.Si camapnia asta nu e finantata sau condusa de pulifrici fumatori nefumatori sau abstinenti:)
bah voi sunteti prosti ? cum kkt puteti sa veniti cu aberatii de genul \"e mai sanatos sa fumezi iarba decat tutun\" ?? vi se pare ca atunci cand legaturile neuronale incep sa o ia razna iar in creier se produce artificial senzatia de placere are loc un fenomen mai sanatos decat atunci cand fumezi tutun ?? exista un motiv pt care tigarile sunt legale iar iarba nu, asa ca folositi neuronii ramasi inainte de a abera
eu sunt nefumator si chiar ma deranjeaza fumul de tigara.. am fobie deoarece in primu an de facultate am stat cu 2 colegi mai mari care fumau…pe langa asta erau nespalati, fumau in cemera numai tigari carpati, le trageau si cu paharu de zaibar, ca erau olteni, nu isi spalau niciodata sosetele sau farfuriile si isi bateau hoc de cei mai mici. Veneau mereu la 02 noaptea din discoteca din Agronomie, cea mai de cacat discoteca din bucuresti si faceau galagie si se apucau de fumat ,cu toate ca in camera aia jegoasa din caminele Agronomiei mai erau boboci care dormeau… e super nasol sa te trezesti in fum de tigara, te irita grozav pe creier…
Isi cumparau baxuri cu cate 100 de tigari de carpati…adunau chistoace sa fumeze…
pt ca erau nesimtiti le mai aruncam din tigari pe geam, sau le bagam in tigari bucatele de plumb sa inhaleze vapori toxici, sau aspirina… cand am consumat aceste arsenale ma stergeam cu tigarile lor la cur….
Cam asa am reactionat eu fata de niste fumatori inraiti care ne terorizau in primu an de facultate
Bă, io nu înţeleg de ce vă agitaţi atît. Aţi văzut voi să se fi interzis pe bune fumatul în restaurante sau baruri în România? Fumătorii să zică mersi că nu e ca în Italia, Franţa sau (în bună parte) Germania, unde în localuri nu se mai fumează deloc.
Nu ştiu dacă aţi observat, dar de cînd cu înăsprirea reglementărilor anti-fumat majoritatea localurilor cu spaţiu insuficient pentru delimitare au ales să scrie maaaare pe uşă \"în acest local se fumează\". Chiar am urmărit de curînd (amuzat, recunosc) cum nişte nefumători (probabil militanţi) voiau să intre într-un restaurant (din cele mai bunicele, nu bodegă) şi erau revoltaţi că nu există spaţiu de nefumători. În cele din urmă au plecat, urmăriţi de rînjetele celor de la mese.
Dacă s-ar interzice fumatul în restaurante, fumătorii probabil că s-ar rezuma la a mînca rapid ceva şi a pleca la vreun bar, în loc să mai stea la un şir de beri, p-ormă vun desert, o cafea, toate asezonate cu ţigări. C-aşa-s fumătorii, de regulă mai relaxaţi şi mai bonvivanţi.
Dacă aţi fi proprietari de restaurant şi ar trebui (în lipsă de spaţiu) să vă alageţi clientela după criteriul fumători/nefumători voi ce aţi face?
Da ma rog asta e lege nu au ales ei.daca ai sub 100 m patrati nu tre sa ai spatii pt nefumatori da tre sa scri pe usa fraza
Ba au ales, aia zic, decît să piardă clienţi, mai bine nefumătorii să stea acasă. Asta s-a obţinut prin isteria antifumat.
Mda,buna postare.Primul nefumator care nu-i de-acord cu „nefumatorii” de azi.Chiar ma intrebam si eu cu o fi sa nu se fumeze in club…
Eu ca fumator,respect nefumatorii ,de exemplu nu fumez in camera de camin,dar chestia e ca au aparut acum niste tampenii de genu „fumatul pe strada e urat ca dai exemplu negativ” .Pe de alta parte mai sunt si unii care tot zic „lasa-te de fumat” ,”nu inteleg de ce fumezi” etc;asta pare o idee „corecta” insa daca o auzi zi de zi devine enervanta.
Ce vreau eu sa zic de fapt,ca sa concluzionez este ca unii nefumatori sunt chiar enervanti prin atitudinea lor.
„Ai voie să ai un obicei de căcat? Eu zic că da.”
Eu zic că depinde. Depinde de obicei. Uite eu aş vrea să am obiceiu „să le iau gâtu la nişte fraieri”. E ok? Eu cred că e ok doar dacă obiceiu de căcat te afectează doar pe tine.
„Ăştia anali care dau ochii peste cap şi regurgitează fraze despre cât de dăunător e fumatul pasiv oricum nu au ce căuta în bar. Şi alcoolul e dăunător. Ipocrizie?”
Alcoolu’ dăunează. Corect. Da’ dacă beau o bere nu îi torn şi lu’ vecinu’ pe gât. Şi cât timp nu beau prea mult, nu cred că le fac rău celor din jurul meu, sau în orice caz, nu mai mult decât le-aş face atunci când sunt treaz.
Şi cum ziceai şi tu, dacă omu vrea să aibă un obicei de căcat e treaba lui (de nefumator, consumator de bauturi alcoolice). Dar asta nu înseamnă că vrea şi obiceiu’ de căcat al altuia.
fumatul…da o mare prostie. din snobism/spirit de turma. dorinta de a face ceva orice. altceva ceva fara sens fara noima, fara nicio legatura cu realitate. a`ti face rau a fii sinucigas a nu vrea sa traiesti mult…adik a nu vrea sa imbatranesti niciodata. te consoleaza uneori gandindu-te ca ai un control asupra vietzii tale, ca te doare`n pula de sanatate de ce zic parintii. esti rebel! esti nonconformist! esti unic!(chiar daca ai care fumeaza sunt cei mai papagali gaozari imputiti la propriu)
daaa… sigur de cand s-a interzis fumatul in baruri se fumeaza chiar mai mult si cu mai multa placere stiind ca sfideaza atat autoritatea legilor naturii cat si a parintiilor si a statului :> ce ia`te mama sunt rebel ! ! Eu fumez doar de la altii . doar sa-i secatuiesc de cate-o tzigara. si sa le arat ca nu exista dependeta de asa ceva ;)) fumez de 6 ani asa si daca nu fumez o luna nici nu`mi trece prin minte cum ar fii sa fumez. cerandu`le ori oferindu`mi`se o tzigare vad dak persoana respectiva ma respecta sau imi vrea binele …cine stie din ce motive….adik nimeni nu`ti vrea binele fara a avea uun interes. inca nu stiu care`i ala :P poate crede k sunt plin de femei si dau si la el ceva ori pula mea. k bani n-am :))
Fumatul provoaca placere – d-aia fumeaza atatia, nu-i logic sa fie un asemenea numar de masochisti pe lume…
Initial, cand fumezi, te doare gatul si te dor plamanii, ca nu esti obisnuit, si durerea/iritarea respectiva e destul de mare incat sa nu simti placerea data de nicotina (te fute un pic la emitatorii de dopamina din neuroni, asa ca da placere). Din cauza asta, multi o lasa balta.
Problema e ca alti multi se apuca de mici, din prostie (subscriu), „ca-i cul si-i place pitipoancele” daca pufaie – oricat ar durea, insista, si dupa cateva incercari / cateva saptamani gatul si plamanii se obisnuiesc cu iritarea, si poti simti placerea nicotinei.
Din momentul ala esti prins, si nu mai scapi decat cu multa vointa.