Fain titlu nu? Cred că are luciul ăla necesar să transimtă un mesaj fără să fii nevoit să citeşti textul ca să înţelegi despre ce e vorba.
Deeci… ţi-a zis mă-ta că eşti creativă când ţi-a citit compunerile despre cum pleacă păsările călătoare toamna. Se şi observă că ai ceva veleităţi naturale de comunicare, că roiesc băieţii prin jurul tau căci uneori, aşa, la sentiment mai sugi o pulă, şi fetele că habar n-au de ce roiesc băieţii in jurul tău şi sunt curioase şi de admiră, deci roiesc şi ele. Aşa că ţi s-a părut o alegere naturală să dai la SNSPA. Perfect! No, acuma, că tot ne-am înţeles, vezi tu furculiţa aia de pe masă? Ia îndoaie trei dinţi şi bagă-l pe al patrulea în priză. Acum ce? Păi dacă poţi să citeşti asta inseamnă că ai băgat în gaura greşită, mai încearcă!
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative. Mamă ce titlu fin. O mică problemă cu el. Te induce în eroare. Sună util. Păi băi, guşteriolor, există trei modalităţi de a ajunge în politică:
1. Ai rude în politică
2. Ai banu’ ghebos şi arunci cu el spre un partid până gârâie
3. Dospeşti mădularul în gingie la nişte mamuţi din politică până apucă proştii să promită chestii în mijlocul ejaculării. “Te fac ministrăăăăghhhhhh!”
Şi şcoala asta nu te ajută cu nimic dacă nu ai una din situaţiile de mai sus. Maxim ajungi să împarţi pliante în campanie. Şi dacă dispui de o situaţie, e inutil rău să o mai faci. E ca şi cum te-ai căca după ce te-ai şters la cur.
Dar nu la statutul de politican visează fetiţele blonde şi cu gura mare de acolo. Jumătate dinte ele se văd publicitare. De parcă există aşa de mare căutare de oameni în publicitate. Băi, gagicile, voi chiar aveţi impresia că o să staţi aşa, la o masă rotundă cu Naumovici şi o să vă întrebe ăla “hmm, ce pula-n cur mai face tanti maria cu perlanul acuma?” la care tu să zici “şi-l toarnă-n ochi!” şi el să ţopăie ca o maimuţă şi să zică “GE-NI-AL!”?. Hai băi, lasă-mă. Ieşiţi pe bandă rulantă mii pe an, umezindu-vă la ideea că cineva o să vă asculte “creativităţile”, ca să vă bateţi pe 5 locuri de muncă pe an unde o să aveţi onoarea de a alege cu ce font scrie “HEMOROIZI ŞI FISURI ANALE” pe afişu’ de la clinica proctologică din Bragadiru. Sictir.
Cealaltă jumătate visează să devină piariste. Fabuloasă muncă. Să zâmbeşti fals toată ziua şi să minţi tot ce prinzi, să fii de gaşcă cu toată lumea şi să ai grijă să se simtă toţi bine şi informaţi în numele unor produse sau persoane de care nu-ţi pasă cu adevărat. Şi lumea te urăşte. Lumea gen io. Că dau nas în nas cu piarişti toată ziua. Şi ştiu că-s nişte bastarzi mincinoşi şi falşi şi de-a dracu’ mă comport ca un căcat cu ei că ştiu că n-au ce să-mi facă şi înghit cuminţi toate mârlăniile în numele slujbei de căcat. Ştiţi cum se cheamă asta? Prostituţie intelectuală. Mai simplu te apleci frumos şi crăcănezi sfincterul decât să-ţi fuţi capul. Şi curvele sunt plăcute de oameni. Le zici mulţumesc după. Piaristele sunt futute-n gură cu ciudă şi scârbă.
Şi nu înţeleg care-i marele şpil cu comunicarea. Eu ce fac acuma? SFINTE CĂCAT, COMUNIC! ŞI N-AM FĂCUT MASTER ÎN “COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE” ! Ca să vezi! Se poate! E magie! Chiar îţi trebuie facultate + master ca să înveţi să zâmbeşti frumos şi să minţi printre dinţi ? A ajuns lumea în aşa hal de jos încât se cer doctori în ipocrizie?
Ete ce domenii poţi învăţa acolo!
Comunicare şi relaţii publice
Publicitate şi reclamă
Comunicare politică. Marketing politic şi electoral
Managementul proiectelor
Comunicare managerială şi resurse umane
Management şi comunicare în afaceri
Management educaţional şi comunicare instituţională
Comunicare audio-video
Observaţi că au ceva în comun! Nu produc nimic! Nu împing lumea spre nimic superior! Îs doar paraziţi, viermi ai societăţii care învaţă să mute capitalul dint-o parte în alta fără să schimbe realmente nimic din jurul lor. Genul de piedică pe care societatea de consum o pune omului de rând pentru a control…. Scuze. M-a luat valul anarhist. V-ati prins voi.
Partea bună, însă e că ACESTE SLUJBE NU SE CAUTĂ! 90% din lăbarii şi lăbăriţele care termină acest furuncul nestors de pe curul învăţământului mondial ajung secretare penale cu 12 milioane pe lună!
Ceea ce e fain. În 3-4 ani, când o să fiu ceva mai leneş, îmi angajez şi eu o dublă masterandă în comunicare managerială şi resurse umane/ management educaţional şi comunicare instituţională. Ca să îmi aducă aminte când nu mai am hârtie igienică să cumpăr, să mintă oamenii cu care trebuie să mă întâlnesc când sufăr de mahmureală profundă şi nu am chef de ieşit din casă, să ţină minte numele muierilor pe care le futez, că am o problemă cu numele şi, uneori, să îmi stoarcă câte un coş la care nu ajung.
Şi înainte de a vă pune să îmi scrieţi o contraarugmentare de-aia pe etape, cum aţi învăţat la fabrica voastră de paraziţi cu limbă de lemn cu două straturi, nu, nu-s frustrat că n-am luat acolo. Nici n-am dat. M-a durut în pulă din prima secundă când am auzit că există o facultate de scatofilie. Mi s-a părut doar amuzant.
Comentarii (573)
Nah, sa mai futi tu gagici bune de la SNSPA, daca mai poti..:D.
true…very very true…iar ce zice ala din primul comment. In baza acestui post o sa futa mai multe de la SNSPA. Pentru ca sunt atat de josnice incat le va excita faptul ca cineva nu le place. Si vor vrea sa faca „comunicare” cu el…sau „pr de situatie”, pentru a-l convinge ca se inseala. Si vor incerca prin orice metode…if you know what i mean ;)
fetele cu facultati inutile nu sug pula? ba da. si atunci de ce m-ar deranja faptul ca in loc sa faca o facultate utila devin niste curve rujate care sug pula cind vad portofelul plin, te mint in fata si se recomanda a fi „de la PI AR”? mie personal imi plac politehnistele. femei de nadejde. feminine ca porcul dar cind pun mina duc treaba la bun sfirsit, inghit vitaminele si curata bancul de lucru inainte sa se rujeze si sa treaca din nou la proiectarea sistemului energetic national. ce pm?
„Eu nu sunt TATICU si nici MAMICA…nu te-am facut eu, dar eu te distrug prin cuvinte * Nu trebuie sa-ti placa blog-ul meu…poti cauta altceva…deci nu ai prea multe drepturi aici * Nu ma critica daca nu ai o propozitie cu cap, final si continut decent din punct de vedere logic * Nu incerca sa faci pe psihologul cu mine…imi permit unul in carne si oase *”. Citat din blogul tau, Nesimtit. Scrii cumva si texte pentru manele? Din cauza celor ca tine, tin la indemana metoclopramidul.
marsh fah
Mai eu cred ca omu are dreptate, mai ales ca am facut 2 ani de comunicare la susnumita facultate, pana sa imi iau lumea in cap. Tot ce am invatat de acolo a fost sa nu am idei proprii pentru ca probabil sunt proaste. Eu cred ca domnisoara Catrina inca mai e studenta acolo.
Hehe! Esti un pedofil mai mare. Ce alte studente iti mai plac? Gradinita am absolvit-o, amu sunt studenta la polithenica. Am sanse sa ma agati sau fetele care stiu desen tehnic si calcule de douaj’de pagini nu te atrag? Da, port si ochelari, sunt complexata ca nu merg cu geanta mea de la NIKE. :(
HHAHAHAHAHAAAA… hahhahaahHAHAHa!
sfinte cacat futator, ca sa parafrazez din clasici… este atat de adevarat.
Am avut ocazia sa am si de la poli si de la ase si de la snspa, si pot sa zic ca politehnistele nu ies din casa si invata tot timpul, snspistele sunt cam curve fara scrupule, iar aseistele sunt ca niste iepurasi nestiutori, dar simpatici.
Evident, nu pun stampila pe frunte, dar experienta personala (a se citi coitul+relatia) asa zice.
Ce interesant, eu am terminat poli de ceva vreme, andreea eu ca, are mai multe de povestit si socializat cu tine, decat cu oricare alta care face pe tarzan pentru ca este studenta la o facultate unde cresti ca o marmota care inveleste o ciocolata……
Toate scolile romanesti sunt penibile si nu te ajuta la aaabsolut nimic dupa ce le termini. Bleah.
@Catrina
Esti si pastilata pe deasupra…
@Blogger
Postul asta e plictisitor rau, in afara de „Sfinte cacat” restul e labareala caracteristica unuia nemultumit de oferta de pizda de la piata.
Asta-i viata, ti-e lene sa cauti… plangi pe blog ca femeile-s curve. SNSPA-ul e folosit lamentabil pentru a deturna atentia de la faptul ca esti nemultumit de mai toate nu numai de alea de la SNSPA… in plus de asta, stau si ma gandesc ca nici cele de la drept si ase nu sunt mai prejos.
hah, io l-am terminat pe snspa la idd. ca vorba aia e buna o hartie, ok, unde facem? la easy piece of shit, azi intrat in 5 ani iesit, nici o schimbare la firul de par pubian. doar un rahat de diploma, care dupa 2 ani juma inca nu ne-au dat-o. cursuri imbecile, fara suport pe nici o latura tehnica, o multime de balarii care nici dracu n-o sa te intrebe de ele. insa, no, se poarta facultatea si ti se cere un rahat de diploma de studii superioare ca sa iei un leu in plus, c-asha-i in tenis la stat :)
man, nu comentez postul cu snspa, dar tin sa iti spun ca atunci cand ti-am descoperit blogul am stat o zi intreaga la munk si am ras ca prostul citind. nu comentez calitatea (toti avem zile mai bune si mai proaste, si mai dezastruoase, si mai catastrofice etc), dar e „un rahat dement cu un grad de dementa nesperat de ridicat”. keep up the good work, da raul afara. „pentru Dumnezeu, la Dracu”, ca sa citez un amic. dejectiile astea sunt un deliciu. nu te opri. Iisus e rege!!!:)) =))
Frate,
Mulţi cu SNSPA-ul lucrează în sectorul public, la Ministere, de exemplu. Poţi sa te angajezi la orice minister cu aceste studii (daca ai o pilă, bineînţeles), poți chiar să lucrezi in diplomație sau la SRI, dacă te ține ștanga.
Cu tipa aia cu mă-sa poți să faci un sex în trei, dacă tot te îmbie atâta și o pomenește și pe mă-sa.
Referitor la PR, înclin să-ți dau dreptate, deși poate o parte din cei care fac facultatea de PR se gândesc să facă ceva pozitiv, de exemplu să aibă grija de imaginea unei asociații care se ocupă de drepturile copilului (sau ale deţinuţilor).
Tu ce facultate ai terminat, Radu?
Până la urmă, poate ne spui, totuși, ce ai cu Mircea Badea, aşa cum ai explicat de ce nu-l înghiţi pe Tatulici (pe care nu-l înghit nici eu, după cum am mai spus)? Mie Mircea Badea mi se pare OK.
Bogdan, comentariul tau pute a mentalitate de sclav, dar ultima propozitie e cireasa de pe tort. Esec epic.
bah, nici pe mine nu ma lasa piaristele in pace si ma fut la creier cu mailuri cu titlu „idee de articol”. dar ce pot sa-ti spun ca alea pe care le-am incercat se fut bine si sug si pula bine. nu stiu daca le invata la scoala (si nu ma refer la colegii lor, zic daca dau examen, colocviu etc), dar chiar se pricep, n-am ce comenta.
Deci Bogdan, sa intelegem ca tie iti face placere sa-l inghiti pe Mircea Badea ? Pofta buna !
partial adevarat (30%). Am terminat acolo si nu fac parte din niciuna din categoriile enumerate de tine (ca presupusa baza de admitere) si nici nu sunt o secretara supracalificata. Ar putea sa te dea in judecata pentru calomnie, sa stii :)), sunt destul de influenti in domeniul lor :))
Si nu, nu esti nici amuzant. Nu ai fost niciodata.
Tine-am doar sa iti zic,,,,
sa mori tu, pisi, „tine-ai” neaparat sa-i zici ca tu nu faci parte din categoria aia?=)))))
iti sugerez sa te „gandes-ti” mai bine data viitoare inainte sa incerci sa ne schimbi parerea
ce snspa ai terminat tu pisi, ca dupa „tine-am” ala nu ai terminat nici gradinita
„tine-am” doar sa-ti spun ca nu te ajuta capul… mai elegant de-atat nu pot sa fiu
Daca ai terminat o facultate si inca nu stii sa ortografiezi, inseamnca ca autorul are dreptate.
„Nu produc nimic! Nu împing lumea spre nimic superior!”
Iar tu faci asta in vreun fel si nu s-a prins nimeni pana acum?
@ wild cat … ai dreptate, nu esti o secretara supracalificata…ai fi stiut ca „tineam” se scrie intr-un cuvant. Si, din nou, ai dreptate, Radu nu este amuzant – este doar al dracu de realist.
O zi buna iti doresc :)
Am si eu trei prietene care se dau mari ca sunt la facultatea de comunicare si relatii publice. Si se lauda ca la examene ele trebuie neaparat sa scrie numeralele in litere. Deci, ce sa mai spui cand auzi asa ceva. Si cat invata ele, saracutele, of! Eu mai am doua saptamani de sesiune nenorocita si ele au terminat de o saptamana. Si au toate 10 si au toate bursa. Mi se pare extraoridnar sa ai 10 la o materie de genul „teoria mesajului”. Fantastic! Si spunea cineva de mail-uri cu idei de articole. Cu acelasi lucru sunt si eu stresata zilnic de dragele mele prietene. Articole inspide si prostesti despre mentalitati si „tineretul din ziua de azi”. Si sa nu uit de testele de personalitate. Nu o sa pricep niciodata utilitatea acestei facultati.
voi v-ati adunat aici niste mici frustrati ca nu v-a dat scoala de lucru. Nu ati invatat nimic in scoala? pai daca nu va duce capu’!!!!!! ce vreti sa va faca SNSPA-ul sau oricare alta facultate/universitate? vreti sa va bage palnia in creier?
Eu am terminat Comunicare si relatii publice la SNSPA, lucrez in PR, ma fut bine si o si sug bine… numai ca nu labarilor ca voi!
poate ca asta o fi si problema.
bine…ca sa nu mai spun ca este atat de retarda generalizarea, incat am ras cat am citit pana la ultimul cuvant.
si ASE-istele sunt curve si alea de la SNSPA sunt curve…si de fapt toate sunt curve!
de ce? fiindca vedeti/auziti ca se fut cu altii, numai cu voi nu!
asa ca daca una nu te vrea, inseamna ca de fapt nu o vrei tu, fiindca iti dai tu seama ca de fapt e o curva!
ia mergeti voi toti asa de manuta, faceti un trenulet si bagati-va pula in cur unu la altul. si dupa, schimbati pozitita ca sa nu ziceti ca nu ati dat si o muie.
@wild cat ai terminat la retardati facultatea aia? sau voi „tinea-ti” (am scris bine?) cartea in dreptu capului doar sa nu faceti insolatie? mai bine „tace-ai” si credeam in continuare ca esti o secretara supracalificata
nico, futu-ti ‘mnezaii doanmei ma-ta, m-ai pacalit! l-am pe unu la trenulet, i-am bagat-o in cur, toate bune. si am zis sa te ascult si sa schimbam pozitia, sa dau si o muie, dupa cum bine ai suge rat. si ce crezi? atat. ce crezi? teaser, ‘te-n mortii tei!
m-am ras de n-am mai putut, snspa-ul e noul drept
mie mi se pare ca cel care a scris acel articol este doar un fustrat fara margini si un neispravit- se vede in primul rand dupa limbajul mai mult decat obscen si deranjant pentru o persoana care a citit mai mult decat tabloidele de 2 bani. in primul rand snspa nu inseamna numai facultattea de comunicare. o include si pe cea de stiinte politice,unde ajung oameni care se pregatesc foarte mult si sunt extrm de instruiti si culti si pentru a caror privire nu esti demn,nici tu si nici ceilalti ratati care au postat acele comenturi. si faptul ca tu ai fost un retardat care nu a fost in stare sa invete si un fustrat(inca o data iti amintesc asta) ca ai reusit sa-ti gasesti un rost in viata, in schimb vrei o facultate nu e valabil pentru cei care invata(si nu-s lucruri inutile)..ar mai fi mult de spus insa nivelul tau e prea apropiat de 0(zero) ca sa ma straduiesc sa-ti vorbesc mai mult decat atat.
o studenta la SNSPA-stiinte politice
n-ai reusit sa-ti depasesti prejudecatile de taran care sta intr-o spelunca toata ziua si bea fara stire si pentru care femeia e mai putin decat o carpa. nu toti pot fi inteligenti…si nu stiu daca ai auzit de acel proverb( ca de altfel si ceilalti idioti): „vulpea cand nu ajunge la struguri spune ca-s acri”:)
toate cele bune
aceeasi studenta de la SNSPA
Pana la urma, orice articol ar scrie Radu – ma refer la articolele care au drept subiect un gen sau altul de femeie – nu reuseste decat sa nasca polemici in randul agitatelor domnisoare. A se vedea Wild C-at (daca intelege ce vreau sa zic)si NICO. Meh… You should just screw them (and I do mean literally). Pana una-alta, multumim, Jimerino, pentru copy-paste-ul degajat pe care l-ai facut in comentarii. Voiai sa ne arati ca-ti functioneaza tastele CTRL, C si V? :D
Nu, ca da cu click dreapta :P
Nu inteleg un lucru, de ce va agitati atat de tare? Chiar considerati ca o sa stearga postul sau ca noi o sa ne schimbam parerea si eventual o sa va rugam in genunchi sa ne iertati si sa ne batem cu curelele pe spate in penitenta ?
SNSPA e viitorul ASE. Suna foarte bine numele facultatii, n-ai cum sa te abtii.
@andreea: vrei o muie de la radu si nu stii cum sa faci? las’ ca-ti da si gratis, daca bea vreo 4-5 beri.
ia te uita baieti… puteti sa futeti o politehnista!!!
eu zic sa o bagati in seama fiindca se pare ca are mai mult creier fiindca e studenta la aceasta universitate.
draga andreea…serios acum. cum e posibil sa nu te deranjeze misoginismul, doar fiindca vrei o muie? of of of.
daca cineva avea o indoiala legata de IQ-ul snspistelor, comentariile de gaini ultragiate sunt mai convingatoare decat postarea in sine
de fapt nu e vorba de snspa sau de sorbona sau de harvard, e vorba de oameni nefututi/fututi in cur care se ataca din orice
Pai in general sar aia care se simt cu musca pe caciula. Doar cel mai infocat patriot roman are sange de ungur, nu?
Pentru WILD CAT. Ba e foarte amuzant TINE-AM-AI DE PULA DE ANALFABETA CU STUDII SUPERIOARE, SA SIMTI SI TU O PULA ADEVARATA MACAR, DACA NEURONUL NU-L SIMTI!!! multumesc.
Andreea
1:17 pm on February 4th, 2009
Pana la urma, orice articol ar scrie Radu – ma refer la articolele care au drept subiect un gen sau altul de femeie – nu reuseste decat sa nasca polemici in randul agitatelor domnisoare. A se vedea Wild C-at (daca intelege ce vreau sa zic)si NICO. Meh… You should just screw them (and I do mean literally). Pana una-alta, multumim, Jimerino, pentru copy-paste-ul degajat pe care l-ai facut in comentarii. Voiai sa ne arati ca-ti functioneaza tastele CTRL, C si V? :D
in schimb baietii care au facut comunicare si rel publice ruleaza!
capitanu „Pai in general sar aia care se simt cu musca pe caciula”
ceea ce spui tu aici este similar cu a spune: „ce ma intereseaza pe mine ca astia ne vor asculta telefoanele si ne vor monitoriza traficul pe net? eu nu am nimic de ascuns”
pai bai prostule, ca nu pot sa-ti spun altfel, normal ca te simtit jignit cand esti bagat intr-o categorie asupra carora se emit pareri de cacat.
si aleg sa-mi exprim punctul de vedere, tocmai fiindca ma intereseaza. nu fiindca ma simt cu „musca pe caciula”!
nu-mi vine sa cred ca am o polemica cu oameni atat de prosti…
Thou shalt not suck everybody’s dick just because you’re a woman!
Nico, daca eu citesc un post in care se spune cat de prosti sunt inginerii constructori nu ma ambalez. fac parte din categoria ingineri constructori, dar nu ma simt prost deloc. In schimb cam stiu ce poame am avut si am drept colegi. Si oricum, eu probabil fiind asa prost cum zici tu, ma ghidez dupa principiul „Orice regula are exceptii”.
Probabil ca la SNSPA nu se fac si cursuri de logica sau filozofie (sau alea se faceau la liceu…pardon).
Asa, si tu spunandu-mi mie ca sunt prost crezi ca ai demonstrat ceva ? Doar te-ai facut cam de cacat si continui sa demonstrezi ca iti place. Nu ma simt prost si nici nu consider ca tu ai intotdeauna dreptate. Ca sa zic asa, logica ta contine multe fisuri (nu stiu daca anale…nu ma hazardez).
pt avocatele ideii de snspa de ce nu faceti un mud fight, sau sa va taiati ca-n kill bill, sa vedem si niste gore mioritic, ca la cat de spurcate sunteti la gura, ati trecut prin facultatea pulii degeaba
Bă, coi în căldare… Sau cum ziseşi că te cheamă? Cul în testicul? Aşa. Tu ai ceva în comun cu senesepeaizdele de care scriseşi: îţi foloseşti bine mâna şi, dacă vorbeşti la fel de patetic (nu, nu-nseamnă \"jalnic\" – caută şi vezi) precum scrii, se cheamă că îţi foloseşti bine şi gura. Problema ta este că vei fi cel mult un tip simpatic într-o dezbatere mai mult sau mai puţin vizionată, în timp ce noi, ăştia, de la Comunicare, vom fi cei care te aduc cu discuţia unde vor ei, iar pizdele siliconate probabil că au să ştie când să bage publicitate peste tine. Asta dacă noi, cei pe care ne duce capu\’, nu reuşim s-ajungem mai departe, să facem campanii serioase, la nivel de imagine de ţară, să le spunem pulifricilor ca tine că e bine să plece în Spania la cules de căpşune, să aerisească un pic România şi să îi trimită bani, ca să aibă mai mult loc prin ea oamenii care pot şi vor să facă un lucru bun pentru ţară, nu doar să stea şi să-şi întărească degetele tastând într-un blog, locul unde mulţi căcaţi cu ochi se dau balene pe fundu\’ ligheanului, da\’ nu fac valuri.
Nu degeaba…au invatat sa faca gura mare
domnu’ radu, spiritele s-au dezlantuit pe aici la greu, asta e prima faza din project mayhem? :)
@Jimerino: Haha!
@Nico: Hahahaha! Frustrat-o? :D
Imi place de Nico , are dreptate in privinta Andreei si nu numai . @ Andreea … PROAST-O :(
# viitoare studenta la snspa
so ..
@gabriela
tu spui ceva de genu : \"….o include si pe cea de stiinte politice,unde ajung oameni care se pregatesc foarte mult si sunt extrm de instruiti si culti si pentru a caror privire nu esti demn,nici tu si nici ceilalti ratati care au postat acele comenturi…\"
scuza-ma ca intreb, da in ce tara traiesti dragutza ? oameni extrem de instruiti, culti si de a caror privire nu suntem demni? auzi .. da tu de cand nu ai mai deschis televizorul sa vezi cum e cu politica in tara asta?
Crezi ca Radu le-a facut pe toate ce sunt la snspa curve ? evident ca nu pt ca ar fi imposibil sa fiti toate dar din pacate cateva \"va simtetzi\".
Sper sa ajungi intr-o zi o noua Elena Udrea.. probabil asta e si visul tau in viata sau mai bine zis target-ul ca sa ma exprim in termeni de cacat..
Am impresia ca tu te crezi vro despteapta la care putini din barbati au privilegiul sa-ti dea la muie dar daca tot esti cu citate gen.. am si eu unul pt tine :\" ce pula mea, proastelor, pula are alt gust intr-un bmw? \" – intelegi tu ce vreau sa spun ;)
@nico
in primul rand .. acelasi principiu .. tu sugi pula .. evident, ne place ca si recunosti dar numai pula de director presupun.
Fetelor .. cascati bine ochii (si gura) – majoritatea din directori sunt niste porci care au stiut sa se descurce si sa pacaleasca sistemul in Romania pt ca, daca stai bine si te gandesti, director nu te pune nimeni dupa ce termini facultate. Multi dintre noi suntem asa de \"prosti\" incat ne cam doare in pula de facultate si dupa ce o terminam dam din coate, ne adaptam la sistem si incepem afacerea noastra unde desigur o sa avem nevoie si de o secretara asa cum spunea si Radu.. so in cazul asta .. tot pe la pula noastra ajungeti, nu-ti fa griji pt asta. Voi imaginati-va intr-o lume de multi-nationale unde desigur se face mult brainstorming si iluzionate ca faceti parte dintr-o mare familie.. faceti o pula.. de fapt o sa faceti parte dintr-un sistem in care o sa va futa numai ala cu bmw si o sa luati un cacat de salariu pt care o sa va inchinati cu doua maini si o sa fiti fericite, ca intr-un sfarsit sa va dati seama ca de fapt nu aveti nici un sens, sunteti una dintre miile.
Ca sa va lamuresc.. voi sunteti si mereu veti fi acea clasa de oameni care se cred al draqu de destepti si educati cand de fapt asa sunteti dresati pt a asculta de altcineva ;) .. hai v-am pupat
@andreea: „frustrat-o”?!?! no offence,dar studentele la snspa stiu ca se scrie fara cratima :)) sau poate vrei sa o „frustrezi pe ea”.. /:)
@alex86: hahahaha!!!! bine ca sunt alea penebile care se vad intr-o multinationala, iar tu care zici ca te-ai descurcat cu facultatea si dupa o sa te invarti nu-stiu-cum si o sa-ti faci o firma…:))) muhahaha!!! hahahaha!!!
asta chiar a fost penibila.
anyway. I rest my case. nu ati inteles nimic.
puteti sa va dati in continuare cu parerea cat de curve si proaste mai sunt fetele de la SNSPA…
Porcusorule, tu esti cam sugubat… nu crezi? Ii dai indicii asa, pe fata.. Las-o sa se prinda, poate face un rid in mijlocu fruntii de nervi. Sau ramane cu gura deschisa, permanent.
Bă băieți, Goathammer și Căpitanu, învățați, fraților, că într-o polemică nu-ți jignești oponentul, asta o fac numai fraierii ca voi.
Mie îmi plac Radu și Mircea Badea, e vreo problemă? Puteau să-mi placă Adrian Năstase, Radu, Emil Boc și Traian Băsescu, care ar fi fost problema?
Goathammer, sclav, hm, cam toți suntem niște sclavi … Și tu, dacă nu ești vreo zeitate, trebuie să fii sclav pentru o bucată de pâine. A, că eu am mentalitate de sclav și tu nu ai, da, probabil, și mai ce? Dacă tu însă crezi că a scrie prostii de genul celor pe care le scrii tu pe net arată că nu ai o mentalitate de sclav, te înșeli.
Bogdan, asta inseamna ca esti si tu fraier ca noi ca si tu ne-ai jignit. Corect?
Tanara, entuziasta, absolventa a SNSPA si semizeita in timpul liber caut job part time de secretara supracalificata. Da’ preferabil in timpul noptii pt ca ziua lucrez in PIAR. Mentionez ca posed excelente abilitati de comunicare, optez intotdeauna pentru hartia igienica portocalie cu floricele, desi urasc portocaliul, si sunt specializata in comunicarea non-verbala. Cracii lungi si fundul, scuze atitudinea ferma, ma transforma in candidata ideala pentru acest post. In plus, posed experienta in comunicarea cu semizeii intrucat am efectuat un scurt training pe aceasta tema.
@Andreea – Bai, tu vrei sa-mi furi postul din cate observ. Si, out of topic, IQ-ul ai reusit sa ti-l afli tot in 20j de pagini de calcule sau ti-a dat cu minus?
@nico
tu fetitzo .. cum spuneam .. nu toate „esteti curve”
apoi .. hai sa derulam un pic .. majoritatea oamenilor din politica pe care voi o sa-i slujiti sunt…? hai sa fiu mai exact .. sunt aia care au terminat o facultate ca si tine ? esti chiar asa de proasta sa nu-ti dai seama in ce tara traim?
Da .. creeaza-ti tu iluzia asta in cap ca binele va triumfa, ca noi vom prospera si ca oaemnii cu zeci de facultati vor salva romania si vor ajunge la conducerea ei.
Sunteti incapabili sa realizati dar sper ca intr-o buna zi va veti lovi de toate astea si atunci probabil va fi ceva de genu : directorul iti spune ca te avanseaza doar daca ii sugi si lui putin pula ;)
Hai mai lasati-ma cu ideologia voastra de femei emancipate..
hum…..iti citesc de o vreme blogu…asa pt relaxare mintala si amuzament…am dat peste el din greseala si dupa aia am citit in fhm un articol despre el..si am zis..la dracul..io stiu de blogu asta…si de atunci il citesc zilnic:))…mnah…nu ma atac cand scri despre pseudointelectuale si alte cacaturi..ma amuz de ce’ti fata mintea(gen pozitiile sexuale)..si nici acu nu m’am atacat..ca is studenta la crp(comunicare si relatii publice din cluj)..poate o scoate curve pe banda rulanta sau secretare…mi tot una..am ales facultatea asta ca suna bine..ca eram naiva..ca nu vroiam sa ma duc la poli sa ies cu ciroza de acolo…da mnah..amu ca m’am bagat in hora dansez..da nu imi fac sperantze la un job in lumea publicitatii..daca e sa prind ceva e bine..daca nu, nu..pana atunci am un job stabil…cu perspective…si ma multumeste…sug pula bine si fac curat la locu de munca…tate cele..numa sa fie pace in lume!!!!
@catrina: corectez versuri de manele…tai „i”-urile cand sunt prea multe si mai bag cadane in videoclipuri cand am impresia ca-s prea putine. De obicei caut femei cu nume de genul tau…dau usor din bazin si n-au ligamente la incheieturile mainilor. Altceva? Mai ai sa ne comunici? In afara de faptul ca te pastilezi?
Articolul ca articolul, dar comentariile sunt de pus in rama (pe hol la SNSPA)=)))))
@Aspiranta lu’ Pejte: nu vreau sa-ti fur nimic. Tu nu ai nimic care ar putea reprezenta vreun interes pentru mine. Si sa stii si tu, IQ-ul nu-l calculez singurica, nu posed cunostintele necesare. Pot eventual sa calculez cat de mult ii ia sangelui tau sa ajunga de la inima la creier, daca imi dai date mai concrete. Da’ nu ma intereseaza. De obicei nu ma obosex sa raspund, da’ am zis ca daca tot esti o gaina, sa nu te las cu gatu’ lungit in zare, pe degeaba.
una mai scurta si cu bataie pe stangu’ :
Advertising dollars in media products from corporations like News Corp., Dow Jones, and CMP are under rapid decline in favor of direct advertising products offered by search engines and other tools. 11 Traditional media publications are laying off journalists, consolidating beat reporters, shrinking their print editions, and many publications are shutting down entirely. [7]
Blogs have lower over-head costs than traditional media and are often said to provide better news coverage and analysis.[8] Blogs are increasingly sprouting to replace traditional media with a more sustainable low-cost business model and are gaining more of a following.
The advent of social media is the most pre-eminent trend in PR today.[9]
Social media releases, search engine optimization, content publishing, and the introduction of podcasts and video are other burgeoning trends
@jimerino
poate termini cu paste’ul tau.. sincer . daca ai o idee poti sa ne-o spui , nu cita aiurea .. a da .. cand citezi . pune si sursa sau asta nu ai invatzat la facultate ca nah .. cand faci publicitate de ex .. nu e interzis sa mai furi de ici de colo…
mi-e m-ia placut articolul.
macar ne-am dixtrat uMpic.
hai SNSPA-ishtilor, zambiti, stiti si voi ca asa e.
@Andreea – Nu posezi cunostintele necesare in mai multe domenii dar trecem peste.
Si nu te supara pisi, ca ti se zbate ochiul de la avatar.
Auzi, poti sa ma aspiri si pe mine?
„La noi, inteligenta, valoarea de orice fel, bunul-simt au ajuns simple aberatii, de nu chiar delicte. Mofturi pentru eternii perdanti. Evident, nimeni, nici sub tortura, nu va recunoaste deschis aceasta anomalie comportamentala. Numai ca lupta surda dusa impotriva lor este mai eficienta decit daca s-ar da legi si decrete exprese in acest sens. Aceasta lupta a devenit, prin uzanta si abuz, normalitatea. „Ceea ce vreau sa-i invat pe altii este: sa treaca de la un nonsens care nu este evident la unul care este evident.“ L. Wittgenstein Sfidarea, marginalizarea si inlaturarea a tot ce mai are inca valoare a atins generalitatea fortei gravitationale.Am ajuns sa urim reflex orice forma de valoare, de diferenta pe criterii de performanta. Fiecare doreste (spre binele sau, ba chiar si spre al tarisoarei) ca celalalt sa fie mai prost, mai imoral, mai abject. Asta pentru ca, in portretul la minut al psihologiei colective, sa dea (cu totii) cit de cit bine.Parafrazind o vorba sartreana, fiecare crede ca prostul e in celalalt.” Ideiindialog.ro. Si iata cum Radu a aplicat reteta de blog „exploziv” pe care o propunea la un moment dat…si uite ca merge =))
jimerino
2:17 pm on February 4th, 2009
una mai scurta si cu bataie pe stangu’ :
Advertising dollars in media products from corporations like News Corp., Dow Jones, and CMP are under rapid decline in favor of direct advertising products offered by search engines and other tools. 11 Traditional media publications are laying off journalists, consolidating beat reporters, shrinking their print editions, and many publications are shutting down entirely. [7]
Blogs have lower over-head costs than traditional media and are often said to provide better news coverage and analysis.[8] Blogs are increasingly sprouting to replace traditional media with a more sustainable low-cost business model and are gaining more of a following.
The advent of social media is the most pre-eminent trend in PR today.[9]
Social media releases, search engine optimization, content publishing, and the introduction of podcasts and video are other burgeoning trends
wikipedia
@Aspiranta: daca zici tu, asa o fi. Ca cine stie, oi fi tu vreo minte luminata. Spor la aspirat cu gura, n-as vrea sa-ti fur postul, din moment ce habar n-am de niciunele. *wink wink* (adica tocmai mi-am zbatut ochiu’ spre tine, shucaro). Gata, pa si la revedere, te las sa-ti faci treaba sub birou.
@radu: esti dator, bre. uite cum un comentariu de bun simt poate face lumea sa-si bage pula-n snspa si sa discute chestii care conteaza: femei care se lauda ca sug pula.
@Andreea&Aspiranta: fetelor nu va certati, e loc de aspirat pt. toata lumea. Am o idee, ca tot va laudati fiecare cu abilitatile, nu facem un concurs cu premii ceva? Nu e frumos sa faci afirmatii nefundamentate. Cva gen o videoconferinta de demonstrat abilitatile. Ar avea un succes enorm. Si inainte de actiune puteti tine si un discurs. Nu suna bine?
nimic mai frumos decat o cearta intre pizde :D
Cristean
2:39 pm on February 4th, 2009
@ RADU: esti dator.Uite ce face un comentariu cum trebuie: deja iti bagi pula in snspa si in politehnica si discutia merge spre lucuri mai importante: femei care se lauda ca sug pula. ceea ce ne dorim cu totii.
Cristean
2:42 pm on February 4th, 2009
@radu: esti dator, bre. uite cum un comentariu de bun simt poate face lumea sa-si bage pula-n snspa si sa discute chestii care conteaza: femei care se lauda ca sug pula.
ceea ce….
Sex pe sub birouri si alte puli luate-n gura cu viteza luminii…
Labe triste si vesele peste tot, caci si muierile mai trag o labuta chiar daca e o miscare circulara. Nico, l-ai uitat in priza ?
Ce cearata curvele cu labarii ca la usa cortului si nu rezulta decat niste concluzii plictisitoare care le stim cu totii…
Femeile sunt toate niste curve (vorba lui napoleon) mai putin ma-sa si sor-sa dar si ele sunt femei…
Iar bajetii sunt toti niste labari (a se citi porci misogini si frustrati).
Imi scapa ceva ?
@Cristean: Epic Fail pentru tine, se pare.
@Haelion: baiete, eu renunt din start. Aspiranta deja si-a dat verdictul. Nu posed nicio cunostinta, chiar nu pot concura cu maestra in domeniu. O fi si ea vreo auto-intitulata „Regina Aspiratoare”. Ce stiu eu? Alpha, beta, lambda, diametru, pi, arie, volum, alte cele.
Multumesc, Cristean!!! In sfarsit am aflat ce va doriti cu totii! Femei care se lauda ca sug pula…. am trait pana acum cu gresita idee ca de fapt femeile care chiar sug pula sunt obiectul dorintelor voastre.
Haelion, vreau sa te iau acasa la mine.
@haelion
„Si inainte de actiune puteti tine si un discurs” – la „microfon” .. se stie :))
va rog nu mai folositi profanitati.
parca nu ati avea cei 7 ani de acasa…..
@Daniela….
vreau sa te iau la MINE acasa :D
felicitari pentru generarea de dezbateri.
atacurile la persoana sau \"ad hominem\" nu au valoare intr-o dezbatere.
asa ca felicitari tuturor care au pareri despre muie, curve, femei, labagii, cacat, ase-iste, politehn-iste, snspa-iste….
nu toate femeile sunt curve este egal cu …napoleoniana toate femeile sunt curve mai putin sora-mea si maicamea, dar sa nu uitam ca si ele sunt femei.
la nivel absolut orice afirmatie poate fi si adevarat si falsa in acelasi timp.
generalizarea intr-adevar strica perspectiva interesanta pe care o are editorul asupra subiectului.
cat despre fetele din SNSPA care sug pula, felicitari, mie imi place sexul oral si sunt foarte ok cu el.
cred destul de vehement ca orice barbat care peioretizeaza (muieste) muia este in sine un muist care ne muieste pe toti ceilalti carora ne place muia.
de ce sa frustrezi un lucru bun. spargeti un geam.
Te-n pula mea de doftor !
Andreea ai uitat ce era mai important: sigma tau si epsilon, ce naiba, RM-ul a intrat pe o ureche si a iesit pe cealalta?
(de obicei tipii obsceni scriu bine) Nu poti sa foloseshti mai multe puli intr-un text decat subiecte si predicate (e ca intr-un film porno numai cu sex oral) sau poate ca tu nu ai una…si o tot invoci…tot speri ca daca pronunti cuvantul magic…o sa-ti dea Dumnezeu si tie unaaaaa :D
Si eu sunt la snspa si, pe bune, it sux… ca tot invatamantul romanesc, de altfel, daca n-am plecat din tara si am ramas printre gaunosii nostri… si nu cred ca se va schimba cu ceva situatia daca o s-o tot dai tu cu pula-n sus si-n jos.
Bafta!
@gigi…
acasa, la mine :)
nu fi invidios…il vreau doar pe haelion ;)
@MARUSIA
pula-n sus si pula-n jos….credeam ca asa va place
Mai Capitane, noi folosim mai mult niu, teta si csi. Lasa-le pe alea, ca de la anu’ 2 pana acu a trecut fix mult timp. Da’ mersi ca mi-ai amintit, am cativa colegi cu restanta. Poate fac bani din pregatire.
iMunteanule, am inteles eu gresit sau esti un bajat caruia ii place muia ?
Muia cui ?
Imi cer scuze pentru adaptarea improprie adusa zicalei „venerabilului”.
Sigur mai gasesti si niste greseli de punctuatie pe acolo plasate strategic pentru tine sa le descoperi ;)
@Daniela
sa stii ca eu sunt mai darnic…
Va propun dupa ce ne porcaim bine urmatoarea activitate:
„A cuddle party is an event designed with the intention of allowing people to experience non-sexual group physical intimacy through cuddling. Cuddle parties are described by organizers as „workshop/social-events” that gives adults an opportunity to „give and receive welcomed affectionate touch in a no-expectation, friendly setting, according to your needs, desires, interests, and boundaries.” Cuddle parties are described as non-sexual events but kissing may occur at some parties.[1]
A cuddle party is a group experience, while the one-on-one analog is a cuddlebuddy relationship.” wiki
ce poate fi mai leim decat asta? Ce poate incununa frecarea asta de pula pe blog mai bine si mai cu folos?
@daniela: cate camere ai?
Tati, un post cu atat de multe frustrari printre randuri nu am mai citit de mult. Ceea ce sustii tu este fals prin apel la simt comun barbate.
Asa cum in generala si in liceu sunt poame peste poame, asa sunt si la facultate. Da, sunt zeci de muiste care nu stiu pe ce pamant se afla in facultatea aia.. cu restante nenumarate si care platesc teme sau proiecte (la colegi nu profesori). Da, sunt unele care pentru ca au o bafta incredibila reusesc sa termine facultatea asta, fara sa fi invatat nimic. Dar spune tu coaie ca in celelate facultati e numai lapte si miere, ca nu sunt pitipoance si cocoalari. Spune-mi tu ca la politehnica nu se platesc examenele si restantele cand fosti colegi de-ai mei nu stiu pe unde sa se imprumute ca sa treaca la o materie.
Mai mult, unul cu ceva minte isi da seama ca astea sunt frustrari penibile si invidie pentru absolventii de snspa, care prin munca lor ajung sa castige salarii de peste 15 milioane inca din timpul facultatii sau imediat dupa ce o termina.
In final, vai de capul vostru ca n-aveti replica pentru Nico ;)
E prea penibil ca unii .. oameni chiar se simt jicniti de un articol de pe un blog ..
ce e penibil e ca Daniela nu realizeaza ca Haelion nu poate sa ii ofere ce POT EU sa ii ofer….
@Daniela
scuza-ma daniela….nu voiam sa zic ca tu esti penibila…doar situatia…te rog nu ma ignora….
@ gigi
nu e bine asa… te irosesti rapid.
@ andreea
te sustin. pe mine ma tenteaza sa strivesc niste aspirante, niste nico si ce mai pica. eu am facut matematica si stiu si multe in IT. le dibuiesc eu cumva in spatiul virtual… mergem si le stricam putin fetele (nu gurile, sa nu va speriati, baieti)
Ai inteles gresit.
Muia este un eveniment ce se petrece intre doua persoane.
Imi place muia din perspectiva celui care ii este facuta si nu dezaprob femeile care fac sex oral.
E periculos…
@Daniela
ai dreptate … voi incerca sa ma schimb … doar, TE ROG, acorda-mi un pic de atentie!!! :D
@iMunteanu….
Muia nu se face…MUIA exista…consulta DEX
bai, iar v-ati adunat aici ca smegma.
no asa dara. Io mi-s tractorista si imi place in brazda. V-a dat omu’ morcovu’ intreg pentru ciorba si acu nu stiti in ce fel sa-l taiati ca sa aiba gust de carne:D ce dilema domnuleee:)))) el scrie si voi scoateti pizda personalizata. Invingator la puncte tot el! fi-mi-ar mila si creste-mi-ar lanul!!!
Felicitari Radu.
@gigi: „Sometimes, flirty gestures aren’t what they seem.
Research has shown that men tend to routinely mistake friendly behavior for flirting.”
@all: Iisus e rege!
Andreea, ma bucur ca sunt un muz bun pentru tine. Oricum, ce ne-am face fara prosti in facultati, de unde am mai lua bani pe nishte proiecte bine facute sau pe nishte referate facute pe genunchi la miez de noapte cu vinul fiert intre tine si foaie ?
muie inseamna fatza daca nu stiati .. termen corect .. a da la muie ..
@Dave .. citeste toate comm si dupa mai vb sau nu faci muie (adica nu faci fatza ? ) :))
@Haelion
filthy gestures are the best part of life.´me´
The best conversation you will ever have is with a stranger. ´some bloke´
inca is in cautarea….
@nico – hahahahahahahah, multumim ca ne-ai aratat ce putin creier exista in caputu tau cel mic si gol, hahahahahahaha Doamne ce oameni…
@gigi: FUCK OFF! Il iubesc pe Haelion.
daca vrei atentie, zi ceva inteligent si vulgar in acelasi timp. ma excita.
@Alex86
Corect draga alex. muie nu inseamna a suge pula.
´muie´ vine din tiganeste si inseamna ´gura´
hence the expresion:
TZO DAU LA MUIE GAGIULE
un tigan nu o sa zica ´ITI DAU MUIE´
el stie ce inseamna
@Daniela
Patratul ipotenuzei este egal cu suma patratelor catetelor IN PULA MEA
Radu taie bilete, nico ara brazda Soranei, io si Capitanu facem proiecte pe bani, el bea vinu fiert, Daniela spioneaza ultra-webu in cautare de aspiratoare (da nu de alea de la DOMO), lupta cea mare se da intre Gigi si Haelion, iar Jimerino a inceput sa copieze textele cu mana, ca sa nu-l mai acuzam de copy/paste. Per total, activitati sanatoase. Si daca am reusi sa-l invatam si pe IMUNTEANU cum se scrie corect (varianta ‘Imi place muia din perspectiva celui care ii este facuta si nu dezaprob femeile care fac sex oral.’ nu e corecta), as zice ca ziua noastra se termina cu bine. Va invit sa studiati alaturi de mine integrarea termica. Maine avem examen.
vai, gigi…. chestia aia nu-i in pula ta… sper… aia e ceva cu un nene, Pitagora… nu ti-a iesit. si n-am inteles care era partea inteligenta si care cea vulgara in ce-ai zis…
Să te cobori la nivelul unor degeabişti ca daniela şi gigi.
Toţi se cred docţi în spatele monitorului.
@alex86: până n-ai futut o fata deşteaptă n-ai futut nimic aşa că nu te mai da pulă mare la apă mică. Nico spală pe jos cu voi.
AHHHH
Bajat SMEGMOS, asta a fost la corazon. Poate mai invata si muntenii ceva despre halva…
Daniela, cil (de bacterie) fato ca nu sare acu’ o zdranga din monitor sa-ti rezolve problemele gingivale….
@gigi:
„iata-ma singur,fara singuratate
in miezul de inima
cersind tacerea;
se taie plamanilor aer
de respirat pe ratie,luminatie de suflare
ochilor tai aplecati peste picioarele reci
le raspund cu o prelunga metanie
din minele de aur ale minelui meu
cand te strig de intunerec si de albeata buzelor
cersind roua
umbra
in lanul prea multelor ganduri
si pasii mimand ploilor si clipa
fara orizontul liniei de trecut inima” S.Moescu
nu fi trist Jiji, cineva e acolo si pt matale
Ca esti un frustrat refuzat de una de la snspa e clar. Asa cum e clar ca alta modalitate de a-ti exprima esecurile si rateurile in viata nu ai decat blogul. Dar pana la urma toti ne bucuram de dreptul la libera exprimare, iar parerea ta, pozitiva sau mai putin pozitiva si indiferent de felul in care ai dobandit-o, ramane parerea ta pe care nu ti-o poate schimba nimeni si care trebuie respectata. Sigur ca nu inteleg de ce pentru o idee scurta care ar putea fi rezumata in „SNSPA-ul este o facultate inutila, studentele sunt niste curve care viseaza la mosi bogati si studentii niste labagii cu pretentii de artisti” a trebuit elaborat un post atat de lung si obscen la care se adauga nenumarate comentarii la fel de triviale (si aici se ridica cateva semne de intrebare referitoare la calitatea cititorilor tai si la nr mare de frustrati din tara asta). Da, poate ca SNSPA-ul nu e cea mai tare universitate, poate ca se invata materii inutile, poate ca sunt si curve si labagii, dar ce va face sa credeti ca o pula’n gura diminueaza numarul neuronilor? uscaturi exista in orice padure si e inevitabil patrunderea lor in sistem..Dar este oare SNSPA-ul padurea cea uscata a invatamantului romanesc? cum ramane cu romano-americana, cum ramane cu dimitrie-cantemir, cum ramane cu ase-ul,cel mai in voga pentru pitipoance, cum ramane cu celelalte universitati?
Poate ar trebui ca unul dintre voi, manacatorii de cacat, sa fie parte macar o saptamana din una din facultatile SNSPA, sa faca macar un proiect si sa dea macar un examen la facultatea asta, si apoi sa vedem daca isi pastrezea parerea.
Daca e inutil ceea ce sa invata aici, daca nu vom ajunge decat niste secretare cu salariu minim pe economie, lasati-ne pe noi, STUDENTII SNSPA sa ne plangem si sa ne ducem soarta, a fost alegerea NOASTRA si suntem fericiti cu ea. Voi, restul vedeti-va de vietile voastre si nu mai muriti de grija altora.
Si nu uitati, si publicitatea negativa e tot publicitate, asadar faptul ca voi va agitati si va pierdeti timpul comentand despre calitatea SNSPA nu este decat un motiv de bucurie pentru noi ca existam si ca va facem voua zile negre…
cata simtu\’ critic!!! si cand te gandesti ca asta se invata si la SNSPA…
Bai fratilor, care e problema voastra de fapt? mentalitatea romanului si faptul cu femeile fac sex/muie (din placere sau din interes, indiferent de facultatea terminata)sau ca SNSPA-ul e o facultate efemera unde se bat campii la greu? reusiti sa treceti peste partea cu : Romania- tara unde toti sunt frustrati, iar femeile au un singur talent-in a duce un picior la polul nord si celalalt la polul sud ?
va atacati, nu stiti sa aduceti argumente (inclusiv autorul articolului), va jigniti, vorbiti in necunostiinta de cauza, nu acceptati diversitatea opiniilor si generalizati.
nu e stupid articolul, e stupid cum puneti problema. orice as spune eu acum, pentru simplul fapt ca sunt femeie o sa fiu acuzata..ba ca ma atac, ba ca sunt frustrata sau si mai rau… ca sunt/am terminat la SNSPA.
si Radule..de unde atat vehementa si limbajul excesiv de trivial daca tot te doare undeva de soarta celor care termina SNPSA(in mod special a domnisoarelor)? amuzant oricum ce ai iscat si probabil esti multumit
Si ca orice student la o facultate tehnica, Andreea o arde pe net in loc sa invete la examenul de maine. Dar vorba-ceea: „si la noapte e o zi”
@Daniela…
partea inteligenta era ca teorema se aplica in toate triunghiurile care au cel putin un unghi de 90 de grade….daca acestea au 2 sau mai multe unghiuri de 90 de grade….teorema devine neaplicabila…acesta devenind alta figura geometrica
partea vulgara…era mai mult o metafora decat ceva care trebuie luat ad-litram.
sa ma fut, astea scriu de mana cat dau eu copy/paste.
sursa: pulamea.
spala brazda la 25 cm ca nu e reglata semanatoarea si noi asteptam comunicarea de calitate. Ce pasta mea atata indecizie? vreti sa treaca vremea pulii>?:D
@jimerino
inteleg metafora.
te sustin
Felicitari, Andreea! Partea cu atacurile la persoana nu a ajuns la tine, nu? Cat despre coerenta frazei mele…este asa cum spui tu. Gresita.
Insa imi este destul de greu sa explic muie astfel incat sa se inteleaga. Daca ai avea rabdare sa vezi padurea, ai vedea ca esenta era diferita si as putea spune, de calitate.
Insa, daca te face sa te simti mai bine corectandu-ma, fa-o!
You searched for ass pounding (all pages starting with „ass pounding” | all pages that link to „ass pounding”)
Jump to: navigation, search
Did you mean: astounding
@haelion…
vezi ultimul comment jimerino cu comment gigi
voi astia care faceti ca pestii pe uscat aici…luati viata prea in serios :))
Cata mandrie pe capul meu :)) Se bate lumea pe Haelion. Minune mare in tzara asta :))
Sa traiasca Nicolae Ceausescu…………
Bravo Roxana!
@prietena lui H.
what r u wearing?
@haelion……….
mic retard de copy paste
de poezii triste de pe net…………….
Do you like my poem?
Lasati mai copilul in pace :)) =)) :)) =))
@gigi: foarte proFUND…anal incursions 5
@gigi
Nici nu vrei sa stii =))
anal intruders.
Frot (French frotter, to rub) is male-male non-penetrative sex, where male partners engage in the rubbing of erect penis on erect penis, typically while in full-frontal embrace. The term often implies that such activity is done in preference to other male/male intimacy such as fellatio or anal sex, but not necessarily to the total exclusion of such activities. Also, while a full-frontal embrace is often understood, other sexual positions for frot are possible.
Frot can be enjoyable because it mutually and simultaneously stimulates each partner’s penis, especially the frenulum nerve bundle on the underside of the shaft, just below the urinary opening of the penis’s „head”. (Some frot practitioners refer to the frenulum region of the penis as „the sweet spot” because they find that direct frenulum-to-frenulum rubbing is the most reliable way to create intensely pleasurable sensations.)
Since frot is a non-penetrative sex act, the risk of passing sexually transmitted infections that require direct contact between the mucous membranes and pre-ejaculate, or ejaculate is greatly reduced. Notably, HIV is among the diseases that require such direct contact, and is therefore very unlikely to be transmitted via frot [1]. On the other hand, frot can potentially provide an „invasion” opportunity for a few pathogenic organisms that need only skin-to-skin contact. In this category are the viruses causing genital herpes and genital warts, either of which can, in some cases, lead to serious health problems. Other microorganisms that might travel from partner to partner during a frot session include molluscum contagiosum and crabs – which, although relatively trivial from a medical standpoint, may cause some degree of discomfort and embarrassment. At the same time, it should be understood that all of these „casually transmissible” diseases are just as likely, if not more so, to be transmitted during male/male anal intercourse as during frot.
Subjectively, frot practitioners report that the high degree of „erotic symmetry” inherent to frot can bring a feeling of deep sexual intimacy without the need for physical penetration. And more controversially, some frot advocates assert that this symmetry will also tend to generate a strong sense of equality and shared masculinity, with the implied accusation that male/male anal sex is likely to leave the receptive man feeling somewhat emasculated in comparison to the penetrating man.
This disparaging allegation by some frot advocates, namely that male/male anal sex should be seen as psychologically less wholesome than frot, has led to vigorous disputes – often in terms connected more broadly to gay political ideology. For their part, some gay men who defend the validity of anal sex have disparaged frottage as a makeshift, second-rate form of male/male intimacy – something better left to inexperienced teenagers and „closeted” older men.
An alternate point of view is that frottage in general, is a unisex, or even female-oriented, sexual act, „something that can be enjoyed with anyone. The same goes for transsexuals of any stripe. Frottage is the ultimate equal opportunity conjoiner…Lesbians are the unsung heroes of rubbing. They can do it like no one else can (picture a pair of scissors), and they even have their own name for it: tribadism, [a term derived from the Greek word for „rub”, and that was] historically used interchangeably with lesbian.” [2] According to this way of looking at things, penetration, including anal penetration, is „male-defined” sexuality. [3]
Similarly, the term „frictation” can refer to the wider meaning of „frottage”[4] but it can also describe penis-penis sex specifically.[5]
Partly because the word „frottage” was potentially ambiguous as a descriptive term for various permutations of non-penetrative sex, and partly because frottage was seen as „only foreplay” or „a substitute for the real thing,” some men began using and recommending the shortened form „frot” with the specifically intended meaning of penis-to-penis sex as a favorite or even preferred act. That is, the short form carried the implicit encouragement „Frot™: Ask for it by name!”, to borrow an advertising catchphrase.
@bunica
DA JOS CAPOTU SI ZI ASTA INCA O DATA
De obicei rad pe burta la textele astea, pentru ca am o pasiune pentru umorul extrem si neingradit de nici o norma morala, sociala sau de alt tip. Si textul asta nu face exceptie. Oricum, omul si-a expus parerea, in stilul lui caracteristic. Nu mai conteaza ca din punctul meu de vedere e scandalos ca cineva sa critice in halul asta o institutie recunoscuta in tara si, in acelasi timp, sa bage intr-o oala de dejectii sute de oameni.
Nu sunt studenta la SNSPA, ci la ASE, dar cunosc cativa studenti aici si va asigur ca sunt oameni inteligenti si cu demnitate, departe de termenul \"curve\". Si mai sunt convinsa ca niciodata nu vor ajunge in politica prin modalitatile enumerate mai sus.
SNSPA e o alegere buna pt cei care au facut un profil uman la liceu. De acolo nu ai multe posibilitati de dat la facultate, fiindca NU FACI MATEMATICA! Iar asta se cere la admitere sau in cursul celorlalte facultati, pe care probabil le apreciati voi.
Umorul e cu treaba lui, mai sunt si alte domenii pe care Radu sau altii le-ar considera \"useless\", dar cei care criticati asa, ca raspuns pozitiv la ce a zis el, fara sa aveti probabil o parere proprie – mai ganditi-va. In facultatea asta isi tocesc multi coatele si sunt convinsa ca vor ajunge departe, indiferent de ce mancati voi aici.
No offence.
……=)))))))))))))))))))))))))))))))))))))
@trabantistul:
mic rahatel
pur si simplu
te-as ciufuli nitzel
dar nu am timPULA mea
mai bine
sinucide-te
=))
@NOBODY
NU TE BAGA…STIU CA ITI PLAC FEMEILE DE VARSTA A 3-A…BUNICA E A MEA….
@trabantistul
1. Ar fi frumos sa-ti schimbi alias-ul, deoarece eu am prea mare admiratie pentru masina Trabant.
2. Incearca sa citesti mai bine. Nu observi ca este mentionat autorul.
3. Esti singur si invidios pe atentia oferita lui Haelion?
4. Sper ca te-ai linistit. Acum ai primit atentie :))
@bunica lui Haelion
Uzurpatoareo!
@ prietena lui H
Oh but i do….most certainly….
Radule, cand faci un forum? Ca deja e nashpa cu atatea comentarii.
@Nobdy……….
As vrea sa cred dar nu pot……….is deprimat de poeziile lui Hellboy (sorry Haelion). Am auzit ca mandra lui ii frumoasa ca fata de masa……
Prietena lu’ Haelion, relax… nu-l mai vreau acum, dupa ce-am aflat ca e luat. Nu intru pe teritoriul alteia.
Gigi, mai esti? :)
@Dave
iubitule, stiu ca ma vrei si ma oboseste sa ma hartuiesti pe toate caile virtuale pe unde ma mai gasesti.
@gigi
Iti plac pijamalele cu flori?
@prietena lui Haelion
Habar nu ai ce poate Trabantul………..
ii cea mai lunga masina din lume :))
@God
stiu ca nu existi, dar te rog, ia-l pe trabantist la Tine, e singur aici si se masturbeaza frenetic, nu are nici macar o „fata de masa”. Ajuta-l Doamne!
PS: Iisus e rege!
@Daniela….da mai sunt…mai vad ecreanul printre lacrimi…
dar acum
@Prietena lui H
sigur…ai si chilotei sau ¨comando¨
@Daniela
Sunt foarte relaxata! Mai ales in jumatatea mea de pijama :))
@nobody….hahahaha, cica va tociti coatele, pe ce le tociti? pe jos cand stati in patru labe, mai lasati-va de atata compatimire si mila care voi credeti ca ar trebui sa o primiti, acceptati dreq ca sunteti ca niste plante medicinale care se tin la uscat….
Gigi, tu incerci sa mi-l faci liber pe Haelion? Meschin esti, ma
@Haelion….
il cunosc pe trabantist….nu mai zi asa ceva ca nu stii ce batut de soarta e.
si dupa aia o sa iti para rau…You don´t kick a man when he is down…
+ nu crezi in GOD?
@Haelion
Atinsei coarda sensibila?
@gigi
Uite ce draguta e Daniela. Invata de la ea si nu ma mai intreba de lenjerie. Nu de alta dar nu e frumos, ca necajesti cel putin 2 persoane :))
@gigi
Eu chiar sunt prietena lui Haelion =)) De ce nu ma crede nimeni??? =))
@Prietena lui H
eu te cred.
dar…da-mi niste detalii picante….
Pe mine m-a amuzat teribil o chestie la snspa-ul asta. Job-ul meu este in zona si in pauza de masa frecventam cantina de la snspa. E, partea amuzanta era pretul derizoriu al mesei, cu sub 100 de mii mancam doua feluri si desert. Ma gandeam ca este primul curs practic de cum sa fii parlamentar. Altfel, prima impresie despre fauna de acolo imi confirma un pic legitimitatea generalizarii din articolul de fata – cine se simte jignit/a isi poate ocupa cu seninatate un loc in procentele de exceptii.
Pe de alta parte, eu unul admit ca esantionul celor care mancau la cantina nu poate fi totusi relevant pentru toata specia, dar imi amintesc ca era asa, o distinctie clara, un 50%, intre cei care faceau facultatea aia ca pe o formalitate, avand deja locul in sistem rezervat de taticul, si ceilalti, care aveau macar o umbra de idealism in cap, visand la alea 5 joburi de creativi pe an.
Nu stiu care sunt mai jalnici, tragedia majora e ca s-a taiat accesul outsider-ilor in cantina, iar la cantina de la moxa e prea mult de stat la coada.
Si, on-topic… cantinistele de la snspa chiar erau mai feminine decat alea de la ase/moxa, prin feminitate intelegand de exemplu pofta cu care sorbeau din priviri :D .
frate, ce-a mai sarit lumea de cur in sus
@all: va multumesc. n-am mai ras asa cu pofta de mult.
@gigi: termina ca incep sa plang
@trabantistul: nu am coarde, dar am un prieten care are, vrei?
@prietena
de genul piper pe pizza/….curry in supa….
@Haelion…
i never ment to make you cry….and at this point ¨sorry¨seems to be the hardest word
Nu revenim la postul lui Raducu? treaba aia cu snspa….
Conflictul de rol este un concept al psihologiei sociale şi se referă la discrepanţa dintre expectanţele transmiţâtorului de rol (de exemplu, într-o organizaţie, şeful) şi comportamentul efectiv al receptorului(de exemplu, într-o orgnaizaţie, secretara).
Cauze
* pregătirea specifică inadecvată a persoanei executante
* comunicarea din partea transmiţătorului de expectanţe incompatibile, adică contradictorii (de exemplu, crearea unui climat de lucru plăcut şi toleranţă zero la greşeli)
* mesajele discordante provenite din surse diferite (apare de obicei la oamenii care se află la intersecţia departamentelor sau care comunică cu mediul extern al organizaţiei)
* discrepanţa dintre expectanţele de rol şi valorile morale şi concepţiile persoanei
* incongruenţa dintre rolurile multiple ale unei persoane (de exemplu cel de mamă şi manager)
sursa: Wikipedia
jimerino, pe asta ai ratat-o
@gigi
Pai pot sa-ti dau niste detalii picante. Am fost ieri la facultate iar o colega a mea avea niste cercei mari cu niste detalii incredibile. Erau niste ardei iuti mici de tot prinsi de cerceii circulari, care se balanganeau de fiecare data cand ea facea un pas. Era fascinant. Aproape ca te piscau urechile! Dar asta nu se intampla pentru ca nu erau ardei adevarati. Erau din sticla rosie.
Mai vrei…?
@Daniela
Speram sa nu iti amintesti
@Prietena lui H
you´re making me hot
@gigi
Iti recomand niste lapte. E foarte bun cand te ustura gura si stomacul de la chestii picante.
@gigi hai lasa-i pe-astia. hai la mine-n camera sa iti dau o muie cum n-ai primit in viata ta
„Salut, sunt studenta la FCRP si sunt cu o bursa de studiu in Spania. E cald si bine. Am supt pula ca sa ajung aici, desigur. Nu c-as fi invatat pentru asta. Dar e bine, sunt 20 de grade ziua, cand tie iti ingheata coaiele in metroul din Bucuresti. Te pup, zeule.”
cineva imi plagiaza numele, dar numai Radu poate demonstra.
oricum, sunt de acord cu Daniela (persoana care vrea muie de la Gigi). Gigi, cere-i lui Radu detaliile, sa te fericeasca.
@Alexandra pe cine intereseaza aventurile tale bucale…te rog sa parasesti saitul sau te reportez.
@Daniela
as vrea sa te cred dar pana nu SIMT nu pot sa spun ca asa va fi….asa ca, te rog adresa, codul postal si indicatii…
@Alexandra
:D
@Alexandra
Miiinti! N-ai supt pula, ca nu inveti in Romania!! Doar in tara noastra are invatamantul drepturi exclusive in legatura cu felatia!
@Daniela+fakeDaniela…
ok
Gigi, mai usor, ca pari disperat, puiule
@gigi
Pervers polimorf ce esti…
…zise el, din vârful inteligenţei, ��i a schimbat lumea cu un post…
��tii reclama aia de la Sprite cu \"Fete ��tiu când e��ti disperat!\" Una din fetele alea din advertising care, printre altele se ocup�� ��i s�� le dea ignore celor ca tine, cred c�� ţi-a conceput reclama respectiv�� cu dedicaţie.
@all
mai inainte am discutat ¨MUIE¨
ati si uitat ce inseamna…. a da muie….
va mai explic 1 DATA
A DA MUIE INSEAMNA A SUGE PULA SAU A LINGE O PIZDA(cand zic PIZDA nu ma refer la peiorativul folosit pentru a descrie o fata proasta ci la PIZDA in cel mai pur sens al ei)
Un post imbecil de la un tip care se vrea mircea badea 2 si devine flocul lui tolea. sa te pup rece, autorule !
Facea-mi-as bob din sicriul ma-tii de labar ratat social. Te asigur ca orice sugatoare de pula din SNSPA tot se spala pe dinti mai des decat ma-ta. Si lista de injuraturi ar putea continua…
asa gigi. da vezi ca daca dureaza mult il fericesc doar pe radu si tu doar te uiti la unduirea gatului meu.
@fake proasto
@Arina
perspicace mica ce esti….ia zi, mai ai in gura gust de …..\
eu propun sa folosim, pentru a evita confuziile, termenii mult mai clari de „cunilingus” respectiv „cuculingus”. asa vom putea evita divagatiile inutile si sa ne concentram pe treaba cu snspa-ul.
Gigi, cum le stii tu pe toate, ma… in care parte a definitiei esti expert?
Draga naiva Arina,
Nu cred ca Radu incearca sa schimbe lumea cu un post. E posibil ca altul sa fie scopul lui cu site-ul asta. Think about that
@gigi
Nu-mi mai place de tine, ca esti ca haBOTnicii aia…
Adica pizda pura e pizda pe cand pizda impura e femeia? Adica femeia e necurata, nu? Iar cand ea e pe ciclu, nu are voie in biserica, sau e urata de barbati, ca e femeia necurata (adica pizda impura necurata – observati pleonasmul), pentru ca si pizda pura devine impura? Te afurisesc! Te afurisesc!!
@arina….
scuza-ma, am devenit vulgar si nu imi sta in fire…
te rog sa ma ierti…
asta daca nu era afirmatia facuta la adresa mea…stii tu aia cu reclama de sprite…
DACA ERA: atunci ´tutzi gataul tau de boarfa!
Daniela si te mai astept mult cu muia aia zici? Hai ca sunt nerabdator :D
@prietena lui h
chiar imi place logica.
merci.
‘mi-as tropitzele in brazda ca ce des e arinisul asta :(
nu e muie omule, e cuculingus!!!!
gigi, nu-ti pierde rabdarea. asteapta-ma, ca vin. mentine-te hot. nici nu stii cand apar :)
concluzia zilei: nu te lua in gura-n pula cu piaristii ca te plictisesc astia de-ti blestemi ficatu’. pulamea.
@gigi 3:59 pm…
nu am fost eu…m-au plagiat bastarzii….
…
dar p.s.
mai astept mult?
Victor si Ovidiu, doi ofticati care studiaza materia pulache impreuna fetitele de la SNSPA, doua muieri demne de supt…………..
@gigi
Mie nu. Ca asta ar insemna ca odata pe luna am o femeie (aparuta prin metamorfozare) care striga intre picioarele mele ca e intuneric in lenjerie (nu dau detalii cu toate ca mi-ai mai cerut sa-ti zic ce lenjerie am si nu e frumos sa stii).
Tu realizezi ce inseamna asta?
ia uite ce sar de cur in sus toate proastele de snspiste cind cineva le scutura obesesia bolnava ca ele chiar fac o facultate care o sa le ajute la ceva in viata.
daca arunci o poza aici cu buzele tuguiate poate :D pana atunci mi-o da doar radu pervers
@ prietena lui H…
nu…
Gigi, si pe mine ma plagiaza… ce sa facem? cum s-o lamurim? oare sa ma astepti sau nu? oare vreau sau nu? ooofffff
lumea asta e cruda si nedreapta
@daniela
daca a fost menit sa fie…atunci se va adeveri…
daca nu…eh!
@gigi
Pai normal ca nu realizezi, deoarece daca tie odata pe luna ti s-ar metamorfoza gonadele intr-un barbat, ai avea cu cine sa bei bere si sa razi, pe cand eu ar trebui sa suport o muiere care urla si se plange :))
@gigi: man, ai zis ca esti generos. da 1000 de euro si iti fac eu un voodoo sa vina daniela in 4 labe la tine. sa mor aicisha.batem palma?
true…. oricum, mereu vei avea snsp-istele… sa-ti tina de cald pana la momentul suprem al clarificarii acestei confuzii tragice
cruda si nedreapta la fel ca pula mea =)) dar ajung si 7 cm ca te satisfac pe tine daniela
p.s: frumoaso
:) gigi 4:07, te iubesc
idem pisi, idem..
poate ne luam si una din snspa sa o facem sandvis intre noi
@Haelion
facem targu: da-mi numarul tau de cont si PIN-ul tau si se rezolva…
@prietena lui h
nu prea beau si de ras…am barba…dar inteleg mataphora…si e cool
@daniela
sinopsistele? din pacate am un defect. imi place sa mai am si cate o conversatie, nu numai monoloage
pai te tine cu aia 7 cm? :) cu mine ti-o mai merge, dar la aia iti cade pula jos de rusine
@ Gigi cu G mare la inceput
o zic cu o mare retinere…te FUT IN GURA…sau cum am mai precizat mai devreme
TZ-O DAU LA MUIE
@DANIELA
GIGI 407 NU E GIGI ORIGINAL….DOAR O COPIE INFIDELA A UNEI COPII LA INDIGO
@daniela: stai sa-mi iau medicamentele si sa-mi rezolv aceasta mica problema de identitate. unul din eu-rile mele o are de 7cm si celalalt de 7 inchi.sper sa-l elimin pe ala care trebuie.
gata papushe? ti-ai gasit-o in pantaloni?
@GIGI
desi crezi tu ca ma flatezi….7 inchi e inca o subestimare
cred ca e in geanta.pastila.presupun ca la ea te refereai.mai stai 5′ sa fac sciziunea eurilor.
@GIGI
te las sa dai tu ´continue´ la ce am inceput eu.
@all
have a nice day
real Gigi… aici real Daniela. cum lamurim confuzia? mergem la Raducu? ca tot e psiholog. :)
pula mea de terminatzi lasati-ma cu pula mea de 7 cm in pace! nu mai mai copiati! ce pula mea aveti cu mine? lasati-ma in pula mea sa-mi fac vrajeala nu va mai bagati!
sa va fut in gura
@daniela pula mea ma streseaza astia nu te supara pe mine
Căpitane,
În cazul tău, a fost doar o constatare, nu o jignire.
_!_
Bogdane, ce faci? intervii in mijlocul unei tragedii in plina desfasurare. Gigi, orice comment malitios la adresa ta de la Daniela, e de la stupid fake bitch
@GIGI
p.s. succes cu Daniela…mie nu mi-a iesit…poate ai tu noroc…
@Daniela
aici real gigi ala cu teorema lui pitagora…cred ca nu a fost menit sa fie
maybe next time
eu cred ca e cineva gelos pe ce avem noi doi si vor sa ne strice iubirea. continuam pe mess?
p.s: chiar nu o am doar de 7 cm
@daniela
trebuie sa recunoastem ca suntem deosebiti
am inceput o discutie si e asa de ¨je ne se croa¨ ca am inceput sa avem sosii
¨maybe we are special after all¨
de aici putem conchide ca toti suntem unul intru Dumnezeu. care nu exista. daca GIGI=GIGIxn, unde n=nr real de GIGI si DANIELA=DANIELAxm, unde m=nr real de DANIELA x 2 ca e femeie, rezulta ca GIGI+DANIELA=(GIGIxn)+(DANIELAxm)=LOVE
la cati gigei sunteti deja e gangbang
@GIGI
poate ai dreptate….
de fapt, nu avem toti cate un mic gigi ¨inside of us¨
si daca Daniela ar fi fost aici…nu ar fi intrat gigi si in ea…
stiu…stiu..intrebari filozofice….dar merita sa ne gandim
gigi 4:28, ma exciti. Insa doar atat… ca tre’ sa ma ocup first de Master Raducu :)
Bogdane, poate ca ai dreptate. Dar e constatarea ta. Acu’ sa te vad cum o demonstrezi. Sunt chiar foarte curios. Si vreau argumente valabile, nu de genul „asa vrea pula mea”
kkt, am nimerit in intrunirea gunoierilor.
m-am tirat.
nu-ti place DP? (double penetration pentru cei mai inocenti).
@Radu
Tu nu vezi? sunt 2!! unul este gigi mic si unul este gigi mare! priveste atent marimea numelor!
Pisi,
Facultatea de Psihologie pe care ai terminat-o tu cu chiu cu vai e cu mult sub orice facultate din cadrul snspa.
Ai facut o facultate de muieri. Si nici macar una de muieri bune, cum e snspa-ul. Frustrarile tale ma amuza.
Partea trista a postului cat de cat amuzant (care-i chiar slabut, apropo) e generalizarea de cacao pe care o faci. Uita-te la tine, ai terminat un jaf de facultate care trebuia sa te trimita sa lucrezi cu psihopati la fel ca tine, pe un salariu mizer. La stat. Dar ai ajuns in alt mediu, un corporatist la umbra, care freaca menta pe la lansari de filme porno. Tot un mediu plin de psihopati, dar astia sunt in libertate. Si-ti iei bani mult mai multi decat iti dadea statul ca sa consiliezi drogati sau femei violate.
Pe de alta parte Becali n-a terminat nici liceul. Si tu hulesti o facultate de stat. Una cu traditie, din care au iesit multi oameni destepti, pe care pana si pulifriciul din tine i-ar admira daca i-ar cunoaste.
hai sictir, te-am pupat
Pentru Merat…eu sunt la Comunicare si Relatii Publice, anul III…tin sa iti spun ca nu exista materie numita „Teoria mesajului”. Sesiunea nu s-a terminat, mai dureaza inca o saptamana.
Cat despre amicele tale care au toate 10 pe line si bursa, eu cred ca minti. In anul meu, se dau burse la 10 (zece) studenti din 300, iar cei care le iau, le iau pe merit. E greu sa ai bursa aici…eu nu am in conditiile in care sunt olimpica nationala si am fost acceptata la facultate in Anglia (nu m-am dus din cauza banilor). Puteam sa stau toata ziua in casa si sa tocesc ca sa am 10 pe linie, dar am preferat sa am si eu o viata. Fetele de la Comunicare nu sunt nici mai proaste, nici mai tocilare, nici mai curve ca cele de la ASE sau drept de exemplu. Nu inteleg de unde este toata ura asta pentru SNSPA…eu am luat la buget la 3 faculati…aici, la Psihologie si la Stiinte Politice, ambele din urma la Universitate. Am ales-o pe acesta si nu regret. Sper sa va informati inainte sa vorbiti si sa nu aruncati cu noroi dintr-o ura inexplicabila.
PS: Ca tot vorbeam de inutilitatea PR-ului, la Universitatea se studiaza Comunicare si Relatii Publice si la Jurnalism si la Litere. Daca tot murdariti, murdariti-i pe toti!
@gigi 4.36
ai ramas fara inspiratie…
e ok.
poti pleca oricand
@NotaFan– hahahahaha, cica se dau pe merite bursele la 10 din 300, bine ca intrati 5000 si terminati 5500. si locuri de munca sunt vreo 50 pentru domeniul vostru, restu e varza, asa ca mai termina-te de excitat cu ideile pe aicea, ca oricum esti varza cu tot cu facultatea vietii…
asa mai merge. sa curga muiaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa. daneila! aport
@prietena lui H
is cel putin 2 gigi cu litere mici, unul cu pula mica, unul cu G mare unul cu GIGI mare…si inca o mana care se freaca singuri….(mana in sens de cei care vin si pleaca)
vin iubitul meu. uita-te la mine cum imi flutura tzatzele in vant alergand spre tine . take me cowboy!
@delia,notafan si alte creaturi de genul: „ma placi?si eu te plac, da’n sange-asa” Parazitii
„dintr-o ura inexplicabila” =)) =))
„aruncati cu noroi”=)) =))
„oameni destepti, pe care pana si pulifriciul din tine i-ar admira daca i-ar cunoaste.”=)) =))
VERIGA SLABA
=))=))
@radu…
Hai arata talentul de psiholog care e gigi adevarat….?
sau macar pune un articol despre verosimilitatea lui gigi
@Delia
1. Femeile bune nu sufera cu comentarii de genul tau.
2. Oamenii care se dau inteligenti nu sunt asta niciodata.
3. Tu stii macar ce este un psihopat?
4. Intalnite-ai noaptea in parc cu un psihopat cu cognitie sociala scazuta… Nu trebuie sa faci nimic. Doar prezenta ta il va starni.
Radu, ti-ai tras forum fara sa vrei :))
@daniela
sincer, cand am inceput dixcutia asta nu credeam ca esti usuratica….credeam ca esti usuratica doar pentru mine….
@radu: da, o dezbatere. oare gigi exista?si in ce forma e gigi cel mai pur?inefabilul lui gigi.cat o are gigi de fapt?daca gigi nu exista, pula lui de 7 cm poate exista independent?si bineinteles tranhumanta lui gigi…
sfinte ce de spam
sa-mi trag un coi peste fata! ce cacat e aici? nici nu mai comentez.
eu voiam o shaorma. mai ie?
@radu
pe mine m-ar interesa mai mult ¨velocitatea lui gigi¨
ca si in ¨the velocity of gary¨…dar in roulul lui gigi … poate … florin piersic?
Relaxati-va…inspirati…expirati…numarati pana la 10(cei care stiti), ganditi-va la ceva frumos… Agitatia asta nu isi are rostul din moment ce Radu a plecat de la o premisa gresita: aceea conform careia studentii(dar mai ales studentele…pentru ca ele sunt miezul discutiei din cate am vazut) de la Stiinte Politice ajung sau, cel putin vor sa ajunga politicieni…Ei bine, GRESIT. Eu zic sa dati fuguta la dictionar.( cei care stati bine cu pulsul) si sa cautati semnificatia cuvantului POLITOLOG. Veti avea un soc!!! Dragii mei, exista o mare diferenta intre un politolog si un politician.
Poate ca exista multe fetite (blonde sau nu) care se duc la aceasta facultate crezand ca asa vor intra in politica, se vor cupla cu un domn „bazat”, vor avea masini, case… Aceste domnisoare nu vor termina Stiintele Politice; in primul rand pentru ca vor fi extrem de dezamagite atunci cand vor afla ca facultatea asta nu le face „politicience”, ci le pregateste pentru o cariera mult mai „uncool” :cea de politolog si in al doilea rand pentru ca nu le va duce capusorul. Resemnate, se vor duce la shopping in Mall si se vor reorienta spre alte facultati unde le va fi mai usor sa se implineasca spiritual.
Va asigur ca exista multi oameni constienti de ceea ce implica o astfel de facultate…ca sa fac o asociere cu titlul, ei reprezinta pastila de Furazolidon a SNSPA-ului.
Multi nu faceti decat sa va exprimati frustrarile, dezgustul, neputinta (intr-un limbaj pe care il considerati potrivit) fata de tot ceea ce se intampla in politica la ora actuala; ceea ce e pe de-o parte de inteles.
Opiniile exprimate mai sus nu fac decat sa confirme inca o data faptul ca statutul de student la Stiinte Politice este unul ingrat,dar unul pe care mi-l asum.
In concluzie, va multumim ca va preocupa soarta noastra si incercati sa ne avertizati in legatura cu ceea ce presupune viitorul. Totusi, nu ar fi o idee rea va mai documentati putin.
@Krakilla
cu sau fara cartofi prajiti?
scuze coae, nu te pot servi oricum….am o groaza de hamburgeri si pana nu scap de aia … nexam shaorma
si in plus krakilla, gigi inca se chinuie sa stearga tot ketchup-ul de pe jos.
@NotaFan. Nu inventez nimic. Si sunt informata. Teoria mesajului exista. Insa este un colocviu. Poate a fost programa diferita ele fiind in alt an de studiu decat tine. Si nu cred ca trebuie sa te raportezi la un simplu comentariu care nu este nici pe departe exprimat cu atata vehementa ca restul. Nu consider despre fetele de la aceasta facultate ce spun restul aici.
@Capitanu
SPILL ON AISLE THREE!!!
Dragule pitic-gras-mic-frustrat-si-cu-pula mica,
SNSPA-ul si implicit FCRP-ul iti multumesc profund (mai mult fund decat pro) pentru lobby-ul facut pe minunatia ta de blog. Ne faci o imagine superba si ne dai sansa sa demonstram cat de retardat, cat de cretin si cat de frustrat esti. E si asta o treaba! Oare Tatiana-Vasilica-Maricica ta suge pula asa bine ca fetele de la FCRP? Oare are ce suge? Mi-e mila de ea, saracuta. Zi-i eventual sa treaca pe la baietii de la FCRP daca vrea sa fie fericita. Dupa probabil o sa aiba un deja-vu cand s-o vedea cu tine, macar va avea impresia ca suge ceva pe bune, nu ce suge de la tine.
In alta ordine de idei…. Sunt tare curios cat PR stii si daca reusesti sa treci de targetul cocalarilor de liceu. Mi-am cam oferit singur un raspuns aici, dar as prefera sa-mi demonstrezi cu argumente logice, coerente, valide ca nu am dreptate. Retorica invatata in FCRP pana la urma ajuta in PT chit ca frustrarea din tine nu vrea sa recunoasca asta.
P.S.: nu cumva postul asta e izvorat si din frustrarea ca nu sugi si tu pula? sa vii sa negociem o guma turbo si cinci mii sa vedem ce iese.
@the real gigi
Daca exista gigi, GIGI si Gigi, inseamna ca lungimea penisului lui Gigi este media ponderata intre lungimea penisului lui gigi si cea a lui GIGI?? (numarati literele mari si cele mici)
Ai zis ca gigi are 7 cm si GIGI are 7 inci adica vreo 17,8 cm, asadar Gigi are (17,8+7×3)/4 = (17,8+21)/4 = 38,8/4 = 9.7 cm de gonade?
Daniela – what side are you on?!?!?
Câtă caterincă ieftină. O veritabilă epopee născuta din puța gândirii.
@Catalin
esti un nesimtit. scoate-ti pula de tigan din gura si treci la colt.
ESTI PEDEPSIT
@giuseppe
Ai TALENT? Vrem si noi VALOAREA ta :))
@prietena lui H
nu am dubii in privinta faptului ca esti femeie.
doar unei femei i-ar fi trebuit 30 de minute pentru o ecuatie asa de simpla…
esti de la SNPSA?
@gigi cel amenintator
Nu, dar fac niste crochiuri de moda foarte frumoase si din pacate nu sunt siva sa tastez in timp ce desenez :))
De ce ma intrebi? Vrei sa stii in continuare ce chiloti am?
Sau tu nu esti the real gigi?
@Prietena lui H
eu SUNT gigi
si da…in continuare imi plac pijamalele cu flori si in continuare vreau sa stiu daca si daca da, ce chiloti ai pe tine
nu e cel real,i-ar fi explodat capul daca ii ziceai ca are 9,7 cm de gonade =))cand stim cu totii ca gigi real o are de 7 cm =))
@haelion….
e timpul sa imi canti si tu mie….
eu cred k personajul care a scris articolul este frustrat, probabil a fost dat afara de la una din facultatile de la SNSPA si mai probabil a fost parasit si de iubita lui care ii era colega.
Tin sa precizez ca ai facut si o discriminare ca la SNSPA mai este si facultatea de administratie publica de ei nu ai zis nimic, ce viitor le prevezi ? te rog impartaseste-ne mama omida
@ANDREI!
TACI IN PIZDA MATII! NU VEZI CA ASTEPT CA HAELION SA ISI CEARA SCUZE
Bai, Catalin are dreptate…de ce nu ai precizat Radule ca postul tau se refera si la baietii din SNSPA. Ca sunt cam frustrati de faptul ca au fost exclusi din discutie.
@ANDREI!
scuze pentru mai inainte …. dar sunt supus unui steres enorm…
@andrei, esti retardat, ce-i drept se vede si se simte!
testat si re-re-re verificat. Prima oara era cate o aluna asa de-abia atingea 2 cm. Dupa lupte seculare cat am incercat sa ii fac laba cu varful degetelor si apoi sa ii dau cu varfu limbii peste tot s-a sculat si a ajuns cat degetul meu mic. Deci hai sa zicem 7 cm ca sa nu il facem de rusine :)
Te sarut dulce gigi mic
o sa-ti cant jiji si tie si celor de la snspa:
VESNICA POMENIIIIIREEEEE, VESNICAAAA POMENIIIREEEE, VEEEESNICAAA LOOOR POOOMEEEENIIIIIIIIREEEEE :D
@Capitanu
tie nu o sa iti zic nimik pt ca ai fost aici deja cand am intraqt eu…
@haelion
ASTEPT….
@ambiguitatea fenomenului gigi
gigi 4:54 = gigi 4:59 ?? Daca da, atunci ce e cu personalitatea ta de e asa ambigua? Suferi de ciclotimie?
@haelion
………………
fiecare punct de mai sus e o injuratura la adresa ta….nu sunt pauze deci e o fraza lunga….
@daniela….
esti o curvushtina mica….tot ce s-a intamplat intre noi trebuia sa ramana intre noi…
nici eu nu am spus nimanui ca mi-ai supt pula imediat dupa ce te-am futut in cur…
@Prietena lui H
NU. sunt inginer
@gigi Iti multumesc. Se vede ca nu esti de la SNSPA.
Si acum tac pana face Haelion ce trebuia sa faca (memoria e de sex feminin, te lasa prima, nu?)
Ba, tu ai dreptate, oarecum. dar stii ce, ia mai du-te-n pula mea ba jeg ordinar ce esti.caca-m-as pe tine de ordinar prost…pfiu…
ti-am cantat deja mai sus, nu mai plange ca o fetita speriata care vrea la mami
no dara se pare ca a ajuns shishu pe la frunzele morcovului:))) mare-i ogoru’tau comunicare draga si ti-ai mai tras si burse….cahh:(
@MAMA
asa-i ca esti baiat care iubeste pula pe la spate….
altfel iti spunei TATA
@haelion…
ma asteptam la mai mult de la tine….
macar un citat copiat de pe net…sau ceva care necesita macar 3 neuroni pentru a fi procesat…
si daca urmatoarea replica e ceva cu neuroini…pfffff
Newsletter-ul corporatist face ravagii la sectiunea comentarii.
N-aveti niste mail-uri de raspuns ? Niste cotatii de dat ? In mui de luat… ?
@aia(toti care ati comentat) de la snspa (a se citi „sa ne sugeti pe ascuns”)
Bagati in zeama tot felul de postari confirmand afirmatiile omului care sunt mai generale decat ati putea intelege voi vre-odata, dupa cum scrieti.
Hint: Inlocuiti placeholder-ul snspa cu ce facultate vreti voi care pune laolalta curvele cu frustratii si va rezulta acelasi mesaj pipernicit cu sfinti cacat si organe genitale.
Distrusilor
ia mergeţi la Japoneză (Litere) – acolo tipe bune!
Bravo, Radu! Ti-ai bagat si ti-ai scos tot ce te complexeaza pe tine zi de zi si asa ai scos o pagina de blog foarte populara. Nu conteaza ca nu ai adus niciun argument cu care sa-ti sustii ideile, pe ici-pe colo, exprimarea lasa de dorit mult si nu e nevoie sa fi vreun Freud (probabil singurul filozof de care ai auzit tu in viata ta si despre care faci referire in discutiile „filozofice” cu prietenii de la bloc numindu-l „ala care era obsedat de sex”) ca sa-ti dai seama ca sursa scrierilor tale este reprezentata de propriile complexe. Dar de ce sa dai argumente pentru a-ti sustine ideile? Nici mama ta nu ti-a putut da o explicatie pentru care unele organe nu ti s-au dezvoltat cum trebuie, nu-i asa? Si aici vorbesc de creier, dragul meu; nu te inflama, ca te da complexul de gol:) In orice caz, ai gasit cheia succesului in Romania: sa faci apel cat mai mult la un limbaj cat mai vulgar si sa dai dovada de un grad de inteligenta cat mai scazut.
Poate ca fetele de la SNSPA se vor simti jignite. Cu siguranta nu vor realiza la fel de multe in viata ca si tine, deoarece ele n-au „calitatile” tale (enumerate mai sus), care sunt extrem de apreciate in tara asta. Sau poate ca una din ele te va concedia intr-una din zilele astea, cu toate ca nu cred ca niciuna ar putea ajunge intr-o pozitie atat de joasa incat sa-ti fie tie sefa. Probabil ca acum te amuzi copios de valva pe care ai starnit-o cu articolul tau amarat, de faptul ca ai atras atentia, ca ai epatat (s-ar putea sa ai nevoie sa cauti in dictionar cuvantul acesta), ca primesti atatea commenturi si probabil speri ca blogul tau patetic va ajunge sa fie citit de cineva care sa-ti recunoasca adevaratul talent. Dar nu e zambetul tau, stii bine. In spatele acestui zambet se ascund multe frustrari. Nu fetele de la SNSPA sunt frustrate ca nu stau la masa cu Naumovici sau ca nu sunt purtatoare de cuvant sau ca nu le sunt apreciate cunostintele. Tu esti cel frustrat. Partea trista e ca la sfarsitul zilei, dupa ce te amuzi, dupa ce te mandresti cu reactiile pe care le-ai starnit, cu faima trecatoare pe care ai obtinut-o, tot singur ramai, prins in viata ta patetica si plina de complexe, care te forteaza sa vorbesti de vietile altora, deoarece ea nu-ti poate oferi nimic. Cred ca e foarte trist sa fii tu…
Comentariul acesta este scris, in mare, intr-un ton ironic. Probabil ca nu il vei sesiza, cu toate ca nu e nevoie sa fii student la SNSPA ca sa suprinzi ironia. In orice caz, daca ai probleme cu depistarea ironiei, anunta-ma si o sa-ti trimit un dictionar explicativ al ironiei.
Te pup si continua sa fii rau…ca doar acesta e singurul lucru la care esti bun, nu-i asa? De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, nici la asta…
mamaaaaa.. ba in pula mea luativa un chat ceva …mam saturat de discutiile voastre de mirc…radule am o propunere puneti frate un chat ceva sa iti delecteze astia creierele ……hai fratilor ca faceti prea multi purici ….
neuroini dragule? pulicica mititica
@Prietena lui Haelion… nu știu cum e cu TALENTUL și VALOAREA mea. Dar dacă tot te bagi în seamă ca pula-n pizdă (comentariul meu nu-ți era adresat) în mod sigur nu ai zice nu să-ți gâdile păsărica Guță cu mustăcioara lui. Asta dacă tot facem trimiteri TALENT și VALOARE.
@ing. gigi
Si Haelion e inginer. Si nu face ca tine. Rusiineeee!!!
@Daniela
Te-am prins
@haolooo
Oooo Giuseppe! Ai drepturi exclusive de bagare in seama. Ma iertati majestate pentru pacatul fatal pe care l-am comis!! Data viitoare promit ca voi folosi o prajina cu vibratii sa va atinga… Sa nu cumva… Sa iau ceva …din TALENTUL… dumneavoastra…
@prietena…
eu lucrez la chestii importante…bloguri n stuff
+ de unde stii tu ?
never make excuses
never.
@prietena…
eu lucrez la chestii importante…bloguri n stuff
+ de unde stii tu ?
never make excuses
never.
p.s. vrei sa zici @ dipl-ing. gigi
Amuzant este ca maine nu o sa isi mai aduca nimeni aminte de blogul asta amarat.
@b-iulian: libertatea de exprimare dragule e un drept, cum e si cautarea fericirii :))=))
@gigi:nu meriti mai mult,pigmeu al gandirii si al pulii
@giuseppe: s-o sugi in cur mah cacatule, vrei sa vin cu verii mei sa te galgai in sange?=))
PS: asta e doar un blog, stiati?
sar snspizdele pe tine :))
@haelion
tz tz tz
mai mult nu poti
pigmeu al pulii?
Da, e doar un blog. Și la așa blog, așa comment-uri. :)
Ahh ce bine ca exista oameni ce vor sa ne lamureasca pe noi muritorii de rand despre realitatea lucrurilor!
Ma inspira aceasta idee! Ma apuc sa desenez acum niste izmene!!
@all
:)
@gigi: acu’o dai la intors?neeaaah.nu merje.500 de euro ca era cat p-aci sa te cuplez cu daniela. contul e RO666TREZ6666666666x000666.
cred ca semizeul de radu are o erectie uriasa si se tavaleste de placere in olimp cand vede ce de commenturi sunt aici :)). apropo nu cunosc niciun caz concret si nu pot sa-mi dau cu parerea, insa sa fie un lucru sigur pentru orice SNSPAista botoasa: in romania , politica e departe de rangul de stiinta, asa ca s-ar putea sa folositi ceva mai mult decat iq-ul vostru superior \"wink, wink – ms Andreea\", da\’ poate chiar va place?!
Scuze, ești prea subtilă pentru mine. Recunosc când sunt învins. :))
Și că tot am ajuns la subtilități, tre’ să recunosc că țărănoiul ăsta la fel de subtil ca o bășină și-a atins obiectivul cu postul ăsta. Vorbește lumea despre el. E adevărat, se vorbește mult și despre Magda Ciumac, asta nu înseamnă că e și de bine :))
Stimate,
Pentru ca se poate oricine exprima liber si, deci, am si eu dreptul asta, m-am gandit sa raspund si eu. Nu in termenii atat de \"colocviali\" pe tema sinonimelor cuvantului \"muie\", ci referitor la ce a iscat toata \"polemica\" asta. Ceea ce e cam mult spus, pentru ca majoritatea habar nu au sa dea o definitie conceptului de \"argument\", apoi sa mai si foloseasca unul…
Recunosc ca pana acum nu mi-ai prezentat vreun interes, implicit nu am auzit de tine. Probabil sunt mai dezinformata de fel sau doar interesata de lucrurile cu adevarat importante. Asa ca imi asum lipsa cercetarii in prealabil a stilului tau de a scrie.
Mi-a placut articolul asta. Nu referitor la context, ci la reactiile iscate. Sunt si eu studenta la FCRP, ceea ce e un paradox- pentru ca in multe privinte ai dreptate si, implicit, sunt de acord, dar sunt si parti in care tin sa te corectez. Asta daca se permite si un punct de vedere din interior.
Asadar, ma limitez numai la \"jumatatea\" care se viseaza publicitara. Tin sa te anunt ca oamenii cu materie cenusie din facultatea asta cam au habar cu ce se mananca publicitatea. Deci nu toti viseaza sa stea la aceeasi masa cu Naumovici si nici sa stie pe de rost toate campaniile ca pentru cultura lor generala, doar de dragul de a avea ce vorbi cu \"fetele\" la cafea. Este adevarat, sunt personaje care viziteaza facultatea o data la 2-3 luni doar ca sa vada daca au sau nu creditele alea blestemate sau daca n-au picat si da, pe ele daca le intrebi ce vor sa fie, baga la inaintare placa despre \"copywriter\". Dar despre asta a scris deja Ana Militaru. Sunt convinsa ca stii cine e si mai ales despre ce articol este vorba, din moment ce iti permiti sa pronunti asemenea judecati de valore.
De asemenea, legat de faimoasele tale piariste, profil pe care plastic l-ai definit mai sus raportandu-te la propria-ti persoana (apropos, este un punct de vedere subiectiv doar ce ai… postat tu mai sus, deci scuza-ma ca nu ma cobor sa platesc cu aceeasi moneda), eu intotdeauna am stiut ca inteligenta echivaleaza cu tactica, asa incat un om inteligent va sti intotdeauna sa isi spuna punctul de vedere intr-un mod daca nu tactic, cel putin diplomat. Nu este, nevoie, deci, de injurii si termeni scabrosi in a defini o meserie care nici macar nu exista in nomenclatorul romanesc, in fata unei audiente care nu stie care e diferenta dintre relatii cu publicul si relatii publice.
Nu o lungesc, pentru ca oricum circul tot circ ramane si o atare reactie amplifica starile de fapt (reactie cum e a mea si inca 2-3 reactii inteligente de aici, dar nehagate in seama- fapt de inteles, desigur, pentru ca oamenii repsectivi nu citesc Libertatea si nici nu se uita la OTV-), dar trebuie sa recunosc ca pe multi dintre noi ne-ai facut sa zambim postand aceasta varsare a frustrarilor (desi cred ca e prea mult spus, frustrarile reprimate avand nevoie de filtrul mintii de care sa treaca, ceea ce nu cred ca a fost cazul aici). Meseria asta, in schimb, e trecuta in nomenclator. Este vorba de cea de BUFON.
Multumesc pentru atentie si mult venin pe viitor! Poate te vindeci. Cui pe cui se scoate, nu? ;)
Doresc sa apreciez comentariul dumneavoastra, doamna/domnisoara Andreea G. Ati exprimat punctul de vedere intr-un mod civilizat. Regret ca pe aceasta pagina, s-au folosit injurii si alte epitete neadecvate, din partea multor colegi, care sunt convins ca ar au unele argumente serioase si sunt inteligenti. Dar au folosit injurii si expresii neadecvate. Le urez tot binele si sa isi sustina punctele de vedere cat mai elegant.
@HAELION
no challenge there man,
+ ti-am spus…te-am prins
@gigi
zgarcitule
@healion
nu fut cururi paroase
+ se zice ca pe apa sau pizda sa nu dai bani….
cred ca e scris pe undeva prin constitutie
bah, nimeni nu intelege ca aici nu e vorba de realitate sau de sentimentele cuiva, e vorba de expectoratiile psihiatrice ale unui baiat pe care unii le savureaza, altii nu, nu-i chiar asa de greu de inteles, fiecare crede ca detine adevaru lu peste si trebuie sa-l comunice
i used to like it in here
ma mut la http://andreeamarinbanica.acasa.ro/
maia, esti proasta! scuza-ma ca ti-o spun dar trebuia sa o afli. eu nu-s fan radu, imi place doar din cand in cand, ca le zice bine, gen cazul de fata. daca ai cunoaste cat de cat oamenii, ti-ai da seama imediat, ca „radu” nu e nici pe departe genul complexat, frustrat si cum il mai numesti acolo. e un om inteligent, care satirizeaza intr-un mod vulgar anumite aspecte ale lumii in care traieste, e un fel de arta ce face el aici, dar tu esti prea proasta sa intelegi ceva. in rest, probabil e betiv, misogin, etc. dar e destept rau de tot, spre deosebire de tine. o alta diferenta intre tine si el e ca tu te-ai atacat la maxim cand ai citit ce a scris el, el probabil a ras de s-a cacat pe el cand a citit ce ai scris tu. du-te si posteaza pe elle.com, tabu.ro, sau pe oricare alt site pe care postati „voi”.
ironiile din textul tau, despre care vorbeai, sunt admirabile, sublime, dar lipsesc cu desavarsire, daca intelegi ce vreau sa zic…
ai auzit si tu un cuvant nou, a epata, ai cautat in dexonline sa vezi ce inseamna, l-ai repetat in gand de atunci si acum, ca ai gasit momentul, ne scoti noua ochii cu el si te mai si caci pe tine.
din nou precizez ca nu-s fan radu, doar ca-mi plac oamenii destepti. de tine maia nu-mi place deloc.
destepti asa ca tine ciupanezule? :)) asa nick, asa cap
mircea e nume de femeie?
Căpitane, ești greu de cap?
Păi nu-ți spusei acum o mie de mesaje că așa-zisa ta diatribă referitoare la faptul că mie îmi place Mircea Badea este o jignire? Sau credeai că mă refer la altceva? :)
Căpitane, te-am crezut lipsit de maniere, dar acum văd că stai prost și cu judecata, îmi pierd efectiv timpul cu tine. Cu sexul slab nici nu te mai întreb cum stai, presupun că stai la fel de prost cum stai și cu manierele și cu inteligența. Știu, este o jignire, dar cred că o să-mi îngădui dreptul la replică, nu?
Apropo, nickul ăsta, “Căpitanu”, denotă o înclinație gay, este ceva gen costumația tipilor ălora din anii 70, Village People sau este doar o simplă frustrare sexuală, care se va estompa cînd vei ajunge la 80 de ani? Faptul că tu corectezi gramatica săracelor fete de pe aici la ce se încadrează, la gay sau la o prea puțină sau chiar o absentă activitate sexuală cu o altă persoană decât propria-ți persoană?
Să fii iubit, Căpitane (generale, mareșale, plutoniere etc)!
Dragii mei,
Sunt studentă la Comunicare şi Relaţii Publice în anul III şi mă mândresc cu asta! Am terminat Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti, clasele X şi XI studiindu-le în Elveţia cu bursă. De mai bine de opt luni lucrez ca Head of Department (PR) la un lanţ hotelier din Bucureşti.
Special pentru autorul articolului şi cei care se supraestimează: Am un salariu de 650 euro! Voi cât aveţi? Sau vă e ruşine să recunoaşteţi că voi, ăştia cu super-facultăţi, munciţi pe 500 RON/lună? Sau, cine-ştie, poate încă vă mai milogiţi la mami şi tati, având în vedere că aveţi atâta timp liber să staţi pe net să-i criticaţi pe alţii..
Vă urez să vă zvârcoliţi în continuare în propria mizerie, în timp ce eu, studenta la Comunicare, voi aştepta să-mi vină comanda la noua mea maşină..
În concluzie, hai să ne vedem fiecare de treburile noastre şi vă rog frumos să terminaţi cu criticile astea gtauite! Fiecare facultate are rostul ei şi norocul ţi-l faci singur! Prejudecăţile astea aberante se nasc din cauza oamenilor care se complac în propriul declin intelectual..
Radu, te simţi bine că ai declanşat toată mahalaua asta? Permite-mi să spun că ai exagerat şi de acum încolo te sfătuiesc să te informezi mai bine înainte de a denigra pe cineva.. Ar fi cazul să fim cu toţii mai civilizaţi..
În orice caz, eu îţi urez spor la treabă în continuare!
Irina M.
am salariu mai mare decat tine. ce te lauzi ? ne masuram in portofele? o scoatem si o punem pe masa?
io cu 650 mi-ar fi rusine sa ma laud. sincer. cam atat fac daca NU ma duc la munca .
si da. ma simt bine. mi se scoala. i-am zis lu un amic azi dimineata „sa vezi coaie, am scris o chestie de-asta sa se atace proastele, pana diseara o sa am 100 de comentarii din care 60 ca sunt un frustrat nefutut care nu a luat la snspa sau a fost refuzat de o senesepizda”
la care el a zis „complet de acord”
Normal ca ma simt bine, triplu asteptarilor mele de bine, e ca si cum m-as trezi intr-o dimineata cu o erectie de 60 de cm
Pana acu am facut probleme la Integrare Termica. Noroc ca a venit tanti Irina M., Head Of Departement (PR), sa ma lumineze ca 650 de euro nu e totuna cu 500 de lei. Uai, tu, meri la sapa, nu-ti mai aerisi basinile pe-aici, ca oricum n-ai loc, nu vezi cate chaturi private sunt? Da’ e amuzanta fata. Aproape zici ca-i Alba ca Zapada, doar ca aia nu facea pe carpa pentru 650 de euro, aia era prigonita de ma-sa vitrega si se inneca cu mere. Noi sa fim sanatosi. Alba ca Zapada avea pitici, noi avem pitici gratis.
@Irina M.: Esti proasta! =))
ia sictir ca va fut in gura! irina, zi mamacita, ce masina iti vine? ne dam?
Le Conscient et L’Inconscient
L’appareil psychique selon les deux topiques. On remarque que, contrairement aux idées reçues, le moi ne relève pas que de la conscience.Freud introduit une conception tout à fait neuve de l’inconscient. On avait en effet depuis longtemps remarqué que certains phénomènes échappent à la conscience : Leibniz[8] observait déjà que lorsque l’on passe quelques temps près d’une cascade, on est d’abord gêné par le bruit pour l’oublier ensuite tout à fait. Les phénomènes d’ivresse ou de transe donnaient eux aussi des exemples d’abolition de la conscience. Or, l’inconscient qu’introduit Freud n’est pas simplement ce qui ne relève pas de la conscience. Par inconscient, Freud entend à la fois un certain nombre de données, d’informations, de désirs tenus hors de la conscience, mais il entend aussi l’ensemble des processus qui empêchent certaines données d’arriver à la conscience et permettent aux autres d’y accéder, comme le refoulement, le principe de réalité, le principe de plaisir, la pulsion de mort. Ainsi, Freud pose l’inconscient comme origine de la plupart des phénomènes conscients eux-mêmes.
Les trois instances de l’appareil psychique
Dans la seconde topique[9]proposée par Freud, notre comportement est le résultat d’une subtile équation entre trois instances distinctes :
Le Ça : présent dès la naissance, il s’agit de manifestations somatiques[10] (agressives, sexuelles ; aspect instinctif et animal). Si le Ça est inaccessible à la conscience, les symptômes de maladie psychique et les rêves permettent d’en avoir un aperçu. Le Ça obéit au principe de plaisir et recherche la satisfaction immédiate, c’est une sorte de marmite où bouillonnent tous nos désirs refoulés, soit nos pulsions de vie et de mort.
Le Moi : le Moi est en grande partie conscient, il est le reflet de ce que nous sommes en société, il cherche à éviter les tensions trop fortes du monde extérieur, à éviter les souffrances grâce, notamment, aux mécanismes de défense (refoulement, régression, rationalisation, etc.) se trouvant dans la partie inconsciente de cette instance. Le Moi est l’entité qui rend la vie sociale possible. Il suit le principe de réalité.
Le Surmoi : depuis la naissance jusqu’à cinq ans, l’enfant hérite de l’instance parentale, groupale et sociale, il emmagasine quantité de règles de savoir-vivre à respecter. Le Surmoi se développe lorsque le complexe d’Oedipe est résolu. Dans les sociétés judéo-chrétiennes, en intériorisant les règles morales ou sociétales de ses parents et du groupe, l’enfant, puis l’adulte pratiquent le refoulement. En effet, le Surmoi punit le Moi pour ses écarts par le truchement du remords et de la culpabilité. Il apparaît donc, comme un policier interne.
Les rêves
Articles détaillés : Interprétation des rêves selon Freud et la psychanalyse, Travail du rêve et Symbolique et psychanalyse freudienne.
Selon Freud, son travail sur les rêves est le plus important de tous, celui qui devrait survivre à tout. Il écrivait que le rêve est la voie royale de l’inconscient. Il s’est ouvert à Wilhelm Fliess d’un vœu, celui d’une plaque posée sur sa maison et qui dise:
C’est dans cette maison que le 24 juillet 1895 le mystère du rêve fut révélé au Dr Sigmund Freud.
Cette plaque figure actuellement devant le 19 Berggasse à Vienne. La date correspond à l’un de ses rêves, celui de l’injection faite à Irma.
Les rêves sont des représentations de désirs refoulés dans l’inconscient par la censure interne (le surmoi de sa seconde topique). Les désirs se manifestent dans le rêve de manière moins réprimée qu’à l’état de veille. Le contenu manifeste du rêve est le résultat d’un travail intrapsychique qui vise à masquer le contenu latent, par exemple un désir œdipien. En cure de psychanalyse, le travail repose sur l’interprétation à partir du récit (contenu manifeste) du rêve. Les associations du patient sur son rêve permettent de révéler son contenu latent.
Le travail du rêve repose sur quatre procédés :
– Le rêve condense, comme s’il obéissait à un principe d’économie. En une seule représentation seront concentrées plusieurs idées, plusieurs images, parfois des désirs contradictoires.
– Le rêve est décentré, le désir déformé sera fixé sur un autre objet que celui qu’il vise, ou sur de multiples objets jusqu’à l’éparpillement, le rêve dilue parfois. Il y a un déplacement de l’accent affectif.
– Le rêve est une illustration (figuration) du désir en ce qu’il ne l’exprime ni en mots ni en actes, mais en images; ici joue le symbole: la représentation substitutive de l’objet et du but du désir est parfois typique et d’usage universel.
– Enfin, le rêve est aussi le produit d’une activité également inconsciente, mais très proche de l’activité vigile en ce qu’elle s’efforce de lui donner une apparence de vraisemblance, d’organisation, de logique interne. C’est l’élaboration secondaire.[11]
Irina, ar fi fost de bun-simț argumentele tale dacă nu ai fi dat cu bîta în baltă cu chestiile cu “superfacultatea”, respectiv cu cea cu “comanda pentru noua mașină”.
Mai am câteva observații, de data asta legate de gramatica ta, e păcat, totuși ai studiat ceva până acum:
– “Special pentru autorul articolului și cei care se supraestimează” – nu-ți sună ca naiba? Trebuia încă o prepoziție “pentru” înainte de pronumele demonstrativ “cei”.
– După conjuncția „sau”nu se pune virgulă,
– “Cine-știe “ este de fapt “cine știe”.
– “Să stați pe net să-i criticați pe alții” – aceeași observație ca la primul punct, îți lipsește conjuncția „ca” înainte de ”să-i criticați”
În orice caz, ar mai fi vreo două, te las pe tine să le descoperi, Irina.
Acum, pe bune, Irina, dacă nu pui mâna să citești, să te mai pui la punct cu limba română, o să zică lumea că ai avut pile de ai fost în Elveția la studii și de ai ajuns șefă (Head of Department) la departamentul cu pricina din cadrul celebrului lanț hotelier.
PS Nu te supăra pe Radu, este un artist!
Jimerino, ce bine ca te-ai intors!! Ma iei si pe mine cand o dai pe Irinuca? O tin eu de cap. Te rog! Te rog!
Bravo Radu, ai reusit sa-mi distrugi inca o data increderea in omenire…prea multi idioti care se ataca din cauza unui post pe un blog. Ba disperatilor, chiar atat de tristi sunteti? Nu va mai mintiti, sunteti si voi o parte a cadavrului numit Romania, nu sunteti deasupra mizeriei. Capul la cutie si concentrati-va in a lua diploma de mancatori de cacat profesionisti. Astept articolul despre politehnisti, dar ai gria Radule, ca astia se supara si mai rau si te gangheaza in WOW sau la Dota.
Les fonctions de la religion
Freud est critique vis-à-vis de la religion et estime que l’Homme y perd plus qu’il n’y gagne par la fuite qu’elle propose. Selon lui, l’humanité doit accepter que la religion n’est qu’une illusion pour quitter son état d’infantilisme, et rapproche ce phénomène de l’enfant qui doit résoudre son complexe d’Œdipe.
« … Envisageons la genèse psychique des représentations religieuses. Ces idées, qui professent d’être des dogmes, ne sont pas le résidu de l’expérience ou le résultat final de la réflexion : elles sont des illusions, la réalisation des désirs les plus anciens, les plus forts, les plus pressants de l’humanité ; le secret de leur force est la force de ces désirs. Nous le savons déjà : l’impression terrifiante de la détresse infantile avait éveillé le besoin d’être protégé – protégé en étant aimé – besoin auquel le père a satisfait ; la reconnaissance du fait que cette détresse dure toute la vie a fait que l’homme s’est cramponné à un père, à un père cette fois plus puissant. L’angoisse humaine en face des dangers de la vie s’apaise à la pensée du règne bienveillant de la Providence divine, l’institution d’un ordre moral de l’univers assure la réalisation des exigences de la justice, si souvent demeurées irréalisées dans les civilisations humaines, et la prolongation de l’existence terrestre par une vie future fournit les cadres de temps et de lieu où ces désirs se réaliseront. » [12]
Néanmoins, Freud reconnaît que son point de vue a une limite : il existerait un noyau de vérité dans les religions, les superstitions et ce qu’il nomme l’occultisme. Freud élabora des expériences de télépathie (en particulier avec les premiers psychanalystes Jung et Ferenczi) et écrivit plusieurs articles sur cette question.[réf. nécessaire] Il fut longtemps membre des Sociétés anglaises et grecques pour la Recherche Psychique. [13].
Băi, Daniela, ce pana mea, lăsă-i p-ăia, nu vrei să te plimb eu cu Lamborghiniul meu? :)
Apropo, o știi p-aia cu „Cocalarul și pițipoanca pe net”, a „Mondenilor”?
Bogdane, refuz sa-ti replic, pentru ca ai o obsesie.
ba, pizda asta de gluma a mea s-a futut deja, da’ mi-e lene sa fac alta si.
si ba, esti muist, ca eu am facut comunicare d-asta si e foarte frumoasa. nu foloseste la nimic da’ sa-mi bag pula de nu e caterinca. semiotica e preferata mea. care vreti sa vorbim despre?
bay fratilor de … credeam ca nu mai imi vine randu sa imi dau si eu drumu…uite ca am gasit si un graur de bordel…multumiti-i lui scarrlet..ca nu va putem gasii in gaura asta infecta nici daca mai stateam inca 2 zile consecutiv la munca,,,,vorba aceea munca nu este o carciuma sa stai toata ziua in ea,mai dute dracu si acasa,,,,
nu am vazut atat atac la persoana de cand sa schimbat a 9 oara presedinte americii…un pamflet publicat la 5:50…redactat de cu seara de cand a ajuns liliacul nostru acasa…N.A.S.P.A….sa stai atatea ore sa scrii ceva….pentru cei care ati lasat commentarii imi pare rau ca nu le-am putut citii pe toate…dar domnul asta are dreptate domne\'[dreptate care o tine in blugi]neah…de unde bani de un costum ..castiga omu doar 650…nu suport asemenea exemplare care cred ca stiu ce inseamna cartierul,jmenul,….mda..cocalar de 2 bani cu un blog…stai sa ma uit mai sus sa vad de cand[martie 2007]…taica nene\’daca tu zici ca esti blogar eu sunt dumnezeu…deci daca ai citit pana aici inseamna ca esti tembel…vezi poate ai treaba si eu te retin…vrei sa ma gasesti?..sunt la romana in fiecare seara…nu ma cunosti?..te cunosc eu..recunosc un graur de la a 2 intersectie..dupa privirea ratacita….o seara cat mai de vis.
Cu respect!
Mr.doc.
Daniela, m-ai făcut curios, care este obsesia mea? :)
Esti curios…. naspa. Daca nu erai, ma straneai tu pe mine si reveneam cu vreun indiciu.
Irinuco, te rog uita ca ai facut Sava si nu mai spune asta nimanui. Imi crapa obrazul de rusine ca Sava te-a lasat sa pleci in halul asta de ignoranta de acolo. Daca intreaba cineva ii spunem ca datorita SNSPAului ai aflat fericirea unui salariu de 650eu si a unei masini noi. Esti cu adevarat implinita.
Bine, Daniela, să știi că apreciez atitudinea ta.
doc, tu esti ma? tii minte cand ne-am distrat de i-am aliniat pe emoistii aia si le-am luat alocatiile ca iam turnat cand iesea de la posta aia de peste drum de mac de langa stanley? de neam facut pula dupa aia cu trompeta si macaroana? sau erau trompete si macaroane? morti in gat nu conteaza. ce mai zici cumetre dai o bere?
doc, in ce limba ai scris?? ca sa stiu ce aleg la translate.google
Nefărtaţilor vă miraţi că stârneşte un articol pe blog atâtea controverse? Păi hai să scriem un articol despre mamele casnice care stau şi o ard toată ziua ca nişte panarame şi să vedem dacă stârneşte vreo controversă. Orice generalizare falsă duce la controverse!
Gândiţi-vă de exemplu la cum sunt/au fost priviţi românii în Italia, după incidentul acela! La fel faceţi şi voi cu generalizarea asta. Pot să fie oameni decenţi, care muncesc şi învaţă, dar pentru că sunt studenţi la SNSPA sunt consideraţi de o masă de oameni ca voi drept piţipoance şi cocalari, fără nimic în cap.
De vă mândriţi atât de părerile voastre neargumentate măcar nu mai comentaţi că stârnesc controverse.
M-am amuzat…Adica chiar am ras. Ciudat era ca plangeam cand am vazut offline-ul cu linkul asta. O sa mai trec pentru ca e ceva caragialesco-postmodernismo-vulgar in felul in care scrii de ma face sa-mi fii simpatic…
Desi aici nu sunt de acord cu tine..decat partial. Daca nu esti capabil si n-ai ce cauta in facultatea asta intradevar ai sa ramai cu o diploma care valoreaza nimic. Dar daca ai stofa si caracter si mintea brici you can make a difference. Păcat ca ai stârnit puţină vâlvă între snspa-isti, cred ca te simti nasol ca nu ai primit atentia pe care credeai ca ti se cuvine sa o primesti din partea lor si ai reusit sa faci doar furtuna in paharul cu apa. Dar ce pahar..
Mr.doc rullz :)
Radule, daca tu ai pula de 20 io mi-o tai jos si ti-o trimit pachet. Stiu ca Alexandra mi-a zis altceva despre cat de mare o ai :))
nu cred sa fi futut vreo alexandra…
hmm
…
nope.. sau nu tin minte.
cum sta morcovul? sa ma anunte si pe mine cineva cand e momentul sa-mi bag CV-ul, mi-as ceva in trei tropite de la plugul reversibil:)))
@radu: eu propun data viitoare sa te iei de ingineri. nu exista categorie mai oropsita.suntem mai chinuiti decat evreii.da si tu in noi alaturi de restul bestiilor, dar macar sa ma rad si eu cu spume cum am facut-o azi.sau si mai bine de mine.
PS: „sa ma rad” e licenta poetica in plm.
Trei ingineri discuta intre ei despre natura corpului uman. Unul din ei zice:
– E clar ca a fost conceput de un inginer mecanic: articulatiile, oasele pt. sustinere.
– Nu cred, zice altul, a fost facut de un inginer electronist: toate conexiunile nervoase, sistemul nervos, …
Al treilea:
– Nu se poate! Mai mult ca sigur a fost gandit de un inginer constructor, numai ei pot sa plaseze o zona cu deseuri toxice langa o zona recreativa!
ba prost mai esti!!!
radu, dar cu ma-ta te-ai futut ? ca frac’tu mai mare sigur s-a distrat cu ea de ai aparut tu 6 luni mai tarziu. neagra mai e realitatea pentru tine. munca in PR si PUB nu presupune sa sugi pula, faptu ca tu iei muie in orice context nu inseamna altceva decat ca nu trebuia sa pleci cu arabii aia din dubitza cu numere false.
radule, esti un mare ratat si un frustrat. si cu toate ca ai zis k nu ti-ai dorit sa fii student la snspa, te contrazic. ti-ai dorit si nu ai trecut de admitere, de aici toate cometariile rautacioase la adresa acesteia. nu oricine trece de admiterea la snspa, si e clar ca tu ai fost unul dintre cei care nu au reusit. mentionez ca nu sunt studenta la snspa, dupa cum vei crede tu, insa ceea ce am spus mai e sus este adevarul
dupa cat de perspicaca esti, clar psiholoaga. cum le stii tu pe toate ca un om mare. m-ai ghicit sa-mi bag pula. gata. recunosc.
ia mai spune-mi, ce mai deduci despre mine? recunosc tot!
Hai mai bine sa fim tarani, curve, barbati imbecili care stau toata ziua si se uita la meciuri si asteapta sa li se aduca berea de nevestele lor atattt de devotate, femei care au in cap numai retete de prajituri, emo care se taie ca viata e grea, baieti, fete de bani gata care asteapta de la tata banu gros fara a ridica un deget, romani inculti care rad la orice forma de manifestare a bunului simt, rad pentru ca nu o inteleg si nici nu o vor intelege…
daca esti student la SNSPA esti prost pentru ca bineinteles ori esti vreo pitzipoanca wanna be ori esti vreun cocalar care viseaza sa zica replica aia \" comunica cu mine, printeso\"…si se mai mira toti de ce Romania e o tara de tot cacatu. Pentru ca acolo unde eista potential sau macar se incearca sa se faca o schimbare in mentalitatea asta incredibil de comunista a romanului toti arunca cu pietre.
cel care a scris acest blog e un mare frustrat, care vorbeste fara macar a se afla in cauza. nu a fost la facultatea asta, deci habar nu are. prin oameni ca tine se duce viitorul Romaniei de rapa. si nu, nu spun ca ai fi vreun incult, prost, retardat, doar ca esti macinat de o mentalitate plina de prejudecati, care inspira o vedere ingusta si multa multa frustrare. poti sa iti exprimi un punct de vedere si fara a folosi cuvinte vulgare si poti atrage atentia si fara a jigni, critica diverse forme de invatamant. da chiar se poate.
da, studiez la snspa, hai sariti acum toti cu comentarii ca sunt inculta, ca am mancat o litera, ca nu stiu sa vorbesc, ca sunt frustrata si asa mai departe. putin imi pasa. eu, spre deosebire de altii, macar vreau sa fac ceva cu viata mea, incerc sa ma debarasez de mentalitatea asta ruinata de care se pare ca atatia dau dovada. pacat de tine, baiete. sa-ti dea Dumnezeu minte pe viitor. ai nevoie.
^ /emo
:(( reload
blog ai,cu pula,pizda ai scris…de snspa ai zis.dacă scrii una si despre cum toate femeile sunt curve,felicitari,te încadrezi în tiparul de cocălar răzvrătito-imbecil ceva…mânca-ne-ai pula fraiere.hai pa
concluzia 2 (si inchid taraba pe ziua de azi):
s-au adunat azi toate galeriile din romania. search „frustrat” si se va vedea ca e cel mai utilizat cuvant pe ziua de azi. cum „frustrat” e cuvantul preferat al galeriilor…. UN STELIST VA FUTE NEAMU-N GAT! dati click pe numele meu daca aveti ceva de zis. va provoc!
holy cow… telenovele, frustrati de toate culorile, si o tona de lolz…
radule, maaare-ti fu greseala ca n-ai zis si de papusile masculine din facultate.. din ce-am citit prin comments s-au atacat mult mai rau decit duduile…
…cunosc cazuri de SNSPA, stiu foarte de-aproape si cum se face un master acolo si ce fel de oameni participa de ambele parti ale catedrei. De asemenea, mai am treaba si cu alt loc de studii care formeaza, printre altele, si stewardese (si stewardesi, of course). Ei, stewardesele sunt in marea majoritate (da, e o generalizare cu marja de eroare) genul de pitzi pentru care pula e amara „doar” intr-un bmw. care vor sa-si ia licenta respectiva doar pentru ca e la moda in banbu sa fii stewardesa. E, daca vreti, o atestare a skillurilor de lustruit mansa. a trebuit respectiva institutie sa faca un dress code ca sa nu vina alea imbracate doar in curea si stilettos.
…stewardesele alea sunt destul de solid PESTE marea majoritate a snspa-ului. piarul este un domeniu clar al minciunii, lingerii si gestionarii coaielor patronului si improscarea cu diaree si smegma a sclavilor din „public”. Stiu pentru ca studiez, impreuna cu publicitate si jurnalism. In plus, aspirantele (cu sau fara pula, tot aspirante sunt) la locuri in publicitate sunt si ele..well..foarte tari frate :))
let the flamewars continue, mi-e lene sa scriu mai mult :)
___________________________________________________________
ah, dar trebuie sa mai bag ceva in fatza („muia”?) opozantilor generalizari: MA! Voi opunindu-va demonstrati ca intrati in respectiva generalizare!!! TOATE generalizarile au si exceptii. Dar suntem miliarde! Exceptiile sunt persoane care s-ar purta ca andreea (chiar pacat de tine cu fangirlismul ala killers), nu idioti/idioate care incearca fraze ingrijite, un limbaj „coolt” si presarat cu neologisme si jargon ieftin de specialitate.
Cheers, and
flame on!
Bai, felicitari, daca nu te stia lumea pana acum, azi te-ai scos. 300 si ceva de comentarii in cateva ore. Esti tare, frate! Mai bagi o „pula”, mai bagi o „pizda”, „coaie”, „cacat, „sloboz” si gata, ti-a crescut audienta! Chiar ca nu ai avea nevoie de facultatea asta a noastra. Mai ca as vrea sa fiu la tine in blogroll ca sa am parte de niste vizitatori. Numai ca vezi tu, o prostituata are si ea niste limite…
problema lu radu e ca toata existenta sa e construita pe luat muie. tre sa iei muie ca sa intri in politica, tre sa iei muie ca sa faci reclame, tre sa iei muie ca sa faci orice. radu, tu tre sa iei muie ca sa iei muie !
Urmeaza-ma.
^
stai ca vin
Pe tine cine te-a invitat? Daca nu vorbesti cu pulapizdacoaiesloboz nu ai voie
MANCA-MI-AI PIZDA RADU! ESTI O BUCATA DE CACAT FRUSTRAT, NICI MACAR UN CACAT COMPLET. MI-E MILA DE MATA SI DE TACTU SI DE TOATA FAMILIA TA DE MUISTI. IN REST…NUMAI BUNE!:*
ESTI UN CUR! MURDAR! DIAREIC!
Man, mirosi a sloboz statut, FUTE TEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!
fix un om care se baga in seama degeaba.te si vad , seara in camera, dupa ce ai facut o laba (SCURTA, CA ESTI RAPID) in baie, la calculator, scriind asta si hlizindu-te pe sub mustata crescuta cu greu: „sunt jmecher. cacat. numa’ pizde!- semnat oiutz din coiutz”. dupa ce ai terminat, te duci la masa ca te striga mata si iti pune mamaliguta in fata.
esti un mare bou fara viata!LA MAI MARE!!!!
:|:|:|…
so,cate comentarii:|..
radule,esti mesia.
Si cu atitudinea asta tu nu demonstrezi decat ca esti INCA un cur. Sau na, sa zicem ca proportional cu dimensiunea textului esti cam juma de buca.
Mie imi place sa scriu. Asta pentru ca imi place sa citesc. Imi place sa ma dau si pe net si asta ma face sa mai intru si pe bloguri. Mai intru si pe al lui Radu, ce e prieten cu Mantzy. Acu, in seara asta cand am intrat, am vazut 300 de comentarii (and still counting, i count on this!) si am zis… fuck vh1 , ana pe mess si ili la telefon, citim la plebe (ca nu s-o fi adunat floarea lumii intelectuale asa, fara pic de PR).
Mie imi place de Radu pentru ca lui Radu ii sa scrie. Imi plac oamenii carora le place pur si simplu doar sa scrie.
Bai dar voi astia de dupa… voi va impartiti in trei categorii:
1 – 90% (de cand eram mica mi s-a spus ca am o fire generoasa) idioti.
2 – 5% idioti care si-au dat seama ca cu cat scriu mai putin (commenturi mai scurte, nu neaparat mai rare) cu atat sansele sa se autodesconspire sunt mai mici.
3 – 4% niste plictisiti parasutati de ceata asta de Bucuresti.
4 – 1% cred ca suntem de acord…este o cantitate cu adevarat neglijabila.
Ce mult am scris. Iar :) Scuze, doar imi place sa scriu. Seara frumoasa Timisoara!
sa te prind pe la metrou fraiere ca te fut cu o creanga!! si iti smulg paru de pe coaie cu o penseta!! esti un blogger futut in cur de cainele sau pechinez!! iti doresc sa iti putrezeasca maciuca si sa nu ajungi niciodata sa iti indeplinesti visu de a nu mai fi virgin!!
„sunt un pulici mici
si fac laba la pitici
sunt frustrat
mananc cacat
si ma cheama RADU”
omu iunic e fratele rimei albe
Mie imi place sa scriu. Asta pentru ca imi place sa citesc. Imi place sa ma dau si pe net si asta ma face sa mai intru si pe bloguri. Mai intru si pe al lui Radu, ce e prieten cu Mantzy. Acu, in seara asta cand am intrat, am vazut 300 de comentarii (and still counting, i count on this!) si am zis… fuck vh1 , ana pe mess si ili la telefon, citim la plebe (ca nu s-o fi adunat floarea lumii intelectuale asa, fara pic de PR).
Mie imi place de Radu pentru ca lui Radu ii sa scrie. Imi plac oamenii carora le place pur si simplu doar sa scrie.
Bai dar voi astia de dupa… voi va impartiti in trei categorii:
1 – 90% (de cand eram mica mi s-a spus ca am o fire generoasa) idioti.
2 – 5% idioti care si-au dat seama ca cu cat scriu mai putin (commenturi mai scurte, nu neaparat mai rare) cu atat sansele sa se autodesconspire sunt mai mici.
3 – 4% niste plictisiti parasutati de ceata asta de Bucuresti.
4 – 1% cred ca suntem de acord…este o cantitate cu adevarat neglijabila.
Ce mult am scris. Iar :) Scuze, doar imi place sa scriu. Si-mi place si mie aici la otv. Chiar, apropos, ar fi interesat de studiat in ce masura s-au mutat forumurile de pe portalurile specifice pe bloguri…cu carne cu tot :))
Seara frumoasa Timisoara!
uateva si tu in ce categorie de incadrezi? si tu faci parte din \"astia de dupa\" asa ca fie esti idioata, mai putin idioata, plictisita parasutata (ce frumos suna) sau cantitate neglijabila :)
So? which one is it?
io am o nelamurire asa de parasuta neinstruita:( tractoristele unde intra?:D
de gigi nu se mai aude nimic?
chiar asa…unde-i gigi?!?!? gigi, ai plecat dupa snspiste? nu-s de nasul tau! ele comunica!!!
Cred ca sunt in asentimentul tuturor (pentru ca asta am observat din ignoranta tuturor) cand spun ca psihedelicul are dreptate. Inafara de cinci posturi reale, la subiect, restul sunt reziduurile unor filfizoni mascati in Don Juani si ale unor presupuse domnisoare scolite in capitala, care de plictiseala sau de pofta, le tin trena acelor comentatori emasculati, poate poate or face rost de vreo partida geniala. Cat despre postul prezent, prima parte pare scrisa de Jabba the Hut, nu exista vreo fraza logica (atat ca sintaxa cat si ca lexic). A doua parte este compusa de un adevarat secretar supraplatit, care pare sa-si reprezinte interesele sefului care desi se lauda ca va avea femei din SNSPA care-i vor framanta chilotii dimpreuna cu toate resturile dinauntru, isi da seama ca nu prea are sanse.
Eu doar un lucru vreau sa aflu: decat sa stai si sa te scarpini la \"oo\" in timp ce grohai satisfacut de cate view-uri ai facut intr-o zi din pura tampenie, de ce nu cobori un pic de pe veceu si dai o fuga pana la Povernei, colt cu sectia de politie sau la Polizu, colt cu stii tu ce, ca sa vezi cum se joaca la SNSPA?
coae imi pare prea rau ca sunt in sesiune si timpul e cam putin tare frate ai reusit sa strangi peste 300 de comenturi fara cuvinte mai scrie subiecte din astea de sa se atace prostii si ai sa pleci si tu la amsterdam pe banii lor
Vlad Boracean, ce bine ca ai pus si tu comentariu la post!!! Ne mai distram si noi si ne cam lasam dusi de val. Noroc cu oameni ca tine, ca ne aduc cu picioarele pe pamant. Te iubim pentru asta.
Tot argumentul asta cu frustrarea incepe sa mi se para o mare manevra de autoaparare a unor SNSPAisti depasiti de situatie. Racoriti-va bai incordatilor ca e pamflet aici. Dar voi nuuu, lasati garda jos, atacati cu ochii inchisi si chiar lasati sa se vada ca ati facut 3-4 ani de facultate inutil, ca nici macar ideile principale nu le prindeti.
@uatevaaa: …si eu daca sunt parasutista? de-aia cu carpa dupa ea prin aer? in ce categorie intru?
De curiozitate, la ce ziar scrii? Cred ca te-am recunoscut…. Oricum , ai o cultura de invidiat, si nu ma refer la porumb
Nimeni nu neaga meritele lui Radu referitoare la acest articol. Dar un pamfletar adevarat nu are nevoie sa foloseasca pulapizdacoaiesloboz. Asa ca sincer, permite-mi sa cred ca a scris acest articol nu de dragul de a scrie un pamflet ci de a strange sute de comentarii…
Si nu va mai cacati pe voi aiurea… e normal sa reactionezi cand cineva te baga intr-o oala plina de rahat… nu e vorba ca „te ataci” sau „ca te simti”… astea sunt niste texte inventate ca cei care au dreptul la replica sa fie pusi intr-o lumina proasta.
Cei care au raspuns acestui articole prin aceeasi atitudne de tip muiefututpulapizdacoaie mai bine taceau.
GIIIIGIIIII!!!!!!!! daniela nu-l lasa sa iti scape! aveati ceva rar.
jimmy, subscriu
@oana si altii/altele ca tine: dar daca Radu scrie „just for fun”? sa se ANTRENEZE la pamflet si sa vada ce reactii starneste in unii ca voi/noi? huh?! ce zici de asta? e plauzibil sau nu?
Mai baga articole d’astea si il depasesti pe Dono la nr. de commenturi :P
Daca de Alexandra nu iti mai aduci aminte poate iti aduci de mine, boule!
Radu,
o intrebare am si eu. cum mai imparti fetele de la snspa in functie de culoarea parului, frumusete sau zona geografica din care provin daca le-ai bagat pe toate in aceeasi oala? sa fie oare acum blondele la fel de proaste/destepte ca si brunetele, iq-ul fetelor frumoase la fel de mare ca cel al fetelor urate sau moldovencele la fel de cuminti/zgarcite ca oltencele?
eu zic sa faci un profil mai detaliat… sa fie mai profi…
OANAAAAAAAAAAAAAA…. C
dezvaluie, te rog, misterul, taina care ma macina. fie-ti mila de mine, o biata fana disperata
cati cm are boul?!?!? aproximativ macar ;) un indiciu
si da! radu o are mica
Lol, Alexandra si OanaC or fi prietene bune si isi disputa intruchiparea masculinitatii supreme, recte Radu? :))
m-a strigat cineva? :*
Daniela, nu il cunosc pe Radu, drept pentru care nu imi permit sa fac referiri directe la adresa lui… nu pot sa comentez decat prin prisma articolului pe care l-a scris. Si care pe cat este de „savuros”, pe atat se putea lipsi de anumite cuvinte… antrenamentul se putea face si altfel. Dar normal, este alegerea fiecaruia sa scrie intr-un anumit fel si daca lui asa ii place, sa fie sanatos. Dar este in acelasi timp alegerea mea sa nu imi placa acest stil si sa prefer un pamflet care se bazeaza mai putin pe cuvinte „porcoase” si mai mult pe ceea ce vrea sa transmita.
Reactii stia foarte bine ca o sa starneasca… de altfel l-am si felicitat pentru numarul pe care a reusit sa-l stranga.
Sonia, observ o esuata incercare de muza pentru Radu. Incearca mai cu elan. Daca vrei sa ajungi la muistul/porc de misogin/labar/evil/nesimtit etc asta, iti trebuie ceva mai mult de atat… eliminatoriu e un IQ mai mare de 135-140. insa daca te-ai incadra, n-ai mai fi pus comment-ul ala.
Radu, te iubesc.
…si-l iubesc si pe gigi… ala cu Pitagora, indiferent de 7 cm sau nu
Si intr-adevar, este foarte relevanta in cadrul acestei discutii marimea penisului lui Radu… daca va straduiti se ajunge la 500 de comentarii pana in ora 12. Eu zic sa abordam si problema marimii vaginului domnisoarei OanaC. Poate i s-a parut penisul mic pur si simplu pentru ca are vaginul mare… Ce ziceti de aceasta ipoteza, la fel de relevanta privind articolul mai sus postat? The mistery remains.
…
si al Danielei..
@oana: esti oana C? or fi mai multe oane….
@oanaC: mica, mica, dar stie ce sa faca cu ea? asta conteaza, zic io…
GIGI!!!!!!!!!!!!!! YOU’RE BACK? esti chiar tu?
shubleru’n dodoasca repede sa vedem daca ajunge morcovul de ciorba:))) fi-mi-ar mila milelor:))))
Sorana (intuiesc IQ confortabil), eu zic sa revenim la subiect. SNSPA e sau nu plin de viitoare secretare supracalificate?
M-a pus dracu si am dat la Poli si nu le am cu regulile de genu, nu esti pamfletar adevarat daca folosesti pulanpizdacurcoaeflorifetesibaeti, dar imi permit sa ma incapatanez sa cred ca nu exista. Si doi, pentru ca trebuie sa fim organizati, mi s-ar irita si mie anusu daca s-ar lua unu personal de mine. Dar se si presupune ca poti sa vezi dincolo de generalizarile crase ale Radului, generalizari care impun o forma textului mai mult decat o functie. Astea fiind zise, orice pamflet are adanci radacini in real si in cazul de fata tind sa apreciez realitatea textului vis-a-vis de aparenta inutilitate a unei facultati de Comunicare.
mah, Tibi, ai aproape 100% dreptate. de ce-oi fi dat io la mate cand puteam fi o aseista de succes, sa fut un arab si sa ma preocupe posetele in loc de piticii lu’ Radu?!
Tibi, poate daca te ridici de pe sosea nu te mai iriti.
Daniela, poti oricand sa te reprofilezi. Oricine se poate transforma in carpa de supt sosete, dar doar aspiratoarele au o inclinatie naturala si nebanuita catre asta. Noi, muritorii de rand, nu putem decat sa suferim ca n-am dat la o facultate vocationala ca cea de scos PR-isti pe banda rulanta.
Poate esti profunda. Poate nu-ti plac arabii sau poate era sa te sufoci intr-o poseta cand erai mica. Nu sunt eu abilitat sa raspund la astfel de intrebari. Apropo, care era faza cu vectori si valori proprii ca ma musca de fund chiulul din primii ani? :)
Stiu ca pot oricand, dar chiar vreau asta?! iti dai seama ce-ar implica reprofilarea?!?!?
Daniela daca acum as face un calcul simplu, aplicat doar pe „atitudinea” comentariilor citite aici tind sa cred ca sunt doar viitoare secretare supercalificate.
1. Baza e teoria. De restul calitatilor depinde aplicarea ei. Si aici s-a dat dovada de orice numai de comunicare nu. (a se vedea introspectia in text a comentatorelor/comentatorilor)
2. Cum „tactica” nonverbala nu se poate aplica in fata monitorului rezultatul este gangaveala
3. Ca sa darami o teorie cu aspect general in nici un caz nu dai exemple personale, ci din contra „lovesti” cu aceiasi arma. Dar cred ca s-a lipsit la cursul asta:D
4. Ehh si ca sa lovesti cu aceiasi arma intr-un pamflet chiar nu iti ajunge teoria, iti trebuie galeti de umor si istetime.
Dixit! Parerea mea de tractorista:D Acu puteti sa dati :)))) imi asum cele spuse si votez cu Radu:P
Ioane, baga fluocinolonul la loc ca nu-s eu ala iritat
Ok, Raducu; sincer cred ca ar trebui sa iti limitezi spiritul de observatie. Practic pe asta te bazezi in afirmatii: pe un misogin spirit de observatie. Sincer acum altceva mai interesant nu exista in viata ta decat sa postezi idei, impresii nefondate , prezentate intr-n mod vulgar( sa para cat mai incitant)? Crezi ca daca pari revoltat automat pari si inteligent? Gresit lumea se amuza nu te lauda!!! Persoanele ce citesc acest post, in timp ce-l citesc, sigur nu vor spune ceva de genu:”mare filosof este Raducu” ci vor spune „iete si pe oligofrenu asta”, crede-ma am testat!!
Nu ar avea rost sa stau sa iti explic ce inseamna SNSPA,FCRP,Stiinte Politice, Administratie publica, PR si multe altele pentru ca este mai mult decat evident ca mintea ta a coborat din pom si a ajuns sa umble dupa „pizde”!! Lasa-ti dragutule frustrarile deoparte si nu mai ambala lumea cu sclipirile tale de om tembel!!! Pune mana si citeste ceva productiv , scrie ceva productiv si vei vedea cum ti se va schimba atitudinea.
P.S: Nu cred ca te-a parasit vreo iubita de la snspa sau chestii de genu cum s-a dedus mai sus( nu cred ca ai avut vreodata una) pur si simplu ai vrut sa faci pe interesatul cand defapt esti pe dinafara!
Tibi, nu vorbesc „porno” decat „in private”. Daca vrei vectori si alte chestii de basic algebra, abordeaza-ma in particular. ;)
Sorana, nu m-am inselat cu IQ-ul. Is buna la asta! Dar mai sunt aspecte mentionate de tine care merita dezabatere. Tine de subiectivism. Anyway… nu aici, ca na… aici ne amuzam :)
chestie de nonverbal Daniela:))))si azi chiar m-am amuzat:)))
@Sorana: Respect.
Bah, la 666 de commenturi stingem lumina sa ii dam subiect pentru juralul anticristului
tibi, shut the fuck up!
si tu stivi
@Bogdan,
Sa iti explic de ce consider eu ca Mircea Badea e un actor politic de cea mai joasa speta. Este personaj care:
– arunca cu cacat in oricine si orice nu convine sefilor lui;
– a reusit sa faca din niste emisiuni care cereau un spirit obiectiv si un anumit intelect mai ridicat (in gura presei si talcshourile lui) niste emisiuni de toata jena in care isi expune calitatile fizice sau atletice, in felul asta aducand mult mai multe jigniri oamenilor care considerau ca are ceva de spus;
– nu este consecvent in opinii, isi schimba parerile dupa cum i se ordona (sau se mai poate spune ca este o „curva de om”) – aici as putea sa aduc ca argument emisiunile in care a ponegrit de atatea ori blogerii, si ca revers al medaliei faptul ca si-a creat si el blog;
– jigneste niste oameni care incearca doar sa isi exprime parerile si sa il atraga intr-o discutie pe o tema data;
– nu aduce argumente in favoarea opiniilor pe care le emite;
Vrei sa mai continuam, probabil ca as mai gasi niste motive, desi dupa 12 ore de munca e cam greu sa ma mai concentrez.
In alta ordine de idei, insumand toate jignirile pe care mi le-ai adus tu mie, care pare mai lipsit de caracter dintre noi doi? Tu nu mi-ai adus doar o jignire ci mult mai multe. Si ca sa zic asa, ce te fute pe tine grija cum stau eu cu femeile ? Te-ai saturat de oi si vrei sa afli optiuni noi ?
Iar daca tu consideri ca porecla mea vine de la o posibila inclinatie gay, ma scuzi dar nu mai pot considera ca mai ai ceva glagore cum eronat am presupus pana acum. In caz ca nu stii, in cazul specific cel mai cunoscut, „capitan” reprezinta un grad in armata, iar in general are sens de comandant, administrator, sef. Din acelasi motiv, Zelea Codreanu a avut porecla Capitanul si din acelasi motiv obiecte sau diverse spatii geografice poarta titulatura de capitan.
Iar faptul ca INCERC sa atrag atentia asupra greselilor de gramatica ale „saracelor” (cu duhul) fete inseamna ca le atrageam atentia sa scrie corect. Nimic mai mult.
@Andreea bafta maine la examen.
@ Capitanu
risipa de energie… Bogdan a trecut de deadline-ul de stat treaz… s-a terminat emisiunea lu’ Badea…..
Las’ca citeste maine…si oricum, nu puteam sa nu postez ca doar nu degeaba am stat pe buda clocind raspunsul, nu?
good point. daca stiam de buda, nu ma mai bagam in seama ;)
Capitane, sa traiesti. Sper sa-l iau – e la profu’ de licenta. La anu 3 si 4 a trecut 1 om din vreo 70. Nu stiu ce sa zic, dar de Mircea Badea zici bine. Io nu scriu nimic despre el, pen’ca e un subiect prea rasuflat si obosit si sincer, ii miroase gura prin ecranu tembelizorului – deci nu merita atentia noastra.
@daniela Nu-i bai. Oricum, ala este locul cel mai „propic” pentru eseuri prin care vreau sa transpara ideea ca as fi inteligent cat de cat.
@andreea Mie imi spui…am 2 prieteni care il asculta si ii sorb vorbele de parca ar fi un semizeu (scuza-ma radule). De fapt…AVEAM 2 prieteni.
te asteptai la o suta de comentarii? ai 400!!! :) fain
401. 402 cu tine si 403 cu fata care o sa aiba tupeul sa imi zica sa tac din nou.
Tibi, esti masochist!
403…..:D
404 abia acu e randul meu:D
HUMILiATION@ celor care chiar se simt ofensati de asemenea articole, sugeti pula bah, nu vedeti ca pe domnu radu il doare fix la banana de parerile voastre si moare de ras cand ventiti aici sa faceti scandal