Alte chestii care mă enervează

Mă culcam io într-o zi ca de obicei când voi, corporatiştii obosiţi vă sculaţi, şi am prins meteo pe proteve sau gen. Acolo o tanti la vârsta la care încă i se pare că e gagică dacă e penumbra adecvată deşi nu e, explica de zor cum o să fie vremea afară când s-a întrerupt brusc să îmi spună că fix acu xşpe sute de ani, Magellan a făctut căcatul praştie sau ce dracu’ a reuşit el să facă. Am stat aşa, scărpinându-mă la pulă de uimire câteva secunde, încercând să îmi dau seama ce relevanţă are Magellan asupra condiţiilor meteo din prezent. N-are. Băi aproape mamaie, chiar crezi că îi pasă cuiva? Fă-ţi meseria acolo! Oamenii vor să audă informaţii complet irelevante despre ce se întâmplă afară, nu cultură generală. Ce, te-ai uitat în oglindă azi dimineaţă şi ţi s-a părut că ai meclă de Wikipedia? O să mă întâlnesc cu tine, femeie trecută, pe stradă, şi tu o să mă întrebi în ce direcţie e cel mai apropiat ceva şi eu o să mă întrerup din explicat, complet fără nici o legătură, să menţionez în treacăt că port chiloţii mei norocoşi şi că mă simt ca un învingător. Să vezi şi tu cum e.

Oamenii care se uită la meteo sunt cretini. E cea mai inutilă chestie de la TV. Ba nu, mănânc căcat. Horoscopul e. Dar şi meteo e pe acolo pe undeva în top 5. Îi înţeleg pe ăia cu plantaţie de leuştean, ăia de au chef să iasă în larg cu velierul şi cei care pleacă în Zanzibar şi sunt curioşi dacă o să le transpire coaiele cum saliva câinele lui Pavlov, dar orăşenii de birou care ascultă vremea la tv dimineaţa merită un cot în ochi din întoarcere. La ce pula mea te ajută să ştii cum e afară dacă tu oricum ieşi 20j de metri până la maşina ta cu aer condiţionat pe care o parchezi la tine la muncă unde e alt aer condiţionat? Hai că-ţi fac eu previziunile meteo pentru următorii 50 de ani: 24 de grade, umiditate scăzută, rafale de vânt pe sub ventilatoare.

Şi nici nu e mare filozofie să vezi cum e vremea afară. Se ia prima femeie la îndemână, se dezbracă la bustul gol şi se scoate pe cea mai apropiată fereastră deschisă. Dacă i se întăresc sfârcurile înseamnă că e frig. Sau se bucură că ai băgat-o în seamă.  Dacă nu, nu. Apoi dacă te uiţi în sus, sunt nişte formaţiuni pufoase. Se cheamă nori. Vezi în ce direcţie se deplasează şi te uiţi în direcţia opusă. Dacă e senin, o să fie senin câteva ore. Dacă sunt mulţi şi negri, s-ar putea să plouă. Mai puţin teve şi mai mult scos capu’ pe geam, artificialilor.

Mă enervează recomandarea la chestiile de pe net “trimite la un prieten”. Trimit la cine vrea pula mea; şi la un duşman şi la un om care nu îmi stârneşte nici o trăire în nici o direcţie dacă vreau. Cine pula mea eşti tu să-mi zici cui să trimit?

Eu nu m-am simţit niciodată proaspăt. Un produs te face să te simţi proaspăt? Fă-te salată! Prospeţimea nu se poate aplica la oameni pentru că nu e o calitate dobândită. Anumite chestii pornesc prin a fi proaspete ca apoi să se strice iremediabil. După ce s-au stricat, nu le poţi face proaspete iar. Mere, lapte, carne. Chestiile ăstea nu alternează. Ei bine, pizda nu e pe lista asta. Orcât de parfumat e tamponu’, n-o să te simţi proaspătă de la el. Poate curată. Nu se pune suc de roşii în salata de ton.

Problema cu încălzirea globală nu este dacă e reală sau nu. Problema este dacă îmi pasă. Răspunsul e nu. Absolut deloc. Am rahaturi mai bune de făcut decât reparatul greşelilor altora. Şi chiar în situaţia în care am crăpa toţi, nu e trist. E selecţie naturală. Viaţa va continua cu paianjenii gigantici radioactivi care vor galopa deşerturile nesfârşite.

“Doriţi şi o pungă?”
“Nu, în pula mea, scot cuţitul şi dau o gaură pe mijloc la toate chestiile pe care le-am cumpărat, apoi mi le înşir pe pulă ca pe mărgele, o ţin de cap şi le car aşa! Mulţumesc!”
Ce fel de întrebare îi asta? Vânzători idioţi. La Angst te întreabă ca să te taxeze cu încă o mie de lei pentru pungă. Mare mârşăvie. Muie angst. Chiar vreau să-l găsesc pe inteligentul de la marketing care a considerat asta o idee bună. Cum a spus el tacticos la şedinţă:
“Am găsit o metodă să facem 0.001% mai mulţi bani şi să arătăm ca ultimii iudei odioşi şi ahtiaţi de profit în acelaşi timp!”
Şi toţi l-au aplaudat.
Aş vrea să-l găsesc şi să-i fut un genunchi în ureche. Nu e de bani, e de gest. E ca şi cum ţi-ar taxa sarea şi scobitaorea la restaurant.

Cât se înjosesc unii pentru un profit nesemnificativ. Dezgustător.

***

Comentarii (154)

  • Zuanna spune:

    Dar emisiunile alea cu pizde proaste blonde siliconate care zbiara la telespectator sa dea un telefon nu te enerveaza ? Pfoa, pe mine da. Si inca al naibii de tare. Si nici macar nu ma uit la TV !

    Pungile ar trebui sa fie moca, doar cumperi din magazinul respectiv. Le faci un favor.

    …Din seria cacaturilor nesemnificative care ajung sa te calce pe nervi la un moment dat si sa-ti strice ziua. :))

  • dodoasca spune:

    Vezi ca mai sunt si semi-corporatisti. Aia de merg cu transportul in comun la birou.

  • Etherfast spune:

    Vezi că aia cu punga e o nouă eco-taxă introdusă de guvern. 2 bani per pungă. Nush ce p*la mea…

  • dodoasca spune:

    Ecotaxa e bagata ca sa nu mai existe nici un dubiu. Toti trebuie sa ceara bani acum pe pungi. Fara chestii gratis.

    Iar treaba cu cerutul de bani pe punga a fost si inainte de ecotaxa pentru unii.

  • N3ssaj spune:

    asta cu pungile la supermarket e trista rau, in orice magazin mic daca cumperi un produs minuscul iti da o punga si un zambet dar la un supermarket dupa ce ai cumparat 2 sticle de suc 1 de ulei 5 kile de detergent si 101 alte minunatii indispensabile gen chipsuri cafea si ciocolata ajungi la casa, ti le incaseaza si te intreaba la sfarsit daca doresti punga.. lol!? nu o sa le pun in buzunar..

    Si pe inteligentul ala de la marketing as vrea sa-l cunosc si eu, la supermarketul de langa mine vre-o 3 ani or dat pungi dinalea de unica folosinta transparente rau care nu stiai exact daca poate duce o sticla de cola si o paine sau nu, acum s-o schimbat conducerea si or pus 1000 d lei pret pe aceleasi pungi… COME ON!

    oricum cele mai de coma sunt babele care stramba din nas cand le cere bani `pe pungi si a doua oara vin cu pungile (aceleasi mai rau de transparente) de acasa si le zambesc vanzatoarelor cand le intreaba daca vor pungi parca au invins sistemul cu mia de lei economisita..

  • andrei spune:

    e! io plec in australia sa ma joc cu cangurii. Aia nu au nici TV, nici pungi si nici nu le pasa de vreme. Ce pula mea. De tot. Cine vine cu mine?

  • Decebal spune:

    De acum sunt obligati sa puna pret pe orice punga. In plus, sunt obligati sa vanda pungi biodegradabile. Tinand cont ca producatorii de pungi nu s-au apucat peste noapte sa produca pungi biodegradabile si exista un singur institut in Romania care poate atesta o punga biodegradabila, comerciantii vand pungi normale. E si asta un lucru bun. Parca nu-ti mai vine sa arunci punga pe geamul masinii…

  • giapapadia spune:

    pe mine ma enerveaza oamenii care zic ca nu mai vin in oras ca o sa ploua. de parca ar fi ploaie acida.

  • Pungashu spune:

    Exotaca aia e ca sa te descurajeze sa iei pungi. La mine a mers, in sensul c-am loat o punga mare de rafie si merg cu ea peste tot. Mi-am pus si cheile la ea, e un fel de breloc frumos.

    Good rants, dar sunt si corporatisti care folosesc RATB. Si cand stau in statie, e bine sa aive fular daca bate vantul, umbrela daca ploua si chiloti pe ei, sa nu li se frece de denimu de la blugi.

  • cristi spune:

    unii au fost mai destepti si au marit preturile cu 1000 lei, ca sa nu-ti mai ia bani pentru orice bullshit :)

  • jazz4 spune:

    pe mine ma enerveaza toti prostii care primesc un pont (cum a fost pasaju’ tau din post) si apoi povestesc ce li s-a intamplat lor similar…da-va dracu’ de cretini, toti stim cum e cu pungile, cu accizele, cu taxa impusa de guvern, ni s-a intamplat fiecaruia dintre noi cate ceva, ar trebui sa insiram acum fiecare experienta lui?…v-a spus omu’ ceva haios, ziceti si voi ceva haios nu prostii de apar prin toate ziarele…andrei, eu vin cu tine-n Australia ca astia p’aici sunt prea imbecili

    bai Radule, ca nu ti-am mai zis de ceva vreme, schimba ba si tu security codu’ ala cu niste tatze pe care sa clicam, o mecla de’a lu’ Basescu sau chiar de’a ta in care sa futem cate un pumn sau o petarda…fii si tu mai flexibil

  • tudor spune:

    nici mie numi place ideea cu pungile de la angst, sunt niste evrei prosti, vb ta. Cat despre ploaie, pot sa zic ca ma intereseaza, ca sa stiu daca fac azi primul picnic din viata mea. Poate vreau sa stiu si eu din care kerosen folosesc, ca sa arda focul sau daca fac supa sau mici. Iar daca ploua, fac un cort din pungile alea de la angst, din care am o suta. Parerile mele..

  • dodoasca spune:

    Buna ideea cu Australia ! Faci cinste cu barca sau biletul de avion ? Ca vin si eu acolo.

  • cristi spune:

    BAAAAAA da si tu te trezesti cand ma culc eu BAAAAAAAA la asta nu te gandesti specialule? Hai ca iubim oricum ‘te dreq!

  • sclipi spune:

    ideea e sa nu mai arunci pungile si sa vii cu ele de-acasa, ca sa nu murim de epuizare de resurse

  • Rin Tin Tin spune:

    Ideea e s-avem o punga in care sa ducem gunoiul, pe care s-o spalam dupa aia (cu lumina stinsa, ca sa nu sporim incalzirea globala), sa o tinem in bucatarie unde sa fie colonizati gandaci de bucatarie in ea, pe care sa-i indepartam cu blandete atunci cand, tot cu lumina stinsa, ne ducem la cumparaturi. Cum care lumina? Aia din capul nostru.

    Da-va-n pula mea.

  • dodoasca spune:

    Dar prezervative biodegradabile cand fac ?

    Tot o ard aiurea cu pungile… ce ? Prezervativele nu le arunci tot afara ? Cand futi in cort la munte sau la mare. Unde cacat arunci prezervativul ? Si acasa cand futi, nu-l arunci pe geam ? Sau sub pat daca esti in graba :)

  • Daniela spune:

    io am pierdut meteo de ieri dimineata. insa, pentru ca nu mi s-au intarit sfarcurile la fereastra si nici n-am observat formatiuni pufoase, nu mi-am luat fularu’ si nici palariutza indie. prin urmare, ieri dupa-amiaza, dupa parcurgerea distantei hilton-unirii via universitate, am ajuns intr-o buda sa-mi storc sutienu’.

    stie cineva cand/daca se da in reluare meteo de ieri?

  • nedormitul spune:

    pulăpizdăcăcatmuielabă
    scuze, am simţit nevoia să mă defulez un pic, acuma trec iar la treabă.
    796153

  • cristean spune:

    Da-l mai departe te rog! Un tanar are urgenta nevoie de heroina !! Merge si niste metadona – sau niste bani ! Salvati o viata! LEONARD 0724.123.456. Daca stergi mesajul asta, jur ca nu ai inima!

  • Moby Dick spune:

    Ce adunare de puletzi!

  • moshulik spune:

    Semizeule, invata-ma cum omor un caine care ma enerveaza. Vezi cum formulezi, sa nu apara flood de unici sa omoare serveru :D .

  • Thanata spune:

    Bai cat de tare e Nedormitul!! Casc gura pe aici de vreo cateva zile si in fiecar zi are ceva interesant de spus! Mie-mi place sa citesc ce spune ca e ca o gura de aer proaspat dupa comentariile unsuroase si pulosugacioase de la Dono. Am vazut io cum useru’isi alege id-ul in raport directcu iq-ul. Cu cat e iq-uu’ mai mic , cu atat diminutivu mai gretos: de exemplu Marmotzica, Eminusa, Crocoditza. Eu le-as sfatui sa aleaga si Pulicica, Lindiceaca, Pizduliciutza, Scrofisoara samd.
    Bai asta, Nedormitul… se vede ca e om stresat! Pai daca nu doarme?? E si normal! Si chiar ca vine la pitici in vizite sa-si verse si el oful. E loc de refugiu, loc cu verdeata..ca pe la donoet. comp…ma cam ia cu greata!

  • jimerino spune:

    deci! am exclamat „deci” doar pentru ca simteam nevoia, nu urmeaza vreo concluzie. ba, sfarsitul asta al lumii nu e mare deranj, dar sa se produca dupa niste norme. ala cu incalzirea nu e bun. trebuie ceva monstruos din care sa ne ducem pe pula toti intr-un interval de 5 minute. ca sa nu existe invidii. explozie zic eu c-ar fi cel mai bine. nu de alta dar la inundatie e nasol, mor inecat, ma albastresc, pula mea. eu vreau sa fiu frumos cand ma…stai ma ca n-are cine ma ingropa. mi se rupe pula, sa vina!

  • Dormitul (anti-Nedormitul) spune:

    Pe mine ma enerveaza Nedormitul. Se potriveste pe blogul Simonei Tache, cea mai plictisitoare bloggerita nefunny din tot Universul. Ba chiar si din Romania!

  • teli spune:

    da ce dracu s-au strans toti gigeii acilea? O.o

  • dodoasca spune:

    @dormitul

    Pula mea, nu toti ghicesc ca tine.. in fund.

  • cristean spune:

    @dormitul – si vezi ca mai ai un coleg, i-am vazut io firma scrisa cu spray pe un bloc din colentina: „ghicitor in laba”.

  • uP spune:

    Cat de tzaran sa fii sa-ti scoti prezervativul in pat, sau in prezenta partenerei? Nu mai zic cat de tzaran poti fii ca apoi sa-l arunci pe geam sau sub pat. Nu te-a invatat maica-ta ca a-ti scoate cauciucul de pe pula intinzand mazga peste tot, e la fel cu a te sterge la cur de cacat de fata cu prietena ta? Cum ar fi daca ea s-ar sterge la pizda in repetate randuri si tu sa te uiti ca prostul la ea? Cacaciosilor. Mi-e greata de tzaranii oraseni.

  • Concurenta spune:

    @Cristean: sunt aici pentru a te lamuri, pentru a nu trai cumva intr-o eroare perpetua, care ar putea dura, nu stiu, zic si eu, pana ai muri? Ghicitorii in laba nu sunt colegii mei, nu au nimic de-a face cu mine, sunt pur si simplu alti oameni. Si nu e doar unul singur: sunt multi. Toate cabinetele medicale au de exemplu locuri de analiza a spermei (se numeste spermograma) unde se poate ghici cu sanse destul de mari de apropiere de adevar mobilitatea spermatozoizilor, numarul lor si alte caracteristici. Sperma aia se obtine facand laba, dupa cum, poate, ai ghicit. M-ar interesa poza sprayului din colentina, e un subiect fascinant si as vrea sa scriu despre el.

    @Dodoasca: da.

  • nedormitul spune:

    scuze că revin, am uitat ceva: pîrţ. am mîncat fasolică şi voiam să dau afară şi ofuleţul ăsta. dacă îmi vine să vomit vă anunţ. mersi, pa! :)
    499915

  • Nyu spune:

    Faza cu taxarea pungilor de plastic nu e hotarata de marketuri, s-a dat acum vreo luna-doua hotarare de la Guvern cum ca nu mai au voie sa le dea gratis la oameni, „ca daca se dau gratis lumea ia cu bratu’ si le arunca si poluam mediul” bla bla. Deci au scos ei din capusor solutia inteligenta ca daca le vand cu cate o mie,doua,trei lei nu le mai ia lumea si nu mai poluam mediul. Genial,nu? Ei sunt convinsi ca e genial.

  • cristean spune:

    acuma, sa-ti raspund si io la tot ce-ai zis e ca si cum ti-as explica gluma si nu se face. da’ sa stii ca poza ti-o fac prima data cand trec pe acolo, chiar exista grafitti ala acolo, nu glumesc. si ti-o trimit, ca merge la tine pe blog;)

  • Neghicitor in laba spune:

    Daca ai explica gluma, ar fi o chestie atat de neasteptata si de absurda, incat ar deveni instantaneu funny!

    Ca sa trimiti poza, da un meil la irefutabilul la gmail punct com.

    Scuze de intrerupere, continuati, baieti!

  • Nastase Alexandru spune:

    Hai ca sunteti culmea!! Acum vreti si pungi moca??? Nu stiti de taxa de mediu pentru pungile de plastic?? Si cu meteo, esti tu impotriva tuturor,pentru ca de multe e chiar folositor. Oricum esti cam taran :)))

  • dodoasca spune:

    Mi se intaresc sfarcurile cand sunt facut tzaran.

  • Gogu spune:

    Pe mine ma enerveaza cel mai tare la chestia cu pungile, faptul ca dupa ce ca dau bani pe ele, mai si defilez prin tot orasul cu logo-urile lor colorate strident imprimate pe pungi. Dau bani sa le fac tot io reclama.
    Dar ce dulce-i razbunarea cand ma duc la Carrefour cu provizii de pungi de Real sau de Metro si viceversa!… Fac casierele niste fete, de parca ar fi devorat instant o plantatie de lamai. Manca-mi-ar pula.
    Oricum, sunt de acord cu vocile care spun ca nu e vina lor ca cer bani pe pungi. Asta e, avem niste conducatori de cacat cu cacat in loc de creier.

  • TriplaSeaca spune:

    Uh, meandrele banalei lumii contemporane! Ei bine cand ne faci soshial un-auernes.

  • Nora spune:

    Este foarte bine ca cer bani pe pungi. Ar trebui chiar sa ceara mai mult ca sa se simta intr-adevar. Innebuneam cand vedeam inainte, cand erau gratis, cum inhatau cucoanele teancuri de pungi, mult mai multe decat aveau nevoie de fapt. Probabil voiau sa le faca un cadou frumos rudelor de la tara, habar n-am. Faceau parte din aceeasi categorie cu cei care furau creionasele alea de la IKEA.

  • Tase spune:

    Aveam odata un vecin pensionar care spunea ca o sa ploua atunci cand il manca uurechea dreapta. Da la cat era de nespalat, daca ne luam dupa el aveam anotimp musonci tot anul.

  • Alexand spune:

    Oda tie, o, tu, Mircea Badea al blogurilor!

  • Carcotasu spune:

    Bai sa stii ca eu sunt de acord cu taxatul pungilor. Adica au hotarat ca pungile nu se vor mai da automat la casierie. Astfel sper sa scap de toti cacatii care cumparau o bere la pet si luau 30 de pungi acolo, doar ca sa fie. Probabil ca-si faceau provizii strategice. Pana la urma sunt doar niste pungi, nu paine, nu apa, nu conserve. Iei doar cate ai nevoie. Vreti pungi, platiti-le. De unde si pana unde sa fie moca?

  • andrei spune:

    Nastase Alexandru suge pula. Stiu eu sigur. L-am vazut. Parol!

  • Succubus spune:

    Nedormitul a atins gradul maxim de lame-ness: dedublarea pe blog, vorbirea cu el insusi, copy-paste-ul security-code-ului in post.

    Lasa-neee, lasa-neee!

  • andrei spune:

    A! Sa nu va prind in Australia ca ma supar si pun cangurii sa topaie pe voi.

    @Daniela: mai fata, eu nu am termometru acasa. Ai putea tu, te rog sa treci pe la mine dimineata inainte sa plec la cooperativa, sa-mi testezi si mie putin aerul cu ale tale sfarcuri magice? Te platesc, samorio! ASL pls

  • danko cvetic spune:

    219797
    tuturor celor ce vorbesc despre pungi: foarte bine, dati-i inainte!
    in juma de an o sa vina un psiholog care va explica cit de important este sa vorbesti despre pungi.

  • jimerino spune:

    ce andrei gheorghe ma? ce pula mea aveti toti azi?

  • cristi spune:

    ba pitici, cred ca ti-au gasit pustii blogul, ai belit-o coaie.
    NU MAI COPIATI Security Code: in mesaj ma dor ochii de la el si in plus va pot hacui calculatoarele folosindu-ma doar de el, de ceva matreata de la coaie si de o unghie neeagra cazuta de la un urangutan.

  • Daniela spune:

    a venit primavara! :) oare cum o fi vremea maine?

  • Gogu spune:

    @ Gogu impostoru\’ de mai devreme: bai sulica, poti sa le cari si\’n cur si sa le caci acasa ca tot nu ne intereseaza dar macar ai bunul simt sa iti alegi un nume care n-a mai fost folosit.

    revenind la berbecii nostii de toate zilele corporatisti sau nu cred ca mai bine facem o analiza a sincretismului de fronda paradoxal care-i face pe bucuresteni sa se imparta in inghititori de shaorma , de pizza sau sarmale. Putem sa spunem ca exista si categoria bonus care nu inghite si doar scuipa ( zeama de shavorma bineinteles). tu al de belesti ochii la textul asta in ce categorie te afli ?

  • abc spune:

    genunchi in ureche, cot in ochi, pumn in gat…

  • canadianu' spune:

    @gogu de la 1:03 pm on March 11th, 2009
    sugi pula, mancami-ati toate pungile nebiodegradabile pe care le aruncati unde vi/nu vi se scoala, ca e moka, ce plm, un datum, gen. scrie si la cartea cartilor, da’ n-o gasesc acu sub teancul de ziare sa va zic exact unde

  • B spune:

    ba, mi-e lene sa citesc toate commenturile, dar:
    taxa pe punga e obligatorie. ca ar putea s-o plateasca supermarketurile pentru noi e una, ca oricum dai 20 de bani ca doar n-o sa le duci insirate pe pla ca Radu (deci problemele ecologice nu se rezolva) e alta, iar ca unii cereau si inainte, e FOARTE BINE. Normal, e greu sa iei o plasa de-acasa, da’ faci nazuri pentru 20 de bani in plm, ‘v-ar lenea a reacu de zgarciti. Ca ala care baga un nasture in slotul pentru moneda de 50 de bani la carucior in supermarket, ba saracule, o iei inapoi cand duci caruciorul!!
    daca a mai zis careva, astea mai sus, bine. daca nu, mi-e la fel de 0:0, adica scor nul, adica indiferent :P

  • Qiu spune:

    Cica dinozaurii comunicau intre ei. Dezvoltasera un limbaj inteligent. Au disparut. Noi nu o sa disparem ca specie deocamdata. Pana nu descopera cineva cum e cu comunicarea asta io zic ca putem linistiti sa cumparam pungi de plastic si sa le aruncam pe campuri si prin paduri. Macar atat putem face si noi pentru posteritate. Poate se va interpreta ca o initiativa de comunicare cu viitorul. Asta ar fi singurul pericol la care ne-am expune. Dar ce pot face aia din viitor? La un calcul foarte simplu eu zic ca nu avem nicio problema. Nici aici, nici in general.

  • giapapadia spune:

    ahah, jim, de data asta reactia ta a fost savuroasa. radu, deci aveai user pe andreigheorghe. ro : )) si totusi, sarmana marciuc :(

  • Ghicitor In Fund spune:

    Domnisoara, eu am scris aia, nu Radu.

    Fa-mi un test de paternitate.

  • Emi spune:

    Mai tati… fara suparare, sau daca este, se mai intampla…

    Felicitari pt blog, este unul dintre cele mai tampite; nu am stat sa il citesc pe tot cu toate ca ai un fel foarte frumos de a spune lucrurile dar aberant. In primul rand ca femeia aia care iti prezinta meteo nu este platita acolo sa iti zica doar 5 grade si gata preda stafeta, trebuie sa umple si ea spatiul acolo si doi la mana ai ceva dreptate aici cand spui „mănânc căcat” pentru ca noi telespectatorii avem intotdeauna o a doua varianta, in cazul in care meteo sau horoscop chiar nu ne intereseaza: butonul de la telecomanda ce schimba canalul

  • giapapadia spune:

    ma mir ca ai gasit meteo cu tanti in varsta, apropo. chiar zilele trecute vorbeam cu cineva despre faptul ca in romania la stiri si meteo le alege dupa looks si ca in strainatate (in franta cel putin) nu se mai gandeste lumea la asta cand angajeaza. sau probabil ca da, dar nu e ridicol de evident. gen kelly bundy la teve.

  • George spune:

    @nessaj si radu: sunteti pamant, am mai mult creier in capu’ puli decat voi. iti cere bani pe punga si te intreaba daca o vrei tocmai ca sa te incurajeze sa vii cu ea de acasa ca sa nu poluezi si sa umpli degeaba orasu de gunoaie de fiecare data cand iti iei tu un prezervativ de la supermarket. si sunt obligati sa faca asta nu e nici un marketing ma loazelor. gaoaze proaste.

  • andrei spune:

    Tre’ sa ma exprim. Nu se poate altfel. Cangurii m-au influentat. Ah!

    @Daniela: Mai fata, de ce ma tentezi? ASL pls!

    @Gogu: Eu unu sunt unul din cei care se afla in categoria matii mai pulica. Da! M-am atatcat. Si ce pula mea? Sa ma sugi. Eu vreau sa-i vad tatele Danielei, poate chiar sa le ating. Problem? Mori cu punga cur cacanare!

    @Ghicitor in fund: Fute si tu o femeie sa vezi cum e. Te rog!

    @ABC: Vrei si tu? Hai zi.

    @B: Esti un prost. Stai jos.

    @Qiu: Ce-ai ma cu dinozaurii? Mancate-ar tirexu sa te arda.

    @Emi: Te rog sa mori.

    @Nedormitule: Probleme de personalitate, ceva?

    @Radu\Violatorul de pitici: Te distrezi? Eu da:)).

    Gata. O bere si am terminat pe ziua de azi. Saru’mana!

  • Sorana Tractorista spune:

    cica ploua in punga

  • andrei spune:

    Pai da, mai si ploua. Daca te pisi in ea. Alta varianta ar fi sa ii faci nod si nu o mai ploua. Tre sa fii putin tampit sa te ploua in punga. Da.

    Tractoristo, tu cum tenstezi temperatura? Tot cu sfarcurile? Da sa vad. ASL pls:)).

  • perseu77 spune:

    sunt curios daca alde labagiul ala informatic, Cioclu sau cum pana mea il mai chema l-a mai prins pe Radu la Universitate, precum ameninta acu vreo saptamana… daca nu i-a spart muia si l-a dezbracat macar i-a supt cucu???

  • yoz spune:

    posturi de genul asta si ghidurile sunt dupa parerea mea, cele mai tari mostre de „scriitura online” de pe tot internetul asta de cacat. si in plus e foarte practic: o sa mi scot femeia pe balcon si apoi ii studiez sfarcurile intr-un mod stintific.

  • T4U spune:

    @ all.
    V-as fi replicat tuturor, dar nu.
    M-am razgandit.
    Va tratez cu acelasi respect cu care ne-a tratat
    zdreanta aia de Radulescu(?) … mihaela(lmao).
    Pariezi cu capu’ … pulii…
    ca habar n-aveti
    ce zeama suge Ilan Swartzenbergebier si
    DE CE TOTI jidveii divorteaza…
    toti sunt divortati… (nu-i asa?)
    (pizdele stiu mai bine, ca astea vor ceva exotic)
    Dar ma scuzati de intruziune…
    continuati pe tema penibilei pungi de 10 bani…
    BTW… Radule, mare intrigant esti, nene.
    Maxim respect.

  • Tudor spune:

    asta ne-a dat fatality. te respect, may 0mega ce esti. mare om mare valoare. din 20 de cuvinte, 18 le-ai visat aseara

  • Pestele_in_cuib spune:

    Da, de parca ti-ar face o favoare cand vanzatoarea iti da o punga gratis.

    „Bine, hai nu mai imi da nici un leu”
    „Multumesc, o sa ejaculez in aceasta punga in memoria dumneavoastra”

    Oricum, punga are utilitati practice foarte bune

    1.Poti sa te pisi in ea
    2.Poti sa te caci in ea
    3.Poti sa i-o pui tarfei pe fata cand afli ca ti-a luat banii
    4.Probabil ceva scarbos intr-o maniera excitanta si nemarginita

    Deci muie cu cacat

  • Patitu spune:

    Esti frustrat ca o pizda azi. Nu mai scrie de-ampulea, sau forteaza-te mai rar.
    Bafta.

  • doruldezid spune:

    nu am citit ce au scris ajtilalti, da’ aia cu pungile e lege, bro’. nijte cretini s-au trezit intr-adevar, da nu sunt aia de la angst, nici de la carrefour, ci nijte politicieni care au zis ca salveaza natura daca te pun sa platejti punga. e lege, mancati-as, ca sa nu mai dea pungi moca, ca vine ma-ta si mama si ia cu bratu, sa isi puna acasa zdrentele in ele, si gunoiul si pe tac-tu si pe tata, dupa ce il ciopartesc si au chef sa il faca sa dispara ca elodia.
    uau ce sinapsa am facut. din cauza lu’ elodia nu ne mai da ajtia pungi bre! ca sa nu mai ingroape alde cioaca fete inocente in pungi de un kil de plastic. elodia e de vina, elodia e peste tot!

  • Pestele_in_cuib spune:

    Ce ne mai caca mintea pe-aici…

    Ca tot veni vorba de cacare, eu zic sa ne cacam in sus.

    Sansele ca aceasta lege sa fie modificata sunt relativ egale cu sansele ca Tanti Rodica de la parter sa citeasca Leszek Kolakowski – „Dezbatere în jurul unei lucrări fundamentale despre geneza marxismului”

  • andrei spune:

    @T4U: Cine e Ilan Swartzenbergebier si de ce o sugi atat de des?

    @yoz: Tu nu ai femeie. Fa-ti! E un ordin. Esti un luzar. Mori in pisat de fata mare ma!

    @Tudor: Vorbesti singur sau ce?

    @Pestele In Cuib: 1 e de la mine. Te inteleg.

    @Patitu: Idem Tudor.

    @Roger: Muia nu se suge, se face. Tu nu esti muist dar ai vrea sa fii. Muie tie pana la renastere.

    @Doruldeziz: Stim ca ti-o iei in dos prin cuc. Nu te da stiutor ca au mai facut-o si altii. Mori!

  • Vifor spune:

    Andrei, spune te rog ca esti beat sau ceva, altfel nu e in regula cu tine.

  • T4U spune:

    @ ANDREI
    ” @T4U: Cine e Ilan Swartzenbergebier si de ce o sugi atat de des? ”

    imi cer scuze… comentariul meu nu-ti era adresat.
    poate… adica sigur nu mi-ai inteles insolenta.
    da si tu un sarci pa gugal despre ala.
    da’ da-l pe seif sarci. sa n-ai surprize.

    si,pe de alta parte…
    de unde stii tu asa sigur cat de des o sug eu?

    Respect, din nou. Pt Radu, desigur.

  • andrei spune:

    Aaaa, deci recunosti ca o sugi. e ok, dpmdv. dar nu o face des ca am inteles ca poti sa faci cancer la laringe sau ceva de genul. Oricum Comentariule meu iti era adresat tie si stiu ca al tau nu imi era adresat. imi place doar sa fac misto la fel cum mi-ar placea sa-i vad sanii Danielei. of. Nimeni nu ma intelege. Imi las parul intr-o parte si-mi tai o vena. Mori TAU!

  • giapapadia spune:

    ahah, am fost proasta cica atunci cand am zis sa renunti la atacuri la persoana. e mult mai amuzant sa faci small jokes. in plus, lumea se omoara acum pe pungi de plastic. priceless.

    altfel, doruldezid o ia prin cuc , a fost si ea pusa la punct :)) e haios andrei asta, perseverent. imediat se demascheaza si e ghicitorul in fund,ca ne-a mai pacalit asa de vreo 3 ori. oricum aici castiga ala cu cea mai buna injuratura. ceva asemanator cu concursurile de scuipat.

  • Daniela spune:

    @andrei or whoever you are
    deja ma plictisesti. asa ca iata: 75C si uneori 75B (depinde de producator). forma: aprox sferica. consistenta: ok (ma ajuta varsta). miscarea sfarcurilor la schimbarea pozitiei mainilor de la pozitia „pe langa corp” la „palmele dupa ceafa” < 15 grade. daca te ajuta imaginatia, bravo. daca nu, give up, ca ma poluezi ca pungile alea de plastic de 0.2 ron.

  • psi spune:

    cei care au vorbit despre pungi: multe lucruri importante din viata lor incap intr-o punga.
    cei care nu au vorbit despre pungi: au mai multe sanse.

  • Octogon spune:

    Ma cat am stat si mi-am belit ochii mai ceva ca pula la blog …am constatat cu uimire ca nu are zgomot ….baga si tu ceva galagie pe el ca parca citesti altfel …cand oracaie cineva …vezi nu baga vreun cor de broaste mai bine baga si tu ceva din alea care au voce frumoasa cand se dezbraca ….in rest …m-am uitat la meteo si am constatat ca e vremea sa imi bag pula …uite asa de dragul vremurilor

  • Octogon spune:

    si legat de punga pulii …punga aia e buna sa bagi capu’ in ea si sa vezi cat aerare in ea …dar sa o legi bine in jurul gatului …de ce imi cere bani pt ea …ca asa li s-a sculat la guvernanti sa ia bani ca cica punga ecologica …cand o sa avem noi pungi ecologice mutam romania in franta si o sa avem si noi ce numai ei .Pana una alta …pungile astea de la noi sunt smechere contin metale grele nu-s biodegradabile deci merita toti bani nu gasesti asa ceva in toata europa deci suntem foarte pulosi de felul nostru si plus ca daca nu ai prezervativ dai la buci cu punga e o senzatie unica de catifelatie si bunastare a pulii…incalzirea globala …da exista e reala si vine de la incalzirea gloabelor .
    Bai nene e criza financiara …dispar bani …nu o sa mai avem bani.In cazul asta e grav rau …nu stiu exact de ce dar asa zice turma asa zic si eu ,romanu e ca” o aia ” ii place in turma ….puuuula mea o gramada de comentatori de specialisti de analisti intelectuali frustrati oameni care vor sa fie liberi dar le e rusine sa spuna in public .puuuuuuuula mea

  • giapapadia spune:

    stati calmi ca nici in franta nu sunt pungile gratis decat la carrefour sau ceva similar. in magazinele mari alimentare unde mergi sa cumperi de toate atunci cand ti-e lene sa mergi la periferie sunt pe bani. no, dar acuma nu va sufocati in puli doar din cauza asta! nu-i tragedie, omul a facut niste glume.

    adevarat ca lipsea un soundtrack cu fasait de pungi si frunze, sa fie mai boem.

  • dezna spune:

    bah vitzel, esti varza!
    1. nu-ti place ca li se da boilor ce au nevoie, adica niste rate dezbracate care sa le spuna orice prieteneste. e cerere bre, asa se zice.
    2. nu-ti place ca li se induce subliminal pet-arzilor si pung`asilor care umplu de la paduri la maidane cu chestiile alea utile de se baga in ele cumparaturile sa mai ia la purtator cate un recipient textil sau cum o fi, dar nu de o eterna unica folosinta.

    incearca sa te definesti: anarhist sau comunist?

    ps: ce legatura au pungile cu tzatzele? spune-i unui labagiu care iti cere sa-i povestesti ultimul tau vis pornografic structura atomului…

  • giapapadia spune:

    concurs am zis? mai poate fi asemanat si cu restaurantele alea japoneze si grecesti unde spargi farfurii sa te descarci de nervi. numai ca aici nu platesti. aici intra omul, striga pula! , muie! si apoi repede toate combinatiile care ii vin pe gat, cat mai scarboase si originale, ii face pe restul prosti si iese fericit ca e un om liber si nonconformist.

    si din haosul asta de oameni care se straduie sa injure cat mai feng shui si mai cu rautate, unii cu tine si mai putini pe tine, mai iese si shou. mai ales cand textul e stand-up comedy gen si nu cancan.
    e deci un fel anarhist-comunist, caci nu s-a definit inca pe sine. dar nu vrea sa spuna ca dictatorii is mai simpatici. o arde cu ideologii :)) nici nu sesizati trecerea subtila de la galeti de tzatze la pungi cu tzatze. asa incepe ratia. poftim o noua controversa. nu avem inca tzatze ecologice.

  • Moby Dick spune:

    plm, de cand se cumpara pungile, nu se mai arunca pe-afara, da-i plin pe deasupra dulapurilor din bureau. ce frumosss

  • Irina spune:

    Nu se pune sos de rosii in salata de tooooon =)))))))))))))
    =)))))))))))))
    E cea mai tare propozitie din tot blogul asta. Ar trebui sa fie statement il loc de „Noi punem CUL in testiCUL.”

    PS: treaba aia cu punga e o eco-taxă introdusă de guvern, conform legislatiei europene or stuff…Nu are Angst-ul nicio vina….:)

  • Pestele_in_cuib spune:

    @giapapadia – Pungi cu tate – asta suna ca un fel de fetish bizar.Ar trebui introduse in sex-shop-uri.

    „Veniti!!! Veniti de luati pungi cu tate!!! sunt foarte ecologice!!!”

    What’s next, pungi cu pizde?

    Si daca tot e vorba de chestii enervante, ma enerveaza fetele care zic „sa-mi bag pula”

    „Sa-mi bag pula fata, ce m-am enervat azi”
    „FA proasto, singura interactiune fizica pe care o poti avea cu pula e in gura”

    Si desigur, voi induce inca odata procesul fiziologic de muie cu cacat

  • Qiu spune:

    @ Andrei: La ultima ejaculare neuronii tai au profitat de sansa si au tasnit in lumea larga?

    Sau la prima?

    …nu, nu e nevoie sa-mi raspunzi. Gen.

  • Thanata spune:

    @Pestele_in_cuib Sa-mi bag pizda, ce m-ai spart! Vad ca esti invatat sa o sugi aiurea..dar sa stii ca noi fetele ne mai putem baga pula prin diverse locuri..in fucntie de imaginatia partenerului si disponibilitatea noastra. Iti sugerez sa te mai relaxezi nitel si sa incepi sa o iei si in cur….sa nu mai fii asa constipat… Abia atunci vei invata ce inseamna muie cu cacat..pana atunci poti doar sa visezi la asta si sa ti-o iei la laba pe-aici..
    cat despre intrebarea ta, cum se vinde pizda, eh aici nu-i asa de simplu… Fiindca vorbim de o esenta tare..iar astea se obicei se vand in sticlute mici. Mai ales incapatorilor nu le-as recomanda pizda nici macar cu lingurita..asa ca poti sa o comanzi la pipeta…sa nu mori dreacu de inima avand triplu orgasm. Pentru avansati se vinde la bucata..ambalata in string comestibil, deci perfect reciclabil…ei cand se recicleaza poti sa aapri tu din nou in lantul trofic..si sa mai iei o data muie cu cacat…

  • Thanata spune:

    @Pestele_in_cuib Si sa nu uit..pestele de la pizda se-mpute, asa ca iti recomand calduros sa-ti schimbi nickul in Pestele_in_cur

  • cos spune:

    Comerciantii sunt obligati acum de stat sa taxeze orice punga pt a descuraja cumpararea lor pt ca nu-s pretenare cu mediul. adica te incurajeaza sa aduci punga de acasa. iar femela te intreaba daca nu vrei una pt a te pune la curent ca e necesar sa platesti. tu n-ai observat ca peste tot se cer acum bani de punga?

  • kamy spune:

    In afara s-a bagat taxa pe punga de plastic ca sa descurajeze folosirea lor. Si a mers. La noi te pune sa o platesti tu. Go figure.

  • andrei spune:

    Ma simt responsabil si trebuie sa fac asta din nou. Nu promit sa fie ultima oara.

    @Gia Papadia: Ma iubeste? Nu ma iubeste! la puterea „n”. Esti putin geniala. Rili.

    @Daniela: 1) Nu-s laba-n cur ghici ciuperca ce-i. Sunt andrei si atat. Am mai comentat si pe la alte posturi pana sa existe laba-n cur ghici ciuperca ce-i; 2) Gluma nu are limite; 3) Te iubesc; 4) ASL pls.

    @Radu: Irina vrea sa te futa. Fa ceva.

    @Octogon: Ce esti ma asa patrat?

    @Dezna pentru Radu: Tzatzele sunt pungi in sine in perioada de lactatie. Nu mai fi asa stresata. O sa gasesti un barbat sa te futa, eventual. Trust me. Cius!

    @Peste in Cuib: Esti bolnav.

    @Qiu: Nu. Neuronii mei sunt statici. Dar daca ar pleca undeva, ar pleca goniti de alcool direct in gura ta mai penis. Te scuip. Gen.

    @Thanata: Stii ca m-am gandit si eu la asta? Gand la gand. :X=love

    @All: 1) Vedem si noi stirile, citim articolele din ziare, cateodata. 2) Pana si un aurolac are bani de o punga.

    @andrei: Nu-s laba-n cur ghici ciuperca ce-i. Deja ma crizez.

  • dodoasca spune:

    Andrei, lasa fetele in pace ca sunt obisnuite sa manace cate doi copii ca tine la micul dejun. Ar fi pacat sa te pierdem. Va trebui sa tinem doliu national dupa aia iar cu criza…

  • Qiu spune:

    @Andrei: Sunt o lady, recunosc. Saliva ta a nimerit fix intr-un penis virtual. Oricum ai lua-o. De fapt ti-o dai singur. Epatezi si mi-e scarba. Pentru ca nu o faci inteligent. Evident ca te crizezi, uneori nu prea mai ai de ales. Cu toate ca as paria ca ai o capacitate destul de mare de autoiluzionare. Gen. :)

    Keep on walking daca cu thinkingul nu-ti iese. Si daca nu intelegi niste comentarii (gen ala cu dinozaurii gen) scutura tare din cap poate se trezesc aia micii (la staticii tai ma refer).

  • nedormitul spune:

    spermă multă spermă şi mai multă spermă vă rog să mă înjuraţi. folosiţi cuvintele pulăpizdăcoaiecur. mulţumesc, m-am defulat, revin mîine
    465498

  • Daniela spune:

    Dodoasca, ce dracu’ te bagi? Tocmai cand ma relaxasem si-am tintit, vii tu si-mi dai peste luneta. Si mai si fluieri…Te blestem!

    N-am mancat de ieri, monstrule!!!

  • dodoasca spune:

    Ti-as da o cisterna dar mi-e frica c-o bei.

  • jimerino spune:

    ba, serios, sa nu va suparati pe mine, da’ va fut in noroc. toata ziua n-ati produs nimic amuzant, niciun scandal, doar puli aruncate in vant, fara macar o directie clara. da’ ziceti ma in pula mea ce aveti pe suflet!

  • Gen Genomu spune:

    Stiti ce ma enerveaza pe mine? Oamenii care vorbesc cu gen, gen Qiu. Gen.

    De la gen la genital nu e decat un pas, Qiu. Fa-l!

    Random thought: Basescu e chel.

  • Daniela spune:

    Himeniro, trecem printr-o criza sentimentala colectiva.

  • Qiu spune:

    Muama, io nu mai suport! Bai este incredibil cum pe un blog a carui valoare sta tocmai in ironie, finete, aluzii bla bla bla…aia de il citesc, in marea lor majoritate, sunt niste handicapati. Asta ca sa inteleaga toata lumea. Bai GENGENOMU du-te frate si… nu stiu unde sa te mai duci si tu de fapt. Gen gen gen gen gen. Idiotule, nu intelegi nimic! Eu ma chinui aici sa scriu frumos iar tu dai cu bata in balta pentru ca nu ti-ai ascultat parintii cand iti ziceau sa mai pui si tu mana pe o carte…

    Gata. Nu mai comentez ca proportia asta nu ma satisface. Deloc.

    Zi frumoasa :)

  • Jeg Li spune:

    Sa nu-ti pocneasca o vena, Qucy Qiu. Aia cava superioara.

  • jimerino spune:

    asta mic cu poza de pizda ar scrie mai des da’ ii trebuie mult pana gandeste numele astea ridicole. da’ inspirate, haioase ceva de groaza. doru octavian ala e mic pui.

  • Autoritatea Superioara spune:

    Nu e pizda, e Simona Sensual. Si e o Doamna!

    Nu-mi place Doru Octavian, ci Tudor Octavian. E mai funny.

    In rest, ai dreptate.

  • dodoasca spune:

    O alta jumate de ora irosita pentru un comment de pomana…

  • naughty_girl spune:

    imi pare rau de ochii mei care citira cateva comentarii.

  • Sorana Tractorista spune:

    @ Andrei: Nuu ca nu mi-au crescut inca sfarcurile. Dar folosesc cu succes muschiul platisma. Nu are recul asa periculos si intre timp imi cresc si sfarcurile in liniste:)

  • giapapadia spune:

    andrei: da, putin geniala cu accent pe geniala, ziceai. multumesc. sper ca la ultimul punct nu ti-ai raspuns singur. zic, sa te asiguri. eu n-am citit toata pagina.

    noh, in rest a venit primavara aia?

  • barbulescu cristinel spune:

    slabut centaure,
    stii ceva? povesteste-ne cum si cand te-ai facut cel mai tare de cacat.
    tre sa fie fabulos

  • Jet spune:

    Io pe undeva imi dau seama de ce lumea tinde sa foloseasca abuziv / fortat cuvinte gen pula pizda coie…Bag de seama ca mare parte din comentarii sunt facute intre 9 – 18, cand tot corporatistu’ e la munca. De acolo banuiesc ca porneste si frustrare sau nevoia de a injura. Angajati-va draq la o shaormerie ca sunteti mai relaxati apoi!

  • Jet spune:

    …si dintre toti, cred ca Giapapadia s-a plictisit cel mai mult azi la fabrica la ea ca vaz ca are comentarii din 2 in 2 pe alocuri…Asculta la mine fata, shaorma e viitorul! Invatati de la centauru’ sef, Radu!

  • abc spune:

    ai castigat bah, si nu te-am vazut live :(

  • Marius spune:

    Pula..te-a batut vis urat pe unde te-a prins. Da esti pe 2..dai un hard ca te-am votat? o placa de sunet macar..un usb? :))

  • Piupiu spune:

    Gia, daca accentul era pus pe putin eu zic sa-i dai bataie cu injuraturile. In rest n-am priceput nimic din ce ziceti voi aici.

  • Lucian spune:

    hai cuae lasa vraja si zi cand dam un control, cu voturile alea rezolv io tot daca trebe

  • Dennis spune:

    Semizeule, ne-ai dezamagit. N-ai castigat la nicio categorie.

  • George spune:

    @Moshulik te ajut eu. iti omor eu cainele care te enerveaza daca imi omori tu o proasta care ma calca pe nervi. ce zici?

    @Thanata i-ai zis-o lu peste-in-cuib de l-ai terminat, l-ai umilit ce sa mai, l-ai facut sa isi puna probleme existentiale de nu mai poate omu sa isi faca laba de ce i-ai spus. deci el este ratat, imatur sexual si nu stie ce e aia muie cu cacat. si o spui cu mandrie, cu un zambet plin de satisfactie. o declami din curu plamanilor cu mandrie ca o adevarata doamna. DECI, (si sunt prea intrigat ca sa ma abtin sa te intreb:) TU STII CUM E MUIA CU CACAT, NU? (ps: nu raspunde, ca indiferent daca zici da sau nu, tot te-ai facut de cacat)

    @Andrei: nu mai scrie ca esti prost si se vede. Danseaza, dezbraca-te, fa altceva ca societatea iti ofera optiuni. Lasa-i pe astia plicticosii cu ale lor. Tu du-te cu Thanata in australia si in timp ce dansati goi pe mese uitati-va cu jind unu\’ la altu\’ gandidu-va: tu – ce bine ca e frumoasa! si ea: ce bine ca sunt frumoasa! Daniela e a mea. Tu nu te ridici la nivelu\’ intelectual necesar.

    @uP: 1-intotdeauna imi scot prezervativul in pat langa ea, il arunc pe jos si ma intorc sa o tin in brate.
    2-niciodata nu s-a plans niciuna si nici nu a gandit-o
    3-nu sunt taran
    Acum fa un silogism din cele 3 afirmatii ca sa impaci si capra si varza.

  • Thanata spune:

    @George George, Georgica, Georgele, Gicutule!Tu esti ma! Pestele, adica…Hai ma, ce crezi ca daca ti-ai schimbat ip-ul nu ma prind? Lasa ca nu ne suparam ca-ti exprimi parerea pe aici… Oricum in principiu deductia ta e logica dar prea simpla, din lipsa de imaginatie…fiindca la fiecare problema sunt mai multe solutii..da pana te scarpini tu in cap sa-ti dai seama iti zic eu ca da, ai dreptate:esti imatur, retardat, frustrat asa , pardon si imatur sexual… Dar nu tre sa-ti para ca muie cu cacat ai sa ai timp sa iei toata viata ta…Si nu-i problema ca nu mai ajunge si pentru mine, nesatulule ce esti! Tine-o tu pe toata! Nu-s invidiosa… Aaaa…mie-mi place separat, nu-mi place sa amestec , si recunosc ca uneori mananc cacat (e o strategie de-a mea) iar alteori imi iau si muie, dar mie-mi place ba! si o fac si bine, retine ce-ti spun! Acu daca tu-sucker wannabe cu ambitii- baga-ti mintile-n cap si nu uita vorba asta: suptul pulii nu e singura arta compromisa de amatori (ca tine).

  • Confuzius spune:

    Cateva ganduri din intelepciunea chineza milenara:

    Cine miroase a peste nu e neaparat peste.

    Pula, pizda, coaie, cacat, muie: petale in vant ce se indreapta spre rau.

    Putza mica, vorbe mari.

    Cine seamana cu un prost culege furtune.

  • Pestele_in_cuib spune:

    @George – Lol a crezut aia ca mi-am schimbat ip-ul

    @Thanata – Iti ofer o pula la borcan cu garnitura de coaie si multa crema in cazul asta.

    Hei, puli in punga, dar asta suna deja gay.

    In dictionar o sa scrie la muie cu cacat, in ceea ce priveste procesul de luare a muii – ;Vedeti Thanata;

    P.S – Primesti o muie suplimentara cu cacat (de-ala tare de dupa constipatie) pentru ca l-ai injurat pe altu’ crezand ca sunt eu.

    P.P.S – Daca zici ca-s gay sa te futa toti hermafroditii din Romania mancami-ai unghia infectata de la picior cu miros de pizda (ca de peste vad ca stii deja cum e)

  • Pestele_in_cuib spune:

    @Eu – Oh Noez am uitat de savarina x(

  • Raul spune:

    Argumente ccare pot fi futute din nou (adica nu-s irefutabile)

    Daca vreau sa stiu vremea la Galati, si io-s din Tulcea, de ce sa nu ma uit ma meteo, e cu cel putin 30% mai eficient decat ghiciul.

    Prefer sa sau 0,1 lei pe o punga de hartie decat sa vad copaci cu pungi in loc de frunze. Chiar daca e din principiu asa…

  • George spune:

    si i-am zis sa nu raspunda ca se face de cacat… of of.
    Recunosc aici de fata cu toata lumea ca nu stiu cum e muia cu cacat si ma inclin (si ma si balamban eventual inainte si inapoi ca sa iti fie mai usor) in fata experientei tale net superioare. Pe scurt:
    DA! NUMAI TU STII CUM E MUIA CU CACAT! BRAVO! POFTA MARE INAINTE! Esti matura si super tare pentru ca ai luat la muie la greu si eu nu. Eu doar am dat, si FARA CACAT. E clar, m-ai facut. Pa :)

  • Eu spune:

    Nimic nu e mai apetisant decat s-o futi in cur si dupa aia sa-si curete singura dupa…

    Of, georgele. Nu stii ce-i bun.

  • Thanata spune:

    @George Ba, sa sttii ca suntem la muistii anonimi aici si poti recunoaste deschis ca ai mai luat muie si inainte, nu tre sa negi. Poti sa-ti faci coming-outu\’ cand vrea pulica lu Peste_curist ala (aia pe care o pastreaza la borcan la un loc cu coaiele)
    @Pestele_in_cuib PS. stiam eu ca nu (mai) ai coaie. Ca sa o sugi aiurea nici nu-ti trebe. Ai nevoie doar de o gura mare , si vad ca esti supradotat in privinta asta. Borcanul ala sa i-l dai lu Georgica, eu nu merit, el da!
    Aa, n-am crezut ca ti-ai schimbat ip-ul am vrut doar sa zic ca ar vrea sa ti-o suga si nu stie cum sa se bage in seama. Da\’ vaz ca tre\’ sa fiu mai directa, altfel nu se intelege.

  • andrei spune:

    @Gia: ti-e dor de sfarcuri tari? Am eu o solutie. ASL pls!

    Pardon! Am fost la munte. Imi cer scuze ca nu am mai avut timp sa va injur. Oricum, MUIE!

    Daniela, ASL pls. Am zis PLS!

  • ahaha spune:

    genial, absolut genial ! =)

  • PZoid spune:

    Obositoare lista de reply … da ce pula mea … imi place stilul in care ai scris …

    Pentru prima data in multi ani … dintr-odata nu ma simt singurul care gandeste \"diferit\".

    Sincere multumiri … mi-ai facut ziua infinit mai buna.

  • Pestele_in_cuib spune:

    @Thanata – Aici nu se mai pune problema de meritat ( in ceea ce priveste borcanul cu pula, garnitura de coaie si crema)O sa ai NEVOIE de el ca de AER.Ca un fel de nevoie fiziologica fundamentala in viata ta.Borcanul ala este ca o inima secundara pentru tine.

    Si pentru ca te-ai luat de mine si de george, va trebui sa-ti dam amandoi o muie cu cacat (moale), in special in cavitatea ta bucala, special conceputa pentru muie.Sa te gandesti la mult cacat cand faci sex oral urmatoarea data, ok?

  • tintome spune:

    faza cu punga e o chestie psihologica, daca tu dai o mie de lei pe ea, e o sansa sa o refolosesti si nu sa o arunci ca oricum mai iei pungi moka de la supermarket

  • mowgli spune:

    coae, ejt prost. nu ca mi s-ar rupe mie pula de inc-un prost, da’ tu mai prezentai potential. anume, m-am decis ca ejt prost la faza cu punga. cata apa minerala sa ai in cap in pula mea sa nu intelegi despre ce e vorba. sau poate intelegi, da’ pur si simplu iti place sa o sugi aiurea, cam ca maddox sau cum pula mea il chema pe sclavu alalant, si lumea s-a obisnuit cu spectacolu asta in care tu o sugi aiurea, si tu le dai show in continuare.

    mars, ejt muci. si ipocrit.

  • Thanata spune:

    @Pestele_in_cuib iepurash, ma plictisesti! Suntem de calibru diferit si nu merita sa-mi pierd timpul. spiritual nu poti fi, ammuzant nici atat, nici macar sa injuri ca lumea nu stii. accept borcanul ala sa stii, mai e loc de un rand de coaie la mine..nu ca n-as avea destule. La mine o fi ca o inima secundara, da sa stii ca la tine erau ca un creier…acu ca ai renuntat la ele..ai ramas cam in aer!
    si o sa iau in considerare sfatul tau si o sa ma gandesc la un cacat data viitoare cand fac sex oral, numai ca nu la unul mare, ci la unul mic, un cacatel ca tine!
    Hai pa, cum ziceam m-am plictisit, mai comentez si pe la alte postari ca asta s-a rasuflat!

  • Pestele_in_cuib spune:

    Ok, the end.

    (Da’ tot proasta esti futa-te Dumnezeu)

  • Pestele_in_cuib spune:

    (stiu ca o sa te uiti din nou aici)

  • Titel spune:

    Deci sunt complet deacord cu tine..in ultima vreme am citit mult din ce ai scris..am recueprat si ce nu citisem pana sa aflu de blog si spui multe lucruri la care ma gandesc si io

  • Enigma spune:

    Vad ca sunt multi care dau muie , dar nici macar unu nu stie ce inseamna.Muie vine din tiganeste si inseamna \\&quot;Fatza\\&quot; ,deci expresia sa dau muie sau muie in cur inseamna sa dai limbi in cur sau unde vrei…Corect gramatical se zice \\&quot;sa-ti dau la muie\\&quot; …multi stiu ,putini cunosc

Adaugă un comentariu