Post în post

Mă uitam azi la teve, la papa Darth Benedict, ăla de seamănă cu împăratu’ din Star Wars leit cap tăiat cu lightsaberu’ şi era în aşa hal de fericit că făcea acolo slujba de înviere, încât mi-am dat seama că e cel mai mişto lucru de pe lume să fii papă

da’ nu acuma. la bătrâneţe. când dai în mintea copiilor.

Mă uitam la el, cu ochii copilului intern şi mi-am dat seama că moşu’ e căcat pe el de senil. De-aia e bucuros. A dat complet în mintea plozilor şi ce poate să fie mai fain decât să fii papă pentru un copil? Ai costumul ăla mişto auriu. Baston auriu. COIF! Stai pe tron! Faci semne cu mâna la lume şi se bucură! Cântă lumea pentru tine! E super! Te plimbi pe acolo şi te bucuri de toată aberaţia.

Şi dovada supremă a fost că a văzut un copil şi s-a dus repede zâmbind la el să-l atingă. Nu bă, nu vroia să-l binecuvânteze. Vroia un partener de joacă! Să arunce cu cădelniţa de la unu la altu.

Oricum toată idioţenia nu poate fi luată în serios. Mă întreb dacă cardinalii şi ce pula-n cur mai sunt ei pe acolo, ăia care n-au ramolit încă, chiar se gândesc serios: “O da! Prietenului nostru imaginar atotputernic îi plac costumaşele noastre ciudate şi colorate! Există un omniscient omniprezent acolo, infinit mai atotcuprinzător în gândire decât noi, care se bucură la bâlci penal în aşa hal de o să trimită îngerii să ne feleze!”

Hai să fim serioşi. Dar nu vreau să discut despre religie la modul ăsta. E de ajuns. Hai să disecăm obiceiurile de căcat de la noi, fără a dezbate dacă au sau nu un sens. Să le privim pragmatic. Irelevant dacă amicu’ de pe norul pufos există sau nu.

Azi ardeam matinal o ciorbă de burtă la cantină, pe la 3 aşa, cum şade bine mahmuritorului de rând fix lângă o biserică. Ce de câcat e obiceiul ăsta nou de a scoate boxele pe geam la biserică să audă trecătorul nevinovat de rând liturghia! Coae. Vrei nu vrei, tre să îl auzi pe MC Paftenie cum o arde miorlăit cu preasfânta. Păi bă bărbosule, pe mine m-ai întrebat dacă vreau sau nu să fiu miluit? Poate mie mila mi se pare demnă de milă!

N-ar suna mai bine “preasfântă născătoare de d-zeu, respectează-ne pe noi, ca de la o fiinţă elevată la alta” ?

Şi dacă tot dăm petrecere cu boxele pe geam, de ce la tine să fie legal şi la mine nu ? Adică io dacă scot tunu’ de bas pe geamu’ de la baie, să fac un karaoke când mă cac, vin alde cap-de cretă, bascaţii, să mă amendeze! Păi cum mama lu’ Rumburak vine asta?

Ok, hai, facem excepţie pentru voi, da’ puteţi să cântaţi mai puţin prost? Ceva ritm, instrumentaţie, un synth acolo! Nu vă cer coregrafie gen Blaxy Girls, da măcar un ritm simplu acolo de denebe, un îîîîî tsssss îîîîîî tsssss. Şi vocea, vocea e de căcat rău. M-am prins de mesaj, e ok. Iisus e tha rizzle fo’ tha sizzle, da’ mai cu viaţă că mi se ofileşte ciorba de burtă de la behăiciunea aia! Dacă tot te-ai hotărât să fii tu Microphone Commander acolo, cu staţie şi chestii, bagă talent.

Să audă şi urechea mea stilată cum zici de Maricica un  “her humps, her humps, her virgin lady lumps” acolo.

Şi după ceva show de lumini, Fum ai de la cadelniţa aia care oricum nu are nici un scop clar şi precis, doar că arată fain. Doar că e puţin cam rămasă în urmă. Investiţi şi voi într-o maşină serioasă de fum. Poate şi una de aruncă cu confetti.

Şi vinu’ nu e pe gustu’ meu. Da deloc. Ştiu că e sângele lu’ fi-su lu’ tac-su, da’ o variantă pentru băutorii de bere, gen urina lu’ iisus, gen, nu e?

Şi nu merge post cu pauze? Adică io azi de la 3 când am mâncat ciorbă de burtă şi o friptană, am ţinut post negru chiar până la micii de la 8 seara. Nu se pun 5 ore de post? Şi ălea 11 când dorm ?

Şi băgaţi şi voi scaune, să nu se mai bese babele când fac mătănii ca explodăm dracu’ de la lumânările ălea. Catolicii deja au bănci. Noi suntem mai proşti?

Şi nu vreau să pup icoane ca fac herpes. Nu pot doar să duc arătătoru şi inelaru’ la pept şi să mă bat peste corazon de două ori în semn de respect ?

Şi ţineţi-vă mai sănătos de reguli. Femeia la ciclu n-are voie în biserică. La pariu că de paşte o să vină şi de-ăstea de vor să vopsească şi pula roşie, nu numa ouăle? Băgaţi un control la chiloţi şi care e prinsă, scoasă în curte şi bătută cu pietre.

Sau cu cruci. Bătută cu cruci de lemn smulse din cimitir. Ridicate deasupra capului şi dat cu sete până nu se mai ridică.

Sau cu cădelniţele ălea. Să vină un călugăr mai shaonlin aşa, mai yu-gi-oh, să rotească două deasupra capului ca pe buzdugane şi să o lovească nunceagheşte peste figură până o dă borşu din locuri mai sfinte.

Şi dacă se tot îmbulzeşte lumea la sărbători. Ieşi mă MC Paftenie în prag şi răcneşte un “ARE YOU READY TO ROCK!? Fo jesus!” Să se lase cu moshala. Oricum se lasă cu moshală, că se calcă babele pe figură pentru o lingură de aghiazmă cum nu vezi nici la concert la Six Feet Under, da’  să fie organizat!

Dumnezeu are cele mai multe groupies.

***

Comentarii (183)

  • teli spune:

    ai căcat-o-n repriza a doua. mai ai două vieţi.

  • Preacurviosu' Simion spune:

    Pai ba Radule, cum vrei tu sa te respecte „preasfanta nascatoare” ca pe o fiinta ELEVATA ? Haaa ? Ia baga tu un post negru, fara fofeaza, doar la ochiu’ maro, fara apa (berea e aliment, nu se pune), si fa 20 de matanii la asfintit.. poate-poate te-o prinde visurat, si te-o blagoslovi..
    Pese. Ti-am spus ? Nu ti-am spus; cacatu’ ala de imagine cu ‘zambilici.ro’ arata ca un sancru pe sacra ta PULA. Sau ca o pula pe urata ta mecla.. scoate-l dracu’ !

  • cashalot spune:

    :)) ce bou esti ma radule

  • merlin spune:

    esti prost tare bah baiatule

  • LuHian spune:

    deci nu mai pot, ma cac pe mine de ras de 10 min or so, replica dupa replica, caterinca dupa caterinca, de unde plm iti bas ideile astea „The Dud” :))

  • alex spune:

    N-am mai ras de mult asa mult :)) Tare!

  • TheCreatrix spune:

    Deci mai am un pic şi explodez de la atâta râs. Nu cred că eşti retard cum zice lumea aici, cred că ai un simţ al umorului ademănător cu subsemnata şi mai cred că eşti foarte deştept că numa un om deştept poate scoate aşa inepţii demente.

    Mi-ar fi plăcut să insişti pe moshuială, moshpit, pogo.

    Eşti la favorite, dementule!

  • Cuviosul Gresie spune:

    Departeaza de la mine pe cel care face lucratura Satanei (Piturca – n.a.) si adu in inima mea curatenia de dinainte de citirea textului, caci spurcat este autorul! Pacea si lumina fie cu voi, dragi cititori si feriti-va de spurcaciune si preacurvie!

    Amin! +

  • Rin Tin Tin spune:

    @Cuviosul Gresie: te referi la curatenia din fund, cred.. nu?

  • Rin Tin Tin spune:

    Din fundul bisericii, nu ma-ntelege gresit, din altar, unde intra rar femeia de serviciu, ca n-are voie, fiind locul unde vorbeste tata popa cu bunul Mniezo.

  • cristi spune:

    ba la blasfemii m-ai pierdut, da-mi revin pana maine. cacat, oricum e totu entarteiment.

  • George spune:

    O sa vina o vreme cand nu o sa mai ai zambetul pe buze cand o sa gandesti asemenea idiotenii…

  • Wizzard spune:

    God Bless Romania.
    Seems like We need it.

    Dacă nu ne ajută, ne omoară ăştia rapid,
    în 1-2-3 ani… maximum.
    Deci, fără vrăjeală, ajută-ne Doamne!
    PS… reţineţi, vă rog,
    că n-am zis nimic de ” aşa-zisu'” fie-Su.
    Care nu prea e, de fapt.
    Deci sunt exonerat de ‘reply-uri’ abjecte.

    Merry X-mas everyone!
    Have a good lamb in oven…

  • Alex spune:

    FO Jizaaaaaas!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! =))

  • bla bla spune:

    muahahahahaha,ador posturile \’nervoase\’!
    cer o continuare!muahahahahhahahah

  • Schöner Mensch Material spune:

    creatrics, scuza-mi subtilitatea sovietica, dar tu vrei sa te futa Radu, asa-i? si sa-i sugi pula cu ochii inchisi, imaginandu-ti ca el e zeul centaur al mumosilor de la sighisoara, asaaaaaaa-i? De cand si-a scanat sceptrul regal, Radu agata numai romantice

  • retarding spune:

    si eu cred la fel, schoner m m :))
    De ce au bagat oare regula cu femeile pe ciclu nu au voie?
    Pentru ca preotii vor sa le-o puna? Pe la tara cred ca inca se mai practica maniPULAREA religioasa.

  • Rin Tin Tin spune:

    @Gresie: Yo, mofo! Nu pot sa nu observ alaturarea suptila dintre „iad” si „fund” in acelasi URL.. Vade retro, satanas!
    @Schöner Mensch Material: sigur n-ai salivat cand tastai „sceptrul regal”? Am asa, un simtzamant..

  • me spune:

    apoteotic finalul

  • catalina spune:

    Aici ai dat-o in bara..ai putea sa te abtii de la cacaturi de astea macar la capitolul religie..iti citesc toate nebuniile, dar asta e depasita..o sa belesti mielu cu o nara de Paste..asta e..

  • Blondi spune:

    @ schweinhundele de rin tin tin: n-am salivat, ca eu nu-s romantica.

  • Rin Tin Tin spune:

    @Blondi: oh ja, schweinhund! Aproape ca mi-am dat drumul pe sub birou.

  • Hai Fon Fan spune:

    Foarte tare, am ras de era sa fiu dat afara din birou. Cat despre astia care sunt asa de cu(r)viosi incat nu se pot sterge la cur decat cu hartie igienica din biblii reciclate, la osanale cu voi. E trist sa nu fii in stare sa intelegi o satira.

  • Bogdan spune:

    Băi, frate, eu nu pot să spun despre mine că sunt un sfânt, au contraire. Nici eu nu țin post, nu mă duc foarte des la biserică și fac destule care nu se pot încadra la cele creștinești.
    Cu toată acestea, am credință în Dumnezeu. Până la urmă, fără credință, lumea asta ar fi mai bună? Omul nu este departe de animal, fără credință, din punctul meu de vedere, nu am fi decât niște animale ceva mai evoluate (și așa, mulți dintre noi oricum sunt așa).
    Preotul acela, de la biserica cu boxele scoase pe geam, afară, biserica de care vorbește Radu, de câte ori ține slujbă și cât ține slujba asta? O face numai duminica și de Sărbători, iar slujba durează în jur de trei ore, ceea ce este foarte puțin.

    • Radu Post author spune:

      nu coae. la orice ora behaie. vino si tu la piata sfantu gheorghe la cantina. e etern dj paftenie

  • coco spune:

    eu obisnuiesc sa ascult slujba cand ma duc la sala de forta pentru ca biserica e la 1 metru langa:)))imagineazati cum e sa tragi de fiare pe slujba de la biserica:)))

  • Auf der Heide blüht ein kleines Blümelein spune:

    @ RTT: ti s-a facut de monta , ai? Vezi, nu naclai biroul, sobolan corporatist ce esti. Poate sta creatricsa si la tine daca-i spui ca esti rocker.

  • infinity7117 spune:

    Imi place locul unde ai mancat tu. Dar cred ca imi place mai mult ce ti-au pus aia in ciorba =)) Rock on!

  • TheCreatrix spune:

    Schöner Mensch Material: exact, te-ai prins. :-)

  • Alexand spune:

    De fapt voiai doar sa dea click la tine. De ce n-ai spus simplu asa? Stupid troll cunt.

  • doruldezid spune:

    DJ paftenie rocks and rulz. fa-ti si tu o biserica mica, DJ radule, ca ai si tu groupies, cacalau. numa fiinte alevate, ajea.
    sa-ti fut codu de securitate
    sa-ti dublu, triplu fut codu de securitate

  • Eu spune:

    Observ c-a venit primăvara cu tot cu cheful ei de futut.

    Cât despre boxele gen moschee nu pot să zic altceva decât că e un obicei musulman. Ăia îți bagă pe gât alah la tavă și execută infidelii.

    Așteptăm revenirea inchiziției și executarea ereticilor virtuali pe rugul electronic.

  • Hello world spune:

    Baiete, tine-o tot asa. Cineva zicea o data ca dracu’ te tine-n brate si te simti asa de bineee… si toate-ti merg, toate-s frumoase. Pana la un moment dat, cand ti-e lumea mai draga, iti DA DRUMUL si aterizezi in cap si nu stii de ce te-ai lovit si care ti-e scaparea.

    Dumnezeu nu bate cu parul…

    Inc-o data, tine-o tot asa. Inca esti in brate.

  • cristean spune:

    ai belit pula, incep sa citeasca pravoslavnicii mater’ealu’. in curand ai sa afli ca ai sa arzi in iad, in pula mia, da-o si tu pe vodca sa scapi mai repede, cu atata bere in tine dureaza mai naspa.

  • bitzi spune:

    esti cea mai mare scursura pe care a dat-o societatea;)..ah si de la atata lins in cur cum pana mea de nu faci herpes iar daca pupi icoanele faci???vezi ca esti tampit?:-j

  • Daniela spune:

    @Merlin: asa-i zic si io, da’ nu stiu de ce nu ma crede :) cre’ ca nu-s credibila. bine macar ca nici credula nu-s.

  • Bogdan spune:

    Radule, eu nu te contrazic, poate să fie așa cum spui tu, dar în alte părți nu este la fel. Nu poți să-i condamni pe toți preoții din cauza celui de la biserica de la P-ța Sf Gheorghe.

  • Eu spune:

    @ Bogdan

    Corect, preoții n-au nici o vină că enoriașii-s proști și pun botul la harneala lor.

    „Prost e cel care dă, nu cel care cere” !

  • Bogdan spune:

    EU,
    Din cîte văd, nu ești credincios/ credincioasă. Pune-ți problema și gîndește-te, pentru un moment, ce ar fi dacă există Dumnezeu? Nu tu ai fi fraierul în cazul acesta?
    Nimeni nu-i obligă pe adevărații credincioși să vină la bisercă, ci numai ce e în sufletul lor.
    Există preoți cu har, care sunt de mare ajutor credincioșilor.

  • Eu spune:

    Preoții cu har sunt de ajutor oricui are nevoie.

    Dar să nu intrăm în discuții fără sfârșit.

    Credința n-are nici o legătură cu biserica, și nu, nu există. Nu te mai îmbăta aiurea cu apă caldă.

  • Lisbeth spune:

    Bogdan, deci mata crezi pentru că ţi-e frică să nu pici de fraier? :)

  • Suflet Curat spune:

    Oh, boy, here we go…

    Parerea mea: credinta e pentru tine insuti, necredinta e pentru publicul larg. Cine intelege, intelege.

  • Pavel spune:

    In ce hal a ajuns lumea… Voi chiar nu va dati seama ca religia are scop pacifist? Multi oameni se abtin de la crime de frica lui Dumnezeu. Un studiu britanic arata chiar ca sunt mai multi ce din cauza fricii de iad renunta la savarsirea unei crime decat cei care se tem de lege.
    Dumnezeu exista. Mi-a vorbit intr-o noapte si era aievea. Necredinciosii inca mai au timp sa treaca pe calea cea buna. Si o veti face. Inainte de moarte, multi vor realiza. Nu luati numele domnului in desert ca e posibil sa luati p**a ulterior. N-o zic in nume de rau, nu vreau sa starnesc litigii.
    Pace si iubire tuturor!

    • Radu Post author spune:

      religia nu are scop pacifist. are scop anestezic, atat pentru vointa cat si pentru inteligenta.
      pentru ca baietii destepti te vor oaie.

      si eu te vreau oaie.

  • Bogdan spune:

    @Suflet curat

    Viața e prea scurtă ca să fii duplicitar! :) …

  • Pavel spune:

    Te grabesti sa te lansezi in afirmatii. Exista si o parte a bisericii care se foloseste de ce a fost construit pana acum pentru manipulare-n masa. Doar ca e prea mica si se adreseaza altcuiva. Pacat ca existenta acelei mici parti afecteaza mai mult decat ce a tintit ea. In turma asta nu-s doar oi. Sunt si lupii ce-o urmaresc.

    • Radu Post author spune:

      tu incerci sa zici ceva acolo da tot ce aud io e behehe

  • miki spune:

    Nu am nici cea mai vaga idee ce ai tu de impartit cu religia ortodoxa si mai ales de ce oare Ii porti sambetele lui Dumnezeu (pentru ca asta se intelege din postul tau). Ce \\"partea mea din..dos\\" te ncajeste intr-un final? Serios acum, daca tu, ca persoana,ca om liber ce esti ai o problema in ceea ce priveste credinta oamenilor in Hristos si ca nu iti plac preotii, femeile in varsta care frecventeaza biserica, cu vocea preotilor si mai ales cu Biserica Ortodoxa, asta-i un lucru ce te priveste numai pe tine si nici nu am dreptul de a te forta sa renunti la parerea ta,ba chiar nici nu imi doresc.Acum, revenind la femeile in varsta ce frecventeaza biserica.Pe buna dreptate tata, da-le pace !Macar din respect pentru cei batrani, chit ca put,duhnesc sunt oribili ,scarbosi si cum ii mai numesc unii; vocea preotilor este pregatita la scoala aceea pe care ei o urmeaza pentru a ajunge in slujba lui DUmnezeu si, daca ai intreba un profesor de canto, punem pariu ca ti-ar spune ca au o voce bunicica? Dar din nou,gusturile nu se discuta.Si te rog, nu trage de aici concluzia ca imi place muzica bisericeasca pentru ca nici eu nu merg la biserica dar asta e traditia si nu vom putea noi, astia din secolul XXI sa intoarcem istoria pe dos ca in biserica sa cante trupe de rangul celor de la AC/DC sau mai stiu eu, pentru ca serios, n-ar mai fi asa zisa casa a lui Dumnezeu. SI de ce? Pai pentru ca Dumnezeu \\"promoveaza\\" ideea de pace, puritate si inocenta, nicidecum brutalitate.Poaate eu sunt inchisa la minte, mi-a topit bunica mintea cu compotul ei de caise , sunt o ratat deplina si sunt atat de incuiata incat nu reusesc sa-ti inteleg revoltarea.Eu, sincer nu sunt de mult timp in blogosfera, si n-am nici cea mai mica idee refitoare la varsta ta dar cred ca mai intai ar trebui sa reflectezi putin asupra posturilor pe care le faci.Stiu ca-i un blog personal si ca scrii orice vor muschii tai aici, pe pagina asta virtuala la fel cum fac si eu pe al meu si tot asa, dar cred ca ar cam trebui sa te opresti in a adresa injurii tuturor.
    Probabil nici nu te vei obosi sa citesti ceea ce am scris aici dar fie,pentru orice eventualitate. Da-le pace omule, tuturor ! Ce daca oamenii cred in Dumnezeu si se lasa fraieriti de unii preoti care trec in asa-zisa slujba a Lui doar pentru banii castigati.A, si inca un lucru : credinta ca cineva acolo exista si ca te iubeste te ajuta.Ma refer la faptul ca te aduce putin printr-ale optimismului iar puterea gandului domina in majoritatea cazurilor.

    ps: nu trage concluzii gresite.Nu caut sa jignesc sau sa stranesc certuri aici.

  • miki spune:

    si , poate ca ai umor negru dar zau asa stop!

    • Radu Post author spune:

      parerea ta nu conteaza pentru ca il ai pe tudor chirila la blogroll. deci esti proasta. deci nu citesc ce ai scris.

  • Pavel spune:

    Da, ma, asta ziceam si eu. In turma mixta oile nu vad, lupii nu aud. Sunt oameni intr-atat de diferiti incat confunda lupii cu oile.

  • Kukuta spune:

    @Pavel, cum pastele ei (no reference to a very close religious holiday intended) de treaba poti sa spui ca religia are scop pacifist, cand in numele religiei au murit milioane de oameni ?! S-a intamplat, se intampla si se va intampla atata timp cat vor exista fanatici. Stii tu, din aia care nu pot intelege un text satiric pentru ca le raneste convingerile adanci.

  • Suflet Curat spune:

    Kukuta, chill baby, Pavel e troll. Ca mine, uneori. Daca nu te-ai prins deja, dezleaga rebus, joaca jocuri logice, fa o problema la mate, sa vezi cum ti se lumineaza mintea.

    In alta ordine de idei, sunt nervos ca nu mai vine AC/DC in rromanica si ca totul a fost o teapa a dragutei de firme israeliene PlayCool, infiintata pe 13 martie anul curent. In fata faptului ca trebuie sa merg maine cu ochii injectati la Diverta sa-mi iau banii inapoi, orice discutie despre popi, religie si difuzoare ma lasa mai rece ca o putza de urs polar.

    MUIE ROMANIA!

  • Bogdan spune:

    Fraților, oricum dialogul a luat-o razna, nu vreți voi mai bine ca să bem ceva, credincioși sau necredincioși? Un ceai, ceva, de la Ballantines? :)

  • Suflet Curat spune:

    @Miki („Cine ma iubeste sa ma iubeasca.Cine nu ma iubeste o sa ma iubeasca”)

    As vrea sa te iubesc in fund, cu nervi, ca sa ma descarc. Contacteaza-ma.

  • Bogdan spune:

    … Asta e tare, cu definiția tîmpitei – „cea care îl are în blogroll pe Tudor Chirilă”. Dacă l-ar fi avut pe Ion Iliescu cum ar fi fost? :)

  • Pavel spune:

    hah, m-a prins suflet curat.
    nu ma asteptam sa creada radu ca-s serios si sa se prinda comentatorii. credeam ca sunteti prosti pisati.

  • miki spune:

    stiti ce? trebuia sa postati un comentariu scris cu majuscule something like : toti cei care contrazic scriitorul sunt prosti.MAI ALES daca il au pe Tudor la blogroll :)) Asa nici nu mai scriam atat ci pur si simplu incepeam sa va injur pe toti. Ce simplu nu? Oricum.Daca va face atat de mult placere, va rog frumos sa ma injurati toti pentru ca sunt idioata dar mai bine faceti un email mare si mi-l trimiteti ,unul care sa contina toate toate „urarile” voastre .Dati-mi si mie argumente credibile, si poate n-o sa mai contrazic lumea in privinta.. religiei. :*

    am zis de la inceput ca nu vreau certuri si nici acum nu vreua dar ma abtin.Sunt si eu curioasa de ce nu poate fi acceptata o parere diferita si e nevoie de atata tam-tam.

    • Radu Post author spune:

      pentru ca il apreciezi pe tudor chirila. si asta inseamna ca esti proasta. si ca parerea ta nu conteaza

  • fan basescu spune:

    nu rade de religie … are un singur avantaj … zile libere tampitule

  • iri spune:

    are groupies god, dar is nasoale rau…adica, cine vrea groupies de 70 de ani?

  • Kukuta spune:

    Sa-mi fut una, cat de artistic mi-am luat-o. Bun, mi-a placut asta. Si da, ma enerveaza si pe mine partea cu AC/DC, re-ar mama lor a dracu. M-as duce sa le dau nitica lumina glumetilor alora. Cu un flame thrower. De la distanta mica. Dupa ce-i oblig sa poate haine din paie. Imbibate in napalm.

  • DIN ANUL 80 spune:

    Stalin,Hitler,Mao,Radu ….ce spirite ,câtă hotărâre.
    Nu contează absolut de loc confuzia dintre religie şi credinţă

  • Refulare spune:

    O sugi si-n post ? post in post ?

  • wellington spune:

    radule,

    daca ziceai c-o vrei capra te cred.

  • morning glory spune:

    ma…am ras eu ce-am ras la text,dar frate ce ras am tras la comentarii…BAAAAAAAAAAA,CRESTETI MARI! ca sa nu zic ”grow up” textul asta e o satira luati-o ca atare si apoi…ce legatura are BiseriCA CU credinta?daca vreti sa credeti,credeti,dar credeti in ‘al de sus,za haiar pauar,nu in astia de pe pamant si-n dogmele si obiceiurile si superstitiile lor de cacat

  • Haelion spune:

    Reasoning begets doubt.
    Doubt begets heresy.
    Heresy begets retribution.

    PS: Cat de prosti sunteti mah!!!! Mai cititzi dreaq si voi o carte, numarati-va moleculele ceva…
    PS1: Iisus e rege!
    PS2: Idiotilor cu prieteni imaginari de 2000 de ani…si sinuciderea e o solutie. Trebuie doar sa va pocaiti dupa. SINCER.
    PS3: rADULE, gg man. Hai si cu ceva anti-guvern ;)

  • Eu spune:

    @ Kukuta

    Napalmul funcționează mai bine aprins nu îmbibat. Încearcă pe niște copii și-o să vezi că ăia îmbibați iau foc mai greu decât ăia stropiți ;)

    @ Miki

    Profit de postul ăsta să-ți spun că viața asta nu e pentru tine. Coboară la prima și așteapt-o pe următoarea.

    @ Bogdan

    Dacă-l avea pe Iliescu era o bitch ass commy crack whore.

  • Chirica & Metoda spune:

    Propun intru luminarea nelamuririlor ridicate de acest articol studiul aprofundat (in timpul orelor de munca, mai degraba) a site-ului de profil specific sfaturiortodoxe.ro (asa cum zice si stravechea zicala ‘Site-ul este sfetnic bun’).

    Amin si cineva sa fie cu voi.

  • Prietena lui Haelion spune:

    OOh da!! Chirica… Ma exciti! Abia ca scrisesem si eu un articol despre acel site porno… De fapt… Nici n-am prea scris… A fost un best of.
    Cum e posibil ca oamenii sa creada in asemenea aberatii!?!?!?

  • Chirica & Metoda spune:

    „Potrivit învătăturii crestine însă, demonul – chiar mic dacă este – nu este decât tot un lucrător viclean al răutătii si împreună colaborator cu fratii săi încornorati mai mari, în urzirea de planuri mestesugite spre pierderea neamului omenesc.“
    Extras din „TELEVIZORUL – O NOUA CETATE A SODOMEI” de Parintele Toma

    Daca nici asta nu e marfa de calitate superioara, mai bine de-atat nu stiu unde gasesti, cat e netul asta de atoatecuprinzator.

    Profit de prilej ca sa il intreb – retoric – pe Sf.-Sa Parintele Toma: 1.Cine e noua cetate a Gomorei? 2. Ce presupune gomorizarea?

  • The Perfect Retard spune:

    Rligie, religie, religie…Dumnezeu, Dumnezeu,Dumnezeu…sclav sclav sclav…..frica, frica, frica,frica…..retard retard retard…involuat involuat…bolnav bolnav bolnav…sarac sarac sarac…..si mai retard si mai retard si mai retard…si mai sarac si mai sarac….si mai bolnav si mai bolnav….
    Go study , don\’t die sick.

  • The Perfect Retard spune:

    Daca studiati oleaca astrologia si ce mai gasiti nears de muistii astia (ma refer la documente) aveti sansa sa ganditi dupa un model logic…asa cum exista si universul….nu dupa superstitie….ca asa ma duc in Somalia ma imbrac in tzoale albe fac un joc de lumini si efecte fosforescente si devin un adorat local….

  • TriplaSeaca spune:

    Iote ca s-a gasit si Cenaclul literar pornografic sa se razvrateasca impotriva a absurditatilor pe care le acumuleaza de 10000 de ani spiritualitatea umana.

    Asa bah Radule, de-le-o la logica! Tu si Dawkins!

  • Eu spune:

    ^ Ce mă ? N-ai văzut filme porno cu măicuțe până acum ?

  • VladimirC spune:

    Eu sunt ateu. Şi totuşi, acest post mi se pare fundamental greşit şi deranjant. Nu poţi să arunci cu r…t în orice, sub pavăza satirei şi a liberei exprimări. Fiecare om are ceva în care crede cu tărie şi acel ceva ar trebui respectat. Dar bunul simţ a devenit o virtute în lumea în care trăim, o lume în care tu eşti perfect integrat se pare.

    Morala bazală a lumii în care trăim este cea creştină şi nu văd nimic greşit în acest lucru.

  • Keg spune:

    Religia fututa in cur de fanatism a facut cele mai multe victime de-a lungul istoriei.

  • Zeriz Nospun spune:

    pai mah, daca inca mai credeti in jegul de religie a lui darwin, conform careia daca santero seamana 90% cu loganul (4 roti, motor in 4 timpi, piesele se potrivesc…) e clar ca a evoluat din logan… pai meritati sa va jucati cu papa de 3 ori pe zi si sa va cante corul madrigal de 5 ori pe zi…

    asta cat timp asteptati ca santero sa evolueze incet-incet in elicopter, sub presiunea traficului urban… si voi sa evoluati in lemuri, sub conducerea unuia cu mustata pe care o sa-l salutati „heil darwin, cel evoluat prin selectie naturala” :D

    nu de alta da’ „cineva vrea sa va manipuleze”… adicatelea in imaginatia voastra cineva are nevoie de voi ca sa… huh… ca SA!

  • Zeriz Nospun spune:

    si asta cu „in numele religiei”…

    daca eu spun asa
    „in numele lui radu de la piticigratis, imi place tudor chirila!”
    asta inseamna ca din cauza lui radu are tudor chirila fani, corect?
    RADU E DE VINA!!!

    d’ooooooh…

  • Hai Fon Fan spune:

    @Zeriz, oricat de greu de inghitit ar fi teoria evolutionista, e mult mai logica si pute mult mai putin decat religia noastra strabuna. Nu chiar atat de strabuna, ca si p-asta o luaram de la altii pan la urma.

  • Eu spune:

    Libera exprimare are atâtea nuanțe in ziua de azi că nu mai știți s-o recunoașteți nici dacă vă calcă pe cap ca trenul.

  • Auf der Heide blüht ein kleines Blümelein spune:

    @vladimirc: ce face asta se cheama deconstructie. S-a apucat de impuscat popi sau a pus bombe la patriarhie?
    A dat si el din gura/taste si ati sarit in sus mai ceva ca POlitia secreta comunitara a flacailor astora blonzi de-i trolizez eu. Oricum asta era si scopul, sa ne amuzam, nu? Recunoasteti ca v-a facut asta, a bagat cateva randuri din varful pulii si voi ati sarit repede cu opiniile. Nu-i pasa nimanui de opiniile voastre. Scopul suprem al comunitatilor de gen este manjitul cu cacat.
    Daca o adunatura de popi histrionici, babe basinoase si crestini de forum sunt crema a 10000 de ani de evolutie umana, eu ma lepad de umanitate, ma fac pescarus, va fur shaormele din zbor dupa care ma cac in capul vostru.
    PS: cei mai amuzanti sunteti astia cu \’radeti voi acuma, da\’ las\’ ca vedeti voi pe dracu\’. Sunteti bazati ba? Veniti cu pletosu\’ ala smardoi sa faceti ordine pe dupa blogurile gri, ai?

  • Nocubatu spune:

    Ce adanci sunteti cu totii!!! Un kilometru de sfoara cu plumb la capat daca v-as baga in cur si tot n-as da de fund!

  • Luca-Matei spune:

    Mie-mi place religia si sunt un om foarte religios. De Paste ( mancare de nu am timp de ea + zile libere ). De Craciuna ( mancare de nu am timp de ea + zile libere ). Ziua mea de nastere, zi de sfant. ( Cadouri si bere ). Sa fii religios cand trebuie e amuzant. Slava domnului ca-s ateu!

  • Armindeni spune:

    Cacat! Ce-ai scris si ce s-a inteles! Zic asa:
    1. Postu asta…e o satira, e pentru oameni care n-au mintea in colturi
    2. Cum au mai zis si altii nitel mai sus…ce-are religia cu credinta?
    3. Daca religia are rol pacifist, de ce exista Razboiul Sfant AKA Jihad?
    4. Daca-l ascult pe nenea in rochie cum predica, daca fac 3 matanii si daca tin post…nu inseamna ca sunt credincios.
    Aa, da…apropos…astia care au tot lasat mesaje cu \"sa ardem, sa ne dam ochii peste cap, ca suntem pacatosi\"…cartile bisericesti spun ca internetul si muzica si…cam tot ce faci de cand te trezesti si pana cand te duci sa dormi e mana lu\’ Za Devil.
    Concluzia bisericii e una cat se poate de clara: renunta la toate si da-le lor…ca ei stiu cum sa le foloseasca sa nu fie rele ;) Hai sa le suflam in cur!

  • Woland spune:

    Libertatea de exprimare e o notiune abstracta. Imbecilitatea e o notiune concreta. Se numeste PiticiGratis.

    Amice, uneori esti amuzant, dar deja sindromul tau tourette pare fortat, deci ieftin si de cacat. Daca „pula” nu slujeste vreunui scop mai destept, ramai doar un cocalar spargator de seminte. Iar in cazul asta, nu se-arata niciun scop mai destept.

  • Leukaemia spune:

    Daca lui Radu i-ar pasa de criticile voastre gen „ZOMG deja ai intrecut masura te iei de religie”, as intelege. Dar asa, va agitati degeaba.
    Dumnezeu nici nu stie sa vorbeasca, e un bebelus care sta degeaba undeva. Nici el nu stie ca e Dumnezeu.
    Nu va obositi cu reply-uri amenintatoare, nu o sa revin sa verific ce ati scris.

  • Iosif Body spune:

    Salut,

    Am si eu o problema, ca multi altii, dar alta problema fata de altii: sunt tzatzos. De cate ori ma trezesc dimineata observ in oglinda ca am tzatzele destul de mari pentru un barbat. Ceea ce ma deranjeaza e ca sub tzatze se strange transpiratie si bacterii si imi put mereu tzatzele si nu pot avea nicio femeie, pentru ca nu ma suporta din cauza mirosului de bacterie de sub tzatze, desi si ele au tzatze nu stiu cum fac ca sa nu le puta tzatzele.

    Ajutati-ma si pe mine, va rog, cu un sfat pentru ca viata mea a devenit un iad.

    Va pup!

  • Luca-Matei spune:

    @iosif bogy: fa ca o liposuctiune si slabeste-ne :))

  • porom-pom-pom spune:

    @ all my christians in the house
    omu` are cea mai clara viziune asupra credintei ortocatolice din toata lumea
    ce pula mea
    ma duc sa`mi impodobesc bradu`

  • Zeriz Nospun spune:

    (sa-mi bag pula, e sandero, nu santero… ce chestie)

    buey si ateismul e religie
    tre\’ sa CREZI ca nu exista, ca nu e nicio dovada clara in acest sens :))

    (am incheiat citatul)

  • Eu spune:

    ^ Și ăia de nu cred în nimic din ce religie fac parte ?

  • prowler spune:

    oau roacar controversial, o sa arzi in iad

  • mimi spune:

    mda…prostii

  • Chirica & Metoda spune:

    @Mimi
    Ce argumentatie solida aduci cand faci o asa scandaloasa de afirmatie?

  • Ramses3 spune:

    haha, parca vad ca ne intalnim in purgatoriu si belesti pula suprema, haha te prinde EL atunci si-ti largeste gaura de-ti curge magiunu…bravo coais

  • IgnisFatuus spune:

    Interesant cum pe agnostici/atei ii doare-n pula de conditia religioasa a celui de langa si viezurii astia se caca pe ei de parca le fierbi pula la foc mic de fiecare data cand aud altceva in afara de „TRAIASCA BOSHOROGU` MAGIC DE ILOGIC” (zis si DomnulZeu).
    Ba, inteleg ca va simtiti singurei in coltul vostru plin de iubire si fericire eterna, presupun ca prietenul imaginar te plictiseste pana la urma. Dar de unde pula mea obsesia asta de a cauta sa aduci alti recruti?
    Secta sau religie? Sa-mi salvezi sufletul? Sa-ti bag pula la inima sa ma ai la suflet.

  • Zeriz Nospun spune:

    @EU

    pai… „tehnic vorbind”… a nu crede in nimic este negarea negatiei… ceea ce inseamna a crede in CEVA (e o chestie a limbii romane, ce-i drept)

    a crede in nimic este tot o religie, cu foarte multi adepti. e un cacat vechi care se numeste nihilism (din ciclul „hai sa dam nume la cacati”)
    cre’ ca si emo tot pe la religia asta sunt…

    @ignis_fatalaus
    io-te ca io-s unu’ ne-ateu caruia i se rupe un floc de ce crezi tu :)
    pe bune… ti-l trimit pe mail daca nu ma crezi…

  • Show spune:

    succes la blasfemie in continuare!

  • Rin Tin Tin spune:

    @ Erika: poate stau la biroul de-acasa, papushe. Sau poate sunt la ghiseul de bilete in autogara, sau sunt administratoru’ tau de bloc. Imagineaza-ti ca toti cei descrisi de mine ar sperma cu gandul la tine.. Rejuvenating, aight?
    @ toata lumea, inclusiv Radu: sunteti niste muisti ratati dac-ati ajuns sa vorbiti despre religie la modul serios pe un blog de caterinca. Doar Creatix si Erika fac exceptie: ele par a fi niste muiste reusite :)

  • Cocalar #21 spune:

    Cei mai misto oameni ajung in iad. Din pacate iadul nu exista. Doar iedul din farfurie. Spor la ghiftuiala, scumpi crestini!

  • cashalot spune:

    @ Roacari: Sa va pis in cur muistilor !

  • porom-pom-pom spune:

    de cand s`a transformat caterinca religioasa intr`o batalie a roacarilor si cocalarilor, si`a restul genurilor care se bazeaza pe muzica?
    sunteti de pula

  • papa spune:

    o sa arzi in iad radule. esti un eretic.

  • Ursul spune:

    Cer un post acid în acelaşi stil pentru ziua cînd se sărbătoreşte paştele.Mi-e dor de reacţiile creştinilor.

  • Chirica & Metoda spune:

    Tatal nostru
    Care esti in ceruri
    Sfinteasca-se numele Tau
    Vie imparatia Ta
    Faca-se voia Ta
    Precum in cer asa si pre Pamant
    Painea noastra cea de toate zilele
    Da-ne-o noua astazi
    Si ne iarta noua gresalele noastre
    Precum si noi iertam gresitilor nostri
    Si nu ne duce pre noi in ispita
    Ci ne izbaveste de cel rau
    Ca a Ta este imparatia
    Puterea si Slava
    In numele Tatalui
    Al Fiului
    Al Sfantului Duh
    Amin.

  • plm spune:

    Radule astia tot te ard la un moment dat.Ca sunt aia de la facultatea aia basita de care te-ai luat, ca e labagiul de visurat, ca sunt terminatii astia indoctrinati dar de vazut nu te vad bine…plm, zic si eu

    Hai noroc si la mai mare

  • Laly spune:

    Dati-ar sangele pe Circumvalatiunii 14, et 3, ap 31!
    Pff, ai pus capcane, tra sa realizez cifre….
    254919

  • Zeriz Nospun spune:

    @cocalar21
    iedul e copilu’ lu’ capra nu a lu’ oaia; atentie la specie cand e vorba de sex… nu mai face confuzii

    @papa
    eretic sau erotic? e vreo diferenta? :D

    @plm
    DOCTRÍNĂ ~e f. Totalitate de principii, de idei fundamentale ale unui sistem filozofic, politic, ştiinţific etc. /<fr. doctrine, lat. doctrina
    nu mai folositi cuvinte care va depasesc (ma rog, ar insemna sa vorbiti doar in prepozitii… macar folositi-le RAR)
    faptul ca esti SIGUR ca in trecut ai fost maimuta n-o fi doctrina?…
    daca vrei sa nu fi un indoctrinat amarat, iti dau eu o idee – circula cu masina pe partea stanga a drumului prin bucuresti :D

  • Gogu spune:

    Pana la urma nu esti prea diferit de Vis Urat. Nici el nu crede in Dumnezeu pentru ca e prea mare ca sa creada in „prieteni imaginari”. Ma intreb daca nu cumva futi o grasa.

    Eu, spre deosebire de toti ceilalti indignati de aici, iti spun doar atat: nu-i frumos ce faci. Nici macar amuzant. Tu esti amuzant in general. Dar nu si aici. Si nu sunt un fanatic crestin. Daca eram nu ma insuram cu o musulmanca. Nu sunt nici macar credincios, dupa standardele niciuneia dintre religiile milenare consacrate. Eu cred in ce vrea pula mea, stiu sa disting binele de rau, mananc vegetarian in timpul postului sub pretextul religiei dar in realitate o fac doar pentru echilibrul meu nutritional si sa o mai multumesc pe mama dar fac laba in timpul postului, ca femeia nu-mi da pizda nici in timpul postului crestin (ca cica io-s crestin prin botez si asa e normal) nici in timpul ramadanului. Ajung in momentul asta la o concluzie pe care o expun exact asa cum mi s-a revelat: 3 posturi mari in religia crestina plus unul kilometric in religia musulamana, care de multe ori nu coincide cu nici unul din primele trei… Vai, ce labagiu sunt!
    Glumeam; stiu ca v-am facut sa zambiti, ca o sa sariti cu totii cu shtouri la adresa mea; vroiam doar sa mai destind atmosfera.
    Oricum, esenta mesajului meu, inainte sa ma pierd in detalii de… autoerotism, era: echilibrul moral si fizic conteaza. E mesajul primar al oricarei credinte, dincolo de dogme, reguli, interpretari in scop de manipulare si toate rahaturile astea. Religia, biserica sunt praf in ochi. Credinta e cea care conteaza, ce pe care o purtati in sufletele voastre. Iar daca o purtati cu frica, cu usurare sau cu indiferenta e tot consecinta a ceea ce faceti, ziceti sau ganditi.
    Dumnezeu exista. Numai un om incuiat poate sa creada contrariul. Dar nu are nici o treaba cu religia. Daca religia ar fi pe placul lui Dumnezeu, ar fi doar una, ca si El.

    Pentru toti trollii care imi vor sari in cap ca nu exista Dumnezeu, ca nu exista credinta, etc. sau din tabara adversa, care iau aprarea bisericii si a religiei, cei care vor spune ca sunt un labagiu inclusi (asta am concluzionat si singur), mi se falfaie de voi. Luati pula.

    Si imi bag pula in codul de securitate, ca-si schimba culoarea de fiecare data si expira pana scriu io tot ce-am de zis.
    Atat.

  • un_om spune:

    slab autorul. la rahaturi se pricepe toata lumea. e plina romania de viteji si destepti ca tine. are si el un blog si deja e mare filosof. uite domnu, am blog, cine-s io..mare smecher..mare ganditor. care mai de care fac pe eruditii, vai ce realisti sunt ei. pai ma..sarmanule, prapaditule, bolnavule..ca nici nu stiu cum sa iti mai zic ca vad ca esti pierdut in spatiu rau de tot, mai intai invata sa judeci putin, sa gandesti inainte de a scoate ceva din gura. asadar inainte de asta inchide gura, ca iese..rahat. adica articolul de mai sus. vezi ce faci daca nu gandesti inainte? daca esti prost (insa nu e doar vina ta), macar nu o mai zice in gura mare.
    iti doresc insanatosire rapida.

  • un_om spune:

    apropo, mi-a placut interventia lui gogu. in parte. insa spre deosebire de articolul din capul pagini, micul comentariu a lui gogu are simtul umorului, nu doar se vrea a avea simtul umorului. gogu, oricum, ideea care ai subliniat-o mi se pare buna, insa doar partial.
    sanatate.

  • Gogu spune:

    Stiu.
    De altfel e expusa foarte succint. Un comment la un blog nu e tocmai cel mai potrivit mijloc de a comunica parerea mea intreaga asupra unui aspect atat de vast cum e relatia credinta-religie-biserica. De altfel sunt convins ca fiecare are propria lui parere ampla asupra subiectului, inclusi cei care au postat mai sus. Doar ca cei mai multi, ca si mine, nu au reusit sa o expuna in totalitate si in cea mai potrivita lumina, din diferite motive.

  • plm spune:

    @zeriz nospun

    Esti prost

    PROST, PROÁSTĂ, proşti, proaste, adj., s.m.şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Om) lipsit de inteligenţă, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac. ♢ Expr. Un prost şi jumătate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede uşor; (om) naiv, credul. ♢ Expr. A-şi găsi prostul = a-şi găsi omul pe care să-l poată înşela uşor, pe care să-l poată duce de nas. 2. Adj., s.m. şi f. (Înv. şi pop.) (Persoană) fără ştiinţă de carte; (om) neînvăţat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De condiţie socială modestă, din popor, de jos, de rând. ♢ (În trecut) Soldat prost = ostaş fără grad; soldat. 4. Adj. Obişnuit, comun. ♦ De calitate inferioară, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este aşa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, funcţional etc.); necorespunzător, nesatisfăcător. ♦ (Adverbial; în legătură cu verbul „a vorbi”) Stricat, incorect. ♦ (Despre situaţii, ştiri, întâmplări etc.) Neplăcut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesiune etc. 6. Adj. Dăunător; neprielnic. ♢ Expr. Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă fără haz, care supără, jigneşte. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneaţă sau injurioasă; p. ext. ceartă. – Din sl. prostŭ.

  • Zeriz Nospun spune:

    @gogu

    stii ca de la laba ti se desfunda nasul?

  • Zeriz Nospun spune:

    @plm

    bine :))

  • Gogu spune:

    @Zeriz
    O pula… Am sinuzita cronica.

  • Didi spune:

    Te-ai gandit vreodata sa candidezi la presedintie?!?

  • Alexand spune:

    Ce fain. Spatiul asta virtual a ajuns si el un entertainment room. Te-ai pliat si tu, Radule, pe nevoile majoritatii cititorilor tai si totii ateii au juisat cand au citit postul asta. Avea dreptate ala de a comentat ceva mai devreme, in sfarsit te-ai transformat intr-un blogger de succes.

  • yoz spune:

    nu stiu daca ai aflat deja , dar pe emulte.wordpress.com au copiat din pozitiile tale sexuale. bafta

  • Mihai spune:

    Ba, sa fiu al dracului daca va mai inteleg. Toti ati inceput sa aberati pe marginea unui articol care nu avea treaba decat cu DJ Pamfil ala… Normal ca il deranjeaza pe om ca tre sa asculte slujba cu sila. Babele daca vor sa asculte ce le zice popa, sa faca bine sa se inghesuie in incinta. Si sa iasa de acolo cand le zic eu. De ce trebuie cand trec pe la mai putin de 500 de metri de o cladire de asta cu cruce pe acoperisul de tabla, sa ascult tot ce are chef afonul ala sa zica? Eu tot sper ca vreun vecin de biserica ii da in judecata pentru poluare fonica… Daca eu scot boxele pe geam, o iau in barba urgent. Ca am barba. Mai mare si mai faina ca un popa. Zic.

  • Dan spune:

    Partidu\’ va vrea tunsi, roacarilor

  • Auf der Heide blüht ein kleines Blümelein spune:

    @ rin tin tin: administrator de bloc n-am si autogara nu folosesc, deci ramane cealalta varianta, esti un sobolan coclit, administrator de bloc sau vanzator de bilete la autogara aspirant. Ti-ai propus cariere marete pentru nivelul tau. Eu nu pot decat sa-ti urez succes. Faptul ca faci laba cu gandul la mine nu ma excita, e ca si cum ar da potaia sa mi se frece de picior.
    Suntem off topic. Hai mai bine sa ne zicem de dumnezei. E pe trend.

  • cashalot spune:

    Totusi prea o sugeti ma..

  • Zeriz Nospun spune:

    @mihai

    admintem problema dj paftenie

    pe mine ma deranjeaza zgomotul masinilor
    raspuns? – exact! alba si vascoasa!
    ma deranjeaza si zgomotul metroului
    am avut o fosta colega nefututa (caz real) pe care o deranja zgomotul tastelor in birou (era birou cu 5 persoane)

    dar cel mai mult si cel mai mult ma deranjeaza LINISTEA, in pula mea!!!

    drepta care va urez urarea ce tocmai am primit-o

    CE FACE UN CAL PE UN CAMP DE CANABIS?

  • un_om spune:

    daca ar fi sa caracterizez pagina (sau blogul?) asta printr-un singur cuvant, acesta cred ca ar fi….jenant…sau….penibil (lista ar putea fi mai lunga insa, caci prostia expusa aici e prea vasta :D )

  • Iosif Body spune:

    M-am cacat. Ce bine a fost! Cerul este azuriu. Xenia are pix.

  • porom-pom-pom spune:

    #un_cacat_de_om

    ai mai vazut tu prostie expusa`n atatea cuvinte lungi?
    pun pariu ca ai tricou cu IR scris invers ca babuinu` ala din desene

  • Iosif Body spune:

    Iar m-am cacat. A fost si mai bine! Daca te uiti la soare, el devine verde.

  • Alexand spune:

    Iosif, esti tras, taica?

  • Mihai spune:

    @Zeriz Nospun
    Mi-e teama ca nu ai priceput nuanta. Nu am treaba cu ce crede fiecare, fie ca se inchina la Dzeu sau la Entitatea Cosmica X. Ma deranjeaza slujba care se aude pe strada. Te cred ca te deranjeaza zgomotul masinilor, dar din pacate inca nu exista motoare 100% silentioase. Montatul boxelor in interiorul bisericii nu tine insa de SF. Concluzia este ca avem doua probleme, dintre care pentru una exista o solutie simpla, pentru una nu exista solutie deloc. Pot trai cu ambele probleme, dar as prefera sa fie eliminata aia cu solutie simpla.
    Inca o data, faptul ca sunt agnostic nu inseamna ca am ceva cu religia. Doar ca nu imi place sa imi fie bagata pe gat. Mergeti fratilor la biserica daca asta va face placere, inchinati-va cui vreti voi, nu ma priveste.
    Poate acum am fost mai clar, si nu porneste nici un flame war de la treaba asta.

  • Ghicitor in fund spune:

    @Mihai,

    Daca nu-ti plac boxele (active) de biserica scoase pe zid afara, poti sa urmezi urmatorul algoritm:

    1. Mergi la preot si comunica-i doleanta / parerea ta (pun pariu cu tine pe 3 x beri ca n-ai facut-o); vorbeste frumos, coerent si apeleaza la bunul lui simt; roaga-l sa porneasca boxele de afara doar cand sunt si credinciosi stransi in jurul bisericii; in restul timpului, roaga-l sa nu porneasca sistemul audio; daca nu rezoneaza, treci la pasul 2, 3… intelegi ideea.

    2. Mergi la seful sau ierarhic (intreaba-l care e) si comunica-i problema ta.

    3. Daca nici asta nu merge, scrie la ziare (sau hotnews) problema ta.

    4. Fa o petitie online sau strange semnaturi pe strada pentru interzicerea boxelor de biserica; printeaz-o si intoarce-te la pasul 1.

    5. Ia o prastie si exerseaza trasul cu pietre la punct fix; take’em down, soldier!

    6. Daca tot ce e mai sus da fail, e ok sa te jelesti ca o baba pe blog. Pana atunci, nu.

  • Kiru spune:

    Asta e un punct de vedere asupra religiei..
    Exista multe alte puncte de vedere poate mai corecte decat ce ai zis tu aici. Mi se pare cam exagerat

  • Cezar spune:

    smoke on the water…

  • George spune:

    Care n-ati postat aci ati fost mai inspirati

  • naughty_girl spune:

    e cea mai corecta analiza referitaore la Paste pe care am citit-o/auzit-o.

  • Gogu Deuntologu spune:

    http://dellyabacau.hi5.com prea tare

    deci gagicu are 250 kg in viu

    bine ca nu e miel , dar cred ca la Craciun nu scapa

  • George spune:

    Am inviat luamia-ti clontzu-n pula!

  • Scrat spune:

    postul asta e prea tare, m’a amuzat enorm.. ceva de genul mai gandesc si eu pe alocuri :))

  • EU spune:

    sunt o tarfa mica si imi place sa ma joc cu floii lui radu. Sa fac bilute din mucii lui si sa mi le pun in urechi. De fiecare data cand tata imi baga un deget in fund ma gandesc la Radu . E numai al meu invidiosilor..

  • Mihai spune:

    @Ghicitor in fund
    Nu zic ca n-ai avea dreptate, da nu merita efortu. Eu am alte doua solutii: daca merg pe jos, folosesc castile, daca nu, oricum trec cu motorul suficient de repede ca sa nu apuce sa ma deranjeze prea tare. Si treaba cu vorbitul cu preotul nu tine, ca sunt prea multe biserici de genul asta.

  • Zeriz Nospun spune:

    @mihai

    am priceput mah nuanta
    ziceam ca daca esti calm si linistit nu e un asa de mare efort sa ignori un zgomot care iti displace, ca nu sunt toate la volumul sirenelor de la salvare :)

    in plus, e haioasa chestia asta cu „egalitatea” si „egalitatea in drepturi” – de unde pula mea o fi castigat atata popularitate nu stiu…
    la fel de haioasa ca „democratia”… :))
    stiu neste copii de 4-5 ani care sunt cei mai convinsi ca sunt egali (si in drepturi si in stanguri) cu parintii lor… :))

    AGNOSTICÍSM s.n. Concepţie filozofică care neagă posibilitatea cunoaşterii esenţei realităţii, a reflectării ei veridice în conştiinţa oamenilor. [Cf. fr. agnosticisme, it. agnosticismo < gr. a – fără, gnostos – cognoscibil].

    buey tu crezi intr-o chestie care spune ca, practic, esti prea prost ca sa patrunzi esenta chestiilor… intrebarea este – in ce scop crezi in aceasta tampenie? si te-ai supara pe mine daca ti-as spune ca nu esti atat de prost? :)

  • Adrian spune:

    plm…imi fac biserica si inainte de fiecare slujba pun sa cante Highway to Hell :))

  • Qiu spune:

    Mama mama, ce v-ati distrat voi aici fara mine.

    Acu sa intervin ca avea cineva o neclaritate j kilometri mai sus… femeile nu au voie sa intre in biserica in timpul menstruatiei pentru ca, undeva prin evul mediu, stafful bisericesc (a se citi calugari, preoti bla bla) s-a saturat sa curete sangele de pe podea (da, si atunci femeile stateau cu orele ingenuncheate in fata atotputernicului numai ca atotputernicul nu inventase inca tampoanele). Si atunci au dat lege interna cum ca femeile, in acea perioada a lunii „sunt murdare”, adica vuuum pacatoase, adica kaput, interdictie. Ceea ce nu e foarte bizar pentru religia asta de doi bani care a marginalizat femeia inca de la inceputuri. Acu, daca a facut bine sau nu, ramane la judecata celui de sus, jos, stanga si drepta ba chiar si mijloc daca insistati…

    Gata. Oua tari sa aveti!

  • Zeriz Nospun spune:

    @qiu
    esti cam ciudat… da’ daca tie iti place sa stergi sange de pe jos… happy fetish… n-o sa ai probleme, macelariile castiga destul de bine!

  • Qiu spune:

    @Zeriz Nospun

    Sa ai un rai fericit dobitocule! :)

  • Zeriz Nospun spune:

    :)

    corect!

    scuze pentru replica pe care ti-am dat-o, la asa replica fix asa raspuns
    (Rai fericit e pleonasm.)

    aia cu interdictia in biserica in anumite perioade ale lunii sau ale vietii (cum ar fi dupa ce a nascut) are o explicatie un pic mai complexa care nu-si are locul aici; explicatia pe care ai pus-o tu e „din putul gandirii”…

  • Qiu spune:

    Nu nu. E documentata. Citeste si lumineaza-te :) daca credinta iti permite razele astea mai reci ale faptului istoric. Noroc!

    * nu e formulare pleonastica pentru mine. Eu n-as fi foarte fericita in raiul asta despre care se tot vorbeste de vreo 2000 de ani incoace.

  • Zeriz Nospun spune:

    :))

    „e documentetata” adica alt… istoric a scos-o din putul gandirii?

    un link ceva? sursa acestei marete idei?

  • Why oh why didn't I take the BLUE pill spune:

    Easter is cancelled, you guys.
    They found the body

  • Mihai spune:

    @Zeriz Nospun
    Poti gasi pe internet duzini de definitii pentru notiunea de agnostic. Ca sa fie mai clar, cea la care ader este urmatoarea: nu stiu daca exista sau nu o fiinta din asta superioara, atotputernica, etc, nu am dovezi nici pro nici contra, deci nu pot sa trag o concluzie.
    In rest, puna ce boxe pun ei, nu ma deranjeaza suficient cat sa pun mana pe prastie si sa dau dupa ele. Restul de solutii nu aveti decat sa le incercati, eu zic ca nu vor da rezultate.

    • Radu Post author spune:

      bine ca nu esti ca nihilistii aia din big lebowski

  • Mihai spune:

    Nu, da ma gandeam sa imi fac o religie proprie, la care sa dau voie fraierilor sa adere, contra cost. Inca nu am gasit un nume destul de sonor, da urmatoarea data cand ma troscaiesc sigur ma loveste si inspiratia.

  • Zeriz Nospun spune:

    @mihai

    -maaai, nu stiu, am cercetat asa toate filozofiile si religiile si asa am impresia ca este posibil sa fiu a mai superioara fiinta… asa… oooooh… iri, tu ce crezi?
    -sigur ca tu esti cea mai superioara, monicuta… aaaah… ooooh… asa…
    -mai zi-mi… aaaah
    -da’ io sunt si mai superior… nu-i asa?
    -asa e, ovulatule… pardon, evoluatule… ooh… AAAAAAH!!!

  • Mihai spune:

    @Zeriz Nospun
    da, ar merge de inceput de carte sfanta….

  • Gogu spune:

    Sa imi bag pula in linku’ pizdei ma-si, ala cu hi5 cu batoza aia de om cu gabarit depasit ca mi-a umplut monitoru’ de clone pop-up de a trebuit sa inchid iexplore din task. Cum pula lu’ Sofocle a trecut de pop-up blocker, nu stiu.

    @gogu deurologu’: daca ai facut-o intentionat, esti o laba trista. Daca nu, esti o laba oricum, pentru ca mi-ai luat numele in desert.

  • Alin1212 spune:

    ^ numai idiotii NU STIU sa foloseasca iexplorer.

  • Qiu spune:

    @ZERIZ

    Baietash, nu de pe linkurile de pe net capeti astfel de informatii :P Stai in biblioteci si lumineaza-te, ti-am mai zis. BCU poate fi o idee. Ofofof… linkgeneration…

  • un_om spune:

    @porom-pom-pom (apropo, ce o mai fi insemnand si asta??)

    spre dezamagirea ta, trebuie sa te anunt ca nu am nici un un tricou cu IR si nici scris invers (sincer sa fiu habar nu am ce vrea sa insemne IR si nici care ar fi motivul pentru care ar fi scris invers. daca tu stii, poate ai tu unul :) )
    si nu stiu ce babuin din desene. iar trebuie sa te dezamagesc, dar nu ma uit la desene. la mintea pe care o ai, tu sigur te uiti :) sper totusi sa inveti ceva chiar si de acolo.
    si da, am mai vazut prostie expusa in atatea cuvinte lungi. ale tale de exemplu.
    facand o concluzie, ai pariat pe ceva fara a avea nici macar cel mai mic indiciu asupra unui lucru, bazandu-te doar pe aparente, ceea ce imi sugereaza prezenta prostiei.
    un sfat: gandeste inainte de a vorbi. este o regula fundamentala.
    alt sfat: daca esti prost, nu o mai spune si altora.

    salutari

  • Shp+ spune:

    Sa te foota cangurii…

  • Zeriz Nospun spune:

    @qiu

    exact cum banuiam, e o tampenie de-a ta personala

    in biblioteca se gasesc carti (nu numai vinuri), care au titlu si autor; si isbn, dupa care pot fi unic identificate; nu mai polua net-ul cu prostii :)

  • Qiu spune:

    zi sa mori tu. ca zic si io. :) tot pentru ecologie.

  • Zeriz Nospun spune:

    @qiu

    q.e.d.

  • WarSongu spune:

    coaie daten pula mea….cam ras de mam cacat pe mine!

  • blowfish spune:

    Sper ca nu ai multe idei nastrusnice ca acestea ca o sa fiu dat afara…….

  • batrinu alina florentina spune:

    Thecreatix e o mare scarba, ca mi-a facut-o pe PJ Harvey urata si uscata.
    Il stiu si pe Rin Tin Tin de la Metropotam, dar nu mi-am format o parere despre el.

  • batrinu alina florentina spune:

    Ce blog de rahat! Imi vine sa vomit de cata pula s-a scris pe blogul asta. Stiti numai sa va bagati pula si atat. Dar nu-i nimic ca e Thecreatix sa v-o suga.

  • batrinu alina florentina spune:

    Si pe Gogu il stiu, in caz ca e ala care m-a facut mamaie la metropotam. E ala care s-a ofticat cand am zis eu ca vreau sa se impace idola mea PJ Harvey cu Nick Cave.

  • batrinu alina florentina spune:

    Bai fratilor, thecreatix e o vampiroaica care suge sangele din pulele la barbati. Voi aia amatori de sex oral feriti-va, ca vai de bipul vostru, cred ca va si mananca de acolo.
    Eu nu-i inteleg p-aia care fac sex oral. Mie imi provoaca scarba. N-as putea sa sug pula, prefer sa mor decat sa fac asa ceva. Dar de ce sa mor ca d-aia am un vagin, sa-mi intre pula acolo, nu in gura.
    Eu sunt pro sex normal si anti sex oral.

  • batrinu alina florentina spune:

    Le-am bagat mintile in cap astora. Nimeni nu-si mai baga pula in nimic. Ce bine! Dar le dau eu voie sa si-o bage in thecreatix.

  • batrinu alina florentina spune:

    Thecreatix tin sa te anunt ca am fost la psiholog asa cum mi-ai spus, dar nu pt mine, ci pt tine ca sa ti-l trimit in Cluj, ca tu esti nebuna de legat. Se vede ceea ce ai scris tu in blogul ala nenorocit cand te-ai legat de fizicul lu’ PJ Harvey. Iti promit ca o sa-ti fac vizita la balamuc cand sigur vei fi in camasa de forta, jigodie ce esti. Te urasc, tu nu-mi inspiri decat ura si scarba, cretino ce esti.
    Dintre toate femeile alea doar de PJ ai zis ca e urata iar de curva de Chloe Sevigny ai zis ca e frumusetea intruchipata, ca e superba.
    PJ e superba iar Chloe e urata si curva ca tine.
    UUUUUUooooooooooo!!! Nu poti sa ai mai multi idoli. Cand ai un idol, ii esti fidel lui. Nu poti avea tarla de idoli.
    Nu stiu de ce mi-ai bagat-o pe PJ in blogul tau si vezi ca te avertizez ca nu e troaca ta de porci ca s-o faci cum vrei.

  • io spune:

    bai cata prostie pe aici. mai bine ii spunei prostiegratis.ro..ar fi fost mai sugestiv. ma gandesc..voi chiar sunteti la fel de prosti tot timpul, sau anul asta e vreo ocazie speciala? presupun ca nu e chiar usor sa fi atat de prost incat sa nu realizezi macar. aoleu, dar ce fac? incerc sa conving prostii de prostia lor. :)) mission impossible

  • batrinu alina florentina spune:

    Mai Io, ai dreptate. Suntem niste prosti, dar ai grija sa nu devi tu fruntea prostiei.

  • talau spune:

    ma bag si io acuma, dupa 2 ani. (am inceput luna trecuta sa citesc blogu’ de la primu’ post)
    nu stiu daca mai citeste cineva commenturile aici, da’ am informatia si vreau sa v-o impartasesc: treaba cu cadelnita o pornit si ea acu’ sute de ani, cand mergeau pelerini din toate colturile lumii la biserici si miroseau urat, ca nu se spalau. pe urma s-o ritualizat toata treaba asa, ca sa aiba Radu o chestie in plus de care sa se lege.

Adaugă un comentariu