Etapele sexului, Episodul 2

 

Înainte de asta, totuşi, să vă prezint diferenţa dintre bărbaţi şi femei la nivel astronomic.

astronomie2

PRELUDIUL

Preludiul e partea preliminară a sexului în care încă încerci să pari mai mişto decât eşti cu adevărat. Deşi am trecut-o ca următoare deschiloţării, de fapt preludiul începe chiar înaintea deschiloţării, când ea îşi dă mâna prin păr şi el îşi suge dinţii cu subinţeles. Se termină mai târziu decât deschiloţarea în schimb.

Este faza cerebrală a sexului. Acum trec cele mai multe chestii prin capul celor doi viitori futăcioşi.

Pentru mascul, preludiul e un fel de PR făcut pulii. El se sparge în figuri şi scheme, sărutăd peste tot şi mişcând din mâini şi picioare în aşa fel încât să o convingă pe parteneră că “dacă-s aşa de tare acuma, să vezi ce tare o să fiu când folosesc şi pula!”. Ca în viaţa reală, cu cât organul e mai nesemnificativ, cu atât are nevoie de mai mult PR. Shaquille O’Neal nu are nevoie de mare tam-tam când intră în cameră, că îl vede toată lumea. Pe când Cristi de la trupa Haiducii are nevoie de introducere largă. Îţi trebuie juma’ de oră doar să informezi lumea cine pula mea e trupa Haiducii şi ce morţii mă-sii vor de la viaţa ta. Aşa şi cu pulile anonime. Totuşi, nu trebuie să faci atât PR încât să creezi AŞTEPTĂRI mai mari decât poţi duce! Adică dacă tu pari din preludiu capabil să o fuţi 42 de minute şi o fuţi numa 20, o să fie dezamăgită. În schimb dacă faci un preludiu din care reiese că termini în 7 şi o fuţi 12 o să fie super mulţumită!

La femeie preludiul ţine de ascuns. Femeile sunt complexate. Toate cred că au ceva care dacă este văzut, partenerul o să fugă mâncând pământul şi încearcă să ascundă chestia asta. În cam 10% din cazuri este adevărat acest lucru (coaie, păr pe ţâţe, 6 degete pe genunchi). Ele nu prea înţeleg că dacă ai ajuns acolo, e slabă şansa să te răzgândeşti când deja ai arat patul cu ştanga. De obicei însă e o chestie minoră (o cicatrice, un semn din naştere, o aluniţă) pe care tipa o consideră EXTREM DE HIDOASĂ ŞI CARE O FACE SĂ ARATE CA UN MONSTRU! Va fi mai important pentru ea ca tu să nu vezi acel lucru decât sexul propriu zis, pentru că în mintea ei proastă va crede că dacă o să vezi se termină poezia şi o să o arunci pe geam. N-ai cum să o convingi că nu e aşa, deci trebuie să ignori imbecilitatea.

Totuşi, la preludiu, cam 75% din femei n-or să stea ca scândura în bătătură, şi o să se mişte şi o să facă chestii. Nu vă bucuraţi. Două treimi dintre ele o să treacă la faza “scândura-n bătătură” când începe sexul propriu-zis.

Poţi să-ţi dai seama că prostul/proasta nu o să ştie ce să facă  în continuare după semne simple.

O tipă care habar n-are face următoarele chestii:
Te va lovi accidental în coaie în timpul preluduiului de mai multe ori.
Îţi va presa coapsa de coaie. Lor le place presiunea unui femur între picioare. Ălea proaste nu se prind că nu e valabil şi la masculi.
Ţi-o va raşcheta cu dinţii.
O va lua în mână şi va trage de ea de zici că vrea să o smulgă.
=>
E proastă şi neatentă. Habar n-are ce face. N-o lăsa deasupra că o să ţi-o îndoaie de o să te pişi după colţ. De fapt, mai bine stă ca scândura. Nu poate să strice nimic aşa

Unu care habar n-are face următoarele.
Zgârie cu unghia la unde nu trebuie.
Se lasă pe tine cu toată greutatea.
Îţi bagă un deget în cur din greşeală.
Îţi dă o limbă la subbraţ că nu nimereşte o ţâţă.
=>
Ai ales un idiot.

Mai sunt şi semne mai subtile la ei, spre exemplu, dacă sare repede, ca o găină fără cap de te sărută ba acolo, ba acolo ba acolo, aleator şi brusc, termină în 5 minute. Dacă se trânteşte pe tine şi te sărută ritmic în acelaşi loc în timp ce te trage de o ţâţă, misionarului şi atât capeţi.

Preludiul mai e şi etapa fricilor.
La ea : “sper să nu vadă că-s urâtă” “sper că nu crede că-s curvă” “sper că nu o să le povestească tuturor prietenilor lui mâine” “sper să mă sune mâine” “sper că nu fac o greşeală”.

La el: “sper să nu-mi moară la intrare” “sper că nu mă ţine 5 minute să mă fac de căcat” “sper că nu vrea să doarmă la mine” “sper că nu e mai naşpa pe lumină decât mi s-a părut mie!” “sper că preludiul se pune ca parte din, pe ceas” “sper să n-aibă herpes”

Nu e de mirare că e faza la care lumea numa la sex nu se gândeşte. Mai ales că ţine mult de concentrare. Cine dracu’ poate să facă ceva diferit cu fiecare mână şi gura şi în acelaşi timp să aibă şi un gând coerent? Eu nu. Poate jonglerii?

De-aia am o teorie. Clovnii fut cel mai bine. N-am futut niciodată o clovniţă dar mereu când văd una de-aia la hipermarket care face animale din baloane şi vopseşte copii pe faţă, am gânduri necurate. Sunt sigur că după ce aş termina ar scoate prezervativul de pe mine şi ar face un animăluţ din el.

Buun, deja am deviat de la subiect, înseamnă că l-am epuizat. Ne auzim în episodul următor!

Ma pun să caut porno cu clovni pe torente.

***

Comentarii (79)

  • Thinker spune:

    Hahahaha…. Buna fantezia cu clovnerita…….

  • Arnye spune:

    super tare ;)) da asta stiam deja :P
    de fapt multe stiam deja. da altfel ii cand zici tuh :))
    Ce sa zic, mai sunt alea care nu au auzit de preludiu. Deci imagineaza-ti sa zica in timpul preludiului practic dupa nici un minut dupa dezchilotare sa zica no pune`ti prezervativu. La care tu…da pe ce sa`l pun? si ea zice… no da i`o nu ti`o sug.(suptu ca suptu…da macar o mana de ajutor ceva? NImiC!! mda poi cum draq ?? k nu`s nici disperat d-ala si mai e ceva dupa ce te uiti la atatea filme porno…mai greu cu dragostea pe intuneric mai ales daca fata e o tarfa) :( deci sunt si alea excitate, libidinoase, care se uda numa sarutandu`le si n-au nevoie de preludiu. Apoi le zic eu cum sta treaba…deci o am mare si nah se scoala mai greu. adik e mai mare volumul si nah daca mi-ar merge tot sangele acolo instant,(cum cred unele) cred ca as lesina =)) Deci eu`s ala care are nevoie de preludiu :> si nu`i nicio rusine peleme. Si care ii rabdatoare si face ce zic eu pana la urma ii foarte multumita de rezultatul final :X Care nu…treaba ei daca comenteaza ceva a doua zii ii zic k e atat de neatragatoare incat nici nu mi se scoala la ea si incerc sa o conving k data viitoare sa facem sex ;)) Ce tare faza cu limba la subratz :)) yach ! dak ar fii data si cu ceva deodorant ieftin crek ar fii tare naspa adik ti s-ar strange gura cred…

  • Sorin spune:

    Clar cel mai tare post al lunii mai. Cel mai tare = Radu

  • trane spune:

    @sorin se poarta pupincurismu ?

  • Bogdan spune:

    Supercul, și eu am fantezii cu clovnițe, mă uit la ele cu poftă atunci când le văd când mă plimb în weekend prin Herăstrău.

    PS Tipele chiar sunt monștri! Sunt venite de pe o planetă întunecată de la marginea galaxiei! :)

  • kOoDoO spune:

    Din ura pe care o am cu precadere inspre tot ce inseamna clovnism, cred ca i-as da numai mu*e. Dupa care i-as da cu p*la peste nasu’ ala rosu intens si as alinta-o Rudolf. Si cu ocazia asta intru si la clovnofilie si la zoofilie. 2 in 1. Poate deveni viata mai buna? Subscriu ca nu.

  • andrei spune:

    coae esti bolnav. da, cine nu-i pan’ la urma?

    pula mea, asteptam episodul 3.
    Ba, da anticristu ce mai face? A murit, sau ce pula mea?

    clown fucker.

  • perseu77 spune:

    eu am futut prin 2001 pe una care terminase geografia si face pe clownerita prin Carrefour , ala de langa autostrada Bucuresti -Pitesti. Avea si un nume special: Petronela. Avea si obiceiul sa bea cot la cot cu fostii ei colegi care erau niste drojdieri. Eu ii spuneam Trotinela. Aia la Carrefour distra copii,era un loc special amenajat p-acolo.
    Era pitica da mergea de 1-2 matarangi. Se futea binisor, si o lua si la cioc! Problema era ca nu prea se spala la pasarik.

  • cristi spune:

    fa categorie la cacatu asta s-o gasesc fast cand is cu maciuca maciucata

  • druuu spune:

    Ca sa faci animalute iti trebuie balon luuung si ingust, pe cand prezervativul se umfla ca o minge. I should know, I’m a female clown :>

  • ma'ta spune:

    esti dureros de stresat si frustrat. imi pare asa de rau de tine, ca te-as lua acasa :)

  • teli spune:

    aoleo. salveaza-le dracu png. acum sa citesc

  • teli spune:

    am citit. aia e o galaxie, nu universu. sacărz.

    • Radu Post author spune:

      universu e cam greu de desenat. te prinzi tu

  • Execut Preputuri spune:

    Desenul corect al Universului e semnul pulii. Asadar: Universul e pula si pentru femei pula graviteaza in jurul pizdei. Da’ si pentru barbati. Ma rog, pentru unii. Pentru altii nu.

  • S.S. spune:

    Dau un ban pentru o regina virgina, daca nu ma faceai sa rad dadeam 2.

    Si ca sa intelegeti Radu = foarte tare ( in argou), adica Radu in argou, intelegi?

  • Robert spune:

    Poate dupa ce termini iti face clovniţa din prezervativ o alta pula si iti bate apropouri :)) la asta nu te gandesti ? Cel mai de cacat sa faci o clovniţa sa rada de tine ca nu o futi bine.

  • Un Om spune:

    când am citit despre torente şi clovăniţoi, m-am înnecat cu un lichid ce se afla în esofagul meu…

  • io spune:

    se vede radule ca esti inca virgin.. ai incercat sa futi 1 data sau de 2 ori si nu prea ti-a iesti.

  • emi spune:

    Si, pana la urma ai gasti filme porno cu clonvi?? :-o vreau si eu :)))

  • Ion spune:

    And Radu strikes again !

  • paultrial spune:

    nu faci, te rog, o categorie acolo in stanga ca sa ne fie mai usor sa gasim aceste minunate manuale pe viitor?

  • Thinker spune:

    Unde, bre? Ca cat si eu si nu gasii dicat unu’ si asela cam grieu di downloadat.

  • Duda Radului spune:

    Be,Radule,ai ajuns de cacat! Te-au pomenit aia de la Radio Romania Actualitati cu blogu’ tau in care te-ai luat de cacatu’ ala uscat si dat pa razatoare de Kirila.La teve te-au dat ,la radio te-au dat,mai ai nitel si ajungi ca labele alelalte de blogari celebri printre toti kretinii,d-alde zoso,ciutacu si alti bulangii.Io zic sa inkizi blogu’ asta si sa deskizi altu’,ca altfel ajungi jmeker si o sa ma cac in basca ta de blogar faimos,ca mie nu-mi plac celebrii.Muie pa cartela,sa ajunga la toata lumea!

  • Ion spune:

    Uite asa iti vine sa-ti bagi pula si sa ti-o iei dezbracat la laba in fata ei, numai asa… sa ii arati ca esti independent, ce pula ta.

  • Radu(mic) spune:

    Wtf..:O:O:O…am postat si eu odata si mi sa sters comentariu…?…deci care faci dastea pisate-ai sange si bucati de splina..sa sti ca nu-i frumos din partea ta…

  • howling spune:

    wa dupa mine cred ca eshti un tip ok (Radu), Nu prea am facut multe comentarii eu paci, dar ca sa nu zica lomea ca ma bag ca „pla”, pot zice despre preludiu ca nu e deloc ushor. Adik ultima oara a trebuit pe langa sa ma dau mare fatza de sexul opus sa fiu atent sa nu ma prinda ai mei cu ea in casa…. Da ok trebe sa tina un pic ca sa fie mai interesant, dar vezi tu mai exista un fel de „masculi”, mie imi place sa le zic feghetzi, sau satuli de „laba” trista care nu apuza nici sa termine preludiul, pula mea iti dai drumu inaintea deschilotarii ceva de genu, cred ca anumite fete au trecut prin asta shi imi e mila de ele…. apropo de anticrist… ti-a mai ramas ceva pe clantza ? =)))))….

  • di spune:

    observ ca singurul desen in paint la care chiar te-ai chinuit pan’ ti-a iesit cat de cat realist a fost bazinul unei femei ,well done lil’ man!
    da,da stiu il cunosti atat de bine, d’aia ti-a iesit

  • howling spune:

    ele chiar se cred in mijlocul universului, defapt sunt o gaura neagra nu?… shi dupa cum ai scris despre gaura neagrea in „anticrist” cred ca fora aia din mijlocul gaurii lor le netezeshte creerul… PS: I-am dat papucii lu „aia mica”, deci pornim la vanatoare.

  • Radu(mic) spune:

    Cum mama masi howling…te feresti de ai tai ?…stai in garsoniera sau ce kkt ..?ai da pl mea…eu cred ca tu te lingi..sa mor…:D…daia ti ai pus si nick ul howling…ca nici acum nu sti cum..inca faci practica…intrebarea e ce draq lingi atat?daca te saturi de lins treci pe la noi sa ne dai o limba…la inelu maro binenteles…(sa nu se inteleaga de aici ca suntem ghei da poate asta o face mai bine ca o fufa…)…si pe viitor trimite o pe mata sa ia paine …da zi sa se duca la fabrica..daca nu vrea e pacat de tine ..ramai nefutut

  • howling spune:

    Limbajul tau obscen deshi folosit in anumite situatii suna bine, nu cred ca trebuie folosit sa jigneshti cititorii tai, iar cum sa iti zic, unii parinti au un onicei prost, cand sosesc acasa sa vada ce e prin casa, dar alt obicei shi mai prost sa intre la tine in camera, deci punete in situatia deschilotarii, shi fix in momentl ala sa fii surprins de „gues whoo”. howling sa zicem ca eu mi-am pus acest nick, fiind numele caracterului meu intr-un joc cunoscut de majoritatea, shi care pun pariu ca dupa culoarea chilotilor tai „mov” „epic”, si tu il joci „wow”….. deci?

  • howling spune:

    uitasem pt. necunoscatori howling = urlet, nu lingau sau alte cacaturi inventate pt a jigni. vrei sa jigneshti baga-ti pula e la moda… :P

  • Eu spune:

    Howling, marş la grădiniţă şi repetă grupa mijlocie.

  • FB spune:

    radu.. se apropie de 99%.. eu nu mai comentez dupa asta deci.. cacat.. sfinte cacat. uite ce ai reusit sa faci

  • Radu(mic) spune:

    Sa se observe ca nu e marele Radu cel care comenteaza …observati in paranteza langa nick un”mic”….am zis sa mi iau nick ul asta pentru ca tot Radu ma cheama si pe mine..singura asemanare intre mine si el este ca amandoi avem pula…)'(

  • sandi bel spune:

    Exista doo posibilitati..

  • TzOnE spune:

    @Ion

    Exact ma…e ca si cum te-ai duce la curve,si ai incepe sa o tragi pe laba…vorba aia,te distrezi pe banii tai

  • Eu spune:

    Mă, e posibil ca şi capul pulii să arate aşa pe interior. Deci face valabil punctul de vedere că pula gravitează în jurul pizdii.

    Cu toate că eu înclin către situaţia că pula e mai degrabă în capul multor purtătoare de vagin decât făcând revoluţii în jurul pizdii.

  • simi spune:

    E clar: avem in pula o harta a universului.

  • Eu spune:

    @COS

    Aha, e p-aproape.

  • FB spune:

    @cos ala’i tot?:>

  • Haelion spune:

    Cuaie =)) sincere felicitari, trebuie sa ma duc la Politie ca am o probl. cam nasoala, dar eu stau si rad ca boul la kktul tau imprastiat. sper sa ajungi un Carlin, macar in scris =)) =)) =)). La mai mare.

  • Raluca spune:

    Apropo de poza, stii ca gaurile negre inghit tot.

  • nu stiu spune:

    clown strippers are the best :D te-ai gandit vreodata cum ar fi ceva cu o stripperitza clovn? :D si apoi sa o mai si futzi :))

  • mihai spune:

    @raluca:

    asta-i motto-ul tau in viata?

  • cos spune:

    @FB: nu mah, mai era ceva dar nu a incaput in poza (facuta cu mobilu`)

  • Raluca spune:

    @ Mihai: nu e motto-ul meu in viata, dar e dovedit stiintific. si mai vroiam sa comentez la poastul asta si asta mi-a venit in minte.

  • cos spune:

    raluca: rolul gaurilor negre in univers nu este sa atraga totul in ele, ci tocmai de a mentine prin puterea lor mare de atractie galaxia la un loc. Conform unor studii mai recente nucleul unei galaxii contine mai multe anomalii de genul gaurilor negre , care ajuta prin puternica lor forta de atractie galaxia sa ramana la un loc.

  • Spk spune:

    Foarte tare acest post, chiar m-am amuzat copios la descrierea ta, singurl lucru pe care il pot spune e ca … in ziua de azi cam toate fumeiile isi doresc din ce in ce mai putin acest preludiu, nu zic ca e bine ca e rau … dar de ne modernizam si noi si trecem direct la fapte…
    nu stiu cine spunea mai devreme ca ar vrea o regina virgina… frate daca vrei iti pot oferi un \"pinguin\" virgin… am facut misto de un amic pe tema asta, isi dorea si el sa gaseasca o prospatura si a dat peste … o virgina, asa ca daca el a fugit de ea si ma pus pe mine sa fac treba murdara, prefer sa ti-o las tie … eu nu vreau sa mai trec prin momente de chin :P prefer sa aplic vorbele celor de la parazitii : haideti fetelor, ce facem? ne futem sau ne cantarim …

    p.s. raluca tie iti dedic melodia lui Margineanu – Raluca ;) ai deschis gura cand nu trebuia (imi cer scuze ca is mai nesimtit, dar asa sunt eu… imi place sa nu las urme:P)

  • Gabu spune:

    Sa revii cu niste impresii dupa ce o asculti :))

  • junior spune:

    @ astia cu commenturi multe ..
    ce mai viata sociala tre’ sa aveti sa va certati in commenturi la fiecare post de pe site-ul asta :)) pun pariu ca stati cu refresh-ul la gura .
    P.S. „@” de la inceput nu inseamna at , inseamna ca aveti cozi de maimuta

  • spam spune:

    [url=http://roxanika.co.cc/?id=86026]asta da razbunare[/url]

    scuze de spam :P

  • Un Om spune:

    RAluca:X

  • howling spune:

    Mare dreptate mai ai Junior, shtii am observat de foarte multe ori certuri pe acest blog… nu am lasat prea multe comentarii, dar atunci cand am facut-o a trebuit bineinteles sa fiu criticat Radu(mic), deci dak lasi un coment este pt. a vedea adevaratul radu ce parere are lomea despre cea ce a scris. Mi se pare ffff aiurea sa apara certuri, deshi nelegate de subiectul initial, dar ma rog asha sunt oamenii, fiecare incearca sa fie cat mai „jmecher”, sa fie bagat in seama, dar poate pe net, in viatza reala pun pariu ca sunt nishte copii de maxim 15-16 ani care nu shtiu cum se fute o pizda, dar care au „multa” experientza la viatza lor. Deci pt cacanarii care se ciarta. MULTA MUIE….. Vam pupacit „fraerilor”

  • mannes spune:

    Eu am fantezii cu contorsioniste. Vă daţi seama cum e să fii lins pe coaie când o pompezi?!?!

  • jimerino spune:

    ba, la 5 dimineata pot sa inteleg ca ati baut si pula mea, da’ la 9 juma’ chiar nu sunteti ocupati cu dormitu’?

  • Turbo spune:

    Mai scrie ba ceva, distreaza`ne…

  • eu spune:

    Muita

  • Mruglu spune:

    Una dintre placerile mele cele mai timpurii, era misoginismul manifestat spontan, si cu dezinvoltura.
    Aveam o pofta nestapanaita de a soca, de a intimida, de a bloca, in stack overflow, persoanele in fata carora simteam sa epatez. Odata in timp ce admiram cu colegii o bunaciune care defila incoaci-si-ncolo, unul dintre noi exclama, oare cati metri de pula o fi halit asta? La care eu, eminent fizician, dar submediocru matematician:)) il luminez dilema: sa consideram o pula de lungime derizorie, 15 cm, adica 0.15 m, inmultita cu o 2 intrari la 2 secunde, fiindca media e de 4 frecari in 2 secunde, adica o intrare si o iesire pe secunda, avem o intrare pe secunda de unde simplu, ne resulta urmatoarele calcule 0.15m x 20 minute cat are un contact sexual obisnuit, avem 0.15 x 20 x 60=180 m. Prietene, in acest moment putem vorbi de uzura la orificiu, whether you like it or not.
    Deci o tipa haleste in pizda un minim de 180 metri la „pedala”. Daca ii dai 40 de minute ai 360 metri de pula varate-n ea si inca pe atatea scoase, deci 720 de metri de pula s-au frecat de pizda ei la un numar de 40 de minute de futai. Prietene daca nu se irita la bishboc gagica, imagineaza-ti cat antrenament are.
    Alte calcule sunt acestea o pula de 18 cm x 20 x 60=216 metri intrati, si inca 216 iesiti la 20 de minute de marleala. Pentru o pula de 20 cm, avem deja un numar guiness de 240 metri de pula intrati si un total de 480 metri de pula frecata de pizda ei. Drept urmare, un pularau de 20 cm, care ii baga 2 numere de 20 de minute la pizda lui ii petrece prin pizda aproape 1 km de pula. Numai el singur!!!!
    Acum calculati uzura in functie de varsta si numarul ei de parteneri, calculand, dupa spusele ei, cam cat de des o facea cu ala si care ii erau performantele, daca se paote vorbi de asa ceva in ceea ce-l priveste pe un fost.:))
    sa facem un calcul ordinar la o relatie de 6 luni cu o pizda oarecare:
    calculam totul worst case scenario: pula de 15 cm, numarul de 20 minute /zi la o medie de 15 zile futatoare pe luna, restul fiind menstruatii, migrene, accese de prostie, propriul tau mers la alte pizde, etc.
    avem:
    0.15m x 20 min x 60 x15 x 6=16200 de metri intrati, 32.000 metri du-te vino!
    Intr-o relatie de 6 luni, orice muiere ia minim 32 de kilometri de pula in pizda.
    q.e.d.

  • Claudiu spune:

    Ba, ce pula mea is asa de stresati oamenii in legatura cu sexu`?! :D

  • Darius_II spune:

    mama am tre sa vad neaparat o clovnaritza :)))))

  • teli spune:

    mrglu, tu nu prea futi, este?

  • liviu amza (nadie) spune:

    ai imaginatie mai.si este bogata rau.fara cenzura asa-i bine.tu exprimi mai multe in cuvinte decit altul in poze.:))desi se zice ca o poza face cit o mie de cuvinte.cu conditia sa fie buna pozaaa.sint lucruri cu care sint deacord si lucriri cu care nu sint deacord.parerile sint impartite.nici nu trebuie sa te fac sa gindesti ca mine sau sa faci ce zic eu.e gind este obosita si nu are chef poate si sa stea dar in rest.:)) ce nu vrei sa danseze un pic?de unde stii tu ca unul care o pupa in mai multe locuri haotic nu face treaba?la sfirsit se da nota nu la inceput.un preludiu nu se face numai cum vrei tu.

  • joey spune:

    coaie, marfa ce`ai scris da` daca tu consideri ca ‘femeia’ e mai mult un substitut al imbecilitatii, atunci cred ca orientarile tale sunt altele decat cele firesti si naturale.
    REVISE!

  • Porculescu spune:

    esti dement, ce cacat iti poate debita mintea. clovnita, ahahahahah!

  • madularul spune:

    THE CREATION OF PUSSY
    Seven wise men with knowledge so fine,
    created a pussy to their design.
    First was a butcher, smart with wit,
    using a knife, he have it a slit.
    Second was a carpenter, strong and bold,
    with a hammer and chisel, he gave it a hole.
    Third was a tailor, tall and thin,
    by using red velvet, he lined it within.
    Fourth was a hunter, short and stout,
    with a piece of fox fur, he lined it without.
    Fifth was a fisherman, nasty as hell,
    trew in a fish and gave it a smell.
    Sixth was a preacher whose name was McGee,
    touched it and blessed it and said it could pee.
    Last came a sailor, dirty little runt,
    he sucked it and f***** it and called it a c***

  • Luka D spune:

    Ai gasit pornache cu clowni?
    Vreau si eu :D

  • Ete spune:

    Unde-i, domnule, continuarea?

Adaugă un comentariu