Da. În continuare o ard burghez in concediu. O să apar cica pe la 7 si ceva pe green channel. Să zic că viaţa e un lucru frumos. Până atunci, uite, ce am scris pentru la munci de aici. prima zi. Primu paragraf mi l+au modificat putin, aşa că îl pun aici mai original.
Festivalul de film Anonimul, la fel ca şi viaţa, e un lucru frumos. El se desfăşoară în satul Sfântu Gheorghe, unde delta intră-n mare şi marea nu ţipă „viol”, care şi el la rîndul lui e un lucru frumos. Satul, nu violul ca activitate. Prima zi, clişeic vorbind, a fost plină de peripeţii. Drumul pînă aici a fost pe etape, cum şade bine oricărui lucru organizat. Autocarul a întîrziat cam o oră. Fără nici o legătură, Irina Margareta Nistor a stat pe roată şi se auzea un zgomot de frînă. Autocarul ne-a lăsat la Murighiol şi de acolo ne-am suit în două bărci, pentru restul drumului. Deşi deja aveam cîteva beri la bord ca să-mi fac curaj, pentru că nu îmi place apa şi chestiile tangenţiale cu ea, cum ar fi bărcile, tot am fost destul de perspicace încît să nu mă sui în barca în care era şi Irina Margareta Nistor, care evident s-a defectat…
şi dacă tot nu scriu nimic aici în mod special, incă un link spre o poponărie scrisă de mine
Comentarii (41)
drugs help Your comment was a bit too short. Please go back and try again.
Ba, ca sa se auda zgomot de frana, Irina Margareta Dristor nu trebuie decat SA VORBEASCA.
ai putea sa ne mai arati niste poze din camp? nu am mai mers de mult acolo…
Păi erai anonim şi/sau shit?
Eşti în delegaţie, moşule.
Nu uita să iei bon de la cantină,
decontul e prima ta prioritate…
de băut o faci pe banii tăi, coae…
sau ai ălora de-ţi recunosc basca. :)
Eu nu.
Vezi la ţînţari, sunt ca muştele de mari în Deltă.
Da’ cred că ştii asta deja, pari a fi de-al locului.
Ce naiba… parcă-aş fi mă-ta.
Vezi ce faci.
Articolele alea daca le scriai pe site-ul tau,aveai mai multe comentarii. :)
Vacanta placuta moshule. Da daca nu-s indiscret, ce pula mea cauti in delta, daca nu-ti plac apa si chestiile legate de ea ? Sau e „in interes de servici”?
sa inteleg ca n-o arzi la cort ca toata populatia de pe acolo.iti trebuie camera,suporta-ti colegul atunci!
Asa ii zice mai nou? „Colegul”? Ala cheliosu si mut de ii da in cap noaptea?
Dap… am gasit pozele cu tine aici: http://tinyurl.com/gay-casanova
:)))))))
platon, manca-mi-ai pula cu linkurile tale capcana
platon, manca-mi-ai pula cu linkurile tale capcana!
Ce mai vor si astia de la grincenal de la sarmana ionosfera? Muzica obosita + mancat cacat despre nimicul existential+frecat buha pe acolo prin studio. The sisters ca the sisters, suport si Moartea Caprioarei, dar totul pana la Cosmina Pasarin.
Ba ce naspa, tocmai m-am intors de la mare… Si nu mai am bere… La dracu’ cu voi toti si cu mine
Ba, fir-ar a dracu’ de treaba, caca-m-as in ea de Romanie, ce pula mea, ma? Cum naiba de oameni ca Catalin Botezatu sunt intervievati, apreciati, prezentati? CUM DRAQ DE SUNT ASCULTATI, BAAAA??? Las-o in pizda ma-sii de treaba, asa modele de laba trista avem?
PS: Sa n-aud pe vreun dobitoc de p-aci ca imi zice „bai, nu stii sa scrii, faci cacofonii, fraiere!!” Cacofonia e intentionata, promit ca o sa fac si eufonii, pentru cunoscatori!
PPS: Eufonia nu e un element sexual.
Bre da’ tu ai avut fantezii cu das Kaulitz? ca prea iti sclipeau ochii cand ai pus intrebarea aia :D
Ia un interviu la Thinker sa vedem ce are de spus interesant..vreau sa fac o laba vesela
Asa ba, si botezatu face sex in grup si e un pic gay… nu-i asa ca va place de tara in care traim si de cine ne reprezinta peste mari si tari?
No, io am zis la articolul trecut ca mi se pare subtire scornirea ta despre Anonimu`. E bai daca ma repet si aci?
Radule ‘te-n pula mea, acu’ chiar nu făcuşi nici o reclamă?
bine, nu exista în română „nicitrei” sau oi fi io beat. „nicidouă”
ce pulă am supt că prima dată am scris „nici o” se răsuceşte pruteanu în mormânt
puneţi voi virgulele vă rog că pe mine nu mă mai ajută capu’ şi aştept cu nerăbdare muia
Mie imi place sexu in grup si Radu a zis ca toti santem un pic gay S.E.X. M.E ,deci ..propabil ca si eu..dar EO is gay activ ,numa dau la buci nu iau..tu?Din supararile tale deduc ca esti pasiv..bleah ce naspa
Sa ne ti la curent cu Irina Nistor ppc ;). Asta numai cand iti spune la naiba si il vezi pe van dame in fata ochilor si pe arnold deci e un fel de fantezi gay cu ea.
Nu mai poluati blogul asta. Puneti pe commenturi acolo ;)
Vacanta placuta !
Zicea asta ca mircea badea sau ca aia de la antene sunt sclavi. Si el tot baga linkuri de pe greenchannel, happyfish si tot felul de chestii patetice, dar el nu e un sclav al trustului realitatea si un pupincurist.
Hm, ai nişte buze destul de senzuale, pentru un tip.
botezatu „ne reprezinta peste hotare” la fel cum pe altii ii reprezinta galliano, gautier, donatella etc. cine sa „creeze” moda, plesu? tot niste transexuali basiti peste tot.
Da, Jimerino, da’ ce, avem nevoie de moda? Ce draq, toate problemele sunt rezolvate, moda ne mai lipsea?!? O gramada de pitipoance, ritipoance si pizde, in general, dau o caruta de bani pe carpe pe care le iei foarte bine si de la 38 din colt? Am vazut o carpa de-i zicea fusta mini la 9200 de euro!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Cum draq, ma? Cum draq? Si vine bou’ asta de neBotezatu si-mi zice ca el nu se fute in cur, da’ ar vrea… Lasa-ma, frate, in pace.
Inca o data „m-am intors de la mare si mi-e lene sa mai fac altceva” :((
pai mie nu-mi trebuie, tocmai asta e ideea. cum nu-mi trebuie chilotii lu’ botezatu, nu-mi trebuie nici opiniile lui, mai ales legate de futut in cur barbati. da’ alora care dau cine stie cat pe un maieu de-al lui, probabil ca le trebuie si opiniile lui despre diverse. asa, mie nu-mi trebuie nici parerile lu’ andreea banica sau marin despre chestii, da’ nici lor ale mele. pula mea, fiecare cu ale lui.
Exact! Eu ma simt perfect in chilotii mei, 3 perechi/5 ron, la fel ma simt si fara ineptiile „VIP-urilor” romanesti
Bai, sa te pisi tu din barca?!?!
radu…ai scris tu acum un an, un si ceva un articol care parca se numea “ce as face daca as fi femeie pentru o zi” sau ceva de genul. Am cautat la search sa gasesc, dar nici un rezultat. L-ai scos cumva? sau e in alta parte…si daca da imi spui si mie unde, te rog? Multumesc anticipat.
http://tinyurl.com/diana-foxy23 :))
iti cumperi chiloti de mascul care costa trei mii de coco atunci cand atarna inauntru un balos de doi lei. In felu’ ista pastrezi iluzia.
Da’ bine ca dupa logica asta cele mai mari bunaciuni ar fi femeile strazii, ca-s modeste rau in garderoba.
Eterna si fascinanta mediocritate, tot la ea ramanem. Ma duc sa imi dau foc la par, mai vine cineva?
Vin eu, stai sa ma duc la frizerie sa adun neste pilozitati de pe acolo, hihihihihi.
VEZI CA AI UN TROJAN DOWNLOADER PE SITE/PRIN SITE !!
o data la cateva incarcari ale site-ului apare asta:
http://www.ericlol.com/hello/index.php?do=update
Ce-al naibii esti. Cica :”Irina Margareta Nistor a stat pe roată şi se auzea un zgomot de frînă”. Adica, freca roata in aripa,a?Ce treaba ai tu daca s-a implinit putin femeia?
bai animaloo nu imi mai folosi numele sa faci bani pe mine ca te prind si te tund 0.