Cum argumentează un oligofren

E un fapt social acceptat că 7/4 dintre oameni nu înţeleg fracţiile şi că încă pe atît sunt complet idioţi. Mai idioţi decât tatăl lui William Brânză la eliberarea certificatului de naştere a lu fie-său. Există mai multe tipuri de idioţi însă. Există prostul cuminte, care nu se consideră chiar prost, dar simte aşa în străfundul lui că nu e capabil de o părere pertinentă aşa că de obicei tace din gură. Este varianta cea mai benignă şi acceptabilă de prost. Apoi vine prostul vehement, care e prost de behăie dar simte că părerea lui trebuie auzită de toată lumea şi prostul citit, cel mai periculos animal din lume, despre care o să vorbim cu altă ocazie. Ăia sunt mai complecşi. Prostul vehement însă e un animal simplu. Enervant dar simplu. Te-ai certat cu unul, te-ai certat cu toţi. Au aceleaşi contraargumente care sfidează logica de clasa a 9a.

Frustrarea

Ai impresia că poşetele sunt inutile? Eşti un frustrat! Ţi se pare că Ada Milea e un băiat urât care cântă poponării pentru hipioate cu păr la pizdă? Eşti un frustrat! Dacă ceva nu e în concordanţă cu ordinea raţională a lumii în care prostul vehement crede cu tărie, e din cauză că tu, ăla care îi spui că nu are dreptate şi că o proastă mamă în nefast moment l-a fătat pe cur, eşti un frustrat.

Cretinii iubesc cuvântul frustrat, deşi majoritatea habar n-au ce înseamnă. Au mirosit ei psihologie de la Bebe Sexologu’ când aşteptau să înceapă „Lacrimi de Iubire” pe Acasă şi gata, au înţeles mecanismul. Nu, proştilor. Frustrarea nu e aşa cum credeţi voi. Frustrarea este un lucru bun. Este baza pe care se creează cam orice mecanism motivaţional. E componenta emoţională fără de care am putea sta în propriul căcat liniştiţi. Stai şi te joci la farmville ca un gheu prost. Ai un examen. Ştii asta, şi te simţi prost că ai o datorie pe care nu vrei să ţi-o îndeplineşti. Asta e o frustrare care se adună ca o tensiune internă până îţi ridici hoitul şi te duci să-ţi faci treaba. Tot căcatul ăsta de lume este construit pe frustrări. Mereu cînd cineva zice „dă-te-n rasa mă-tii de prost, o faci greşit. Ia, plimbă carcasa că fac io cum trebuie”, aia e o frustrare. Majoritatea căcaturilor făcute corect din orgoliu, din simţul dreptăţii, de nervi, de orice cu componentă emoţională vin din frustrări. Dacă nu erau ele încă mai pictam pereţii peşterii cu căcat. Dar ce vrea cu adevărat imbecilul să zică prin „eşti un frustrat” este „eşti un nefutut” că în mintea lui simplă şi netedă a auzit din filmele cu proşti de o chestie care se cheamă frustrare sexuală şi îşi imaginează că aia e frustrarea, cînd stai acasă şi plângi că Maricica nu-ţi dă pizdă.

Şi ce legătură are asta cu toată argumentarea, mă întrebaţi? Păi simplu. Omul prost e mulţumit cu satisfacerea nevoilor primare. El nu înţelege cum ai putea fi deranjat de ceva dacă ai maţul plin, capul odihnit şi coaiele stoarse. Mai exact, singurul motiv pentru care orice pe lumea asta ar putea să te deranjeze este faptul că eşti nefutut. Cum, coaie, să ai vreo neplăcere în lume dacă te fuţi? Ce, ai nevoie de mai mult în viaţă? E aberant să fii futut şi să scrii că Dan Puric e un căcat de om! Ăsta e raţionamentul omului care respiră pe gură. Dacă ai futut nu ai probleme şi toate problemele se rezolvă futând.

Alba neagra

Ţi se pare că Manowar sunt o formaţie de homalăi traşi de fiare care cîntă şlagăre despre cum vor ei să sugă pula la unicorni fără pic de vlagă, coi sau rockereală? Du-te şi ascultă Guţă! Ţi se pare că Andreea Bănică are meclan de bărbatocal şi n-ai fute-o nici cu o pulă de căpătat? Ce-ai bă, eşti gheu?. Pentru dobitocul sinistru universul este alb negru. Nu există nuanţe de gri, nu există nimic intermediar. Dacă nu îţi place X, atunci automat tot ce se află tangenţial în acelaşi univers cu X ţi se pare de căcat şi e evident că opusul lui X te pasionează adînc. Aşa că în mintea lui îngustă se formează conexiunea. Nu îţi plac sferele, ai? Futu-te-n inimă de cubist! Nu coae, tot ce încerc să zic e că sferele sunt de căcat, mama ta e o curvă proastă şi cuburile momentan nu au nici o legătură cu discuţia.

Şi ajunge deocamdată.

***

Comentarii (166)

  • Navalnicu spune:

    Cine îşi bătu pula de tine nepoate de simţişi nevoia sa defulezi? Dă-i link să vază omu că îl facuşi de cacat ce paula ta.

    p.s ma duc la Manowar

    • Radu Post author spune:

      sa ma defulez la mana pe mecla ta.

      • Navalnicu spune:

        Cu siguranţă eşti campeon!

        • sandi bel spune:

          mai bine teai duce la tache that, coaie
          si apropo de hevi metal fii atent aicea:
          cica manofwar & cc catch
          se ardeau jenant pe disco
          futeleash in cur toti fanii
          cu pula lu bucurenci
          la concertu pulii mele
          din orasul san francisco

    • Pulamia spune:

      Marsh inapoi la cacat , in Oltenia.

      • Navalnicu spune:

        Ete proasta… ca şi aia de deasupra ei. Mă amuzarăţi mai mândrelor mai. Vă descrise omu asta acilea, da voi proaste ale dracu nu întelesărăţi nimic. Diferenţa între proasta care îţi spune că esti tont dacă nu asculţi Manowar şi toanta care îţi spune că eşti prost dacă asculţi rămâne să o dezbateţi voi fetelor cand vă duceţi la cules de lubeniţe de dăbuleni.

        Pup la voi mândrelor că tare şugubeţe mai sunteţi.

    • andrei spune:

      o fosta iubita de-a lui, care povesteste prin tot targul ca era baiat bun da’ frustrat

  • Petra spune:

    Da, da cineva te-a suparat foarte tare! Vrem si noi sa il cunoastem…eu pun pariu ca e vre-un sef ceva…

    • silvia spune:

      trebe sa te deranjeze seful ca sa observi prostia din jur?

  • mazgalici cu cacat spune:

    eu cred ca cuburile is frumoase, da si sferele este nu zic

  • Divi spune:

    Fuckin awesome.Radule,bag pula in draga de mama,esti un geniu.Nu ca gheu de eminovici.Geniu in stare pura.

    • bogdan p spune:

      @ divi …nu zic ca eminescu e geniu .. dar in nici un caz tu nu ai in posesie inteligenta necesara sa il cataloghezi „gheu” …
      sfatul meu : pe viitor incearca sa citesti si alte carti inafara de „asul de trefla”

  • Cartman spune:

    Bun articol. As crapa capul la multi cand fac asocierea de frustrat cu nefuteala. De fapt le-as fute mamele, surorile si prietnele si apoi le-as arata ca tot frustrat am ramas ca erau toate largi. Ca doar de asta poti fi frustrat: cand simti ca nu futi nimic. Nu?

  • mazgalici cu cacat spune:

    pe radu nu-l supara nimic. ceva ce e suparator prin simpla masa inerta existenta nu poate sa fie in sine suparat de existenta altor elemente fie ele suparatoare sau nu. deci poate doar comenturile stupide si succesive de la acelasi user sa-l supere. da nu cred .pula mea ce e manowar?

  • B spune:

    misto articol. De-aia te citesc bai, ca le dai bine si la obiect.
    Sa ne bagam pla in cine te-a suparat :)

  • AI spune:

    io’ astept sa scoti caretea cu rezultatele tuturor experimentelor astea. logic, cineva te-a suparat, alfel nu poti discuta despre un subiect ca asta nu? logic.

    • Radu Post author spune:

      bai, pur si simplu m-am plicitisit de comentacii cretini de aici. de 3 ani imi tot zic toti sfertidoctii ca-s frustrat si ca-s manelist ca nu imi place iron maiden.

      • AI spune:

        nu vreau sa te desumflu’ da’ nu cred ca au inteles.

        • Radu Post author spune:

          da n-am dat in prostia aia crunta in care sa ajung sa fac educatie la toti cretinii. era asa, pentru restu lumii. pentru ei e butonu de banip.

      • EvilConCarne spune:

        Pai atunci eu o sa ma rog pentru comentaci oligofreni ca sa mai scrii din astea foarte bune. Mie imi mai place Maiden, da’ da-i in pula ta, da’ si-a mea, pe sfertidocti ca oricum nu conteaza. Si buna aia cu 7/4.

  • hahaha spune:

    Mai nepoate dar tare esti frustrat mai, ai sters un coment in care erai facut frustrat si te-ai apucat sa scrii un articol pe tema asta. Asta spune ceva despre tine. Esti frustrat, e evident. hahahahaha

    • Radu Post author spune:

      ^
      cum ziceam. genul asta de chestii. si da. le sterg pe toate, pentru ca nu tin toate oligofreniile pe site-ul meu. asta il las doar de exemplu.

  • Amenth spune:

    Oligofren e putin spus. Nu doar oligofrenii argumenteaza asa.

  • Dan Lee spune:

    Aceeaşi logică de alba-neagra o au femeile care, atunci când le respingi avansurile, spun că eşti homosexual.

  • hahaha spune:

    ma da’ tu ai un profil tipic de cocalar ofticat cu aere de jmeker fotut in coor

  • ily spune:

    Mai exista si genul ala de prosti care fac pe prostii atat de bine incat sunt confundati cu unii. Evident ei is otara prosti din moment ce nu nimeresc cantitatea optima de prefacatorie, dar nu chiar asa de prosti cum par. Miros in comentariile de mai sus ceva exemple edificatoare.

  • acelasi spune:

    ..primul post …pentru care tre sa te felicit, nu pentru ca mi-ai fi simpatic…ci pentru ca-s un frustrat. :))

  • fara nume spune:

    Motivatiile unora, la fel ca si necesitatile lor, pot fi multiple,dar totusi bazate pe un lucru extrem de simplu: „fac ce vrea pula mea!” :) s-a demonstrat totodata ca la baza unor frustrari stau niste complexe. Deci, @hahaha, esti un mic manelist prost si complexat pt. faptul ca iti place cand iti introduci singur un degetzel in popou. Frustrarea ta vine din faptul ca nu accepti ca esti homalau si, desi ai realizat ca esti prost,nu incerci deloc sa-ti depasesti conditia de om mediocru.

  • SingurEu spune:

    Mda!
    Le-ai dat-o pe pizdă în mod pertinent tuturor adinelor din lumea asta largă.

  • Ăla micu' spune:

    „El nu înţelege cum ai putea fi deranjat de ceva dacă ai maţul plin, capul odihnit şi coaiele stoarse. ”

    Hai, că te-ai mai trezit din amorțeală… că de vreo săptămână începeam să casc citindu-te…. poți pleca în week-end, bine.
    Da’ sa nu stai mult, da ?

  • Feral spune:

    Acum n-o sa-ti mai zica lumea ca esti „frustrat”, o sa-ti spuna ca esti „complexat”. Astept partea a doua a articolului in care vorbesti despre complexe.

  • Cristian spune:

    Prietena mea a visat ca avea un copil in forma de cub

    • shotaie spune:

      era cubul din ‘transformers’ ?

    • Frustratul maxim spune:

      Eu nu inteleg ce legatura are asta cu orice

      • shotaie spune:

        insinuam ca prietena lui e frustrata si s-a futut cu Optimus Prime

  • Dan Lee spune:

    Adevărul este că cel mai des am auzit cuvântul „frustrat” la piţipoancele care stau în faţa blocului şi crapă seminţe în timp ce îşi butonează de zor telefonul mobil.

  • mrpeanus spune:

    e frustrant ca nu am inteles ce e ala un frustrat.

  • Alexandra spune:

    „frustrat” asta ca termen a ajuns un fel de „homo”. cand zici homo multi se gandesc la gay…cred ca e o lene generala sau o jena in a spune si „sexual”. ne e lene sa folosim multe cuvinte si ne asteptam ca ceilalti sa ne inteleaga pt ca ne place sa vorbim asa…codificat, gen „sal, cmf, pl..etc” si astia, micutii, nu-si dau seama ca e mai grav sa fii frustrat mental decat sexual. :/

    • sal spune:

      sambapulaaaa ce a inteles asta din post =)
      si cine cacat foloseste „homo”?

      • Alexandra spune:

        pai na, nu prea sunt in tema cu ce cuvinte sunt pe trend. dar presupun ca frustrat e. posibil ca ghei sa fie noul homo iar frustrat…noul ghei/gheu? iar sambapula..e o pula ce stie samba?
        http://www.youtube.com/watch?v=KYYVTBqgiDc uite si o melodie pt tine :)

    • Andreea spune:

      Adina,mama tu esti?

      • Alexandra spune:

        mnu. nu sunt nici adina si nici mama/ta.

  • Raluca spune:

    Apropo de cuvinte care se folosesc gresit: si „oligofren” e pe acelasi nivel, sorry. Oligofrenul e ala care sufera de oligofrenie. Adica asa cum zice in dex: OLIGOFRENÍE s.f. Stare patologică caracterizată prin rămânerea în urmă a dezvoltării facultăților psihice, însoțită uneori de tulburări ale dezvoltării fizice și de leziuni ale sistemului nervos central, ca urmare a unor suferințe cerebrale, survenite în perioada intrauterină, în cursul nașterii sau în perioada copilăriei. – Din fr. oligophrénie.
    Adica daca ii zici la un prost ca e oligofren, ii dai o scuza, ca e asa cum e. Fa-l pur si simplu prost. Si stai linistit, majoritatea stiu ca frustrat nu inseamna nefutut, o zic asa doar pt impresia artistica.

  • The Creatrix spune:

    nu iti place de grasa de beth ditto? esti superficial.

    • Amenth spune:

      Creatrixa are ceva cu grasele. Prea mult circulat cu troleu’ vara prin Cluj, plin de grase care vor sa ajunga la usa cu 2 km inainte de statie? :P

  • monica spune:

    oamenii astia nu-s frustrati ca tot cu kkt lucreaza…le place….iar daca interlocutorului nu-i place ,ii dau cu forta, arunca cu kkt, au impresia ca mocirla lor e za best shit evar.

  • bostanu spune:

    jmeker rau articolu. rulezi fin

  • vreauultimulloc spune:

    Am citit 37 de comentarii si descopar cu frustrare ca toata „smenga” (cand esti la roma… injuri slovacia) asta stransa aici aclama dupa cum bate vantul (adie de la cur).
    Daca ii aduni si ii inmultesti (merge intre rude la genul asta ca nu au unde sa mai degenereze) nu rezulta material de jumatate de argumentatie coerenta.
    Mergeti si comentati pe cocalari.com ca sunteti de nivelul ala.

    • Alexandra spune:

      si tu ce faci? comentezi comentariile altora. cu frustrare :P

  • alle spune:

    adica ada milea nu e baiat?!

    • e 5dimineata in plm :| spune:

      cine este Ada Milea?

  • Amenth spune:

    Aici m-am blocat.

  • O TIPA spune:

    creierul meu tocmai a avut orgasm. multumesc.

  • Kylie spune:

    si daca-s nefututa, cum ma numesc? nu frustrata?

  • bogdan p spune:

    sa mori de ras ! … sau de plans ?

  • Balan Tudor spune:

    folk-isti sunt aceia care au mancat prea multa bataie in curtea scoli pentru a mai putea da la buca vreodata si care apoi au facut ceasul pe covor ca sa le cumpere tata chitara sau ghitara ( oricum o sugi) in speranta ca sesibilitatea lor o sa le rupa ata. esti un dobitoc! du-te-n pula mea la OTV , esti prea destept ca sa nu te primesca! frustrat e tata-tau , oligofren esti tu!

    • Balan Tudor spune:

      m-am enervat. ce treaba aveti cu folk-istii??

  • Jorel spune:

    Până la urmă, și cubul e un fel de sferă, doar că… puțin mai colțuroasă…

  • namtab spune:

    manowar – heavy metal. pentru ghei.
    iron maiden – sunt gheiutzi ( da’ e tare fear of the dark )
    poponariile punk de le asculti tu sunt ghei. alea gen rancid and shit.

    deicide ruleaza
    serj ruleaza.

    si da, sunt frustrat. si asta ma face zilnic mai bun.

    bun post.

    • Osi spune:

      Nu , consider ca esti un poser futut daca Serj e tare pentru tine

  • Ăla micu' spune:

    @Divi
    Când termini „Asul de treflă”, poți citi și-o carte, două, de telefon, da’ să nu începi cu București, ia una mai ușoara prima dată : Slatina, Călărași… da’ să te abții cât poți, să nu suni chiar la toate numerele, da ?

  • oake spune:

    Argumentatia ta e corecta, cu o singura observatie: nu te plangi la orice colt de strada de lipsurile care iti provoaca frustrarea. Altfel, o sa pari si lamentabil.

  • s spune:

    Radule dar tu ai un anumit standard al unui post? Nu prea lung ca plictiseste omul? Nu prea scurt ca te ia lumea in deradere ca nu mai esti capabil sa scri? La 3-4 zile alt post sa nu pierzi vizitatorii retarzi? Altfel nu isi avea rostul acel „si ajunge deocamdata”.

    Si Radule in infinita mea desteptaciune am totusi o nedumerire care ma roade neincetat de ceva vreme : cum mortii ei are alexandra avatar, poza d`aia mica unde isi arata ea podoaba capilara si subratul proaspat epilat. La fel si Creatix, SingurEU dar astia au avut dintotdeauna. In kkt, pana si tu ai poza d`aia mica unde`ti arati mecla de rus coscovit cu palarie de pescar.

    Si cum din atotcuprinzatoarea intelepciune romaneasca am fost invatati ca daca ai o nedumerire este mult mai bine sa intrebi decat sa`ti strofoci singur capul pentru ca sunt mult mai multe sanse sa gandeasca altul pentru tine decat sa folosesti google`ul sa`ti afli singur raspunsul.

    ========

    In alta ordine de idei sunt din ce in ce mai nemultumit cu atitudinea corporatistilor care incearca sa ii influenteze pe ceilalti atragandu`i spre propria lor gandire bolnavicioasa.

    Si cum eu nu am un blog ca tine unde sa`mi arat capacitatea neuronala o sa`l folosesc pe al tau. Asa ca trebuie sa atrag atentia ca acesti retarzi automultumiti cu o slujba la HP, Heineken, Procter & Gamble sunt in stare sa stranga bani 1 an de zile pentru a iesi 2 saptamani din tara sa viziteze Parisul. Normal ca toti gandesc „plec din tara asta de kkt macar si pentru 2 saptamani”. Bravo, pleci din tara asta de cacat sa te duci in Paris. Un oras de kkt, jegos, murdar plin de nespalati si limbuti care nu sunt in stare sa`si vorbeasca macar franceza corect. Un oras unde in afara de Luvru si Eiffel te plimbi doar pentru a vedea gunoi parizian. Si a stat corporatistul minim 1 an in casa, poate a iesit sambata imbracat civilizat, corect din punct de vedere vestimentar si a strans bani. Si a muncit ca lemmingu de la 9 la 6 (corporatistii chiar au 1 ora de pauza astfel incat stau 9 ore la munca, dar lor le face placere pt ca sunt retarzi).

    Si este greu pentru ei retarzi sa inteleaga ca alti prefera un program lejer, unde gastica bine dar mai putin decat un corporatist indoctrinat. Sau ca alti prefera sa iasa 365 de zile pe an, sa se frece daca vor zilnic de fundul unei tractoriste in club. Ca anumite persoane au o durere la 20 de cm sub buric cand aud de minunatiile Parisului si ca mai bine dau o fuga la 2 saptamani pe litoralul nostru romanesc sa se faca muci si sa rada de ala care sta acasa sa stranga bani.

    Si eu am vazut jumatate de Europa in poze, sa mor de nu ma multumeste, sunt prea putine locurile unde chiar as merge sa ii milostivesc cu prezenta mea fizica. Si pe unde am ajuns nevoit de situatie m`am crucit de ce pizde urate am vazut. Daca doamne fereste vedeai o femeie care sa arate bine si ziceai „uite coaie in sfarsit una buna, nu sunt chiar toate Monica Anghel” o vedeai ca zambea sau o bufnea rasul. Pentru ca da, probabil ca era romanca..

    • hamlet spune:

      in pula mea de frustrat

    • silvia spune:

      daca nu esti corporatist, de unde esti tu asa de „bine documentat” legat de viata corporatistilor? multe genii inchipuite pe aici

  • ;fls;lfkgkdfbgl;dfgk spune:

    astia care zice ca esti frustrat e niste prosti ca oricum tu n-ai cum sa nu futi

  • Dan Lee spune:

    @namtab: Cine ţi-a spus ţie puiule, că Iron Maiden sunt „gheiutzi”? Apropo, când te-ai născut tu şi când ai auzit de Iron Maiden?

    Dacă ascultai toate albumele lor, mai ales alea din anii ’80, sesizai diferenţa între ei şi emo găozarii de azi, cărora „meidenarii” le-ar rupe capetele ca la bibilici.

  • s spune:

    Dan Lee e nume de gaozar.

  • Dan Lee spune:

    @s Dă-mi câteva exemple, ca să nu cred că eşti prost/proastă!

  • s spune:

    De parca m`ar interesa ce crede unu cu nume de gaozar.

  • Dan Lee spune:

    Am impresia că şi tu ai nume de găozar, de vreme ce foloseşti „s” pe post de nickname. Deci, dacă trag linie, eşti găozar, prost şi frustrat. :lol:

  • s spune:

    Bah dar prost esti :
    – ” Am impresia că şi tu ai nume de găozar ” – implicit accepti ca tu ai nume de gaozar. Problema e ca legat de numele meu doar ai impresia.
    – „dacă trag linie, eşti găozar, prost şi frustrat” – ca un copil de 10 ani. „Ioane esti prost” la care Ion in lipsa de argumente raspunde „ba tu esti prost”.

  • Nico spune:

    FRUSTRÁ vb. tr. a lipsi, a priva pe cineva de un bun, de un drept; a păgubi;

    FRUSTRÁRE s.f. Acțiunea de a frustra și rezultatul ei

  • Dan Lee spune:

    s, copilule tâmpit, eu am adus argumente.

    1. Ţi-am cerut să-mi dai exemple de găozari cu numele Dan Lee. Nu mi-ai dat, aşa că am considerat că eşti prost.
    2. Spre deosebire de mine nu şi-ai postat numele şi, pentru că te-ai legat de mine fără motiv, presupun că eşti un găozar frustrat de numele tău.
    3. Pentru faptul că te angajezi în astfel de dialoguri infantile pe un blog, presupun că eşti şi un frustrat de propria-ţi lipsă de importanţă pe această lume.

    Argumentele tale au fost ZERO până acum! Hai că m-am distrat, PA!

  • s spune:

    1) Numele in sine este de gaozar, nu trebuie sa`l mai poarte si alt gaozar pt a`l legaliza in aceasta postura. Pentru ca tu esti gaozar este de ajuns.
    2) Ba mi`am postat numele. Eu ma numesc S si e prescurtarea de la ‘sa o sugi’.
    3) Pai retard, la acest dialog ai participat si tu, ceea ce din nou, implicit, presupune ca si tu esti frustrat de propria blabla.

    Pg blogul unde dan lee si`a desavarsit cariera de retard.

  • Amenth spune:

    Stop the madness.

  • eu...evident spune:

    la munca bah!n-aveti ocupatie?

    • s spune:

      Nu ai citit batrane ce am scris mai sus ca uni au un program lejer?

      • AI spune:

        am banuit dupa eseu ca esti bugetar, da’ na…nu ne lansam in afirmatii

        • garcea spune:

          in sfarsit..mai am doo ore jumate de rarefiat manganu´, te superi daca ma alatur la offu´tampit? Una din sarcinile mele este sa´i provoc frustrari capitalistului care mi´e sef si sa´l readuc in ramele bugetului de care dispune; Acuma, io sunt bugetar sau nu? Mai ales ca, lunar, nu dispun nici io decit de sacul fara fund al salariului.

        • s spune:

          ^^
          Subtil, chiar mi-ai inveselit ziua.

  • Topitop spune:

    eu am mai spus odata lucrurile astea, intr-adevar, mai taraneste. nu toata lumea se pricepe sa scrie fin, dar nu toata lumea simte mai putin ca tine.
    stii ca mi-a placut tare de o fata, care te-a scos din minti. dar era sanatoasa mintal :)
    esti extrem de inteligent, esti si talentat, dar te-ai gandit vreodata sa mergi la un control? asta ca imi amintesc ce scria fata aia.. nu zic ca ai suferi de vreo boala psihica grava, dar e posibil sa ai o schizo.
    eu nu ma simt nici mai bine, nici mai rau pt faptul ca tu amintesti numele meu din cand in cand, poate ca sa iti faci trafic.
    poate fanele tale, la varsta pe care o au, 19, 20 de ani, nu-si inteleg atractia fata de o persoana tulburata. poate parea misto ca tipa sa fii atrasa de un personaj de genul tau. unii de acest soi exercita un fel de fascinatie morbida asupra firilor mai slabe, firi ce se lasa absorbite de astfel de vortexuri.
    femeile tinere sunt atrase uneori de spiritele masculine tulburate, rebele, par mai interesanti ca masculi, dar este o prostie. E posibil sa fie si efectul absentei figurii paterne(dau un exemplu)
    dar poate sa fie si un „rebel fara cauza” personajul.
    din ce imi dau seama, astia nu-s genul de barbati cu care o femeie sa „cuibareasca”.

    trist este ca sunt multi ca tine, am mai cunoscut, si e bine sa stai departe de ei, ca fata,dar,
    exista deisgur si opusul lor, mai sociopati asa, psihopati. vezi, de asta sunt puscariile pline, dar si multi in libertate.
    yoy, psihologule, nu esti greu de citit, mai :)

    • Radu Post author spune:

      cum le stii tu pe toate ca un om mare. desteapta te mai simti in pielea ta. cre-ca mergi pe strada zambind de bucurie ca deduci mai fin decat restul lumii. aproape compenseaza pentru faptul ca esti naspeta.

    • Amenth spune:

      Tu nu te lua de puscariasi, da? :D

    • Andrea cu un e spune:

      Ce bine, m-am linistit si io. Credeam ca de fapt mi se trage de la unchiu-mio si „serile de povesti”. Era chiar enervant ca n-am aflat in veci ce pizdamea facea Scufita Rosie in padure, singura si-n cos avand doar un Johnson’s baby oil sau de ce trebuia io mereu sa ma costumez in ea, but whateva’, se pare ca oricum e din cauza ca taica-mio, la vremea respectiva, mai bine mergea sa pescuiasca decat sa se uite daca-m scris corect 3+5=8.
      Oricum, voiam doar sa ma laud ca mi-am dat seama ca suferi de tulburare de personalitate de tip histrionica, si-s chiar sigura de asta, adica totusi, am citit asta intr-un reportaj in Cosmo si ei nu se-nsala. Mai ales cand e vorba de horoscoape, psihologie si sex!

      • Amenth spune:

        Neah, io zic ca s-a uitat la prea mult Criminal Minds.

  • deoarece spune:

    poate cea mai şi cea mai urâtă treabă e că orice proastă care a citit coelho sau orice bârsan de oraş cu poşetă care vorbeşte numai în citate din octavian paler o să-ţi răspundă la orice, dar la ORICE părere de-a ta despre ceva cu care nu e de acord cu o părere de-a ei sau de-a lui despre tine, evident, nu despre căcatul despre care vorbeaţi. vorbeşti de fizică cuantică, eşti autist. vorbeşti de heroină, eşti rasist.

  • stp spune:

    Radule , hai sa-ti spun eu cum sta treaba. Luzarii astia te adora , esti mana cereasca pentru ei ( fac pariu ca stii asta ),dar au si eu un punct de vedere care ar vrea la randul sau sa fie luat in seama ,si cum Emilia Comisel nu e in juriu, atunci cine pula mea sa ii bage in seama ? nimeni altu’ decat tu ! logic , acuma ma stii pe mine , eu am niste cunostinte care la randul lor stiu niste baieti smecheri care imi fac rost de niste numere de telefon. Fa bine si pune mana pe un vagon de asta prapadit de la c.f.r. si le dam noi o prosteala ca ii ducem la munca; nu pe 7 ore ci pe 4 ( au si dusuri la locul de munca ), eu intre timp ii sun pe astia ai mei care iarasi suna mai departe si punem mana pe numaru’ lui Adolfo.

  • Onix spune:

    Mai copii! Nu vreti voi sa faceti schimb de numere de telefon si sa povestiti „in direct” care e mai gay dintre voi? Si cand ajungeti la o concluzie mai dati aici un rand si ne anuntati rezulatul. Trollisorilor!

  • janie spune:

    toata chestia cu frustrat a pornit de la expresia ‘a te simti frustrat’ care sa zicem ca are logica fara sa te referi la o nevoie anume pentru ca expresia in sine presupune ca e vorba de un sentiment unic care nu se schimba in functie de cauza…frustrarii. poate se poate simplifica cu ‘nefutut’. cuvantu frustrat, singur, n-ar trebui sa fie folosit deloc cand vine vorba de psihicu omului. nici cum zici tu. e alt cuvant pt aia, dar nu mai stiu, si eu am facut laba la cursurile alea

  • OmuCuPulaDeFier spune:

    Salut muistilor, acuma scriu si io prima data pa saitu asta numa ca sa va spun ca Mircea Badea ii un frustrat.

  • Gay Brie L spune:

    Nu, Mircea Badea e un zeu si i-as suge pula, asa gay cum sunt eu!

  • i see... stupid people spune:

    S-a strigat linie!
    DECI cine afla ce-i in capu’ lu radu, in afar’ de radu, primeste o pula metafizica direct in suflet spre bucuria mamei lui

    muie la romanii care adora sa fie romani, chiar si pe net…

    muie lu che guevara.

    muie lu bill gates

    muie lu iliescu

    muie lu’ tot neamu armerican

    muie lu dan lee (nu stiu cine e, dar are nume de gaozar cu ochelari)

    • OmuCuPulaDeFier spune:

      Pe dan lee il cheama Dan Tanasescu si are un blog de gaozar.
      Pentru ca el chiar e gaozar.
      Muie dan lee

      • Jorel spune:

        cum de ți-ai dat seama? ))

    • s spune:

      Nu`i mai spune ca e gaozar ca se supara si arunca in voi cu lopatica.

      • Diana spune:

        @s , tre’ sa recunosti : te simti frustrat pentru ca Dan Lee e chiar frustrat .

        • s spune:

          @diana – true :))

  • Dan Lee spune:

    Măi păpuşeilor, vă înţeleg că ardeţi de nerăbdare să vă spargeţi şi voi la lorgean, dar de ce vă chinuiţi pe net, când în Piaţa Operei găsiţi tot ce vă doreşte inima, pe alese?! :))

    • i see... stupid people spune:

      amu’ degeaba-ti lingi hemoroizii sangeranzi, fu’-te-n gat de gaozar. si cum pula-n ma-ta sa folosesti cuvinte ca „papuseilor” sau „gheiutzi?” esti gaozar ma, stai linistit nu te punem sa recunosti, noi doar iti dam, iti dam pula

    • s spune:

      Pai de unde gura ma`tii sa stim? Tu esti gaozarul, tu cunosti locatile.

  • chrisa spune:

    Bravo Radu,
    Esti atat de destept incat pari si frumos!!!

  • Ramses3 spune:

    Radule, eu credeam ca ti-a mai crescut pula, si ai mai trecut o categorie ( neluand apulii in seama) adica ai devenit mai ascet, mai blazat fara ca nimic din cercu nostru stramt sa te atinga, adica ca unu cu pula mare, insa imi dau seama ca inca te zbati, ca inca vorbele nu vin usor…
    ce pula mea tot apar linii mah

  • Arogant spune:

    Moama cati dobitoci comenteazaaa aici.

    • Phaloos spune:

      Fii capitanul nostru

  • piti spune:

    ce ai cu ada milea? ea e cea mai tare din curtea scolii asa ca ai dreptul sa taci.

  • ILUZIA spune:

    cumva opusul lui :”esti frustrat” este „asta e o stare de spirit”. de cate ori un retard nu poate spune ceva concret despre orice dar vrea sa te convinga ca e fabulos de cul….foloseste asta!

  • lucianB spune:

    aproape cea mai fericita zi din viata mea :D de cand ma stiu incerc sa explic prietenilor ca frustrarea e de bine, e constructiva. pot sa dorm linistit…

  • Gtigore Beleartu spune:

    E demn de laudă faptul că marile constatări personale nu provin din idei preluate pe piept, ci pe cap.

  • Grigore Beleartu spune:

    Așa mai merge. Ăsta e Radu cel genuin și „frustrat”! Poate cu ocazia asta vor înțălege și dobitocii că a fi frustrat e de bine.

  • mniezo spune:

    ce buna e aia cu fractiile :)

  • The Creatrix spune:

    am un amic in blogosfera care sigur citeste postarea asta asa ca atuncia cand se uita la comentarii cautand-o pe marghioala, vreau sa sublinez acest alineat:

    „cum, coaie, să ai vreo neplăcere în lume dacă te fuţi? Ce, ai nevoie de mai mult în viaţă? E aberant să fii futut şi să scrii că Dan Puric e un căcat de om! Ăsta e raţionamentul omului care respiră pe gură. Dacă ai futut nu ai probleme şi toate problemele se rezolvă futând.”

  • Elena spune:

    Corect. Radu nu e frustrat, dar Radu, cel putin cand scrie, e un non-sens.

    Radu are un punct de vedere. Il argumenteaza sau nu. Punctul de vedere e genial in sine. Doar e al lui. Cei care contrargumenteaza inteligent sunt prosti. De ce iau in serios texte vadit umoristice? Iar, cei care nu contrargumenteaza inteligent sunt iarasi prosti. Din ratiuni evidente.

    Radu scrie. Oh, dar nu pentru altii, ci pentru el insusi. Pentru a-si gadila propria placere. De ce simte insa nevoia sa le posteze pe internet pentru a ajunge la presupusii cretini? Daca Radu nu ar fi Radu si ar analiza situatia, ar gasi cu siguranta in trebusoara asta un semn al ipocriziei si al dorintei de a fi adorat de aceiasi cretini de care se dezice. Dar Radu e Radu. Si placerea lui e mai presus de orice .. auto-analiza.

    Radu poate demonstra ca orice lucru e cretin, hipster sau jalnic. Radu nu vorbeste aproape niciodata despre lucrurile care ii plac. Ironic, il definesc exact lucrurile pe care le detesta. E ca un fel de Cronica Carcotasilor. Haioasa o perioada, sterila si jalnica dupa vreo cateva sezoane.

    Radu uraste lipsa de bun simt si prostia. Dar el da dovada de cel mai mare semn al obtuzitatii. Generalizarea. Tot ce face el e sa categorizeze si sa categorizeze. El e cel ce nu vede nuantele. El e cel ce vorbeste in termeni largi: rockeri, grase, femei, hispteri. Dar tot el acuza oligofrenii de neputinta de a vedea diferente, variatii.

    Dar revenim la prima faza. Radu doar face comedie, trebuie sa hiperbolizeze. De ce il iau eu sau altii in serios? El e o gluma. Destul e ca el se ia atat de in serios. :(

    • Radu Post author spune:

      cum ma cunosti tu ca o oglinda. ia-ma acum!

    • Topitop spune:

      bine tu. subscriu

    • Bucifer spune:

      Dupa @Elena ai fi un Chuck Norris al bloggerilor frustrati, Radule.

  • Oso spune:

    Lol, cand nu te astepti ies la iveala cunostintele din facultatea de psihologie :-) Mi-a placut.

  • Radu mic spune:

    ” Nu îţi plac sferele, ai? Futu-te-n inimă de cubist „…:))))) marfa rau asta..

  • Grigore Beleartu spune:

    Elena scrie destul de prost și agramat, chiar și fără diacritice. De ce nu se fute Elena, în loc să scrie? Pentru că nimeni nu fute spectre urâte. Elena nu există, deci chiar dacă ai fi urât și prost și Elena ar fi urâtă și proastă, ceea ce este, tot n-ai avea ce fute. Și dacă o femeie se definește exclusiv prin probabilitatea pozitivă de a se fute, la Elena această probabilitate tinde rău spre zero. De fapt, spre sub zero. Ceea ce face laba o încântare și mai mare.
    Elena, ești proastă și urâtă, chiar dacă Radu nu este!

  • Gay Brie L spune:

    Ba, io nu’s discriminatoriu. Eu as fute cam orice femeie, de la 18 la 45 de ani (poate chiar si o tara peste, depinde de suspensii si aspectul caroseriei), indiferent cat de proasta sau agramata e. Ba, cand futi, nu te intereseaza conversatia, facultatea absolvita sau cate neologisme stie! Nu ma intereseaza decat sa ma fut! Vocabularul uman devine brusc subunitar in timpul futaiului: „Oh, Ah, Da, Acolo, Fute-ma, Mmmm…” Eventual, o scapare gen „te iubesc” sau „te vreau”, dar rar. Asa ca ce naiba puneti atatea intrebari pe sistemul „De ce nu se fute aia?” Ptr ca scrie, boilor! Cand nu scrie, atunci se fute! Uitati-va pe strada, 98% din urati si urate au parteneri, fiecare a gasit o pula/pizda sa fute/sa le fute. Lasati faza asta cu „Ce proasta e asta, n-as fute-o nici cu o sarma!”
    Si daca vreun barbat de p-aci spune ca el n-ar fute never ever ever pe urmatoarele: Sanziana Buruiana, Alina Plugaru, Bianca Dragusanu (blonda lu’ Bote), Andreea Tonciu si Lorette (aia neagra de la Bahmu’) e un ipocrit nenorocit. Ba, daca vine una dintre astea la tine acasa, goala si doritoare, n-ai sti pe unde sa scoti mai repede chilotii. Noi n-avem principii cand vine vorba de pizda, mai ales cand e vorba de pizda experimentata!

    • Ăla micu' spune:

      Așa e, da’ ele nu trebuie să știe toate astea….

      „Noi n-avem principii cand vine vorba de pizda”
      Noi avem principii, doar pula nu prea știe carte.

        • AI spune:

          In aceasta nota vesela, propun scoaterea asistentelor din spital si a stwardeselor din avioane ca, pana mea, m-am saturat sa-mi tremure curu la analize si la aterizare.

          • Ăla micu' spune:

            1. De ce faci toata ziua analize ? – de te-ai săturat să-ți ….

            2. Dacă faci toată ziua analize, când mai ai timp să decolezi ca după aia să și aterizezi ? – sau aterizezi mai des decât decolezi ?

            Problema-i următoarea :
            pe Elena o fute cineva pân’ la urmă ?

  • vali spune:

    and he’s back!!!

  • Gay Brie L spune:

    Who: me or Radu?

  • Grigore Beleartu spune:

    Bă, gheibrinel, dacă-ți place așa de mult Elena, fute-o tu, nu-ți mai spama smegma p-aicea de-ampulea. Eu chiar am principii când vine vorba de pizdă proastă. Dau muie.

  • Gay Brie L spune:

    E, vezi? Tot o forma de futai e. Sau de preludiu, ia-o cum vrei. Si, daca vrei sa fim si on-topic, tu poti juca rolul oligofrenului. Sau eu.
    Si da, as fute-o pe Elena, dar sunt sigur ca are deja o pula in dotare care sa indeplineasca aceasta sarcina.

  • Elena spune:

    Grigoras – dragalasul ghinionist si cel care se vaieta o suta de ani dupa Nietzsche ca Dumnezeu a murit, cel care foloseste neologisme de liceu sperand ca va speria pe cineva. Nu aplica maieutica ta incongurenta dialecticii mele irecuzabile. Si fii baiat bun si taci. Il faci de rusine pe Radu, aparandu-l. Daca validam teoria ta, atunci tu, Grigoras, la cat ai stat sa scrii elucubratiile alea superbe (cu diacritice) pe blog, nu prea ai noroc cu femeile. Nici macar cu imaginara sotie.

    Cat despre tine Radu, nu il asculta pe duiosul Grigoras. Sunt absolut mirobolanta. E adevarat ca a inceput sa nu mai imi placa cum scrii, dar intotdeauna mi-a placut cum arati.

  • Elena spune:

    Am o mica problema cu punctuatia din cate vad, dar in rest sunt perfecta.

  • Grigore Beleartu spune:

    Incongurent, ăsta da neologism. Elena, deci ești proastă. Iar eu deștept. Life sucks. All die, but you die first.

  • baka si buku spune:

    Am si yo ( nu roker ) cateva nelamuriri:
    1. Ce-s fractiile?
    2. Lee se fute in cur si cu urangutani? I-as da si eu o muie anala.
    3. Elena nu e urata, e doar frustrata ca nu intelege de ce toti vor sa isi dea drumu pe fata ei. Asta nu e intrebare. Intrebarea e: oare isi sterge sperma de pe buze inainte sa se admire in oglinda?
    4. Ce cretin citeste atatea comentarii, in afara de mine?
    P.S. ma duc sa iau un iaurt cu gust de pizda, sa scap si eu de frustrare.
    P.S. Elena esti perfecta, baga-ti lindicu in semnele de punctuatie. Atata timp cat ai tate, pizda, cur si o coada de matura, te poti considera pefecta.

  • TheForm spune:

    Stiu si io un tip de oligofren, legat de oligofrenul frustrat: oligofrenul otevist.

    Cand unu il acuza pe altul, cu dovezi, ca a furat de la stat nu stiu cat si ala ii raspunde ca „Ba, stiu eu ca ii sugi copacu’ lu’ Bucurenci” si scoate o poza facuta prost in photoshop, oligofrenul se uita la TV si rade de gheu. Apoi iese la protest ca de ce l-a inchis pe ala de i-a furat LUI banii.

    Sunt si variatii.

  • logica la minut spune:

    Desi poate nu sunt in totalitate de acord cu ce scrie Radu deobicei,trebuie sa recunosc ca aici are un punct de vedere chiar corect.
    Ca sa fie o chestie clara:
    Daca nu iti place ce scrie omul,nu il mai citi si taci in plm si catara’te pe alte bloguri.Dar nu…voi preferati si faceti aicia show si sa va dati in spectacol cu cine e mai inteligent si mai moral sau plm,de parca ati putea sa schimbati ceva sau ca si cum pe om l’ar durea undeva de orice parere argumentata in stilul pe care la scris in postul asta.
    Si trebuie sa zic ca nu orice prost are dreptul la libera exprimare,atata timp cat tot ce zice e „nu e destul de inteligent ce e scris aici”.Unde cacat se zice ca aicia trebuie sau e intentionat sa fie scris ceva inteligent? Dar rahat,sa umplii un blog in care se scriu punctele de vedere ale cuiva cu commenturi de la niste pusti de 15-16 ani care mai ceva ca isi iau pipa maine-poimaine si citesc filozofie este ceva prea inteligent.
    Bai frate…esti inteligent? Eu zic ca nu.Dar ma rog,daca vrei sa fi inteligent,fi inteligent la tine acasa sau pe blogul tau.
    Dar hei,voi preferati sa va dati in spectacol pe aici.Asta e definita de „frustrat”.
    Si acuma vom citi urmatoarele comenturi scrie de o gloata de Wookies intelectuali gen „uite ce pupincurist si cum il linge in cur pe Radu” probabil.
    Numai bine.

    • Alexandra spune:

      eu nu prea inteleg faza cu „i”-ul. adica, daca nu esti sigur cum se scriu unele cuvinte care se termina in i(in mod special verbele), de ce nu le scrii pe toate cu un singur „i” sau pe toate cu doi. dar, asa, chiar sa ii pui pe dos :/

  • Diana spune:

    Noa , hai , curaj , care ati dat ( trecut)/dati ( prezent )/ ati da ( viitor ) limbi in cur lui Radu ?
    Prea mult plictis .

  • logica la minut spune:

    Acum se argumenteaza folosind punctuatia? Da ma,imi e lene sa scriu corect si sa imi verific si reverific punctuatia.Imi e lene pentru ca nu credeam ca exista si pendule din astea care se simt jignite intelectual daca folosesc „i”-ul gresit.Ce nu pricepeti voi e ca asta e un blog de caterinca,nu de critica intelectuala.De aia pot sa folosesc „i”-ul cum vreau eu.Gen .i. asa cu dedicatie pentru AleCSandra sau „I”ata inca unul dintre acei destepti de care vorbeam inainte.Sau in orice context ma taie pe mine pula.
    Cand o sa intelegeti ca aicia se face caterinca si ca daca nu e pe gustul vostru puteti sa va carati prin alte parti,atunci o sa scriu siii eu corect,asa cum ar face un veritabil bibliotecar din Alexandr(i)a.

    • Alexandra spune:

      :) nu am argumentat nimic. ma intrebam, asa ca fapt divers, de ce scriu unele persoane asa. si nici macar nu am intentionat sa te jignesc sau sa ma dau rotunda. dar na. tu ai probabil logica ta speciala..la minut. deci de lene zici. ok. mersi. mi-am rezolvat o dilema.

  • logica la minut spune:

    Ok,si eu am intrebam asa ca fapt divers de ce sunt atatia maimutoi pe aici si raspunsul la dilema mea a fost „pentru ca folosesc i-ul intrun mod dubios”..mna,acuma macar unul dintre noi si’a rezolvat dilema.Inca 130 de dileme rezolvate si o sa fie si oamenii de pe blogul asta fericiti.:)

  • 13kill13 spune:

    7/4 dintre oameni?Cred ca te-ai gandit la gravide cand ai scris asta

  • Alexandra spune:

    pai am crezut ca te intrebai asa retoric. pt ca e ca si cum ai intreba de ce exista oameni prosti pe lume…? fiecare vrea sa se bage in seama. e simplu

  • logica la minut spune:

    Bai,nu chiar.Lumea nu e un blog plin de oameni care ard de nerabdare sa caute nod in papura(din punct de vedere intelectual) altor oameni care dau commenturi pe un blog in care se face caterinca.
    Si faza cu „doar ma intrebam de ce….bla bla..I-ul” putea la fel de bine sa ramana in interiorul tau si sa tragi o concluzie,gresita sau corecta.
    Dar nu cred ca era o intrebare demna de pus intr-un comment.
    Mna,eu nu am o dorinta arzatoare sa stiu de ce tu nu iti incepi propozitiile cu majuscule,si chiar daca aveam as fi presupus ca iti e lene sau ca sunt detalii prea mici ca sa fie luate in seama.Ok?;):)

  • Alexandra spune:

    ok dar :) eu nu am cautat nod in papura neaparat. si cum asta e un blog de caterinca, nu stiu altii cum sunt, dar, eu, personal, comentez in general, la caterinca. si cum tu te revolti de ce unii comenteaza aiurea sau se dau in stamba pe aici si etc am zis sa fac si eu un pic misto. asa. de plictiseala. si, serios acum, am eu asa un deranj pe oamenii astia care chiar nu stiu sa scrie romaneste, nu din cauza lenei sau grabei.ok…peace

  • logica la minut spune:

    Peace sa fie.Mai mare deranj sa ai pe aia care nu stiu sa o vorbeasca,sincer acuma.Si lenea si graba aia sunt chestii umane pana la urma si se intampla oricui.:) Prostia in schimb nu e ok,desi tine tot de uman si daca cineva e prost si nu stie sa scrie,ok…2 ore in groapa cu serpi.:))

  • larapauvedenrode spune:

    n-ai zis,maestre,ca te apuci de moderat comentarii?uite ce e aici.dezmat.jumate din ele n-au nicio treaba cu nimic,un sfert te pupa care pe unde pot si restu se cearta intre ei.i-ai moderat de le-au sarit ochii din cap.
    (nici asta nu e mai breaz,dar are un fond)

    • Diana spune:

      Ah , aici e circus mundi .
      Ma chinui cu insomnia , dar uit de ea , citind pe-aici .

    • Diana spune:

      Ah , aici e circus mundi .
      Ma chinui cu insomnia , dar uit de ea , citind pe-aici .

  • Maria spune:

    Lol, imi plac si Manowar si Ada Milea (chiar daca ma epilez brazilian)si mai ales posetele, da’ asta nu-nseamna ca nu-s 100% de acord cu tine :D Asta pentru ca-s a dracu’ de lucida, vad intr-o mie de culori, da-mi place sa ma plimb prin tot spectrul.

  • Red Baron spune:

    Radu,
    Nu uita ca Manowar reprezentau, prin anii ’80, MULT! In contextul respectiv, cam asta era Heavy Metal: Deep Purple, Maiden, Priest, Scorpions (Hmmmm!), Sabbath, Manowar (BTW: trupa e din 1980), Motorhead (1975), Quiet Riot, Twisted Sister, Metallica etc – you name it, ca erau cacalau de multe si era bataie pe fiecare album pe care puneam mina, la vremea aia – am mai pastrat vreo doi metri cubi de vinyls.

    Sa te legi, in 2010, de Manowar, ca nu sint in trend, e ca si cum ai face misto de broscuta Volkswagen din 1934-38, coneputa de Porsche si Hitler, cum ca n-are ABS, MP3-player sau aer conditionat.
    OK, da, poate nu-i mai tine teava acum, dar pentru rockerii anilor ’80 exista o stea mare, pe Hall Of Fame, si pentru Manowar.
    Ar fi interesant de aflat citi dintre basistii heavy de azi l-au studiat pe Joey DeMaio si citi dintre solistii vocali si-au dorit sa cinte ca Eric Addams… Banuiesc ca multi! Si eu, cind cintam cu trupa heavy, pe vremea aia, am inceput sa studiez vocea de la

    http://www.youtube.com/watch?v=A-px1RWf6kw

    sau, mai usor de ascultat,

    http://www.youtube.com/watch?v=VwlN1-0QJnk&feature=related

    BTW: atunci cind vedeti pe o scena, in spatele unei trupe, intr-un clip, un munte de boxe (de obicei, Marshall), sa stiti ca sint cutii goale de carton, fake-uri de luat ochii…

    Cu prietenie si totala colegialitate,

    Manfred Freiherr von Richthofen (Orden „Pour Le Merite”)
    zis si
    Red Baron

    • Radu Post author spune:

      nu nu. motorhead, deep purple, sabbath, metallica poti sa asculti si acum si atunci. e muzica ok, tot timpul a fost. manowar a fost penibil cap coada. nu e penibil ca e 2010. e penibil ca e penibil. e ca si cum ai spune peste 30 de ani ca the killers nu sunt penibili ca rupeau in 2007.

  • Red Baron spune:

    Radu, eu nu mai pot asculta Metallica de prin ’90 incoace (da, bine, am LP-urile lor vechi pe vinyl, inclusiv „Kill ‘Em All” chiar din ’83, de cind a aparut): erau pe val, albumele mai circulau, incepusera sa se mai gaseasca; Manowar a fost, totusi, la vremea aia, o trupa destul de rara prin colectiile fanilor romani – cunoscuta mai ales la modul ca „Bai, ai auzit ce teava are solistul asta?”. Nu stiu daca ai ascultat King Diamond / Mercyful Fate, despre care tot cam asa se comenta…
    Practic, a fost o trupa de referinta pentru noi, rockerii anilor ’80, care ne dadeam peste cap de zece ori ca sa facem rost de un LP, apoi de cinspe ori pentru o caseta goala / banda de magnetofon, pe care sa il inregistram. Da, stiu, recunosc, trupa poate parea ridicola acum, dar oamenii au facut ceva, la vremea aia. Au adus ceva nou la acel NWBHM care nu era, defel, mainstream. Uita-te, de exemplu, la Twisted Sister, alta trupa care, desi stupida, a lasat semne intr-o epoca…

    • Radu Post author spune:

      la twisted sister le mai dau 3 ani pana nici ei nu o sa isi mai aduca aminte ca au existat. sper.

  • Dorian spune:

    Am descoperit-o pe Beth Ditto prin google. Vina e a Creatrix-ei. Hate is what I feel right now. :-(

  • ddidds spune:

    domnu Radu sunteti fanu meu!

  • Anca spune:

    Exaaact exact!… (ce bine e cand cineva stie sa exprime in locu’ tau, gandurile tale. Comoditatea asta..)
    P.S. Tu ce fel de prost esti?:)
    P.S.2: Citindu-l si p-ala cu anticristul, mi-am adus aminte ca ma mai uitasem pe site-ul asta acu vreun an si ceva si intr-adevar, chiar esti faimos, numai ca eu nu constientizez (si nici nu vreau) asta :))

Lasă un răspuns la andrei Ascunde