70 de poziții sexuale: episodul 8

Rubrica asta trebuie să fie rară ca sexul cu o femeie cu barbă. Rar, că altfel își pierde farmecul. Dar e necesară. Trăim într-o lume foarte vulgară, căreia trebuie să îi amintim că sexul este mai mult decât introducerea unui vagin într-un penis. Că e poezie în mișcare. Exprimarea tandră a sentimentelor. Așa că, să purcedem la romanță.

26. Poziția politicianului: E o poziție extrem de grea intelectual, nu fizic. Pe scurt, trebuie să o prinzi pe una și să o violezi și, în timp ce o violezi, să o convingi că de fapt nu tu o fuți, ci o fute altcineva. Că tu de fapt ești de partea ei și o ajuți și că pula care iese dintre picioarele tale și o fute nu e a ta. Ba mai mult, dacă nu erai tu, era o pulă și mai neconfortabil de noduroasă. Punctul culminant este atunci când aia îți mulțumește cu lacrimi în ochi că o ajuți în timp ce este violată. O să ai cel mai intens orgasm din univers. A nu se confunda cu poziția “Emil Boc”, care e atunci când reușești, din cauza staturii, să o fuți pe una în timp ce-i dai limbi în pizdă.

De ce e excitant: Nimic nu este mai plăcut decât să profiți de cineva și acesta să-ți mulțumească.
Unde se practică: În România
Câte calorii se ard: Voi mai aveți calorii? Eu am râgâit ieri și nu mirosea a nimic.

27. Greuceanu: Pentru că noi suntem mari consumatori de povești și de eroi inventați, de la Ștefan cel Mare la Prâslea cel Voinic și pentru generația care a descoperit laba în timp ce citea Povești Nemuritoare, avem o poziție inspirată de la marele erou național Greuceanu. O trîntești pe don’șoară pe prispă cu curul în sus, faci un pas în spate și te dai de trei ori peste cap. După, se ia pula cu două mâini, ca un paloș, și se introduce în pizdă până la glezne. Apoi se scoate, se crăcănează bucile duduii și se înfige în lorgean până la brâu. Evident, după se scoate din nou și se bagă în pizdă până la gât. La sfârșit întorci femeia și îi dai la cioc de apă dulce.

De ce e excitant: E o poziție culeasă din popor, de când e varza viezure mânz. Fuți folcloric, ca Anton Pann.
Unde se practică: De aici până peste 7 mări și 7 țări.
Câte calorii se ard: Iarba fiarelor, sfânta vineri, duhul bălții.

***

Comentarii (72)

  • nu! spune:

    Aproape epic postu’ asta. Ai un dejt ridicat de la mine, stii tu care.

    • mine-eu spune:

      uimitor de prost omuletul asta …………

  • mna, alex spune:

    si pozitia politicianului e de cand era lupu catel. de la americani incoace.

  • SingurEu spune:

    Ăla e prostu’ bălţii!

    Şi ,,iarba fiarelor” este prima atestare a simţitului bine în mod ilegal în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
    De-atunci şi expresia IARBA…G PULA-N GURA TA!

  • mrpeanus spune:

    ba singurelule, cand o sa-ti dai seama ca nu poti fi amuzant. alege-ti un alt domeniu. fii si tu ca stephen hawking, zi de stele.

    • Radu Post author spune:

      si tu esti nou pe-aici. el e neamuzant de eoane

      • mrpeanus spune:

        stiu asta, da cred ca trebuie sa o auda si de la altcineva, in afara de tine si de maica-sa. de fapt, maica-sa cand i-a zis ca nu e amuzant, a inceput sa rada, apoi a zis: ur funny mom, runs in the family.

        • Funneah spune:

          Humor does not work that way. Good night!

    • mhm spune:

      trolii care troleaza trolii, cred eu, ca nu is imperator sa stiu soto, tre sa fie amuzanti macar mai un milimetru decat aia trolati, adica trolii din valu’ unu. sper ca s-a priceput ceva, si mai cu talent, penitza, ca ma faci sa trec in valul 3 de troli, care troleaza trolii de val 2 si acolo e alta liga de meserie unde nu ma bag, decat rar.

      • mhm spune:

        a, pe tema, f misto poziiile, le incerc maine pe toate, are cineva cheia de la vreun minister sau preş’dinţie?

    • AI spune:

      da’ sa zica asa, cu vocea de robot

  • SingurEu spune:

    Din ce-am văzut eu pe saitu ăsta, mi-am făcut ideea că bloguletele nu e, de fapt, decât un concurs între cei mai neamuzanţi pulifrici de 14-17 ani…

    Eu comentez pe-aici numai când văd că au trollat puţini, să vie cretinii la mine pe blog. Trafic. Îmi închipui că nu m-ar bana răducu doar dintr-atât. (Chiar şi Morena Mopu m-a suportat la ea pe blog, nebanându-mă.)
    DECI NU O FAC PENTRU A FI AMUZANT.

    Cât despre mspenis, nu pot să nu observ, totuşi, că lindicuţul n-a făcut decât o singură greşeală gramaticală. Se pare că pula lui pizdicigratis nu e atât de mare, dacă l-a derutat atât de puţin.

    Baftă!

    • Radu Post author spune:

      credeam ca esti doar prost. da’ daca recunosti ca esti prost si profitor, bine ai venit pe lista neagra.

      • lorena spune:

        bravo, radu!! uite un gest măreţ şi totodată gingaş. poetry in stillness.

    • mrpeanus spune:

      1. esti penibil pt ca ai cele mai multe commenturi de aici
      2. esti penibil ca probabil chiar tu esti in poza aia, machiat cu faina si rujul mamei tale
      3. esti penibil pentru ca folosesti o groaza de cuvinte inventate de tine si folosite doar de tine, pt ca nu prind
      si cum trebuie trasa o concluzie, fiind de 3 ori penibil, esti prost. demonstrat matematic.

      • Radu Post author spune:

        ho ca are ban, vorbiti singuri.

    • Alin spune:

      eu credeam ca nu ai viata…

  • Bapage spune:

    Calorii mai au aia care au pastrat in ei de anii trecuti. Obezii de ieri/ exceptiile calorice de azi.

  • sandi bel spune:

    >>>clar, e ducu berții..

  • unu-altu spune:

    ba radule am ras de mi’au sarit capacele.. am facut spume la gura de ras sa traiasca mama =))

  • Ion Fiu` Ploii spune:

    in sfarsit !!!

  • Plictisescu spune:

    So much win… Chiar din crestetul curului pana-n crestetul capului. Victorie!

  • Bah spune:

    Daca autorul isi propune sa produca rasul probabil ca isi propune sa primeasca si feedback, insa unele posturi ar trebui scutite de aceasta mizerie produsa de voi pentru ca produc scarba. Scopul in sine, afisat sau neafisat este de a produce…dracului… rasul sau buna dispozitie, prin orice mijloace, chiar daca ele tin de universul aluia care scrie pe aici, ca doar n-o fi sa tina de lucruri ce nu au deloc legatura cu el.
    Chiar mi se pare ca sunteti niste cuci de 16-17 ani si cineva avea dreptate mai sus. Prost sau nu, el…poate si unii din voi, fratilor, va pierdeti vremea, ceea ce fac si eu lasand acest comentariu.

    Misto scris, dar multi muciosi care se sterg la nas cu maneca si apoi rup tastaturile si baga si link la blogurile lor.
    Mi-e scarba si totusi intru si citesc, insa comentariile….comentariile… intrec in sminteala si in lipsa de viata orice autor de blog. Cu sau fara cuc. Daca va puneti intrebari inseamna ca aveti si voi ceva probleme. Sau lipsa de faima.
    O veni din prea multa fericire scrisul asta excesiv. Tocmai, ca…

    • AI spune:

      e cum cucul meu poti sa crezi ca cineva care citeste un blog pierde vremea?
      PS: cuc. really? reaaaaaaally?

      • Bah spune:

        Pierdut vremea la comentarii ziceam, si mai ales dintr-acelea in care oamenii divagheaza rau si ajung sa se injure de mamele lor si sa practice toate glumele pe care le-au invatat la groapa de nisip.

        Probabil ca mamele nu le-au dat si timp de reflexie inainte de aplicarea pedepselor dupa pocinoage, si de asta ajung toti netalentatii sa refuleze prin comentarii.
        E greu cand stai rau la logica si nu poti sa relationezi. Ori ai, ori n-ai. Daca n-ai, n-ai.

        Really.

        • AI spune:

          ironie. really. lasa…

          • Bah spune:

            subscriu la ce am scris.
            daca n-ai, n-ai.

        • valjean spune:

          Bă bah reflexia era ceva pe la optică ten pula mea de moralist

          • Bah spune:

            REFLÉXIE Fenomen de revenire parțială în mediul inițial după contactul cu alt mediu

            REFLÉCȚIE Meditare, cugetare, gândire, reflexie

            sa te vad acu`.

        • Emilian spune:

          esti prost. stai jos! ai nota 4 !

  • larapauvedenrode spune:

    „Câte calorii se ard: Voi mai aveți calorii? Eu am râgâit ieri și nu mirosea a nimic” trebuia sa strici frumusete de postare cu plangacisme d-astea.subtil,dar e.

  • zwk spune:

    Ma, aia cu greuceanu nu era cu zmeul? Nu zicea de nicio duduie. Pe duduie o futea zmeul prin bazme, si-o viola in mod politic, exact ca-n punctul 1

    • Ion Fiu` Ploii spune:

      in greuceanu te baga pana`n gat cu hoof stomp. taci

  • adi spune:

    fomeia politician te violeaza cel mai amrfa?

  • Gabitza spune:

    hai no, nu pot sa cred, back to the classics!

  • Ozzi vesel spune:

    Pe cand pozitiile Neghinita, Harap Alb si Tom degetel?
    Cred ca cel mai bine se ard caloriile (intre ele)in pozitia Emil Boc, performanta greu de atins cu o singura femeie.

  • Ozzi vesel spune:

    Bah, relaxeaza-te, ce treaba are logica cu relationarea? unde-i logica la ceea ce spui? sau iti place sa-ti citesti propriile comentarii? Citeste in plm ce scrie baiatu’ asta si daca-ti place comenteaza, daca nu, comenteaza, lasa-i pe altii!

    • Ion Fiu` Ploii spune:

      nici tie nu ti`o iesit

  • Bah spune:

    „Bah, relaxeaza-te, ce treaba are logica cu relationarea?”

    Nu pot sa iti raspund, adica n-am cum.
    E ca si cum as incerca sa fac din nevertebrat vertebrat. N-am cum.

    • jimerino spune:

      merge, indeasa-i un creion in cur astfel incat sa-i iasa pe bot si esti aproape acolo.

  • tfgh spune:

    radu, du-te si fa stand up comedy, spui kkturile astea pe multi bani in plm.

  • niste romani fericiti spune:

    Ce geniu o fi inventat numele greuceanu???
    Creatorul Anonim e cel mai tare, sper sa se insoare cu Miss Call.

  • doamna io spune:

    la aia politica – se obtine satisfactie maxima daca tine steagul in dreapta sau in stanga? nu spune ca nu conteaza, ca n-am votat degeaba!!
    la aia cu greunceanu – ce se-ntampla cu merele de aur? si se poarta greunceanul epilat (gen spanul) sau zmeu? si calul ce face?
    eu zic ca tu doar oferi informatii de pliante si nu ai patruns destul situatia…

  • Dan spune:

    :)))))))
    Epic!

  • Diana spune:

    Doar doua pozitii? Criza domnule criza…

    • Toma spune:

      O Diana , you so funny !

  • valeria spune:

    si pe politicieni cine-i invata ? curvele ? sau curvele intra in politica si devin matroane responsabile ?

  • ozzi vesel spune:

    BAH – „Nu pot sa iti raspund, adica n-am cum.
    E ca si cum as incerca sa fac din nevertebrat vertebrat. N-am cum”
    ATUNCI NU RASPUNDE!!!!

  • Hextor spune:

    Si Udrea cum ne violeaza?

    • Diana spune:

      ea nu ne violeaza, dansa adopta un stil de curva tipic : te vrajeste ca o sa te f*** si apoi cand reuseste sa te ademeneasca undeva, ca sa fiti singuri, iti arde una, te lasa inconstient, iti fura toti banii din portofel si fuge. Sau ceva de genul…

  • Bah spune:

    Daca logica nu are legatura cu relationarea, evident are legatura cu nerelationarea. Vezi ca primul pas e o prapastie, si inainte, si inapoi.
    Nici in laterale nu ai scapare. Pa :)

    • jimerino spune:

      pe onoarea mea de nu TU trebuie s-o futi pe adina! doar cur.

      • Radu Post author spune:

        ea E adina…

  • ciomu spune:

    cand le termini de povestit p’astea de futut in pizda sa te apuci de pozitiile de futut in kur.

  • cinefilul spune:

    Care il cunoasteti pe raducu, asa face si in viata reala, tot asa slobod la gura e, sau e un finut?

  • Io spune:

    Buna ziua Pitic (salut ba’ Pula),
    Pizdetu’ vrea romantizm da’ sa fie documentat – cum, cat…
    Asa ca noi – MontaGuy-ii – asteptam CaPuletii sa mai ne dai din intelepciunea lu’ matale. Reia in acest sezon 2 ecstrasurile de Libertate.
    Asa o sa redevie iara camera de tualeta doar un loc doar de mimat meditatia si nu ca acuma sa fie loc de zguduiala singuratica (ca de gagica n-a venit)
    Un fan de fun

    • Radu Post author spune:

      ala nu e dragonu suparat. dragonu suparat ii cand ii dai la muie si cand termini i-o bagi deep throat si ii iese pe nas si e suparata si spumega pe nas ca un dragon suparat.

  • Mihai spune:

    Cred ca ar fi timpul pentru un nou episod din „70 de pozitii sexuale”.

  • Ade spune:

    Am inteles ca esentele tari se tin in sticlute mici, da’ hai cu episodu’ 9!

  • titi spune:

    o zis plocea ca exentele tari se tin in coaie.

  • alex spune:

    2 ani fara nici un episod??se pregateste ceva puternic banuiesc

  • ginav spune:

    Esti un geniu. Ti-as suge pula numa pt ca meriti.

  • titi spune:

    ai putea sa faci un bine colectiv.

  • ginav spune:

    huh?

  • HottMaan spune:

    Mane… pacat ca ai sistat seria asta… era o sursa teribila de amuzament… (nu ca zic ca idealul tau in viata e sa ma amuzi pe mine dar chiar era betooon). Oricum… te-am descoperit acum cateva zile si, cum se vede, deocamdata iti studiez cu placere arhiva. Spor la batut in taste ca sunt multi care apreciaza ceea ce citesc aici!

  • Huhurezul spune:

    Zici ca-i o rubrica rara dar nici chiar asa,au trecut 4 si tot nu ai mai scris nimic.

  • Afriq spune:

    Inteleg io ca „rubrica asta trebuie să fie rară ca sexul cu o femeie cu barbă. Rar, că altfel își pierde farmecul” da au trecut vreo 4 ani de la ultima postare :( … Uitam si de farmec !

  • Andreea spune:

    Imi place ca scrii fara sa acoperi cuvintele vulgare! :))
    Chiar interesant ce scrii..pozitia politicianului – sa violeze si de Emil Boc, da saracu a fost purtat pe acolo pe unde a fost la Bucuresti.

  • GigiKent spune:

    Frate, gg, nu credeam sa mai apuc ziua sa gasesc pe unu sa ma faca sa rad in halu asta, esti grav. Iar pozitia Emil Boc ramane antologica – cum sa futi dand limbi din picioare

Lasă un răspuns la cinefilul Ascunde