Am fost în noaptea asta prin A şi Kulturhaus. Mă simţeam masochist. Plus, fac pauză de alcool câteva zile, şi oricum n-am cum să mă distrez nicăieri, aşa că na, dacă tot nu mă distrez, să mă nedistrez până la capăt în locuri pe care le urăsc în aşa hal încât dacă ar fi oameni, le-aş viola mamele.
Nu e absolut nimic mai enervant pentru un om groaznic de treaz decât un om groaznic de beat. Sau piticaniile care dau din ele încercând să compenseze lipsa de estetică prin sugestia fină că ştiu să se zbată în penis. Sau grasele care se ascund la întuneric în A, aşteptând să se îmbete proştii, poate le-o dă şi lor cineva la transpirată.
Şi am observat că podelele din A şi Kulturhaus au ceva în comun cu gura lui Botezatu. Toate sunt extrem de lipicioase după 2 noaptea. Bun, am făcut norma de glume cu Botezatu şi pe săptămâna asta, trecem la foursquare.
Foursquare e un site unde îţi faci cont, şi absolut orice loc public din univers poate avea un fel de păginuţă: restaurante, baruri, orice. Şi tu cum ajungi într-un loc, intri repede de pe telefon şi scrii că eşti acolo. Aşa prietenii tăi ştiu unde eşti, tu ştii unde sunt ei, ei ştiu unde ai fost, tu ştii unde au fost, tu citeşti părerea unor necunoscuţi despre locul ăla, nişte necunoscuţi citesc părerea ta despre locul ăla, şi alte combinaţii de elemente de mai sus.
Şi toată treaba asta e total greşită din punctele următoare de vedere:
1.Partea cu străini care poa să vadă ce traseu ai tu în fiecare zi, că ţii neaparat să anunţi pe unde te plimbi pă FOURSQUARE. Hai să facem treaba poliţiştilor mai uşoară. Apropo, dacă mă vedeţi cu cont pe site-ul ăla, şi că mă duc în locuri, înseamnă că cel mai probabil telefonul meu e la prietenul Raul, pe care l-am pus să îmi construiască un alibi, cât dau eu foc la un cerşetor.
2.Cât de inadaptat social, tristan de garsonieră şi baracudă de pădure trebuie să fii, ca să urmăreşti unde se duc prietenii tăi PE UN SITE? Pula mea, dacă ai prieteni, te sună şi te cheamă. Dacă tre să te uiţi pe net să vezi ce fac prietenii tăi în seara asta, e clar că stai în casă şi plângi, pentru că nu te invită nimeni nicăieri că puţi a ceapă.
3.Cât de labagiu de tastatură, frate cu ecoul şi paznic la bostană trebuie să fii ca, cu toate că nu ai viaţă socială, să scrii repede pe un site pârlit când te duci undeva, ca să vadă lumea că ai viaţă socială? Vă daţi seama cât de vărul mai prost al lui Mowgli trebuie să fii încât să simţi nevoia să demonstrezi că ieşi în locuri şi te distrezi?
4.Îmi şi imaginez stalkeru bălos care stă cu telefonul în mână să vadă prin ce cluburi o arde fosta prietenă , şi fosta prietenă cum scrie de-a dracu’ cum se duce în toate, ca să-i facă în ciudă.
5.Şi ce ego complet dărâmat trebuie să ai ca să aduni badge-uri. Să vă explic. Când faci anumite rahaturi, gen să ieşi 3 zile la rând, sau să o arzi în 3 baruri în aceeaşi seară, îţi dă un fel de Achievement, ca-n Warcraft.
Achievement unlocked: Successfully simulated that you have a life!
Comentarii (71)
neata!ca bine zici!
Make Fortescque , not irl ?!?
deci ce user ai?
1. Lasa telefonul la Raul si hai sa batem niste travestiti, e mult mai distractiv, cersetorul arde prea repede, plus ca sunt obisnuiti sa se pise pe ei asa ca sunt si sistem detectie fum.
2. Pula mea, dacă ai prieteni, te sună şi te cheamă…sa le faci cinste. :D
3. Pai daca nu spui unde esti si ce faci ce rost mai are sa te duci si sa faci, esti un ratat daca nu te barfeste lumea.
4. Stalkeru e un tip de animal aparte, cred ca e cel mai distractiv, asta daca ar prinde chiloti prietenului fostei prietene, i-ar amusina ca un caine de vanatoare, in cautarea secretului, cu ce se da asta?
5. Asta e cea mai tarez;
Achievement unlocked: Successfully simulated that you have a life! :)))
Foursquare e perfect pentru urmariri. Iti place de cineva, el/ea nu te place, dar intamplator poti sa tot dai peste ea/el in tot soiul de locatii. Cum? Il/O spionezi pe Foursquare.
http://ziza.qip.ru/2011/04/08/ne_spi_vo_vremja_matcha.html
Asta ce achievement incerca sa obtina? =))
As fute o grasa transpirata. As umili-o, si as obliga-o sa imi suga coaiele.As fute-o in gat si as scrie pe forsquazre undemi-as fute grasa
eu aseeara nu am fost sa ma fut intr-un motel elegant de pe Vasile Lascar! am fost in club A! jur iubitule, sa mor io..daca nu ma crezi uite-te pe Foursquare!
Stau in alimentara, beau frutifresh, halesc un corn si strig: mue boc. Ce ma distrez!!
Dar oare tu ai o viata adevarata? N-ar fi mai bine ca impreuna cu colegii de la Secu si Militie sa va duceti undeva unde nu mai putem auzi de voi? Si in locul vostru sa apara niste oameni cu adevarat onesti si competenti? Si care sa nu fie neamuri sau prieteni sau spagari? N-ati putea sa va luati aparatul de propaganda de pe net, care dealtfel e mizerabil si e vizibil si pentru un intarziat mintal si sa vi-l bagati undeva? Chiar nu aveti teama de nimic? Nu va ajunge cat rau ati facut?
@sciencefictionanton Adevarat ai grait tovarasu` locotenent „Stau” e cuvantul tau de ordine. Statul la stat e cea mai adevarata meserie. In loc sa freci WAN-ul, n-ar fi mai bine sa-ti faci treaba pentru care esti platit? Uite, iti vand eu un pont: fiind craiovean as vrea sa ma duc sa ma plimb in noul parc amenajat in cartierul Lunca Jiului. Normal ca nu o sa pot face asta, desi parcul s-a amenajat cu bani grei din contributiile prostilor locali care binevoiesc sa cotizeze la un stat in plin avant spre prapastie. De ce? Deoarece cartierul e plin de gangsta negros de-ai nostri (hai sa nu fiu rasist si nazist – stimatii nostri concetateni rrrommmmi care nu fura, nu fac trafic de persoane, nu fac trafic de droguri si nu organizeaza retele de cersetorie si prostitutie in occident). Ar fi atat de simplu sa fie filati in teren si electronic intocmite dosare penale blindate cu dovezi si trimisi in justitie…., daca ar avea cine. Numai ca interlopii sunt atat de prieteni cu baietii de la stat incat le cresc reciproc averile prin acorduri mutuale de protectie si buna intelegere intre clanuri si institutiile statului care este ele. CAND INCEPE CURATENIA? CA S-AU STRANS NISTE GRAMEZI ENORME DE RAHAT! Ce scrii in rest e bullshit pentru naivi.
cineva tocmai a avut un atac cerebral? ana are mere. faptul ca ea are este cuvantul de ordine. de unde are mere? cum poate sa aibe mere dintr-un salariu de bugetar? craiovean fiind, vreau sa ma plimb prin parcul junca liului si nu pot pt ca unii negri au anumite contracte mutuale cu evreii masoni ungurii
Coaie,tu cu cine te certi aici?
nu e destul de EVIDENT?
Poate venim si te ridicam, te inchidem in beci si odata pe saptamana te torturam. Pana atunci vezi ca am montat microfoane pe la tine prin casa. Grija mare, ca la orice pas gresit, ai belit pula.
Iti propun o chestie. Poate te intereseaza, o idee mai mult “fun” sa zicem, decat ceva serios in adevaratul sens al cuvantului.
O deconectare de la “digital”, o evadare sa zicem. O zi fara telefon.
http://www.facebook.com/event.php?eid=207187539300844 Ziua fara telefoane! Daca te intereseaza poti face chiar putina promovare.
Merci.
Cu respect si admiratie, Cosmin
yay, evenimente pe facebook.
mai bine stai tu o luna fara fesbuc, ar fi mai util pentru tine. ai ajuns grav rau daca ti se pare o zi fara telefon mare fabulospirit.
Chiar deloc. Nu am nicio treaba cu facebookul, daca am lansat „eventul” pe fb nu are nicio legatura. Nu mi se pare fabulos, ci doar o idee, sa ii zicem „fun”. Mie mi s-a intamplat sa-mi uit telefonul acasa si pot sa zic ca m-am simtit mai bine in ziua aia.
In fine. A fost doar o propunere :)
Merci oricum :)
faceti si ‘o zi fara glume de cacat’.fac pariu ca nu rezistati nici unu.Mie mi s-a intamplat sa nu aud nici o gluma de cacat intr-o zi si pot sa zic ca m-am simtit mai bine in ziua aia.
propun si:
– o zi in pestera
– o zi cu pareza pe partea dreapta
– o zi fara hartie igienica
– o zi fara vorbire articulata
si in fiecare zi cate ceva de genul asta, sa aiba tot loserul un scop in viata
Am ras cu lacrimi si necontrolat, merci :)
Epic WIN
______________________
=)))))))))))))))))))))) are dreptate nenea..
PS:
Cum drac sa te cheme Cosmin Jamie Dogarescu? ahahahaha :)))))))
Jamie mi se spune, dar nu ma cheama. Acum nu stiu de ce pornim intr-o polemica aiurea, avand in vedere ca tu esti „gicu”.
De William Branza nu ai auzit? E la moda.
baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
ce comentarii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
:)))))))))))))))
avand in vedere ca A si Kulturhaus si Silver Church au acelasi patron, aceeasi muzica,acelasi stil&idee (ca si lantzul El Comandante) e normal sa dai peste aceeasi lume cretina care trambitzeaza pe acelasi site.la ce dracu le mai trebuie ALT SITE de „socializare”, nu anuntza toti pe FB si Twitter unde se caca in seara asta? Cluburile astea’s pline de troli, copii fugiti de acasa si monstrii, freak club, ce mai.
in A sunt numa lesbiene grase care te urmaresc toata noaptea si incearca sa te violeze in buda (own experience).
Amice, nu stiu de cand nu ai mai fost tu in club A dar cam de un an de zile, Kulturhaus si Silver Church au alt patron. De fapt patronul din Club A era asociat cu cel din cluburile sus-mentionate, iar acum au ramas pe cont propriu. Si arata-mi si mie lesbienele alea care te urmaresc pe tine toata noaptea. Bine, daca ai mutra doar pentru agatat lesbiene grase, e problema ta. Nu stiu de ce se tot caca lumea in sus p-aci sa se dea interesanta…de parca exista cluburi mai bune prin alte parti. De ce nu recunoasteti ca astia care ati fost o data in Club A, ati mai venit cel putin inca o data…chit ca doar pentru bautura aia ieftina? Plm..zic si eu…ca observ cel mai bine cum e lumea in club A. Eu am fost Dj-ul de azi noapte si da, recunosc ca printre clienti sunt si cateva specimene, ca in orice club, dar hai sa nu exageram. Pana si Radu ar fi plecat din club daca nu era deloc satisfacut. In fine, articolul e bun…pentru un pamflet.
cetatene, tre sa recunosti ca se cam aduna uratele in a la agatat. se uita hulpav la oameni dupa 3 dimineata. si n-am auzit nimic mixat in a, schimbi cd=urile sau ce faci acolo, ca dj ?
ce ai vrea sa „mixez” in a? in afara de faptul ca poti baga niste efecte de rahat pentru ca aparatura e de rahat si sa incerci sa legi cat de cat piesele, nu ai ce sa mixezi. vrei mixaj, du-te in ibiza, la hausareala. si fetele alea urate din a…se uita hulpav ca sunt ranga de bete, si pana la urma, bravo lor! daca le merge, nu e convenabil? sunt si alti oameni prin club, da’ iti place tie sa exagerezi. nu s-a inventat pana acum „club pentru oameni frumosi”. ma rog, fiecare cu parerile lui.
apropo. mi s-a supt pula in a, pe ringu de dans. good times. nici nu era decat vreo 2 noaptea. nu pot sa zic ca mi s-a mai intamplat in alte cluburi
ma cam indoiesc, dar fie..daca tu zici…
sa mi se suflece invers daca te mint. iti dai seama, nu pana la capat. duduia a profitat de neatentia din jur si mi-am luat-o in falci vreo 20j de secunde asa.
ce pot sa zic…GG! :)) se mai intampla si d-astea…te pomenesti ca nu ti-o fi placut :|
Probabil ca aparatura e asa de veche incat nu merg schimbate nici Sidiurile ca e acelasi playlist de acum 7 ani.
plm…depinde in ce zile te-ai dus tu…oricum, mare cacat nu ai cum sa schimbi…pui ce iti cere publicul..am 300 de cd-uri, dar cand pun muzica noua, chiar daca dupa parerea mea e buna, nu danseaza nimeni…de aceea se recurge la piesele vechi, arhicunoscute. nu e chiar o alegere a djului sa puna piesele alea.
ba si eu merg in A de cca 15 ani, macar o data p luna asa ca sunt subiectiva pt ca imi e drag (si pt ca ca si eu amintiri similare cu ale luyi radu pe boxa aia de pe scena)dar tb sa recunosti ca s-au schimbat multe in rau!
total de acord…eram prea mic acum 15 ani ca sa stiu cum era. doar ca din ce am auzit, nu se compara. Oricum, sef nou, schimbari drastice. urate.
@Radu
Esti atat de fierbinte cand scrii de-astea
un amic: pe pitici gratis sunt ori genii
un amic: ori retardati congenitali
eu: care`i diferenta?
….si restu’ poantei?
il cheama radu – cat de amuzant poate fi?!
o fi vrut sa posteze pe bash
sau o fi vreun cretin
Cre ca esti bolnav de la o vreme incoa…sau iti scrie altcineva cacatu’ asta? Ca cam ramasese nescris de mult!!!
Basini agramate de genul „cât dau eu foc la un cerşetor” nu prea intalnisem pana acum.
Iarta-ma, te citesc cu interes de mult timp, te-a lovit inflatia? Sau de ce esti asa ieftin? Cand simti ca n-ai nimik in gusha, taci! Nu ne face sa te dam la scarba, mai bine ne faci sa asteptam ceva bun!!!
Astept urmatoarea debitatie…sper din tot sufletul sa fie decenta..relativ la ce am vazut pe site pana acum.
unde mortu ma-tii vezi tu greseli gramaticale, luati-as neamu in pula?
Numai am tigari ca ti-as face eu un coment interminabil noaptea asta cu toate greselile gramaticale din site :-j
Haidi bau bye
bine. cand o sa fiu atat de plictisit incat sa ma uit de 3 ori pe un text scris la 6 dimineata, atunci sa ma futi la cap. sper ca faci diferenta intre greseli gramaticale de om prost, typo-uri, dezacorduri de graba si fraze reformulate la a doua citire cu un cuvant nemodificat din varianta initiala, de oboseala si graba si etc.
pula mea, si tu si maimutele de aici tre sa intelegeti ceva simplu: eu fac rahatu asta moca. mi-e prea lene sa fiu perfectionist si sa recitesc o chestie pana prind toate greselile CAND TOT CE FAC E GRATIS, DIN MARINIMIA MEA DE CENTAUR.
Ma cobor din viata mea interesanta ca sa va amuz pe voi si sa va explic pe unde se pisa gaina, ca sa nu muriti prosti, si voi, ca niste curisti ingrati sunteti nemultumiti ca v-am zis sa sumgeti pula in loc sa va zic sa sugeti pula.
In loc sa te tavalesti pe jos in bucurie umila ca ti-am intins o mana de creier, te legi de mici scapari de forma care n-au legatura cu continutul.
muieti-s posmagii, maimutoiule? sictir de aici.
stai oleaca raducu
‘labagii de tastatura’ nu au nimic mai bun de facut si atunci pot fi perfectionisti; au dreptul asta toti cei care petrec mai mult decat 1/2 ora pe zi din timpul liber in fata calculatorului
tre sa exista corectori de bloguri, asa cum sunt si operatori de vidanje
teau prins gramaticienii si cultii la colt ..asa iti trebe ma..acuma vezi si tu ce enervanti is.omoarai pe toti
Sa moara dracu cineva ii pe ciclu
hahahaha =)) iar rad…de mult nu am mai ras, ca de mult nu am mai intrat pe aici..Radu, viata ta interesanta nu e asa de interesanta, ca daca ar fi, nu ai sta sa scrii cacaturile astea, chiar daca o faci din marinimia ta de centaur. WOW-istule
Nu mai am tigari
:=))
culmea, numai tu te-ai gasit sa faci corecturi pe site…
ha ha ha
@Lucia
Te bagi la o liniutza ? ()_()
Radu` , nu-i bai , nu tre` sa te ofensezi la astfel de jeguri smegmuite , fa ce vrei sa faci , fute ce vrei sa futi , manca` ce vrei sa manci` , scrie cum vrei sa scrii , nu trebuie sa lasi penisurile acestea marunte si nesemnificative sa afecteze magnitudinea masculinitatii tale de centaur mirific .
@cyxzul: Degeaba il pupi in cur, e centaur doar de la brau in sus…
Asa as vrea sa te inec cu sloboz
Mie-mi plac astia care-si fac poze cu piramida-n mana si cu turnul Eiffel deasupra bostanului ca parca-i pasa cuiva ca s-a sters el la cur cu un pumn de pietricele egiptene sau a zgariat cu cheia garsonierei din Ferentari pe zidurile de la Notre Dame, de care se sprijina toate corveturile de peste Prut, Basoalda + Muistu = Love.
ar trebui sa faca conturi premium pentru violatori si criminali…
poate că unii grammar nazis nu postează greșelile cu critica-n gât, ci doar pentru perfectarea centaurimii articolului. :) aștept un articol despre nou descoperitul dubstep.
e vechi, ai dat tu de net tarziu
http://www.facebook.com/home.php#!/NarcisIanau
Mult iubitul ianau fatalau are fan page…
Bravo bă! Mi-ai înveselit seara!
BARACUDA DE PADURE!!!!!!!!!!! +))))))))))))))
Radule , scuze ca postez mesajul asta in afara contextului.
Nu faceti si voi, astia de la Academia Catavencu, un protest pt a sustine eutanasierea cainilor?
Nu de alta, dar ecoteroristii zoofili or sa faca iar lobby politic si ramanem cu haitele pe strada.
ne-am gandit, da avem cateva elemente pro caini in redactie, din pacate.
ma,tie a inceput sa-ti placa in kulturhaus;)
aha…deci asta era chestia enervanta de pe facebook pe care o vedeam pe paginile pitzipoancelor..
My friend… Eu folosesc Foursquare (mai existia si Urbo, Facebook Places, Gowalla…), pentru un cu totu’ alt scop pe care tu nu l-ai inteles.. Nu ma apuc sa-ti explic ca tot nu vei intelege daca tu prin utilizator de Foursquare vezi un inadaptat social… Iti sugerez sa studiezi http://www.barbranding.ro, acolo scrie mai exact ce inseamna aplicatiile de genu’ asta si pt ce au fost ele facute ;)
ioaaai cit am riis :) multsam