Cred că poveștile ne învață greșit. Adevăratul exemplu masculin din ele, pimpul medieval/fantasy pe care ar trebui să-l ia ca etalon orice puștan în creștere nu e Făt Frumos, Harap Alb sau Prâslea cel voinic. E clar zmeul. Și femeile știu. Orice gagică cu capul pe umeri l-ar alege pe zmeu.
O părere extrem de greșită despre zmeu e că ar fi urât sau inuman. Nimic mai departe de adevăr. În primul rând, nu prea este descris. Fiind personaj negativ, singurul motiv pentru care nu este descris este că descrierea nu l-ar dezavantaja. Se spune de el doar că e fioros. Ce mascul ar vrea să fie perceput de exterior ca inofensiv, nu știu. Deci e un tip care arată periculos, și n-ai nimic de nașpa de zis de el, fizic.
Caracteristica principală a zmeului e că nu joacă după reguli. El când vrea ceva, se duce și ia. Îl doare la penis că, ca să te căsătorești cu fata împăratului trebuie să aduni salăți cu curul, să strângi ursul de coaie și să te duci până la Lună să culegi mere de acolo. El e singurul om normal destul de confortabil pe mărimea penisului său încât să nu se supună la probe cretine ca să demonstreze altora că are sula solzoasă. Lui îi place fata împăratului, o ia de guler, o pune pe cal și se cară acasă. De ce? PENTRU CĂ POATE. Nu are nevoie să se pună bine cu socrul. Dă-l în pizda mamii lui de socru, zmeul n-are nevoie să joace table cu babalâcul, ca ăla să se simtă bine și să-i cumpere mobliă în casă, cum fac toți sugălăii. Zmeul nu dă un rahat zburător pe părerea socrului despre el.
Zmeul nu e genul de om care să stea la discuții cu femeile. Nu sună acasă de la muncă, înainte de a pleca, să vorbească de sentimente și lucruri fine cu nevasta. Să îi povestească ce zi grea a avut. Să împartă greutăție cu ea. El știe că femeia are nevoie de spațiu să fie ce vrea ea. E bazat că are pula destul de noduroasă să n-aibă chef aia niciodată să-l înșele și nu o sufocă cu prostiile lui. Aruncă cu buzduganul în poartă, cu o oră înainte, să știe aia să pună masa.
Zmeul nu are nevoie de cal. Ce pula mea, e trendinez? Cum să te duci să cumperi pâine, pe cal? Cum are Făt Frumos un prieten bun care zboară și vorbește și e magic și e cal. Zmeul merge pe jos. E om serios. Nu se cacă pe el ecvestru. Vai ce alternativ suntem! Hrănim calul cu jăratec. Te-n freză de hipster.
De fapt, de-asta și ia bătaie zmeul. Că nu trișează. E mizantrop. Nu are și nu a avut nevoie de prieteni. S-a ridicat pe propriile puteri. Nu i-a făcut masaj lombar lu’ Sfânta Vineri, nu i-a dat zahăr Crăiasei Furnicilor, nu l-a cărat în anus pe Statu-Palmă-Barbă-Cot ca să vină ăia pe ultima sută de metri și, la datorie, să-l scoată din căcat. Nu are o turmă de hadicapați ca Păsărilă, Setilă și Fomilă, să fie puternici împreună și să se facă reciproc să se simtă interesanți. Nu stă să se țigănească cu corbul pentru un cioc de apă dulce. Și tocmai de-aia pierde la sfârșit. Că se bazează pe propriile puteri, nu pe mârșăvii ieftine. Să sufe în prepuțul lui Gerilă și să îi înghețe ăla focul.
Și zmeul e extrem de familist. Stă în banca lui, își vede de viață, da’ dacă i-ai omorât un frate, un cumătru ceva, apăi vine după tine cu toată familia și nu se lasă până nu se răzbună.
Până la urmă, nici prințesele nu se plângeau de el. A zis vreuna, în vreo poveste “mamă ce nasol era la zmeu, ce profita el de mine împotriva voinței mele!” ? Pe dracu. Pleacă înapoi cu Făt Frumos că de, gura lumii, trebuie să pară ele onorabile, nu că nu le-ar fi oferit zmeul orgasme multiple și n-ar fi avut grijă de ele. Da’ na, așa e femeia, contează pentru ea mai mult să fie văzută bine decât să fie fericită. Și ar fi bârfit-o lumea dacă ar fi știut că stă la zmeu de bună voie. Până la urmă asta e problema ei. Nu dă bine în societate zmeul.
Un mascul rebel, care nu joacă după regulile altora, care nu sufocă sentimental, realizat pe propriile puteri și pentru care unitatea familială e cel mai important lucru din lume. Și gagicile ar trebui să-l aleagă pe fătălăul cu anturaj de handicapați, care vorbește cu calul.
Femeile nu vor să fie salvate. Vor să aibă un zmeu care să le țină bine și să le lase impresia că lipsa lor de libertate e din vina lui, nu din cauză ca realmente nu le priește libertatea.
De-aia n-o să fiu niciodată Făt Frumos, pisi.
Comentarii (111)
Speech-less…
Your comment was a bit too short. Please go back and try again.
Imi pare rau sa vad aici un articol menit sa creeze trafic pe spinarea originalitatii altuia. Ca acum nu mult timp cineva a publicat pe blogul sau un articol despre zmeu, apoi acesta a aparut intr-o forma cat de cat cenzuarata si pe dailycotcodac. Si apoi s-a tot plimbat prin mail-uri si prin diverse alte forme pe internet.
Mi se pare usor trist faptul ca dezvolti cam aceleasi idei si nici macar nu pui vreun link catre autor / catre articolul original. Te credeam mai bun de atat.
e greu sa pui link spre ceva cand n-ai auzit de acel ceva. io nu citesc bloguri. nici daily cotcodac, nici weekly cacapișu, nu ma uit pe nici un site romanesc in afara de alea de la vo 2 ziare, si rar. v-am mai zis de 1000 de ori. poti sa fii oricat de dezamagita vrei, n-am cum sa ma fi inspirat din ceva ce n-am vazut in viata mea.
si cu enciclopedia zmeilor lui cartarescu ce e?
a, stiu, n-ai citit-o, da, da…
Nu te mai caca pe tine ca nu citesti bloguri. Te obliga meseria ta de la monden. Am citit articole scrise de tine pe tema asta. Esti un ipocrit. Sugi pula.
ce treaba au blogurile cu mondenu ba? ma mai uit la cabral, badea, astia, personaje mondene, chirila. da nu la dailypispecrac si de-astea.
Sau poate ti-a trimis o gagica indragostita luciferic de tine respectivul articol pe mail. De fata cea mica a imparatului de ce n-ai zis ca era o fufa rasfatata, curva proasta si putoare? Fata minora virgina cu premise de super viitoare curva.
adina. m-am razgandit. trebuie sa facem dragoste.
Mutra o ai misto, ai ochii si buzele lu tata. O sa te contactez cand o sa am chef sa te vad dezbracat.
@tracker
iunie 1, 2011 la 11:17 am
Tits or GTFO . mi se pare un targ cinstit
Ohh cacat, a sunat prost.
decat „Tits or GTFO”
Dezamagito, tu ai auzit de SINCRONICITATE?
http://en.wikipedia.org/wiki/Synchronicity
Sincer vorbind,nu cred ca Radu ar plagia pe cineva stiind ca fataraii de pe aici pierd ziua pe bloguri si putand fi descoperita chestia. aa,si articolul rupe
Auzi ma dezamagit-o, da’ tu de ce nu mananci rahatu’ pana la capat daca tot esti asa plina de etica? De ce nu ai bagat tu aci linkurile de unde zici ca a plagiat omu’, ca sa ne facem si noi o parere? Apropo, vezi ca il confunzi cu Piticu, ala imbecilul care s-a apucat sa scrie ca victima unei tentative de viol e de vina, de dragul audientei.
Iar tu, Radule, de acu’ in colo, de fiecare data cand iti vine sa scrii ceva, pune mana si cauta pe goagle subiectul inainte, sa nu cumva sa mai fi fost vreodata abordat de cineva. Deci continut original 100%, da?!!
Primu o ia in goarna !!!!
Deci pana la urma zmeul rau e the good guy :))
Ha. E povestea romantata alu’ Vali Vijelie si cele patruj de amante.
Mi-a placut, doar ca ai uitat cate ceva. Cum ar fi varsta la care sunt ascultate povestile. Praslea=copil si zmeul=tacsu. Asa cam are sens povestea si e o descarcare draguta a refulatelor copilului. Gandeste asa: „Eu sunt mic; zmeul e mare si a luat-o pe mama. Dupa principiul una mare sau doua mai mici, punem mana de la mana (get it?:))) astia din cartier, i-o tragem lu’ tata si o bat eu pe mama (la varsta aia probabil ca a o trage cuiva= a-i trage una, iar mama cu tata se bat cand se aud zgomote din dormitor).”
ştiam io că am mai citit asta undeva.
http://coralfields.blogspot.com/2010/12/tin-cu-zmeul.html
Hăhă. De’acolo am plagiat io comentariu’ de mai sus?
N-are |NICIO legatura articolul ala cu asta de pe piticigratis ! Doar ideea de anti-Praslea / pro-Zmeu…
coae, cine e altergoul ăsta al tău? că vreau să il scot la o bere o dată, să i-l prezint pe irina nistor.
chiar ca speechless.. ma uimesti pe zi ce trece, cam fatalau dar.. speechless ! GJ
zmeu ftw!
foarte tare:)) le-ai dat copiilor lectura de citit de ziua lor.Oricum vad ca te-au marcat
Daca imi pica basmul la BAC, clar te citez!
e bine de văzut că, încet-încet, fiecare pe calea proprie, ăştia cu gânditul ajung la aceeaşi concluzie. http://coralfields.blogspot.com/2010/12/tin-cu-zmeul.html
da, basmele sunt un fel de biblie pentru copii.
Asta e ceea ce numesc eu text bun. Na, foarte bun, vreau să zic.
Pai e o poveste clasica romaneasca comunista unde pupincuristu’ fatalau are spate o suta de activisti, are pile, are relatii, se pune bine cu sefu de comitet pentru printesa Ileana de la doi. Si doar Ileana chiar daca in sine ei isi doreste zmeul Vasile de la strung (ca e viguros si descurcaret, a facut scoala pe bune si munceste pe bune si e in legea lui) il va alege pe Gicutu de la statistica ca ala cunoaste multi si ar putea sa ii faca rost de ciorapi de la central ca se stie cu Axinte de la CC (n.a.:Comitetul Central – pentru cei care nu stiu de astea…) si ca Gicuta pupa un dos si se scoate…
Frate…epic ! PUR SI SIMPLU EPIC !!!
zmeul e pe pula lui
man, da zmeul o ia in freza la sfarsit tot timpu, si tot fat frumos ramane cu gagica, zmeu e doar ocazional
Ete … as tat la un pahar de vorba cu creatorul original al basmelor ? http://en.wikipedia.org/wiki/Charles_Perrault , pana nu o intrat fratii grim pe felie (sa modifice povestile) totu se zice la modul real… fara artificii si alte chestii…
Tits or GTFO . mi se pare un targ cinstit
si zmeul nu e tolit naspa ca fat-frumos.. zici ca e agarici sa moara ma-sa fatu’ :)
cu asta ori cauti iar de futut, ori ai gasit ceva bun si vrei s-o „legi”.
De mult n-ai avut un post asa bun, GG.
super vasile esti prost.Numele spune tot.VASILE.date dreq
Asta nu sunt eu…e un copiator de nick.Mie mi’a zis radu sa nu mai scriu aici…de fapt a spus: „te rog frumos” si de atunci nu mai scriu.Oricum e mai interesant doar sa citesc,oricat de prost as fi asa vad cum altii sunt mai grav.Am scris doar ca sa sti ca nu sunt eu…cu toate ca probabil sti du`pa mail..sau asa.
normal. intotdeauna am tinut cu zmeul. cine nu? desi poate nu 100% din aceleasi motive.
(Ok, recunosc. Mi s-a facut mila de FF in „Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”. Dar doar la sfarsit. Si doar fiindca i-au murit parintii si i s-a suit iedera pe castel)
Excelent articol !
Daca nu ma insel, am mai citit la tine ceva asemanator intr-un trecut nu prea indepartat ?!
Off-topic : Cand vedem tzatzele de la Gliterbimbo ???
Daca nu ma insel, am fost primul care am recunoscut ca sunt fanul ei, iar de la asta a pornit totul. Cred ca merit o recompensa, macar pe privat.
esti mai libidinos ca fat frumos.
lasati fetele sa vina la zmeu
O fi avand legatura cu asta postul lui Radu? https://www.facebook.com/pages/National-Punch-a-Hipster-Day/128610973860725
Anyway, problema cu FF e ca e facut sa nu poata sa piarda. Ok, drum initiatic, si-o ia la inceput, dar ii bate el dupa. Ca in filmele cu karate. Daca stii cum se termina, se pierde toata morala povestii.
Chestia cu „binele invinge raul” e cam desueta. De ce nu raul invinge raul? De ce nu binele invinge binele? De ce nu raul se impiedica pe scari isi rupe gatul, iar binele nici macar n-a plecat la drum, iar printesa moare de foame intr-un turn?
Ar fi interesante povesti in care FF trebuie sa aleaga – fata sau imparatia? Calul sau salatele? A gresit cumva alegerea? Nasol, a pierdut tot si slujeste la grajdurile zmeului pana la adanci batraneti cantand romante si invatand sa croseteze. Sau moare din prima pentru ca l-a suparat pe imparatul roz, iar povestea este despre calul fermecat care vrea sa invete sa cante la pian desi are copite.
Hmm…..povesti de genul ala nu s-ar mai putea numi romane , pentru ca asta e una din definitiile basmului, o actiune dintre bine si rau , in care binele intodeauna invinge). Povesti de genul ala sunt romane (ex: Ion? Cand prefera s-o aleaga pe Ana cea bogata cu pamanturi, decat femeia pe care-o iubea)…..
Zmeul din basme reprezinta reminiscenta imaginii barbarului, outsiderului, strainului care traieste inafara regiunii civilizate pe cand Fat Frumos intruneste suma tuturor calitatilor reale sau imaginare ale comunitatii. E un antagonism intershimbabil iar exercitiu literar pe aceasta tema e destul. Asta nu inseamna ca poti trimite un hipster la Braila si sa te astepti la rezultate spectaculoase in afara de omor calificat cu borduri de ciment.
rahatul zburator nu suna bine, nu merge na,nu merge
Astia (mai putin jim) n-au inteles nimic, dar absolut nimic.
Cine e „pisi” ? Gresita intrebarea. Reformulez:
Ce-a vrut „pisi” de la tine de te-a starnit asa rau?
Eu mereu am fost un Fat Frumos.
captain fail strikes again ..
Harap-Alb = „fătălăul cu anturaj de handicapați, care vorbește cu calul”… More than epic!!
Asa ceva nu comentezi, admiri!
i love when you write epic shit
Un singur defect are zmeul…se indragosteste mereu ca prostu` de aceeasi pitipoanca superficiala, pardon, printesa. :)
foarte tare. cea mai mare problema e la „printesa”, care e cam dumb-ass(parerea mea). nice blog btw
sa sufle in preputul etc…tu ai scris sufe
nununu, rectific, tipul care alege printesa e dumb-ass:)))
http://www.dailycotcodac.ro/2011/03/zmeul-personajul-pozitiv-din-basme/
oau, seamana ca doua pesteri.
Cum sa-ti spun, cand tac-tu o futut-o pe ma-ta, s-o pus problema ca i-o copiat pe aia dinainte?
Buahaha! Good point there! Owned!!
S-a mai trezit un dăştept mai sus să spună că a fost copiat articolul ăsta de pe blogul ala. Cum dq vi s-o fi părând vouă că seamănă, nu ştiu …
Si ce daca au mai scris si altii pe tema asta? Si eu am meditat la ea si am ajuns la cam aceleasi concluzii. Plus: ce cacaturi de modele ni se servesc de mici copii.
Sa acuzi de plagiat o dezvoltare pe marginea acestui subiect e ca si cum ai vrea sa patentezi roata.
„De-aia n-o să fiu niciodată Făt Frumos, pisi. „…=))=))
foarte taaare:D
Srsly…
http://tinyurl.com/42pazg3
Misto articol, comentarii de gay.
Traisca tatele!! Am zis!
Hai te pup pisic
lasa ba printesele bosumflate !
Sunt de acord cu Roxx. Zmeul e un bou. Pitipoanca a vrut, pitipoanca si-a gasit! L-a facut aia in sange dupa cum si merita. Fat frumos va avea exact aceeasi soarta.
Zmeul vrea ca pitipoanca sa vada dincolo de „platosa” lui, ce baiat bun si dulce e el, dar el nu beleste ochii sa vada ca in afara de tate si cur, aia nu prea mai are nimic. Atunci sa n-aiba pretentii.
Eh, eu n-am zis k zmeul e un bou. Mie imi place de zmeu. Dar asa cum femeile belesc ochii la tot ce straluceste (diamante) asa si barbatii belesc ochii la tot ce straluceste (pitzipoance). Ca se lasa si prostiti e altceva…deja e alta poveste..sau basm…:)
Nu stiu ce s-a inteles din comentariul meu, dar ce-ai spus tu e si opinia mea. Adica zmeul, fat frumos si fata imparatului sunt fraieri ca se uita dupa ce straluceste (apareneta) si dupa aia se supara ca ce au ales nu-i bun.
In rest zmeul e baiat de gasca, n-am nimic de criticat. Iar fat frumos si fata imparatului sunt doi incompetenti dupa cum zice si in articolul de fata.
lasa radule, ca egiptenii si aztecii (sau nush ce pula mea de bastinosi de prin america de sud) au construit piramide in aproximativ aceeasi perioada istorica, fara sa stie unii de altii, si nimeni nu se ataca pe tema asta :))
desi, la prima citire, n-am putut sa nu observ asemanarea intre articole :))
zmeule, te-ai ridicat ca pheonixu din propria cenusa si ca falusu din propria smegma cu articolu asta.
si daca s-a trimis commentu de 13 ori nu e pentru ca am parkinson ci pentru ca am un internet mai de cacat decat tudor chirila.
flamanzila, ma, nu fomila.
Mancacila, ma, nu flamanzila
Degeaba se agita astia pe aci` cu plagieri si dinalea , acuzele lor sunt ca o pala de vant tandru pe coaiele goale si paroase a lui radu , va agitati ca un pepsi rasuflate duva` dracu` .
Zmeu-i bun o cârjă. Zmeu’ e golanii aia de 20 de ani care stau in fata scolii generale sa prosteasca femei de 13 ani. E ala care ia cu japca. Zmeul le prosteste pe gagicile mici, fraiere si incompetente „si tu poti!. Zmeul o fi bun cand esti liceanca. Zmeul e un fel de Tudor Chirila mai straight. Nu pot sa tin cu el.
Nu seamana deloc radule,stai linistit si scrie in continuare:))
Din moment ce si eu am avut sentimentul ca zmeul e nedreptatit si am asteptat toata copilaria o poveste in care Fat Frumos sa moara nu e greu de crezut ca acesta idee o au mai multi . Este aberant sa dam unui singur om credit pentru noul zmmeu , zmeul personaj pozitiv
zmeu este pur si simplu un sarpe. din rusa vine cuvantul
Daca zmeul nu are cal, cum pula mea o ia pe aia de guler si o arunca pe cal si o duce acasa?
‘Calul’ zmeului e o metafora care simbolizeaza ca are pula mare cit un cal (nu mare cit o pula de cal – mare cit tot calul).
Epic.
Text perfect pentru incheiat ultima bucata din orele de lucru :D
material pentru bac
eu am ras foarte tare :))
NU e plagiat: http://coralfields.blogspot.com/2010/12/tin-cu-zmeul.html
Toti aia care folositi „epic” pe aici meritati „drop” „legendary” din pula de la zmeu.
Din fericire traim in epoca post-modernista. Hua! Traiasca anti-valorile. Nu mai avem zmei, in schimb il putem idolatriza pe Tyler Durden, care este un fel de zmeu modern, la fel de al dracului dar parca si mai ciufut decat zmeii din basme: iti fute femeia si apoi te intreaba daca nu vrei si tu o bucata si se pisha in supa ta de homar (te’n freza de hipster).
asa da!superb!sa fii sanatos!
sunt curios ce o sa postezi cand te insori,o sa ne spui povestea unui centaur-zmeu ca fiind personaj pozitiv?
CAND se insoara? Mai degraba DACA se insoara ca doar nu-i lege care sa faca obligatorie casatoria. Nu-l vad eu pe el sa se insoare, desi nu se stie niciodata peste ce zmeoaica da (sau fata de imparat).
ba, io planific pana la 30 de ani sa fiu divortat de doua ori sau macar vaduv. imi trebuie doar propunere serioasa. asteptam provincia.
cati ani ai? poate iti propun eu..
Of, mai, pisoi, n-ai venit tu la Balu` (mascat) Arhitecturii sa vezi gheiala si pizde proaste. Oribil a fost. Oribil. M-am dus si eu un pic pan`acolo, n-am avut nevoie de costumatie, doar m-am imbracat in alb. Aratam oricum ca fata minora a imparatului. Te-am asteptat cu lacrimi in ochi si cu un singur pantof. E bine sa ai intotdeauna doar unul. Lumea isi va da seama ca esti foarte cuminte si te va respecta. Daca l-ai calcat bine in picior si vrei sa il arunci e bine sa o faci intotdeauna la vedere, sa-l lasi in strada, se va gasi sigur una mai fraiera sa il ia. Pentru ca meritati!
Cenusareaso, daca nu te’mbraci in alb si te duci la acces direct sa explici la popor cum ti’a trimis Radu mesaje subliminale prin intermediul blogului, n’ai facut treaba ca lumea.
Marghioalo, :-*
bai :din ce-am observat io barbatii o ard pe misogineala crasa , pe ragait si grobianism ca sa para sanatosi , ca au instincte sanatoase si gene puternice si nu-s niste sentimentali bolnaviciosi.de fapt sunt.asa si cu tine radule.cu cat o arzi mai mult pe misogineala cu atat mai mult e clar ca ai sufletu’ sensibil ca o floricica .
2.ce pula mea aveti doti cu pitipoancele boilor ?
daca nu esti piztipoanca cat de putin ca femeie nu existi.
EU CAND MA FAC MARE VREAU SA MA FAC SUPERFICIALA.TARANILOR!
Am citit m-am ras dar acum serios: chiar esti zmeu? sa ma kak e frica nu alta…
de aia joci tu la hoarda ma? ca la ally sunt numai fetzi frumosi? =))))
Deci s-ar putea spune k ratez esenta a ceea ce-ai scris tu, da’ in „Harap-Alb” nu era niciun zmeu. Era un span.Adica unu rau si chel.
rau si chel: hubba hubba!!
E super tare, bv :)
Care zice ca e plagiat clar e hipster :P
in concluzie, tot printesa e de vina, ca daca tace si nu isi exteriorizeaza trairile reale, adevarul nu iese la iveala, deci zmeul e tot personaj negativ. prin extindere, putem spune ca tot femeile sunt de vina pentru ca au o reputatie proasta barbatii care merita de fapt ceva mai bun de atat si cei care trag foloasele sunt realmente ratati. imi place modul de gandire
Eu nu citesc bloguri da’ tu meriti ceva atentie din cand in cand. Felicitari!
Promovezi animalul primitiv incapabil a coopera cu alte fiinte si a intelege orice :P
(* a nu se publica; o sa pierzi cam 3 min din viata, insa poate o sa te amuze idealul masculin de pe partea cealalta de planeta)
http://www.youtube.com/watch?v=tSOSxwEWFA4&list=WL27B2CD18871ECA90&feature=mh_lolz.
ganja man, ai nume de idiot.
bai da’… basmu’ cu setila, flamanzila si restul nu zicea de nici un zmeu.. era cu omul span
Deci Radu e zmeul si face ce vrea, daca vrea poate sa scrie si articole „plagiate”. Articolul e fain, chiar daca defapt ideea basmelor in esenta e alta, dar e draguta abordarea asta noua cu zmeul. Insa ati pierdut in vedere faptul ca zmeul de obicei e singur pt ca nu il place nimeni, nici macar fata (de aia e furata, nu convinsa).
In alta ordine de idei, eu sunt din provincie… Totusi cati ani ai? Ca am crezut ca ai deja 30.
de unde ma-ta plagiez io, ma?
Nu mai fa pe nestiutorul ca ti-au mai scris si altii ca te-ai inspirat de altundeva, ti-au dat chiar si link la celalalt articol. Asa ca nu sunt eu singura persoana care ti-a zis ca articolul nu e chiar original. L-am citit si pe celalalt si poate „plagiat” e mult spus, dar sunt cateva fraze care coincid cu mici modificari cu cele din articolul tau. Chiar nu cred ca nu te-ai inspirat de acolo, la fel cum nu cred ca Ponta nu si-a plagiat lucrarea de licenta, disertatie sau ce mama naibii era aia.
Si chiar am zis ca e fain articolul.
SUGI PULA. MA, TU ESTI BATUT IN CAP? TU NU INTELEGI CA NEAM DE NEAMU MEU NU S-A UITAT IN VIATA LUI PE DAILIPULANCUR AIA NICIODATA. PE NIMIC. EU NU AM CITIT NICI UN ARTICOL DE LA AIA IN VIATA MEA, DARMITE SA MA INSPIR. TU CHIAR ESTI IN ASA HAL DE ULTIMUL PROST?