Citatele sunt pentru proşti

Există multe moduri de a părea deştept, şi dacă eşti extrem de prost.

Spre exemplu, dacă nu poţi transmite nimic complex, transmite ceva simplu într-un mod complex. Formulează-ţi ideile pompos, cu neologisme şi sinonime cu mai multe silabe decât primul cuvânt care-ţi vine în minte. Cu cât se înţelege mai greu ce ai vrut să zici, cu atât pare că ai vrut să zici ceva mai complicat.

E ca şi cum te-ai screme să ridici o damigeană goală. Dacă te scremi destul, trecătorul bănuieşte că e plină.

Sau, dacă nu poţi să spui ceva inteligent, întrerupe pe cineva care spune ceva inteligent. E la fel de uşor.

Vreau să ajung genul ăla de om ale cărui citate sunt puse pe Facebook. Să spun chestii destul de scurte încât să le poată înţelege şi analfabeţii care dau share la citate.

gen NU POŢI SIMŢI MIROSUL LIBERTĂŢII PÂNĂ NU TE DESCALŢI DE ŞOSETELE CONFORMISMULUI.

Cred că e destul de entelectual pentru fanii filosofiilor de maxim două rânduri care vor să pară deştepţi fără să depună un efort.

Când citează pe cineva, prostul vrea să spună:„Faptul că am ajuns într-o conjunctură în care să găsesc şi să apreciez isteţimea asta mă validează ca om şi mă face să par cult”.

Dar tot ce transmite e: „Uitaţi ce perlă de inteligenţă destul de scurtă încât să o înţeleagă şi să o aprecieze şi mintea mea simplă am găsit!”

În două rânduri nu poţi comunica ceva profund. Poţi comunica doar ceva ce sună interesant.

Şi orice om care digeră citate scurte şi le împărtăşeşte cu amicii ca să le arate ce isteţime a reuşit el să găsească e un cretin iremediabil, oricât de cunoscut şi valoros ar fi autorul citatului.

Să îi citezi pe Paler, Einstein, Oscar Wilde, Nietzsche şi alţii scoşi din context, probabil fără să le fi lecturat cap-coadă vreo carte, ca şi cum în citatul ăla e chintesenţa operei lor, e ca şi cum ai sări peste 12 ani de şcoală şi te-ai duce direct să-ţi ridici diploma de BAC.

Dacă ar fi ştiut ăştia ce gen de proşti o să ajungă să-i admire n-ar mai fi scris o carte întreagă în viaţa lor. S-ar fi mulţumit cu 5 pagini de citate. Mai mult decât suficient pentru intelectualul modern.

Desigur, uneori, în mijlocul unei argumentări, foloseşti câte un citat care-ţi întăreşte părerea, explicând contextul din care l-ai scos.

Dar nici un om mai inteligent decât o banană nu a trântit vreodată din senin citate, aşa cum fac toate maimuţele pseudointelectuale pe internet.

Aşa că propun ca, mereu când vedeţi un profund de-ăsta cum vomită câte un citat, să îi răspundeţi cu clasicul „M-ai dat jos de pe căcat”. (Am auzit- prima oară de la  fostu’ coleg Marian, nu stiu dacă a scornit-o el)

E o frază simplă, care exprimă o trăire adâncă rău. Înseamnă că ce tocmai ai citit ţi-a cutremurat tot cotorul existenţei în aşa hal încât dacă ai fi fost aşezat pe veceu, ai fi căzut de pe el.

Şi am scris textul ăsta din paragrafe foarte scurte, să îl poată citi şi filosofii de internet fără să le fugă ochiul. Ba chiar am şi subliniat nişte părţi numai bune de pus citate la status/facebook/ ce o mai fi, în caz că 3000 de caractere e o lectură prea groasă.

***

Comentarii (87)

  • chiombi spune:

    „a da jos de pe cacat” e o iespresie din caietul de iespresii frumoasi pe care prima si intaia data am gasit-o la tine.
    de atunci o folosesc iezact ca in prospect si conform instructiilor de uz aici iespuse de domnia si matalea dumitale.

    daca tu ai inventat darea jos de pe cacat, felicitari, e forever. daca nu, ms de ea ca nu cred ca o gaseam.

    • Radu Post author spune:

      nu. e a lu’ fostu’ coleg Marian. Tot din galati. Bun baiat.

      • Literatura Romana spune:

        „Cu cât se înţelege mai greu ce ai vrut să zici, cu atât pare că ai vrut să zici ceva mai complicat.”

        “If you can’t explain it simply, you don’t understand it well enough” – Albert Einstein

        Uite aici m-am folosit de un citat pentru a-mi argumenta lipsa absoluta de inteligenta, si nefiind in stare sa procesez ce-ai scris cu capul meu, am cautat pe google „quotes about simple things and complicated things, inna set me free, love is true”. Cu ce e rau ca raspundem la orice prin citate ? Ma rog, in afara de alea gen „Ce faci Iulia ?”
        – Gandesc deci exist. Si momentan ma uitam pe un catalog de la Eivan.
        In rest, nu vad cu ce i-ar deranja pe genii ca prostii ii citeaza; te-astepti ca pe facebook sa se tina conferinte despre etica si moralitate ? Uiti ca miliarde de redusi au inceput sa joace farmville ca si prima activitate dupa ce si-au activat contul de facebook ? Io’s fan alea de intra pe facebook si spun: „Buna dimineata tuturor!” (Margareta Mikutza likes this)
        apoi vine o piesa gen theme song titanic la citatul legendar: „A iubi inseamna a ierta! Iert, dar nu uit. ;)” urmate de alte mii de citate care chiar te dau jos de pe cacat ale lu’ Paulo Colericu’ din Alpinistul, sau din Twilight ori The Secret.
        Toata stimea pentru cele care cititi mananca, bea iubeste; ma gandisem sa va spun sa-mi sugeti pula, da’ nu-s cioban.
        Luati pula!

      • ciufutozaurus spune:

        bun baiat din parti, ca ma enerveaza. daca era baiat bun, punea si el pe site inregistrarea la emisiunea aia, baga-mi-as, ca-n mantog si-n ceilalti nu mai am nadejde, sunt puturosi.

        • Radu Post author spune:

          ce emisiune ma? aia de la radio? de ce dracu’ ai vrea sa o asculti in inregistrare?

          • ciufutozaurus spune:

            n-am cum s-o ascult vineri in direct, la ora aia, de-aia zic de inregistrari.

      • spanac spune:

        la asta chiar am ras.
        krem ala nu-mi placea nici mie, nush cum pula mea de juma de bloggeri il pupa-n pula. efectiv nu pricep.
        insa flacaii aia 3, extreme brothers, meritau din plin premiul.
        s-au invatat singuri sa faca acrobatiile alea, fara profesor.
        si nerdul cu cuburile… ala e geniu!

  • lajsdl spune:

    M-ai dat jos de pe căcat.

    • lajsdl spune:

      Doar incultii dau citate, citeaza asta!

      Si ziceai ca Kazi Ploae e de cacat…

      • Sparks spune:

        „Du-te-n pizda mă-tii!” (Folclor)

  • Marar spune:

    tu ce dracu’ vrei?

  • Uatevar spune:

    Lipsa de inspiratie prost transmisa.(Am sa caut daca a zis Paler ceva in genul sa-l citez).
    De regula nu ma obosesc sa replic pentru e ca si cum as trage cu pusca pe o insula pustie- s-a gasit unu’ s-o mai faca inaintea mea.
    Insa textul asta e atat de prost scris/gandit incat ma face sa pun rahatul la locul lui, ca sa te citez.
    Exista 2 categorii de citeti : aia care se dau cititbili si profund impresionati de gandirea neobehaviorista intr-un Jean Calvin(caut-o, e pe net) cu care, daca intri in contact, e posibil sa ramai cu sechele .
    Si, desigur, nu ai de ce intra in contact(mai mult decat accidental\ cu ei, doar nu esti masochist.
    Si a doua categorie, aia de citeto-gandibili care apreciaza mai mult decat coperta unei brosuri Avon. Aia care nu vad sensul sa incerce sa-l dea jos de pe rahat pe Paler.
    Ar fi, cel putin, penibil. Si trivial.
    Si ar suna ca gloantele astuia de pe insula- eu m-as bucura de ele, altii nu.

  • maledepecher spune:

    „Vreau să ajung genul ăla de om al cărui citate sunt puse pe Facebook”

    4. stai jos

    • Radu Post author spune:

      da da. scis noaptea. m-am pus acuma pe corectat.

  • Porcea spune:

    „Copyright” mă nevlegule…

  • Francesca spune:

    Ma simt flatata.

    • Iacobina spune:

      Se zice flatulata.

      • Francesca spune:

        Queef e numele meu mic.

  • layla19 spune:

    Misto expresia, dar pt genul asta de situatii am una mai buna. „a face cacato-propulsie”. e mult mai satisfacatoare din pct de vedere vizual.

  • ionut spune:

    super text, mi-a placut. cum spunea marele … nu… lasa :D

  • Claudel GFX spune:

    si aia e mult mai veche, vreo 2a3 sute de ani pa lejereanu

  • Mihai spune:

    jet fa

    Your comment was a bit too short. Please go back and try again.

    jet fa cu dumele tale de 2 lei

  • Satan spune:

    una e ca sint pt. prosti.
    da’ sint unii care altceva in afara de citate nu posteaza. cunoscindu-i, stiu ca sint niste loseri si nu pricep de ce vor sa afle toti asta.
    daca prin absurd m-as casatori si as prinde-o pe nevasta-mea postind asa ceva as da divort numai pt. asta. e imposibil sa fii om inteligent si/sau interesant si sa postezi citate pe FB. si nu exista exceptii.

    • Francesca spune:

      Ce comentariu cu esenta! M-ai emotionat profund.

      • Satan spune:

        daca tu postezi citate pe FB si ai ajuns sa citesti aici, e cu siguranta o eroare. pleaca repede, pina nu ti se arde vreo lampa.

        • Francesca spune:

          Nu ma pot compara cu un ins atat de cultivat. Scuza-mi indrazneala!

          • Satan spune:

            hai ca ti-am explicat destul, sugi pula.

    • jimerino spune:

      tu esti angajatul care face varianta scurta? sa ti se zica rezumatorul.

  • Literatura Romana spune:

    Cristina Neicu
    5 hours ago
    what doesn’t kill you,makes you stronger!:(
    Like ·

    4 people like this.
    Dimofte Robert mereu
    5 hours ago · Like
    Andreas Andrey Perfecta dreptate ai..;):)
    4 hours ago · Like

    Si daca le zic ” sunteti cancer. ” o sa-mi stearga comentariul in maxim cinci secunde cantand pe o nota lamentabila ” maaaaad woooorld… ”

    Cand o sa scrii ceva si despre meltenii care vorbesc exagerat de mult in engleza desi n-o stiu decat din seriale? E ticsit internetul de britanici din Slatina.

  • safads spune:

    ai scris ceva asemantor dar mai misto in urma cu 1 an sau 2
    trebuia niste copy-pasta

  • Gliterbimbo spune:

    Sometimes you just have to pee in the sink.

  • Mitel spune:

    Nietzsche s-ar fi ofuscat teribil daca se vedea citat azi de toti pulifricii. Era genu’ ala care dorea un public extrem de erudit, pentru ca oamenii de rand sunt niste oi jalnice cu moralitate de sclav. Pe de alta parte Nietzsche a fost un maniaco-depresiv care a murit virgin.

    • Literatura Romana spune:

      Si Kant a murit virgin, what’s your point ? Sper ca nu-mi spui ca masori geniul in cat ai futut, sau ca fututul e un etalon de gandire ? Daca da, esti mai cancer decat terminata aia care-l citeaza pe Nietzsche uitandu-se la telenovele. Einstein din cate stiu a fost si genial si-a si futut…-o pe vara-sa, parca; el e un exemplu pentru „cei mici” ?
      „Hai sa ne futem rudele ca sa fim si noi, la randul nostru, geniali.”

      • Radu Post author spune:

        observatiile astea cu virginitatea mi se par un fel de tabloide istorice. ca ati stat voi la pula lor, te pomenesti.

        • Radu Post author spune:

          cre-ca si io dupa ce mor, ori o sa se zica ca am murit virgin, ori ca am fost gay ascuns, ori ca m-am futut cu 1000 de femei. o varianta de om normal n-o sa fie oricum.

          • Literatura Romana spune:

            Just. Da’ io comentam strict cretinitatea aluia ce-ncerca sa denigreze un om care gandea prin faptu’ ca era virgin. Ala nu-i argument valid, cred (adica plm, nu vorbim de liviu varciu sau de botezatu). Numai asa ca idee, cam cat de penibil (pentru un om care nu e redus) e sa spui: „Opera genealogia moralei e de cacat pentru ca n-ai futut si erai maniaco-depresiv, si tot pentru ca n-ai futut la fel cum o pot face atatea vietati fara intelect, esti de cacat.”? Suna a Ionut ala de-a postat la celalalt articol al tau ceva de genul: „in p00la mea intru mai des pe 9gag de cand ai textele de-astea”. Cum poti sa judeci un filosof dupa cate femei a avut ? E ca si cand te-ai duce la o pitipoanca si-ai judeca-o dupa ideile ei, ci nu dupa cum arata strict. Fiecare are roadele sale, acum ca unii suntem si urati si prosti, si fara absolut nicio calitate, asta-i altceva; tocmai asta ne da dreptul sa fim judecatorii oamenilor care au facut ceva in viata, ca daca nu eram lepre realizam ce jenant e ca un analfabet sa judece un geniu, fie el si maniaco-depresiv, ori cel mai virgin dintre pamanteni.

          • georgelrupebuci spune:

            adica vrei sa zici ca tu nu ai futut 1000 de femei pana acum?slaban tata,slaban.

    • Literatura Romana spune:

      Imi place umorul tau fin. Am dat click in speranta c-o sa gasesc acelasi talent pe care-l are Radu, dar am plecat in 5 secunde, ai 3 articole si 4 link-uri de youtube, la ce pula mea-ti faci blog daca nu scrii ?
      Apoi dupa ce mi-am dat un cot in coaie m-am gandit ca asta-i si ideea, sa ne faci sa intram si sa-ti bati pula de noi prin gunoiul ala de blog. +1 rep

      • Mitel spune:

        Literatura, calmeaza-te cois, o sa-ti explodeze o artera in pula. Te-ai excitat tot si ai scris un zid de text din cauza a ce a zis un comentac oarecare pe un blog in mare parte umoristic. N-am sa zic trolled ptr ca nu asta era intentia mea. De ce te-ai baga la asemenea tirade supraincarcate emotional nu stiu. Dar ca sa dormi linistit la noapte, da normal ca e o cretinitate sa recurgi la erori de logica ad hominem. Pe de alta parte, cred ca a intelege contextul de viata in care a trait un filozof ofera un insight in plus legat de opera sa. Neintelegand aici neaparat viata sa sexuala, desi si aceasta poate fi un factor influent.

  • biloxi spune:

    bai eu o treaba nu inteleg.. asta cu „citate scoase din context”. pai nu e citatu un fragment? adica scos din… ma scuzati… context? hai sa il vad io pe ala care citeaza cu toata carnea din jur, eventual pe capitole ;)

    • Radu Post author spune:

      da ma, da nu arunci citatu’ asa ca mucu in batatura. ii invelesti intr-un rezumat al contextului, il folosesti intr-o argumentare, il faci parte din ceva, nu inteligenta autonoma.

      • biloxi spune:

        d’accord… io doar aveam un dinte impotriva expresiei

  • Literatura Romana spune:

    „A intelege contextul de viata in care a trait un filozof ofera un insight in plus legat de opera sa. Neintelegand aici neaparat viata sa sexuala, desi si aceasta poate fi un factor influent.”
    De acord. Am cam sarit ca proasta-n boscheti, am intrat intr-o extrema si n-am mai stat sa recitesc comentariul tau, am luat-o la primul impuls ca un animal, dar plm, am un motiv solid, ma plictiseam crancen.
    Gata nu mai raspunde ca incepe sa ne-njure Radu, si-asa n-avem cunostintele necesare sa tinem o discutie decenta pe tema asta si nici n-o s-aiba haz; asa cum spuneai si tu, e un blog in mare parte umoristic.

  • xyz^ spune:

    Da literatura, ai dreptate! Dar Mitel ala a baut cot la cot cu Nietzeche de il stie asa de bine. Nici nu ai idee cat a trebuit sa-l suporte cand se plangea de cat de virgin este. Se pare ca filosofia era prea mainstream pe vremea aia si femeile preferau ceva mai underground.

  • krakilla spune:

    «I think war is a dangerous place.»
    – George W. Bush, Washington, D.C. (May 7, 2003)

  • Suminona spune:

    Io nu inteleg o chestie … de ce exista la fiecare articol cate unu care se simte atacat ? il stran chilotii si nu il ajuta alinierea planetelor ? sau ce mlp ? si numa aici , unde oricum e totul prea lejer pentru un blog ?
    PS. RADULEEEEE ! TARE MA FAZA CU CUVANTUL FRU-STRAT IN POST !!!! SI CE APARE CAND DAI SUBMIT COMENT

  • Suminona spune:

    Ce cuvinte mai iti dau mesaje cu inteles ?:))

  • zEn spune:

    „cre-ca si io dupa ce mor, ori o sa se zica ca am murit virgin, ori ca am fost gay ascuns, ori ca m-am futut cu 1000 de femei. o varianta de om normal n-o sa fie oricum”
    Radule, dupa ce mori tu o sa se plictiseasca nitel cititorii tai. atat. nu cred ca o sa se vorbeasca de tine la 50 de ani dupa ce dai coltul. nu lasi nimic atat de important in urma (pana acum, cel putin). no offence!

    • Radu Post author spune:

      o da. ca planuiesc sa mor la 27 de ani si sa las in urma benzi desenate cu scooby doo ca cel mai important lucru scris de mine.

      io zic ca mai am vreo 40j de ani de scris. cre-ca am timp sa las ceva memorabil.

      nu extrem de memorabil, da’ cre-ca mai memorabil decat hortensia papadat bengescu

      • WTF spune:

        Sa moara coco, mi-a placut asta. Ai pus ceva la copt in cuptorul creatiei?

      • georgelrupebuci spune:

        mie mi-a placut miniseria cu si despre kkt.ce ai de gand cu ea?ar putea sa fie o pista de lansare pt tine ca scriitor exact cum a fost pt faulkner zgomotul si furia sau pentru john fowles colectionarul

  • Amanda Lepore spune:

    citate care imi plac:

    *cimitirul este plin de oameni neinlocuibili- care toti au fost inlocuiti.(clemenceau)- asta o zic eu oamenilor.
    *i sweat blood for this city (gaga) :)

    • Claudiu spune:

      citate care imi plac mie:

      *ia pula (folclor romanesc)- asta o zic eu oamenilor.
      *take the dick (romanian folklore) :)

        • Claudiu spune:

          an-tan-te grossen patten ich habe brentz, raspunsul este nu!

  • Cosmina.. spune:

    Id-urile gen ,,dead ghost” nu ti se par la fel de dubioase ca citatele? Sau fragmentele de melodii scrise pe facebook? Eu cred ca sunt in aceeasi nota. p.s: geniala aia cu mirosul libertatii. Zau ca as pune-o la sts.

    • Radu Post author spune:

      idul gen dead ghost e de la cow and chicken. si la muzica, mai educ si io maneliste ca tine.

  • Rradu spune:

    Thank you Jesus =))

  • Io spune:

    Dacă îţi place un citat, îl pui acolo, că doar de-aia e citate favorite, în fusta mea. nu toţi cei care îşi pun pe Facebook citate sunt proşti. Uite, dacă mie mi se scoală să îmi pun un citat din mine, îl pun. Nu trebuie să citeşti o lucrare a ăluia. Dacă ceea ce ţi se pare adevărat, îţi place şi îl susţii, într-un fel, pui dracului citatul, mama lui de citat.

    • Satan spune:

      uite cum e.
      citatele alea pot sa insemne orice, in orice situatie. par sa fie facute pt. tine, dar de fapt sint un fel de jokeri, adica pot fi trintite in orice situatie, parind ca au o semnificatie, eventual chiar subtila. sint niste platitudini care ii fac pe prostanaci sa gindeasca „mai, parca asta e un fragment din viata mea. daca omul ala – care e o personalitate – a gindit ceva ce rezoneaza cu mine, sigur sint si eu deosebit”.
      asta e ceea ce ma face sa fiu in continuare convins ca numai retardeii pun asa ceva pe FB. un om care e incapabil sa constientizeze lucrurile astea e in mod necesar prost.

      • Radu Post author spune:

        asta am incercat io sa zic in mai multe cuvinte. te-ai exprimat mai bine. 1-0 pentru tine.

  • Cosmina.. spune:

    Pe ce te bazezi cand spui ca sunt manelista? In plus vorbeam de citatele din melodii nu de melodii in sine. Deci..?

    • Radu Post author spune:

      alea nu incearca sa fie sclipiri de intelepciune. versurile sunt versuri. fredonez si io.

  • Cosmina.. spune:

    Si tocmai ca e din cow and chicken. Sunt de acord cu ce a scris tipa numita ,,Io”, chiar daca il iubesc pe Radu. Te iubesc si daca-mi interzici sa te mai citesc si daca ma faci manelista(ceea ce imi zdruncina stima de sine).

  • Diana spune:

    pe mine, mai tare ca orice, ma enerveaza cei ce se imbraca in oras de parca sunt in tura de munte: rucsacul de 20 de litri prins in toate chingile, pantofi de trecking sau direct bocanci vara, pantaloni de muntzoman etc. astia merita o rubrica speciala. parerea mea.

    • Radu Post author spune:

      wat? de ce toti oamenii au impresia ca ce vad ei vad si eu?

      • Suminona spune:

        Because your not that special honey :) , toti sunt deraiati , diferenta e ca doar putini vorbesc despre asta :).
        Se pune ca citat ? cred ca e din forest gump sau asa ceva :))

        • Radu Post author spune:

          nu are nici o legatura ce ai zis tu cu ce am zis eu. esti proasta.

        • Literatura Romana spune:

          Uite, Radule, vezi de ce te-am rugat sa fauresti un articol agresiv despre britanicii din Slatina ?
          Proasta asta-ncepe sa tina discursuri in engleza deja…cum sa spui: „your” not that special, proasto ? YOU ARE NOT, you’re not, NU YOUR NOT! Your not suging my pula, you are, you’re suging pula grav; Hai flit cu oligofrenismele astea de grasa nefututa, meriti sa fii ingropata de vie. Gandesti precum scrii, si scrii exagerat de prost.
          Esti si aroganta, dai si citate pe final… esti exemplul tipic de specie feminina ce nu-si are rostul in aceasta lume. Nici macar pentru a procrea nu esti utila, cine pula mea sa te futa ? Desi Your not that ugly; oh wait…IUAR.

        • Diana spune:

          e „you’re”, cred. si spuneam ce ma enerveaza, au fiind blogul tau tre sa vorbesc numai despre ce te enerveaza? :)

          • Diana spune:

            ah, Literatura Romana, abia dupa postare am citit si ce ai scris tu. eh.

  • Cosmina.. spune:

    Si pe mine. Totusi cel mai tare ma framanta ca nu stiu ce-i streseaza pe ceilalti la mine. Poate si eu sunt pentru cineva la fel de enervanta ca tipul cu par slinos si bocanci in miezul verii ce sta langa mine in metrou.

  • Cosmina.. spune:

    Doamneee si ma gandeam ca pentru tine genul asta de oameni sunt ok. Ca vezi lucrurile diferit de Diana.

    • O tipa spune:

      Cosmina.. , esti mai proasta ca Suminona.

  • zEn spune:

    Diana, e posibil cumva ca tu sa te fi ratacit pe aici in drum spre 9gag?

    • Diana spune:

      esti bou. Nu, nu m-am ratacit, dar nici altii nu pot spune ca s-au ratacit prin Bucuresti in drum spre Negoiu.

  • Maortea Coasă spune:

    Draga Radu,

    Cele 500 si ceva de cuvinte pe care le-ai scris chinuit mai sus, abordand un subiect de-a dreptul pueril dealtfel, denota faptul ca nu esti prost…

    Si mai denota doua lucruri:
    1. suferi de un inceput de atrofie cerebrala (prostie fizica)
    2. esti complexat de prostii de pe FB

    Cu stima,
    Maortea Coasă

  • mirelA spune:

    cacat! citisem „clatitele sunt pentru prosti”
    sa-mi pice gemul nu alta

  • vali tue spune:

    mosule … ! se pare ca te-a prins blogu’ cam prea rau… daca ai cu adevarat minte…. sa vezi cacaturile altora fa si tu ceva mai vizibil decat niste texte pe net…. ca textele pe net e la indemana oricui…

    si daca si citesti comenturile altora inclusiv asta. vrum del can pest…

    he he he

  • bam bam spune:

    Sunt si citatele bune la ceva… Eu cateodata iau o vitamina in loc sa mananc un kil de mere… Si nu sunt prost :D

  • titi spune:

    noa aici ii de mine ca ii un loc cu multi prosti,si poate imi face si mie cineva loc.

  • titi spune:

    citatele sunt, pentru a pune sare, aclo unde curge singe.

Adaugă un comentariu