Abia aştept să fiu bătrân şi senil. O să fie aşa de fain.
O să-mi construiesc senilitatea şi o să o cultiv. O să fie o senilitate lucrată. Habar n-am dacă o să se degradeze creierul de la sine sau o să am noroc de alzheimer, dar îmi propun la 70 de ani să am intelectul unuia de clasa întâi. Vreau bătrâneţea mea să fie a doua copilărie. Să nu ajung încrâncenat de poverile vieţii. Să râd la culori.
Şi o să bag foarte multe droguri. Cantităţi obscene de droguri. O să bag toate drogurile. Să îmi prăjesc şi ce rămâne neafectat de alzheimer şi demenţă din creier. Acum nu pot asta, că mai am lucruri de făcut cu creierul. S-ar putea la 35 de ani să am nevoie de el şi nu vreau să mă uit în spate, cu o bală în colţul gurii şi să mă gândesc:
„Căcat, dacă nu băgam toate drogurile acum puteam să îmi dau seama dacă mi-a dat restul corect sau nu vânzătoarea. Dar din cauză că am băgat toate drogurile, singura proprietate pe care o înţeleg la bani e culoarea”.
Nu e ok să înţelegi doar culoarea la bani la 35 de ani. Dar la 70 e foarte ok.
Şi chiar dacă nu o să-mi iasă şi nu o să fiu complet senil. Aia 20% din zi când o să fiu lucid, o să mimez senilitatea. Pentru că senilitatea e o scuză faină să faci tot ce vrei.
O să mă plimb prin faţa şcolilor în pula goală. Să oripilez tineri. Să urlu la ei
„Da bă, şi eu aveam carnea fermă pe mine acum 40 de ani! Dar uitaţi cum mi se bălăngăne coaiele! Cum mi se lovesc ritmic de petele maro care-mi acoperă genunchii şi habar n-am ce sunt! Uitaţi câtă PIELE am pe mine! Când eram de vârsta voastră eram un om cu destulă piele pentru un om! Acum am destulă piele pentru doi oameni şi un fotoliu! Aşa o să ajungeţi şi voi! Speriaţi-vă şi urlaţi în timp ce vă daţi seama de inevitabilitatea căcat am uitat ce voiam să zic pentru că sunt senil!”
Şi dup-aia o să vină poliţia să mă ridice şi o să mă lase în pace că o să le zic că sunt senil şi aveam impresia că sunt la mine în baie. Nu mi-am dat seama că sunt în cancelarie la şcoala 22. Şi chiar funcţionează treaba asta.
Ca acest moş senil şi cazul lui superb. Omul a făcut un accident minor în tipul căruia, complet accidental s-a descoperit că avea o prostituată moartă în portbagaj. Omul, fost poliţist de 70 de ani a avut scuza perfectă: „ De unde căcat să ştiu eu ce caută o prostituată moartă în portbagaj? Sunt senil în căcat!”. Şi până să strângă oamenii probe şi chestii, moşul a murit de bătrâneţe, lăsând în urmă misterul misterios al prostituatei moarte din portbagaj.
Deci chiar funcţionează!
Un alt avantaj al senilităţii e că nu se supără nimeni că spui aceeaşi glumă de 100 de ori. Acum o să zică 3 cotei: „coaie, da’ ai mai scris de moşul senil şi prostituata moartă!”. Just, dar la 70 de ani o să pot să scriu în fiecare zi. Fiind considerat senil, o să accepte lumea chestia asta. Apropo, v-am povestit de moşul ăla care a fost găsit cu o prostituată moartă în portbagaj şi a scăpat spunând că nu-şi aduce aminte ce s-a întâmplat? Poate s-a suit singură în portbagaj şi s-a strangulat acolo ca să facă o glumă proastă unui om senil. Se strângea de gât şi râdea, imaginându-şi ce surprins şi confuz o să fie săracul bătrân senil când o să-i găsească hoitul. A făcut şi ea o farsă. Ca Morar şi Buzdugan.
Abia aştept să fac 60 de ani şi să mă apuc de omorât prostituate.
Dar cel mai tare o să mă distrez când o să fiu bătrân şi senil povestind căcaturi complet inventate de pe vremea mea.
Păi pe vremea mea, dacă îi făceai cu ochiu la o fată, era obligată să-ţi facă o muie şi o oală de sarmale. Aşa era societatea pe atunci.
Păi pe vremea mea ne căcam în găleţi şi aveam voie să batem un om cu găleata de căcat, dacă nu eram de acord cu opiniile lui. Asta se chema dezbatere.
Păi pe vremea mea purtam şosetele pe mâini şi mănuşile pe picioare pentru că încă nu le descoperisem sensul.
Comentarii (40)
Stiam ca numai la sosete iti sta gandul. Nu puteai incheia un articol fara sosete.
Fundalu’ nu-l mai schimbi asa-i? Fac schiuri din coastele ma-tii si-ti trag la papacioaca.
da’ schimba-ti-l singur muie
http://puu.sh/39xHb.png
deci ai primit tâțe pe mail?
Si inafara de partea cu drogurile ce vrei sa schimbi de fapt la batranete?
„Uitaţi câtă PIELE am pe mine! Când eram de vârsta voastră eram un om cu destulă piele pentru un om! Acum am destulă piele pentru doi oameni şi un fotoliu! ”
buffalo bill likes this.
Deh, nu se uita toti la filme de calitate…
Ce special te-ai simtit prin vorba asta.
O gramada de speciali… „nu toti inteleg mesajul..” „e trist ca putini au auzit de..” etc etc.
Iar daca e dupa mine, nici un film din seria Hannibal nu e de top. Sunt bune, dar cu o treapta mai jos.
*poate se face omul si tamplar, ca mna croitor e deja..
ba schimba fund.alul
Unde este linkul ala in care ai vorbit tu, anterior, despre mosul cu prostituata in portabagaj ?
Sa-mi dea careva linkul, sa citeasca si Je !
e tot senilitate. ca ai amintiri cu chestii neintamplate. doooooh.
Ba, ce proasta-i ma-ta.
Va multumesc pentru raspunsuri….senilior ! dooooooooh
deja ai intelectul unuia de clasa 1, achievement unlocked
Nu stiam eu de unde te tin minte…
http://www.youtube.com/watch?v=9tBOtSPrNik
Foarte tare !!!
Lucruri de facut dupa 50 de ani ca sa fi prajit bine.
http://www.youtube.com/watch?v=Bparw9Jo3dk
Da, asta e visul meu. Sa ma imbrac cu hainele mele de azi si cu pantofi sport de ultima generatie. Nu stiu ce va fi. Sper ca adidaşii cu elice şi pălarila cu lanternă vor fi ceva normal. Şi se vor asorta de minune cu Google Glass şi Viagra cu bere. Şi pentru pensionari ca mine sper ca vor fi abonamente subventionate pana pe Marte.
n ai vrea in loc sa fii ca carlin, lucid si admirat?
Un centaur senil, chestia asta va fi amuzanta…
http://www.youtube.com/watch?v=N9foSmSM1dw
da’ o stii p-aia cu prostituata moarta in portbagaj si cu mosul senil?
nici eu.
pula mea, nu ziceai acu cativa ani ca nu intentionezi sa traiesti peste 40 de ani?
ce cacat cautati voi consecventa in idei pe aici sau ceva
nu stiai ca tot corpu se schimba 1 data la 7 ani daramite o idee. totu se modifica ptr ca viata e mai complicata decat oraru de la alimentara.
obisnuieste-te cu situatia asta. nimic nu e fix. bine, in afara de cat de proasta-i ma-ta.
Lumea vrea sa crapi pana in 40 de ani dom sef.Oricum dupa 40 totul devine gri si anost.N-are rost sa mai traiesti.Sloboz la tava
http://www.youtube.com/watch?v=mPQFLGxM6xs
Cand vei fi batran o sa fii Kilgore Trout. Si o sa fii chiar mai tare decat acum – desi e greu de imaginat ca se poate asa ceva.
” Dar îmi propun la 70 de ani să am intelectul unuia de clasa întâi. Vreau bătrâneţea mea să fie a doua copilărie. Să nu ajung încrâncenat de poverile vieţii. Să râd la culori.” – asta e poezie, Coa!!!
Scrii din ce in ce mai bine.
Hahaha, din seria „vezi partea frumoasa a lucrurilor”
Crezi ca te futi dupa ce vremea devine stabila?
„Abia aştept să fac 60 de ani şi să mă apuc de omorât prostituate.”
Cum ramane cu I_NEVER_KILL_PROSTITUTES ?
la 70 de ani o sa plangi ca si mosu’ asta
http://www.youtube.com/watch?v=SmVAWKfJ4Go
Pai si ce coaie, plange urat mosu?
Foarte tare titlul am ras cateva minute :))
vrei sa-i tragi clapa. interesant este nu cand o patesti in somn sau te loveste huidu, ci sa afli ca mai ai undeva intre 4 si 6 luni,sa o simti in ultima saptamana cum da tarcoale, sa iti dai seama intr-o dimineata ca ora 14 este imposibil de atins. si totul sa fie cristal,nealterat de medicamente si sa poti spune : asa se vine fa imbracata la intalnire?
Coae, problema e ca obosesti. Ai grija la asta! O sa ajungi sa te basesti ca toate trupele de umor ajunse la ProTv. Si dupa aia o sa te apuci de laba din tristete. O s-o zgudui neadecvat si n-o sa mai fii amuzant.
ai terminat la 22?
„Păi pe vremea mea purtam şosetele pe mâini pentru că nu primisem suficiente ţâţe.”
scrie mai des bah radule!!!