Proasta

Există multe lucruri pe care am reuşit să le fac în viaţa mea de care-s mândru. Nu vi le spun că-s mândru eu cu eu. Nu-s mândru eu cu voi, că nu mă interesează să vă impresionez. Însă o chestie nu am reuşit niciodată să o fac.

Am o frustrare.

Nu am reuşit niciodată să conving un prost că e prost. Pentru că prostul nu are logica necesară pentru a înţelege argumentarea faptului că e prost. Se cheamă paradoxul prostului.

Şi cu toate astea, încerc.

ARGUMENTUL SUPREM al prostului, atunci când îi spui că e prost e că eşti frustrat. Frustrat înseamnă complet altceva decât ce cred proştii. Proştii îl folosesc ca sinonim pentru nefutut. Aparent când eşti futut nu are cum să te deranjeze nimic şi când eşti nefutut faci spume la gură şi le spui că sunt proşti oamenilor care de fapt sunt inteligenţi. Atât timp cât crezi chestia asta cu tărie, nu are cum să-ţi spargă nimeni coconul de autosuficienţă. Eşti imun la orice critică.

Prostul cu pizdă mai are un scut la coconul de autosuficienţă. Dacă îi spui proastei că e proastă, o să îţi spună că eşti misogin. Proasta o să se convingă că de fapt tu, probabil din cauza ARGUMENTULUI SUPREM, urăşti toate femeile. De fapt îi spui că e proastă pentru că ai tu o problemă cu sexul feminin, din cauză că eşti frustrat. Nu o să înţeleagă niciodată că faptul că tu o consideri pe ea proastă nu are nici o legătură cu părerea ta despre univers, restul femeilor şi orice altceva.

E ca şi cum i-ai spune lui Mutu că e un jucător de fotbal de căcat şi el ţi-ar răspunde că tu de fapt eşti frustrat că nu ajungi cu piciorul la minge şi că ai o problemă cu fotbaliştii din cauza asta.

Prostul niciodată nu o să conceapă că are o problemă. Oricât ai încerca. Faptul că tu observi că are o problemă e din cauză că TU ai o problemă.

Dacă proasta nu se naşte hidoasă, de obicei ajunge curvă. Bărbaţii sunt animale simple şi ar spune orice pentru o felaţie. Inclusiv unei proaste că e deşteaptă. Aşa că proasta aude foarte rar că e proastă. Şi evident, când o aude, o aude de la un misogin frustrat care are o viaţă tristă. Pentru că doar un nefutut ar fi atât de neimpresionat de posibilitatea unei felaţii încât să o strice cu observaţii evidente gen „eşti proastă”.

Logic ar fi să fie invers. Când eşti nefutut să gâdili toate maimuţele la orgoliu, poate se crăcănează una, satisfăcută de complimente şi scapi de păcatul onaniei. Iar când eşti preafutut să te doară la bască de impresia lăsată şi să nu te cenzurezi în speranţa de a nu strica şansa de dat la buci. Dar am stabilit mai sus că prostul nu e prieten cu logica, aşa că are sens pentru o proastă să fii în aşa hal de nefutut încât să nu vorbeşti cu ea ca şi cum ai vrea să o fuţi.

Ultima apărare a proastei e că nu o cunoşti destul de bine încât să îi spui că e proastă. De parcă dacă stai să o studiezi 10 ani în profunzime o să ştie să conjuge un verb simplu şi să citească ceva mai puţin penal decât filosofiaflexului. În profunzime ştie gramatică de clasa a doua. Doar la prima vedere e analfabetă.

Mie imi dau add mulţi oameni pe Facebook. O mare parte din ei pizde proaste. Fiind pizde proaste, uită că mi-au dat add. Aşa că sunt foarte mirate când pun căcaturi sinistre de pizdă proastă pe wall, îmi apar în feed şi le comentez că consumă căcaturi sinistre de pizdă proastă.

Asta e ultima.
pizdaproasta

 

Nu am reuşit niciodată să conving un prost că e prost. Dar le-am făcut multora viaţa de căcat făcându-i faimoşi pe internet. Să fim serioşi. Urâtă nu e. Da’ nici destul de frumoasă încât să te abţii din a observa că e proastă de dragul ei. Poate lu’ Mădălina Ghenea m-aş abţine să-i spun că e proastă, chit că probabil e.996610_642732749082596_1754170210_n

Important la o femeie e să fie măcar mai frumoasă decât proastă.
Dar aici nu e cazul. Maimuţă comună.

***

Comentarii (145)

  • redstaR spune:

    Un pic de contradictie pe-aici.

    Prima oara zici ca prostul nefutut face proasta o pizda, apoi tu faci proasta o pizda, dandu-te semicentaur. De fapt ai vrut sa incerci in a explica cum stau lucrurile, sau doar esti un nefutut?

    • Victor spune:

      Nici n-ar trebui sa recitesti textul,ca doar tu ai inteles tot,coaie…

    • Nicky spune:

      Nu cred ca ai inteles partea aia a textului

    • Radu Post author spune:

      tu stii macar sa citesti? sunt doua puncte de vedere, unu ala normal si alalalt punctul de vedere a proastei. ce gandeste ea. e normal sa fie contradictie intre ele.
      da’ tu stii sa citesti?

      • Ond Ina spune:

        ce punct de vedere? oamenii astia nici macar nu stiu despre ce este vorba si de la ce a inceput totul :)) din dialogul asta se poate observa doar cum tu stai sa jignesti fara motiv…si cum tu altceva nu faci decat sa te iei de lume aiurea…ma mir ca ei iti cer tie sfaturi. Mi se pare ca doar ii iei la misto, dar in fine.

        • Nicky spune:

          Probabil ca nu stiu de unde a inceput totul , dar inteligenta nu pari , in orice caz . Ce stiu eu , sunt doar un misogin nefutut

          • Ond Ina spune:

            tu ai spus-o nu eu ;)

        • Razvan spune:

          Mai..Ond(?). De ce vrei sa-i dovedesti punctul de vedere? Tu chiar crezi ca lumea care-i cere sfaturi le cere pe bune? Tu cand citesti ce scrie asta, o iei in serios? Creierul tau nu poate procesa sarcasmul, ironia, fictiunea? Are niste articole intitulate ‘Florin Salam – calator in timp’. Nu e pe bune, calatoria in timp nu exista. Iar faptul ca iti trebuie explicat asta strica bunatate de titlu si sfaturi, mai Ond:(

        • gogaie spune:

          ‘ma mir ca ei iti cer tie sfaturi. Mi se pare ca doar ii iei la misto, dar in fine.’
          vezi? atat de proasta esti. n-am sa-ti dau mura-n gura. te provoc sa-ti dai seama singura de ce frazele astea doua te fac proasta. pun pariu ca n-ai sa reusesti.

        • Necromancer spune:

          am prietena. fac sex frecvent.
          prietena mea nu e proasta. tu esti,
          MINDNUMBING!

          • qwerty spune:

            Acum te provoc sa-i expui argumentul asta unei proaste si sa filmezi in timp ce-i explodeaza capul

    • Cartof spune:

      A zis ca pizdele proaste au impresia ca nefututii le zic ca-s proaste. Invata sa citesti!

    • Bătranul Lung Johnson spune:

      Uitati-va la redstar. Uitati-va bine la el. Astia sunt oamenii cu care imparti internetul. Astia sunt oamenii care iti dau share la chestii. Astia sunt oamenii care stau in metrou langa tine, care iti ambaleaza mancarea, care iti vand tigari. Uitati-va la el si radeti, aratati-l cu degetul.

    • fatfreddy spune:

      Nu cititul e problema pentru oamenii astia, ci singurul neuron pe care-l au n-are cu cine sa faca o sinapsa. Asa ca n-au cum sa faca legatura intre paragrafe.

    • AndraNu spune:

      N-ai inteles. In logica prostului, cineva nesatisfacut face prost pe un altul. In logica oamenilor neprosti, daca esti suficient de satisfacut, nu te intereseaza ce cred prostii cand ii anunti ca sunt prosti.

  • Kuzco spune:

    De cat timp dau de astia care conjuga cuvantul „fru***at” in toate felurile posibile ca sa se dea intelectuali. Imi place cum ai lovit-o p-aia, direct in pizda i-o venit. Buna poza aia cu mosii.

  • Impostoru spune:

    As fute-o

    • Jane Făe spune:

      Idem.
      Mă rog… atâta timp cât nu deschide gura să spună păreri, impresii, sau ce rafală de vânt îi mai trece ei printre urechi.

    • Vladimir Ernesto Campos spune:

      MOI AUSSI :-)))))

  • gigi spune:

    Dar Radule, Madalina pare cam colturoasa in poze.

  • NewLevel spune:

    Mie de obicei mi-o servesc p-aia cu „sper ca intr-o buna zi sa-ti depasesti complexele de inferioritate”.

  • Special Greg spune:

    Very good… But brick not hit back ;)

  • Adolfina spune:

    Nici macar. ” Mai frumoasa decat proasta” la op’spe ani, poate. Un cearcan si-un rid nu pot fi ” tratate” decat cu surplus de neuroni, zic.

  • ponpiliu spune:

    odata ce convingi un prost, cu argumente solide ca e prost, si el intelege asta, deja prostul in cauza isi depaseste conditia de prost si avanseaza in grad. nemaifiind astfel la fel prost. nu poti sa convingi un prost ca e prost decat atunci cand nu mai e asa de prost incat sa inteleaga ca e prost. deci cat timp prostul e prost n’o sa inteleaga niciodata ca e prost pana nu se autodepaseste. e o chestie de nuanta. prostul intelege ca e prost cu adevarat daca nu’i vorbesti ca unui prost. daca’l iei de prost, se tine fudul. tu nu vrei sa convingi prostul de prostia lui ci sa’l facide cacat, ceea ce e haios, dar ca sa te numesti centaur adevarat tre sa dovedesti prostul pana la capat.

  • Onuta spune:

    Discutii inutile, la solar am facut o chiromantie cu szaroski, ca de alta credeam ca e vorba de mine. Hap :))))

  • Catalin spune:

    Ce perfect se incadreaza in descriere.

  • Socrate spune:

    Cea mai buna metoda de a ajunge la adevar este prin folosirea maieuticii, recomand… insa dureaza ceva pana se perfectioneaza aceasta arta.

  • Terente spune:

    Mie nu mi-ai facut viata de cacat! O am chiar mai buna. :*

  • nu are rost spune:

    de ce nu scrii niciodata despre oamenii pe care ii admiri?

  • Ion spune:

    Am o idee buna pentru voi, schimbati fonul in alta culoare, ca dor ochii cand citim…
    Multumesc

    • Andrei spune:

      Inc-un prost

  • msrp spune:

    Tocmai pe tine nu ar trebui sa te mire chestia asta. Pana la urma nici pe tine nu a reusit nimeni sa te convinga se pare…

    • Travis Bickle spune:

      hahahahaha

  • Raluca spune:

    Domnule centaur, chiar de la tine s-o citesc pe aia cu penal in loc de penibil? Simt o adanca mahnire in suflet.

    • Radu Post author spune:

      penal inseamna ca o curva nu penibil.

  • ponpiliu spune:

    bag de seama ca esti prea prost sa intelegi ca asta a fost ideea. prost ori 18 fata de un prost de rand. sa’i sugi pula radului

  • geox spune:

    se spune „cu doi I” nu „cu doi DE i”, „aleatoriu” nu „aleator”

  • Flaviu C spune:

    mi-am pierdut si eu timpul citind textul.
    motorul care te-a determinat scrierea acestui articol este precar…
    si daca ti-as da dreptate, intr-o anumita masura ai, ea scoate in evidenta un neajuns propriu: incapacitatea de a te adapta in coabitarea cu oamenii mai slabi dotati, ‘prosti’ , daca alegi sa le spui asa.
    am fost creati sa traim in armonie unii cu ceilalti, desigur ca o sa mai apare inevitabil conflicte, dar fiecare om are rolul dupa capacitatile sale. sunt sigur ca si domnisoara unsa cu ou si otet fara temei are aptitudinile ei, si chiar si-n cel mai defavorabil caz, cu exprimare saraca, gusturi superficiala, ea nu poate fi catalogata drept ‘proasta’ decat de o persoana cu probleme de ordin interior. pui mult accent pe propria persoana , si probabil si tie ti-e greu sa traiesti cu sine. orgoliul tau sufera si tre sa-l hranesti prin actiuni in care sa te dovedesti superior.
    niste lecturi ai unor filozofi mai mult sau mai putin celebrii te-ar ajuta.
    nu ma privesc in mod direct alegerile tale, dar in mod indirect mi-ar placea sa traiesc intr-o societate armonioasa, in care oamenii mai fac si unul pentru altul, nu calca pe altii sa fie ei cu o treapta mai sus. bine, tine si de educatie, caracter si alti factori.
    o seara placuta tuturor!

    • Daniela Dogaru spune:

      Flaviu, scrii ca o femeie. Esti femeie? Si citesti carti motivationale, este?
      Cel mai mult mi-a placut din tot ce ai zis aia cu „am fost creati sa traim in armonie unii cu ceilalti”. Tare. Asa e, toata istoria omenirii, de la epoca de piatra pana la Siria de azi, de exemplu, sta marturie in sensul asta. Suntem senini si nebeligeranti. Suntem niste fiinte luminoase, ne ies raze pe ochi, practic.
      Mai observ ca nu ai urmat si tu recomandarea pe care i-ai facut-o lui Radu, aceea de a citi niste „filozofi mai mult sau mai putin celebrii”. Zic asta pentru ca, daca citeai tu mai intai vreo carte, pe la un timp ai fi aflat cate i-uri trebuie sa agati de cuvinte. De exemplu, in cuvantul „celebrii” asa cum l-ai folosit tu, ai agatat prea multe. Taie unul si e bine.

    • Onuta spune:

      Ce destept esti, mai destept ca prostu”. De asta nu am aer, ca s-au culturalizat unii prosti, astia ca tine sunt cei mai periculosi. Injura-ma acum cultural si explica si mai bine care e treaba cu toleranta, ca sa te injur putin.sa te mantuiesti.

    • loko spune:

      Mai tu vrei s-o futi pe Ondy! Hai, recunoaste. Ondy, nu pune botu’, daca ti-a dat cerere pe feisbuk da-i r-eject.
      „mi-ar placea sa traiesc intr-o societate armonioasa, in care oamenii mai fac si unul pentru altul, nu calca pe altii sa fie ei cu o treapta mai sus. bine, tine si de educatie, caracter si alti factori.” Pai cand ii spui unuia ca-i prost nu poti fi decat altruist pentru ca n-ai nimic de castigat din asta, poate numai o flegma-n ochi sau mai rau. Cand ii spui prostului ca-i destept in mod sigur ai motive ascunse (in cazul de fata sa duci ciclopu’ la apa).
      Daca cele de mai sus sunt false (exista aceasta posibilitate), atunci singura explicatie, pentru postarea ta, este ca ti s-a spus ca esti prost de curand si esti inca butthurt (sa mor daca stiu sa traduc asta in asa fel incat sa cuprinda intreg sensul).

      • AndraNu spune:

        De ce oare trebuie sa va dati cu parerea la pareri? De fapt, pe bloguri si articole apare cel mai des fenomenul de „groupie”!

        • Onuta spune:

          Ca sa se intrebe si sa explice un tampit cum e treaba, da cu totul alta. Ti-a crescut nivelul de satisfactie grupis drupis reasărceăr?

    • alex spune:

      cois…p-asta il cheama Flaviu.cumpulamea sa te cheme Flaviu????

  • Raptor spune:

    Nu exista „cu doi de i”, ci „cu doi i”.

    Regula lui 20 spune ca pentru multimi de pana in 20 de elemente (exclusiv 20) – nu pui „de”:

    5 scaune sunt negre
    12 scaune sunt negre
    20 DE scaune sunt negre

    Scriem cu un i
    Scriem cu doi i
    Scriem cu zece i
    Scriem cu douazeci DE i

    Multumesc,
    Grammar Nazi.

    • Radu Post author spune:

      ro
      86.104.191.124
      Trimis în 27 Noi 2013 la 3:40 am | În răspuns la geox.

      1. da stiu. da suna aiurea asa ca nu respect.

    • loko spune:

      Ce daca suna echivoc, noi respectam regula pana-n panzele albe ca asa a spus dom’ profesor de gramatica. Basca ca-i o regula simplu si usor de retinut ce ne mai ofera si posibilitatea sa ne dam superiori din cand in cand.

      • Raptor spune:

        Nu, dar daca tot o corectezi p-aia ca nu scrie corect si ca e proasta macar sa scrii tu.

        • Jane Făe spune:

          Bubule, aia e proastă de îi curg balele și omul nu o corecta, ci doar făcea bășcălie de ea. De corectat se corectează oameni care sunt în stare să înțeleagă corectura.
          Bășinile cu „doi de i” vs. „doi i” sunt bășini în care se rup oamenii când nu mai au ce discuta pe lumea asta.
          În schimb, dacă un inapt scrie „să ști”, eu risc să îmi scrântesc creierul citind.

          Apropo, iete:
          cos spune:

          cuvantul “aleator” exista: http://dexonline.ro/definitie/aleator

          “doi de i” poate fi considerat corect, iata si o explicatie: http://scri.ro/doi-i-sau-doi-de-i-478.html

          esti (…)
          27 noiembrie 2013, 03:12

  • Glar spune:

    Sensless…de ce ti-ai pierde timpul cu asa ceva? nu vreau sa iau apararea duduii, da’ chiar ai fost ca o cireasa pe coliva acolo

  • wytgs spune:

    ce cacat e filosofiaflexului?

  • Radu spune:

    Ii plac Delia, Antonia si „Un show pacatos”. Enough said.

  • sf. dracu spune:

    imi bag pula in scrisul alb pe fond negru, ca dupa aia vad dungi pe peretzi…

  • loko spune:

    Patratelu’ din dreapta sus. Apasa-l!

    P.S. Sa ne bagam pula-n patratelu’ tau Radu, sper ca te amuzi.

  • una careia nu i-ai dat accept spune:

    …nasolule. acu’ o sa ma complexez ca sunt inferioara proastelor amintite mai sus, ca lor le-ai dat. huo

    • Radu Post author spune:

      e posibil. care esti? primesc prea multe sa fiu atent la toate.

      • VirgInna spune:

        Sunt frumoasa, dar si proasta, mai tare ma doare-n basca!

      • una careia nu i-ai dat accept spune:

        blabla o sa fim prieteni uraaa

  • m spune:

    pune-ti la punct blogul, ca am postat un mesaj si nu a aparut iar acum mi-e greu sa-l reiau. oricum, in mesajul anteior spuneam ca mie-mi pari un fel de hemingway, poate mai spalat si voiam sa te intreb daca ce a scris andrei mantog pe blogul sau, cum ca ai tendinte suicidare, este adevarat?

    • Radu Post author spune:

      imi tai venele in fiecare zi.

  • S spune:

    Mă bucur să văd oameni care își leagă dicționarele de gât, fluturându-le în fața „proștilor”. Dar tu, Radu, faci două greșeli pur gramaticale în textul de mai sus (mai puțin evidente, deci inexistente pentru „inculții” la care faci referire). Pe baza raționamentului expus de tine pot concluziona simplu: ești prost. Ești prost la nivelul ce-l pretinzi, nu la nivelul conjugării verbelor. Nu mă arunc într-o analiză a conținutului (de „pamflet” sau „ficțiune”), dar despre formă pot opina fără ca tu sau alții să poată comenta altfel.

    • Radu Post author spune:

      uita-te in comentarii. am explicat de 100 de ori. nu e nici o greseala.

    • loko spune:

      Bai pula S, ar fi necesar ca tu sa nu fii prost cu aere. Citeste cu atentie si ai sa gasesti predicatu’ si subiectu’ tuturor celor trei propozitii ce alcatuiesc fraza. Iar eu nu sunt un erudit al gramaticii, asta-i gramatica ce-o tin minte din a 8-a (cred, ca au trecut atatia ani de atunci …) si se pare ca tot e mai buna ca a ta ;).

  • S spune:

    Comentarii am tot citit. Am spus că sunt două greșeli mai puțin evidente. Să-nțeleg că tu nu fluturi dicționarele?

    • Radu Post author spune:

      se spune “cu doi I” nu “cu doi DE i”, “aleatoriu” nu “aleator”

      1. da stiu. da suna aiurea asa ca nu respect. 2. ambele sun corecte.

      astea?

      • S spune:

        Nu m-aș fi obosit doar pentru atât. Pare că ai acoperire doar asupra „gramaticii de clasa a II-a” și etichetezi în funcție de conjugarea verbelor. Nu mă interesează principiile tale de conduită și viață, însă te inflamează foarte tare morfologia limbii române și lipești etichete în mod gratuit, cel puțin în cazul de față. Drept urmare, raționamentul descris de tine mai sus ți se aplică întocmai: nu ești în măsură să raționezi cauza prostiei tale și ajungi să fii propriul personaj al propriilor pamflete.

        • Radu Post author spune:

          poti sa nu-ti mai faci laba in cur si sa imi zici ce greseli ai simtit tu, rafinatule? ca nu-s in gasca scooby doo, sa-mi placa misterele.

          • S spune:

            1. „Nu o să înţeleagă niciodată că faptul că tu o consideri […]”. „Că” este o conjucție ce leagă propozițiile subordonate de regentă. În cazul tău, prima apariție a acestei conjuncții este eronată, nefiind vorba de subordonare într-o frază, ci de succesiunea a două părți de propoziție.
            2. „Prea” este un adverb folosit în mare măsură pentru formarea gradelor de comparație. L-ai folosit ca sufix al unui substantiv în mod eronat, în cazul tău („preafutut”), schimbând înțelesul frazei.

            Nu cred că Scooby-Doo ar fi fost chiar atât de rafinat, însă erorile astea două dovedesc că nu ești niciodată atât de bun încât să nu fii prost.

          • Radu Post author spune:

            haha . 2 e intentionat in plm. n-am voie sa inventez cuvinte pentru umor? e la baza umorului, plm. si cum popii au voie sa fie preafericiti si preacuviosi, si oamenii pot fi preafututi. si futut poate fi si adjectiv format din verb. ca rupt. o geaca rupta si o bicicleta fututa. in concluzie, muie.

            da, „ca” ala e in plus. cand reformulezi propozitii, uneori mai uiti cacaturi in urma. ca la a doua citire le dau niste reformulari, sa sune mai bine. iar la a treia, aia de corectura finala, de obicei ma pun sa ma joc si sa ascult muzica.
            hai sa zicem ca 50% ai dreptate, 50% doar esti muist gratuit.

          • jimerino spune:

            ba permiteti-mi mie sa-i spun tovarasului ca e ori prost, ori prost intentionat. si tu ai halit-o ca o gasca.
            Faptul că tu observi că are o problemă e din cauză că TU ai o problemă.
            propozitia e „faptul e din cauza ca…”. care fapt? ca tu observi. ce observi? ca are o problema. sunt trei propozitii, principala, sau regenta, sau cum era, fiind „faptul e din cauza ca tu…”. o sugi aiurea.

          • plm spune:

            „L-ai folosit ca sufix al unui substantiv în mod eronat, în cazul tău („preafutut”), ”

            ala e prefix analfabetule :*

        • loko spune:

          Ba, ori voi sunteti amandoi debili or sunt eu. Hai sa vedem analiza frazei asa cum o tin eu aminte de acum 20 de ani. „1 Nu o să înţeleagă niciodată 1../ /2 că faptul 2/ / 3 că tu o consideri pe ea proastă 3/ / 2 nu are nici o legătură cu părerea ta despre univers, restul femeilor şi orice altceva. 2 ” 1 regenta pentru subordonata 2 , 3 subordonata pentru 2. 2 este predicativa pentru 1 iar 3 atributiva pentru 2. Sau cam asa ceva.

          Daca gresesc corectati-ma voi. Daca scoti un „ca” se duce pulii de suflet toata fraza.

          P.S. Sper ca nu ai editat textu’ dupa postarea astuia si mi-am frecat aiurea degetele de tastatura.

          • sebilian spune:

            Mars ma intelectualule!

          • Satan spune:

            ba, asa e.
            cacatul asta de S e exemplu tipic de prost care stie perfect propozitii subordonate si alte mizerii dar are simtu limbii cit o omida. mie mi-a explicat o proasta de la litere odata ca „nu fi” se scrie cu 2 i. nu are rost sa te pui cu astia, trebuie doar contemplati. e ceva sa stii subordonari din alea dar sa nu fii in stare sa scrii o fraza in romaneste.

          • Radu Post author spune:

            nu. dar ar fi sunat mai fluid fara primul „ca”.

          • S spune:

            @loko: De vreme ce te transpui într-un erudit al gramaticii ar fi fost necesar să ai în vedere (poate știi, dar ai omis) că nu există propoziții fără predicat (sau subiect, care uneori poate fi subînțeles, dar nu absent). Când vei lua în calcul această axiomă, analiza ta sintactică se va spulbera pe loc.

            @Radu: Nu era nevoie de un critic literar (cu atât mai puțin de explicațiile tale) pentru a sesiza intenția de analogie. Doar că, oricât de pamfletar ai fi, erorile de stilistică intenționate se fac fără a schimba înțelesul. Tu ai încercat să folosești un grad de comparație (cantitativ) în încercarea ta de a descifra cauza comportamentului. Transformându-l pe „prea” în prefix ai creat doar un substantiv și atât.

          • Radu Post author spune:

            si fac substantive din ce vrea pula mea. flit, ma.

          • chiombi spune:

            asa cred si eu.

        • loko spune:

          Ar fi sunat o pula mai fluid. Ar fi sunat ambiguu. Da’, ma rog, m-am gasit si eu un „afanase” sa-mi dau cu parerea despre stilistica.

          • Radu Post author spune:

            nu nu, trebuia modificat mai mult pe acolo, nu doar taiat ca ala.

            oricum, important e ca arogantul de mai sus e idiot.

          • Satan spune:

            Radule, te-ai lasat jucat de labarul de S.
            fraza aia nu mai are sens fara primul ca. pare defecta prin cei doi „ca”, suna aiurea „ca faptul ca”. proasta trebuie sa inteleaga ca… ce trebuie sa inteleaga proasta? lipsa legaturii dintre prostia ei si actul de posesie a pizdei. ca se putea formula mai altfel, e alta discutie.
            mincamiai pula S te legi de centaur in morti mati si ne faci melteni gramaticali pe toti.

  • ion spune:

    imi vine sa borasc

  • Satan spune:

    trebuie fututa.
    restul e irelevant.

    • chiombi spune:

      poate asta e tactica ei de a fi fututa. zbiara pana o vede cineva si isi da drumu in ea. o fi in genele ei. asa o fi facut ma-sa. si tot neamul ei de prosti care nu mai mor odata si se inmultesc si isi educa prost copiii, care ajung niste adulti stricati la randul lor.

      eu zic ca, tocmai din cauza ca zbiara a proasta pe camp, sa nu o futa nimeni niciodata, sa ne distram cum i se termina linia familiala cu un zbierat de o viata. o viata traita degeaba, in care toti o trateaza asa cum merita, drept o proasta comuna. viata in care ea a tipat si s-a zvarcolit ofuscata de ce se petrecea in jurul ei.

      dar sigur se gaseste un bolovan sa vrea sa isi inmoaie cucul in ea. si uite-asa, nu putem sa avem noi lucruri frumoase.

  • S spune:

    Voi, cei care vă legați cu lanțuri de centaur, vă încadrați (prin analogie, desigur, așa cum îi place lui Radu) în tiparele stigmatului din text. Vi se atrage atenția (vi se oferă argumente) că sunteți „proști”, dar rămâneți consecvenți în a nega tot ce nu înțelegeți.
    Dar uneori descoperiți că, aparent, alții sunt chiar mai „proști” decât voi. Iar voi, ca pamfletari de seamă, vă suflecați mâneca și înghițiți până la ultima bucată. Gramatica de clasa a II-a vă transformă pe loc în erudiți, dar când vine vorba de clasa a VII-a, „inteligența” voastră erupe. Erupe atât de tare încât vi se pare că lumea din jur e plină de „idioți”, „aroganți proști” și, nu în ultimul rând, „analfabeți cunoscători ai gramaticii limbii române”.
    Sunteți exact aceeași „maimuțoi comuni”, care folosesc același tip de clișee întocmai „proștilor de conjugare”.

    • inga spune:

      @S
      tu esti prietenul „ond in-ei”? e fata faina, nu-s de acord cu radu. eu daca as fi baiat cred ca as fute-o fara discutii. asa ca nu te simti jignit. si oricum fetele nu se simt jignite daca-s facute proaste ci doar daca li se spune ca-s urate!

    • Satan spune:

      cit de handicapat poti sa fii fara sa-ti dai seama?
      ma labarila, fara primul „ca” fraza aia e o aberatie dpdv semantic. nu mai bea antigel frate, te face sa stii reguli gramaticale la perfectie da’ sa nu fii in stare sa scrii o fraza. aia nu mai e chestie de gramatica, e de logica.
      te pisam in freza.

      • loko spune:

        Satan nu-i mai da apa la moara, ca fraza-i corecta gramatical. Stilistic nu comentez dar gramatical si logic este corecta.

    • S-hit spune:

      Presupun ca Radu se distra un pic,dupa cum se observa,aia nu e o disputa intelectuala si filozofica asupra gramaticii,faptul ca face greseli din alea e o confirmare a faptului ca e proasta. Daca nu ai nicio informatie despre unu care comenteaza pe aici,gen despre mine,ratez un „i” la un comentariu neutru,o sa crezi ca-s idiot pentru asta, sau ca am folosit gen cu un rand mai sus? Poate mi-a scapat mana. Dar ei nu i-a scapat mana,ca daca ii scapa mana,ar fi zis. Tu ai inversat raportul de cauzalitate. Radu si-a dat seama ca-i proasta,anterior greselii gramaticale,dar cum nu cred ca sta sa isi explice rationamentele intuitive Daca consideri ca ceva e important,si nu ai un minim nivel de aptitudini/cunostinte in/despre acel ceva,inseamna ca esti prost. Observa ca acel ceva nu trebuie sa fie neaparat un standard al societatii,si asta e partea misto,esti intrinsec prost.
      Poate dupa anumite standarde nu esti prost,dar dupa ale mele,cand nu iti dai seama ca unele cuvinte sunt puse de amorul artei,arata nivelul tau. Sunt surprins totusi de ce nu te-a luat Radu la p**a pana acum.

    • Lovette spune:

      du-te si te culca.

  • S spune:

    @Satan: Aparent e destul de greu să convingi un prost despre o axiomă, dar dacă Radu a încercat, nu pot decât să-l urmez.

    Gramatica este orice altceva, numai lipsită de logică nu (contrar convingerilor tale).
    Fraza originală este asta: „Nu o să înțeleagă niciodată că faptul că tu o consideri pe ea proastă nu are nici o legătură cu părerea ta despre univers, restul femeilor și orice altceva.”

    Am stabilit de la bun început un lucru: în acest caz, „că” este o conjuncție care introduce propoziții de subordonare. Analiza sintactică se desfășoară astfel: „(1) Nu o să înțeleagă niciodată că faptul / (2) că tu o consideri pe ea proastă / (3) nu are nici o legătură cu părerea ta despre univers, restul femeilor și orice altceva.” Nu poți izola într-o propoziție de sine stătătoare sintagma „că faptul”, întrucât lipsește predicatul (condiția primordială pentru a se constitui o propoziție). Astfel, analizând separat fiecare propoziție identificată a frazei (împărțită în trei), rezultă: (1) „Nu o să înțeleagă” = predicat verbal (subiectul este subînțeles); „niciodată” = complement circumstanțial de timp; „faptul” = complement direct. Astfel, apariția lui „că” este inutilă atâta timp cât nu există o a doua propoziție (predicatul și complementul nu se subordonează printr-o conjuncție). Continuând cu a doua propoziție a frazei, rezultă: (2) „tu” = subiect exprimat; „o” = complement direct; „consideri” = predicat verbal; „ea” = complement direct; „proastă” = complement direct. Cele două fraze se află în relație de subordonare, respectiv (1) = regentă și (2) = atributivă, relație consfințită de prezența conjuncției „că”. A treia propoziție nu influențează raționamentul. După cum observi, nu există justificare logică pentru folosirea primului „că”, întrucât cele două părți de propoziție (predicatul și complementul) aparțin aceleași regente.

    Cât despre latura stilistică a textului, eventualele figuri de stil nu intră niciodată în contradicție cu exprimarea gramaticală a unui text, cu excepția cazului în care prin „stilistică” unii înțeleg lipsa corectitudinii gramaticale.

    • chiombi spune:

      desi ai capul mic, creierul iti sta lejer. chiar se aude bocanind.

      fraza se rezuma asa: „nu o sa iteleaga niciodata ca faptul” … „nu are legatura cu”…

      intrebare: ce nu o sa inteleaga?
      raspuns: „ca faptul nu are legatura cu…”.
      care fapt? „ca tu o consideri proasta”

      te-ai facut de cacat. acuma o sa te ataci ca te-am facut prost si nu o sa recunosti nicodata ca ai gresit, pentru ca am vorbit urat cu tine. ma doarenpula. ramai prost. si oftica-te.

      • S spune:

        Eu nu sunt un prost ca toți ceilalți. Sunt un prost care și-a atins scopul: cineva a remarcat, în cele din urmă, că logica este partea esențială a gramaticii și a dus raționamentul până la capăt. În schimb, Radu a admis, fără să poată contracara argumentat, ideea impusă de un prost, dovedind că nu poate mai mult de conjugarea verbelor. Toți cei care au abuzat de adjective și invective la adresa proștilor sunt, de asemenea, încadrați în stigmatul lipsei de argumente pertinente. V-ați aruncat cu capul înainte fără a sesiza cât de facilă era, de fapt, găsirea unui contraargument, chiar dacă, la un moment dat, cineva a simțit o urmă de îndoială.

        Până la urmă poate că nu sunt chiar așa de prost. Oftica nici nu mai intră în calcul.

        • chiombi spune:

          aaaa, deci totul era un test, atent planuit de tine, iar noi (tot internetul) trebuia sa gasim rezolvarea intr-un timp limitat, pe care tu, generos, l-ai arondat.
          termenul (rezonabil, desi necomunicat) a fost depasit, insa. ceea ce te face pe tine destept.
          peretii aia de text pe care ii insirai mai sus erau la deruta, sa vezi care elev se prinde de capcana.

          esti un prost formidabil. stanca.

          • S spune:

            Încă puțin și mă desconspiri. Mai ai o șansă, până mâine dimineață.

    • loko spune:

      Gresit fudulule!
      Ai impartit fraza ca si cum ai fi facut gramatica cu femeia de servici si logica cu profesorul de sport.
      1. Nu o să înţeleagă niciodată … – Principala, regenta pentru 2

      2. că faptul … nu are nici o legătură cu părerea ta despre univers, restul femeilor şi orice altceva. – subordonata pentru 1 completiva directa, regenta pentru 3 (subiect „faptul” – predicat „nu are”)

      3. … că tu o consideri pe ea proasta …. – subordonata pentru 2 atributiva.

      Hai pa!

      • S spune:

        Prea târziu. Dar rămâne aprecierea pozitivă.

        • loko spune:

          Ba, daca n-ai murit, nu este prea tarziu sa recunosti ca ai gresit si prin asta sa devii un pic mai putin prost. Dar am impresia ca-mi irosesc timpul cu tine.
          Tine minte ca prostia are leac. Se numeste intelepciune si o capatam traind. Dar fudulia este o atitudine perfida ce insuleaza mintea impotriva intelepciunii astfel ca prostia se cronicizeaza si devine ereditara. Asa ca, daca nu pentru mine atunci macar pentru copii mei ce vor fi contemporani cu ai tai, incearca sa te vindeci.

          • S spune:

            Nu dețin adevărul absolut și e evident că argumentarea mea a fost pe jumătate greșită, deci nejustificată în cele din urmă. Am precizat mai sus că nu port pică celor care au reușit să raționeze până la capăt analiza sintactică. Dar nu mai puțin adevărat este că nimeni, până la tine și chiombi, nu a încercat să argumenteze pertinent și la obiect, alegând în schimb invective și intimidări de joasă speță. E deja un clișeu, dar aparențele înșală amarnic. În urma acestui joc de-a argumentatul unii au epatat prin proastă creștere, alții prin predispoziție la discuții concrete.
            Rămân la opinia că demersul meu, în totalitatea sa, n-a fost întocmai inutil. Altfel nu l-aș fi continuat.

          • chiombi spune:

            lol, a trecut la apararea „sunt un troll” + „e bine ca am dezbatut problema; desi am gresit pe jumatate (!), macar ne-am documentat pe tema”.

            dupa care a bagat o gherutza de pizda leshinata: „oricum, s-a vazut ca unii sunt niste ofticosi prosti, ce urat vorbeau, miau”

        • Satan spune:

          ma S n-am citit nik din ce-ai scris, e prea lung si oricum nu-mi place de tine ca esti mincator de rahat.

  • indispensabil spune:

    Una e sa fii prost, alta e sa fii analfabet. Si e mult mai grav sa fii prost (intriga articolului) decat analfabet (incident colateral, daca parcurgeti temeinic pizdaproasta.png). Comentariile cu prepozitii de salon nu fac cinste acestui loc unde se da cu sapa in lucruri grave.

    Fiecare pizda pre limba ei piere.

  • jos_cenzura spune:

    Ai mai facut un typo in acest text (in rest magistrale aprecierile si concluzia finala): cuvintul „Mutu” trebuia scris „Bogdan Stancu Motanul” sau altcumva, dar „Mutu” in acest context este incorect.

  • adi spune:

    Oamenii prosti nu ar trebui sa aibe cont pe retelele sociale…se consuma prea multa energie pe curu lor care nu produce oricum nimic folositor. La inceput a fost frumos…almanah moca cu prosti si proaste, insa acum e prea mult…is peste tot, e obositor.

  • victor spune:

    Si nici pana azi,nu s-a inteles ce dracu’ a fumat S in acele clipe.

    • victor spune:

      Sa fac si analiza sintactica a frazei precedente(asa-i la moda):
      Si nici pana azi,nu s-a inteles-principala
      Ce dracu’ a fumat S in acele clipe-subiectiva

  • Mirela M. spune:

    Radu cata dreptate ai. Si eu am mai multe prietene proaste si le zic mereu da nu ma crede.

  • iobagul spune:

    Sa v-o trag la dodoashka daca uneori nu-s mai interesante comentariile decat textul in sine… plus ca e diversitate, un inteligent+un idiot+un stupid…+un muist = labageala telectuala de grup. Pace voua gresitilor nostri

    • Radu Post author spune:

      mie mi s-a parut ca ai fost penibil

    • GIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII spune:

      Adjective abjecte……………………………………….
      ……………………………………………………………….

  • dana spune:

    Pe mine postarea asta m-a iritat. Asadar, m-am decis si eu sa scriu un comentariu, adunandu-ma astfel sumei de idioti si idiotenii prezente mai sus ( daca esti in punctul asta cu cititul si intentionezi sa imi raspunzi printr-un comentariu de tipul: ” esti femeie, te exprimi complicat”, mai bine o lasi balta pentru ca esti un mare idiot – din 2 motive: 1. am deja informatiile astea si 2. nu te obliga nimeni sa citesti)

    In primul rand simt imperios nevoia sa ii raspund cretinului aluia care facea analiza gramaticala pe un text de blog/comentarii. N-am rabdare sa misc mouseul in sus sa vad ce nume ti-ai dat. Dincolo de pendanteria ta de tot rahatul se afla un argument, poate valid, dar nici p-ala n-am rabdare sa-l citesc. Insa ai adus in discutie adecvarea la mediul inconjurator. Creierul meu de maimuta comuna n-a reusit sa treaca peste inadecvarea ta la situatie. Subordonatele, principalele, prepozitiile, etc. isi au locul la ora de gramatica si la emisiunile cu Pruteanu. In restul ocaziilor, muritorii de rand (in proportie de 99%) nu vorbesc si nici nu scriu intotdeauna corect, indiferent de nivelul de cultura si educatie pe care si-l aroga. Cu atat mai putin intr-un mediu informal asa cum este facebook/bloguri si in general in situatiile de zi cu zi (mai ales pe blogul asta). In plus, nimeni nu face analiza gramaticala a propozitiei lui inainte sa o scrie. Important este mesajul pe care vrei sa-l transmiti. Ala trebuie construit corect. Acum tu ce incerci sa faci este sa arunci praf in ochi prin pedanteria ta gramatical-analitica cand mesajul tau este unul extrem de simplu – de aceea, esti inadecvat si enervant. E ca si cum incerc sa-i explic unuia ca apa e uda folosindu-ma de formule chimice si legi ale fizicii cand foarte bine pot sa-l stropesc cu niste apa. Bineinteles ca explicatia mea poate fi valida, dar este inadecvata pentru ca 1. nu imi propun sa fac o teorie din asta si 2. e mult mai facil si util sa-l stropesc pe ala cu apa pentru ca intelege mai repede.

    Este limpede ca gramatica si inteligenta nu sunt musai legate, chestiune cu care sunt de acord. Poti fi un imbecil notoriu si daca stii sa vorbesti corect.

    Acum, ce ma doare pe mine la basca de fatuca asta !?! Si la urma urmelor de ce ar merita sa aflu de existenta ei pentru simplu fapt ca nu am altceva mai bun de facut sa citesc blogul asta? (in acest punct, daca vrei sa-mi raspunzi ca sunt libera sa nu citesc, atunci afla ca sunt pe deplin constienta de butonul X din dreapta sus – daca voiam sa citesc ceva de calitate superioara, citeam ceva de calitate superioara). Ce vreau eu sa zic este ca intrebarile astea doua ar trebui sa si le puna Radu, de fiecare data cand scrie o postare d-asta.

    Acum eu nu inteleg de ce m-ar durea pe mine undeva ca unul pe care nici nu-l cunosc ma considera proasta. Adica sa fim seriosi, cum ma afecteaza chestia asta pe mine? Nu e ca si cum daca ma considera cineva proasta si imi si spune chestia asta, se schimba radical viata mea si dintr-o data devin mai putin proasta. Si apoi, de ce te-ar durea pe tine la basca ca nu stiu ce om pe care il consideri prost te eticheteaza la randul lui intr-un fel, folosind prost un cuvant – n-am voie se pare sa scriu cuvantul cu pricina. Cu ce te afecteaza pe tine chestia asta si cu ce iti schimba viata? Si apoi – daca ai fi in stare sa te privesti pe tine obiectiv, intreaga problema ar disparea cu totul – nu ar mai avea sens sa discutam despre ce discuta Radu mai sus – asta daca mai ajungem sa discutam si nu ne sinucidem cu totii inainte.

    Asadar, postarea asta ma irita la culme. Pentru ca nu inteleg despre ce rahat important vorbim si ce utilitate are sa discutam despre chestia asta.

    • Balalau spune:

      Esti femeie, te exprimi ca o curva oparita.

    • krakilla spune:

      La argumentul tau „( daca esti in punctul asta cu cititul si intentionezi sa imi raspunzi printr-un comentariu de tipul: ” esti femeie, te exprimi complicat”, mai bine o lasi balta pentru ca esti un mare idiot – din 2 motive: 1. am deja informatiile astea si 2. nu te obliga nimeni sa citesti)” voi folosi contra-argumentul tau „(in acest punct, daca vrei sa-mi raspunzi ca sunt libera sa nu citesc, atunci afla ca sunt pe deplin constienta de butonul X din dreapta sus – daca voiam sa citesc ceva de calitate superioara, citeam ceva de calitate superioara)” si atat. Altceva nu iti voi mai spune pentru ca tocmai mi-am amintit alta parte a postarii tale „Nu e ca si cum daca ma considera cineva proasta si imi si spune chestia asta, se schimba radical viata mea si dintr-o data devin mai putin proasta”.

    • Radu Post author spune:

      cred ca vorbesc de un rahat important sau util intr-unul din 100 de articole. in rest e caterinca irelevanta. deci tu te intrebi de ce fac ce fac de cand scriu? pula mea, pentru ca sunt absurdist si pentru mine aproape orice cacat e inutil si irelevant. daca as vorbi doar de ce mi se pare mie relevant, n-as vorbi niciodata.

  • dana spune:

    Aaa… si nici nu e amuzant…si nici nu are o valoare estetica

  • Gabrian spune:

    Nu ai scris nimic de 1 Decembrie,ce-ai păţit Radule?

    • Radu Post author spune:

      cauta in alti ani. probabil am mai scris si n-am chef sa ma repet.

  • Diana spune:

    Deci Ondina nu e asa proasta cum spui tu, Radule. L-a aruncat pe baiatul ala cu problemele gramaticale si ea sta linistit flexata. Altfel nu vad cum intra cineva pe blogul unuia pe care nu-l haleste, doar asa, ca sa mai faca o analiza pe text si sa il arate cu degetul pe la cititori.Eu zic ca merita o impacare.

  • Alex spune:

    nu mai continui cu sfaturile alea gratis? ca ziceai ca ai material pentru inca doua ture…

  • androidul spune:

    M-am plictisit de gramatica. Cei care nu stiu gramatica sunt prosti. Cei care corecteaza greseli de gramatica sunt prosti.
    Primii pt ca gramatica se invata in clasele 1-8. Dupa clasa a 8-a, tre sa stii gramatica la fel de bine cum stii cum te cheama. Daca n-ai terminat cu bine opt clase, nu te-a dus capu’ = prost.

    Aia de corecteaza greseli sunt tot prosti, dar nu din nascare, ca primii, ci asa au devenit corectand niste prosti. Daca nu ai contact decat cu prosti, incepe sa ti se para ca tu esti din ce in ce mai destept. E ca bautura, te crezi mai zeu cand de fapt te indrepti cu nasu’ inainte spre sant. Ajungi sa vrei din ce in ce mai multi prosti, pana devii un prost pur. Deci esti prost.

  • seo spune:

    Facebook . . .toata lumea are tupe si toata lume e smechera !

  • ion spune:

    as fute-o

    • mucius spune:

      i-asi administra ceva drugalau.

  • Pacatosul spune:

    Pe care ai fute-o ioane? Pe prima, pe a doua, pe ambele sau pe toate?

  • Lupanu spune:

    Prostul nu e prost destul pana nu e si fu(t)dul(t)

  • Calin spune:

    Nenecesar aceste injurii la adresa ei… Se numeste bully chestia asta si e doar foarte trist ca in 2014 mai exista o tara in care oamenii sunt atat de ingusti la minte.
    Mi se pare ca in toata povestea asta tu esti ala de luat in ras ca nu ai o viata, mai degraba decat ea care a reactionat cat se poate de normal… Plus ca tu nu stii ce se intampla in viata fetii sa ti permiti sa o jignesti de parca esti tu cineva sa judeci daca e ea proasta…

Adaugă un comentariu