Stigmata

Călugărul Elefterie era unul dintre cei mai pioşi oameni din existenţă. Era atât de pios încât mai scăpa din când în când câte o nasoală, ca să nu îl creadă lumea prea pios. Pentru că era prea pios pentru trufia asociată cu statutul de „prea pios” şi admiraţia stârnită de acesta. Aşa că, din când în când îşi mai ştergea un muc de sfânta cadelniţă în văzul lumii şi-i mai ardea câte o palmă la buci măicuţei Varvara, să o grăbească. Totul era calculat şi controlat. Pios fiind, îl scârbea orice gest oribil pe care-l făcea. Dar era singurul mod în care putea să se asigure că pioşenia-i exagerată nu e admirată de semenii lui. Drept urmare, era considerat cel mai slab călugăr din toată mănăstirea.

Dar Dumnezeu i-a observat pioşenia atotcuprinzătoare şi i-a făcut un dar. Dumnezeu era obiectiv. El ştia că în inima lui Elefterie nu a existat niciodată altceva decât dragoste neţărmuită faţă de Dumnezeu şi oameni. Aşa că i-a dăruit cel mai frumos dar pe care îl poate dărui El oamenilor care trăiesc pentru credinţă. O stigmată. Oportunitatea de a retrăi suferinţa singurului Său fiu, Iisus Hristos. Elefterie a primit stigmata cu lacrimi de bucurie, însă compatrioţii lui călugări nu au fost aşa de încântaţi. Pentru că stigmata lui Elefterie era pe buci.

În zadar le-a explicat Elefterie celorlaţi călugări, în frunte cu preotul paroh Vespasian Valeriu, că Iisus, în timpul caznelor lui, a fost rănit şi la buci. Că probabil a căzut de nenumărate ori în fund, pe drumul crucii. Că, stând cocoşat, de la cruce, posteriorul ar devenit un punct sensibil foarte uşor de biciuit sau lovit cu piciorul. Cuvioşii nu au vrut să înţeleagă. De ce tocmai la buci? Şi de aici apăru, printre călugări, teoria că Elefterie îşi simulează stigmata. Că atunci când toată lumea doarme, se duce şi se dă cu curul de marginea de la fântână, până se umple de vânătăi. L-au dus chiar cu forţa să-l dea cu curul de fântână, ca să demonstreze teoria, şi rănile la fese semănau leit cu cele de la presupusa stigmată. Dar putea fi doar o coincidenţă. Deşi condiţiile de apariţie pot fi recreate arficial, asta nu implică neaparat cauzalitate, a explicat călugărul Claurenţiu, care studiase nişte logică.

În final l-au ţinut câteva luni într-un pat. Legat de mâini şi de picioare, ca să nu se poată răni singur. Au dezbătut mult şi problema căluşului, dar au stabilit că Elefterie probabil nu are destulă mobilitate încât să se muşte singur de fund. Elefterie era împăcat cu situaţia şi îi mulţumea Domnului pentru oportunitatea de a împărtăşi durerea divină. Şi Dumnezeu îi mulţumea la rândul lui, umplându-i fesele de julituri.

Singurii nemulţumiţi erau restul călugărilor, care ajunseseră la punctul la care trebuiau ori să-i recunoască stigmata, ori să-l dea afară. Aşa că l-au dat afară. Fără prea multe ceremonii şi explicaţii. L-au luat de mâini şi de picioare şi l-au aruncat cu stigmata şi cu cubul lui în praful drumului de la intrare în mănăstire.

Aşa a ajuns Elefterie pusnic, să trăiască într-o peşteră în vârf de deal. Viaţa era grea dar plină de satisfacţie spirituală. Zilele erau pierdute scobind după rădăcini şi fructe de pădure iar nopţile în deplină contemplare a divinităţii, condiţiei umane şi câteva gânduri simple. Ca faptul că atunci când dormi pe burtă ai nevoie să îţi pui o pernuţă mică sub un şold, ca să nu te înghiontească propriul penis.

Şi apoi mai era şi cubul. Pentru că pe lângă misiunea lui spirituală, pusnicul Elefterie mai avea şi una lumească. Era ultimul descendent al unei societăţi secrete ale cărei origini erau pierdute în negura vremii. Spre diferenţă de restul călugărilor, el aştepta doi oameni să se reîntoarcă. Pe lângă Iisus, mai era şi Călătorul. Nu era nici o blasfemie în asta. Călătorul era doar un om. Un om al cărui destin îi depăşea condiţia. O trestie pe valurile timpului, încercând să nu se înece. Încercând să se descurce. Încercând să le descurce. Să repare istoria şi să-şi găsească drumul spre casă. Şi dacă soarta îl va arunca în acest timp, va avea nevoie de cubul de rezonanţă pentru a-şi reconstrui maşina şi a pleca mai departe. Maşina care face timpul să fie curva lui. Iar cubul de rezonanţă era unic. Lăsat de Călător cu sute de ani în urmă, depăşea cu mult orice tehnologie actuală şi o va mai face foarte mult timp. Acordeonul în 5 dimenisuni fiind inventat abia în 2335.

Elefterie ştia că, probabil, călătorul nu se va reîntoarce în cursul vieţii lui. Dar era treaba lui să aştepte. Şi aştepta cu stoicism ca Florin Salam să se întoarcă în timp şi să aibă nevoie de acordeonul lui pentadimensional. Anul era 1907.

***

Comentarii (31)

  • alub spune:

    sa-mi fut o palma, tu trebuie neaparat sa scoti o carte cu salam.

  • rzaandgza spune:

    tare

  • Adrian spune:

    Foarte bun articolul. E din cartea ce o scrii, Promit sa o cumpar.

  • chaos spune:

    cea mai slaba postare a ta ever

    • Hello spune:

      Ce proasta e ma-ta!

  • alaondeloc spune:

    Deci fin. Belea. Amplu.
    Oricum, pare a fi inceputul cartii cu Florin Salam anuntate in interviul cu Mandruta.

    • GoguMetrologu spune:

      A dracului rasa de prosti. Ati vazut un interviu si ati luat de bun tot ce s`a vorbit acolo.

  • ioana spune:

    DA! Un text mult prea mult si exagerat de „pios”.

  • Mihai spune:

    Ioana, stii bancul cu inima?

    • Ioana spune:

      Da, e inimaginabil de neinteresant daca bati vreun apropo;

  • Satan spune:

    ai trolat-o prea extrem pe Pellea, esti in refacere, ai mojo-ul scazut.

  • Carebear spune:

    I find this difficult to fap to.

  • ano spune:

    care e faza cu cubu? apare deodata in povestire si atat.

    • alaindeloc spune:

      Zicea Radu ceva cum ca cubu ala e special pentru tine..

    • Radu Post author spune:

      o sa mai apara. ce pula mea, vrei totu intr-o pagina. sa fie cerc inchis intr-o pagina. muie, ba.

  • vladimir spune:

    Nu ma asteptam. Fin.

  • eulescu spune:

    Cat de fumat erai cand ai scris asta? Acum serios….acordeon pentadimensional . I want what you’re having

  • soco spune:

    Ashi Hali Salam Danam, asta e numele complet a lu sefu lu iobagi.

    • miki spune:

      gluma de gradi.

      • soco spune:

        vai, dar aceste vorbe ne doare.

  • Jora Kaban spune:

    Sfarsitul vesniciei de Asimov. Mai incearca.

  • unu'din popor spune:

    Radule,tu fumezi patrunjel turbat,asa-i?

  • Popescu Cosmin spune:

    Sper din tot sufletul ca in paralel te-ai apucat si de o carte ceva. Te rog nu te limita doar la aceste texte simpatice. Go big or die trying.

  • balanta spune:

    HRrrr!!! GhrRRRRrrrr!!! FFfptiuuuu!

    Pizda rau, muri-ti-ar!

  • Hello spune:

    Țâțele din găleată e urâte!

  • Hello spune:

    Am văzut pe iutub interviul pe care i l-ai dat lui Mândruță… Mândruță ăla pare, sau chiar e, un tăntălău. Tu ai zambetul lui Bendeac. :))

  • Lucian spune:

    Imi place ca ai imbinat motive din Odiseea Spatiala cu FS Calator prin timp..astept cartea.

  • TB spune:

    Bing Translate ti-l traduce pe „Florin Salam” drept Barry Manilow =)) asta explica multe !!
    dadusem de curiozitate translate pe facebook la postarea ta din XXIX noiembrie :D

  • titi spune:

    ba tu ar fi bine sa scrii tratate pentru bibilici.

  • da spune:

    e misto da mi-e lene sa citesc tot

Adaugă un comentariu