Dorin încercă să evalueze situaţia treptat. Întîi începu să meargă pe lîngă oamenii ciupercă ca şi cum are o treabă. Îi puse unuia o piedică de-aia, cu vârful pantofului, ca în spatele blocului. Omul ciupercă pică cu pălăria în nisip. Dorin se dădu în spate speriat, neştiind la ce să se aştepte dar, ciupercosul, la fel de paşnic şi nătâng ca până acum, se ridică de jos, continuându-şi existenţa liniştit. Urmă un brânci în grup. Doi oameni ciupercă se loviră unul de altul şi picară ca popicele. Se ridicară de jos la fel de liniştiţi. Şi atunci Dorin înţelese că poate să îşi ducă la capăt abominabilul plan.
Îl evită pe Vasile. Acesta părea înebunit de foame şi resemnat. Făcea o groapă în nisip cu mâna cu cea mai lentă viteză cu care a săpat cineva o groapă în nisip cu mâna în istoria omenirii. Oricum nu părea în stare de ceea ce trebuie făcut. Era prea pacifist.
Stomacul ghiorăia din ce în ce mai tare. Simţea aşa, cum i se înmoaie tot corpul şi îi tremură genunchii. Privirea pica în jos şi parcă de jur împrejur totul era mai ceţos şi întunecos. Îşi lăsă picioarele să-l poarte spre Varvara. Ceva mai târziu se trezi pe malul iazului de lângă locul unde utilajul penetrase peştera. Ăla plin cu posibil pişat de om ciupercă. Şi bău până se potoli durerea de stomac. Chiar nu mai conta natura lichidului. Apoi intră în utilaj. Sticla spată de coniac lucea într-un colţ. Gâtul rămăsese ataşat de un ciob lung şi trinughiular, ca un cuţit de sticlă.
Apoi îi aşteptă. Trei oameni ciupercă veniră să se pişe. Plecară doar doi. Unul era ţinut strâns la piept de Dorin, în timp ce ceilalţi doi se departară în stilul lor obişnuit de nepăsător. Pumnalul de sticlă intra uşor în omul ciupercă. Ca-n brânză. Se zbătu foarte puţin din mînuţele şi picioruţele lui mici şi gumoase şi muri la fel de liniştit şi nepăsător cum a şi trăit. După încă câteva lovituri, Dorin îi desprinse pălăria de trunchi.
Se gândi puţin. Era posibil ca omul ciupercă să fie otrăvitor. Dar chiar nu mai conta. Cealaltă opţiune era muritul de foame. Sau mâncatul lui Vasile. Şi Dorin încerca să tragă linia la mâncat oameni. Şi Vasile părea la fel de posibil otrăvitor. Dorin muşcă cu nesaţ din vârful trunchiului omului ciupercă. Avea un previzibil gust de ciuperci crude. Chiar nu era rău. Oricum era mult prea tristă situaţia ca să facă nazuri la gust. Ar fi fost chiar nesimţire să se plângă, şi Dorin era multe, dar nesimţit nu.
Jumătate de oră mai târziu târî restul cadavrului în utilaj şi-l acoperi cu hârtii. Vlaga îi revenea în organism. Când ajunsese înapoi, la turnurile de sticlă, grupul de oameni ciupercă şi Vasile, se simţea de-a dreptul energic. Parcă şi inima îi bătea mai tare. Brusc simţi că îi pasă de soarta lui Vasile şi se hotărî să-l salveze. Acesta stătea în fund şi se uita la spirale, cu ochii larg căscaţi.
– Ştiu că o să sune oribil ce spun, dar am omorât un om ciupercă. Altfel muream de foame. Trebuie să mănânci şi tu, începu Dorin, puţin emoţionat.
– Sunt ok, spuse Vasile, zâmbind fără să îşi ia ochii de la spirale.
– Ştiu că nu ne înţelegem bine, dar eşti singurul om de aici. Nu vreau să mori de foame.
– Sunt sătul, raportă Vasile pe acelaşi ton. Am omorât şi eu un om ciupercă acum o oră. I-am mâncat jumătate de pălărie. Am îngropat restul.
– Dar parcă erai pacifist! exclamă Dorin uimit.
– Doar când sunt sătul, postulă Vasile. Nu te mai uita aşa la mine. Să ştii că mi-a luat ceva să decid dacă să mănânc un om ciupercă sau să te mănânc pe tine.
– Da, dar eu sunt om! protestă Dorin.
– Da, dar ei nu mi-au dat cu cheia franceză în cap în repetate rânduri, contraargumentă Vasile. Oricum nu mai contează. Te-a luat?
– Ce să mă ia?
Şi atunci Dorin observă un detaliu ciudat. Pupilele lui Vasile erau foarte dilatate. Şi capul i se unduia vag, de parcă era făcut din aburi. O lumină radia din el.
– O să te ia. Mamă ce o să te ia, rânji Vasile, capul despărţindu-i-se în mai multe capete. Întoarce-te spre cristal.
Şi Dorin se întoarse spre construcţia cristalină din mijlocul peşterii. Era complet diferită. Radia căldură şi bucurie. Vibra în ritmul Universului. Era cel mai frumos lucru care ar fi putut exista vreodată. Şi spatele minţii îi explodă în culori şi sunete.
Comentarii (11)
Ciuperci haloginocene? Notat.
POZE SAU NU S-A INTAMPLAT!
Ba, si tocmai ieri terminai de mancat niste ficatei cu ciuperci, o minunatie… Maine mai iau niste champignons d-astea.
nu exista ciuperci halucinogene
ciuperci poate nu, dar oameni ciuperca halucinogeni cu sigurantza :))
era mai miso daca gaseau in pestera aia si murloci din world of warcraft :))
daca halesti prea multe ciuperci te transformi intr-un fel de golgatur. golgaturu asta e un fel de lighioana cu blana pe dinauntru si organele pe dinafara.
MARE, m a r e, atentie cu ciupercile!
http://i.imgur.com/gXD6HI2.gif
As vrea sa mananc si eu o ciuperca umana pisacioasa.Oare aceste creaturi pasnice nu comunica?doar se pisa?
da’ de ce faci propozitii asa scurte ca la compuneri de cls 4
dinamism
prea abrupte