Urăsc PSD-ul mult mai tare decât aş putea urî PDL-ul. Evident, urăsc şi PDL-ul şi pe Băsescu. Ca orice om normal. Dar pe Iliescu, Ponta, Năstase mult, mult mai tare.
După toate definiţiile, asta mă face băsist. Că băsist nu înseamnă că ţii cu Băsescu. Înseamnă doar că în top 10 oameni pe care îi urăşti, Băsescu nu e pe primul loc. Dacă e pe locul doi, eşti băsist.
Aşa sunt eu. Mi se pare că PDL-ul a fost un dildău de ciment şi PSD-ul un dildău de ciment cu cuie întărite prin el. Spun doar că violul de la didlăul de ciment cu cuie e mult mai dureros decât ală cu dildăul doar de ciment. Şi prin asta, cu logica lor de fier, behăitorii de la antena 3 ar înţelege că sunt băsist.
Care din spargerea USL a scris un text despre cât de rău e Băsescu, acest împărat din Star Wars care abia aştepta un moment de instabilitate în Alianţa Rebelă ca să îşi construiască Death Starul. Absolut orice lucru din Univers care e naşpa are legătură cu Băsescu. Chiar şi faptul că două partide de hiene şi-au dat seama că nu le mai ajunge ciolanul dacă o ard împreună are legătură cu Băsescu. Lupul din „Capra cu trei iezi” a vrut să mănânce iezii pentru că era din serviciile controlate de Băsescu şi primise ordin.
Azi cică s-ar fi spart USL. Habar n-am. Chestia asta cu alianţele politice e atât de irelevantă încât nici nu pot descrie cât de mult mi se fâlfâie, şi am fost campion mondial la epitete. Până la urmă toate-s de stânga şi toate-s acelaşi rahat. Toate vor da cizme la analfabeţi pentru voturi. Toate vor promite ajutoare sociale la paraziţi sociali pentru voturi. Toate vor promite bugetarilor că nu îi vor da afară şi îi vor păstra în slujbele lor inutile în care plimbă hârtii pe banii statului în număr nejustificat de mare. Pentru voturi.
Şi toate se vor ţine vag de promisiune în timp ce îşi vor vedea de servit clientela politică, rudele şi firmele proprii din banii statului. E exact acelaşi rahat indiferent că e PDL, PNL, PSD sau PLM.
Pentru mine USL-ul a însemnat o singură chestie. Că nici măcar cu PNL-ul nu aş mai putea vota, ipotetic.
Vedeţi voi, eu sunt o tentativă de burghez. Nu vreau ce urlă plebea. Nu vreau alocaţii mărite, ajutor de încălzire iarna şi nici o plasă de făină şi ulei. Sunt ok cu banii. Nu mă şterg la cur cu mătase, dar sunt ok. Destul de ok încât să fiu de dreapta.
Să explic diferenţa, pe scurt, între dreapta şi stânga pentru cei mai proşti dintre noi. Oamenii de stânga vor ca statul să le dea mai mulţi bani. Oamenii de dreapta vor ca statul sa le ia mai puţini bani.
Aşa-s eu. Nu vreau ajutor de şomaj mărit. Vreau ca statul să îmi ia mai puţini bani. Vreau să nu mai plătesc de 4 ori mai mult decât tanti Geta contribuţia la sănătate. Dacă câştig de 4 ori mai mult nu înseamnă că sunt de 4 ori mai bolnav. Şi dacă aş fi, nu m-aş duce la stat să stau la coadă si sa mor cu zile. Cu toate astea dau la CNAS procent din salariu. Aş vrea să am opţiunea să nu dau deloc, dacă se poate. Să plătesc tot din buzunarul meu. Mulţumesc.
Mă rog, nu vreau să intru în detalii. Dădeam un exemplu. Pe scurt, sunt de dreapta. Pe hârtie PNL-ul era şi el de dreapta. Adică da, tot şobolani care fură, dar în timp ce fură mai fac şi chestii vag de dreapta.
Dar nu mai sunt de dreapta. Că au făcut coaliţie monstruoasă cu stânga, ca pe vremea lui Cuza. Şi şi-au făcut un discurs exact la fel de populist. Nu mai există partide de dreapta la noi. E o ţară mult prea săracă şi mult prea proastă pentru ca dreapta să reprezinte o miză electorală. Dacă vă vine să credeţi, ca platformă politică, cei mai apropiaţi de ce vreau eu sunt UDMR. Mai bine ungur decât de stânga. Nu, nu, n-o să îi votez nici pe ăştia, staţi liniştiţi. Că platforma politică a unui partid e ca pozele de pe facebook ale gagicilor: arată mult mai bine decât în realitate.
Deci n-am răspuns la întrebarea „eu cu cine votez?”. În continuare mi se pare o întrebare de genul „Eu de cine să fiu violat?”. Nu vreau să calculez şi să aleg răul cel mai mic. Mi se pare de căcat, din principiu să alegi un rău mai mic.
Dar mă bucur că se sparge USL pentru că îi urăsc profund.
Mai bine ne concentrăm pe alte lucruri.
Se sparge USL dar se reuneşte 3 Sud Est. Yin-yang, coaie.
Comentarii (123)
Hua, jos chiaburii!
toata clasa politica care a furat Romania timp de 24 ani merita sa fie executata in cap.Singura ideologie a nenorocitilor astora este furtul.Nu vreau 586 de parlamentari grasi adormiti in nesimtirea lor,vreau un dictator oarecum lucid fara excese tampite gen ceausescu sau kim ir sen
toata lumea vrea dictatura luminata, coaie. lasa ca vine putin
esti altruist sau egoist, centaure?
nu toata lumea, eu vreau anarhie, fara conducatori fara guvern fara nimic, fiecare pe turta lui :D
cam greu sa construiesti un pod cand ai anarhie, in rest, da.
construiesti greu un pod si in democratie,
dictator oarecum lucid. simpaticule, politologule
Cit de prost esti. In Romania sansele ca dictatorul ala sa futa tara sint maxime. Si e pe viata, handicapatule. Asteapta sa vina Dumnezeu sa spuna „uitati, am facut un dictator perfect pt. Romania, pe finlandezi si japonezi ii las sa se descurce singuri, ca n-au avut norocul sa-i fac prosti”. Numai cretinii vor dictatura, idotule. Asta ai avut jumatate de secol, in caz ca ai uitat.
Imbecilule.
cacat somer altceva am spus eu ratatule
Le fut pe ma-ta si pe sor’ta in git, oligofrenule.
Ai spus fix ce-ai spus, adica ce-au inteles toti. E plina tara de handicapati ca tine care spera dictator si imparat dat din cer. Da-s fix aia de ar vota PSD. Si esti handicapat pt. ca nu-ti dai seama ca dictatori luminati nu apar ca-i vrea cineva sau are nevoie de ei. De fapt, nu apar niciodata, nicaieri.
Pariez ca l-ai votat pe Iliescu, dobitocule.
Pisda cretina,n am votat pe Iliescu,Am votat-o pe ma-ta sa fie facuta posta de cartierul Militari.Invata in plm istorie si ai sa vezi ca au fost si dictatori mai cu capu pe umeri.Ma pis pe tine si pe democratia „originala”din Romania.cand hotii conduc si fura tot,cand ei dau legi pt ei si Coduri Penale sa isi reduca pedepsele sau sa se prescrie.Taci in mortii ma-tii de milog sclav cu democratia pisdii,decat asa prefer dictatura.In tara asta de muisti este singura forma de guvernare viabila.Te-am bagat prea mult in seama asa ca preventiv iti mai bag odata pula pe aorta de jegos care esti
Sunteti amandoi niste prosti, va-njurati ca la usa cortului. Dati si voi dovada ca sunteti mai rasariti decat majoritatea, ce dracu’! Pacat de textul asta scris mai sus, ca e reusit, dar voi nu-l comentati, voi va dati in stamba si incercati sa aratati ca aveti ceva cultura. Da de unde?!
ma se pare ca tu nu ai citit Imparatu’ zeu al Dunei.
ar cam trebui sa fie lectura obligatorie inainte de a-ti da cu parerea despre orice….dar n-ai cu cine…
nu stiu coa3, adica nu merita toata lumea dreptul de a gandi pentru sine, da’ exista riscul ca respectivul dictator lucid sa ramana doar dictator d’ala de basme dupa cativa ani
Vreau o democratie ca in Elvetia.Acolo se face referdum local cand e vorba sa se taie un pom sau sa se vopseasca in alta culoare tramvaiul.Stiu ca un dictator „lucid sau luminat” este ceva utopic dar nici ca in Romania cand toti infractorii sau unit sub un singur acoperis (Parlament&Guvern).M-am saturat de mizeria politica care a distrus Romania
Eu as prefera sa doarma cat mai mult. Macar nu ar fura…
In cap sau in… popou?
Vine sfârșitul lumii, nu vă stresați.
Totul corect coaie. Dar basist nu te numesti daca nu il urasti pe basescu cel mai mult de pe lume. Basist esti daca preiei nemestecat si neverificat toata propaganda si temele false ale ”presei de dreapta”. Daca orice ragaitura si voma a lui basescu e preluata a doua zi drept adevar fundamental si urlat de pseudohipsteri la proteste. Jos labele de pe DNA independent! Da coaie, era la fel de independent ca salam de cocaina. Basist esti daca urli ca superimunitate, neverificand pe google 2 texte si un articol de drept care sa te lamureasca ca e o basina care doar suna bine si justitiar pt ca toata plebea uraste parlamentarii. Esti basist daca ti se pare ciuma romaniei antena 3, un post foarte de cacat, dar singurul de partea aia a baricadei din tara. Probabil ca daca ar fi unanimitate in gandiri si simtiri ar fi mai sanatos jurnalismul. Si lista de cretinisme care te pot clasa ca fiind ”basist” desi poate il urasti din ficati pe basescu, poate continua. Ala nici nu mai conteaza in ecuatie, e ca Rubens in cuvantul rubensian, nu te mai gandesti la el ci la caracteristica pe care o desemneaza. In cazu asta de a latra vocal lucruri absolut neverificate dar cu mult tupeu. Doar ca e jenant de folosit cuvantul pt ca a fost inventat de niste penibili.
cois, vezi ca parca esti un generator de texte mircea badea. ai toate ticurile lui verbale si deductive. nu uita ca badea a vrut ca basescu sa nu faca mina la rosia montana, dar s-a razgandit cand a vrut-o ponta. asta, asa, ca exemplu mic, sa te dumiresti.
antonel era bun cand era in gasca cu voicurescu. acum ca e certat cu ponta si ponta in gasca cu voicurel, brusc antonescu e de cacat. si nu s-au certat de la targuri facute de antonel cu basel. ci de la faptul ca somnorel nu a vrut rosia montana, amnistie, cod penal si alte cacaturi continuate de ponta de la basescu. ca avea alegeri prezidentiale anul asta si nu se cadea sa fie mojic, de-aia.
„a verifica informatiile” nu inseamna sa te uiti la badea, sa ti le verifice el.
ca atunci cand a comentat „superimunitatea” argumentul lui a fost „va zic eu, nu exista asa ceva”. pentru ca aia nu au fost atat de prosti incat sa puna „superimunitate”, ca atare, in legea care ii scapa de investigatii. ca nu suntem in star wars, sa numim lucruri „death star” si „superimunitate”.
si asta era argumentul lui, ca nu exista asa ceva in lege. facandu-se ca nu vede textul plin de super exceptii si cacialmale.
si daca antena 3 e de partea ok a baricadei, de ce are nevoie sa minta ca o tarfa cu bube la bot cum ca e virgina si nici sifilis de 3 feluri nu are? nu de alta, dar nu mai vad diferenta intre labeunu si latrina3… ambele sustin violul prostilor multi, timp in care se declama jurnalisti. sa ma scuteasca.
pana anul trecut au avut treaba usoara, ca sa urli de opozitie e usor. sii de ce? ca nu ai cum sa gresesti. acum s-a schimbat smecheria si tre sa faca muie ca aia de labeunu si sa o ia la cioc in cor si sa miaune pe garduri la ordin. au devenit ultimele scursuri. partea proasta e ca erau deja scursuri…
nu a zis nimeni ca e de partea ok, toate-s purulente, doar ca e singura de partea aia, altii nu mai sunt. Macar se injura si deconspira unii pe altii, asa la comanda cum o fac. Daca exista o singura parte a baricadei nu stiu cat de sanatos e si in ce ar putea degenera. E multa hipstereala si autovalidare in trancaneala asta obsesiva de pe net cu antena3. E ca si cum ai clantani toata ziua ca nu asculti manele. Ho, coaie ca nu te-a banuit nimeni. Si nu, alea erau verificabile fara mircea badea, puteai sa citesti textul legilor ca un om normal. Si vezi ca badea, desi are momente de un penibil care te doare fizic cand te uiti, i-a luat de coaie mereu si pe antonescu, ponta si pe nastase. Pe vremea cand nastase luase romania de coaie si nimeni nu avea curaj sa sufle
Antena 3 e nocivă pentru că e prea plină de ură. Oamenii ca mine și, poate, ca tine își pot da seama că toate partidele sunt același căcat, dar un şantierist cu 4 clase nu, și va putea folosit să-i dea una în cap lu nevastă-ta sau lu fiu-tu pe strada pentru că sunt băsişti, adică la un moment dat au altă parere decât cea care îi convine unui oarecare Voiculescu.
Uită-te la câteva din comentariile de aici să vezi în ce hal i-a adus pe unii o îndoctrinare ieftină și puerilă dar bine targetat ă și constantă de vreo 10 ani.
eu zic ca e mult mai multa ura si spume in alte parti. dar in fine, m-am plictisit, fie. muie antena3
coaie, romaniatv e tot de partea aia sulfuroasa a baricadei. nu va mai victimizati ca jegul deversat nu echilibreaza nimic. doar otraveste
Cum le-ai verificat tu pe goagal? Ai gasit textu’, ai dat cautare dupa super-imunitate si fiindca n-ai gasit nimic ai rezumat ca nici vorba de super-imunitate? Pai trebuia sa citesti sa vezi ca-i scoatea pe parlamentari din multimea functionarilor publice si prin urmare de sub incidenta unui numar de legi, cum ar fi:
INFRACŢIUNI DE SERVICIU SAU ÎN LEGĂTURĂ CU SERVICIUL
Art. 246
Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor
Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Detalii: http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-246-cpen
si alte cateva. Dupa cum a zis si cetateanu’ Chiombi, nu citi cu ochii, citeste cu capu’.
Io unu’, is bucuros de Antena 3. Dorm mai linistit cand exista unii a carora unica preocupare este sa-i miroasa toate basinile lui basexu. Astia’s ca chilotii, protejeaza pantalonii de transpiratia de pe coaie si stropii din basini. Si cum noi facem dus electoral si schimbam pantalonii odata la 4-5 ani, chilotii sunt indispensabili (nu izmene).
Problema este ca PDL si PLM (sau cum se numeste partidutu’ ala al lui MRU) au iesit din carti de tot, iar astia de la USL se simt asa siguri pe ei de s-au apucat sa se bata pe ciolan in vazu’ lumii. Si nu-i bai ca-i in vazu’ lumii ii bai ca ei stiu ca-i in vazu’ lumii si-i doare-n pula. Asta-i ca diferenta dintre un viol la betie cand ea n-ar vrea dar ii prea beata sa opuna rezistenta si un viol cu bataie petrecut in lift. A doua ipoteza este clar mai traumatizanta.
Hai numa’ de bine.
Un basist care se bucura ca s-a spart USL , doar confirma ca-i foarte prost. Saracul Basescul o fi suparat pentru ca e instabilitate politica , sau se oftica ca intra PNL in opozitie si ii suteste din enoriasi, iar PMP nu mai face nici 5% la europarlamentare?
Aici ar merge de minune, poza aia cu „look son there is a stupid man above”
se reuneste 3sudest cu paula se ling! ah ce-mi place grasunica seling cu aerul ei de mimoza inaccesibila
Io as fute-o adanc si sincer pe Paula, e buna rau de tot. Decat Bianca „fara coaste ca sa aiba talia mai mica”, mai bine Paula „se linge cu oricine canta bine la un instrument muzical”.
Aprob pozitiv sefule
Cumparati euro c-o sa creasca. Ce ma bucur ca am si eu bani cand e instabilitate politica.
‘După toate definiţiile, asta mă face băsist. Că băsist nu înseamnă că ţii cu Băsescu. Înseamnă doar că în top 10 oameni pe care îi urăşti, Băsescu nu e pe primul loc. Dacă e pe locul doi, eşti băsist.’
prostule, ai probleme serioase de logica in primul rand. Nasol ptr unul care-a terminat CNVA-ul. Da’ eu sincer nu cred ca esti prost, cred ca faci pe prostul…..si sper ca iei si bani ptr postul asta. ‘Basist’ tocmai asta inseamna, ca tii cu Basescu.
Si-apoi inainte sa zici tu cat de rau a fost pe vremea lu’ PSD, mai bine ai zice ca pe vremea aia abia iti crescuse par la pula si erai ocupat cu laba, nu?
Stim placa, sunt naspa toti, da’ Base si PDL sunt un pic mai buni totusi, nu?:))
Mai bine ramai la topice precum pizde, futut, muie si caterinca, iti iese mai bine!
eram ironic in pizda ma-tii de prost. faceam misto de faptul ca gasca de goarne usl spun basist la oricine nu tine cu ei. ce prost esti, nu intelegi glume.
voai ce raspuns penibil te-ai ostenit sa-i dai. te-ai tampit, ce-ai?
Subscriu. Radu, ignora, te rog, semidoctii care iti gasesc greseli. Ce dracu’, esti centaur sau nu mai esti?
Buna logica!!! Este ca si cum as spune ” Mutule esti prost dar nu asa prost ca Gogu” si asta ma face automat fanu’ tau. Hai cand dai o bere la fani?
Radule, articolul tau e foarte bun dar nu mai incerca sa le explici la prosti care-i treaba cu politica. Orice ai spune intotdeauna se vor gasi cativa idioti sa te injure de mama ca esti basist sau plm psd-ist, pnl-ist etc.
Am o intrebare: din decmbrie pleaca Basescu, pe cine plm o sa mai injure dobitocii astia :)))))?
pe antonescu
Daca esti basist sper ca tu si familia ta sa muriti in chinuri groaznice iar dupa ce iti vezi familia moarta sa te uiti la mine cum ma pis pe cadavrele lor. Mersi…….sper sa iti ingropi familia si copiii jegosule iar tu sa ajungi sa mananci cacatul sobolanilor din canale….fecala umana ce esti.
bă, radule, ia uite, comenteaza mircea solcanu pe blogu’ tau.
asta asa vorbeste cu cand se intalneste cu cineva nou. merge sub pod sa prinda o grasa la reducere si ii zice:
„Daca esti basista sper ca tu si familia ta sa muriti in chinuri groaznice iar dupa ce iti vezi familia moarta sa te uiti la mine cum ma pis pe cadavrele lor. Mersi…….sper sa iti ingropi familia si copiii jegosule iar tu sa ajungi sa mananci cacatul sobolanilor din canale….fecala umana ce esti.
Cat e scurtu, ca incepe gadea si ma grabesc?”
Ba, daca Radu e mort, cum sa isi mai vada familia moarta? Logical flaw, ass-hole.
Vorbe de aur din gura unui clasic :))
http://www.youtube.com/watch?v=07w9K2XR3f0
te-ai hotarit sa ti-o faci cu dreapta. spor!
:)) Urasc toti politicienii, imi vine sa-i muiesc, pacat ca is femeie :))
Pai, le dau eu muie, tu filmezi, dupa aia punem pe youtube. Ce zici?
„democrat, meh hai să zicem că tind puuuţiiiin spre stânga, ca orice tânăr care se respectă şi nu s-a şters mă-sa la pizda cu dolari după ce l-a căcat. Am zis puuuuţiin. Că dacă mă faci comunist îţi sparg muia. Deci să zicem democrat de stânga.”
astia acu se bat, acu se tradeaza, imediat se impaca .. telenovele :)
Acum eu pot sa-nteleg de ce urasti PSD-ul cat si PDL-ul, caci si eu ii urasc pe toti. Ceea ce nu-nteleg e cum de nu-l urasti pe Basescu, care guverneaza de vreo 10 ani fara a avea vreo mare realizare, la fel ca si pe Nastase sau pe Iliescu. Ii acuzi pe cei de la Antena 3 de obsesia legata de Basescu in timp ce, iata, in mod evident si eu ai o obsesie legata de PSD si Iliescu. Iliescu care deja a iesit de ceva ani de pe scena politica, si totusi tu il urasti mai mult decat pe Basescu. Poate-mi explici putin care-i diferenta dintre obsesia Antenei 3 cu Basescu, si obsesia ta cu PSD, Nastase si Iliescu.
Maistre, cu permisiunea ta am sa-i raspund eu tinerelului.
Simplu domnisorule. Pe Iliescu il uram pentru ca este comunistul de esalon doi care a pasit in fata si a fost fatada (posibil si factor decident dar ne-demonstrabil) in timpul diversiunii teroriste desfasurata intre 22-25 decembrie 1989, diversiune creata de aparatul de securitate pentru a eroda determinarea revolutionarilor simpli din piate si ai baga inapoi in case, si a crea legitimitate pentru noua putere politica formata in marea majoritate de comuniste de esalon 2. Il mai uram pentru ca, sub patronajul sau, adevaratii reprezentanti ai democratiei din Romania au fost batuti si amenintati in timpul mineriadei din 1990 si a reusit demonizarea acestora in ochii turmei de vite abia scapate? din jug prin propaganda media (huligani,teroristi, fascisti, legionari, drogati, falsificatori de valuta etc.). Singurii vinovati ce au platit cu adevarat pentru atrocitatile comise de comunisti in Romania au fost un mos senil si jumatatea sa codoi (executati sumar pentru a evita complicatiile unui proces de durata). Asta ar trebui sa-ti ridice cateva semne de intrebare. Aceasta a fost prima si cea mai grava deturnare de traiectorie a Romaniei post-decembriste.
Pe Nastase, fostul secretar UTC care la inceputul lui 1989 tinea discursuri anti-perestroika la Moscova si Phenian, il uram pentru ca a condus cabinetul „bacsis” ce a transformat coruptia la nivel inalt in politica guvernamentala si pentru ca a creat actuala balanta de putere, balanta de putere initial creata pentru „el insusi” dar pe care acum o foloseste Basescu. Alta schimbare decisiva de macaz pentru istoria noastra recenta.
Pe Basescu pentru ca, desi nu cred ca un miel ar putea conduce intre sacalii, a ales sa fie la randul lui sacal in loc sa fie om si pentru ca a folosit fara resentimente, un sistem represiv contra adversarilor politici pus la punct de Nastase, colegul sau comunist. Si pentru ca in timpul mandatelor sale, pe fondul recesiunii mondiale, Romania a intrat definitiv in sfera de influenta a FMI, respectiv a cartelului bancar mondial.
Total de acord cu cele spuse atat despre Iliescu cat si despre Nastase. Cu cateva mentiuni. Din cate stiu eu Basescu era ministru de transporturi atunci cand minerii veneau cu trenurile in Bucuresti, iar Nastase asa comunistoid cum era el, din ce-mi amintesc eu, ne-a cam baga in Nato, ne-a scos vizele pentru Europa, si ne-a cam bagat si UE. In schimb Basescu, acest lider democratic care a condamnat comunismul, iata ca n-a reusit in 10 ani sa ne bage-n Schengen. Ca atare, asta nu pot eu sa pricep, de ce l-ai ura pe Iliescu si Nastase mai mult decat pe Basescu.
Pai stii gresit, dar este o greseala comuna. Eu vorbeam de prima mineriada cea care a imprastiat prin violenta manifestantii din Piata Universitatii, Basescu nu a ajuns ministru la transporturi decat in Aprilie 1991 si a asistat din acea postura la mineriada din 1991 http://ro.wikipedia.org/wiki/Mineriada_din_1991.
Mi-e greu sa cred ca ar fi inlesnit transportul minerilor ce veneau pentru a darama guvernului din care facea parte dar, cum necunoscute is caile politichiei romanesti, asta-i doar o opinie.
„Succesurile” cu NATO il putem atribui lui Nastase in aceeasi masura in care intrarea in UE o putem atribui lui Basescu (caci am intrat in UE in plin regim Basescu chiar daca aderarea s-a petrecut inainte). Dar eu sincer nu cred ca au vreun merit in afara de faptul ca existau si nu s-au opus. Ambele expansiuni atat cea militara, NATO, cat si cea economica, UE, sunt amandoua dincolo de puterea de influenta a politicienilor romani. Intrarea in spatiul Schengen este de asemenea peste „nivelul de salarizare” al politrucilor autohtoni si are sa se intample cand vor vrea cei din vest desi in mod legal (UE legal) ar fi trebuit sa fim primiti deja.
Il urasc pe Iliescu din toti rarunchii ca fiind persoana ce a terfelit intregul sacrificiu facut de romanii simpli si confiscat pentru binele tovarasilor sai fosti comunisti, actuali capitalisti toate roadele acelui sacrificiu.
Pe Nastase il urasc ca fiind persoana care a reusit sa ne convinga pe toti ca suntem in popor de spagari si pamblicari ce-si fura unul altuia caciula.
Pe Basescu penru ca a esuat lamentabil in a practica un alt tip de politica decat ciulamaua de cacat cu care suntem obisnuiti. Totusi, in favoarea lui, Basescu n-a chemat minerii sa-l dea jos pe Tariceanu si a petrecut 4 ani latrand la luna din Cotroceni si nici n-a incercat sa incalece mass-media precum „el insusi”.
Aici ma opresc, este internetul plin de informatii iti trebuie doar timp sa cauti si fler sa mirosi care-s reale si care is propaganda.
Buna lectia de istorie…Cat despre ”coke”, probabil e prea mic, mai are de invatat si ar face bine sa caute surse ce se pot proba. Daca va casca gura la a3 va ramane cu pareri gresite.
Articolul e foarte tare si adevarat, dar scris in modul (auto)ironic ii pacaleste pe unii, se pare.
Asta e un articol cu care rezonez 100%. M-a uns pe la suflet.
OK, sunt de acord cu asemanarea dintre „Eu cu cine votez” si „Pe mine cine sa ma futa-n cur”, dar din moment ce oricum o sa te futa careva in cur, n-ar merita sa incerci sa-l ghicesti pe ala cu jucaria mai mica?
nu, pentru ca ar insemna ca sunt de acord cu actul
Liberalii (nostri) au mers mereu mana in mana cu comunistii.
In 1946, PNL l-a sustinut pe premierul Groza.
In 1990, 1991 PNL i-a sustinut pe premierii lui Ion Iliescu, Roma si respectiv Stolojan.
In 2000, cand nici nu se terminasera alegerile, PNL facea deja alianta si sustinea in Parlament pe noul premier… Adrian Nastase. Cu protocol bilateral semnat, tot.
http://lacoltulstrazii.ro/2014/01/10/pnl-si-condamnatul-adrian-nastase/
Asadar, PNL i-a sprijinit cu semnatura pe 3 din cei 4 premierii ai marelui liberal Ion Iliescu. Ponta urma in mod natural. De unde parfumul asta de diva neprihanita pentru PNL, habar n-am.
*Roman, *premieri.
Ba Radule, ce dracu’, ma, ne-am prostit cu totii sau ce? Tu scrii un articol ironic despre politica si mereu se gasesc destui tampiti care te inteleg gresit. Naspa tara avem, ma! Din piscina asta genetica se nasc si aia de-i injuram noi cu sarg, politicienii. Bine a zis Carlin, tara e de vina pentru politicienii pe care-i are!
Trebuia sa te astepti sa sara toti postacii de partid daca te-ai declarat basist. Imi vine sa plang cand ma gandesc ca baietii astia sunt platiti pentru asa ceva si peste cateva luni o sa fie toti prezenti la vot…
studiu de caz. mere radu alexandru mindru nevoie mare la plimbare si trece strada regulamentar si civilizat pe zebra. vine un manelist cu masina si ti-l paleste artistic pe radu de-l damblageste pe viata. da-l damblageste rau de tot, asa ca nu mai poate trai din scris. statu n-o sa-l lase pe radu sa moara ca are asigurare. o sa-l peticeasca la spital unde fara asigurare l-ar costa vreo citeva zeci de mii de euro ingrijirea medicala, citeva zeci de mii euro pe care radu nu-i are si avind in vedere noua lui stare n-o sa-i produca nici in viitor ca sa-i dea cineva credit. apoi asa mai saracacios, mai lalimita subzistentei o sa-i bage ceva in gura si n-o sa-l lase sa maoara.
asta e principiu solidaritatii sociale, cumva opus principiului junglei.
muncitorul marinica are trei copii care o sa ajunga cindva contribuabili si o sa plateasca si ei la rindul lor asigurarile sociale in virtutea principiului solidar al societatii. muncitorul marinica desi harnic, serios, constiincios si bun meserias cistiga asa cum e normal in romania cit sa asigure traiul normal al familiei lui, dar sa si moara nu are cum sa puna deoparte. marinica are ghinion, firma la care lucreaza anunta insolventa si toti ajung pe drumuri. pina cind marinica isi gaseste din nou ceva de lucru, avind in vedere virsta lui inspre 40 de ani, trec citeva luni. in acele luni nasoale statul nu-l lasa pe marinica si mai ales nu-i lasa pe copii lu marinica care nu au nici o vina la fel ca si marinica sa moara de foame. la limita subzistentei societatea are grija de el ca marinica a platiti asigurarile si le va plati si de la noul lui loc de munca pentru folosul celorlalti ghinionisti ai sortii intr-un moment sau altul.
si iata cum avem o societate solidara de oameni si nu animale in jungla.
eu stiu ce goange va umbla voua prin cap – va umbla prin cap propaganda ciudata de capitalism salbatic de tip american. dar te asigur ba asta de pui botu la chestiile astea ca n-ai vrea sa fi in locul celor 60% de yankei fara asigurare de acolo. vedea-ti-as copilu cu boala incurabila cu tratament necesar de citeva zeci de mii de dolari pe luna si tu fara asigurare. cu dreapta o belesti, nu altfel.
eu sunt de acord sa risc pe propria raspundere ca daca ma calca masina si ajung leguma sa fiu dus in padure si lasat acolo. n-ai cum sa iti bazezi principiile de viata pe frica sa-ti cada un meteorit in cap si alte calamitati statistic improbabile.
la fel cum nu ai cum sa-ti bazezi principiile pe speranta ca o sa castigi la loto.
prefer sa fiu atent cand trec strada si plm, daca ma paleste o masina, asta e, viata e plina de neprevazut.
inteleg. poti sa refuzi solidaritatea societatii fata de tine atunci cind ai ghinion, fara sa ai vreo vina. ceea ce nu poti insa e sa refuzi solidaritatea ta fata de societate, te obliga legea la ea, si chiar daca sint in dezacord cu tine eu sint de acord ca legea sa-i oblige pe oameni sa fie oameni intre ei.
mi se pare normal ca omul inferior sa vrea ca ala superior sa fie solidar cu el. cand tu ai o felie de paine si io am 12 e foarte fain sa vrei sa punem amandoi tot pe masa si sa mancam impreuna.
dar banuiesc ca intelegi ca din punctul meu de vedere, de om care a muncit pentru de 12 ori mai mult, e de cacat.
aici m-ai pierdut de tot. nu stiu cine e om inferior si cine superior si dupa ce criterii. daca criteriul tau e cel al venitului atunci am o serioasa problema cu el.
uite, o sa incerc cu un exemplu personal ca sa te fac s aintelegi ce consideram noi aici in germania un contract de solidaritate sociala.
in ’90 cind am venit in germania nu aveam nici bani, nici nimic. nu numai ca am fost primit sa incep aici o facultate, dar din lipsa de venit am primit bursa sociala integrala de 900 de marci pe luna. facultatea in sine era costisitoare si mai si munceam pe linga. in acelasi timp aveam asigurare sociala si medicala integrala. in felul asta am putut sa ma realizez ca om,am putut sa-mi implinesc si visele si nazuintele si am putut cel putin din punct de vedere profesional sa devin un om implinit. asta a fost posibil pentru ca aici e un stat social si sint foarte recunoscator societatii de aici pentru asta. sistemul solidar social mi-a oferit posibilitatea sa am sanse egale in viata cu cei bogati. l-am valorificat si acum cred ca si altii trebuie sa beneficieze de sanse egale in viata.
acum cistig foarte foarte bine si n-am nici o problema cu asigurarile sociale si medicale pe care trebuie sa le platesc pentru ca stiu ca si altii ca mine sint ajutati si pot sa aiba sansa datorita acestor bani sa aiba o viata daca nu toti in belsug sau implinita macar una decenta.
acuma ma scuzi de intrebare; cind ai avut un sistem de invatamint gratuit si asigurare medicala gratuita ca elev si student a fost ok? sau numai acuma ca trebuie sa dai ca sa aiba si altii ce-ai avut tu nu mai e ok? daca nu ai cistiga suficienti bani ca sa platesti o scoala privata ar fi ok ca si copii tai sa aiba cit de cit sanse in viata urmind o scoala buna de stat?
de ce crezi tu ca unu care a avut ghinion cu ceva in viata iti este inferior? pentru ca tu cistigi mai mult pe moment decit el? si daca ai o tumoare pe creier sa te impuscam?
@Soco. El a scris bine ce a scris in text, comentariile sunt mai gaunoase :)) Ca vad ca pe aici lumea nu face diferenta intre principii logice si situatia din tara. :)
soco, te rog nu fa comparatie cu sistemul social din germania si cel din romania, mai ales daca nu ai avut de a face cu acest sistem in ultimii 24 de ani. da, ca idee sistemul social e bun pana la un punct, cand ori este abuzat de tot felul de omuleti care nu au chef sa munceasca si stau pe banii statului, ori contributiile se fura si oamenii nu primesc serviciile care trebuie. si nu trebuie sa te uiti prea departe ca sa vezi astfel de exemple oriunde.
ideea cu un sistem social care te ajuta cand esti bolnav sau cand iti pierzi locul de munca este buna, ma repet, dar atunci cand primesti un ajutor real, nu 180lei pentru o luna intreaga. in caz de ti-a scapat, radu chiar spune in articol ca in sistemul de sanatate romanesc mori cu zile. in romania se inchid spitale si construieste super-mall-ul mantuirii neamului din banii statului, ca fie loc sa se faca slujbe de ingropat fraierii ce mor prin spitale asteptand ajutor. in spitalele de acasa trebuie sa dai bani in toate partile ca sa primesti o aspirina, ce sa mai vorbim de aparatura performanta, care exista la cateva spitale mari si este inaccesibila majoritatii populatiei. cand intr-un asfel de sistem cetateanul doar da bani statului si primeste degetul mijlociu inapoi, e si normal sa vrei sa nu mai platesti la stat.
Cel mai tare exemplu de om de paie pe care l-am vazut.
Ala iti distorsioneaza punctul de vedere si tu pui botu ca prostu si argumentezi pe ce-ti serveste, in loc sa zici „coaie, mai citeste o data ca nu am zis sa eliminam taxele si ajutorul social, am zis doar ca sa le mai reducem putin, ca sa nu cream o natiune de asistati social si dependenti de ajutoare”.
Ca n-ai cum sa zici ca tu nu platesti taxe si nu vrei nimic. Ca nu merge asa, sa alegi in ce domeniu nu vrei sa platesti tu taxe si nu ai nevoie de ajutor. Nu vrei sa platesti CASS? Perfect, da jdemilioane pe luna la scoala, daca vrei sa inveti ceva. Te-a futut ala mare si negru in cur pe strada? Nasol frate, plange-te in alta parte ca politia tot din taxe e platita.
cred ca se subintelegea ca problema mea e ca dau la cnas de 5 ori mai mult decat romanul mediu, nu ca n-as vrea sa dau deloc. plm.
Da ma da tot prost esti ca l-ai lasat pe ala sa iti redefineasca argumentul fara sa-i dai peste bot. Si asa pizdele religioase inteleg ce le convine lor si se lanseaza in explicatii complicate despre piata de asigurari auto. Iar ala care a inceput totul rade si te injura ca ce prost esti tu ca nu intelegi cum e cu ajutorul asta social. Ca la ei in germania iti dau jdamii da euro sa te pui pe picioare iar tu, saracule, nu vrei sa ii dai unui tigan cateva sute amarate de euroi pe luna toata viata. Ce prost si incult si rau esti ca nu ai si tu excedent comercial de dooj da miliarde de euro si o industrie tare de tot ca sa ai de unde sa dai. A, nu poti sa faci si tu industrie tare de tot ca n-ai infrastructura si fiscalitatea e impovaratoare(adica nu ai profit pentru ca dai tot la stat asa ca de ce pula mea sa te mai chinui ca oricum mananca altii)? Nu te mai plange ba burghezule, are grija statul de tine. In cel mai rau caz iti bagi pula in el de job si iei ajutor de somaj.
domnu radu, nu stiu la ce procent din venit se ridica in romania asigurarile sociale si medicale, dar de dragul discutiei spun fictiv ca ar fi 15% din venit. ei bine, la un salariu maruntel care de abia asigura unei familii lunar piinea pe masa 15% e mult mai mult si mai dureros decit pentru tine 15% din venit. si totusi ala cu salariu maruntel il plateste. nu valoarea neta absoluta e cea care conteaza, asta e un fel foarte meschin de a pune problema. ceea ce conteaza e ca pentru cei cu salarii la limita subzistentei 15% din venit e fantastic de mult si mult mai greu de platit si e resimtit mult mai dureros.
nu valoarea neta absoluta conteaza aici ci faptul ca 15% din venit foarte mic e mult mai mult decit 15% din venit foarte mare.
da,tu dai de cinci ori mai mult decit romanul mediu, dar o resimti cu mult mai putin decit cei saraci care dau acelasi procent.
Oamenilor ca tine nu ar trebui sa li se dea niciodata permis de conducere. Pe langa faptul ca nu cred ca ti-ai face vreodata asigurare la masina, te-ar durea in pula de soferii din trafic. Dar din pacate trebuie sa le facem si pe astea.
Dar ai dreptate.
Problema e ca probabilitatea sa se intample lucruri negative e mult mai mare ca aceea sa castigi ceva. Nu cunosc ca lumea asta sa fie cladita pe noroc sau optimism. Sanatate!
vaco, mi-as face asigurare la masina, dar tie cum ti s-ar parea sa fie asigurarea procent? eu am o dacie, tu ai o dacie. tu dai 50 de lei pe an, eu dau 500. pentru ca pula mea, fac mai multi bani decat tine, nu conteaza ca e aceeasi dacie. a? a?
pai nu sugi tu pula? normal ca o sugi, cum sa n-o sugi
Vaca e putin spus.Nici eu n am chef sa platesc CAS-ul ca boul pt niste tigani nenorociti care toata viata lor nu au dat un ban la Stat,ba din contra,au furat,murdarit si fraudat sistemul.In sloboz,eu care muncesc 240ore pe luna sa fiu egal cu unu care o suge toata viata?mue!!
Faptul ca ai putea sa il cercetezi pe acela cu jucaria mai mica nu inseamna ca esti de acord cu actul. Stiam ca stai mai bine cu logica, azi vad ca e zi de odihna. Comparatia cu asigurarea la masina era vis a vis de faptul ca ai precizat ca ai prefera sa fii lasat in padure, daca e vorba de acelasi principiu de ce nu l-ai aplica peste tot? Sunt de acord cu ce ai explicat cu procentul si nu asta am contrazis, insa nu sunt de acord sa sug pula astazi unui prost, chiar daca in restul zilelor e inteligent, nu de alta dar nu am supt pula niciunul prost pana acum.
Iti dau exemplu 2doua trentze, una certa si una ipotetica. Aia certa esti tu, cea ipotetica masina ta. Te lovesti cu un x6. Tu nu ai bani sa platesti scula aia de masina si asta o rezolva sistemul asigurator, iar tu cu oasele sfaramate (capu nu conteaza ca si asa vad ca nu ai) trebuie sa te repari si tu intr-un fel. Ce vezi, boule, gresit, sa contribuim cu totii la fonduri asiguratoare, ca unii sa-si repare masina si unii sa se mai dreaga pe ici pe colo? Daca la asta imi raspunzi cu „e tara de cacat in care nu se respecta legea asigurarilor si de masini si de oameni” iti zic marsh la capacitate la liceul agricol. Noi vorbim de principii, nu de tara, boule.
iti zic ce am zis mereu. e fain sa vrei egalitate cand esti sub medie. ca ti se da, nu ti se ia. da plm, nu suntem toti fomisti socialisti ca tine. mai usor.
A, ok, imi dai la muie putin mai soft acum. Dar de ce logica voastra seamana cu situatia din tara si de ce nu e doar logica? Tocmai, ca am parerea asta nefiind saraca. Daca unul nu are bani sa-si plateasca asigurarea primeste-l dracu si pe el in spital si da-i un ceai, doar n-o sa-l lasi sa moara? Mi se pare ca atitudinea ta e a unui fomist social, nu a mea. Uite io as da, am bani si ma pis pe ei de bani. Tu ce faci, te duci cu ei in mormant? Ii legi de pom? Stiam ca esti mai idealist, acuma vad ca scormonesti in ghena.
distorsionezi ce zic si imi pui cuvinte in gura. esti o vita proasta. am zis io ca trebuie lasati sa moara saracii ? mars in mortii ma-tii.
dar de ce trebuie eu sa fiu solidar fata de betivul satului, asistat social, care a confundat sticla de tarie cu cea de antigel; de ce nu ar trebui sa ma lase statul sa ma asigur unde vrea muschii mei, impunandu-mi sistemul public si solidaritatea, ca atunci cand ma calca masina sa ma rezolv pe privat?
Baiat bun statu asta, un fel de isus sau gen. Nu mai bine ii dam *toti* banii care ii facem, si se ocupa el de tot ce avem nevoie, nu numai de sanatate? Parca am mai incercat asta odata… Vremuri bune, tovarase…
Pentru Soco cu sinceritate, http://gifatron.com/wp-content/uploads/2013/05/taxi-drive-clap.gif .
Ba da ii mult scris in sectiunea comment-urilor
Ba, io am mai vazut ceva. P-aici se-nvart multi oameni cu bani, fratzicule! Cum se ajunge la subiectul asta, hop, toti sar cu chestii gen „nu ma intereseaza banii, ca eu am”, „eu traiesc in afara si castig foarte bine”, „eu castig bine aici, n-am probleme cu banii”… Mama, frate, ce oameni „economically-viable” te viziteaza zilnic, Radule! Ma sunt inferior rau de tot, eu, care sunt profesor…
PS; Nu e vorba de invidie, era doar o observatie.
dupa criteriul lui radu esti om inferior ca nu cistigi mult.
apropos, esti profesor sau dascal? ai putea sa-mi explici dece in romania dascalii isi spun profesori cind pe tot mapamondul, pe absolut tot mapamondul profesor se numeste numai cel universitar, toti restul fiind dascali? in intreaga lume sa spui profesor universitar e pleonasm pentru ca numai cei de launiversitate au dreptul la titlul de profesor.
nu te obosi sa-mi explici, stiu ca o faceti din acelasi motiv pentru care fiecare medic din romania isi spune doctor chit ca nu are doctoratul in medicina. ba isi mai scrie si peparafa cind in intreaga lume asta e pedepsibil prin inchisoare ca uzurpare de titlu universitar.
asa ca te-ai prins de ce toti dascalii isi spun in romania profesori si toti medicii doctori? nu-i asa ca toti cei cu complex de inferioritate isi unfla titlurile ca balonul cu aer cald?
(eu care sint profesor) hahaha
add as friend.
nu te-ai gandit ca iti spun profesori pt ca asa s-a impus cuvantul profesor in vocabular. Ei isi zic profesor in limba romana, nu „professor” in engleza. Daca doua cuvinte din 2 limbi diferite se scriu asemanator, asa au exact aceeasi semnificatie. Si „dascal”? Cine mai foloseste cuvantul asta cand se referea la cadru didactic? Aste se intampla cu ceva timp in urma.
Dar oricum, ma bucur pentru tine. Iei viata in serios. Respect. Nu ajungeam prea bine daca luam viata in serios in Romania.
Nu aveti cum sa va intelegeti pentru ca asumptiile de baza (premisele- daca vreti sa le ziceti asa) pe care va bazati argumentele sunt total diferite. (@ Soko, Radu, Fata cu Cadelnita).
Neintelegerea voastra porneste de la felul diferit in care vedeti egalitatea de sanse (pentru ca sper ca suntem suficient de maturi sa intelegem ca egalitatea propriu-zis intre oameni nu se poate sustine).
Ceea ce sustine Radu este ca nu ai nevoie de altceva pentru a asigura egalitatea de sanse in afara de respectarea si garantarea libertatilor tale cetatenesti, de acolo e treaba ta cum te descurci.
Voi (Soko, Fata cu Cadelnita) sustineti alt punct de vedere si anume ca: atunci cand pornesti dintr-o pozitie dezavantajata, ceea ce se intampla de cele mai multe ori este ca acumulezi dezavantaje pe masura ce timpul trece – iar ca aceasta pozitie initiala in care te nasti nu poate fi imputata ca fiind o vina a ta, cum nu poate fi nici considerata un merit. Si ca societatea pe termen lung are mai mult de castigat daca ofera asistenta pentru corectarea acestui ghinion (pentru ca nu o poti considera nedreptate) si ca in felul asta chiar daca pornesti de pe o pozitie dezavantajata poti sa recuperezi pe parcurs.
Pana aici asumptiile diferite sunt clare: pe de-o parte Radu considera ca datoria lui nu merge mai departe de respectarea libertatilor celuilalt – in sensul de a nu-l impiedica sa faca x, iar voi sustineti ca e de datoria voastra sa va ingrijiti de celalalt oferindu-i sanse compensatorii pentru ghinionul de la inceput.
Acum ambele pozitii pot fi considerate valide. In fond e o chestiune de preferinta si de cum vezi tu lumea ca fiind „cea buna”.
Sounds like a logic lesson…
Nu, nu pot fi considerate valide ambele. Considera urmatorul scenariu, tu si Radu va intreceti intr-o cursa de 10 km. Eu exist si desi nu am dreptul sa va pun obstacole care sa aiba impact negativ asupra performantei voastre personale, am dreptul sa-l ajut pe oricare dintre voi sa-si depaseasca conditia. Pentru ca sunt tacsu’ sau pentru ca sunt gaylord si vreau sa-l fut aleg sa-l ajut pe Radu dandu-i o bicicleta iar acesta castiga cursa, evident. Acum imagineaza-ti ca premiul pentru castigarea cursei este singura masa pe care competitorii o pot primii. Daca refacem cursa a doua zi sunt sanse foarte mari ca Radu sa castige iar, chiar si fara bicicleta, pentru ca tu nu mai ai energia necesara pentru a concura cu el. Ar fi dragut ca societatea sa zica „Uite Dana ceva de mancare si o bicicleta pentru maine”, nu? A doua zi va trebui sa concurezi impotriva lui Radu iarasi dar acum ai o sansa reala al invinge daca esti mai puternica ca el.
Suntem animale sociale, chiar si succesul nostru poate fi cuantificat numai in contextul unei societati. Cu totii suntem datori sa intretinem si sa incercam sa transformam societatea in care traim in cea mai buna posibila si cu asta cred ca suntem de acord. Acum ramane sa ne intelegem ce procent cotizam la CASS ;).
Am inceput cu egalitatea de sanse. Scenariul tau nu este tocmai potrivit pentru ca ideea e ca eu si Radu sa concuram cumva pe picior egal, adica bazandu-ne doar pe propriile noastre picioare (fara ajutorul unei biciclete).
Acum eu m-am nascut fata si nici nu prea sunt vreo mare alergatoare, mai ales daca distanta de alergat e mai mare de 100 de metri. Radu e baiat si by default ar trebui sa fie mai rapid decat mine. Presupunand ca suntem amandoi intr-o stare normala de sanatate, viteza cu care alearga el este mai mare decat viteza cu care alerg eu. Acum sa zicem ca bicicleta si masa sunt premiul pentru alergare. Pot sa decid sa concurez impotriva lui sau sa nu. Fireste voi alege sa nu – pentru ca e rational sa nu ma bag in chestii pe care nu pot sa le castig, pot numai sa le pierd. Societatea imi da posibilitatea de a alege ma bag sau nu in cursa, chiar daca cursa ar fi aproape castigata doar prin norocul ca s-a nascut baiat. Acum mie una nu mi se pare corect ca societatea sa-mi ofere mie posibilitatea de a concura de pe o bicicleta doar pentru a compensa ghinionul ca m-am nascut fata. Ceea ce mi se pare insa corect este sa-mi ofere posibilitatea de a concura cu alte fete.
Intr-o alta idee acum, exemplu tau e mai degaba bun pentru acel welfare de care beneficiaza tot clasa bogata.
Hai sa-ti dau un exemplu mai elocvent poate pentru ce ziceam:
Sa zicem ca m-am nascut intr-un sat unde nu exista scoala, insa exista una in comuna cea mai apropiata – la sa zicem 10 km. Eu am 7 ani, nu pot parcurge de una singura si pe jos aceasta distanta. Sunt din start dezavantajata fata de cei care stau in respectiva comuna. Sa zicem ca mai am 7 potentiali colegi de scoala. Ce ar trebui sa faca statul pentru a putea sa-mi asigure dreptul egal la invatamant? Sa construiasca scoala in satul meu? Nu. Nu ar fi rentabil, insa ce sunt responsabil sa faca sunt sa-mi asigure transport gratuit pana la scoala din comuna si inapoi. Pana aici – suntem in cadrul lui Radu – mi se respecta drepturile.
In cadrul celalat (descris de Soco) ar trebui pentru ca pierd si in acest caz in care mi se acorda transport pana la scoala un anumit timp pe drum. Pentru acest drum ar trebui sa mi se dea teme mai putine pentru ca nu dispun de acelasi timp cu colegii mei de clasa care locuiesc in comuna.
Ambele situatii pot fi considerate a fi rezolvari corecte…
Nici prin cap nu mi-a trecut sa te desconsider pe baza de sex (dpdv atletic). Ideea, simpla de altfel, erati egali iar eu am facut sa nu mai fiti. Evident tu ai nevoie de ajutor pentru a intra din nou in competitie.
Exemplul tau: Transport iti asigura statul lui Soco cel ce cheltuie bani pe defavorizati, statul lui Radu spune „ai dreptul la educatie, uite scoala uite dascalii, cum ajungi acolo este problema ta”. Asta in cazul in care in statul lui Radu scoala este gratuita, pentru ca dreptul la educatie nu inseamna neaparat educatie gratuita.
Si cu asta basta ca devenim plictisitori rau.
„Asta in cazul in care in statul lui Radu scoala este gratuita, pentru ca dreptul la educatie nu inseamna neaparat educatie gratuita”
dreptul la educatie inseamna exact ce spun cuvintele astea, si anume ca ai dreptul la ea. mai mult decit atita ca toata lumea are dreptul la ea, absolut toata lumea, chiar si aia cu venit zero. cel putin pentru unii in cazul asta (sper ca pentru tot mai putini) educatia trebuie sa fie gratuita.
Ma dor ochii. Puteai enunta ceva mai simplu de atat. Daca puteai. Era vorba daca putem privi lumea si altfel in afara de a o privi prin prisma intereselor personale. Ca legile nu functioneaza corect in Romania e alta poveste. Cred ca ai fost absenta la „fraza” clasa a 8-a si la lodica de-a 9-a.
N-am obiceiul de a ma lua la harta, dar tu ti-o meriti… 1. Ce spuneam eu nu este sinonim cu „putem privi lumea si altfel in afara de a o privi prin prisma intereselor personale”. Am explicat deja ce voiam sa zic asa ca nu mai imi bat capul. Genul asta de fraza pe mine nu ma „da gata”. E genul ala de fraza pe care ti-o arunca in fata unul care gandeste extrem de simplist. E foarte frumos sa fim altruisti, dar mai degraba eu as zice ca tot ce facem, facem in vederea unui interes propriu (inclusiv actele de altruism).
2. Nu este o obligatia a mea sa ma exprim pe intelesul tau.
3. La „fraza” s-ar putea sa fi fost absenta, dar la „logida” cu siguranta am fost.
4. „Ca legile nu functioneaza corect in Romania e alta poveste” – asta e intr-adevar alta poveste.
discutia e cel putin pentru mine interesanta.
„respectarea si garantarea libertatilor tale cetatenesti” – dupa parerea mea aici e viciul tau de gindire pentru ca dreptul la asistenta medicala si dreptul la educatie SUNT drepturi cetatenesti. daca astea sint drepturi cetatenesti, ele nu se pot realiza altfel decit printr-un contract social solidar.
sistemul de sigurari cu toti care platesc acelasi procent o fi avind partile lui incorecte, dar cele de mai sus nu se pot realiza altfel din motive practice. sa luam sanatatea. asigurarile medicale sint parte din bugetul de sanatate. daca platim toti o suma fixa, atunci ea trebuie sa fie mica de tot sa poata fi platita de toti. in cazul asta nu se pot facac achizitii de apratura medicala foarte scumpa, chestia care e in detrimentul si a celui foarte bogat pentru ca neputind fi achizitionata nu sta la dispozitie nici celui mai bogat.
subiectul e foarte amplu si asta de mai sus a fost numai o incercare de argument pragmatic, subiectul fiind asa de amplu nu se poate discuta la comentarii pe blog, se pot dicuta insa en passant principiile, ceea ce si facem.
@ Soco
Da, adevarat! Discutia e extrem de ampla. Precizarea pe care o fac este ca mai sus eu nu ma raliam unei pozitii. Unde voiam eu mai degraba sa ajung cu ceea ce spuneam mai sus era ca premisele pe care va argumentati pozitiile sunt diferite si ca ambele pot fi considerate intemeiate. Iar aceste premise au implicatii extrem de diferite pentru ce ar trebui sa fie un stat si pentru cum ar trebui sa functioneze el. Si ca in fond chiar daca puteti considera ca aveti dreptate, ramane o chestiune de alegere.
Mdea, inteleg ce spui, dar, in lipsa altui cuvant care sa-mi defineasca profesia („dascal” folosit ca „profesor” e arhaic, dupa parerea mea, azi dascalul e doar la biserica si atat), ma intitulez asa. Si, da, sunt inferior dupa standardele lui Radu, stiu asta, dar ma lasa rece. Eu remarcasem o stare de fapt p-aci prin curtea lui Radu, anume ca e citit de o gramada de milionari plini de pareri („basini” de cele mai multe ori), care vor sa fie auziti. Atat.
PS: Daca tot era sa imi umflu (nu „unflu”) titlul, cred ca mi-as fi spus „dascal”, de multe ori cuvantul asta e folosit in legatura cu profesia aceasta in mod patetic, la modul „dascalii din tara asta sunt umiliti si calcati in picioare etc etc”… You get the idea.
in primul rind nu era vorba de tine personal, de ce TU iti numesti asa profesia, ci de ce se numeste uMflat profesia asta in romania.
in al doi-lea rind nu inteleg de ce te trebuie sa te intitulezi cumva (ma intitulez asa). eu de exemplu ma intitulez cu numele meu si atit.
in al tre-lea rind eu ma spus ca „cistig foarte foarte bine” ca argument ca fiind in acesi situatie ca radu fata de venitul mediu al populatiei nu ma deranjeaza sa platesc asigurarile sociale si de sanatate. milioanele le-ai presupus tu ca sa dramatizezi din rautate.
in al patru-lea rind nu doresc sa fiu auzit de catre tine sau ceilalti, e o premiza falsa de care poti fi si tu acuzat. port o convesrsatie in care ar fi bine daca exista amabilitatea necesara si dorinta de discutie sa fiu auzit de cel caruia ii raspund si atit.
in al cince-lea rind corecturile gramaticale sint timpite in asemenea discutii, in cazul mea in mod special. am plecat la 18 ani din romania, romana nu e limba mea materna si nici limba in care am invatat la scoala si pe care am practicat-o foarte foarte putin. daca in asemenea conditii ai vorbi tu o limba straina cum vorbersc eu romana nici nu e rau, cu greselile de rigoare.
esti un pitic rautacios.
In niciun caz nu era vorba de tine personal cand am folosit cuvantul „milionari”. Din ceea e scrii nu pari un aiurit cu bani si atat, ai ceva coerent de spus. Imi pare rau ca ai luat-o asa, nu am vrut sa fiu rautacios. Nu cu tine, cel putin, ci cu altii.
Treaba cu „ma intitulez” era o ironie.
Da, si eu vreau sa port o conversatie, dar nu am zis nimic legat de dorinta de „a vrea sa fiu auzit de cineva anume”. Nu prea inteleg asta, dar ma rog…
Corecturile gramaticale sunt o deformatie profesionala pe care incerc sa nu o aplic aici, am facut-o in cazul tau ptr ca m-am simtit jignit de treaba asta „ai putea sa-mi explici dece in romania dascalii isi spun profesori […] nu te obosi sa-mi explici, stiu ca o faceti din acelasi motiv pentru care fiecare medic din romania isi spune doctor”. M-ai cam luat de sus, desi adineaori sustii ca nu te-ai referit la mine personal. Ma rog, am eu latura feminina exacerbata, hihihi…
*simt.
Cam multe comentarii centaure,chiar le citesti pe toate?
Toti astia care vor ca statul sa ofere cat mai multe servicii – sunteti liberi sa le donati bani in plus, sa stiti. A, fura? Plm, solutia voastra e tot ca statul sa administreze fonduri comune pt ca sa fie bine. Acuzati capitalismul salbatic „ca in America” fara sa intelegeti caci capitalismul se bazeaza pe tranzactii decentralizate intre oameni dornici, pe cand socialismul vostru luminat se bazeaza pe dictatura unei birocratii care ia cu forta de la unii si da acolo unde spera sa obtina voturi. Plm, am avea nevoie de un partid libertarian ceva…
http://madalina-70521.blogspot.ro/2013/06/sfintii-apostoloi-ca-daca-avut-mada-o.html
Iisuse, ca sa ajungi sa platesti „de 4 ori mai mult decât tanti Geta contribuţia la sănătate” ai trecut prin niste cacaturi si unele mai persista. Ai ajuns in situatia de a avea un venit mai mare ca Geta, bazandu-te pe ea. Daca ai lucrat cu televiziunile inseamna ca obiectul muncii tale a fost consumat si de Geta (+ restul populatiei). Geta + munca mea = $$$; Geta se duce pe pula + munca mea = cacat.
Nici eu nu sunt de acord cu sistemul de asigurari de stat sau sistemul de pensii. Sunt sisteme piramidale. Cu cat urci un nivel al piramidei, veniturile tale cresc, dar in acelasi timp ai la baza mai multi oameni. Asta s-a cladit, aici locuim.
Daca ne intoarcem 2000 de ani, descoperim sistemul de barter, care a fost eficient ceva timp si care inca mai functioneaza. Prin definitie, omul este o vietuitoare care se lupta sa supravietuiasca. Natura o ducea bine fiindca se auto-regla. Daca se nasteau 5 lei, 3 mureau si 2 luptau si exista mancare pentru 2 lei. Cu oamenii e alta treaba: violam pestii, futem leii si manacare tot mai multa ne trebuie. Asa e si economia, se auto-regleaza in teorie, dar oamenii ard totul de la radacina.
HH, 14/88 -> http://s30.postimg.org/djneo3yf5/pitici.png
Tu habar n-ai ce-i aia saftea, asa-i? Poftim http://dexonline.ro/definitie/saftea.
vezi ca astia dau cu posturile tale pe faisbuc … si fara sa precizeze sursa :D fute-i tare tare tare
http://www.funkydonkey.ro/jokes_27300
Cum stau eu pe un weceu cu o tigara in gura si rad sa se faca valuri’comert grecesc’ da na nu stiu acu da poate si tu esti fan suleiman sub domnia cui o putea’ gogule’ radule’ maciuca cea neagra . da behaia unu pe aci de nu stiu ce inelus care distruge. Ii taiase limba lu confu macelaru?
ba cum sa semeni gratis cu enriche?
Bah, ca PNL, ca USL, ca PDL, Basescu sau/si Udrea, ca Iliescu… treaca mearga. Bah, problema nu sint ei, sintem noi. Pentru ca miine, sau peste un an, sau zece, lucrurile astea se pot intimpla iar. Iar o sa fie o alianta stinga-dreapta-centru-spate, iar o sa fie un Antonescu, un Ponta, un Basescu, un Zgonea. Eu nu vad o evolutie la noi, da-i in pula mea pe ei, ca de noi sint alesi. Si nu, nu zic ca milogii voteaza stinga, ca nu e asa. Sa voteze stinga, in pula mea, daca asa vor, dar sa fim, ba, nene, constienti, sa nu votam pentru o galeata si un mic. Si cind fac porcarii sa ne ducem peste ei, sa le futem muma-n gur, sa le spargem geamurile de la Casa Poporului si sa le dam cu cheia pe portiera.
Mai da-i in pula mea de prosti, isi bat joc de tara aia iar pe noi ne fut in cur si ne trimit sa muncim la capsunile altora.
bun, am inteles, la un studiu social nu poti sa participi, ii dai intr-una cu problemele tale individuale. ca dai nas in nas cu sistemul asigurator din romania si te enervezi cand vezi ca nu functioneaza, asta pot sa inteleg. ce nu inteleg e de ce pentru o creanga uscata tai toata padurea, de ce daca un principiu nu functioneaza la noi desfiintezi principiul.. inteleg ca problema ta este cu tanti geta, desi ar trebui sa intelegi ca banii pe care ii dai la sanatate nu sunt numai pentru bolile tale, sunt si pentru ale oamenilor ca tanti geta, ca sa beneficieze si ei. acum intrebare, daca de banii pe care ii dai (aia de 5 ori mai mult decat romanul mediu) ai primi asigurarile pe masura, ai mai avea o problema sa ii dai…(ma scuzi, nu-mi merge semnul intrebarii, am varsat bere pe laptop)…
si lasa raspunsurile sablonistice, participa si tu la un studiu social bazat pe analiza si nu pe chestii personale.
Daca or sa ajunga Crin sau Ponta presedinte sunt sigur ca o sa ne distram ….
Articolul ăsta al tău a fost luat cu copy-paste, cap-coadă, aici:
http://rapcea.ro/2014/02/28/s-a-spart-usl-ul-i-ma-bucur-pentru-ca-sunt-basist/
e cu link, e ok
Radule, de acord, dar totusi treaba asta cu stanga emrge f. bine in Danemarca, da` bine de tot. Platesc impozite de se caca pe ei insa au am de toate si cam iti vine sa devii de stanga.
De ce oare?
intr-un sistem ideal stanga merge mai bine decat dreapta. nu extrema stanga, nu comunismul ala basit, da’ oleaca de socialism, sa fie bine la toata lumea. cand ai o clasa mijlocie puternica poti sa cari paraziti sociali cu ea. la noi clasa mijlocie e calcata pe grumaz si furata pe fata de politicieni. majoritatea banilor ii iau ei si ce ramane praf in ochi la saraci pentru voturi. nu am nici o problema sa car saracul in carca daca am din ce. in romania n-am din ce. si pe langa sarac, car si bogatul, futu-l in inima.
Din punctul meu de vedere, un sistem ideal are la baza capitalismul, cu un aparat de stat minim dar suficient cat sa protejeze populatia de excesele capitalismului si cu o plasa de siguranta sociala adaptata intentiilor si capabilitatilor fiecarui om.
Capitalismul pana la urma e o inventie geniala. Adica sa iei un defect de caracter (lacomia) si sa il transformi intr-un motor al civilizatiei mi se pare al dracu de misto. Atata timp cat platesti pe cineva sa iti dea o palma peste bot cand o iei razna (pentru ca prin definitie o sa o iei razna), nu exista nici un motiv sa nu fie mentinut ca sistem.
Cand vine vorba de siguranta sociala, trebuie sa se faca diferenta intre cei care vor si pot da au nevoie de ajutor temporar, cei care vor da nu pot (sau nu mai pot) si cei care nu vor. Pe primii ii ajuti cat poti pentru ca o sa treaca repede din gramada care ia in gramada de la care se ia, pe grupul nr 2 il ajuti sa aiba o viata linistita iar pe grupul 3 il tii in viata (ce pula mea, oameni suntem) si ii dai un picior in coaie zilnic, poate isi schimba atitudinea.
Acum problema e cum ajungi acolo plecand de la un grup in care sunt mai multi oameni care merita suturi in coaie decat ar fi normal sa fie, dar care intamplator nu primesc deloc suturi in coaie. In sistemul asta cu testicule lipsite de leziuni nu exista motivatie. Incet-incet oamenii nu mai vor sa fie in gramada de la care se ia, pentru ca nu e nici un avantaj. Asa ca gramada aia se micsoreaza si, avand in vedere ca trebuie sa sustina si mai multe loaze, trebuie sa dea si mai multi bani asa ca scade si mai mult.
Sa-mi bag pula daca pot sa inteleg de ce exista pesedisti angajati in sistemul privat.
Ete, am aflat si eu ca pseudo-jurnalistu’ ala de antena are si site! Cine dracu il mai citeste cand e asa de greu de inghitit si live? Oricum ar fi, astia fac politica pentru ei si doar pentru ei, restul suntem, cum zice Radu, „pulime”. Am auzit tot felul de lamentari despre cum s-au sacrificat ei ca sa cedeze nu stiu ce functii… Cum ar veni tradus pentru noi, pulimea: Am renuntat sa furam tot ce puteam ca sa poata fura si ailalti din coalitia de rahat! Ce dracu, mai bine scrie romanul ala si lasa prostiile astea referitoare la pulitica! Pardon, politica!
Trebuie să fii anormal să spui că ești băsist!