Capra vecinului trebuie să moară.
Orice avantaj are un om în fața noastră, chit că avantajul ăla nu ne influențează personal cu nimic, ne enervează. Dacă cineva are mai mult decât noi e antipatic. Și dacă încearcă să obțină ce noi avem deja, dar cu mai puțin efort decât am depus noi pentru a obține acel ceva, deja e dușman.
Prima oară când am înțeles asta eram clasa a 5a.
Aveam unul în clasă venit de la ţară. Ţăranul, îi ziceam noi, ca să vedeţi ce originali eram. Şi, fiind nişte mucoşi mici, la ora de geografie trăgeam la copiator hărţi cu ţări din manualele noastre alb negru şi le coloram formele de relief ca să arate frumos.
Şi într-o zi aveam două hărţi de-astea de făcut, ca temă. Cum hărţile erau pe pagini diferite, trebuiau trase două la copiator. Şi văd eu la Ţăranul că şi le copiase frumos, le decupase pe ale lui şi se pregătea să le coloreze. Și îi zic:
– Dă-mi şi mie ălea două ale tale, să le copiez direct pe o pagină, să nu trag două.
Moment în care Ţăranul s-a uitat contrariat la mine:
– Adică cum, să dai tu mai puţini bani decât mine?
Faptul că în loc de 400 de lei, cât dăduse el, eu aș fi dat doar 200 îl deranja. Obiectiv nu i-ar fi modificat lui situația materială cu nimic. Dar se uita la mine de parcă tocmai i-am spus că vreau să-i fur 200 de lei din buzunar.
De unde pornește dorința asta de a vedea capra vecinului cum moare am înțeles ceva mai târziu. Dacă omul ar fi fost un animal deștept și-ar fi raportat bunăstarea la propriile nevoi. La evoluție în raport cu sine. Nu l-ar interesa bunul altuia decât informativ. Dar omul este un animal prost. Își raportează bunăstarea la bunăstarea celor din jur. Iar dacă capra vecinului ar crăpa, media generală a bunăstării grupului ar scădea. Ceea ce ar însemna ca el, nedeținător de capră, ar urca spre medie. Chit că i-ar ghiorăi mațele la fel de tare, în raport cu grupul, ar fi mai înstărit.
Și asta, ca toate lucrurile de căcat, a pornit de la nevoia de împerechere.
Mai exact, instinctul țăranului fără capră îi spune ceva simplu. Ceva ce el nu înțelege și nu conștientizează dar îl face să-și urască vecinul. Instinctul îi spune că dacă un al treilea om ar apărea în ecuație, o gagică bună care-și caută pulărău, să zicem, l-ar alege pe vecin. Pentru că are capră. Un avantaj obiectiv în viață. Și uite așa capra vecinului devine o problemă. Îl face mai adaptat și mai valid ca mascul. De-aia vrem să-i moară capra. Nu pentru vreun motiv real și ancorat în realitate. Ci pentru că instinctul ne spune că vine tipa aia faină și-l alege pe el. Tipa aia care nu există momentan, spre diferență de ura față de capra vecinului. Omul, animal prost, urăște preventiv.
Și ca orice lucru de căcat pornit de la nevoia de împerechere, lipsa de logică a femeilor îl face și mai de căcat.
Da. Iar e vina femeilor. E vina lor că urâm orice om care are ceva diferit față de noi, chit că nu e un avantaj obiectiv în adaptarea la mediu.
Spre exemplu, să presupunem că vecinul nu are o capră. Are ceva extrem de inutil. Gen un pantof în cap. O să îl urâm, chit că pantoful ăla nu îi oferă nici un avantaj în viață.
O să îl urâm pentru că femeile sunt lipsite de logică și incapabile să își dea seama că pantoful ăla în cap nu îl ajută pe vecin cu nimic. Sunt prea proaste să își dea seama de diferența dintre un pantof în cap și o capră. Pentru femeie ambele sunt chestii pe care restul nu le au, deci noi și interesante. Și dovadă de inteligență și curaj. Să ai ceva ce alții nu au. Poate nu s-au gândit să aibă. Poate nu își dau seama de avantaje. Trebuie să fi avut în cap ceva băiatul ăla isteț și curajos care poartă pantoful ca o pălărie. Trebuie să fie un motiv pentru nonconformistul ăla și-a pus un pantof în cap.
Și de-aia noi îl urâm. Pentru că o să vină o proastă și o să se fută cu el pentru că are un pantof în cap. De-aia privim orice abatere de la normă ca o capră a vecinului care ar trebui să moară. De-aia urâm hipsterul de 40 de kile îmbrăcat cu capot de damă, chit că obiectiv nu are nici un avantaj față de noi. Pentru ca știm că o proastă o să vadă capotul ăla ca dovadă de curaj și inteligență și o să îl fută. Și nu ni se pare corect. Adică eu m-am chinuit să fiu capabil să fac un dialog isteț și amuzant din absolut orice, să am un corp armonios și să înțeleg oamenii ca să fut, și își pune un prost un pantof în cap și reușește să facă exact ce am făcut eu așa ușor! Păi eu m-am chinuit, bă! M-am dus la sală! Am citit! Mi-am dezvoltat umorul! Și tu vrei să dai 200 de lei pe harta asta la copiator pe care eu am dat 400 de lei? Futu-ți morții mă-tii de hipster! Cum pizda mă-tii îți permiți tu să profiți de slăbiciunea sistemului de a copia două foi pe aceeași foaie, respectiv de a te folosi de prostia feminină care nu înțelege diferența dintre formă și esență pentru a munci mai puțin decât mine pentru a da o muie?
Era vina mea că puteam să dau cu 200 de lei mai puțin decât el și mă ura pentru asta.
E vina hipsterului că poate să fută doar arătând ciudat și îl urâm pentru asta.
Cu toții vrem să moară capra vecinului.
Comentarii (109)
:)))) m-ai binedispus de cu dimineata.
Asta inseamna ca, in sfarsit, renunti sa fii emo si treci in clubul hipsterilor?
eu as fute capra vecinului
problems solved!
Tarane, oriunde/oricine ai fi, cere-i in pula mea 100, ca sa iesiti amandoi la 300.
Putin misogin, dar foarte adevarat.
Treaba cu taranu depinde daca a fost premeditata din partea ta sau nu. De exemplu, in anu 1 de facultate, le-am zis bulangiilor, hai coaie sa punem cate 5 lei sa luam indrumaru de proiect ca ne pica ala. Ei nu si nu, ca isi baga pula. Dupa ce dau eu singur 35 de lei, vin toti gramada sa faca poze la paginile alea buna. Pai sa nu-i futi in gat? Ma rog, le-am dat dar le-am cerut cate un senvis.Adica plm, decat sa profite fraieru de tine, sa nu-si ia capra si sa iasa in sat sa se laude cu capra ta si sa futa… macar sa-i iei chirie pe asta.
E vina voastra ca va credeti destepti si vreti sa futeti proaste in loc sa spuneti „iti multumesc hipsterule ca existi. daca nu erai tu, nu mi-as fi dat atat de repede cat de proasta e gagica asta si poate mai tarziu as fi suferit”. La fel, eu nu am inteles niciodata femeile care se paruiesc cu alte femei pentru un barbat. Zau, nu pot sa inteleg.
Iti explic eu. Proasta respectiva e, cel mai probabil, buna. Tu esti urata. Probabil ca esti mai desteapta. Tot pe cealalta am fute-o. Ai inteles acum? Sper ca da, ca altfel ti-ai pierdut unica calitate.
+1
Era vorba de futut, nu de luat de nevastă, de ce să suferi?!
Cred ca esti urata si destul de proasta si mai cred ca lenea pute in tine.
Stanjenico, e corect ce spui. Ca hipsterul ne arata care-s curve, ca sa ne lamurim. Problema e ca toate-s curve, toate se fut cu hipsterul, sa zicem asa. Si atunci ?
Daca iti pui punga pe cap promitem ca te futem si pe tine. Multumita?
Interesanta si amuzanta teoria cu imperecherea :D
Parerea mea este ca instinctul natural al omului de a-si dori moartea caprei vecinului rezida intr-un lucru mult mai simplu: cel care-si doreste moartea caprei vecinului este, prin definitie, un om mediocru sau sub-mediocru.
Astia sunt in mod natural programati sa isi apere limitele mediocritatii si sa fie multumiti cu ea. Tot ceea ce depaseste sau este strain acestei stari este perceput ca pe o amenintare si, in consecinta, trebuie eliminat.
Spus mai simplu, romanul mediocru nu o sa caute niciodata sa isi depaseasca conditia sau sa incerce sa obtina sfaturi utile de la altii care au reusit, astfel incat sa prospere material/intelectual/spiritual ca si vecinul sau.
E mult mai simplu sa injuri printre dinti si sa speri sa vina potopul peste casa celuilalt.
Ma crezi ca m-ai pierdut la „parerea mea „? Singurul regret care il am e ca nu mai intru sa ma cert cu tine coclitut mic ce esti. Daca autorul nu si-ar mai pierde vremea raspunzandu-ti tie cum nu ii pasa lui de parerea ta , ar fi mai productiv si ar scrie mai mult ceea ce ma avantajeaza.
„Pe care il am”.
Nu te mai chinui.
Plus ca citeste si tu fraza asta si apoi da-ti 2 palme ca nu se intelege nimic: „Daca autorul nu si-ar mai pierde vremea raspunzandu-ti tie cum nu ii pasa lui de parerea ta , ar fi mai productiv si ar scrie mai mult ceea ce ma avantajeaza.”
Si anume ca daca proasta fute baiatul cu un pantof in cap eu fie ma multumesc sa nu fut proaste (win) fie imi pun un pantof in cap sa agat si eu o proasta (lose).
Aprofundand problema, presupun bazat pe experienta ca majoritatea oamenilor sunt prosti. Cativa indivizi or sa fie mereu destepti, dar gloata o sa fie mereu proasta. Continuam.
Deci gloata e proasta. Si lenesa. Daca are de ales intre a fute o neproasta cu pretentii si a fute o proasta dupa ce-si pune un pantof in cap, majoritatea masculilor din gloata or sa-si puna un pantof in cap, in speranta ca vor fute. Bine, o sa ai si exceptiile care fac efortul sa futa neproaste si-si mai pun din cand in cand pantoful in cap, dar asta-i alta poveste.
Prin urmare, problema mea ramane: daca le permiti astora cu un pantof in cap sa traiasca/prospere, foarte curand o sa trebuiasca sa porti si tu un pantof pe teasta sa nu ramai in urma curbei evolutiei.
Corect?
PS: Vreau si eu o placa buna pe FM2+. Ce sa iau?
@gigi_balcon: Daca ajung toti sa poarte pantofi in cap, atunci atractia fata de barbatul cu pantof in cap dispare. Va fi selectat cel care isi pune farfuria in cap. You gotta’ outsmart them!
Sa mai zica cineva ca Freud era nebun….
freud e ca pitagora. normal ca intre timp s-au dezvoltat lucruri mai fine in domeniile pe care le-au inventat. dar nu ai cum sa ii contesti. intotdeauna m-am uitat cu suspiciune la aia care dadeau ochii peste cap la freud.
Bine că exiști tu pe lume să-l compari pe Pitagora cu un oligofren…
a venit politia comparatiilor. gata smecheria
Dai reluări?
https://www.piticigratis.com/2010/03/profailar-taranul-la-suflet/
A inceput sa uite,batranetea isi spune cuvantul.Faza cu taranul se pare ca la marcat profund
nu. folosesc in doua chestii diferite acelasi exemplu. ce.
Speram sa-ti dai seama altfel de ce e ilogic si daunator pentru societate sa-i urasti pe hipsteri. Dar tot e bine.
In mare mi-a placut, dar mi se pare putin deplasata imaginea ta despre femei, generalizarea este dusa la absurd.
In rest ai perfect dreptate aici:
„Dacă omul ar fi fost un animal deștept și-ar fi raportat bunăstarea la propriile nevoi. La evoluție în raport cu sine. Nu l-ar interesa bunul altuia decât informativ. Dar omul este un animal prost. Își raportează bunăstarea la bunăstarea celor din jur.”
Ne raportam la cei din jur, oricat de multe am avea, aricat de fericiti am putea fi, niciodata nu o sa vedem cu adevarat partea frumoasa a vietii noastre daca exista una sau mai multe persoane cunoscute care au lucruri pe care ni le dorim.
Fericirea umana consta de fapt in cat de multa invidie au altii pentru noi. O rochie frumoasa nu va fi cu adevarat apreciata decat daca o vor si altele, dar nu o pot avea.
O excursie nu este niciodata reusita daca nu faci poze sa iti oftici „prietenii” de pe facebook.
Tot ce facem se raporteaza la cum vor interpreta cei din jurul nostru.
Si sa nu spuneti „Eu niciodata nu am facu asa, mie nu imi pasa de ce cred altii”, pentru ca toti stim de fapt ne pasa.
bai, in mai mica masura toti facem asta. da’ exemplele pe care le dai tu chiar is de taranca. nu e nimic de „mica masura” acolo.
Pe mine m-ai pierdut la „fericirea umana” … mica hipsterita ce esti …
hmmm huh bbbb ce? Tu stii ca faci umbra pamantului degeaba?
@andra – „generalizarea este dusa la absurd.” OK, daca tu zici.
http://www.muligambia.com/wp-content/uploads/2013/02/kkk-1.jpeg
http://www.muligambia.com/wp-content/uploads/2013/02/trei-pitzipoance-tampite.jpg
http://www.muligambia.com/wp-content/uploads/2013/02/pitzipoanca-sexy-de-pe-hi5.jpg
Imi pare rau, dar cum v-ati asternut asa dormiti. Femeile cum is ele astazi au rezultat din selectia voastra bazata pe singurul criteriu „are pizda”. Macar la femei au existat inca vreo cateva, deci ati iesit mai ok. Bravo. Poate daca v-ati mai abtine din a va baga materialul genetic in toate gaurile fara discriminare si fara sa va intrebati de ce, asa cum au facut si stramosii vostri, situatia ar deveni mai buna pe viitor, si nu ar mai fi fututi aia cu pantofi in cap.
Stai sa vad daca am inteles logica ta: Deci, barbatii, din cele mai vechi timpuri, fut orice daca are pizda. Drept urmare, femeile din ziua de azi fut hipsteri. Nu stiu, poate e tarziu, sunt obosit, am si baut ieri.. imi explica cineva legatura?
Sau… poate esti proasta. Si, dupa cum te plangi, probabil ca esti si urata si crezi ca ai merita mai multa pula, dar te inseli. Nu meriti, pentru ca esti proasta si urata. Mai ales pentru ca esti urata.
„Si, dupa cum te plangi, probabil ca esti si urata si crezi ca ai merita mai multa pula, dar te inseli. Nu meriti, pentru ca esti proasta si urata. Mai ales pentru ca esti urata.”
Jab, cross, hook and we have a knockout!
Hai ca iti explic eu ca-s generoasa.
Pentru ca voi futeti femeile oricum, ele nu au fost nevoite sa-si dezvolte prea multe calitati; cu alte cuvinte, au ramas proaste.
Voi in schimb ati fost selectati nitel mai riguros, si fortati de evolutie sa deveniti mai destepti ca sa va reproduceti.
Pentru ca femeile au ramas proaste, procesul de selectie mai da rateuri de genul „pantof in cap”, dar in general este benefic pentru voi si ar trebui sa-i multumiti pentru intelectul vostru.
Nu stiu la ce te referi cand ai zis ca m-am plans. Cat despre pula, doneaz-o pe cea care nu mi-o dai mie lui Jane Fae, ca vad ca te place.
Jane Fae, sa-mi zici si mie dupa cum e pula lui shab, sa vad ce-am pierdut.
Multumesc pentru explicatii. Acum, ca m-ai facut sa inteleg de ce sunt eu destept si tu proasta, permite-mi sa fac si eu o remarca:
Barbatii nu fut orice. Asta e o legenda propagata de urate, care, vazand ca raman mereu cu buza umflata cand vine vorba de pula, au lansat si intretinut ideea ca barbatii fut orice, proastele fiind preferate pt ca se lasa usor, acesta fiind motivul pt care ele (uratele) nu au parte de pula. Gresit! Nu aveti parte de pula pentru ca sunteti urate. Exista, intr-adevar, si barbati care fut orice, dar nu ar trebui sa ii vorbesti de rau, pentru ca acestia sunt cei care va fut pe voi. Multumiti-le!
Oricum, teoria ta referitoare la motivul pentru care femeile au ramas proaste e absolut dementiala. Sigur, procesul ala de cauzalitate e incredibil de imbecil, dar concluzia e corecta (femeile sunt proaste), deci nu am nimic de comentat. Ar trebui s-o publici.
p.s. Nu vad ce treaba ai tu cu pula mea. Credeam ca ai inteles deja ca nu fut urate.
o adenda. noi nu futem orice. dar am vrea alea pe care nu le futem sa nu le futa nimeni. sa fie acolo, in caz de ceva.
Faptul ca voi futeti sau nu urate nu are nici o treaba cu ce am zis eu. Pur si simplu ai introdus un criteriu de selectie care nu are treaba cu desteptaciunea, deci tot acolo ajungem. Tot voi sunteti responsabili pt proaste, deci nu prea aveti dreptul sa va plangeti de ele. Daca nu vezi cauzalitatea nu-i nimic, tu esti baiat destept si care nu fute urate, nu-s eu aici sa schimb lumea.
Cat despre pula, tu ai adus vorba despre asta cu cata merit eu etc. Am presupus ca e vorba de a ta, ca nu cred ca esti tu paznic la pulile omenirii, deci nu tre sa te simti ofensat.
Daca ar fi sa aleg intre a fute o proasta cu tzate mari si o urata desteapta,merg pe prima varianta,proasta urata este cea mai cumplita combinatie posibila,am avut asa ceva in liceu,idioata respectiva suferea oribil ca nu o tragea nimeni de tzate.Merg si mai departe si recunosc ca as fute o grasa decat o proasta urata
GeGe pisi, mie mi-a placut. Logica e corecta. Dar nu tine numa de futai, pana si atentia gratuita, doar pentru ca are trasaturi simpatice, e gresita.
Mergand pe acelasi tipar, ca mi-e lene sa dezvolt, intotdeauna or sa fie avantaje si dezavantaje si intotdeauna o sa ti se para mai buna cealalta optiune daca nu ai avut ocazia sa testezi „ambele” variante.
Din pacate e improbabil sa traim optiunea ta.
+1 pentru shab :)
Si gaoz. Nu uita gaoz!
Vaco, barbatii sunt genetic construiti pentru a insamanta cat mai multe femei, iar femeile sunt genetic construite pentru a alege un mascul care sa le ofere urmasi. E vorba de genetica aici, da ?
Si atunci, de ce pizda ma-tii nu pricepi odata pentru totdeauna treaba asta ?!
are si lumea asta un sens. oricum, se face o selectie si fiecare mananca de unde culege sau are de unde tinteste…cum sa zic….
muah. taranule!
Ma doare-n pula de capra vecinului
https://www.piticigratis.com/2008/12/mic-tratat-de-pulologie/
Cam pedant. Si cam lipsit de substanta. In rest, bine.
” Aveam unul în clasă venit de la ţară. Ţăranul, îi ziceam noi, ca să vedeţi ce originali eram. Şi, fiind nişte mucoşi mici, la ora de geografie trăgeam la copiator hărţi cu ţări din manualele noastre alb negru şi le coloram formele de relief ca să arate frumos.”
” Cum hărţile erau pe pagini diferite, trebuiau trase două la copiator. Şi văd eu la Ţăranul că şi le copiase frumos, le decupase pe ale lui şi se pregătea să le coloreze.”
Textele din 2010 si 2014 sunt identice 100%. Daca nu ai dat copy-paste e grav.
am dat copy paste si am taiat putin. ce pula mea. daca o poveste se potriveste ca exemplu la doua chestii tangentiale, n-am voie sa o folosesc de 2 ori?
daca vezi o problema cu asta e grav.
Ba da ma, normal ca poti folosi povestea . Eu m-am mirat de exactitatea textului. M-am exprimat eu gresit. Am folosit „grav” cand puteam folosi „incredibil” de exemplu. Oricum, bun textul ca de obicei.
Hua, jos copiatorul, jos Ponta! Sa ne agitam contra lui Radu ca vrea sa ne fure, cum i-a furat si pe Taranisti! Hua, muie cu cuie!
Respecte centaure,
Imi place enorm mura-n gura data si, oricat de hiperbolizate sunt exemplele, sunt foarte bine ancorate in natura noastra umana.
Pe de alta parte si fara „pantof pe cap” (crezusem ca facusem o investie buna intr-o pereche de pe fashion days care dupa fix 2 luni s-au dus pe…), am o prietena (sper eu – viitoare nevasta) cam fitoasa si, zilele astea, crezand ca-i mai liberala in optiuni ca mine, ma tot oboseste cu un subiect halucinant – „de ce refuza barbatii o relatie de lunga durata cu o prietena de-a ei (bineinteles, casnicie) cu o femeie 32 (foarte frumoasa, relativ independenta) cu copil.
Oricat as argumenta, sa o fac sa inteleaga toate fatetele problemei, ea nu poate fi decat subiectiva… Poate, cineva, cu cunostintele tale, aflat la o anume „distanta” poate argumenta, exact cum o faci, reticenta unora.
cel mai frumos lucru e ca orice mesaj de aici al unei gagici primeste automat raspuns…indiferent ca-i un troll sau chiar e pizda, cineva, sau mai multi, simt nevoia sa-i raspunda ceva, orice. sa se bage in seama, chit ca ce-a spus respectivul vagin e o sparcaiala de albinos autist din Rwanda
cumva, in subconstientul cretinilor medii se insereaza nevoia strigenta de a-i raspunde unei pizde. ca poate si aia raspunde inapoi si, cine stie, poate se ajunge la un schimb de fcbk-uri si la o puta chinuita, medie spre execrabila, doar ca sa-i arate ca i s-a impus barbateste
frumos, imi place asta, o sa-i depun o coroana de flori tovarasului Rimaru
SUPERB!!!
Andreea esti tare de tot.Esti cea mai desteapta de pe forumul asta. Pana acum!
inteligenta la femei este un nice-to-have, dar nicidecum ceva esential. cine nu e de acord cu asta poseda vagin, fizic sau metaforic.
miem plac fetele proaste. bag pula-n nice-to-have-ul tau si-n mata bonus
ahahahahahahhahah
Eu ii dau dreptate „taranului” tau. Ce obligatie avea el sa te ajute? Ca pe urma tu sa zici : „bai fraiere eu am dat 200 lei, iar tu 400? Aici nu se pune deloc problema „capra vecinului” ci daca voia sau nu sa iti puna si tie la dispozitie munca lui. Iar el nu a vrut.
felicitari,. esti taran.
felicitari. sunteti prosti cu totii. frumos ar fi fost ca toti sa puneti o singura data 400 lei distribuit egal, apoi 200 de caciula in plus. avantaj la toata lumea.
dar nah, romanu tot roman. si tu radu, si taranu ala.
Dane, esti un besions cu mentalitate de tigan coclit. Mai iesi in lume, tarane!
DANE, cat de romaneste gandesti… nu-ti dai seama de asta decat cand nu mai traiesti printre romani. bravo! sa nu dai niciodata la nimeni munca ta…. baga-mi as pula-n munca ta de sclav ce esti.
Țărănia de genul ăsta nu e specific românească. O mai au și alții. La nemți, ohoo…
nici io nu ti-as fi dat hartile dutempulea mea
mi-e ciuda ca ,duapa atatia ani pe site-ul asta, e prima oara cand imi pierd cumpatul…
Dada, femeile sunt contextul vostru traumatic. Forţa şi slăbiciunea voastră.
Şi nu, acum e cu „să moară vecinul, să’i luăm capra”.
simpatic articolul. esti atat de anarhist incat te combati pe tine insuti. ultimul paragraf e cireasa de pe tort.
CORECT. Absolut totul. Femeile vor mereu ceva mai „mult”, chiar daca multul acela chiar nu are nicio valoare in plus. Asta-i problema.
Daca ai o pula de 18, va vrea una de 20. Daca ai Audi, va vrea BMW. Daca ai casa simpla, va vrea cu etaj. Daca o duci la lac, va vrea la mare. Chestii din astea retardate.
Nimic nu-i suficient pentru ele. La cat de degradate moral sunt in ziua de azi, nici macar SA LE DAI FOC nu merita. Pacat, dar asta e realitatea.
Sincer, ia ganditi-va : cati dintre baietii / barbatii tineri pe care ii stiti, care sunt „la locul lor”, nici fraieri dar nici borfasi, ci intre, care au bun-simt, educatie, etc, se descurca OK in viata, tot ce tb sa aiba un om normal, sunt fututi de catre multe pizde ? Eee ? Aud ???
Si acum ganditi-va cati dintre cocalarii cu BMW, retardatii cu 8 clase dar cu firma, etc, sunt fututi de catre mai multe proaste in aceeasi zi, chiar ? Multi ? Corect, aveti dreptate.
Daca asta nu va arata clar ce fel de fiinte sunt femeile actuale…atunci sunteti o cauza pierduta….
alin, esti ipocrit si ma scarbesti. tu esti mai rau decat cocalarii. tu esti dusmanul cocalarilor din manele care moare de ciuda.
Nu, nu stiu nici un baiat de treaba care sa NU aiba femeie. Toti au femeie. Nu exista barbat ok pe lumea asta care pana la 30 de ani sa nu isi gaseasca o femeie care sa-l aprecieze pentru ce e.
Dar tu nu vrei femeie. Tu vrei „sa fii futut de multe pizde proaste”. Sunteti cei mai rai astia ca alin. La caracter sunteti la fel ca cocalarii sau ca golanii futangii, dar va prefaceti ca sunteti baieti de treaba. Ca Doug Guggenheim din „House of Lies”. Care se plange ca nu are femeie. Dupa care gaseste femeie care-l fute si se si casatoreste cu el, si e fericit cateva luni. Dupa care apare o colega mai draguta si uita instant de nevasta-sa. Pana cand ii da aia un sut un cur, si imediat vrea sa se impace cu nevasta.
Nu, nu sunteti mai buni decat cocalarii, ei sunt mai buni decat voi, pentru ca in ciuda defectelor lor, ei stiu cine sunt, sunt sinceri si au incredere in ei. Si asta, plus ce or mai avand de oferit material pe langa, ii face atractivi fata de femei, care stiu la ce sa se astepte. Dar voi va mascati nesiguranta, personalitatea de cacat, si in general umbra pamantului pe care o faceti degeaba in sintagma cu „sunt baiat de treaba, de aia nu ma fute nimeni”.
Ca faza aia cu „friendzone” de care se plang multi baieti. Ca uite ce baiat de treaba sunt eu si nu ma remarca. Dar de fapt tot futai vor, nu relatie. In cel mai bun caz voi acceptati sa fiti intr-o relatie monogama pentru sex.
Si daca tot ai „raspuns” si ai zis de faza cu genele. Da, ai in gene sa vrei sa te reproduci, ca toate animalele. Cu cat mai multe femele ca sa creasca sansele. Ca bivolii care se iau in coarne si restul de masculi care se bat si se omoara intre ei pentru turma de femele. Hai sa iti zic un secret. La oameni E FOARTE USOR sa te reproduci. Nu tre sa omori pe nimeni, nu tre sa ai cornul cel mai mare si penele colorate. Nu TREBUIE sa futi o suta de femei si sa le lasi pe toate gravide, cum ti-a scris tie evolutia in gene. Tu pe langa gene ai si un creier mai dezvoltat, fata de bivol, maimute, foci, etc… Ah, dar stai… Scuzele mele.
Andreea, sunt perfect de acord cu tine. Ai dreptate de la primul pana la ultimul cuvant.
Tot nu te-as fute.
Pentru ca… stii tu.
Esti urata.
Fa, aparent ar parea ca ai dreptate si ca i-ai cam dat la muie din picioare lui Alin, care nu a explicat ce si cum, ca sa inteleaga si vitele ca tine esenta (mai ales ca ai recunoscut putin mai sus ca femeile sunt niste proaste: „Pentru ca voi futeti femeile oricum, ele nu au fost nevoite sa-si dezvolte prea multe calitati; cu alte cuvinte, au ramas proaste.” -asta trebuie publicata intr-o carte, ceva… .Inca rad cu lacrimi cand citesc ineptiile pe care le-ai debitat… . In sfarsit, ideea este ca esti proasta si ca ai nevoie de explicatii suplimentare.
Treaba e ca de futut, vrem cu totii sa futem si cum este normal, doar bunaciuni. Excludem aici „romanticii” pizdii care si-au gasit jumatatea si nu vor sa mai futa altceva (daca o exista asa ceva), noi vorbim aici despre MASCULII ALFA. Problema pe care a ridicat-o Radu este foarte interesanta…de ce fut hipsterii si cocalarii mai mult decat noi si cu minimum de efort (desi suntem masculi cu ceva experienta si cu „vrajeala” cat cuprinde)? … si a dat niste raspunsuri foarte bune: pentru ca femeile sunt proaste si sunt atrase de tot ce e ciudat, extravagant, anormal, sunt materialiste etc. De ce cacat nu vrei sa pricepi ca nu ne pasa de sufletul vostru si de cacaturi romantice si ca tot ce ne dorim de la viata asta de cacat e sa tragem cat mai multe proaste pe pula (sau cat mai bune, depinde de fiecare), sa avem ce manca, ce bea si…mai era ceva?! :). Faza cu „sa avem bani”, este tot pentru muieri proaste si materialiste. Nu ne dorim o avere, daca mancam si bem bine si avem ce fute e ok, dar trebuie bani tot pentru pizde, pentru ca suntem masculi alfa si am fute tot timpul altceva si asa cum o sa-ti explic mai jos, „vrajeala” nu e tot timpul suficienta… .
Suntem diferiti de hipsteri si cocalari, nu vrem „sa ne dam mari” in fata altora, nu vrem sa aratam diferit fata de ceilalti, sa ne imbracam de cacat si sa ne facem cuibare in cap… .
Tu pui problema gresit. Ca sa sintetizez, treaba sta cam asa:
– nu ne pasa decat de futut cand vine vorba despre muieri, pentru ca, in mare, cam pentru asta este buna o femeie la casa omului (din fericire, acum avem masina de spalat, mancam la restaurante sau fast food etc., daca intelegi ce vreau sa spun…);
– vrem sa futem femei cat mai bune, cum este si normal (nu ma intereseaza cat de limitata este, daca da bine din cur si o ia in gura ca pe inghetata, e perfecta);
– e normal sa apara alta mai buna si sa vrei sa o futi pe aia, dar ce ne deranjeaza este cand ne-o ia inainte vreun cocalar sau hipster besinos si proasta nu haleste doar la „vrajeala”.
– femeie si frumoasa si desteapta…nu prea exista, ori eu nu am prea intalnit (din nou, scuteste-ma de faza cu romantismul, cum ca sufletul conteaza si alte cacaturi, baga-mi-as pula in sufletul vostru de urate!);
– am fute oricand o proasta buna de pula, in detrimentul unei urate destepte, oricat de desteapta ar fi si acest lucru este cat se poate de normal si cred ca oricat as incerca, nu te-as putea face sa intelegi asta. Sa presupunem ca tu esti desteapta (sa presupunem)… ai ajuns in aceasta ipostaza (stai linistita, e doar un exemplu, au demonstrat colegii mei mai sus ca esti incredibil de proasta), doar pentru ca, fiind urata, nu aveai parte de pula, nu ieseai din casa si stateai sa citesti, sa-ti dezvolti cat de cat creierasul etc etc. Ai facut asta pentru tine, pentru a compensa cumva ca esti urata. O femeie buna este constienta de treaba asta inca de mica si se fute, cum este si normal, simtindu-se dorita (sta mai mult la saloane, prin discoteci, cluburi, shopping, in pula… ), asa ca ramane proasta. Alta chestie aici…toate proastele au impresia ca, daca au citit la viata lor, scriu corect gramatical etc, sunt automat destepte (nu este cazul tau, din fericire, pentru ca tu ai recunoscut mai sus ca sunteti proaste, asa ca poate ma mai gandesc la faza cu „incredibil de proasta” si ma limitez doar la „proasta”).
Pricepe odata ca nu vorbim aici decat de futut! Nu o sa ne vezi iesind in societate cu o frumoasa incredibil de proasta, pentru asta s-a nascut COCALARUL. Pentru iesit in societate o sa alegem una cat de cat acceptabila, sa nu ne oripilam prietenii si pe noi insine si care nu scoate „porumbelul” imediat ce deschide gura. Dar asta, cel mai probabil, nu o sa aiba parte de pula, sau nu de a noastra, a masculilor alfa. Sau, daca o sa aiba parte de pula, cel mai probabil ne-a ajuns sotie, ceea ce este normal, din pacate, in societatea noastra de cacat (lumea ne fute la cap sa ne insuram si in cele din urma, cedam presiunii, cat mai tarziu si in general cat mai satuli de pizda de calitate).
Sunt prea multe de discutat pe aceasta tema, asa ca ma opresc aici, mai ales ca sunt cam „fumat” in seara asta.
AI INTELES ACUM? Daca nu, stai jos, ai nota 2!
Ai scris superb, bravo. Ai sintetizat perfect esenta grupului masculin din care faci parte, tu si destul de multi de aici. Va urez la toti bafta la pizda!
De ce esti asa pornita pe noi ? Nu intelegi argumentatiile logice, asa-i ? Este evident ca asta se intampla. Femeie = proasta, pe bune daca nu..
Sa-ti explic si eu : nu, barbatii care vor sa futa multe femei, nu sunt de condamnat. Si nu inseamna ca sunt prefacuti. Ci isi urmeaza doar instinctele. Acuma, ca femeile sunt curve nu cred ca e vina acestora, ci a lor, ca sunt proaste si se fut cu hipsteri la fel de prosti, cu ciudati, etc. Asa cum se spunea mai sus.
Pe voi nu va atrage normalul, ci doar bizarul, doar prostia, lucrurile inutile. Ca un magnet va atrag tampeniile.
Va trebuie pula de barbati insurati, cand ar fi alta libera disponibila. Va razganditi a doua zi, dupa ce ziceti ca sunteti „topite” dupa careva, a doua zi sarind in pula altuia. Nu va trebuie oameni normali ( ca-s plictisitori, cica ), va trebuie doar retardati care nu stiu pe lume traiesc. Asta e problema cu voi. Dar tu nu poti sa intelegi lucrurile astea, ca esti subiectul in cauza, ca daca ati intelege nu s-ar mai intampla.
Nu am incredere in voi nici sa va trimit dupa hartie igienica. Din pacate, am invatat asta in timp.
ce infuriata e asta ca ii futem semenii
Ba da prost mai esti ba:)) cred ca ai 12 ani :) tu stii ba ce e ala un mascul alpha cretinule?
Ia vezi, futu-ti pe ma-ta de agramat, ce este un mascul alfa:
https://www.google.es/search?output=search&sclient=psy-ab&q=ce+este+un+mascul+alfa&oq=ce+este+un+mascul+alfa&gs_l=hp.3…6196.7242.5.7699.3.3.0.0.0.0.0.0..0.0….0…1c.1.40.psy-ab..3.0.0.X_fV7_AwP1I&pbx=1&bav=on.2,or.r_qf.&bvm=bv.64542518%2Cd.bGQ%2Cpv.xjs.s.en_US.nZdU-ju1wak.O&biw=1600&bih=757&dpr=1&ech=1&psi=pA5LU63-Eor9ywOLu4LICw.1397424301366.9&emsg=NCSR&noj=1&ei=pA5LU63-Eor9ywOLu4LICw
Tara-mi-as coaiele prin gatul tau, cand imi bagi nasul in cur!
http://9gag.com/gag/aPvpQ7n
Asa si? E o gluma pe seama masculilor alfa, la fel cum noi facem glume pe seama proastelor in fiecare zi… .
Am fost putin incisiv, tocmai ca sa starnesc astfel de reactii.
Nu m-ai inteles. Eu nu sunt din acela, nu caut curve. Eu chiar le urasc. Tocmai, ca sunt din ala care a cautat fete serioase, normale. Ghicesti ce-am gasit ? Exact, NICIUNA. Asta asa, pe scurt. Am gasit doar din cele profitoare, tarfe materialiste, ec. Niciuna careia sa-i pese si de altceva.
Asa ca de-atunci, mi-am bagat picioarele si m-am lasat de cautat ceva ce nu exista. Nu mai cred in basme. Nu te da de ceasul mortii sa ne spui ca exista fantome, extraterestri si dinozauri, findca nu ai cum sa ne dovedesti, cand contrariul il vedem la orice colt de strada…
amice, furia ta este canalizata gresit…in primul rand, nu gasesti ca-i stupid sa te infurii pe asa ceva? ce spune asta despre tine?
cum adica ai cautat femeie serioasa, normala? cum, cu lumanarea aprinsa ziua, ca Diogene?
eu nu-i inteleg pe orcii care declara asa ceva, ma indoiesc ca si gandesc asa ceva, sau, mai stii…
exista un sablon de seriozitate si normalitate pe care-l aplici pe fiecare pizda cunoscuta? aha, are coafura decent, checked, suge pula nu tocmai bine, checked, se duce cu un milion la piata si se intoarce si cu rest, si cu legume, checked, are un serviciu onorabil, cu program onorabil, checked
Aline, ce-s labarelile astea si ce-i cu tine, ba, baiatule? cum de nu pricepi ca nu exista calapoade prestabilite, pur si simplu, cunosti pizda, te futi de-ti sar capacele, iti place sa stai cu ea si sa razi cu ea, mai are si ea niste bani, vezi ce iese
nu gasesti ca asta-i normalitatea, necum sablonul ala gretos al tau?
plus, sunt curios, de ce spui c-ai dat numai de profitoare? ti-au furat de pe card, iti cerea tie bani pentru tampoane, te-a pacalit s-o duci in Ibiza si nici pula nu ti-a supt-o? cum?
La faza cu buni vs. rai, ai scris doar de o varianta, aia cu prefacutii. In cazul asta, probabil e cum spui. Dar eu nu am vorbit de aia care se prefac buni, ci care chiar sunt. Da, mai sunt destui barbati din astia. Dar au fost batjocoriti de catre voi, iar acum bineinteles ca nu o sa se lase calcati in picioare de orice retardata cu pizda care nu merita nici macar atentia lor. Ce fel de om e cel care se lasa batjocorit, dupa ce isi da seama care-i faza ?! Un om slab, nu ?! Ei, pai barbatilor normali nu le place sa fie slabi, asa ca..
Nu contest ca ambele sexe sunt cum sunt, dar hai sa ne gandim care e adevarata cauza pentru care se intampla niste lucruri…
Ma Andreea, tu esti genul de persoana care raspunde la intrebarea „cati ani ai?” cu „Andreea”. Ce ti-a zis Alin si ce ai dedus tu? Ca si cand, daca eu iti spun ca imi place saorma, tu deduci ca sunt un gras bubos. Asta micu (Alin, sa nu ii incurci) a spus ca tampitii cu bani si tupeu fut mai VARIAT decat astialalti normalii. Nu MAI MULT, ci MAI VARIAT. ATAT! Tu vad ca deduci chestii cu personaje din filme si ca barbatii vor sa fie fututi de pizde proaste.
PS: Ma rog, tu nu ai fi foarte departe de adevar (carui barbat nu i-ar placea sa aiba o femeie perfecta la corp care sa il fute (DOAR SA IL FUTE, NU ALTCEVA) de cate ori vrea el, dupa aia sa se volatilizeze cumva si sa se rematerializeze data urmatoare cand el vrea pizda fara alte complicatii?). Barbatii sunt superficiali, au fost mereu si vor fi mereu. Unii mai mult, altii mai putin, dar toti sunt. Insa deductia ta miroase a feminism afectat de la o posta.
Si ma opresc, ca ma taie o… Stii tu (Nu vreau sa fiu nepoliticios, dar asta e).
Citat din alin, pe care l-am dat intr-o forma prescurtata si cand i-am raspuns:
„Sincer, ia ganditi-va : cati dintre baietii / barbatii tineri pe care ii stiti, care sunt “la locul lor”, nici fraieri dar nici borfasi, ci intre, care au bun-simt, educatie, etc, se descurca OK in viata, tot ce tb sa aiba un om normal, sunt fututi de catre multe pizde ? Eee ? Aud ???”
A zis multe pizde. Va rog sa fiti atenti inainte sa incepeti sa va cacati pe voi.
Asa, si? Femeie, pizda… Barbat, pularau… In anumite contexte, nu exista diferente intre termenii astia. Lasa semantica si nu mai despica firul in patru. Ideea de baza ramane aceeasi. Sau n-ai inteles ce am spus eu (desi nu cred, blogul asta e citit de oameni destul de destepti).
Ah, ce n-as da sa putem sa ne intalnim odata mai multi din astia de comentam contra pe aici, sa stam la o vorba. Oare ce-ar iesi?
Erata – am vrut sa scriu mai sus „satui” si or mai fi si altele…sunt obosit si mai ales suparat pe mine pentru ca am pierdut 20 de minute din viata sa incerc sa-i explic unei vite o chestie pe care trebuia sa o fi invatat deja.
Sa-ti tragem la muie! – stai calma, e doar o expresie, nici muie nu ti-am da.
Eu i as da la cioc.Am impresia ca nu e chiar asa urata dar sigur are tzate mici cu par pe ele
Stiu si eu din experienta mea de viata ca nu ai cum sa ii explici unui prost ca e prost. Sa vezi ce nivel de prostie exista in zona de unde-s eu, in special la oameni de varsta a 2-a si a 3-a, ai ramane mut… Te-ar omori pentru o bucata de pamant in plus, de exemplu. Iti pun cuie in drum sa faci pana la masina, desi nu le-ai facut nimic. Cam astia-s romanii, pe scurt…
Si acum gandeste-te ca femeile sunt si mai proaste de atat. Iti cam dai seama ce grav este….
@Andreea, ce crezi, Ionut la care se face referire este vreun cercetator, vreun inginer, sau vreun retardat de 15 ani ?
http://www.cocalarus.com/love-is-in-the-air/totul-despre-a-tha-pentru-totdeauna/
Asta apropo de ce zicea Radu la faza cu hipsteri vs. oameni normali…
centaure hai cu urmatoru episod din varvara :))
sa inteleg ca esti inca virgin maresh? prea ne futi la cap atata cu futut, futut si iar futut. da mai da-l in peezda masii de futut. vorba aia, cine fute, fute, cine nu, vorbeste despre futut! stiu ca nu o sa imi publici mesajul, dar ma doare in pula, maresh. tu sa fii sanatos
daca esti marar, sa stii ca am futut 2 tatuate de tine, daca nu, sugi pula.
Da. Totul e clar. Jihad intru manea.
Pe scurt, viata se rezuma la individe si oftica iar femeile sunt curci. Propun ca zilele de luni sa fie libere!
Si pe lung toate comentariile. Da aia care fut curci’ spune-mi ca nu sunt tot curcani. Ar fi prea subtil…. … …. …..
Fetele care comenteaza pe aici cu ‘vai, e vina barbatilor’. Ce-i cu tot atacul asta la persoana?
Daca te futi cu barbati care fac ceva in viata asta in loc sa fie accesorii la poseta, bravo tie. Postul asta nu te priveste. Dar daca te bate feminismul, du-te tati si urla prin Arabia Saudita, unde te linseaza daca te sui la volan, nu aici in dezbateri din spatele laptopului. Si mai ales nu cu argumentele pe care le-am citit. Nu cu „O rochie frumoasa nu va fi cu adevarat apreciata decat daca o vor si altele, dar nu o pot avea” (vaidepulamea).
E simplu. Ti se incruciseaza cararile cu cineva si ti se pare ca te-a categorizat instant, ii explici frumos sa nu te bage in lot cu Gina Pistol ca sa nu-l bagi tu in lot cu Alex Velea, si gata. Fata in fata, calm, fara cinci mii de variabile. Va intelegeti ca oamenii, bravo voua. Daca nu, mergi pe drumul tau, ce cacat e asa greu?
Te fute grija de opiniile altuia, si-ti gasesti fericirea comparandu-te cu altii? SANATATE.
Cred ca asta este facebook-ul tau: https://www.facebook.com/tudorancea.diana
Pari buna, vrei sa ne futem?
Nu.
Si nu fute femeia aia la icre ca ai gresit facebookul, trol.
Fa, eu nu ti-am cerut prietenia pe facebook. Te intrebam decat daca vrei sa ne futem. Am vazut mai multe poze cu tine la lache de gagica-tu… . Ce ti-as mai sparge rozeta…!
ce prost esti.
Oare sa existe pe lumea asta si femei care gandesc cat-de-cat normal, cum a scris Diana asta aicea ? Hm, poate nu e totul pierdut…
a murit joffrey in sfarsit !
Asa sa-ti moara si tie la intrarea in ma-ta.
bine le zicea tati Freud [sau Fred, potrivit lui Tonciu, sau-cum-o-cheama], instinctul sexual sta la baza oricarei actiuni.
Acilișea zice că are treabă cu Darwin: http://www.popsci.com/article/science/beard-fashions-are-governed-darwinian-selection?dom=PSC&loc=recent&lnk=1&con=beard-fashions-are-governed-by-darwinian-selection
Am ras..mi-au placut ultimele postari din 7mai, 28,24 si 6 apr. Unele comentarii de aici mi-au creat niste stari mai neplacute, dar hei welcome to the internet.
Subscriu la ce o zis Ana :)
Si totusi… nu inteleg de ce se tat injura lumea pa’cilea.
Pt. mine persoanele invidioase pe capramia is pe alta frecventa si nu prea ne intersectam.
Cand vad un astfel de specimen imi zic in sinea mea: „asa NU” :D