Urăsc smartphone-urile.
Am fost prin Constanta de 1 mai și pe malul mării 2 tineri din 3 își făceau selfie-uri cu apa în fundal. O oră m-am plimbat pe acolo și asta era ocupația principală. Pâlcuri de oameni care-și fac poze. Pentru că a devenit normă ca orice acțiune să fie validată pe internet. ”Uite o poză cu ce mănânc! Apreciați faptul că consum nutrienți!” ”Sunt la mare, drept dovadă am o poză cu mine și marea. În caz de voia cineva să mă vadă pe mine și pe mare în același cadru!”
N-am 12 ani să am nevoie de părerea oamenilor din jur ca să fiu mulțumit cu ce fac. Să mă duc într-un bar și să dau check-in ca să aflu și părerea amicilor mei virtuali despre acel bar. Să spună ei ”mamă ce tare! s-a dus în bar! probabil se distreză! ce tip mișto pentru că știe să se distreze! Mi-e brusc mai simpatic că s-a dus în bar!”
Și nici nu-s genu care să butoneze o chestie încontinuu ca să nu se plictisească. Eu chiar nu mă plictisesc singur. Se întâmplă destule lucruri interesante în capul meu. Am la ce să mă gândesc. Nu îmi trebuie o activitate repetitivă care să-mi țină creierul ocupat, să nu se gândească la inutilitatea existenței. Sunt împăcat cu aia.
Și îmi place să îmi încarc telefonul o dată pe săptămână.
Dar o să îmi iau smartphone.
Pentru că munca mea e tangențială cu sistemul corporatrist. Că orice chestie care se vrea amuzantă are în spate un sistem de corporatriști anoști care vor să transforme ideea aia într-o formă cât mai eficientă de a ține niște proști uitându-se într-un ecran. Și genul ăsta de oameni funcționează cu mail la purtător și fișiere în cloud și se așteaptă ca toată lumea să fie la fel și behăie la mine că mi-au trimis un mail și nu le-am răspuns la el de pe veceu. Pentru că un om responsabil își verifică mailul când se cacă. Nu se poate DOAR CĂCA.
Dar nu de asta îmi iau smartphone.
Îmi iau pentru că, atunci când am ajuns la Academia Cațavencu, acu vreo 7 ani, erau niște cetățeni bătrâni pe acolo care nu știau să scrie la un calculator. În continuare habar n-au cum funcționează unul. Când am ajuns eu încercau să păcălească un băiat să vină să le scrie bulele la tastatură pentru că nu erau în stare. Am zis pas, da’ l-au recrutat pe Manțog. Și în momentul în care s-a integrat în grupul lor a îmbătrânit instantaneu cu 20 de ani. Dar asta e altă poveste.
Și cu toții refuzau cu stoicism să învețe ceva așa de simplu ca scrisul la tastatură. Ditamai scriitorii, scriau cu pixul pe hârtie și puneau pe câte unu să piardă timp doar ca să transcrie în word. Unul chiar spunea că se oprise cu tehnologia la fax. L-a văzut, n-a fost curios.
Și îi înțeleg. Chiar îi înțeleg. Ajungi la un punct în viață în care ești în echilibru cu ce ai în jur și ce știi. Nu mai ești curios să descoperi moduri noi de a interacționa cu lumea. Nu ai nevoie de ele. Ai în coconul tău de autosuficiență tot ce îți trebuie.
Doar că lumea se deplasează încet încet ca mod de funcționare spre chestiile noi și te lasă în urmă. Și o dată lăsat în urmă, e complicat să recuperezi. Și rămâi singur, ascultând muzică la patefon. Că te-ai oprit la patefon.
Așa e smartphone-ul pentru mine. Ca faxul omului de mai sus. Nu îmi oferă nimic din ce am nevoie. Dar dacă nu îl iau, rămân acolo. Întâi băiatul ăla care o face pe interesantul că n-are smartphone, dup-aia ciudatul ăla, și mă trezesc în 2087 că îmi sun nepoții să îi întreb cum să mă loghez pe spațiogând, că toată lumea e pe spațiogând și vreau să văd și eu care-i șmecheria și mucoșii o să râdă de mine și o să-mi spună că pe spațiogând nu te loghezi, că ești acolo tot timpul, trebuie doar să accesezi ideea proiectând voința.
Și eu o să întreb unde e butonul de start.
De-aia îmi iau smartphone. Să nu ajung un scriitor bătrân care insistă să scrie în microsoft word, și un băiat de 24 de ani să mă înjure că trebuie să graveze holografic idei de pe un ecran, ca pe vremuri, și să piardă timp că un moșulică a refuzat să învețe să facă asta direct.
Nu, nu știu ce îmi iau și nici nu vreau sugestii, că nu-s omu care vorbește despre telefoane. Un orice.
Comentarii (61)
Am Nokia cu lanterna, si ma doare in cur de noua tehnologie.
„Noua” = veche, peste un an.
Pager… nu am avut, nu am murit.
PDA… nu am avut, inca traiesc.
masina de scris… de ce sa fi avut?
VIDEO… habar nu am despre el, ma duceam la cinema, si la cineva care avea. Dar rar la cineva, mai mult la cinema.
CD player… am sarit direct la mp3 player.
Asa si cu smartfoanele – cand se vor inventa unele care chiar sa ma impresioneze, poate am sa-mi iau.
Sfatul meu e sa faci la fel. :)
sunt absolut sigur ca in urma comentariului tau s-a luminat si nu o sa-si mai ia smartphone
Nu am spus sa nu-si ia, am spus doar ca ar fi fain pentru el sa-si ia numai cand va ramane impresionat de ele.
Eu personal, nu as sti sa apreciez un smartphone, nu prea am ce face cu el, acum, cand sunt multumit de telefonul meu.
Tu esti omul ala care s-a oprit la fax. Esti prost. Taci.
shab, bine ca ai ajuns tu departe. Ai touchscreen? LOL!
Tot ironii de-astea facea si ala cu faxul, in timp ce ademenea porumbelul ca sa-i lege mesajul de picior. Esti prost. Taci.
cica nu ai nevoie, dar iti place sa te joci doodle jump de pe la colegi :)))
PC… Pentru ce? Exista socotitoare?
Agenda electronica… Ai caiet dictando.
E-mail… De ce? Sunt atatia porumbei.
Femeie… Sa faca doar fite? Oricum ai doua maini!
Coaie, ejnebun?! Ai sărit direct la mp3 player?! Moamă cât iejti de tare! Cum ai putut tu să faci un salt tehnologic generațional (plm, inventai un cuvânt), ca un gimnast supratemporal ce te afli! Ce tare ești!
hahaha ce prost esti
La fel ca la faza cu barul, mincarea si tot ce ai mai povestit, ca poti sta cu gindurile tale fericit, poti si la fel de fericit si fara sa ne povestesti noua ca nu vrei smartphone sau ce vrei si ce nu, doar esti baiat mare.
dar asta e omniversal valabil. orice actiune poti sa alegi sa nu o faci si sa fii la fel de fericit. si tu puteai sa nu comentezi aici si erai la fel de fericit. si eu puteam sa n-o fut pe ma-ta si eram la fel de fericit.
Era prea de dimineata, am fost un troll nesabuit.
Care troll?! Care nesăbuit?! Ai fost doar prost; sper că ți-a trecut. Auzi idee pe capul tău, să comentezi de ce scrie Centaurul pe bloaga lui… :))
Primul! Puie Monta!
prea târziu, nu trebuia să-mi fac cafeaua și să las fereastra deschisă
Eu te citesc de pe veceu. Ma ajuta. O sa imi iau unul pentru ca m-am saturat sa-mi zica toti: ce mic e! Cand il scot din pantaloni, cu toate ca pe mine ma tine o saptamana si pe ei o ora daca se joaca cu ele. Tre’ sa tinem pasul cu marimea
@DraceaDan prostia ta e un paradox.Pe siteul tau,sau cel putin unde esti redactor sef,vorbesti de psihanaliza,ateism,Kant etc. iar aici te comporti ca un copil retardat de 5 ani si incerci sa fi primul la comenturi,vrei tu neaparat sa ai satisfactia aia imbecila sa spui „Primul”…oricum,daca nu stiai,este de mult stabilit ca primul suge pula.
Cat despre smartfoane Radule,eu dupa 2 luni m-am scapat de el,asa cum zici si tu e inutil,nu stiu nici acum de ce l-am luat…Navigatul pe net e ca pula de pe ecranul ala mic,vei fi stresat toata ziua ca nu mai ai baterie…
Era ora și lipsa cofeinei….plm
e a doua oara cand pomenesti cafeaua ca un om mare dar sa stii ca lipsa [ceva substanta fara de care nu poti functiona normal] nu-ti justifica actiunile retardate. vad puleti d’astia ca tine zilnic si sincer ar trebui sa fiti palmuiti din cand in cand precum tarfele alea ieftine care sunt palmuite de pesti pentru ca nu si-au indeplinit baremu pe noaptea espectiva. in lumea reala nu tine nimeni cont ca psihic esti prea slab ca sa nu mai depinzi de […] pentru a scuipa doua propozitii coerente. macar tine in pula mea pentru tine chestia asta, nu te exterioriza ca ultima pizda plangacioasa cum ca de fapt noi trebuie sa ne potrivim ceasurile dupa ciclul tau de consum de […].
considera asta o lectie de viata gratuita. cu placere.
Cat vrei sa dai pe el?
Mda, slabe argumente… :))) Adica un smartphone e ceva mai sofisticat decat un computer prin faptul ca e portabil si in fapt faci pe el cam tot ce poti face si pe un computer. Cat de greu e sa te adaptezi cu un soft pe un telefon „destept”? Da-o-n D-zeu ma-sii de treaba! Daca nu stiu ceva caut pe net si exista cel putin un idiot care nu a stiu la un moment dat si a crezut ca e tare sa invete si pe alti novici cum trebuie sa faci chestii noi…
Tehnologia n-o sa avanseze atat de tare si adaptabilitatea depinde de fiecare… omenilor de care vorbesti nu le era greu sa se aseze la un computer, sa dea click pe pictograma word si sa tasteze… era o chestie simpla, banala. In pastele ma-sii cum sa-ti iei ceva doar pentru ca devii prea batran ca ajungi din urma tehnologia?
Si daca e sa privim trendul apar chestii din ce in ce mai prietenoase cu spiritul autosuficient al omului, care n-are nevoie sa stie ce cod sursa s-a folosit, ce tehnica matematica intra in combinatie si cum se redirectioneaza pachetele sau eu stiu ce rahat de IPv6 foloseste dispozitivul X… Totul este simplu si intuitiv, ca sa se priceapa si oierul Ghita.
N-o sa mai scrii texte in word, ci direct in cloud pe un editor de text online – eventual o varianta word online, care e fix acelasi lucru – si o sa publici de acolo…
Telefoanele „inteligente” sunt utile, dar au o mica problema… umplu in cristosul ma-sii ecranul de amprente. N-am inteles niciodata de ce asta e o smecherie…
esti cam proasta. sari la concluzi la fel cum sare ma-ta-n pula, si n-ai inteles articolul la fel cum nu intelegi de ce esti proasta
concluzii *, smart guy.
Uite un om care înțelege despre ce e vorba.
De doi ani de zile nu mai am pc, asta pentru că am scăpat laptopul în veceu uitându-mă la Master Chef.
În momentul ăla aveam 1000lei disponibili pentru un pc și am zis decât să-mi iau un jaf de laptop mai bine-mi iau un Nexus 7.
Ei bine de 2 ani de zile am pe post de pc o tabletă și un samsung s4.
Folosesc Google Drive zilnic pentru facultate, nici măcar nu mai scriu mormane de foi când ajung acasă, deschid Docs, scriu ce am de scris acolo și apoi, când nu sunt acasă, mă uit de pe telefon la notițele pe care le-am făcut.
Singurul lucru util la toate device-urile astea e Cloud-ul. Atât. Ăia de își pierd existența jucând-se Candy Crush nici nu merită băgați în seamă.
Fac cu telefonu’ poze la slide-urile de la curs, ajung acasă și sunt deja sincronizate pe tabletă.
Cu Google Drive poți să și pseudo-scanezi un document.
Cu un cablu OTG conectez o tastatură la tabletă și scriu ca la pc.
Nici nu mai vorbesc de utilitatea lui Google Maps sau Google Calendar sau a NFC-ului.
Ăia de nu văd utilitatea unui smartphone sau a unei tablete, în ziua de azi, sunt ignoranți sau au avut contact numai cu Iphone, care e doar o jucărie scumpă.
Bă, tu te caci într-o groapă în fundul curții, de ți-a încăput laptop-ul acolo, și dai lecții despre aparate pe curent electric?!
da daca nu vrei sa vorbesti de telefoane cum o sa stii sa nu-ti iei un telefon care se fute la prima scapare sau nu-si face update-urile cum trebuie. e ca si cu fingerbox-urile, trebuie sa stii ce sa-ti iei, tinand cont de niste opinii pur practice, care sa nu intre in detalii gen cati gb are sau curbura marginii telefonului x e mult mai convenabila decat cea a lui y
Taman ce voiam sa-ti insir diverse modele cu pro/contra la fiecare cand am recitit cu atentie ultima fraza si am vazut „nu”-ul. M-am linistit. Mai iau o gura de cafea si recitesc tot, sigur mi-au scapat si altele. E clar ca nu-s bun de nimic dimineata.
http://i.imgur.com/VF2QouF.jpg
Eu zic totusi sa mai intrebi in stanga-in dreapta (nu neaparat aici) despre modele, ca altfel patesti ca desteptul @coroner de mai sus care sta saracul stresat toata ziua cu bateria aia, fara sa stie ca acum sunt telefoane smart la care te tine bateria doua zile jum’ate-trei.
Doua zile jumatw-trei ? In stand by sau in continua utilizare ?
Doua zile de utilizare full – apeluri, sincronizare mail la 15 min, web browsing o ora doua pe zi, ascultat muzica pe metrou, watsapp, etc. Luminozitate ecran la 50%. Note 2 vechi de un an jum’ate. ROM stock. Si nu e cel mai bun la baterie. Sunt acum pe piata telefoane care tin si mai mult.
LG G2 – 2 ore apeluri, 3 ore ecran pornit – luminozitate auto, date pornite tot timpul – ma tine ~60 ore.
Nu-ti lua smartfeun.
Sunt lucratura Satanei. Poti fi urmarit prin satelit.
Daca faci numerologia cuvantului „email”, iti iese 666, adica numarul fiarei.
Aplicatia „Calendar Ortodox” nu este validata de Patriarhie, deci e lucratura iudeomasonica.
Pe smartfeun te poti uita la porno, deci prilej de preacurvie si pervertire!
RUSINE PRODUCATORILOR MONDIALI DE SMARTFEUN!!!!
A, si un alt argument sa nu iti iei: dacii nu aveau asa ceva.
=)) GG, mă, GG!
sa iti iei si o priza cu tine
bine, ma, nu tre sa te scuzi pt orice faci
Daca vrei un „smartfeon” incearca sa cauti unu cu autonomia mare la bateria…”succesuri” ca ai mult de cautat.
Cand il vei gasi iti vei da seama ca trebuie sa platesti muuult pentru el.
Dupa o perioada de folosit telefonul o sa-ti dai seama ca nu-ti mai satisface dorintele din acel moment…ca nu e ecranul mare, ca nu mai merge bine, ca „odaia” nu-ti mai face selfie`ul cum trebuie.
Si apoi o sa intrii in febra smartfeonurilor.
vreau si eu tehnologie noua care sa fie unealta mea, nu eu drona ei.
Nu știu dacă urăsc smarfonurile chiar atât de tare ca tine, dar dacă îl vei folosi doar ca pe o unealtă de productivitate a muncii (și atât) îți va economisi o grămadă de timp, care parțial se va traduce și în bani (atenție – economisiți, nu câștigați). Eu mi-am făcut calcule pe fiecare utilitate folosită (vreo 10-15) și a rezultat că va fi totuși o investiție bună. Din punctul ăsta de vedere inclusiv mândria de a nu avea smarfone poate fi un snobism gratuit.
Urăsc smarfonurile pentru că sunt niste laptopuri mult mai proaste și mai scumpe. Poate de fapt n-ai nevoie de smarfone – poate ai nevoie de fapt de un laptop mic și ușor sau doamne-ferește de o tabletă.
Ei, ce va mai agitati! Eu am smartphone de vreun an (nu mega scump si destept, am dat vreo 3 milioane pe el) si mi l-am luat pentru netul mobil (mail, harti,whatsapp) si pentru ca e foarte util pentru a nu ma gandi la inultilitatea existentei (nu m-am impacat cu ideea inca). Mi se pare foarte practic (chiar ne-corporatista fiind) si mi se pare stupid ca cineva sa renege smartphonurile doar ca sa fie retro si cool.
Am folosit gsmarena.com pentru a ma hotari – momentan e la moda (pentru ca e bun si ieftin pentru telefoanele de categoria lui) google nexus 5 (http://www.gsmarena.com/lg_nexus_5-5705.php). Iphone probabil stii deja ca e overrated. Imi plac telefoanele din seria samsung galaxy mini, numai ca mai au unele probleme.
Cand iti iei telefon, sa fii atent la memoria interna,cu cat mai mare cu atat mai bine (chiar daca au si slot pentru card), la varianta de android – sa fie cat mai noua si upgradabila, pentru ca apoi se updateaza aplicatiile si se crashuiesc pe variante vechi (ultima varianta e kitkat 4.4.2 sau ceva de genul) si la autonomie. In rest, despre display, camera si alte caracteristici ramane la latitutidinea ta cata importanta le acorzi. Sper sa iti fie de folos cat de cat ideile astea generale, bafta!
ce proasta esti
faza cu spatiogand e demna de o carte sf cu final tragic. inca ma mai rog sa scrii o carte de genul asta.
am un coleg care a fost fix in situatia ta. nu a avut smarfon pentru ca nu e el cu chestiile astea ciudate, apoi si-a luat si vreo 2 saptamani ne-a terorizat pe toti cu smarfonu lui incercand sa se autoconvinga ca a facut o treaba buna.
jenant.
Ia un smarfon impulamea si taci.
majoritatea oamenilor care locuiesc intr-un oras mare petrec minim 1 ora / zi in mijloace de transport in comun. si oricat ai sta sa te gandesti la nimicuri, tot e mai eficient sa petreci timpul ala rezolvand cacaturi care altminteri ti-ar fi sila sa le rezolvi (mailuri), citind (chestii scurte) sau sa orice alt rahat productiv. smartphone urile folosite nu ca sa joci candy crush si 2069 iti adauga o ora in plus la viata pe zi
poti sa ai smartfon si sa nu faci toate cacaturile alea gen selfie. eu am si ma ajuta foarte mult, imi face viata mai usoara. nu dau check-in, nu dau like, dar ma uit la seriale cat ma plimb cu metroul, citesc presa, mai scriu cate ceva, etc. smartfonu e o unealta, la fel ca si cutitul. depinde de tine cum il folosesti.
Eu am de mai bine de 5 ani Iphone si-l consider extrem de util. Citesc ziarele online cind calatoresc, ma folosesc incontinuu de GoogleMap, de Wikipedia, am streaming la posturile de televiziune oriunde ma aflu, am in permanenta la indemina mersul mijloacelor de transport in comun, am in orice moment acces la orice informatie am nevoie, imi rezolv si o mica parte de munca pe el.
E drept ca nu traiesc in Romania si pentru orice domeniu si interes gasesti App-uri la noi. Pur si implu faptul ca ma aflu in orice oras strain si gasesc in maxim un minut unde e cel mai apropiat bancomat al bancii mele, imi e de folos.
Am un App care scaneaza codul de bare a oricarui produs din magazin si cauta in banca de date magazinul cu pretul cel ami mic pe acel produs, chestie care face ca vinzatorul din acel magazin sa-mi lase produsul la acel minim pret (la noi mai toti folosesc chestia asta).
In unele magazine pot cumpara direct cu Ipho-ul, pot sa-mi cumpar in secunde bilet pe orice mijloc de transport in comun in orice oras saqu catun in tara in care traiesc.
Ipod-ul incorporat in Iphone-ul cu o memorie de 64G face saq pot avea peste 300 de albume de muzica pe telefon la o calitate de auditie foarte misto.
Practic viata aici s-a structurat in asa fel incit un Smartphone e de un imens ajutor in viata de zi cu zi, bineinteles cu conditiile existente aici si anume aplicatii pentru orice te-ai gindi ca ai avea nevoie care iti usureaza enorm viata, si bineinteles acces cu viteza mare la internet nelimitat la un pret simbolic sau foarte mic, ceea ce aici e cazul.
Eu practic nu cunosc pe nimeni aici fara Smartphone in orice grupa de virsta si discutiile despre s aai Smartphone sau nu mi se par comice.
ia-ti nokia 520, e bun si ieftin, face ce face orice alt zmarfon + ca tine si bacteria mult, gen 5 zile pe mine care nu il frec corporatist style. eu am luat unu nou sigilat de la un ghertoi care-l luase la fidelizare cu 3 meleoane. nu mi-a schimbat viata (il am din noiembrie anu’ trecut), mi l-am luat ca mi se forjase sony ericssonu’ si imi place sa mai intru sa citesc un articol pa internet, un blog ceva, cand ma plictisesc la cafea/etc si nu-s acasa. la asta e bun.
a, si e bun si cand ai chef sa dai o laba si ti-e lene sa te deplasezi pana la laptop, dai o laba pe zmarfon si adormi instant, zero efort
deci coaie, ie foarte util smartfonu. sa zicem ca iesti prin oras pe undeva, da? pac scoti smartfonu ai agatat 5 moldovence moarte de foame. talent
radule, grozav articol. Asteptam sa scrii ceva. Acum va prezint un articol gasit prin plimbarile mele internautice; cine ar fi crezut ca exista 3 greseli principale cand faci rugaciuni. Cititi-l cand stati pe wc ca sa treaca timpul mai repede http://www.ianramon.ro/evita-3-greseli-principale-cand-faci-rugaciuni/
lol inca exista oameni care folosesc word si nu vim + latex sau macar libreoffice writer?
marii intelectuali discuta daca sa si ia centauru dumnezeu telefon sau nu, mare durere n pula. ba, noi n avem spitale si pupam putregaiuri ca stefan cel mare. iaca, ma doare pe mine n pula de rationalizarea centaurului; ca el e in continuare filosof, chiar daca si ia si el telefon, ca aia de care se diferentiaza, mandru.
Isus du-te acasa ca esti prea batran si te depasesc tehnologiile astea.
daca vrei sa te tina bateria ceva ma mult i-ati nokia cu windows 8, plus ca nu se blocheaza din orice kkt ca fapdroid si nu costa o gramada de bani pt acelasi kkt ca gayOS.
care zice ca rahaturile cu touchscreen din ziua de azi sunt mai bune ca un pc/laptop, ma-sa-i cea ma proasta.
Ia-ti tableta daca vrei sa-ti verifici emailuri si alte chestii. Ecran mai mare, mai performant etc etc. N-ai nevoie de smartfon
Geaca de chiele ’90 si hanorac pe sub ea .Tu nu meriti smartphone ma, marsh la un Bosh sau Alcatel uantaciizi
http://www.youtube.com/watch?v=ZsFEMwHl3EI&list=UUqpZEUiScoyX0myK6uH4Mwg#t=598
„Nu se poate DOAR CĂCA.”
Pai, NU! Aia care spun ca pot doar sa se cace sunt ori idioti ori mincinosi. Am si avut pe usa budei o placuta de lemn pe care am pirogravat „Biblioteca”
Pe ideea asta, poate îmi deschid și eu un cont de facebook anul ăsta…
credeam ca am ramas singurul fara smartphone. M-am mai linistit. Si totusi 2087? ai mare speranta de viata. Te declar de acum cel mai in varsta viitor om din RO.
E ca si cand spui ca ai preferai prezervative din mate de miel in locul celor existente…!! :) Pt ce nevoi ai si pt o super baterie, ia ti lenovo p780,bateria de 4000 te va tine minim 3 zile