O boală necruțătoare: Deficitul de interes

De când mă știu, sufăr de o boală gravă pe care medicina modernă încă nu a recunoscut-o. E psihologică, pe aceeași ramură cu popularul deficit de atenție, însă mult mai perversă. Se cheamă ”Deficit de interes” și se manifestă printr-o nepăsare constantă față de lucrurile care nu țin de propria persoană.

Să nu înțelegeți greșit. Nu am o problemă cu Universul. Nu îl urăsc. Mi se pare ok. Chiar simpatic uneori. Doar că nu îmi pasă despre el. Nu e un lucru care să mă facă prea curios. Boala s-a manifestat de mic. Mi-au povestit recent părinții mei că mă plimbau cu căruciorul până pe la 4 ani. Nu că aș fi avut ceva. Pur și simplu sufeream de un deficit de interes față de mers. Nu mă făcea curios, atât timp cât existau persoane dispuse să mă împingă.

Cel mai des boala mă lovește în conversații cu alți oameni. Brusc nu mai sunt atent. Și nu că îmi distrage ceva atenția. Pur și simplu sfinte căcat nu poate să îmi pese mai puțin de omul ăla și ce dă din gură și încep să nu îl mai aud, de cât de tare mi se fâlfâie de ce experiențe trăiește el.

Un alt exemplu, acest text ar fi putut fi un filmuleț frumos. Aș fi putut să fac rost de o cameră și să vă povestesc din gură despre drama și suferința mea. Să mi-o citiți în ochi. Nu-s atât de netelegenic încât să nu fi ieșit decent. Doar că am suferit un atac de lipsă de interes și am zis că e mai lejer să scriu.

E o boală care mă urmărește zi de zi. Mă uit la televizor. Război în Siria. Putin zice că are nucleare. Eu trag o bășină. Afară un cerșetor zice nenea nenea îmi mor copii de foame dă-mi și mie zece lei. Clipesc spre el. Un fan aleator pe stradă mă oprește să îmi zică ”hei hei hurr durr mie îmi place cum scrii dar am un punct la care nu sunt de acord. hai să îți explic în detaliu părerea mea”. Trag o bășină și clipesc spre el.

Gagică îmi povestește despre cum s-a despărțit de prietenul ei de lungă durată și i se pare greu să aibă încredere în cineva și mai ales să ajungă iarăși la un grad confortabil de intimitate. Eu o întreb dacă se fute. Tip pe internet spune vezi că ai mâncat multe virgule în text și un douăpuncte chiar în propoziția asta. Da, omule, dar pe de altă parte nu îmi pasă

Aș putea să las frecatul de mentă și să mă apuc de scris serios la florin salam călător prin timp, varvara și daci haiduci vârcolaci, dar e greu când suferi de deficit de interes.

Și știu că nu sunt singurul. Mii, dacă nu biliarde de oameni, chiar dintre voi, suferă de diferite grade de deficit de interes. Așa că am de gând să fac o campanie de ăwarnăs. Dacă suferiți și voi de deficit de interes, vă rog să mă ajutați. E exact ca ice bucket challenge, dar fără să filmezi. Și fără găleată. Pe scurt, tot ce trebuie să faci este, în timpul conversației cu un prieten, să-l întrerupi din ce spune spunându-i: ”scuze, prietene, dar îmi pasă foarte puțin de ce vorbești tu acuma pentru că sufăr de deficit de interes”.

Atât.

Și pentru mine, ca om, nu puteți face multe. Am să mă lupt cu boala toată viața. Puteți însă să aruncați cu bani înspre mine. Uneori mă scot din starea de dezinteres. Aveți butonu’ de aruncat cu banu în dreapta. Am pus și un cont, în caz de vă e lene. Deși pula mea, leneșii chiar sunt oameni de căcat.

***

Comentarii (58)

  • Andrei spune:

    Am incercat sa citesc pana la capat dar sufar de deficit de interes.

    • Mihai spune:

      Aaa… Chestiile din jurul pozelor sunt bucati text!

    • Emrys spune:

      Interesant articol, dar nu-mi pasa de ceea ce nu-ti pasa tie. Nu-mi pasa nici macar ca nu-ti pasa de faptul ca nu-mi pasa de ceea ce nu-ti pasa tie.

  • Emil spune:

    Se numeşte „Attention deficit hyperactivity disorder”, dacă nu ţi-a spus nimeni până acum. Nu te văd bine centaure, peste vreo 10 ani….

    • Radu Post author spune:

      coaie, am zis de la inceput ca nu e deficit de atentie, e deficit de interes, ce pula mea n-ai inteles.

      • Terente 3.0 spune:

        Boss, as arunca cu banu’-n cont la tine, dar sufar de deficit de interes.

        Stiu ca intelegi problema mea, da oricum mi se rupe pu_la daca intelegi tu sau nu

      • Emil spune:

        E exact asta, dar nu eşti tu pregătit să te uiţi în oglindă.
        Chiar nu te văd bine în câţiva ani.

    • inga spune:

      ADHD si tulburari de conduita ca sa fie si mai spicey

  • Red9 spune:

    Daca am suferi toti asa, cine p**a mea ti-ar mai citi blogul? :))) (era o gluma, care oricum nu te interesa! :P)

  • vix spune:

    Eu ii ziceam „autism emotional” la starea asta, dar „deficit de interes” cred ca e mai corect.

  • Mitel spune:

    Te-ai gandit sa mergi pe plaja cand e soare tare de tot si sa omori un tigan?

    • plm spune:

      lel m-am prins, ce citit sunt

  • Bucifal spune:

    Ai grija cand mergi cu bicla sa nu te apuce deficitul de atentie cand vine spre tine o betoniera.Stiu,boala asta se manifesta doar fata de alte persoane….dar cine stie…..

    • Ayy lmao spune:

      RETARDATULE
      NU E DEFICIT DE ATENTIE
      E DEFICIT DE INTERES
      SA TE FUT IN GURA BAI

      • Jane Făe spune:

        PHAHAHAHAHAHAHA!!!

    • Bucifal spune:

      Ala cu fututu in gura,esti prea handy sa ti dai seama ca am facut un fel de gluma.Oricum o fut pe ma-ta in gura pana fac deficit de sloboz

  • Bogdan G spune:

    Prea multă labă, coaie.

  • mircea spune:

    E clar, esti fruustraat!

  • Gabalaba spune:

    Da’ de ce sa-i mai zic ca sufar eu de deficit de interes, cand pot sa fiu direct nesimtita si sa nu-l bag in seama sau sa ma scobesc in nas. Sau sa schimb subiectul. Sau sa nu vorbesc deloc. Am observat ca se opresc ei singuri din mancat cacat. De-aia nici nu am prieteni.

    • manele 2016 spune:

      Vrei sa fii prietena mea anal?

  • FaneManaCalda spune:

    Ba, pula mea, am initiat-o de mult… de-asta tovarasii mi se adreseaza prin semne scurte si la obiect… si, Ba Galatene, sa traiasca Trapa – devoratorul de scrumiere si pranzuri de LVA.

    HAUles BAUles

  • Robo spune:

    vai, Radule, te apreciez foarte mult pentru ca de multe ori lucrurile pe care le scrii tu le simt si eu, insa nu as fi in stare sa le exprim atat de frumos.

    asa as fi scris daca eram pe un blog de pizde. dar totusi uite ca am scris, deci poate chiar sunt pe un blog de pizde.

    dar asa este, si eu simt chestia asta. m-am gandit daca asta vine din egoism si am concluzionat ca nu vine din egoism, ci din egocentrism.

    adica pot fi generos, nu am o problema cu asta, insa de cele mai multe ori sunt prea preocupat de mine insumi sau sunt preocupat sa fac ceea ce-mi place cel mai mult (adica nimic) ca sa ma intereseze sa aflu de stituatii in care as putea sa demonstrez ca de fapt nu sunt egoist.

    si mai e si un pic de comoditate, recunosc.

    sunt congenitale, cred, dar sunt maladii ale sufletului, fara discutie.

  • epokgfodjibn spune:

    Si eu am un deficit de interes fata de butonul de aruncat cu banu’ din dreapta. :P

  • alin spune:

    pf…nasol. nasol e ca e probabil sa te citeasca tot unu` ca tine.
    Iar la final, dupa ce i`ai aratat unde`i butonul de „dat cu bani”…sa traga o basina, sa clipeasca la el.

  • cmpunk spune:

    Pe mine ma intereseaza doar ce au de zis un grup restrans de persoane (5-10). Sunt atent la orice cacat zis cand sunt in preajma sau vorbesc cu mine. In rest nu suport lumea, par toti scriptati si boring, ma simt ca in Slacker de Linklater.

  • Fute Pitici spune:

    mă doare-n pulă de durerea ta de pulă.

    dar poate înțelegi și tu acum de ce belitul ăla care a futut o dungă albă pe fond albastru a încasat o traistă de bani în timp ce tu trebuie să te mulțumești cu niște firfirei: ăla o arde abstract cu splinuiții plin de bani, în timp ce tu o freci liric cu fomiștii de pe net.
    ideea ta e bună, dar contextul în care o bagi suge.

    https://www.youtube.com/watch?v=E97kfGQ6IFI

  • geox spune:

    Ba, sa-mi sugi….sau lasa.

  • Cipix spune:

    Pentru donatii mai bine pune si tu o adresa de bitcoin

    • shotaie spune:

      sta pulea sa faca tranzactii cu bitcoin, mars ma

      • Stere spune:

        da’ ce-are ma bitcoinu’? ala nu e ban?

    • 5grame spune:

      Sa ia si radu ceva bun de pe darknet.

  • Alex spune:

    Ma dute-n pula mea d’aci cu depresiile tale.
    Scrie ceva comic, ca de aia intru aici. Dupa mai vorbim de bani.

  • DR X spune:

    ..inainte de 90 cand te apuca cu din astea te trimitea la strans porumb si-ti trecea ,si uite asa romania era plina de oameni cu interese .

  • Cristian Viorel spune:

    Duuuuuude, nu-mi pasa nici de banii tai, nici de butonu’ tau, si nici de boala ta.

  • Angelinu' Joliu spune:

    eu sufar de versiunea populara a bolii: durerea in pula, sau, dupa cum este numita in anumite regiuni, ruperea de pula.

  • adrianqwe spune:

    Ridic capacul de la beci si in timp ce ma pis pe butoiu de varza murata a lu matamare, ea ma priveste speriata din usa sopronului si isi spune in gand ;” ce bine ar fi fost sa nu fie asa”.
    Ma doare in pula de lipsa ta de interes. Prietena ta poate sa suga pula la toata hoarda de flacai ce stau pe ulita si consuma bucegi la 3 litri si tot nepasator o sa raman..
    Daca mai vi cu cacat invelit in staniol.data viitoare iti rup picioarele de la glezne
    stiu, n-am scris corect

    • CarmenC. spune:

      ai fost mai amuzant decat Centauru’ :)))

  • Fata cu cadelnita spune:

    Oamenii talentati ie autristi. Artristi.

    Iloveyou!

  • Gica Contra spune:

    ”scuze, prietene, dar îmi pasă foarte puțin de ce vorbești tu acuma pentru că sufăr de deficit de interes”

  • DR X spune:

    interesant cum la articolul asta de cacat (nu fa pe nizaniu’) pana la urma ai adunat o gama larga de reactii ..de la idioti ca adrianqwe asta de mai sus care ii place sa fie futut in cur dar cu orgasm de fiecare data ( nu-i place cand nu l satisfaci total si vrea mai mult ) ….pana la cetateni de onoare care iti ofera chiar ajutorul medical .

  • Dragos spune:

    Narcisist mizantrop care esti tu…:) nu-i nimic, cresti tu mare si te maturizezi. O sa fii un bunic blajin si intelegator.
    „Biliarde” =))

  • Pulamea spune:

    Ma doaren pula. A mai fost poanta? Ma doaren pula.

  • Bogdan spune:

    „O fi probabil de la iarba care o fumezi…”

    • manele 2016 spune:

      O fi de la coliva lu’ ma-ta

    • Radu Post author spune:

      inseamna ca m-am nascut fumat

  • Bucifal spune:

    Ma bucur ca „deficitul de interes’ sa manifestat si in cazul „Nimic nou”,am scapat de tipul ala agasant care se chinuia sa fie amuzant.Dadea din maini ca un cimpanzeu posedat…..slava mielului

  • plmplmplm spune:

    Dacă ai scrie așa texte săptămânal, ți-ar fute lumea butonul ăla de donat. E printre cele mai bune scrise de tine. Trăiască durerea-n pulă.

  • Lorena spune:

    Ce melodie noua misto ai scos: http://www.youtube.com/watch?v=NUsoVlDFqZg
    Placeeeee, ba, bravo!
    Decat sa suferi de boli obscure in Romania si sa ceri bani pa net pt tratament mai bine il contactezi pe Enrique si ii propui sa lucrezi pe post de sosie in videoclipuri, concerte, intalniri cu fanele, petreceri. Si pe mine ma iei de nevasta-manager si joc eu rolul lu’Halep. Sa-mi zici cum merg negocierile si dupa aia stabilim unde facem luna de miere [io zic ca se merita in Caraibe sau la Polul Sud]. Io tre sa te invat?! Giza, inadaptati la viata sunteti voi scriitorii…

  • r3w1nnnd spune:

    Deficitul de interes este când lumea si pământul. Cunoscut si sub numele de miserupism, este documentat științific sub doua forme, acut si cronic.
    Si atât.

  • Ilie Pandemie spune:

    Ai atat deficit de interes ca nu mai esti funny. Ar trebui sa te intereseze mai mult, ca din asta iti castigi existenta.

  • Andrei spune:

    Pot lua pensie de handicapat pentru asa ceva daca depun actele ?

  • iFold spune:

    E un cuvant pentru oamenii care sufera de „deficit de interes”. Ii zice „pierzatori”
    Stii care e diferenta dintre castigatori is pierzatori?
    Pierzatorii se cred castigatori dar au deficit de interes. E usor sa zici „as putea sa… dar…”
    Serios??? Ai putea??? Mai corect ar fi „Nu pot sa… pentru ca…” Dar e bine in lumea lui „as putea daca as vrea, dar” Cum era aia cu „autosuficienţa”?
    Castigatorii fac. Pierzatorii ar putea face…

    Si te miri de ce nu te invita lumea la petreceri pe yacht. Ca esti un looser, si nimeni nu vrea un looser la petrecerea lor.

    • Radu Post author spune:

      pari un ratat care a citit 3 carti motivationale si are impresia ca o sa-si schimbe viata. e ok, in 3 zile o sa-ti dai seama ca esti ratat.

      se scrie loser apropo, looser inseamna mai labartat. asa cum e anusul tau.

  • Gogu spune:

    E o forma usoara de sociopatie. Nu esti singurul.

  • Ralu spune:

    Scrii fain si cu cap, e amuzant sa vezi cum ii combati pe cei care isi dau cu parerea, ei fiind inafara subiectului, dar e si enervat ca ai atitudinea asta de neinteresat, cand ti se argumenteaza ca o mai dai cu bata-n balta. Postarea asta e un fel de scuza pt. miserupismul tau.

  • Ioncuvaca spune:

    Pot sa te traduc in engleza? (LOL joke)

Adaugă un comentariu