Mariana avea foarte multe coșuri pe fund. S-a dus și la dermatolog, dar ăla i-a zis ce știa deja: are pielea sensibilă și ar trebui să stea mai puțin pe scaun. Dar nu putea să stea mai puțin pe scaun pentru că, socotind ajunsul cu jumătate de oră mai devreme, plecatul cu o oră mai târziu și pauza de masă care era doar pe hârtie, Mariana stătea peste 10 ore pe zi cu fundul pe scaun. Și coșurile se măreau, se iritau, se înmulțeau.
Ar fi vrut să îi fi explicat cineva, în tinerețe, riscurile muncii de birou. Cât de nesănătos e să stai cu curul lipit de scaun jumătate din viață, mai ales dacă ai pielea fină și sensibilă. Probabil, dacă ar fi avut o slujbă care să implice mers, sau măcar stat în picioare, Mariana ar fi avut, cu pielea ei sensibilă, cel mai fin și mușcabil cur din istoria cururilor. Dar nu era. Era plin de coșuri dureroase. Riscurile meseriei de expert marketing.
Dar în fiecare seară, Mariana ajungea acasă, își spăla fundul cu ceai de mușețel, spărgea coșurile care meritau sparte, le dădea cu o cremă antibiotică se așeza în pat, pe burtă, cu fundul gol spre bec și se uita pe laptopul de serviciu la negri cum se bat.
Mariana făcuse o descoperire fascinantă acum câteva luni: world star hip hop, un fel de youtube pentru negri săraci, unde negrii săraci pun filmulețe cum cântă rap, filmate cu telefonul. Dar nu astea o interesau, ci celelate, ascunse printre ele. Negri care filmează bătăi de cartier cu telefonul. Era plin youtube-ul de compilații de bătăi luate de pe world star hip hop, dacă știai unde să găsești. Și în fiecare săptămână mai apăreau filmulețe noi. Măcar jumătate de oră de material. Pentru că devenise un fenomen. O dată ce negrii au văzut cât de distractive sunt, de câte ori doi săraci se băteau, al treilea scotea telefonul și filma, țipând „world star, world star!”, bucuros că filmulețul lui o să fie văzut de mii de oameni. Și când se uita la negri cum se bat, Mariana uita și de coșuri, și de scaun și de toate alegerile proaste din viață și se simțea om.
Octav înghițea mult căcat zilnic de la șeful lui. Nu mai mult căcat decât ceilalți colegi și cu siguranță nu mai mult căcat decât înghițea șeful la rândul lui de la superiori. Înțelegea circuitul căcatului în natură și de-aia nu o lua personal, și nici nu îl ura pe șef. Ăsta era cercul vieții și al căcatului. În schimb, Octav era un tip cu o toleranță scăzută la căcat. Cum mai sunt unii oameni. Simțea cum se adună în el. Oră cu oră. Zi cu zi. Ca un balon care mai are puțin și pocnește.
Dar când ajungea acasă, Octav se uita pe youtube la negri cum se bat și simțea supapa aia a balonului cum se deschide, și presiunea de la căcat scade. Se gândise mult dacă e rasist sau nu să se uite la negri cum se bat ca la zoo. Ca la animale simple. Însă se hotărăse că nu e deloc rasist, cu toate că îi considera niște jivine. Pentru că nu considera toată specia neagră jivine. Era sigur că există și negri deștepți. Doar ăia la care se uita el erau animale. Pe deasupra, cam 15% dintre filmulețe conțineau albi. Pe care îi considera la fel de animale ca și negrii. Deci nu era nimic rasist în gestul lui de a se uita la negri cum își dau omor.
Visul cel mai mare a lui Octav era să filmeze doi oameni cum se bat și să țipe „world star! world star!”. Când avea timp mergea noaptea prin cartiere dubioase, cu mâna pe telefon. Prin jurul bodegilor iefinte. Dar momentan nu prinsese nimic. Avea însă speranță.
Mircea lucra la customer support pe un site de vânzări. Primea zilnic telefoane de la oameni care aveau aceleași probleme de idioți: nu știau cum să introducă un card, ce e ăla email și cum să-ți faci un cont apăsând pe butonul de „fă-ți cont”. Era foarte politicos și îi ura profund pe toți. Își imaginea cum îi calcă în picioare și râde și urlă și se bucură și dansează pe cadavrul lor care se pisează încet sub bocanci.
Însă Mircea era un paradox. Cu toate că visa violent cu ochii deschiși, îi era teribil de frică de bătaie. Nu de dat, ci ce posibilitatea că ăla dă înapoi. De-aia nu dăduse un pumn în viața lui. Dar își imagina cum se simte și se gândea la asta constant. Scrâșnea din dinți și încorda din pumn la fiecare telefon, cu ochii închiși, văzând în minte, cu lux de amănunte, cum năruie mandibule și face proști să-și înghită dinții.
Dar de când Mircea descoperise pe youtube negrii cum se bat, era mai liniștit și mai relaxat la locul de muncă. Era altceva. Nu MMA și alte prostii la care se uitau fraieri, cu bătăuși profesioniști într-un cadru sigur și competitiv. Se simțea real. Cu frică, cu intimidări, cu pumni dați din spate și oameni care dau ochii peste cap în timp ce li se resetează creierul de la impactul cu cimentul. Era real. Era autentic. Era bătaie pe bune între oameni care se urăsc. Care au ceva de demonstrat. Pasiune, nu sport.
În capul lui Mircea, negrii care se bat erau mai mult decât niște animale umanoide care-și lasă la vedere latura primară. Erau arhetipuri. Negrii solizi sau grași erau toți Tyrone. Ăia slăbănogi, Jamal. Negresele erau toate Shaniqua, pentru că, indiferent de gabarit, erau la fel de guralive. Ocazionalul alb era Billy dacă era american, sau Ivan dacă era din Europa de Est. Mexicanii erau, în funcție de lungimea părului, ori Pedro ori Ramon. Cel mai tare îi plăcea să vadă un Tyrone cum dă cu un Jamal de pământ. Dar nici doi Ivani beți nu erau de lepădat.
George era sigur că e mort. Nu ținea minte când murise. Nu fusese ceva brusc. Doar într-o zi și-a dat seama că așa e. Ar fi vrut să moară în accidentul ăla, o dată cu fetița lui, dar nu avusese norocul. Chiar și un an mai târziu, când nevastă-sa îl părăsise, sătulă să-l mai privească în ochi și să nu vadă nimic acolo, nu era încă mort. Simțea că momentul a fost ceva după, când a început să nu-i mai pese de amândouă. Când a ales să uite și să nu se mai gândească la nimic care s-a întâmplat sau o să se întâmple la o distanță mai mare de trei zile. Nu faptul că nu mai avea scop în viață îl omorâse, ci faptul că era împăcat să nu mai aibă niciodată un scop. Nu era nefericit, dar asta era tot ce era. Ne nefericit. Și mort. Chiar și câinii simțeau asta. Toți lătrau la el. Și el lătra înapoi.
Dar când se uita pe youtube la negri cum se bat, George parcă simțea ceva. O scârbă față de niște animale simple, nesemnificative și cu probleme mici, care-și apără atât de agresiv statutul de ființe irelevante. Parcă cu cât e mai jos pe scara socială și are mai puțin un om, cu atât mai umflat e orgoliul în el și dorința de a-și apăra statutul social. Și George se uita la negri cum se bat și zâmbea. Și întunericul din el zâmbea la rândul lui.
Comentarii (29)
WORLD STAR!!
Deci daca ma uit la reddit/watchpeopledie sunt cu un nivel mai jos ?
Esti cu siguranta la un nivel mai jos pentru ca locuiesti intr-o pivnita.
Te iubesc, Radu!
Radu incearca : runthegauntlet.org ! Majoritatea probabil le-ai vazut , dar is unele rele .
Ultima. Fuck. That’s me.
mareana aia:)))))) fuckin hell man:)))))
Uuuu serialul meu preferat cu maimute .Merci dude chiar nu aveam chef sa le caut azi pe tub .
Știi Bumfights?
As aduna toate ciorile astea sa torn fosfor pe ele,sa arda 1001 de nopti
Tras de par nitel George ala, dar poetic si subtil.
cele mai penale sunt bataile intre galerii la meciurile englezilor…
Acum că mi-am clătit ochii cu articularea corectă al pluralului substantivului „negru” – Faith in humanity restored!
Huh? si care ar fi cea incorecta care, deduc, ar fi des folosita?
De ce albii vorbesc intre ei cu nigga?
Pai daca tot le place sa se uite la batai cu primate, hai sa le mai dam:
https://www.youtube.com/watch?v=H_YOhS1LEdI
Fuck, cum poți sa scrii așa de bine, ten gura.
Respect
unde esti?
ţup,ţup,am sosit.
Chickkkkk fight, chick on chick on chick on chick :))))). Ce-i da, ii da de-i sar paduchii!
Off topic – Centaure, mi-ai răsturnat sistemele de referință cu josul în sus cu articolul tău de pe Vice, ăla cu Body & Soul. Doar ce îmi pusesem şi io pe telefon pe post de rington „Ne-au topit căldurile” (mă amuză reacția celor din jur când începe să sune). Acu’, l-am înlocuit cu „Banana” al lu Valahia. Barem scrie şi despre ăştia un articol…..
parca par mai bune articolele bune cand sunt asa rare
e valabil pentru toate cacaturile care „circula” pe net.
Toate ca toate, dar atatea batai pe internet la un loc nu am vazut cate am vazut acuma in clipurile astea :))
Radule, mai traiesti man?
ultima parte e buna, foarte buna
La Multi Ani, Alteta Voastra Regala.Va doresc sntataae si putere de munca, alaturi de Principesa Mostenitoare si intreaga Familie Regala. Spre reconstructia statala pe care o astept de mult, de circa 30 de ani.M-am nascut pe vremea Majestatii Sale Regelui Mihai si sper sa apuc revenirea la normal a Romaniei, sub inteleapta conducere a Majestatii Sale.Cu loialitate,Constantin-Valeriu Trifan
Alteţă,Vă doresc din toată inima să aveţi parte de dogsratea lui Dumnezeu, de sănătate, putere şi reuşită, een nobila misiune de a reconstrui Rome2nia, eempreună cu eentreaga Familie Regală, cu toţi cei care vă sunt şi vă vor fi mereu, alături. LA MULŢI ANI!Cu preţuire, Romulus Dan Busnea