Povestea asta e scrisă de mine și n-am plagiat nici un cuvânt de nicăieri.
Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră.
Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi lua gura: „Aulio! copilașul meu, copilașul meu!”
Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână și furca din brâu cât colo și, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:
— Ce ai, draga mamei, ce-ți este?!
— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când și cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
— Îl văd. Și?
— De s-a sui un sirian, are să-l trântească drept în capul copilului și să mi-l omoare!
— Vai de mine și de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârșit mititelului zilele!
Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn și cu mânile încleștate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca niște smintite, de clocotea casa. Pe când se sluțeau ele, cum vă spun, numai iaca și tatăl copilului intră pe ușă, flămând și năcăjit ca vai de el.
— Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor?
Atunci ele, viindu-și puțin în sine, începură a-și șterge lacrămile și a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată. Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare:
— Bre! mulți proști am văzut eu în viața mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă… duc în lumea toată! Și de-oiu găsi mai proști decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba.
Și s-a dus și s-a întors repede. Că erau peste tot.
Comentarii (31)
Primu.
hahaha, ce proaste ai in povestea ta. ca e simplu, nu lasi pakistanezul pe soba, ori muti copilul. da unde pula mea sa muti copilu, ca parca nu-ti vine, ca afara-i frig si de-aia au facut foc in soba. mortii ma-sii, parerea mea e ca copilul are ghinion.
daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa creanga a anticipat… daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa bravo lui. trebuia sa se apuce de futurologie…………… daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa. plm, povestea se aplica asa peste tot.
Marș în pula mea de moldovean. Du-te în africa cu maimutele tale islamiste
ai inteles fix o pula.
Ce-ar hali mata niste pula de african…
subtil. elegant, frumos, cat de cat.
haha, cica n-ai plagiat, asta-i din „Prostia Omeneasca” de Slavici, se vede dupa cuvintele folosite ca-i scrisa da un oltean nu de vreun moldovean!
Oh thw irony….Slavici…haha. ia vezi la creanga
e de Ion Creanga ba mamelut prost!
Can’t tell if trolling…
Necazul e prin sat deja cativa imbroboditi au apucat sa omoare alti copchii. Ba prin bordeiul lu’ unu, Charlie si nu mai stiu cum, ba prin bordeiul lu’ Gica Belgianu’ … pe undeva frica femeilor e de inteles. Ca s-a mai intamplat.
Te gandeai la Creanga, sau la tine Creanga,Slavici,Sadoveanu e tot una.
Pai daca citea comentariile astea nici nu mai pleca de acasa
Pfoai, că hâtru mai ești! M-ai făcut să râd :)))) Faptul că sirianul ar putea dărâma pietroiul e o improbabilitate, dar nu o imposibilitate, cum spune cineva mai sus. Pe de altă parte, ar putea să dea chiar ta-su cu el în capul pruncului când vine nervos de la crâșmă, că s-a mai întâmplat. Da-n snoava lui Creangă, drobul ar fi ceva cam ca sabia lui Damocles care atârnă deasupra capului oricui. Dacă ai chef, Radu, să-mi răspunzi, tu cum ai așeza „drobul” sub capul „copilului”?
Glumesc! N-ai cum… Primejdia poate veni de oriunde :)
La fel ca și o pulă. Poate veni de oriunde și atârnă deasupra pizdei tale ca pula lui Terente, pisicuță mică filozoafă !
Ahhh, ce te-aș zmotoci, așa….puțin !
:)
:)))))) Aș râde și mai tare dacă parafraza ta n-ar fi fomulată în termeni atât de vulgari :)
Ce anume este vulgar în panaramafraza mea, pisicuță mică și filozoafă ?
Până la urmă, cel mai prost dintre toți mi se pare „omul” din povestea ta. Femeile, cu inteligența sufletului, înțeleg ele că „viața e suferință și moarte” și de-aia bocesc amândouă, „ca niște smintite”. Pe când omul ar fi putut să dea jos frumușel drobul de sare, „să aibă grijă de locul ăla, pentru binele copilului său”, să le calmeze pe femei, că ele sunt mai anxioase prin natura lor, nu să plece „în lumea toată”, lăsându-le de izbeliște.
Că doar de-aia e bărbat.
Asa, mai zi cum e cu „inteligenta emotionala” a femeilor, pe care n-o au deloc barbatii. Hai, nu te sfii, mai zi-le la baieti fix ce vor sa asculte, cum sunt femeile simtitoare si pline de „inteligenta sufleteasca” si barbatii badarani, chiar daca stiu sa rezolve ecuatii si sa schimbe prizele in casa. Ti-ai gasit aici locul potrivit.
Esti plina de „inteligenta sufletului”, tu!
Tu cu „inteligenta ta emotionala” ai intuit perfect pe cei din jurul tau.
Bravo! Chiar, cat EQ ai?
Daʼ de ce te-nfurii așa! :)
Am pretins eu c-aș avea cine știe ce inteligență emoțională? Am zis eu că toate femeile au inteligență emoțională și toți bărbații sunt bădărani? Detest generalizările de orice fel. Chiar și bărbații care populează acest „loc” sunt diferiți. Tind să cred însă că mulți dintre ei suferă de o oarecare nesiguranță de sine, pentru că se exprimă sub pavăza nickname-urilor ăstora aiurite. Nici n-ar trebui să te iau în seamă, „guru”-le! Daʼ uite că te iau, pentru că sunt eu de treabă. Știu foarte bine că sub comportamentele ăstea forțoase, agresive, „de-ncordă-mușchiuʼ” stau de fiecare dată muuultă vulnerabilitate, complexe, suferință…
Și ți-aș fi recunoscătoare dacă mi-ai explica ce înseamnă „loc potrivit”. Eu sunt cam lipsită de prejudecăți și mă simt „la locul meu” pretutindeni :)
esti ne-vorbita rau, fata! si probabil si ne-…, ce vrei tu, ca am inteles ca nu-ti plac vulgaritatile.
Ai vrea sa-ti spun numele meu si sa nu ma mai ascund dupa un nickname?
La un pahar de whisky, o cafea ceva?
Muie!
Ce-mi place cand apar mandrutzistii sa se isterizeze, fute-le-am mortii de cre(s)tini.
In alta ordine de idei, e „dar NICI soacră-sa”.
All in all, 9/10. Will share.
:)
Am impresia ca te pregatesti sa-ti dai un doctorat ceva…
Centaurul Radu nu o să plagieze nimic, sigur-sigur !, după cum a menționat din primul paragraf.
Asta, sirianul zic, e ăla care se joaca toată ziua cu sfoara cu smotocei pana crapă?
SANTETI PROSTI. DE PE AICI SE PARE CA SUNT SINGURU CARE A VIZITAT VREODATA LATAKIA. SIRIA E MISTO BA. BATEA POLITIA SECRETA A LU ALASAD LA TUCIURII DIZIDENTI CA LA FASOLE. IN REST CURATENIE, DISCIPLINA, PAPICA BUNICICA, JOBURI , EDUCATIE LA TOATA LUMEA, RELIGIE PULA SAU DOAR FIECARE ACASA…CAM CA LA NOI PE VREMEA LU CEASCA DOAR CA E MAI CALD. DE UNDE SI PROVERBUL CA ERA MAI BINE INAINTE.
…plagiatul e la mishto ,caci de fapt singura expresie neplagiata este…s-a intors repede caci erau peste tot…noroc ca am scris eu „Prostia omeneasca„ ca altfel nu-mi dadeam seama!