Singurul curs de life coaching/ dezvoltare personală/tehnici de afaceri/ seducție de care ai nevoie (complet GRATIS)

S-a umplut țara de oameni cu dinții albi și zâmbetul larg care te invită la adunările lor gratis, în care promit că îți vor arăta secretele fabuloase ale existenței și te vor învăța să ai o viață de succes, o afacere prosperă și succes devastator la sexul opus. Complet gratis! (prima prezentare e gratis, în rest te poți înscrie la un curs de doar 799 de lei și poți cumpăra cartea, cu CD, la doar 499 de lei) Dar îți vor schimba viața complet în bine! Trebuie doar să vrei! Nu poți rata ocazia! Informația care te va transforma într-un om de succes e la îndemână! (în limita portofelului)

 

453252

 

De ce să dai banii ăia pe 3 ani de facultate de psihologie, când te învață ăștia în 5 ore tot ce trebuie să știi despre cum funcționează psihicul uman? Ăștia sunt doar un exemplu aleator. Sunt literalmente mii de scamatori de-ăștia care predau coaching/dezvoltare personală/tehnici de afaceri/seducție. Sună bine, nu? Ba chiar sunt unii care sunt atât de buni încât nu numai că te vor învăța lucruri de neprețuit, ci te vor transforma într-un expert care deja poate să țină cursurile lui și să îi învețe pe alții. Te fac ăștia profesor, băi! N-ai cum să ratezi ocazia! Îți repară ăștia viața în așa hal încât îți vor da superputerea să repari viețile altora. Cu informația lor de neprețuit!

Și ajungi față în față cu informația. Și dacă te duce capul, observi un tipar. Sintagme care par a spune lucruri dar nu spun nimic.  Un discurs bazat pe o serie de truisme și generalități despre domeniu pe care deja le știe toată lumea, fraze motivaționale și, adeseori bonus, combinate cu ceva idei care sună frumos, dar nu au nici o bază în realitate. Dar nu te duce capul, că dacă te ducea, nu te duceai să asculți un șarlatan cum îți spune că îți va schimba viața.

coaching

În afară de mine cu acest curs. Care realmente îți va schimba viața. Te va transforma într-o bestie de PUA Coach CEO gata să spargă toate topurile succesului! Și, pe deasupra, îți va și explica cum funcționează toată treaba asta cu coaching/tehnici de afaceri/seducție, în așa hal încât să poți învăța pe alții!

Întâi, ideile fără bază în realitate, că ăstea-s cele mai drăguțe forme de a vrăji oamenii naivi.

Ca aceste păsărici care promovează o chestie numită „theta healing”. Bazată pe ideea complet absurdă că subconștientul e un fel de sistem de operare în care poți băga progrămele de fundal, care-ți optimizează viața. Ar fi drăguț să fie așa, nu zic nu. Dar subconștientul nu e ce cred ei și nu funcționează așa. Probabil ar fi știut asta dacă s-ar fi dus 3 ani la psihologie în loc să se ducă 5 ore la un șarlatan similar lor.

Sau acești maeștri în agățat care promovează NLP-ul, o chestie bazată pe ideea complet greșită că mesajele subliminale pe care le transmiți cu gestică, mimică și cuvinte cheie, nu numai că sunt percepute de partenerul de discuție, dar pot fi folosite pentru a-l manipula. Iarăși, ar fi drăguț să fie așa, dar omul nu funcționează așa. Nu există progrămele în oamenii din jur care așteaptă imputul tău subliminal pentru a se activa.

nlp

Oamenii ignoranți pun botul la genul ăsta de chestii pentru că e în natura prostului să creadă că tainele universului sunt la nivelul lui de înțelegere. Nimic nu îl depășește. Iar explicațiile pseudoștiințifice și para-bun-simț conțin raționamente simple, pe care le poate înțelege orice ignorant. Durează 5 ore, nu 3 ani, ca o facultate. Super simplu! Complet ireale, dar extrem de ușor de înțeles. Nu am să vă ofer așa ceva. Pentru că vă respect și vă stimez. Sunteți oameni deștepți. În cursul meu suprem despre viață, muncă și agățat chiar sărim peste bullshit. Așa că ajungem la

Motivaționale

Iar când nu conțin vrăjeală bazată pe logică de basm, te inundă cu motivaționale, apelând la ideea complet greșită că poți reuși orice, dacă ești destul de motivat și ai încredere în tine. O chestie în care mulți oameni cred, că au văzut-o la televizor dar care, din păcate, funcționează doar în filmele cu adolecenți. Da. Dacă ești un tocilar dintr-un film american care arată foarte bine dar nu știe asta, tot ce ai nevoie pentru a cuceri gagica cea mai tare din liceu e motivație și încredere! Dar în viața reală nu e chiar așa. Motivația te poate ajuta să muncești mai mult pentru a fi bun la ceva, dar nu va înlocui niciodată munca propriu zisă. Nu o să fii mai bun doar pentru că ești motivat. La fel și încrederea de sine. N-o să fii tu mai bengos doar pentru că te crezi mai bengos. Încrederea de sine vine de la cât și cum îți estimezi tu capacitățile în a face ceva și, obiectiv, majoritatea oamenilor se cred mai buni decât sunt la ce fac, nu mai slabi. Nu au nevoie de mai multă încredere în sine, ci de mai puțină.

cea-mai-mare-victorie-nu-este-sa-nu-cazi-niciodata

Vedeți voi, chestiile astea două, motivația și încrederea de sine sunt două mecanisme pe care evoluția le-a calibrat cu un scop. Supramotivarea poate duce la evaluarea greșită a importanței lucrului pe care îl vrei și la stres. Iar încrederea în sine exagerată te poate duce la șoc atunci când pierzi (pentru că nu te așteptai să pierzi la cât de bun ești) și negarea lecțiilor înfrângerii (sunt prea bun, nu e de la mine, am luat bătaie pentru că sistemul e defect). Sună bine să zici „NU TE LĂSA NICIODATĂ BĂTUT”. Dar sincer „UNEORI E MAI BINE SĂ TE LAȘI BĂTUT ȘI SĂ TE CONCENTREZI PE ALTCEVA, POATE ÎȚI IESE MAI BINE” e mult mai realist.

Sigur, stimate, nu strică să fii puțin mai motivat și să ai mai multă încredere de sine. Dar ăstea sunt ca spălatul pe dinți. Dacă nu prea te speli pe dinți, ar cam fi util să o faci. Dar dacă o faci deja ca un om normal, nu te ajută cu nimic să exagerezi cu asta. Dacă te speli pe dinți de trei ori mai des decât mine nu o să îi ai de trei ori mai curați. Parol.

Așa că nu o să te vrăjesc nici cu motivaționale, prietene. Pentru că te stimez și te respect. Trecem direct la miezul oricărei șărlătănii de genul. Direct la lecțiile alea esențiale care îți vor schimba viața:

Truismele!

Ești gata? Aici e locul în care vei afla ce am promis de la început. Tot ce ai nevoie să știi despre succesul în muncă, viață și sex. În doar câteva fraze scurte. Să le luăm pe rând:

SUCCES în viață!

Încearcă să duci o viață echilibrată!

Mânâncă sănătos și fă mișcare!

Renunță la vicii!

Stabilește-ți niște obiective și niște așteptări de la viață!

Fă diferența dintre lucrurile pe care le vrei și lucrurile de care ai nevoie!

Încearcă să îți dai seama de ce vrei lucrurile pe care le vrei!

Permite-ți hobby-uri și activități plăcute!

Uită-te în oglindă dimineața și întreabă-te „cu ce pot îmbunătăți această mașină de învins astăzi?”!

Nu lăsa pe mâine ce poți face azi!

Fii mai organizat!

Renunță la ideea că ți se cuvin lucruri! Nimănui nu i se cuvine nimic!

Ok, gata. Lux. Next.

SUCCES in afaceri!

Învață de la oamenii cu mai multă experiență decât tine în domeniu de aproape, nu generalități! Dacă vinzi pantofi, caută să înveți de la un vânzător de pantofi de succes, nu de la un vânzător de succes!

Studiază-ți competitorii și încearcă să înțelegi ce greșesc și ce fac mai bine decât tine!

Stabilește-ți obiective profesionale clare și gandește-te de ce ai nevoie ca să le atingi!

Fii punctual și învață să te înțelegi cu colegii de muncă și să le câștigi respectul!

Nu asculta sfaturi de afaceri de la un băiat a cărui singură afacere e vândutul de sfaturi de afaceri!

Menajează-ți mai bine timpul! E cea mai importantă resursă pe care o ai!

Renunță la ideea că ți se cuvin lucruri! Nimănui nu i se cuvine nimic!

Fabulos. Excelent. Mai avem doar una

SUCCES pe plan amoros!

Tratează membrii sexului opus ca pe ființe umane!

Fii îngrijit și spălat!

Dă-ți seama de propria valoare ca partener romantic și stabilește-ți așteptările în funcție de asta!

Nu trata un posibil partener altfel decât ai vrea ca el/ea să te trateze pe tine!

Fii sincer!

Ascultă omul într-o conversație și fii interesat de punctul lui/ei de vedere!

Nu lua refuzurile personal! Dacă o întâlnire nu a ieșit bine, învață din experiență și încearcă în continuare! Până la urmă ceva tot o să iasă!

Nu rămâne fixat pe o persoană! Acceptă refuzul și treci mai departe! Există atât de mulți oameni în lume încât chiar nu are rost să rămâi fixat pe un om care îți place, dacă sentimentul nu e reciproc!

Renunță la ideea că ți se cuvin lucruri! Nimănui nu i se cuvine nimic!

4543253256

Gata.

Ăsta a fost tot cursul. Nu ți-am spus nici basme, nici motivaționale. Ți-am spus doar adevăruri 100% valabile și reale. Sigur, o să spui că sunt truisme și chestii pe care le știai deja.

Normal. La ce te așteptai? Fiecare om e diferit în felul lui și are probleme diferite.

Nu ai cum să spui lucruri despre afaceri la 100 de oameni cu afaceri diferite, care să fie aplicabile la toți, fără să fie truisme și banalități.

Nu ai cum să dai sfaturi de viață la 100 de oameni cu probleme diferite pe care nu-i cunoști, care să fie aplicabile la toți, fără să fie truisme și banalități.

Nu ai cum să le spui la 100 de oameni cu probleme amoroase din diferite motive… ați înțeles ideea.

Așa că tot ce poți să faci e să spui truisme și banalități. Fiecare om are o situație aparte. E absurd să crezi că cineva, oricine, îți poate spune ceva care e și nou, real, funcționează și e valabil și pentru tine, și pentru vecinul Cornel și pentru țața Floarea. Trebuie să fii oarecum tâmpit doar să îți treacă prin cap că e posibil așa ceva.

De-aia genul ăsta de cursuri nu funcționează. Nu au funcționat niciodată și nu o să funcționeze niciodată. Sunt șărlătănii penibile promovate de șomeri charismatici care vând promisiunea unor soluții, unor oameni prea proști să își dea seama că-s duși cu zăhărelul.

Îți pot lăsa în schimb impresia că a funcționat. Îți pot da motivația să VREI să faci o schimbare! Te pot face să te simți, pe moment, bine! Mândru de tine și fericit că ai învățat lucruri esențiale. CHIAR ACUM.

Cum?

E FOARTE SIMPLU!

Tot ce trebuie să faci e să îmi dai bani. Vorbesc foarte serios. Cursul de mai sus e gratis, dar nu funcționează decât dacă îl plătești!

Mega serios. Știu că am reputație de miștocar dar acum ne punem pălăriile serioase și ne ducem în camera serioasă.

Ai o grămadă de butoane de donat pe aici prin jur. Apasă pe ele și dă-mi bani. Doar așa vei avea impresia că acest curs ți-a schimbat viața și a meritat! Doar așa îți poți începe drumul spre noul tu, atât personal cât și profesional.

De ce?

E FOARTE SIMPLU!

enlightenment

Prostul tot timpul are impresia că e deștept. Prostul acceptă greu că își ia țeapă. Cu cât investește mai mult într-o țeapă, cu atât va dori mai tare să se autoconvingă că țeapa funcționează. Pentru că alternativa e să recunoască în sinea lui că e prost, și prostul nu va face niciodată asta. De-aia nu urlă pensionarii că magneții pe care i-au luat de la teleshopping să vindece artrita nu fac nimic. Pentru că dacă ar urla, ar recunoaște că sunt proști. E mai simplu pentru stima lor de sine să se convingă că magneții ăia chiar fac ceva. Și să convingă și pe alții. De-aia o să vezi aici comentarii de-ale proștilor care o să încearcă să ne spună cum la ei CHIAR a funcționat nuștiu ce căcat și CHIAR au simțit o schimbare. Normal. Că au avut de ales între să se simtă țepuiți și să simtă o schimbare. Alegerea e simplă.

Deja am făcut textul ăsta inutil de lung. Ai investit ceva timp în el. În capul tău, dintre cele două opțiuni: „am pierdut timpul pe un căcat de text pentru că sunt prost și nu știu când să mă opresc din citit căcaturi” și „textul ăsta e super important, îmi schimbă viața, altfel nu-l citeam până aici ca prostul”, deja opțiunea a doua arată mai bine, nu?

Așa că dacă CHIAR ACUM îmi vei da bani, vei investi ȘI MAI MULT în ideile de aici și te vei convinge ȘI MAI TARE că aceste idei realmente îți vor schimba viața în bine. Și gândul la noua ta viață plină de succes te va face să te simți bine!

r53w54325325

Exact ca la LOTO. Îți cumperi biletul și pleci zâmbind, gândindu-te la ce-o sa faci cu milioanele. Și te simți bine pe moment. Așa și la cursurile șarlatanilor ca mine. Pleci zâmbind, gândindu-te la viitoarea ta viață de succes. Îți imaginezi cât de bine o să fie și deja simți plăcerea care o să vină.

Asta e toată șărlătănia și funcționează la mulți căcănari de succes.

Asta vând toți șarlatanii.

Un bilet la un film din capul tău, cu un viitor glorios.

Și cu cât dai mai mulți bani pe bilet și cu cât ești mai prost, cu atât filmul este mai fain.

Iar eu tocmai v-am explicat că vă cred inteligenți, stimabilior. Așa că trebuie NEAPARAT sa îmi dați bani CHIAR ACUM, dacă vreți să vi se schimbe viața în bine și să vă inunde un sentiment de viitoare bunăstare.

Toată lumea vinde iluzii. Cumpără de la mine. Sunt cel mai sincer șarlatan pe care o să-l cunoști vreodată!

***

Comentarii (51)

  • Vasile de la Primarie spune:

    S-au mai dus preturile in sus fata de vremurile mele. Sediul nou cred ca suge cam mult. Anyway, tiganii aia din poza nu ar putea sa-l egaleze pe tov. Anitei nici in 10 secole de interdezvoltare personala. Glumele lui comuniste intre 3 telefoane pe la parlamentari pesedisti sunt cu adevarat epocale.

    In plus..daca te duci la facultate..in banii aia ai acces la o cireada de pasarici relativ valabile..din care cel putin 66% sunt acolo doar pt ca n-au idee ce se intampla cu viata lor si vor sa-si descopere inner femeia. La tiganeii aia si la toti sarlatanii..dai de cateva balerine pensionare si obosite de curvasaraie, sau de niste corporatiste ce si-au consumat toate sperantele desarte legate de colegii eligibili… La dracu…mai bine mergi la o intrunire pseudo-religioasa de la vreun MLM care te pune sa vinzi cafea neomologata in timp ce intri in transa mistica impreuna cu inca 50-100 de dobitoci. Garantez ca pe acolo sunt gagici valabile care sunt si ele tot la agatat…

  • nemotivat spune:

    tldr

  • Coix spune:

    eu mi-am gâdilat ego-ul citind acest text și dându-ți dreptate la fiecare literă! noi toți ăștia care am făcut la fel suntem iluminați, la fel de deștepți, la fel de frumoși, la fel de plini de succes! mai jmecheri decât pulimea! haleluia, alătura-te nouă! mensa 2!!!!!

    • Jane Făe spune:

      Hahahaha ce proastă e mă-ta, Coix!

  • ivy spune:

    Eu știu un ,,antrenor” de genii care ține un curs ce poate schimba un sistem, nu doar o persoană, în numai 6 ore, din care 1 ora pauză de cafea, cu doar 700 de lei. :)))

  • Dan C spune:

    Eu am vrut sa-ti dau bani cand ai zis chiar acum, da-s atat de prost ca n-am gasit butonul. Concluzionez ca esti un sarlatan!

  • Phsg spune:

    Ce AS DONA niște BANI!
    Păcat ca nu am…

    • China White spune:

      Nu-i nimic, te așteptăm la primul nostru curs care e gratis și poate până la al 2-lea îți intră și ție alocația pe card, ceva… Acceptăm plata în sistem de rate, dar și în sistem piramidal.

  • Evelina spune:

    Ma asteptam sa zici de Pera novacovici & Andreea Papp & Co.

    • Radu Post author spune:

      crezi ca stiu sarlatanii dupa nume?:

      • Vladescu spune:

        Pai astia-s sarlatani fix cu facultate de psihologie, aparent nu te ajuta asa mult.

        • Radu Post author spune:

          cand esti prost si muist nici o facultate nu te ajuta

          • TOMESCU spune:

            Scuze marite centaur cu facultate dar cred ca se scrie „nicio”

          • Radu Post author spune:

            nu vreau. mi se pare aiurea. nici o 4 life.

    • Jane Făe spune:

      „Helău, aim siuzăn deivid.” PHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHHA

    • sindi_cat spune:

      M-am uitat nitel si deja am gasit idei din Matrix (oamenii ca virus), George Carlin („The planet is fine. The people are fucked”. „The planet can heal itself”)…

    • petronel spune:

      Vocea lui Robert Ionescu e destul de soothing, mai ales pe melodia aia a la Cinematic Orchestra. Am dat click pe alt video tho și aia nu-i vocea lui, deci omul ori are bani cu care l-o plătit pe unu să facă voiceover că el e prea lache ca să vorbească în engleză, ori l-o convins pe unu să o facă gratis. Oricum, impresionant. Siuzăn merită pulă și firez pentru vocea aia

  • chitza spune:

    Slăbuț textu’.

    • frantz spune:

      Sugi pula.
      O am mai tare ca textu.

  • dublu sim spune:

    simt ca un curs din asta e echivalentul a tuturor mesajelor motivationale ale lui tony poptamas prinzand viata

  • aura spune:

    Cat de terifiant de penibili astia care se sparg in termeni pe care ii iau in serios, gen ‘theta healing’ , ‘life coaching’ etc, gen: „Am fost la un curs de life coaching, a fost destul de interesant”. Mi se face mie rusine… e o jena dintr-aia de imi vine sa-mi pun mainile pe fata cand aud.
    Am auzit si eu de Pera Naumovoci ala sau cum naiba il cheama exact. Scroafa puturoasa, satana ordinara, reprezinti esenta rahatului omenesc. Vedea-te-as rupt in cur la supt pula prin canale.

  • Bac-ul spune:

    Pe langa seminare, mai nou au bootcamp-uri, tabere, iti dau un tricou alb cu data si locul evenimentului si o medalie cu tricolor.
    nlpmania.ro
    personalitatealfa.com
    contruimimperii.ro

    Multi mai sunt!

    • aura spune:

      nlpmania.ro, Marius si Simona Simion, amandoi Trainer NLP, Coach WingWave :)) adica doua putori lingatoare de pisat uscat, incapabile sa faca ceva cu viata lor.
      „Abonează-te GRATUIT și primesti cele 6 metode pentru Incredere in sine in format Mp3” :))) ‘te-n ma-ta de somer nesimtit.

  • Vlad spune:

    Complet de acord, stimate centaur, dar doresc sa fac referire la o alta lucrare stiintifica de-a dumitale, si anume „Legatura dintre evolutia Facebook si sexul cu mama ta”
    (https://www.piticigratis.com/2016/01/legatura-dintre-evolutia-facebook-si-sexul-cu-mama-ta/)
    Ai mentionat 6 adevaruri general valabile intr-o lista.
    Gusterii astia care vand sfaturi si vise pur si simplu au inteles si aplicat cu succes punctul 2 din lista ta: „Prostul e o resursă naturală care trebuie manipulată în interesul tău.”

  • plm spune:

    coae scrie articole mai scurte in ton cu vremurile in care traim – prea multa informatie, prea putin timp

    • Bogdan spune:

      o afacere buna ar fi sa vinzi urmatoarea idee:
      „daca n-ai 10 min sa citesti articolul asta mai bine dai 100 de euro si primesti varianta de 30 de secunde, pentru oameni foarte ocupati care n-au timp sa citeasca.”

  • Bac-ul spune:

    Dar totusi, ciupercile astea de ce au aparut? Eo cred ca din cauza ca nu mai e o preocupare sa iti formezi o cultura umanista (deaia fara statistici, numere, si teorii formulate tot pe observarea maselor), sa citesti cate ceva din Tolstoi, Jane Austen, sau autorii canonici sau… Plesu.

  • L.M.D spune:

    Aveam un prieten care a inceput sa se ocupe cu asa ceva. Aveam…

  • eu spune:

    ar trebui sa arunci un ochi si in curtea unor jucatori consacrati in domeniu precum amway.

    • adi spune:

      amway, lyonese, zepter, avon, golden, martorii lui Iehova, delphin, etc

  • pizdonea spune:

    L-ai uitat pe Paleologu, are si dumnealui niste cursuri foarte misto.

  • sebi spune:

    prea lung. nu am citit

    • Bogdan spune:

      da-mi 50 de euro si iti fac eu un rezumat :))

  • Cristi spune:

    Chiar ieri am pierdut o gramada de timp cautand sa inteleg ce pula mea inseamna „secretul”, un cacat cu care ma freca la cap gagica.
    E o carte scrisa de… Stela si Arsinel din Australia.
    Una care, daca nu o sugea la Oprah, nu stia nici dracu de ea.
    „Secretul”… un business de 300 de milooane de parai.
    Prea multi prosti pe lumea asta. :(

  • Jorhe spune:

    Oamenii nu trebuie sa uite faptul ca cineva experimentat in afaceri si in viata, e trecut de 50 de ani. Iar cineva care e trecut de 50 de ani si e implinit profesional si personal, nu va face din experienta lui o afacere, fiindca e deja satisfacut.
    Cu alte cuvinte, daca ai prosperat si prosperi ca pescar prinzand cei mai mari pesti, si apoi vanzandu-i, avand o tehnica pe care altii nu o au, nu te vei opri niciodata din pescuit, pentru a-i invata pe altii cum sa pescuiasca la fel ca tine, contra-cost, sa le fii life-coach.
    Asta din 2 motive clare: profitul pe care il vei face invatand pe altii, nu va fi niciodata la nivelul profitului pe care il faci in afacerea ta, iar 2 – esti prea fericit in afacerea ta, ca sa iti iesi din ritm si sa te apuci sa-i inveti pe altii sa faca ce faci tu, ceea ce din nou, inseamna pierderi tot pentru tine.
    Intreaga idee de life-coaching e o scamatorie.
    Daca va uitati la acesti life-coacheri, toti au in jur de 30 de ani, nu au realizat absolut nimic in viata, nici personal, nici profesional, sunt pierduti si fara nici o directie, asa ca incearca sa faca profit jucand rolul unui om de succes, care vrea sa isi imparta cunostintele cu altii contra cost.
    Intre el, si acei ‘altii’, nu e nici o diferenta, amandoi fac parte din aceeasi categorie de
    incapabili care nu se pricep la nimic.
    Intreaga idee de life-coaching e adoptata de peste ocean, toate cunostintele life-coacherilor sunt copy-paste, fiindca toti se hranesc din acelasi put, si anume de la life-coacherii de peste ocean. Nu e absolut nici o informatie noua in Romania in momentul de fata, in nici o afacere.
    Tot ce invatati de la life-coacheri contra cost, puteti gasi pe internet, gratis, fara sa platiti nimic.
    Va invit sa fiti mai rigurosi si sa participati la bootcamp-uri/showroom-uri/cursuri de coaching, doar pentru a-i deconspira pe acesti viermi, punandu-le o simpla intrebare:
    – Ce mortii ma-tii ai realizat tu in viata, inainte sa devii life-coach?

    • corcodusul spune:

      Daca ai prosperat 20 de ani ca pescar, poate te mai si saturi sa iesi in fiecare dimineata la pescuti, ca ninge, ca ploua. Te gandesti ca ai facut deja destui bani din pescuti si parca nu mai merita, plus ca incepe sa se simta reumatismul si toate celelalte. Asa ca te gandesti ca mai bine stai la caldurica si faci un ban cinstit invatandu-i pe altii. De aia toti fotbalistii se apuca de antrenat la 40 de ani, ca nu mai merge sa joace fotbal ca pe vremuri. Programatorii care nu mai tin pasul cu ultimele tehnologii se fac project manageri etc…

  • numele patrafirului spune:

    Şi domnu iiissuss a spus ultimul lui mesaj subliminal : taci, fă, tuzmorţii mă-tii de proastă! – Spermatostene

  • Noicucusmelepepula spune:

    Slăbuț daca vrei sa agăți fraierii fără sa le dai si o diploma la schimb… Plm o imprimanta acum nu mai e așa mare șmecherie cum era prin anii 90.

  • coae spune:

    Coane Penn, tu ar trebui sa adaptezi P&T’s Bullshit in Romana si sa-l dai in timpul telenovelei de la ora 4.

  • Oana spune:

    Atunci la pușcărie, că nimănui nu i se cuvine nimic. E timpul să învețe să facă flotări!

  • Cur Marunt spune:

    Asta e articolul pe care il asteptam cel mai mult de la tine, Radu.
    Era si o vorbă, habar n-am cine a spus-o „Adevarul doare, dar vindecă! ” Sigur nu Pera Novacovici !

  • George spune:

    Uă. Eu te citesc de prin 2009. Dar îmi bag pula în ditamai cârnatul de articol care l-ai scris. E singurul articol pe care nu îl citesc. Trebuia să ajung la ziua în care voi zice că Radu a scris ceva ce nu îmi place și uite că a venit. E greșit oricum să zic asta, pentru că nu am citit deci nu știu dacă îmi place sau nu cu adevărat. Dar eu mă piș pe zdreanța ta de articol.

  • ion spune:

    Ia priviti la rahatu asta, ar intra si la aia cu veganii, dar mi-e lene sa-l postez acolo. Luati cu muratura.

    http://stepanadrian.ro/

  • Oglinda ta spune:

    Asa e intradevar din punctul de vedere al celui care a scris articolul si al celor care au postat commenturi. Viata ta e asa cum vrei tu s-o vezi. Cel mai simplu lucru e sa critici ceva facut de altul. E cel usor mod de ati dovedi tie insuti ca esti „valoros”. Prostul cand nu cunoaste se simte amenintat si atunci critica. E ca si cum un carcotas (in genul autorului articolului) ar intreba un expert imobiliar cate case a construit de a devenit expert imobiliar?! Sunt irelevante atat intrebarea cat si raspunsul. Sau altfel spus e ca si cum l-ai intreba pe Nick Bollettieri, cate turnee a castigat el ca jucator de s-a facut antrenor de tenis sau pe Mourinho cate cupe si campionate a castigat el de a indraznit sa se faca antrenor de fotbal?!?!?! Si de ce cer ei atat de multi bani cand clientii lor ar putea sa se duca la Academia Nationala de Educatie Fizica si Sport. Unii sunt nascuti sa fie jucatori, altii sunt nascuti sa fie antrenori iar altii sunt nascuti sa fie spectatori si sa plateasca pt spectacolul celorlalti. Important e ca lumea se duce la astfel de evenimente si gaseste resurse financiare pt a participa la astel de cursuri. Daca ele nu ar avea efect ar disparea singure de pe piata. E simpu in economia noastra de piata: exista cerere, apare oferta! Problema e ca intradevar la inceput, pt ca nu era o concurenta marita, se cereau niste preturi exorbitante. Acum insa au inceput sa scada simtitor si vor mai scadea in timp. Iar cand lumea nu va mai fi interesata, acest tip de cursuri va disparea de la sine. Problema reala nu e la cei care fac astfel de cursuri ci la Stat, care nu integreaza in programa scolara toate informatiile necesare dezvoltarii sanatoase a individului. Cata vreme ii lipseste ceva, omul va cauta sa completeze. E cel mai usor sa critici ceva ce nu cunosti, in speta NLP-ul sau Coaching-ul. Ori altfel, toata critica se naste din frustare. Evident a celui care a scris articolul. O persoana inteleapta si echilibrata nu critica, ci accepta, pt ca e suficient de evoluata ca sa inteleaga tot! Multumim frumos pt articol si toate cele bune!

    • Peredhil spune:

      @Oglinda ta
      „O persoana inteleapta si echilibrata nu critica, ci accepta, pt ca e suficient de evoluata ca sa inteleaga tot”

      Omniscienta e apanajul fiintelor de natura divina,in a caror preocupari nu prea intra nici blogareala,nici critica pitpalacilor jumuliti ce tin stand-up comedy de le zic cursuri de aistea.
      Imi place totusi nota cu iz oriental a noncriticii,opusa unei critici constructive ca modalitate de progres…….

Adaugă un comentariu