Atletico Textila

Mâine seară, la 9, pe ProTV, e primul episod al serialului la care lucrez de ceva mai bine de un an. E cea mai profi și serioasă chestie la care am lucrat vreodată și deja mi s-au lungit dinții de când tot aștept să văd cum o să-l primească lumea.

E scris de mine și de un prieten, Crahmaliuc, nu-l știți voi, că nu e curvă de atenție ca mine. O oră, comedie, despre o echipă de fotbal de divizia a 4-a. Regizat și jucat de niște oameni cu care am lucrat mulți ani înainte, plus mulți alții. Și o armată de oameni din echipa de producție. Au muncit foarte mulți oameni să iasă chestia asta.

Așa că uitați-vă. S-ar putea să vă placă.

Sau nu, că aici e sediul central al haterelii mondiale, așa că să scăpăm de discuția asta înainte de a ajunge unde inevitabil o să ajungă.

S-ar putea să sugă. N-am cum să știu. Sunt prea aproape să îmi dau seama. E ca și cum l-ai întreba pe unu dacă copilul lui e urât. Obiectiv chiar nu are cum să-și dea seama, că l-a crescut de când era morulă.

Sau s-ar putea să nu fie pentru tine.

Poate nu-ți plac genul ăsta de comedii.

Sau poate ești genul de mediocru elitist, care a văzut că e cu o echipă de fotbal și ți se pare că subiectul e prea grobian pentru aspirațiunile tale înalte, și aștepți să apară un serial cu bibliotecari. Succes.

Sau poate nu te uiți la televizor. Din ce în ce mai mulți oameni n-au televizor. Nu mă aștept să fi lucrat la ceva în așa hal de bengos încât să te convingă să te întorci la uitat la TV.

Sau poate ai decis că n-o să-ți placă după reclamă, pentru că la vârsta ta nu ți-ai dat seama încă că la ProTV, absolut toate reclamele, la absolut orice produs, arată exact la fel.

Sau poate ești un rafinat al umorului care vrea South Park de românia sau cine știe ce alt produs alternativ, și nu înțelege că țara e prea mică aici să faci un produs la care să se vadă și calitatea, dar să nu fie mainstream.

Sau cine știe ce îți trece ție prin tărtăcuța aia bolnavă. Nu te cunosc, n-am de unde să știu din ce direcție vin părerile tale.

De-aia este foarte, foarte, important să nu încerci să mi le spui. Orice părere ai avea. Pentru că, neștiind destule despre tine, părerea ta nu înseamnă absolut nimic pentru mine.

Dar mie mi se pare că a ieșit fain și îmi crește inima cât o mămăligă când mă uit la el. Așa că, dacă aveți impresia că ar putea fi ceva care să vă intereseze, uitați-vă mâine, la 9, la ProTV! Sau nu. Treaba voastră. Important e, și asta chiar vă rog să țineți minte, important e să nu vă întoarceți aici după cu opinii.

Pentru că nu mă interesează.

Și nu din cauză că m-aș simți mult mai deștept decât voi, sau că aș fi atât de plin de mine și sigur pe ce fac încât să nu am nevoie de opinii din exterior. Am un cerc foarte mare de oameni ale căror opinii mă interesează, și pe care îi cunosc cât să înțeleg de unde vin cu ele. Voi nu sunteți în cercul ăla. Atât.

Și dacă aveți întrebări suplimentare, găsiți departamentul de PR de la Pro. Habar n-am ce pot să spun și ce nu, așa că am să fac ciocu’ mic momentan.

Dar, da. Asta făceam în ultimul an și. La chestia asta lucram când n-o ardeam aiurea. Mâine iese. E un pas mare pentru mine, un pas mic pentru omenire. Așa că du-te și spune tuturor prietenilor tăi să se uite mâine. Ca să am succes și să fac mulți bani și faimă și poate, până la 40j de ani îmi iau elicopter. Ăsta e planul, fii parte din el. Hai că n-a fost ușor.

***

Comentarii (135)

  • ion spune:

    bine, ma uit.
    sa ai bafta!

  • Antipaxi spune:

    Hai succes, da-te-n cacat.
    Eu sunt d-ala care nu se uita la tv, la asta o sa ma uit.
    Sprijinim arta locala.

  • Andrei spune:

    Las Fierbinti fac o miuta.

  • Bogdan spune:

    Maine la Protv, dar pe torenti cand apare?

  • Cartman spune:

    Trebe sa ma duc la un vecin sa ma uit ca am plasma in service. Din ce ai pus pe facebook ca trailer mi se pare super tare conceptul. Plus ca joaca niste actori foarte buni. Doua pisi de la mondenii si un actor din garnizoana veche. Asa ca eu cred ca o sa fie succesuri multe. Poa’ sa ajunga ca Las Fierbinti ca audienta.

  • Ninjapedia spune:

    No disrespect, dar cine canta melodia in stil Leningrad?

    • Emrys spune:

      Mi se pare ca tipul cu moaca de trecere de pietoni de la Carla’s Dream.

  • 113334 spune:

    Ai lucrat si pentru VOUA in trecut?

  • Adrian spune:

    Serialul asta este produsul ideei despre care vorbeai pe skype in chatul grupului de pe autobaza cu care jucai LoL si in \30 de minute deja vorbisei cu toata lumea necesara to make it happen?

  • coi spune:

    omnipotentule…chiar nu-ti ajung banii pe care-i ai sau doar de dragul umorului ai muncit asa de mult pentru comedia asta de la pro? sper sa nu suga

  • domnu foto spune:

    are hahaieli puse pe fundal ?

      • Ovidiu spune:

        Atunci ma uit

      • ThePornster spune:

        Ba coaie, mai lasa de la gura berea+tigarile Bucegi ca-ti scade prestatia. Treci pe ceva care nu vine la pet, gen pula mea. :))
        De la poante tip George Carlin ai ajuns la cacaturi gen La Bloc. Nu-i de mirare ca te-au pierdut aia de la Catavencii. Dac-o tii tot asa ajungi sa ti se taie si accesul la net.
        Si ca sa-ti tai dreptul la replica, tie si fanilor postaci: fut pe mata daca nu-ti convine.
        Viitorii comentatori sunt ghei si nedemni de luat in seama.

  • batman spune:

    bafta. sper sa fie mai bun ca las fierbinti, care, pt mine, suje.

  • scorojit spune:

    Am dat play la trailer si a inceput treaba cu o reclama la hartie igienica. Dupa juma de video a inceput o reclama cu unul care-i profesor si a inceput sa-mi sacadeze calculatorul (da, plm, e praf calculatorul stiu). Am pus pauza si am scris commentul asta. Nu mai dau play plm.

    • Radu Post author spune:

      e de la tine. addblocker in plm

  • dan spune:

    „De-aia este foarte, foarte, important să nu încerci să mi le spui. Orice părere ai avea. Pentru că, neștiind destule despre tine, părerea ta nu înseamnă absolut nimic pentru mine.”

    Ia uie ce rejectie antitraumatica au piticii. Un fel de nu imi pasa ce ziceti in timp ce suspina in interiorul sufletului sau micut la gandul viitoarelor huiduieli. Nu conteaza, nu o sa scapi, incepand de la trailer chiar. Trailerul e prost. Cea mai inutila, folosita si rasfolosita gluma, cliseul absolut ce dateaza dinainte de secolul 19 in cinematografie, caderea accidentala, apare de vreo 3-4 ori in film.

    Dar, ma rog, o sa fie audienta. De exemplu, cumantu-meu, care e din Botosani, adora Las Fierbinti. Cum ii place fotbalul o sa fie anebunit dupa noul serial. Ca el e >50% din populatia Romaniei. Succesul e garantat. Plus ca e un produs echipa Pro, ceea ce inseamna ca s-a muncit la el cu adevarat. Bafta.

    • sinapsa spune:

      multumesc, multumesc

    • Cartman spune:

      Dane noi suntem cu critica. Vad ca vezi de sus poporul roman. Unchiul tau e mai destept ca tine. Intelege aluziile din societate pe care le face las fierbinti. Nu vrei tu mai bine sa dai si niste idei de cum ar fi mai bine? ca poate te asculta baiatul asta. Dar vii si mananci kkt ca nu e bun. Da in pula mea idei sa vedem ce iti caca mintea de e mai bun decat ce fac ei. Toti ne trezim sa zicem : ba eu o faceam mai bine, tu ai lucrat prost. Pai FA IN MORTII MA_TII si nu mai comenta aiurea.

  • adrian spune:

    Pai nu inteleg, daca nu te intereseaza opinia noastra, adica a mea, cititor avid al blogului tau, pentru ce te mai impaunezi aici cu el? Ca sa nu spun ca mentionezi de nu stiu cate ori ca ai muncit mult, ca e cea mai serioasa si profesionala chestie, ca la 30j de ani faci jumate din serialul prime time din cel mai important post din Romania, si , cel mai grav, ca TIE iti place. Deci, cum ar veni, ne bagi pe gat placutul lui. Te anunt din start ca nu o sa-mi placa, desi imi place la nebunie cateodata ce scrii… Asta pentru ca din trailer vad ca e un fel de Las Fierbinti iar in cazul meu iadul ar arata ca un loc in care as fi nevoit sa ma uit la Las Fierbinti de trei ori pe zi…
    Si nu, te rog nu il asocia nici in vis cu South Park sau cu altceva care are cat de cat faima si il descarcam noi de pe torrent. Daca la filme, la cinema, cum necum am intrat intr-o liga si luam premii la Cannes si la Berlin(desi nu se uita nimeni prin lume la ele decat anume critici americani si europeni care parca se fut in cur cu Puiu, Mungiu si Muntean). la tv shows nu suntem nici macar in aceeasi liga, nu practicam acelasi sport cu americanii, ne situam in doua lumi si universuri valorice cu totul diferite.

      • Jane Făe spune:

        Bag pula, toți aștia care s-au luat de tine au ratat o chestie: „aștept să văd cum o să-l primească lumea.”.
        Păi, o să vezi din comentarii în pula mea, că și ăștia de pe aici tot lume sunt.
        Cum plm să ceri să nu spună lumea părerea, dar vrei să afli părerea lumii?! Erai drogat când ai scris, în plm, sau vrei să afli din cifrele de audiență sau ce căcat?!
        Sfinte căcat!!!

        • Radu Post author spune:

          da coaie, cifrele din audienta, derp, doar nu opinii pe internet

          • Jane Făe spune:

            Și cum faci să te prinzi ce să mai bagi în film și ce să scoți ca să crească audiența?
            O iei la plesneală?
            Sau e artă pură bătută în piatră și nu se schimbă nimic; dacă place la lume așa cum e, bine, dacă nu, asta e, lucrăm și la mcdonald’s o vreme ca să avem de-o pâine?

          • Radu Post author spune:

            o sa discut cu oameni cu experienta in domeniu, nu cu tine, retardule, stai jos, nu ma intereseaza parerea ta. iar faptul ca esti atat de prost incat iti trebuie lamuriri suplimentare ca sa intelegi asta, ma face si mai sigur ca nu-s curios de parerea ta.

          • Radu Post author spune:

            sfinte cacat, am explicat deja asta in text. esti atat de prost incat intrebi lucruri la care deja am raspuns, special ca sa scap de intrebarile astea idioate. esti atat de prost incat nu numai ca nu te prinzi singur, nici macar nu stii sa citesti raspunsul. normal ca parerea ta ma intereseaza la fel de tare cat ma intereseaza curcubeele din madagascar. esti cel mai prost om de pe site-ul asta.

          • Jane Făe spune:

            Bravo, coaie, să nu asculți vocea pulimii, că nu ei se uită la film! Se uită doar ăia cu experiență în domeniu. Dă-i în căcat pe consumatori, nu!
            Oricum, stai calm, că nu veneam eu să îmi dau cu părerea despre filme. Probabil o să văd doar primul episod, că nu urmăresc filme; din start nu sunt în publicul țintă. Dar sunt convins că mulți de pe aici se uită la filme.
            Dar, lasă că îți fac experții audiență, ce dracu…

          • Radu Post author spune:

            ba, tu esti genul de prost care de ani de zile isi da cu parerea pe aici si dupa un timp a ajuns la impresia falsa ca eu ii ascult parerea. habar n-am cine esti, taci in plm, nu ma interesa absolut deloc parerea ta nici cand nu eram sigur daca esti idiot sau nu. acum fiind sigur ca esti idiot, ma intereseaza si mai putin. da cu minus.

            sa aud vocea pulimii care nu stie diferenta intre un film si un serial. de ce plm. e retoric, nu raspunde, deja esti super prost. demonstreaza-mi ca esti doar exagerat de prost si nu si handicapat mintal si opreste-te din dialogul asta.

          • Jane Făe spune:

            Bă, ești idiot? Tocmai ți-am spus că nu sunt în publicul țintă și că nu am de gând să îți spun păreri despre filmul tău, iar tu îmi reproșezi că nu fac diferența între serial și film?!
            Na, film, în pula mea: SERIÁL, -Ă, seriali, -e, (1) seriale, s. n., (2) adj. 1. S. n. Roman1 sau film care apare pe fragmente prezentate succesiv.

          • Radu Post author spune:

            si atunci ce vrei, sa avem un dialog? pas.

          • Lutzu spune:

            Deci tu vrei sa știi cifre seci de audiență, care țin mai degrabă de performanța ProTv și a campaniei de promovare (mai ales pt primul episod) și care includ toate categoriile de public (mare parte tâmpiți care balesc la toate jegoseniile TV) dar te pisi pe opinia celor care te citesc de ani de zile, care ar putea să-ți dea un feedback asupra textului care e contribuția ta personala, nu produsul finit la care a contribuit o echipa largă. De ce? Ca nu-i cunoști? Pai dacă te citesc de ani de zile eu zic ca ii cunoști destul de bine, o afinitate exista, tu mai mult ei mai puțin dar totuși niște influențe s-au schimbat… Ok, fie cum zici tu.
            În fine, primul episod mi s-a părut…

        • asdasd spune:

          Cifrele de audienta inseamna $$$. Opinile tale inseamna 0

          • dodo spune:

            Lol, s-a oparit Radu la cur ca ne dam cu parerea despre serialul lui prost!

      • jack daniel spune:

        Pe bune, suntem golani sau nu mai suntem? Pe ala de se trage din (go)daci l-ai porcait de nu i se mai vedea belgiugul un post mai la vale, dar tu incepi si plangi inainte sa-ti iei zmetia.
        Si da-i lui Jane o eugenie, ceva, ca ma gandesc ca din cauza foamei a sarit la supt pula cu asa avant.

        • Jane Făe spune:

          Coaie, am impresia că ești un idiot, dar mai am nevoie de o informație ca să mă lămuresc. Cui sug pula și cum ai ajuns la concluzia asta?

  • roabacubalega spune:

    care vreti torent, pe scenefz bagau las fierbinti si alte seriale/emisiuni romanesti, probabil ca or sa-l bage si pe asta.

    • ThePornster spune:

      Numai cocalari ce n-au mecla de FileList descarca de pe scenefz. Te-ai facut de rusine, stai jos.
      Daca vociferezi, sugi pula cu mata.

      • futpemata spune:

        in rasa ma-tii de kkt cu ochi pe filelist nu se baga absolut nimic continut romanesc ca le e frica de procese.

      • Mihai spune:

        cum plm sa mai folosesti filelist si sa te caci pe tine pentru ratie…cand ai la dispozitie zeci de trakere care nici macar nu necesita cont, de pe care iei exact aceleasi lucruri? N-as fi zis nimic, ca ma doar direct in cot de retardul fiecaruia, dar tot tu sa te trezesti sa dai lectii? Macar taci in plm. Stai acolo pe filelistu tau si strange din cur la fiecare torrent downloadat sa faci ratie ca sa nu te dea aia afara. Sper ca am fost de ajutor.

  • Mike spune:

    Ok,ok, fara pareri, am inteles, da cu feedback-ul cum faci?

    • Jane Făe spune:

      Plm, sper că era beat când a scris articolul.

  • frasinoise spune:

    Ioane, tu ai mai facut scenarii de episoade pana acum. Cum esti un tip care are întotdeauna cuvintele si, mai presus de asta, logica la el, nu mă îndoi că o să iasă treabă bună. Rupe-le picioarele în plm.

  • sleeper spune:

    pro tv, las fierbinti, kkt. dar daca e vb de tine si de crahmaliuc ma uit.

  • Cur Marunt spune:

    Pe youtube pot sa-l văd?
    Sunt sigur ca ai facut treabă bună.

  • Hicler spune:

    La un moment dat, intr-un promo al serialului la protv, am auzit ”Van Damme, Gogoasa”…

    Parca am mai auzit undeva aceste doua nume de personaje. Hmm, da, Trasniti in Nato (sau cumva).

    Mirela Zeta – Like!

    • Radu Post author spune:

      aia sunt doi de la figuratie gen, nici macar nu au replici

  • matamare spune:

    Daca aud ca e ceva de capul lui, chit ca nu cred (plm, seriale despre romani), poate-l iau de pe torenti cand iese sezonul complet. Nu merge adblockul bine pe tv si nu sunt atat de retardat incat sa astept eu ora x din ziua z la tv. Vorba aia, nici game of thrones nu urmarim la TV.

    • adrian spune:

      corect

  • Danut Lupu spune:

    articolul asta pare a experiment social daca pune lumea botu la asemenea „noutati”

  • gimi spune:

    sunt unii tipi in serial care fac parte din aceeasi categorie cu prietenul ala al tau care a fost la romanii au talent cu standupu…adica oamenii pe care ii detest din ficati fara un motiv tocmai constient…in rest..bafta

  • dxn spune:

    la 40 de ani helicopter si dupa aia ce urmeaza? santajezi cu otvul si taman inpuscarie, ca DD in direct senzational? hai ca glumesc, bafta, sa fie primit!

  • dxn spune:

    A, inca una, ca mi-am pus tastatura la tableta si nu mai scriu cu dejetu pe sticla, mancati-ash,…bai, tu te dai mare, adica?

  • ion spune:

    Poate sunt genul de mediocru elitist si-mi place.

  • Stagga Lee spune:

    Eu am TV, dar se mai uită doar fi-miu la desene animate din când în când. Eu cred că nu m-am uitat la TV mai mult de o oră-două în ultimul an. Dar mâine o să mă uit, că m-ai făcut curios. Asta dacă nu uit sau ceva, plm. Bravo că l-ai scris, oricum. O fi o țară mică și de căcat, cu umor pe măsură, dar nu e deloc lucru mic să scrii un serial de comedie în primetime la ProTV. Și pentru că lucrez oarecum în domeniu, îmi imaginez că a fost munca dracului. Bravo, cojones, keep that shit up!

  • gicu spune:

    Vad ca inainte sa fie difuzat primul episod are deja 13,036 like-uri, probabil bangladeshienii si filipinezii sunt fani Atletico Textila.
    Din promo imi parea o porcarie gen Vacanta Mare da’ o sa-i dau o sansa.

  • Dan C spune:

    Pare minunat din trailer! Oameni care se impiedica si/sau se lovesc. Nimeni nu a mai facut asa ceva pana acum intr-un serial. Glume cu pula are?

    • Radu Post author spune:

      nu, dar daca avea, sigur le baga in trailer. pe scurt au reusit sa bage in trailer toate cazurile de oameni care se impiedica si se lovesc din 12 ore. toate cele 30 de secunde de impiedicaturi si lovituri.

  • mihaela spune:

    Din pacate, nu am televizor, dar ma uit daca apare pe net. Ce nu am inteles e ce exact ai lucrat pentru serialul asta. Ai facut tu si prietenul tau scenariul de la 0? Nu imi pare ca e clar. Sau nu imi vine sa cred. Daca asa e, atunci e super tare. Ma bucur pentru tine. Felicitari!

  • Alexandru spune:

    „Sau poate ești genul de mediocru elitist, care a văzut că e cu o echipă de fotbal și ți se pare că subiectul e prea grobian pentru aspirațiunile tale înalte, și aștepți să apară un serial cu bibliotecari. Succes.” Pot sa o ard mediocru elitist si totusi sa ma uit sau patez comedia? Anyway, felicitari pentru proiect tie si armatei de oameni din spate, pot sa o ard cat de hater vreau dar apreciez sudoarea pusa timp de un an. O shaorma la baiatu, cu tot cu usturoi

  • lazy_cat spune:

    stii ca toti haterii astia care au comentat pe aici au la activ un numar impresionant de filme/seriale/scenarii/carti facute de manusitele lor.
    pe aceasta cale vreau doar sa le transmit traditionalul: „da’te’n gatu’ ma’tii!”…
    nu conteaza cum o sa fie, important e ca ai muncit sa faci ceva, si e normal sa te mandresti cu asta…

    asa ca: bravo, „koae”!

    si acum, pe rand, incolonarea… stiti voi.

    • shotaie spune:

      esti redus.

      • lazy_cat spune:

        redusa a fost ma’ta, cand a zis: „da’ti drumu’ in mine, ca ma duc si ma pis si n’o sa raman”… din pacate, esti dovada vie (?) ca n’a functionat.

    • meh spune:

      lazy cat, ma-ta face un scaun de cacat care se rupe cand te asezi pe el si-ti intra cuie in cur. omul care s-a asezat pe el iti spune ca e un scaun de cacat care se rupe cand te asezi pe el si iti intra cuie in cur. argumentul tau suprem e: omule, tu n-ai facut in viata ta un scaun si vorbesti despre scaune. ce stii tu despre scaune ba saracule? nimic in plm ptr ca nu ai facut scaune in viata ta, asa ca mucles. in plus, nu conteaza ca e de cacat scaunul si ca-ti intra cuie-n cur, conteaza ca cineva a muncit un an sa faca scaunul ala.

      pai da-te-n gatu’ ma-tii.

  • ion spune:

    frate, fumez acum un cui si rad de nu mai pot la nebunia cu textila!
    bravo!

    • Andrei spune:

      Labagiule

  • vmo spune:

    Uite idee de gluma sa o bagi in unul din episoadele următoare. La un moment dat in tribuna suporterii echipei adverse sa strige „jos Textila” iar suporterele echipei Atletico sa își dea jos tricourile si toată lumea sa se delecteze cu găleți de țațe. Genial nu? Daca intra pe sticla dai si tu o shaorma si o bere, nu fii chitros!

  • SaruptUnburlan spune:

    bai cel mai de cacat lucru la toate serialele astea romanesti e dictia actorilor….se gineste de la o posta accentu’ ala pretentios de teatru si suna atat de fals cand se vor Fane dar suna a Horia. Limbaju’ de plebe e apasat, sacadat, repezit, n-are nimeni timp sa pronunte R-ul si Ș-ul atat de clar in plm.

    • Radu Post author spune:

      Ce rahat minor si random

      • Mendetor spune:

        hai suge-o Mares ca asa este…
        ne asteptam la ceva mai mult din partea ta la nivel de script…adaptarea pulii

  • Textilu spune:

    Slab. La nivelul traznitilor. Pacat. Nu stiu unde s-a rupt. Te citesc cu mult drag si ma inspiri (si Mirela inca ridica nivelul ;). Nu vreau sa te dezumflu, dar…. acum hai, da drumul la vidanja :)

  • NuInteleg spune:

    Nu inteleg cum exista oameni care nu au tv.Sau care nu se uita la tv.Si aduc asta ca si cum ar fi ceva foarte important .De ce sa nu ai tv..si de ce sa nu te uiti uneori?Pt ca tot e comercial..nu e muzica buna sau stiti pe de rost tot ce se intampla pe ce stiu eu ce discovery?E ceva nou si trendi sa nu ai tv in casa?Sa arunc tv..pe care am dat bani ca un idiot pt casa fiu un adevarat…ceva?De unde luati informatia?Nu ca la tv ar exista adevarul dar asa ca idee.dDe pe 2 3 pagini de net care contin adevarul suprem?Cat despre subiect..nu cred in pro tv..dar de asta tot am tv in casa,.Si buda,,,,ca stau la oras.

    • Tudor spune:

      Bre, s-a inventat de vreo 30 de ani o chestie, se cheama internet. Are si filme si seriale si stiri si jocuri si, culmea tehnologiei, poti bloca reclamele.

  • Danut Lupu spune:

    vai de plm … e real … chiar apare acolo la final ca au participat crahmaliuc si cu piticigratis … am crezut ca e la misto si nu e …

  • alex spune:

    pe net se poate? n-am TV si sunt pe alt continent…
    sunt curios! bafta! si la cat mai multe elicoptere!

  • deci spune:

    nu m-am mai uitat la pro tv mai mult de 10 minute de pe vremea cand dadeau dimineata sambata si duminica desene animate – batman beyond/of the future sau diabolic, iron man sau domnita cu zulufi sau pokemon sau invandarea americii sau Captain Simian & The Space Monkeys si or mai fi fost, dar chiar nu mai tin minte acum. oricum pro tv a aruncat intotdeauna cu rahat in telespectatori – cand vine vorba de productii proprii. de la filme cu seagal pana la las fierbinti cu miuta cum ar zice cineva intr-un text aici la subsolul materialului tau prea putin amuzant.

    il stiu pe radu c. crahmaliuc – scrie la catavencii… de unde pe tine te-au zburat… nasol. cateodata e amuzant si el. nu la fel ca dan panaet sau dan darie (care e genial) sau mihai radu.

    p.s. daca imi dai jumatate din elicopterul ala – sau macar jumatate din banii pe care-i dai pe el – voi face un sacrificiu pentru tine. vreau sa ma duc la scoala cu el. altfel, internetul si jocurile par optiuni mai distractive!

    • Radu Post author spune:

      Dan darie scrie genial. Ahahaha am trait sa o aud si pe asta.

      • Ase bre spune:

        Singurul articol de pe catavencii pe care merita intotdeauna sa pierzi minute din viata sa il citesti este editorialul lui Dinescu

      • deci spune:

        de fapt, ca tot ai plecat de acolo aka te-au zburat… s-a dus pe pula site-ul si revista. fara futezatorul n-ai ce citi acolo. de la buscu la pah si de la patraru la radu sau de la dinescu la c. teodorescu toti sunt niste neindemanatici in ale scrisului. fara radu alexandru nu inteleg de ce nu inchid site-ul ala. serios acum! LOL

        p.s. era o exagerare. nu neaparat scrisul conteaza. ci si omul si opinia lui. dar daca zici tu ca esti mai bun ca el… nu am nimic impotriva. LOL

  • brăila spune:

    crede-mă, radule, speram să fie comic, am vrut să fie comic, mă așteptam să fie comic, măcar primul episod, cu distribuția aia „mondenă“. dar nu e. oricum, dacă te-a scos din foame și te lasă mirela s-o fuți cu gândul, e ok. înseamnă că ai înțeles că nimeni nu moare pe gratis…

    apropo, tu ai râs la cîcatul ăsta?

    • domeniile sămbelești spune:

      io m´ imbat pina mi se pare comic, daca e si cu mârela..laba garantat.

      • brăila spune:

        muirela e cea mai bună piesă din istoria labei.

  • brăila spune:

    singurul genial de la cațavencii e bușcu.

  • calina spune:

    E un inceput bun. Nu a fost atat de amuzant pe cum ma asteptam, dar orice show are nevoie de cateva episoade pana isi gaseste stilul. :) keep it up, ami plake.

  • brăila spune:

    radule, să bagi și-un episod cu marie curie când era tânără și se futea cu arșinel pe gaura cheii, ca să nu afle dan puric, soțul lui radu duda.

  • brăila spune:

    deci ideea cu echipa de fotbal era deja pruncucidere. nu așa se face. alea nu-s personaje. toată lumea știe că folbaliștii e proști. dacă ai nevoie de ajutor, îți dau io nește idei valoroase. la cursul euro/leu din data difuzării.

  • brăila spune:

    tip 1: fă un HoC. avem de unde alege… slavă ție, doamnelor!

    • Radu Post author spune:

      ce cacat e hoc

      • brăila spune:

        house of cards

  • brăila spune:

    tip 2: ai deja un public. nu-l dezamăgi cu cîcaturi anteniste.

    • domeniile sămbelești spune:

      io n´am vazut inca da´musai sa bage si cu casa de pariuri underground.

      si plm daca ´i atletico tegztila puteau sa faca o echipa de mustacioase care joaca hokei pe iarba.

      • Radu Post author spune:

        chiar e un episod cu asta

        • domeniile sămbelești spune:

          casa de pariuri sau hochei pe iarba? ca la faza cu iarba ai glume de autobaza cacalau gen facem un giontvenciur etiki

  • gicu spune:

    au bagat etnobotanice la consignatie in braila?

  • Radu Post author spune:

    tu crezi ca house of cards e pentru oameni destepti? e o mediocritate. e fix pentru mediocri care se cred destepti. e un cacat simplu cu miros de cacat istet.

    • domeniile sămbelești spune:

      house of farts sau varianta Rro burrbery street 4

    • deci spune:

      ok, House of cards e o chestie pentru oameni mediocri care se cred desptepti. numai ca in comparatie cu productiile pro tv e mai sanatos sa te lasi prins de minciuna aia decat de prostiile de la pro tv. :)

      • Oana spune:

        Bă eu nu am nici o părere, pentru că PROTV, PROFM! La așa ceva eu nu mă mai uit, ascult!

        PENTRU CĂ PROFM!

  • raduiacucugratis spune:

    da, ce tare esti! esti pe primul post din romania, ce tare esti, e ca si cum te-ai lauda ca din toti cacatii tu esti cel mai mare. protv are audienta cu rahaturile alea de maruta si stirile de la 5(care se folosesc de inteligenta emotionala a taranilor cretini, da stii deja asta). serios, e jenant, esti pe acelas post cu maruta, maruta fiind un boss pe acolo, maruta e bossul tau. mai bine o ard la munca mecanica pe minimul pe economie printr-o tara mai normala, in plm
    iar despre aceasta chestie jenanta pe care o numesti serial(care in fond e o forma de arta sau de exprimare artistica), e doar mai putin penibil decat las fierbinti, pentru public de acelas nivel cu personajele(maidanezi sau mancatori de seminte de pe maidan)
    in loc sa vinzi pamant pe luna/marte sau sa faci vreo pseudo stiinta homeoptica sa faci bani, tu te faci pres prin tembeliziunea romaneasca, iar tu numesti asta ca esti pe culmea carierei tale
    varvara/florin salam/ haiduci sunt chestii misto ca-s originale si necenzurate si glumete, hai poti mai bine de atat
    hai te pwp din uk unde duc o viata de om normal fara sa fiu un jenant si fara sa ma fac pres pe undeva(desi nu sunt nici manager nici pr-ist nici inginer nici doctor dar nici pe la portocale, ceva intre asa)

  • Florin Salam spune:

    Bravo oaie, locul unu pe comercial.

    • Mihai spune:

      trebuie sa te chinui tare pe pro tv sa nu iesi pe locul 1 la publicul comercial. De regula cand dau reluari pica pe 2. Mai ales la ore de prime time.

      • Radu Post author spune:

        ^ cam da. n-a mers prea bine primu episod, dar nici prea rau. inca e in aer situatia

      • Florin Salam spune:

        Marca ProTV te ajuta, dar nu e suficienta. Si la urma urmelor, nu conteaza ca e la ProTV sau ca e subtireanu (imi aminteste de Trasniti in NATO) – important e sa se uite publicul tinta si sa iasa banul! Nu cred ca Omul care aduce cartea era in primele 10 emisiuni ca rating, dar banii ieseau pe alte cai.

  • Babuinul troglodit spune:

    Ar trebui sa te salte Politia Glumelor pentru cacatul asta de serial.
    Serios, cu asta te lauzi? Multi oameni fac chestii de rahat pentru bani, dar macar tac, iau malaiul si-si vad de treaba. Am inteles, ai facut o emisiune amuzanta pentru retarzi. Incepe sa si scrii pentru retarzi si-o sa ai un public adecvat caruia sa-i poti recomanda asemenea mizerii.

  • Zer0kelveen spune:

    Din tot ce o fost acolo, un singur lucru mi o placut, ca o fo singuru lucru pur ce te o lasat sa l bagi: supozitorul pentru dinozauri. Numa acolo te am simtit. Pacat ca nu poti face ce ai putea face, ca na, lumea tre sa se prinda, altfel nu i gluma. Poti s o dai cum vrei, da proul nu te lasa sa folosesti decat ce prinde, si ce prinde is glumele care ti e rusine sa le spui unui pretin, de slabe ce s. Cu alea bune nu se risca. Spor, oricum.

  • radu spune:

    pamfletul. unde-i pamfletul?

  • renata spune:

    house of cards e un serial tipic american, conținând absolut toate clișeele aducătoare de succes la public. Scenariul e făcut în așa fel încât spectatorul să aibă impresia că e lăsat să tragă cu ochiul prin gaura cheii, în culisele politicii. Cred că la asta se referă Radu când zice că e pentru mediocri care se cred isteți. (A, atâta se bate monedă pe „sinceritate”, că există până și o scenă absurdă de sex în trei, familia prezidențială plus sepepistul din dotare. Ceea ce ridicol, dacă nu absurd.)
    Mie mi s-a părut că filmul a fost făcut special pentru români, ca să răsufle ușurați: uite că și la americani e exact ca la noi!

    … Doar că Radu voia impresii despre serialul lui, nu despre ale altora. Și până acum n-a zis unul, care l-a văzut, dacă-i plăcu ori ba. (Eu am uitat să mă uit! :) )

  • pacala spune:

    te dreq

  • oltetz spune:

    Subțirel boss. Două glumițe mai reușite cât de cât, în rest umplutură. Dacă ar fi să compari cu pitici gratis, futezătorii sau articolele din vice e un regres profund. Nu mă mai uit la următorul! Cred că mai mult de 50% din comentariile de pe aici sunt mai haioase sau mai profunde. Condoleanțe!

  • Lepka spune:

    La un moment dat ieseam la fotbal cu o echipa al carei portar chiar era popa. Popa asta era foarte simpatic, semana oarecum cu cel din serial, si baga tot felul de dume religioase pe teren, avand darul de a calma si destul de repede spiritele incinse. Memorabila e una cand scapa unul de-al nostru singur spre poarta iar noi ii strigam „du-te, du-te, esti singur”, popa din poarta ii striga „Nu esti singur ! Domnul e cu tine !” :)) True story. Daca e utilizabila, be my guest.

  • vlad spune:

    Pacat de tine, pari oarecum inteligent insa doar pari. Asculta la fratili tau vitreg: esti doar un prost care refuza ajutorul de oriunde ar veni, pentru ca prostia ta e asa de puternica incat ti se pare ca esti bagat in seama cand se ofera cineva sa te ajute si te comporti ca curvele de care razi in textele tale. Daca vei avea noroc de ceva frodata, o vei avea din noroc, nu din merit. Visezi si tu la succesul ipocrit la care viseaza toata lumea pentru ca nu te pricepi la nimic, nici macar la „papagal”. De, daca sunt prosti si ceilalti ce sa faci, ca doar nu o sa faci pe desteptu. Itzi doresc sa iti cumperi elicopter cu telecomanda si termometru de bagat in gura.

    • Tudor spune:

      Dafuq bro. Am mai vazut hatereala pe aici dar tu esti extrem. Ti-a futut Radu prietena sau ce?

  • DarthCoin spune:

    Man! E super! L-am scapat in direct (nu locuiesc in Ro) dar l-am gasit pe YTB. Nu postez link ca sa nu stric vreo treaba :)
    Ar trebuie sa bagi ceva strambe sa faci si un mini serial cu Dacii tai. Numai citind seria ta si te caci pe tine de ras numai sa iti imaginezi cum arata personajele. Iar dialogul este BESTIAL!

  • Je spune:

    Cred ca a fost mai degraba drama, decat comedie. Am vazut odata un episod din Las Fierbinti si mi s-a parut de 5 ori mai amuzant.
    Daca-si arata Mirela Zeta tatele in episodul urmator promit ca ma mai uit.

  • plm spune:

    ce defensive esti. am vazut episodul 1 pe youtube si e ok

  • Gica Bendix spune:

    Centaure!

    Ai atins cote ale mediocritatii la care multi nici nu viseaza.Nu trebuie sa raspunzi.

  • Danut Lupu spune:

    Ba voi ati vazut ce album jenant au scos parazitii anul asta? ce plm se intampla? Si alt aspect ma gandeam ce plm se intampla cu Razvan Vasilescu? Ori are o belea foarte mare ori e ceva de nu realizez. Sunt scumpe de mori biletele la teatru cu el de efectiv nu inteleg de ce ar avea asa mare nevoie de bani. Vad ca se deda si la cacaturi de-astea televizate de se zbenguie din bazin in niste tribune. Omul merge cu metroul ba a mai fost si internat la spital. Ceva are. In tot serialul asta lipseste ala de la vodafone Ipate. Dar omul e la ferma vedetelor cu stoian si marcel iures. ca venea. Aaa si Octavian Strunila sa cante la acordeon in tribune.

  • Supozitor spune:

    Slab. Glume de duzina, doua glumite mai reusite in rest jale. La al doilea nu ma mai uit.
    Felicitari pentru realizare!

  • allahu snackbar spune:

    „aici e sediul central al haterelii mondiale”. te referi la piticigratis sau la RO in general?

  • sindi_cat spune:

    Centaure, „Găleți de țâțe”, nu ”de țîțe”. Treci în trendul gramatical, ce naiba.

  • Florin Salam spune:

    Ca chestie: din filmul Bruno stie orice meltean ca in occident comedia se testeaza cu focus grupul. Daca vreti serial de succes, scrieti si filmati de zece ori mai mult material, si intrebati ceva melteni.
    A propos de americani, mai multi fii si soti de curve din Deveselu compara Atletico textila cu South Park sau alte „umoruri” americane. Daca South Park e umor, Baron Cohen ce cacat mai e? Sau Monty Python. Sau Blackadder. Sau Peep Show… etc

  • ano spune:

    uite radu. daca te hotarasti vei scoate cartea cu florin salam, cumpar 10 exemplare. pe loc. aia e comedie adevarata. chestia asta de pe protv nu rezoneaza cu ceea ce cred eu ca e amuzant.

  • Nistor spune:

    Radule, manipulator sinistru ce esti. M-am uitat 7 minute in pula mea 7 minute din viata mea s-au dus ca mai mult nu am putut. Daca tu ai facut filmul asta eu imi tai un coi. Sper sa ajungi ca Doru Octavian Dumitru cand ai sa fii batran pentru gluma asta de cacat. Plm momesti oameni cu umor fin sa se uite la cacatul ala, eu care nu am tv l-am cautat pe youtube.
    Nu-ti vad samanta Radule asta nu e progenitura ta.

  • Field Chester spune:

    Ba Mares cum sa-ti spun eu tie, la serial ma uitam daca se numea „Real Textila”, dar Mirelei Zeta i-l-as baga pe Gravesen in teren in mod frenetic, repetat si violent.

  • Dorin spune:

    Mi-a placut si nu se poate compara in nici un caz cu „Las Fierbinti” sau „La bloc” care exploateaza strict umorul de autobaza. Aici se distinge omul rezonabil si educat din spatele oricarei fraze. Nu cred ca va fi nevoie de tzatze si alte alea, doar o idee mai multa agresivitate cu increderea ca romanul mediu gusta si umor mai rafinat.

  • jules spune:

    Centaure, io o sa ma uit ca imi place distributia. Si acu daca te-ai scapat sa zici ca e scenarita de-a ta personala plus inca unu, na, bile albe in plus.
    S-ar putea sa-mi placa mult sau nu. Nevestei o sa-i placa sa ca de pe acum iti spun ca ai unu la plus. Ma rog, una, ca e femeie, deci mai jos in ierarhie. Juma de bila tot se pune.

  • atletism la bunica spune:

    o sa fie interesant de recitit blogul asta peste ceva ani, cand tot modul asta negativist si incitator de a scrie va fi dizolvat de societate si va parea pueril. va fi distractiv si atunci, dar va fi la fel cum ne uitam acum la vacanta mare din 1995

  • UnIndividPeNet spune:

    Intradevar filmuletul de prezentare e foarte prost, dar am avut inspiratia sa ma uit la primu episod pe net pentru ca urmaresc blogu asta de mult timp. ProTV chiar are anti-talentul asta special sa faca sa para de cacat orice cu un filmulet de 1:30, orice ar parea Las Fierbinti cu un filmulet facut de ProTV.
    Serialul, sau cel putin primul episod, e surprinzator de amuzant. Indeajuns de amuzant cat sa aprind televizorul sa va fac audienta.

  • shon spune:

    bine, dar opinia TA despre cum a iesit vs cum l-ai gandit, acum ca au fost deja episoade, poti sa ne-o zici?

    • Radu Post author spune:

      nu e treaba voastra

      • shon spune:

        ok, am inteles ;)

Adaugă un comentariu